BusinessMagazin

Author: adison

  • Inca o incercare

    Doua fonduri detinute de statul sloven, Pension Fund Management (KAD) si Restitution Fund (SOD), impreuna cu compania de investitii Triglav DZU, au scos la vanzare 34,46% din actiunile celui mai mare retailer si distribuitor sloven de mobila, Lesnina.

     

    Licitatia este deschisa tuturor persoanelor fizice sau juridice, slovene sau straine. Ofertele, care trebuie facute pentru intregul pachet scos la vanzare, pot fi depuse pana la 31 august. Vanzatorii isi rezerva dreptul de a nu vinde in cazul in care nu sunt multumiti de pretul primit. Lesnina a obtinut anul trecut un profit de 8 milioane de euro, la venituri de 80 de milioane de euro. Actiunile companiei la Bursa din Ljubljana erau cotate la 1.950 de euro, astfel incat valoarea pachetului scos la vanzare este estimata la 51,4 milioane de euro. Este a doua incercare a celor trei fonduri de a vinde participatiile detinute la Lesnina. Conform presei de la Ljubljana, lantul australian Harvey Norman, specializat in comercializarea mobilei si a produselor tehnice, a facut cea mai buna oferta la licitatia de anul trecut, dar vanzatorii au considerat-o nesatisfacatoare.

  • Sa venim tare din urma!

    Rusia isi propune sa devina pana in 2020 unul din cele mai mari centre financiare din lume. Ponderea Rusiei in economia globala ar urma sa creasca de la 2,6% in 2006 la 3% in 2015 si la 3,4% in 2020.

     

    Conform strategiei de dezvoltare sociala si economica pana in 2020, distanta care o desparte de tarile dezvoltate se va micsora considerabil. PIB pe cap de locuitor va ajunge la cel putin 15.280 de euro in 2015 si la 21.800 in 2020, apropiat de nivelul actual inregistrat in tarile din zona euro. Daca in prezent PIB pe cap de locuitor in Rusia este de trei ori mai mic decat in Statele Unite, pana in 2020 indicatorul va ajunge la jumatate fata de SUA. Peste 12 ani, Rusia s-ar putea clasa intre primele cinci natiuni din lume in privinta valorii PIB. „Scopul strategic al Rusiei este de a deveni un lider global in economia mondiala si de a atinge nivelul tarilor puternic industrializate“, se arata in strategie.

  • MICHELE MEONI

    „Nu sunt un expat in adevaratul sens al cuvantului, dar imi place aici si deja ma simt acasa“

     

    O functie in esalonul al doilea intr-o companie cu actionariat romanesc nu l-a deranjat deloc pe Michele Meoni cand a raspuns in vara anului trecut la anuntul dat de Radu Enache care isi cauta un manager de operatiuni. Chiar daca stia ca o pozitie de „sef absolut“ e mult mai de dorit cand mergi intr-o tara straina. „Am candidat pentru ca imi plac afacerile de familie, deoarece factorul de decizie e in biroul de alaturi si birocratia e aproape inexistenta, dar si pentru ca tocmai primisem o noua functie undeva in Kenya si sotia mea a spus: Fara Africa!“, povesteste Michele Meoni cum a ajuns sa discute cu Radu Enache si sa accepte oferta acestuia de la sfarsitul anului trecut.

     

    Meoni a nimerit in compania fondata si condusa de Radu Enache in momentul in care omul de afaceri roman se pregatea sa declanseze cel mai mare plan de dezvoltare: un parteneriat cu fondul de investitiii PPF, prin care sa creasca numarul de camere cu 220% si sa construiasca 25 de hoteluri. „Odata cu dezvoltarea lantului hotelier, era nevoie de o persoana care sa aiba o privire de ansamblu asupra a tot ce se intampla, mai ales la nivel de marketing. Pentru 10 hoteluri, echipa dinainte era OK, dar pentru dezvoltarea pe care o incepe acum compania era nevoie de o experienta mai mare“, spune Meoni. Acesta mai lucrase in lanturi hoteliere de dimensiunea Continental, cum ar fi Domina Hotels & Resorts, un lant hotelier italian unde a primit cel mai mare proiect din viata lui: un resort pe 100 de hectare in Sharm el Sheik (Egipt). Dupa atentatul terorist din 2005 de acolo, Domina l-a mutat in sudul Italiei, unde a coordonat sase hoteluri, iar in 2006 ar fi trebuit sa plece in Kenya sa lanseze un resort de lux cu 250 de vile. A venit insa in Romania, atras de aderarea tarii la UE si de entuziasmul lui Enache. 

     

    La Continental „primul lucru pe care l-am facut a fost sa reorganizez structura corporatista, pentru a ne pregati de momentul 38 de hoteluri“ (cate ar trebui sa faca parte din Continental Hotels in 2010). „Sub domnul Enache suntem acum eu, care raspund de partea operationala, directorul financiar si directorul de dezvoltare (Ioan Mirea, socrul lui Radu Enache). Aceste trei functii sunt separate, dar functioneaza piramidal“, explica Meoni. Deocamdata, italianul deruleaza proiecte de training cu angajatii, se ocupa de un plan de renovare pentru toate cele 10 hoteluri, pregateste lansarea hotelului Continental la Sibiu si invata romana citind reviste romanesti cu dictionarul alaturi.

