Blog

Printre cei mai mari din lume

In Romania sunt prezente doar doua dintre cele mai mari firme de avocatura din lume. Dar si alti jucatori din top au derulat aici afaceri, in parteneriat cu firmele locale.

CLIFFORD CHANCE, cea mai mare firma de avocatura din lume, a intrat anul trecut pe piata romaneasca printr-o asociere cu firma locala Badea, Georgescu si Asociatii.

LINKLATERS a fost primul mare nume al avocaturii mondiale care si-a deschis un birou la Bucuresti, inca din 2000.

SKADDEN ARPS SLATE MEAGHER & FLOM – cea mai mare firma americana de avocatura – a fost implicata, printre altele, in vanzarea unui pachet minoritar de actiuni Romtelecom catre OTE.

FRESHFIELDS BRUCKHAUS DERINGER lucreaza, printre altele, la proiectul Nabucco. A consiliat NBG la achizitia Bancii Romanesti si OTE la privatizarea partiala a Romtelecom.

LATHAM & WATKINS, a doua firma americana ca marime, nu a derulat aici mari proiecte.

BAKER & MCKENZIE are o prezenta puternica in Europa Centrala si este una dintre firmele creditate cu mari sanse de a deschide in viitorul apropiat un birou in Romania. A consiliat, alaturi de Musat si Asociatii, banca ungara OTP in procesul de privatizare a CEC.

ALLEN & OVERY e activa de mai multi ani in Romania, in parteneriat cu case de avocatura locale si a fost selectata acum un an consultant juridic international al Fondului Proprietatea.

JONES DAY – firma americana a fost implicata in mai multe tranzactii internationale cu efecte si pe piata autohtona, precum achizitia Gillette de catre Procter & Gamble sau vanzarea diviziei Electricité de France de management al deseurilor, ASA Abfall.

SIDLEY AUSTIN – in 2001, din fuziunea firmei de avocatura Sidley & Austin din Chicago cu Brown & Wood din New York a rezultat Sidley Austin Brown & Wood. La inceputul lui 2006, firma si-a scurtat numele, devenind Sidley Austin.

WHITE & CASE a lucrat, impreuna cu Musat si Asociatii, in procesul Noble Ventures de la Washington si lucreaza cu Tuca, Zbarcea si Asociatii in procesul EdF contra Romania. A fost de partea unor vanzatori in tranzactia Astral-UPC.

Locul	Firma de avocatura	Venituri (mil. euro)
1	Clifford Chance	1.504,1
2	Linklaters	1.365,4
3	Skadden ARPS Slate Meagher & Flom	1.291,5
4	Freshfields Bruckhaus Deringer	1.287,9
5	Latham & Watkins	1.133,1
6	Baker & Mckenzie	1.084,6
7	Allen & Overy	1.075,0
8	Jones Day	1.030,8
9	Sidley Austin	901,7
10	White & Case	839,1

January 23, 2007

Bucurestiul, motor in doi timpi

In competitia cu restul tarii, Bucurestiul se situeaza pe pozitii fruntase in orice clasament economic. Interesul investitorilor si fondurile europene vor reduce decalajele, dar avansul luat de Capitala este practic imposibil de depasit.

In Bucuresti exista, cred un grup de cercetatori de la Loughborough University, cateva dovezi care indica faptul ca orasul tinde sa devina un asa-numit world city – o aglomerare urbana de importanta mondiala. Pe acelasi plan cu capitala Romaniei se afla Detroit, Bratislava, Rotterdam, Seattle sau Haga, iar pe palierul imediat inferior se afla, printre altele, Edinburgh, Glasgow, Marsilia, Sankt-Petersburg sau Cape Town.

Studiul universitarilor britanici, grupati in GaWC (Globalization and World Cities Study Group) defineste un world city (sau global city) drept un oras a carui existenta influenteaza ceea ce se intampla in restul lumii in mod direct si tangibil, in plan social, economic, cultural sau politic. In topul GaWC se afla Londra, New York, Paris si Tokio, ca jucatori majori, urmati de San Francisco, Bruxelles, Zürich sau Moscova. Varsovia si Budapesta, pentru a plati si obolul comparatiei cu estul Europei, fac parte din categoria superioara minor world cities.

Ratiunile invocate de GaWC pentru statutul de world city in cazul Bucurestiului se leaga de centrele de afaceri care s-au construit dupa 1989, de numarul destul de ridicat de companii de importanta mondiala prezente pe malurile Dambovitei sau de manifestarile culturale permanente sau ocazionale gazduite aici. Dar, probabil, cel mai interesant argument pentru includerea in clasamentul GaWC este numele orasului si recunoasterea sa internationala: nimeni nu va stalci niciodata Paris sau Londra, dar Budapesta si Bucurestiul vor suferi, pe mai departe, de o inevitabila infratire prin confuzie.

Pana sa ajunga oras de importanta mondiala, capitala Romaniei ocupa lejer pozitia de prim oras al tarii, din toate punctele de vedere: cu mai putin de zece procente din populatie, zona Bucurestiului produce o cincime din produsul intern brut si a atras in jur de jumatate din investitiile straine directe. PIB/locuitor este in cazul bucurestenilor dublu fata de cel national, chiar daca la jumatatea mediei europene. Din cele aproape 4.000 de companii inovatoare care activeaza in Romania, 21% se afla in Bucuresti, care concentreaza peste 41% din cheltuielile nationale de inovare.

Iar tendinta de evadare din pluton a Bucurestiului se va mentine si in urmatoarea perioada. Cauzele actualei situatii sunt usor de intuit, cum relativ facila pare si anticiparea evolutiei regiunilor romanesti si a zonei Capitalei. Situatii asemanatoare sunt comune celor mai multe state ale lumii, unde orasele importante, de regula capitalele, dar nu numai acestea, au concentrat crema investitiilor, a puterii financiare si a vietii culturale.

Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Statistica, spune ca disparitatile regionale si judetene care se inregistreaza in Romania sunt de natura istorica. Dezvoltarea economica a fiecarei regiuni depinde in primul rand de cerere si in al doilea rand de starea infrastructurii, de toate tipurile, care sa faciliteze relatia productie-cerere, spune Ghizdeanu.

Bucurestiul, adauga Viorel Bitu, managing partner la compania de consultanta Synergizer, s-a dezvoltat incepand din perioada interbelica, dar mai ales in perioada ceausista. Daca analizam unele planuri de genul «Bucuresti, port la Marea Neagra», putem constata ca ritmul imprimat de dictator s-a estompat dupa Revolutie. Totusi, dupa 1990 a existat o perioada in care interesul investitorilor s-a numit Bucuresti, ceea ce a dus la o accentuare a discrepantei pe fondul decaderii altor zone industrializate mai mult decat din cauza dezvoltarii Capitalei.

