BusinessMagazin

Blog

  • Si cartofi de la altii

    Dupa intrarea in UE, productia de fructe, legume, cartofi, carne sau oua din Cehia nu mai reuseste sa acopere consumul intern, transmite CTK. Jan Veleba, presedintele Camerei Agricole din Cehia, a explicat ca motivul care a dus la aceasta situatie a fost liberalizarea pietei dupa aderarea la UE in anul 2004, ceea ce a atras cresterea importurilor de produse alimentare.

     

    Situatia este similara si in cazul cerealelor. In privinta carnii de vita, anul trecut productia a reusit sa egaleze consumul intern, insa este putin probabil ca acest lucru sa se mai intample si in acest an. Singura marfa a carei productie este mai mare decat consumul intern este laptele.

     

    Miroslav Drs, reprezentantul Asociatiei Agricole, a precizat ca in tarile din jur situatia este exact pe dos. El a dat exemplul Germaniei, unde exporturile de marfuri agricole au crescut cu 20% anul trecut. In Austria, cresterea a fost asemanatoare, respectiv de 19%. Jan Mladek, ministrul agriculturii, considera ca productia interna scazuta nu este o problema dramatica. Insa, atat timp cat comertul exterior inregistreaza un excedent, ar trebui ca si cel agricol sa faca acelasi lucru. Pana atunci, cifrele arata ca in primul semestru deficitul din comertul agricol a ajuns la 615 mil. euro, cu 20% mai mare fata de 2005. Pana la finalul anului, conform estimarilor Camerei Agricole, importurile de produse agricole vor depasi exporturile cu 1,2 mld. euro.

  • The new “New economy”

    Formularea „the new economy“ e folosita din a doua parte a deceniului trecut pentru a descrie fenomenul trecerii statelor dezvoltate de la o economie manufacturiera la una bazata pe cunoastere, tehnologie si globalizare. Intre timp noua economie a capatat directii noi, germenii unei dezvoltari care poate isca fie un recul de genul dot com, fie rescrierea tratatelor de economie. Sau si una, si alta.

     

    In luna mai a acestui an, postul Radio 1 – apartinand BBC – a inchiriat o insula pentru un an, spatiul urmand sa gazduiasca concerte sau petreceri. Primul spectacol a reunit formatiile Muse, Razorlight si Gnarls Barkley, dar ceea ce este cu adevarat remarcabil este ca insula e virtuala, existand doar in jocul online „Second Life“. Nu a fost prima experienta de acest gen a celor de la BBC, care anul trecut au transmis prima emisiune televizata care i-a pus fata in fata pe prezentatorii James Paxman si Paul Mason cu avatarele participantilor la „Second Life“.

     

    „Second Life“ este unul din cele mai bune exemple pentru ceea ce s-ar putea numi „new new economy“, adica a face bani reali din economii virtuale. In mod uzual, exemplele in cauza sunt numite, simplu, jocuri, si cele mai multe dintre ele pastreaza, de altfel, caracteristici importante apartinand distractiei pe calculator – fantastice lumi online populate cu monstri, zane sau cavaleri. Cel mai reprezentativ si cel mai popular, in acest moment, „World of Warcraft“, creatie a companiei Blizzard Entertainment, este unul din principalii pioni cu ajutorul caruia grupul media Vivendi, aflat la un moment dat in pragul falimentului din cauza managementului necorespunzator, s-a relansat. Pentru ca „World of Warcraft“ are peste 7 milioane de participanti, adica aproape 51% din piata jocurilor de tip MMO (Massive Multiplayer Online) si urmeaza sa contabilizeze in acest an venituri de peste un miliard de dolari.

     

    MMO sunt jocuri in retea care ofera participantilor posibilitatea sa evolueze intr-o lume virtuala, Jucatorul isi defineste avatarul, adica reprezentarea grafica a caracterului sau: aspectul fizic, sexul, categoria sociala, decide asupra abilitatilor pe care doreste sa si le dezvolte si, odata intrat in lumea jocului, poate interactiona cu ceilalti jucatori sau cu personajele virtuale. Accesul in lumea jocului se face de regula platind o taxa lunara – suma medie este de 10 dolari (15 dolari in cazul „World of Warcraft“) -, dar exista si lumi virtuale unde accesul este gratuit. In peste zece ani de existenta, lumile virtuale si-au generat propriile economii, care in prezent interactioneaza cu economia din lumea reala; in plus, succesul pe care il cunosc le transfera din nisa initiala intr-o zona de sine statatoare, devenita subiect de studiu pentru economisti sau sociologi.

     

    In general, jocurile online propun lumi „fantasy“, populate cu dragoni si monstri, sau science-fiction, lumi ale viitorului, cu orase superdezvoltate, nave cosmice sau planete neexplorate. Dar se cunosc si lumi virtuale apropiate de civilizatia moderna sau altele degradate de conflicte. Pentru a pastra interesul jucatorilor, creatorii jocurilor imbunatatesc permanent activitatile sau bunurile virtuale care le rasplatesc actiunile. La jumatatea acestui an, numarul de abonamente la un joc MMO se ridica, pe plan mondial, la 14 – 15 milioane. Dupa „World of Warcraft“, care ocupa 50,6% din piata, printre cele mai populare jocuri se numara „Lineage“ I si II, fantezii de inspiratie medievala produse de compania coreeana NCsoft, cu aproape 3 mil. de abonati, „Runescape“ (al companiei americane Jagex – aproape un milion de abonamente), „Final Fantasy XI“, (Square Enix – aproape un milion de abonamente). In jur de un sfert din piata ramane pentru jocuri cum ar fi „Everquest“, „City of Heroes“, „Ultima Online“, „Dark Age of Camelot“ sau „Eve Online“.

     

    Romania va inghiti in acest an 10.000 de copii „World of Warcraft“ si circa 8.000 de carduri prepaid, care permit accesarea jocului. „Aceasta combinatie reprezinta cel mai bine vandute produse din portofoliul Best Distribution in 2006. Preconizam vanzari in crestere cu cel putin 30% si in 2007“, spune Mihail Stegaru, director de marketing la Best Distribution, principalul canal de vanzare a jocurilor in Romania. Intrate in clasament la categoria „all others“, „Second Life“ si „Project Entropia“ sunt mai mult decat jocuri. O spun chiar cei de la Linden Lab, compania care a creat in urma cu trei ani „Second Life“: o lume 3D, digitala, online, imaginata, creata si aflata in proprietatea rezidentilor.

     

    Saptamana trecuta „Second Life“ totaliza peste 730.000 de inregistrari, din care, numai in ultimele doua luni, se logasera peste 300.000 de persoane. Intr-o singura zi participantii cheltuisera in lumea jocului 379.169 de dolari reali. Pentru ce? „Second Life“ are o suprafata de peste 8.000 de hectare. Accesul la lumea „Second Life“ este facil, pentru ca sofware-ul care permite aceasta este oferit gratuit, prin descarcare. Kitul odata instalat, jucatorul isi alege avatarul, il inregistraza cu nume si prenume si poate accede in lumea jocului. Se poate plimba (zbura!), poate interactiona cu ceilalti, poate face cumparaturi sau poate participa la evenimente sociale.