     

    Varsta: 40 ani

    Nationalitate: italiana

    Functie actuala: Director de operatiuni la Continental Hotels

    Experienta: Lucreaza in domeniu de aproape 20 de ani, cea mai importanta experienta fiind acumulata in lanturi hoteliere din Marea Britanie si Italia.

    Romania: A venit in compania lui Radu Enache la sfarsitul anului trecut cu un contract pe minim cinci ani.

  • LECTIA DE ROMANA

    Iau cursuri de limba romana cel putin o data pe saptamana. Spun ca o fac si pentru ca le plac oamenii din Romania, dar mai ales pentru ca in jurul lor sunt numai romani, de la portar si pana la actionarii companiei in care lucreaza. De fapt, cei mai multi sunt singurii ne-romani din compania in care lucreaza – expatii angajati in companii cu actionariat majoritar romanesc, o „specie“ care se contureaza in mediul de afaceri autohton.

     

    Casa mea din Bucuresti este cel mai frumos loc in care am stat vreodata“, spune Andre Naniche, directorul executiv al Rompetrol Group, care a plecat din Berkeley, California, imediat dupa ce a terminat scoala (cu 30 de ani in urma), a calatorit si a lucrat in Alaska, apoi in Texas, Africa, Singapore, Londra, Kazahstan si Rusia. Naniche se refera la casa pe care a inchiriat-o din primavara anului trecut pe malul lacului Snagov, aproape de casa sefului sau, Dinu Patriciu. Casa de pe malul lacului, dar si preluarea fraielor unei companii cu afaceri care anul acesta ar urma sa ajunga aproape de 6 miliarde de dolari (aproximativ 5 miliarde de euro) ii plac la nebunie lui Naniche. Dar a acceptat sa vina in Romania fara sa vada casa in care va locui, fara sa fi fost vreodata in Romania si fara sa cunoasca pe nimeni altcineva din companie decat pe Dinu Patriciu, pe care l-a cunoscut pe „teren neutru“, la Viena, unde au baut o cafea si au batut palma pentru un contract de cel putin patru ani. Sau, mai precis, pentru un contract care prevede ca Naniche sa se ocupe de operatiunile de zi cu zi ale grupului Rompetrol cel putin pana la listarea la o bursa straina, operatiune care ar trebui sa aiba loc in 2010.

     

    Naniche a venit in Romania la inceputul anului 2006, anul trecut fiind cel in care a inceput sa se contureze tendinta de „import“ al managerilor straini in companii cu capital majoritar romanesc: imediat dupa Naniche, in Rompetrol au venit Peter Hamilton, colegul lui care este vicepresedinte al diviziei de upstream (explorare, productie, foraj si servicii petroliere), si Edward Russel, care conduce operatiunile de pe piata de capital. Tot in 2006, Jiri Rizek a venit la  conducerea retelei de electrocasnice si electronice formate de Flamingo si Flanco, Michael Allardin a preluat conducerea distribuitorului de jocuri video Best Distribution din cadrul grupului RTC, iar Michele Meoni – actualul director de operatiuni la Continental Hotels – si Haim Dolev – director de dezvoltare la producatorul de soft Wizrom Software – au venit in Romania pentru a ramane cel putin trei ani in aceste companii. Cel mai vechi expatriat de la conducerea unei afaceri romanesti este Robert Rekkers, director general al Bancii Transilvania.

     

    „Venirea acestor manageri este efectul cresterii si al maturizarii unor companii romanesti, care au  creat in mediul de afaceri locuri de munca atragatoare pentru manageri de orice nationalitate“, spune Panos Manopoulos, directorul biroului de recrutare Stanton Chase de la Bucuresti. Expatii, marca inregistrata in Romania pana acum ca manageri din companii multinationale trimisi aici pentru dezvoltarea filialei din Romania, au inceput sa apara si ca angajati ai companiilor cu actionari majoritari romani. Deocamdata e vorba de cazuri disparate, aproximativ 100 de persoane – conform unei estimari a lui George Butunoiu, director al George Butunoiu Consulting, dintre cei aproape 15.000 de expati care sunt acum in Romania. 

