La conducerea birourilor locale ale Big Four sunt de acum doar romani. Cine sunt ei, cum vad prezentul si viitorul economiei romanesti si ce intentii au? Sunt optimisti, chiar daca fiecare in parte vorbeste si de slabiciuni ce pot afecta mersul economiei. La 35 de ani, Serban Toader va deveni din octombrie anul acesta cel mai tanar manager al unei companii de audit si consultanta din asa-numitul Big Four romanesc. El il inlocuieste pe Victor Kevehazi (51 de ani) care a condus KPMG Romania in ultimii sapte ani, intregind astfel un cerc al celor mai mari companii din domeniu in totalitate romanesc. Seniorul romanilor din Big Four este Vasile Iuga (52 ani), director general al PricewaterhouseCoopers, in timp ce biroul din Romania al Ernst & Young este condus de Camelia Horlaci si, de mai bine de un an, in varful piramidei de la Deloitte se afla fostul bancher George Mucibabici (47 de ani).
Pentru romani, venirea la conducerea companiilor din Big Four este o evolutie fireasca, generata de experienta acumulata in ani buni, crede Camelia Horlaci de la Ernst & Young. La randul sau, George Mucibabici de la Deloitte crede ca transferul sefiei catre lideri romani pe piata locala e legata de deschiderea acesteia, in conditiile in care la inceput mai toate companiile au fost restrictive in alegerea managerilor si chiar si a clientilor. Primele banci, spre exemplu, au avut stabilite niveluri de intrare pentru clienti, au tintit multinationalele care erau clientii lor mari internationali, isi aminteste Mucibabici, vorbind si din experienta dobandita anterior in sistemul bancar, unde a lucrat pe rand in Banca Nationala si apoi la Banca Tiriac. Asemeni bancilor, si companiile din Big 4 au venit dupa clientii mari, spune el, adaugand ca la inceput consultanta era si destul de elitista. Este normal ca de la un punct conducerea sa fie preluata de romani, sustine el, argumentand ca in timp romanii s-au ridicat foarte mult fie la locul de munca (asa cum a facut-o generatia mea), fie prin studii de specialitate (generatia tanara).
Cand si cum ajung romanii la conducere? Nu exista, in opinia lui Vasile Iuga de la PwC, un moment-cheie, prestabilit: localnicilor li se creeaza posibilitatea sa isi asume functii de conducere, dar fara sa existe nicaieri un program prin care localnicii sa fie impinsi in fata. Da ca exemple alte tari din regiune – Ucraina, Croatia sau Kazahstan – unde la varful PwC sunt tot localnici, asa cum este si in Romania, unde Iuga a preluat conducerea in 2004.
Nu numai ca la conducere sunt romani, dar toate marile companii de consultanta cresc accelerat: fara exceptie au lansat deja campanii agresive de recrutare, iar din toamna vor creste cu totii cu o suta, o suta si ceva de angajati, ce se vor alatura celor 300-500 existenti deja in fiecare companie. Businessul de consultanta creste in acelasi pas, sau chiar mai repede, cu economia in ansamblu, spune Camelia Horlaci de la Ernst & Young. In compania pe care o conduce, de exemplu, si in anii trecuti au venit noi recruti – 95 in 2006 si circa 80 in urma cu doi ani. Si la PwC se fac angajari, si daca in prezent compania are 540 de angajati, anul acesta vor mai fi angajate alte 100 de persoane pentru birourile de la Bucuresti, Timisoara, Cluj, Chisinau. Tot cu 100 de noi salariati se va inmulti din octombrie si echipa KPMG Romania, in care lucreaza acum in jur de 400 de oameni.
