BusinessMagazin

Author: adison

  • Tiraje dospite

    Un domn care vrea sa manance o ciorba de burta intra intr-un restaurant cu specific romanesc. Chelnerul ii spune ca nu are de burta, dar ii sugereaza o ciorba de perisoare. A doua zi la fel. Si tot asa. Treptat, numarul clientilor restaurantului se subtiaza.  Iar business-ul incepe sa scartaie. La fel e si in publishing.

    Acei patroni de restaurante care inteleg ca daca nu-si pot servi clientii care cer ciorba de burta nici azi, nici maine – dar de poimaine isi pun bucatarii sa faca ciorba de burta – au de castigat. Adaptandu-si meniul dupa preferintele clientilor sai, patronii de restaurante au toate sansele sa-si creasca afacerea. Prin analogie, in publishing, acei editori care inteleg sau anticipeaza interesul cititorilor lor pentru anumite subiecte au premise mai solide sa-si creasca audienta, comparativ cu cei care continua sa le „serveasca“ cititorilor ciorba de perisoare in loc de burta, indiferent cata smantana si verdeata ar pune in ea.

    Istoria presei romanesti postdecembriste a debutat cu o foame in masa a romanilor. Se citea orice. Se „manca“ orice. Inclusiv gaini care nasteau pui vii – exemplul Evenimentul Zilei a intra deja in istorie pentru tirajele impresionante din vremurile de debut. In timp, foamea de citit s-a mai domolit. Cititorii au devenit tot mai sofisticati si mai greu de adus la mesele – tot mai multe si mai variate – ale publisherilor. Editorii au devenit mai atenti pe ce pun cititorii degetul in meniu si au incercat sa-l ajusteze de fiecare data, daca a fost cazul. Au taiat, au adaugat, au schimbat. De aici, exemplele de succes ale unor publisheri de-a lungul anilor: cresteri de tiraj, de audienta si venituri din publicitate.

    Se vorbeste in industrie despre doua tipuri principale de crestere: normala (consolidata in timp) si spectaculoasa (brusca, intr-un interval scurt). Libertatea si Gazeta Sporturilor sunt doua exemple de crestere consolidata. Libertatea a crescut treptat, de la semestru la semestru, in 2003 reusind sa-si stabilizeze tirajul vandut in jur de 250.000 exemplare. Iar Gazeta Sporturilor a reusit pentru prima data sa bata – cu o diferenta destul de mica, de 8.000 de exemplare – Pro Sport, tot in timp. 

    Cresterea Gazetei si „cursa de urmarire“ a Pro Sport a inceput in semestrul al doilea al anului 2003, cand si-a crescut de mai mult de doua ori vanzarile (este vorba despre anul in care Media Pro a vandut Pro Sport trustului Ringier, tranzactie urmata la scurt timp de migrarea echipei Pro Sport catre Gazeta Sporturilor de la Intact). Oricum, Gazeta Sporturilor mai are de lucru pana sa atinga varful de vanzari al Pro Sport – pe atunci marca Media Pro – din a doua jumatate a lui 2000, cand vindea peste 80.000 de exemplare. Acum vinde circa 59.000 de exemplare in medie, pe zi (58.978 in primul trimestru al acestui an, conform Biroului Roman de Audit al Tirajelor – BRAT). Chiar si asa, evolutia Gazetei Sporturilor – avand un concurent puternic precum Pro Sport – poate fi pusa linistit pe lista exemplelor de cresteri de tiraj consolidate in presa romaneasca. Intr-una din editiile anterioare ale BUSINESS Magazin, Catalin Tolontan, redactorul-sef al Gazetei Sporturilor, spunea – vorbind despre cresterea ziarului – ca „mai devreme sau mai tarziu, audienta va proba ceea ce indica deja: uneori oamenii inving brandul“ (Tolontan facea referire la capacitatea echipei de a-si atrage cititorii dupa ea, indiferent unde ar pleca si in ciuda puterii brandului pe care il paraseste).

    Cel de-al doilea tip de crestere despre care vorbesc publisherii este cresterea spectaculoasa, intr-o perioada scurta de timp. O crestere pe care unii publisheri se feresc sa o includa in business-plan: prefera sa li se intample, mai degraba decat sa si-o planifice. A nu se intelege ca asteapta sa le pice din cer o crestere a tirajului, din intamplare. Ci a se intelege faptul ca prefera sa apeleze la un marketing de produs inteligent – „croirea“ produsului exact pe asteptarile si interesul cititorilor – mai degraba decat pe promotii, concursuri, cadouri si atat (in urma carora tirajul vandut poate scadea pana la nivelul de la care a inceput cresterea sau, mai rau, se poate prabusi sub acest nivel). 

    Doua exemple recente de crestere spectaculoasa: Jurnalul National si Acasa Magazin. Cotidianul editat de Intact a fost relansat la inceputul lui 2004, iar ca „ingrediente“ de crestere a avut numarul sporit de pagini, suplimentele de colectie/temati-ce, promotiile cu Dacia Logan (despre Jurnalul National s-a scris la un moment dat in presa ca a avut o prabusire de tiraj in urma unei promotii de succes in aceasta primavara, insa datele BRAT nu arata acest lucru deocamdata, nefiind disponibile datele pentru luna aprilie).  Acasa Magazin (revista editata de Publimedia International) a avut o alta reteta decat Jurnalul. Si-a studiat indelung consumatorul si a vazut ca acesta si-a pierdut apetitul pentru „ciorba de perisoare“. Numai ca nu i-a servit „ciorba de burta“ din meniu ci i-a preparat una pe gustul lui. Cu ingredientele pe care el le-a vrut. Adica: inainte de relansarea din luna ianuarie a acestui an, Acasa era o revista mass-market pentru femei, dar si despre telenovele, plus ghid TV. Revista vindea doar 17.000 de exemplare la sfarsitul anului trecut. Chiar si in momentele ei de varf, in 2000 (cand vindea circa 45.000 de exemplare), Acasa era la distanta mare de concurentele Lumea Femeilor sau Ioana. Ce nu mergea? Editorul si-a pus aceste intrebari si a hotarat sa o scoata o luna de pe piata si sa o relanseze. A facut un face-lift total si a oferit cititoarelor numai ceea ce le placuse inainte: telenovele, productii tip soap-opera, materiale despre actorii acestora. Si-a schimbat frecventa de aparitie din saptamanal in bilunar si a renuntat la ghidul TV. Astfel ca tirajul mediu vandut a ajuns la 70.000 de exemplare – o crestere de peste 300% – in ianuarie-martie 2005 (conform BRAT). Iar in prezent Acasa Magazin tipareste peste 100.000 de exemplare, devenind liderul publicatiilor de femei. Laura Ionescu, marketing manager al publicatiilor mass market editate de Publimedia International, spune ca ideea schimbarii a venit din partea redactorului-sef al revistei, Irina Ulieru, la sfarsitul anului 2004, in urma semnalelor primite din piata.

