BusinessMagazin

Author: adison

  • Studiul National de Audienta: presa economica, in crestere

    Gandul, Ziarul Financiar, Cotidianul si Curierul National sunt singurele cotidiene centrale care au castigat in numarul de cititori de la o livrare de date SNA (Studiul National de Audienta) la alta, cea mai mare crestere inregistrand-o Ziarul Financiar, cu un plus de 10%.

    Potrivit noului val de date SNA, furnizat de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT) pentru perioada 25 aprilie 2006 – 22 aprilie 2007, Ziarul Financiar are o medie de 209.000 de cititori pe editie, la nivel urban, inregistrand cel mai mare ritm de crestere. In crestere se afla si saptamanalul Business Magazin, care este citit, in medie pe editie, de 63.000 de persoane la nivel urban (A1.000 de cititori). Si Capital a crescut cu 3,6%, comparativ cu valul anterior de date, cand afisa o scadere cu 4,9%, ajungand la o medie de 319.000 de cititori, in timp ce Saptamana Financiara a scazut cu 2,2%, pana la cifra de 227.000 de cititori.

    Tabloidul Libertatea este in continuare liderul presei scrise si are o audienta medie, la nivel urban, de 1.388.000 de cititori, cu 0,1% mai putin decat in ianuarie 2006 – ianuarie 2007. Cu o situatie diferita se confrunta Jurnalul National, care a pierdut 15.000 de cititori de la un val la altul, dupa o crestere de 0,5% in livrarea trecuta. Astfel, cotidianul editat de trustul Intact are, la nivel urban, o medie de 932.000 de cititori, fata de 947.000 in ianuarie 2006 – ianuarie 2007. Un caz asemanator este cel al cotidianului Evenimentul Zilei, care, dupa o crestere de 3% inregistrata in livrarea precedenta, afiseaza o scadere de 1,7%, ceea ce se traduce in pierderea a 13.000 de cititori in medie pe editie – de la 759.000 la 746.000. La fel, Romania Libera a scazut in valul actual cu 3,4%, pana la 309.000 de cititori, in timp ce data trecuta crestea cu 1,3%.

    La polul celalalt, Gandul a inregistrat o medie de 233.000 de cititori pe editie (A3,1%), iar Cotidianul are o medie zilnica de cititori de 136.000 (A5,4%). O crestere cu 1,7% a inregistrat si Curierul National, care a ajuns la o medie de 122.000 de cititori.

    In ceea ce priveste cotidienele sportive, atat Gazeta Sporturilor, cat si Pro Sport continua sa piarda cititori, insa in procente diferite. In categoria saptamanalelor, clasamentul continua sa fie condus de Pro Tv Magazin, care numara 989.000 de cititori in medie pe editie (fata de 1.021.000 in valul de date precendent). Pe locurile urmatoare se afla Libertatea de duminica, Gazeta Sporturilor de duminica, Pro Sport de duminica si Evenimentul Zilei de duminica. Toate cele cinci publicatii incluse in top au pierdut cititori fata de precedentul val SNA. Tendinta de scadere se poate observa si in cazul publicatiilor lunare, unde clasamentul arata aproximativ la fel ca in valul trecut, cu Practic in bucatarie pe prima pozitie, cu 1.227.000 de cititori in medie pe editie (-78.000 de cititori), urmat de Revista de film HBO, cu 645.000 de cititori (-45.000 de cititori).

    Studiul a fost realizat de BRAT, iar datele au fost culese de institutele de cercetare IMAS si Metro Media Transilvania.

    Datele provin din perioada 25 aprilie 2006 – 22 aprilie 2007.

    Pentru realizarea studiului s-a folosit un esantion de 21.829 de persoane, dintr-un univers de 9,028 milioane de persoane. Esantionul este reprezentativ pentru populatia de 14-64 de ani din orasele din Romania.

    Datele SNA au fost furnizate pentru 144 de publicatii, dintre care 55 lunare

  • Zece ani sa citesti

    Daca este intrebat cat timp petrece zilnic citind si raspunzand la e-mail-uri, un manager ales la intamplare dintr-o companie europeana va pomeni probabil de cel putin doua ore. Si va adauga ca isi incepe si incheie fiecare zi de lucru cu e-mail-uri.


    Daca se confirma ipoteza celor doua ore zilnice alocate e-mail-ului dintr-un total de opt ore, cat are in teorie o zi de lucru, rezulta ca un manager va petrece 10 ani din cariera, sau aproximativ un sfert din durata acesteia, cu nasul in Inbox, citind mesajele primite si dand raspunsuri la ele.

     

    La o asemenea concluzie a ajuns un studiu publicat recent de scoala britanica de management Henley Management College (HMC), facut pe 180 de directori din Europa. Partea cea mai deprimanta e ca, dupa aceeasi cercetare, 32% dintre mesajele primite de directori sunt considerate de acestia irelevante, ceea ce ar insemna ca managerii isi petrec trei ani si jumatate din cariera citind e-mail-uri inutile. Autorii studiului HMC recomanda directorilor din companii sa incerce pe cat posibil sa inlocuiasca schimbul de e-mail-uri cu discutiile fata-n fata sau cu convorbirile telefonice, apreciind ca de fapt corespondenta prin posta electronica prelungeste in loc sa scurteze procesul de luare a deciziilor. „Folosirea e-mail-ului a scapat de sub control si uneori genereaza confuzie si inertie“, apreciaza Peter Thomson, unul dintre cei ce au coordonat studiul.