     

    Dar poate si cumpara teren, pe care poate construi pentru a revinde ansamblul sau pentru a dezvolta afaceri, aceasta fiind adevarata miza a jocului. Terenurile se vand la licitatii (pret de pornire 1.000 de dolari pentru 65.000 mp), iar pentru folosirea terenului Linden Lab percepe o taxa lunara care poate varia: pentru 512 metri patrati de teren virtual, taxa lunara este de 5 dolari, pentru 4.096 mp taxa creste la 40 de dolari, iar pentru o zona intreaga, de 65.536 mp, taxa este de 195 de dolari. Insulele beneficiaza de un statut aparte: 65.536 mp sunt vandute cu 1.250 de dolari, taxele ramanand la 195 de dolari.

     

    Tranzactiile se fac in dolari americani sau in moneda locala, linden dolari. Pentru aceasta, „Second Life“ dispune de o piata monetara – LindeX Currency Exchange. In luna august, pe piata monetara LindeX se tranzactionasera in total 6,4 milioane de linden dolari, adica aproape 25.000 de dolari americani. Sumarul zilei de tranzactionare 18 septembrie 2006 indica un volum al tranzactiilor de 1,967 milioane de linden dolari, paritatea fiind de 276 de linden dolari pentru un dolar emis de Rezerva Federala americana. In ultimele 12 luni linden dolarul a fluctuat intre 240 si 350 de unitati pentru un dolar american. Bursa terenurilor este si ea cat se poate de vioaie: in august 2006, rezidentii vandusera peste 23 mil. mp de teren, la un pret mediu de 6 linden dolari/mp, iar pana la jumatatea lunii septembrie alti 13 milioane de metri patrati de teren isi schimbasera proprietarii. O veste buna, pretul mediu al terenului scazuse cu 4 linden centi.

     

    Publicitatea in „Second Life“ este savuroasa, cel putin: pe langa obisnuitele anunturi ale proprietarilor de cazinouri, intreprinzatorii vand „piele naturala“ („high quality skins for men and women!!!“) pentru imbunatatirea aspectului avatarelor, haine, ochelari de soare, accesorii pentru par, mobilier – toate digitale, desigur. Mai mult, Abranimations din Devils Moon vinde nici mai mult nici mai putin decat gesturi, animatii care sa imite cat mai bine dansul, plimbarea sau sexul (care este o componenta importanta a lumii „Second Life“, orice va fi insemnand asta).

     

    Toate acestea pot parea o joaca de copii. Dar tot statisticile vorbesc: exista in „Second Life“ in jur de 3.000 de intreprinzatori care castiga 20.000 de dolari sau peste aceasta suma anual, iar produsul intern brut al „Second Life“ este de 64 mil. dolari. La un moment dat, gigantul bancar Wells Fargo a cumparat o insula in „Second Life“, intentia fiind de a educa locuitorii in „domeniul responsabilitatii financiare“. Unele probleme tehnice i-au determinat totusi pe bancheri sa renunte la „Second Life“ in favoarea unei alte lumi virtuale – „There“, creata de Makena Technologies din Silicon Valley in 2005.

     

    In „Second Life“ s-au stabilit, in schimb, companii precum Coca-Cola sau retailerul de confectii American Apparel, care vinde haine virtuale. Un reprezentat al companiei de consultanta si contabilitate KAWG&F din Baltimore, care are peste 100 de angajati, a participat la ultima conventie (reala) a locuitorilor din „Second Life“ pentru a strange datele necesare „deschiderii“ unui birou virtual.

     

    Compania second life-ista The Electric Sheep este angajata in ample proiecte de constructii pentru clienti ca Liga Profesionista de Baseball, Lego sau colegiul Dartmouth. Mai mult, Toyota ofera participantilor o replica a modelului Scion xB, 20th Century Fox a prezentat in premiera filmul „X-Men The Last Stand“, American Cancer Society a deschis o fundatie, Disney a facut angajari – rezidentii din „Second Life“ nu se pot plange de plictiseala. Dar ideea succesului in viata virtuala este Ansche Chung, cel mai bogat avatar din „Second Life“, pe numele sau adevarat Ailin Graef. Chinezoaica de origine, locuieste la Frankfurt si are o avere „de sase cifre“ din „Second Life“. Si din Adobe Photoshop, program cu ajutorul caruia si-a adaugat pe bucata de teren cumparata in 2004 (1.250 de dolari plus cate 200 de dolari pe luna) rauri, munti si paduri, locuinte si multe altele. Intr-un an si jumatate si-a construit un imperiu de sute de mii de dolari (sustine ca a vandut un conac virtual pentru 200.000 de dolari reali si ca a intermediat tranzactii de milioane de dolari), are 12 angajati in lumea reala, o rata de crestere lunara de 10%, iar firma sa a primit din partea Chinei statutul de companie hi-tech privilegiata. Nici politicienii nu puteau rata „Second Life“, asa ca Mark Werner, guvernatorul democrat al statului Virginia, a anuntat la finele lunii august ca isi va stabili o reprezentanta in lumea jocului. Echipa lui Werner a facut din aceasta un eveniment de marketing: guvernatorul a dat interviuri, a pomenit de o lume unde politicienii spun adevarul, dar a evidentiat si potentialul lumilor virtuale in „procesul democratic“.

     

    „Second Life“, care se adreseaza maturilor, a atras initial atentia celor din grupa 18 – 24 de ani. In timp, creatorii jocului au observat o crestere a numarului de persoane de peste 30 de ani, mergand pana la 45 de ani. „Avem mai multi jucatori barbati decat femei, dar, interesant, cele mai active sunt femeile. Leaders Board, clasamentul care grupeaza jucatorii de top din punctul de vedere al abilitatilor, al aspectului si al comportamentului, este dominat de femei“, spune Cory Ondrejka, vicepresedinte la Linden Lab.

     

    De notat, totusi, ca „Second Life“ nu este numai lapte si miere: au fost intreprinzatori care s-au antrenat in proiecte imobiliare care s-au dovedit falimentare, exista inflatie (cei de la Linden Lab spun ca au actionat de mai multe ori ca Alan Greenspan, fostul sef al Fed, pentru a atenua unele evolutii nefaste ale linden dolarului), iar lumea poate fi atacata de dusmani: hackerii au accesat in urma cu doua saptamani una din cele doua baze de date ale Linden Lab, furand date despre conturile a circa 600.000 de rezidenti din „Second Life“ (nume, parole, unele date ale cardurilor bancare). Iar avocatul Marc Bragg a dat in judecata Linden Lab, sustinand ca a suferit o paguba de 8.000 de dolari, reprezentand valoarea unei proprietati virtuale.

     

    Din luna mai a acestui an, rezidentii „Project Entropia“ au primit posibilitatea de a schimba instantaneu banii castigati in cadrul jocului in bani reali, in baza unui card. „Project Entropia“ este bazat pe aceeasi idee cu „Second Life“, dar este situat pe planeta Calypso: doua continente care gazduiesc orase in plina expansiune. Entropia a devenit extrem de cunoscuta in urma a doua tranzactii ce pot fi definite drept imobiliare: una din 2004, cand un jucator a platit 26.500 de dolari pentru o insula si a doua din octombrie 2005, cand alt jucator, Jon Jacobs (Neverdie in lumea virtuala), a achizitionat o statie spatiala pentru nici mai mult nici mai putin de 100.000 de dolari cat se poate de verzi. Jacobs a preschimbat statia spatiala intr-un club de noapte care intermediaza si vanzari de muzica si filme catre avatarele de pe Calypso.

