BusinessMagazin

Author: adison

  • Sa nu-ti faci idol din chip cioplit

    Viata politica romaneasca incepe sa semene ingrijorator de mult cu cea de peste Ocean.  Nu in sensul bun al cuvantului.

    55% dintre romani sunt impotriva prezentei trupelor noastre pe teritoriul irakian si doar 36% sunt „pentru“. 36,7% dintre adolescenti isi aleg modelele de viata dintre vedetele de televiziune si doar 1,2% dintre oamenii de cultura. Daca maine s-ar organiza alegeri, Alianta D.A. ar castiga 48% dintre voturi, dar 66% dintre romani se pronunta impotriva anticipatelor.

    Si asa mai departe. Cifre ingropand cifre, statistici stivuindu-se peste statistici si sondaje peste sondaje navalind pe prima pagina a ziarelor si dand buzna in deschiderea jurnalelor de stiri. Si undeva, intr-un colt de pagina, pierduta la rubrica Fapt Divers, stirea conform careia saptamana trecuta Senatul Romaniei a intrat intr-un soi de „somaj tehnic“. Nu mai exista proiecte de lege pentru a fi dezbatute. De trei luni, guvernul n-a mai inaintat nici o propunere legislativa.

    Pentru a intelege cum s-a ajuns aici, trebuie sa ne intoarcem hat, inapoi in istorie, pentru a vedea cum a reusit Opinia sa devina Publica. Ba inca scrisa si cu majuscule. Multi vor ramane, poate, surprinsi, afland ca lucrurile n-au stat asa de la bun inceput. Ba chiar dimpotriva. Opinia, doxa in greaca, nu era nici pe departe tinuta la mare pret, fiind considerata doar o judecata insuficient intemeiata rational, o convingere, o credinta – poate adevarata, poate nu. (In treacat fie spus, lipsa de incrancenare manifestata de-a lungul istoriei de catre ortodoxie, prin raportare la istoria catolicismului sau protestantismului, este semnalata inclusiv in nume. Orto-doxie a credinta/parerea dreapta. Or, o parere, oricat ar fi ea de dreapta, nu poate fi bantuita usor de fanaticisme.). Atitudinea fata de opinie a ramas, in linii mari, neschimbata, pana catre sfarsitul secolului al XVIII-lea cand, dupa cum remarca laureatul Pulitzer Daniel J. Boorstin, guvernul reprezentativ, protestantismul si liberalismul modern au inceput a inflori in vestul Europei. Succesul democratiei (moderne), spune el, este totodata si povestea de succes a Opiniei. Ceea ce la inceput era considerat drept parere personala, nedemna de incredere, ba chiar privita usor depreciativ, s-a dezvoltat, ajungand o adevarata institutie. Ba inca una respectabila, pentru ca Opinia, odata devenita Publica, este mai mult decat opinia individuala.

    Iar una dintre caracteristicile de baza ale Opinei Publice (in buna traditie, pardon, post-moderna) este ca se hraneste din sine insusi. Aidoma a doua oglinzi asezate fata in fata, cu cat o opinie devine mai publica, are sanse mai mari sa ajunga… Opinie Publica. Suna tautologic, dar nu e. Doar acum cateva luni, milioane de romani care votasera cu PSD-ul si-au descoperit peste noapte simpatia pentru Alianta. Si nu din interes. Pur si simplu asta vedeau in oglinda asezata in fata de catre rezultatul alegerilor. In absenta procesului electoral, rolul oglinzilor publice este jucat de catre sondajele de opinie (nu intamplator, acestea – ca si intreaga „stiinta“ a statisticii – au fost dezvoltate, la inceputul secolului XX, de catre specialistii in mass-marketing si mass-advertising, fiind abia ulterior preluate de catre sociologi. De aceea ar trebui sa ne hotaram ce suntem mai intai: consumatori sau cetateni).

    Sugerez astfel ca Opinia Publica trebuie desconsiderata total? Nicidecum. Hegel, spunea, bunaoara, ca ea trebuie in egala masura respectata si dispretuita – dispretuita pentru manifestarea ei concreta si respectata pentru esenta ei, a carei palpaire se poate intrevedea, mai mult sau mai putin limpede, in manifestarile pe care le imbraca. Pentru a-si implini menirea, Opinia Publica trebuie mai intai „cernuta“ prin filtrul Legislativului. Doar dezbaterile Parlamentului, infruntarea opiniilor in Legislativ, spune el, pot conferi realitate (obiectiveaza subiectivismul, daca preferati) o „constiinta publica“ altminteri abstracta, ce reprezinta mai mult decat suma opiniilor individuale ale celor multi. 