Raportul dintre interes si decadere invocat de Viorel Bitu este o caracteristica a economiilor din statele foste comuniste. De altfel, si cercetatorii de la GaWC au constatat ca ascensiunea Varsoviei, a Pragai sau a Budapestei, nu numai a Bucurestiului, a fost accentuata si de declinul economic general al tarilor respective, inregistrat dupa 1990; cu atat mai evident a fost, pe acest fond, avansul inregistrat de zonele aflate pe val.

Bucurestiul pare a fi, in prezent, cea mai pe val regiune europeana; cel putin asa cred analistii companiei de servicii imobiliare Jones Lang Lasalle, care calculeaza un indice european de crestere regionala, publicat in fiecare an. Studiul din 2006 indica Bucurestiul drept orasul european cu cea mai mare rata de crestere pentru urmatorii cinci ani, peste media celor 91 de orase europene analizate. Capitala Romaniei, cuprinsa in studiu pentru prima data, este trasa in jos, pe locul 58 in clasamentul Jones Lang Lasalle, de valoarea redusa a PIB/locuitor (in comparatie cu restul Europei) si de coeficientul privind mediul de afaceri.

Asadar, premise si perspective bune pentru Bucuresti. Dar cum a actionat si cum va influenta Bucurestiul restul Romaniei? Cred ca Bucurestiul este mai mult un motor decat o frana. E drept, un motor in doi timpi si nu in patru, ca Budapesta sau chiar Belgradul, crede Viorel Bitu. Presedintele Comisiei Nationale de Prognoza spune ca Bucurestiul este pentru restul Romaniei ce a fost Germania pentru Europa, adica o adevarata locomotiva. Dezvoltarea accelerata a zonelor cu potential, precum Bucurestiul sau zona Timisoarei, se propaga in celelalte regiuni, prin cererea adresata acestora pentru produse mai competitive sau forta de munca. In timp, investitiile devin mai scumpe in aceste zone si incep sa se orienteze catre regiunile adiacente, comenteaza Ion Ghizdeanu.

Oricum, pentru urmatorii ani, locomotiva in doi timpi va continua sa isi pastreze statutul fruntas, chiar daca este de asteptat o reducere a decalajelor. Zonele economice se dezvolta in raport cu potentialul acestora si nu in functie de statutul lor administrativ. Zona Timisoara–Arad este poate cea mai reprezentativa. Nu putem spune cand, dar este posibil sa se formeze si in Romania zone tip megalopolis, ca pe coasta de est a SUA. Iar prima va fi cea din jurul Bucurestiului, apreciaza Ghizdeanu.

Totusi, discrepante vor exista mereu, dictate in principal de competitia preturilor, de economia de masa. Pretul benzinei nu poate fi mult diferit in Lotru fata de cel din Bucuresti, totusi diferenta de pret nu poate acoperi diferenta de profitabilitate, mult mai mare in Bucuresti datorita volumului vanzarilor. Ceea ce face ca decizia de a infiinta o benzinarie in Bucuresti sa fie mai atractiva decat investitia din Lotru, explica Viorel Bitu. Prin urmare, conchide el, in urmatorii 100 de ani nu cred ca alt oras din Romania va lua locul de lider al Bucurestiului.

Cat de mult conteaza pozitionarea geografica a afacerii? Nu prea, daca esti reprezentat in Bucuresti, spune Gheorghe Ciubotaru, directorul general si proprietarul companiei botosanene Electroalfa: filiala de productie din Bucuresti este cea mai activa si dezvoltata financiar din cele 11 pe care le detine compania. Adaptabilitatea manageriala a permis Electroalfa sa depaseasca localizarea din extremul nordic al Romaniei si neajunsurile legate de aceasta, adevarata problema constituind-o in prezent forta de munca, de oriunde ar fi aceasta: in provincie, sustine Ciubotaru, exista bariere mentale care blocheaza relocarea fortei de munca si mobilitatea oamenilor. Pe de alta parte, crede el, provincia va acapara cea mai mare parte a investitiilor viitoare. Aceasta opinie se intemeiaza pe mai multe aspecte. In primul rand, investitiile din Bucuresti sunt mai scumpe si greu de realizat, pentru ca spatiile si forta de munca sunt putine si scumpe. In al doilea rand, planurile de dezvoltare a infrastructurii au ca tinta in principal provincia: aproape toate aeroporturile au devenit internationale, se dezvolta retele rutiere din Transilvania sau Moldova, se dezvolta parcuri tehnologice in mai toate orasele mari.

Provincia, cum explica mai plastic brasoveanul Iuliu Miklos, patronul grupului de firme Mikim, iti permite sa vezi lucrurile mai curat, lipsite de cenusiul cu care este de multe ori asociat Bucurestiul. Transilvania va deveni o tinta predilecta a investitorilor, din cauza apropierii geografice, dar si de mentalitati, cu vestul Europei, apreciaza Miklos, care plaseaza Brasovul, intr-un top al dezvoltarii potentiale, pe locul al treilea dupa Timisoara si Cluj, la egalitate cu Constanta.

Topul realizat de Iuliu Miklos se refera la mari aglomerari urbane romanesti, care au intrat oricum in atentia investitorilor, a marilor lanturi de retail sau a publicitarilor. Ce facem cu restul? La o prima analiza s-ar parea ca principala solutie pentru reducerea decalajelor o reprezinta alocarea cu prioritate catre zonele sarace a resurselor financiare, atat publice, cat si europene. Dar poate mai important este climatul de afaceri, in care includem si atitudinea proinvestitionala a autoritatilor locale, spune Ion Ghizdeanu.

Totusi, romanii se dovedesc repetenti la capacitatea de a dezvolta si sustine programe, deci personal sunt sceptic ca exista o sansa practica de a sustine prin programe politice dezvoltarea unor zone, spune Viorel Bitu de la Synergizer. Scepticismul lui Bitu nu este impartasit de Gheorghe Ciubotaru sau de Iuliu Miklos, care mizeaza fie pe initiative locale si cresterea gradului de independenta administrativa, fie pe deplasarea naturala a interesului investitorilor, mereu in cautare de ceva mai convenabil pentru afacerea lor.

