BusinessMagazin

Author: adison

  • INVESTITII: Vuza mai mizeaza pe abonamentul la privatizarile de stat

    A pornit de la o mica afacere imobiliara si-a creat un grup industrial, iar acum este din nou interesat de activitati imobiliare. Mai exact, Stefan Vuza, proprietarul grupului Serviciile Comerciale Romane (SCR), mizeaza in continuare pe metoda cu care si-a crescut afacerile si pana acum: achizitia de firme de stat scoase la privatizare.

     

    La 37 de ani, Stefan Vuza controleaza un grup compus din opt fabrici si alte noua companii, dar nu se multumeste cu atat. Cateva dintre firmele sale fac parte dintr-un consortiu care a depus singura oferta pentru privatizarea Avioane Craiova. De-a lungul timpului, a incercat sa mai achizitioneze de la statul roman cativa „mamuti“ industriali, precum Tractorul sau Rulmentul din Brasov, Electroputere sau Oltchim. Si inca nu a renuntat la idee.

     

    „Vrem sa cumparam Oltchim si am pregatit un pachet de 250 de milioane de euro“, spune Stefan Vuza. Grupul pe care il controleaza, Serviciile Comerciale Romane (SCR), a cumparat pana acum cinci fabrici scoase la privatizare, plus inca una de la Autoritatea de Valorificare a Activelor Bancare (AVAB) – institutie ce s-a transformat apoi in AVAS prin fuziunea cu fosta autoritate pentru privatizare. „Am pierdut vreo 40 de licitatii si am castigat cinci“, socoteste omul de afaceri.

     

    In plin boom imobiliar, omul de afaceri – clujean prin adoptie, dar originar din Piatra Neamt – nu putea ignora potentialul imobiliar al fabricilor pe care le controleaza. Mai ales ca inceputurile sale in business se leaga tot de piata imobiliara. Desi prima mentiune in cartea de munca a lui Vuza a fost de cabanier la „Dochia“ de pe Ceahlau, primele afaceri mai „serioase“ au fost deschiderea unor centre comerciale in mai multe orase din Moldova si apoi Ardeal. „In perioada 1993-1996, inchiriam spatii mari si amenajam spatii expozitionale pe care apoi le inchiriam comerciantilor“, isi aminteste Stefan Vuza.

     

    Din afacerea cu centre comerciale a adunat banii pentru a se implica in industrie. In 1999, SCR a cumparat de la stat Contactoare Buzau, iar spre finele aceluiasi an, fabrica din Buzau cumpara si Sinterom din Cluj. In 2002 si 2003, in grup mai intra UZUC Ploiesti si Iasitex din Iasi, precum si cea mai mare fabrica din portofoliul SCR – Chimcomplex Borzesti. Un an mai tarziu, omul de afaceri cumpara Caromet Caransebes si activele Novatex Pitesti, dar incheie si prima tranzactie cu o companie privata, cumparand combinatul de celuloza si hartie Somes Dej de la compania austriaca MFC Commodities. „Toate fabricile au excedent de teren“, remarca Stefan Vuza. Dat fiind ca in industrie „e o apatie“, SCR „tot incearca“ sa investeasca in real estate, adauga el.

     

    Din biroul sau aflat in cladirea fabricii Sinterom din Cluj-Napoca, Stefan Vuza incepe sa-si prezinte planurile aratand chiar spre curtea de sub fereastra. Sinterom este amplasata in zona industriala a orasului, iar prin fata fabricii trece o sosea pe care primarul Emil Boc vrea sa o transforme intr-o bucata a centurii ocolitoare a Clujului. „Va fi foarte bine sa ai un hotel pe centura“, observa omul de afaceri, care spune ca a pregatit deja planul pentru transformarea unei parti a fabricii intr-un hotel de trei stele.

     

    Firmele din grupul SCR au o suprafata totala de peste 500 de hectare de teren. Dar conteaza si unde sunt pozitionate, subliniaza Vuza. „De exemplu, Chimcomplex Borzesti e zona industriala, n-ai ce sa faci acolo. Iasitex este insa ultracentral, un colos de 12 hectare“. Presedintele grupului spune ca asteapta fondurile structurale pentru a-si muta capacitatile de productie in afara Iasiului, pentru ca solutia de valorificare a terenului a gasit-o deja. „Ne-au contactat fel si fel de firme sa facem un mall“. Grupul este in negocieri cu mai multe fonduri de investitii, afirma Vuza, pentru a construi un centru comercial la Iasi. Aproximativ jumatate din terenul Iasitex va fi vandut pentru a se face un mall si probabil ca mai tarziu, dupa ce va fi gata centrul comercial, va disparea si cealalta jumatate pentru a face loc unui complex rezidential, iar productia va fi mutata.

     

    O alta investitie imobiliara va face SCR si la Buzau, unde fabrica Contactoare este situata tot in apropierea centrului; aici insa Vuza prefera sa detina el controlul. „Vom face un nou tip de mall, adaptat pentru un astfel de oras“, spune el, precizand ca a fost facut deja un studiu de piata pentru a evalua care sunt oportunitatile.

     

    De asemenea, Vuza intentioneaza sa valorifice si spatiile industriale excedentare. „Avem solicitari de la firme din strainatate care vor sa-si deschida capacitati de productie“, declara el. Una dintre ele ar fi venit chiar de la DaimlerChrysler, care ar fi vrut sa relocheze in Cluj o fabrica din Cehia de piese stantate pentru industria auto, sustine Vuza. „Aici, de exemplu, avem 488 de angajati, dar fabrica a fost proiectata pentru 2.200. Sa nu crezi ca fac incalzire la ziduri“, explica el motivele pentru care este gata sa accepte alti producatori pe platforma Sinterom.

     

    Toate fabricile au dimensiuni foarte mari, peste nevoile actuale. Dar companiile din grup produc si fac profit, platind toate taxele pe teren, pe cladiri si asa mai departe – „ceea ce inseamna ca, orice as produce in spatiul gol, costurile fixe sunt achitate. Orice noua productie nu mai are nimic de facut in aceasta privinta“.

    In opinia sa, „afacerile imobiliare acum infloresc si trebuie sa facem cat mai repede ceva in aceasta privinta“. Fara a renunta insa la dezvoltarea celorlalte afaceri. In prezent, SCR isi rearanjeaza portofoliul in vederea listarii pe unele burse internationale a catorva companii din grup, spune Vuza. El intentioneaza sa listeze Somes Dej si Chimcomplex Borzesti pe piete de materii prime, specializate pe domeniile in care cele doua societati activeaza – industria de celuloza si hartie si, respectiv, industria chimica. Cele doua firme sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti.

     

    Pe langa planurile de listare, Vuza mai intentioneaza sa-si extinda grupul prin achizitia altor producatori industriali. „Multi s-au ferit de industrie, din cauza dificultatii de a gestiona forta de munca“, spune el. „Noi insa am pornit pe ideea de a cumpara fabrici cu mari probleme, pe care le-am restructurat, am achitat datorii si le-am facut profitabile.“

     

    Anul trecut, firmele din grupul SCR au avut vanzari totale de 1,3 miliarde de lei, adica 375 de milioane de euro, si un profit de 1.150 miliarde de lei vechi (circa 33 de milioane de euro), potrivit lui Vuza. Din volumul total al productiei, circa 80% sunt exporturi. In total, omul de afaceri coordoneaza activitatea a 7.000 de angajati, cu ajutorul Agentiei de Investitii, Servicii si Afaceri (AISA), firma de management care se ocupa de administrarea afacerilor grupului. Infiintata in 1998, AISA are 127 de manageri.

     

    Momentan, sediul principal al grupului este in Cluj-Napoca, decizia fiind luata cu mai multi ani in urma, datorita calitatii fortei de munca din orasul de pe Somes. Insa sediul la Cluj este o etapa intermediara, crede Vuza. „Probabil ca va urma Bucurestiul.“ Pentru a muta insa centrul operatiunilor in Capitala, Vuza asteapta mai intai sa cumpere aici ceva pentru a-si gasi astfel un sediu. Pentru moment, una dintre firmele grupului este implicata intr-un consortiu care participa la privatizarea institutului de cercetare INTEC din Bucuresti.

     

    Dar, pentru ca nu s-a mutat, Stefan Vuza este considerat cel mai bogat clujean, cu o avere de 250 de milioane de dolari, potrivit topului Capital. Dar la intrebarea „ce avere aveti“, Vuza raspunde: „acum o sa se mareasca“. El considera ca estimarea Capital este „aproape corecta“, precizand insa ca e vorba de bani imobilizati, nu de lichiditati. Pentru acest an, crede ca va fi cotat la 280-300 de milioane de dolari. Averea sa ar putea deveni si mai vizibila dupa ce va lua sfarsit reorganizarea grupului, mai ales ca Stefan Vuza are in plan pe termen mediu cotarea la bursa nu numai a unora din fabrici, ci si a SCR ca marca.

