BusinessMagazin

Blog

  • Poet de Luxten

    Scrie poezie si proza si face fotografii. Spre deosebire de majoritatea „colegilor de breasla“, insa, nu se simte obligat sa-si caute inspiratia in tragicul existentei, ci mai degraba in marea pe care o priveste de la ferestrele apartamentului sau din Monte Carlo.

     

    Pentru multi, Zoltán Böszörményi este doar omul de afaceri ale carui conturi s-au rotunjit cu cel putin 15 milioane de dolari dupa ce si-a vandut actiunile de la grupul Luxten. Canadianul de origine romana si cu radacini maghiare, actualmente rezident al Principatului Monaco, a venit insa la Bucuresti pentru a-si lansa cea de-a doua editie a volumului de poezii „O suma de sonete“, la targul de carte Bookfest de la Romexpo. Aflat la standul editurii Brumar, care i-a publicat cartea, Böszörményi a povestit despre poezie, dar si despre viata sa dupa plecarea de la Luxten. Spre deosebire de perioada in care era om de afaceri, discursul lui este acum plin de fraze filozofice, asa cum ii sta bine unui poet in toata puterea cuvantului. Semneaza autografe pe prima pagina a volumului sau in timp ce sta inghesuit intr-un scaun pentru copii (pentru ca acesta era singurul liber), imbracat intr-un costum de jeansi si bronzat de soarele care lumineaza zilele milionarilor lumii. Pare dispus sa povesteasca despre poezie ore intregi.

     

    „Am inceput sa scriu cand aveam 8 ani. Atunci tata m-a pus sa scriu cate o pagina in fiecare zi si, pentru ca o poezie era cel mai usor de scris, am ales calea cea mai simpla“, spune Böszörményi. Pe masura ce discutia continua, frazele devin tot mai profunde. „Poezia este o alta lume, o splendoare care apare precum curcubeul, te face sa tresalti, te pune intr-o dilema sau satisface chiar o necesitate de comunicare“, spune fostul om de afaceri. Fie ca esti sarac lipit pamantului, fie ca ai in conturi milioane de euro, inspiratia este „un act spiritual care este propulsat de o idee, de ceva care trebuie spus“, explica Böszörményi. Nu uita totusi de lumea business si subliniaza ca poezia se construieste intr-un fel ca o companie, pentru ca o afacere necesita aceeasi ingeniozitate precum poezia. „Totusi, pe cand faceam afaceri nu scriam, pentru ca atunci cand te ocupi de afaceri esti inchistat, stresat, invadat de problemele cu care te confrunti. Poezia are nevoie de libertate, de un spatiu in care gandul sa se poata exprima, de o lume fara ziduri“, tine sa precizeze Böszörményi. Spune ca scrie in limba maghiara, iar volumul „O suma de sonete“ este primul editat in limba romana. „Prima editie a aparut in 1.000 de exemplare, iar cartea lansata la targ este de fapt o a doua editie, publicata tot in 1.000 de exemplare“, explica omul de afaceri/poet.

     

    Povestea vietii sale poate fi ea insasi subiect de poem epic. Nascut la Arad, Zoltán Böszörményi a plecat din Romania in 1983, „printr-o conjunctura, pentru ca in viata sunt momente la care omul nu participa“. Prima slujba in Canada a fost la un hotel in Calgary, in intretinere, facand tot felul de reparatii. „Nu stiam limba engleza si a trebuit sa parcurg si eu aceeasi experienta pe care o traieste orice imigrant care aspira sa urce pe scara ierarhica. Am lucrat apoi la o fabrica de automobile, am fost director de vanzari la Chevrolet“, isi aminteste el. Pentru ca de mic copil se gandea la afaceri („voiam sa am chiar o tipografie“), in Canada si-a deschis o firma de consultanta in marketing, En’Mark International LTD. In Romania s-a intors in 1991 si spune ca a gasit o „tara cenusie, care semana cu un tren deraiat“, dar cu multe oportunitati de afaceri. In 1992 infiinta la Arad un „SRL“ pentru a face comert cu becuri, asta dupa ce a renuntat la afacerile din Canada. Tot in Romania, Böszörményi spune ca a facut primul milion de dolari, „prin 1992-1993 din vanzarea de becuri“.

     

    In aceeasi perioada, omul de afaceri a hotarat sa nu mai fie un simplu comerciant si sa treaca la productia de becuri, decizie care a coincis cu hotararea statului roman de a initia un proiect de privatizare a mai multor companii, printre care Electrofar Bucuresti. Fabrica a fost cumparata  cu mai putin de un milion de dolari in iulie 1993, dupa care a investit 11 milioane de dolari pentru retehnologizarea companiei. Electrofar a trecut, in 1994, de la pierderi la un profit de aproape un milion de dolari, in conditiile unei cifre de afaceri de sapte milioane de dolari. Anii 1997 si 1998 au fost marcati de cateva evenimente care aveau sa contribuie la cresterea Luxten. Cu sprijin din partea unui nou actionar, fondul de investitii Société Générale Romania Fund, Luxten a participat la licitatia organizata pentru iluminarea publica a Bucurestiului si a castigat un contract cu o valoare de 75 de milioane de dolari si o durata de 15 ani. Luxten a fost sprijinita si de AIG New Europe Fund, care a intrat din 1999 in afacere, cumparand 22% din actiuni.

