BusinessMagazin

Author: adison

  • Slalom printre tepe

    Autorul acestei carti intrematoare este Alan H. Cohen, un personaj care, dincolo de ocean, cel putin, este privit ca un „guru“ al „self-help“-ului (iata doua cuvinte care n-ar trebui sa va descurajeze, doar pentru ca, la noi, au prins sa emane doar conotatii peiorative).

     

    Cohen a scris 17 carti, publica articole in New York Times, sub titlul generic „Chicken Soup for the Soul“, iar rubrica sa lunara „From the Heart“ apare simultan in saizeci de reviste din lumea intreaga. Cartile sale au fost traduse in 12 limbi, printre care, recent, si romana. Titlul cartii traduse la Nemira la finele anului trecut („Viata ca o teapa“) suna, in original, „Why your life sucks“. Autorul, se vede treaba, nu are teama de vorbe incorecte, si asta nu doar ca sa para simpatic, ci pentru ca intreaga lui filosofie se sprijina pe adresarea directa, fara fite, si pe o perceptie netrucata a lumii din jur, lipsita de exagerari.

     

    Alan H. Cohen vrea sa fie omul pentru care „ce e-n gusa si-n capusa“ – spune lucrurilor pe nume si se straduie sa ne invete sa facem acelasi lucru. Cu toate ca stie ca „teapa“ si „a tepui“ sunt „cuvinte urate si neacademice“, autorul nu se poate opri sa constate ca le auzim peste tot, nu  numai pe strada, „pentru ca sunt foarte sugestive“. Prin urmare, spune el, luand aceste cuvinte in brate, „cand iei multe tepe sau iei viata ca pe o teapa, esti foarte departe de ceea ce ar trebui sa fii, traiesti cu sufletul pustiit, n-ai putere si-ti plangi de mila“. Aceasta paralizie in fata infernului vietii trebuie vindecata, in primul rand, prin aflarea celor 10 tipuri  fundamentale de teapa pe care realitatea ni le ascute la tot pasul.

     

    La o privire grabita, ele ar fi: faptul ca iti risipesti puterea, ca nu te astepti la nimic bun (adica vrei sa vezi viata ca pe o continua si nemiloasa teapa), ca te lasi condus de aparente, ca iti irosesti energia pe lucruri care nu iti plac, ca incerci permanent sa dovedesti ceva, ca spui „da“ cand, de fapt, ai vrea sa spui „nu“, ca traiesti cu convingerea ca trebuie sa faci totul singur, ca incerci sa modelezi oamenii (acum, fie vorba-ntre noi, Cohen cam asta face), ca ai uitat sa te bucuri de calatorie. Aici, calatoria denumeste, de fapt, viata propriu-zisa si inaintarea noastra spre capatul ei.

     

    Ce poate procura bucurie in acest voiaj? Intelegerea faptului ca „scopul vietii nu este sa ajungi teafar in pragul mortii, ci sa traiesti atat de bine incat moartea sau teama de ea sa nu-ti umbreasca bucuria, sa traiesti atat de plenar  incat sa nici nu bagi de seama cand vine moartea“. Suna frumos, desigur, dar, cum se zicea pe vremuri, „teoria ca teoria, dar practica ne mananca“.

     

    Recurgand la o metafora, noi suntem, in opinia autorului, precum pestisorul auriu din bocal: coplesiti de dimensiunile lumii inconjuratoare, dominati de spaima uriasilor din preajma, pietrificati in adorarea unui univers incomprehensibil, in care nu putem trai in mod autentic. E de ajuns sa fim mutati in iazul natural de la munte sau printre ceilalti copaci ai padurii, ca sa scapam de complexul „Liliput“ si sa ne dezvoltam firesc, constienti de adevarata noastra natura si de evantaiul de posibilitati interioare de care dispunem.

     

    Alan H. Cohen, Viata ca o Teapa,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2005

  • NOUTATI

    Dezgustatoarele ruine ale puterii

    Profesiunea lui de baza (psihiatru), precum si infernala experienta a razboiului colonial din Angola, unde si-a satisfacut serviciul militar, au hranit cele dintai romane ale lui Antonio Lobo Antunes, unul dintre cei mai importanti scriitori lusitani. Observarea si descrierea nemiloasa a Portugaliei, amintirea anilor de domnie a lui Salazar, amaraciunea esecurilor amoroase, politice si istorice creeaza in fiecare dintre romanele sale o atmosfera singulara.

     

    In „Manualul inchizitorilor“, personajul  cvasi-senil internat intr-un azil de batrani si care isi urla amintirile a fost pe vremuri un om puternic si temut. Unul dintre aceia care guverneaza din umbra, unul dintre cei care ucid fara sa fie pedepsiti. Puterea lui discretionara s-a ofilit insa in scurt timp si nu oricum, ci la modul tragic.

     

    Antonio Lobo Antunes, Manualul inchizitorilor,

    Editura Humanitas, BucureSti, 2005

    Fantomatica Japonie

    In cuvantul inainte al integralei operelor lui Lafcadio Hearn editorul spune ca „L.H.“ este aproape la fel de japonez ca un haiku. Si unul si celalalt sunt forme de arta japoneza. Haiku-ul este o nascocire indigena, Hearn a devenit cetatean japonez si s-a casatorit cu o japoneza, luandu-si numele de Yakumo Koizumi.