  • In vizita acasa la Coca-Cola

    Din Atlanta, orasul natal al companiei Coca-Cola, piata romaneasca apare ca „vibranta“, in viziunea lui Muhtar Kent, presedinte si chief operating officer al The Coca-Cola Company.

     

    La peste 30 de grade Celsius si in plin soare, Neville Isdell, chairman si chief executive officer al The Coca-Cola Company, tine discursul de inaugurare a noului muzeu The World of Coca-Cola (Lumea Coca-Cola). In spatiul din fata muzeului, plasat in centrul orasului, 200 de ziaristi, din care mai mult de jumatate straini, veniti din 24 de tari, se inghesuie sa faca poze, sa filmeze, sa ocupe cel mai avantajos loc pentru momentul in care se va declansa tirul de intrebari. Alaturi de ei mai sunt aici cateva sute de angajati ai Coca-Cola, dar si consumatori ce au primit ca „bonus“ de fidelitate primele bilete pentru vizitarea muzeului.

     

    Pe scena urca rand pe rand guvernatorul statului Georgia, Sonny Perdue, urmat de primarul Atlantei, Shirley Franklin, si de Muhtar Kent, presedinte si chief operating officer (COO) al companiei, fiecare cu un mesaj propriu despre importanta evenimentului. Inaugurarea muzeului nu poate fi insa „doar o obisnuita taiere de panglica“, spune Neville Isdell: toti cei patru oficiali se aduna sa deschida, simbolic, cu un desfacator de sticle mai mare decat un stat de om, o sticla cu o inaltime de circa patru metri si din care tasneste nu suc, ci un jet de confeti.

     

    Dupa inaugurare, invitatii sunt condusi catre intrarea in muzeul dedicat celei mai valoroase marci din lume, evaluata la circa 30 de miliarde de dolari (22,2 mld. euro). Pentru ziaristi a venit vremea sa-si faca treaba pentru care (unii) au calatorit peste 10.000 de kilometri. Care sunt ratele de crestere a afacerii pentru pietele Europei Centrale si de Est si, punctual, pe Romania? „E o tara foarte draga pentru noi“, spune Neville Isdell, schimband priviri cu Muhtar Kent, „pentru ca am participat amandoi la deschiderea afacerilor, in 1990“. In primele zile ale capitalismului, Ion Stamanichi, directorul celei mari mari fabrici de sucuri din tara, Ci-Co din Capitala, i-a scris o scrisoare directorului companiei americane de la acea vreme. Pe scurt, ii lansa o invitatie pentru a-si uni fortele cu el ca sa vanda Coca-Cola pe piata romaneasca. Nu doar ca mesajul a avut rasunet si in cateva luni de la trimiterea scrisorii o intreaga delegatie evalua potentialul afacerii din Romania, dar dupa un an a si inceput productia de Coca-Cola. „Am platit opt milioane de dolari pentru fabrica din Bucuresti“, spune Kent – dar investitia era de fapt la acea vreme un joint-venture, pentru ca directorul roman avea de indeplinit partea sa de „contract“. Fara a avea niciun fel de act, ci doar un gentlemen agreement, „m-am intors in tara si am bagat buldozerul in fabrica“, spune Stamanichi, „pentru ca nu era timp de asteptat pentru formalitati“.

     

    Noua marca, cunoscuta pe atunci in Romania doar din auzite, a depasit in vanzari dupa cateva luni marca rivala Pepsi, ce avea deja avantajul unei istorii de cateva decenii pe piata romaneasca. Despre Stamanichi, care s-a retras de mai multi ani din functia de conducere a companiei romanesti si a trecut pe baricadele consultantei, Kent spune „ca fost un manager extraordinar“, dar mentioneaza intre partenerii de baza si pe Coca-Cola Hellenic Bottling Company, imbuteliatorul cu care americanii lucreaza in Romania.

     

    Ca ritm de crestere, piata romaneasca „este vibranta si se incadreaza in aceeasi tendinta ca si celelalte tari din Europa Centrala si de Est“, spune Kent, zgarcit cu detaliile. Inainte de a fi numit la finalul anului trecut presedinte si COO, Kent a fost sef pe regiunile Eurasia, Orientul Mijlociu si Asia de Nord.

     

    Ca importanta a Romaniei intre cele peste 200 de piete unde produsele companiei sunt prezente, Kent s-a marginit doar sa spuna ca „aici suntem lideri pe toate categoriile de produse pe care le avem si vindem de trei ori mai mult decat urmatorul competitor de pe piata“. La fel stau lucrurile si in alte tari, adauga Kent, ca de pilda in Turcia. Si totusi, obiectiv privita, dimensiunea afacerii din Romania, comparativ cu piete ca India, China, Mexic sau SUA, pare doar o picatura intr-un pahar.

     

    Jurnalistii din tari cu populatii de sute de milioane de oameni, fata de doar 22 de milioane de locuitori ai Romaniei, se arata la fel de avizi de informatie. Kent si Isdell raman deopotriva de scumpi la vorba in a oferi detalii financiare, dar mai dornici sa vorbeasca despre deschiderea noului muzeu. Acesta este de doua ori mai mare decat pavilionul original, inaugurat in 1990 la Underground Atlanta, care si-a inchis portile pe 7 aprilie, cladirea fiind deja vanduta statului Georgia. Fatada muzeului este dominata de o „sticla contur“ (o sticla ce are forma specifica a sticlei de Coca-Cola) cu o inaltime de opt metri, incastrata intr-un cilindru de sticla de peste trei ori mai inalt.

     

    Desi vizitatorii platesc pentru a vizita un spatiu plin de reclame, estimarile oficiale vorbesc de circa un milion de bilete pe an care vor fi vandute, fata de 750.000 de vizitatori cat avea vechiul spatiu. Preturile biletelor variaza intre 9 dolari (aproape 7 euro) pentru copii si 15 dolari (11 euro) pentru adulti, ceea ce inseamna ca oficialii companiei se asteapta la venituri anuale de minim 9 milioane de dolari (cam 7 milioane de euro) numai de pe urma vizitelor la muzeu.

     

    Un exercitiu de imaginatie pentru romani ar fi sa se intrebe ce poate cuprinde un muzeu dedicat unui brand ca Dacia, Arctic sau Eugenia, de exemplu. Probabil ca pentru un american n-ar fi nicio problema: „in America putem face un muzeu pentru aproape orice“, spune un localnic. Spre exemplu, cel dedicat bauturii racoritoare inventate in 1886, in propria bucatarie, de farmacistul John S. Pemberton din Atlanta cuprinde peste 1.000 de obiecte, adunate de prin intreaga lume.

     

    In holul de la intrare (colectia Folk Art) sunt expuse sticle supradimensionate, fiecare sticla fiind realizata manual cu materiale si simboluri specifice tarilor de origine. Urmeaza apoi sala Pre-Show, in care sunt expuse obiecte din perioada anilor ’30 si pana in prezent, inclusiv o pictura in ulei originala a lui Norman Rockwell – „Barefoot Boy“ („Copilul descult“) – realizata pentru un calendar Coca-Cola din 1931. Iar un poster al marcii din 1993 ii are in imagine pe Clark Gable si pe Joan Crawford.

     

    In urmatoarea sala este rulat filmul animat „Inside the Happiness Factory“ („In fabrica fericirii“), inspirat dupa un spot publicitar. Vizitatorul trece apoi pe langa Peretele cu Portrete, unde sunt afisate poze de mari dimensiuni ale unor oameni implicati in proiectele de responsabilitate sociala ale companiei, langa fiecare imagine fiind plasate dispozitive ce ruleaza testimoniale audio. Urmatoarea sala, Milestones of Refreshments (repere din istoria industriei de racoritoare), cuprinde jocuri video si interactive si exponate de genul unui camion galben cu care se livrau bauturile companiei in 1939, in Argentina, sau al tortelor de flacari olimpice (din 1926, Coca-Cola este sponsor al Jocurilor Olimpice), ca si prototipul sticlei contur.