     

    Mai mult, Luxten a castigat contracte de iluminat pentru jumatate din Craiova, pentru Constanta, Ploiesti, Oradea, Galati, Medias, Roman, Baia Mare, Vatra Dornei, Timisoara (jumatate) si Alba-Iulia. Compania a construit nocturna stadioanelor din Giulesti si Craiova, precum si Timisoara, Baia Mare si Arad. In 1998, Luxten cumpara fabrica de contoare AEM Timisoara, in care Böszörményi spunea la acel moment ca a investit 22 de milioane de dolari.

     

    Cu afaceri in cinci domenii conexe de activitate (surse de iluminat, contoare, iluminat public, IT specializat, distributie de energie), Luxten avea in 2002 o cifra de afaceri de 100 de milioane de dolari (105,75 milioane de euro la cursul mediu afisat de BNR pentru 2002), iar in 2005 grupul a atins nivelul de  104,3 milioane de euro. Intr-un interviu acordat Ziarului Financiar in februarie 2002, Böszörményi, intrebat ce ar face cu banii daca ar vinde actiunile Luxten, spunea ca nu pune egal intre Luxten si semnul dolarului.

     

    „Pentru mine Luxten inseamna o munca de zece ani, proiecte duse la bun sfarsit, formarea unei mentalitati care nu accepta compromisuri de la calitate si mai presus de orice, oamenii. Nu m-am gandit, asadar, la cati bani as obtine pe Luxten sau ce as face cu ei“, declara el la acel moment.

     

    Totusi, in decembrie 2003 se anunta ca a vandut pachetul de 36-38% din actiuni, alaturi de cele doua fonduri de investitii, AIG New Europe Fund si Société Générale Romania Fund, care detineau impreuna 36%. Valoarea totala a tranzactiei a fost de peste 50 de milioane de dolari, dar surse din piata estimau ca Böszörményi a primit in schimbul pachetului sau 15 milioane de dolari.

     

    In 2006, cand este intrebat despre Luxten, Böszörményi se intristeaza subit si te priveste fix in ochi. „Pentru mine plecarea de la Luxten a reprezentat o experienta trista. Nu a fost o vanzare benevola, a fost o conjunctura trista“, explica el. Actiunile au fost cumparate de fostii sai parteneri, Claudiu Radulescu, Ionel Pepenica si Olimpia Moica, intr-un caz „cu pistoalele pe masa“.

     

    Detaliile despre viata sa la Monte Carlo, unde locuieste de 8 ani intr-un apartament cumparat de la Claudia Schiffer si care se afla undeva in zona palatului princiar, sunt oferite telegrafic. Iar raspunsurile filozofice revin cand este intrebat unde se simte cu adevarat acasa. „Casa mea este acolo unde sunt cartile mele.“ Böszörményi spune ca a facut „investitii financiare“ cu o parte din banii pe care i-a obtinut din vanzarea pachetului de actiuni de la Luxten. Cand i se cer mai multe lamuriri, isi priveste interlocutorul fix in ochi si repeta „am facut investitii financiare“. Böszörményi a cumparat actiuni la SIF-uri pe cand acestea se tranzactionau inca la 2.000 de lei vechi.

     

    La intrebarea cum arata ziua unui milionar poet, raspunsul e la fel de scurt: „Sunt in permanenta ocupat cu scrisul“. Viata sa se imparte intre Monte Carlo, Toronto si Romania, dar la Bucuresti spune ca vine din ce in ce mai rar „spre deosebire de perioada in care faceam afaceri aici si stateam luni intregi in Capitala“. Cat despre intoarcerea in Romania si deschiderea unei noi afaceri, Böszörményi nu se declara inca pregatit, insa nu exclude aceasta posibilitate.

     

    In Monaco, principatul in care rar vezi o masina mai ieftina decat Ferrari sau Lamborghini, Böszörményi declara ca are un Lexus. Singurul element care ofera un indiciu al statutului sau este trabucul pe jumatate fumat pe care il tine in mana pe tot parcursul interviului. „Este un Carlos Toranio“, spune el despre una dintre cele mai exclusiviste marci de trabucuri din lume. Nu il intereseaza iahturile, jucariile preferate in Monaco, pentru ca sotiei nu ii place marea, dar se gandeste la obtinerea permisului de zbor. Cine stie, poate experienta zborului il va face sa scrie alte poezii.

  • Fragmente dintr-un discurs indragostit

    De doua ori mai multe decat cele din filmul conationalului sau François Ozon („8 femmes“), femeile iscodite de Jérôme Clément in ultima sa carte au nu doar sarm si ascutime a judecatii, ci si o uluitoare expresivitate a inteligentei.

     

    Volumul este alcatuit din saisprezece interviuri stufoase, cu 16 femei celebre din spatiul francez, poate cele mai celebre ale momentului (scriitoare – Ircne Frain, Elisabeth Badinter, Edmonde Charles-Roux, Françoise Giroud, Catherine Clément, Catherine Millet, Dominique Rolin, Alice Ferney, Camille Laurens, Emmanuele Bernheim; artisti plastici – Lydie Arickx, Annette Messager; dansatoare – Karine Saporta; regizoare – Catherine Breillat; actrite – Genevicve Page). Jérôme Clément, autorul acestei antologii, este nimeni altul decat presedintele canalului Arte, inca de la infiintarea acestuia, in 1991. Informatia nu este intamplatoare, pentru ca ea poate da seama de stiinta fara cusur cu care acest manager media isi construieste si isi lanseaza intrebarile.

     

    Desi poarta intotdeauna semnele distinctive ale civilitatii, aceste intrebari nu raman insa niciodata politeturi de salon: ordoneaza fluxul confesiv al interlocutoarei, obliga la sinceritate, destabilizeaza pornirile spre afirmatii conventionale.

     

    Aventura acestei carti are o patroana cu un nume rasunator si o bio-bliografie pe masura: Laure Adler. Directoare de programe a postului France Culture, ea ii ofera lui Jérôme Clément, care dorea sa aiba, in vara lui 2001, propria sa emisiune radiofonica, posibilitatea sa opteze intre doua teme majore: Statele Unite sau Dragostea. A ales, stupefiant pentru toata lumea, Dragostea si, pret de cateva saptamani, a intors, impreuna cu faimoasele sale invitate, problema pe toate partile. Ce a rezultat este un minunat puzzle, care, odata asamblat, poseda coerenta si luxurianta, dar care ofera in acelasi timp fiecareia dintre piesele ce il constituie posibilitatea sa fie un obiect cu sens, suficient siesi. Aceasta particularitate a structurarii isi gaseste o „rima“ plina de semnificatii in afirmatiile pictoritei Anne Messanger (p. 316) care a ales sa-si marturiseasca gandurile despre dragoste prin urmatorul ricoseu: „Imi place mult cartea lui Barthes, Fragmente dintr-un discurs indragostit. El afirma ca nu se poate vorbi despre iubire decat fragmentar, ca trupul celuilalt este perceput doar pe bucati, de exemplu: Imi plac fesele tale. La fel cand suntem bolnavi: «Ma doare burta», «Ma dor urechile». Nu se spune: «ma doare corpul»“. Tot asa, trupul cartii lui Clément ne ofera posibilitatea sa ne indragostim de oricare dintre fragmentele sale, fie ca vorbeste despre zone niciodata pana acum dezvaluite de intimitate sufleteasca, despre sexul fara iubire, seductia ca lupta, singuratatea indragostitilor, triunghiurile amoroase, legatura dintre economie si erotism sau prietenia indragostita. O carte de care nu te poti plictisi, asa cum, uneori, te poti plictisi de dragoste.            

     

    Jérôme Clément, Femeile si dragostea,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Batranul si marea de femei

    Yasunari Kawabata (laureat al premiului Nobel pentru literatura in 1968) isi atinge in acest scurt roman un varf al maiestriei. Intr-o locuinta ciudata, cu perdele stacojii, niste batrani obisnuiesc sa-si petreaca noaptea, ca un fel de consolare iluzorie pentru tineretea lor demult apusa, in preajma unor superbe tinere, neatinse si de neatins, cufundate in somn. Impins la inceput de curiozitate, Eguchi, precum ceilalti, trece pragul casei crezand ca-i va afla apasatoarele taine, dar se lasa prins in acest joc. In preajma straveziilor trupuri de nimfe, Eguchi isi reface traseul vietii, isi aminteste de toate femeile din viata sa si spune retoric interogativ, intr-un tarziu: „Nu este oare frumusetea atinsa de sanii femeilor stralucirea cea mai desavarsita a evolutiei umanitatii?“

     

    Yasunari Kawabata , Frumoasele adormite,

    Editura Humanitas, 2006

     

    Mistere medievale

    Misterele nu denumesc, aici, celebrele puneri in scena prilejuite, in Evul de mijloc, de sarbatorile crestine si devenite una dintre primele forme de expresie dramatica europene, ci un gen de literatura politista cu tot mai multi adepti, in anii din urma. Personaje pline de istetime sunt coborate in cotloanele istoriei si puse sa desluseasca crime tenebroase. Este cazul lui Crowner („colonelul“) John, erou al romanelor galezului Bernard Knight. Acest al doilea roman din seria aventurilor sale publicate de editura RAO ne plaseaza in regiunea Exeter, in decembrie 1194. Doua sunt evenimentele pe urma carora acest detectiv sui generis incepe sa scormoneasca: Christina Rifford, fiica unui negustor bogat, este violata, iar Lady Adele de Courcy este gasita moarta intr-unul dintre cele mai sarmane cartiere ale orasului.

     

    Bernard Knight, Potirul otravit,

    Editura RAO, Bucuresti, 2006

  • Urmatoarea Chestie Tare

    Larrikin Love au aceleasi pretentii intelectuale, romantice si poetice ca si The Libertines si chiar vand tricouri cu numele formatiei alaturi de o fotografie a poetului romantic Rimbaud

     

    E ora 21.30 la Kings College din Londra, iar sala de reuniuni studentesti e plina pana la refuz. Un afis, pus pe usa de catre Channel Four, presupus a fi un post de televiziune ceva mai intelectual al Marii Britanii, expune urmatorul text: „Spectacolul din aceasta seara va fi partial inregistrat pentru un documentar intitulat «The Search for Cool» («In cautarea a ceea ce este tare»). Daca nu doriti sa fiti filmat, spuneti-i acest lucru unui membru al echipei noastre“. Ceea ce ma face sa ma gandesc, pentru o clipa, la absurditatea acestui lucru: sa te duci la cei care umbla cu camera in mana si sa le zici: „Nu va suparati, se poate sa nu ma filmati asta-seara, ca am trac?“ Acest fapt da o idee despre cat de la moda este formatia pe care am venit s-o vedem asta-seara: Larrikin Love. Oricine se afla in cautarea celei mai tari trupe a momentului a nimerit bine.

