BusinessMagazin

Author: adison

  • Cand te-ajuta ingerii

    Faptul ca plasamentele facute de „angel investors“ (cei ce investesc in afacerile aflate la inceput de drum) se inmultesc in SUA arata pretul pus de economie pe ideea de inovatie, fie ea in inalta tehnologie sau in produsele de zi cu zi.

     

    In urma cu cateva saptamani, 40 de oameni de afaceri adunati in jurul unei mese intr-o sala de lectura a unei universitati au pus intrebari celor patru antreprenori din fata lor. Acestia au avut cate 20 de minute ca sa-si prezinte start-up-urile in fata diviziei din Los Angeles a Tech Coast Angels, un grup care investeste in afaceri noi.

     

    In salonul unui hotel din Anaheim, o mana de antreprenori plini de entuziasm au luat parte recent la o competitie si mai dura numita Fast Pitch, organizata de divizia din Orange County a Tech Coast Angels. In cadrul Fast Pitch, competitorii au avut la dispozitie 60 de secunde ca sa-si prezinte business-ul si planurile in speranta ca vor impresiona fondurile de investitii cu capital de risc („venture capital“), care de obicei vin cu mai multi bani decat Tech Coast Angels.

     

    La inceputul vietii financiare a unei companii, dupa ce prietenii si familia au fost deja convinsi sa cumpere participatii, apare asa-numitul „angel capital“ sau „angel investment“ – investitii venite de la indivizi, adesea ei insisi antreprenori de succes, care ii sprijina pe nou-intratii in afaceri sa plece la drum asa cum au facut-o si ei.

     

    Numerele si importanta lor cresc. Anul trecut, Tech Coast Angels, alaturi de cativa investitori in start-up-uri, au plasat 4,2 miliarde de dolari in peste 1.000 de afaceri incipiente, potrivit lui Luis Villalobos, fondatorul grupului. Iar Tech Coast Angels din California de Sud nu e decat unul dintre cele peste 200 de grupuri de „ingeri investitori“ („business angels“) din Statele Unite.

     

    Modelul care i-a inspirat a fost Trupa Ingerilor, primul grup formal de acest fel, format dintr-o duzina de oameni de afaceri din Silicon Valley adunati laolalta de Hans Severiens, fizician nuclear si investitor, pentru a-i asculta pe antreprenorii aspiranti si poate ca sa-si incerce norocul cu visurile lor. Trupa, care s-a reunit prima data in 1994, sprijina acum companii binecunoscute, precum Cisco Systems. Acum are peste 100 de membri si inca se mai reuneste o data pe luna pentru a examina diverse proiecte.

     

    Aceasta arata cum s-au schimbat atitudinile fata de risc in mai putin de un deceniu: directori cu experienta si manageri financiari sunt acum gata sa se asocieze pentru a paria cate 200.000-1.000.000 de dolari pe niste oameni cu idei si cu un simt al aventurii. Directorii de top din corporatii, cu salariile si beneficiile lor umflate, au fost poate eroii business-ului american in deceniile trecute, dar in aceste zile antreprenorul face legea si este apreciat pentru ca infiinteaza locuri de munca si inoveaza in economia americana.

     

    Avantajul lor e si ca investitiile ingerilor au adus pana acum profituri atractive. „In patru pana la opt ani, ingerii investitori castiga in medie de cinci pana la zece ori valoarea banilor investiti“, estimeaza Villalobos, citand un studiu al PricewaterhouseCoopers despre capitalul de risc. Dar faptul ca plasamentele facute de „ingeri“ se inmultesc arata si ca economia incurajeaza inovatia, fie ea in inalta tehnologie sau in produsele de zi cu zi.

     

    Spre exemplu, Richard Morganstern, un avocat de drept intelectual care este presedintele Tech Coast Angels din Los Angeles, si-a amintit cum grupul a facut cunostinta cu Language Weaver, o firma care crease la Universitatea California de Sud un software pentru traducere automata, cu ajutorul unor finantari nerambursabile de la Departamentul Apararii. Agentia pentru Proiecte de Cercetare Avansata in domeniul Apararii a cerut in 2000 grupului sa ajute Language Weaver sa se dezvolte, spune Morganstern. „Asa ca le-am oferit consultanta inventatorilor si am adus ceva experienta manageriala“, spune el. „Si apoi in 2002, dupa ce momentul 11 septembrie a crescut interesul pentru invatarea limbilor din Orientul Mijlociu, am investit alaturi de alte grupuri cu capital de risc“. Astazi, softul Language Weaver e folosit indeobste in Irak, dar atrage si clienti corporatisti interesati de traduceri in chineza si in alte 16 limbi.

     

    In aprilie, Tech Coast Angels din Orange County a investit 900.000 de dolari in YouMail, o companie care adapteaza mesajele telefonice de intampinare, astfel incat un grup selectionat de utilizatori primesc mesaje personalizate. Originala idee a firmei a fost ca serviciul sa se adreseze agentilor de vanzari si brokerilor care tin sa-si intampine clientii intr-un mod personalizat, dar Alex Quilici, CEO al YouMail, spune ca multi dintre clienti sunt pur si simplu tineri carora le-a placut ideea. „Generatia Y (generatia Internetului), careia ii place sa personalizeze totul, creste numarul de utilizatori ai produsului nostru“, spune el.

     

    Grupurile de „ingeri“, ai caror membri investesc propriii lor bani, se mandresc ca si-au suflecat manecile ca sa sustina afaceri incipiente. Fiece membru al grupului trebuie sa evalueze cate patru-opt companii in fiecare luna si sa investeasca 50.000 de dolari pe an in unele dintre ele; cei de la Tech Coast Angels se ocupa de procedurile de due diligence la companiile mici, in conditiile in care fondurile traditionale de investitii cu capital de risc nu-si fac timp pentru asa ceva.

     

    O retea de „ingeri“, Forumul Keiretsu, fondat in urma cu sapte ani in Lafayette, California, la est de San Francisco, a ajuns la 500 de membri in Colorado, Idaho, Washington si California. Aceasta permite Keiretsu sa faca investitii mai mari, spune Randy Williams, care a creat grupul (numele vine de la termenul japonez pentru companii conectate printr-o structura de actionariat incrucisata).

     

    Cu tot entuziasmul de astazi pentru antreprenori, banii „ingerilor“ nu sunt impartiti chiar asa de usor. Gerrie Adams, cofondatoare a Xengaru Fun Foods din Laguna Niguel, in Orange County, povesteste despre cum a participat la competitia Fast Pitch organizata de Tech Coast Angels ca sa obtina capital de extindere. Adams si partenera ei de afaceri, Anuradha Prakash, au obtinut sprijinul „ingerilor“ si chiar si recunoasterea NASA pentru Pizzetos, chips-urile lor cu aroma de pizza, cu continut redus de colesterol si grasimi.

     

    Dar in 2005, Xengaru avea nevoie de mai multi bani, ca sa se extinda la nivel national. Adams isi aminteste cum trebuia sa faca fata la vreo 300 de investitori profesionisti. „Eram ingrozita. Aveam 59 de secunde sa-mi explic situatia“, spune ea. Asa ca Adams, fost manager de vanzari si marketing, si-a inceput prezentarea cu statistici alarmante despre obezitatea la copii, a amintit ca guvernele federale au inceput interzicerea snack-urilor nesanatoase si apoi a trecut repede la scolile care au apreciat chips-urile de pizza ale Xengaru pentru ca erau sanatoase si la copiii care le indrageau pentru ca aveau un gust bun. Si a castigat dreptul la o suma potentiala de 500.000 de dolari pentru extinderea Xengaru.

     

    Care va fi urmatorul pas pentru investitiile „ingerilor“? Deloc surprinzator, e globalizarea. Se pare ca in China exista suficienta receptivitate fata de antreprenoriat si ideea de „angel capital“. Kevin Scanlon, membru al Los Angeles Tech Coast Angels, a revenit recent din China, unde oficialii guvernamentali si oamenii de afaceri „erau nerabdatori sa invete cum functioneaza investitiile «ingerilor» si cum ne constituim grupurile“, spune Scanlon. „Ideea «ingerilor investitori» ar putea fi urmatorul nostru mare produs de export“.

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • EXPERIENTA ALTORA

    POLONIA: Forta de vanzare „aruncata“ in piata, la sfarsitul deceniului trecut, de catre companiile de pensii pentru pilonul II a fost de circa 450.000 de agenti – echivalentul unui procent din populatia totala a Poloniei si a circa 2% din forta de munca. Cerintele deloc restrictive impuse pentru a deveni agent de vanzare (vanzatorii trebuiau doar sa fie majori, sa nu aiba cazier si sa plateasca o taxa de inregistrare de 25 de euro) si trainingul superficial au dus la aparitia unor „practici indoielnice“, dupa cum spune un raport al BBC Monitoring din august 2000. Potrivit unei analize realizate de Banca Mondiala, in Polonia comisionul platit pentru fiecare contract de pensie vandut a fost de circa 25 de dolari. Acelasi raport puncteaza ca „exista suspiciunea ca aceste comisioane si lipsa unor reglementari stricte au facut ca agentii sa actioneze in propriul lor interes si nu in cel al contributorilor la fonduri“. Au existat de asemenea situatii in care agentii au folosit diferite „stimulente“ (cadouri, promisiuni de diverse avantaje materiale), pentru a convinge populatia sa aleaga un anumit fond de pensii, dar si cazuri de falsificare a semnaturilor.

