Constructorul german Max Boegl, care a realizat proiecte precum stadionul Naţional Arena din Capitală sau autostrada Cernavodă-Medgidia-Constanţa, îşi extinde activităţile pe plan local, urmând să investească 180-200 de milioane de euro în construcţia unui parc eolian în Tulcea, cu o capacitate instalată de 99 MW. “Avem trei motive pentru care am luat decizia de a ne implica într-un asemenea proiect în România: suntem prezenţi pe piaţa locală şi avem o experienţă bună, parametrii de vânt sunt foarte buni în Dobrogea, iar schema de subvenţionare a energiei verzi este avantajoasă comparativ cu alte ţări”, a spus Romeo Boţocan, directorul executiv al Max Boegl România. Nemţii vor începe construcţia parcului eolian în acest an, urmând să-l finalizeze în 2014. Max Boegl va monta în Dobrogea turnuri hibride (realizate din prefabricate în partea inferioară şi din metal în partea superioară – n.red.), care pot atinge o înălţime de până la 140 de metri, urmând a fi cele mai înalte turbine eoliene montate în România, în contextul în care în general înălţimea acestora se ridică la 90-110 metri, potrivit Max Boegl. Nemţii de la Max Boegl au înregistrat anul trecut pe plan local o cifră de afaceri de circa 110 milioane de euro, în uşoară scădere faţă de anul anterior, iar pentru 2013 şi-au bugetat un rulaj de 80-100 de milioane de euro.
Author: adison
-
Managerul Fondului Proprietatea: România poate ajunge între liderii creşterii economice în UE. Ce risc politic vede însă Greg Konieczny
Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, este de părere că economia României va creşte cu mai mult de 1% în acest an, în timp ce leul ar trebui să se întărească în faţa euro. “Dacă fundamentele solide ale României sunt cuplate cu dorinţa Guvernului de a pune în aplicare reformele, credem că ţara are potenţialul de a ajunge printre liderii creşterii economice în Uniunea Europeană”, a declarat într-un comunicat Greg Konieczny. Pe de altă parte, reprezentantul Franklin Templeton este de părere că, din punct de vedere politic, singurul risc pe care îl vede este sprijinul parlamentar impresionant pe care îl are Guvernul, ceea ce ar putea reduce presiunea asupra acestuia pentru aplicarea implementarea unor reforme necesare.
-
Peste 493.000 de români fără locuri de muncă în luna decembrie a anului trecut
Rata şomajului în ultima lună a anului trecut a fost de 5,59 la sută, fiind înregistraţi 493.774 de şomeri, cu 17.454 mai mulţi decât în noiembrie, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), informează Mediafax. Potrivit ANOFM, rata şomajului înregistrată în decembrie 2012, de 5,59 la sută, a fost mai mare cu 0,19 puncte procentuale decât cea din noiembrie şi cu 0,47 puncte procentuale faţă de cea din decembrie 2011. Dintre cei aproape 500.000 de şomeri înregistraţi, 194.473 au fost indemnizaţi şi 299.302 neindemnizaţi.
-
ANAF va restitui în ianuarie TVA în valoare de 1,28 miliarde lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) rambursează în ianuarie TVA în valoare de 1,28 miliarde lei pentru toate deconturile depuse până la 21 decembrie 2012, a anunţat luni instituţia.
Din totalul deconturilor cu compensare şi restituire, de 1,21 miliarde lei, se compensează suma de 41,81 milioane lei şi se restituie 1,17 miliarde lei, se arată într-un comunicat al ANAF. Deconturile cu compensare integrală însumează 51,18 milioane lei. Deconturile cu compensare parţială totalizează 16,89 milioane lei, iar suma de 155,95 milioane de lei se va restitui în perioada următoare.
“În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare, iar în cazul sumelor de restituit, care totalizează 1,17 miliarde lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează: tranşa I (14 ianuarie), respectiv 432,61 mil. lei şi tranşa a II- a (29 ianuarie), respectiv 741,66 mil. lei”, se precizează în comunicat.
