BusinessMagazin

Blog

  • La Budapesta, ca-n Manhattan

    Preturile proprietatilor de lux din Budapesta ar putea ajunge la nivelul celor din Paris sau New York, alimentate de cererea intensa manifestata pe piata, estimeaza cotidianul Magyar Hirlap. In prezent, sunt in derulare cel putin sapte proiecte de constructie de astfel de proprietati al caror pret mediu de vanzare pe metru patrat se asteapta sa depaseasca 3.850 de euro.

     

    Un numar din ce in ce mai mare de intreprinzatori locali si top manageri cauta proprietati de lux, o cerere mare continuand sa vina si din partea investitorilor straini. Multe persoane doresc sa se intoarca din suburbiile pline de verdeata in centru, pe masura ce acesta se modernizeaza.

     

    Compania irlandeza Gandon Holding finanteaza constructia unor apartamente extrem de luxoase in ansamblul Corvinus Palace, sub castelul Buda, acestora facandu-li-se publicitate mai ales in Irlanda. In general, apartamentele construite pana la aceasta ora  in centrul Budapestei sunt promovate aproape exclusiv in strainatate.

     

    In afara constructiei de proprietati de top, in ultimii ani s-a inregistrat si un boom al investitiilor in cladiri de locuinte cu preturi reduse, ceea ce a dus la comiterea unui mare numar de ilegalitati.

     

    Sandor Fegyverneki, vicepresedintele biroului national pentru locuinte si constructii, a afirmat ca numarul proiectelor de constructii in care investitorii au incalcat reglementarile in vigoare a fost intolerabil de mare. Autoritatile ungare au fost nevoite sa ia masuri in 25.000 de cazuri anul trecut, fortand investitorii sa respecte prevederile legale, a afirmat Fegyverneki. Multi constructori nu au fost interesati insa sa le respecte, deoarece au disparut dupa ce au fost amendati.

  • CUM EVALUEZI UN MBA

    Scolile de MBA se promoveaza cel mai des prin criteriul cresterii salariale pe care o determina in cariera absolventilor, prin curriculum sau calitatea profesorilor. „Intr-un studiu destul de credibil, calitatea cursurilor si a profesorilor figurau abia pe locurile 4 si 5 printre factorii de succes ai unui sistem educational.

     

    Pe primele locuri erau calitatea studentilor si prestigiul institutiei“, spune consultantul George Butunoiu. BUSINESS Magazin a facut un top al criteriilor in functie de care poate fi ales un MBA, pe baza intervievarii a opt absolventi de MBA in strainatate. Absolventii au numit cinci criterii pe care le-au asezat ierarhic dupa importanta, dandu-le note de la 1 la 5.

     

    1. calitatea corpului profesoral (22 p.);

    2. prestigiul scolii si pozitionarea in topuri (20 p.);

    3. calitatea, diversitatea si aplicabilitatea cursurilor (18 p.);

    4. baza de contacte Alumni, calitatea studentilor (16 p.);

    5. orientarea cursurilor catre antreprenoriat si aplicabilitatea celor studiate (6 p.);

    6. salariul studentilor inainte si dupa absolvire (6 p.);

    7. costul (4 p.);

    8. durata si tipul programului (4 p.);

    9. rata de succes a plasamentului in domeniul dorit  (3 p.);

    10. parcursul profesional al studentilor la 3-5 ani de la absolvire (3 p.);

     

    Altele: Recunoasterea si acreditarea scolii, conexiunile cu mediul de afaceri, companiile care recruteaza absolventii MBA-ului respectiv.

  • SALARIUL DUPA MBA

    Asociatia MBA-urilor a realizat in 2005 studiul Career Survey privind evolutia castigurilor absolventilor de MBA. Iata cateva concluzii:

     

    LA ABSOLVIRE: Absolventii de MBA obtin o crestere de 18% a salariului de baza in momentul absolvirii.

     

    DUPA 3-5 ANI: In acest interval, salariul absolventilor creste substantial, cu o medie de 53% fata de salariile dinainte de MBA.

     

    CASTIGURI: In 2004, absolventul mediu de MBA castiga un salariu de baza anual de circa 97.000 de euro si bonusuri sau alte stimulente in valoare de 28.000 de euro. In medie, barbatii cu MBA castiga mai mult cu 17.800 de euro anual decat femeile.

     

    DURATA MBA-ULUI: Absolventii de programe full-time de doi ani castiga mai mult cu circa 4.400 de euro fata de absolventii de programe full-time de un an si cu 18.600 de euro mai mult fata de absolventii de EMBA.

     

    EXPERIENTA ANTERIOARA: Absolventii de MBA cu o experienta anterioara de cinci-noua ani au beneficiat de un salariu cu 11% mai mare decat absolventii cu experienta mai mica de cinci ani.

  • SUCCESUL NASTE CRITICI

    Daca in anii ‘90, americanii vedeau in MBA o garantie a usilor deschise si o trambulina profesionala si salariala – dupa cum noteaza presa economica americana -, dupa anul 2000, pe masura ce oferta si cererea de MBA a crescut, au aparut tot mai multi critici ai MBA-ului.

     

    Criticii se disting prin cateva tipuri de argumentatii. Prima argumentatie este cea a salariului, care nu creste neaparat dupa si datorita absolvirii unui MBA. Au trecut deja patru ani de cand Jeffrey Pfeffer (Stanford University) si Christina Fong sustineau in publicatia Academy of Management Learning and Education ca nu exista dovezi ca MBA-ul ar influenta direct nivelul salarial sau cariera absolventului. Anul trecut, un articol publicat in The Independent atragea atentia asupra faptului ca „zilele de aur din anii ‘90 cand un absolvent de MBA putea cere automat o marire de salariu de 40%“ apusesera. Noii absolventi, conform unui studiu realizat de Asociatia MBA-urilor, beneficiaza de salarii cu doar 18% mai mari.

     

    Al doilea val de critici ai MBA-ului vizeaza lipsa eticii in deciziile managerilor care au facut un MBA. Conform unui studiu realizat de Aspen Institute in 2002 asupra a 2.000 de studenti MBA, valorile acestora s-au alterat in timpul cursului. Spre final, studentilor le pasa mai putin de nevoile clientilor si de calitatea produselor, in schimb erau mult mai preocupati de satisfactia actionarilor. Alti critici sustin ca MBA-ul nu e neaparat necesar unui bun manager.

     

    Acestia isi sustin afirmatiile dand exemple de oameni de succes care n-au facut niciodata un MBA: vezi Bill Gates (cofondator si presedinte Microsoft, cel mai bogat om din lume), Warren Buffett (presedinte Berkshire Hathaway, al doilea cel mai bogat om din lume conform topului Forbes), Michael Dell (presedintele Dell Computer Corporation) sau Jack Welch (CEO al General Electric timp de 20 de ani, pana in 2001). In fine, un alt val de critici se refera la subiectivismul ranking-urilor (topuri MBA). O parte din topuri iau in considerare doar punctul de vedere al angajatorilor, nu si pe cel al studentilor, iar altele nu includ in top universitatile care nu le permit accesul la toate informatiile de care au nevoie. Astfel de exemple sunt tot mai recente in ultimul timp.

     

    Universitati ca Wharton sau Harvard au preferat ca, dupa ce ani de zile au fost pe primele locuri in toate topurile importante, sa nu mai fie incluse in ele, pentru ca nu mai au nimic de castigat in termeni de prestigiu.

     

    Totusi, in ciuda criticilor, cererea de cursuri MBA precum si interesul companiilor de a angaja absolventi de MBA cresc (cu exceptia SUA, unde, in ultimii ani, a fluctuat). Astfel, pana si China are peste 60 de MBA-uri, iar in Rusia si Europa Centrala si de Est exista deja peste 1.000 de astfel de programe.

  • MBA-ul perfect?

    Se dau urmatoarele trei premise:

    1. MBA-ul este o investitie.

    2. Orice investitie implica riscuri.

    3. Pentru a calcula riscurile trebuie sa cunosti piata.

    Elaborati un plan de investitii cu titlul „MBA-ul meu“. Dar, inainte de a incepe, cititi o analiza a pietei.