    Marketerul lui Acasa Magazin mai spune ca si promotiile, concursurile si diversele cadouri catre cititoare au jucat un rol important in cresterea publicatiei, dar precizeaza ca acestea au avut rol de sustinere. „Ele au venit imediat dupa relansare si au fost planificate pentru consolidarea tirajului“, a spus Ionescu.

    Doua cazuri speciale in peisajul cresterilor de tiraj din ultimul an sunt Ziua si Ziarul (care aproape si-au dublat tirajul intr-un an). Sunt „speciale“ pentru ca la baza acestora nu sta nimic vizibil – cum ar fi repozitionarea, o serie de promotii sustinute, campanii de imagine sau schimbari de format sau politica editoriala. 

    Un mister de marketing bine pazit de publisheri? Minerva Sarafolean, director executiv al ziarului Ziarul, dezvaluie cum a reusit dublarea tirajului vandut: „Prin difuzare moderna. 

    Si am muncit de-am innebunit“. Prin difuzare moderna, Sarafolean intelege „acea difuzare pe care o face toata lumea care vrea sa patrunda pe piata“ (Ziarul are sase angajati in departamentul de difuzare si lucreaza cu trei dealeri in toata tara).  Iar Ziua spune ca dublarea tirajului se datoreaza unei promotii derulate in noiembrie-decembrie anul trecut („Ziua face toti banii“), in colaborare cu o companie care ofera bonuri de masa. Numai ca promotia s-a incheiat de mult si – curios – cresterea a fost mai pronuntata dupa aceasta (in februarie, in special). Cum mai poate dospi o paine dupa ce efectul drojdiei s-a produs deja?

  • Surprize in ultimul SNA

    Livrarea anterioara de date de audienta (a 11-a, in luna aprilie), a revelat cateva surprize pietei. Aceste surprize au aparut pe segmentul de calitate, al presei sportive dar si in cadrul revistelor specializate. 

    NEPREVAZUT: Egalarea audientei Evenimentului Zilei de catre Jurnalul National (709.000 cititori in medie pe editie). Semnul egal a fost pus dupa un plus de 126.000 de cititori castigat de Jurnalul National (fata de livrarea precedenta) si dupa un minus de 19.000 cititori pierdut de Evenimentul Zilei.

    ASTEPTAT: Gazeta Sporturilor depaseste audienta Pro Sport, pentru prima oara de la lansarea SNA (513.000 cititori vs. 498.000). Cresterea era asteptata, data fiind evolutia constanta a tirajului vandut al Gazetei.

    DIN PRIMA: Nici nu a intrat bine in SNA, ca Pro Motor a si luat „aurul“ clasamentului la audienta de profil (302.000 cititori pe editie).

    SPECTACULOS: Acasa Magazin a avut cea mai importanta crestere din segmentul sau, ajungand la 308.000 de cititori pe editie. De notat ca datele de audienta fusesera culese inainte ca publicatia sa fie relansata – moment din care tirajul a crescut de aproape cinci ori.

     

  • Durerea de cap, vedeta de reclama

    Emisiune TV, pe un canal important. Stop. Reclam la Algocalmin. Stop. Se reia emisiunea. Intrebare: are nevoie Algocalminul de reclama?

    Algocalminul face parte din acea categorie de marci care au iesit de sub comunism cu un capital de recunoastere gata castigat. Ca si Brifcor, Rom, Dacia, Arctic, Eugenia sau Faringosept – ca sa amintim cateva exemple. Destinele acestora au avut traiectorii diferite. Brifcor, de exemplu, a sucombat sub capitalism. Dacia, Arctic si Rom au fost resuscitate, impinse de regulile pietei. Iar Eugenia inca dormiteaza. 

    Un caz special in aceasta familie este, insa, Algocalminul, produs de Sicomed. Un brand care nici nu a sucombat, nici nu a dormitat, nici nu a avut nevoie sa fie resuscitat pentru a vinde (vanzarile de Algocalmin au crescut cu 4,97% in 2004 fata de 2003, in volum, conform Sicomed), fara a i se face reclama. De ce s-a descurcat Algocalminul in capitalism? Pentru ca a ramas bine intiparit in mintea romanilor, probabil. Sa fie reflex actul de a cumpara Algocalmin, odata intrat in farmacie, impins de o durere subita de cap sau de masea? Un studiu GfK din 2004 arata ca Algocalminul este calmantul/analgezicul cu cea mai mare intentie de cumparare: 79% dintre intervievati au mentionat spontan Algocalminul, iar 92% dintre acestia l-au mentionat asistat (studiul a fost comandat de Sicomed).