-
Romgaz devine companie energetică integrată, prin preluarea termocentralei Iernut
Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea termocentralei Iernut de către Romgaz Mediaş, de la Electrocentrale Bucureşti, operaţiune prin care producătorul de gaze devine companie energetică integrată, informează Mediafax.
“Ca urmare a realizării concentrării economice, Romgaz va intra pe toate cele trei pieţe pe care activează Iernut, realizându-se astfel o creştere a numărului de concurenţi pe aceste pieţe. Concentrarea conduce la integrarea pe verticală a celor două părţi, având în vedere că Iernut produce energie electrică pe bază de gaze naturale”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.
Termocentrala Iernut are o cotă de până la 5% din piaţa producerii de electricitate din ţară.
Scopul operaţiunii este stingerea datoriei pe care ELCEN o are către producătorul de gaze naturale. Romgaz va prelua şi salariaţii, contractele şi activele termocentralei, potrivit comunicatului.
Datoria către producătorul de gaze naturale Romgaz reprezintă preţul gazelor livrate, la care se adaugă TVA, dobânzi de eşalonare şi penalităţile de neplată.
Centrala Iernut, care face parte din sucursala Electrocentrale Mureş a ELCEN, a fost evaluată în 2010 la 230 milioane de euro.
Prin această tranzacţie Romgaz va deveni a doua companie din România, după OMV Petrom, care va beneficia de prevederea unei hotărâri de guvern ce permite producătorilor de gaze şi electricitate să utilizeze gazele proprii pentru generarea electricităţii.
Atât Romgaz, cât şi ELCEN, sunt controlate de stat, prin Ministerul Economiei. ELCEN face parte din Termoeletrica.
-
Ponta: Mâine avem şedinţă specială de Guvern pentru aprobarea pachetului de măsuri fiscale
“Am aprobat politic liniile principale privind bugetul pe 2013. Domnii Chiţoiu şi Voinea vor finaliza la minister toate elementele tehnice, iar astă seară avem finalizat pachetul de măsuri fiscale. Mâine avem şedinţă de Guvern specială, de la ora 15.00, pentru aprobarea acestor măsuri premergătoare Legii bugetului, apoi eu am întâlnirea oficială cu FMI. Miercuri, în şedinţa de Guvern vom avea bugetul, astfel ca miercuri seară sau joi dimineaţă să plece la Parlament”, a anunţat, luni, premierul, după şedinţa USL.
El a precizat că parametrii principali referitori la deficit, creştere economică, reduceri de cheltuieli, venituri suplimentare sunt agreaţi în principiu cu partenerii internaţionali.
La rândul său, vicepremierul Daniel Chiţoiu, ministru al Finanţelor, a prezentat pachetul de măsuri fiscale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Guvernul va suprataxa cu 60% companiile care produc gaze în România, inclusiv în Marea Neagră
Taxa va intra în vigoare la 1 februarie şi va fi aplicată până la finele anului 2014.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
BNR a anunţat un curs de referinţă în creştere: 4,3481 lei/euro
La finalul săptămânii trecute, rata oficială s-a plasat la 4,3373 lei/euro.
Pentru moneda americană, referinţa a crescut cu 2,05 bani, de la 3,2484 lei/dolar la 3,2689 lei/dolar.
În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a urcat cu 2,86 bani, la 3,5044 lei/franc. În sesiunea de vineri, cursul a fost de 3,4758 lei/franc, reprezentând cel mai redus nivel din 5 iulie 2011.
Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Guvernul impune o taxă specială pe exploatarea resurselor naturale, până la actualizarea redevenţei
Taxa va fi impusă în condiţiile în care sistemul de redevenţe şi tarife urmează să fie revizuit abia începând cu perioada 2014-2015, iar Guvernul caută soluţii pentru păstrarea deficitului bugetar în limitele convenite cu FMI, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro