Sub cupola înaltă a fostei bănci, între candelabrele masive şi uşile rotative păstrate din vremuri în care aici se semnau împrumuturi şi decizii grele, la momentul interviului BUSINESS Magazin, cu o săptămână înainte de Crăciun, turişti din toată lumea îşi făceau poze cu decoraţiunile create de unul dintre cei mai cunoscuţi artişti lituanieni, Mantas Petruskevicius. Lobby-ul nu mai este doar un spaţiu de trecere, ci o mică scenă de Crăciun, un amestec de lux, teatru vizual şi nostalgie interbelică.
Pentru Tadas Evaltas, lituanianul care conduce de patru luni hotelul The Marmorosch Bucharest, Autograph Collection, acesta este primul Crăciun „la bancă”. Nu în sensul clasic, financiar, ci într-o bancă transformată în hotel de cinci stele, în care moneda nu mai este doar aurul, ci experienţa.
„În decembrie se împlinesc patru luni de când sunt aici. Par mult mai multe, pentru că se întâmplă atât de multe lucruri în acelaşi timp, încât timpul zboară”, spune el, zâmbind. Bucureştiul nu îi este chiar necunoscut – a mai venit pentru întâlniri de grup, traininguri, şi chiar şi pentru o gală organizată la Marmorosch, cu ani în urmă – dar abia acum are timp să vadă oraşul altfel: cu ochii cuiva care trebuie să îl şi vândă mai departe.
Primul lucru care l-a uimit nu a fost arhitectura sau traficul, ci… vinul.
„Sincer, când am început să degustăm vinurile locale, am fost şocat de câte crame există şi ce calitate au vinurile. Sunt vinuri de care ar trebui să fiţi extrem de mândri, pot concura cu cele din Franţa, Italia, Spania”, spune el. Până să ajungă la Bucureşti nu s-a gândit niciodată să caute vin românesc pe rafturile magazinelor specializate, deşi este pasionat mai ales de vinurile albe.
Acum, însă, când iese în oraş sau când vin prieteni în vizită, întreabă deliberat „Ce vinuri româneşti aveţi?”. Vinul, crede el, ar trebui să fie unul dintre punctele de vânzare ale ţării – un ambasador lichid al gastronomiei şi al poveştii locale. Iar în Marmorosch, acest lucru se vede inclusiv în colţul dedicat vinurilor româneşti şi în meniul restaurantului Blank, unde accentul cade pe etichete locale şi pe pairing-uri cu bucătăria românească reinterpretată.
A descoperit inclusiv Feteasca Neagră – „explodează în gust, arome, textură”, spune – deşi recunoaşte că o păstrează pentru momente speciale, la o friptură, din cauza taninurilor pe care corpul lui nu le tolerează foarte bine.
România – între natură, arhitectură şi clădiri care aşteaptă să renască
În puţinul timp liber avut până acum, a reuşit să ajungă şi „aproape de versantul muntelui”, cum spune el. A găsit un peisaj de toamnă târzie cu păduri arămii, vârfuri înzăpezite şi un mic hotel boutique la ţară, care l-a convins că România ar putea concura uşor cu destinaţii pentru care oamenii zboară la mii de kilometri.
„Oamenii călătoresc foarte departe ca să experimenteze ceva nou, dar aici, aproape, sunt locuri incredibile”, explică Tadas. Natura, vinurile, gastronomia şi arhitectura Bucureştiului i se par atuurile-cheie ale României – cu o singură condiţie: să fie mai bine puse în valoare.
O amică a lui, pasionată de muzee şi arhitectură, a comparat centrul Bucureştiului cu Viena: clădiri monumentale, bulevarde ample, o scară a oraşului la care nu te-ai aştepta neapărat. În acelaşi timp însă, spune Tadas, o parte din acest potenţial este blocat în clădiri istorice care nu sunt încă restaurate.
„Unele clădiri trebuie reconstruite ca un phoenix – de la zero, după ce au ars. Investitorii nu iau nimic din ţară, dimpotrivă: aduc bani, aduc locuri de muncă, cresc frumuseţea oraşului. Toată lumea are de câştigat”, crede el. Marmorosch este, în logica lui, un exemplu concret de ce se poate întâmpla atunci când o bancă istorică este transformată într-un hotel care spune povestea locului – de la frescele originale şi plafoanele de sticlă până la barul The Vault, amenajat între 3.000 de casete de valori care funcţionează şi azi şi ascund mici vânători de comori pentru oaspeţi.
Ospitalitatea – de la clădiri, înapoi la oameni
Dincolo de decor, experienţa depinde tot de oameni. Iar aici, spune Tadas, România are un avantaj pe care multe ţări vestice l-au pierdut.
„Românii sunt calzi, primitori. Nu te simţi tratat „altfel” doar pentru că eşti străin. Te simţi ca şi cum ai găsi o altă mică ‘acasă, departe de acasă’”, explică el. În Europa de Vest, presiunea turismului de masă face ca relaţia cu clientul să devină uneori aproape mecanică. În Est, încă există dorinţa de a arăta ţara, de a primi turişti „cu mâinile deschise”.
