BusinessMagazin

Author: adison

  • Iliescu si gustul razbunarii

    La Congresul PSD au cazut mastile: Ion Iliescu a recunoscut, gratie subconstientului, ca a ramas comunist iar Adrian Nastase a renuntat, tacit, la teza ipocrita „nu exista nici un conflict in partid“.

    Specialistul in efecte speciale a dat gres de aceasta data: in decorul modern, dominat de nuante de albastru fluorescent si proiectii multimedia, prafuitul politician pare decupat din alt film. Tuna de la tribuna din nichel si plexiglas, in fata unei sali care, in loc sa-l asculte incremenita, sa-l intrerupa doar cu aplauze si ovatii, isi permite sa-i raspunda obraznic! 

    Striga din ce in ce mai tare, devine aproape isteric, amenintator. Dar nu mai sperie pe nimeni. Dimpotriva. Se blocheaza de cateva ori, isi aranjeaza cu gesturi ezitante ochelarii cu rame demodate, tuseste iritat. Incearca sa-i raspunda acid unui rebel din sala, dar tonul nu-i e deloc convingator. Si-a pregatit un discurs de trei pagini. Scrise citet, cu litere mari. L-a repetat, ca de obicei, in fata oglinzii, de cateva ori. Totul parea in regula. Numai ca oglinda nu si-a permis niciodata sa-i raspunda „la misto“.

    Prestatia lui Ion Iliescu in fata Congresului PSD a facut deliciul mass-media. Mereu un magnet pentru comentariile ironice, fostul presedinte de tara si partid a fost, de aceasta data, linsat public, tocat mediatic cu o placere evidenta, exacerbata. Joia trecuta au cazut doua masti, simultan: pe de-o parte, Ion Iliescu a rostit cuvantul „tovaras“, provocand hohote de ras (intr-o sala ticsita, de altfel, de fosti tovarasi), recunoscand, gratie subconstientului, ca a ramas comunist; pe de alta parte, Adrian Nastase a admis, tacit, ca sceneta plina de ipocrizie „nu exista nici un conflict intern la PSD“ trebuie sa inceteze. Romania are nevoie de un partid social-democrat solid si modern, de o forta de stanga inchegata. Acest lucru nu se poate realiza fara mai multa sinceritate si mai putine fumigene. De aceea, faptul ca pesedistii s-au ciondanit, s-au ironizat reciproc, s-au certat si si-au pus „piticii pe masa“ e de bun augur. A fost un congres mult mai onest si mai interesant decat am fi crezut. 

    Ion Iliescu nu este, evident, omul capabil sa-si duca partidul pe drumul cel bun. Din acest punct de vedere, improspatarea conducerii PSD este binevenita. Pe de alta parte, insa, principalul partid de opozitie este pandit de pericolul indepartarii de electoratul sau stabil, de asa-zisii „asistati“, de marea masa a romanilor care inca nu inteleg mare lucru din „occidentalizarea“ tarii. Acesti oameni se vor simti abandonati si singuri fara Ion Iliescu, omul care va ramane in istorie ca fiind cel mai comunist presedinte democrat al Romaniei.

    Multi spun ca Iliescu n-a iesit din politica, asa cum a prezis, „cu picioarele inainte“, ci pe „barba“ (a se citi picioarele) lui. Fals. Cuplul Geoana-Nastase va avea de infruntat un critic acid, credibil si periculos, chiar din interiorul partidului: pentru ca Ion Iliescu nu-i va uita si nu-i va ierta pe cei care nu i-au permis sa-si incheie cariera politica asa cum a visat. 

    In politica, nimic nu se compara cu gustul delicios al razbunarii. Iliescu l-a simtit o data, in 25 decembrie ‘89. Daca-l vor mai tine puterile, va dori sa-l simta din nou.

  • Lungul drum al ziarului catre taraba

    Peste doua saptamani, tarabele vor cantari mai greu cu trei ziare: doua generaliste  si unul sportiv. In spatele lor se afla un poet si un nucleu de ziaristi (Gindul), doua firme din Insulele Virgine (Averea) si un deputat (Sport Total). Poetul si deputatul au spus ca pun la bataie cate un milion de euro pentru startul afacerii. Averea pleaca la drum cu doua milioane. Se potriveste socoteala de-acasa cu cea din targ?

    Daca apare un jucator nou pe piata biscuitilor, nimeni nu se mira. Si nimeni nu se intreaba cati biscuiti rontaie un roman anual. Daca, in schimb, un nou ziar isi anunta aparitia, reflexul industriei este sa arate cu degetul spre aglomeratia de pe tarabe. Mai nou, industria vorbeste in termeni de costuri si, in subsidiar, de interesele pe care un finantator le-ar putea avea, in conditiile in care cei mai multi proprietari de cotidiene se plang ca un ziar nu e o mare afacere.

    Cat costa sa faci un ziar? Gindul si Sport Total au anuntat valoarea investitiilor: cate un milion de euro fiecare. In general vorbind, este un milion de euro suficient pentru a face dintr-un cotidian o afacere de succes? Dar doua milioane de euro – cat a anuntat Averea? BUSINESS Magazin a lansat recent aceasta intrebare cunoscatorilor si, pe marginea raspunsurilor, a „croit“ un ghid necesar oricarui antreprenor care vrea sa lanseze un cotidian incadrabil in asa-numita „quality press“.

    Ce a rezultat? Puse cap la cap, estimarile cunoscatorilor din piata conduc la un business-plan care variaza intre 3 si 5 milioane de euro. Premisa acestor estimari este aceea ca ziarul respectiv nu este construit drept o intreprindere prin care se pierd bani dar se castiga influenta, ci ca un business in sine, deci lider de segment. De pilda, un cotidian nou care isi propune sa ajunga in top 3 al ziarelor de calitate are nevoie de minimum 5 milioane de euro, este de parere Cosmina Noaghea, director executiv Expres, divizie a Ringier (care editeaza cotidianul Evenimentul Zilei). Ajungi in top 3 intr-un an si jumatate, crede ea, iar pentru a ajunge lider absolut ai nevoie „de circa doi ani si jumatate de asteptare“.

    Daca se respecta reteta unui business-plan ca la carte. Cu echipa solida, infrastructura si tipar bine puse la punct, productie si tiparitura de calitate, marketing eficient, distributie fara deficiente, rezultate in vanzari de publicitate. O reteta cu know-how, in general. Care costa. Sa le luam pe rand. Un ziar care vrea sa se pozitioneze premium, va trebui sa furnizeze informatii „premium“, deci are nevoie de o echipa redactionala matura. Un jurnalist experimentat poate „costa“ la fel ca un salariat cu vechime intr-un departament-cheie al unei companii multinationale (500-600 de euro net, dupa unele estimari). Nicolae Bara spune ca „un salariu mediu“ la Sport Total este 400 de euro, ceea ce inseamna „in jur de 40.000 de euro“ net lunar pentru echipa sa de 90 de angajati. La aceasta suma se adauga diverse taxe, impozite si contributii a caror valoare poate egala fondul net de salarii – asta in cazul in care veniturile nete sunt reflectate real in cartea de munca. 

    Practica rara in presa, unde angajatorii prefera alte modalitati de plata, de exemplu sub forma drepturilor de autor – care presupune o reducere a taxelor datorate statului cu mai bine de 50%. 

    Al doilea punct din business plan: infrastructura. Comparand infrastructura necesara unui start-up in presa cotidiana cu o investitie in alt domeniu, Ionut Preda, consultant IT, spune ca diferenta este data de accentul pe care o companie il pune pe managementul informatiei. „Daca alte afaceri pot fi demarate cu un volum mai mic de investitii in IT, situatia este alta in cazul afacerilor care se bazeaza pe informatii. Este nevoie de o infrastructura IT performanta, deci cheltuielile cresc“, a spus Preda.

    Cat ar costa infrastructura unui ziar la inceput de drum? Depinde de numarul de angajati, de tipul ziarului si de activele necesare, spune el. Se da urmatoarea ipoteza: ziarul este construit de la zero si are nevoie de toata infrastructura de retea, de 100 de computere noi, cu toate licentele Microsoft – inclusiv cinci licente de paginare QuarkXpress (cat ar fi necesarul minim la un cotidian). La acestea se adauga o centrala telefonica buna si 30 de aparate telefonice (interioare si centrala); imprimante de retea de mare viteza (patru alb-negru, doua color); doua aparate de fotocopiat; un numar de 50 de abonamente GSM si infrastructura necesara unei variante electronice a ziarului, inclusiv o conexiune Internet de buna calitate. In total, o investitie initiala de circa 164.000 de euro, calculata la preturi de lista medii de achizitie. 

