Category: Topurile business magazin

  • Dacia a urcat grupul Renault pe locul trei in Europa. Vezi cui a luat locul

    Grupul francez Renault si partenerul sau de alianta,
    constructorul nipon Nissan au inregistrat in primele cinci luni ale
    anului cel mai mare ritm de crestere al vanzarilor din Europa
    dintre toti producatorii de masini, potrivit statisticilor
    Asociatiei Europene a
    Constructorilor de automobile (ACEA)
    .



    La polul opus, cele mai mari scaderi au fost inregistrate de
    constructorii asiatici precum Honda, Mitsubishi, Toyota sau
    Suzuki.

    Cel mai mare jucator din Europa ramane Volkswagen, care prin
    marcile Volkswagen, Audi, Seat si Skoda a reusit sa vanda in
    primele cinci luni aproape 1,25 milioane de masini, valoare
    apropiata de cea de anul trecut.

    Grupul francez PSA, care include marcile Peugeot si Citroen a
    fost pe locul doi, cu 825.000 de masini vandute, in crestere cu
    aproape 10% fata de anul precedent, pentru ca pe locul trei sa
    urce, cu aproape 624.000 de masini vandute si 25% crestere un alt
    grup francez, Renault.

    Renault a luat locul in Top 3 european grupului Ford, ale carui
    vanzari din primele cinci luni au crescut cu mai putin de 2% fata
    de anu trecut, pana la 613.000 de unitati.

    Fiat a ocupat locul cinci in Europa din punct de vedere al
    inmatricularilor, cu mai putin de 600.000 de masini, valoare foarte
    apropiata de cea pe care a consemnat-o fostul lider mondial General
    Motors. Atat Fiat, cat si General Motors, dar si Daimler si Toyota,
    alete doua grupuri aflate in Top 10 au consemnat scaderi i primele
    cinci luni ale anului, singurul producator de lux aflat in crestere
    fiind grupul german BMW, care a reusit sa isi depaseasca in Europa
    concurentul direct Daimler.

    Aflati
    aici mai multe despre cele mai bine vandute masini din
    Romania
    .

  • Renault, detronat de pe locul 1 in Romania. Cine i-a luat locul?

    Marca americana Ford a castigat permanent cota de piata in
    ultimii ani, mai ales dupa ce grupul american a decis sa cumpere
    fabrica Daewoo de la Craiova si a anuntat ca va investi pana la un
    miliard de euro. Practic, dupa primele cinci luni ale anului, Ford
    a fost cea mai bine vanduta marca de import din tara, cu aproape
    3.500 de autoturisme, urmata de Renault cu 3.126 de masini si
    Volkswagen cu 3017 masini.

    Ford a fost singura marca din Top 5 care si-a crescut in primele
    cinci luni vanzarile fata de anul trecut, in conditiile unor
    campanii de pret foarte agresive, in conditiile in care din
    varacaestui an activitatea de import a fost preluata in mod dorect
    de catre grupul american de la Romcar, companie ce facea parte din
    cadrul grupului de firme al omului de afaceri Ion Tiriac.

    Chiar daca Ford a devenit liderul pietei de autoturisme de
    import, Renault ramane cu cel mai bine vandut model de masina de
    import in portofoliu – Renault Clio, care cu 1.723 de unitati
    vandute in primele cinci luni depaseste alte modele precum Skoda
    Octavia (1.352 de unitati vandute), Ford Fiesta (1.304) sau Ford
    Focus (1.176).

    Interesanta ramane caderea Hyundai pana pe locul 5, cu doar
    putin peste 2.000 de masini vandute, in scadere cu mai mult de 60%
    fata de anul trecut. Potrivit informatiilor vehiculate in piata,
    vanzarile Hyundai de anul trecut au vizat si un mare numar de
    masini exportate pe pietele vest-europene, unde erau in plina
    derulare programele de prime de casare.