     

    In Entropia moneda locala se numeste ped (Project Entropia Dollar); zece ped se schimba pentru un dolar. Banii se castiga din comertul cu bunuri, cladiri sau terenuri. Participantii nu platesc nici un fel de taxe, compania fondatoare Mindark castigand din costurile echipamentelor si obiectelor pe care le pune la dispozitie: o arma de vanatoare, de exemplu, se strica dupa un numar de focuri trase, iar jucatorul o poate repara pentru o anumita suma. Costurile pentru cei peste 400.000 de participanti la universul Entropia se situeaza astfel intre 0,50 si 1,50 dolari pe ora de joc. In 2005 suedezii de la Mindark au realizat un profit brut de aproape un milion de dolari, in crestere cu peste 800% fata de rezultatele anului 2004 (rezultatele trebuie interpretate si prin prisma varstei fragede a jocului; este de asteptat ca in continuare cresterea sa fie tot de trei cifre). Totalul tranzactiilor realizate in Entropia in 2005 a fost de 165 mil. $, iar cei de la Mindark cred ca valoarea se va dubla cel putin in acest an.

     

    Iar peste cinci ani cu jocurile online nu va mai fi de joaca: veniturile totale urmeaza sa atinga 13 miliarde de dolari, conform DFC Intelligence. Aproape este si ziua in care tranzactiile cu bunuri din jocuri vor fi impozitate, autoritatile coreene discutand deja aceasta posibilitate. Curios sau poate nu, lumile virtuale ca forme evoluate de socializare generaza  la randul lor alte forme de manifestare: site-ul www.olangon.org, Online Gamers Anonymous, isi propune sa ajute jucatorii dependenti de lumile online.

     

    Site-ul, care a depasit un milion de vizitatori, este creatia unei membre a grupului Everquest Widows – Vaduvele Everquest, organizatie a partenerilor, familiilor si prietenilor/elor dependentilor de „Everquest“. Altfel, „Everquest“ era nu cu mult timp in urma a 77-a economie a lumii, peste multe state cu populatie comparabila.

  • 100 de zile in lotus

    Momentul care imi place cel mai mult in filmele cu bataie este cel in care eroul se concentreaza inaintea asaltului final. In tot acest timp adversarul sare dezarticulat in jurul lui, se prabusesc cladiri, masinile explodeaza, alienii se regrupeaza. Eroul ramane impasibil, in pozitia lotus, cu ochii inchisi. Pe urma, rupe tot.

     

    Cand scriu acest text, ceasul de la Universitate arata fix 100 de zile pana la data integrarii. Cand el va aparea, raportul Comisiei Europene va fi fost facut public si sper ca nu s-a schimbat nimic – 1 ianuarie, fara stegulete, masuri de acompaniament, parteneriat, verificari, conditionalitati.

     

    Fara stegulete? De ce? Erau interesante, introduceau o nuanta de concretete pe care ma indoiesc ca formularile de genul „accompaning measures“ o vor pastra. Nu, ce vreau sa spun nu este ceea ce ati fi tentati sa credeti, ca uite ce putin timp mai este si cum sa ne pregatim cat mai bine si bla, bla…

     

    De fapt cred ca nu mai avem nimic de facut si ca deciziile au fost luate. Nu avem adversari care sa sara in jurul nostru dezarticulati, masinile explodeaza pe la altii, care poate nu s-au concentrat destul, cladirile nu se darama decat pentru a face loc cartierelor rezidentiale, iar alienii par destul de convinsi in a ne accepta. Dar ca sa iasa filmul frumos si cu happy-end, cred ca restul zilelor pana la 1 ianuarie ar trebui sa fie momentul nostru de concentrare si de introspectie.

     

    Comisia nu a dorit sa transforme romanii si bulgarii in europeni de mana a doua si de aceea a renuntat la clauzele de salvgardare, care, desi prezente in legislatie de peste un deceniu, nu au fost aplicate niciodata. Este o ultima ingaduinta, dupa alte o sumedenie. Hai in schimb sa ne dam stegulete singuri.

     

    Primul, de o culoare incerta, este legat chiar de europenism de mana a doua. Nu poti fi „second hand“ decat daca te simti asa si daca te comporti ca atare. Romanii au suferit in ultimii ani o alterare a sentimentului national, acela curat si frumos, nu cel extremist, nu sovin. Pe site-ul unui cunoscut scriitor american, unde am intrat saptamana trecuta, exista o rubrica „X citeste, asculta, va recomanda“, iar una din recomandari era aceea de a sarbatori ziua steagului. Cata lume stie ca aceasta zi exista si in Romania, cati stiu data exacta si cati chiar participa, lipsiti de obligatii, la sarbatoare. Si este cel mai putin important exemplu… Iar pana la proiectul Europei unite, daca va fi sa se realizeze vreodata, de la 1 ianuarie vom avea 27 de individualitati europene, de caractere puternice care se vor imbratisa oficial in fata aparatelor de fotografiat, dar care se vor lupta intr-un fel sau altul pentru a se impune. Avea-vom suficienta vana pentru asta? Sa meditam.

     

    Un alt stegulet la civism si responsabilitate. Nu voi inceta sa recomand oricui o carte – „Punctul critic“ de Malcom Gladwell – care ofera raspunsuri pentru multe din problemele romanilor la acest capitol. Se vorbeste acolo de teoria geamului spart: intr-un loc cat de cat ingrijit un singur geam spart induce in constiinta publica posibilitatea ca se poate si este acceptata o anume stare de lucruri; in scurt timp vor aparea nenumarate geamuri sparte, gramezi de gunoaie si o crestere a infractionalitatii. Gladwell ofera chiar exemplul orasului New York, confruntat la mijlocul deceniului sapte cu o violenta si cu o infractionalitate excesive. Zece ani mai tarziu numarul violentelor scazuse la valori incredibile si asta nu din cauza unor superpolitisti care s-au concentrat si au rupt tot, ci pentru ca newyorkezii au fost obligati sa plateasca la intrarea in metrou, pentru ca vagoanele metroului n-au mai fost acoperite cu grafitti-uri (sase ani s-au razboit numai pentru asta) si pentru ca orasul a fost salubrizat corespunzator. S-a creat o imagine si o stare de spirit in care infractionalitatea pur si simplu nu s-a simtit bine si s-a retras. Uite un exercitiu pentru municipalitati, unde este nevoie, desigur… Un stegulet pentru prosperitate, ideea fiind preluata din cartea unui cunoscut analist economic pe care o citesc acum. Cred ca unul din principalele motive care au facut posibila revolutia din 1989 a fost nazuinta romanului de a trai mai bine. Si chiar daca la nivel declarativ ideea de prosperitate a fost prezenta, la modul concret s-au facut prea putine, mai importante dovedindu-se mimarea jocului democratic sau capitalist. „Eu“ s-a dovedit mai tare decat „noi“, asa ca romanul acela statistic mi se pare a fi in prezent cel mai expus si cel mai putin aparat.  Iar importanta lui nu mai trebuie subliniata: din aceasta zona creste clasa de mijloc, de aici trebuie sa apara serviciile si intreprinzatorii. Ar mai fi un stegulet la sanatate, care ar trebui sa inceapa o campanie de vaccinare antiisterica… Si mai sunt si altele, avem 100 de zile sa le descoperim.