     

    Pentru vizitatorii interesati de procesul de fabricatie a bauturilor racoritoare, este instalata o linie de productie de capacitate mica, urmatorul pas fiind catre teatrul 4D, in care ruleaza un film de scurt metraj, intitulat „in cautarea formulei secrete“. In sala Pop Culture, galeria se refera la felul cum artisti sau oameni de rand au folosit marca in munca lor. In teatrul Perfect Pauses sunt rulate filme despre spoturi publicitare si povestile din spatele lor. La ultima oprire, Taste It! (punctele de degustari), vizitatorul poate incerca 70 de tipuri de bauturi din portofoliul companiei, de pe toate continentele.

     

    De fapt, in varietatea gamelor de produse – peste 2.600 de bauturi vandute sub 400 de branduri – sta orgoliul companiei. Paradoxul vine din faptul ca tocmai pentru bautura Coca-Cola, brandul omonim, oficialii nu se lauda cu pozitia fruntasa la nivel mondial, detinand in schimb primul loc la sucuri (juices). Tot primul loc, la nivel mondial, este detinut de companie la vanzarile de cafea ready-to-drink si ceai, in timp ce pentru vanzarile de ape minerale se plaseaza pe locul secund, iar pentru vanzarile de bauturi pentru sportivi au locul al treilea. Tot pentru completarea portofoliului, Coca-Cola a anuntat recent preluarea Glaceau, compania americana ce produce bauturile vitaminizate Vitaminwater, Fruitwater si Energywater, intr-o tranzactie estimata la 4,1 miliarde de dolari (3 mld. euro).

     

    Oficialii companiei indiene Tata, care detin 30% din actiunile Glaceau, au confirmat ca isi vor vinde pachetul de actiuni pe 1,2 miliarde de dolari (peste 900 mil. euro). Aceasta este cea mai mare achizitie realizata pana acum de Coca-Cola, compania dorind sa-si completeze astfel portofoliul de „bauturi sanatoase“. Prin preluarea Glaceau, Coca-Cola isi securizeaza o cota de 30% din piata de apa vitaminizata din SUA.

     

    Neville Isdell a declarat ca afacerea reprezinta „un important pas inainte in concentrarea asupra restabilirii unei cresteri sustenabile pe piata americana“. In traducere, prin aceasta tranzactie, Coca-Cola incearca sa recastige terenul pierdut in fata rivalului Pepsi pe segmentul de bauturi necarbonatate in America de Nord.

     

    Insa astfel de framantari sunt prea putin vizibile in Atlanta, „tara Coca-Cola“. Nici urma de Pepsi sau de alte produse concurente in baruri, restaurante si nici macar in magazinele din oras. Daca in afara compania se lupta aprig pentru fiecare procent din piata, in orasul sau natal nu-i nici urma de concurenta.

  • In lume si in tara

    The Coca-Cola Company este cel mai mare producator de bauturi nealcoolice din lume, cu o istorie care porneste din 1886, cand un farmacist din Atlanta a inventat formula Coca-Cola.

     

    RETEA: Bauturile companiei se vand in peste 200 de tari, compania avand mai mult de 900 de fabrici. La nivel mondial, compania americana lucreaza cu circa 300 de imbuteliatori.

     

    PORTOFOLIU: Sub 400 de branduri, Coca-Cola vinde 2.600 de bauturi nealcoolice. Anul trecut, aproape trei sferturi (73%) din volumul vanzarilor a fost realizat in afara continentului nord-american. In 2006, numarul total al lansarilor a ajuns la 367, fiind vorba despre produse existente in portofoliul companiei, dar in alte piete.

     

    VANZARI: In 2006, veniturile nete operationale au depasit 24 de miliarde de dolari (17,8 mld. euro), in crestere cu 4% fata de anul anterior, iar profitul net a ajuns la 5,08 miliarde de dolari (3,7 mld. euro), in crestere tot cu 4%.

     

    IN ROMANIA: Coca-Cola este prezenta din 1991, iar imbuteliatorul cu care lucreaza, Hellenic Bottling Company, are sapte fabrici, cifra de afaceri estimata de BUSINESS Magazin pe baza informatiilor din piata, pentru 2006, fiind de circa 340 de milioane de euro.

  • Case, dar nu de vacanta

    Boom-ul pietei imobiliare l-a transformat pe Alin Burcea din investitor in turism in investitor in real estate: in locul ansamblului de case de vacanta pe care voia sa le construiasca la Snagov se va ridica in cele din urma unul de apartamente de locuit.

     

    Alin Burcea abia asteapta sa vina sfarsitul lunii iunie. Atunci va veni in Bucuresti echipa lui de constructori, care momentan finiseaza un imobil in Neptun, si va incepe organizarea santierului pentru cea mai scumpa investitie pe care a facut-o pana acum. Este vorba despre un ansamblu de apartamente pe care vrea sa il construiasca la Snagov, pe malul lacului. Dupa ce a platit 1 milion de euro pe 6.500 de metri patrati de teren, Burcea vrea sa investeasca intre 12 si 14 milioane de euro in 60 de apartamente de lux care, daca totul merge conform planului, vor fi gata la sfarsitul lui 2008. In paralel cu locuintele, pe acelasi teren, proprietarul grupului Paralela 45 ar vrea sa mai construiasca o vila cu 20 de camere, careia sa ii ataseze o sala de conferinte de aproximativ 200 de persoane, complex care sa se potriveasca atat pentru team-buildinguri, cat si pentru conferinte cu un numar nu foarte mare de participanti.

     

    Apartamentele de pe malul lacului le va vinde ca apartamente de locuit, desi nu asta a fost intentia lui initiala. „In urma cu un an-doi in urma, inca ma gandeam la acest proiect ca la unul de case de vacanta, in continuarea celor pe care le facusem deja la mare si la munte. Intre timp, insa, evolutia pietei imobiliare m-a facut investitor imobiliar in Capitala, inainte ca eu sa programez acest lucru“, glumeste Burcea. Investitiile in Bucuresti erau planuite pentru 2008 si vizau aparitia primului hotel al grupului in Capitala, un boutique, pe terenul unde momentan Alin Burcea detine depozitul de produse pentru copii Chicco, o afacere care ar urma sa-i aduca in acest an vanzari de 5,5 milioane de euro. „Cum din 2007 nu mai e voie sa pastrez depozitul in centrul orasului, il voi muta undeva intr-o comuna limitrofa, iar pe terenul de pe Barbu Vacarescu, caruia ii voi mai adauga un teren pe care il cumpar acum, voi construi un hotel boutique de 40 de camere“, spune omul de afaceri.

     

    Importul liniei de produse pentru copii Chicco este una dintre cele patru afaceri pe care le detine si le conduce Burcea, care a inceput afacerile in anii ’90 cu agentia de turism Paralela 45, devenita intre timp turoperator si specializandu-se, in ultimii ani, pe destinatii din Spania. Pentru aceasta vara, agentia a inchiriat opt curse charter pe saptamana, atat pentru Spania, cat si pentru doua insule grecesti si sudul Frantei. Agentia aduce in continuare aproape o treime din veniturile companiei, estimate la 30 mil. euro pentru acest an.

     

    Fiind printre primii turoperatori de pe piata, Paralela 45 a incasat la sfarsitul anilor ’90 profituri pe care a intentionat sa le investeasca intr-o afacere strans legata de turism. Cel mai la indemana a fost hotelaria pe litoral si un concept destul de nou pe piata romaneasca, apartamentele noi de vanzare pe litoral. Asa a inceput Alin Burcea investitiile imobiliare la inceputul anilor 2000 – cand a achizitionat, la licitatiile publice din timpul mandatului lui Dan Matei Agathon, hotelul Central din Mamaia si un teren in Neptun. „Hotelul l-am renovat si l-am pastrat in circuit, iar pe terenul de la Neptun am inceput imediat sa construiesc“, povesteste Burcea. Planul era pentru un ansamblu de trei vile (parter cu un etaj) si doua blocuri mici (cu 22, respectiv 10 apartamente), construite intr-un concept unitar de gradina si piscina. Vilele Diamant, Topaz si Crystal, precum si blocurile au fost ridicate incepand din anul in care a achizitionat terenul – 2002, iar Burcea a pastrat in proprietate o singura vila si cateva apartamente in fiecare din celelalte imobile: „Celelalte le-am vandut imediat, la jumatate din cat valoreaza acum, insa aveam nevoie de bani pentru a continua sa construiesc“.

     

    Si a continuat. Dupa ce a ridicat ansamblul din Neptun, a ridicat la munte, la Predeal, hotelul Atelier si vila Alina. Vila a vandut-o, tot „pe bucati“ (mai precis, pe apartamente), iar hotelul a ramas al familiei. Familie care ii este si partener de afaceri: „Tatal meu, care este arhitect si construieste case cu profile din lemn, mi-a proiectat majoritatea constructiilor si am si lucrat impreuna la multe din ele“.

