BusinessMagazin

Blog

  • Noutati

    Freud domestic

     

    Profesoara universitara timp de mai multi ani, Nicolle Rosen a hotarat intr-un tarziu sa se dedice psihanalizei si sa-si deschida un cabinet la Paris. Dupa ce patrunde tainele meseriei, se apuca de scris si publica niste eseuri care ii croiesc o faima incontestabila. Isi incearca si abilitatile de romanciera, afirmandu-se gratie unei biografii fictionalizate, dar perfect plauzibile – Martha F., cea care i-a fost vreme de decenii tovarasa de viata marelui Sigmund Freud. Punctul de plecare: psihanalistul a murit, iar admiratorii se napustesc sa adune din firimiturile gloriei sale, povestind in dreapta si-n stanga despre numeroasele lor intersectii biografice cu „parintele psihanalizei“. Straina printre acesti vulturi devoratori de posteritate se afla si o ziarista americana, care dezvolta o relatie de incredere, plina de tandrete, cu vaduva lui „Sigi“.

     

    Nicolle Rosen, Martha F., Viata mea cu Freud,

    Editura Lucman, Bucuresti, 2006

     

     

    Philip K. Ubik

     

    Philip K. Dick este din nou prezent in librariile noastre cu o panorama a unei halucinatii colective: Ubik. Povestea ni-l infatiseaza pe Joe Chip, un detector uman de campuri psi, bratul drept al lui Glen Runcinter, patronul uneia dintre cele mai importante agentii de protectie psionica. Aflata in plina actiune, echipa in care se afla Joe cade victima unui atentat, iar Glen este ucis. Atunci se dezlantuie cosmarul: obiectele par sa regreseze catre trecut, planul real se tulbura si isi instaureaza confuzia drept unica regula, iar Joe descopera cadavrul aproape mumificat al unuia dintre neutralizatorii de telepati, unul dintre colegii sai care, culmea, scapase cu viata din atentat. De undeva de la granita dintre viata si moarte, supravietuitorilor le parvin mesajele lui Rucinter, aflat  intr-un cosciug criogenic. Vorbele sale fac obsesiv referire la produsul misterios numit Ubik, singurul capabil sa aseze la locul lor planurile temporale.

     

    Philip K. Dick, Ubik,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2006

  • Jet Li, actorul

    De ce se duce lumea la un film cu Jet Li? Pentru ca Jet Li stie sa lupte. De ce s-ar duce cineva la „Huo Yuan Jia“ („Fearless“)? Pentru ca Jet Li a invatat, intre timp, sa si joace. Mai mult, „Unicul“ a anuntat chiar ca acesta va fi ultimul sau film de arte martiale.

     

    Dupa o incercare mai mult sau mai putin reusita cu „Unleashed“ („Dresat pentru a ucide“), Jet Li ii da viata unuia dintre cei mai mari luptatori din istoria Chinei, Huo Yuan Jia. Acesta a devenit cunoscut la inceputul secolului XX, cand a fondat o scoala de arte martiale la Shanghai, dupa ce nu a fost invins nici macar o data in competitiile din orasul sau natal, Tianjin. Un alt amanunt interesant din biografia lui Huo: organiza competitii in care, in meciuri intens mediatizate, lupta impotriva unor experti straini in diverse genuri de arte martiale. Aceasta i-a adus o imensa popularitate, intr-o vreme in care China se confrunta cu o multime de lupte interne si atacuri din partea marilor puteri ale lumii.

     

    Istoria lui Huo Yuan Jia i-a captat multa vreme atentia regizorului Ronny Yu. Specialist in filme fantastice („The Bride With White Hair“ – 1993), drame muzicale („The Phantom Lover“ – 1995) si, mai nou, dupa ce s-a mutat in Statele Unite, in filme de groaza („Bride of Chucky“, al patrulea film din seria cu papusa ucigasa, sau „Freddy vs. Jason“, ultimul film in care actorul Robert Englund ii da viata terifiantului Freddy Krueger), Yu revine la genul care l-a facut celebru: artele martiale. Iar viata lui Huo Yuan Jia i-a oferit regizorului amestecul perfect de andrenalina si drama pentru un film despre care a stiut de la inceput ca va fi un succes.

     

    Din pacate, regizorul a promovat filmul ca fiind adevarata viata a lui Huo. Lucru oarecum neinspirat, dat fiind ca orice spectator trecut de varsta gradinitei isi da seama ca o mare parte din acrobatiile de pe ecran nu se pot petrece in realitate. Pentru efectele vizuale, meritul le revine producatorului Bill Kong (responsabil si pentru megasuccesul „Hero“) si coregrafului Yuen Wo Ping („Dresat pentru a ucide“). Totusi, echipa de producatori nu a scapat de cateva procese intentate de catre urmasii lui Huo. Marea nemultumire a acestora a fost aceea ca scenaristul Chris Chow „a omorat“ toti copiii luptatorului, pentru efectul dramatic. Mai mult, filmul lui Yu a tulburat iar relatiile cinematografice chinezo-japoneze (de-abia linistite dupa scandalul starnit de „Memoirs of a Geisha“), cu infamul rol jucat de samuraiul Tanaka (Shido Nakamura) in moartea lui Huo.

     

    Chiar daca exagerat si pe alocuri suparator de neverosimil, filmul lui Yu are marele merit de a-l rapi pe Jet Li din categoria actorilor-statuie, care-si duc rolurile la bun sfarsit doar pentru ca expresia fetei nu trebuie sa li se schimbe niciodata, in categoria actorilor-pur-si-simplu. In „Huo Yuan Jia“, Jet Li plange, rade, traieste disperarea si durerea celui care isi pierde familia si-l crezi de la un capat la celalalt. „Sunt doar o bruta“, ii spune Huo Yuan Jia vechiului sau prieten din copilarie, Jing Sun, la inceputul filmului. Ei bine, aceasta bruta se transforma radical de-a lungul a aproape doua ore de lupte si tragedii, ajungand un erou, un model care inflacareaza imaginatia a milioane de chinezi. La fel ca si eroul pe care il interpreteaza in „Hua Yuan Jia“, se pare ca si Jet Li trece printr-o perioada a schimbarilor.