     

    Unele din cele de mai sus nu si-ar avea locul intr-o revista de afaceri. Dar cred ca lumea afacerilor nu poate fi rupta de restul societatii, legaturile fiind multe si puternice. Stiti ce ma deranjeaza cel mai mult pe strada? Rupturile de fatade: ia cineva un spatiu si il face boboc si afara si inauntru. Dar daca alaturi ranjeste had o fatada prabusita, efectul e nul, iar imaginea grotesca. Iar responsabilitatile nu pot fi delimitate net, de aici pana aici, nici macar in materie de fatade.

  • Cine n-are unguri sa-si cumpere!

    Neaua ninge, ploaia ploua, iar politicienii mint. Sau nu? Nu, nu va speriati! Titlul de mai sus face parte din categoria „afara-i vopsit gardul, si-nlauntru, leopardu’“. Departe de mine gandul de a ridica in slavi demonstratiile violente din capitala Ungariei, ca reprezentand vreo culme a democratiei.

     

    La fel de departe, insa – ce-i drept – ideea de a compara (cum s-au repezit unii) manifestatiile din Budapesta cu navalirile minerilor in Bucuresti; sau cea de a-mi freca mainile cu satisfactia ca, in sfarsit, a murit si capra vecinului: s-a distrus mitul unei Europe Centrale mai civilizate decat cea de la Portile Orientului.

     

    Nu. Tocmai pentru ca e vorba despre un fenomen care, aparent macar, nu ne priveste direct, beneficiem acum de o sansa – distanta. O distanta care, insa, inlesneste un exercitiu de care nu am prea mai avut parte – punerea in perspectiva; privitul dincolo de varful nasului. De aici si titlul in aparenta scandalos; daca suntem suficienti de inteligenti, putem trage invatamintele necesare din experienta ungara, fara a trebui sa suportam, totodata, si oalele sparte, deficitul de imagine etc. Pentru ca nu masinile incendiate, bolovanii sau lozincile extremiste sunt semnificative in episodul budapestan. Uitati pentru cateva clipe titlurile din ziare. De manifestatii eminamente politice terminate in confruntari violente lumea a mai avut si va mai avea parte. Betia extremismului n-are frontiere. Si nici prostia. Asta nu inseamna insa ca putem pune egal intre toate demonstratiile care se termina cu arestari si capete sparte, dupa cum nu punem semnul egal intre Ghandi si Hitler doar pentru ca ambii au ajuns in mormant.

     

    Sa o luam babeste. Cazul ungar reprezinta un exemplu tipic de „accident istoric“ – unul dintre momentele acelea, putine la numar, dar coplesitoare ca semnificatie, in care istoria da lectii nu in parabole, ci aratand de-a dreptul cu degetul. Altfel spus,  scotandu-ne ochii. Miop sa fii sa nu vezi ca Ungaria nu reprezinta un caz izolat, ci unul mai degraba simbolic. Ceea ce diferentiaza Budapesta de alte capitale europene sau de aiurea e faptul ca aici scheletul – vorba englezilor – s-a impiedicat si a iesit din dulap. Sau, daca preferati varianta americana, gorila de 800 de punzi din sufragerie, pe care toata lumea o ignora cu gratie, a dat, din greseala, cu serviciul de ceai de pamant, facandu-l tandari. Toata lumea are un schelet in dulap sau o gorila in sufragerie – dar nimeni nu vrea sa recunoasca pana cand scheletele nu deschid cu metatarsienele usile sau gorilele nu izbesc cu pumnul in masutele de cafea.

     

    Ceea ce a spus premierul Gyurcsany stia dinainte tot satul. Sau, ma rog, toata primaria macar: politicienii mint. Nu degeaba unul dintre ministrii cabinetului Gyurcsany s-a mirat, candid, de unde si pana unde asa reactie? Ce nu stiati? Ca neaua ninge, ploaia ploua si politicienii mint? Da’ pe ce lume traiti? Ministrul cu pricina a pus, fara sa vrea (gura ce adevar graieste) degetul pe o rana prea mult timp ignorata: politica in lumea occidentala a devenit, in buna masura, o forma lipsita de fond, varianta capitalista a socialistului „noi ne prefacem ca muncim, voi va prefaceti ca ne platiti“. Nu va voi plictisi acum cu teorii savante despre cum s-a ajuns aici, cum s-au „cartelizat“ partidele etc. Important e rezultatul: in baza morala a oricarei politici nu mai cred nici politicienii, nici electoratul si nici macar politologii. Votul nu mai reflecta principii, ci „gusturi“ estetice – care politician ma minte mai frumos. Cei care mai cred sloganurile din campania electorala sunt, zice-se, fie idealisti, fie idioti. In ambele cazuri, irecuperabili. Si totusi. Totusi, Europa de Est mai are inca, din acest punct de vedere, un avantaj. Europa de Est mai are inca de oferit Occidentului o lectie pe gratis. Lectia prospetimii. Scriam in aceasta pagina despre particularitatea politicii in Est, unde linia de fractura ideologica dintre ex- si anti-comunisti nu pare sa se „vindece“ cu una, cu doua – si asta nu din cauza politicienilor, ci incapatanarii electoratului de care, vrand-nevrand, politicienii trebuie sa tina seama. Constatarea se aplica si in acest caz. Dupa excesul minciunii oficializate din perioada comunista, putini sunt est-europenii cu stomacul deja pregatit pentru o minciuna la fel de oficializata, dar ambalata putintel diferit. De aici si reactia vehementa a populatiei maghiare dupa confesiunile lui Gyurcsany.

     

    (Nu ma refer aici la cele cateva sute de extremisti, ci la zecile de mii de manifestanti cat se poate de decenti.) Recunoscand, spasit, ca a mintit, premierul maghiar n-a izbutit sa-si spele pacatele. A distrus doar estetica lui „minte-ma frumos“. E un inceput.

     

    Cazul maghiar s-ar cuveni sa serveasca drept invatatura de minte intregii clase politice – de la noi si de aiurea, mult prea obisnuita cu ideea unui electorat bovin, dispus sa inghita, pe nemestecate si cu cinism, aproape orice.

     

    De buna seama, chiar daca mesajul politic al testelor sparte la Budapesta este, in linii mari, acelasi, nuantele difera nitel in functie de partid. In cazul Aliantei D.A., ii reaminteste ca n-a castigat, de fapt, alegerile, ci PSD-ul le-a pierdut. (Si da, aceeasi logica se aplica si la prezidentiale: nu Traian Basescu a castigat, ci Adrian Nastase a pierdut.) Au pierdut din cauza imaginii (binemeritate, ma grabesc sa adaug) de coruptie la toate nivelurile si pe toate planurile: de la comuna pana la palatul Victoria si de la protejarea securistului Priboi pana la afacerile baronilor locali.

     

    Acum cele doua partide ale Aliantei D.A. par grabite a recupera „handicapul“, chiar daca fiecare o face „in legea lui“: unii (mai mult) cu securistii, altii (mai degraba) cu mafia economica.

     

    Cata vreme PD si PNL merg pe doua benzi diferite, chiar daca in aceeasi directie, fiecare isi imagineaza ca doar ceilalti vor sfarsi in prapastie. S-avem pardon. O stiu pana si copiii: „toate drumurile duc la Roma“, iar „ulciorul nu merge de multe ori la apa“.