     

    Fiecare mesaj considerat important atrage dupa sine un schimb de alte patru pana la sase e-mail-uri, conform statisticilor, in timp ce o convorbire telefonica de cinci minute elimina necesitatea acestui schimb, care poate presupune un timp de 15 minute necesar pentru a citi si raspunde mesajelor. Motivul pentru care un mesaj implica trimiterea altora este considerat de 43% dintre managerii europeni a consta in faptul ca numai 10% dintre mail-urile importante contin o informatie completa, in timp ce restul sunt mesaje care necesita lamuriri suplimentare, conform studiului HMC.

     

    In cazul managerilor din companii din Romania, procentul mail-urilor importante pare a fi undeva la 50%. „In general primesc cam 400 de mail-uri pe zi, dintre care numai aproximativ 200 mi se par importante. De trimis trimit cam 250 de mail-uri, o mare parte fiind drept raspuns la cele primite“, spune Razvan Ziemba, director executiv in cadrul Asesoft Distribution, care petrece, dupa spusele sale, cel putin doua ore zilnic pe mail. „Dar de multe ori, timpul alocat poate creste la 40% din ziua de lucru, adica peste trei ore din ziua de 8 ore de lucru – si oricum, pentru un manager cred ca ziua de lucru nu are niciodata numai 8 ore.“

     

    Traian Cristea, directorul general al Fit Distribution, care detine PCFun.ro, primeste cam 200 de mesaje zilnic, „dintre care aproximativ 20% le sterg de la bun inceput, arhivez o parte din mesaje ce ar putea fi utile ulterior si la jumatate dintre ele raspund foarte pe scurt. Dar aceasta tot imi ocupa, cumulat, patru sau chiar cinci ore pe zi“.

     

    Explicabil, deci, de ce directorii romani incearca sa taie cat mai mult din durata alocata lecturii si scrierii de e-mail-uri. „Daca as avea intreaga corespondenta cu partenerii de afaceri si cu exteriorul in general numai pe mail, asta ar insemna sa petrec cam 8 ore pe zi in fata computerului si nu sunt dispus sa fac acest lucru, mai ales in conditiile in care in discutiile telefonice cu partenerii rezolv problemele mai rapid“, explica Adrian Mircioiu, director executiv in cadrul distribuitorului de materiale de constructii Andami. Mircioiu spune ca primeste zilnic aproximativ 100 de e-mail-uri -, pentru care are nevoie de cel mult o ora ca sa dea raspuns sau sa trimita alte mesaje.

     

    Cel mai potrivit moment al zilei cel putin pentru a citi mesajele din Inbox ramane in mod traditional dimineata, ceea ce poate crea o problema din punctul de vedere al prioritatilor zilnice. „Eu, spre exemplu, sunt dependent de mail si de tehnologie in general“, spune Radu Ionescu, directorul companiei Kinecto Permission Marketing. „Si in cazul meu este deja grav, avand in vedere ca dimineata cand ma trezesc imi verific mail-ul inainte de a ma da jos din pat.“

     

    Pe parcursul zilei, managerii se ocupa in general de problemele urgente care apar pe e-mail, iar „lucrurile marunte“ sunt lasate pentru finalul zilei. „Eficienta cea mai mare pentru cititul mesajelor este dimineata, pentru ca atunci ai alta putere de concentrare si o viteza de reactie mai mare“, considera Simona Decuseara, director national de vanzari si marketing in cadrul filialei locale a Epson. Pentru ea, Inbox-ul se umple cu 200 de mesaje pe zi, cu exceptii in care numarul e-mail-urilor tinde spre 100.

     

    Dincolo de factorul de stres pe care il implica o casuta de posta electronica foarte incarcata, majoritatea managerilor nu discuta necesitatea acestei forme de comunicare. In anumite companii europene, managerii impun cate o zi pe saptamana sau pe luna in care angajatii lucreaza fara e-mail, dar astfel de initiative raman exceptii. „E-mail-ul a devenit de neinlocuit si cred ca orice organizatie are o magistrala de comunicare si de procese dependente de astfel de mesaje“, spune reprezentantul Epson, companie in care comenzile si ofertele se fac prin e-mail, iar corespondenta cu filiale din toate colturile lumii este in mod evident mult mai usoara si mai ieftina prin aceasta metoda.

     

    Spre deosebire de convorbirile telefonice, rezervate mai degraba problemelor urgente sau care presupun un volum foarte mare de informatii care s-ar traduce intr-un schimb de mai mult de sase mesaje, pentru companii, e-mail-ul are avantajul ca ramane scris si nu lasa loc de erori. Totodata, managerii au incredere in e-mail atunci cand se afla in discutii sau negocieri cu partenerii de afaceri. Vladimir Sterescu, directorul executiv al companiei furnizoare de servicii de call center EasyCall, a vandut anul trecut compania in urma unei negocieri purtate in cea mai mare parte prin e-mail cu americanii de la Computer Generated Solutions (CGS). Razvan Ziemba de la Asesoft Distribution spune ca printre e-mail-urile din casuta postala exista mesaje referitoare la sume destul de mari, cum ar fi confirmarea unei plati de peste un milion de dolari, aprobarea unei linii de credit foarte mari sau o comanda de doua milioane de dolari.

     

    „In cazul Vodafone, cel mai important e-mail primit vreodata a fost cel prin care s-au anuntat in cadrul companiei detalii privind incheierea acordului de preluare a Connex de catre Vodafone“, spune Marian Pantazescu, senior director network operations in cadrul companiei.

     

    Astfel ca, desi incarca ziua de lucru a managerilor, in anumite situatii e-mail-ul este o metoda de comunicare mai buna decat telefonul sau discutiile fata in fata. „Un alt avantaj al e-mail-urilor, din punctul de vedere al managerilor, este acela ca mesajele pot intra intr-o lista de procesare in functie de prioritati, in timp ce un telefon poate reduce eficienta printr-o plasare neadecvata“, este de parere Mike Borze, managing director in cadrul BenQ pentru Europa Centrala si de Est.