  • Cele mai mari companii aeriene dupa numarul de pasageri

    Anul crizei a fost si anul in care TAROM a pierdut suprematia in
    ceea ce priveste numarul de pasageri transportati, dupa ce a condus
    piata aeriana locala inca de la infiintare. E drept, a pierdut la
    mustata – in raportarile initiale, TAROM vorbea de 1,72 milioane de
    pasageri pentru 2009, dar la raportarea finala numaratoarea s-a
    oprit la 1,70 milioane de pasageri. Locul intai in ceea ce priveste
    numarul de pasageri transportati nu i-a fost luat insa de Lufthansa
    sau de Air France-KLM, care ameninta de mult timp pozitia TAROM pe
    piata. Cele doua companii au fost destul de agresive in ultimul an
    – Air France-KLM a fuzionat si la nivel local si a incercat sa
    extinda cat mai mult oferta, iar Lufthansa a introdus rute noi, dar
    a si integrat operatiunile Swiss (urmand sa le integreze si pe cele
    ale Austrian).

    Intr-un top care nu include companiile low-cost, TAROM, Air
    France-KLM si Lufthansa ar reprezenta top 3. Insa 2009 a aratat ca
    zborurile low-cost nu mai pot fi excluse din clasamente.


    “Pasagerii au inceput sa fie mai atenti la modalitatea in care
    calatoresc. Isi doresc aceleasi servicii de calitate, dar la un
    pret mai prietenos”, afirma Florentina Ivan, director de marketing
    al Blue Air. Anticiparea acestei schimbari de comportament cu mult
    inaintea competitorilor a fost unul dintre avantajele in castigarea
    de noi pasageri. “Ca rezultat al crizei economice, oamenii tind sa
    fie mai mai atenti la cheltuieli. Pretul a devenit si mai important
    decat a fost pana acum”, considera si Natasa Kázmér, director
    Corporate Communications & Public Affairs al Wizz Air. Compania
    a pastrat tarifele la nivelul anilor trecuti si a crescut in mod
    regulat oferta de destinatii, care au atras din ce in ce mai multi
    pasageri, lucru ce a rezultat in 2009 in dublarea capacitatii in
    Romania, comparativ cu 2008. “Cu aceasta strategie nu numai ca am
    reusit sa ne pastram pasagerii, dar am continuat, in ciuda
    conditiilor macroeconomice dificile, sa cream noi cereri si sa
    atragem pasageri de la liniile traditionale”, adauga Kázmér.

    Pretul a fost in 2009 criteriul principal in functie de care
    potentialul client, aflat in aeroport, in agentia de turism sau in
    fata calculatorului, a optat pentru o companie sau alta. In aceste
    conditii, Blue Air si Wizz Air – ocupantele locurilor intai si trei
    in topul BUSINESS Magazin – au transportat impreuna, din si spre
    Romania, aproximativ 3,5 milioane de pasageri. Acestora li se
    adauga si pasagerii transportati de alte companii low-cost prezente
    in Romania in 2009, precum Germanwings, Clickair, easyJet, Wind
    Jet, dar si Sky Europe si My Air – pana la iesirea acestora doua
    din urma de pe piata la mijlocul anului trecut. Calculand pasagerii
    acestor companii, piata low-cost a totalizat in 2009 peste 4
    milioane de pasageri, cifra comparabila cu cea a pasagerilor
    transportati de companiile de linie, de aproximativ 5,5 – 6
    milioane de pasageri.

  • Cele mai mari rate de conversie le au magazinele Carrefour si Praktiker

    Pe de alta parte, George Teleman estimeaza ca rata de conversie
    a Vitantis a fost anul trecut de 70%, influentata pozitiv de faptul
    ca proiectul este un parc de retail, avand mai multe unitati de
    sine statatoare. “Chiriasi ca Praktiker sau Carrefour inregistreaza
    de departe cele mai ridicate rate de conversie, in timp ce
    magazinele de fashion inregistreaza rate considerabil mai
    mici.”

    Citeste mai multe in
    “Cele mai vizitate malluri din Bucuresti”

  • Cele mai vizitate malluri din Bucuresti

    Peste zece centre comerciale de mari dimensiuni, plus zeci de
    hiper- si supermarketuri. In plus, doua malluri gigantice
    inaugurate in ultimele sase luni. Este tabloul comertului modern
    din Bucuresti, unde toate centrele comerciale se lupta sa atraga
    cat mai multi vizitatori si, mult mai important, cumparatori.

    Citeste mai multe in
    Top 10: Cele mai vizitate centre comerciale din Bucuresti.

  • Topul celor mai scumpe frigidere la vanzare in Romania

    “In 2009, o partea importanta dintre cumparatorii de produse
    premium au inceput sa se orienteze catre o zona de mijloc, in timp
    ce o alta categorie si mai importanta a inceput sa aprecieze
    produsele ieftine”, a spus Dragos Salamac, Team Leader in cadrul
    Benq Romania. De altfel, completeaza acesta, chiar si multe marci
    considerate premium pana acum au inceput sa se adreseze prin
    anumite produse segmentului mediu de cumparatori.