  • Perspective, la cald

    Prin traditie, birocratia este principala piedica in calea unor afaceri, fapt ce plaseaza Romania pe ultimele locuri in Europa de Est in multe clasamente. Exista insa si exceptii de la regula, adica acele cazuri in care piata romaneasca este prima din regiune, in pofida obstacolelor birocratice.

     

    Romania este cea mai mare piata din Europa de Est pentru centrale termice individuale cu gaz, considera reprezentantii grupului britanic Baxi, numarul trei in Europa in industria de profil. Producatorul apreciaza ca, numai in acest an, in Romania vor fi vandute aproximativ 140.000 de unitati de centrale termice pentru locuinte. Prin comparatie, in Ungaria, se vand anual circa 100-110.000 de bucati, potrivit unei estimari a lui Fulvio Menegotto, managing director al Baxi International, firma care coordoneaza activitatile de export ale grupului. E adevarat insa ca populatia Ungariei este de doua ori mai mica decat cea a Romaniei.

     

    Pe de alta parte, nici in Polonia, o tara mai mare decat Romania, vanzarile de centrale termice nu le depasesc pe cele de pe piata autohtona. „Probabil ca sistemul centralizat de incalzire este mai eficient“, spune Menegotto, estimand la 120.000 numarul total al centralelor termice individuale cumparate de polonezi in decurs de un an.

     

    In fapt, centralele individuale sunt alternativa la sistemele centralizate de incalzire. O alternativa ce loveste direct in sistemele districtuale, care inregistreaza pierderi semnificative.

     

    In consecinta, fie autoritatile locale incep sa investeasca masiv in eficientizarea sistemelor de incalzire, fie consumatorii isi vor achizitiona sisteme individuale, spune Paolo Pesavento, director de marketing al Baxi International.

     

    Ceea ce s-a si intamplat, de altfel, in ultimii ani. Valul debransarilor de la retelele municipale a atins un varf in urma cu trei ani, utilizatorii alegand sa-si instaleze centrale individuale. Piata centralelor termice a atins un nivel maxim al vanzarilor in anul 2003, cand au fost inregistrate aproximativ 260.000 de unitati comercializate. Ulterior, prin introducerea unor noi norme „administrative“ – se poate citi si birocratice – cum ar fi obtinerea unor autorizatii suplimentare -, autoritatile au limitat debransarile. Urmarea fireasca: vanzarile importatorilor de centrale individuale s-au inscris, la randul lor, pe un trend descendent.

     

    In 2004, s-au vandut doar 180.000 de unitati, pentru ca anul trecut sa se ajunga la un total de 140.000 de centrale, potrivit reprezentantilor industriei.

     

    Pe acest fond, competitia producatorilor de sisteme de incalzire s-a intensificat. Asa se face ca, de la un pret mediu de aproximativ 2.200 RON pentru o centrala termica in 2004, s-a ajuns la o medie de circa 1.700 RON doar doi ani mai tarziu, conform datelor grupului Baxi. Estimarea a fost realizata pe segmentul centralelor termice cu gaz, care reprezinta 90% din totalul centralelor comercializate acum pe piata romaneasca.

     

    „Romania este o piata foarte competitiva din punctul de vedere al preturilor la centrale“, spune Menegotto, apreciind ca preturile de pe piata autohtona sunt printre cele mai mici din lume. De aceea, si obiectivele companiilor s-au schimbat. „Nu urmarim sa realizam volume mari, tintim cota de piata“, spun reprezentantii Baxi. Grupul vizeaza majorarea cotei de piata in Romania cu 1-2% in acest an, de la nivelul anterior de 11%, pentru a ajunge in urmatorii trei ani la 20%. Marele hop va fi 1 ianuarie 2007, cand subventiile pentru incalzirea centralizata ar trebui eliminate in totalitate.

     

    Abia atunci va fi o competitie corecta intre cele doua sisteme de incalzire, considera cei de la Baxi. In opinia acestora, in prezent exista in Romania un mediu restrictiv pentru sistemele individuale de incalzire, mai eficiente, in conditiile in care debransarile se fac numai dupa un algoritm birocratic bine pus la punct. De altfel, Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice (APICT) a acuzat in mai multe randuri autoritatile locale ca incearca sa limiteze numarul debransarilor prin solicitarea unui numar mare de acte si aprobari costisitoare; aceleasi autoritati care sunt si actionarii principali ai companiilor care intretin sistemele districtuale de incalzire.

     

    Odata cu eliminarea subventiilor, ca urmare a aderarii la Uniunea Europeana, oficialii Baxi estimeaza ca piata romaneasca de profil ar putea ajunge in urmatorii cinci ani la 250.000 de unitati. Acum toti competitorii colaboreaza pentru a creste piata macar pana la acest nivel, atins in urma cu trei ani. Dar, in acelasi timp, fiecare producator isi pregateste strategia pentru cucerirea de cota de piata. Toti cei care activeaza in domeniu isi pregatesc acum cartile, fie ca este vorba de dezvoltarea retelei de distributie, lansarea unor noi produse sau gasirea celei mai potrivite politici de preturi.

     

    Iar din aceasta perspectiva, nici macar majorarea pretului la gaze nu este vazuta ca si un obstacol major in calea cresterii cifrelor de vanzari, mai ales in conditiile in care se vor scumpi toate utilitatile, si odata cu ele, si energia furnizata de sistemele centralizate.

     

    La aceasta ora, potrivit datelorfurnizate de APICT, importurile reprezinta circa 96% din vanzarile de centrale termice murale de apartament, estimate la un total de aproximativ 70 mil. euro.

     

    Evident, piata romaneasca nu s-a maturizat si nu a ajuns inca la nivelul celor din vestul Europei, dar este cu siguranta „printre cele mai complicate“, dupa cum spun oficialii Baxi. Dar chiar si asa, are potentialul de a deveni, detasat, cea mai mare din Europa de Est.

  • Despre cat de buna este minciuna

    Da, minciuna este buna, uneori minciuna devine adevarul perfect, linistitor. Problema e ca minciuna trebuie executata cu maximum profesionalism – asa poate insemna o forma de respect, e un pas inainte al civilizatiei. Nu glumesc, doar m-am plictisit de profetii adevarului.

     

    Exista un set de pilule mincinoase pe care le inghitim zilnic: minciunile politicienilor, ale jurnalistilor, ale sefilor, subalternilor si, ocazional, ale iubitilor. Adevarul poate face ravagii, minciuna mentine un echilibru de bun-simt. Un exemplu recent: cuvintele premierului maghiar Ferenc Gyurcsany care au aruncat Budapesta in aer: „Am mintit zi si noapte, dimineata si seara. Nu avem o optiune, pentru ca am reusit sa stricam totul. In Europa, nicio tara nu a facut prostiile pe care le-am facut noi. E evident ca am mintit in ultimii doi ani si ca nu am facut nimic in ultimii patru ani (…). Era cat pe ce s-o mierlesc cand ne-am facut ca guvernam un an si jumatate. Nu mai vreau sa continuam“. Ce s-a obtinut prin difuzarea adevarului? O revolta care face rau Ungariei. Ce se intampla daca pe Gyurcsany nu-l apuca o criza de sinceritate intr-o sedinta de partid? „Adevarul“ politic naste, se pare, huliganism.