    Iaca de ce trecerea pe linie moarta, fie ea oricat de simbolica, a Legislativului, in Statele Unite sau la noi, nu poate decat sa ma ingrijoreze, cu atat mai mult cu cat ea nu vine niciodata singura. Aduce, „la pachet“, o sporire (la fel, macar simbolica) a rolului presedintelui/monarhului, ca o altfel de obiectivizare a subiectivitatii populare. Ambele „institutii“, presedintia si poporul, au rolul lor in viata politica a unei tari. Dar nu poti pretinde ca faci politica bazandu-te doar pe decrete prezidentiale, ordonante guvernamentale si referendumuri. In definitiv, referendumul nu e decat ce-i spune si numele: o consultare „populara“, un dat cu parerea sau o aflare in treaba la nivel national.

    Mi se va reprosa, probabil, ca idealizez rolul Legislativului tocmai acum, cand parlamentarii din comisiile de specialitate si-au dat arama pe fata, votand, in devalmasie, atat puterea cat si opozitia, pentru ciuntirea legii de declarare a averilor demnitarilor. Ca, in fata unei asemenea nerusinari, o „mana forte“ este mai mult decat bine venita. Un asemenea repros, insa, ar fi doar partial intemeiat. In acest caz n-am avut de-a face cu o lege in sensul obisnuit al cuvantului, care sa polarizeze diferit un intreg spectru de interese. Aici este vorba despre legea care-i privea direct pe toti parlamentarii. Si sa ridice primul mana cel care ar vota „impotriva“ la un referendum la care romanii ar fi chemati sa-si spuna parerea daca sunt de acord sa le creasca tuturor nivelul de trai! Sa nu ne imbatam cu apa rece! Nici macar Hegel nu-i „idealiza“ – nici pe departe! – pe parlamentari. Avea, insa, convingerea ca, mai devreme sau mai tarziu, ideea din spatele institutiei va impinge lucrurile pe calea cea buna. Cat mai devreme sau cat mai tarziu depinde si de atentia acordata, de catre fiecare dintre noi, idolilor: fie ei cu chipul cioplit din carne sau din statistici. N-am zis-o eu: drumul spre iad e pavat cu bune intentii.

  • Confesiunile unui broker

    Agonie si extaz. Momentele prin care am trecut in ultima perioada mi-au adus aminte de perioadelede inceput ale activitatii mele la Bursa.

    La inceput, tranzactiile erau sporadice si aveau drept subiect cupoanele rezultate in urma ofertelor publice efectuate de cele cinci FPP. Au urmat primele tranzactii mari, care au avut ca obiect actiunile defunctei societati Sanevit Arad. Au aparut, atunci, si primele speculatii bursiere cu valori mai mari, au aparut si primele castiguri din speculatiile pe termen scurt. Piata avea fluctuatii mari, dar volumele erau extrem de scazute. Valorile investite de clienti erau simbolice. Era inceputul.

    A urmat perioada ‘97-’98, a „cuponiadei“, si primii jucatori pe Bursa. Era destul de simplu de speculat atunci. Faceai „cross“ pe cupoane la prima ora si le vindeai dupa o ora in sistem cu un bonus de 10%. Era perioada de glorie a fondurilor de investitii straine – aparuse atunci pentru prima data pe Bursa notiunea „intra-day“.

    Situatia era aceeasi ca si acum. Toata piata crestea, analistii trageau semnale ca actiunile erau supraevaluate, dar entuziasmul era generalizat si molipsitor. Clientii faceau coada la cumparat actiuni. Fondurile de investitii straine cumparau in disperare la preturi din ce in ce mai mari. Clientii romani mergeau si ei inainte, cu piata. Lipsa de experienta era mare si nu putini erau cei care asimilau Bursa cu Caritasul. Cel mai in necunostinta de cauza client care a venit la mine a fost o batranica de vreo 80 de ani care mi-a spus, cu candoare: „Maica, am si eu niste bani de inmormantare si nu-mi ajung, poti sa ma ajuti sa-i inmultesc pe Bursa?“. Notiunea de risc era atunci o necunoscuta, nimeni nu tinea cont de ea. Situatia politica era cam aceeasi ca si acum, avusese loc alternanta la guvernare, Conventia Democrata anuntase „miile de specialisti“ cu care va face economia functionala si totul parea roz.