     

    George Butunoiu a recrutat de cand este pe aceasta piata „sute de expati“, atat pentru companii straine cu activitate in Romania, dar si pentru companii romanesti. Chiar in echipa lui au lucrat, de-a lungul celor 15 ani de cand e pe aceasta piata a recrutarilor, „o americanca, o canadianca, un francez, un american si o englezoaica“. In acest an, in echipa lui a intrat Fabien Mourton, pe care Butunoiu l-a angajat „pentru ca are experienta manageriala si antreprenoriala in domeniul IT, care ma intereseaza in mod special“. Consultantul nu-i considera pe expati neaparat mai buni din punct de vedere profesional: „Numarul de manageri buni pe care ii poti gasi intre 1.000 de straini este acelasi cu cel pe care il gasesti intre 1.000 de romani“. Expatii sunt insa mai respectati de romani si aceasta inca ii atrage pe antreprenorii care ii solicita: „Trasaturile culturale diferite il fac pe un roman sa reactioneze total diferit cand are in fata un britanic sau un francez decat un alt roman“, spune Madalina Popescu, general manager al Pluri Consultants Romania, partener al companiei de consultanta Hewitt Associates. Madalina Popescu spune ca aceasta face ca de multe ori managerii straini trimisi in Romania sa nu fie cei mai buni acolo de unde pleaca si sa se comporte uneori despotic: „Creeaza nonvaloare la randul lor, deoarece de regula nu se inconjoara cu oameni mai buni decat ei si dau doar impresia ca sunt buni“.

     

    Faptul ca un expat nu e neaparat mai bun decat un roman este intarit si de exemple in practica de cei cativa expati care au fost adusi cu mari sperante de oameni de afaceri romani, dar a caror experienta nu a putut mentine companiile pe linia de plutire.

     

    Razvan Petrovici, proprietarul lantului de magazine Univers’all (brand disparut de pe piata la sfarsitul anului trecut), a adus pe rand la conducerea afacerii patru directori, dintre care doi expati: Patrick Iffly, un francez care lucrase la Carrefour, si Serdar Savci, un turc care lucrase inainte de Univers’all la Gima. La un an dupa aducerea lui Savci la conducere, Petrovici spunea optimist ca turcul ii adusese cresteri de 80% ale vanzarilor, insa, la numai cateva luni de la aceasta declaratie, magazinele Univers’all au iesit de pe piata.

     

    Un alt exemplu este cel al lui Gelu Tofan, care a avut, de-a lungul ultimilor ani, mai multi expati indieni, australieni, englezi si italieni la conducerea grupului sau. Cu doi ani in urma, in 2005, cand deja grupul sau avea o serie de probleme, Gelu Tofan a dorit sa faca o restructurare importanta a afacerii cu anvelope si a angajat un italian, Guido Castellucio, care avea atat experienta mediului de afaceri romanesc (dupa ce restructurase Fibrex Savinesti pentru grupul international Radici) si care era specialist in management de criza. Desi semnase cu Castellucio un contract pe cinci ani, Gelu Tofan a renuntat din 2006 la serviciile italianului, deoarece „ceva nu mergea“. In plus, Gelu Tofan si-a dat seama ca la Fibrex Savinesti Castellucio avea in spate o echipa foarte buna de manageri tehnici, care sustineau dezvoltarea, iar el se ocupa mai mult de imagine.

     

    Cu toate acestea, expatii sunt mai cautati, mai ales de catre directorii de companii care vor neaparat un strain la conducerea companiei lor sau in unul din punctele esentiale ale dezvoltarii afacerii. Dar de ce? „Strainii sunt mai seriosi, nu mint, se impun mai bine in fata unor subordonati romani, iar relatiile cu ei sunt mai previzibile decat cu un roman“, spune George Butunoiu. Astfel, considera Butunoiu, rezultatele expatilor sunt deseori mai bune decat ale romanilor. Si deoarece au aceasta imagine, sunt mult mai usor de acceptat de catre subalterni care nu ar accepta nici in ruptul capului sa fie condusi de un roman.

     

    Cand a inceput procesul de recrutare pentru postul de director general al Bancii Transilvania in 2002, lui George Butunoiu actionarii i-au cerut un manager roman. „Am venit cu mai multe variante si imediat au inceput scandalurile legate de orice propunere: ba ca e prea tanar, ba ca n-are ce sa caute un bucurestean la Cluj, unde e sediul central al Bancii Transilvania“. Butunoiu a venit atunci cu o varianta la care se gandise initial, inainte ca actionarii sa ceara un roman; varianta se numea Robert Rekkers, care tocmai parasise postul de director al Alpha Bank dupa cinci ani: „L-au acceptat pe Robert Rekkers imediat ce l-am propus si au fost norocosi, ca Robert Rekkers chiar e un bancher bun“.

     

    Robert Rekkers a fost unul dintre primii straini intrati in managementul unor companii cu actionariat romanesc, desi nu a venit in Romania special pentru a se angaja la banca transilvana. „Intr-adevar, Robert Rekkers, ca si Anthony van der Heijden (care a venit in Romania ca manager al ING si ulterior a fost patru ani manager la Banca Tiriac – n.red.) stiau deja Romania, aveau prieteni sau chiar prietena aici si nu mai voiau sa plece“, spune George Butunoiu. 

     

    Rekkers spune ca functia de la Banca Transilvania i se potriveste mult mai bine, mai ales ca stilul lui de conducere este unul care are la baza antreprenoriatul: idei multe, putina birocratie pentru a le pune in practica. Andre Naniche spune insa ca aceasta libertate de miscare a fost unul dintre primele elemente pe care le-a observat inca din primele luni la Rompetrol: „Cand lucram la British Petroleum, simteam tot timpul pe umar o mana protectoare de la sediul central“, zambeste Naniche. Putea trimite oricand oricati oameni la traininguri, putea cere oricand „intariri“ cand simtea ca are nevoie de oameni pe un anumit segment. „Aici insa sunt singur“, spune el.