     

    Nu stim cu totii ca Parlamentul, Guvernul, Presedintia sunt institutii pline de tipi care nu fac absolut nimic? Care joaca Solitaire si asteapta sa vina un sef pentru a-i aplica o linguseala utila, care-i poate prelungi sejurul? Gandirea pentru binele tarii e o chestiune atat de abstracta, de putin verosimila, incat este foarte probabil ca orice politician sanatos psihic sa se gandeasca la un moment dat: „Cum Dumnezeu am ajuns eu sa conduc destinele unei tari? Sunt tot ala care bea o bere cu baietii sau care facea o miuta cu prietenii. Ce s-a schimbat? Poate am mintit mult si constant“. Asa ca e mult mai bine ca un politician sa minta pentru a ramane consecvent, sa-si duca misiunea pana la capat. Minciuna lui e, de fapt, minunea democratiei: suntem asigurati astfel ca se lucreaza pentru binele nostru, al tuturor.

     

    De multe ori, si in partea cealalta, a nemultumitilor, exista ipocrizie. Evident, sunt multi oameni indecent de saraci. Dar de multe ori protestele sunt organizate de tot felul de sindicalisti care indeplinesc rolul de marionete politice. Sunt inca traumatizat de o lista a celor care beneficiau, intr-un bloc din Drumul Taberei, de scutiri sau reduceri la plata intretinerii, „din motive sociale“. Erau vreo 80% din totalul de platitori. Mai toti aveau in parcare masini mai scumpe de 10.000 de euro. Si se simteau bine sa plateasca la fel de putin ca o matusica de la etajul 1 cu o pensie de 3 milioane. Si ei minteau fara mila, ca si politicienii. Mai sunt apoi zeci de lideri de opinie care isi proclama neutralitatea, fiind aproape pe fata angajati la patroni cu ambitii politice. Trec de cel mai flagrant caz, Ion Cristoiu. Ma amuza doar incapatanarea in minciuna pe care multi inca o cred, cum ca analistii respectivi sunt un fel de sfinti plonjati periodic in talk-show-uri.

     

    Un arbitru pe nume Luca a iesit in prima repriza dintr-un meci de liga a doua. A chemat capitanii de echipa si le-a spus ca el nu poate sa fure. Reactia FRF? Sa vina sa spuna cine l-a pus sa fure. Cand te apuci sa spui adevarul, devii un soi de clovn chemat la tot felul de reuniuni sa fii aratat poporului. Acel arbitru a facut un gest disperat. Putea sa minta in continuare. A preferat sa se retraga. Dar se fereste sa spuna direct un adevar care i-ar putea distruge viata – isi da sansa de a o lua de la capat. Daca ar face ce doreste Federatia, ar fi probabil sufocat in amenintari si procese de cei care i-au cerut sa fure.

     

    Adevarul e si arma lui Gigi Becali, care practica terorismul verbal in numele adevarului. Care a crescut foarte mult in sondaje, dar pe care tot nu cred ca mai mult de 5-6% dintre romani il iau in serios. El practica sportul „adevarului“. Spune tot: de fapt, isi marturiseste uneori propriile incalcari ale legii pentru ca a vazut ca nu i se intampla nimic (intr-o seara explica la Diaconescu mecanisme de fentare a fiscului). Dupa meciul Steaua-Dinamo si-a declarat singur o infractiune: „Corpodean e un spagar, se stie ca e hot. Daca ma va da in judecata o sa fac eu un autodenunt, o sa spun ce am facut eu cu el mai demult“. As prefera sa traiesc intr-o tara in care unul ca Becali sa fie nevoit sa minta de frica justitiei. Daca Becali ar minti, ar fi semnul unui pas important catre civilizatie.

     

    Sa mai amintesc de rolul minciunii intr-o relatie amoroasa? Toti spun ca cel mai frumos este la inceput. De ce? Pentru ca atunci minciuna este delicata, politicoasa. Pentru ca ea se preface ca moare dupa baut cu prietenii la meci. El se preface ca e foarte interesat de discutiile despre shopping, despre ce au mai facut prietenele ei. Sunt cele mai frumoase minciuni si momente. Cand incep sa apara adevarurile, relatia incepe sa scartaie.

     

    Cred ca avem mai multa nevoie de minciuni civilizate decat de adevaruri rudimentare. Stim cu totii ca mintim, nu avem nevoie sa ne-o spunem unii altora. Adevar nu inseamna ca unul sa vina la celalalt si sa spuna: „Stii, te-am mintit!“. Atunci incepe haosul. Minciuna e o forma avansata de civilizatie. Nu glumesc. Sau poate mint.

  • Pamant contra NATO

    Cand aud dezbaterea din Israel de dupa razboiul cu Libanul, imi vine sa le spun israelienilor unul si acelasi lucru: oameni buni, veniti-va in fire!

     

    Israelul se comporta ca si cum ar fi pierdut razboiul cu Libanul si acum are nevoie sa se sfasie pe sine, bucata cu bucata, cu investigatii si noi alegeri. Evident ca toata organizarea armatei israeliene a sfarsit in esec si evident ca armata a fost prost pregatita pentru un razboi de gherila impotriva Hezbollah. Si, evident, faptul ca israelienii se simt liberi sa-si puna la colt conducatorii e un semn al sanatatii democratiei israeliene.

     

    Premierul Ehud Olmert a facut, cu toate astea, o treaba mai buna – data fiind situatia – decat se recunoaste acum. Mai important insa e ca situatia de-acum din sudul Libanului are potentialul sa ofere un model – unul cu totul nou – de a face pace.

     

    In ce-l priveste pe Olmert, razboiul nu a fost usor de gestionat – pentru ca a fost despre totul si despre nimic.

     

    Nu a existat absolut nici un motiv pentru atacul Hezbollah de pe 12 iulie asupra granitei recunoscute de Natiunile Unite dintre Israel si Liban, atac in care au fost ucisi opt soldati israelieni si doi au fost rapiti. In sensul asta, a fost un razboi despre nimic.

     

    Dar tocmai pentru ca a fost despre nimic, se poate spune si ca a fost un razboi despre totul. Daca Hezbollah a putut pur si simplu sa atace Israelul – fara a fi fost provocat -, clamand printre telurile sale eliberarea Ierusalimului si folosind rachete furnizate de un regim iranian care spune ca Israelul trebuie sters de pe harta, atunci a fost un razboi despre totul. Si Israelul trebuie sa raspunda cu fermitate. Gasirea raspunsului corect, astfel, a fost in sine dificila.

     

    In final, Olmert a bombardat infrastructura Hezbollah si, in mod tragic – dar inevitabil – casele adeptilor siiti ai Hezbollah in care se baricadasera luptatorii Hezbollah.

     

    Israelul a raspuns brutal, dar a trimis un mesaj de descurajare, pe care seicul Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, l-a primit. Dupa cum a si spus el intr-un interviu la canalul libanez NTV: „Daca as fi stiut pe 11 iulie ca operatiunea va duce la un asemenea razboi, as mai fi lansat-o? Va spun ca nu, cu siguranta nu“. Chiar daca nu crede ca a castigat.

     

    Sa-i oferim lui Nasrallah prezumtia de sinceritate. Care lider arab a mai fost atat de autocritic? Nasrallah a reactionat la acele voci libaneze care ziceau: iti multumim pentru sprijinul de 12.000 de dolari acordat familiilor care si-au pierdut casele in timpul luptelor, dar daca ai fi cheltuit banii pe scoli si pe locuri de munca, in loc sa-i dai pe un razboi prostesc, tuturor ne-ar fi fost mai bine.