    A urmat apoi  lovitura. Romania era in pericol de a intra in incapacitate de a-si rambursa datoria externa. Aceiasi straini care in urma cu cateva luni cumparau in disperare la preturi din ce in ce mai mari incepusera sa vanda cu aceeasi disperare la preturi din ce in ce mai mici. Sugestiva pentru acea vreme e evolutia actiunilor „OLT“. Duse de val, ajunsesera la 4.000-5.000 lei/actiune, castigurile erau de peste 200% pe o perioada de sub un an, toata lumea avea in portofoliu Oltchim. A urmat agonia. Piata scadea cu 15% pe zi. Nivelul de rezistenta al Oltchim ajunsese la 200 de lei. Indicele BET, lansat in noiembrie 1997, ajunsese dupa un an sub 300 de puncte. Atunci au aparut primii clienti disperati si primele intrebari de genul „mai scade?“, „are sanse sa mai creasca?“, „sa vand in pierdere sau sa mai astept?“.

    La fel se intampla si acum. Bursa vine dupa o lunga perioada de crestere si dupa cresteri spectaculoase pe termene scurte. Iar scaderile din ultima luna au dus la aparitia unui al doilea val de clienti disperati. Asta ma face sa ajung la teorie. Din pacate, investitorii ajung sa puna mana pe analize financiare sau analize tehnice numai in momentul in care Bursa se prabuseste. Abia atunci isi pun intrebarea daca o actiune este scumpa sau daca momentul in care intra pe piata este bun, ce broker sa-si aleaga, daca acesta urmareste numai comisionul sau il sfatuieste bine intentionat.

    Ceea ce nu se intelege sau se intelege prea tarziu este ca Bursa nu este o forma de economisire, este o investitie. Si, ca orice investitie, presupune riscuri. Problema pe care trebuie sa si-o puna fiecare om inainte de a trece pragul unei societati de brokeraj este „ce risc pot sa-mi asum?“ si „daca pierd, cat de tare ma afecteaza pierderea respectiva?“. Bursa este o alternativa de investitie pe termen lung, nu una in care iti investesti banii de inmormantare.

  • Privatizarea scumpeste kilowattul

    Peste 370 de milioane de euro vor fi investiti anul acesta in cele opt distributii de electricitate dintre care patru au fost privatizate. Retelele se vor extinde iar Electrica va intra pe piata de telecomunicatii. Si toate astea vor avea un rezultat previzibil: scumpirea kilowattului.

    Privatizarea sistemului de distributie a electricitatii a inceput sa umple conturile Electrica SA cu cateva sute de milioane de euro. Numai anul acesta – ca urmare a vanzarii Electrica Oltenia, Moldova, Banat si Dobrogea, catre CEZ, E.ON respectiv ENEL – societatea-mama, Electrica SA, va dispune de peste 100 de milioane de euro, la care se adauga alte 270 de milioane de euro sub forma de investitii din surse proprii si din imprumuturi luate de societate. Iar banii ar urma sa fie destinati extinderii infrastructurii si intrarii pe piata de telecomunicatii. 

    Cel putin teoretic, investitiile si imbunatatirea calitatii retelelor s-ar putea concretiza in reducerea costurilor de distributie si, implicit, a tarifelor la electricitate. In realitate, efectele sunt exact inverse: preturile vor creste, astfel incat 2007 sa ne prinda cu tarife apropiate de cele din Uniunea Europeana, adica aproape duble fata de cat sunt in momentul de fata. Unde vor ajunge insa cele peste 370 de milioane de euro alocate pentru investitii?

    Banii vor fi impartiti pe doua capitole: sumele atrase din privatizarea filialelor de distributie si resursele proprii. 

    Ce reuseste Ministerul Economiei sa ia din privatizari, Electrica ar urma sa investeasca in productia de energie, spune Nicolae Coroiu, directorul general al societatii. Mai precis, cei 100 de milioane de euro vor fi destinati, in parte, lucrarilor de la Unitatea 3 a Centralei de la Cernavoda. „Este nevoie, insa, de un studiu de fezabilitate“, explica Nicolae Coroiu. Electrica ar urma sa faca un parteneriat cu Nuclearelectrica pentru finantarea lucrarilor. In plus, sistemul de facturare, de relatii cu clientii va beneficia de o parte din banii din privatizare, mai spune Coroiu. 

    Restul de 270 de milioane de euro vor fi folositi pentru „remodelarea portofoliului de afaceri“. Electrica va „ataca“ sectorul de telecomunicatii si isi va extinde afacerile de comert cu energie. Pentru aceasta, compania si-a crescut planul de investitii cu 84% fata de 2004. 