     

    CROATIA: Vanzarea de pensii private nu s-a facut prin agenti de marketing, ci prin intermediul unor birouri administrate de o institutie de stat, numita Regos. In cadrul acestor birouri, toate fondurile de pensii (patru la momentul de start, in 2002) au avut posibilitatea de a-si prezenta ofertele. La o populatie totala de 4,5 milioane de locuitori, numarul de participanti la sistemul privat de pensii a fost de circa 1,3 milioane. In pilonul II, al pensiilor private obligatorii, au intrat angajatii cu varsta sub 40 de ani si optional cei cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, potrivit unui raport al Bancii Mondiale din februarie 2003. 

     

    SLOVACIA: Pentru nou-intratii in campul muncii, din ianuarie 2005 a devenit obligatoriu sa opteze pentru un fond de pensii administrat privat, in timp ce restul populatiei active a avut posibilitatea de a decide daca ramane in sistemul de stat sau contribuie si la cel privat. Dupa o perioada de tranzitie de 18 luni, in iunie 2006, circa 1,5 milioane de slovaci, adica jumatate din populatia activa a tarii, optasera pentru un fond privat, potrivit site-ului European Pensions & Investment News. Participarea ridicata a slovacilor la sistemul privat de pensii se explica prin campaniile de informare agresive, sustinute atat de companiile de pensii, cat si de Ministerul de Finante, conform unui raport al Bancii Nationale a Slovaciei; un rol important l-a avut insa si forta de vanzare aruncata in joc de companii. In privinta optiunilor de economisire facute de participantii la sistemul privat de pensii, mai bine de 74% dintre participanti au optat pentru planurile cu cresteri agresive, doar 3% alegand fondurile mai conservatoare si 23% pe cele cu risc mediu. Explicatia optiunii pentru riscul mai ridicat tine in principal de varsta participantilor, in majoritate tineri, puncteaza acelasi raport.

     

    UNGARIA: Alaturi de Polonia, Ungaria este unul dintre deschizatorii de drum in materie de pensii private: pilonul II, al pensiilor obligatorii administrate privat, a fost lansat in 1998, iar pilonul III, al pensiilor facultative, a fost introdus in 1993. In octombrie 2006 existau 19 fonduri de pensii in pilonul II, in conditiile in care participarea este obligatorie pentru toti noii angajati si optionala pentru cei cu varste pana in 30 de ani. Cel mai mare fond este detinut de OTP, urmat de ING si Aegon, conform European Pensions & Investment News. La inceputul anului 2006 a mai fost introdus inca un pilon, constand in fonduri ce investesc contributiile exclusiv in actiuni cotate la Bursa de Valori ungara. Contributiile la acest tip de fonduri beneficiaza de stimulente fiscale; pana la finele anului trecut, cinci banci locale ofereau astfel de fonduri.

     

    SLOVENIA: Tara cu cel mai ridicat procent de populatie in varsta dintre noii membri ai Uniunii Europene, cu aproximativ 15% din populatie avand 65 de ani si peste acest nivel, Slovenia se bazeaza in principal pe sistemul public de pensii, chiar daca exista si alternativa privata. Motivul tine, in principal, de faptul ca pensia de stat asigura inca venituri indestulatoare, situate la circa 80% din ultimul salariu. La pilonul II, reprezentat de fonduri private, participarea este voluntara, fiind incurajata prin stimulente fiscale. Exista si un al treilea pilon, administrat de companiile de asigurari. La jumatatea anului trecut, fondurile private de pensii din Slovenia aveau in total active de aproximativ 683 de milioane de euro si circa 450.000 de membri, la o populatie totala de aproape 2 milioane de locuitori.

  • VANZATORII DE PENSII

    In perioada august-noiembrie 2007, potrivit calendarului actual, fiecare angajat cu varsta de pana la 35 de ani trebuie sa opteze pentru un fond de pensii obligatoriu administrat privat. Optional, se pot inscrie si angajatii cu varste intre 35 si 45 de ani. Contractele se pot incheia prin:

     

    AGENTI DE MARKETING: Toate companiile ce si-au anuntat interesul de a administra fonduri de pensii private anunta forte impresionante de vanzare. Estimarile vorbesc despre 100.000-150.000 de agenti de marketing autorizati sa incheie astfel de contracte.

     

    BROKERI: Pentru a putea vinde pensii obligatorii, brokerii de asigurari sunt nevoiti sa isi constituie o societate separata, cu un capital social de minim 25.000 de lei. Exista insa discutii ca prevederile actuale sa fie modificate, astfel ca intermediarii din asigurari (peste 400 la numar in prezent) sa poata distribui direct pensii private obligatorii.

     

    BANCI: Reglementarile actuale nu ar permite bancilor sa vanda pensii obligatorii. Exista totusi perspectiva ca aceasta situatie sa se schimbe, iar contractele de pensii sa poata fi incheiate si in cele mai bine de 4.500 de unitati bancare din sistem.

     

    SOCIETATI DE BROKERAJ: Asemeni brokerilor de asigurari si bancilor, ar putea fi curand incluse in sistemul de vanzare pentru pensiile private. Interesul manifestat pana in prezent de societatile de brokeraj pentru acest nou business este totusi redus.