     

    Daca la Banca Transilvania nationalitatea a fost cea care a inclinat balanta, la Flamingo si Flanco, Dragos Simion a vrut pur si simplu un om cu experienta in comertul cu electronice si electrocasnice. Un head-hunter l-a gasit pe Jiri Rizek, care in anii ‘90 a adus est-europenilor produsele Philips si apoi a dezvoltat in Cehia lantul Electroworld.

     

    In timp ce posturile de top din conducerea companiilor straine prezente in Romania sunt luate sau se pregatesc a fi luate incetul cu incetul de romani, in bazele de date ale head-hunterilor se strang din ce in ce mai multe cereri de angajare pentru Romania. George Butunoiu spune ca in Romania si respectiv in companiile romanesti sunt acum expati la toate nivelurile, cu functii executive, de la bucatar-sef la director de santier, director de vanzari sau director de banca.

     

    Desi majoritatea celor care au ales companii romanesti au functii de top management, intrarea Romaniei in Uniunea Europeana din 2007 a atras si un tip nou de expatriat – cel care candideaza sau accepta pozitii de middle-management sau chiar de simplu angajat, in ideea in care pentru cariera, Romania e o piata la fel de buna ca si altele – europene sau nu. 

     

    Iar daca CV-ul lor nu ajunge la head-hunter-ul potrivit, viitorii manageri se descurca si singuri. Este cazul lui Michele Meoni, acum director de operatiuni la Continental Hotels, care a venit in Romania de la sfarsitul anului trecut, dupa ce a gasit pe un site al unei companii de head-hunting postul scos pe piata de Radu Enache, directorul si actionarul majoritar al Continental Hotels. „Nu cautam neaparat un strain, dar voiam pe cineva care sa fi lucrat intr-un lant hotelier, pentru a veni cu abilitati de viziune de ansamblu, iar cum in Romania nu prea exista alt lant hotelier de aceeasi dimensiune, a trebuit sa fie un expat. Michele Meoni este exact ce aveam nevoie“, spune Radu Enache.

     

    Functiile din esalonul al doilea nu mai sunt o problema pentru expati, spune Panos Manolopoulos. Dimpotriva, multi accepta sa vina in Romania doar ca sa vina in Romania, fie ca e vorba de un angajator roman sau nu.

     

    Iar avantajele, mai ales salariale, pe care le aveau pana acum ceva vreme managerii straini ce veneau in Romania s-au mai diminuat. „Acum avem la interviuri pentru diverse posturi, nu de top management, straini care candideaza pe aceleasi pozitii cu romanii, fara a avea pretentie de beneficii in plus“, spune Butunoiu. Manolopoulos crede ca tendinta manifestata de anul trecut incoace este cauzata de maturizarea pietei, iar elementul de noutate remarcat de directorul Stanton Chase este ca „nu am avut niciodata atatea CV-uri de expati care doresc pur si simplu sa vina in Romania – tara care inseamna pentru multi dintre ei o avansare, un trai mai bun si poate chiar o sotie frumoasa“.

     

    Avantajele enumerate de Panos Manopoulos sunt pentru multi dintre straini si singurele pe care le gasesc, deoarece Romania nu mai este un loc unde un expat sa fie platit cu mult mai mult decat un localnic: „In urma cu cinci ani, un manager detasat aici din alta tara castiga in medie cu 40-50% mai mult decat un manager roman, fiind chiar cazuri in care diferenta era de pana la 100%“. Aceste diferente au inceput sa se estompeze in ultimii doi ani, astfel ca acum un manager strain primeste un salariu cu maxim 20% mai mare decat un roman aflat in aceeasi functie, arata datele Stanton Chase. Estimarile companiei de head-hunting arata sa salariile managerilor romani de top vor ajunge in 2010 la nivelul celor primite de expatii de pe aceleasi pozitii. 

  • Parcare pe bonuri de masa

    In ziua de „cod rosu“ am vazut Romania. Aceasta insemnand nu ca am facut ochii roata si mi-am bucurat retina cu galbenul lanurilor, albastrul apelor cristaline si rosul din ochii injectati ai poporenilor. Am vazut doar o intamplare care nu a atras atentia nimanui, fapt care ma face, cu atat mai mult, sa spun ca am vazut Romania.