     

    Studiul HMC sustine, dimpotriva, ca telefonul a cazut in mod nedrept pe o pozitie secundara ca metoda de comunicare in companiile europene, cu toate ca de fapt convorbirile telefonice ar lua mai putin timp, pe ansamblu, decat schimbul de e-mail-uri, ducand astfel la o crestere a productivitatii. Concluzia ca productivitatea angajatilor ar creste cu 23% daca ar inlocui e-mail-ul cu convorbirile telefonice trebuie luata insa cu o mare doza de prudenta: studiul HMC a fost comandat de Plantronics, un producator de echipamente de telefonie Bluetooth.

  • Ca sa-si auda clientii

    Daca acum cativa ani telefonia prin Internet – „voice over IP“ (VoIP) – era creditata cu putine sanse de reusita, astazi musca din afacerile operatorilor de telefonie fixa, tentand inclusiv companiile aflate in cautarea unor solutii de reducere a costurilor.

     

    Telefonia prin Internet este un serviciu accesibil oricarui utilizator de Internet, cu conditia ca acesta sa dispuna de o pereche de casti si un microfon pe care sa le conecteze la un computer. Modelul este promovat de companii precum Skype, Google sau Yahoo!, care ofera in cadrul aplicatiei de mesagerie instant posibilitatea apelurilor prin Internet, atat catre alte computere, cat si in retele de telefonie fixa sau mobila. Metoda cu casti si microfon este insa mai degraba potrivita pentru segmentul rezidential, in timp ce pentru clientii companii, o solutie alternativa sunt telefoanele fixe sau mobile dotate cu tehnologia VoIP. In ambele cazuri, furnizorii de „voice over Internet Protocol“ nu trebuie sa investeasca mult in retea, intrucat vocea este transmisa prin cablurile deja existente sau prin infrastructura wireless de acces la Internet.

     

    „Sa luam drept exemplu un studio de filmari“, spune Roger Terhune, director de tehnologie in cadrul Signal Systems, furnizor de telefonie prin Internet. „Prin natura afacerii, un studio de filmari are nevoie de un numar variabil de linii telefonice, in functie de proiectele aflate in desfasurare. Astfel ca, daca azi are nevoie de 10 linii, maine de 200 si poimaine iarasi de 10, va fi destul de complicat sa obtina aceasta flexibilitate prin intermediul liniilor telefonice traditionale“, explica Terhune. In schimb, telefoanele VoIP pot fi infiintate si desfiintate fara nicio problema de la o zi la alta si chiar mai repede. Mobilitatea oferita de serviciile VoIP este apreciata si in companiile de avocatura: casa Fraser Milner Casgrain, tot din Canada, a incercat pentru prima data apelurile telefonice prin Internet in 2004, iar acum are peste 700 de linii VoIP in biroul central si se gandeste deja la o strategie prin care toate birourile companiei sa fie dotate cu asa ceva. „Fiecare avocat are alocat un numar de telefon si poate raspunde la el indiferent unde ar fi, cu conditia sa aiba conexiune la Internet“, spune John Esvelt, director de tehnologie al casei de avocatura.

     

    Potentialul de crestere a pietei de telefonie prin Internet s-a vazut inca din 2005, cand piata globala a crescut cu 83% fata de anul anterior, din punctul de vedere al numarului de utilizatori. In 2006 a avut loc o dublare a pietei la nivel mondial, la un numar de aproximativ 40 de milioane de utilizatori, spune Matthew Rosen, presedinte al Fusion Telecommunications International, furnizor american de VoIP. Piata mondiala de VoIP va numara 145 de milioane de utilizatori in 2009 si peste 267 de milioane in 2012, estimeaza Rosen. Din punct de vedere valoric, piata serviciilor de telefonie prin Internet este asteptata ca in 2010 sa depaseasca 3,3 miliarde de dolari (2,45 de miliarde de euro) in SUA, conform unui studiu realizat de compania de cercetare Yankee Group – respectiv circa 2,2 miliarde de dolari (peste 1,6 miliarde de euro) in 2011 in Europa de Vest, conform IDC.

     

    Piata serviciilor de telefonie prin IP este in crestere si in Romania, spune Bogdan Constantinescu, country manager al Cisco Systems pentru Romania, companie care furnizeaza solutii VoIP. „In cazul Cisco, cresterile anuale ale achizitiilor de echipamente necesare apelurilor prin Internet sunt de 100%“, afirma el. Compania are drept clienti banci ca BCR, BRD sau BancPost, dar si multinationale din alte domenii. „Criteriile principale pentru care o companie din Romania opteaza pentru servicii VoIP sunt costurile reduse de comunicare si usurinta in introducerea si administrarea sistemului“, spune Constantinescu.

     

    E adevarat ca in companii multi dintre (viitorii) utilizatori nu sunt obisnuiti cu tehnologia si multi sunt reticenti in a o folosi. „In cazul nostru, angajatii carora li s-a dat un telefon VoIP in 2004 au trecut printr-o sedinta de training pentru a se familiariza cu noua tehnologie“, recunoaste John Esvelt de la casa de avocatura Fraser Milner Casgrain. Ulterior insa, departamentul IT al companiei a decis ca sunt necesare telefoane mai bune si prin urmare le-a inlocuit pe cele vechi cu telefoane VoIP care suporta si apeluri video. „Deja angajatii nu mai trec unul pe langa celalalt fara a se cunoaste“, spune David Komaromi, manager de telecomunicatii la aceeasi casa de avocatura. „Acum trei ani au asociat un nume unei voci, iar acum au posibilitatea sa asocieze si o imagine vizuala numelui si vocii.“

  • Agresivitatea si intoleranta

    Daca admitem ca mediul in care se face comunicarea influenteaza continutul comunicarii, am putea crede ca excesul de agresivitate din unele zone ale Internetului face parte din specificul mediului. Psihologii care studiaza fenomenul nuanteaza aceasta ipoteza.

     

    Cu siguranta, nu sunt singurul deranjat de agresivitatea prezenta in Internet. In unele medii virtuale, invectivele par sa dea nota dominanta, replicile acide abunda, iar violenta verbala se manifesta plenar. Si totusi, am constatat ca aceasta imagine apare, de fapt, destul de rar in comparatie cu nenumaratele spatii publice (tot virtuale, desigur) in care atmosfera este destinsa, replicile sunt la obiect si, in general, „neticheta“ este respectata. Daca ar fi sa fac un clasament al agresivitatii in ciberspatiu, acesta ar avea pe prima pozitie comentariile referitoare la articolele publicate in editiile electronice ale ziarelor, pozitia urmatoare fiind adjudecata de replicile din blogurile unor jurnalisti cu notorietate (in special comentatori politici). Mai in spate s-ar situa forumurile publice ne-moderate, unde neplacerile sunt mai degraba generate de asa-numitii „trolls“ – provocatori care deturneaza sau distrug fire de discutie, fie prin atacuri la adresa participantilor, fie prin inundarea forumului cu mesaje nesemnificative.

     

    Exista mai multe explicatii pentru excesul de violenta verbala din primele categorii ale clasamentului. Numerosi publicisti s-au aratat indignati de valul de abjectii revarsat sub paginile virtuale ale ziarelor si revistelor, acuzand in cele mai multe cazuri anonimatul sub care se ascund cei care posteaza. Ideea este ca, in spatele unei porecle, semnatarul se simte absolvit de responsabilitatea spuselor sale. Oare asa sa fie? De curand, cateva studii experimentale au demonstrat ca, dimpotriva, sub identitati reale agresivitatea in medii virtuale tinde sa creasca. Dr. Ros Dyer de la Staffordshire University a constatat o crestere de patru ori a numarului de atacuri, in conditiile in care subiectii unui spatiu de conversatie se cunosc intre ei, in comparatie cu mediile in care identitatile sunt difuze. Explicatiile teoretice care sustin rezultatele vin de la specialisti in psihologia Internetului (da, exista aceasta specializare), care sustin ca asa-numita „dezinhibare online“ tine de mai multi factori strans corelati, iar eliminarea unuia (anonimatul) nu modifica semnificativ ansamblul. Intr-o ampla lucrare numita „The Psychology of Cyberspace“, profesorul John Suler de la Rider University trateaza si alti factori ai dezinhibarii online, printre care si disocierea dintre identitatea reala si identitatea asumata in Internet, exact ca in cazul jocurilor online, precum si neutralizarea statutului, un efect care pleaca dintr-o ideala democratie a ciberspatiului, unde sansele exprimarii sunt egale, iar fructificarea lor tine exclusiv de abilitatea comunicarii, de calitatea ideilor si eventual de expertiza intr-un anumit domeniu tehnic. Nu in ultimul rand, profilul psihologic personal al internautului potenteaza intr-o mare masura ceilalti factori, asa ca este putin probabil ca o persoana rezervata si echilibrata in viata reala sa devina excesiv de agresiva online.

     

    Poate ca mai degraba sporul de agresivitate din comentariile de sub articolele ziarelor se trage din traficul ridicat al acestor situri. Notorietatea jurnalistului sau a publicatiei atrage un numar mare de cititori, asa ca un comentator sub pseudonim – atat cel agresiv cat si cel tamp aprobator – obtine o expunere pe care nu o poate dobandi prin forte proprii, de pilda printr-un blog personal. Merita remarcat faptul ca multe dintre „flames“ provin de la mereu aceleasi „nicknames“, semn clar ca semnatarii isi asuma o identitate in Internet – ceea ce difera subtil, dar esential, de anonimat – si un „rol“ usor de ghicit („Gica Contra“ pare cel mai popular). Mai departe, agresivitatea nu este directionata doar spre autorul textului discutat, ci si spre alti cititori care propun comentarii, generand astfel „flame wars“ care deturneaza discutia, iar comentariile pertinente, care propun un punct de vedere diferit sau releva aspecte inedite asupra tematicii, se pierd intr-un noian de mesaje fara relevanta. Practic, chiar ratiunea de a exista a acestor spatii publice de discutie este pusa sub semnul intrebarii. Inca un argument impotriva supozitiei ca anonimatul este responsabil pentru violentele de limbaj si atacurile din spatiile de libera exprimare din Internet este faptul ca, in mare masura, agresivitatea si intoleranta sunt prezente (mult prea prezente) in orice dezbatere publica din societatea romaneasca, sub identitati clar precizate. Insa publicatiile care se respecta au datoria sa cultive dialogul civilizat si cred ca moderarea sau selectia mesajelor cititorilor poate fi un prim pas.

  • Ne cunoastem de undeva?

    Putini stiu ca majoritatea sistemelor de securitate care se bazeaza pe recunoasterea faciala pot fi pacalite cu o simpla fotografie. Suedezii sustin insa ca de-acum incolo sansele de frauda vor scadea.