  • BANI DIN PATRU PASI

    Daca vinde un contract de pensii private obligatorii in fiecare zi din cele patru luni de subscriere, un agent de marketing poate castiga aproape 2.500 de euro (la un comision platit de companie de 20 de euro/contract). Pentru a putea vinde pensii private exista o procedura simpla ce trebuie urmata:

     

    Pasul I: incheierea unui contract de mandat cu compania de pensii private. Pe piata vor exista, potrivit estimarilor facute de Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Pensii Private (CSSPP), circa 9-10 administratori de pensii obligatorii;

     

    Pasul II: participarea la sesiunea de training de 1-2 zile sustinuta de compania de pensii, dupa un  program aprobat anterior de CSSPP. Dupa parcurgerea trainingului, are loc o testare a cunostintelor dobandite si este eliberata o diploma;

     

    Pasul III: dosarul viitorului agent de marketing este depus de catre companie la CSSPP pentru autorizarea ca agent de marketing pentru pensii private;

     

    Pasul IV: agentul de marketing trebuie sa se constituie in persoana fizica autorizata.

  • Cu sau fara Caru cu bere

    CONTEXTUL: Reteaua de restaurante City Grill, fondata de Dragos Petrescu, a deschis doar unitati de tip greenfield (construite de la zero), fiecare cu o investitie de cateva sute de mii de euro. Anul trecut a aparut posibilitatea lansarii unui alt brand si a unui alt tip de restaurant, Caru’ cu Bere. Numai ca investitia necesara era mult mai mare – de aproximativ 1,5 milioane de euro, deoarece era vorba de un proiect in care atat brandul, cat si spatiul respectiv aveau nevoie sa fie restaurate. Dar volumul mare al investitiei punea problema unei stopari a expansiunii City Grill.

     

    DECIZIA: Dragos Petrescu a decis sa investeasca suma de 1,5 milioane de euro in Caru’ cu Bere si in paralel sa extinda reteaua de restaurante City Grill si cea de cafenele City Café prin franciza.

     

    EFECTELE: De la deschidere, in septembrie 2006, restaurantul Caru’ cu Bere a atras venituri egale cu investitia facuta anul trecut pentru renovare si dotare – 1,5 milioane de euro.

  • STUDIU DE CAZ: Cu sau fara "Caru’ cu Bere"

    Lui Dragos Petrescu, directorul general si actionarul majoritar al Totter Prim (firma care detine lantul de restaurante City Grill din Bucuresti), i-a luat o secunda sa decida daca sa investeasca sau nu la Caru’ cu Bere atunci cand i s-a oferit ocazia.

     

    Totusi, investitia necesara era mult mai mare decat cea pentru deschiderea unui restaurant City Grill. Era o afacere brownfield, care presupune preluarea unui proiect care trebuie dezvoltat: brandul era unul de traditie, care trebuia relansat corect si targetat. „Desi era diferit fata de ceea ce facusem pana atunci, singurele emotii pe care le-am avut in timpul renovarii Carului au fost cele de ordin arhitectonic – cladirea fiind de patrimoniu -, insa nicio clipa nu am avut indoieli daca am luat o decizie buna sau nu; eram convins ca va merge excelent“, povesteste Dragos Petrescu despre momentele care au urmat semnarii contractului cu Nicolae Mircea, proprietarul Caru’ cu Bere.

     

    Renovarea si deschiderea restaurantului au facut ca in 2006 Dragos Petrescu sa nu mai aiba alte inaugurari de restaurante din lantul City Grill. „Investitia a fost destul de solicitanta, iar aceasta s-a suprapus peste faptul ca anul trecut am inceput sa ne extindem in franciza, astfel ca lantul s-a extins fara o investitie directa a noastra“, spune Petrescu. Anul trecut, celor patru restaurante din Bucuresti li s-au adaugat restaurante in franciza in Constanta si in America House (cladire de birouri din Piata Victoriei din Capitala), dar si o cafenea City Café in Oracle Tower din Bucuresti (2006), inca doua City Café in franciza fiind planificate pentru acest an in provincie.

     

    Singura cafenea aflata in proprietatea lui Petrescu este prima de acest fel pe care a deschis-o, in Charles de Gaulle Plaza si pe care o opereaza intr-un parteneriat de imagine cu Vodafone. Prima si probabil ultima, deoarece Petrescu a decis ca afacerea cu cafenele sa o extinda de acum exclusiv in franciza: „Exceptie face parteneriatul cu Vodafone, alaturi de care vom mai deschide o cafenea la Suceava si poate si altele. Insa conceptul City Café prefer sa il francizez, deoarece cafenelele sunt mult mai usor de francizat, au o reteta mult mai simpla si, in plus, nu aduc un profit la fel de mare ca un restaurant“.