     

    „Am intrat in lumea filmului de arte martiale pe cand aveam doar 16 ani. Mi-am demonstrat aptitudinile in acest domeniu, asa ca nu mai vad nici un rost sa continuu pentru inca alti cinci sau zece ani. «Huo Yuan Jia» este sfarsitul vietii mele ca actor in filme de arte martiale“, a declarat Jet Li la lansarea filmului, adaugand ca proiectul lui principal in acel moment era realizarea unui documentar despre calugarii budisti. Dar este posibil ca aceasta sa fi fost doar o strategie de marketing, pentru ca un lucru e sigur: in prezent actorul tocmai a terminat filmarile la „Rogue“, o comedie de actiune unde Li il reintalneste pe Jason Statham, colegul sau de platou de la „The One“ – „Unicul“.                      

     

    HUO YUAN JIA R: RONNY YU D: JET LI, COLLIN CHOU, NATHAN JONES, SHIDO NAKAMURA, BRANDON RHEA, NAN SUN, HEE CHING PAW DIN 8 SEPTEMBRIE

  • Bancherii ne vor banii

    Vine vremea dobanzilor real pozitive si fixe pe perioade din ce in ce mai lungi, dupa mai bine de un an in care majoritatea bancilor nu au mai pus mare pret pe banii clientilor, platindu-le dobanzi cu mult sub rata inflatiei.

     

    Dintr-o data, sistemul bancar are de-a face cu o conjunctura care ii reaminteste importanta economisirii. Pe de o parte, bancile au realizat ca nu pot majora la nesfarsit creditarea la scadente de peste 20 de ani, bazandu-se doar pe linii de finantare externa si pe depozite atrase de la clienti pe una-trei luni.

     

    Pe de alta, a intrat in scena Banca Nationala, care a remarcat in cel mai recent raport asupra inflatiei „scaderea drastica a ratei de economisire in ultimele trimestre“.

     

    In context, BNR afirma ca atat decizia de majorare a dobanzii de la sfarsitul lunii iunie, cat si ridicarea nivelului rezervelor minime obligatorii la lei au avut drept tinta inclusiv stimularea bancilor sa majoreze dobanzile la depozitele in lei.

     

    Mai mult, banca centrala a ajuns la concluzia ca este posibil ca un impuls suplimentar sa fi fost dat consumului in ultimele luni tocmai de „nivelul considerat neatractiv al randamentelor instrumentelor de economisire bancara“. Adica a fost mult mai tentant pentru public sa cheltuiasca banii pe masura ce-i castiga, decat sa-i pastreze la banca doar pe considerente de securitate, nu si legate de obtinerea unui profit real.

     

    „Avem nevoie de o echilibrare a scadentelor pentru sursele atrase si cele plasate, pentru ca majoritatea surselor noastre sunt pe termen scurt si mediu, in vreme ce multe dintre imprumuturi sunt acordate pe termene lungi“, constata Patrick Gelin, seful BRD-SocGen, dupa multa vreme in care se plangea de supralichiditatea in lei a bancii. Ca urmare, BRD a si trecut la majorarea dobanzilor pana la 7,75% pe an, garantand acest nivel pentru depozitele pe termen de sase luni, mai mari de 1.000 de lei.

     

    De asemenea, banca are in vedere emiterea de obligatiuni care sa-i asigure lichiditati pe termen mai lung. La randul sau, BCR continua sa revendice pozitia de protector al economisirii, extinzand maturitatea depozitelor atrase pana la trei ani si oferind dobanzi de pana la 8,25-8,5% pe an, in functie de marimea depunerilor. Pentru scadente de una si trei luni, banca plateste dobanzi ferme de 7,05-7,5% pe an. Iar aceasta in conditiile in care inflatia anualizata a coborat in iulie la un minim de 6,2%, iar Banca Nationala se straduieste sa o tina cat mai jos si in continuare.

     

    Punand in fruntea listei prioritatilor de anul trecut descurajarea capitalurilor speculative, luni la rand banca centrala s-a prefacut ca nu vede anemierea inclinatiei spre economisire prin depozite bancare la termen. Ba chiar a indemnat publicul sa se gandeasca la inflatia viitoare si nu la cea trecuta atunci cand isi evalueaza castigul real adus de un depozit in lei.

     

    Pana la urma, BNR a constatat ca inca si in trimestrul al doilea al acestui an ratele medii ale dobanzilor oferite de banci pentru depozitele la termen s-au mentinut pe palierul real negativ, desi in februarie a majorat dobanda de politica monetara.

     

    Spre deosebire de alte perioade, cand era suficient semnalul unui jucator puternic pentru ca o mare parte din piata sa-i urmeze directia, acum bancile isi permit sa mentina politici de dobanda bine individualizate. Si nici nu este de mirare, avand in vedere distributia neuniforma a excesului de lichiditate la nivelul bancilor.

     

    Totusi, dupa socul majorarii ratei rezervelor minime obligatorii de lei de la 16% la 20%, chiar banci mari, care practicau atragerea de depozite doar la cota de avarie, au inceput sa vada lichiditatea subtiindu-se.

     

    Perioada de adaptare la noile conditii inca nu s-a incheiat, pe piata alternand episoade de supralichiditate, in care bancile ajung sa acceseze facilitatea de depozit oferita de BNR in schimbul unei dobanzi simbolice de 1% pe an, cu episoade in care dobanzile interbancare urca rapid la 12-14% din cauza bancilor care au dificultati in constituirea rezervelor minime obligatorii.

     

    In prezent, pe piata persista asteptari privind cresterea dobanzii de politica monetara a BNR cel putin pana la 9% in ultima parte a anului, ceea ce ar trebui sa incurajeze bancile comerciale sa fie mai generoase cu remunerarea depunerilor atrase.

     

    Recent, guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, a spus raspicat ca se asteapta ca in anul 2007 dobanda sa devina finalmente principala arma a bancii centrale in lupta cu inflatia. Aceasta nu inseamna neaparat o perspectiva de cresteri succesive de dobanda, insa promite dobanzi real pozitive, in contextul in care inflatia ar urma sa-si continue tendinta de scadere.

     

    Radu Craciun, analistul-sef al ABN Amro Bank Romania, crede ca Banca Nationala va lua o eventuala decizie de majorare a dobanzii numai dupa ce va dispune de cifra de inflatie pe luna august, respectiv daca aceasta va semnaliza o evolutie ingrijoratoare a componentei de inflatie care exclude preturile administrate si pe cele ale produselor agroalimentare sezoniere.

     

    In orice caz, nu intrevede o scadere de dobanda, chiar daca inflatia tinde sa scada mai repede decat se astepta BNR. „Pana la sfarsitul anului este improbabil sa vedem vreo scadere de dobanda“, spune Craciun.