     

    Probabil ca Larrikin nu va suna cunoscut. Majoritatea englezilor habar n-au ce inseamna. Chiar si eu a trebuit sa-l intreb pe tata, iar el, ca un izvor de intelepciune ce se afla, m-a informat ca este un cuvant victorian pentru „larking about“ – a face strengarii. Numele se dovedeste a fi foarte potrivit. La sedintele foto, Larrikin Love pot fi vazuti purtand frac si joben, precum si alte articole de vestimentatie specifice epocii victoriene. Pe scena par exact ceea ce sugereaza numele, niste copii ai strazii dickensieni, ce vor sa va distreze, desi (judecand) dupa aspectul lor, obraznicaturile n-ar ezita sa incerce sa va subtilizeze portofelul in acelasi timp.

     

    Vocalistul Edward Larrikin este, fara indoiala, vedeta trupei. Ceilalti membri aduc mai degraba a niste muzicieni obscuri de acompaniament, cu basistul care mai ca nu iese pe scena, rusinat sa imparta lumina reflectoarelor cu vocalistul hiperactiv a carui prezenta impune publicului sa-i acorde atentie deplina. Daca ati vazut vreodata muzicalul Oliver (inspirat, desigur, din cartea Oliver Twist a lui Dickens), atunci va puteti face o idee clara despre cum arata tanarul Edward. Cu un aspect baietesc, o prezenta scenica incredibila si un manierism excentric, vocalistul trupei iti da impresia ca e un pustan Cockney (londonez din cartierul East End) de sase ani cu deficit de atentie.

     

    Alearga pe scena lovind in talangi, da in tobe atunci cand n-ar trebui s-o faca si se poarta in general ca un mascarici, fiind un exemplu clar de „Larrikin“ (strengar). Si mie imi place. La fel si celorlalti din public, dupa cate se pare, care se arunca efectiv spre scena, ingreunand sarcina celor de la paza de a-i scoate cat mai repede de acolo.

     

    Din punct de vedere muzical, se aseamana foarte tare cu un indie post Libertines si post Pete Doherty. Ca si The Libertines, Larrikin Love sunt obsedati de ideea unei Anglii demult uitate – cum spunea Eddie Larrikin: „Anglia nu mai are nimic de oferit in ce ma priveste“ si „Toate lucrurile pe care le ador au aparut cu mult inainte de 1985“. Au aceleasi pretentii intelectuale, romantice si poetice ca si The Libertines si chiar vand tricouri cu numele formatiei alaturi de o fotografie a poetului romantic Rimbaud. Nu e tocmai genul de comportament la care te-ai astepta din partea fratilor Gallagher care de-abia stiu sa citeasca si care n-au ajuns cu lectura mai departe de coperta-spate de pe albumele Beatles.

     

    La muzica haotica de chitara la care fiecare trupa pare nevoita sa recurga pentru a atrage atentia presei, mai adauga o doza zdravana de gypsy-ska. Pe alocuri, suna ca Goran Bregovic interpretand preluari dupa The Specials. Au chiar si un trompetist care sa faca si mai veridica atmosfera de taraf de tigani, desi, sincer sa fiu, nu pricep de ce s-au mai deranjat, acesta cantand cam trei note dupa care s-a retras cu o figura de om ce-si cere scuze pentru indrazneala de a fi distras atentia de la giumbuslucurile vocalistului Ed.

     

    Singurul risc cu care se confrunta Larrikin Love e exprimat de prezenta echipei de filmare: au fost considerati drept „The Next Big Thing“ (Urmatorea Chestie Tare) atat de repede incat publicitatea exagerata va umbri formatia in sine. Se vorbeste despre ei peste tot prin presa, desi n-au lansat decat vreo cateva single-uri. Ca atatea trupe noi, obsesia mass-media pentru cautarea a ceea ce este „cool“ risca sa ucida gasca cu ouale de aur. Ceea ce le trebuie este timp pentru a-si dovedi valoarea, nu o avalansa de atentie din partea presei si documentare pentru Channel 4. Tinand cont de aceste lucruri, ar fi bine sa ma opresc din scris.           

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • RESURSE UMANE: Departamentele de marketing vaneaza cercetatori de piata

    Cand se intelege foarte bine cu un angajat dintr-un departament de marketing al unei companii-client, Bogdan Florea – managerul general si proprietarul companiei de cercetare de piata Brennan – e aproape sigur: cel in cauza a lucrat candva intr-o companie de cercetare de piata. Doar i-au plecat si lui angajati la companii-client.

     

    Multi (n.r. – cercetatori) au trecut din tabara agentiilor in tabara clientilor“, spune Bogdan Florea. E un fenomen global, recunoscut acum si in peisajul romanesc de companiile de profil, fie ca sunt multinationale – ca GfK – fie ca sunt romanesti, precum Brennan sau Daedalus Consulting. „Exista o tendinta naturala la nivel mondial de migrare a researcherilor catre alte industrii, in special pe posturi de marketing sau marketing research“, explica Daniel Enescu, general manager al Daedalus Consulting, o firma a grupului Daedalus, cu o cifra de afaceri estimata la peste 2 milioane de euro din servicii de cercetare de piata in 2006, adica circa 10% din valoarea pietei de profil. De la Daedalus pleaca anual 3-5 oameni catre companiile-client, spune Enescu (ceea ce inseamna o fluctuatie de personal de pana in 10%).

     

    In Romania – a constatat Enescu – aceasta tendinta este accentuata de doua fenomene specifice pietei locale. Pe de o parte, ca urmare a cresterii economiei si a investitiilor directe, a crescut cererea de competente de marketing, cerere care in acest moment nu este acoperita. „Pe de alta parte, investitiile si angajamentul in formarea oamenilor este destul de redus in alte industrii, firmele de cercetare a pietei fiind printre cele mai active in aceasta directie“, spune Daniel Enescu. Ar mai putea fi adaugat un al treilea factor: companiile – atat cele straine, cat si cele romanesti – din ce in ce mai mult – incep sa inteleaga cat de important e sa verifice impactul campaniilor pe care le demareaza, performanta propriului brand, sa-si evalueze strategia de comunicare, sa-si testeze produsele si ambalajele, sa faca studii de pret sau mystery shopping (mystery shopping e un instrument de evaluare a performantei si a prestatiei angajatilor in retelele de retail). „Clientii nu mai iau decizii la intamplare, nu se mai bazeaza pe intuitie“, spune Florea. Iar pentru a se descurca cu atatea masuratori, un specialist in cercetare in propriul departament devine necesar.

     

    Astfel, fenomenul migrarii din tabara cercetarii in cea a marketingului nu a avut doar efectul negativ al pierderii de oameni valorosi de catre companiile de cercetare, ci si unul pozitiv: cresterea profesionalismului departamentelor de marketing din companii. Astfel, daca pana anul trecut tendinta companiilor-client era sa selecteze agentiile de cercetare si produsele acestora dupa criteriul pretului, „din acest an a crescut mult profesionalismul, companiile isi cunosc mai bine nevoia interna de cercetare, stiu ce sa ceara si cu ce sa interpreteze datele“, spune Bogdan Florea, fost trezorier, care, la sfarsitul lui 2001, intra pe piata cercetarilor ad-hoc (facute la cererea unui client – n.r.) cu un start-up de 20.000 de euro, pentru ca in acest an sa estimeze o cifra de afaceri de un milion de euro. Daca la intrarea lor pe piata companiile de cercetare aveau portofolii formate 100% din clienti straini, de un an-doi incoace companiile romanesti au inceput sa prinda gustul cercetarilor de piata, ajungand la 10-20% ca pondere in randul cumparatorilor de studii.

     

    „Exista o tendinta usoara de crestere a ponderii firmelor romanesti, crestere care vine in special din segmentul firmelor private medii, infiintate dupa 1990“, spune Daniel Enescu de la Daedalus. De asemenea, reprezentatii companiilor de cercetare spun ca tipurile de cercetare solicitate si industriile din care au venit solicitari s-au diversificat mult – „un indicator al dezvoltarii economice a tarii“, conform lui Andi Dumitrescu, managing director al celei mai mari companii de cercetare de piata – GfK – cu o cifra de afaceri estimata de companie pentru 2006 la 3 mil. euro.

     

    „In perioada 1992-1996 efectuam studii de cercetare de piata exclusiv in domeniul FMCG (produse de larg consum), aceasta fiind industria in care se investea semnificativ in acea perioada“, spune Andi Dumitrescu. „Economia a inceput sa se dezvolte, asa ca, in 1997, am fost in masura sa oferim servicii pe piata de telecom ca urmare a investitiilor pe care piata romaneasca le-a cunoscut in aceasta industrie. In anii care au urmat, am inceput sa oferim din ce in ce mai multe studii pe piata produselor financiare, a produselor farmaceutice, pe piata de retail si pe piata auto.“ Cele mai solicitate tipuri de studii de piata in ultima perioada sunt cele care ajuta la lansarea de noi produse sau servicii, cele de evaluare si pozitionare a unei marci, studiile de satisfactie a clientului si cele de mystery shopping, ajunse la o valoare totala de 500.000 de euro, potrivit unei estimari Brennan. Jumatate din valoarea cercetarilor de piata cumparate de companii sunt ad-hoc, adica facute la solicitarea clientilor, pentru folosul exclusiv al acestora.

     

    In ce priveste instrumentele de cercetare mai noi precum web-ul, Romania ramane inca in urma tarilor cu o rata mare de penetrare a Internetului (la sfarsitul anului trecut, potrivit unui studiu al ANRC, in Romania, numarul total al conexiunilor depasise 1,8 milioane). Astfel, cercetarile pe web au crescut mult in SUA, in UE au ajuns aproape de 15%, „in timp ce in Romania reprezinta sub 1% din totalul pietei“, spune Daniel Enescu de la Daedalus Consulting. Cazul tipic in care se apeleaza la webcam in Romania este cel in care o companie cu peste 1.000 de angajati vrea sa vada care este satisfactia angajatilor („employee satisfaction“) la locul de munca. Pentru asta insa ar trebui sa creasca intai preocuparea companiilor din Romania fata de nevoile angajatilor lor. O solutie in acest sens ar putea fi ca si departamententele de resurse umane din companii sa inceapa vanatoarea de cercetatori.

  • Studiu de pret

    Bogdan Florea de la Brennan spune despre studii ca sunt ca iaurtul: expira repede, ca atare trebuie refacute mereu. Sunt o fotografie a unei stari de moment, care permite companiilor sa-si ajusteze strategiile astfel incat investitiile lor sa fie corect directionate. Indirect, studiile aduc bani. Dar ce investitii necesita?

     

    CUSTOMER SATISFACTION: Tariful pentru un chestionar telefonic este de 5-40 de euro.

     

    MYSTERY SHOPPING: Un val de mystery shopping necesita minimum doua vizite, pentru ca una singura ar putea coincide cu o zi proasta, atipica. O vizita costa 25 de euro. Daca studiul implica 50 de locatii si doua vizite la fiecare locatie, un val de mystery shopping va costa 2.500 de euro. Cand o companie introduce noi standarde, sunt recomandate doua-trei valuri de mystery shopping.

     

    FOCUS GROUP: Costul unui focus group variaza intre 1.000 – 1.500 de euro.

     

    INTERVIU IN PROFUNZIME: O cercetare calitativa in care, spre deosebire de focus group, se sta de vorba cu fiecare participant in parte. Se utilizeaza fie cand prospectii sunt persoane ocupate – manageri de firme, medici, avocati – si nu pot fi adunati simultan pentru un focus group, fie cand tema e foarte sensibila sau persoanele nu trebuie sa se influenteze reciproc. Costul unui interviu este de 300 – 500 de euro.

     

    OBSERVATII PARTICIPATIVE: Tot o metoda calitativa prin care compania spioneaza un individ sau o familie in comportamentul „in-home“ (de acasa) sau in-shop (din magazin). Costul variaza intre 400-600 de euro pe prospect.

     

    ANCHETA: O cercetare calitativa sub forma sondajului de opinie. Tariful este de 7 – 40 de euro/ chestionar.

  • Cercetatori de milioane

    Piata romaneasca a companiilor de cercetare de piata, are o valoare estimata de reprezentantii firmelor de profil la circa 20 mil. euro.

     

    Companie

    Cifra afaceri 2004 (mil. euro)

    Cifra afaceri 2006* (mil. euro)

    GfK

    1,87

    3

    ACNielsen

    1,7

    n.a.

    Mercury Research

    1,5

    n.a.

    Synovate

    1,4

    n.a.

    Daedalus Consulting

    1,3

    2

    Brennan Consulting

    0,8

    1

     

    *Estimarile companiilor

    SURSE: Ministerul Finantelor, companii

  • Terapia-Ranbaxy ataca pozitia GSK

    Cu un nou proprietar, o noua conducere, dar si o noua denumire, Terapia-Ranbaxy are si multe ambitii. Dupa ce a platit 324 milioane de dolari pentru a cumpara Terapia, Ranbaxy isi calculeaza miscarile pentru a ajunge detrona liderul pietei romanesti, GlaxoSmithKline.

     

    Povestea achizitiei are in spate o istorie de mai bine de un deceniu. In urma cu zece ani, un olandez a investit in Romania intr-o fabrica de textile. In acest rastimp, el a incercat sa-l convinga pe fratele sau sa vina sa faca afaceri pe piata romaneasca. Acum trei ani, acesta a vizitat Romania pentru prima data. Convins de spusele fratelui sau, a incercat aceeasi strategie cu presedintele companiei pentru care lucra. Trei ani mai tarziu, cel mai mare producator de medicamente din India a cumparat de la compania de investitii Advent una dintre cele mai mari fabrici de profil din Romania, Terapia.

     

    In aceasta istorie, veriga de legatura este Peter Burema, omul care a ascultat sfatul fratelui sau si l-a convins pe presedintele Ranbaxy ca merita sa cumpere o afacere in Romania. Burema va fi CEO al companiei rezultate, iar seful indian este incantat de achizitia facuta.

     

    „Terapia este o bijuterie“, spune Malvinder Singh, presedinte si director general al Ranbaxy. „Compania are o gama interesanta de produse, un brand puternic, recunoastere pe piata romaneasca si facilitati de cercetare-dezvoltare“, si-a justificat Singh afirmatia, dar si suma platita pentru achizitie – 324 de milioane de dolari. Mai mult decat atat, managerul Ranbaxy crede intr-o evolutie puternic ascendenta in urmatoarea perioada. „Piata de medicamente din Romania va creste mai mult decat in alte tari“, spune Singh. Iar compania indiana vrea sa profite la maxim, obiectivul declarat fiind instalarea pe prima pozitie din topul companiilor farmaceutice din Romania.

     

    La sfarsitul primului trimestru, Terapia se clasa pe pozitia a opta, conform datelor furnizate de compania de cercetare a pietei Cegedim. Daca se iau in considerare si afacerile Ranbaxy din Romania, cota combinata de piata se ridica, potrivit reprezentantilor firmei, la 5,5%, valoare cu care Terapia-Ranbaxy s-ar pozitiona pe locul al saselea. Cel mai mare producator de medicamente din Romania este grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK), cu 8,7% din piata.

     

    Responsabil pentru aceasta tinta este Peter Burema, presedinte Ranbaxy Europa, CSI, Africa & America Latina si proaspat numit in pozitia de CEO al Terapia-Ranbaxy, nume sub care se vor desfasura de acum inainte operatiunile combinate ale celor doua companii. Iar Burema sustine ca poate atinge obiectivul chiar fara a face alte achizitii, dar profitand la maxim de cresterea vanzarilor de medicamente generice (produse farmaceutice care utilizeaza substante active a caror perioada de protectie a expirat). Pe plan mondial, dar si in Romania, se estimeaza ca vanzarile de generice vor creste cu un ritm mult mai rapid decat piata totala, chiar daca valoarea business-ului cu generice este mult mai mica decat a afacerilor cu medicamente aflate sub protectia patentului.

     

    „Genericele sunt afacerea noastra si am inregistrat cea mai mare crestere din acest sector la nivel mondial“, spune Burema. Planurile pentru Terapia vizeaza transformarea fabricii din Cluj-Napoca intr-un hub de productie pentru piata europeana si Comunitatea Statelor Independente (CSI), unde interesele Ranbaxy sunt foarte mari. „Vrem sa lansam peste 40 de molecule in urmatoarele 18 luni“, declara noul manager al Terapia-Ranbaxy. Adica mai mult de doua noi produse pe luna. Prioritatile inca nu s-au stabilit si inca nu se stiu, sustine Burema, ce molecule vor fi produse in Romania. In plus, profitand de faptul ca Romania va fi membra a UE – „de la 1 ianuarie 2007, sunt convins“ – piata romaneasca este si o buna rampa de lansare si testare a produselor, destinate pietei europene.

     

    Dar cum nu este suficient sa produci, trebuie sa si vinzi, Ranbaxy are importante planuri de crestere a numarului de angajati. De la 250 de oameni de vanzari acum, Terapia-Ranbaxy vrea sa ajunga macar la 350 pana la sfarsitul anului.

     

    In aceasta strategie se inscrie si pastrarea numelui Terapia, care este, potrivit companiei, „un brand foarte puternic, care a crescut treptat si care reflecta incredere“. Spre comparatie, cehii de la Zentiva au renuntat la numele Sicomed, dupa achizitia de anul trecut a producatorului bucurestean.

     

    Cu noi produse, productie locala si o forta de vanzari intarita, Terapia-Ranbaxy vizeaza pentru acest an vanzari in crestere cu 25%, peste cresterea estimata a pietei – de 15%, si o cota de 6,2% la sfarsitul anului.

    Lupta pentru cote de piata abia incepe insa, cu giganti ai industriei ca GSK, Novartis sau Pfizer, care nu se vor lasa batuti de o companie indiana mult mai mica, dar extrem de ambitioasa.

  • PRIVATIZARE: Cit va cistiga Enel din cumpararea Electrica Muntenia Sud

    Cu doua saptamani in urma, compania italiana Enel a cumparat cu 820 de milioane de euro distributia de electricitate a Bucurestiului si toata lumea s-a intrebat pe ce au dat atatia bani si in cat timp se poate amortiza o asemenea investitie. Si chiar asa, ce au cumparat de fapt italienii?

     

    Pentru bucurestenii de rand, planurile de dezvoltare a orasului pentru urmatorii ani inseamna din ce in ce mai mult praf, ciment si pereti inalti care vor imputina spatiile verzi si vizibilitatea. Reversul medaliei inseamna insa posibilitatea locuitorilor Capitalei de a-si cumpara un apartament nou, de a merge la mai multe hipermarketuri sau de a cumpara din magazine ale unor firme noi, care acum n-au intrat inca pe piata romaneasca.

     

    Pentru Enel, castigatorul licitatiei pentru Electrica Muntenia Sud (EMS), orice temelie care se toarna in Bucuresti inseamna unul sau mai multi cumparatori de curent electric si cresterea consumului. Pentru moment, cu 820 de milioane de euro, Enel a cumparat 1,1 milioane de clienti si un consum anual in valoare de 377 de milioane de euro (peste 4,3 milioane MWh). Dar i-a cumparat si pe viitorii consumatori, care vor consuma mai mult, una din primele consecinte ale cresterii nivelului de trai fiind cresterea consumului de energie. Sa vedem cati vor fi acestia si ce castiguri vor aduce.

     

    Fulvio Conti, CEO Enel, venit in Romania saptamanile trecute, spunea ca nu poate comenta cat profit va avea pe termen scurt EMS sub conducerea Enel, deoarece nu stie cand va fi definitivata preluarea. Despre estimari pe termen lung, nici vorba. Iar despre cum au evaluat initial EMS la 789,7 milioane de euro (cea mai mare evaluare a companiei din cele facute de cei cinci concurenti), nici atat.

     

    Analistii din piata spun insa ca, dincolo de valoarea efectiva de piata a companiei (data de factorii cunoscuti – multi clienti concentrati pe o zona restransa, consum mare, active), Enel a evaluat si propria capacitate de a exploata mai bine compania, pentru un profit cat mai bun. (Italienii au demonstrat ca se poate in 2005, cand au raportat pentru Electrica Dobrogea – o distributie mica – un profit aproape egal cu cel raportat de Electrica SA pentru EMS.) Pe scurt, cei de la Enel au creat nu numai un model propriu al situatiei actuale a companiei, ci au masurat si posibilitatea acesteia de a genera cash/profit. „In consecinta, importanta a fost viziunea investitorului asupra propriei capacitati de management, corelat cu evaluarea riscurilor/ constrangerilor din piata“, spune unul din negociatorii contractului.

     

    La peste doua milioane de locuitori, Bucurestiul are 866.900 de consumatori de energie, arata datele Electrica. Conform datelor Institutului National de Statistica si Studii Economice (INSSE), numarul locuitorilor Bucurestiului va creste in urmatorii cinci ani cu aproximativ 200.000, care vor insemna cu atat mai mult pentru consumul de energie cu cat vor avea posibilitatea sa-si cumpere sau sa-si construiasca locuinte noi.

     

    Asadar, sansele ca in urmatorii cinci ani Enel sa furnizeze energie catre un milion de consumatori numai in Bucuresti sunt destul de mari. Numai ca planurile dezvoltatorilor imobiliari prevad constructia a mult mai putine case decat ar avea nevoie piata si i-ar satisface pe furnizorii de utilitati. Conform cu ritmul de crestere a populatiei in Capitala, expertii spun ca aproximativ 20.000 de locuinte date in folosinta pe an ar fi suficiente.

     

    Planurile dezvoltatorilor prevad insa, in medie, cam 5.000 de locuinte noi pe an. La un calcul aproximativ (tinand cont ca factura medie lunara a unei locuinte in Bucuresti este de 96 RON pe luna, conform datelor Electrica), fiecare nou apartament conectat la retea inseamna o factura medie de 1.152 RON anual (330 de euro). Asadar, veniturile suplimentare incasate de operatorul de energie pentru 5.000 de apartamente anual merg inspre 1,65 milioane de euro.

     

    Daca ar fi numai consumatori casnici, atractivitatea Bucurestiului ar fi fost mult mai mica pentru calculele Enel. Noile cartiere anuntate de dezvoltatorii imobiliari cuprind obligatoriu zone comerciale si spatii pentru sedii de firme. Sa ne gandim numai la cartierul pe care il vor ridica in nordul orasului cei de la Baneasa Investments. Proiectul va fi construit in cateva etape, in noua-zece ani de-acum inainte. Pe 224 de hectare se vor intinde birouri, centre comerciale si 3.000 de case individuale sau apartamente in vile. Dincolo de consumul casnic din cartierul din Baneasa, cei 120.000 de metri patrati de birouri si 170.000 de metri patrati de zone comerciale vor insemna un contract serios pentru italienii de la Enel.

     

    Conform studiilor de piata, un metru patrat de birou clasa A sau de galerie comerciala (mai inalt, deci mai puternic luminat) inseamna un consum de peste 230.000 kWh pe an. De exemplu, cel mai mare spatiu comercial din Bucuresti, Plaza Romania (107.000 mp suprafata desfasurata) are un consum anual de 24 GWh pe an, dupa cum spun oficialii Anchor Group. Mall-ul din Vitan, mai mic, are un consum de 18 GWh pe an.

     

    Un centru comercial de tip mall sau galerie comerciala presupune un contract anual de minim 2 mil. euro pentru furnizare de energie, spun analisti de pe piata energetica. Aceasta deoarece consumul minim pentru o astfel de galerie trece de cele mai multe ori de 50-60 GWh.

    Astfel de cifre arata ca viitoarele galerii comerciale ale Bucurestiului vor creste considerabil traficul in reteaua Enel. Conform planurilor expuse de dezvoltatorii imobiliari, in urmatorii doi-trei ani, in Romania vor fi date in folosinta cel putin sase centre de tip mall, iar in Bucuresti patru: Sun Plaza (in sudul Capitalei, in octombrie 2006, cu o investitie de 100 de milioane de euro), Baneasa Mall (in martie 2007), Dune Mall, construit de Concorde Mall cu o investitie de 40 de milioane de euro, si Pipera Mall.

     

    Valoarea contractelor cu mari consumatori nu este de obicei dezvaluita de furnizorii de energie, deoarece pretul energiei nu este cel standard, ci este negociat. Cu toate acestea, odata aflat consumul unei cladiri, un specialist poate stabili valoarea contractului.

    De exemplu, consumul pe un an al celor doua hipermarketuri Cora (ale Romania Hypermarche), desfasurate pe 20.000 mp, este de 100 GWh, iar analistii au estimat pentru Ziarul Financiar ca suma pe care o vor plati francezii va fi de 4-5 mil. euro. Contractul de furnizare de energie pentru anul urmator al hipermarketurilor Cora a fost castigat de Enol Grup, firma lui Lucian Silviu Boghiu, fost director al Electrica SA.

     

    Ca unele contracte importante, precum cel cu Romania Hypermarche, merg la concurenta nu ii sperie pe cei de la Enel. In 2005, numarul consumatorilor eligibili atrasi de Enel de la concurenta a crescut, asa ca italienii se pregatesc cu divizii specializate de vanzari si negocieri, ca sa poata prinde cat mai multi din clientii importanti ai Capitalei.

  • Le tragem curent

    Trei sunt zonele de unde in perioada urmatoare vor proveni noii clienti ai Enel.

     

    Rezidential: Complexurile rezidentiale anuntate totalizeaza intre 3.000 si 5.000 apartamente pe an. Cele mai mari sunt Baneasa, Sema Park Complex, West Park Militari si Asmita Gardens.

     

    Industrial: Un raport al Eurisko estimeaza ca in urmatorii cinci ani spatiile industriale din Bucuresti vor ajunge la un milion mp, fata de 150.000-200.000 de metri patrati, cat au acum.

     

    Comercial: Dezvoltatorii de galerii comerciale si hipermarketuri au planuri mari de extindere: Kaufland pregateste pentru urmatorii ani 50 de magazine, iar Carrefour vrea sa aiba 6-7 hipermarketuri peste cinci ani.