     

    Imaginea Romaniei era cam asa: vine o tinerica, imbracata corect, gen corporate,  coafata corect, machiata corect si care parcheaza incorect in statia de autobuz din fata Hanului lui Manuc. Instantaneu, poate din asfaltul incins, rasare langa masina unu’. Unu’ era cam inchis la culoare, cam pletos, cu o sapca cam de smecher si haine cam de second hand; ansamblul era intregit de un teanc de foi rupte dintr-un carnetel de matematica si un pix ieftin. Unu’ era, chipurile, responsabilul parcarii si a actionat in cazul tinerei corecte ca atare, cerandu-i ceva cu un ton autoritar. Bani, desigur. Tanara parea constienta de ilegalitatea comisa si am vazut ca s-a minunat oarecum de solicitatea impetuosului personaj; respectivul nu a slabit-o, tot foia pixul si bucatelele acelea de hartie, tanara nu parea foarte convinsa de autoritatea lui, a cedat totusi destul de repede si, ce sa vezi, n-avea bani. Ma rog, poate nu avea maruntis. Ala nu ceda, pixul flutura amenintator, asa ca tanara a scos un bon de masa si i l-a dat. Pixul s-a domolit, unu’ s-a indreptat spre alte victime, dar numai dupa ce si-a aranjat sapca si frizura in oglinda retrovizoare a tinerei.

     

    Intersectia din apropiere este de regula deservita de mai multi politisti, pentru ca este unul din cele mai aglomerate locuri de pe planeta, dar in cea mai calduroasa zi de la facerea lumii in zona nu era niciun aparator al ordinii publice; probabil respectau codul rosu.

     

    Intr-o fractiune de secunda m-am gandit la toti oamenii corecti, buni, cinstiti condamnati sa suporte asaltul constant si coordonat al smecherilor de varii calibre, cu bucatele de hartie rupte anapoda din carnetele si cu pixuri fluturande. Mi se pare o lupta continua si cumva nedreapta, pentru ca smecherii sunt prea multi si pentru ca bonurile de masa sunt pe sfarsite. Nici terenul de lupta nu ne este favorabil, pentru ca avem de-a face  cu marea mlastina a superficialitatii (am stat destul sa ma gandesc cum sa-i spun si am ales varianta cea mai benigna).

     

    Si cred ca de superficialitatea de care vorbesc suferim cu totii, oriunde am sta, in fata sau in spatele pixului fluturand; ganditi-va numai de cate ori v-ati scuzat cu „nu am timp“, desi, sincer, aveti destul timp.

     

    Si smecheria lui unu’ si timiditatea tinerei si nemultumirea mea sunt, desigur, manifestari firesti ale umanitatii si nu au o exceptionalitate romaneasca; ce ne diferentiaza este amploarea pe care astfel de fenomene au capatat-o si modificarile de fond pe care le-au suferit romanii.

     

    V-ati gandit vreodata ca afacerile, in Romania, sunt lipsite de o institutie fundamentala, cea a garajului? Garajul in care, la americani, au inceput o sumedenie de afaceri care ulterior au cucerit lumea, cum este Apple. Cate asemenea au inceput la noi? Putine, eu stiu doar cateva si proportiile nu se respecta nicicum.

     

    Cata incredere avem in propriul spirit intreprinzator? Dati o cautare pe Google cu „Sheri Schmelzer“ si veti descoperi povestea unei gospodine americane care, in mai putin de doi ani, a creat o companie pe care a vandut-o cu zece milioane de dolari. Sheri nu a inventat vreun motor minune si nici nu a revolutionat tehnologia informatiei, a creat numai niste ornamente mai speciale (eu le-am denumit zanganele pentru gaurele, o sa cititi in numarul urmator al revistei despre ele). Sheri nu este singura, mai exista alte milioane de oameni cu idei si care nu se dau batuti si tin la tichetele lor de masa, ca sa zic asa.

     

    La noi, superficialitatea de care vorbeam mai sus e stapana. Garajul e facut fie sa adaposteasca o rabla, fie un monstru cromat; doar atat. Jongleriile cu acte, terenuri, falimente, pixurile fluturande si bucatelele de carnetele inlocuiesc ingeniozitatea cuminte si spiritul intreprinzator. Rostim „firma de apartament“ nu cu o nuanta de respect ci cu ironie, crezand ca dimensiunea, la orice se va fi aplicand – tupeu, bani, relatii -, conteaza. Doar atat. 

     

    Peste bonul acela de masa si peste mica ilegalitate cu parcarea si peste smecheria falsului proprietar de parcari se afla lucruri mai importante, ignorate (poate din „lipsa de timp“?): respect pentru sine, pentru ceilalti si pentru legi, bun-simt, spirit curat si indrazneala. Stiu, termenii respectivi suna oarecum desuet si pot parea a nu se potrivi cu lumea trepidanta in care traim. Chichita e ca si viata in sine poate veni la un moment dat fluturand un pix si niste foi de hartie, iar tichetele de masa se vor fi terminat.

  • Blogging Social Responsability

    Mult-asteptatul prim buget serios cheltuit pentru promovarea pe bloguri, cateva mii bune de euro, nu va imbogati nici de aceasta data vreun blogger.