     

    „Cred ca vom asista in continuare la o crestere a dobanzii la depozitele in lei, dat fiind faptul ca excesul de lichiditate in lei din piata monetara a scazut foarte accentuat in ultimele luni, in special din cauza cresterii puternice a creditarii in aceasta moneda. Daca pana acum competitia bancara a fost concentrata pe partea de active (pe credite), bancile avand resurse excedentare in lei, cred ca va incepe din ce in ce mai accentuat o competitie si pe partea de pasive (pe depozite)“, comenteaza Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare la Raiffeisen Bank.

     

    Experienta arata ca inclinatia spre economisire se subrezeste rapid si se reconstruieste mult mai lent, odata deschis apetitul pentru consum, inclusiv pe credit. De pilda, anul trecut efectele scaderii rapide a dobanzilor la depozitele in lei nu s-au lasat deloc asteptate: practic, din februarie 2005, rata anuala de crestere a economiilor in lei ale populatiei s-a inscris pe un trend de scadere aproape continuu.

     

    In martie 2006, rata anuala de crestere a depozitelor totale ale populatiei a atins un minim de-a dreptul spectaculos, de 6,7% in termeni reali. In scurt timp, la nivelul publicului s-a reactivat reflexul cautarii refugiului in plasamentele in valuta, care au revenit la ritmuri de crestere superioare celor ale economisirii in lei, in ciuda fluctuatiilor dese ale cursului de schimb al leului.

     

    Din punct de vedere statistic, declinul economisirii s-a oprit de-abia in mai 2006, insa nici macar BNR nu a considerat destul de convingatoare usoara crestere inregistrata, asa ca a luat decizia majorarii ratei de dobanda de politica monetara de la 8,5% la 8,75% pe an pentru a stimula bancile comerciale sa faca miscari similare.

     

    Ramane de vazut daca Banca Nationala va hotari sa continue tendinta in sedinta de politica monetara programata pe 27 septembrie, insa chiar daca bancile comerciale nu se vor grabi sa-i urmeze exemplul majorand dobanzile la depozite, macar scaderea inflatiei promite din nou castiguri reale pentru cei care mai economisesc.

  • Rationamentul BNR

    La prima vedere, odata ce bancile trebuie acum sa imobilizeze in conturi la BNR 20% din sumele atrase de la clienti inclusiv prin depozite la termen, in loc de 16% cat era nivelul anterior al rezervei minime obligatorii la lei, ar rezulta o motivatie chiar de reducere a dobanzilor platite la depozite pentru a compensa majorarea costului cu constituirea rezervei.

     

    Nu este insa mai putin adevarat ca aceeasi majorare a nivelului rezervei le provoaca bancilor o nevoie de lichiditati suplimentare, pe care le pot obtine fie de pe piata interbancara, antrenand cresteri ale dobanzilor, fie de la clientii nebancari, in schimbul unor bonificatii de dobanda mai tentante. Evident, fiecare banca si-a facut propriul calcul, optand pentru varianta considerata mai convenabila din punct de vedere al costurilor. Dupa cum scrie in cel mai recent raport asupra inflatiei, BNR crede ca eventuala tentatie de reducere a dobanzilor la depozite este contracarata de cresterea ratei dobanzii de politica monetara de la 8,5 la 8,75% – dobanda care si este executata efectiv de banca centrala la operatiunile de sterilizare, prin atragerea de depozite cu scadenta la o luna.

     

    Pe termen scurt, BNR anticipeaza evolutii diferite ale dobanzilor la depozite, de la o banca la alta, in functie de situatia lichiditatii fiecareia si de capacitatea de a se adapta la efortul pe care il implica majorarea ratei de rezerva minima obligatorie (RMO), inclusiv la nivelul managementului de trezorerie.

     

    Si chiar daca piata nu va consemna majorari semnificative de dobanda la depozitele la termen constituite in lei, banca centrala crede ca economisirea va fi incurajata de mentinerea tendintei de scadere a inflatiei, care va consolida castigurile reale aduse chiar de dobanzile oferite in prezent de mai multe banci.

     

    Pentru continuarea dezinflatiei in 2007, BNR mizeaza explicit pe „revigorarea economisirii, pe fondul revenirii pe un palier pozitiv a randamentelor aferente depozitelor la termen“. Altfel spus, banca centrala se asteapta ca dobanzile la lei mai atractive sa reorienteze mai multi bani dinspre consumul imediat, fie si sub forma avansului pentru un credit, spre economisire pe termen cat mai indelungat.

     

    BNR nu poate exclude insa si un scenariu pesimist. Ceea ce realmente sperie banca centrala este posibilitatea ca inclinatia spre consum a publicului sa fi devenit atat de puternica, incat prelungirea interesului slab pentru economisire sa nu poata fi impiedicata prin majorari de dobanda de un sfert de punct.

     

    Daca se va dovedi ca este asa, Banca Nationala afirma ca va fi gata sa continue majorarea dobanzii pentru a atinge ambele mari tinte vizate: temperarea cererii de credite si stimularea economisirii.

  • Sechestratii din Golf

    Incidentul in care a fost implicata o platforma petroliera autohtona a adus in discutie, in premiera pentru opinia publica romaneasca, riscurile de a face afaceri in zona Golfului.

     

    In mod cu totul ironic, privind din perspectiva ultimelor evenimente, sediul Grup Servicii Petroliere (GSP) se gaseste pe strada Teheran. In vila din cartierul Primaverii a iesit prima oara la rampa, saptamana trecuta, presedintele si actionarul principal al firmei, Gabriel Comanescu (39 de ani), pentru a acuza autoritatile si companiile iraniene de acte teroriste, de imixtiune in afaceri si de modul violent in care tara araba intelege sa isi regleze conturile cu strainii.

     

    La randul lor, dupa ce iranienii au tras cateva focuri de arma impotriva platformelor petroliere operate de GSP, autoritatile de la Teheran au explicat ca romanii nu au fost corecti, ca voiau sa plece din Golf fara sa fi terminat contractul si ca armata a intervenit pentru a regla un conflict comercial.

     

    „Iranul si in general toata zona aceea n-are si nu va avea niciodata legatura cu rationalul“, sustine Eric Kish, vicepresedinte de marketing si retail in grupul Rompetrol. Kish este un cunoscator atat al lumii petrolului, cat si al celei orientale, avand in vedere ca a locuit, a facut armata si a lucrat in Israel.

     

    Eric Kish spune ca un om de afaceri care decide sa intre in afaceri in lumea araba nu are cum sa se pregateasca pentru astfel de incidente ca acelea care au implicat acum afacerea GSP: „E foarte greu sa faci afaceri acolo fara sa ai conflicte cu ei, de aceea e imposibil sa te pregatesti pentru asta. Trebuie sa iti asumi riscul – si oamenii si-l asuma, pentru ca sunt foarte multi bani in joc“. GSP a intrat in aceste afaceri cumparand anul trecut de la Petrom trei platforme care operau in apele teritoriale ale Iranului, plus inca trei din Marea Neagra, fiecare pentru circa 100 de milioane de dolari.

     

    Ca sa cumpere platformele, Gabriel Comanescu a luat la sfarsitul anului trecut de la BCR un credit de circa 125 mil. dolari pe sapte ani. Valoarea creditului a acoperit 85% din valoarea achizitiei celor sase platforme, restul provenind din fonduri proprii. Mai precis, e vorba de fondurile obtinute de la Upetrom Grup Management, firma care detine 90% din GSP si care e, alaturi de Petromservice, cel mai mare jucator de pe piata serviciilor si a echipamentelor petroliere.

     

    Upetrom Grup Management este controlata in proportie de 99% de Gabriel Comanescu, presedintele Consiliului de Administratie al producatorului de instalatii de foraj Upetrom 1 Mai Ploiesti. Ca urmare a creditului luat de la BCR, cele sase platforme sunt puse gaj. Trei dintre ele, respectiv cele trei din apele teritoriale ale Iranului si ale Emiratelor Arabe, nu mai sunt functionale de trei luni. Cu toate acestea, Gabriel Comanescu sustine ca nu are probleme si ca ratele sunt platite din productia celorlalte trei platforme, care foreaza in Marea Neagra. „Cele trei platforme functionale asigura destule lichiditati pentru BCR“, spune Comanescu.

     

    Conform acestuia, o platforma face un profit net zilnic de aproximativ 50-60.000 de dolari, iar maximul poate ajunge si la 110.000 dolari pe zi, suma atinsa de una din cele trei platforme din Marea Neagra care deruleaza operatiuni pentru TPAO, compania nationala de petrol a Turciei.  GSP a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 233,6 milioane de lei (80,5 mil. dolari), de peste doua ori mai mare decat cea raportata pentru 2004. Compania a obtinut in 2005 un profit net de 14,8 milioane de lei (5,1 mil. dolari), fata de un profit de 15,8 milioane de lei in 2004.

     

    Toate cele sase platforme sunt asigurate la Lloyd’s din Londra prin intermediul brokerului britanic de asigurari JLT Risk Solutions. „Platformele sunt asigurate impotriva tuturor riscurilor, de la incendiu pana la acte de terorism. In caz de accidente, noi luam asigurarea, dar in cazuri ca scufundarea unei platforme, BCR incaseaza intreaga despagubire“, a mai precizat Comanescu.

     

    La cateva zile de la incidentele cu iranienii, Gabriel Comanescu este convins ca totul se va rezolva printr-un proces pe care il va intenta companiei de stat Petroiran, ai carei reprezentanti au ocupat platforma Orizont si careia ii va cere despagubiri pentru daunele produse.

     

    Cum in toata ecuatia nu exista o sursa neutra, sau cel putin nu deocamdata, tot ce se poate face este urmarirea, ca la tenis, a parerilor celor care s-au perindat prin aceasta afacere. In ceea ce-l priveste, ambasadorul Iranului la Bucuresti a spus ca totul se trage de la neseriozitatea GSP. Ambasadorul Ali Akbar Farazi a afirmat ca partea iraniana nu poate avea incredere intr-un partener „care modifica un contract de pe o zi pe alta“, ca sa poata profita de pe urma cresterii pretului mondial al combustibilului. Farazi se refera la faptul ca GSP ar fi vrut sa modifice acum in favoarea sa contractul de inchiriere a platformelor din Golf, semnat de fostul proprietar Petrom cu firma Oriental Oil Dubai, in conditii de pret corespunzatoare unei perioade cand cotatia petrolului era sensibil mai mica decat cea actuala. Cum Oriental Oil a subinchiriat doua din platforme, Orizont si Fortuna, catre firme iraniene, intentia GSP de a schimba termenii afacerii sau chiar de a iesi din ea afecteaza direct interesele iranienilor.

     

    In replica, Gabriel Comanescu motiveaza ca agresiunea a avut loc din cauza ca iranienii doresc de fapt sa cumpere platformele, dat fiind ca in urma cu trei saptamani compania sa a refuzat o oferta de cumparare din partea NIOC (n.red. – National Iranian Oil Company) pentru cele doua platforme, Orizont si Fortuna, care opereaza in Golful Persic. „Au fost facute presiuni asupra noastra sa vindem cele doua platforme. Platformele nu sunt de vanzare si, chiar daca am lua o asemenea decizie, am avea nevoie de acordul BCR pentru a vinde“, afirma Comanescu.

     

    O platforma de foraj noua costa la ora actuala intre 150 si 200 de milioane de euro, iar cererea pentru acest tip de utilaj inregistreaza in prezent pe piata o crestere accentuata, in timp ce oferta ramane scazuta.

     

    Cu toate ca autoritatile iraniene, mai sigure pe pozitii decat ale noastre, acuza compania romaneasca, analistii internationali incrimineaza modul iranian de tratare a conflictului. „Raspunsul iranian in disputa privind platforma romaneasca a fost usor excesiv, in cazul in care obiectul acesteia a fost strict comercial“, apreciaza institutul de analiza Stratfor intr-un material publicat pe site-ul Internet al organizatiei.

     

    Aducerea unei nave de razboi pentru a deschide focul asupra unei platforme petroliere cu proprietar strain, dar cu precautii pentru ca nici unul dintre muncitorii aflati la bord sa nu fie ranit, sugereaza insa o actiune cu alte motivatii, comenteaza Stratfor.

     

    Cu alte cuvinte, fata de o Romanie orientata puternic catre Washington, Teheranul nu ar fi vrut acum decat sa arate ca poate sa sperie, fara sa provoace insa distrugeri platformei petroliere sau sa puna in pericol viata angajatilor de acolo.

     

    Indiferent insa daca ipoteza Stratfor ar fi fost sau nu exacta, felul cum se va incheia litigiul declansat de sechestrarea platformei romanesti, cu tot cu actiunea in justitie planuita de GSP, va fi pana la urma un test de business – pentru felul cum companiile autohtone izbutesc sa faca fata unei conjuncturi de risc asa de specifice cum e cea a afacerilor cu petrol din Golf.

