BusinessMagazin

Author: adison

  • Se intorc talibanii?

    Pentru ca NATO, principala forta care actioneaza in Afganistan, sa aiba succes impotriva insurgent ilor, numarul militarilor ar trebui dublat, adica ridicat la cel putin 80.000 se arata in raport. Senlis precizeaza ca potrivit cercetarilor, talibanii, alungati din Afganistan de Statele Unite la sfarsitul lui 2001, au revenit pe 54% din teritoriu si le este relativ usor sa recruteze noi membri.

  • Nu mai esti cu noi

    Masura a fost luata ca urmare a instituirii starii de urgenta in Pakistan de catre presedintele Pervez Musharraf, inaintea alegerilor din ianuarie anul viitor. Pakistanul a anuntat ca decizia de suspendare din organizatie „nu este rezonabila si justificata“. Opozitia din Pakistan a salutat insa decizia Commonwealth-ului. Generalul Pervez Musharraf a fost adesea criticat, intre altele, din cauza incalcarilor drepturilor omului de catre autoritatile pakistaneze, insa regimul sau a fost considerat un aliat puternic de statele occidentale in lupta impotriva terorismului.

  • Sa vina Iulia!

     Ianukovici a facut acest anunt in deschiderea primei sesiuni a noului parlament ucrainean, format in urma alegerilor din 30 septembrie, ceremonie la care au mai participat si cei doi fosti presedinti ai Ucrainei – Leonid Kravciuk si Leonid Kucima. Deschiderea sesiunii parlamentare permite inceperea procesului de formare a unui nou guvern de catre Iulia Timosenko, fosta si actuala aliata a presedintelui Viktor Iuscenko, ca lidera a unei coalitii care insumeaza 228 din cele 450 de locuri in Parlamentul de la Kiev.

  • Preacuratul Casian al Dunarii de Jos

    Surse din CNSAS declarasera anterior ca ierarhul Casian Craciun ar aparea in arhivele fostei Securitat i cu trei nume de cod: „Crin“, „Casius“ si „Casio“. Potrivit procedurii, decizia Colegiului in ce-l priveste pe Casian Craciun nu este definitiva, ea putand fi contestata la Colegiu in termen de 15 zile de oricare dintre cei ce au solicitat deja verificarea inaltului prelat. 

  • Chiuariu versus Reuters

    Declaratiile sale, care au reluat acuzatii asemanatoare ale fostului ministru Monica Macovei, au fost criticate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care a apreciat ca sunt exagerate si dovedesc necunoasterea principiilor de functionare a justitiei europene.
    Chiuariu a facut aceste aprecieri la o intalnire cu jurnalistii straini acreditati la Bucuresti, intalnire in urma careia agentia Reuters a relatat ca actualul ministru a acuzat Comisia Europeana ca incetineste reforma justitiei, intrucat nu este de acord cu comasarea DNA, a Parchetului General si a Oficiului pentru Combaterea Spalarii Banilor intr-o singura structura. Chiuariu a negat relatarile agentiei si a acuzat-o de amatorism pe sefa biroului Reuters de la Bucuresti; niciunul dintre ceilalti jurnalisti straini prezenti la intrunire nu a reluat relatarile Reuters  cu privire la declaratiile ministrului Justitiei.

  • Codul de Procedura Penala se intoarce la Parlament

    Basescu a calificat drept „fara precedent“ faptul ca „un Parlament subordoneaza interesul public interesului unui infractor“. El s-a referit la noua prevedere din CPP potrivit careia interceptarile de convorbiri telefonice nu se mai pot efectua decat dupa inceperea urmaririi penale si cu conditia ca persoana vizata sa fie informata in prealabil in legatura cu faptul ca este interceptata. Critica acestor modificari a fost si motivul conflictului public dintre ambasadorul american la Bucuresti, Nicholas Taubman, si o parte a clasei politice, reprezentata de presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu.

  • Ridicand capacul podului (II)

    Adica daca stai si te uiti la cum curg schimbarile – populatia creste cu circa 150 de persoane pe minut, minut in care se pompeaza si vreo 60.000 de barili de petrol si s-au taiat in jur de 30 de hectare de paduri – nu-i mare lucru. Dar daca, cu un minim efort, te gandesti ce inseamna toate numele acelea ce se schimba pe ecran si iti imaginezi zambetele mamelor si tipetele nou-nascutilor, soaptele indragostitilor, durerea rudelor celui mort, zgomotul chinuit al caderii copacilor, totul capata o noua dimensiune. World Clock m-a determinat sa scriu textul de saptamana trecuta (apropo, nu era despre cat de priceputi sunt traducatorii in Romania, ci despre consumul national de neuroni, un indicator la fel de important ca PIB-ul sau inflatia) si se afla la baza textului de saptamana asta. Care, apropo, nu va fi despre nimic din ce v-ati putea imagina, ci despre ce ne asteapta daca nu ne intrebam la timp ce vrem de la noi.