     

    IntuiTia lui Petrescu a fost buna: din toamna, cand a redeschis restaurantul Caru’ cu Bere, si pana acum (asadar, cam in sase-sapte luni) restaurantul – pozitionat atat pentru luat masa zilnic, dar mai ales catre evenimente de companii, cine festive si petreceri – a atras venituri egale cu investitia facuta in prima parte a anului trecut – 1,5 milioane de euro.

     

    Pentru 2007, Petrescu estimeaza o cifra de afaceri la Caru’ cu Bere de 2,5 milioane de euro, iar planul de amortizare (in patru ani) se pare ca va fi indeplinit mai repede. Pe langa evenimente corporatiste si mese ocazionale, Caru’ cu Bere va atrage o parte importanta din venituri in acest an din nunti (36 de nunti fiind programate pentru acest sezon).

     

    Caru’ cu Bere va avea, asadar, in acest an o contributie importanta la cifra de afaceri de aproape 11 milioane de euro pe care o estimeaza actionarii Totter Prim (familia Petrescu 87% si Daniel Mischie 13%). Din acest total, 2,5 milioane ar urma sa fie aduse de Caru’ cu Bere, 4,8 milioane de euro de City Grill, 2,5 milioane de euro din afacerile francizatilor City Grill si City Café  si inca 1 milion de euro din cele doua restaurante care urmeaza sa fie deschise.

     

    Decizia de a intra intr-o afacere noua, de multe ori respinsa de multi oameni de afaceri fiindca le poate distrage atentia de la businessul de baza, a fost fericita in cazul lui Petrescu, care a mai luat si alte decizii importante pentru acest an. Prima dintre ele este achizitia de imobile in care sa deschida restaurante (pana acum toate localurile sale fiind inchiriate); prima achizitie a fost cea a cladirii in care a functionat Primaria sectorului 2, o cladire de pe strada Olari pentru care a platit 1,5 milioane de euro in luna martie si in care va deschide cel mai mare restaurant de pana acum, de 400 de locuri. Pana acum, cel mai mare restaurant din lantul City Grill este cel din centrul istoric al Capitalei, aflat exact in spatele Carului cu Bere, ceea ce permite o operare eficienta, dar il pune si in pozitia de cel mai activ investitor in zona, City Grill si Caru’ cu Bere avand impreuna peste 600 de locuri. 

     

    Alte decizii sunt intrarea pe piata de cazari, cu o pensiune la munte, pe care o va deschide in 2008, un posibil hotel boutique, pentru care vizeaza spatii tot in Bucurestiul vechi, precum si parteneriatul posibil cu Hanul lui Manuc, care ar fi o afacere atat de cazare, cat si de restaurante. Investitia estimata la Hanul lui Manuc ar fi de 10 milioane de euro, dar deja piata ii vede pe cei de la City Grill ca specialisti pe relansari de branduri de traditie, asa incat nu ar mai fi o diversificare atat de mare a afacerilor.

     

    Decizii dificil de luat au fost pentru Petrescu si inaintea Carului: poate cea mai importanta a fost despartirea de fostul partener de afaceri, Catalin Mahu (alaturi de care lansase lantul de restaurante La Mama), si intrarea pe cont propriu pe piata restaurantelor. Cei doi merg in paralel de atunci, cu doua retele de restaurante care nu concureaza exact pe acelasi segment (reteta lui Petrescu fiind orientata spre zona de business, pe cand cea a lui Mahu mai degraba spre familii).

  • Falimentul secolului

    „Am gresit cand am pierdut timpul aiurea, in controverse prostesti, in loc sa ne preocupam de starea noastra?“ „Daaaaaa!“, vom racni fericiti; dupa ce ecourile se vor stinge, vom realiza ca este ceva in neregula, ne vom foi de pe un picior pe celalalt, vom valuri, vom constientiza ca suntem multi si, ca atare, intangibili. Vom zambi prosteste si ne vom freca unii de ceilalti, multumiti.

     

    Primesc un mail cu un articol din Washington Post, despre un nou tip de faliment, caracteristic secolului XXI: Fred Wilson, un investitor din New York, a ajuns la concluzia ca este asa de in urma cu cititul mail-urilor, incat a postat pe blog ca se declara in faliment, ca isi sterge tot inbox-ul si ca o ia de la inceput. La fel ca Wilson au procedat profesori universitari, executivi din Silicon Valley sau cantaretul Moby. Sherry Turkle de la vestitul MIT (Massachusetts Institute of Technology) a cercetat relatia oamenilor cu posta electronica si a descoperit ca au aparut deja persoane care au fantasme legate de „evadarea“ din e-mail; cercetatoarea a scris si o carte pe aceasta tema, care va aparea in curand. Spune ca ar fi scris-o de doua ori mai repede (i-a luat un deceniu) daca nu ar fi avut mail. Lawrence Lessing, profesor la Stanford, s-a declarat falimentar la capitolul mail, iar corespondentii sai primesc un replay standard, in care acesta se scuza pentru lipsa de „cyber-decenta“.

     

    Nici eu nu sunt departe: o cantitate uluitoare de spam care trece de toate filtrele posibile si imposibile, o cantitate uluitoare de oferte, un numar nedefinit de chemari, anunturi, invitatii si informatii; cam cu trei sferturi din ele n-am ce face, dar imi ocupa timp si hard si imi consuma celule cenusii. Ultima moda e si mai si: mi se trimite un mail si pe urma sunt sunat, pentru verificare, confirmare si politeturi (asta imi aduce aminte de o chestie tare pe care am vazut-o la un moment dat intr-o republica ex-sovietica: vanzatoarele faceau calculele cu nou aparutele, la vremea aceea, calculatoare de buzunar, dar pe urma verificau rezultatul cu abacul).

     

    Problema mea nu este insa mail-ul.

    Pe net descopar un site al Bancii Mondiale, doingbusiness.org, ce adaposteste o harta destinata antreprenorilor, apreciind cat de favorabile se dovedesc statele lumii pentru dezvoltarea afacerilor. Greu de crezut, dar Romania si Bulgaria sunt singurele marcate „de bine“, cu verde (usor de derulat afaceri), intr-o zona impanzita cu puncte galbene (moderat) si rosii (dificil). Galbenul apare nu numai in cazul Ungariei sau Poloniei, ci chiar si in cazul Italiei, un lucru greu de crezut. Ba mai mult, verdele Romaniei este impodobit cu o steluta, pentru ca specialistii Bancii Mondiale plaseaza Romania in topul performerilor la reforme economice, pe locul doi, si pe locul sapte in topul statelor in care este cel mai usor sa incepi o noua afacere, in functie de numarul de proceduri, de timpul necesar, de costuri si de capital minim necesar. Cei de la Banca Mondiala spun ca in intervalul 2005-2006, Romania a inregistrat progrese in acordarea licentelor, in privinta legislatiei muncii, a obtinerii de imprumuturi pentru investitii, a protectiei investitorilor, a comertului exterior si in implementarea procedurilor de faliment. Romania se numara printre cele 17 state care in intervalul 2005-2006 au simplificat procesul de acordare de permise de constructie sau de licente. La capitolul transferul proprietatii, perioada a fost redusa cu 20 de zile, la 150 de zile si ocupam pozitia 33 in functie de masurile adoptate pentru protejarea investitorilor.

     

    Problema mea nu este nici reforma romaneasca.

    Citind toate cele insirate de doingbusiness.org, am avut sentimentul ca este vorba de alta tara; foarte putin timp, e adevarat. Pe urma m-am gandit ca se poate, si ca tot bla-bla-ul verde cu steluta in frunte este sustinut si sustine cresterea economica si valoarea ridicata a investitiilor, alaturi de cele cinci incredibile miliarde de euro trimise de romanii ce lucreaza in strainatate.

     

    Cu toate astea (si aici compun piesele puzzle-ului) mi se pare din ce in ce mai greu de rezistat in Romania; pur si simplu nu inteleg de ce primim atata spam, de ce nu suntem lasati in pace, sa ne bucuram de steluta verde pe care o avem in frunte, de ce suntem luati partasi, cu voie sau fara, la nesfarsitele dispute politice purtate fara nicio „socio-decenta“.

     

    Si mai ca imi vine sa ma declar falimentar, in spiritul secolului XXI: daca se poate pentru inbox, de ce nu s-ar putea si pentru outbox, prin asta intelegand nu zona mesajelor electronice de trimis, ci zona sociala, exteriorul sau cum vreti sa-i spuneti: sa refuz sa rezolv enigme cu pasarici si tigani si sa nu particip la facut si desfacut aliante. Si nu vreau si n-am nevoie sa ma intalnesc cu cineva din trei in trei luni.

     

    Cred ca astfel voi castiga si vom castiga si timp, si liniste sufleteasca si vom putea sa ne pastram si steluta aia verde din frunte.

  • Aproape superlux

    Sa iti cumperi un Ferrari, Lamborghini sau Rolls-Royce si sa-l primesti pe loc, fara sa astepti un an de zile livrarea masinii este un vis devenit realitate pentru milionarii Romaniei. Dar nu e vorba pana la urma de un superlux la mana a doua?

     

    Ati aflat pana acum din ziare sau de la emisiunile de stiri ale televiziunilor despre Luxury Car Show, adica masinile de sute de mii de euro pe care Al Roudhan Bader, un milionar kuweitian care face afaceri prin Europa, le-a adus in hala fostului magazin Metro Otopeni, unde saptamana trecuta a avut loc Luxury Car Show.

     

    Probabil ca ati citit deja si despre cele cateva Aston Martin sau Lamborghini despre care kuweitianul spune ca si-au gasit deja un proprietar pe meleagurile noastre.

     

    Achizitia unei masini scumpe direct de pe standul expozantului nu mai este de mult o noutate, aproape toate automobilele cu preturi de peste 100.000-200.000 de euro ajungand imediat dupa fiecare editie a saloanelor din Capitala nu in show-room-urile importatorilor, ci in garajul de la subsolul vilelor unor milionari romani.

     

    Poate cel mai la indemana exemplu este cel al patronului unui grup de constructii din centrul tarii, nu mai conteaza numele, care dupa ce a vazut modelul Rolls-Royce Phantom adus in premiera in Romania la Salonul Auto de la Bucuresti din 2005 i-a cerut importatorului marcii sa il duca din hangarele Romaero, unde avea loc evenimentul, direct la garajul sau. Nu mai avea rabdare sa comande o masina care i-ar fi venit peste cateva luni…

     

    La fel de sugestiv este cazul unora dintre afaceristii implicati in fotbal, precum patronul clubului Steaua, Gigi Becali, pe care nevoia imediata a unei masini de superlux l-a determinat chiar sa apeleze un Maybach cu ceva kilometri la bord.

     

    De altfel, fotbalistii si in general oamenii de afaceri implicati in acest sport (proprietari de cluburi, presedinti, conducatori) sunt printre cei mai mari amatori si posesori de masini de lux si superlux „cu livrare imediata“.

     

    Pe de alta parte statisticile indica o crestere cu mult peste medie a vanzarilor de masini de 100.000-200.000 de euro pe care le-au facut importatorii de masini din Romania in ultimii ani, iar pentru acest an sunt anuntate intrarile oficiale ale marcilor Lamborghini, Bentley sau Ferrari. Ar fi si cazul, avand in vedere ca potrivit statisticilor, sunt aproape o suta de Bentley, Ferrari, Lamborghini si Rolls-Royce deja inmatriculate in Romania. Ceea ce i-a manat insa pe reprezentantii acestor marci de superlux in Romania nu este insa neaparat parcul (tot mai) mare de astfel de bijuterii care au nevoie de service (iar service-ul este cea mai profitabila activitate din domeniul auto, nu vanzarea de masini…). Nici macar grija de a fi cat mai aproape de casele proprietarilor de masini din Romania, care pana acum isi faceau reviziile periodice tocmai la Viena sau München, ci mai degraba speranta.

     

    Speranta ca afaceristii romani, deveniti odata cu aderarea oameni de afaceri, vor invata sa pretuiasca ideea de lux.

     

    Practic, noii milionari romani incep sa fie interesati nu doar de modul cum sunt priviti de membrii comunitatii locale de afaceri, cat mai ales de partenerii externi.

     

    Multi dintre ei au invatat deja importanta unui ceas de cateva zeci de mii de euro care luceste pe sub maneca unui costum de calitate, fiind simptomatic cazul unui om de afaceri care a asteptat doi ani sa ii fie livrat un ceas de cateva sute de mii de euro facut pe comanda de una dintre firmele de profil din strainatate.

     

    Chiar daca hainele sunt nevoiti sa si le cumpare in continuare de la Milano sau Paris, exista acum in Romania restaurante precum Heritage – autopromovat ca fiind „cel mai luxos restaurant din sud-estul Europei“. In plus, goana dupa conacele boieresti  si palatele reintrate in circuitul pietei imobiliare ar trebui sa arate o data in plus ca gusturile sunt pe cale sa se schimbe.

     

    Iar locul afaceristului sa fie luat de omul de afaceri care a inteles esenta luxului – personalizare si exclusivitate.

     

    Achizitia unui masini de jumatate de milion de euro sau chiar mai mult intr-o echipare mai mult sau mai putin standard sau, eventual, una echipata dupa gustul lui Al Roudhan Bader ar fi ca un fel de superlux de mana a doua.

     

    Dar cine poate sa condamne un astfel de personaj, a carui avere a crescut peste noapte si de cele mai multe ori prin contracte cu statul sau participarea la licitatii cu castigatori stabiliti dinainte?

     

    Cum poate astepta sase luni sau un an de zile sa ii vina o masina de „doar“ cateva sute de mii de euro? Ce mai conteaza ce culoare are cusatura de la tapiterie – Rolls-Royce sa fie!

  • Butelii de la Petrom

    Cu un an in urma, in primavara anului 2006, printr-o achizitie si prin cumulul mai multor pachete de actiuni detinute, Petrom devenea lider de piata pe sectorul distributiei de combustibili pentru avioane. In acest an, tot printr-o achizitie si tot dupa ce va astepta ceva timp avizul concurentei, Petrom va deveni lider pe piata de GPL.

     

    Romania era una dintre cele mai importante tinte in cadrul tranzactiei pe care compania franceza Rubis a semnat-o in luna martie a acestui an, prin care cumpara toate afacerile de GPL detinute de grupul Shell in Cehia, Spania, Elvetia, Germania, Romania si Bulgaria. Toate aceste divizii ale Shell insemnau, la un loc, afaceri de 180 de milioane de euro, pe care Rubis ar fi platit 90 de milioane de euro. Diviziile din Romania si Elvetia erau cu atat mai interesante pentru compania franceza cu cat in aceste tari Rubis ar fi devenit lider de piata.

