Author: adison

  • Peste 4.200 euro, costurile ascunse ale programului „Prima Casa“

    Nu mai putin de sapte comisioane si trei taxe trebuie achitate de catre un cumparator al “Primei Case”. La acestea se adauga comisionul care trebuie achitat agentiei imobiliare, In cazul In care apartamentul nu este cumparat direct de la proprietar. Valoarea totala a acestora ajunge la peste 4.200 euro, luand In calcul un apartament de 60.000 euro.

    De departe, cea mai mare cheltuiala va fi cea cu taxele notariale. Astfel, potrivit informatiilor furnizate de Uniunea Nationala a Notarilor Publici (UNNPR), pentru ziarul Gandul, pentru un apartament cu un pret de vanzare de 60.000 euro, taxele notariale se ridica la 4.437 lei, adica circa 1056 euro. “In aceasta suma sunt incluse costurile cu autentificarea contractului de vanzare-cumparare si cele pentru autentificarea unui contract de ipoteca pentru creditul de 57.000 euro”, ne-a declarat Alin Briceag, editor imagine la Biroul de presa al UNNPR.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info
     

  • Petrom a scumpit, luni, benzina si motorina

    Benzinele Premium fara plumb si Top Premium fara plumb 99+ costa 3,72 lei/litru, respectiv 4,09 lei/litru.

    Noile preturi ale sortimentelor OMV Carrera 95 si OMV Carrera 100 sunt 3,86 lei/litru si 4,49 lei/litru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • CBRE: Tranzactiile imobiliare au inceput sa creasca in Europa

    Volumul de investii imobiliare comerciale din Europa s-a ridicat in al doilea trimestru la 13 miliarde de euro, in crestere cu 12% fata de 11,6 miliarde de euro in primele trei luni ale acestui an. "Desi cresterea activitatii de investitii pan-europene in cel de-al doilea trimestru este relativ modesta, rezultatele indica o imbunatatire a increderii investitorilor", se arata in studiul CB Richard Ellis.

     

    Compania noteaza ca imbunatatirea nivelului de activitate pe acest segment nu va deveni relevanta in termeni ai tranzactiilor finalizate decat in ultimele trei sau patru luni ale anului, si asta deoarece finalizarea tranzactiilor necesita o perioada mult mai indelungata de timp iar lunile iulie – august sunt, prin traditie, "linistite" din punct de vedere al activitatii investitorilor.

     

    “Ceea ce reflecta in mod evident activitatea celui de-al doilea trimestru este ca pietele care au inregistrat cele mai mari corectii de pret beneficiaza si de cea mai intensa activitate. Acest lucru este evident in cazul Spaniei si al Marii Britanii unde investitorii au fost atrasi pe piata de perceptia ca acum ofera o valoare corespunzatoare”, a declarat Michael Haddock, Director EMEA Capital Markets Research pentru CB Richard Ellis.

     

    Activitatea de investitii in Europa in primele doua trimestre din 2009.

     

    Tari/regiuni T2 2009 (mld. euro) T1 2009 (mld. euro) Variatie (%)
    Marea Britanie 4,372 4,170 5%
    Italia & Peninsula Iberica 2,318 1,529 52%
    Germania 1,620 1,687 -4%
    Tarile Nordice 1,544 1,446 7%
    Franta 1,543 750 106%
    Benelux 1,012 974 4%
    Europa Centrala si de Est 164 396 -59%
    Europa* 13 11,593 12%

     

    * include si Austria, Grecia si Elvetia

     

    Sursa: CB Richard Ellis
     

  • Cel mai puternic roman din comert: e vremea sa reluam extinderea Metro

    Sunt un mercenar”, spune zambind Dusan Wilms, intrebat despre intoarcerea sa recenta in Romania la conducerea retelei de cash&carry, pozitie pe care o parasise in urma cu cinci ani. “La Metro suntem cativa care putem ocupa, pentru o anumita perioada, functia de general – chiar daca gradul meu este, sa spunem, de locotenent”. Dincolo de metafore, Wilms (care s-a intors in tara dupa ce a fost director de operatiuni al Real, divizia de hipermarketuri a grupului german) vrea sa spuna ca mai importante decat titulatura sunt calitatile managerului. Iar in aceasta perioada, in loc de lideri expati sunt preferati localnicii, ca el, fie ca e vorba de Romania, Bulgaria, Olanda sau Italia.