    Lunar, costurile de intretinere a acestei infrastructuri ajung la 7.500 de euro, spune Preda. Odata asigurata echipa si infrastructura, urmeaza cheltuielie de productie. Procesul de productie poate fi impartit in doua: cea propriu-zisa a articolelor, pe de o parte si cea a ziarului (ca produs finit), pe de alta. In cazul „productiei de informatie“, de baza sunt abonamentele la fluxurile de stiri si la serviciile foto (se pot adauga serviciile de monitorizare a presei, abonamente la publicatii autohtone si straine). 

    In cazul fluxurilor de stiri, costurile difera de la caz la caz. De pilda, pretul unui flux zilnic generalist Mediafax este de 1.300 de euro pe luna pentru un tiraj sub 100.000 de exemplare si 400 de euro cel de la Rompres. In cazul Agence France Presse, tariful pentru un ziar care se lanseaza este de 800 de euro pe luna pentru primele sase luni. „Ulterior, pretul este ajustat in functie de tirajul ziarului si de numarul de cititori,“, spune Claudia Silisteanu de la AFP. Reuters spune ca are abonati atat pentru serviciul de stiri, cat si pentru serviciul foto al agentiei. Pretul standard este de aproximativ 1.200 de euro, spune Anca Antohi, directorul de vanzari al Reuters. Pentru un ziar nou-lansat pretul poate fi coborat la 500 de euro pentru un serviciu.

    La lista de costuri se adauga fotografiile. Pe langa cele facute de fotoreporterii proprii, o redactie cumpara fotografii de la banci de imagini. „Costurile unui abonament lunar pot fi cuprinse intre 1.000 de euro si cateva mii de euro“, spune Carmen Constantin  de la Guliver. Pretul pe imagine se fixeaza in functie de dimensiunea reproducerii, cat si de  pozitia in cadrul publicatiei (coperta sau interior). Guliver spune ca pretul unei imagini poate varia intre 30 de euro si cateva mii de euro. La randul sau, Mediafax spune ca, de regula, cotidienele prefera abonamentul de 50 de fotografii pentru 150 de euro pe luna. Din arhiva, acestea prefera sa cumpere la bucata: 8 euro fotografia.

    Insa cea mai costisitoare parte din intreg lantul de „fabricare“ a unui ziar este tiparul. Acesta poate atrage, singur, pana la 30-40% din cheltuielile pentru un cotidian nou (in cazul cotidienelor consacrate insa, procentul poate scadea direct proportional cu vechimea si dimensiunea contractului). Multe trusturi si-au cumparat tipografii proprii care le ajuta nu numai sa taie din costuri, dar sa faca si bani. Daca luam cazul unui cotidian tip broadsheet (420×630 mm), cu 24 de pagini, dintre care 4 color, tiparit pe cea mai buna hartie din Europa (Lang 45 g/mp), un tiraj de 50.000 de exemplare, costa 5.000 euro pe zi, ceea ce inseamna peste 120.000 de euro lunar (sase editii pe saptamana), costuri fara discount. Pentru tiraje mai mari de 100.000 de exemplare, costurile lunare la tarife-lista sunt de 230.000 de euro, dar discounturile de volum sunt mult mai mari. De notat insa ca preturile de tipar mai sunt ajustate si de alti factori contractuali, cum ar fi durata contractului, volumul total de tipar, alte discounturi, dar si de alti factori spontani, cum ar fi intarzierile in livrarea ziarului la tipar si corecturile ce pot surveni intre timp (mai rare in cazul cotidienelor).

    De ce se mentin costurile de tipar ridicate? Dincolo de cheltuielile aferente consumabilelor si serviciilor de tipar, o cauza deloc de neglijat sunt „tirajele foarte mici“. Vorbind despre ele, Dana Cristescu, manager al tipografiei Coprint (tipareste Ziarul Financiar, Cotidianul, Jurnalul National) – spune ca acestea sunt o problema in Romania. Astfel ca „pentru un tiparitor este vital sa aiba cat mai multe produse de tiparit“. 

    Incepand cu a doua jumatate a anului trecut, capacitatile de prime-time s-au ocupat in toate tipografiile, subliniaza Dana Cristescu. „Eu am o lista de asteptare cu ziare deja existente pe piata, care vor sa obtina ore mai bune de tipar“, spune managerul Coprint.  Odata incheiat tiparul, urmeaza o noua veriga in lantul de productie: distributia. Cat costa ea? „Pentru ca nu exista o standardizare a bugetelor/business plan-urilor, avem cam cate… bugete, atatea obiceie“, spune Lucian Ionita, director de marketing si distributie la Jurnalul National si fost angajat al trustului Ringier. Din cauza aceasta, spune el, costurile de distributie variaza de la procente subunitare pana la 10-15%.

    „In general, ca sa distribui presa, ai nevoie de o echipa care-ti eficientizeaza tirajele, care-ti asigura logistica (transport, ore de livrare etc.), care tine legatura cu distribuitorii si cu abonatii“, spune Ionita. Asadar, primul cost cert sunt salariile si consumurile acestor oameni – comunicatii, combustibil, consumabile, amortizari ale computerelor si masinilor, chiria spatiilor in care se lucreaza sau se strang exemplarele nevandute. „Iar asta e foarte fluctuant, pentru ca poate fi vorba de un singur om (grupul Academia Catavencu) sau de 30 (Ringier Romania)“, explica el. 

    Urmeaza costurile de ambalare, cartare si transport. „Pentru ca nu toti editorii isi livreaza in intregime marfa in fata tipografiei. In plus, pe traseul de intoarcere, apar alte costuri: de transport, manipulare a ziarelor nevandute –  de regula acoperite din vanzarea retururilor ca maculatura.“

    In al treilea rand, trebuie mentionat comisionul de distributie, pe care Ionita il numeste „punctul cheie si de maxima pondere a cheltuielilor de distributie“, care este de 15-40%, in functie de titlu si distribuitor. Atentie, insa: pentru ca banii acestia „nu sunt platiti, ci raman la distribuitor, unii editori nu-l introduc in buget ca si costuri“, spune directorul de marketing si distributie de la Jurnalul National.

    „Alegerea strategica a publisherilor este influentata in primul rand de increderea in piata de distributie“, povesteste Ionita. Cei mai increzatori aleg solutii exclusive de la unul dintre cei doi mari engros-isti (Hiparion si Conpress). Cu un comision mai mare, scutesc compania de costurile unei echipe stufoase de distributie in-house. „Insa isi iau pe cap lipsa controlului direct si riscul pusului de oua in acelasi cos“, spune el.

    La polul opus sunt cei care-si fac din departamentul de distributie „propriul en-gros de presa“. Lucreaza direct cu 80-100 de firme, cu comisioane mai mici, au date de vanzare mult mai rapid. „Echipele lor sunt mult mai numeroase, iar riscul de neplata – cand lucrezi cu 100 de distribuitori –  este infinit mai mare“, subliniaza Ionita. 

    Care este totusi practica cea mai raspandita? Ionita spune ca aceasta se afla undeva la mijloc. De regula, publisherii aleg sa lucreze cu 10-20 de distribuitori, selectati dintre buni platnici si au echipe de 5-10 oameni in departament. E sigur insa ca „viitorul este al en-gros-istilor grei“, spune el. „Pana atunci insa, cine vrea sa-si controleze de la o treime la trei patrimi din cifra de afaceri – cat reprezinta veniturile din vanzare intr-un buget – acesta trebuie sa apeleze la varianta cu mai mult de un om pe distributie“, a conchis Ionita.