Dupa programul de training din perioada preangajarii, menit sa identifice aptitudinile candidatilor si locul lor cel mai potrivit in companie, urmeaza programe de perfectionare care nu se sfarsesc niciodata, dupa cum spune Camelia Horlaci. Iar intrarea intr-o firma din Big Four nu-i usoara, candidatii trecand mai intai prin sita a minim trei interviuri si a unei perioade de testare. Dar usa nu-i inchisa nimanui, pentru ca in meseria asta conteaza cel mai mult calitatea umana si reputatia, spune Vasile Iuga, completand ca formatia de baza nu e cea mai importanta. Pot sa fie orice cand vin la noi, de la medici sau ingineri la medici veterinari sau filologi.
El insusi este inginer de aeronave si a lucrat ani buni la intreprinderea de specialitate din Bucuresti pana in 1991, cand a decis, dupa propriile spuse, sa-si schimbe cariera. Ingineria i-a prins insa foarte bine, pentru ca imi ofera o perspectiva mai bogata, dar si o gandire mai tehnica. Reteta de a deveni un consultant bun e alta – o combinatie intre studiul structurat, completat cu experienta dobandita pe proiecte, crede Iuga. Motiv pentru care toti salariatii PwC sunt incurajati – un cuvant atent ales pentru a descrie cerintele impuse fiecarui angajat – sa obtina calificari internationale de contabili, auditori sau consilieri fiscali. In proiecte se invata insa foarte mult.
Nici la Ernst & Young facultatea terminata nu conteaza foarte mult, compania recrutand atat absolventi din Academia de Studii Economice, cat si de la Politehnica. Dar odata intrati in firma incep programele de training – programe globale, adaptate la piata locala, potrivit lui Horlaci, astfel incat cu totii isi cunosc, practic, de la bun inceput programul de training pe urmatorii 3-5 ani. Acesta, de altfel, este si un bun carlig pentru retentia salariatilor: Atat timp cat lucreaza in companie, oamenii sunt stimulati si de mediul concurential sa faca acest efort, apreciaza Camelia Horlaci.
Efervescenta din companiile de consultanta (si nu doar cele din Big Four, ci si cele mai mici) are o explicatie evidenta – cresterea economica pe care Romania o inregistreaza din 2000 incoace constant. De la etajul sase al unei cladiri la fel de moderne, vizavi de Opera Romana, Vasile Iuga se raporteaza la intreg estul Europei, pe care il analizeaza impreuna cu China si India, principalii competitori din zona pietelor emergente. Toate aceste piete sunt foarte importante, pentru ca aici se produce cresterea, dubla fata de economiile dezvoltate, spune el. Iuga le considera importante pentru ca aici se se pot dezvolta businessurile occidentale – si de aceea au devenit piete strategice, unde companiile se pot concentra mai mult pe crestere si mai putin pe reducerea costurilor. In opinia sa, India si China nu exclud din jocul castigurilor regiunea central si est-europeana. Eu le-as pune, dimpotriva, impreuna. Europa Centrala si de Est este avantajata de faptul ca are cel mai mare PIB pe cap de locuitor dintre cele trei piete emergente concurente, de faptul ca exista o afinitate culturala cu Occidentul si ca aici traieste o clasa mijlocie mai dezvoltata. Si la capitolul resurse naturale, Europa Centrala si de Est e mai bogata decat China si India, iar infrastructura este mai buna; in plus, multe tari de aici sunt membre ale Uniunii Europene. Toate sunt argumente pentru care eu cred ca zona va continua sa atraga interes, conchide Vasile Iuga.
In ansamblul regiunii, Romania ocupa in prezent primul loc, conform studiului de atractivitate investitionala pentru 2007 realizat de Ernst & Young in urma chestionarii a 200 de companii cu si fara prezenta in sud-estul Europei. Cea mai mare parte dintre respondenti (58%) au indicat Romania in fruntea topului celor mai atractive tari din punctul de vedere al perceptiilor, fata de Turcia cu 49% sau Bulgaria cu 44%. Mai mult, aproape 70% dintre investitori cred ca pozitia Romaniei se va consolida in urmatorii trei ani, in timp ce pe Bulgaria mizeaza 62%, iar pe Turcia 59%. O treime dintre investitorii chestionati considera Romania cea mai atractiva tara, atat ca potential de crestere a productivitatii, cat si ca disponibilitate pentru investitii. In Romania, cred multi din cei ce au raspuns, realitatea este la nivelul imaginii, in timp ce Turcia si Grecia ofera promisiuni nefondate.