    Dar toate aceste programe, care „vin in sprijinul consumatorilor“, dupa cum spun oficialii companiei, nu vor insemna si un kilowatt mai ieftin. Pe de o parte, pentru ca investitiile trebuie recuperate. Cresterea costurilor de distributie este una dintre solutii. Pe de alta, tocmai privatizarea care aduce sute de milioane de euro in conturile Electrica este cea care impune scumpiri.  Investitorii straini care preiau societatile locale de distributie a energiei electrice au negociat cu statul roman un plan de majorare a tarifelor. Calea scumpirilor a fost deschisa de compania italiana ENEL. Aceasta a stabilit, de comun acord cu reprezentantii Ministerului Economiei, unele costuri fixe, care se vor regasi in pretul de distributie. Societatea a recurs si la imprumuturi pentru plata celor 112 milioane de euro pentru actiunile Electrica Banat si Dobrogea. Iar una dintre conditiile pentru semnarea contractelor de privatizare a fost tocmai posibilitatea recuperarii acestor investitii intr-o perioada cat mai scurta de timp. Asa s-a ajuns ca rata de recuperare a investitiei sa fie de 12%/an, in primii patru ani si apoi de 10%/an. Adica, ENEL va trece la capitolul costuri de distributie, in fiecare an, cate 12% din sumele pe care societatea le investeste in Romania. 

    Aceeasi reglementare se mentine si in cazul companiei germane E.ON, care a preluat Electrica Moldova si al companiei CEZ-Cehia, care preia Electrica Oltenia. Ambele societati straine vor folosi, pentru finantarea achizitiei, atat surse proprii, cat si cele atrase din imprumuturi, spun surse din sectorul energetic. 

    Pentru ca tabloul sa fie complet, factura la energie electrica va mai fi modificata „gratie“ unui element suplimentar: acciza. Aceasta ar urma sa fie, de la 1 aprilie, de 0,14 euro pe MWh pentru electricitatea utilizata in scop comercial si de 0,30 euro pe MWh pentru electricitatea folosita in scop necomercial. Efectele in pretul final se vor simti abia in iulie, cand curentul se va scumpi cu aproape 7%.

    Banii ar trebui sa fie destinati, potrivit unor surse din sectorul energetic, acelor producatori care nu se conformeaza cu normele europene de mediu.  Societatea de productie a electricitatii Termoelectrica este unul dintre destinatarii sumelor provenite din majorarea tarifelor. Societatea vinde, de ani buni, energie electrica si termica la preturi care nu acopera costurile de productie. Iar institutiile financiare internationale au cerut autoritatilor scumpirea energiei pana la acoperirea costurilor producatorilor.  In concluzie, desi privatizarea distributiei de electricitate aduce investitii de sute de milioane de euro, ele nu se vor concretiza in scaderea tarifelor la kilowatt. Angajamentele autoritatilor in fata investitorilor straini, a organismelor internationale, si, nu in ultimul rand, in fata Uniunii Europene se traduc in scumpiri semnificative ale curentului electric. 

    Cel putin la nivel declarativ, exista si o parte buna a acestei afaceri: serviciile societatilor de distributie a energiei electrice se vor imbunatati, iar numarul locuintelor racordate la reteaua de electricitate va creste. Cat din aceste promisiuni se va indeplini, vom vedea in anii urmatori. Pe termen scurt, insa, ne asteapta facturi mai mari, inca din vara acestui an.  

  • Preturi, dupa privatizare

    Privatizarea principalilor operatori dintr-o ramura industriala s-a concretizat, si in alte dati, in majorari de tarife. Pretul cimentului, spre exemplu, a crescut de aproape trei ori, din 1997, cand a inceput procesul de privatizare, pana acum. Tona de ciment din tara a ajuns 80 de dolari.

    TREI PRODUCATORI: Dupa preluarea celor noua fabrici romanesti de ciment, piata de profil s-a impartit intre trei societati: Heidelberg-Germania, Lafarge-Franta si Holcim-Elvetia. 

    PRETURI: Incepand cu 1997, pretul cimentului a crescut, ajungand la peste 80 dolari/tona, pentru piata interna, in timp ce pentru export, acesta era de circa 24-25 dolari/tona. 

    INVESTIGATIE: Consiliul Concurentei a facut o investigatie pentru a vedea daca intre cei trei producatori au existat intelegeri pentru majorarea preturilor.