    O alta explicatie a supravietuirii Algocalminului postdecembrist ar fi lista scurta a competitorilor directi pe piata calmantelor / analgezicelor (doar doua alte produse contin acelasi ingredient activ ca si Algocalminul, conform companiei). Lucru de care nu toate marcile din „epoca de aur“ se bucura: Rom, de pilda, se bate pe o piata superaglomerata, cea a ciocolatei – astfel ca, pentru a „invia“ in mintea consumatorilor, brandul a avut nevoie de publicitate. Si totusi – in ciuda acestor rezultate care, in mod normal, nu dau dureri de cap nici unui marketer – Algocalminul a aparut recent in media cu o campanie de imagine. Prima lui campanie, in cei aproape 40 de ani de existenta. Avea nevoie Algocalminul de reclama? 

    Avea. A venit si randul Algocalminului sa intre pe lista marcilor de traditie romanesti „impinse“ sa comunice, in ciuda notorietatii sale. Dorina Serban, OTC product manager la Sicomed, explica de ce. „In urma schimbarilor din piata – noi produse concurente si promovarea agresiva a unor produse de import – Algocalminul a inceput sa fie perceput ca fiind oarecum invechit.“ Rezultatele unor focus-grupuri derulate anul trecut au revelat doua puncte slabe ale Algocalminului: lipsa promovarii si imaginea prafuita.

    Plecand de aici, primul pas facut de Sicomed a fost sa schimbe ambalajele produsului, in cadrul intregului proces de rebranding al companiei (2004). Al doilea pas a fost campania de imagine demarata in aceasta primavara, care va continua pana la sfarsitul anului (campanie dezvoltata de agentia Spotlight). Prin campania „Te doare romaneste, iti trece romaneste“, agentia si clientul si-au propus in primul rand sa „portretizeze puternica personalitate“ a marcii, spune Andreea Lupu, strategic planner al agentiei Spotlight. Ea explica de ce: „Pentru ca Algocalminul este unul dintre brand-urile 100% romanesti, «modest» insa, fara «iesiri la rampa» sau aparitii in public“. Lupu mai spune ca un alt obiectiv al campaniei este consolidarea notorietatii. „Fiind un OTC (over-the-counter, adica medicament vandut fara prescriptie – n.r.), achizitia Algocalminului este determinata in primul rand de nevoie. Consumatorului a trebuit sa-i fie conturata imaginea brandului, pentru ca acesta sa se gandeasca la Algocalmin ca la o prima optiune“, a spus Lupu.

    Cine este consumatorul, adica targetul campaniei? Agentia spune fara ezitare ca este unul „atipic“ – atipicul provenind in primul rand din longevitatea si notorietatea brandului pe piata romaneasca. „Daca are venituri mari si chiar daca a incercat produse similare – insa mult mai scumpe – consumatorul va continua sa cumpere si Algocalmin, pentru simplul motiv ca acesta si-a dovedit eficienta in timp. Acelasi lucru este valabil si pentru persoanele cu venituri medii sau mici.“ Cine este deci cumparatorul de Algocalmin? „Simplu. Mai simplu de-atat nu se poate – romanul. Care crede in produse romanesti, in brand-uri romanesti, pe care si le asuma“, spune Andreea Lupu de la Spotlight.
    Dar la baza campaniei Algocalminului nu sta numai un obiectiv de imagine, ci si unul de marketing. Targetul propus: obtinerea unei cote volumice de piata de 21,8% din piata de antialgice si antipiretice in 2005 (fata de 19,8%, in 2004), spune Sicomed. Aparent, cresterea propusa – doua procente – nu este mare. Dar potentialul de crestere a pietei este. Reprezentantul Sicomed spune ca aceasta a avut o crestere „semnificativa“ in 2004: cu 26% in unitati si cu 16,7% in valoare (conform datelor furnizate de compania de cercetare CEGEDIM, citate de Dorina Serban de la Sicomed).

    Poate ca tocmai aceasta crestere de doua cifre a pietei este si explicatia faptului ca spiritele comunicarii s-au incins pe acest segment, in ultima perioada. Pentru ca nu numai spotul Algocalminului a invadat ecranele TV de curand. 

    Concurentul sau direct – Algozone – a inceput si el sa comunice, printr-o campanie de imagine, pe TV (dezvoltata de agentia Red Cell/141). Spotul se numeste „9 rooms“ si pozitioneaza Algozone ca marca mass market. 

    Red Cell/141 explica rolul acestei campanii: „Pe o piata deja competitiva, o campanie TV a fost cea mai importanta oportunitate de crestere a unei marci care pana acum fusese construita exclusiv in farmacii“. Agentia mai spune ca Algocalmin (in care vede principalul sau concurent) are un grad mare de loialitate „mai ales in randul pacientilor mai in varsta, obisnuiti de ani de zile cu acesta“. Dar ca „Algozone a reusit intr-o prima etapa sa preia si sa loializeze pacientii care au fost deschisi catre nou“. Cum? Nu prin intermediul media, spune Red Cell, ci prin promovarea prin intermediului farmacistilor si a materialelor de comunicare in farmacii. Numai ca, pentru a creste notorietatea
    produsului, compania Ozone Laboratories a decis sa extinda comunicarea la nivelul unei campanii TV. „Scopul final al acestui efort este ca Algozone sa-si dubleze cota de piata in segmentul de antialgice“, spune agentia care a semnat prima campanie de imagine pentru Algozone. Produsul a fost lansat in 2002 si, conform companiei, „a inregistrat cresteri constante pana la mijlocul anului 2004, dupa care a urmat o stagnare“ (compania nu a furnizat cifre legate de vanzari, crestere sau cota de piata). 

    Cel de-al treilea produs considerat concurent direct al Algocalminului si Algozone (care contine acelasi ingredient activ ca si acestea) este Ephimigrin, produs de Europharm. Ephimigrin deocamdata tace si isi lasa competitorii sa se laude cu leacul romanesc contra durerii, respectiv cu testimonialele celor noua personaje. Va veni si randul lui? 