     

    Faptul ca secretarul de stat american Condoleezza Rice si ministrul francez de externe au reusit, impreuna cu Natiunile Unite, sa stranga o forta internationala de mentinere a pacii in sudul Libanului e un succes potential pe doua fronturi.

     

    Daca forta va avea succes – totusi, exista un mare „daca“ -, Hezbollah nu putea sa atace in mod direct Israelul fara sa se bage intr-un conflict cu 15.000 de militari francezi, italieni, indieni si, posibil, turci din forta de mentinere a pacii. Asta e o noua mare problema strategica pentru Hezbollah, Iran si Siria.

    Nu pot lovi acum Israelul fara sa-si pericliteze legaturile cu UE.

     

    Mai important, ce-am invatat in ultimii ani? In primul rand ca ocupatia israeliana in Cisiordania, Gaza si Liban e nesustenabila. Si, doi, ca Libanul si palestinienii nu sunt inca in stare sa controleze zonele de granita cand Israelul pleaca – fie prin acorduri de pace (cum a fost cel de la Oslo), fie prin retragere unilaterala urmata de aruncarea cheilor peste gard. Ca urmare, procesul de pace nu a fost „pamant in schimbul pacii“, ci „pamant in schimbul razboiului“.

     

    Cand Israelul se retrage din Gaza, Liban si Cisiordania si vrea liniste, are nevoie de o structura de autoritate de incredere de partea cealalta pe care, in acest moment, nici Libanul si nici palestinienii nu o pot furniza singuri.

     

    Forta combinata a Natiunilor Unite si a Europei care actioneaza in Liban ar putea oferi un nou model. Nu este „pamant contra pace“ sau „pamant contra razboi“ – eu l-as numi „pamant contra NATO“. Israelul se retrage si granita e securizata de o forta care pe dinafara e ONU, dar pe dinauntru e NATO. „Faptul ca (forta – n.r.) are o puternica componenta europeano-NATO o face credibila in fata Israelului si faptul ca are o umbrela ONU o face acceptabila pentru lumea araba“, a spus subsecretarul Natiunilor Unite Shashi Tharoor, dinamicul diplomat indian care i-ar putea succede lui Kofi Annan ca secretar general – si care merita sprijinul SUA. Europenii trebuie sa inteleaga ca „ceva foarte important este la mijloc in cazul acestei forte“, spune analistul politic israelian Yaron Ezrahi. Ei trebuie sa demonstreze ca demilitarizarea in sudul Libanului poate oferi Israelului securitate si Libanului atat suveranitate, cat si un partener international efectiv pentru mentinerea ordinii. Daca asta se intampla, adauga el, „ar putea reinvia sansele pentru o eventuala intelegere palestiniano-israeliana in cazul Cisiordaniei si al Fasiei Gaza“.

     

    Da, este un scenariu cu bataie lunga, dar poate ca ceva bun chiar se poate intampla din acest la-nimic-bun razboi libanez.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 11 octombrie al BUSINESS Magazin.

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un parteneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Fata singuratica – epilog

    Fenomenul Lonelygirl15 a generat reactii diverse, iar dezvaluirea faptului ca totul a fost o combinatie de regie si improvizatie a unor cineasti nu a potolit interesul pe care presa l-a acordat subiectului. Dimpotriva.

     

    Abia dupa ce am pus punctul final articolului de saptamana trecuta („Misterul fetei singuratice“) a izbucnit un nou val de comentarii in presa si in blogosfera. Dupa ce s-a vadit ca adolescenta care a starnit un veritabil fenomen in internet prin cele doua duzini de scurte filme postate pe YouTube e de fapt o actrita si ca intreaga desfasurare a fost regizata, intrebarile la care si-au propus sa raspunda comentatorii s-au schimbat radical.

     

    Este oare serialul care o prezinta pe asa-numita Bree (cunoscuta ca „lonelygirl15“) o noua forma de arta, asa cum pretind cei care l-au creat? Greu de spus, pentru ca desi mijloacele folosite tin de domeniul cinematografiei si a televiziunii, mediul folosit pentru difuzare este unul cu totul nou, iar unii comentatori au speculat pe marginea celebrei teze a lui Marshall McLuhan conform careia mediul isi pune o amprenta decisiva asupra mesajului. Intr-adevar, nici cinematografia si nici televiziunea n-au experimentat inca varianta foiletoanelor in episoade de 2-3 minute, in vreme ce in internet aceasta este norma.

     

    Interactivitatea este un alt element de noutate pe care internetul l-a imprimat „creatiei“ (nu s-a gasit inca un nume care sa desemneze aceasta noua forma de expresie). Privit din acest punct de vedere, fenomenul Lonelygirl15 este mai degraba un happening, o forma improvizatorica in care implicarea publicului a fost majora. Auto-intitulatii „creatori“ – de fapt Ramesh Flinders si Miles Beckett, cineasti din California – au spus ca cel mai adesea reactia audientei a generat directiile scenariului. De exemplu, idila dintre Bree si prietenul ei Daniel a fost inspirata de reactia fanilor, care au speculat intens pe aceasta tema. Interactivitatea s-a manifestat in multe feluri si s-a combinat cu aspectele sociale ale internetului. Forumurile dedicate subiectului au adunat nu doar adolescenti fascinati de nota de mister degajata de videoblog, ci si scriitori, jurnalisti, cineasti, proiectanti de jocuri video, experti in religie si multi altii, atent monitorizati de creatori. Interesant e ca au aparut numeroase replici tot in forma de videoblog si, desi sunt evident parte din happening, e greu de stabilit daca si acestea fac parte din „creatie“.

     

    Un alt subiect de dezbatere l-a constituit „originalitatea“ intregului demers si s-au incercat paralele cu alte manifestari intitulate „net-art“ – de exemplu proiectele grupului „etoy“ de acum cativa ani, mai ales prin incercarea de „a anula distanta dintre arta si viata de zi cu zi“. Tentativa de a dinamita conventia care sta la baza „spectacolului“ nu e cu siguranta noua, dar niciodata nu s-a experimentat ceva similar la o asemenea scara (e vorba de o audienta insumata de ordinul milioanelor). Au fost semnalate similaritati cu actiunea romanului „Pattern Recognition“, publicat de cunoscutul autor cyberpunk William Gibson in 2003. Sociologic, fenomenul a fost asemanat cu legenda urbana cunoscuta ca „Paul is Dead“ – valul de speculatii legate de presupusa moarte a lui Paul McCartney, pornind de la „indiciile“ din albumul „Abbey Road“ – cu diferenta ca acum detectivii amatori chiar au descoperit adevarul si au dezvaluit adevarata identitate a lui Bree: actrita neo-zeelandeza de 19 ani Jessica Rose, absolventa a New York Film Academy.

     

    Ce va urma e greu de anticipat. Cert e doar ca Jessica Rose a devenit peste noapte o celebritate, ca urmare a unui proiect in care se pare ca nu a avut incredere. Industria clasica a divertismentului probabil o va acapara, iar interviul acordat MTV si aparitia in show-ul lui Jay Leno nu fac decat sa-i sporeasca popularitatea castigata in internet. Pe de alta parte, Flinders si Beckett au anuntat inca de la inceput ca intentioneaza sa continue proiectul si e greu de prevazut care va fi reactia fanilor (multi dintre ei dezamagiti de „mistificare“). De fapt – afirma creatorii – e vorba pur si simplu de a spune o poveste.