    Oficialii companiei Altex, cel mai mare retailer de electronice
    si electrocasnice din Romania, sunt de parere ca principalul motiv
    pentru care comportamentul de consum s-a modificat sunt solutiile
    extrem de limitate de creditare. In aceste circumstante, resursele
    au fost si continua sa fie limitate, iar alegerea se transforma din
    placere in stres, adauga acestia, in timp ce decizia de cumparare
    presupune mai multe persoane (familia) si nu mai apartine
    individului. “De asemenea, calitatea produsului va fi un factor
    important si va trebui sa justifice mult mai mult pretul platit”,
    adauga oficialii Altex.


    Anul trecut, piata frigiderelor din Romania a fost de 127,1
    milioane de euro, in scadere cu 38,73% fata de 2008, cand a fost de
    207.4 milioane de euro, potrivit companiei de cercetare de piata
    GFK. “Dintre toate categoriile de electrocasnice, frigiderele au
    avut cea mai abrupta scadere in 2009”, a declarat Monica Iavorshi,
    CEO Arctic, precizand ca, dupa frigidere, au scazut vanzarile la
    masinile de spalat si mai apoi cele la aragazuri.

    “Sunt doua componente care au determinat scaderea pietei de
    aparate frigorifice: pe de o parte a scazut destul de mult si
    pretul – asta nu neaparat dintr-o reducere neta de pret, ci dintr-o
    revizuire a comportamentului de consum – si pe de alta parte, cu
    cat piata este mai matura, cu atat este mai afectata de criza”, a
    mai declarat acesta.

  • Topul celor mai scumpe gadgeturi din lume (GALERIE FOTO)

    Insa, anumite gadgeturi se pot defini ca fiind prea scumpe chiar
    si pentru cei mai bogati oameni din lume, scrie gadgettophilia.com.

    Telefoane care au carcasa de platina decorata cu diamante,
    plasme cu carcasa de aur de 24 de carate, MP3 playere decorate cu
    pietre pretioase si casti pe care sunt incrustate diamante sunt
    doar cateva dintre cele mai scumpe gadgeturi din lume, al caror
    pret depaseste mii de dolari.

    Primul loc in topul celor mai scumpe aparate din lume este
    ocupat de un telefon cu un pret de trei milioane de dolari, acesta
    fiind urmat in clasament de alte telefoane cu preturi la fel de
    ridicate.

  • Topul vedetelor care fac bani chiar si dupa moarte

    Solistul trupei Nirvana, Kurt Cobain a incetat din viata in
    1994. De atunci, averea artistului a fost in continua crestere.
    Doua albume live lansate dupa tragicul eveniment, MTV Unplugged in
    New York (1994) si From the Muddy Banks of the Wishkah (1996) au
    inregistat vanzari de peste cinci milioane de exemplare.

    Cititi mai multe despre vedetele care fac bani chiar si dupa
    moarte
    pe www.mediafax.ro

  • Topul celor mai scumpe locuinte vandute in 2009

    In urma cu un an, cand BUSINESS Magazin incepea seria topurilor
    sale cu cele mai scumpe locuinte vandute in 2008, un fapt
    interesant iesea la iveala: chiar daca declinul piatei imobiliare
    incepuse deja, prin stoparea constructiei a mii de apartamente,
    prin tranzactii nefinalizate sau prin primele scaderi de preturi,
    cele mai scumpe zece locuinte a caror vanzare fusese intermediata
    de companiile imobiliare valorau peste 24 de milioane de euro. Fie
    ca era vorba de penthouse-uri amplasate in ansambluri rezidentiale
    promovate ca fiind “exclusiviste” sau de vile construite in
    perioada interbelica, amplasate de regula in zonele istorice ale
    Capitalei, cele mai scumpe locuinte vandute in urma cu doi ani
    valorau fiecare peste un milion de euro, iar cea mai scumpa depasea
    6 milioane.