  • Doua campanii „algo“

    Cele doua campanii de imagine in premiera ale Algocalminului si Algozone-ului arata interesul celor doi competitori pentru un business „fara dureri de cap“.

    • ALGOCALMIN

    BRAND: Algocalmin (Sicomed)
    TITLUL CAMPANIEI: Te doare romaneste, iti trece romaneste
    SLOGAN: Fara chiu si fara vai
    OBIECTIVE COMUNICARE: Portretizarea personalitatii marcii. Consolidarea notorietatii
    OBIECTIVE MARKETING: Cresterea cotei volumice de piata cu doua procente
    CONCEPT: Prezentarea Algocalminului ca fiind analgezicul romanesc prin excelenta. 
    CANALE TV: TVR 1, TVR 2, Pro TV, Acasa
    PRINT: Unica, Pro TV Magazin, Rebus, Flacara, Lumea Femeilor, TV Mania
    INVESTITII RATE-CARD*: 1.406.036 euro (734 aparitii TV); 32.872 euro (14 aparitii in print)

    • ALGOZONE

    BRAND: Algozone (Ozone)
    TITLUL CAMPANIEI: „9 rooms“
    SLOGAN:  N/A
    OBIECTIVE COMUNICARE: Pozitionarea produsului ca marca mass-market 
    OBIECTIVE MARKETING: Dublarea cotei de piata
    CONCEPT: Prin metoda testimonialului, personajele din cele noua incaperi recomanda produsul, intr-un fel sau altul.
    CANALE TV: Pro TV, Antena 1, Acasa TV, Prima TV, TVR 1, Pro Cinema, Discovery, Realitatea TV.

  • Rolul nevestelor in procesul decizional al investitiilor

    Romania a ratat o investitie a companiei germane MAN, in valoare de 40 de milioane de euro, constructorul de camioane preferand sa mearga in Polonia. La baza deciziei oficialilor companiei, decizie care trebuie privita ca atare – fara aprecieri patimase dar si fara resemnare mioritica -, a stat un cumul de factori care, culmea, nu includ stereotipii cum sunt coruptia, instabilitatea legislativa sau fiscalitatea.

    Citind articolul realizat de colegii mei de la Ziarul Financiar, tind sa dau dreptate oficialului de la Agentia Romana pentru Investitii Straine, care aprecia ca decizia celor de la MAN era luata inca inainte de a veni in Romania. Totusi, pe ce s-a bazat „nu“-ul nemtilor? Au solicitat un teren de 150 de hectare, cu toate utilitatile, care a fost gasit la Arad. L-au vazut la sfarsitul lui februarie, dupa topirea zapezii si dupa ploaie, asa ca pantofii delegatilor s-au cam innoroiat, de unde concluzia ca panza freatica este mai aproape decat cerintele germanilor, fapt care nu a putut fi combatut nici macar de studiile geologice prezentate de romani. 

    Pe urma, forta de munca, care parea greu de gasit. Fabrica ar fi avut nevoie de 900 de angajati intr-o prima faza si ar fi ajuns la 3.000 ceva mai tarziu si, in conditiile unei rate a somajului aradean de 3,3%, nemtii s-au temut ca nu vor gasi specialistii de care vor avea nevoie. Aici apare o intrebare simpla, de ce n-or fi luat in calcul ceva salarii cu 100 de euro in plus fata de concurenta (oricum ar fi ramas la un nivel mai scazut decat ofera in Polonia si isi rezolvau problema), ca sa nu mai vorbim de ceea ce se cheama specializare. Peste toate acestea, nici aspectul socio-cultural local nu a convins – si aici trebuie sa reproduc ce a povestit oficialul ARIS: „Cand MAN decide sa faca o astfel de investitie, vine cu intreaga echipa de conducere. Or, sotiile acestora trebuie sa mai faca si cumparaturi si sa se distreze. Probabil ca oferta Aradului nu li s-a parut tentanta din moment ce ne intrebau in cat timp ajung la Budapesta pentru cumparaturi“. Oficialii MAN au mai vizitat o scoala profesionala si o clinica privata. „Cand au intrat in atelierul scolii si au vazut dotarea, si-au adus aminte de tineretea lor. Cu clinica a fost mai bine, pentru ca si acolo este vorba despre o investitie straina.“

    Ca bucurestean neadaptat ce ma aflu, tin minte Aradul si imprejurimile acestuia drept niste locuri civilizate; in plus, cand tatonezi tari aflate ceva mai la marginea lumii occidentale, cam stii la ce sa te astepti si un pic de noroi pe pantofi, pe o tarina neamenajata inca, nu ar trebui sa sperie ingrozitor. Asa ca le dau dreptate celor ce au citit pana aici si gandesc ca Romania are, o data in plus, o problema de imagine.  Imagine la care se adauga, iata, componente noi, ca panza freatica si loisirul nevestelor de investitori. De ceva vreme se tot discuta despre brandingul de natiune si despre imaginea Romaniei. 

    Cred ca BUSINESS Magazin este, fara nici un fel de modestie, unul din factorii declansatori, printr-un cover story si o serie de dezbateri petrecute la inceputul lunii martie, ai ultimului val de discutii pe marginea acestui subiect, pe marginea caruia se organizeaza conferinte, se vorbeste la talk-show-uri si se scriu articole in ziare. Asa ca pot sa ma simt indreptatit sa scriu un lucru care mi se pare esential si pe care nu cred ca l-a pomenit cineva, oricum eu nu l-am intalnit clar enuntat: imaginea Romaniei este Romania insasi.

    Pentru ca nu poti cosmetiza imaginea unei tari fara sa o schimbi; poti farda, dar aici trebuie tinut cont de grosimea stratului de fard, pentru ca rezultatul ar putea deveni caricatural. Un slogan inspirat despre Romania va putea sa trezeasca curiozitatea si dorinta cuiva sa vina aici, dar n-o sa-i poata scoate banii din buzunar sau din contul bancar daca ansamblul va diferi de ambalaj. 