    Irlanda, Tigrul Celtic, a fost mult timp recunoscuta drept unul din campionii Europei, economia irlandeza crescand mult timp de doua ori mai repede decat restul batranului continent. La baza cresterii stau deschiderea economica a tarii, reformele fiscale, aderarea la UE si investitiile in educatie, care au transformat-o intr-o destinatie favorita a outsourcingului. Exista insa si doi profesori de la Harvard, David Bloom si David Canning, care pun o buna parte a miracolului economic irlandez pe baza reducerii ratei de dependenta, a raportului dintre angajati si indivizii care nu muncesc: in 1979 irlandezii au eliminat restrictiile contraceptive, fapt care a redus numarul mediu de copii al unei familii de la patru la mai putin de doi. La jumatatea deceniului trecut miscarea din ‘79 s-a tradus prin dublarea fortei de munca si injumatatirea costurilor sociale. A crescut numarul femeilor angajate si s-a redus considerabil numarul irlandezilor nevoiti sa plece la munca in alte tari. Cei doi economisti mai cred ca reducerea ratei de dependenta este responsabila pentru circa o treime din cresterea economica a „tigrilor asiatici“ si ofera chiar si un raspuns dilemei legata de competitia economica dintre China si India. Un colectiv de sase cercetatori, din care fac parte si Bloom, si Canning, crede ca economia chineza va inregistra o incetinire dupa anul 2010 din cauza evolutiilor demografice, in timp ce India va beneficia de circa trei decenii de crestere sustinuta generata de reducerea natalitatii si cresterea numarului populatiei active.

    Avem de-a face in aceste cazuri cu argumente sustinute de cifre, valori si grafice, dar peste numerele reci se contureaza si niscaiva fiori reci: binele actual al Romaniei ar putea fi si rezultatul unei combinatii a decreteilor lui Nicolae Ceausescu cu reducerea numarului de nasteri de dupa 1989. Spun ar putea fi pentru ca evolutia economica si cresterea nu sunt numai rezultatul evolutiilor demografice, ci ale unui melanj de factori si masuri ce combina politicul, economicul si socialul cu nasterile, somajul, economia subterana si productivitatea. Recent colegii mei de la Ziarul Financiar au analizat impactul generatiei ’68 asupra societatii si economiei romanesti: in 1967, 1968 si 1969 s-au nascut de doua ori mai multi copii, astazi ajunsi la maturitate, oameni care consuma, lucreaza, creeaza si conduc. Analiza Ziarului Financiar s-a oprit la timpul prezent, lucru firesc pentru un cotidian. Ciudat, n-am vazut pe nimeni, niciun lider al Romaniei actuale, care sa se intrebe ce se va intampla in viitor, dupa ce decreteii vor fi imbatranit si cand Romania se va confrunta cu reducerea fortei de munca si cresterea considerabila a costurilor sociale.

    In climatul actual romanesc, dominat evident de indemnul trairii momentului, sa pui asemenea probleme poate parea un demers naiv; cine sa se gandeasca la ce va fi peste 10 sau 20 de ani si care va fi impactul imbatranirii populatiei, acum, cand leul o ia razna, acum, cand petrolul se scumpeste, acum, cand bursa scade si economiile se rarefiaza.

    Pai, priviti-va copilul in ochi si explicati-i toate acestea.

    Lumea de maine va suferi schimbari majore – un studiu al Bancii Mondiale prognozeaza reducerea populatiei Romaniei cu 2,2 milioane de persoane pana in 2025, aceasta dupa ce am pierdut, in timp mult mai scurt, alte doua milioane de oameni, plecati la munca in strainatare si din care multi nu cred ca se vor intoarce, chiar si dintr-o Italie ostila. Cum va fi viata intr-o Europa-azil este o problema la care nu cred ca poate raspunde reforma sistemului de pensii si la care ar trebui sa ne gandim.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Hotii si vardistii

    Saptamana trecuta am revenit la LonelyGirl15 si replica ei britanica Kate Modern, pentru ca sunt manifestari specifice internetului social care avanseaza pretentia de a reprezenta o noua forma de arta. Curajoasa pretentie, daca tinem seama ca celelalte arte au avut nevoie de mii de ani pentru a se cristaliza iar toate artele „noi“ nu sunt de fapt decat combinari ale celor ancestrale. Opera, de pilda, aduce naratiune, muzica, teatru si dans intr-un scenografie care adauga mixturii arhitectura si artele vizuale. Peste toate acestea troneaza insa o intelegere intre creatori si spectatori, o anumita conventie care delimiteaza lumea reala de lumea reprezentata. Aceasta conventie este cea asupra careia pun presiune toate noile manifestari care aspira la statutul de arta, pentru ca ea este magia care-l transpune pe bizonul pictat in grota de la Altamira in lumea vanatorii, iar pe noi, modernii, in tragedia Antigonei sau in lumea imposibila a lui Magritte.