     

    Bloggingul pentru bani e ca o loterie cu multi jucatori entuziasti, dar cu doar cativa premiati. Iar acestia au castiguri mai degraba de categoria a doua. Initiativa blogger-ului Clickio de a incerca sa vanda publicitate pe blogul personal pentru cine se nimereste pentru a declansa inceputurile promovarii prin acest canal de comunicare ar fi avut aceeasi soarta ca mai toate incercarile de pana acum ale altor bloggeri. Doar ca de data aceasta cateva amanunte i-au dat o dinamica diferita. Pachetul publicitar, scos la licitatie pe okazii.ro, ajunsese saptamana trecuta (la momentul inchiderii editiei) la o valoare de aproape 12.000 de lei (3.800 de euro). Poate cel mai important aspect, blogger-ul Clickio sau, in cealalta ipostaza, Ionut Oprea, directorul de comunicare al Media Pro Interactiv, a reusit sa atraga in aceasta campanie nume cunoscute si pe bloguri, dar si in pestrita lume a afacerilor online din viata reala. Si-au anuntat implicarea, pe parcursul a catorva zile, Orlando Nicoara, directorul Media Pro Interactiv si poate cea mai influenta persoana din online in acest moment, directori sau antreprenori de la OgilvyOne sau Treeworks si Kondiment, agentii de design web, jurnalisti sau bloggeri cunoscuti. In total, in jur de 30 de persoane care vor promova numele celui care a castigat licitatia si care se vor alege doar cu un beneficiu de imagine. Banii vor fi donati unei organizatii non-profit, aceasta fiind o alta nota originala a proiectului. Ce nu s-a schimbat nici de aceasta data e faptul ca entuziasmul pentru profitul din Internet, de orice natura ar fi el, a ramas apanajul oamenilor din Internet, iar „investitorii“ in promovarea prin bloguri au ramas putini. Cei care au ridicat cu insistenta cartoane cu oferte in cadrul licitatiei erau practic doar 3 persoane. E vorba de Radu Apostolescu, unul dintre proprietarii Emag, Matei Malos, tanarul antreprenor din spatele site-ului MagazinulDeCase.ro, si un enigmatic personaj cu numele de utilizator Raul. Castigatorul licitatiei, elitista si de o parte si de alta a pachetului scos la vanzare, va obtine promovarea clasica prin banner, dar si un articol sub semnatura, adica ceea ce ii intereseaza de fapt pe advertiseri. Un laptop despre care autorul povesteste pe blog ca il foloseste atunci cand isi scrie articolele are potentialul de a aduce mai multi cumparatori ai acelui model printre cititorii blogului decat bannerele de langa articole. Daca Oprea spune ca articolele despre compania/produsul advertiserului vor fi realizate in „conditiile independentei editoriale descrise pe blog“, la mii de kilometri distanta, in Colorado, autoarea unui blog fara pretentii numit superwham.net are o abordare putin diferita. In loc de okazii.ro foloseste eBay, cel mai mare site de licitatii din lume, blogul e unul singur, iar tariful pare chiar mic. Pentru 6,99 dolari se angajeaza sa scrie un articol pozitiv despre orice produs. Cu mult mai putin decat tarifele de zeci de euro vehiculate ca ar fi oferite celor cativa bloggeri cu trafic mare din Romania de producatori de racoritoare, telefoane mobile sau alte produse la care conteaza in ochii consumatorilor ca sunt folosite de blogger-ul favorit.

     

    Ce pot face toti ceilalti scriitori de jurnale in lipsa unui trafic si a unei influente care sa-i evidentieze in fata cumparatorilor de publicitate online? Varianta standard este publicitatea contextuala prin Google, acele mici spatii cu text marcate distinct din jurul articolelor. Doar ca nimeni (din Romania cel putin) nu poate spune ca a reusit sa faca din acest sistem o sursa principala de venit si mirajul banilor pe bloguri a ramas. E perfect normal. Din moment ce blogul inseamna publicistica, incepand sa devina o categorie de sine statatoare inclusiv la concursuri de jurnalism, el ar trebui, asemenea unui ziar, sa produca bani. Doar ca blogul este in general un ziar scris de o singura persoana. Proiectul de blogvertising al lui Oprea este, iata, o noua confirmare ca pentru a obtine venituri din aceasta activitate e nevoie nu de un blogger, ci de un grup cat mai mare de scriitori care sa fie citit de un public asemanator. E ceea ce incearca de mai mult de un an Bobby Voicu, unul dintre bloggerii cu influenta, care voia sa creeze o retea de bloguri care prin trafic cumulat al autorilor ei sa poata atrage bugete rezonabile de publicitate. Blogoree.ro, numele proiectului, a devenit intre timp motor de cautare pentru blogurile romanesti si nu obtine alta publicitate decat cea prin Google.

     

    Dupa acelasi tipar a fost inceputa anul trecut o campanie initiata de Razvan Varabiescu, managing director la Media Direction. Doar ca dupa ce pachetul de blogvertising a ajuns sa cuprinda 150 de bloguri, proiectul a fost abandonat, fiind invocata diferenta mare intre traficul unui site si cel al unui blog si deci greutatea de a atrage bugete consistente cu un trafic prea mic. Inseamna succesul de care s-a bucurat proiectul de blogvertising al lui Oprea ca urmeaza si alte investitii in promovarea prin bloguri? Depinde de cifre. Daca pretul pentru ca mesajul sa ajunga la publicul tinta e bun si mai ales daca blogurile cu autoritate si trafic, scrise de o mana de autori cu ego-uri puternice, se vor putea vinde si cu alte ocazii impreuna, atunci media plan-urile advertiserilor vor include si categoria blog.