    Nu putem schimba geologia locurilor, asa ca distanta pana la panza freatica va ramane si pe mai departe o problema. 

    Dar cred ca decizia de a investi in Romania este in relatie direct proportionala nu numai cu lucruri deja invocate, cum sunt coruptia sau legislatia in schimbare, ci si altele, neevidentiate la mese rotunde pe tema investitiilor, dar prezente, reale si in masura sa influenteze: cantitatea de gunoaie din oras, volumul decibelilor lansati de masinile oprite la stop, insistenta cu care te asalteaza anumite categorii de cersetori sau calitatea serviciilor din hoteluri si restaurante. 

    Argumente ca introducerea cotei unice de impozitare sau marimea pietei sau calificarea fortei de munca sau micimea salariilor platite romanilor vor mai aduce o perioada investitori, dar pentru investitii trebuie mai mult, de exemplu luat in calcul rolul important al nevestelor in luarea deciziei.

  • Grei pentru Electrica

    In cursa pentru consultanta pentru privatizarea filialelor de distributie Muntenia Nord, Transilvania Nord si Sud au intrat mari banci de investitii din Europa si SUA. BNP Paribas – Franta, Bank of America – Statele Unite, Rothschild & Cie – Franta si Credit Suisse – Elvetia se bat pentru un comision de succes cu sase zerouri

    Statul a scos, mai intai, la privatizare filialele de distributie a electricitatii „cu probleme“. Asa s-au vandut, pe bani putini spun unii, Electrica Banat, Dobrogea, Oltenia si Moldova. A venit randul „perlei coroanei“ – Electrica Muntenia Sud – de care se arata interesate nume mari din Europa, precum germanii de la RWE. Ultimele pe lista sunt, acum, Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord si Transilvania Sud. Deocamdata, batalia pentru acestea trei se duce la nivelul consultantilor pentru privatizare. Iar afacerea de consultanta se ridica la cateva sute de mii de euro. 

    De alegerea consultantului va depinde, in parte, si modalitatea de vanzare a ultimelor trei filiale Electrica din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului. Deocamdata, in cursa sunt, potrivit unor surse apropiate afacerii, BNP Paribas – Franta, Bank of America – Statele Unite, Rothschild & Cie – Franta si Credit Suisse – Elvetia. 

    Alaturi de bancile internationale de investitii, in lupta au mai intrat si cateva case de avocatura, aflate de partea consultantilor: Tuca si Asociatii, cu BNP, Allen Overy, cu Bank of America, Nestor, Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen, cu Rothschild si Popovici si Asociatii, cu Credit Suisse.

    Castigatorul va avea rolul de sfatuitor al statului roman. „Consultantii internationali vor propune strategia de privatizare, ce va fi aprobata prin hotarare de guvern“, explica oficialii Ministerului Economiei si Comertului (MEC). 

    Pentru moment, statul a creionat o potentiala varianta de vanzare a celor trei filiale. Mai intai, vanzarea a 10% din actiunile Electrica Muntenia Nord si Transilvania Nord pentru atragerea capitalului necesar investitiilor si apoi listarea la bursa a unui pachet minoritar din cele doua companii. Iar listarea la bursa este programata pentru toamna acestui an.  Pentru Electrica Transilvania Sud nu exista, inca, o varianta oficiala a modalitatii de privatizare. In functie de cine va fi desemnat castigator pentru consultanta in privatizare, se va alege si strategia de privatizare.

    Ce ar avea de castigat consultantii in privatizare? E drept, sumele puse la bataie (de ordinul sutelor de mii de euro) nu par foarte „atractive“ pentru banci de investitii aflate in topul european. Cu toate acestea, munca lor a fost usurata considerabil de privatizarile anterioare din sectorul energetic. Iar „actorii“ implicati in aceste privatizari sunt „clienti“ vechi ai energeticii romanesti, explica sursele citate. Asa se face ca nume mari, precum grupul german E.ON (proprietarul Electrica Moldova), sunt atrase de cele doua filiale din Transilvania. Cehii de la CEZ curteaza, la randul lor, Muntenia Nord. Prin urmare, eventualele negocieri pentru privatizare se vor duce cu investitori care cunosc piata romaneasca. Sarcina consultantilor va fi cu atat mai simpla cu cat legislatia autohtona a fost adaptata la cerintele investitorilor straini inca de acum mai bine de un an, la vanzarea Electrica Banat si Dobrogea catre grupul italian ENEL.

    Cei care vor cumpara ultimele trei filiale de distributie stiu ce costuri pot fi incluse in tarifele kilowattului, cat din investitii isi pot recupera pe an si, in final, cat de tare pot forta preturile pentru a trece pe profit. Negocierea porneste, prin urmare, cu cateva date clare: investitorii vor trece „pe costuri“, anual, 12% din banii bagati in filialele de distributie. Tocmai acest procent face ca varianta unor tarife comune pe teritoriul intregii tari sa nu mai fie valabila. Prin urmare, pretul kilowattului se va forma in functie de pachetul investitional pus la dispozitie de firmele straine.

    Cel putin teoretic, consumatorii de energie electrica nu ar trebui sa se teama de eventualele scumpiri. Ei vor putea cumpara, din 2007, energie de la ce furnizor doresc, iar competitia ar urma sa creasca, tinand in frau preturile electri-citatii. Practic, insa, toate etapele procesului de privatizare vor influenta tarifele. Costurile privatizarii se vor reflecta in factura finala. Cat de mare va fi modificarea tarifelor, vom vedea abia dupa terminarea procesului de privatizare.

  • MIZA AFACERII

    Patru firme – BNP Paribas, Bank of America, Rothschild & Cie si Credit Suisse – isi disputa consultanta pentru privatizarea a trei filiale Electrica, ce au in total peste trei milioane de clienti. 