  • Merele discordiei

    GSP a preluat de la Petrom, la sfarsitul anului trecut, sase platforme de foraj marin, dintre care trei (Orizont, Fortuna si Atlas) opereaza in Golful Persic si celelalte in Marea Neagra.

     

    ACTIVITATE: Platformele din Golf executa lucrari de foraj la zacamantul petrolier Hangam, detinut in comun de Iran si Oman, situat in stramtoarea Hormuz, la 20 de kilometri de insula Qeshm din Golful Persic.

     

    FORTUNA: Recent, GSP a retras din zona platforma Fortuna, inchiriata de Oriental Oil Company Dubai, pe motiv ca firma din Dubai a subinchiriat platforma catre compania iraniana Petroiran, fara acordul GSP. Asa s-ar fi intamplat si cu Orizont, subinchiriata de Oriental Oil firmei iraniene Oil Kish. In plus, GSP revendica de la Oriental Oil plata unor datorii in valoare de 17 milioane de dolari. Litigiul este pe rolul instantelor internationale de arbitraj.

     

    ORIZONT: Saptamana trecuta, platforma Orizont (foto) a fost sechestrata de forte militare iraniene si ocupata de reprezentanti ai firmelor Petroiran si Oil Kish. Iranienii ar incerca astfel sa determine GSP sa readuca in apele lor teritoriale platforma Fortuna, aflata acum in apele Emiratelor Arabe Unite; conform sefului GSP, ar fi de fapt un santaj prin care firma lui sa vanda Fortuna si Orizont catre companiile iraniene.

     

    ATLAS: GSP mai detine in zona Golfului platforma Atlas, care se afla acum in reparatii in portul Khalid din Emiratele Arabe Unite.

  • Franciza la romani

    Incetul cu incetul, brandurile autohtone au ajuns sa insemne peste un sfert din francizele din Romania. Dar au resurse firmele romanesti sa sustina o autohtonizare a pietei de francize?

     

    La ora actuala, dupa estimarile consultantilor, 60 de afaceri din cele 210 extinse in franciza in Romania sunt autohtone. Pentru comparatie, din cele 400-450 ale ungurilor, jumatate sunt locale. Concluzia care pare inevitabila ar fi ca, urmand evolutia vecinilor de tranzitie mai avansati, si in Romania se va ajunge la o impartire mai echitabila a pietei de franciza intre firmele straine si autohtone.

     

    Totusi, parerile consultantilor sunt impartite. Pana in 2010, numarul total de branduri date in franciza (romanesti plus straine) ar putea sa ajunga la 400, apreciaza Razvan Blid, manager al firmei CHR Consulting, ferindu-se sa avanseze insa o estimare a ponderii brandurilor locale in 2010. Mai clar pare sa se profileze valoarea pietei: daca pentru anul 2005 piata francizelor a avut o cifra de afaceri estimata la aproape 900 mil. euro, „pentru 2010 ne putem astepta sa ajunga la peste 3 miliarde de euro“, spune Blid.

     

    Altii sunt insa mult mai optimisti, mergand pana la teza ca brandurile romanesti vor ajunge pe termen mediu sa domine piata. „Cred ca surpriza cea mai mare in urmatorii ani, pana in 2010, va fi inmultirea conceptelor autohtone. Noi avem o cerere destul de mare de la antreprenori si firme care au concept de magazin, dar si de la firme de servicii“, mai adauga Adrian Gheorghe, directorul firmei de consultanta pentru francize Think Big, care a preferat sa nu divulge deocamdata numele firmelor interesate.

     

    Deocamdata, daca vorbim de retele francizate romanesti, cea mai extinsa este marca Leroy, de produse de patiserie si cofetarie, cu noua unitati francizate si doua proprii; pentru comparatie, cea mai francizata marca straina la noi, cea a producatorului ungar de patiserie Fornetti, se apropie de 500 de unitati. Mai multe unitati proprii decat francizate continua sa aiba Agroland (furnizor de carne de pasare, furaje si accesorii agrozootehnice), Rodipet si Access Press (distributie de ziare) ori reteaua de cafenele Turabo Café.

     

    Totusi, aproape pe nesimtite, firmele romanesti care isi francizeaza afacerile se impun pe piata, mai ales in sectorul de retail si in servicii, avand in vedere atat rentabilitatea de principiu a acestor afaceri, cat si costurile relativ modice de intretinere a lor.

     

    Din punctul de vedere al preturilor, cea mai scumpa franciza romaneasca, prin perspectiva costurilor totale initiale, ar fi Benvenutti, de incaltaminte, cu 120.000 de euro, urmata de Turabo Café, cu 115.000 de euro. In categoria celor mai ieftine francize se incadreaza Agroland (2.000 de euro), Say Hello, furnizor de centre de telefonie pe baza de tehnologie VoIP (3.000 de euro) si Sabion, marca de bijuterii de serie mica (3.000 de euro). Taxa de intrare in franciza, care inseamna plata pentru know-how-ul primit si pentru asistenta la initierea afacerii, este cuprinsa, in majoritatea afacerilor, intre zero si 20.000 de euro. „Ca taxa maximala o putem aminti pe aceea de la retelele de lanturi hoteliere, ce poate ajunge la peste un mil. euro“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Oana Radu, consultant de francize la CHR Consulting.

     

    La taxa de intrare se adauga costurile cu amenajarea spatiilor, cu instruirea personalului si cu constituirea stocului initial de marfa, in total intre 10.000 si 200.000 de euro, in cazul serviciilor, respectiv intre 45.000 si peste 350.000 de euro daca se alege o franciza de retail. In fine, redeventele (cotele procentuale platite lunar de francizat) in afacerile din retail tind spre zero, iar pentru francizele din sfera serviciilor sunt cuprinse intre 5% si 20% din cifra de afaceri. Pentru ca o franciza sa fie eficienta, investitia trebuie recuperata intre 1-3 ani, spun consultantii.

     

    Conceptele de franciza difera de la o afacere la alta, in functie de sectorul de activitate, dar si de planurile investitorului. Afacerile Rodipet, de distributie a presei la chioscurile firmei, se incadreaza in categoria celor mai accesibile, taxa de intrare in franciza fiind de 320 de euro plus TVA. „Nu sunt conditii speciale pentru francizat. Contracte se semneaza atat cu SRL-uri, cat si cu persoane fizice sau asociatii familiale“, declara Gheorghe Dorin Cirstena, director de franciza la Rodipet. Compania crede posibil deci ca, in virtutea acestui fapt, pana la sfarsitul anului 2006 sa francizeze in totalitate cele 1.400 de chioscuri pe care le detine.