    Deocamdata, cele mai multe drumuri le face prin tara, ca sa vada magazinele, acesta fiind unul dintre lucrurile pe care trebuie sa le faca in primele 100 de zile de la preluarea mandatului. “Managerial nu e o diferenta foarte mare intre ce fac acum si ce faceam in trecut”, considera Wilms, care a tinut fraiele Metro intre 1999 si 2005, ani cand comerciantul german a avut perioada cu cea mai agresiva dezvoltare. Reteaua, care a ajuns acum la 24 de magazine si a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 1,4 miliarde de euro, are ca principala tinta “mentinerea vanzarilor profitabile si cresterea notorietatii brandului”, declara Wilms, care evita sa dea cifre cand vine vorba de obiectivul de vanzari sau de marja profitului. Pe de alta parte, acum apare insa din nou ca obiectiv deschiderea de noi spatii de vanzare, dupa ce reteaua cash&carry si-a incheiat de cativa ani perioada de expasiune si a intrat in perioada de consolidare a afacerii.

    “Vom deschide sigur un magazin anul viitor si, in functie de nevoi, poate inca unul”, spune CEO-ul Metro, care desi nu indica un loc precis pentru noile spatii precizeaza ca Bucurestiul este de mare interes. Si adauga ca nu exclude nicio oportunitate. De fapt, pentru retelele cu forta financiara, oportunitatea este cuvantulcheie, pentru ca dupa o perioada in care piata imobiliara devenise “nerealista”, acum lucrurile se asaza si preturile terenurilor fac posibila din nou extinderea. Iar loc de crestere mai e suficient, in opinia lui Wilms, dat fiind ca ponderea comertului modern abia a ajuns anul trecut la 42% din piata. “Comertul traditional va exista mereu, pentru ca magazinele mici de cartier ofera avantajul proximitatii”, puncteaza el, dar retelele moderne de comert mai au inca de acoperit zone unde pot gasi clienti.

    Cel mai mare comerciant de pe piata romaneasca, Metro Cash & Carry, a marcat deja cateva premiere: prima prezenta internationala de pe piata autohtona, primul comerciant care si-a terminat expansiunea, primul care a atins vanzari de un miliard de euro. Acum este cel dintai care vorbeste despre extindere, cand cei mai multi comercianti de pe piata prefera sa fie precauti. “Depinde de sediile centrale ale firmelormama daca aloca sau nu bugete pentru extindere, de strategie si de cash-flow”, spune romanul care a convins conducerea grupului Metro in urma cu 12 ani ca o investitie in piata locala este o afacere profitabila. In 1999, cand a preluat fraiele retelei de cash&carry, Metro avea o istorie de trei ani pe piata romaneasca, doar patru magazine si luase decizia strategica de a opri investitiile in aceasta tara. Dupa ce a refacut studiul de potential pentru piata romaneasca, Wilms a reusit sa convinga consiliul de administratie nu doar sa reia expansiunea din Romania, ci si sa creasca obiectivul de la 10 la 20 de magazine. “Nu e usor sa dezvolti o retea, mai ales in perioada de pionierat. A fost o incercare foarte mare pentru mine ca manager”, comenteaza el acum, iar la capitolul dificultati enumera volumul foarte mare de angajari, trainingul personalului, educarea furnizorilor – care la vremea aceea nu aveau niciun fel de experienta in lucrul cu o retea multinationala.

    Dusan Wilms: "Clientii nostri muncesc atunci cand vin la noi".

  • N-aveti nevoie de un avocat?