    • TRANSILVANIA NORD

    Cifra de afaceri: 119 mil. euro
    Profit net: 345.185 euro
    Vanzari: 3.997 GWh
    Clienti: 1.102.000
    Acoperire: Bihor, Bistrita Nasaud, Cluj, Maramures, Satu Mare

    • TRANSILVANIA SUD

    Cifra de afaceri: 120.311.130 euro
    Profit net: 4.049.266 euro
    Vanzari: 4.008 GWh
    Clienti: 1.037.564
    Acoperire: Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu 

    • MUNTENIA NORD

    Cifra de afaceri: 165.907.348 euro
    Pierdere: 3.358.754 euro
    Vanzari: 5.834 GWh
    Clienti: 1.236.244
    Acoperire: Braila, Buzau, Focsani, Galati, Ploiesti, Targoviste

     

  • Ceaiul rece de la ora cinci

    Dupa aproape sase luni, ceaiul de la ora cinci nu mai e ce era. Discutiile de miercuri dupa-amiaza dintre presedinte si premier se poarta pe un ton civilizat, dar sunt mai seci, mai grabite, mai pe contre. E o noua etapa a relatiei Basescu -Tariceanu, in care seful statului pare mai harsit.

    De doua ori l-a criticat Traian Basescu pe Calin Popescu-Tariceanu saptamana trecuta. Ca sa nu existe nici un dubiu. Presedintele i-a reprosat premierului ca, in mijlocul stihiilor n-a strigat „comanda la mine!“, ca nu s-a purtat ca un capitan de vapor in timpul furtunii. In principiu, a avut dreptate sa o faca. In realitate, gestul lui Basescu reprezinta o reactie si un semnal in acelasi timp.

    Presedintele stie foarte bine ca guvernul a iesit destul de sifonat din cea mai grea incercare de pana acum, cel al inundatiilor. Declarand ca Romania nu poate face fata unor situatii de urgenta, premierul si-a dezvaluit neputinta. Uneori, sinceritatea e slabiciune ea insasi. Daca in cazul JAI, rezolvarea problemelor a putut fi inceputa de la birou gratie eforturilor unei maini de oameni, in cazul inundatiilor a trebuit sa se treaca pe teren, unde a fost nevoie de buna conlucrare a unei echipe mult mai numeroase si mai greu controlabile. La un moment dat, a putut da vina pe predecesori pentru proaste lucrari hidrografice si deturnari de fonduri (vini inca nedovedite, insa). Ulterior, pe nimeni n-a mai interesat cum arata „mostenirea dezastruoasa“. Esti la butoane, apesi pe ele. De aici si atacurile lui Basescu. Seful statului stie foarte bine ca romanilor le pasa mai mult de ce se intampla acasa, acum, decat in Europa, in viitor. 

    Iar esecul in rezolvarea unei probleme care tine, mai mult decat orice, de treburi interne, duce automat la o groapa in sondaje din care nu se poate iesi. Atacurile presedintelui sunt si un semnal: nu se mai poate vorbi de prietenie intre el si premier, ci doar despre un raport intre functii. E o marcare a teritoriului. Eu sunt presedintele, eu le-am dat tuturor un termen de gratie de 6 luni, fara favoritisme, inclusiv guvernului, a spus Basescu. Iar daca se dovedeste ca nu-si face treaba, plateste si Executivul, la fel cum vor face si ceilalti. Inca doua-trei atacuri de acest fel ii vor putea fi fatale, politic, premierului Tariceanu. Oricat de bine si-ar face treaba la Palatul Victoria, o disputa indelungata cu presedintele e neproductiva si perdanta. 

    Gestul lui Basescu poate fi interpretat si ca o deturnare a atentiei. E ca si cum abia dupa razboi si-ar fi dat si el seama ce trebuia facut. „Comanda la mine“ era replica pe care el insusi putea sa o rosteasca. Sa ceara o sedinta extraordinara de guvern pe care sa o prezideze, la care sa puna mana pe haturi si sa-i arate premierului ce si cum trebuie sa faca. Cu gandul la interesul national.

    Dincolo de grija pentru tara si bunul ei mers, pozitia lui Basescu e si o reactie. O reactie la amanuntul ca premierul Tariceanu s-a opus declansarii alegerilor anticipate. Este cel mai important lucru pe care cei doi il vad in mod diferit. 

    Traian Basescu constata o oarecare slabiciune a guvernului, data inclusiv de fragila majoritate parlamentara. In plus, simte ca aceasta e ultima perioada de slabiciune a PSD, partid pe cale de regenerare. Primirea ca membru cu drepturi depline in randul Partidului Socialist European, in timp ce Partidului Democrat i s-a refuzat acest lucru, a fost, pentru PSD, gura de oxigen de care avea nevoie. Tot asa cum faptul ca Ion Iliescu are probleme cu sanatatea va fi micsorat riscul de rupere a partidului. Basescu a sesizat corect conjunctura favorabila PSD. De aici si atacul la Geoana (acuzat ca a jucat la doua capete, BERD sau PSD), omul care are toate sansele sa fie artizanul relansarii PSD si beneficiarul principal al acestui lucru.

    Pentru Tariceanu, in schimb, anticipatele acum n-ar mai fi o solutie tocmai fericita. Guvernul sau e in suferinta, iar anticipatele pot fi o povestire cu final neasteptat. E primul lucru la care se gandesc liberalii, in frunte cu premierul Calin Popescu-Tariceanu. Caci nimic nu le garanteaza ca, la capatul lor, isi vor mentine pozitia de forta numarul 1 a guvernului, chiar asa instabila cum e acum. Prin urmare, calculul lui Tariceanu e simplu: ca sa ramana in carti, are nevoie sa elimine o parte din probleme. Una dintre ele este majoritatea parlamentara. De dragul ei, a dat un pas inapoi la capitolul racolari. E mai lesne, mai sigur si, in orice caz, mai ieftin sa muti niste parlamentari dintr-o banca in alta decat sa treci printr-o noua campanie electorala, fie ea si de doua saptamani, in care, vrand-nevrand, sa dai socoteala. 