  • Anticoruptia vazuta prin lentila

    Traian Basescu a ajuns la fundul sacului. Stati, nu aplaudati, ca nu e motiv de bucurie. Chiar daca nu va place actualul presedinte, pana de idei in care a intrat s-ar putea sa ne dauneze tuturor. Chiar daca – e pur si simplu o ipoteza – „pana“ o fi cumva premeditata pentru a amorti vigilenta altora.

     

    Nu sunt ceea ce se cheama un talent in arta fotografiei; dar imi place sa cred ca privesc la peisajul politic cu ochiul unui „bird watcher“(as fi folosit varianta romaneasca daca nu ar fi sunat licentios) care isi ajusteaza constant lentilele ca nu cumva imaginea vreunei vietati sa se imprime neclara in memoria aparatului. Asa ca nu m-a deranjat prea tare ca peisajul din fata mea s-a schimbat de la un Basescu fulminant, la apogeu in 2004, la un presedinte artagos si indisciplinat in 2005-2006, ajungand in 2007 la un jucator obosit, fara o prospetime in tactica. Asta nu inseamna si ca stiu ce va urma: declinul sau, dimpotriva, revenirea invigorata a presedintelui. Eu spun doar ce vad pentru ca o fotografie exceptionala – in care se vede nu ce se intampla, ci ce se va intampla in urmatoarea secunda – o faci (daca esti si bun si norocos) o data in viata; eu stiu doar de una, cea a lui Eddie Adams din 1969.

     

    Presedintele Traian Basescu a fost un jucator politic foarte inteligent tocmai prin aceea ca a stiut sa speculeze la maximum momentul. „A fost“ pentru ca in ultimele sapte luni nu prea l-am mai vazut cu bujiile reglate sa-i dea la timp scanteia: ori percuta prea repede, cum a fost in cazul demisiei anuntate inainte de suspendarea din functie, ori prea tarziu, cum a fost cu recenta disputa privind marirea pensiilor. Unii spun ca e din cauza ca a reusit sa-i indeparteze pe consilierii care aveau ideile bune si nu mai are cu cine sa se antreneze pentru clenciurile in care s-a obisnuit sa se avante. Eu cred ca e mai mult vina lui ca, in cadrul sistemul pe care si l-a definit, Traian Basescu a ajuns sa atinga tavanul cu coatele; asta s-a intamplat nu pentru ca a crescut foarte mult intr-un timp scurt, ci pentru ca n-a vrut sa-i creada pe cei care spun ca, daca dintr-un sac tot iei fara sa pui nimic in loc, ramai la un moment dat cu mana goala.

     

    Pana acum vreo doi ani, nu era in Romania anticorupt mai mare decat actualul presedinte; poate doar Monica Macovei sa se mai fi apropiat de arhetipul prezidential, insa cu o oarecare sfiala sa nu-i tulbure veghea. David Copperfield sa fi fost si nu gaseai atata coruptie pe minut sa o scoti de urechi si sa o arati la public cum reusea proaspatul presedinte. Numai ca, de la un moment dat, iepurii au inceput sa cam semene intre ei si panglicile sa se cam innoade. Motivul? Simplu, scamatorul schimba exponatele intre ele numai ca sa nu ajunga la trofeele mai serioase, printre care unele de care era foarte atasat (vezi casa din Mihaileanu, prietenii de la Golden Blitz etc.).

     

    Asa ca n-a fost greu pentru adversari sa-l taxeze pe procedura, nu pe fond; pe fond, presedintele Basescu avea dreptate: in Romania, ca in orice alt stat exista si grupuri de interese nelegitime, si coruptie si rezistenta la schimbare. Insa daca tragi imprastiat si nu concentrezi tirul si mai ales daca eviti in mod evident anumite tinte, nu ai cum sa iei calificativ de trecere pe poligon. Criticile aduse pe procedura l-au lasat pe Traian Basescu izolat intr-un univers ingust, cu tinte a caror prezenta acolo era de multe ori insuficient argumentata; celelalte tinte, dar si altii care simteau ca le-ar putea veni randul, au profitat si

    s-au retras mai in umbra, de unde nu mai sunt asa de vizibile.

     

    Am ajuns prin urmare sa nu mai avem o voce credibila in materie de anticoruptie, chiar daca presedintelui inca ii place sa se prezinte astfel mai ales in publicatiile internationale de mana a doua. Pentru ca tot Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu, Ion Iliescu, Dan Voiculescu, cei 322 etc. am tot servit in ultima vreme si, mie unul, mi s-a cam acrit. In acelasi timp ma gandesc ca intre timp altii s-au invrednicit si ei de un loc sau poate de o avansare pe lista anticoruptie a presedintelui; dar, pentru ca Traian Basescu se incapataneaza sa nu schimbe registrul de doi ani, ascensiunea lor ramane anonima. Si asta nu e deloc de bun augur pentru mentinerea in stare de functionare a acelui principiu de „checks and balances“ la care Montesquieu se pare ca s-ar fi gandit cand a desenat mecanismul unei democratii sanatoase. Doar daca presedintele nu sta in tacere la masa de lucru si pregateste o lista noua, proaspata, cu care sa ia prin surprindere audienta; oricat ma straduiesc, insa, varianta asta nu-mi suna deloc realista.