     

  • Ce mai ramane de privatizat

    Ministerul Economiei si Comertului (MEC) mai are de privatizat doar cateva societati din energie. Anul acesta, va fi lansata la privatizare Electrica Muntenia Sud. Urmeaza listarea la bursa a altor doua filiale Electrica si a producatorului de gaz Romgaz.

    ELECTRICA: Anul acesta, va fi lansata la privatizare Electrica Muntenia Sud. Alte doua filiale – Transilvania Nord si Muntenia Nord – vor fi listate la Bursa de Valori (BVB).

    TRANSELECTRICA: In al doilea trimestru al lui 2005, urmeaza sa fie listat un pachet de maximum 10% din actiunile transportatorului de electricitate la Bursa de Valori.

    TRANSGAZ: MEC intentioneaza sa listeze la BVB circa 5% din titlurile transportatorului national de gaze naturale.

    ROMGAZ: Inca de anul trecut, MEC anunta ca va scoate pe bursa un pachet minoritar de actiuni ale producatorului national de gaze naturale.

  • Piata de electricitate

    Restructurarea fostelor CONEL si RENEL a impartit sectorul de productie a energiei electrice in mai multe societati. Criteriul ales a fost, in cazul productiei de electricitate, combustibilul folosit. 

    TERMOELECTRICA: Societatea se ocupa cu productia de energie electrica si termica, pe baza de combustibili solizi si gaz, transport si furnizare de energie termica si are cinci sucursale si trei filiale. Costurile de productie depasesc 35 euro/MWh.

    HIIDROELECTRICA: Societatea produce energie electrica prin utilizarea resurselor hidroenergetice ale tarii. Costurile de productie sunt cele mai mici din sistemul energetic, nedepasind 10 euro/MWh. 

    NUCLEARELECTRICA: Produce energie electrica pe baza de uraniu, la Unitatea 1 Cernavoda. Costurile de productie se ridica la 20-25 de euro/MWh. 

    ELECTRICA: Societatea se ocupa cu distributia de electricitate si are in componenta opt filiale regionale, din care patru au fost privatizate.

    TRANSELECTRICA: Societatea se ocupa cu transportul de electricitate. Circa 10% din actiuni urmeaza sa fie oferite investitorilor, prin listare la BVB.

  • TIGARI: UE a impus Romaniei o crestere de 52,13 euro pentru fiecare i mie de tigarete in numai opt ani (2002 – 2010)

    5 lei pe hartie nu-i tot una cu 5 lei incasati. Totusi, pe calculele de pe hartie se bazeaza Ministerul Finantelor, care a hotarat cresterea accizelor la tigari mai mult decat era planificat prin calendarul stabilit cu UE. Rezultatul? Cresterea preturilor la pachetele de tigarete cu 3.000 lei. Incasari mai mari la buget? Ramane de vazut.

    Distractia a inceput o data cu primele anunturi ale actualei puteri despre nevoia de a creste accizele la tutun. A urmat o avalansa de opinii si calcule. Membrii aceluiasi guvern au facut declaratii publice privind trei variante diferite de lucru, bulversand industria, iar diferentele dintre cele trei variante nu se refereau doar la nivelul de majorare, ci si la momentul aplicarii accizelor majorate. Aprilie? Nu, mai bine mai. Sau poate iunie? In cele din urma, guvernul s-a hotarat. Pentru majorarea cu 13,5% peste nivelul previzionat, s-a ales ziua de 1 aprilie. O zi potrivita – poate pentru ca mai e cunoscuta ca fiind „ziua pacalelilor“. Alegerea e cu atat mai nimerita cu cat, asa cum experienta dovedeste ca socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea de la targ, la fel si incasarile pe care mizeaza bugetul de stat s-ar putea dovedi o pacaleala.

    Primul motiv ar fi ca fortarea cresterii de preturi la tigari este, mai intai de toate, un stimulent pentru piata neagra. Pentru consumatorii care chibzuiesc fiecare mie de lei pe care o scot din buzunar, preturile mai mici la tigarile de contrabanda au suficient vino-ncoace pentru a-i face sa treaca tot mai frecvent pe la tarabele basarabenilor din piata, ale caror afaceri se anunta prospere.

    Daca fumatorii au putut fi pana acum convinsi de cresteri psihologice cu 1.000 lei, fie ele si ceva mai dese, adica o data la doua luni, un salt de 3 pana la 5.000 lei s-ar putea dovedi de nedigerat. Producatorii mizau, pana acum, pe un drum lin catre preturile din Uniunea Europeana, insa ultima crestere a accizelor le-a stricat planurile. 