    Chiar daca descurajeaza prin imaginea high-tech, o cladire ce nu se bazeaza pe alte sisteme antiefractie in afara de recunoasterea automata a figurilor celor ce „bat la usa“ ar putea foarte bine sa uite portile deschise. Asa cred cativa cercetatori suedezi care au testat mai multe produse provenite de la diversi producatori de astfel de echipamente. In cele mai multe cazuri, o fotografie cu o rezolutie buna a pacalit fara probleme sistemele de autentificare prin recunoastere vizuala. La altele, indoirea usoara a fotografiei a permis intrarea in cladire, dar au existat si cateva produse care s-au dovedit eficace. Cercetatorii de la Universitatea Halmstad din Suedia au pus la punct un program de biometrie faciala care verifica si daca imaginea din fata portii are caracteristicile unei fiinte vii. O sofisticare binevenita, care ar putea in sfarsit face inutila prezenta paznicilor in carne si oase. Suedezii folosesc acum un algoritm care urmareste „fluxul optic“ – schimbarile in trei dimensiuni aparute pe moment la imaginile in doua dimensiuni, cele care pot fi preluate de camerele de supraveghere. Acum, sistemele biometrice utilizeaza procese prea simple pentru detectia unei persoane vii. Unul dintre ele presupune comparatia intre ceea ce se afla in fata camerei de filmat, la intrarea intr-un imobil, cu ceea ce se afla stocat intr-o baza de date cu fotografiile celor autorizati sa intre. Ironic, tocmai pentru a nu fi pacalite de o simpla fotografie, mai multe sisteme de acest fel nu permit intrarea daca imaginea vazuta de camera e identica cu fotografia din baza de date. Dar pentru un hot modern, totul se rezolva adaugand „zgomot“ fotografiei, elemente care sa modifice suficient de putin trasaturile fetei incat rezultatul sa fie realist. Oricum, si sistemul suedezilor, daca va fi preluat de producatorii de sisteme de securitate, va aproba intrarea doar imaginilor vii, asa incat ar putea fi pacalit nu de fotografii, ci de fotografii in miscare. Adica de cate o scurta secventa video pe un ecran nu foarte mare. 

  • Niciodata sec

    Barul e plin de sticle cu bauturi fine, dar lipsesc ideile de aranjare a lor in pahar? Cocktailbuilder afiseaza zeci de combinatii posibile. Si probabile.

     

    Totul e limpede precum vodka scandinava. Site-ul primeste lista de bauturi aflate in barul de acasa si genereaza apoi toate cocteilurile din propria baza de date care contin cel putin unul dintre ingredientele din stoc. Si lista nu e deloc modesta, contine toate tipurile de cocteiluri cunoscute si de cei mai nepriceputi chelneri, dar si specialitati care ajung doar in paharele unui barman profesionist. Dar nu acesta e punctul forte, atata vreme cat exista site-uri aparute cu mai mult timp in urma si care si-au format in timp o lista atotcuprinzatoare de retete, de felul cocktail.com. Toate acestea au insa un traseu rigid, utilizatorul trebuind sa introduca numele unui cocteil pentru a afla ce contine sau sa consulte actualizarea site-ului cu alte retete, iar cine vrea sa urmeze una dintre ele nu are alta varianta decat sa cumpere bauturile si ingredientele necesare. Cocktailbuilder.com e gandit altfel. Mixul de licori pune in prim-plan bauturile deja aflate la indemana in frigiderul sau bufetul de-acasa al utilizatorului si ofera variante de combinare a lor.

     

    Totusi, in contrast cu obiectul lui de activitate, site-ul e foarte sec – ofera exact ce te-ai astepta si nimic mai mult. Singura extravaganta o reprezinta faptul ca site-ul retine IP-ul calculatorului oricarui amator de bauturi si la urmatoarea vizita catalogul propriu apare automat. Iar din lista de amestecuri posibile pot fi selectate numele care rezoneaza cel mai bine cu preferintele utilizatorului si retinute pentru urmatoarea petrecere acasa. Site-ul este facut de un programator din Seattle si pana de curand nici nu se putea lauda cu mai mult de 30 de vizitatori pe zi. Faptul ca pagina web a fost premiata la categoria „fun stuff“ in cadrul unei importante competitii intre site-uri i-a crescut insa popularitatea peste noapte si probabil ca dolarii din reclamele Google, singurele momentan, i-au dat posibilitatea realizatorului sa-si completeze la randu-i propria colectie de bauturi de acasa. Dar si sa intrevada alte servicii pe care le-ar putea oferi pagina de Internet in viitorul apropiat. Unul dintre ele este posibilitatea de a genera o lista completa de cocteiluri ce pot fi realizate fara alte achizitii de ingrediente – lista care, printata, sa joace eventual rolul de meniu la urmatoarea petrecere intre prieteni.      

  • Rolling Stones vs Louis Vuitton

    Cand, pe scena de la Bucuresti, Mick Jagger a glumit catre vocalista Lisa Fischer: „Ce rochie frumoasa ai! Pacat ca pantofii sunt ieftini!“, e putin probabil sa fi facut vreo aluzie la legatura dintre trupa-corporatie pe care o conduce si brandurile de lux.

     

    O simpla privire asupra calendarului concertelor pe care trupa Rolling Stones le-a sustinut in estul Europei pune in evidenta o conexiune intre datele evenimentelor si intrarea pe piata locala a unor marci importante de lux. Coincidenta sau chiar exista o legatura intre aceste itinerarii paralele?

     

    E drept ca brandurile de lux au deschis magazine proprii si inainte ca in zonele respective sa se organizeze megaconcerte sau festivaluri cu trupe faimoase. Cu toate acestea se poate observa o legatura. In 1995, Rolling Stones concertau pentru a doua oara in Cehia, la Praga, an in care grupul Louis Vuitton intra pe piata locala cu un magazin pe strada Paris, devenita in scurt timp un fel de sediu central al brandurilor de lux in capitala ceha. In 2007, Rolling Stones vine pentru prima data in Romania, iar in acelasi an Louis Vuitton anunta deschiderea unui magazin propriu in Bucuresti. Surse din piata spun ca si alte branduri high-end sunt deja in negocieri pentru deschiderea unor reprezentante la Bucuresti. La doar cateva zile dupa Romania, Rolling Stones a ajuns si in Ungaria, unde ziarele locale scriu ca piata este din ce in ce mai mult prospectata in prezent de iscoadele marilor grupuri de lux.