    Acestea sunt doar niste amintiri frumoase daca privim
    clasamentul aferent anului trecut. Primul aspect izbitor este
    valoarea scazuta a tranzactiilor incheiate. Daca acum doi ani
    ocupanta primei pozitii fusese tranzactionata la un pret de 6,5
    milioane de euro, cea mai scumpa locuinta vanduta anul trecut a
    avut un pret de 3,5 milioane. “Segmentul rezidential de lux a fost
    cel mai afectat. Numarul tranzactiilor a scazut drastic, iar multe
    dintre proprietatile de lux scoase la vanzare in piata au avut
    reduceri de pret, in unele cazuri si de 50% fata de anul anterior”,
    afirma Cristina Rosca, manager partner al companiei imobiliare
    RealTime.

    Alti consultanti vorbesc de reduceri de preturi mai mici; spre
    exemplu, directorul departamentului rezidential din cadrul DTZ
    Echinox, Mihaela Pana, indica o scadere de 20-25% a preturilor
    proprietatilor imobiliare de lux. Ea considera ca “aceste ajustari
    cu siguranta nu se vor mai produce in 2010. Suntem aproape de
    limita minima a preturilor”. DTZ Echinox este agentul care a
    intermediat tranzactia care a ocupat prima pozitie in clasamentul
    BUSINESS Magazin, aferent anului 2008.

  • Cele mai vandute medicamente din Romania

    Cu noua milioane de unitati vandute in primele zece luni ale
    anului si o valoare totala a vanzarilor, la pretul de achizitie in
    farmacii, de 18 milioane de euro, Nurofen se afla pe primul loc in
    topul celor mai populare si vandute medicamente eliberate fara
    reteta. Ioana Cacovean, presedintele Patronatului Farmacistilor din
    Romania, sustine ca explicatia tine, pe de-o parte, de eficienta
    medicamentului, dar si de promovarea prin publicitate, Nurofen
    beneficiind de sumele cele mai mari investite in promovare (12,2
    milioane de euro in perioada ianuarie – august 2009, potrivit
    Ziarului Financiar).


    Batalia intre primele doua locuri se poarta intre produse care
    se adreseaza aceluiasi tip de afectiuni, insa avand substante
    active diferite. Algocalmin, urmatorul clasat, are zece milioane de
    unitati vandute, insa la o valoare totala la aproape jumatate fata
    de Nurofen. Aspenter, medicament pe baza de aspirina, ocupa locul
    al treilea si, la fel ca Nurofen, a optat pentru mentinerea valorii
    prin cresterea volumului vandut. Pe locul al saselea se situeaza
    Coldrex, produs care pare sa fi pierdut cel mai mult atat ca numar
    de unitati comercializate, inregistrand o scadere de 15%, cat si ca
    valoare, unde a scazut cu 10% comparativ cu aceeasi perioada a
    anului trecut. In schimb, cel mai bine s-au descurcat Aspacardin
    (locul 7) si Essentiale Forte (locul 10), cele doua medicamente
    crescand cu circa 15% ca volum si valoare. Ca si Algocalmin, Olynth
    a mizat pe mentinerea volumului vandut si cresterea valorii.


    In primele zece luni ale anului, conform companiei de cercetare
    a pietei farmaceutice Cegedim, piata medicamentelor disponibile
    fara prescriptie medicala a scazut cu 15,5% in unitati si cu 11,2%
    ca valoare, in euro.

    Ioana Cacovean remarca prezenta in top cinci a trei produse care
    se adreseaza luptei cu durerea, explicand ca societatea este tot
    mai extenuata, dar si mai putin toleranta cu acest tip de
    suferinta. “Este important sa ne tratam durerea, dar daca aceasta
    se repeta este util sa aflam cauza ei si sa nu abuzam de aceste
    calmante”, comenteaza presedintele PFDR. Numai ca in farmacie
    discutia este tot mai comerciala, iar multi romani invata medicina
    de la televizor, din reclame. “Oamenii si-au pierdut obiceiul de a
    merge la medic si s-au obisnuit sa se trateze din mers”, afirma
    Cacovean. Potrivit studiilor Cegedim, tara noastra este la coada
    clasamentului european in ceea ce priveste cheltuielile generale
    pentru medicamente. Cu cheltuieli publice si private pentru
    medicamente de 104 de dolari per capita, Romania este pe penultimul
    loc in UE si pe unul din ultimele locuri in Europa, depasind doar
    Bulgaria, Belarus, Rusia si Ucraina. La capatul opus al
    clasamentului se afla Elvetia, Franta si Belgia, unde cheltuielile
    ajung la valori de opt ori mai mari.