Inima economica a Europei o constituie o zona denumita Blue Banana, care incepe undeva in sudul Marii Britanii si coboara spre Milano. Zona, care nu tine cont de granite sau separari de orice alta natura, include Londra, Bruxelles, Frankfurt, Basel si Zürich si inseamna una din cele mai mari concentrari mondiale de bani, industrie si oameni. Concentrarea activitatilor este o realitate dovedita chiar si de simpla reprezentare pe harta a PIB/capita realizat de diversele regiuni: cu cat este mai mare distanta fata de inima economica a Europei, cu atat indicatorul scade. Iar din acest punct de vedere, asa-numitul indicele de perificitate al Romaniei – cat de periferica este pozitia sa in raport cu nucleul economic al continentului – este aproximativ acelasi cu cel al Spaniei. Foarte frumos deci. Cand se vor apropia si restul indicatorilor?

January 23, 2007
Studiu de caz

PIB – Dublu sau nimic

11.694 EURO valoarea estimata a PIB/locuitor in Bucuresti peste doi ani, reprezentand 206,3% din media pe tara. Un raport supraunitar mai au doar regiunea Vest (114,8%) si regiunea Centru (107%), unde PIB/locuitor va depasi in 2008 nivelul de 6.476 euro, respectiv 6.151 euro. In urmatorii doi ani, diferentele privind produsul intern brut pe locuitor dintre Bucuresti si celelalte regiuni ale tarii se vor adanci. Capitala este creditata cu un potential peste media nationala (6,5% in 2007 si 6,3% in 2008), CNP anticipand o crestere economica de 7,2% in acest an si de 6,8% in 2008.

Salarii centrale

31% cresterea salariilor in Bucuresti in perioada 2007-2008, peste media nationala. Cele mai mici castiguri ar urma sa fie inregistrate in judetele din regiunea Centru, cu aproape 12% mai putin decat valoarea medie pe tara. Diferentele salariale intre regiuni se vor mentine in urmatorii doi ani, angajatii din Bucuresti urmand sa fie in continuare cel mai bine remunerati, iar cei din centrul si estul tarii vor ramane cu salarii sub medie. Castigul salarial mediu net se va plasa in acest an la 948 de lei (268,6 euro), fata de 848 de lei (240,5 euro) in 2006, pentru ca anul viitor sa ajunga la 1.064 de lei (303,1 euro). Cel mai mic salariu va fi obtinut in regiunea Centru, cu 840 de lei (238 de euro), la polul opus plasandu-se Bucurestiul, cu 1.241,5 lei (351,7 euro).

Comert exterior – Triplu sau nimic

18,2 MLD. EURO valoarea importurilor estimate pentru regiunea Capitalei in urmatorii doi ani. Bucurestiul va fi pe primul loc in topul celor mai mari importatori din Romania, valoarea importurilor urmand sa fie de peste trei ori mai mare decat pentru urmatoarea clasata, regiunea Centru. Valoarea totala a exporturilor Romaniei va ajunge in acest an la 46,1 miliarde de euro, iar in 2008 la 52,3 miliarde de euro. Analistii au calculat deficitul comercial din 2007 la 15,5 miliarde de euro si pentru 2008 la 17,5 miliarde de euro.

Balanta dezechilibrata

75% din deficitul total al Romaniei este reprezentat de deficitul balantei comerciale a Bucurestiului. Capitala detine peste 20% din volumul exportului national si aproape 40% din cel al importului. Singurele regiuni care vor inregistra excedent comercial, atat in 2007, cat si in 2008, vor fi Sud-Vest si Vest. Daca in cazul primei zone este vorba despre un nivel redus al exporturilor – 1,3 miliarde euro estimate pentru 2007 si 1,4 miliarde euro in 2008 – regiunea Vest se va remarca printr-o activitate accentuata atat la export, cat si la import.

January 23, 2007
Comertul inghite 1 mld. euro investitii

Doar investitiile din energie si domeniul bancar pot rivaliza cu cele din comert, care vor depasi un miliard de euro in intervalul 2006-2007, conform calculelor BUSINESS Magazin.

Cursa contra cronometru a inaugurarilor in care s-au lansat retelele de magazine va atinge apogeul in 2007. Pana la sfarsitul anului, aproape 100 de noi hipermarketuri, supermarketuri, discountere si spatii cash & carry promit sa coloreze harta comertului romanesc specializat in bunuri de larg consum. Care sunt companiile care au facut cele mai mari investitii in 2006 si ce planuri au pentru anul in curs?

Lider al clasamentului realizat de BUSINESS Magazin, cu investitii totale de circa 140 de milioane de euro, este reteaua real, divizia de hipermarketuri a grupului german Metro. Intrat pe piata abia in luna martie a anului trecut, real a deschis pana acum nu mai putin de opt magazine, adica mai multe decat principalul sau concurent – Carrefour – care are deja o istorie de sase ani pe piata si a carui retea numara acum sapte hipermarketuri. Cu sapte inaugurari programate pentru anul acesta, real isi va pastra ritmul de extindere, iar investitiile programate vor fi cam la acelasi nivel ca si anul trecut, respectiv 140 de milioane de euro, declara John Rix, directorul general al real Romania. Tot el spune insa ca la final de an s-ar putea ca acestea sa fie chiar mai mari. Cu aceasta suma, reteaua germana isi va mentine si in 2007 prima pozitie in topul celor mai mari investitori din comert si va ajunge sa detina 21 de magazine pana la sarbatorile de Craciun din 2008, spune Rix, care paraseste pozitia de director general al companiei de la 1 februarie. Locul sau va fi luat de olandezul Tjeerd Jegen care a fost, in ultimii trei ani, vicepresedinte de vanzari pentru Europa Centrala la Ahold, companie care ocupa locul 11 in 2006 in topul celor mai mari comercianti europeni, conform unui studiu realizat de Planet Retail.

John Rix a detinut fraiele real vreme de doi ani, fiind nu doar artizanul expansiunii companiei pe piata, ci si cel care a convins board-ul grupului german Metro ca dezvoltarea formatului de hipermarket pe aceasta piata nu poate da gres. In martie 2004, isi aminteste Rix, a venit in Romania pentru prima oara si a stat aici vreme de o luna pentru a se familiariza cu piata. Sarcina sa din acel moment era sa intocmeasca o lista cu cinci tari in care sa se extinda real. E usor de banuit ca in capul listei s-a aflat Romania, iar ceea ce l-a convins pe Rix a fost, in afara de factorii palpabili – numarul de locuitori, evolutia retelei Metro Cash & Carry si concurenta redusa pe segmentul de hipermarket – faptul ca la ora 10 seara un hipermarket era plin de cumparatori. In decembrie 2004, Rix a primit girul conducerii grupului pentru extinderea in Romania, dupa 15 luni deschidea primul magazin la Timisoara (martie 2006), apoi inca sapte in urmatoarele noua luni.