     

    Dupa toate acestea, Alin Burcea a inceput un proiect mai mare: „Aveam deja foarte multe cereri pentru astfel de apartamente, astfel ca am cumparat 5.000 de metri patrati in zona hotelului Albert (intre Neptun si Olimp – n.red.) si am proiectat construirea a trei blocuri, din care partial sa pastrez, partial sa vand“. Clubul Onix, cu 70 de apartamente si o sala mare de conferinte, a fost lansat pe piata cu o luna in urma, iar in iunie va fi finalizat si al doilea bloc, Aghat, cu 44 de apartamente. „Am vandut aproape toate aceste apartamente, mai sunt doar cateva de vanzare in Aghat, iar cinci apartamente le-am pastrat eu“, spune Burcea. Al treilea bloc, Residence (30 de apartamente), va fi construit anul viitor si pastrat pentru operare proprie. Burcea a infiintat la fata locului si o companie de prestari servicii, care se ocupa de intretinerea apartamentelor.

     

    Odata cu finisarea Aghat, Paralela 45 Invest (divizia care se ocupa de constructii) va finaliza si a treia investitie la Pre-deal, Club de Munte (54 de apartamente), construit cu un prieten, pe care, de asemenea, a vandut-o aproape in totalitate. Apartamentele pastrate, precum si unele dintre cele vandute au intrat in circuitul turistic, fiind prezente in ofertele agentiei de turism Paralela 45.

     

    Dar a meritat efortul? Burcea a investit in constructia acestor complexuri de vacanta 25 de milioane de euro (15 milioane de euro pe constructiile de la Neptun si 10 pe constructiile de la Predeal), iar dupa vanzarea celor 200 de apartamente la Neptun si a celor 54 la Predeal a ramas cu un profit de aproape 5 mil. euro. Burcea spune insa ca va mai dura pana va folosi profiturile din turism sau tranzactii imobiliare pentru confortul propriu: „Este o marja destul de buna, dar nu am apucat sa o vad la ochi, deoarece inca mai am multe proiecte, iar acesti bani, impreuna cu profitul din agentie si din vanzarile Chicco, vor pleca in curand la Snagov“.

  • Investitiile

    Desi Paralela 45 a avut investitii mari in ultimii ani, cele mai scumpe investitii abia acum urmeaza, dat fiind ca vor fi plasate in sau langa Bucuresti.

     

    NEPTUN. Din 2002 incoace, investitiile la Neptun au fost de 15 milioane de euro, iar constructia ultimului bloc din ansamblul Onix va mai costa inca 2 milioane de euro.

     

    PREDEAL. Constructiile de la Predeal  au costat 10 milioane de euro.

     

    SNAGOV. Investitia in complexul de la malul lacului Snagov va necesita 12-14 milioane de euro. Suma se va adauga pretului de achizitie a terenului de 6.500 de metri patrati: 1 milion de euro.

  • Preturile zonei

    Alin Burcea vinde apartamentele pe care le construieste pe litoral la preturi aliniate celor ale locuintelor de vanzare de pe litoral in regiunea Europei Centrale si de Est. Vorbim de tarile care, fireste, au iesire la mare.

     

    Tara

    Dezvoltator

    Tip locuinta

    Pret euro/mp

    Romania, Neptun

    Paralela  45

    apartament complex Onnyx

    1.100

    Bulgaria, Varna

    LTD

    apartament Zelenika Resort

    900

    Bulgaria, Nisipurile de Aur

    ERA Bulgaria

    apartament

    1.075

    Muntenegru, Tivat

    Mart Overseas

    casa

    855

    Croatia, Zadar

    Vivium

    casa complex

    1.085

    Slovenia, Portoroz

    Geacomm Koper

    apartament complex

    1.400

     

    Sursa: www.redence.com

  • Ce faci cu un munte de bani

    Cu cateva sute de milioane de euro asteptate sa intre in conturi pana la anul, fondurile de pensii au o problema: trebuie sa gaseasca variante de a-i investi fara sa dea peste cap o piata financiara neincapatoare pentru atatia bani si in acelasi timp sa obtina randamente suficient de mari pentru a ramane pe piata.

     

    Multi vor invata acum ca nu e deloc usor sa fi mare“, spune Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest, referindu-se la companiile de pensii, ce se anunta sa devina printre cei mai mari investitori de pe piata financiara romaneasca. Dupa primul an intreg de functionare, la finele lui 2008, acestea vor avea in conturi 300-400 de milioane de euro, conform estimarilor din piata, bani stransi din contributiile la fondurile obligatorii si cele facultative. In timp, in joc vor fi insa sume cu mult mai mari, iar „piata de pensii din Romania va ajunge sa fie a doua ca marime din Europa Centrala si de Est, dupa cea din Polonia“, in opinia lui Adrian Allott, deputy CEO al Aviva, una dintre societatile ce a primit deja autorizatia pentru a vinde pensii facultative. Peste cinci ani, estimeaza el, suma totala a contributiilor lunare va ajunge la 150-175 de milioane de euro pe an.

     

    Pana la momentul in care in conturile administratorilor se vor strange primele sume mai consistente, iar acestia vor incepe sa-i investeasca, va mai trece cel putin un an – pentru ca abia au fost lansate primele fonduri facultative (pilonul III), iar startul celor obligatorii (pilonul II) se da in august. Chiar si asa insa, planurile de investitii se bat deja in cuie de pe acum, pentru ca de modul in care vor arata ele depind multe lucruri. De alegerile facute acum de managerii fondurilor de pensii depinde chiar supravietuirea propriilor afaceri – pentru ca dupa primii doi ani de functionare se va trage linie, iar cei care nu vor reusi sa se incadreze in media pietei ca performante vor fi eliminati. O perspectiva de neacceptat, in conditiile in care pe termen lung din acest business se pot face profituri consistente, dupa cum arata experienta pietelor in care pensiile private au fost lansate cu ani buni in urma. Spre exemplu, liderul pietei de pensii poloneze, compania Aviva, sustine ca face in acest business un profit de 90 de milioane de euro pe luna, in conditiile in care administreaza investitii de 300 de milioane de euro.

     

    Plasamentele fondurilor de pensii pot schimba insa intreaga fata a pietei financiare romanesti – „si in bine, dar si in rau, depinde cat de responsabili vor fi administratorii“, apreciaza Iulian Panait. Motivul tine de dimensiunea inca mica a pietei financiare romanesti, pentru care un influx mare de bani poate genera dezechilibre serioase, dar si de plaja restransa de instrumente pe care companiile de pensii le au la dispozitie pentru a-si face investitiile. Mai ales ca, desi legislatia nu le limiteaza plasamentele pe pietele externe, multi dintre ei spun ca in primii ani vor cauta sa ramana doar pe cea romaneasca, datorita randamentelor mai mari pe care le poate genera, dar si riscurilor de curs valutar pe care le implica investitiile in alte monede.

     

    Cum arata, in aceste conditii, strategiile de investitii cu care se aliniaza la linia de start? „Eu cred ca piata va incepe cu o abordare mai conservatoare“, apreciaza Mihail Ion, presedinte si CEO al Raiffeisen Asset Management, una dintre companiile care mai asteapta inca sa primeasca unda verde din partea autoritatilor pentru a putea vinde pensii facultative. In opinia sa, cel putin in primii 2-3 ani, activele investite de fondurile de pensii pe Bursa nu vor depasi 25-30% din total, chiar daca legislatia le permite sa plaseze pe piata de capital pana la 50%.

     

    Daca resursele financiare pe care fondurile de pensii le vor indrepta spre Bursa de Valori vor fi foarte mari, iar investitiile se vor concentra pe o perioada scurta, efectele negative nu vor intarzia sa apara, avertizeaza deja analisti economici. Actiunile „bune“, cu randamente, lichiditate si perspective suficient de interesante pentru administratorii de fonduri de pensii, sunt putine – iar daca atentia lor se va indrepta concentrat doar catre acestea, preturile ar putea creste la niveluri nesustenabile, iar piata ar intra in colaps.

     

    „Investitiile trebuie facute gradual, altfel se arde Bursa“, este de parere presedintele KTD Invest. Opinie impartasita, in parte, chiar si de reprezentantii fondurilor de pensii, ce spun la randul lor ca „nu e exclus ca Bursa sa se supraincalzeasca“ (Radu Vasilescu, director de pensii la ING Asigurari de Viata), pentru ca „din pacate nu este suficient de mare pentru a «inghiti» toate aceste noi fonduri, fara sa apara dezechilibre sau cresteri artificiale“ (Adrian Allott, Aviva).

     

    Pe piata poloneza, unde pensiile private au fost lansate in 1999, restrictiile impuse fondurilor in privinta plasamentelor (prin care doar 5% din active puteau fi investite pe piete externe) au facut ca „oferta Bursei sa nu mai poata tine pasul cu cererea“, potrivit unui articol publicat in martie 2007 de European Pensions & Investment News, supliment al Financial Times. Lucrurile s-au inrautatit si din cauza numarului mic de listari noi – in 2000, la bursa din Varsovia au fost 28 de oferte publice initiale in 1999 si 13 in 2000, in conditiile in care valoarea totala a tranzactiilor a fost de circa 24 de miliarde de euro in 1999 si de 58 de miliarde in 2000. Pe Bursa de la Bucuresti, in schimb, 2007 a adus doar doua oferte publice initiale (listarea Alumil si oferta publica prin care Turism Baile Felix a trecut de pe Rasdaq la Bursa).

     

    Noile listari ce se anunta pentru 2007 si anii urmatori sunt, in opinia lui Razvan Pasol, presedintele societatii de brokeraj Intercapital Invest, „debuseul“ principal al presiunii pe care ar putea sa o puna fondurile de pensii asupra pietei de capital romanesti. In opinia sa, listarea pe piata de capital a unor companii precum Transgaz, Romtelecom „poate“, BCR si mai tarziu Fondul Proprietatea poate absorbi usor sumele pe care companiile de pensii le vor indrepta spre Bursa. Alaturi de aceste noi oferte de actiuni, mai exista si actiunile de pe Rasdaq, actiuni care, „chiar daca in pondere mai mica, vor face diferenta intre administratori“.

     

    In plus, estimeaza Pasol, sumele care vor intra in primii ani pe piata de capital nu vor fi foarte mari. Presupunand, la modul conservator, ca in 2008 in conturile administratorilor se vor strange doar in jur de 300 de milioane de euro, iar un sfert va fi plasat pe bursa (procentul cel mai vehiculat in piata), ar insemna cam 75 de milioane de euro. Iar daca banii vin esalonat pe tot parcursul anului viitor, influxul lunar ar fi de 6,25 milioane de euro pe luna, adica sub 300.000 de euro pe zi. La o valoare a tranzactiilor medie zilnica de 15 milioane de euro, cat se inregistreaza in prezent pe piata de capital, investitiile fondurilor de pensii ar echivala cu numai doua procente in plus. „La cifra asta, eu nu ma ingrijorez chiar deloc“, spune presedintele Intercapital Invest.

     

    Nici Mihail Ion nu se declara ingrijorat de impactul fondurilor de pensii asupra pietei de capital. „Nu ma astept ca Bursa sa dea in fiert din cauza lor“, spune, facand la randul sau un calcul. Pentru fondurile de pensii facultative, Ion vede o piata de 150.000-200.000 de clienti in 2008. La aceste fonduri, contributia maxima poate fi de 15% din venitul brut, iar angajatorul poate cotiza pentru angajatii sai. Atat pentru angajat, cat si pentru angajator, contributiile la un fond de pensii facultativ sunt deductibile in limita a 200 de euro pentru fiecare. Plecand de la aceste premise, la o contributie medie de 400 de euro, activele fondurilor facultative ar putea fi la sfarsitul anului viitor „undeva la 80 de milioane de euro“. In sistemul de pensii private obligatorii (pilonul II), spre care vor fi redistribuiti din sistemul de stat 2% din contributiile fiecarui angajat cu varsta de maxim 35 de ani si optional a celor de maxim 45, s-ar putea strange in jur de 300 de milioane  de euro. Exista, conform lui Ion, doi factori de sens contrar ce vor conta in decizia de alocare a acestor bani pe bursa. Pe de o parte, durata de detinere a actiunilor ar putea fi foarte lunga in cazul fondurilor de pensii, de 10-25 de ani – deci ar fi potrivite alocarile mari pe actiuni. Pe de alta parte insa, profilul investitorului roman „indica un apetit mai redus la risc, si pentru a merge mai mult spre piata de capital e nevoie intai sa fie consolidata increderea“.

     

    Apetitul de risc difera mult de la tara la tara, in functie de experienta istorica a fiecareia, completeaza Dorin Boboc, director de investitii la societatea de pensii a Allianz Tiriac, care a primit autorizatia pentru un fond de pensii facultative si asteapta unda verde pentru a-l lansa pe cel de-al doilea. In SUA, acolo unde Boboc a lucrat timp de mai multi ani, toate fondurile au mai mult de 50% din active plasate in actiuni, pentru ca americanii sunt investitori obisnuiti pe piata de capital, dar si pentru ca randamentele sunt mici pe alte tipuri de plasamente. In opinia sa, cel putin in cazul fondurilor de pensii obligatorii, „se va converge cu investitiile catre zona de risc mediu“, mai precis spre un procent de 25-35% din active alocat pe piata de capital. In cazul pensiilor facultative, „e firesc sa oferim mai multe fonduri“, cu grade de risc si randamente diferite.

     

    Fondul lansat de Allianz-Tiriac Pensii Private, AZT Moderato, are un profil de risc moderat, investind 25% pe Bursa de la Bucuresti si restul de 75% in instrumente financiare cu venit fix (obligatiuni) si instrumente ale pietei monetare. Pe piata mai sunt, in acest moment, alte doua fonduri cu profil similar de risc (ING Clasic, administrat de ING Asigurari de Viata si Pensia mea, administrat de Aviva Romania) si un al treilea ce va investi doar 10% pe bursa (BCR Prudent, administrat de BCR Asigurari de Viata). Dar, adauga Boboc, „pentru ca e normal sa existe mai multe optiuni“, Allianz-Tiriac va veni si cu un fond de pensii facultative mai indraznet, AZT Vivace, care va investi activele clientilor in proportie de 50% pe bursa.

     

    Revenind la impactul asupra pietei de capital, Dorin Boboc spune ca, cel putin in 2007, el „va fi minor sau neglijabil“, pentru ca banii colectati vor fi putini. In 2008, sumele stranse pe pilonul III nu vor influenta piata de capital semnificativ, crede directorul de investitii de la Allianz-Tiriac, iar cele stranse pe pilonul II ar putea intarzia destul de mult pe drumul dintre bugetul de stat si conturile companiilor. In Polonia, spune Boboc, a durat mai bine de un an pana ca acest proces sa aiba loc, iar daca si in Romania se va intampla la fel, „daca banii vin gramada, cu siguranta ca va exista o presiune la cumparare“. Si, daca bursa de la Bucuresti nu va oferi suficiente altenative de plasamente, companiile romanesti ar putea ajunge in situatia in care se afla croatii, spune Boboc. In parte din cauza dimensiunii reduse a bursei din Croatia (unde sistemul de pensii privat a fost lansat in 2002), dupa zece luni alocarea activelor era preponderent indreptata catre titluri  de stat locale, care reprezentau 93,25% din activele administrate. Restul activelor erau plasate in proportie de 4,93% in depozite, in timp ce actiunile reprezentau doar circa 2,19%. Activele totale ale fondurilor croate din pilonul II erau evaluate la finele lui septembrie 2002 la 170 de milioane de euro. La fel de adevarat, croatii nu au avut libertatea de care se bucura companiile romanesti acum: fondurile locale de pensii aveau obligatia ca minimum 50% din activele lor sa fie directionate in titluri de stat, nu mai mult de 30% in actiuni locale si 15% in plasamente externe.

     

    Slovacii s-au dovedit mult mai deschisi investitiilor cu grad de risc ridicat, comenteaza pentru BUSINESS Magazin Frans van der Ent, director general al Interamerican Pensii. Aici, in pilonul II, companiile au fost obligate sa aiba trei fonduri, nu unul ca in Romania: unul conservator, altul echilibrat si al treilea mai riscant. „Cei mai multi dintre participanti, in jur de jumatate, au optat pentru cel riscant“, isi aminteste acum. Pe o piata cu mult mai mica decat cea romaneasca, in Slovacia au fost semnate 1,3 milioane de contracte dintr-un total de 2,2 milioane de angajati. Compania pentru care van der Ent a venit in Romania (dupa o experienta de trei ani in Slovacia) asteapta in prezent autorizarea de la Comisia de Pensii Private (CSSPP). Compania va administra atat pensii facultative (pilonul III), cat si pensii obligatorii (pilonul II), dar reprezentantii sai spun ca efortul va fi concentrat anul acesta pe pilonul II. Fondul de pensii facultative pe care il va administra Interamerican Pensii va investi 20% din active in actiuni listate, 20% in obligatiuni corporative listate si restul de 60% in instrumente cu venit fix.

     

    Administratorii romani ai fondurilor de pensii au insa alternativa pentru a scapa din situatia in care nu ar gasi suficiente plasamente interesante pe piata locala. In acest caz sau daca „bursa va da semne ca se supraincalzeste, iesim pe piete externe“, spune Radu Vasilescu, director de pensii la ING Asigurari de Viata. In prima faza, din cauza riscului valutar si atat timp cat sumele sunt mici, „vom merge doar pe piata interna“. In opinia sa, pe pilonul III probabil in 2007 s-ar putea strange 10-15 milioane de euro, iar „in 2008 pensiile facultative vor fi in mare voga, mai ales daca deductibilitatea fiscala va fi crescuta“. Pentru 2008, estimarile sale vorbesc de circa 40-50 de milioane de euro contributii la fondurile facultative.

     

    Cu o viziune chiar mai optimista decat Vasilescu, directorul de investitii de la Omniasig Pensii, Anne-Marie Mancas crede ca in 2008 pensiile facultative „le vor depasi pe cele obligatorii“ – pentru care vede o suma totala de circa 200 de milioane de euro in contributii. In total, la anul sumele de investit ar putea fi in jur de 400 de milioane de euro, crede Mancas. In prezent, Omniasig Pensii Private, care va administra atat pensii facultative (pilonul III), cat si obligatorii (pilonul II), asteapta decizia de autorizare din partea CSSPP). Pe pilonul II, compania mizeaza anul acesta pe 350.000-400.000 de clienti, iar pe pilonul III pe circa 20.000-30.000 de clienti, din categoria celor cu venituri medii.

     

    Primul fond de pilon III va avea un profil moderat de risc, investind doar 25-35% din active in actiuni listate pe Bursa si restul in instrumente cu venit fix si depozite bancare. „In 2007 nu vor prea fi bani de investit, poate ceva-ceva din pilonul III“, apreciaza Mancas. Pe pilonul II, adauga ea, banii ar putea ajunge in conturile administratorilor „undeva in februarie/martie 2008, dar aceasta depinde si de cat de bine va functiona sistemul de colectare“. Sistem care, pana una-alta, nu exista – fiind insa constituit un grup de lucru ce ar urma sa il creeze. „Probabil ca in jur de 25% din portofoliul total va merge pe Bursa“, adauga ea, ceea ce ar insemna cam 100 de milioane de euro – „suma care poate fi usor absorbita de piata de capital“. Nici Omniasig Pensii nu are, cel putin pentru moment, planuri sa mearga cu investitiile in afara granitelor tarii; „dar daca bursa romaneasca nu se va dezvolta, atunci e clar ca va trebui sa iesim pe pietele externe“, apreciaza directorul de investitii.

     

    Dezvoltarea pietei bursiere ar trebui sa fie stimulata in mare masura chiar de aceste noi influxuri de capital, apreciaza Adrian Allott, Deputy CEO al Aviva. Chiar daca se alatura si el celor ce spun ca, cel putin pe moment, Bursa de la Bucuresti nu are capacitatea de a inghiti toate aceste noi fonduri, fara sa apara dezechilibre sau cresteri artificiale, „oricum banii vor veni in transe mai mici la inceput, deci investirea lor nu va fi o problema“. In opinia sa, administratorii vor cauta diverse modalitati de a minimiza investirea economiilor pe termen scurt in bursa locala, tocmai pentru a reduce orice crestere artificiala sau dezechilibru. Pentru moment, nici Aviva nu are in plan investirea pe bursele de afara, potrivit lui Allott.

     

    Tragand linie si adunand, un lucru apare deja destul de evident: politicile de plasament vor fi „nu numai prudente, ci mama prudentei“, in termenii lui Iulian Panait, de la KTD Invest. El se declara sceptic si in fata anunturilor ca plasamentele la Bursa sa ajunga la 20-25%: „Nu-i fezabil“ – pe de o parte din cauza lipsa instrumentelor necesare de investitii, pe de alta parte din cauza lipsei de preocupare a BVB de a atrage noi emitenti.

     

    Si atunci, spre ce vor merge cele cateva sute de mii de euro care se strang la anul?  Asiguratorii isi pun speranta in posibilitatea ca Ministerul Economiei si Finantelor sa emita mai multe titluri de stat – plasamentul traditional cu risc redus si randament superior clasicelor depozite bancare. „Titlurile de stat sunt o componenta de baza in tot acest joc“, spune Dorin Boboc, adaugand ca in Croatia, de exemplu, au fost emise titluri speciale odata cu intrarea fondurilor de pensii. „In Romania insa nu se emit inca nici la volume si nici la frecvente suficiente.“ Fondurile de pensii pot plasa pana la 70% din active in titluri de stat emise de MEF, de state ale UE sau apartinând Spatiului Economic European, potrivit reglementarilor CSSPP. De la inceputul anului si pana in prezent, Finantele au vandut titluri de circa 8 miliarde de lei, urmand ca in iunie sa lanseze alte patru emisiuni in valoare totala de 400 de milioane de lei (circa 122 de milioane de euro).

     

    Obligatiunile – emise de municipalitati sau de companii care cauta surse de finantare – sunt o alta optiune a multora dintre directorii de investitii. Totusi, „pe municipalitati, la noi piata nu e dezvoltata, nu ai lichiditatea necesara“, este de parere Anne-Marie Mancas de la Omniasig Pensii. In plus, nu au rating si un istoric suficient de indelungat pentru a fi evaluate, motiv pentru care, adauga Dorin Boboc, „sunt o optiune pentru noi, dar nu principala“. Pe de alta parte, nici interesul municipalitatilor de a emite titluri nu mai este acum chiar atat de mare incat sa asigure plasarea unor sume foarte mari, crede Viorel Udma, managing partner al Accento si pana nu demult presedintele VMB Partners, o companie ce a acordat consultanta pentru multe din emisiunile de obligatiuni municipale: „Municipalitatile sunt interesate acum de fonduri europene si de cofinantari, motiv pentru care nu cred ca se vor preocupa prea mult de emisiuni de obligatiuni“. Iar pentru cele care vor exista, randamentele nu vor mai fi nici pe departe la fel ca in trecut, cererea masiva diminuand semnificativ si randamentele.

     

    Obligatiunile corporative sunt, in schimb, de mare viitor – este o parere exprimata aproape la unison. In afara de companiile romanesti ce cauta sa se finanteze in acest fel, exista deja multe entitati straine care emit obligatiuni in lei, de genul BERD, „iar acestea sunt pentru noi extrem de interesante“, spune Boboc. Mult mai putin profitabilele depozite bancare sunt si ele in atentia administratorilor de fonduri – mai ales ca acestea nu pun probleme de risc.

     

    Cel putin pe piata locala – spre care par a fi decisi cei mai multi sa se orienteze in prima faza – cam acestea sunt variantele de investitii pentru fondurile de pensii. Variante care, „cel putin in urmatorii doi ani, nu se vor schimba foarte mult“, afirma Anne-Marie Mancas, punctand totusi ca n-ar fi rau ca optiunile sa poata fi diversificate, urmand exemplul vecinilor bulgari, unde fondurile de pensii au voie sa investeasca si in real estate si au circa 8% din active investite in astfel de plasamente. Cat despre instrumente si mai complexe (derivative, spre exemplu), putini isi lasa imaginatia sa alerge spre asa ceva, cu atat mai mult cu cat au o problema mult mai concreta: sa puna pe picioare sistemul. Pentru ca altfel, planurile de investitii raman doar hartii in sertarele de la birou.

  • In ce cosuri se pun banii

    Desi legislatia romaneasca le permite sa investeasca pana la 50% din active in actiuni, de unde poate sa vina castigul cel mai mare, administratorii fondurilor de pensii spun ca au alte planuri.

     

    PIATA DE CAPITAL: Estimarile cele mai optimiste spun ca fondurile de pensii ar putea sa investeasca maxim 25-30% din fonduri in actiuni. 

     

    TITLURI DE STAT: Sunt o componenta de baza in planurile de investitii ale fondurilor de pensii, dar in Romania nu se emit inca nici la volume si nici la frecvente suficiente, spun administratorii. In Croatia, de exemplu, odata cu lansarea fondurilor de pensii au fost emise titluri speciale pentru a asigura variantele de plasament necesare.