     

    Cumpararea depindea insa de exercitarea dreptului de preemptiune pe care, in cazul Shell Gas Romania, si-l putea exercita actionarul minoritar Petrom (Shell Gas Romania fiind infiintata in 1996 ca societate mixta Shell-Petrom). Lucru care, de altfel, s-a si intamplat cu doua saptamani in urma, cand Petrom nu a rezistat sa lase altcuiva pozitia de lider pe o piata estimata pentru acest an la 400 mil. dolari. Saptamana trecuta, tranzactia a fost incheiata, iar Petrom a preluat pachetul majoritar de actiuni al Shell Gas Romania.

     

    Shell Gas Romania are o cota de piata de aproximativ 35%, iar Petrom are 17% pe piata de butelii si 2% pe autogaz, activand pe aceasta piata cu distributie in jumatate din reteaua sa de benzinarii. Asadar, prin propria cota de piata si prin cea care i se va adauga odata ce va deveni actionar 100% al afacerii de GPL cladite de Shell in Romania, Petrom va avea o cota de piata situata aproape de 50%. Pozitia va fi intarita de actiunile (e drept, putine) pe care Petrom le detine si la Butan Gas, companie detinuta de omul de afaceri Iosif Constantin Dragan. O data cu cota de piata crescuta din afacerile Shell, Petrom va dobandi si suprematia pe piata de transport GPL pe calea ferata. Transgaz Services, care este si furnizor de propan din import, are actionariatul impartit intre Petrom (20%), Shell Gas (60%) si alti actionari minoritari.

     

    Dat fiind ca Petrom ar putea avea (bineinteles, dupa avizul pe care il asteapta de la Consiliul Concurentei) jumatate din piata, cealalta jumatate va fi impartita intre trei companii: Butan Gas (cu o cifra de afaceri de 50 mil. dolari in 2006 si o cota de piata de aproximativ 21%), Crimbo Gas (companie a familiei Borcea, care controleaza sub 10% din piata de GPL) si Rompetrol Gas. Aceasta din urma a fost infiintata dupa ce Rompetrol a castigat 10% din piata de GPL prin distributie in propriile benzinarii si a atins anul trecut afaceri de 39 mil. dolari. Decizia de infiintare a unei companii de sine statatoare a venit pe fondul unei cresteri importante a pietei de autogaz anul trecut, chiar daca la capitolul butelii piata a cam scazut. Consumul de autogaz, care a crescut semnificativ in ultimii trei ani, este estimat sa creasca regulat in anii urmatori, cu aproximativ 10% pe an, conform estimarilor Rompetrol Gas.

     

    Dintr-o piata a GPL care se va apropia anul urmator de 400 de milioane de euro, Rompetrol detine deocamdata 10%, dar planurile de investitii arata dorinta de a prinde o cota mai buna de piata. Rompetrol Gas construieste acum doua noi terminale de GPL la Bacau si Arad (pe langa cel existent deja la Petromidia), cu o investitie de aproximativ 20 de milioane de dolari. Intentia este acoperirea cu autogaz a Moldovei si a Banatului. Iar cand acestea vor fi gata, adica undeva la sfarsitul lui 2007, Rompetrol Gas vrea sa intre pe piata cu skid-uri (rezervoare de autogaz) de 10.000 si 15.000 de litri (cele actuale au 5.000 de litri), din doua motive: autonomie mult mai mare si faptul ca in weekend substantele periculoase nu pot fi transportate.

     

    Cu siguranta insa ca, dupa ce Concurenta isi va da avizul, si Petrom va face pasi pentru a-si consolida pozitia pe aceasta piata. Dar, mai ales, pentru a-si pastra suprematia pe inca o piata care, dupa estimari, in curand nu va mai fi deloc de nisa.

  • Petrom plus Shell

    Prin inglobarea afacerilor ridicate in ultimii zece ani de Shell pe piata de GPL, Petrom va deveni lider detasat pe segmentul de butelii.

     

    CE INSEAMNA GPL. Afacerea de GPL in Romania inseamna trei segmente: butelii, autogaz (combustibil pentru auto) si propan (recipienti de mic vrac pentru mica industrie, incalzire).

     

    CE AVEA PETROM. Era prezent pe piata prin propriile activitati de profil (17% cota de piata pe segmentul butelii), cu 20% din Transgaz Services (transport de GPL pe calea ferata si import de propan), 6,07% din Butan Gas si 44,47% din Shell Gas Romania.

     

    CE AVEA SHELL. Opera prin intermediul a doua companii, Shell Gas România si Transgaz Services. Prima a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de peste 65 mil. euro, cu 4% mai mult decât in 2005, si un profit net de 5,2 mil. euro, in crestere cu 18% fata de anul anterior.