     

    La polul opus al nivelului taxelor percepute pentru o franciza romaneasca, dar si al necesarului de investitii pentru amenajare se afla Turabo Café, care opereaza 8 cafenele in Romania  si pana la sfarsitul anului vrea sa mai deschida inca trei, toate in Bucuresti. Firma cere o taxa initiala de 15.000 de euro si 100.000 de euro pentru amenajare si training-ul angajatilor, iar redeventa lunara este de 5% din cifra de afaceri a francizatului. „Dorim ca pana la finele anului 2007 sa operam 20 de cafenele in Romania si cel putin una in afara tarii“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Tudor Dragomir Niculescu, managerul companiei. Turabo Café a avut in 2005 o cifra de afaceri de aproximativ un milion de euro, iar estimarile declarate pentru 2006 sunt de 3.000.000 de euro.

     

    „Tendinta de francizare a afacerilor romanesti va fi mai pregnanta incepand cu acest an“, estimeaza consultantul Razvan Blid, ca efect al acumularii de capital la nivelul investitorilor autohtoni si al cresterii puterii de cumparare a consumatorilor. Iar aceasta tendinta urmeaza sa se manifeste cu precadere la nivelul unor business-uri cu cifre de afaceri de 2-5 mil. euro anual, din sfera retailului si a serviciilor. „Estimam ca rata de aparitie de noi branduri romanesti va fi de 10-12 pe an. Marcile romanesti existente isi vor continua expansiunea pe orizontala, atragandu-si noi parteneri de franciza, cu o rata de crestere a retelelor actuale de 25% pe an“, sustine expertul CHR Consulting. Cresterea e limitata, in opinia consultantilor, de un know-how insuficient structurat si deci greu transmisibil francizatilor, ca si de lipsa unor manageri de franciza bine calificati.

     

    Exista, intr-adevar, o serie de companii romanesti care de curand au inceput sa se gandeasca la francizare, de la Vel Pitar, Romstal sau Lindab pana la Mobexpert. Unii au reusit sa-si definitiveze deja conceptul, asteptand cererile de franciza, altii inca studiaza oportunitatile. Producatorul de mobila Mobexpert se afla in faza „de evaluare a posibilitatii de functionare in sistem de franciza“, o decizie finala urmand sa fie luata pana la sfarsitul lui 2006, a precizat Marcela Moss, director de marketing al companiei.

     

    Pentru moment insa, piata ramane dominata de firmele straine, de la benzinarii (Shell, OMV) pana la fast-food-uri (McDonald’s, KFC), care au – inclusiv asupra potentialilor francizati – avantajul unor nume mai sonore. „Cred ca francizele romanesti  vor avea de dus o lupta foarte dura cu competitia din afara, deoarece brandurile autohtone sunt pozitionate pentru moment sub cele occidentale. Un avantaj care va trebui speculat insa va fi experienta pe piata romaneasca pe care companiile straine nu o au, piata romaneasca fiind inca foarte diferita de ceea ce se intampla acum in Occident“, a mai spus Niculescu de la Turabo Café.

     

    Care este punctul de vedere al celor care au preferat sa ia in franciza afaceri ale compatriotilor? Francizatii au de condus si administrat o afacere despre care nu stiu prea multe, bazandu-se exclusiv pe directiile date de francizor. „Din punctul meu de vedere, riscul cel mai mare este acela de a nu avea suportul corespunzator din partea francizorului si, evident, riscul de a nu putea prevedea ce se poate intampla, pozitiv sau si negativ“, spune Bogdan Petrila, francizat Turabo Café, care a deschis prima unitate de acest gen la inceputul lunii iulie. Desi deschisa de putin timp, cafeneaua francizata are probabil ceva probleme care se deduc printre randuri. „La o luna de la deschidere, credem ca franciza este inca o ecuatie cu multe necunoscute, cel putin pentru francizatii romani“, adauga Petrila.

     

    Pentru o afacere mica sau mijlocie, sistemul isi poate dovedi limitele si din punctul de vedere al francizorului. Comerciantul de articole vestimentare Tina R are in prezent 15 magazine proprii si da afacerea in franciza. 4 din cele 15 magazine au fost candva francizate, dar compania mama a decis sa le preia, deoarece „conjunctura a facut ca francizatii, din diverse motive, sa nu mai poata continua“, a spus Emanuela Dovletiu, director de marketing Tina R.

     

    Totusi, Tina R se afla acum in discutii cu alte trei firme, care ar urma sa deschida in urmatoarele luni cate un magazin in sistem de franciza – cu acelasi concept ca si in cazul  primilor francizati. In schimb, dupa deschiderea a 11 gogoserii proprii si 9 in franciza, cei de la Gogoasa Infuriata vor acum o alta abordare. „Am stopat pentru moment extinderea in franciza pentru ca dorim sa schimbam conceptul, sa ne extindem, sa realizam o franciza mai complexa“, explica Cristi Coman, director de dezvoltare.

     

    Taxele practicate de Gogoasa Infuriata pentru o franciza simpla au fost de 2.000 de euro, iar cele pentru o franciza complexa ar urma sa fie de pana la 20.000 de euro, urmand ca potentialii francizati sa suporte si costurile de amenajare a spatiilor, de care pana acum fusesera scutiti. In cazul acestei afaceri, ramanerea la fostul gen de contract ar fi limitat rentabilitatea: anul trecut cifra de afaceri a producatorului de gogosi a fost de circa 1,3 milioane de euro, iar profitul brut raportat – de numai 57.000 de euro.

     

    Pentru o afacere mare, lucrurile se prezinta mult mai flexibil. Un alt tip de afacere dezvoltat tot pe un sistem de francize, chiar daca sub numele de „parteneriate“, a fost adoptat de Rompetrol Downstream. Proiectul „Partener Rompetrol“, al benzinariilor deschise in parteneriat cu detinatori de statii de distributie a carburantilor, a inceput in februarie 2005, a ajuns acum la 141 de statii si ar urma sa ajunga, conform oficialilor companiei, la 200 pana la sfarsitul acestui an. Taxa de intrare in retea este de 10-15.000 de euro, in functie de starea tehnica a statiei, iar investitia intr-o statie se situeaza la circa 70-80.000 de euro, suma alocata de Rompetrol si recuperata ulterior din vanzarile benzinariei. Rompetrol Downstream a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 401 mil. euro.