     

    Multe programe de MBA (Master of Business Administration – n.r.) s-ar mandri sa-l aiba pe Narcis Popescu in arhiva lor de „alumni“: de la absolvirea MBA-ului la Binghamton University, State of New York University in urma cu trei ani, salariul consultantului de 34 de ani a crescut cu 200%. (Cresterea salariala este argumentul calitatii cel mai des invocat de miile de programe de MBA care se razboiesc pe piata globala pentru a-si atrage candidatii.)

     

    Dar nu toti absolventii de MBA se bucura de aceleasi rezultate ca Narcis Popescu – senior consultant pe probleme de strategie la compania britanica de consultanta CII, activand acum in Romania in cadrul Petrom.

     

    Paul Isoiu, vicepresedintele Bancii Romanesti, povesteste ca nu a angajat cativa absolventi de MBA pentru ca aveau „pretentii supradimensionate“, in timp ce „erau debusolati, nu puteau sa «livreze» ceea ce au invatat sau nu erau dispusi sa treaca prin etapa de proba, in care trebuia sa vedem ce pot «livra»“. Iar consultantul in resurse umane George Butunoiu, unul dintre cei mai vechi head-hunteri de pe piata romaneasca, spune ca destul de multi absolventi de MBA spera ca toate companiile se vor „bate“ pe ei si devin foarte frustrati cand realitatea le inseala asteptarile. „Stiu doi oameni care au innebunit efectiv cautand un post bun, frustrati ca nu-l gasesc, si mai stiu cativa despre care cred ca vor ajunge tot acolo“, spune consultantul.

     

    Nici lui Narcis Popescu de la CII Group nu-i sunt straine astfel de intamplari: „Am auzit si de colegi care nu au avut sansa sa-si gaseasca un job mai bine platit intr-un interval scurt de timp de la revenirea in tara“.

    Cele trei exemple de mai sus nasc o concluzie: desi e recunoscut la scara globala ca o trambulina catre succesul profesional, MBA-ul implica si riscuri. Peste 1.500 de romani au absolvit MBA-ul in Romania si alte cateva zeci in strainatate. O mare parte s-a bucurat de ROI-ul (return on investment) obtinut. O alta parte s-a ales cu frustrari. Clubul MBA-istilor romani isi pierde, incet, din elitism. Nu mai e suficient sa faci un MBA, incepe sa conteze ce MBA iti alegi, unde il faci si cu ce sacrificii.

     

    VANATORII DE PRESTIGIU

    Cat este de tentant sa faci un MBA in SUA – locul unde au fost concepute scolile de business la inceputul secolului trecut? Convingator de tentant, pentru cei circa 14% straini din totalul de peste 100.000 de MBA-isti care-si obtin diploma in SUA intr-un an (evaluarea apartine Institutului pentru Educatie Internationala, in 2000). Sau cat de tentanta e Europa de Vest, unde cursurile de MBA sunt „mai scurte, mai intensive si mai multiculturale“ decat cele americane, conform unei analize publicate de revista Time (un exemplu de multiculturalitate e prestigioasa universitate IESE din Barcelona, care accepta anual doar 20% studenti spanioli)?

     

    Oricat de tentant ar fi pentru un roman un MBA in alta tara, insa, o astfel de experienta implica o serie de riscuri. Cel mai important: ruperea de mediul economic romanesc. „Exista un pericol real in a pierde contactul cu tara“, spune Raul Pop, absolvent de MBA la Rollins College – Winter Park, Florida, acum senior consultant  pe strategie si operatiuni la Deloitte Romania. „Mijloacele de-a nu se intampla asta exista (in principal radio si ziare pe net), insa e nevoie de un efort in acest sens, pe care multi nu-l fac“, spune consultantul de 32 de ani.

     

    Al doilea risc intampinat de absolventii de MBA straine este reticenta unor companii din Romania fata de aceste programe sau aprecierea mai slaba de care se bucura aici. Astfel, din experienta absolventilor intervievati de BUSINESS Magazin, reiese ca, pentru romanii care vor sa lucreze in Romania, e mai potrivit un MBA romanesc sau „customizat“ pentru Romania, decat unul american. Si un MBA european e mai potrivit. „In timpul interviurilor mele au fost uneori remarci de genul «da, dar in SUA ati invatat lucruri care nu se pot aplica in Romania!»“, isi aminteste Narcis Popescu de la CII Group. „Un fel de «noi suntem romani si avem calea noastra»“. Iar daca un pretendent la MBA vizeaza un loc de munca in Europa, categoric trebuie sa urmeze un MBA european, este sfatul lui Cristian Gheorghe, director al propriei firme de consultanta si training Nexus Consulting International si detinator, din 1999, al unei diplome de MBA la IEDC Bled School of Management, Slovenia. „Singurul loc din Europa in care esti bine privit cu un MBA facut in SUA este City of London (centrul de business al Londrei – n.r.)“, spune antreprenorul. Intr-adevar, multi romani care au plecat in SUA pentru un MBA, fara intentia de a ramane acolo, au sfarsit prin a nu se mai intoarce, spun detinatorii de MBA intervievati. Fie nu au gasit un post pe masura asteptarilor in Romania, fie au simtit ca nu s-ar mai putea adapta la mentalitatea si economia romaneasca.

     

    Un exemplu e Mihai Ionescu, unul dintre cei foarte putini romani cu MBA la Wharton School, Pennsylvania (scoala care, ani la rand, a avut si are cel mai bine cotat program MBA din lume in principalele topuri MBA). „Cu mare placere as veni si maine (in Romania – n.r.)“, spune romanul de 31 de ani, acum lucrand in SUA ca bancher de investitii la Credit Suisse pentru un salariu anual cu cinci zero-uri in coada. „Insa ne-am lovit si eu, si multi alti prieteni ai mei cu calificari similare, de o problema: MBA-ul din strainatate, desi privit cu o oarecare admiratie invidioasa, nu poate gasi (in companiile din Romania – n.r.) o remunerare echivalenta cu ceea ce se ofera in strainatate. Din motive care imi scapa, corporatiile internationale prezente in Romania prefera sa plateasca pachete exorbitante pentru expati cu certificari academice si rezultate profesionale sub cele ale multor romani despre care stiu ca au incercat sa se intoarca in tara“.

     

    RISCUL SUPRACALIFICARII

    Dar nu numai MBA-istii scoliti in SUA, ci nici unii romani care au ales Europa pentru un MBA nu gasesc intotdeauna drumul inapoi spre casa. Este cazul lui Adrian Blank, absolvent al scolii de business INSEAD in Franta in 1999. „Studentia“ la INSEAD i-a deschis drumul spre doua locuri de munca bune – intai cel de director de dezvoltare, fuziuni si achizitii pentru Europa la Kingfisher plc. – un conglomerat britanic cu sediul principal la Londra, apoi, dupa un an, spre cel de director de strategie pentru industria petroliera la Accenture, in Paris. Blanck declara in 2005 pentru BUSINESS Magazin ca asteapta ocazia de a prinde in Romania un post de senior manager intr-o multinationala. Dar spunea ca tipul de job pe care il cauta apare de maximum 10 ori pe an. Si n-a prins inca vreunul care sa-l multumeasca. Iar alti absolventi de MBA european care au dorit sa-si pastreze anonimatul spun ca nu s-ar mai putea adapta mediului economic romanesc dupa o astfel de experienta si ca nu cred ca se vor mai intoarce. Dar ca privesc „ruptura“ ca pe un pas inainte.

     

    Un alt risc – care lui Mihai Ionescu, absolventul la Wharton, i-a parut cel mai mare – a fost piata dificila a muncii in perioada „studentiei“. Piata americana de MBA este cunoscuta pentru contraciclicitatea ei fata de piata muncii (furnizeaza mai multi absolventi de MBA cand piata cere mai putini si invers). Totodata, in SUA, companiile recruteaza direct din campusuri, iar americanii stiu exact care sunt programele de MBA la care trebuie sa se inscrie pentru a-si mari sansele de a intra in vizorul unui anumit angajator (Boston Consulting recruteaza direct de la programe de MBA circa 100-150 de stagiari, din care o parte raman angajati full-time; Deloitte & Touche, de asemenea, a angajat, in 2005, 150 de absolventi de MBA pe posturi de consultanti; Harvard, unde a absolvit MBA-ul George Bush, are 17 angajati full-time si 24 de colaboratori care ii ajuta pe cei 900 de studenti sa-si gaseasca slujbe cat mai bune).