    „Normal ar fi sa lucrezi ori direct cu retaileri puternici, ori cu whole saleri puternici; la noi nici unii nu sunt dezvoltati suficient, si trebuie sa lucrezi cu amandoi. E un sistem hibrid“, a spus Alexandru Miristea, director de distributie al Publimedia International. El a mai spus ca Hiparion „tinde sa devina whole-saler national“. Adica sa duca publicatiile direct la punctele de distributie iar „proprietarul ziarului sa poata controla destinatia marfii “. De la distributie pana la tarabe este, asadar, un singur pas. De la tarabe pana in mana cititorului este, teoretic, tot un singur pas. Practic insa, acest pas poate sa nu existe deloc. Iar aceasta prapastie dintre ziar si cititor este cosmarul fiecarui publisher. Cum poti intra in topul preferintelor cititorului? In primul rand, el trebuie sa auda de tine, spun marketerii. Cum? In urma unor eforturi de marketing si promovare integrate si sustinute. Care, de asemenea, costa. 

    Teoria citeaza cateva tehnici de stablire a unui buget de comunicare necesar, „necontand daca este vorba despre un ziar sau despre un FMCG,“ spune Beatrice Danis, managing partner al FutureBrand (divizia de branding a McCann WorldGroup Romania). „Practica m-a invatat ca bugetul de comunicare trebuie stabilit/ajustat in functie de nivelul de cheltuieli al pietei pe care activeaza brand-ul respectiv. In acest caz specific, fiind vorba de introducerea pe piata  a unui brand nou, stabilirea unui buget se va face tinand cont si de stadiul in care se afla notorietatea brand-ul respectiv“, a spus Danis. 

    Pentru a ajunge la un nivel de notorietare satisfacator intr-o perioada foarte scurta, continua ea, si investitiile in comunicare trebuie sa fie „mult peste nivelul unui brand care activeaza pe piata de ceva vreme“.

    Astfel, un buget de marketing aferent unui business plan „ca la carte“ poate ajunge, in Romania, pana la 650.000 de euro net (circa 10-15% din turnover), spune Daniela Tomescu, marketing manager business press, Publimedia International. Bugetul include o campanie de lansare ATL (TV, radio, print si outdoor), activitati de PR specifice, o campanie BTL (evenimentul de lansare si o promotie), precum si activitati de marketing direct – toate se intind pe o perioada de 3 luni. „Desi poate parea mare, acesta este un buget rezonabil pentru o campanie cu impact garantat“, a spus ea. Tomescu subliniaza insa ca acest buget este necesar unui ziar care nu are in spate un trust care sa-i asigure „dealuri preferentiale in media“. De asemenea, un ziar nou care are in spate personalitati cu un relational bun in mass-media se poate „descurca“ si fara acest buget, pe termen scurt (insa nici un marketer nu recomanda o lansare fara o campanie integrata).

    Coborand insa din taramul practicilor de marketing profesioniste, realitatea indica bugete mult mai mici decat 650.000 de euro – in special in cazul unui ziar apartenent la un trust. Fara costuri sau cu preturi modice, ziarul se poate promova in-house sau prin intermediul promovarilor reciproce („in cross“) ale trustului cu alte grupuri de presa, pentru care, in mod normal, un ziar aflat la inceput de drum recurge la bartere, cedand astfel din spatiul sau de publicitate.

    Dar intrebarea se pune, firesc, si invers. Ar fi dispus un ziar consacrat sa faca barter cu un ziar nou-lansat? „Depinde de ziar“, spune Cosmina Noaghea de la Expres (Ringier). Spre exemplu, povesteste ea, in 2002 Evenimentul Zilei a avut un barter cu Gazeta Sporturilor cand echipa Ioanitoaia-Tolontan a plecat de la Ringier la Gazeta (campania cu „cea mai buna echipa din Romania – n.r.). „Sigur ca Evenimentul Zilei nu facea parte din Ringier la data aceea, dar cred ca e un exemplu bun“, a spus Noaghea.

    Ce se intampla insa in cazul in care publicatiile de prestigiu nu accepta barterul cu un ziar ce intra pe segmentul sau? Sunt trei variante. Prima, in care marketerii noului ziar se vad nevoiti sa cheltuie bani pentru a avea vizibilitate si succes pe termen lung. A doua varianta: scot putini bani din buzunar, iar succesul lansarii va fi pe masura, ca un foc de paie. Si a treia varianta: nu cheltuie nimic – ceea ce ar insemna ca focul nici macar nu s-ar aprinde (iar ziarul ar trece neobservat pe tarabe).

    La aceste cheltuieli se mai adauga evident si cele de creare a identitatii brand-ului. Numai acestea din urma pot fi cuprinse intre 25.000-50.000 de euro, conform tarifelor practicate de agentiile spe- cializate pentru o solutie de branding integrata. 

    In general vorbind, o concluzie ar fi aceea ca bugetele difera de la un publisher la altul. Determinanta in aceste diferente pare sa fie insa apartenenta la un grup de presa. Un trust poate sustine o mare parte din cheltuielile ziarului (mai ales la inceput). De exemplu, costurile administrative si logistice – chirie, utilitati, parc auto –  sunt suportate mai usor „la comun“. La fel si in cazul cheltuielilor de productie, tipar, marketing, distributie si promovare – care pot fi realizate cu know-how-ul, competentele si infrastructura trustului. Dar daca ziarul respectiv nu are in spate un trust? Atunci – prima ipoteza – are alte afaceri care sa il finanteze. Cum este de pilda situatia ziarului patronat de Nicolae Bara si condus de Andi Vilara. Pe langa compania care editeaza Sport Total (Frigomedia), Bara mai este actionar la Frigotehnica (echipamente frigorifice). Acesta mai detine o tipografie, Frigoprint, „cu o capacitate de printare de 50.000 de pagini pe ora“, conform proprietarului. 

    Cea de-a doua ipoteza ar fi ca ziarul are in spate un intreprinzator privat, dar cu o putere financiara mai mica. Ziar care este foarte probabil sustinut de o terta sursa de finantare. Cum este cazul ziarului Gindul, finantat de Dinescu (cand a anuntat noul ziar alaturi de Popescu, acesta a declarat ca nu dispune de fonduri).

    A treia si ultima ipoteza ar fi aceea ca ziarul se bazeaza pe curajul publisherilor si pe speranta ca o singura doza de perfuzie poate tine ziarul in viata pe termen lung. Practica insa a demonstrat ca – indiferent de ipoteza discutata – injectia de capital initiala nu este suficienta. La fel, nici „resuscitarile“ publicitare izolate. Publishing-ul nu este un exercitiu de portavoce. Este un business ca oricare altul, cu reguli de joc, castigatori si perdanti.

  • Un ziar nu e o fabrica de caramizi“

    Cel mai recent jucator activ pe piata ziarelor denumite „de calitate“ este Cotidianul, marca relansata de grupul Catavencu in toamna lui 2004. Cotidianul este inca in proces de consolidare –  o echipa are nevoie de timp „sa se formeze, sa se rodeze si sa performeze“, spune Doru Buscu, director editorial.

    Cunoscut mai degraba ca redactor-sef al Academiei Catavencu, Doru Buscu (foto) – directorul editorial al Cotidianului – spune despre piata ziarelor de calitate ca este „inca nedefinita“. „Si cred ca asa va ramane in urmatorii doi ani“, spune el referindu-se la piata pe care Cotidianul a reatacat-o in urma cu cinci luni, in urma unui joint-venture dintre grupul Catavencu si RH Press.

    La sfarsitul celor doi ani de „definire“ a pietei, Buscu crede ca se va cerne calitatea. In plus, vom asista la o separatie mai clara intre tabloide – gen Libertatea „si ceea ce ne place sa le numim ziare serioase sau sobre – cum ar fi Romania Libera“. Ca exemplu, Buscu ofera Evenimentul Zilei, despre care spune ca „joaca la ambele capete“. Ziarul contine informatie serioasa, amestecata insa cu ceea ce el numeste „continut frivol“. Cum se vor aseza pe piata ziarele pe cale sa intre in vartejul cotidian, asta va depinde de seriozitatea cu care vor aborda acest business. „Un ziar nu e o fabrica de caramizi, trebuie construit cu migala si rabdare“, spune directorul editorial de la Cotidianul. Buscu isi aminteste cum a repornit Cotidianul la drum. S-a plecat de la zero, de la cercetarea pietei. „Inainte de a prelua Cotidianul, am facut un studiu de piata, din care reiesea ca ziarul Cotidianul este o marca cu sanse bune de fi reabilitata. Avea o recunoastere buna si o reputatie onorabila. La randul lui, ziarul era in cautare de idei.“ Asa s-a ajuns la joint-venture-ul dintre Academia Catavencu si RH Press, completeaza Buscu.