     

    Interesant e ca, desi insuficient consolidate si cunoscute, unele francize din Romania au deja planuri de a-si exporta conceptele, unele in tari cu un nivel mai redus de trai, precum Macedonia sau Albania, iar altele in statele vecine. Este cazul unor firme ca Perfect Nails (servicii de manichiura), Plus Ciufolici (saloane de coafura pentru copii), Gett’s Hair Studio si Color Bar (cosmetica si coafura de lux). Planuri de acelasi gen au si furnizorul de instalatii sanitare Romstal, lantul de magazine de incaltaminte Leonardo, Mobexpert ori Turabo Café (care sustine ca vrea sa-si deschida in strainatate cafenea proprie).

     

    Acesta e un indiciu clar ca firmele autohtone din toate domeniile pretabile la sistemul de franciza au ajuns in situatia sa exploateze in folosul lor cresterea de ansamblu a economiei. Totusi, Razvan Blid crede ca francizele locale care ar putea avea succes pe piata internationala sunt in primul rand cele din domeniul serviciilor IT, al serviciilor imobiliare si din outsourcing. Si, spune managerul CHR Consulting, pentru o extindere internationala au nevoie in primul rand de o experienta interna solida. Vom vedea in viitorul apropiat ce resurse au companiile romanesti si pentru una, si pentru cealalta.

  • Scepticul francizat

    Pentru a putea da afacerea in franciza, o companie trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii, spun consultantii:

     

    1. sa aiba o afacere cunoscuta pe piata romaneasca (macar in zona in care activeaza)

    2. sa aiba negociate contracte avantajoase pentru diverse produse ori tehnologii, la care sa aiba acces si posibilii francizati

    3. sa aiba posibilitatea de a oferi training angajatilor si managerilor francizati

    4. sa poata sa le acorde francizatilor suport operational

    5. sa poata oferi francizatilor spre folosinta si multiplicare logo-ul si designul materialelor promotionale

    6. sa aiba un design specific pentru amplasamentele afacerii

    7. sa poata furniza retetele originale

     

    Din punctul de vedere al francizatului, uni-cele conditii pe care trebuie sa le indeplineasca (suma initiala de investit si gasirea unui amplasament bun pentru afacere) par sa puna insa probleme, potrivit unui sondaj facut de CHR Consulting la sfarsitul anului trecut in randul a 63 de francizati romani.

     

    Avantaje:

    39,7% din subiecti indica intrarea mai usor pe piata si vizibilitate in fata concurentei

    33,3% se refera la faptul ca nu exista o experienta anterioara in acest domeniu

    27% spun ca marca le-a dat incredere ca afacerea va reusi

     

    Dezavantaje:

    58,7% din subiecti sustin ca au nevoie de un capital initial prea mare

    17,5% acuza diferente de cultura dintre piata externa si cea romaneasca

    20,6% au in vedere locatia, cu accent pe dificultatea de a gasi zone cu vad comercial

  • Modelul unguresc

    Conform site-ului specializat franchise.hu, in Ungaria exista la ora actuala 400-450 de francize, cu aproximativ 20.000 de francizati si circa 100.000 de persoane angajate. Diferentele de baza fata de ceea ce se intampla in Romania in domeniu tin de stratificarea pietei – cu aparitia subfrancizorilor – si de faptul ca principalii francizori unguri si-au extins contractele de acest fel in strainatate.

     

    MOL SI FORNETTI: Sunt cele mai extinse francize unguresti in afara granitelor tarii. MOL si-a deschis in Romania prima statie de benzina in regim de franciza inca din 1995, strategia fiind de a-si extinde astfel operatiunile in tarile vecine. Fornetti, furnizor de produse de patiserie, a ajuns sa aiba retea in 16 tari, in Romania devenind in ultimii cinci ani compania cu cel mai mare numar de francize – 490.

     

    SUBFRANCIZORII: Francizorii cei mai profitabili si-au modificat in timp strategia de abordare a pietei, utilizand subfrancizori, in cadrul asa-numitului sistem de master franciza, care implica finantare si taxe de franciza mai scazute, contribuind astfel la un randament mai bun al afacerii.

     

    JUMATATEA LOR: 50% din sistemele de franciza pleaca de la o idee ungureasca si sunt in proprietatea companiilor locale, iar restul de 50% lucreaza sub o marca straina si sunt coordonate de o filiala din Ungaria a companiei internationale respective; un alt caz ar fi cel al companiilor ungare care detin master franciza companiei internationale.

  • BUSINESS: Magazinele online musca din profitul retailerilor de IT din offline

    eMag.ro – cel mai mare magazin online din Romania – estimeaza pentru 2006 o cifra de afaceri egala cu jumatate din cea a Flamingo International, liderul retailului IT pe format clasic. Atentie: anul trecut magazinul online a vandut de 6,4 ori mai putin decat Flamingo. Ce a dus la scaderea ecartului dintre exponentii celor doua modele de retail?

     

    Triplarea cifrei de afaceri – asta s-a intamplat an de an la magazinul online eMag.ro din momentul in care compania a fost infiintata in decembrie 2001. Din triplare in triplare, eMag a ajuns sa vanda in 2005 de 13 milioane de euro, pentru anul acesta estimandu-se o cifra de afaceri de aproape 40 de milioane de euro. „Cred ca acest ritm se va pastra si in 2007, cand probabil vom depasi 100 de milioane de euro“, spune Radu Apostolescu (30 de ani), director executiv al eMag si unul dintre actionarii Dante International, compania care detine magazinul online.

     

    Nivelul de vanzari la care va ajunge eMag anul acesta ii poate pune pe ganduri pe retailerii clasici din IT. Cele 35-40 de milioane de euro la cat anticipeaza Apostolescu vanzarile companiei sale reprezinta circa 50-60% din cifra de afaceri pe care Flamingo International (liderul pietei IT) estimeaza ca o va inregistra la sfarsitul lui 2006. Cresterea spectaculoasa a eMag se suprapune cu o usoara scadere a retailului traditional, fapt care ar putea explica scaderea ecartului dintre cifrele de afaceri ale celor doi lideri de piata.

     

    Motivul pentru care scad cifrele din retailul pe format traditional il spun chiar cei de la grupul Flamingo, care de anul acesta raporteaza rezultate consolidate cu Flanco International, dupa finalizarea fuziunii dintre cele doua companii din primavara. „Estimarile noastre indica o scadere (a pietei – n. red.) de circa 10-15%“, potrivit unui comunicat al grupului din iulie 2006. Motivele scaderii, catalogate drept „conjuncturale“ de cei de la Flamingo, sunt schimbarea temporara a obiectivelor de achizitie ale romanilor sau inasprirea conditiilor de acordare a creditelor de consum. Cat despre motivele pentru care creste comertul electronic, Radu Apostolescu de la eMag aminteste „consultanta pe care vanzatorii nostri o ofera clientilor“. Totusi, pe langa servicii mai bune, un rol cel putin la fel de important il joaca si preturile, care sunt cu cateva procente mai mici decat cele din magazinele marilor retaileri.