    Salturile de pret vor fi mai mari si, poate, la fel de dese. Iar vanzari mai mici pentru cei care achita accizele la buget inseamna incasari mai mici ale statului – un posibil efect pe care reprezentantii Ministerului de Finante nu l-au comentat.

    Autoritatile au doua puncte de sprijin pentru a justifica actuala crestere a accizelor. Unu: alinierea accizelor la cele din UE (pentru care, in treacat fie spus, era deja stabilit un grafic prin care s-ar fi putut pastra cresteri mici – psihologic – dar dese). Doi: deprecierea neasteptata a monedei euro, care a afectat calculele bugetare. Tot in treacat fie spus, cand moneda euro crestea, bugetul de stat incasa fara mofturi mai multi bani decat previzionase.

    Interesanta este si atentia pe care a decis MF sa o acorde acum sustinerii programului Ministerului Sanatatii de reducere a incidentei fumatului. Reprezentantii MF au declarat pentru BUSINESS Magazin ca programele celor doua ministere se armonizeaza intrucat „o crestere accentuata a accizelor, care va produce efecte directe asupra preturilor cu amanuntul, va conduce implicit la reducerea consumului“. De ce mai mizeaza atunci Ministerul Finantelor pe incasari mai mari la buget din vanzarea tigarilor, de vreme ce spera, ca si Ministerul Sanatatii, ca acestea sa scada?

    Dar incidenta fumatului nu poate scadea numai pentru ca Ministerul Sanatatii vrea asta, chiar daca e sprijinit de programele MF. Explicatia ne-o da Ionut Dobrescu, un inginer de 28 de ani care are obiceiuri bine definite. „Daca vreau sa fumez, o sa-mi iau in continuare tigari, chiar daca se scumpesc. Dar o sa caut mai ieftine si nici nu sunt greu de gasit, daca stii unde sa cauti.“

    Totusi, aceasta reorientare a consumatorilor catre tigari „alternative“ costa bugetul nu mai putin de 230 de miliarde de lei (cam sase milioane de euro) pentru fiecare procent de piata care aluneca in zona neagra, ilegala. Un calcul sumar arata ca, pe hartie, MF ar urma sa adauge inca vreo 80 de milioane de euro la 640 de milioane de euro incasati din acciza la tutun in 2004. Dar un alt calcul, la fel de sumar, spune ca acest castig va tinde la zero daca piata neagra va creste cu 11-12% – ceea ce nu-i deloc imposibil.

    Producatorii de tutun sunt constienti de asta iar revolta lor se manifesta pe diverse tonuri. SNTR a protestat public, considerandu-se cel mai defavorizat si etichetand cresterea drept anticoncurentiala. La fel si Japan Tobacco International (JTI), al treilea jucator de pe piata romaneasca. „Majorarea accizelor va duce la o comprimare a pietei tigaretelor prin apropierea dintre preturile segmentelor premium si ieftine. Vor avea de suferit producatorii de tigarete care au branduri pe segmentul de jos al pietei“, explica Gilda Lazar, Director Corporate Affairs la JTI.

    O alta opinie are BAT, ai carui reprezentanti considera ca daca si Carpati ar fi fost in zona cu cel mai popular pret (most popular price category), conditiile de accizare s-ar fi calculat in functie de Carpati, „dar aceasta marca are doar 5% din piata“, sustine Adrian Popa, Director Corporate Affairs la British American Tobacco (BAT), al doilea jucator de pe piata romaneasca a tigaretelor. Altminteri, cresterea accizelor este inevitabila, ca si cresterea pretului tigarilor: daca se respecta calendarul agreat cu UE, pana in 2010 preturile se vor majora cu peste 200%.

    Tocmai acest prag poate constitui cea mai solida explicatie pentru cresterea accizelor. Dar, daca ne uitam peste granita, la experienta vecinilor unguri, cu siguranta ca am putea invata ceva. 

    Anul trecut, datorita deciziei guvernului maghiar de a majora accelerat accizele, mai devreme decat se stabilise prin calendar, pretul unui pachet de tigarete a ajuns la doi euro.  Rezultatul a fost spectaculos in sens negativ, „piata legala cazand cu 22,5%, cu impact direct asupra bugetului statului si asupra producatorilor“, ne-a declarat Adrian Popa. „Ca urmare, acelasi guvern a hotarat inghetarea accizei pentru 2005“, a mai adaugat Popa. Tot el a mai tinut sa precizeze ca regula accizei minime este implementata in majoritatea tarilor europene. 