    Tariceanu stie si el foarte bine, la fel ca Basescu, ca niste anticipate favorabile i-ar oferi o a doua parte de mandat foarte linistita. Problema e insa ca a trecut momentul in care i-ar fi favorabile. De aceea, incearca sa joace pe cartea ori totul, ori nimic si trimite eventuala decizie pentru la toamna, dupa raportul de tara. Daca raportul va fi pozitiv, atunci nu va avea nici o emotie si va fi primul care sa doreasca anticipatele. Iar daca raportul va fi urmat de clauza de salvgardare, atunci oricum n-ar putea evita plecarea de la Palatul Victoria, oricati parlamentari ar racola pana atunci. Este, deci, destul de limpede ca nu vom mai avea, acum, anticipate. A trecut momentul. Dar nici un ceai dulce, miercurea, la ora cinci, nu se va mai bea la Cotroceni. Teritoriul e marcat si fiecare merge pe drumul lui. Pana la urma, nu de prietenie sincera e nevoie la conducerea tarii, ci de eficienta.

  • PD risca sa devina victima propriului success

    Zice-se ca politica este arta compromisului. Pentru a face, insa, un compromis, trebuie sa ai mai intai o pozitie pe care sa o poti „compromite“.

    Sa gestionezi crizele e, de obicei, simplu. Azvarlit in apa, inveti sa inoti de musai ca de voie buna. Optiunile sunt reduse – fie dai din brate si iesi la liman, fie te ineci. Mai complicata devine gestionarea succesului. Aici optiunile sunt mai numeroase si in egala masura tentante, incat devine usor sa te pierzi in lastarisul acestora, nestiind in ce directie s-o apuci. Multi experti in tactici de supravietuire s-au lasat infranti de bunastare.

    Politica nu face nici ea exceptie. Martori raman Emil Constantinescu si PNTCD (PPCD), marii invinsi ai succesului din 1996. Partidul Democrat se afla si el astazi intr-o situatie asemanatoare. Ultimele succese l-au luat ca din oala. Ani la rand, membrii acestui partid se obisnuisera cu traiul tihnit, provincial aproape, al unui partid cantonat undeva in jurul a 10%, indiferent de eforturile depuse de catre liderii sai. Debarcarea lui Petre Roman si alegerea lui Basescu in fruntea partidului n-au parut sa modifice esential datele problemei, in ciuda afirmatiilor optimiste ale noului lider. Apoi, insa, a venit marea schimbare din 2004. De traiul tihnit al pedistilor s-a ales praful.

    Pe masura ce cresteau vizibilitatea si popularitatea lui Basescu, sporeau, implicit, vizibilitatea si popularitatea partidului. Liderii de rangul doi, obisnuiti cu existenta in penumbra, departe de ochiul mass-media, s-au trezit peste noapte in lumina reflectoarelor. Solicitati sa-si dea cu parerea despre cate-n luna si-n stele, unii dintre acestia s-au descurcat onorabil. Majoritatea, insa, a inceput sa trans-pire si sa se balbaie. A devenit astfel evidenta una dintre marile probleme ascunse ale Partidului Democrat – absenta personalitatilor credibile din esaloanele doi sau trei, mai cu seama la nivel local.  Imaginea nationala o dau liderii, iar din acest punct de vedere atat Traian Basescu, cat si pestele-pilot, Emil Boc, s-au descurcat admirabil, salvand, in buna masura, soarta Aliantei D.A.

    Situatia s-a complicat in momentul accederii la putere. Abia atunci, esaloanele inferioare au devenit esentiale pentru asigurarea unei exercitari eficiente a puterii in teritoriu. Situatia prezenta nu reprezinta decat consecinta, previzibila, a statutului de partid „provincial“ avut de PD pana de curand. Din 2000 incoace, baza „de cadre“ a PD a ramas constanta, ba chiar s-a imputinat prin indepartarea apropiatilor lui Roman. Cine a mai avut chef sa se implice in politica dupa 2000 a facut-o fie la PSD, unde se mai gasea ceva de ros, fie, daca simpatiza cu opozitia, la PNL, perceput ca port-stindard. Restul, putini si idealisti, s-au indreptat catre PPCD. Imaginea PD, de partid nici prea-prea, nici foarte-foarte, n-a fost de natura sa-i entuziasmeze pe ultimii rataciti in arcanele politicii. De buna seama, situatia s-a modificat dramatic in ultimele luni, de cand prezenta lui Basescu la Cotroceni a facut ca PD-ul sa „ia fata“ PNL-ului in simpatiile electoratului. Democratii au devenit noul El Dorado al scenei politice.

    Consecventi insa moratoriului promis imediat dupa alegeri, pedistii au refuzat noi inscrieri in partid pentru o perioada de sase luni. Din fericire pentru toata lumea, perioada de gratie se apropie de sfarsit. Numai cine nu cunoaste cautarile scremute (si esuate) ale democratilor de a gasi oameni competenti pentru directiile judetene, secretari de stat etc. mai poate crede ca vinovati sunt pesedistii care se agata de functii. Crudul adevar e ca PD-ului ii lipsesc profesionistii. Iar, colac peste pupaza, ii mai lipseste si ideologia – adica taman liantul care ar trebui sa tina orice sandrama politica in picioare. In absenta unei doctrine clare, un partid politic nu reprezinta mai mult decat o gasca de interese – ceea ce s-a vazut cu prisosinta in cazul PSD. Acolo, insa, de bine, de rau, doctrina oficiala nu a fost pusa niciodata in discutie.