     

    Fuga lui de civilizatia occidentala l-a adus in Japonia in anul 1890, iar dragostea lui nesfarsita pentru frumusete si serenitate, pentru obiceiurile tihnite si valorile durabile l-au facut sa ramana aici pentru restul vietii, transformandu-l intr-unul dintre cei mai de seama interpreti ai culturii din tara Soarelui-Rasare.

     

    ovestirile adunate in volumul „Visul unei nopti de vara“ sunt intamplari „nemaipomenite“, care aduc in scena nu doar detalii ritualice si decoruri pitoresti specifice spatiului japonez, ci si un intreg panteon de credinte si viziuni mitologice stranii, de personaje supranaturale care au bantuit mentalul extrem-oriental.

     

    Lafcadio Hearn, Visul unei nopti de vara,

    Editura Leda, Grupul editorial Corint, BucureSti, 2005

  • Odata traiam pentru Beatles

    Cand eram mai tanar, cu mult inainte de aparitia britpop-ului care sa le reinvie compozitiile, cu mult inainte de aparitia celor de la Oasis care sa se pretinda incarnarea lor, ceva mai spurcata la gura ce-i drept, eu si cu prietenii mei traiam pentru The Beatles.

     

    Cantam intr-o trupa ce interpreta preluari dupa Beatles, am mers intr-un turneu al misterelor magice la Liverpool ca sa vizitam casele in care crescusera John, Paul, George si cu Ringo, obisnuiam sa ne testam unii altora cunostiintele in materie de  versuri ale trupei si detalii putin cunoscute despre acestia. (Stiati, bunaoara, ca Paul canta la tobe in piesa „Wild Honey Pie“? Stiati despre teoriile conspiratiei legate de numarul de inmatriculare de pe coperta albumului Abbey Road?). Stiu ca paream teribil de obsedati, dar cu toti aveam aproximativ unsprezece ani pe atunci, asa incat cred ca ne-ar putea fi iertat entuziasmul pre-adolescentin.

     

    O asemenea obsesie pentru The Beatles nu e deloc ceva neobisnuit. Este motivul pentru care continua sa fie publicate carti despre cei supranumiti The Fab Four (Cei Patru Magnifici), pentru care se mai relanseaza si astazi inregistrari demo abia audibile cu cantece de la inceputurile trupei, pe care le cumpara un public plin de adoratie. „Beatlemania a muscat tarana“, cantau The Clash; din punctul meu de vedere lucrurile nu stau chiar asa. Ba chiar pare irefutabil de vie si plina de viata, dupa patruzeci de ani.

     

    Asadar, data fiind obsesia mea din tinerete pentru Beatles, ar fi fost de asteptat ca atunci cand cel mai recent album semnat Paul McCartney a iesit in septembrie anul trecut sa fi dat fuga sa-l cumpar. N-am facut-o. Nu voiam sa-l ascult. Doar recomandarea unui prieten si munca de lamurire depusa de acesta m-au facut sa ma decid sa acord o sansa acestui LP. De ce? Pentru ca la momentul actual, The Beatles reprezinta in mod covarsitor partea rea a muzicii de azi.

     

    Unu la mana, genul de oameni care-i idolatrizeaza pe Beatles tind sa fie genul de barbosi puritani intr-ale muzicii, care nu sunt de acord cu „partea electronica“ din muzica moderna. Sunt obsedati de autenticitate, de nostalgia trecutului, de amplificatoare „de epoca“ si de plictisitoarele seturi de 10 CD-uri cu muzica pe care le-au ascultat deja de o suta de ori. Tocmai aceasta atitudine de tip ochelari de cal ii determina pe oameni sa ramana orbi la formatiile moderne care fac exact ceea ce faceau si Beatles la vremea lor, si anume o muzica incitanta.

     

    Doi la mana, The Beatles n-au fost niciodata chiar atat  de buni. Erau buni, iar la apogeu erau chiar incredibil de buni, dar nu merita nicidecum piedestalul semet pe care au fost instalati. Astazi, cand e acceptabil sa se cante versiuni simfonice ale pieselor trupei la Royal Albert Hall, iar cand Lennon si McCartney sunt considerati „genii“ ale secolului XX, ceva e in neregula. Nu trebuie decat sa te uiti la contemporanii The Beatles, cum ar fi un Bowie aflat la inceputurile sale, The Small Faces, Van Morrison sau Rolf Harris, ca sa intelegi ca aceasta maniera de compozitie a pieselor nu era unica si nici limitata in vreun fel la John si Paul.

     

    Existau sute de alti compozitori, in jurul carora s-a facut mult mai putina publicitate, care produceau o muzica la fel de incitanta, miscatoare si memorabila. Genul de oameni care-i considera pe Beatles un fel de semizei o fac pentru ca nu au deloc habar de cultura pop si se agata de cea mai solida si sigura stanca de geniu indubitabil intr-o mare de nesiguranta. De aceea nu am fost interesat atunci cand am auzit de noul LP al lui Paul McCartney. Nu m-a interesat. Stiam la ce sa ma astept. Sau cel putin asa credeam.