Ritmul inaugurarilor si investitiile aduse in piata de real rivalizeaza acum in mod direct doar cu reteaua germana Kaufland, care a investit in 2006 circa 110 milioane de euro pentru a deschide 14 magazine. Planurile pentru 2007 vizeaza o suma similara, pentru ca reteaua se va mari cu cel putin 10 noi magazine, iar investitia pentru fiecare unitate se plaseaza intre 5 si 10 milioane de euro, in functie de pretul terenului, spune Günter Grieb, director general al Kaufland Romania. Bugetul pentru acest an prevede si cheltuielile dedicate extinderii sediului logistic al companiei, spune Grieb.

Kaufland s-a pozitionat pe piata romaneasca drept hipermarket de tip discount, avand magazine cu o suprafata intre 3.000 si 5.000 mp si o gama redusa de produse la preturi mici. Pe termen mediu, Kaufland doreste sa aiba o retea de 50 de magazine, dar Grieb afirma ca nu stie cand se va incheia faza de expansiune rapida. In definitiv, comenteaza directorul general al Kaufland, pe piata de origine (Germania) reteaua continua sa deschida si acum magazine, la 75 de ani de la prima inaugurare.

Pe locul al treilea in topul investitiilor din 2006 se plaseaza Auchan, care a deschis pana acum doar un singur hipermarket in Capitala, in urma unei investitii de 40 de milioane de euro. In 2007, Auchan candideaza la un loc fruntas in top, avand planificata o investitie de 160 de milioane pentru patru noi magazine – in Bucuresti (cartierul Berceni), Targu-Mures, Cluj-Napoca si Pitesti, conform directorului general al Auchan Romania, Regis Mougel. Cu toate acestea, Auchan nu este singurul investitor in spatiile unde este prezent, spre deosebire de seniorul pietei romanesti, Carrefour, care este proprietar al spatiilor in care functioneaza. Prin urmare, si investitiile directe sunt mai consistente, iar povara acestora apasa doar pe umerii retailerului, spre deosebire de Auchan, care a inaugurat primul magazin intr-un spatiu inchiriat.

Reteaua Carrefour numara acum sapte magazine, la sase ani de la intrarea pe piata, moment care a marcat si primul contact al cumparatorului roman cu reteta hipermarketului – magazin definit, pe scurt, ca avand totul sub un singur acoperis. Francezii care au avut vreme de cativa ani avantajul primului venit pe piata anunta acum ca-si accelereaza ritmul de extindere, planuind sa deschida cel putin trei magazine pe an, conform directorului de marketing al Carrefour, Andreea Mihai. Astfel, destinatiile pentru anul in curs sunt Iasi (cu doua magazine) si Cluj, investitia dedicata fiecarui hipermarket al retelei franceze fiind de aproximativ 20 de milioane de euro. Francezii vor apasa si mai adanc de-acum pe pedala extinderii, pe de-o parte datorita puterii financiare a grupului, spune Mihai si, in al doilea rand, datorita potentialului Romaniei, ritmului sau de crestere economica si integrarii sale in UE.

In 2006, reteaua lor a crescut cu doar doua magazine, dar chiar si asa Carrefour ramane liderul pietei de hipermarketuri in termeni de vanzari. Cifra de afaceri a companiei a depasit anul trecut 600 de milioane de euro, ceea ce inseamna o crestere de 39% fata de 2005. Astfel, conform ultimelor informatii oficiale, Carrefour s-a incadrat in previziunile facute la jumatatea anului trecut: desi cifra de afaceri pe Romania anuntata pe site-ul grupului francez (www.carrefour.com) a fost de 536 de milioane de euro, ea se referea doar la rezultatele pe primele 10 luni ale anului trecut, a anuntat grupul intr-un comunicat de presa.

Febra deschiderilor nu este rezervata doar operatorilor de magazine de mari dimensiuni, ci a cuprins si companiile care au in portofoliu supermarketuri sau magazine cu discount. Reteaua Plus a deschis anul trecut 22 de magazine noi, investitia dedicata acestora fiind de 35 de milioane de euro. Bugetul alocat pentru anul in curs este si mai mare (45 de milioane de euro), deoarece compania vrea sa deschida 30 de magazine, investitia medie fiind de circa 1,5 milioane de euro. Compania, intrata pe piata in toamna anului 2005, marseaza pe strategia extinderii agresive pentru a obtine in cel mai scurt timp o acoperire nationala si pentru a mari cota de piata, afirma Ioana Marginean, directorul de marketing al retelei. Dezvoltarea rapida a retelei are sens cu atat mai mult cu cat Plus poate exploata acum situatia primului venit, avand in vedere ca in majoritatea oraselor mici si mijlocii comertul modern lipsea cu desavarsire, spune Marginean, referindu-se la zonele in care Plus a intrat deja. Extinderile ar trebui sa permita, conform reprezentantilor companiei atingerea pragului de break-even (cand compania devine profitabila) la trei ani de la intrarea pe piata, adica in 2008.

Reteaua de supermarketuri Billa, membra a grupului german Rewe, aflata deja de ani buni pe profit – peste 11 milioane de euro in 2005 fata de 6,5 milioane in 2004 – s-a prins si ea in hora extinderii. Lantul numara acum 22 de magazine, din care patru deschise in 2006, iar pentru anul in curs, Wolfgang Janisch, director general al Billa Romania, se asteapta sa inaugureze intre 8 si 10 magazine, dintre care trei sunt deja in constructie si patru sunt in faza de proiectare. Conform informatiilor din piata, investitia medie necesara pentru un supermarket este de 5 milioane de euro, ceea ce plaseaza bugetul Billa dedicat expansiunii intre 40 si 50 de milioane de euro pentru 2007.

Membra a aceluiasi grup german Rewe, si reteaua de magazine cash & carry Selgros isi continua expansiunea, desi 2007 nu marcheaza o accelerare vadita. Trei noi magazine, care se traduc in investitii de 45 mil. euro, urmeaza dupa un an in care lantul s-a marit cu doua magazine. Unul dintre cele mai importante avantaje ale extinderii rapide tine de disponibilitatea terenurilor in zone potrivite, la preturi care – desi au crescut mult fata de anii trecuti – inca nu au ajuns la nivelul din Europa de Vest, spune Pia Krauss, director de marketing la Selgros Romania.