     

    „Valoarea maxima a unui candidat MBA in termeni de «angajabilitate» este inainte de absolvire“, spune Mihai Ionescu de la Credit Suisse. „Daca piata e inchisa – cum a fost atunci cand am absolvit eu, si candidatul nu reuseste sa isi gaseasca o pozitie conform asteptarilor la absolvire, ii va fi foarte dificil pe viitor sa reuseasca“. Un alt risc, identificat de Lucia Nedelcu – director al departamentului Risk Management la Banca CR Firenze Romania, cu un MBA la Haas School of Business, University of California – Berkeley – este „supracalificarea si viziunea pragmatica, aliniata la ultimele practici din tarile dezvoltate“. Acestea, confruntate cu realitatile romanesti, pot duce la situatii in care ceea ce a fost invatat nu poate fi aplicat sau nu da rezultatele urmarite.

     

    Dar Nedelcu spune ca dorinta de a se implica in normalizarea practicilor din mediul de afaceri romanesc ii face pe unii sa revina totusi in tara, asumandu-si acest risc. Lucia Nedelcu a fost unul dintre acesti absolventi de MBA, pentru ca „satisfactiile se pot dovedi, in timp, mult mai mari“.

     

    NICAIERI NU-I CA ACASA

    Pentru un MBA-ist care se pregateste in Romania, riscurile sunt mici. Un risc mic este acela ca majoritatea programelor MBA prezente in Romania sunt „branduri minore“, dupa cum spune Sergiu Negut, directorul executiv al Centrului Medical Unirea, absolvent de MBA la INSEAD, Fontainbleau. „Ele pot asigura un bagaj tehnic de cunostinte si am intalnit profesionisti excelenti cu un bagaj admirabil de cunostinte care au terminat un MBA romanesc. Exista insa pericolul ca valoarea MBA-ului in sine ca element in CV-ul unui manager sa scada“. De altfel, Sergiu Negut a ales INSEAD-ul pentru ca e una dintre cele mai prestigioase scoli de business din Europa. Negrut spune ca avea nevoie de o carte de vizita credibila prin care sa le demonstreze partenerilor de afaceri straini, care se mirau ca stie engleza, ca au in fata un om mai pregatit decat ei. Dar alti top manageri romani au ales un MBA de acasa: Anca Ioan – CEO Tiriac Holding si Dinu Malacopol – CEO Internet & Data Astral Telecom au absolvit MBA-ul Romano-Canadian. Carmen Harabagiu, Country Manager al HBO Romania si Aneta Bogdan, Managing Partner Brandient au MBA-ul Open University de la CODECS. La ASEBUSS au absolvit MBA-ul Simona Constantinescu – GM Ana Hotels si Ioana Iordache – CEO al Leo Burnett & Target.

     

    Numai in Bucuresti exista circa 10 programe care se autointituleaza MBA, estimeaza Adriana Dutescu, reprezentantul MBA-ului Romano-Canadian. Ca si in Cehia, in Romania organizatorii de programe de MBA au facut parteneriate in stil „franciza“ pentru a se distinge de competitori. In Cehia exista deja 18 programe de MBA, iar in Polonia, peste 30, conform publicatiilor locale.

     

    ASEBUSS, CODECS si MBA-ul Romano-Canadian au fost principalii competitori pe piata romaneasca de MBA de pana acum, cu o cifra de afaceri cumulata de circa 2,5 milioane de euro in 2005, conform unei estimari facute de Adriana Dutescu pe baza unui studiu realizat de compania de cercetare Daedalus Consulting.

     

    UN NOU VAL

    Din acest an piata romaneasca de MBA este martora intrarii celui de-al doilea val de programe, respectiv a primelor doua scoli straine. Prima care s-a anuntat este CEU Business School – program al unei universitati private din Ungaria, acreditata in SUA si recunoscuta in Uniunea Europeana.

     

    „Anul acesta e primul in care iesim din campusul traditional din Budapesta“, spune Daniel Secareanu, reprezentantul CEU Business School in Romania. „Romania este o piata mare, iar in mod traditional participantii romani la MBA-ul din Budapesta au avut cel mai bun potential, respectiv cele mai bune scoruri la testul GMAT (Graduate Management Admission Test, un test solicitat la admiterea in invatamantul superior – n.r.)“, explica Secareanu decizia universitatii de a exporta programul de Weekend MBA in Romania. CEU Business School a fost clasata pe locul 16 in topul Financial Times EMBA pe 2005.

     

    Programul oferit in Romania e de tip Weekend MBA, pentru ca romanii, la fel ca europenii, prefera programele care le permit sa si lucreze in timp ce le frecventeaza. Aceasta preferinta se explica prin faptul ca „in Romania, acum se trece de la antreprenoriat la management profesionist. Ca atare, in Romania e foarte important sa aplici imediat ceea ce inveti“, crede Adriana Dutescu de la MBA-ul Romano-Canadian. Spre comparatie, americanii sunt mai dispusi sa se rupa de serviciu un an de zile sau doi pentru a frecventa intensiv un MBA, pentru ca stiu ca investitia se va intoarce foarte repede.

     

    Pana in acest an, CEU a „produs“ in Ungaria 59 de absolventi romani, spune Secareanu. In acest prim an de Weekend MBA, in Romania s-au inscris doar 16 participanti, dar Secareanu considera ca „pentru primul an e bine“. De asemenea, CEU recruteaza in acest an pentru prima data in Romania candidati pentru programul de Executive MBA (EMBA), al carui cost este de 50.000 de dolari. Si Instituto de Empresa, un EMBA din Spania cotat al patrulea in topul Financial Times EMBA pe 2005, a inceput recrutarile in Romania anul trecut. A doua universitate straina care pune piciorul in Romania in acest an este University of Sheffield, prin institutia afiliata City College. Sheffield va oferi din acest an in Bucuresti un program EMBA britanic (scolile de business sunt in top 50 al exportatorilor din Marea Britanie). Pana acum, romanii puteau participa la acest program doar daca zburau in Salonic, unde Sheffield are filiala (e cazul a sase country manageri romani, spune Alina Vasile, reprezentant al programului in Romania, care a recrutat candidati din Romania in ultimii doi ani). Alina Vasile descrie programul ca pe un „know-how britanic, adaptat pietei balcanice, atipice“, transmis prin profesori atat britanici, canadieni, americani, cat si greci. Si EMBA-ul Sheffield se distinge de celelalte MBA-uri din Romania prin faptul ca intra intr-un top prestigios precum cel al The Economist.

     

    Conform ultimului top 100 MBA din lume al The Economist, programul este clasat pe locul 9 in Marea Britanie, pe locul 14 in Europa si 49 mondial. „Cand recrutam pentru Grecia, companiile ne spuneau ca vor sa-si trimita oamenii la pregatire, dar ca nu ii trimit in Grecia, pentru ca ii costa timp si bani“, explica Alina Vasile decizia universitatii de a incepe cursurile in Romania. „Vrem sa atragem companii educate sa finanteze anual patru-cinci oameni“.

     

    Si vor avea de unde sa-i atraga. Conform studiului PayWell 2005 realizat de PricewaterhouseCoopers (PwC) in Romania, aproximativ 40% din companiile studiate subventioneaza cursurile de lunga durata, proportia subventiei ajungand pana la acoperirea totala a costurilor. La studiul PayWell au participat 112 companii private, majoritatea multinationale, cu sediul in Bucuresti, provenind din sectoarele: banci, FMCG, industrie, farmaceutice si IT&C.

     

    INVESTITIE IN ANGAJATI

    Cele mai populare cursuri de lunga durata subventionate de companii sunt MBA-urile si certificarile ACCA (Asociatia Contabililor Autorizati si Expertilor Contabili – n.r.), spune Ruxandra Stoian, director resurse umane in cadrul PwC. „De obicei, acest beneficiu este acordat angajatilor care au o anumita vechime in companie, un nivel crescut de performanta si un potential deosebit de dezvoltare profesionala“. Adriana Dutescu, responsabil cu MBA-ul Romano-Canadian, spune ca 90% dintre MBA-istii programului In-Action (un fel de EMBA) al scolii sunt sponsorizati de companii.

     

    „In prima faza, multinationalele se indreptau spre aceste programe, dar acum si companiile romanesti precum Flamingo sau Softwin isi trimit oamenii la noi“. Conform Adrianei Dutescu, moda subventionarii MBA-ului de catre companii e specifica ultimilor trei ani. Unele companii apeleaza la acest mijloc in cadrul unor programe de retinere in companie a angajatilor-cheie. Iar „peste 70% dintre  companiile care acorda astfel de beneficii conditioneaza aceasta de semnarea unui act aditional la contractul de munca, pentru a descuraja plecarea din companie pentru o anumita perioada“, spune Ruxandra Stoian de la PwC. „Conform acestui contract, daca angajatul pleaca inainte de perioada stabilita (de obicei, intre 1 si 3 ani), ramburseaza companiei cheltuielile aferente cursului“.

     

    Unele companii si-au rafinat investitiile in programele de educare de lunga durata, acoperind doar o parte din costuri si lasand beneficiarul – respectiv angajatul – sa-si acopere o parte din taxele de studiu. Un asemenea caz este compania Xerox, povesteste Daniel Secareanu de la CEU Business School. „Pana anul trecut, Xerox finanta complet, dar din acest an a limitat finantarea la 70% si a bugetat patru oameni in loc de doi“, spune Secareanu. „Nu recomandam «free-riders» (participanti complet subventionati – n.r.), pentru ca asa candidatii nu sunt motivati“. Cifra de afaceri pe primul an de activitate a CEU in Romania va fi de 160-180.000 de euro, estimeaza Secareanu, dar nu va exista profit multa vreme, doar pierdere, sustine reprezentantul, ceea ce nu constituie o problema pentru ca „scoala e non-profit“ si functioneaza cu ajutorul unei donatii din partea lui George Soros. Spre comparatie, MBA-ul Romano-Canadian isi propune ca, in urmatorii trei ani, sa aiba o marja de profit de 30%. Iar reprezentantii CODECS spun ca marja de profit a programului MBA Open University pe care il furnizeaza este de 5%.

     

    Cu totul altul este profitul celor mai prestigioase MBA-uri americane, care sunt finantate nu doar prin taxe, ci si prin donatii si sponsorizari din partea companiilor. Multe scoli publice americane au introdus in oferta lor programe de MBA tocmai pentru a le folosi pe post de „cash cow“.

     

    MBA „LA COMANDA“

    Dispozitia companiilor de a subventiona pregatirea propriilor angajati a dus la aparitia unor concurenti ai programelor de MBA pe piata globala, dar si pe cea locala. Astfel, tot mai multe companii prefera sa cumpere programe customizate de MBA de la universitati care includ in oferta lor asa ceva. Universitatile IMD (Elvetia), INSEAD (Franta) si Columbia (New York) sunt cateva exemple de scoli care castiga din astfel de servicii. Iar Coca-Cola Hellenic Bottling Company Romania este una dintre companiile care cumpara MBA customizat de la universitatea elvetiana IMD. Absolventii acestor programe nu obtin diplome, dar obtin cunostinte mai potrivite cu nevoile companiei in care lucreaza. Un alt concurent al programelor de MBA sunt mini-MBA-urile sau MBA-urile specializate pe un anumit domeniu. Un asemenea curs va fi oferit incepand cu aceasta toamna de CEU in Bucuresti si va fi un Master of Science in IT Management (in sistemul de notare american, mini-MBA-urile au 30 de credite, pe cand MBA-ul este echivalentul a 60 de credite). De asemenea, tot mai multe companii din Romania isi creeaza propriile universitati pentru a-si pregati oamenii (vezi „Scoala de afaceri GlaxoSmithKline pentru studenti“).

     

    Cu tot mai multe posibilitati la indemana, alegerea programului potrivit devine nu doar necesara, ci si mai grea. Mai ales ca piata romaneasca de MBA, fiind foarte tanara, oferta de programe din Romania nu e clar targetata (prima scoala de MBA, ASEBUSS, facea primele inscrieri in 1993, comparativ cu anul nasterii MBA-ului in SUA: 1908). Cum spuneam mai devreme, franciza este cea care a facut in primul rand diferenta, nu atat specificul programului. Spre comparatie, cine alege sa faca un MBA in SUA va sti ca, daca vrea un job pe Wall Street, ideal e sa aplice la Wharton; daca vrea sa se axeze pe consultanta si management strategic, Harvard sau INSEAD sunt doua alegeri bune; sau pentru marketing, recunoscut e MBA-ul de la Kellogg. In Romania, de abia de curand au inceput cele mai vechi programe sa-si construiasca un profil al participantului. Si nici un top nu a fost inca facut, avand in vedere ca impactul unui MBA asupra carierei absolventului devine relevant dupa trei-cinci ani de la absolvire, or, adevarata concurenta abia acum se formeaza. Cateva idei tot se pot desprinde, insa, din experientele pionierilor romani ai MBA-ului.

     

    CATEVA CONCLUZII

    In primul rand, aproape la nivel de definitie, MBA-ul nu este o garantie si nu trebuie sa fie un scop. Este doar un instrument cu ajutorul caruia poti ajunge mai aproape de un obiectiv. De regula, obiectivul este fie un post managerial mai bun intr-o companie, fie sporirea sanselor de a dezvolta propria afacere, fie nevoia personala de a intelege mai mult. Iar MBA-ul este vazut ca o scurtatura catre acest obiectiv. Dar este esential ca obiectivul sa fie stabilit inainte, spune Paul Isoiu de la Banca Romaneasca, unul dintre primii trei romani cu MBA, obtinut la Ankara in 1990-1992. „Cei mai castigati sunt cei care stiu de ce cunostinte au nevoie, si care e pasul urmator“, spune vicepresedintele. Totodata, e important ca un candidat la MBA sa aiba asteptarile potrivite. O alta conditie importanta pentru ca ROI-ul unui MBA sa fie cel asteptat este alegerea scolii potrivite.

     

    Aici vorbim atat de continentul sau tara, de scoala, cat si de tipul de program alese (intensiv, part-time sau – mai recent – chiar contestatul online). Adriana Dutescu, directorul Graduate School of Management care ofera programul MBA Romano-Canadian in Bucuresti, spune ca „decizia de a face MBA nu se ia de pe o zi pe alta“, fiind necesara o prospectare a pietei, care dureaza de regula intre 2 si 5 ani. Pentru un roman care vrea sa lucreze in Romania, a face un MBA aici pare mult mai potrivit – dincolo de criteriul costurilor, mai reduse. Pentru el, doua argumente importante sunt si sansa crearii unui „networking“ local, adica relatiile pe care le stabileste cu managerii din Romania intalniti la cursuri, precum si faptul ca are acces la tot mai multe programe de tip Executive MBA, care ii permit sa si munceasca.

     

    Ca atare, piata are toate sansele sa creasca organic. Calitatea tot mai precara a invatamantului superior clasic, dezechilibrul intre oferta si cerere pe piata manageriala determinat de ritmul mai mare de crestere al business-ului comparativ cu competentele manageriale – sunt factori care vor ajuta acest segment sa se dezvolte. Apoi, „multi antreprenori au crescut afaceri de familie pana la punctul in care inteleg ca fara management profesionist, intr-un mediu din ce in ce mai competitiv, nu mai pot creste si nu pot face un «exit» satisfacator“, spune Sergiu Negut, directorul Centrului Medical Unirea. Piata europeana de MBA a crescut in ultimii 10 ani cu 40%. E timpul ca si Romania sa-si ia cota de productie si in aceasta industrie. „Vor fi din ce in ce mai multe MBA-uri pe piata si mai ieftine, cu programe din ce in ce mai sofisticate, insa cu studenti din ce in ce mai slabi“, e de parere consultantul George Butunoiu. In perspectiva, spune el, ne puteam astepta sa ajungem in situatia in care sa fie remarcata, mai degraba, lipsa unui MBA din CV-ul unui manager. Iar daca acum e suficient sa ai un MBA pentru a face parte din elita, in cativa ani elita se va delimita in functie de prestigiul MBA-ului ales.

  • STUDII DE CAZ

    RAUL POP

    Varsta: 32

    Functia: senior consultant (strategie si operatiuni), Deloitte Romania

    MBA: Rollins College, Winter Park (Florida)

     

    Sentimentul inutilitatii dupa absolvirea invatamantului de stat romanesc l-a impins pe Raul Pop spre MBA. „Dupa doua facultati in Romania, imi era greu sa inteleg ce se intampla in economia reala si, mai ales, de ce se intampla ce se intampla“, spune consultantul.

     

    Cu o bursa obtinuta direct de la universitatea americana care l-a „vanat“ datorita rezultatelor foarte bune la testele TOEFL si GMAT, Raul Pop a inceput experienta de doi ani la Rollins College, Winter Park (Florida). „SUA si nu Europa, pentru ca am vrut sa inteleg ce inseamna business-ul la «mama lui»“, isi explica Raul Pop alegerea.

     

    Scutit de taxele de 50.000 de dolari pe an datorita bursei, Pop a reusit chiar sa castige bani in timpul MBA-ului facand „unele traduceri, business planuri, prezentari web. Am lucrat chiar si cu prietenii din Romania, eu asigurand interfata cu clientul american, iar ei partea de design si programare“. Din anul doi a facut consultanta  de business in cadrul unei firme locale. „Desi lucram part-time, eram platit cu 10 dolari pe ora si reuseam saptamanal sa lucrez 25-30 de ore. A fost foarte important, nu atat ca bani – desi deloc de neglijat -, cat mai ales prin oportunitatea de a cunoaste business-ul american din interior“.

     

    Acum considera ca MBA-ul a fost cea mai buna decizie profesionala a sa si un punct de cotitura din punct de vedere profesional si personal. ROI-ul este imens, mai spune Pop. „Salarial se vede o diferenta semnificativa, totusi imi este greu sa cuantific cat mi se datoreaza mie si MBA-ului si cat pietei romanesti in evolutia ei spectaculoasa din ultimii doi-trei ani“. Cele mai mari castiguri: viziunea noua asupra mecanismelor economice, capacitatea de-a compara cele doua tipuri de economii si de a vedea clar diferentele, o abordare mai constructiva, mai orientata spre rezultate, usurinta in prioritizarea activitatilor si a deciziilor, mai multa incredere in sine si puterea de a spune „nu stiu“. Un alt lucru care a devenit evident pentru Raul Pop dupa MBA este importanta echipei in comparatie cu suma de indivizi (implicit importanta delegarii), importanta networking-ului ca un mijloc de progres personal si ca mod de interactiune cu mediul de business.

     

    Totusi, Raul Pop spune ca sansa a facut ca directia lui de studiu (operatiuni si finante) sa fie tot mai importanta in economia romaneasca, altfel i-ar fi fost destul de greu sa gaseasca un post bun in Romania. „A fost o coincidenta de timing fericita“, spune el. „Unele concepte pe care le-am studiat si dezvoltat in SUA nu pot fi folosite ca atare aici. Cu toate acestea, ele se pot adapta, cu conditia ca si cel care o face sa aiba deschiderea si competenta necesare si, nu in ultimul rand, sa-si asume in mod constient riscurile aferente“.

    Considera ca MBA-ul deschide usa, „dar nu te tine acolo daca nu dovedesti ca meriti“. Peste cinci ani se vede intr-un post de conducere, cu responsabilitati nationale sau regionale.

     

    SERGIU NEGUT

    Varsta: 34

    Functie: director executiv Centrul Medical Unirea – una dintre principalele companii de servicii medicale din Romania

    MBA: INSEAD, Fontainbleau

     

    Lucrand de cativa ani in comert international, Sergiu Negut si-a dat seama ca asteptarile occidentalilor privind nivelul de pregatire al romanilor erau la vremea aceea „extrem de scazute“. „M-am gandit ca cea mai buna solutie ca partenerii de afaceri cu care stau de vorba sa nu se mai mire ca vorbesc engleza fluent si sa poata conta din start pe competenta mea ar fi sa am o educatie superioara lor“, spune vicepresedintele Centrului Medical Unirea. S-a documentat despre programele MBA de top citind rankingurile internationale de prestigiu si a asteptat pana a strans banii de care avea nevoie. A aplicat la cateva scoli din top 10 si, dupa ce a fost acceptat de o parte dintre ele, a ales INSEAD, pentru ca este un program cu adevarat international (in anul lui Negut erau reprezentate 62 de nationalitati; nici una dintre ele nu depasea ca pondere 10%).

     

    Nu in ultimul rand, INSEAD este un program de un an, deci costurile sunt mai mici, desi efortul depus de student este mai intens. Costurile directe ale programului (taxele de studiu, carti, costuri de intretinere si de calatorie pe durata programului) s-au ridicat la 65-70.000 de euro. La asta se adauga un „cost de oportunitate: cam cat as fi castigat eu pe perioada studiilor daca as fi muncit, in loc sa merg la scoala“, spune vicepresedintele. A meritat investitia? Sergiu Negut da un raspuns aparent contradictoriu. „Investitia a meritat, dar ROI-ul nu este spectaculos. Daca nu as fi mers la MBA, cu banii investiti as fi cumparat probabil un mix de proprietati imobiliare si actiuni la companii romanesti“.

     

    Totusi, investitia lui Negut va continua sa produca „atat timp cat mintea mea va continua sa functioneze“. In al doilea rand, spune el, programul MBA de la INSEAD e o experienta de viata care „face cel putin cat o calatorie in jurul lumii: azi te intalnesti la pranz cu un indian si un spaniol, lucrezi in grup cu un brazilian, un rus din State si un chinez din Australia, maine mergi la o petrecere unde te distrezi de minune cu oameni din 20 de tari diferite“.

     

    Dupa ce a absolvit MBA-ul, Negut a Iucrat in Austria si Elvetia coordonand proiecte de extindere internationala in EMEA pentru o multinationala. „A fost o experienta  importanta la care n-as fi avut acces daca nu as fi absolvit INSEAD“. Desi considera ca solutia standard pentru un absolvent de INSEAD este sa nu revina in tara si sa lucreze pe un job bine platit intr-o firma mare din Occident, Negut a ales sa se intoarca datorita  evolutiei mediului de afaceri romanesc. „Aici se scrie istoria“, spune el. In plus, companiile din Romania incep sa inteleaga importanta MBA-ului, spre deosebire de cele bulgaresti – crede Negut. Aceasta constatare vine din observatia ca „din absolventii romani de la INSEAD din ultimii ani, cred ca o treime lucreaza deja in Romania, dar din colegii bulgari nu stiu pe nimeni sa se fi intors la Sofia“.

    LUCIA NEDELCU

    Varsta: 39

    Functia: director al departamentului Risk Management la CR Firenze Romania

    MBA: Haas School of Business (University of California – Berkeley)

     

    Lucia Nedelcu lucra de cativa ani in Daewoo Bank Romania, cand si-a dat seama ca pregatirea si experienta ei erau „sub nivelul international acceptat pentru pozitiile de conducere“ pe care le detinuse in banca. „Singura modalitate, pentru mine, s-a dovedit a fi urmarea cursurilor unui MBA la zi, la o universitate cat mai bine cotata international“.

     

    A investit personal in MBA-ul de la Haas School of Business (University of California – Berkeley). Costul anual al programului la zi, care dureaza doi ani, e estimat la circa 56.000 de dolari pentru studentii internationali. Dar investitia a meritat, categoric, spune managerul de la CR Firenze, din doua motive: modul de gandire si de actiune i s-a schimbat complet la contactul cu „profesori detinatori de premii Nobel si cu initiatori de teorii si modele economice, precum si cu oameni de afaceri celebri, care au infiintat sau care iau decizii in corporatiile din Silicon Valley“.