    A urmat business plan-ul. Pentru primul an, sunt proiectate investitii de circa 1,8 milioane de euro. Buscu este realist si spune ca momentul amortizarii este indepartat. „O echipa are nevoie de timp ca sa se formeze, sa se rodeze si sa performeze“, argumenteaza el. Editorii ziarului nu par sa se grabeasca insa, dar sunt optimisti. „Avem niste obiective precise – si spre ele ne indreptam“, spune Buscu, In prezent, Cotidianul are vanzari de 20.000 de exemplare zilnic si un tiraj de 30.000 de copii. „Peste un an, il vad intre primele 5 ziare cotidiene, ca tiraj si in primele doua, in ce priveste atractivitatea.“ Comentand suma de un milion de euro pe care Mircea Dinescu a anuntat-o pentru investitia in Gindul, Buscu a spus ca, din punctul sau de vedere, un milion de euro ajung. „Dar depinde de ce vrei sa faci.“

  • TARZIU IN PAT

    Obiceiul de a merge tarziu la culcare nu este specific unui anume continent. Dimpotriva. Totusi, doua tari europene – Spania si Portugalia – se afla intre primele cinci tari ai caror locuitori prefera viata de noapte.

     

    Ora de culcare

    Tara

    Intre 12 – 1 a.m. (% din populatie)

    Dupa 1 a.m. (%)

    Total dupa 12 a.m. (%)

    1. Portugalia

    47

    28

    75

    2. Taiwan

    34

    35

    69

    3. Coreea

    43

    25

    68

    4. Hong Kong

    35

    31

    66

    5. Spania

    45

    20

    65

       

    Ora de trezire

    Tara

    Intre 5 – 6 a.m.

    (% din populatie)

    Inainte de 5

    a.m.(%)

    Total inainte de 6 a.m. (%)

    1. Indonezia

    50

    22

    72

    2. Vietnam

    44

    11

    55

    3. Filipine

    29

    12

    41

    4. Germania

    22

    7

    29

    5. SUA

    23

    6

    29

     

    Sursa: studiu ACNielsen, realizat In octombrie 2004 In 28 de tari din Asia-Pacific,

    Europa si SUA, pe un esantion de 14.000 de adulti.

  • O lume de gadgeturi

    Nesperat de mult s-a dezvoltat in SUA piata pentru o multime de gadgeturi auto sau de uz casnic care altundeva ar fi considerate inutile.Daca va plictisiti in timp ce conduceti spre serviciu, nici o problema: puteti vedea un film pe DVD.

     

    Daca rataciti mereu reteta preferata, nu va impacientati: noul cuptor cu microunde poate descarca retete de pe Internet. Daca nu reusiti sa va dati seama ca fructele din livada s-au copt, aveti la dispozitie un nou aparat care anunta cand fructul a ajuns la maturitate. Si lista poate continua, cu tot atatea inventii care n-au nici un rost decat poate acela de a amorti definitiv neuronii, reflecteaza revista Newsweek.

     

    O astfel de inventie naucitoare este si cana de cafea (sau alta bautura) care se incalzeste instant, lansata de firma OnTech. Instant inseamna pana citesti mai bine instructiunile, pentru ca pana la urma afli ca iti trebuie intre sase si opt minute pana cand bautura este gata.  OnTech a cheltuit 24 de milioane de dolari pentru dezvoltarea tehnologiei, mai ales pentru ca bautura sa nu se incalzeasca prea repede si sa scoata aburi, spun ei. Weisz mai spune ca firma sa va produce in curand un sistem de incalzire a supei, a ciocolatei calde si a ceaiului.

     

    Pana acum sunt 400 de milioane de cereri pentru achizitionarea unor astfel de cani, mai spune el. Succesul i-ar putea fi, insa, umbrit, de intentia cunoscutului producator de supe Campbell, care vrea sa lanseze impreuna cu Ford cuptoare cu microunde de mici dimensiuni, pentru automobilul personal.

     

    Reversul unor astfel de inventii ar fi ca numarul avocatilor din America s-ar putea dovedi insuficient pentru a acoperi viitoarele plangeri ale consumatorilor, comenteaza ironic Newsweek. Dar creativitatea producatorilor pare de neoprit.

     

    Masinile ar putea fi transformate in home theaters pe roti. Firma Custom Car Alarms din San Francisco a raportat de curand ca aproape jumatate din comenzile de instalatii de ecrane video pentru masina sunt pentru ocupantul locului soferului, nu pentru restul pasagerilor. „Asta e America zilelor noastre“, explica David Gregg, senior editor la Best Magazine. „Spiritul american a nazuit intotdeauna spre a construi mai mult si mai bine. Acum se vorbeste despre satisfactie la minut“, adauga Gregg.

     

    In aceste conditii, cine mai are timp sa astepte semnalul prin care senzorul isi schimba culoarea ca raspuns la modificarea mirosului, anuntand ca fructele s-au copt? N-ar fi mai usoara administrarea unor vitamine?, conchide articolul.

  • Faxul din Japonia

    Ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta cu noul Cod fiscal, intarziat prin Parlament pana in ultima clipa si apoi trimis de urgenta presedintelui Basescu la Tokio, ca sa-l promulge prin fax, a starnit deja destule comentarii cu tema politica.

     

    Relatia dintre Executiv si Parlament sau cea intre coalitia de guvernare si propria ei majoritate parlamentara se dovedesc, intr-adevar, mai pline de primejdii decat ar fi crezut guvernantii atunci cand au oferit proiectul Codului fiscal spre dezbatere parlamentarilor.

     

    Totusi, dupa ce au trecut cele cateva zile de confuzie, iar actul cel nou a intrat in vigoare, se pune iarasi problema surselor de alimentare a bugetului, o data ce impozitul majorat pe castigurile din piata de capital a fost amanat pentru la anul, iar expertii fiscali au dezvaluit deja cat de usor poate fi fentat impozitul pe tranzactiile imobiliare.

     

    Ministrul finantelor, Ionut Popescu, s-a declarat satisfacut pana acum mai ales de aspectul teoretic al chestiunii, considerand ca guvernul sau a reusit sa schimbe din temelii filozofia fiscala, prin faptul ca a mutat centrul de greutate al impozitarii de la munca si profit (prin cota unica) spre consum si speculatii (prin accize si impozitele pe tranzactiile speculative).

     

    Numai ca, dupa cum se vede din insusi textul Codului, schimbarea de filozofie n-ajuta foarte mult in practica: unificarea impozitarii la 16% e inca departe: mai asteapta tranzactiile de pe piata de capital, mostenirile, dar si contributiile la asigurarile sociale, iar mult discutatele impozite pe terenuri agricole si forestiere vor fi introduse abia la anul (interesant e ca acestea sunt protejate de desfigurarea in Parlament prin includerea lor in pachetul legislativ special privind proprietatea, pachet promovat de Guvern prin asumarea raspunderii). Iar intre timp, problema incasarilor bugetare ramane in suspensie.

     

    Ministrul Popescu a a afisat tot optimismul de care e in stare, afirmand ca gratie cotei unice au intrat in regimul fiscal normal 137.000 de locuri de munca din economia subterana si ca incasarile la buget pe luna mai au crescut cu 300% fata de mai 2004. Ar rezulta deci ca pana la sfarsitul lui 2005, minusul de venituri determinat de aplicarea cotei unice nu va fi de 30.000 de miliarde de lei, asa cum era estimat la inceputul anului, ci de mai putin de 10.000 de miliarde.

     

    Asa de mare e optimismul in Guvern, incat unii functionari au inceput deja sa vanda pielea ursului din padure: nici nu se zareste inca prima rectificare de buget si Eugen Chirovici, seful Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, a inceput deja sa promita ca va urma inca una, unde sigur vor fi suplimentate fondurile pentru IMM.

  • NOAPTEA IN CIFRE

    In 15 ani, obiceiurile de munca ale romanilor au suferit schimbari majore. Orele tarzii la care unii consumatori pleaca de la serviciu ii fac sa caute, pe de o parte, servicii si produse la care sa poata avea acces non-stop, pe de alta parte servicii si produse care sa-i ajute sa faca fata suprasolicitarii presupuse de un volum de munca mereu in crestere.