    La PD lucrurile au fost mai complicate de cand, sub bagheta lui Basescu, partidul s-a definit primordial prin opozitie la PSD, oficial tot un partid social-democrat. Ceea ce a urmat a fost un periculos mers pe sarma intre atacarea adversarului si protejarea social-democratiei. Miscarea – ce a adus PD-ului avantaje incontestabile – risca sa se intoarca acum impotriva sa. „Afin de le repeter on finirai par le croire“, spune francezul si, in cazul democratilor, se pare ca are dreptate. Atacand fara crutare PSD-ul si pozitionandu-se in permanenta in opozitie cu acesta, baza social-democrata a partidului a inceput sa slabeasca.

    In clipa de fata, nu-i mai lipseste decat un branci pentru a pendula in tabara populara. Nici asta n-ar fi un capat de tara, cata vreme baza partidului si-a modificat substantial ideologia, iar popularii europeni asteapta cu bratele deschise – dupa cum au declarat recent – un partid romanesc popular „care sa fie la guvernare, dar care sa nu fie UDMR“. Ghici ciuperca cine-i? Ceea ce e, insa, tragic e ca aceasta balansare din banca social-democrata in cea populara se va face – daca se va face – in absenta oricarei dezbateri serioase.

    Membrii PD merita mai mult decat motiuni surpriza, scoase la congres precum iepurii din palarie. Or, pana la ora la care scriu, cu exceptia lui Frunzaverde, nici unii dintre ceilalti favoriti la sefia partidului – Boc, Videanu sau Blaga – nu si-au precizat clar pozitia. Ca si Amazonul o data pe an, PD-ul e un rau care curge zilele acestea la deal. Liderii nu-l mai conduc, nu-i mai indica directia in care trebuie s-o apuce, si nu se mai obosesc sa-si argumenteze optiunile. Dimpotriva. Incearca din rasputeri sa se modeleze ei dupa cerintele celor multi. Daca Basescu si-ar fi condus asa navele, n-ar fi ajuns niciodata sa puna ancora la Cotroceni.

  • Romania, un loc bun pentru idei noi“

    In una din pauzele conferintei despre viitorul telecomunicatiilor mobile organizate de cotidianul Financial Times la Londra, Richard Hanscott, vicepresedintele grupului Orange, a acordat un interviu pentru BUSINESS Magazin.

    BUSINESS Magazin: Se vorbeste tot mai mult despre retele convergente. Este Orange interesat de noi tehnologii precum WiMax?

    Richard Hanscott: Depinde de capacitatile pe care le ai ca operator. Clientul insa isi doreste un set de servicii de comunicatii convergente, mobile, fixe, Internet de banda larga. Si cred ca isi doreste acestea de la un singur furnizor. Pentru ca in acest fel are un anumit standard al calitatii serviciilor si avantaje din punctul de vedere al costurilor. Dar, mai presus de acestea, eu cred ca vor fi avantaje din punctul de vedere al felului in care utilizezi comunicatiile. Vei fi capabil sa trimiti mesaje multimedia, de exemplu, de pe orice dispozitiv catre oricare alt dispozitiv. Sunt avantaje clare in directia acestei convergente. 

    BUSINESS Magazin: Credeti ca pe pietele vestice, unde gradul de penetrare a serviciilor de telefonie mobila a ajuns la maxim, mai este loc de experimentat noi tehnologii?

    Richard Hanscott: Cred ca aveti dreptate. In zonele noi, sau sa le spunem mai putin „populate“, e o buna oportunitate sa experimentezi lucruri noi. Iar Romania este, din acest punct de vedere, un loc in care ne place sa experimentam idei noi. Dar nu numai in Romania, ci si in alte tari putem face acest lucru. 

    BUSINESS Magazin: Credeti ca vom avea repede un dispozitiv mobil care sa fie bun la toate? Sa aiba si ecran mare pentru video, sa fie si mic si usor, sa poata trece rapid de la o retea la alta, sa nu consume mult curent?

    Richard Hanscott: Ne-a trebuit 20 de ani pentru a ajunge la telefoanele mobile din ziua de azi, despre care poti spune ca sunt fantastice. Dar pe masura ce ne indreptam spre alte modele de retele, mobilele va trebui sa evolueze si ele. Eu cred ca vor fi mai multe tipuri. Cand te plimbi pe strada vei folosi un anumit dispozitiv, dar cand esti la birou vei prefera altul, cu ecran mai mare si adaptat mai bine serviciilor video

    BUSINESS Magazin: Operatorii fac presiuni tot mai mari asupra producatorilor de terminale pentru ca acestia sa dezvolte produse adaptate cerintelor fiecaruia in parte. Nu mai regasesti anumite modele si in vitrina altui operator sau in magazine…

    Richard Hanscott: Asa procedam si noi cu asa numitele „signature-phones“ care poarta marca Orange. Avem cerinte extrem de exacte in privinta anumitor functii sau a designului, in general asupra a ceea ce credem noi ca este relevant din punctul de vedere al utilizatorului. Credem ca un produs marca Orange se va potrivi mai bine clientilor Orange. Dar am ales sa conlucram cu producatorii care folosesc diferite platforme pentru ca am considerat ca asa e mai sanatos pentru piata. Dar alegem intotdeauna modele ale producatorilor care s-au bucurat de succes. Lucram cu Microsoft, cu Symbian, cu PalmOne si cu dezvoltatorii de aplicatii bazate pe Java. Unele se potrivesc pentru telefoane scumpe, altele pentru cele ieftine.

    BUSINESS Magazin: Dar in privinta telefoanelor 3G?

    Nu vrem sa lansam telefoane 3G sub semnatura proprie pana cand acestea nu vor indeplini anumite caracteristici, nu ne vor aduce un avantaj din prezenta lor pe piata. Dar lucram foarte strans cu toti dezvoltatorii si producatorii, inclusiv Microsoft, pentru a aduce pe piata telefoane 3G bazate pe tehnologia lor.