     

    „Chaos and Creation in the Backyard“ („Haos si Creatie in curtea din spate“) nu prea s-a dezlipit de player-ul meu. M-a uimit. De parca cineva ar fi luat ultima parte a LP-ului Abbey Road si ar fi extins-o la un album complet. E Paul la apogeul sau, fara fragilitatea capricioasa si elaborata, fara pretiozitatea care face ca majoritatea pieselor sale solo sa fie prea lesinator de dulci. In mare parte, cu exceptia ultimelor catorva minute ale ultimei piese de pe album, „Anyway“, ce aluneca inspre un dub stil King Tubby, cat se poate de contrar muzicii pe care ne-am obisnuit s-o asteptam de la Paul, acesta este un teritoriu solid McCartney.

     

    Producatorul Nigel Godrich, care a colaborat cu nume ca Radiohead si Beck, a fost, se pare, de o sinceritate brutala in evaluarea cantecelor neterminate ale lui Paul, reducand albumul la un miez de piese spectaculoase. Daca aveti mai mult de unsprezece ani si mai sunteti inca obsedati de Beatles, a.) ar trebui sa va fie rusine si b.) ati cumpara probabil si sunetele produse de Paul cand se usureaza, iar acest LP va va placea la nebunie. Restul ati putea fi sceptici. S-ar putea sa aveti amintiri terifiante din perioada Wings si despre unele dintre proiectele solo ale lui Paul. Nu va fie frica. Acesta este un album care se cere ascultat.

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Unde poti avea 3 ani la rand cu cresteri de 3 digiti?

    Cel putin opt milioane de europeni au instalate pe telefoanele mobile un joc „made in Romania“. „Vinovata“ este compania franceza Gameloft, care are cel mai important studiou de productie in Romania – aproape un sfert din cei 2.000 de angajati pe plan mondial si cea mai semnificativa capacitate de productie.

     

    Gameloft tocmai a depasit al treilea an de „three digit growth“, adica sporirea cu peste 100% a veniturilor, evolutie ce a tinut pasul cu mersul rapid al inovatiilor pe piata telefoanelor mobile si cu dezvoltarea exploziva a capabilitatilor tehnice de care dispun noile terminale.

     

    Compania a fost initial o divizie a producatorului de jocuri Ubisoft, prezent si acesta in Romania, si a devenit entitate de sine statatoare in 1999. „In anul 2000 aveam 16 angajati, iar in prezent in jur de 480“, spune Paul Friciu, studio manager al Gameloft. Explozia rezultatelor afisate de companie a venit in 2002, anul aparitiei primelor telefoane mobile cu suport Java, platforma care asigura capabilitatile multimedia ale acestora. In timp, programatorii de la Gameloft au trecut si pe alte platforme de dezvoltare – Brew, folosita cu precadere in Statele Unite, precum si Symbian.

     

    Conform unui studiu Screen Digest, piata jocurilor pentru telefoane mobile a ajuns in 2005 la 1,7 miliarde de euro – de la 850 de milioane de euro in 2004. Iar pentru 2010, specialistii estimeaza o valoare a pietei de 7 miliarde de euro. „Daca veniturile obtinute de operatorii de telefonie din traficul de voce si-au mai pierdut din elan, atunci a crescut traficul de date.

     

    Jocurile aduc venituri in crestere, iar sectorul este din ce in ce mai important“, spune analistul David MacQueen. Liderii pietei, care cumuleaza 30% din venituri, sunt Gameloft, in Europa, si Jamdat – in SUA. Jamdat a fost achizitionata, in decembrie 2005, de catre Electronic Arts, unul din gigantii jocurilor pe computer, intr-o tranzactie de 680 de milioane de dolari. Mai trebuie spus ca Jamdat isi face simtita prezenta si  in Romania – compania a achizitionat deja spatii pentru birouri si a inceput sa caute progamatori, fiind o prezenta activa pe site-urile de recrutare a fortei de munca.

     

    Si studioul Gameloft din Romania se va muta din actuala locatie, devenita de ceva vreme neincapatoare. La cei 30 de ani ai sai, Paul Friciu nu pare apasat de faptul ca studioul pe care il conduce se afla, in ierarhia interna a Gameloft, pe primul loc in ceea ce priveste puterea de productie si pe locul doi in privinta numarului de angajati. A venit la Gameloft ca game-designer, dupa ce a fost redactor la o publicatie specializata pe jocuri si dupa o scurta colaborare cu o editura bucuresteana care a cochetat la un moment dat cu ideea producerii unui joc pentru PC.

     

    Ultimul joc finalizat este varianta „telefonica“ a filmului „King Kong“, lansare menita sa intregeasca echipa „film – joc pe PC – joc pe console“, care practic a reinventat povestea gorilei uriase. Din cate spune Friciu, in cazul jocurilor pentru mobile, profilul consumatorului este diferit fata de al utilizatorilor de PC sau consola: multi nu au experienta in ceea ce priveste jocurile, de unde nevoia de claritate in gameplay; in acelasi timp, este nevoie ca jocul sa poata fi jucat in reprize scurte, in timpul calatoriilor cu metroul sau la vreo coada in magazin sau la cinema. „Teoretic, este un utilizator normal, multi nefiind dedicati jocurilor. Cel mai activ segment este cel al tinerilor cu varste cuprinse 14 si 26 de ani“, explica el. 