     

    400% cresterea traficului in reteaua de telefonie mobila Orange in intervalul 22:00-8:00, in perioada 2001 – 2004.

    12% ponderea traficului in intervalul 22:00-8:00, in reteaua Orange, in 2004.

    30% valoarea vanzarilor realizate in timpul „nocturnelor“ la Carrefour, din totalul vanzarilor unei zile.

    40,1% din populatia urbana s-a uitat la televizor intre 22:00 si 23:00 in aprilie-martie 2005, fata de 37,5% in 2004.

    80% din cele 112 farmacii Sensiblu au program non-stop.

    7:00-23:00 intervalul orar de functionare al Self’Bank-urilor, prin care clientii persoane fizice au acces la conturi exclusiv prin automate bancare, fara a se adresa unui angajat al bancii.

    50 numarul de agentii Self’Bank ale ING, in Bucuresti (20) si alte 10 orase din tara.

    50% cresterea consumului de bauturi energizante in 2005 (intre 0,5 si 0,7 cutii de 250 ml per capita) fata de 2004 (0,4 cutii de 250 ml per capita).

    54,4% cresterea, in valoare, a pietei de produse cosmetice anti-imbatranire in 2004 fata de 2003, conform Beiersdorf.

  • Cap compas Asia Centrala

    Romania incepe sa nu mai fie ce-a fost odata. Cel putin in privinta delocalizarilor, pentru ca aici salariul lunar a inceput sa creasca, noteaza L’Express. Leul se apreciaza continuu in fata euro, iar pana in 2007 tarifele la gaze si electricitate vor creste continuu.

     

    De aici tentatia intreprinzatorilor straini de a se indrepta spre alte tari, unde mana de lucru si preturile sunt, inca, foarte scazute. E cazul Ucrainei, al Republicii Moldova sau chiar al Georgiei, unde salariul mediu e inca mult in urma celui din Romania.

     

    Daca in anii ‘90 la moda pentru investitorii straini erau Ungaria, Republica Ceha, Slovacia si Polonia, acestea au fost detronate ulterior de tari ca Romania sau Bulgaria, numai ca intre timp si acestea au devenit piete scumpe. Expertii risca acum un pronostic: urmatoarea destinatie a intreprinzatorilor in cautare de oportunitati ar putea fi Asia Centrala – Uzbekistan, Kirgizstan sau Kazahstan. Evident, daca situatia de acolo se stabilizeaza, cu sau fara revolutii portocalii in prealabil.

  • SOCIETATEA CELOR 24H

    Nu mai departe de anii ‘70, curentul general de opinie in Occident era ca tehnologia ii va ajuta pe oameni sa munceasca mai putin. Deceniile urmatoare au demonstrat insa ca tehnologia ii ajuta de fapt sa munceasca mai mult: pagerele, apoi laptop-urile si telefoanele mobile ii conecteaza permanent la sarcinile de serviciu, pana acolo incat le transforma casa intr-un al doilea birou si ii fac disponibili 24 de ore din 24 pentru solicitarile din partea sefilor sau a subalternilor, stergand aproape complet diferenta dintre timpul de lucru si timpul liber.

     

    Imaginea omului cu laptop pe plaja s-a transformat dintr-una a libertatii intr-una a unei subtile sclavii moderne, iar cultura „societatii celor 24 de ore“ a devenit corolarul firesc al globalizarii. Pe de o parte, concurenta in crestere obliga la cresterea timpului de lucru si in acelasi timp a productivitatii: perdantele sunt tarile care au crezut ca pot ramane la vechea filozofie a celor opt ore de lucru si a concediului de patru saptamani pe an. Pe de alta parte, lucrul cu parteneri de afaceri sau colegi de multinationala aflati la celalalt capat al lumii face obligatorii calatoriile obositoare de-a lungul mai multor fuse orare sau teleconferintele la ore imposibile.

     

    1 din 5 numarul angajatilor din UE care presteaza munca in afara orarului diurn normal, lucrand ori in schimburi de noapte, ori cu program prelungit pana noaptea tarziu, conform unui studiu din 2000 al European Foundation. Jumatate din angajatii europeni lucreaza sambata, iar 1 din 4 duminica

     

    22 orele in minus petrecute pe saptamana de parintii americani cu copiii lor in 1999 fata de 1969, potrivit Families and Work Institute din New York

     

    3.335 ore media anuala a timpului de lucru, in 1999, pentru un cuplu american cu venituri medii si cu copii, cu opt saptamani de lucru mai mult decat in 1977, dupa un studiu al Economic Policy Institute

     

    30% pierderea capacitatii cognitive datorata lipsei unei nopti de somn. Doua nopti „pierdute“ cresc acest procent pana la 60%, conform National Sleep Foundation din SUA

     

    100 mld. dolari costul estimat de National Sleep Foundation, la nivelul anului 1999, al „societatii celor 24 de ore“ in SUA, de la accidentele provocate de lipsa de somn pana la scaderea productivitatii muncii, depresii si boli asociate oboselii. In 1992, cifra era de 77 de miliarde.

  • ROMANIA NON-STOP

    Ore nepotrivite de lucru? Nu mai exista. Tot mai multi romani lucreaza noaptea, in week-end-uri sau nu-si mai iau concedii: incapatanarea de a ramane competitiv, ca angajat sau ca patron, transforma noaptea in zi si timpul liber intr-o notiune cu totul relativa, tinand de la momentul ultimului deadline pana la inceputul lucrului la urmatorul proiect.

     

    Pentru societatea romaneasca e o schimbare profunda in stilul de viata fata de acum 15 ani: modelul bugetarului ahtiat de zile libere si pentru care serviciul se termina la ora cinci a fost inlocuit progresiv de modelul omului cu cariera, care doarme putin, isi vede rar familia si isi face cumparaturile dupa miezul noptii.

     

    La ora 10 seara, Cristiana V. se uita peste lista cu treburi de facut. Mai are de facut un raport, de trimis cam 30 de mailuri, de confirmat un proiect cu seful ei. Astea sunt treburile urgente, care o sa-i ia cam doua ore si ceva. Ar trebui sa mai faca inca vreo cateva, dar „daca vin foarte devreme, adica pe la 7 dimineata, le fac atunci“, spune ea. La 29 de ani, lucreaza intr-o firma care organizeaza evenimente, iar viata ei are un ritm contra cronometru. Are cearcane adanci, iar cele patru cafele pe care le-a baut incep sa-si piarda efectul. Si-ar vrea sa faca un dus, cat mai repede. Se mai uita o data la ceas: „Au mai trecut deja cinci minute“.

     

    Cristiana face parte din categoria oamenilor tineri pentru care cariera are atat de mare importanta, incat isi plateste aspiratia cu nopti nedormite, cu familia pe care o neglijeaza (asta o macina cel mai mult) si cu ceva riduri in jurul ochilor. Deocamdata.

     

    Pana sa devina un fenomen comun, munca „de noapte“ trece acum prin etapa „toata ziua si partial noaptea“. Cu intarziere, Romania repeta acum ceea ce s-a intamplat in SUA incepand din anii ‘80, iar in Europa abia din a doua parte a anilor ‘90. Pe o piata globalizata, e greu sa rezisti tendintei generale: daca prin deceniul trecut, europenii inca se uitau cu oroare la americanii care isi sacrificau somnul ca sa munceasca noaptea, acum Uniunea Europeana intelege ca nu va izbuti sa ajunga din urma SUA decat daca lasa balta saptamana de lucru de 35 de ore.

     

    „Noua Europa“ candidata la aderare si aflata in cautare de investitii straine a priceput si mai repede despre ce e vorba, spargand in ultimii ani piata muncii pe vechiul continent cu un entuziasm neasteptat, pentru ca aici munca in plus nu e privita ca o incalcare a dreptului la timp liber, ci drept singura sansa de afirmare profesionala. Dar cati romani s-ar fi gandit, cu mai putin de un deceniu in urma, ca vor ramane la serviciu pana la 10 sau 11 noaptea? Sau chiar pana la 3?