In acest ansamblu, atuurile Romaniei sunt, in opinia lui Iuga, piata mare, pozitia strategica buna si, desi este o tara bogata in resurse sarace, faptul ca acestea exista mai mult ca in alte parti. Cu exceptia deficitelor externe, pe care le vede periculoase pe termen mai lung, datele macroeconomice sunt bune, iar cota unica de impozitare a avut rolul ei pozitiv. Sectoarele de afaceri de succes sunt cel al tehnologiei informatiei, componentele auto, FMGC si cel bancar, sustine Iuga.
Si in viziunea Cameliei Horlaci de la Ernst & Young, in Romania zilelor noastre cel mai bine merg sistemul bancar, sectorul de telecom, real estate si industria de componente pentru automobile. In opinia ei, motivatiile pentru care Romania arata bine in ochii investitorilor straini tin in principal de existenta fortei de munca bine calificate, la costuri acceptabile, de capacitatea romanilor de a comunica in alte limbi, de avantajele fiscale si de faptul ca exista potential in infrastructura si comunicatii. Birocratia nu e o problema de necontrolat, crede Horlaci, minusul cel mai important al pietei venind dinspre lipsa infrastructurii.
Totusi, birocratia si coruptia sunt stigmate care inca ne trag in jos in fata concurentei, comenteaza si Kevehazi de la KPMG. Romania este prea birocratica, adauga el, dar la fel de adevarat este ca si Uniunea Europeana e birocratica. Diferenta vine din modul in care se aplica aceasta birocratie – in Romania totul este extrem de reglementat si strict chiar si ca forma. Succesorul sau in functie, Serban Toader, crede ca exista si alte cateva puncte la care ar mai trebui lucrat: Spre exemplu, resursele umane si sistemul de educatie ar trebui sa intre cat de repede si serios pe agenda guvernantilor ca prioritate de top. Generatia in sarcina careia cade schimbarea profunda a Romaniei este cea a tinerilor de azi, care vin cu alta mentalitate, sunt mult mai bine informati, apreciaza Toader si, ca atare, si mult mai productivi. Romania trebuie sa isi faca un nume ca furnizor de oameni tehnici, pentru ca romanii sunt oameni cu minte tehnica si cunosc limbi straine. Dar ca sa se intample asta, trebuie sa existe o directie de actiune, spune Serban Toader.
Contraponderea optimismului de pana acum apare in discursul fiecaruia dintre ei. Un eventual dezechilibru major ar putea fi generat, in opinia lui George Mucibabici de la Deloitte, fie de un eveniment local de amploare (criza politica, cataclism natural etc.), fie de un soc global (cum ar fi o criza a petrolului, de exemplu). Ca principiu, cred insa ca e foarte greu sa mai scoti Romania de pe sina Uniunii Europene. Totusi, fiind deja racordata la economia mondiala intr-o lume globalizata, Romania va putea traversa perioade de recesiune iscate la Londra sau New York.
Mai apropiate decat capitalele financiare mondiale sunt pentru Romania dezavantajele ce apar din cauza propriilor disfunctionalitati. Printre acestea, Vasile Iuga semnaleaza faptul ca economia opereaza cu valoare adaugata redusa si cu consumuri energetice mari, ca inovatia nu tine pasul cu cresterea salariilor si ca nu exista flexibilitate pe piata muncii. Migratia si imbatranirea sunt insa doua bombe cu ceas, spune el. Cheia reusitei pentru Romania? Clasa mijlocie si cea manageriala. Acesta e, dupa Iuga, pariul pe care trebuie sa-l puna Romania.