    Dupa ce ani de zile casele de avocatura s-au batut pentru atragerea studentilor inca de pe bancile facultatilor, dupa ce avocatii experimentati erau vanati de head-hunteri sau plecau sa-si faca propriile firme, in avocatura de business de azi se mai vorbeste despre angajari doar soptit.

    Nu inseamna ca nimeni nu mai angajeaza – principalii jucatori inca mai recruteaza, insa o fac cu doua mari diferente fata de ultimii trei-patru ani: nu se mai concentreaza pe numarul angajatilor, ci pe calitatea lor, si nimeni nu mai plateste agresiv, pentru ca “are balta destul peste”. In barourile din Romania sunt inregistrati peste 23.000 de avocati, aproape o treime din numarul total revenind Baroului Bucuresti. Principalele 100 de firme de profil din Capitala inglobeaza 1.500 de avocati – o medie de 15 per societate, cu mentiunea ca primii zece jucatori au echipe cuprinse intre 100 si 35 de avocati. Marile barouri tara cuprind intre 500 si 650 de avocati (la Iasi sunt momentan 626, in Timis 579, Dolj 560 s.a.) si, daca marile case de avocatura isi vor continua extinderea in teritoriu, foarte curand sansele ca un absolvent de drept sa poata profesa imediat dupa terminarea facultatii vor fi asemanatoare in marile orase cu cele din Bucuresti. Dar ce sanse au tinerii absolventi de Drept?

    “Un lucru e cert, nu mai dam anunturi de angajare”, spune Ovidiu Constantinescu, reprezentantul firmei Bostina & Asociatii. Explicatia, pe de-o parte, tine de criza si de incetinirea afacerilor pe unele arii de practica, iar pe de alta parte de controlul costurilor. Daniel Andrei, omul responsabil de eficienta cheltuielilor la Bostina & Asociatii, este in firma de doi ani si jumatate. I-a trebuit ceva timp sa puna la punct acest sistem. “Stie tot ce inseamna eficienta, unde trebuie folosite mai multe resurse si unde pierdem resurse nejustificat; impactul muncii sale este imediat, pentru ca ne dam seama ca putem face mai multe cu oameni mai putini”, spune Constantinescu.

    Atras de la McDonald’s, unde facea acelasi lucru, adica se ocupa de costuri, Andrei si sistemul pus la punct de el pot spune azi foarte clar care a fost cea mai rentabila zi din an pentru Bostina, in ce zi s-a muncit cel mai mult pentru cei mai putini bani, care sunt clientii cei mai profitabili si cei mai putin profitabili si, desigur, cine sunt avocatii productivi sau echipele cele mai eficiente. Dintre cele patru firme respondente, doar Bostina & Asociatii a recrutat mai putini oameni in primul semestru al lui 2009 – 9 – decat a facut-o in prima jumatate a lui 2008 – 12.

    Controlul costurilor a devenit necesar intr-o piata avocatiala unde cererea si oferta au dezechilibrat serios balanta dintre angajat si angajator. Si au facut-o desigur in favoarea angajatului, asa cum s-a intamplat in fiecare segment economic cand economia “duduia”. Pana anul trecut, toata “lumea buna” din avocatura angaja in nestire, impinsa de la spate de cresterea pietei de consultanta, de inmultirea fuziunilor si a achizitiilor sau de tranzactiile imobiliare. Acum insa, accentul a trecut brusc de la numarul angajatilor la calitate, ceea ce inseamna ca mai putini absolventi de drept pot profesa imediat dupa ce-si finalizeaza studiile, si asta conduce la reducerea pretentiilor candidatilor la interviurile de angajare. “Acum se cauta oameni exceptionali, in care merita sa investesti pe termen lung”, spune Constantinescu, care crede ca, pentru moment cel putin, cursa salariilor s-a incheiat.