     

    Al doilea castig este titlul de MBA de la o universitate bine cotata in lume, care ii confera „mobilitate ridicata, atat profesionala cat si geografica“. Nedelcu spune, totusi, ca si-a asumat riscul supracalificarii alegand acest MBA, iar mobilitatea geografica pe care a castigat-o e posibil sa o foloseasca „in cazul in care, din punct de vedere al aspectului pur financiar, ROI de care vorbiti se va dovedi negativ pentru mine lucrand in Romania“. Lucia Nedelcu spune ca detinerea unei diplome de MBA este „cu siguranta un atu“ la negocierea unui pachet salarial, dar nu neaparat o garantie.

    MIHAI IONESCU

    Varsta: 31

    Ocupatia: bancher de investitii, Credit Suisse

    MBA: Wharton, University of Pennsylvania

     

    Isi dorea o experienta de lucru internationala si a vazut in MBA un pasaport cu viza pentru o pozitie pe Wall Street sau in City of London. A fost o investitie personala, care a urmat unei burse de studii aprofundate in economie la Oxford.

     

    „Ca tot «cautatorul» de MBA-uri, m-am uitat pe ranking-uri, dupa care am vorbit cu diversi prieteni americani sa vad cam cum sunt percepute scolile acolo“, povesteste Ionescu. „Avand in vedere ca stiam ca vreau sa aterizez intr-o slujba pe Wall Street, am ales Wharton – cea mai buna scoala de finante, cu cel mai mare numar de absolventi care lucreaza pe Wall Street si cu cel mai mare succes in plasarea studentilor“.

     

    Taxele de scolarizare au fost in jur de 35.000 de dolari pe an si cheltuielile de intretinere s-au ridicat la circa 25.000  de dolari pe an. Dar Mihai Ionescu n-are nici o indoiala in ce priveste profitabilitatea investitiei. „E prea devreme sa calculam un ROI la un an dupa absolvire, insa deschiderile pe care mi le permite aceasta experienta – profesionale, de viziune, prietenii – au meritat fiecare cent“.

     

    In plus, un MBA la Wharton – spune Ionescu – este „o garantie a usilor deschise in comunitatile internationale de afaceri. Pregatirea academica de la Wharton precum si comunitatea de absolventi de MBA de la Wharton garanteaza cel putin premisele succesului profesional“. Asta, din pacate, nu se aplica inca in Romania, spune Ionescu. El sustine ca ar reveni in tara oricand, dar nu a reusit sa gaseasca un post pe masura asteptarilor.

    NARCIS POPESCU

    Varsta: 34

    Functia: senior consultant pe probleme de strategie, CII Group (Petrom)

    MBA: State University of New York at Binghamton

     

    Sursa de finantare pentru MBA-ul lui Narcis Popescu a fost o combinatie de fonduri proprii, bursa obtinuta in Statele Unite, imprumutul facut in SUA si salariile castigate lucrand in campus in primul an de MBA si pentru diferite corporatii in anul al doilea.

     

    Popescu a ales acest MBA pe de o parte dintr-o afinitate fata de scoala americana, care ii determina pe studenti sa gandeasca liber („thinking out of the box“), pe de alta pentru ca il costa mai putin un MBA la o universitate americana de stat  (precum State University of New York at Binghamton) decat unul in Europa. In plus, in SUA avea posibilitatea de a obtine finantare de la banci si de la companii americane pentru studii. Costul programului s-a ridicat la 25.000 $ (taxe si manuale), la care se adauga cazarea si intretinerea (circa 20.000 $ in doi ani).

     

    Cele mai mari beneficii de pe urma MBA-ului absolvit au fost, pentru Narcis Popescu, experienta intr-un mediu multicultural, dobandirea unei doze mari de incredere in sine, faptul ca poate candida cu succes pentru posturi in multinationale, un nou mod de a privi lumea. Considera ca beneficiile unui MBA sunt superioare costurilor si riscurilor implicate – cu conditia sa stii sa-ti gestionezi cariera la intoarcerea acasa si sa pastrezi contacte in Romania atat in timpul programului, cat si dupa revenirea in tara.

     

    Crede ca un MBA in Romania e o idee buna din perspectiva contactelor pe care si le formeaza un MBA-ist printre MBA-isti romani. Pe de alta parte, crede ca oferta romaneasca de MBA e inca mica si diferenta dintre programe nu e foarte clara. Peste cinci ani se vede facand parte din top managementul unei corporatii activand in Romania sau Europa de Est, iar peste 10 ani crede ca este posibil sa-si deschida propria companie de consultanta.

    PAUL ISOIU

    Varsta: 44 de ani

    Functie: vicepresedinte Banca Romaneasca

    MBA: Bilkent

     

    Alaturi de alte doua romance, Paul Isoiu a fost printre primii trei romani cu MBA. In 1990, pe cand lucra la Banca Romana de Comert Exterior -, i se oferea sansa sa faca un astfel de program (a carui utilitate nu o cunostea inca) in Ankara, printr-o bursa oferita Romaniei de Turcia, ca ajutor umanitar. Avea 29 de ani si, ca orice roman, nu stia ce e un MBA.

     

    „Credeam ca inseamna «Management in Banking and Administration»“, isi aminteste Isoiu. I s-a spus ca va da niste teste cu variante de raspuns, ca la militie – era vorba de TOEFL si GMAT. Doi ani de zile a locuit in Ankara. Spune ca in acea perioada si-a format o gandire mult mai structurata si mai pragmatica, dar ca „nu sunt omul care sa-mi fi asigurat drumul pe baza diplomei pe care o am in spate“. Crede ca nu exista un teren mai propice pentru un MBA-ist decat Romania, unde poti incepe o afacere de la „zero“, sau poti intoarce un business la 180 de grade.

     

    Spune ca cei care nu reusesc sa se adapteze mediului romanesc dupa un MBA in strainatate au o interpretare „personala, sa nu zic superficiala“ a utilitatii unui MBA. „Conteaza cat de mult vrei sa te implici, fata de cat de mult vrei sa epatezi. Daca vii ca o vedeta de cinema, risti sa ramai o vedeta de cinema“.

  • Hyperatac

    Daca initial hypermarketurile s-au concentrat pe marile aglomerari urbane din Cehia, planurile lor de expansiune au acum in vedere orasele mai mici. Pentru a atrage clientii care acum isi fac cumparaturile din magazinele cu discount si supermarketuri, retailerii au inceput un adevarat razboi al preturilor. Expertii in retail, citati de Prague Daily Monitor, apreciaza ca intensificarea concurentei va determina mai multi retaileri sa paraseasca piata ceha.

     

    Zdenek Skala de la compania Incoma Research spune ca numarul hypermarketurilor lansate in 2004 a fost de 16, in timp ce anul trecut au fost lansate un numar dublu, 31; la sfarsitul anului trecut, numarul hypermarketurilor ajunsese la 192. Datele oferite de Incoma Research si ziarul Moderni obchod arata ca vanzarile primilor 50 de retaileri au crescut anul trecut cu 750 mil. euro, pana la 12,2 mld. euro; 40% provin de la hypermarketuri, iar de la discounteri si de la supermarketuri cate 17%. Anul trecut, primii 50 de retaileri au realizat 70% din vanzarile de pe piata ceha de FMCG. Primele 10 lanturi de au inregistrat 53% din totalul vanzarilor.

     

    Concentrarea de pe piata ceha de retail se apropie de media de pe piata europeana, este de parere Skala. Dar, avand in vedere dimensiunea pietei, numarul lanturilor de retail care opereaza pe piata este foarte mare. Deschiderea unor noi magazine nu e suficienta pentru jucatorii individuali pentru a-si intari pozitia, mult mai indicata pentru atingerea acestui obiectiv fiind o fuziune intre lanturile de retail. Numarul lanturilor de retail de pe piata ceha s-ar putea reduce la jumatate in anii urmatori, apreciaza Skala.

  • La patru stegulete distanta… de ce?