     

    A nu se intelege ca Rolling Stones au un contract cu grupurile de moda. Fenomenul (marci high-end care isi fac debutul intr-o tara dupa ce aceasta apare pe itinerariul trupelor muzicale de top) poate fi explicat prin faptul ca prezenta unor legende precum Rolling Stones actioneaza ca un catalizator. Pentru ca, desi piata luxului este imensa din punctul de vedere al valorii vanzarilor, de fapt companiile din domeniu se invart intr-un univers oarecum restrans (moda la Paris, Londra, Milano si New York, bijuteriile in Place Vendôme-Paris, orologeria in Elvetia) si actioneaza la orice impuls venit de la o autoritate in domeniu. In plus, faptul ca se vand peste 50.000 de bilete la concerte, in conditiile in care cel mai ieftin se invarte in jurul a 30 de euro, iar cel mai scump poate depasi 500 de euro, este si o garantie ca a crescut puterea de cumparare, ceea ce inseamna ca exista fonduri si deschidere pentru produse de lux.

     

    Iar Rolling Stones este prin excelenta o corporatie care vinde lux: are o poveste solida in spate, un lider care a fost innobilat de regina Marii Britanii, un produs la care lucreaza cu migala sute de oameni. Si chiar daca la inceputurile carierei, presa britanica le cerea ironic celor de la Rolling Stones sa salveze industria confectiilor, amenintata de dezastrul financiar indus de modul in care se imbraca Jagger, situatia s-a schimbat intre timp radical: hainele trupei pentru turneul „A Bigger Bang“ sunt creatia casei Dior, iar Mick Jagger a fost vazut purtand de-a lungul timpului produse Jean Paul Gaultier sau creatii ale unuia dintre cei mai bine cotati tineri designeri londonezi, Todd Lynn, care colaboreaza si cu o alta legenda a rock-ului, Bono – solistul de la U2. In plus, The Stones au lansat melodii care, desi pot fi ascultate de oricine, nu pot fi cumparate de multi. De exemplu, Microsoft a platit 13 milioane de dolari ca sa poata folosi cantecul „Start Me Up“ pentru lansarea sistemului de operare Windows 95.

     

    Saptamana trecuta, la Bucuresti, Rolling Stones a facut o demonstratie live a produsului din care a castigat aproape jumatate de miliard de dolari (turneul „A Bigger Bang“, din care a facut parte si concertul din Romania si care a inceput in 2005). Fiecare detaliu a fost gandit astfel incat „lansarea produsului“ sa se faca pe baza unor momente de maxima intensitate.

     

    La inceput, totul a fost invaluit in bezna si liniste, pentru ca dintr-o data reflectoarele sa se aprinda si stadionul sa fie invadat de lumina, sunet de chitara si tobe si de vocea lui Mick Jagger, ce transmitea un val de energie care electriza totul in jur. Concertul a inceput direct, fara nici un fel de preludiu sau incalzire, cu „Start Me Up“. Aici a intervenit strategia de comunicare, iar Mick Jagger a tinut discursul perfect. Nu a fost nevoie decat de „Buna seara, Bucuresti! Salut, Romania!“ rostite cu un accent haios, pentru ca spectatorii sa descatuseze energia si sa-si aminteasca versurile hiturilor trupei. Iar dupa fiecare doua cantece, Mick Jagger a rostit cate o fraza in romaneste, scrisa pe un prompter amplasat strategic pe scena. „Ma bucur sa fiu aici pentru prima data. Multumesc pentru aceasta calduroasa primire“, „Haideti sa ne distram, cantati cu mine“ sau „Ce rochie frumoasa ai! Pacat ca pantofii sunt ieftini“, cuvinte adresate cu umor Lisei Fischer, vocalista alaturi de care a interpretat „You Can’t Always Get What You Want“.

     

    Imbracat la inceput intr-un tricou negru scurt si mulat, pantaloni negri si o tunica visinie stralucitoare, Jagger (64 de ani) a alergat permanent pe scena, a topait, a dansat lasciv sau a imbiat publicul sa aplaude. Keith Richards (64 de ani), o aparitie ce a inspirat personajul Jack Sparrow din „Piratii din Caraibe“, cu vesnica tigara in coltul gurii, a privit spectatorii cu ochii machiati puternic in negru si i-a electrizat cu cateva solo-uri ce au smuls ropote de aplauze. Pret de doua melodii („You Got The Silver“ si „I Wanna Hold You“), Keith Richards a renuntat la tigara si a aratat ca Rolling Stones are de fapt doi solisti. Ronnie Wood (60 de ani) a comunicat permanent cu Richards si i-a furat de cateva ori prim-planul lui Jagger cu solo-urile de chitara. Iar Charlie Watts, singurul Stone cu parul alb, si-a pastrat permanent locul la tobe, acolo unde pe parcurs a ajuns si un steag tricolor romanesc.

     

    Ajunsi in mijlocul publicului gratie scenei culisante, Rolling Stones au cantat „Miss You“ si „Satisfaction“, iar extazul a atins cote maxime cand Sir Jagger a exclamat in romana „Ce bine este aici“. Dupa care scena mobila s-a ridicat si a facut acelasi drum inapoi, lasand in spate mii de fani fericiti ca i-au vazut pe The Stones atat de aproape. Imediat ce reflectoarele de pe scena mare s-au aprins din nou, s-a dezvaluit logo-ul gonflabil al formatiei – „Tongue and Lip“ („limba si buzele“), inalt de aproape zece metri. Efectele speciale au continuat cu flacari imense care au iesit din acoperisul scenei, fasii de voal coborate peste scena si un foc urias de artificii.

     

    Mare parte din succesul masinariei de marketing Rolling Stones s-a datorat publicului cat se poate de variat: fani trecuti de 50 de ani care si-au recuperat tricourile de rockeri, oameni veniti din alte zone ale tarii sau chiar din Bulgaria, tineri care au auzit de ei de la parinti sau bunici sau doar amatori de muzica si de mondenitati, dornici sa nu rateze „evenimentul muzical al secolului“ si, eventual, sa plece de aici cu un tricou cu insemnele trupei.

     

    Urmatoarea trupa care si-a anuntat prezenta la Bucuresti este Black Eyed Peas, in toamna, iar Fergie, una din componentele trupei, este o mare consumatoare si promotoare a luxului (a fost adesea fotografiata purtand produse gen geanta Motorcycle de la Balenciaga si trench Burberry). Va fi interesant si atunci de vazut ce marci de lux se vor interesa de Bucuresti dupa concert.

  • Toate incercarile mele, Doamne

    Un cantautor cu destin tragic, prea putin cunoscut, isi cucereste publicul la multi ani dupa moarte gratie unei reclame

     

    Putine lucruri imi displac mai mult pe lumea asta decat sa vad cum melodii care imi plac sunt folosite in reclame. Mi-aduc clar aminte cum, pe cand eram adolescent, am vazut o reclama TV la o anumita companie producatoare de pneuri, ce folosea piesa „Venus in Furs“ a celor de la Velvet Underground. Atat de furios am fost, ca aproape mi-am inghitit limba. Piesa a fost foarte controversata la momentul compunerii ei, deoarece se referea la sex brutal si sado-masochism.

     

    S-o vezi folosita intr-o reclama iti lasa mai mult decat un gust amar. Poate ca e din cauza contrastului izbitor dintre intentia cu care a fost compus cantecul si modul in care este folosit. Poate ca e din cauza modului in care ceva privit candva drept subversiv este cosmetizat pentru un public format din dependentii de tembelizor. Sau poate ca e, de fapt, din cauza geloziei, a gandului ca un lucru atat de pretios si de personal ca o piesa muzicala e transmis unui public mai larg de dependenti de tembelizor, care n-ar fi in stare sa-i recunoasca pe Velvet Underground nici daca le-ar bate la usa sa le ceara bani de droguri.

     

    La fel ca Velvet Underground, cantautorul englez Nick Drake n-a fost nici el popular in timpul scurtei sale vieti, care s-a sfarsit in anul 1974. Au existat valuri succesive de „redescoperire“ prin anii optzeci si nouazeci, desi Nick Drake a intrat cu adevarat in atentia publicului larg abia in anul 2000, atunci cand muzica sa a fost folosita pentru o reclama la Volkswagen. In luna urmatoare difuzarii s-au vandut mai multe discuri cu Nick Drake decat in cei treizeci de ani anteriori.

     

    In mod normal, acest abuz comis impotriva creatiei unui artist mort m-ar face sa iau foc de furie. Totusi, muzica lui Nick Drake are ceva diferit. E o muzica de o frumusete de nedescris, care te face sa simti nevoia s-o impartasesti, sa le arati si altora ceva atat de deosebit. Faptul ca mai multor oameni li s-a prezentat o muzica neglijata atata vreme e cumva un caz de dreptate poetica.

     

    Nick Drake a crescut intr-un mediu englezesc impecabil, provenind dintr-o familie instarita din patura superioara a clasei mijlocii, care avea o proprietate la tara. A fost la scoala cu internat si a studiat literatura engleza la Cambridge. Aceasta viziune idilica si idealizata a Angliei straluceste in cantecele lui.  Totusi, viziunea cu catedrale si sunet de clopote are si o parte  mai sumbra. Pe parcursul vietii sale, Drake s-a luptat cu depresia si a murit din cauza unei supradoze de antidepresive la numai 26 de ani, moarte inregistrata de medicul legist drept sinucidere.

     

    A lasat doar trei albume, care devin din ce in ce mai sumbre. Cel de debut este plin de orchestratii luxuriante de jazz si de acorduri pastorale de coarde. Pana la lansarea ultimului sau album „Pink Moon“, toate instrumentele disparusera, lasand in urma un album „locuit“ numai de o chitara solo acompaniata de vocea fragila a artistului.

     

    Intre timp, au aparut o multime de compilatii si albume de tip „Best Of“. Luna aceasta insa, s-a lansat un nou album Nick Drake. „Family Tree“ este o colectie de piese demo si neterminate, toate datand din perioada dinaintea lansarii albumului sau de debut, „Five Leaves Left“. Toate foarte bune si frumoase, dar prezinta ele interes si pentru altcineva in afara de oamenii obsedati de Nick Drake? Vestea buna este ca da.

     

    Piesele de pe album sunt fie primele versiuni ale unor piese lansate ulterior, fie niste curiozitati in toata regula, cum ar fi un duet intre artist si sora lui, precum si doua cantece scrise si interpretate de catre mama sa. Exista si niste interpretari minunate si memorabile ale unor piese compuse de cantautorul american Jackson C. Frank, el insusi suferind de depresie cronica si care a avut parte si el de un sfarsit tragic, ajungand un vagabond schizofrenic fara un sfant pe strazile New Yorkului. In caz ca trebuie sa va aduc aminte, sa stiti ca lumea cantaretilor de muzica folk nu este foarte vesela.