    Argumentele care indreptatesc povestea lui LonelyGirl15 sa se pretinda o forma de arta sunt aceleasi care neaga aceasta pretentie si se leaga de limitele in care s-a jonglat cu conventia. Cel putin in prima faza, conventia a fost abolita, „spectatorii“ – utilizatorii MySpace si YouTube – considerand filmele postate ca fiind „adevarate“ (adica nicidecum o reprezentare) si s-au simtit indreptatiti sa comunice cu personajul si astfel sa influenteze involuntar povestea. Apoi au aparut suspiciunile, in baza unor indicii care prefer sa cred ca au fost plantate de catre „creatori“, si de-aici a inceput partea interesanta: spectatorii au inceput sa caute limita intre realitate si reprezentare, inducand astfel o conventie specifica mai degraba jocurilor de genul hotii si vardistii, asumandu-si roluri de detectivi, cu diferenta ca regulile lipsesc iar spatiul jocului nu este marginit decat de referintele povestii. In fine, cand cautatorii s-au apropiat de raspuns, creatorii aveau deja publicul implicat suficient in poveste pentru a fi dispus sa accepte o conventie propriu-zisa: ceea ce vedeti este o reprezentare.

    Intrebarea persista: e un joc? Da si nu: happening-ul s-ar incadra mai degraba in ceea ce se cheama „alternate reality game“ (ARG), o specie cu oarecare traditie in lumea retelei. Este greu de definit ce este un astfel de joc al realitatii alternative, deoarece este de fiecare data altfel. In toate cazurile insa, ideea este de a dezvolta interactiv o poveste care-i cuprinde pe participanti („fictiune imersiva“) si care se intinde pe diverse medii (in special cele suportate de internet, dar spatiul jocului nu este limitat la lumea virtuala). Spre deosebire de alte jocuri din internet, ARG nu implica o instanta bazata pe inteligenta artificiala care sa construiasca scenarii, nu pretinde jucatorilor sa-si asume roluri si nu necesita o interfata speciala. Exista totusi un „Papusar“ (Puppetmaster) care conduce jocul si care lanseaza misterele pe care participantii trebuie sa le dezlege pe baza unor indicii pentru a duce mai departe povestea. Exista si aici o conventie, reprezentata de „cortina“ – o metafora a limitei dintre jucatori si papusar.

    Totul pare sa se inscrie in tiparele jocului, dar diferentele ies repede la iveala. In primul rand, jucatorii nu cunosc regulile (instituite de papusar si redefinite mereu pe baza precedentelor), astfel incat mare parte din farmec vine tocmai din descoperirea acestora si a „marginilor“ spatiului fictiunii prin incercari repetate. Pe de alta parte, un joc fara reguli si fara margini prestabilite nu mai este un joc, iar mantra definitorie a ARG, principiul de baza, este tocmai TINAG: „This Is Not A Game“ (acesta un este joc). Aproape nimic nu este prestabilit: Papusarul lanseaza ideile scenariului si indiciile, dar participantii (care se organizeaza liber in comunitati) sunt cei care le descopera, le combina si completeaza zonele albe. Povestea rezultata este mai degraba povestea constructiei povestii, un soi de „mise en abime“ in termenii literaturii.

    Fie ca e o forma de arta sau un simplu joc, este cert ca ARG poate fi un extraordinar instrument de marketing viral. Capodopera genului, The Beast (care a adunat peste 3 milioane de participanti), a fost de fapt o forma de promovare a filmului „A.I.“ realizat de Steven Spielberg. Ultima idee in domeniu: daca participantii intr-un ARG pot rezolva dificile probleme fictive, de ce n-ar putea rezolva si probleme ale lumii reale? Un nou proiect numit „World Without Oil“ va cauta scenariile supravietuirii intr-o lume fara petrol.

  • Ce-ar fi putut fi

    Imediat dupa 11 septembrie, unii americani cereau o „taxa patriotica“ pentru benzina, de 25 de centi sau mai mult pentru fiecare litru vandut la pompa, pentru a diminua transferul de bogatie din SUA catre acele tari care in mod indirect finantau ideologiile intolerantei, cele ce ucid americani, si pentru a incuraja inovatia in domeniul eficientei energetice din partea producatorilor americani.

    Dar nu, George Bush si Dick Cheney aveau o idee mai buna. Si democratii au mers alaturi de ei. Toti aveau sa lase piata sa functioneze si nu sa lase guvernul american sa ghideze piata – asa cum face OPEC.

    Ati crede ca cineva, macar un singur om dintre cei care candideaza pentru Camera Reprezentantilor sau pentru Senat, ar risca si ar spune: „Ce naiba, oricum pierd, de ce macar sa nu zic adevarul? Eu voi sprijini o taxa pe benzina“. Niciunul. Toti fug de cuvantul cu „T“ si se uita cum bogatia Americii se scurge catre Rusia, Venezuela si Iran.

    …

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer.

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

    Cititi restul articolului in editia tiparita a revistei Business Magazin