     

    „Rubedenia“ cu studiourile Ubisoft le-a asigurat celor de la Gameloft un numar de licente de jocuri PC care au fost adaptate pentru piata mobilelor – „Prince of Persia“, „Might and Magic“ sau „Brothers in Arms“; un alt segment care furnizeaza idei pentru jocuri este cel cinematografic – mai sus pomenitul „King Kong“ este un exemplu, alaturi de „War of the Worlds“, de exemplu, film lansat in vara anului trecut in regia lui Steven Spielberg, cu Tom Cruise in rolul principal.

     

    Jocurile dezvoltate in-house, special pentru piata mobilelor, compun ultima categorie: „Block Breaker“, „Asphalt: Urban GT“ sau „New York Nights“. Nu lipsesc nici clasicul Solitaire sau cateva variante de poker cu tenta sexy. Dintre toate acestea, „Block Breaker“ este un concept 100% romanesc si un hit, aflandu-se pe telefoanele a circa doua milioane de europeni; produse in Romania in intregime sau intr-o pondere importanta mai sunt „King Kong“, „War of the Wolds“, „Prince of Persia Warrior Within“. „In 2002 lucram pentru telefoane alb-negru, cu rezolutii mici, memorie putina si procesoare slabe.

     

    In prezent, multe telefoane ofera posibilitatea rularii de jocuri complexe, in 3D, iar puterea de calcul a crescut considerabil. PC-urile au parcurs acest drum in 15 ani, telefoanele mobile in numai doi ani. Tehnologia exista, a trebuit numai sa apara cererea si vointa de a pune la lucru tehnologia“, spune seful Gameloft Romania.

     

    Crearea unui joc poate lua de la sase luni pana la un an, iar numarul membrilor unei echipe poate ajunge la 50 (cazul „Prince of Persia Warrior Within“). Costurile nu sunt atat de mari ca si in cazul jocurilor pentru PC, dar exista cazuri  in care pot ajunge la cateva sute de mii de dolari. Un alt element specific jocurilor pentru telefoane este personalizarea acestora – exista sute de tipuri de telefoane si peste 120 de operatori de telefonie mobila pe plan mondial, iar producatorii trebuie sa asigure compatibilitatea cu cat mai multe modele, sa traduca jocul in cinci limbi de circulatie mondiala si sa fie in stare sa-l faca accesibil si publicului din Turcia sau Cehia.

     

    Secretul cresterii explozive a vanzarilor de jocuri pentru telefoanele mobile poate fi, crede Paul Friciu, modul simplu de achizitionare – omul intra pe site-ul companiei de telefonie mobila, alege jocul, il descarca si il plateste o data cu factura. Preturile mici, de cel mult cinci euro, le fac accesibile: in Romania, operatorii de telefonie mobila au anuntat o triplare a numarului de jocuri descarcate anul trecut, in cazul Orange. Clientii Connex Vodafone au descarcat, tot in 2005, peste 150.000 de jocuri, prin intermediul portalului Play. Cat ar mai putea dura acest „boom“?

     

    „Telefonul va deveni un instrument complex de comunicare si distractie – telefon mobil, mp3 player, aparat foto digital, video player, platforma pentru jocuri – asemeni tricorderului din Star Trek“, spune Friciu, in opinia caruia piata jocurilor va urma aceeasi tendinta de dezvoltare: la moda va fi multiplayerul, iar jocurile vor insemna tot mai mult trei dimensiuni si grafica cat mai realista.

     

    Inevitabil, se poate pune intrebarea cat sunt de pregatiti programatorii romani sa faca fata noilor tendinte. „Am fost indoctrinati mult timp cu faptul ca suntem cei mai buni, ca noi castigam toate olimpiadele si suntem geniali. Suntem buni, dar si altii sunt buni, chiar daca statistic stam mai bine. Caracteristic pentru Romania este faptul ca ne lipsesc artistii specializati, exista o cultura a matematicii, dar nu exista cultura benzii desenate, nu prea avem idee ce inseamna cu adevarat entertainmentul“, crede Friciu. De aceea, spune el, multe decizii luate la Paris au parut initial stranii romanilor ce lucrau la Gameloft, dar s-au dovedit corecte ulterior.

  • JOCUL NUMERELOR

    Primul joc produs pentru un telefon mobil a fost Snake, in 1997; este vorba de sarpele patratos care se hranea cu puncte pe ecranul alb-negru al modelului Nokia 6110.

     

    265.144 Numarul de culori afisate de telefoanele moderne.

    2 MILIARDE – Totalul telefoanelor mobile folosite la aceasta ora in intreaga lume.

     

    7 MILIARDE € La atat este estimata valoarea pietei de jocuri pentru telefoane mobile in 2010.

     

    130 Nr. angajatilor Gameloft in iunie 2003

    2000 Numarul angajatilor Gameloft in 2006

  • EVOLUTIA VANZARILOR

    Gameloft a inregistrat, trei ani la rand, cresteri ale vanzarilor de peste 100%, fiind desemnata anul trecut a patra cea mai rapida in dezvoltare companie europeana in Europe’s 500 fastest-growing companies.