    „Pentru BAT, actuala acciza minima reprezinta si o garantie ca urmatoarea crestere a accizelor nu va avea loc mai devreme de luna iulie a anului viitor“, a adaugat Popa.  Dincolo de aceste discutii, marea problema a maririi accizelor e alta. Si anume depasirea cu 13,5% a calendarului agreat cu UE. Mai mult, marirea este chiar ilegala conform Codului fiscal, care spune ca o astfel de masura trebuie anuntata cu sase luni inainte. Dar masura nu este numai ilegala, ci incalca si Legea transparentei, care mentioneaza ca orice schimbare legislativa cu potential impact economic trebuie comunicata asociatiilor profesionale si industriilor care vor fi afectate cu 30 de zile inainte de demararea procesului de avizare.

    Dar pe cine afecteaza acciza, pana la urma? Sunt si scepticii care se considera neatinsi de marirea accizelor la tigari. Dar cum ramane cu noile accize pentru televizoare? Prin definitie, acciza este o taxa pe viciu sau lux. Ce-o fi televizorul? Viciu sau lux?

  • Reguli europene

    Preturile la tigari cuprind, intre altele, costurile de fabricatie, distributie, cercetare. Dar, in proportie covarsitoare, pretul final al pachetului de tigari este dat de acciza, care poate ajunge chiar pana la 75% din acesta. Doua reguli simple reglementeaza acciza pe tigarete in UE:

    SISTEMUL DE ACCIZARE trebuie sa fie mixt, format dintr-o componenta specifica (aceeasi pentru toate tigarile) si o componenta ad valorem, calculata la pretul catre consumator (include si TVA). Astfel, acciza specifica este exprimata in euro / 1.000 de tigarete, iar cea ad valorem este exprimata ca procent din pretul pentru consumator / 1.000 de tiagarete.

    ACCIZA TOTALA pentru segmentul de pret cu cota de piata cea mai mare (MMPC – most popular price category) sa reprezinte minim 57% din pretul maxim de vanzare cu amanuntul si sa fie de cel putin 64 euro / 1.000 de tigarete.

  • Povesti despre retail

    Care este legatura dintre comoditatea cumparatorilor si vanzarile unui mare magazin? Vanzari mai mici, ar tinde sa spuna romanii, pentru care cumparaturile inseamna a merge la magazin. Ei bine, nu-i asa peste tot in lume. Si in retail, tehnologia poate face diferenta.

    In urma cu zece ani, cei doi mari retaileri englezi – Tesco si Sainsbury – au indraznit sa priveasca spre comertul electronic. Evaluarile, rapoartele si numeroasele sedinte i-au condus insa spre doua decizii diferite. Iar viitorul celor doua organizatii a depins in mod direct de acele decizii. Tesco este acum cel mai puternic retailer din tara, de departe, iar Sainsbury a pierdut – spectaculos – teren. Care a fost greseala unuia si care a fost decizia de geniu a celuilalt? Sainsbury a spus „OK, sa facem un departament de «delivery» (livrare) cu tineri care sa care cu bicicleta cumparaturile la domiciliu“. Tesco, in schimb, a investit milioane de lire sterline ca sa-si dezvolte, ca la carte, aceasta „aripa“.

    A construit magazin virtual, a organizat logistic un departament. Si-n 2004, vanzarile electronice ale Tesco au reprezentat aproape o treime din toata afacerea – in vreme ce Sainsbury a batut pasul pe loc. Astfel de calcule si observatii sunt, de regula, rezervate marilor jucatori din piata de retail care au forta si experienta de a lansa proiecte de anvergura. Iar verva cu care a inceput sa se dezvolte comertul modern si in Romania da „teme“ celor specializati in analize. Si daca tot veni vorba de marii jucatori din retail, ne putem astepta sa apara si altii decat cei pe care deja ii vedem sau care au anuntat pana acum ca vor sa vina. „As fi surprins ca Wal-Mart si Tesco sa nu aiba deja pe masa planuri de dezvoltare pentru Romania“, a spus saptamana trecuta la Bucuresti Brian Moore, director executiv al firmei de consultanta EMR-Namnews, firma pe care a facut-o dupa ce a lucrat cateva decenii pentru compania de medicamente Sandoz-Wander si pentru Wella – una dintre cele mai mari companii de cosmetice.

    Totusi, se vorbeste de ani buni despre venirea lui Tesco, cel mai puternic retailer britanic, aici. Despre interesele Wal-Mart pentru piata romaneasca, in schimb, nu prea s-a auzit nimic pana acum. Cu toate acestea, Moore sustine ca e doar o chestiune de timp pana la venirea celor doi si singurul lucru care le deturneaza acum atentia sunt marile piete, gen China, Rusia si India. 