  • Cautam pacificator

    Nici nu-mi pot imagina cum m-as fi simtit daca as fi fost tatal unui soldat din Irak si tocmai as fi citit ca parlamentul irakian a decis sa intre in vacanta in luna august, pentru ca, asa dupa cum a explicat Tony Snow, purtatorul de cuvant al Casei Albe, in perioada asta chiar e cald, „130 de grade Fahrenheit (54 de grade Celsius)“.

     

    Am fost si eu in Bagdad vara si chiar e cald. Dar stiti ceva? E cu mult mai cald cand esti imbracat intr-o uniforma a armatei SUA, duci in spate o mitraliera si un rucsac si nadusesti sub o cascheta de otel cu gandul ca o bomba poate oricand sa fie aruncata spre tine din orice parte.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 15 august al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea Si adaptarea de Mihai MitricA


    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • BRAT numara 70% din banii online

    Aproape 60 de site-uri au inceput sa fie masurate de BRAT. Veniturile cumulate ale acestora vor atinge sase milioane de euro in 2007, potrivit estimarilor de piata ale Initiative Media Romania.

    A zecea editie a ghidului anual Media Fact Book, lansat luna trecuta de Initiative Media Romania, ofera prima estimare oficiala din afara industriei online asupra bugetelor ce urmeaza sa fie indreptate catre audienta Internet anul acesta. Valoarea de 8,5 milioane de euro enuntata in Media Fact Book se afla in intervalul vehiculat de principalii vanzatori de publicitate online care vorbesc de 8-10 milioane de euro. Cu toate ca dintre canalele de publicitate a avut cea mai mare crestere in ultimii ani, Internetul ramane cel mai sarac mediu de promovare. Practic, investitiile in TV reprezinta 90%, in timp ce Internetului ii revine doar 0,1% din bugete. Structura este de asteptat sa se modifice, avand in vedere ca numarul conexiunilor la Internet a crescut doar in 2006 cu 135%. E drept, chiar si in aceste conditii rata de penetrare a Internetului la nivelul intregii tari este de doar 23%, cu mult in urma televiziunii, conform studiului Initiative.

    Piata de publicitate a fost estimata anul trecut, potrivit aceleiasi surse, la 363 de milioane de euro (valori nete), pe primul loc intre domeniile cu cele mai mari investitii situandu-se telefonia mobila. Acest lucru le poate da sperante proprietarilor de site-uri, deoarece publicul tinta pentru servicii de telefonie mobila se suprapune partial peste cel al persoanelor cu acces la internet. O alta schimbare ce ar putea influenta pozitiv evolutia incasarilor din publicitatea online il reprezinta si auditarea de catre BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor) a traficului generat de site-urile care au aderat la aceste studii cu rapoarte periodice. In timp ce primele doua site-uri romanesti ca audienta, softpedia.com si soft32.com, au parasit sistemul de monitorizare Trafic.ro al Netbridge, unul dintre principalii editori online, BRAT a inceput de trei saptamani auditarea online. Primele rezultate vor fi insa facute publice doar la sfarsitul lunii septembrie.

    Marile site-uri sunt atrase de varianta organismului de audit standard pentru toate celelalte mass-media datorita credibilitatii mai mari in fata cumparatorilor de publicitate. Cu toate acestea, la BRAT s-au afiliat doar 60 de site-uri pana in prezent, din cele aproximativ 30.000 existente, dar veniturile acestora reprezinta aproape trei sferturi din totalul bugetelor de publicitate cheltuite online.

    In paralel cu aparitia primelor rapoarte BRAT, site-urile care fac parte si din organizatia Internet Advertising Bureau (IAB) vor incepe sa respecte cateva standarde in materie de campanii publicitare online. Normele, oferite cu titlu de recomandare, prevad ca reclamele online sa nu poata reda sunete fara acceptul utilizatorului, sa fie marcate drept publicitate cu un caracter cu dimensiunea de 16 puncte, iar animatiile nu pot dura mai mult de 15 secunde de la incarcarea paginii.

  • BIBLIOTECA MEDIA

    500 de carti de specialitate – media, comunicare, advertising – au fost donate de Initiative Media catre biblioteca Facultatii de Comunicare si Relatii Publice din Cadrul Universitatii Bucuresti si biblioteca Facultatii de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice Bucuresti cu ocazia lansarii editiei din acest an a Media Fact Book.

     

    Media Fact Book este unicul ghid anual de media din Romania si este editat de Initiative, o companie ce asigura servicii specializate de planificare, cumparare, strategie si consultanta de media. Initiative este membra a Interpublic Group of Companies, holding american de marketing si comunicare.  Interpublic detine 20% din actiunile agentiei, iar restul de 80% se imparte intre diferiti actionari, printre care si Veronica Savanciuc, presedinte al Initiative Romania.