     

    Perioada

    Valoare mil. Euro

    Variatie

    2002-2003

    10,5

    304%

    2003-2004

    23,5

    128%

    2004-2005

    46,8

    102%

     

  • Pentru industria tutunului, "taxa de viciu" e un infarct anuntat

    Niciodata in istorie, spun producatorii de tutun, tigarile nu s-au mai scumpit cum se prevede ca se vor scumpi acum, daca guvernul va reusi sa treaca prin parlament – la pachet cu legile sanatatii – si taxa de viciu pentru tigari si alcool. Industria tigarilor nici macar nu reuseste, deocamdata, sa-si estimeze pagubele.

     

    Nimeni nu se astepta ca pretul tigarilor sa ramana la nivelul de acum – procesul de aliniere a accizelor la cele din UE aduce oricum, periodic, scumpiri de maximum 3.000 de lei la fiecare pachet –, dar planul Ministerului Sanatatii de a percepe asa-numita taxa de viciu inclusa in pretul tigarilor e, pentru piata tutunului, echivalentul unui infarct programat. Nimeni nu se hazardeaza sa socoteasca pagubele din curtea producatorilor de tutun, pentru ca o astfel de scumpire n-a mai avut loc niciodata.

     

    Cei 20 de centi cat reprezinta taxa din proiectul Ministerului Sanatatii inseamna circa 7.200 de lei, dar vor antrena o scumpire la raft de circa 15-16.000 de lei pentru fiecare pachet de tigari – adica mai mult decat suma tuturor scumpirilor din ultimii trei ani –, pentru ca se prevede ca taxa sa fie inclusa in pretul tigarilor, ceea ce duce la o crestere a bazei la care se aplica alte taxe (ca TVA si acciza pe valoare). Or, o scumpire la raft cu 15-16.000 de lei inseamna dublarea pretului tigarilor ieftine, precum Carpati si Marasesti, o crestere de circa 50% pentru tigarile cu pret mediu (cum ar fi Winston, L&M sau Pall Mall) si aproximativ 40% in plus pentru fiecare pachet de tigari premium (de exemplu Marlboro, Kent sau Camel).

     

    Ce inseamna asta pentru industria tutunului? Preturile vor ajunge la nivelul programat pentru 2008, spune Adrian Popa Corporate & Regulatory Affairs al liderului pietei romanesti de tigarete, British American Tobacco Romania (BAT). Dar impactul nu poate fi inca estimat, intrucat nu exista nici un model, nici in Romania, nici in alte tari, pentru scumpiri atat de dramatice.

     

    Totusi, simularile facute de BAT arata ca piata neagra va creste in doua luni de aproape patru ori, explodand „de la 7,2% cat este in prezent la peste 27%“, spune Adrian Popa. Iar cresterea pietei negre nu loveste doar in producatorii de tutun, ci si in bugetul statului, care nu-si va mai incasa accizele ca pana acum. „Scopul declarat de Ministerul Sanatatii, in propunerea sa, nu va fi indeplinit“, crede Simona David, manager pe relatii externe & guvernamentale la Philip Morris Romania, companie care ocupa locul doi in topul companiilor de pe piata tigarilor. Ministerul Sanatatii nu a dorit sa comenteze pentru acest articol.

     

    Care e, de fapt, scopul Ministerului Sanatatii? Bineinteles, acela de a face rost de bani pentru a sustine cel mai amplu proiect de reforma din ultimul deceniu prin investitii in infrastructura sistemului sanitar. Ministerul socoteste ca, daca taxa pe viciu va fi aplicata de la 1 martie (guvernul si-a propus sa-si asume raspunderea pentru pachetul de legi ale sanatatii luna aceasta, dar o data nu a fost inca fixata), atunci va incasa circa circa 150 de milioane de euro anul acesta si circa 200 de milioane la anul.

     

    Un alt efect, pe care nimeni nu l-a urmarit in mod explicit, dar pe care Ministerul Sanatatii l-a adus in discutie, este o scadere a numarului de fumatori – desi e greu de estimat cati romani se vor lasa de fumat din cauza pretului mai mare. Producatorii de tutun se impotrivesc, dupa cum era de prevazut, introducerii taxei de viciu in aceasta formula. Pe langa cresterea pietei negre, cu efecte incalculabile atat pentru ei, cat si pentru bugetul statului (la care producatorii de tutun contribuie cu peste un miliard de euro anual), acestia aduc si alte argumente in sprijinul primei variante de introducere a taxei de viciu, propusa tot de minister, dar abandonata intre timp.

     

    In prima faza, in consens cu producatorii, proiectul Ministerului Sanatatii viza ca taxa pe viciu sa fie de 7.000 de lei si sa fie incasata ca procent din valoarea accizei, varianta care nu ar fi afectat pretul tigarilor. Proiectul de lege publicat pe site-ul ministerului se refera insa acum la o taxa pe viciu ca taxa suplimentara de sine statatoare.

     

    Producatorii spun ca taxa de viciu intra in contradictie si cu Legea Finantelor Publice (care impune renuntarea la fondurile speciale incepand cu anul 2005), si cu legislatia europeana, care prevede ca „produsele din tutun pot fi taxate doar de trei tipuri de taxe: acciza specifica, acciza ad valorem si TVA“, dupa cum spune Gilda Lazar, director Corporate Affairs la Japan Tobacco International (JTI), al treilea jucator de pe piata.