Un alt risc apare din capacitatea de absorbtie a fondurilor europene. In materie de finantare a economiei, bursele sunt locurile in care, in alte tari, se aduna si se impart banii. Romania este insa departe de a avea o piata financiara integrata. Nu exista economisire, oamenii cumpara mai degraba terenuri speculativ decat sa puna banii la banca, spune Victor Kevehazi de la KPMG. Pentru ca listarea la Bursa de la Bucuresti este inca dificila, KPMG a avut, in fiecare an, clientii companii care au ales sa se listeze in Israel, spre exemplu, decat sa o faca local. Acum avem alte companii care se pregatesc pentru asta, spune Kevehazi.
Vasile Iuga crede ca o parte din companiile romanesti vor avea mari dificultati in a supravietui in competitia cu cele din Uniunea Europeana, in special cele care au trait din afaceri cu statul si prin neplata impozitelor si taxelor si care nu s-au restructurat deja. In al doilea rand, adauga directorul PricewaterhouseCoopers, exista intreprinzatori romani, un bun procent, care si-au construit afacerile cu efort si fara avantaje disproportionate si care au acum ca provocare expansiunea si cresterea in afara Romaniei. Nu in ultimul rand, riscuri acumuleaza companiile conduse dupa modelul anilor 90, in care proprietarii se feresc sa delege responsabilitati, nu au structuri de conducere si nici management de calitate. O rata mare de esec apare in cazul companiilor in care va avea loc transferul averii de la prima generatie la a doua, spune Iuga.
Si bunele, si relele vor fi ponderate de apartenenta Romaniei la UE. Odata ce am intrat pe canalul Uniunii Europene, principiul e simplu: tu stai doar la timona si fa-ti treaba, ca de tras, te tragem noi, spune George Mucibabici. Seful Deloitte crede ca nu exista riscul unor bubble-uri, iar motivul este evident, comparand Romania cu alte tari din regiune. Daca in deceniul trecut bancile se privatizau in Polonia pe miliarde de dolari, iar la noi se vindeau pe cateva sute de mii de euro, Romania era subevaluata, si asa a fost multa vreme, motiv pentru care acum ni se pare ca suntem supraevaluati, dar poate e numai valoarea corecta. Pana la urma, conchide Mucibabici, pretul este cat e pregatit sa plateasca clientul la un moment dat pe un activ.
Interfata intre client si vanzator, consultantul isi impune o aparenta sobra; atmosfera corporatista este de altfel o constanta in Big Four. Ce se ascunde sub imaginea expertului in taior sau jacheta de firma, de fapt?
O mare parte din activitatea noastra se desfasoara cu clientii si de aceea trebuie sa existe o alura de business, de consultant, spune George Mucibabici. Modelul de tinuta trebuie sa fie, in opinia lui, nici prea agresiv, nici prea modest. Este marca profesiei, ceea ce diferentiaza consultantul de programator, de exemplu. La Google nimeni nu se intalneste cu clientul, si de aici vine diferenta intre mediul de lucru si aparentele pe care le afiseaza ei fata de noi, spune Mucibabici. La Google, adauga Kevehazi, birourile sunt pline de jocuri, pentru ca oamenii trebuie sa fie creativi, iar solutiile nu vin din carti, ci de la oameni. Cei de la KPMG sustin insa ca incearca sa mentina si ei o atmosfera cat mai relaxata, pentru ca tot pe oameni ne bazam si pe creativitatea lor.
Cu sau fara atmosfera sobra, cu sau fara manecute de contabili, cei din Big Four joaca in economie pe doua planuri: sunt companii ca oricare altele, cu clienti si costuri, dar sunt si observatori ai economiei. Poate chiar mai eficienti decat cei guvernamentali, pentru ca au un contact permanent cu marile fuziuni si achizitii, cu planurile de restructurare sau de expansiune si cu strategiile tuturor companiilor care le sunt clienti.