     

    OBLIGATIUNI MUNICIPALE: Ar putea fi interesante, spun reprezentantii fondurilor de pensii, pentru ca au scadente lungi, de pana la 20 de ani. Nu sunt insa principala optiune, pentru ca nu au rating si un istoric suficient de indelungat. Pe de alta parte, municipalitatile sunt acum mai interesate de finantarea prin fonduri europene si credite bancare (pentru co-finantare) decat prin emisiuni de obligatiuni.

     

    OBLIGATIUNI CORPORATIVE: Chiar daca au scadente mai mici, ar putea fi unul dintre cele mai atractive plasamente pentru fondurile de pensii. In afara de emitentii romani, sunt extrem de atractive pentru fondurile de pensii si companiile straine care nu sunt prezente pe piata locala dar care emit obligatiuni in lei.

     

    DEPOZITE IN BANCI: Sunt plasamentele ce implica cel mai redus grad de risc dar, pe masura, si cele mai mici randamente.

     

    REAL ESTATE: Legislatia romana nu permite pentru moment plasamentele directe in astfel de active. Dar lucrurile s-ar putea schimba in timp, spera reprezentantii companiilor de profil, urmand modelele din alte tari. In Bulgaria, spre exemplu, in real estate sunt plasate circa 8% din activele totale ale fondurilor de pensii.

     

    PIETE EXTERNE: Desi legea nu este restrictiva in privinta plasamentelor pe care fondurile le pot face in strainatate, multe dintre companii au anuntat deja ca se vor concentra pentru inceput doar pe piata locala. Sunt insa si exceptii, iar in aceste cazuri proportia investitiilor din strainatate ar putea urca spre 50%.

  • ELECTRONICE: Brandurile proprii incep sa aduca bani frumosi in casa

    Nu e o noutate ca firmele romanesti de retail de computere sau electronice si electrocasnice au in portofoliu si echipamente sub semnatura proprie. Mai putin cunoscut insa este ca aceste marci proprii au inceput sa conteze, reprezentand in anumite cazuri peste 10% din afacerile companiei.

     

    “Este indicat ca orice companie puternica sa aiba cel putin un brand propriu, tocmai pentru a putea fi identificata pe piata din unghiuri diferite“, crede Dragos Simion, vicepresedinte Flamingo International. „Si, de cele mai multe ori, calitatea produselor creeaza branduri puternice, care devin foarte cunoscute pe piata de profil.“ Plecand de la aceasta premisa, compania a intrat pe piata locala cu un numar destul de mare de branduri proprii, dintre care cel mai cunoscut este Diablo, un sistem de tip desktop orientat catre zona de gaming.

     

    Dincolo de brandurile dedicate segmentului IT&C, printre care se mai numara Coral (inlocuit in prezent de Point), Maestro si Classic, grupul Flamingo International, care opereaza prin intermediul a patru branduri corporate – Flamingo Computers, Flanco, Flanco World si Flamingo Distribution Center – s-a extins si in alte segmente, mizand pe succesul inregistrat de Diablo. „Pe partea de electronice avem Ivory, Axa, Seg si Veryo, in timp ce Aztec, Sole, IT Solar si Rush intra in categoria produselor multimedia“, spune Simion, adaugand ca toate aceste branduri sunt axate mai mult pe generarea de volum de vanzari.

     

    Tendinta companiilor romanesti de retail, orientate in ansamblu spre vanzarea de marfa de import, de a lansa pe piata produse sub marca proprie a venit din nevoia de a le oferi utilizatorilor produse mai ieftine, capabile sa genereze venituri mai mari. Primele marci proprii au aparut pentru computere, pentru ca apoi sa se extinda la zona articolelor electronice.

     

    Primul pas spre lansarea unui brand propriu il reprezinta o analiza detaliata a pietei, pe segmentul in care se urmareste intrarea printr-un nou produs. „Compania trebuie sa dispuna de propriile pozitionari pe aceasta piata, un plan bine structurat de dezvoltare si promovare a produselor si o strategie globala care include aceasta dezvoltare“, afirma Gabriela Mandrea, director de marketing la Domo, retailer de electronice si electrocasnice care a dezvoltat in ultimii ani mai multe branduri proprii – Expert Digital, pe segmentul IT&C, si Westwood, Clayton, Smile si Tehnolux pe partea de electronice.

     

    „Construirea unui brand propriu presupune un volum important de resurse financiare si de timp, alocate mai ales pentru urmarirea tendintelor din piata, astfel incat momentul lansarii sa fie potrivit, iar produsul sub marca proprie sa aiba cel mai mare potential de vanzare la acel moment“, completeaza Iulian Stanciu, director general al Asesoft Distribution, care opereaza brandul de monitoare Horizon, situat pe locul al cincilea anul trecut, dupa LG, Samsung, Philips si BenQ. In ultimul trimestru al anului trecut, brandul Horizon a inregistrat o cota de piata de 11,8%, situandu-se astfel pe locul al treilea in topul vanzarilor de monitoare, conform datelor companiei.

     

    Odata indeplinite aceste conditii, se trece la inregistrarea marcii si apoi la productia efectiva, care necesita o investitie intr-o structura de productie. „Practic, o companie trebuie sa aiba cateva elemente de baza, adica o linie de asamblare proprie, o retea de magazine extinsa la nivel national si o strategie solida de comunicare“, puncteaza Catalin Butolo, director de marketing in cadrul KTech – Ultra Pro. Brandul Ultra de sisteme desktop al companiei de retail IT&C este perceput ca fiind un brand cu notorietate ridicata, conform unui studiu realizat de Mercury Research pe un esantion format din persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 45 de ani din orase cu peste 100.000 de locuitori. Peste 60% dintre respondenti cred ca Ultra Pro Computers are la vanzare solutii pentru orice tip de computere, in timp ce 70% dintre acestia asociaza brandul Ultra cu sisteme de ultima generatie.

     

    Impactul cel mai puternic in piata a fost inregistrat pana acum de sistemele de PC-uri asamblate in Romania cu componente importate si trecute sub brandul companiei care le produce. Pe acest segment concureaza Diablo, Maestro si Classic din portofoliul Flamingo, Davio si Myria de la Altex, sistemul Ultra al grupului KTech Ultra Pro, care cuprinde un numar de 10 sisteme distincte, si Expert Digital, semnat Domo. Anul trecut, Flamingo a ocupat  locul intai, pentru al patrulea an consecutiv, cu o cota de piata de 13,1%, in crestere cu 18,5% comparativ cu 2005, potrivit datelor companiei. KTech Ultra Pro a cumulat 10,1% din piata, in conditiile in care anul trecut si-a crescut capacitatea de productie a sistemului de tip desktop Ultra la 135.000 de unitati pe an. „Iar in primul trimestru al acestui an, cota noastra din piata unitatilor desktop asamblate si vandute a urcat la 12,1%, conform rezultatelor IDC“, spune Butolo. Complet Electro Serv, detinut de Altex, a inregistrat o cota de piata de 9,6%, iar Romsoft – Depozitul de Calculatoare 6,8%. Cumulate, aceste cote de piata o depasesc pe cea inregistrata de HP, care s-a clasat pe locul intai pe piata romaneasca de computere anul trecut, conform IDC.

     

    Cu toate acestea, piata computerelor aproape ca a stagnat in 2006 comparativ cu anul precedent, fapt explicat prin scaderea vanzarilor de desktop-uri (cu 7,2% ca valoare si cu 3,1% ca volum), scadere care nu a putut fi sustinuta de cresterile inregistrate pe segmentul de notebook-uri. In schimb, in ceea ce priveste piata monitoarelor si a televizoarelor cu plasma si LCD, concurenta brandurilor proprii ale retailerilor de electronice si electrocasnice cu nume mari din piata internationala incepe sa se simta din ce in ce mai mult.

     

    Un exemplu este Horizon, care a adus companiei Asesoft Distribution venituri din vanzari de 9 milioane de dolari (aproximativ 6,6 milioane de euro). Lansat pe piata in urma cu cinci ani, Horizon a venit ca o alternativa mai ieftina la gama deja existenta de monitoare de import. „In 2007, Horizon va genera vanzari de 12,5 milioane de dolari (9,2 milioane de euro), ceea ce ar insemna un procent de 13% din cifra de afaceri estimata de noi pentru anul acesta, adica peste 95 de milioane de dolari (70 de milioane de euro)“, spune directorul general Iulian Stanciu. Anul trecut, unul din doua monitoare cu tub catodic (CRT) vandute in Romania a fost Horizon. La nivelul intregii piete, in care sunt luate in calcul si aparatele LCD, unul din 12 a fost un monitor semnat de Asesoft Distribution, compania comercializand si monitoare LG si Samsung. „Au fost momente in care pozitionarea noastra a fost peste anumite branduri straine, din punctul de vedere al pretului, ceea ce a dus, normal, la o crestere a vanzarilor“, spune Iulian Stanciu.