Dar strategia de extindere agresiva pune in umbra echilibrarea costurilor cu veniturile, iar accentul cade pe investitii – cat mai multe in timp cat mai scurt. De aceea, pe aceasta carte pot miza doar companiile cu forta financiara mare. De acest avantaj nu pot beneficia, spre exemplu, companii romanesti ca Pic sau Trident care – oricat de ambitioase ar fi planurile lor de extindere – nu au resursele financiare necesare. Cu atat mai dificila este dezvoltarea pentru o companie mica din comert cu cat nu doar banii sunt o problema. Dublarea numarului de magazine in cativa ani implica o cerere de forta de munca pe masura. Gasirea si educarea oamenilor potriviti pentru magazine este, in opinia directorului general al Billa Romania, cea mai mare dificultate a companiei.

Dar reversul medaliei este suficient de promitator pentru a gasi solutii in toate piedicile expansiunii: dezvoltarea rapida asigura unei companii cele mai bune amplasamente, spune Janisch. Or, rolul jucat de amplasare este atat de important in retail, incat poate face diferenta intre pierdere sau profit. Un alt plus in favoarea extinderii rapide este dat de pretul platit pe terenul necesar unui magazin – pret cu atat mai redus cu cat un lant de magazine vine mai devreme sa solicite terenul respectiv. Reteaua real, spre exemplu, are deja rezervate spatii pentru inca 13 magazine, principalul avantaj al acestei strategii fiind, sustine John Rix, faptul ca am obtinut cele mai bune spatii pentru magazine la cele mai bune preturi. Orice alta companie care se pregateste acum sa intre in orasele in care real si-a asigurat deja pozitiile va avea o locatie mai putin buna, la un pret mai mare.

January 23, 2007

Cine liciteaza mai mult

Companiile de pe piata comertului isi continua extinderea rapida, evidentiata de numarul tot mai mare de magazine (totalul hipermarketurilor ar urma sa ajunga in 2007 de patru ori mai mare decat in 2005) si de sumele aruncate in joc.

Compania	Investitie 2006 (mil. euro)	Investitie 2007 (mil. euro)
Real	140	140
Kaufland	110	120
Carrefour	40	60
Auchan	40	160
Plus	35	45
Selgros	30	45
Cora	20	NA
Billa*	20	50

Sursa: companiile

*estimare BUSINESS Magazin conform informatiilor din piata

January 23, 2007

BANCI: Satul, ultima frontiera in calea bancilor, capituleaza cu pasi marunti

Se lauda cu retele de sute si sute de unitati, dar pentru multe banci mediul rural si orasele de dimensiuni mai mici sunt un taram pe care n-au indraznit inca sa puna piciorul. Schimbarea se intrezareste insa la orizont.

Lesne de inteles ca atunci cand investesc mai bine de 150.000 de euro intr-un punct de lucru (cat costa deschiderea unei unitati bancare dintre cele mai mici, cu doar 1-2 angajati), bancherii asteapta si un castig pe masura de pe urma lui. Iar zonele rurale, in care mare parte din populatie traieste inca din autoconsum, iar nivelul veniturilor e departe in multe cazuri chiar si de minimul inregistrat pe cap de orasean, castigurile nu sunt dintre cele mai promitatoare. Asa se face ca, dintr-o retea bancara de peste 4.400 de unitati, cat avea intreg sistemul bancar la finele lui 2006, mai putin de o mie sunt plasate in afara marilor orase.

Dar lucrurile se schimba, iar bancherii incep sa se uite cu ceva mai mult interes si peste granita marilor orase. Simplist, cel putin doua sunt motivele pentru care si localitatile cu mai putin de 50.000 de locuitori (granita de netrecut pana de curand) devin si ele interesante pentru banci. Pe de o parte, agricultura romaneasca asteapta, in perioada 2007-2009, infuzii de aproape cinci miliarde de euro din fonduri europene, fara a mai pune la socoteala celelalte programe destinate dezvoltarii ei. Bani care pe de o parte va trebui distribuiti si insotiti de cofinantare prin credite bancare – si, poate mai important decat atat, vor crea gustul si nevoia pentru servicii bancare suplimentare. Pe de alta parte, dupa mai bine de doi ani in care romanii ce muncesc in tari straine au trimis si au consumat in Romania miliarde de euro (cu precadere in sate si orase mici, de unde au plecat cei mai multi la munca), gradul de bunastare a crescut si el.

Motivatia (cel putin teoretica sau de perspectiva) exista, asadar, iar primii pasi au fost deja facuti – mai ales de bancile mari, cu retele importante. Pana una-alta, din circa 40 de banci, cate numara sistemul bancar in prezent, sapte sunt prezente si in mediul rural, conform unui studiu recent realizat de site-ul www.no-cash.ro. Prezente mai importante (dar fara sa depaseasca insa nici una cateva zeci de unitati in aceste zone) aveau, potrivit aceleiasi surse, BCR, BRD, Banca Carpatica si Raiffeisen Bank. De departe, CEC ramane fruntasa, in conditiile in care din cele aproape 1.400 de sucursale, mai mult de jumatate sunt in mediul rural.

Cum se impaca insa nevoia de a tine sub control costurile (sub presiunea extinderii agresive a retelelor de sucursale, dar si a reducerii marjelor de profit) cu dorinta de a cuceri noi teritorii, unde insa clientii sunt sensibil mai putini, iar castigurile pe masura?

Inovand, raspunde Sorin Popa, directorul general adjunct al BRD-Société Générale, banca ce a lansat, spre finele anului trecut, asa-numitul proiect plug and bank. Inventia lor este, de altfel, una destul de simpla. Practic, ei folosesc pentru a-si construi prezenta in sate sucursale de mici dimensiuni, de 30-50 de metri patrati, prefabricate si asamblate la fata locului. Asemanatoare unor mini boutique-uri ceva mai mari, sucursalele BRD de acest fel ofera toate categoriile de produse si servicii bancare din portofoliul bancii, subliniaza Popa. Iar costurile sunt, in acest caz, considerabil mai mici decat in cazul unei sucursale obisnuite: intre 70 si 90 de mii de euro, explica Popa pentru BUSINESS Magazin. Avantajele unui astfel de concept, inregistrat deja de BRD ca marca proprie, sunt evidente, sustine directorul general adjunct al bancii: personalul necesar pentru operarea unei astfel de sucursale este de 0-2 persoane, dat fiind ca fiecare este echipata si cu automat bancar, iar amplasamentul este mai usor de gasit si mai ieftin. BRD concesioneaza sau cumpara terenul pe care instaleaza sucursala. La finele anului trecut, reteaua BRD (de aproape 600 de unitati in toata tara) numara circa 50 de astfel de sucursale. Cu mai bine de un sfert din activele sistemului bancar in administrare, Banca Comerciala Romana are doar 13 sucursale in mediul rural, potrivit studiului citat anterior, in timp ce Raiffeisen Bank, ocupanta locului al treilea din topul bancar (in functie de active), avea doar cinci sedii in mediul rural. Si aceasta desi, la capitolul extindere teritoriala, ambele banci au fost anul trecut extrem de active: BCR a deschis doar in 2006 peste o suta de noi unitati, in timp ce Raiffeisen si-a completat reteaua cu 51 de sucursale, ajungand la 265 in prezent.