     

    Dar mai este ceva… De curand, o fata care-si spune Cassie a inceput si ea sa posteze filmulete pe YouTube, cu directa referire la Bree, intr-o nota mult mai sumbra. Un personaj numit Cassie este evocat de Bree intr-un episod mai vechi si deocamdata nimeni nu stie daca si ea „face parte din show“. Misterul persista, iar cautarea a reinceput. Oare nu cumva este un joc?

  • Bob Modern Dylan

    „Modern Times“ e albumul care l-a readus pe Bob Dylan in fruntea topurilor muzicale din SUA pentru prima oara in ultimii 30 de ani. Un album a carui lansare a fost un bun prilej pentru observatori de a mai descifra cate ceva din strategia de imagine a taciturnului „Mr. Tambourine Man“.

     

    Eu sunt proprietarul anilor ‘60“, este una din declaratiile marca Bob Dylan, care fac deliciul interviului acordat de muzicianul american revistei Rolling Stone cu cateva zile inainte de lansarea vremurilor sale moderne. Si asta nu e nimic pe langa afirmatii de genul ca muzica moderna este „atroce“ si „nu valoreaza nimic“ sau marturisirile ca nu are nimic impotriva descarcarilor ilegale de pe Internet, intrucat aceasta „oricum nu valoreaza nimic“. Pe numele sau real Robert Zimmerman, Bob Dylan (65) vorbeste rar presei – aproape deloc – dar cand o face, declaratiile sale nasc controverse. Dincolo de ecourile declaratiilor din Rolling Stone, albumul „Modern Times“ a avut succes. In primul week-end de dupa lansare (evenimentul a avut loc pe 29 de august), albumul s-a vandut in 192.000 de exemplare. Aceasta cifra a facut din Dylan cel mai in varsta artist cu un album in topul vanzarilor. Este adevarat ca in ultimii ani, atat Johnny Cash, cat si Ray Charles au avut albume de top, insa vanzarile in cauza au fost mai degraba simptomul unei redescoperiri postume a talentului lor. Anteriorul album cu semnatura Bob Dylan a fost lansat in 2001 – „Love and Theft“ (Dragoste si Jaf), la acea vreme cel de-al 44-lea dintr-o cariera de 45 de ani.

     

    Succesul pe care „Modern Times“ l-a avut in Statele Unite s-a repetat si in alte state ale lumii precum Australia, Canada, Danemarca, Irlanda, Noua Zeelanda, Norvegia sau Elvetia. Fara exceptie, in toate aceste tari, albumul a ocupat locul unu in topul vanzarilor. Avand in vedere succesul prezent si trecut al creatiilor lui Bob Dylan, apare o intrebare de bun-simt: de ce isi mai cultiva rolul de personaj colturos, malitios chiar? „Te simti ca un impostor cand cineva te considera a fi ceva ce nu esti. Eu sunt doar un muzician. Uneori ma simteam ca un personaj al lui Allan Edgar Poe. Adica nu eram ceea ce toata lumea voia sa creada ca sunt. Imi strigau ca eu as fi profetul, salvatorul. Nu am vrut niciodata sa fiu un erou. Poate Elvis a fost. Eu, nu“, spunea Dylan intr-un interviu televizat pentru CBS de anul trecut, primul din ultimii 20 de ani. Legat de imaginea lui Dylan, realizatorii website-ului www.opentechnologies.com fac o paralela intre atitudinea muzicianului si cea a antreprenorului Steve Jobs, fondatorul Apple. Primul punct comun dintre cele doua spirite antreprenoriale (Dylan a fondat si dezvoltat un gen muzical aparte, Jobs a creat Macintosh, Pixar sau iPod) suna in felul urmator: „daca esti o persoana dificila, macar fii exagerat de talentata“.

     

    Succesul de vanzari inregistrat de „Modern Times“ poate fi o surpriza pentru Dylan insusi care, in ciuda unei exacerbate constiinte a propriei valori, nu a mai fost numarul unu din 1975, cand albumul sau „Desire“ a ramas in fruntea topurilor timp de cinci saptamani. Faptul ca, in ultimii cinci ani, artistul s-a concentrat mai putin pe lansarile de albume nu inseamna si ca Dylan s-ar fi retras intr-un con de umbra. In 2003 a aparut intr-un film in regia lui Larry Charles – „Masked and Anonymous“ -, in care a jucat alaturi de Jeff Bridges si Penelope Cruz, in octombrie 2004 si-a lansat primul volum de memorii – „Chronicles“ (dintr-o serie preconizata de trei) – , iar in septembrie 2005 a revenit pe marile ecrane, de data asta in documentarul autobiografic „No Direction Home“, semnat Martin Scorsese.

     

    Iar toate aceste reorientari nu sunt deloc intamplatoare. Dylan refuza cu obstinatie sa imbarce haina de legenda a anilor ‘60. Si chiar daca nu ii plac, „timpurile moderne“ nu ii raman indiferente.

  • Verdictul celor 2%

    Televiziunea Romana a castigat procesul care i-a fost intentat de organismul de gestiune colectiva UCMR-ADA. 

     

    Prin actiunea sa, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania – Asociatia pentru Drepturile de Autor solicita plata a doua procente din totalitatea veniturilor TVR din perioada 2003-2005 pentru drepturile de utilizare a operelor muzicale, scrie Mediafax. Baza acestei solicitari a UCMR-ADA era o hotarare de guvern din 1999, care stipula, contrar dispozitiilor din legea dreptului de autor, ca remuneratia care trebuie achitata catre acest organism de gestiune colectiva de catre televiziuni este de 2% din totalitatea veniturilor brute lunare.

     

    In replica, TVR a invocat exceptia de nelegalitate, sustinand pozitia sa cu exemple din practica europeana. Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in mod irevocabil ca baza de calcul a remuneratiei prevazute de respectiva hotarare de guvern este nelegala in raport cu Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe.

     

    Astfel, remuneratia cuvenita pentru utilizarea operelor muzicale nu poate fi raportata la toate veniturile TVR, pentru ca operele muzicale sunt utilizate doar in anumite productii. Conform practicii europene, trebuie determinat mai intai aportul operelor muzicale in totalul orelor de program. Remuneratia de 2% va fi apoi aplicata incasarilor brute obtinute din orele de program astfel calculate, deci strict din exploatarea operelor.

     

    Reprezentantii TVR sunt de parere ca solutia Inaltei Curti de Casatie este utila si pentru Parlamentul Romaniei, precum si pentru Guvern, care trebuie sa clarifice si sa armonizeze legea drepturilor de autor cu legislatia si practica europeana pentru a evita ca dupa integrarea Romaniei in UE sa apara un conflict intre legea nationala si legislatia europeana aplicabila in materie.

     

    Acum doi ani, televiziunea publica a platit catre UCMR-ADA aproximativ 12 miliarde de lei vechi. Daca remuneratia cuvenita pentru utilizarea operelor muzicale ar fi fost calculata conform solicitarii UCMR-ADA, atunci TVR ar fi platit aproximativ 45 de miliarde de lei vechi pentru acelasi interval, mai informeaza Mediafax.