     

    Acest tip de taxare a fost impus „inca din 1972“, spune Adrian Popa de la BAT, precizand ca acciza in sine e o taxa proiectata sa penalizeze un produs periculos pentru sanatate. Asta inseamna ca daca se aplica si acciza, si taxa de viciu, tigarile sunt taxate de doua ori pentru acelasi lucru. Un alt argument al producatorilor e ca noua taxa va da peste cap graficul de crestere a accizei agreat cu UE: aceasta isi va diminua astfel ponderea din pretul pachetului de tigari de la 49% la 46% – un pas inapoi, pentru ca acciza trebuie sa urce pana la 57% in urmatorii 4-5 ani.

     

    Varianta de mijloc, intre cele doua tabere – producatori si reprezentantii MS – a fost propusa chiar de reprezentantii companiilor din industrie, care nu mai exclud scumpirea, dar cer ca taxa de viciu sa fie calculata ca procent din valoarea accizei, ca si in cazul taxei de sport de 1% pe care producatorii de tutun o vireaza lunar catre fondul de sport.

     

    Exista putine sperante ca Ministerul Sanatatii sa se lase convins de argumentele producatorilor de tutun. Cea mai buna sansa pe care acestia o au e ca pachetul de legi pentru care guvernul isi va asuma raspunderea sa fie respins in parlament. Ceea ce n-ar face bine la sanatate.

  • De ce s-au retras E.ON si EnBW din cursa pentru "perla coroanei"?

    Grupurile germane E.ON Energie si EnBW Energie s-au retras din cursa pentru privatizarea Electrica Muntenia Sud. Intr-o forma sau alta, motivatia celor doua companii are un numitor comun.

      

    Compania noastra a trecut in ultimii doi ani printr-o restructurare de succes. Avem deja participatii importante in Ungaria, Polonia si Cehia si acum radarul nostru strategic ne spune ca e momentul sa investim in Romania.“ Asa suna cu patru luni in urma discursul lui Utz Claasen, CEO al EnBW Energie AG, care venise in Romania pentru a-si face cunoscuta imaginea de competitor ferm decis pentru cea mai importanta distributie de electricitate, Electrica Muntenia Sud (EMS).

     

    In patru luni insa, „radarul strategic“ al EnBW a urmarit piata romaneasca, a cantarit estimarile de pret si a ajuns la concluzia ca mai poate amana intrarea in Romania. „Asteptarile si ofertele vehiculate au fost mult peste ceea ce credem ca este rezonabil si se sustine din punct de vedere economic, dar EnBW este interesat in continuare de viitoare oportunitati prin care sa devina o prezenta activa pe aceasta piata“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Hermann Schierwater, vicepresedinte executiv pentru comunicare corporativa a EnBW Energie Baden-Württemberg AG.

     

    Declaratia dateaza din 1 februarie, la o zi dupa ce publicarea ofertelor angajante a aratat ca EnBW si E.ON nu mai sunt pe lista. Asa se face ca numarul trei pe piata de energie germana a luat decizia sa nu depuna oferta finala pentru privatizarea Electrica Muntenia Sud, „urmare a procedurilor interne care au impiedicat grupul sa incheie acest proces“, dupa cum continua declaratia oficiala a lui Schierwater.

     

    Cu alte cuvinte, mobilizarea unei echipe de avocati si consultanti nu s-a justificat, in conditiile in care piata romaneasca are asteptari atat de mari de la aceasta privatizare. Pe de alta parte, se poate ca EnBW sa fi pus in balanta si preturile la care s-au vandut companiile surori ale EMS din Europa de Est: EnBW este actionar minoritar la Prazska Energetika, compania de distributie a electricitatii in Praga, companie al carei pachet majoritar a fost vandut in 2004, contra sumei de 172  mil. dolari, bancii cehoslovace JT (Praga are o suprafata aproape dubla fata de Bucuresti, dar o populatie de 1,2 milioane locuitori, fata de cele doua milioane ale Bucurestiului). Dar sunt asteptarile atat de mari?

     

    Desigur ca o companie intrata intr-o cursa importanta de privatizare afla „din zbor“  informatii despre concurenta si intentiile ei, precum si previziuni de pret care nu ajung la urechea publicului. De la lansarea la privatizare a EMS, estimarile de pret despre care s-a vorbit in presa au variat intre 250 si 350 mil. euro, suma apropiata de cat a luat statul pana acum pe patru distributii vandute: Electrica Banat, Dobrogea, Moldova si Oltenia.

     

    Presedintele Institutului pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu, spunea intr-o convorbire cu BUSINESS Magazin ca „350 mil. euro nu inseamna un pret exagerat si nu e nici suma minima care ar putea fi luata pentru EMS, ci este un pret rezonabil, daca ne gandim la gradul de amortizare si la reputatia internationala pe care si-o va putea face cel care va castiga aceasta competitie si va alimenta Bucurestiul“. Atuurile EMS sunt aceleasi cu ale oricarei companii energetice care deserveste o capitala: concentratie mare de consumatori, zona restransa de investitii in infrastructura, clienti buni-platnici, cea mai mare cerere constanta si zona cu ritm foarte bun de crestere.

     

    Atuurile EMS le-au stiut cu siguranta toti cei zece competitori care au cumparat caietul de sarcini pentru EMS, inclusiv E.ON Energie AG, grup ce a renuntat si el la cursa pentru EMS. Declaratia oficiala a grupului nu a ajuns la BUSINESS Magazin pana la inchiderea editiei, dar posibile motivatii se pot gasi in strategia de grup a germanilor stabiliti la Bacau si Targu-Mures.