In 2007 vrem sa mai deschidem inca o suta, spune Razvan Munteanu, vicepresedinte pentru divizia de retail la Raiffeisen Bank. Totusi, desi adauga ca este posibil ca banca sa deschida noi unitati si in orasele cu mai putin de 50.000 de locuitori, nu exista o strategie specifica pentru aceste regiuni, recunoaste Munteanu. Atunci cand se decide deschiderea unei noi sucursale, in calculele bancii primeaza dimensiunea localitatii si densitatea de unitati ale concurentei. Evident, ne intereseaza si nivelul de venituri din zona respectiva, adauga bancherul, sustinand ca daca, tragand linie si adunand, calculele dupa aceste criterii duc banca spre zona rurala, mergem si acolo. Prudenta sa e justificata de costurile mari pe care le implica deschiderea unei noi unitati: intre 150 si 400 de mii de euro, in functie de dimensiune. Ca alternativa la sucursala clasica, Munteanu spune ca mediul rural poate fi abordat si prin agentii mai altfel: cu program de doar cateva ore pe zi sau cateva zile pe saptamana, pentru optimizarea costurilor.

O piata ce concentreaza insa circa 10 milioane de clienti potentiali, cat numara populatia rurala a Romaniei (aproape jumatate din total), nu poate fi ignorata, chiar daca pentru moment investitiile nu prea par a se justifica in planurile bancherilor. Dar oportunitati exista, este de parere Dorel Piti, director executiv de retea la Bancpost – banca ce, desi a incheiat anul 2006 cu peste 200 de sucursale si isi propune pentru jumatatea lui 2007 sa ajunga la 280, nu prea e prezenta in zona rurala. De fapt, dupa cum arata studiul no-cash, Bancpost detinea anul trecut doar doua unitati in mediul rural, restul fiind concentrate in urban.

Mai exista insa si alte canale de vanzare, exceptand clasica – si costisitoarea – unitate de mortar si caramida. Pentru o parte, solutia se numeste forta mobila de vanzare; presedintele BCR, Nicolae Danila, anunta spre exemplu la finele anului trecut ca are in vedere agenti de vanzare pentru a acoperi mai bine si zona rurala. Lista bancilor ce-si vand creditele prin agenti este insa mult mai lunga (chiar daca obiectivul nu e neaparat zona rurala, ci inca acoperirea marilor orase): HVB Tiriac Bank, ABN Amro sau Raiffeisen Bank. Pentru altii, solutia vine din parteneriate – unul dintre preferatii bancherilor dovedindu-se (intemeiat, prin prisma celor peste 7.000 de unitati din intreaga tara) Posta Romana. Lista parteneriatelor Postei include Bancpost, Raiffeisen Bank, Raiffeisen Banca pentru Locuinte, Citibank, BRD Finance, ABN Amro.

Pentru altii, prezenta permanenta nu este obligatorie atunci cand vine vorba despre zonele rurale. Spre exemplu, incepand din februarie anul trecut, ProCredit Bank a abordat aceasta regiune prin utilizarea unui microbuz, asa – numitul Credit Mobil. Acesta se deplaseaza in zonele in care banca nu este prezenta cu sucursala sau cu agentie, promovand creditele agricole. In prezent, in cadrul programului au ajuns sa functioneze patru astfel de microbuze. Rezultatele sunt, spun oficialii ProCredit pentru Business Magazin, incurajatoare: cu o valoare medie de aproximativ 3.500 de euro, volumul creditelor in derulare acordate intreprinzatorilor din mediul rural era de aproximativ 18 milioane de euro in decembrie 2006.

Mai in forta sau cu mai multa precautie, bancherii fac, asadar, primii pasi si catre zonele total ignorate pana in prezent. De lucru mai e insa mult, in conditiile in care un calcul simplu arata ca cele mai putin de o mie de unitati din mediul rural echivaleaza, de fapt, cu un raport de o unitate la aproape 11.000 de locuitori.

January 23, 2007
Invadam Europa pe rotile noastre?

Aderarea era privita de multi dintre dealerii auto cu teama, existand posibilitatea unei invazii de masini ieftine din vestul Europei. Ce ar fi insa daca dealerii romani ar incepe sa invadeze Europa?

Michael Schmidt, proprietarul Automobile Bavaria, importatorul grupului BMW in Romania, ar putea realiza anul acesta afaceri de 200 de milioane de euro. Numai ca, spre deosebire de anii precedenti, la cifra de afaceri ar putea contribui, pe langa dealerii din Bucuresti si provincie, si unul din Germania. Suntem in discutii privind preluarea unui dealer auto in sudul Germaniei. Este o ocazie buna si ar putea aduce sinergii importante. Am putea trimite oamenii la scolarizare in Germania, explica Michael Schmidt, care este si director general al Automobile Bavaria.

El spune ca avea de mult in plan o astfel de miscare. Acum s-a ivit insa oportunitatea si as avea ocazia sa o pun in practica, iar daca experimentul va functiona, am putea repeta experienta si in alte orase din strainatate, explica Schmidt, un sas nascut in Romania si care a emigrat impreuna cu familia in Germania in urma cu 25 de ani, pentru a se intoarce in tara dupa Revolutie.

Cazul lui Schmidt nu este singular; si alti dealeri auto locali sunt tentati sa aplice aceeasi reteta, sesizand momentele mai putin favorabile pe care le traverseaza piata auto vest-europeana. Altfel spus, si pe piata auto, la fel ca in multe alte domenii, cand lucrurile nu merg bine, poti sa cumperi ieftin. Ne-am crescut permanent numarul de marci pe care le distribuim, iar acum, odata cu cresterea volumelor de vanzari si deschiderea granitelor, se justifica o iesire in afara. Exploram posibilitatea achizitiei unui dealer din Europa de Vest, mai ales ca astfel am putea cumpara know-how, spune Nicolae Sorescu, director general al grupului Radacini, care estima pentru anul trecut afaceri de 80-90 de milioane de euro din vanzarea de masini.