     

    Doar cei care lucrau in ture aveau experienta serviciului de noapte, si asta pentru ca lucrau in asa-numitele „unitati cu foc continuu“, uzine sau spitale. Acum, capitalismul postdecembrist a facut din programul de lucru nocturn sau mult peste opt ore o conditie a dezvoltarii profesionale pentru o multime de „gulere albe“ din sectorul serviciilor.

     

    Cristiana V. e obisnuita sa lucreze sase sau sapte zile pe saptamana, la o medie de 11-12 ore zilnic. „Am tot mai multe de facut. N-am nici cum sa declin responsabilitati, nici sa refuz proiecte care tin de competenta mea“. Si motivatia este simpla „banii si dezvoltarea profesionala sunt motive extrem de convingatoare pentru a face tot mai multe compromisuri cu timpul meu liber“.

     

    In situatia Cristianei se afla tot mai multi dintre cei care privesc viata ca o competitie permanenta: mai multi bani, avansari si, dincolo de toate, o pozitie sociala. Asa ajung tot mai multi tineri – caci ei sunt cei mai dispusi sa renunte la viata personala – sa-si petreaca toata ziua la serviciu. Mai mult, timpul de lucru nu mai e limitat la orele petrecute la locul de munca. „Internetul, laptop-urile, telefoanele celulare si conexiunile fara fir la Internet au modificat barierele programelor de munca.

     

    Asa se creeaza o noua cultura, in care omul este activ in fiecare ora din zi si fiecare zi din saptamana“, explica Tom Markert, Chief Marketing Officer la ACNielsen, companie care a realizat anul trecut, in 28 de tari, un studiu despre asa-numita societate a celor 24 de ore, unde granita dintre timpul de lucru si timpul liber tinde sa se stearga.

     

    Implicatiile acestui fenomen in economie merita urmarite. Au aparut magazine deschise pana la miezul noptii, convorbirile telefonice si consumul de energie sau de Internet cresc exponential de la an la an si s-au inventat chiar si pastile anti-somn, pentru cei carora nu le mai e suficienta o cafea sau un Red Bull. „Apar, de pilda, noi oportunitati de consum pentru alimente ambalate, iar producatorii au sanse extraordinare de a crea produse care sa fie mancate pe drum, la ore tarzii“, sugereaza Markert.

     

    Asa a descoperit Cristiana energizantele. In momentele cand nu mai are putere, un energizant e solutia cea mai la indemana. Produsele de acest gen sunt consumate, de obicei, in companiile unde se sta foarte mult peste program. „Si conducatorii auto profesionisti, sportivii si studentii fac parte din targetul nostru“, spun reprezentantii uneia din principalele companii de pe piata energizantelor. O piata de la care se asteapta o crestere de peste 50% pentru anul in curs. Daca anul trecut consumul mediu a fost de 0,4 cutii de 250 ml per capita, estimarile pentru 2005 se invart in jur de 0,5-0,7 cutii de 250 ml per capita.

     

    Dar unde si cand se vand energizantele? La benzinarii, vanzarile de energizante sunt mai mari seara si pe timp de noapte, iar la supermarketuri si minimarketuri doua treimi din vanzari se fac dupa ora 16, pana spre orele 22-23, explica reprezentantii aceleiasi companii, care au preferat sa isi pastreze anonimatul. Ideea se sustine si printr-o evaluare facuta de Rompetrol la cinci statii din reteaua sa, in diverse zone ale tarii. „La magazinele din aceste statii, vanzarile s-au triplat pe timp de noapte, in ultimii doi ani“, spune Luiza Sarpe, purtator de cuvant la Rompetrol.

     

    Si vanzarile de carburanti au crescut la randul lor, in functie de zona si trafic – fie cu 10%, fie cu 50% sau chiar cu 90% sau 200%, in numai doi ani. Pe de ata parte, Petrom nu are posibilitati tehnice pentru a masura exact vanzarile de noapte comparativ cu restul vanzarilor, dar „se observa o crestere a fluxului de clienti pe perioada noptii – in principal este vorba de oameni tineri“, declara Gabriel Nastase, director al Petrom. Pentru ca exista din ce in ce mai multi clienti care pun benzina noaptea si cauta chiar si pasta de dinti la benzinarie. Fiindca, la ora la care se intoarce Cristiana de la birou, supermarketurile si-au inchis deja portile.

     

    Pana la 12 noaptea, in Bucuresti sunt deschise nou aparutele Albinute, magazine ale retailerului lituanian VP Market, care a abordat piata romaneasca la finele anului trecut. Iar ritmul de deschidere a fost destul de vioi: in cinci luni, reteaua lituaniana a ajuns sa aiba opt magazine, iar pana la finele anului, vor fi 17, dupa cum a declarat recent pentru BUSINESS Magazin Dmitrijus Nikitinas, director de dezvoltare al VP Market.

     

    Unul din principalele avantaje ale Albinutelor este programul extins. Daca majoritatea supermarketurilor se inchid la opt sau zece seara, lituanienii au gasit o nisa: intre 22.00 si 24.00. Hipermarketurile Carrefour, la randul lor, si-au adaptat orarul, avand programe prelungite – pana la miezul noptii – in perioadele care preceda sarbatorile. „Vanzarile de la o «nocturna», adica in intervalul 20.00-24.00, pot ajunge si la 30% din cifra totala a vanzarilor dintr-o zi“, explica Andreea Mihai, director de marketing la Carrefour Romania.

     

    Tot ea a adaugat ca intr-o zi normala, spre finalul programului – intre 20.00 si 21.30 – se fac cam 10% din vanzarile din intreaga zi. „La Orhideea avem deschis pe tot parcursul anului pana la 22.00, deoarece este un magazin de centru si fluxul de clienti este foarte mare si seara tarziu“. Totusi, despre program non-stop nu poate fi vorba in magazinele mari, de genul supermarketurilor ca Billa sau Mega Image sau al hipermarketurilor Cora si Carrefour.

     

    Costurile de functionare ar fi prea mari si s-ar reflecta, obligatoriu, in pret. Programele permanente raman apanajul micilor magazine de cartier, unde clientul poate merge si in papuci de casa la ore mici, daca vrea cafea, o bere sau tigari. De dragul de a face si putina conversatie cu vanzatorul pe care il cunoaste, poate, de multi ani, Cristiana e dispusa sa scoata din buzunar mai mult cu 25% fata de preturile de hipermarket: in fond, pentru un pachet de cafea nu inseamna decat cateva mii de lei in plus. Dar ce face cand trebuie sa-si cumpere demachiant si creme antirid si e deja 1 noaptea? Cel putin la nivelul Capitalei, se gasesc farmacii deschise non-stop la aproape orice colt de strada.

     

    De altfel, tocmai datorita „noctambulilor“, farmaciile Sensiblu si-au marit vanzarile de noapte cu 65% (615.000 euro) in primul trimestru al acestui an fata de perioada similara a anului trecut, cand vanzarile inregistrate intre orele 22.00 si 8.00 au fost de 375.000 de euro. „E adevarat, totusi, ca fata de primul trimestru al anului trecut, vanzarile au avut de castigat si prin deschiderea a 35 de noi farmacii“, spune Claudiu Opran, director operational Sensiblu.

     

    El a observat ca in topul celor mai bine vandute produse pe timp de noapte se numara, in functie de valoarea vanzarilor, analgezicele, antibioticele, produsele de igiena, prezervativele si produsele cosmetice. Dar Cristiana, la aproape 30 de ani, are nevoie de produse care s-o ajute cu liniile acelea fine din jurul ochilor. Cosmeticiana i-a spus sa doarma mai mult, dar nu se poate.

     

    Mai simplu ii e sa foloseasca o crema antirid. Si intr-adevar, din categoria produselor cosmetice, cremele antirid de ingrijire a fetei manifesta un puternic trend de crestere, spune Diana Draghici, Product Manager la Beiersdorf Romania. In 2004, categoria a castigat mai bine de jumatate (54,4%) fata de valoarea din 2003, conform informatiilor ACNielsen.

     

    Dupa ce si-a cumparat si crema antirid de la farmacia din drum si a oprit si la benzinarie, Cristiana se indreapta spre casa. La orele la care ajunge, putine lumini mai sunt aprinse in bloc. „Pentru orele pe care le petrec acasa ar trebui sa-mi schimb tipul de abonament la electricitate“, isi spune, stiind ca primul lucru de facut dupa ce ajunge acasa e sa deschida computerul. Are de verificat acolo cateva mesaje. Pentru oameni ca ea exista o oferta speciala la Electrica.

     

    „Consumatorii casnici de energie electrica au posibilitatea de a alege, in functie de modul de viata si de activitatile desfasurate, unul dintre tipurile de tarife aprobate de Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Electricitatii“, explica Elena Voinea, purtator de cuvant Electrica. Tariful diferentiat zi / noapte ofera consumatorilor posibilitatea de a-si micsora valoarea facturii de energie electrica. Consumul preponderent nocturn si pe perioada week-end-ului (peste 60%) justifica alegerea unui abonament diferentiat pe zone orare.

     

    Situatia este similara si pentru convorbirile telefonice, fie ca e vorba de reteaua Connex, de Orange sau de RomTelecom. Toate au tarife reduse pentru convorbirile din week-end sau pe timp de noapte. Rezultatul? Numai in perioada 2001-2004, traficul in reteaua Orange a crescut de patru ori in intervalul 22.00-8.00. „In 2004, traficul dupa ora 10 seara a avut o pondere de 12% din totalul convorbirilor, fata de 10% in 2001“, afirma Andreea Popescu, Customer Service Executive Manager la Orange.

     

    Telefonul suna. E sotul Cristianei, care e in delegatie. A terminat proiectul pe care trebuie sa-l predea de dimineata. Desi e doua noaptea, se asteapta ca si Cristiana sa fie treaza. Companiile de telefonie mobila au sesizat repede cresterea cererii de convorbiri la ore mici. Orange Romania a lansat pentru abonati o optiune care le permite sa vorbeasca gratis nelimitat in retea cu unul, doua sau trei numere favorite, seara (de luni pana sambata in intervalul 22.00-8.00) si toata duminica.

     

    In plus, incepand din 25 aprilie, tinerii inscrisi in programul Orange Student pot vorbi cu ceilalti membri ai grupului la tarife cu 50% mai mici fata de tarifele standard, in intervalul 21.30-9.30 de luni pana sambata si toata ziua de duminica. Mai mult, Orange are si o optiune de acces nelimitat la Internet pe timpul noptii, „Night addict“, spune Andreea Popescu.

     

    Cristiana nu mai e studenta, dar in afara de verificarea mail-urilor personale foloseste uneori Internetul si pentru download-uri. Sunt o multime de fisiere mari care au nevoie de timp pentru a fi descarcate, nemaivorbind ca are nevoie de Net pentru informare. Asa ca pe „spinarea“ celor ca ea infloresc afacerile a sute de furnizori de Internet. Numai la nivelul Capitalei sunt peste 100 de provideri de cartier.

     

    Pentru a intra pe „nisa“ oamenilor tot mai acaparati de munca, au aparut si alte servicii. Pana nu de mult, orice treaba la banca trebuia rezolvata pana la orele 17.00 sau, in cel mai fericit caz, 18.00. De anul trecut, ING a introdus conceptul Self’Bank, prin care clientii persoane fizice au acces la conturi exclusiv prin automate bancare, fara a se adresa unui angajat al bancii. Reteaua cuprinde acum 50 de agentii in Bucuresti (20) si in 10 orase din tara.

     

    Asa ajunge si Cristiana sa-si plateasca facturile, sa faca depuneri si retrageri de numerar, plati, transferuri sau sa afle informatii despre conturile ei. Self’Bank-urile functioneaza intre 7.00 si 23.00, de luni pana sambata. „Am vrut un serviciu care sa fie disponibil pentru oamenii care ies tarziu de la serviciu si nu au cum sa ajunga la banca intre 9 dimineata si sase seara“, spune Calin Pop, PR Manager la ING.

     

    In unitati sunt amplasate bancomate speciale, automate bancare diferite de cele traditionale. Clientii pot nu numai sa retraga bani, dar sa si depuna. Totusi, pe Cristiana o ajuta mai mult multimatul, un terminal electronic care permite transferul de sume intre conturile clientului si alte conturi, dar numai din Romania. Asa isi poate plati facturile la lumina si la telefoane, dar nu numai.

     

    La lansarea Self’Bank-urilor, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, s-a aratat multumit ca la mai putin de trei ani de la prezentarea in pietele dezvoltate, acest sistem este functional si in Romania. Dupa cum arata lucrurile, cerere exista. Cea mai mare utilizare a Self’Bank-urilor are loc in jurul orei 18.00, cand numarul tranzactiilor realizate in cinci minute se apropie de 400, la toate cele 50 de agentii. Ritmul ramane destul de alert pana in jur de ora opt fara un sfert seara, interval in care se efectueaza, in medie, cam 300 de tranzactii la fiecare cinci minute, dupa cum sustine Calin Pop.

     

    Si dimineata se gasesc suficienti clienti care sa mearga la Self’Bank. Inainte de ora 9 dimineata, cand se deschid bancile, se fac chiar si peste 100 de tranzactii la fiecare cinci minute. „Ar fi bine sa platesc facturile maine dimineata“, isi spune Cristiana, butonand telecomanda televizorului. Ritmul de viata nu-i mai permite sa urmareasca programele TV, dar daca ajunge acasa in jur de ora 23.00 are toate sansele sa se relaxeze urmarind un film.

     

    Cu zece ani in urma n-avea ce vedea la televizor dupa ora 22.00, dar acum situatia e cu totul alta. Sunt o multime de programe pe care le-ar urmari cu interes, daca ar avea timp. Oamenii ca ea, care ajung seara tarziu acasa, sunt motivul pentru care si prime-time-ul s-a prelungit cam cu o ora fata de jumatatea anilor ‘90. In prezent, prime time-ul este cuprins intre 19.00 si 23.00, dupa ce a fost delimitat intre 19.00 si 22.00 la inceputurile televiziunii private in Romania.

     

    Extinderea prime time-ului a permis televiziunilor sa aplice tarife mai mari de publicitate si in intervalul 10-11 noaptea. Adica sa atraga mai multi bani, de la an la an. Anul trecut, de pilda, volumul incasarilor din publicitatea TV difuzata in prime-time a crescut cu aproape 50% fata de 2003, depasind 278 de milioane de euro, la valoare de rate-card, conform informatiilor Alfacont Mediawatch.

     

    Dar cresterea veniturilor din publicitate nu se datoreaza numai extinderii spatiului de prime-time, ci si calitatii audientei (educatia si veniturile telespectatorilor), de care advertiserii sunt direct interesati. TNS-AGB International arata ca in ultimii patru ani a crescut cu aproape 10% numarul telespectatorilor cu studii medii care s-au uitat la televizor intre 10 si 11 noaptea. In acelasi interval orar, audienta in mediul urban a crescut cu peste 2,5 procente in perioada ianuarie-aprilie 2005 fata de tot anul 2004.

    Dar daca nu e prea obosita, la ora 23.00 Cristiana ar prefera mai degraba sa iasa la un restaurant. Daca are rezervare.

     

    „Sunt momente in care inclusiv pentru ora 23 e bine sa-ti faci rezervare cu cateva ore inainte“, spune Catalin Mahu, purtator de cuvant al restaurantelor La Mama. El spune ca pana la ora 1-2 dimineata, restaurantele La Mama sunt pline.Sigur, acum isi permite sa mearga la restaurant, cat nu are un copil. Dar cand o sa aiba unul, stie ca o sa se poata baza pe o bona, care o s-o asteapte sa ajunga acasa. Agentiile de baby-sitter trebuie sa acopere programe tot mai lungi de supraveghere a copiilor. Tot noaptea lucreaza, de obicei, si personalul firmelor de curatenie angajate de marile companii.

     

    Nici n-au alta varianta, daca angajatii „elibereaza ringul“ tarziu in noapte si vin dimineata devreme. Asa se creeaza un cerc „vicios“, inexistent in economia romaneasca in urma cu 15 ani. Bonele, angajatii firmelor de curatenie, vanzatorul de la magazinul din colt – toti lucreaza noaptea, la randul lor, pentru ca oameni precum Cristiana au nevoie de serviciile lor.

     

    Mentalitatea fata de slujba s-a schimbat si ea radical fata de perioada comunista. „Si orele de incepere a programului au «migrat» de la 7-7.30 dimineata spre ora 9, care este, practic, o adaptare la modelul european“, spune Mircea Kivu, sociolog, director general al Institutului de Marketing si Sondaje (IMAS). Explicatia este ca, fata de perioada dinainte de ‘89, s-a schimbat mult structura timpului de lucru. Exista tot mai multe joburi cu program flexibil, mai ales pentru tinerii angajati, iar aceasta notiune nu este echivalenta cu cea veche a „orelor suplimentare“, platite separat.

     

    „Cel putin in mediul privat, cu exceptia sectorului industrial, este rar intalnita plata pentru orele de munca. Acum se lucreaza mai mult pe sarcini“, adauga Mircea Kivu. De altfel, 68% din romanii din mediul urban inclina catre un loc de munca bine platit, dar care necesita 10-12 ore de munca pe zi, eventual si in week-end, dupa cum arata Barometrul de Opinie pentru 2005, realizat de Institutul pentru Libera Initiativa, in colaborare cu Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS). Acelasi studiu arata ca jumatate dintre romanii din mediul urban prefera un loc de munca bine platit, chiar daca nesigur. Cauza? Salariile relativ mici, care creeaza nevoia oamenilor de a-si suplimenta veniturile.

     

    Totusi, pe termen lung, considera Mircea Kivu, „va exista un recul al acestui fenomen, pentru ca acum suntem in faza in care angajatii sunt «storsi la maxim», mai ales in domeniul privat“. Dupa modelul occidental, vor aparea metode de regularizare a orelor de munca, fata de programele de munca actuale, care sunt cvasipermanente. „Un asemenea program este distrugator pe termen lung“, spune conf. dr. Maria Nica-Udangiu, medic primar, director al spitalului Obregia.

     

    Dar riscurile medicale sunt inevitabil subestimate intr-o economie ca a noastra, aflata intr-o faza de crestere rapida si de recuperare a intarzierilor de tot felul. „Intr-o lume in care ritmul este tot mai alert, ziua de 24 de ore este un «dat»“, spune Martin Moore-Ede, medic specializat in problematica somnului, autorul cartii „Societatea de 24 de ore: Intelegerea limitelor umane intr-o lume care nu se opreste niciodata“ (1993).

     

    Moore-Ede este fondator si presedinte al Circadian Technologies Inc., o firma de consultanta care a lucrat cu peste 300 de organizatii – intre care 3M, Monsanto, General Motors si NASA – pentru a le ajuta sa-si construiasca cele mai bune sisteme pentru programe de munca non-stop. Companiile au de castigat de pe urma programelor de munca non-stop. Totusi, organismul uman nu face fata totdeauna, pentru ca are nevoie de 8 ore de somn pe noapte. Dar in timpul saptamanii, durata medie de somn a unui adult din zilele noastre s-a redus la 7 ore pe noapte. Iar in timp, lipsa de somn are urmari nefaste tocmai pentru munca. „Poti scoate carbune din mina sau sa indoi otel, iar in acest timp creierul sa fie in repaus.

     

    Dar intr-o era in care mai mult conteaza creativitatea – puterea creierului – decat puterea bratelor, munca la «capacitatea de avarie» nu este suficienta. Abilitatea de a fi creativ «zaca» in zona frontala a creierului, iar acele arii sunt cele mai afectate de lipsa somnului“, explica Martin Moore-Ede. Si intr-adevar, o data cu joburile bine platite, dar solicitante, apar modificari de somn: oamenii muncesc in loc sa doarma sau nu mai pot dormi din cauza stresului.

     

    Consecinta: cresterea afacerilor cu medicamente. La nivel mondial, cresc vanzarile de pastile anti-somn, pe de o parte, dar si de somnifere ori antidepresive, pe de alta parte. Un studiu ACNielsen arata ca in 2004, in SUA, vanzarile de produse anti-somn au crescut cu 1,7% fata de 2003, ajungand la aproape 240 de milioane de capsule, la o populatie totala de 275 de milioane. Ceea ce inseamna ca aproape fiecare american a luat cel putin o pastila anti-somn in 2004. In acelasi trend se inscriu si vanzarile de somnifere din SUA, care au urcat cu 0,8%, ajungand la aproape 600 de milioane de capsule.

     

    La nivel mondial, 37% din adulti nu se duc la culcare decat dupa miezul noptii. Media europeana se invarte in jur de 32%, arata acelasi studiu al ACNielsen. Cat despre ora la care isi incep ziua, europenii sunt mai lenesi decat americanii. Doar 15% dintre europeni se dau jos din pat pana la 6 dimineata fata de 29% din americani. Ce sanse sunt insa ca organismul uman sa fie pacalit, iar alternantele naturale zi/noapte si munca/somn sa fie manipulate dupa plac?

     

    Ritmul circadian, adica ceasul biologic care forteaza orice creatura pamanteana sa „functioneze“ in functie de rasaritul si apusul soarelui, e greu de invins. David Neubaur, autor al cartii „Intelegerea lipsei de somn: Perspective ale insomniei“, sustine ca „in viitor medicamentele ii vor ajuta atat pe oamenii care lucreaza noaptea, cat si pe oamenii care au probleme cu ritmul circadian“.

     

    Numai ca pastilele anti-somn pot avea si efecte adverse – dureri de cap, oboseala si depresie. In 2004 s-a dovedit ca in ochiul uman exista celule al caror singur scop este sa transmita creierului informatii despre lumina. Daca aceste celule pot fi pacalite asupra naturii luminii, organismul uman ar putea functiona la lumina artificiala ca si in conditii de lumina naturala. Altfel spus, noaptea ar fi ca ziua.

     

    Dar sa faci o lumina artificiala care sa aiba aceleasi calitati ca lumina soarelui nu-i tocmai usor, daca luam in considerare ca si intr-o zi innorata lumina solara este de 500 pana la 1.000 de ori mai stralucitoare decat lumina folosita in birouri si fabrici. E nevoie de o lumina de mare intensitate, care sa dureze mult, pentru a pacali ceasul biologic, explica oamenii de stiinta care au gasit explicatia adaptarii organismului uman la diverse fuse orare, spre deosebire de muncitorii care lucreaza in ture de noapte si nu se obisnuiesc cu ritmul de lucru.

     

    Exista insa si cercetatori mai precauti in a se amesteca in ceva atat de intim ca ritmul biologic. E posibil ca muncitorii de noapte sa fie mai alerti in timpul orelor de program, dar ce se intampla in timpul zilei? Studiile arata ca o noapte „pierduta“ scade cu peste 30% performantele cognitive, iar proportia creste la 60% dupa doua nopti albe. Pana in ce punct pot compensa medicamentele aceste neajunsuri ramane de vazut. „Ajungem sa privim somnul ca pe o boala“, conchide David Neubaur.

     

    Mai bine sa vedem cum „functioneaza“ somnul inainte sa ne grabim sa-l eliminam din viata omului, spun oamenii de stiinta. Dupa obiceiurile de somn, cercetatorii au impartit deja oamenii in doua categorii: ciocarlii (cei care se trezesc devreme) si bufnite (cei care functioneaza mai bine noaptea). Poate in viitorul nu foarte indepartat, la angajari, vor deveni comune testele care sa depisteze tipul genetic – ciocarlie sau bufnita. La o asemenea perspectiva se raporteaza cei ce cred intr-o viitoare epoca de adevarata libertate a muncii, unde notiunea de elasticitate a programului sa poata fi aplicata in beneficiul angajatului, cu intelegerea faptului ca firma are de castigat tocmai atunci cand angajatii isi folosesc corect datele biologice.

     

    Pana sa dea insa astfel de teste, romanii se bucura deocamdata ca epoca in care era de ajuns sa semneze condica la ora fixa pentru a-si merita lefurile a trecut. E drept, asta se plateste scump: oameni cum e Cristiana V. dorm, se distreaza si isi vad de familie infinit mai putin decat parintii sau bunicii lor. Nu au de ales si sunt constienti de asta. In buna masura, Romania a ajuns o societate a noctambulilor grabiti, sfortandu-se sa traga dupa ei economia cu o indarjire de capsunar care vrea sa trimita mai repede bani acasa.