    Data ar fi 1 ianuarie 2007. „Buei nenica, ne lasi? Incepi si tu cu aderarea si raportul?“, veti fi exclamat deja. „Ca uite, gripa aviara si tensiunile din coalitie si economia si caldura si ploile si inundatiile…“, veti fi continuat.

     

    Si aveti dreptate. Dar ce vreau sa spun e altceva. Intaiul acela de ianuarie are o sumedenie de semnificatii. Nu, nu acela ca o sa ridicam cupa de sampanie in calitate de estici si o sa o golim drept europeni cu patalama. Intai ianuarie mai actioneaza si ca o limita in gandire. Sau cel putin asa mi se pare.

     

    Stateam de vorba cu cineva si acel cineva a pus o intrebare de foarte bun-simt, incat m-am ofticat un pic ca nu mi-a trecut prin cap inainte: „Dar dupa aderare Romania ce o sa faca?“. Intrebarea nu privea scenariile mai mult sau mai putin catastrofale deja cunoscute, care incep cu tuica taranului si se termina cu pieirea a mai mult de jumatate din intreprinderile mici si mijlocii romanesti. Ci modul in care romanii si mai ales reprezentantii lor oficiali vor sti sa isi joace cartile pentru binele romanilor.

     

    Europa este in prezent o mare de interese mai mult sau mai putin divergente, o suma considerabila de idiosincrazii datatoare de mai multa sau mai putina urticarie, cuprinse intr-un proiect prea ambitios, as spune, pentru vremurile pe care le traim si oamenii care le populeaza.

     

    Si revin, mi se pare ca se vorbeste mult prea mult despre pregatirea Romaniei pentru Europa si mult prea putin despre Romania in Europa. Ca si cum planurile, proiectele, analizele, gandurile tuturor s-ar opri brusc la 1 ianuarie 2007, un tel lipsit de finalitate (mai tineti minte ideea aceea naiva de pe vremea lui Ceausescu – „…sa platim datoria externa si pe urma sa vedeti ce bine o sa fie!“. La fel si acum, am fost mult prea preocupati sa numaram steguletele rosii si sa ne ingrijoram ca nu vom putea cheltui banii evropenesti.

     

    Doua istorioare despre ce este acum Europa. La numai cateva momente dupa intrarea oficiala a Cehiei in UE, la 1 mai 2004, presedintele Vaclav Klaus si-a avertizat concetatenii ca risca sa sufere deziluzii in Uniunea Europeana. El a ales sa isi sustina discursul pe muntele Blanik, locul in care, conform unei legende locale, se adapostesc cavalerii adormiti care se vor trezi atunci cand va trebui salvata tara.

     

    „Tot mai multe decizii vor fi luate la Bruxelles, iar vocea noastra in acest proces de decizie nu va fi decat una printre multe altele“, a spus atunci Klaus. Daca toate tarile europene ar fi apreciate dupa unele din criteriile aplicate Romaniei, Franta nu ar putea fi membra UE. Asa grait-a chiar raportorul european pentru Romania, Pierre Moscovici, in fata europarlamentarilor ungari din Comisia de Externe a Parlamentului European, care au invocat, recent, problema statutului minoritatilor din Romania. Raportorul a sustinut, in sedinta cu usile inchise a Comisiei, aderarea la termen a Romaniei si a Bulgariei, apreciind ca, in cazul respectarii stricte a criteriilor, Franta, care nu recunoaste minoritatile etnice, nu ar putea fi membra UE.

     

    Si o statistica: Romania se afla, conform evaluarilor Comisiei Europene, pe locul 33, din 35 de state, ca numar de persoane cu studii superioare raportat la totalul populatiei si pe locul 34 din punct de vedere al patrunderii inovarii in mediul de afaceri.

     

    Intre timp, de la 1 mai 2004, oficialii statelor nou intrate s-au dovedit suficient de bataiosi in jocul politic european pentru a trage suficienta spuza pe turta natiei lor, infruntandu-i pe europenii „vechi“ chiar cu armele inventate de parintii UE.

     

    Ai nostri vor fi avand suficienta coloana vertebrala sanatoasa pentru a face la fel? Pentru ca anii de trait in Romania si de privit la televizor si de citit ziare ma fac sa cred ca regimentul de politicieni care se va indrepta spre Parlamentul European s-ar putea repede transforma intr-un soi de „solutie imorala“ a jocului politic al batranului continent, uitand ce cauta de fapt acolo.

     

    Si pentru ca si amanarea e la moda, evit sa pun toate intrebarile acelea fundamentale pentru dupa 1 ianuarie, multumindu-ma sa repet: „ne aflam la patru stegulete… de ce?“

  • Proletari din toate partidele, uniti-va!

    Ce-i drept, e drept: Mircea Geoana nu e John Kerry si nici Vasile Dancu, James Carville. Si, totusi, pastrand proportiile, pesedistii de astazi se afla intr-o situatie asemanatoare democratilor americani in 2004.

     

    „Daca nu putem castiga blestematele astea de alegeri“ – tuna Carville in 2004 – „acum, cand am strans la fel de multi bani de campanie precum republicanii, cand 55% din populatie crede ca tara merge intr-o directie gresita, iar candidatul nostru a castigat cele trei dezbateri televizate – inseamna ca nu putem castiga sbip!t.“ Si n-au castigat.

     

    Luand in considerare scandalurile din Alianta, inundatiile, gripa aviara sau raportul cu stegulete al Comisiei Europene, si PSD s-ar astepta sa stea in sondaje cu mult mai bine decat alianta de dreapta. In definitiv, nivelul de trai n-a cunoscut imbunatatiri dramatice in ultimul an si jumatate (ba multi ar spune chiar ca dimpotriva), iar viitorul este departe de a suna bine.

     

    Si totusi. Totusi, Alianta D.A. conduce detasat in toate sondajele de opinie, iar toate incercarile PSD de a-si reconsolida pozitia pe scena politica par a produce, mai degraba, efectul contrar. In acest context de nedumerire generalizata, preconizata aparitie a Polului Social, departe de a limpezi apele, contribuind la „o coagulare a stangii in fata derapajelor dreptei“ – dupa cum suna sloganul -, nu reuseste decat sa le tulbure mai abitir, sporind confuzia.

     

    Nu va fi fiind Mircea Geoana un John Kerry in varianta damboviteana, dar nici Ion Iliescu nu e Romano Prodi si nici Polul sau Social, Uniunea – coalitia de stanga ce l-a readus pe Prodi la putere in Italia. Si asta nu doar pentru ca Iliescu n-a conferentiat, precum Prodi, la Oxford, Michigan sau Otawa University (ba chiar si la ASE-ul bucurestean, prin 2000). Cu putina bunavointa, s-ar gasi si pe la noi vreo Universitate dispusa a-i gazdui lui Ion Iliescu prelegerile. Si nici pentru ca Polul Social n-ar fi dispus sa primeasca, precum Uniunea, un Partid al Pensionarilor, ba chiar si alte formatiuni de stanga cu nume dintre cele mai nastrusnice, precum Margareta Democrata.

     

    Adevarata problema a stangii romanesti in momentul de fata il reprezinta, pur si simplu, faptul ca…. e de stanga. Iar stanga la noi e aidoma conceptului de timp la Fericitul Augustin. „Ce-i timpul?“, se intreba Fericitul in Confesiunile sale. „Daca nu ma intrebi, stiu. Daca ma intrebi, nu mai stiu.“ Ce este stanga la romani? Greu de spus, cata vreme conceptul ramane mult prea alunecos pentru a putea fi prins intr-un cleste ideologic clasic.

     

    Zadarnic pretinde Mircea Geoana ca PSD-ul ar reprezenta singura forta viabila de stanga din Romania. Din motive la fel de intemeiate, cel putin la fel de multi asimileaza Partidul Romania Mare cu un partid de (extrema) stanga, pe cati il considera un partid de extrema dreapta. La fel, in cazul partidului lui Gigi Becali.

    Si asta ca sa nu mai vorbim despre existenta, in cadrul UDMR-ului a numerosi sustinatori ai platformei social-democrate. Simplu spus, stanga romaneasca e pretutindeni si nicaieri. Intelectualitatea si studentimea care, in Occident, sunt categorii sociale traditional de stanga, la noi sunt de dreapta – spre disperarea ideologilor gen Vasile Dancu sau Adrian Severin.