Pentru el, ospitalitatea nu înseamnă doar hoteluri, ci un ecosistem întreg: zboruri, transport intern, conferinţe, restaurante, tururi, evenimente culturale. Şi aici vede şi un punct vulnerabil: marketingul de destinaţie este încă punctul slab al României. „S-au schimbat multe, dar am comunicat suficient? Avem ambasadori, birouri de reprezentare, prezenţă consistentă la târguri?”, se întreabă el.
Totuşi, semnele bune există: extinderea zborurilor, interesul tot mai mare pentru Bucureşti şi apariţia în ghidul Michelin – atât prin restaurante, cât şi prin „cheile” acordate hotelurilor. Marmorosch a primit o cheie Michelin, iar Tadas vede aceasta nu doar ca pe o validare pentru hotel, ci ca pe o carte de vizită pentru România pe harta turismului de calitate.
Crăciun la Marmorosch: între brunch, stridii şi „Albă ca Zăpada”
Sezonul de sărbători este, probabil, momentul în care tot ce înseamnă poveste, arhitectură, vin şi ospitalitate se condensează cel mai bine. Brunch-ul de Crăciun de la Marmorosch, cu un preţ de aproximativ 670 de lei (alcool inclus), s-a vândut în numai o săptămână de la anunţarea lui. „M-am gândit: probabil nu suntem chiar «scumpi». Cererea a arătat că oamenii vor să fie aici, să îşi facă un mic cadou de sărbători”, spune Tadas.
Hotelul a deschis imediat un al doilea brunch, pe 26 decembrie, care s-a vândut, la rândul său, foarte bine. Capacitatea maximă este de circa 150 de persoane, pentru că evenimentul se desfăşoară în spaţiul din lobby – acolo unde decoraţiunile, muzica şi arhitectura creează atmosfera de „film” pe care o caută tot mai mulţi călători.
Pe lângă brunch, Marmorosch propune ceai de după-amiază, combinaţii şampanie–stridii, cocktailuri festive în The Vault, precum şi un meniu tradiţional românesc reinterpretat. Iar unul dintre deserturile vedetă este „Albă ca Zăpada” – prăjitura copilăriei, transformată în tort elegant, de luat acasă sau de dus cadou.
În spa, conceptul merge mai departe spre ceea ce Tadas numeşte „experienţă holistică”: nu doar masaj şi tratamente, ci ritualuri gândite să încetinească ritmul – de la baia caldă pentru picioare cu citrice, până la ceaiurile de plante de după tratament. În lumea obsedată de performanţă şi viteză, spune el, „cel mai bun cadou devine timpul de calitate cu oamenii, nu neapărat ceva tangibil”.
Bucureştiul, între cifre şi promisiunea viitorului
Dacă lăsăm la o parte bradul, decoraţiunile şi prosecco-ul din pahare, rămân cifrele. Iar cifrele arată că Marmorosch a avut în 2025 un grad de ocupare mediu de puţin peste 80%, cu o creştere de 4–5 puncte procentuale faţă de anul anterior. Tarifele au crescut şi ele, deşi nu la nivelul ambiţiilor echipei, în timp ce costurile – forţă de muncă, aprovizionare, energie – au urcat puternic, la pachet cu inflaţia.
La nivel de ţară, însă, România a avut în 2025 o creştere a numărului de nopţi de cazare mai mare decât unele destinaţii vest-europene consacrate, profitând de faptul că sudul Europei a devenit, uneori, prea fierbinte şi prea scump. „Cred că, în timp, România va deveni tot mai vizibilă pe hartă. Văd multe semne pozitive şi vreau să rămân optimist”, spune Tadas.
În acelaşi timp, este realist: piaţa din Bucureşti nu este încă pregătită pentru „ultra-lux” în sensul complet al termenului – tarife de 700–800 de euro noaptea, susţinute constant, pe un grad mare de ocupare. Dar pentru un segment de lux modern, orientat spre istorii, experienţe şi autenticitate, crede că oraşul are deja toate ingredientele.
O promisiune de final de an
La finalul discuţiei, lituanianul care conduce unul dintre cele mai spectaculoase hoteluri din Capitală spune calm: „Pot să promit că voi fi unul dintre ambasadorii ţării voastre oriunde voi călători”.
Poate că acesta este, de fapt, cel mai bun rezumat al unui an în care Marmorosch a primit o cheie Michelin, şi-a umplut brunch-urile de Crăciun în câteva zile, a adus un artist străin să decoreze hotelul şi a convins zeci de oaspeţi străini să se îndrăgostească de vinurile româneşti, de arhitectura Bucureştiului şi de desertul „Albă ca Zăpada”.
Restul sunt detalii: tarife, grade de ocupare, trenduri şi rapoarte europene.
În seara asta, la Marmorosch, unii aleg şampanie şi stridii, alţii vin românesc şi prăjitură de casă. Iar între coloanele înalte ale unei foste bănci, unde odinioară se tranzacţiona aur, valoarea se măsoară astăzi în poveşti pe care oaspeţii le iau cu ei acasă.
Şi, poate, acesta este cel mai bun cadou de sărbători pe care îl poate face un hotel unui oraş – şi o ţară – aflate în plină transformare.