    Tot el spune insa ca aceia care vor reusi sa-si gaseasca locul intr-una dintre marile case de avocatura vor creste foarte bine, vor avea mai mult timp sa se dezvolte, pentru ca piata nu-i va forta sa creasca artificial, vor putea acumula mai multe, dar probabil in primii ani o vor face pe bani mai putini decat generatiile premergatoare lor. “In ultimii trei-patru ani, principalele intrebari din partea candidatilor in timpul interviurilor vizau nu oportunitatile de dezvoltare in cadrul firmei, ci masina, telefonul mobil, zilele de concediu, primele si bonusurile”, comenteaza Gabriel Zbarcea, managing partner al Tuca Zbarcea & Asociatii.

    La stat isi termina studiile in jur de 300 de tineri avocati in fiecare an. O mare parte dintre ei intra in atentia caselor importante de avocatura inca din anii terminali, prin sistemele de burse pe care aproape toate firmele de top le folosesc pentru a-si asigura serviciile celor mai buni studenti. Vestea buna pentru studenti este ca bursele continua si anul acesta. Vestea mai putin buna este ca asteptarile partenerilor societatilor de avocatura au crescut. Si au crescut si pe fondul unei “oferte” mai bogate de oameni cu experienta disponibili in piata. Or, acesti avocati erau greu de gasit inainte de criza. Asta spune Gabriel Zbarcea cand se refera la profilul celor 13 oameni recrutati in primul semestru al anului in structurile firmei pe care o conduce: 10 tineri absolventi si trei avocati cu experienta.

    Cititi mai departe ce spune Gabriel Zbarcea despre principalele dificultati cu care se confrunta avocatii experimentati.

  • Istoria Porsche, de la Beetle la arabii din Qatar – SLIDESHOW

    Infiintat in anii 30, de catre Ferdinand Porsche, producatorul
    german de masini a devenit sinonim cu ideea de masini sportive de
    lux, fiind timp de multi ani cel mai profitabil din lume.


    Studiile efectuate de mai multe organisme interantionale
    situeaza Porsche pe primele locuri in topurile privind fiabilitatea
    si calitatea. De-a lungul timpului pe langa modele sport au aparut
    in gama Porsche si vehicule de teren (Cayenne), precum si limuzine,
    precum proaspat lansata Panamera.

  • Prima scumpire a apartamentelor vechi

    Apartamentele vechi din Bucuresti s-au scumpit in medie cu 2% in luna iunie, in principal datorita programului Prima Casa, se arata intr-o analiza realizata de Colliers. "Iulie este prima luna din ultimul an in care se poate observa o tendinta evidenta de crestere a preturilor. Nu este o crestere majora, incadrandu-se in limitele a maxim +4%, dar ceea ce face speciala aceasta luna de vara este cresterea constanta in toate sectoarele, doar sectorul 1 simtind o usoara depreciere, cu 2%" se arata in raportul companiei.

     

    Astfel, preturile medii pentru apartamentele vechi s-au situat la 1.150 de euro pe metru patrat (suprafata construita, TVA inclusa). " Este foarte greu, daca nu chiar imposibil sa gasim acum apartamente de doua camere sub 60-62.000 de Euro in zone precum Militari, Titan sau Iancului. Acestea sunt zone cu preturi medii, care se incadreaza in plafonul maxim de 57.000 Euro impus in cadrul programului", se mai spune in raportul Colliers.

     

    In ceea ce priveste segmentul apartamentelor noi, pentru prima oara in ultimele luni, s-a inregistrat o scadere de sase procente, potrivit Bucharest Real Estate Index. Astfel, valoarea medie a fost de 1.660 de euro pe metru patrat (suprafata construita plus terase, TVA inclusa). In ansamblul, BREI a inregistrat o scadere de 1%, pana la 1.329 euro/mp.

     

    Colliers International, liderul pietei de consultanta imobiliara, realizeaza indicele imobiliar Bucharest Real Estate Index de la inceputul anului trecut. Compania a comunicat, cu ocazie publicarii BREI aferent lunii iulie, ca a schimbat metodologia de calcul a preturilor medii ale apartamentelor noi, luand in calcul 23 de proiecte rezidentiale, fata de 12 in trecut.
     