     

    Iar muncitorimea „de stanga“ simpatizeaza cu afaceristi prea-cucernici, „de dreapta“, ce le prezinta confruntarea politica in termenii unei lupte eschatologice intre „razboinicii luminii“ si cei „ai intunericului“. Alt exemplu: este Traian Basescu un presedinte de stanga sau unul de dreapta? Ca de echidistanta, parafrazandu-l pe pe Churchill, nici nu poate fi vorba. Iar exemplele de acest fel ar putea continua.

     

    In asemenea conditii, cum sa mai stie stanga ce face dreapta? Cine, ce sa mai priceapa? Poate Ion Iliescu, singurul care mai stie una si buna: dincolo de orice iluzii despre coagularea stangii, strangerea, sub umbrela Polului Social, a unei mase semnificative de nostalgici comunisti, i-ar oferi mult visata parghie de santaj, nu doar in interiorul PSD, ci chiar pe scena politica nationala. In visurile sale cele mai frumoase, fostul presedinte s-ar multumi acum si cu o performanta de genul celei a UDMR: zece ani la guvernare, fara intrerupere.

     

    Nici Mircea Geoana si nici Grupul de la Cluj nu par insa dispusi sa-i ofere o asemenea satisfactie. Si, pentru ca e dificil, daca nu imposibil sa-l opresti pe Ion Iliescu odata ce s-a pornit, Vasile Dancu si-a asumat sarcina de a deturna forta loviturii adversarului, transformand Polul Social intr-un cenaclu de dezbateri social-democrate. („Cand o femeie isi pune ceva in minte“, scria odinioara Marcel Petrisor, „nici dracul nu o mai poate opri – poate doar o alta femeie“.) Indiferent, insa, cine vor fi castigatorii acestei infruntari centrate acum in jurul Polului, un lucru e sigur: stanga romaneasca va pierde. Asa sunt vremurile. Si, vorba lui Miron Costin, nu sunt vremile sub carma stangii, ci biata stanga sub vremi.

     

    Departe de mine gandul de a varsa o lacrima la gandul unei asemenea posibilitati. Mortii cu mortii si viii cu viii.

  • Roata se invarte, Hurd o impinge

    Gigantul IT Hewlett-Packard a anuntat cresterea veniturilor si a profitului pe ultimul trimestru, dar nu asta e cel mai interesant. Ci mai degraba faptul ca noul CEO, Mark Hurd, face reforma lovind direct in liderul Dell, care este in pierdere de viteza.

     

    Prin primavara anului trecut, un anunt-soc a bagat in priza redactiile de presa ale celor mai mari publicatii din intreaga lume: seful uneia dintre cele mai mari companii producatoare de echipamente si tehnologii IT&C din lume, Hewlett-Packard, a fost concediat. Era vorba despre Carly Fiorina, iubita enorm de ziaristi pentru carisma si iesirile sale publice spectaculoase – un ziarist de la USA Today a scris la scurt timp dupa anuntul concedierii ei ca „daca Fiorina n-ar fi aparut, probabil ca presa ar fi trebuit sa o inventeze“ – dar care nu reusea deloc sa tina pe linia de plutire un gigant precum HP, aflat in competitie permanenta cu adversari de calibru precum Dell sau IBM.

     

    Inlocuitorul sau a fost numit la scurt timp, in persoana lui Mark Hurd. A fost o schimbare importanta pentru HP: de la un sef pe stilul „superstar“ (Fiorina), a trecut la o atitudine mai cu picioarele pe pamant, preferandu-l pe Hurd, un expert in tehnologie, pe postul de director executiv. Compania venea dupa o perioada mai mult decat tulbure. HP a scos din cont 19 miliarde de dolari pentru a „inghiti“ Compaq in mai 2002 (una din cele mai mari fuziuni din istoria industriei IT), iar partea cea mai trista, spun analistii, este ca si in ziua de azi investitorii asteapta sa vada beneficiile acestei investitii.

     

    Insa Hurd a adus un suflu nou, adica exact ceea ce se si astepta de la el. A promis de la bun inceput ca va restructura compania. Anul trecut, in toamna, la prima sa iesire in public in cadrul evenimentului anual Oracle OpenWorld, a spus in fata unei audiente de 10.000 de persoane ca „HP are o noua conducere care isi va impune cu o mana de fier noua politica“.

     

    Aluzie sau nu la stilul mai orientat catre show-biz al predecesoarei sale, anuntul a stabilit clar ca regulile jocului s-au schimbat. Iar primul rezultat cu adevarat clar al schimbarii a venit la mijlocul saptamanii trecute, cand HP a anuntat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului.

     

    O crestere de doar 5 procente a veniturilor (pana la 22,6 miliarde de dolari), in schimb profitul net a urcat in viteza, cu 51% fata de aceeasi perioada a anului trecut (pana la 1,46 miliarde de dolari). Nu numai ca profitul intregii companii a crescut, dar investitorii au rasuflat usurati vazand ca profitul a urcat pentru fiecare din diviziile care constituie coloana vertebrala a companiei: PC-uri, servere, imprimante.

     

    Dintr-o companie care mai ca isi facuse o obisnuinta din a-i dezamagi pe investitori (la momentul plecarii lui Carly Fiorina, HP se situase sub asteptarile analistilor in 7 din ultimele 20 de trimestre), gigantul IT a reusit saptamana trecuta sa dea peste cap toate previziunile specialistilor de pe Wall Street.

     

    Insa ceea ce este cu adevarat important este faptul ca rivalul sau de o viata si detinatorul primului loc in industria producatoare de PC-uri, Dell, nu isi mai gaseste cadenta. Seful companiei, Michael Dell, a spus intr-o intalnire cu ziaristii organizata chiar cu o zi inainte ca HP sa-si anunte rezultatele financiare ca nu s-a asteptat la „un nivel atat de mare de competitivitate“ din partea rivalilor, facand referire indirect la performanta lui Mark Hurd.

     

    Dell urma sa faca publice propriile rezultate financiare dupa inchiderea acestei editii, insa conform analistilor si chiar oficialilor companiei, acestea se vor situa sub asteptarile expertilor de pe Wall-Street. Apropo de Wall-Street. In ultimul an, dupa venirea lui Hurd, actiunile HP au crescut cu 48%, pe cand cele ale lui Dell au scazut cu 40 de procente.

     

    Asa ca viitorul nu se arata in culori prea optimiste pentru Dell. Daca pe piata domestica, in SUA, este inca lider – unul din trei PC-uri vandute acolo ii apartine – perspectivele nu sunt incurajatoare: piata americana este deja matura, iar ratele de crestere se incetinesc. Adevarata oportunitate vine dinspre pietele in dezvoltare: China, India (de ce nu, Europa de Est), unde inca multi consumatori nu detin deocamdata un PC.

     

    Dell nu se simte prea bine cand trebuie sa iasa din piata pe care o cunoaste cel mai bine, sunt de parere analistii care urmaresc cu atentie parcursul companiei. O privire de ansamblu asupra business-ului sau este suficienta pentru a intelege de ce. Marketingul Dell este foarte performant cand vine vorba de vanzari pe Internet, unde clientii achita cu card de credit. Iar asta este foarte dificil in piete unde comertul online este nou sau nu prezinta incredere.

     

    In schimb, HP vinde mai ales in magazine. Si, cu toate ca un purtator de cuvant al Dell a spus recent ca vanzarile catre clientii de business din strainatate merg foarte bine, in ultimul an fiscal doar 35% din totalul veniturilor au provenit din vanzarile de pe pietele ce pot fi considerate straine (adica in afara SUA, a Canadei si Americii Latine).

     

    Si totusi, Mark Hurd insista ca sco-pul sau principal nu este sa il infranga pe Michael Dell. „Obiectivul meu nu este doar sa castig cota de piata. Vreau sa conduc un business sanatos“. Sa fie doar o declaratie plina de diplomatie sau o dovada in plus a unui stil de business ce prefera echilibrul deciziilor impulsive care i-au fost fatale predecesoarei sale? Ramane de vazut.