Pana la momentul unei potentiale achizitii a unui dealer din strainatate, Radacini se va concentra, potrivit lui Sorescu, pe extinderea portofoliului de branduri. Vindem acum marci precum Daewoo, Opel, Chevrolet sau Subaru si in scurt timp vom incepe sa vindem si Mazda. Mai mult, in toamna sper sa incepem sa vindem si Saab, in urma unei investitii pe care o vom face intr-un centru la Constanta, sustine Sorescu.

De altfel, strategia grupului Radacini, detinut de omul de afaceri de origine iraniana Ali Madadi, vizeaza concentrarea din acest an in mod deosebit pe segmentul auto, dupa ce a renuntat la activitatea de import si distributie de CD-uri si DVD-uri (marca Raxon) si productia de sosuri de tomate (sub marca Picnic). Si asa cea mai mare parte a afacerilor grupului (peste trei sferturi, potrivit datelor disponibile – n. red.) era reprezentata de divizia auto. Am decis doar ca este momentul sa acceleram investitiile in acest segment, adauga Sorescu, care include pe lista viitoarelor locatii de dealership-uri orase precum Brasov sau Braila.

Extinderea in cat mai multe orase de provincie este acum cuvantul de ordine pentru tot mai multi importatori si dealeri auto, in conditiile in care vanzarile din Capitala isi tempereaza an de an ritmul de crestere. Astfel, daca in urma cu trei-patru ani vanzarile dealerilor din Bucuresti reprezentau aproximativ 50% din intreaga piata auto (in cazul anumitor marci de import, mai ales cele din gama superioara, ponderea urca chiar si la 60% sau chiar mai mult), dupa primele zece luni ale anului trecut dealerii din Capitala vandusera 80.000 de autoturisme (sau 38% din total).

Iar procentul real al vanzarilor din Bucuresti este chiar mai mic, spun jucatorii din domeniu, daca luam in calcul faptul ca nu toate orasele sunt acoperite. Altfel spus, in lipsa unui dealership Mercedes la Giurgiu, un potential client din acest oras ar putea sa isi cumpere o astfel de masina de la unul dintre centrele din Capitala.

Pe de alta parte, in cazul unei retele foarte extinse, cum este cazul Dacia, ponderea Bucurestiului in totalul vanzarilor se reduce pana la aproximativ 33%-34%, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).

Este tot mai evident ca avem nevoie de o acoperire cat mai completa a tarii, mai ales in cazul unei marci populare (cum este cazul Dacia – n. red.). Avem cea mai mare retea de dealeri dintre marcile de pe piata (aproape 90 de dealeri acoperind toate judetele tarii – n. red.), dar trebuie in continuare sa ne extindem, sustine Jacques Daniel, director comercial al Dacia. El spune ca pe langa cei zece dealeri noi din 2006, reteaua se va extinde cu alti 14, pentru care au inceput lucrarile de constructie.

Chiar si in conditiile cresterii sustinute a retelei, directorul comercial al Dacia nu a reusit anul trecut sa stopeze declinul vanzarilor. Cu aproape 108.000 de masini vandute anul trecut in Romania (mai putin cu 5.500 decat in 2005), Dacia a inregistrat primul regres din ultimii cinci ani, insa si-ar putea relua ritmul de crestere de anul acesta, odata cu lansarea utilitarei din familia Logan.

In schimb, dealerii de masini din import au bifat in 2006 un nou record istoric de vanzari, importurile depasind in premiera vanzarile de masini romanesti. Iar aceasta se simte deja in conturile importatorilor, care au ajuns sa faca afaceri de sute de milioane de euro si profituri de zeci de milioane. Insa profiturile trebuie mai departe reinvestite in extinderea stocurilor de piese de schimb si mai ales a retelei de centre integrate, care au devenit din ce in ce mai scumpe, pe masura ce pretul terenului a crescut, spun analistii pietei auto.

Am investit pana acum 20 de milioane de euro in dezvoltarea retelei de showroom-uri si centre de service BMW, afirma directorul general al Automobile Bavaria. Spre deosebire de alti importatori auto, Schmidt a decis sa se implice puternic nu doar in import si distributie, ci si in comertul cu amanuntul, dealerii detinuti de omul de afaceri reprezentand 90% din vanzarile BMW. Pana la urma, in retail sunt marjele de profit si mai putin in import si distributie, explica Schmidt.

O strategie duala – import si distributie pe de o parte si retail pe de alta – a ales si omul de afaceri Ion Tiriac. Divizia auto a grupului de firme al lui Ion Tiriac include deja dealeri in Bucuresti, Brasov, Cluj, Timisoara, Iasi si Oradea. Omul de afaceri s-a protejat astfel de situatia in care producatorii pe care ii reprezenta, precum Ford, Mazda sau DaimlerChrysler, decideau ca volumele de vanzari realizate erau suficiente pentru a-si infiinta o filiala proprie care sa preia importul si distributia.

Acest lucru s-a intamplat deja cu Mazda si DaimlerChrysler. Numai ca daca grupul germano-american a decis sa faca un joint-venture cu Autorom, fostul importator din Romania (companie controlata de Ion Tiriac), japonezii de la Mazda, nemultumiti de faptul ca vand aproximativ 400 de masini pe an in Romania, au decis sa preia in totalitate activitatile privind reprezentarea marcii pe piata locala.

Miscarea japonezilor (care detineau mai putin de 0,5% din piata romaneasca, valoare cu mult sub cota de piata din Europa) face parte din strategia lor de pozitionare in Europa Centrala si de Est. Mazda a infiintat inca de anul trecut Centrul pentru Europa de Sud-Est (Mazda CSEE), cu sediul in Austria, care coordoneaza activitatea din piete precum Austria, Ungaria, Slovenia, Croatia, Cehia, Slovacia Romania, Bulgaria sau Serbia.

Aceasta nu inseamna ca omul de afaceri roman renunta la marca japoneza, el detinand Mazrom Motors, cel mai mare dealer al Mazda, potrivit informatiilor disponibile.

Singurul grup pentru care Tiriac detine in intregime importul si distributia ramane Ford, americanii anuntand insa ca odata ce vanzarile depasesc pragul de 10.000 de masini, ar putea sa isi deschida o filiala proprie. Pragul a fost depasit anul trecut si, in plus, Ford este unul dintre candidatii creditati cu mari sanse in preluarea fabricii Daewoo de la Craiova.