     

    Cea mai frumoasa piesa de pe album, totusi, cred ca este cantecul traditional de protest „All My Trials“. Pe aceasta piesa inregistrata acasa, Nick si sora sa Gabrielle se armonizeaza cu o tandrete ce pare de pe alta lume si aproape supranaturala. Stiind cum s-a sfarsit scurta viata a lui Drake, e greu sa-i asculti pe cei doi cantand versuri ca „All my trials, Lord, will soon be over“ („Toate incercarile mele, Doamne, se vor sfarsi curand“) fara ca sa iti sune tragic de profetic. Aceasta muzica se cere impartasita. Totusi, daca vreun istet se decide s-o foloseasca pentru vreo reclama la cereale pentru micul dejun, n-o sa fiu prea incantat.

     

    In romaneste de Loredana FrATilA-Cristescu

  • Privind inapoi cu manie

    Poate oare un album fotografic care descrie ramasitele pamantesti ale unor colosi industriali ceausisti sa trezeasca fiori estetici? Sau macar sa aiba un sarm discret?

     

    Volumul bilingv (romana-engleza) „Kombinat“, editat de revista de arhitectura si habitat Igloo, reuseste aceasta performanta. Este o neobisnuita, socanta antologie de fotografii care surprind resturi arhitectonice ale unor combinate (kombinate) cladite in vremea comunismului. Abandonate dupa 1990, pentru ca nu mai reprezentau un punct de interes nici pentru stat, nici pentru investitori, ele au inceput sa arate semnele degradarii, ale maladiei si ale parasirii. Stau in buza oraselor, in coasta mahalalelor sau in mijlocul campurilor, precum scheletele unor monstri, sabotand peisajul. Nimeni nu se incumeta sa le dea o viata noua, sa le repare, dar tot asa, nimeni nu se incumeta sa le darame. Aceste combinate au fost insa aduse in paginile albumului scos de cei de la Igloo cu nostalgia, talentul si profesionalismul (foto Serban Bonciocat) cu care indeobste sunt portretizate ruinele antice si medievale sau duhurile unor vremuri de aur, demult apuse. „Din bube, mucigaiuri si noroi…“, cum ar fi spus Arghezi, artistul fotograf a scos aici „preturi noi“, stiind cum sa aseze lumina, cum sa decupeze detaliul relevant, cum sa patineze oroarea, dandu-i aerul melancoliei.

     

    La fel de importante ca si fotografiile sunt textele insotitoare apartinand arhitectilor Augustin Ioan, Anca Nicoleta Otoiu, Liviu Chelcea, Gabriel Simion si Bruno Andresoiu. Niste eseuri care incearca sa ne explice nu doar dimensiunea dezastrului arhitectural pe care il avem in fata si consecintele lui in plan psihologic, ambiental, social etc., ci si modalitatile de a exorciza demonii pe care ii simbolizeaza. Cum spune Bruno Andresoiu in prefata la aceasta extraordinara carte-document, „Kombinat“ este o „metafora a irecuperabilului, a procentului de irecuperabil pe care mitul industrializarii filtrat de ideologia comunista l-a lasat in urma.

     

    Si totusi, de ce aveam nevoie de aceasta metafora dureroasa? Afirmand ca se indoieste ca aceasta carte va sluji in vreun fel mult discutatului brand de tara si fiind convins ca ipocritii si patriotarzii de serviciu se vor grabi sa dezavueze un astfel de demers, ne raspunde tot Bruno Andresoiu: „Cred in valoarea curativa a sinceritatii, iar fara o expunere lipsita de false pudori a celor mai neplacute zone ale naturii si culturii noastre, nu avem cum sa privim limpede inainte“.

     

    „Kombinat“, igloo media,

    Bucuresti, 2007

  • Noutati

    Despre patriotism, fara prejudecati

     

    Isabel Allende s-a nascut la Lima, in Peru, unde tatal sau ocupa un post diplomatic. Dupa lovitura de stat din 1973 prin care unchiul sau, presedintele Salvador Allende, a fost alungat de la putere si mii de compatrioti de-ai sai au fost ucisi sau incarcerati de catre Augusto Pinochet, Isabel a ales calea exilului. Dupa ce se lanseaza in jurnalistica, incepe sa scrie teatru si povesti pentru copii. Succesul il cunoaste de-abia in 1982, cand romanul „Casa spiritelor“ devine best-seller international. In seria de autor pe care i-a dedicat-o editura Humanitas, dupa alte sapte romane, iata acum o carte autobiografica, la modul larg, in care sunt evocate nu doar crampeie din copilaria si adolescenta autoarei, ci si pagini semnificative din istoria unei tari, Chile, pe care o iubeste cu o pasiune devoratoare. Intr-atat incat cronicarul de la BookPage, dupa ce i-a citit volumul, a exclamat: „Allende isi iubeste atat de mult tara, incat cititorii vor dori sa-si faca bagajele si sa ia avionul pana la Santiago de Chile!“

     

    Isabel Allende, „Tara mea inventata“,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2007

     

     

    Casa lui Solomon

     

    Volumul eseistic „Noua Atlantida“ este una dintre ultimele scrieri ale lui Sir Francis Bacon (1561-1626), filozof si om politic, fost lord cancelar al Angliei. Pe o insula invaluita in mister, un grup de marinari europeni aruncati de o furtuna din Pacific descopera o societate perfect ordonata, care cultiva o religie a armoniei, unde se fac experimente nemaivazute si unde o guvernare suverana este pusa in slujba progresului stiintific. Noua Atlantida este insula Bensalem, dar nu ea capteaza in totalitate imaginatia, ci misterioasa Casa a lui Solomon. Ea pastreaza, cumpara si vinde secrete (prin intermediul unor servicii care seamana foarte mult cu cele de spionaj), astfel incat stie in orice moment ce se intampla in lumea cunoscuta, ramanand in acelasi timp invizibila pentru europeni.

     

    „Noua Atlantida“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007