     

    In Germania, E.ON este cunoscuta drept o companie „multi-utility“, care ofera clientilor pachete integrate de energie electrica, gaze, apa, dar si Internet si televiziune prin cablu. Conform declaratiilor anterioare ale grupului, E.ON va lansa in viitorul apropiat facturi integrate de electricitate si gaze pentru clientii din Moldova (grupul a achizitionat anul trecut Electrica Moldova si Distrigaz Nord). Controlul distributiei de gaze in nordul tarii face asadar ca E.ON sa fie mult mai interesat de distributii de electricitate precum Transilvania Nord si Transilvania Sud, pentru care si-a exprimat interesul de a depune oferte cand vor fi lansate la privatizare.

     

    Din aceeasi categorie a companiilor ce vor sa opereze in sistem „multi-utility“ in Romania face parte si Gaz de France (GDF), in opinia caruia Electrica Muntenia Sud este „cartea pe care trebuie sa o joace“ pentru a intra rapid pe piata de electricitate din Romania. Grupul francez intentioneaza sa devina „un furnizor de utilitati care sa ofere clientilor atat energie electrica, cat si gaze naturale“, dupa cum afirma directorul diviziei internationale a GDF, Pierre Clavel. Oficialii GDF considera ca achizitionarea EMS ar putea duce la formarea unui operator comun cu Distrigaz Sud, care ar activa in acelasi perimetru si ar face piata competitiva, in ideea ca un operator comun ar putea reduce costurile de administrare a portofoliului de clienti de gaze si electricitate.

     

    EMS este o miza importanta si pentru companiile ce detin capacitati de productie in zona si care ar putea furniza energie pentru Bucuresti. Cum productia de electricitate nu a fost inca privatizata in Romania, de acest avantaj ar dispune companii precum AES Corporation (aceasta a semnat la inceputul lunii decembrie acordul de finantare pentru construirea unei noi centrale, AES Maritza East din Bulgaria, care va produce 1.670 MW, va costa 1,1 miliarde de euro si va functiona din 2008), Enel (care detine in Bulgaria centrala de 840 MW Maritza East III, in Slovacia are pachetul majoritar la cel mai mare producator de energie, Slovenske Elektrarne, care produce 7.000 MW, iar in Rusia are o capacitate de 450 MW la St. Petersburg), CEZ (care este al doilea exportator energetic din Europa) sau Iberdrola (care este unul din cei mai mari si experimentati producatori de energie eoliana din Europa si si-a exprimat interesul de a exploata acest segment de energie si in Romania).

     

    Finalistii pentru privatizarea EMS vor fi anuntati peste o luna, urmand ca licitatia sa aiba loc pana in luna iunie, cand ar trebui anuntat si castigatorul. Robert Peterson, reprezentantul firmei care acorda consultanta statului in acest proces, PricewaterhouseCoopers (PwC), a declarat ca licitatia pentru EMS este una dintre cele mai spectaculoase din domeniu: „Nu cred ca am mai vazut un astfel de interes din partea unor companii de prima marime pentru o tranzactie similara in aceasta parte a Europei“. Potrivit lui Peterson, statul roman ar putea negocia cu un singur investitor, daca primul clasat a oferit un pret cu mult mai mare fata de ceilalti investitori, sau cu cinci finalisti, clasati in functie de calitatea ofertelor depuse, in care pretul oferit este doar unul din criterii.

     

    E de presupus ca fiecare din cele opt companii care au depus oferte angajante pentru preluarea EMS are atuuri si strategii proprii si va veni cu oferte avantajoase daca va fi selectat intre primii cinci in licitatia finala. Dar, dupa cum spunea unul din cei doi retrasi din cursa: strategia fara oferta financiara nu e buna, iar banii multi fara strategie sunt egali cu zero.

  • OPT DIN ZECE

    O data cu retragerea celor doua companii germane, in cursa pentru privatizarea EMS raman opt concurenti cu profiluri si nationalitati din cele mai diverse.

     

    UNUL DIN TREI: Dintre cele trei companii germane intrate in cursa a ramas doar RWE Energy AG, care detine deja 12% din piata de distributie de electricitate din tarile din Europa Centrala si de Est, unde are 4,2 milioane de consumatori.

     

    SERVICII INTEGRATE: Poate cea mai mare miza o are in aceasta privatizare grupul francez Gaz de France, care detine distributia de gaze naturale in sudul Romaniei si se gandeste serios la servicii integrate de electricitate si gaze.

     

    CEI MAI MICI: Dupa principiul aplicat la BCR, ca buturuga mica, daca e austriaca, poate rasturna carele europene mari, EVN AG Austria a decis sa depuna oferta angajanta, fiind – dupa numarul de clienti – cea mai mica din companiile concurente.

     

    PRODUCATOR: Singura companie americana care a depus oferta angajanta, AES Corporation, este unul din cei mai mari producatori de energie din lume. In Europa de Est are un proiect de un miliard de dolari de productie de energie termo in Bulgaria.

     

    DISTRIBUITORII: Cehii de la CEZ si italienii de la Enel SpA sunt singurele companii din lista prezente deja pe piata de distributie de energie din Romania.