     

    „Atat in tarile cu o piata matura, cat si la noi se pot observa cu usurinta diferente de 10-20 de procente intre preturile online si preturile de raft“, explica Traian Cristea, director general la FIT Distribution si PCF (magazinul online al distribuitorului). FIT Distribution este o investitie personala a omului de afaceri Marius Ghenea, care se adreseaza companiilor si institutiilor de dimensiuni medii, a carei cifra de afaceri este estimata la 10 milioane de euro pentru 2006 (online si offline). 

     

    „Un alt castig important pentru client este livrarea produselor comandate online la domiciliu/sediu. Prin aceasta se economiseste un timp pretios“, spune si Alexandru Stoica, director general la DivertaOnline, portalul de e-commerce al retailerului Diverta, parte a RTC Holding. Dol.ro a vandut anul trecut de doua milioane de euro, managementul companiei estimand o crestere de pana la cinci milioane de euro pentru anul in curs. In ceea ce priveste ponderea vanzarilor, aproximativ 50% din veniturile companiei provin din IT, restul fiind realizate din comertul cu media, carte si papetarie-birotica. Chiar daca, in fond, sunt expresii ale aceluiasi business, cele doua modele de retail comporta filosofii diferite.

     

    „Nu o sa ne deschidem magazine propriu-zise de calculatoare si electronice pentru ca nu avem expertiza in acest sens“, spune Radu Apostolescu. El detine eMag, impreuna cu Dan Teodorescu (45 de ani) si Bogdan Vlad (34 de ani), cei trei actionari avand ponderi egale in companie.

     

    Totusi, eMag si-a deschis un showroom in cadrul complexului Sema Parc -, unde se afla si sediul companiei -, insa rolul acestuia este mai degraba de a le oferi clientilor un loc unde sa poata testa produsele.

     

    Si din punctul de vedere al lui Dragos Simion, vicepresedinte in cadrul Flamingo International, comertul electronic este diferit de retail, cel putin in ceea ce priveste publicul tinta. „Pentru moment, de pe Internet cumpara doar clientii oarecum «cosmopoliti» care sunt obisnuiti cu acest mediu. In schimb, retailul clasic se adreseaza unui numar mai mare de oameni“, explica vicepresedintele Flamingo, adaugand ca, in ceea ce priveste grupul pe care il reprezinta, „comertul online va fi un business de interes peste doi-trei ani“. Flamingo are deja un portal de pe care se pot face achizitii online (www.flamingo.ro), insa vanzarile nu sunt semnificative pentru moment. De altfel, majoritatea lanturilor de IT au si pagini de internet pe care se pot face comenzi online, insa calitatea serviciilor este sub cea a magazinelor online dedicate. Explicatia e simpla: focusul managementului nu poate fi concentrat in mod egal pe ambele directii (comert electronic si retail traditional). Pastrand proportiile, o dovada in acest sens poate fi succesul de care s-a bucurat gigantul Amazon, care a fost gandit inca de la inceput ca un business online, fara vreo legatura cu retailul clasic. In scurt timp, amazon.com a reusit sa depaseasca in vanzari competitorii sai clasici pe vanzarea de carte, iar acum portalul vinde aproape orice – anul trecut, Amazon a avut o cifra de afaceri de 8,5 miliarde de euro.

     

    In Romania, eMag este un business suta la suta online, un exemplu comparabil fiind primul magazin electronic propriu-zis – eMania.ro (fondat in 2000). Cu precizarea ca eMania nu a avut o evolutie spectaculoasa, motiv pentru care a si fost vandut la un moment dat catre un distribuitor IT.

     

    Pe de alta parte, Flamingo.ro, Dol.ro sau PCFun.ro sunt magazine online gandite ca extensii ale unor business-uri de retail din „offline“ (retail sau distributie) – Flamingo International, Diverta sau FIT Distribution.

     

    In ciuda diferentelor, ambele modele de business sunt de volum. Costurile unui magazin electronic sunt mai mici decat cele ale unui retailer traditional, din motive usor de imaginat: un buget de salarii mai mic pentru ca numarul de personal este mai mic, dupa cum mai mici sunt si cheltuielile de webhosting in comparatie cu chiriile magazinelor „brick-and-mortar“. La aceasta se adauga nivelul mult mai mic al investitiilor realizate in mediul online. Radu Apostolescu spune ca a investit din 2001 peste un milion de euro in compania sa, in vreme ce in comertul clasic valorile sunt cu un ordin de marime mai mari.

     

    Totodata, si adaosul comercial este mai mic pentru magazinele electronice, intrucat preturile mai mici sunt un driver important pentru clienti. Una peste alta, marja de profit este relativ egala in ambele cazuri. Insa atat timp cat volumul de vanzari este mic pentru un magazin online, costurile fixe apasa drastic asupra marjei de profit, motiv pentru care cresterea cifrei de afaceri este absolut obligatorie. Dragos Simion spune ca un business online care trece de zece milioane de euro este unul interesant. Cu alte cuvinte, masa critica de vanzari se cifreaza la zece milioane de euro pe an. Or, eMag a depasit acest nivel inca de anul trecut.

     

    Triplarile anuale ale cifrei de afaceri inregistrate de eMag nu puteau sa-i lase indiferenti pe investitorii financiari. Recent, Radu Apostolescu a fost curtat de un fond de investitii, insa directorul executiv respinge pentru moment ideea unui astfel de parteneriat.

     

    Cum vor evolua lucrurile pe termen mediu in comertul electronic? Daca liderul pietei isi va continua triplarea, e evident ca si piata va creste cu 100% sau 200%, in functie de evolutia celorlalti jucatori. Acum piata de comert electronic este evaluata diferit, in functie de sursa, la 50-60 mil. euro. 

     

    De notat ca, din acest total, maximum 10 milioane de euro reprezinta plati efectiv electronice (cu cardul), conform unei estimari a furnizorului de solutii pentru plati online ePayment, parte a GeCAD. Din perspectiva unor specialisti, si aceasta valoare este considerata prea mare, ea incluzand si platile catre companii straine procesate prin intermediari din Romania. Deci nu putem vorbi inca de un comert 100% electronic. Dar timpul nu e pierdut.