     

    Brandul Myria, lansat la finalul anului trecut, va aduce Altex anul acesta, dupa estimarile companiei, o cota de 10% din piata de televizoare cu plasma si LCD, ceea ce inseamna vanzari cifrate intre 15.000 si 18.000 de unitati. Sub marca Myria, Altex vinde si computere si mp3 playere si planuieste sa lanseze si o linie de accesorii pentru computer, un DVD player si un sistem home-cinema. In 2004, Altex a adus pe piata marca Teletech – televizoare cu tub catodic si, de anul acesta, si o gama de televizoare LCD. Aceste produse au avut parte de o promovare puternica, ceea ce a permis Teletech sa ajunga la o cota de piata de 10% anul trecut. Pentru 2007, compania estimeaza o crestere cu patru puncte procentuale.

     

    O concluzie evidenta este ca brandurile romanesti s-au impus deja pe piata si, pe o piata sensibila la pret, au inceput sa concureze destul de serios cu cele internationale. „Marele avantaj al unei marci proprii, din perspectiva utilizatorului, este faptul ca poate fi pozitionata in piata. Iar daca acest lucru se face sistematic, pe termen mediu si lung, abia atunci devine un adevarat brand“, este de parere Dragos Simion de la Flamingo International. „Altfel ar fi doar o banala denumire comerciala.“

  • STUDIU DE CAZ: Cum a ajuns CarpatAir sa deschida poarta estului

    In ianuarie 2006, compania aeriana Carpatair a decis sa opereze zboruri catre Ucraina, la Lvov, dupa ce, cu doar cateva luni in urma, deschisese primul zbor la Chisinau. Decizia, luata cu greu de oficialii companiei, alaturi de combinarea cu deschideri catre alte piete vestice, a insemnat aproape dublarea numarului de pasageri si transformarea aeroportului timisorean Traian Vuia intr-un hub regional.

     

    Din 2000, cand a intrat pe piata aeriana cu primele zboruri si a transportat 36.000 de pasageri, si pana in 2005, cand ajunsese la 384.000 de pasageri, reteta Carpatair a fost deschiderea treptata a unor destinatii externe cu plecare din Timisoara (unde este este sediul central al companiei), in special pe piata germana, unde deserveste patru orase, si italiana, unde zboara catre opt orase.

     

    In ianuarie 2006, dezvoltarea retelei de rute Carpatair a inceput sa se dezvolte si spre Est, conducerea companiei luand decizia sa adauge Lvov pe harta de destinatii, alaturi de Chisinau, unde avea deja cursa regulata. „Am ales Lvovul ca prima destinatie in spatiul ucrainean, datorita analizelor de piata si a studiilor pe care le-am facut timp de mai bine de un an“, spune Dragos Popescu, director de marketing al Carpatair. Acesta si-a motivat decizia prin „potentialul cererii de trafic de afaceri, prin faptul ca Lvov este considerat poarta vestica a Ucrainei, gratie relatiilor bune intre cele doua tari si schimburilor economice dintre Romania si Ucraina“. Urmatoarele „aterizari“ in Ucraina urmeaza a fi Kiev, Odessa si Cernauti.

     

    Decizia de intrare pe piata ucraineana, ca si pe cea moldoveana, a avut doua aspecte: o data transportarea de pasageri din regiunea DKMT (care cuprinde judetele Arad, Caras-Severin, Hunedoara, comitatele Bacs-Kiskun, Bekes, Csongrad si Jasz-Nagykun-Szolnok din Ungaria si provincia Voivodina din Serbia), unde „Traian Vuia“ este cel mai important aeroport, catre Ucraina si Moldova, iar pe de alta parte preluarea de pasageri din Est si transportarea lor catre toate destinatiile vestice (15 la numar) prin hubul creat la Timisoara.

     

    Pe langa destinatiile de peste granita, Carpatair a mai deschis o piata importanta pentru judetele din regiunea Moldovei, legand, tot prin hubul de la Timisoara, judete precum Iasi, Suceava sau Bacau de destinatiile vestice deservite de Carpatair.

     

    Inceperea anului trecut cu deschiderea Lvov a avut efecte vizibile pentru Carpatair: „In primul semestru al lui 2006 am avut o crestere de 20% a traficului fata de acelasi interval al lui 2005“, spun oficialii companiei. Pasagerii estici au adus un volum important, care a fost sustinut de alte deschideri de rute vestice in primul semestru al anului trecut, cum ar fi Frankfurt si Paris. „Politica noastra presupune o perioada de lansari de noi zboruri in prima jumatate a anului, dupa care urmeaza sustinerea si organizarea de programe coerente pentru dezvoltarea acestora. In ianuarie 2006 am inceput cu deschiderea Ucrainei, iar in acest an am inceput cu Craiova, destinatie interna, si Atena si Bari destinatii externe“, spun reprezentantii Carpatair.

     

    Atat Ucraina, cat si noile destinatii deschise anul trecut au adus un salt de 3.000 de zboruri, Carpatair avand anul trecut 18.300 de curse fata de 15.300 in 2005. De asemenea, rezultatele s-au vazut si in afacerile companiei, care au crescut de la 67 mil. $ (aproape 54 mil. euro) in 2005 la 84 mil. $ (67 mil. euro) in 2006. Consolidarea rutelor deschise anul trecut se va vedea insa in afacerile din acest an, spun oficialii companiei, pentru 2007 Carpatair estimand afaceri de peste 110 mil. $ (peste 83 mil. euro).

     

    Afacerile companiei au crescut anul trecut si datorita operarii crescute a charterelor de vacanta. „Deoarece traficul de vacanta a crescut in ultimii ani,  nevoia de a folosi aeronave mai mari a devenit necesara. Astfel, anul trecut am intrat mai serios pe piata de chartere, deruland in perioada de vara 17 lanturi de chartere cu turoperatori din Romania“, explica reprezentantii Carpatair.

     

    Desi admit ca deschiderea spre Est le-a adus importante plusuri, acestia spun insa ca dezvoltarea afacerilor a venit in urma unui cumul de factori: „Am incercat sa operam pe nise de piata mai putin deservite de alti operatori aerieni si care ne-au permis sa consolidam un trafic stabil. Am ajustat permanent operarea la reactiile pietei si am marsat pe flexibilitatea oferita pasagerilor prin frecvente numeroase“. Ajustarea permanenta a flotei a avut la randul ei un rol important in evolutia companiei. „Am inceput operarea cu aeronave mici care sa ne permita sa limitam pierderile pana in momentul in care destinatiile alese au generat suficient trafic. Am modificat gradual apoi flota de la aeronave de 33 de locuri la 50 de locuri, tot pe masura ce traficul s-a imbunatatit. Apoi am ajuns si la aeronave de 100 de locuri“, explica reprezentantii operatorului aerian. Carpatair a facut  permanent achizitii de noi avioane, in special Saab si Fokker, de capacitate mai mare.

     

    Cresterea numarului de zboruri, precum si ajustarea flotei si a destinatiilor alese au facut ca numarul de pasageri sa creasca pana la 500.000 in 2006, pentru 2007 numarul acestora fiind estimat la 800.000. Deoarece aeroportul din Timisoara nu a fost prevazut pentru un nivel de trafic atat de ridicat (acolo operand si alte companii aeriene precum Austrian Airlines, TAROM, Lufthansa, Malev si Alitalia, precum si low-costul Alpi Eagles, care au transportat anul trecut la si dinspre Timisoara aproximativ 240.000 de pasageri), aeroportul va fi marit in acest an, o investitie de 50 de milioane euro pentru construirea unui nou terminal fiind inceputa inca de anul trecut. Terminalul, care se va numi „Carpatair“, este o investitie comuna a operatorului aerian si a aeroportului. 

     

    CONTEXTUL: Carpatair avea la sfarsitul anului 2005 o retea de rute vestice si interne destul de bine conturata. Pentru a creste volumele, avea insa nevoie de o piata noua care sa ii creasca traficul peste cresterea normala a pietei.  

     

    DECIZIA: In ianuarie 2006, Carpatair intra pe piata ucraineana cu prima cursa la Lvov, speculand atat traficul de business al ucrainenilor spre vestul Romaniei, cat si spre vestul Europei, cu escala la Timisoara.

     

    EFECTELE: In primele trei luni de la deschiderea pietei ucrainene, Carpatair a avut o crestere de 20% a traficului, iar numarul de pasageri pe intregul an 2006 a fost aproape dublu fata de 2005.