  • Bursa in crestere

    Actiunile Banca Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piata, cu o valoare cumulata de 3,2 milioane lei , iar ultimele tranzactii au fost efectuate la un pret de 1,24 lei, in crestere cu 5,08%. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cotate la un pret de 0,885 lei, pret egal cu valoarea de referinta, iar pretul actiunilor BRD-Group Societe Generale (BRD) a fost de 9,05 lei, in crestere cu 3,4%.

    Cele mai mari cresteri ale pretului de tranzactionare au fost inregistrate de Banca Transilvania (TLV) cu 5,08% si Casa de Bucovina-Club de Munte (BCM) cu 4,9%. Siretul Pascani (SRT) a avut o scadere a pretului de tranzactionare cu 9,6%, iar Farmaceutica Remedia Deva (RMAH) cu 7,3%.

    Titlurile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) au crescut in medie cu 0,8%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, care analizeaza evolutia primelor 25 de titluri in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, era cotat la inchidere cu 1,7% peste referinta.

    Ultimele tranzactii cu cele mai lichide zece actiuni de la BVB au fost realizate la preturi care au crescut in medie cu 2%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au adus o crestere a indicelui BET-NG cu 0,15%.

    Evolutia pietei de la Bucuresti a fost determinata de cea a marilor burse europene, care au incheiat sedinta de joi in crestere cu 1,4% – 2,5%.
     

  • Parteneriat Praktiker-Petrom

    Campania se desfasoara in perioada 24 iulie – 6 august in toate magazinele Praktiker din tara. Clientii care achizitioneaza produse in valoare de peste 200 lei vor primi un bon de combustibil in valoare de 30 lei, iar daca valoarea cumparaturilor este de peste 300 lei, vor primi un bon in valoare de 50 lei.

    "Suntem in plin sezon de vara, cand multi dintre noi alegem sa plecam in vacanta cu masina. Prin campania pe care o pornim acum vrem sa le dam clientilor nostri posibilitatea de a beneficia de combustibil gratuit in aceasta perioada”, a declarat Michael Krahn, director general Praktiker Romania.

    Pe baza bonurilor valorice obtinute in magazin, clientii pot alimenta la oricare benzinarie Petrom sau PETROMV din tara. Bonurile au valabilitate nelimitata si pot fi utilizate pentru achizitionarea oricarui tip de combustibil.

    Praktiker Romania, cel mai mare retailer de bricolaj de pe piata, a raportat vanzari nete de 110 mil. euro in primul semestru al anului, cu 26 de magazine operationale.
     

  • Seful Porsche si-a dat demisia

    Wiedeking, aflat la carma companie de 16 ani, a hotarat sa paraseasca imediat Porsche. Acesta va fi urmat si de Holger Haerter, directorul financiar al firmei. Fostul director executiv, unul dintre cei mai renumiti lideri din business-ul din Germania, se declarase impotriva vanzarii Porsche rivalului Volkswagen.

    Strategia domnului Wiedeking a atras critici, acesta intrand in conflict chiar cu presedintele Volkswagen, Ferdinand Piech: „Atitudinea domnului Wiedeking a destramat familii si a creat animozitati in relatiile cu Volkswagen. Nu are ce cauta in cadrul unei companii VW-Porsche ”

    Porsche a declarat astazi ca „in ultimele doua saptamani Wiedeking Si Haerter au ajuns la concluzia ca dezvoltarea companiei va fi mai buna fara ei in pozitii de conducere”.
    Ca urmare unei intalniri pe care consiliul de supraveghere l-a avut saptamana trecuta, producatorul de automobile Porsche a aprobat planul de a mari capitalul cu 5 miliarde de euro. Consiliul de supraveghere al companiei Volkswagen urmeaza sa se intalneasca astazi la Stuttgart pentru a discuta despre aprobarea fuziunii cu Porsche, dupa cum sustine The Telegraph.

    Wiedeking, al carui contract prevedea ca acesta sa fie platit cu 0.9 procente din profitului (de dinainte de taxe), va fi inlocuit de Michael Macht, director al operatiunilor de productie din cadrul Porsche.

    Cititi mai multe pe www.telegraph.co.uk