    Totusi, din momentul in care se ia decizia de a intra pe o piata, totul se desfasoara extrem de rapid. Retailerii care au ajuns deja in Romania au preferat politica pasilor marunti, dar Tesco si Wal-Mart, prin natura lor, se definesc tocmai prin agresivitatea in dezvoltare. „De obicei, Tesco tinteste o cota de piata de 25% din retailul unei tari“, spune Moore. Dar care sunt schimbarile care vor avea loc? Cu sau fara Tesco ori Wal-Mart, dezvoltarea retailului modern va inchide multe magazine mici in Romania. „Buticul de la coltul blocului, oricat de familiar ar fi, nu va face fata“, explica Moore.

    De ce? Retailerii moderni si micii buticari au, fiecare, avantajele lor, in fata cumparatorului. Pentru o cutie de lapte sau o bere, nimeni nu bate drumul pana la Carrefour. La coltul blocului poti sa mergi si in papuci de casa. 

    „Poti sa si schimbi cateva cuvinte cu vanzatorul pe care il cunosti de-o viata si care da si pe datorie“, explica Brian Moore. Totusi, daca te gandesti ca pentru conversatie si comoditate platesti mai mult cu 25% fata de super sau hipermarket, balanta se inclina, incet-incet, in favoarea celor din urma. Pana la urma, totul se reduce la costuri. Inseamna oare asta ca micii comercianti vor disparea? Probabil nu. Si poate cel mai concludent exemplu este coabitarea dintre gigantul american Wal-Mart si Aldi, o retea internationala de magazine de dimensiuni mai mici. 

    Simbioza dintre cei doi la fel de reala ca cea dintre rinocer si pasarea-rinocer. Desi Aldi este o retea internationala care cuprinde peste 5.000 de magazine, formatul de magazin pe care il practica este de dimensiuni mici comparativ cu Wal-Mart, care are spatii imense de vanzare. Spre exemplu in SUA, patria mama a celui mai mare retailer mondial, Aldi indrazneste sa-si puna 700 de magazine chiar langa cele ale Wal-Mart.

    Cum supravietuieste Aldi, de ce si, mai ales, cum de permite asta Wal-Mart? In mai toate locatiile pe care le deschide „rinocerul“ Wal-Mart apare si „pasarea“ Aldi. Pe „rinocer“ nu-l deranjeaza, pentru ca vanzarile pe care le face „pasarea“ sunt „firimituri“. Dar cum poate Aldi sa vanda, daca Wal-Mart scoate din buzunarul fiecarui client sute de dolari pentru fiecare „excursie“ la cumparaturi? Afacerea se bazeaza tot pe observatie. Cati dintre cei care isi incarca sacosele in masini nu-si spun „Ah, am uitat sa iau sampon!“. Sau zahar? Dar gandul de a lua la picior, din nou, nesfarsitele raioanele Wal-Mart linisteste orice curajos. Aldi ofera in schimb un magazin mic, cu mult mai putine produse, dar organizat pe principiul „intri, cumperi, iesi“.

    O solutie perfecta de coabitare pentru doi retaileri foarte mari, dar care nu se calca pe picioare. Cand va ajunge Romania o piata la fel de matura? Brian Moore este un optimist. „Doar doi – trei ani, pentru ca aici se aplica deja retetele care dau rezultate bune. Voi nu trebuie sa mai experimentati. Mergeti in salturi.“

  • Ca sa ajungi guru

    Brian Moore este Managing Director al EMR-Namnews, firma engleza de training si consultanta in FMCG si retail. Este si publisher al website-ului kamcity.com si al Namnews, un newsletter global pentru cei din fmcg si retail.

    EXPERIENTA in marketing si pozitii de key account (responsabil de clienti cheie – n.r.) in cadrul Sandoz-Wander si Wella, inainte de a face propria firma de consultanta.

    ARII de expertiza in consultanta: trade marketing (marketing special destinat comerciantilor), marketing, key account management (management pentru clienti cheie).

    ZONE GEOGRAFICE in care activeaza clientii: Uniunea Europeana, Europa Centrala si de Est, Orientul Apropiat, Asia, regiunea americana.

    DIN 1993 a lucrat cu diversi clienti ai Wal-Mart, care au necesitat consultanta pentru extinderea in pietele cheie ale gigantului retailer.

    CLIENTI intre care se numara Beiersdorf, Johnson & Johnson, L’Oreal, Seagram, Unilever si Philip Morris.