     

    SPANIOLII: Iberdrola si Union Fenosa International sunt singurele companii care vin din aceeasi tara la privatizarea EMS. Cele doua companii isi impart piata spaniola.

  • In mars fortat

    Albinuta – reteaua de magazine de cartier dezvoltata doar in Bucuresti de un grup lituanian, VP Market – si-a propus, se pare, sa-si tripleze numarul de locatii pana la sfarsitul anului, conform unor surse din piata. Sa fie acest pas saltat doar un semn de ambitie? Sau e vorba, in parte, si de targetul ratat de anul trecut?

     

    Anul trecut pe vremea asta, lituanienii de la VP Market doborasera recordul de viteza la deschideri de magazine – e drept, intr-un interval scurt de timp. Primul magazin se deschidea inainte de sarbatorile de iarna din 2004, alte doua erau inaugurate la scurt timp, in mai putin de doua saptamani, iar la sfarsitul lui ianuarie 2005 reteaua avea deja patru magazine. Ritmul inaugurarilor nu avea precedent – mai toate numele straine din retail care venisera pana atunci in Romania preferasera politica pasilor marunti.

     

    La inceputul lui 2005, intr-un interviu acordat BUSINESS Magazin, directorul de dezvoltare a retelei din acea vreme, Dmitrijus Nikitinas, spunea ca reteaua avea sa se mareasca la 20 de magazine, potrivit planurilor companiei, pana la sfarsitul lui 2005.

     

    Ce spun reprezentantii companiei acum, cand reteaua numara doar noua magazine? VP Market a preferat sa nu comenteze pentru acest articol – nici in privinta planurilor neindeplinite de anul trecut, nici a celor pentru anul in curs -, insa surse din piata spun ca lituanienii vor sa deschida in 2006 alte 18 magazine, nu numai in Bucuresti, ci si in tara. La o investitie medie pe magazin de 100.000 – 150.000 de euro, asta ar insemna 1,8-2,7 milioane de euro investiti in 2006.

     

    Ce s-a intamplat totusi cu afacerea Albinuta in 2005? Lituanienii au starnit curiozitatea retailerilor cu primele deschideri de magazine si cu anunturile lor de noi inaugurari, dar lucrurile au sfarsit prin a se calma: ritmul de expansiune a incetinit pana la stagnare dupa sase luni de la lansarea primului magazin. Planurile pentru 2006, daca intr-adevar prevad deschiderea altor 18 magazine, par desenate cu un ochi la concurenta. In ce priveste viteza de inaugurare, recordul stabilit de magazinele Albinuta acum un an a fost batut de grupurile germane de retail Tengelmann si Kaufland, care au intrat pe piata romaneasca in a doua jumatate a anului trecut.

     

    Daca lituanienii isi planificasera pentru anul trecut 20 de magazine, Tengelmann a anuntat in toamna ca vrea sa deschida 120 de magazine Plus, pentru care va investi 200 de milioane de euro. Rezultatele practice, la patru luni de la intrare? Plus are deja 13 magazine, dar nici Kaufland nu sta pe loc: are deja patru magazine de dimensiuni mari.

     

    Romania nu e prima tara in care lituanienii de la VP Market isi rateaza targetul anual: oficialii grupului anuntau la inceputul lui 2004 ca vor deschide 1.000 de magazine in Polonia. A urmat, la scurt timp, o corectie severa a previziunilor initiale: dupa doar cateva luni, targetul a fost redus la 100 de magazine. VP Market este cea mai mare retea de retail din zona baltica – peste 293 de magazine in Lituania, Letonia si Estonia, iar cifra de afaceri a companiei a ajuns, in 2004, la 1,2 miliarde de euro, in crestere cu peste 15% fata de 2003.

     

    Cu o cota de peste 30%, VP Market este lider pe piata de retail din Lituania, in timp ce in Letonia ocupa cam 25% din piata, iar in Letonia cam 10%, potrivit cifrelor din 2004, ultimele date publicitatii. Compania, listata la bursa, este cel mai mare grup privat din Lituania si detine, in afara de magazine in diverse formate, o retea de farmacii in Lituania, Letonia si Polonia, un lant de restaurante fast-food in Lituania si Letonia, o companie de distributie a energiei electrice si una de constructii. VP Group mai dezvolta afaceri in asigurari, publicitate, telecomunicatii si brokeraj financiar.

     

    „Tigrul baltic“ VP Group – dupa cum a fost numit de Financial Times si The Economist – a incercat, conform presei lituaniene, sa vanda divizia de retail in 2004, dar a renuntat la vanzare pentru ca nu a obtinut pretul cerut. Asa ca a continuat sa se extinda, pentru a-si creste afacerile.

     

    Pe piata romaneasca, VP Market a cumparat mai multe spatii comerciale ale companiei Practic din Bucuresti, care detinea fostele magazine Alimentara din sectorul 6 al Capitalei. Lituanienii au purtat negocieri si cu lantul de magazine alimentare Fortuna din Bucuresti.

     

    Tot in cursul anului trecut, VP Market a dezvoltat si reteaua de farmacii Iedera, pe care a si vandut-o anul acesta, catre Montero. In conditiile in care piata romaneasca a retailului e tot mai aglomerata, n-ar fi de mirare un exit rapid al lituanienilor din afacerea Albinuta, dupa modelul afacerii cu farmacii.