Schema Tiriac Auto, de dezvoltare in paralel a unei structuri de distributie, dar si de retail, a fost urmata si de Porsche Romania, reprezentantul grupului Volkswagen pe piata locala. Dezvoltata de unul dintre fostii manageri ai grupului Tiriac, Brent Valmar, Porsche Romania a ajuns cel mai mare importator de pe piata locala, insa si-a extins activitatile de retail doar in Capitala.

Dar situatia este pe cale sa se schimbe, zonele cu putere economica din afara Capitalei atragand atentia companiei. Pana acum, reteaua actuala de dealershipuri (peste 80 in toata tara – n. red.), din care patru proprii in Bucuresti, a facut fata nevoilor pietelor locale pe care le deservesc. Dar, data fiind evolutia si dinamica domeniului auto in ultimii ani, precum si perspectiva pentru urmatorii ani, se simte nevoia unor noi centre auto, explica recent Dana Cortina, director general al Porsche Romania, responsabil pentru dezvoltarea retelei de dealeri.

Compania spune ca s-a concentrat asupra Bucurestiului deoarece zona aducea 65% din vanzari. Acum a sosit momentul sa investim si in tara. Zone cu un grad de motorizare deja ridicat – ma gandesc la Timisoara, Constanta, Brasov, Iasi si Cluj – au devenit foarte interesante din perspectiva dezvoltarii afacerii de distributie de masini, adauga directorul general al companiei care a incheiat anul trecut cu vanzari de peste 43.500 de masini, ceea ce ar putea urca afacerile companiei la aproape 700 de milioane de euro. Extinderea dealership-urilor este in aceste conditii o oportunitate. Care sunt insa riscurile? In primul rand este vorba de investitii importante. Un dealership trebuie facut acum la anumite standarde si aceasta inseamna bani multi, explica Schmidt.

Investitia pentru un centru auto incepe de la 1-1,5 milioane de euro (numai constructia) in cazul unui showroom si poate ajunge la 10 milioane de euro sau chiar mai mult in cazul unui centru integrat, care include showroom-uri pentru mai multe marci si service-uri dedicate.

Un astfel de centru integrat, situat in zona Baneasa, a implicat o investitie de 10 milioane de euro din partea importatorului local al BMW, in timp ce Porsche Romania a anuntat ca va investi 12 milioane de euro intr-un complex auto de peste 50.000 de metri patrati pentru marcile de lux Audi, Porsche si Bentley.

Este greu pentru un investitor sa inceapa acum sa intre in acest domeniu. Noi avem avantajul ca am rulat deja multe masini si activitatea de service ne aduce profituri care permit o amortizare mai rapida a investitiei. O dovada este faptul ca, desi am deschis complexul din zona Baneasa, veniturile din activitatea de service ale centrului din zona Soselei de Centura nu s-au diminuat deloc, explica Michael Schmidt.

In plus, spun dealerii de masini, pretul manoperei va creste in urmatorii ani, urmand sa se apropie de situatia din Europa de Vest. Aceasta va face ca investitiile in comertul cu masini in Romania sa aduca la orizontul urmatorilor ani, ca si pana acum, randamente superioare vestului Europei. Iar faptul ca Romania are unul dintre cei mai redusi indici de motorizare (numarul de masini raportat la populatie) nu face decat sa creasca optimistul oamenilor de afaceri, care dupa ce au realizat averi din alte afaceri, se orienteaza catre vanzarea unuia dintre cele mai aspirationale produse, asa cum il numea Brent Valmar.

Pe de alta parte, declansarea unui razboi al preturilor intre dealerii aceleiasi marci, dupa modelul deja consacrat in vestul Europei, va determina o diminuare a marjelor de profit rezultate din vanzarea de masini. Iar atunci doar un model de business sanatos (si o mare baza de clienti care sa vina cu masinile pentru service) va face diferenta si va permite dezvoltarea afacerii.

January 23, 2007
PE AGENDA
- Ianuarie: Astra Film Fest – 365 de ferestre catre lume si premiere teatrale.
- Februarie: 26 si 27- Scala din Milano la sala Thalia din Sibiu.
- Martie: Sibiul virtual prin proiectul Binarium, care va fi lansat pe Internet.
- Aprilie: Muzeul Astra va inaugura un Etno Parc care sa stimuleze creativitatea copiilor.
- Mai: Festivalul International de Teatru si Sibiu Jazz Festival (cel mai vechi de acest fel din tara).
- Iunie: Festivalul European al Animatiei (aniMOTION) si Festivalul de Film International Transilvania (TIFF).
January 16, 2007
Pe muchie de euro

Scepticismul fata de un euro introdus cu cinci ani in urma drept moneda unificarii economice europene se extinde acum in randul celor mai noi membri UE.

De cand s-a nascut, Ivanka Rihtar a vazut patru monede de schimb aparand si disparand in Slovenia. Femeie de 70 de ani, proprietara unui stand de legume si fructe dintr-o piata a Ljubljanei, le regreta prea putin pe oricare dintre ele.

La putin timp dupa ce s-a nascut Ivanka, Slovenia a inceput sa foloseasca valuta de ocupatie, introdusa in timpul ocuparii capitalei Ljubljana de armatele Axei in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Apoi a aparut dinarul iugoslav, care a fost folosit timp de 45 de ani si apoi a fost abandonat cand Slovenia si-a declarat independenta in 1991. Apoi, spune ea, slovenii s-au obisnuit cu moneda provizorie emisa de guvern inainte de crearea monedei proprii a Sloveniei, tolarul.

Adoptarea euro de catre Slovenia la 1 ianuarie a fost o schimbare in plus pentru Rihtar. Ea nu e de acord cu faptul ca Slovenia a adoptat moneda euro, ceea ce a facut din fosta republica iugoslava prima dintre statele membre ale UE foste comuniste care adopta moneda Uniunii. Noi suntem un stat independent, se plangea ea inainte ca schimbarea sa aiba loc. Ar trebui sa avem propria noastra moneda.

Asemenea scepticism fata de euro, ale carui bancnote si monede au fost introduse cu surle si tobe in urma cu doar cinci ani, ca unul din mijloacele de unificare economica a Europei, se raspandeste in randul celor mai noi membre ale UE, desi multe dintre acestea vedeau odinioara in adoptarea euro o onoare si o speranta de mai bine.

Nici unul dintre statele recent intrate in UE, cu exceptia Sloveniei, nu este pregatit sa adere la zona euro. Jumatate dintre ele au abandonat anul trecut planurile de adoptare a monedei unice si nu au mai oferit calendare pentru reluarea procedurilor. Lipsa de progres reflecta problemele fiscale persistente si opozitia politica fata de schimbarile economice majore pe care le implica intrarea in zona euro.

Pe de alta parte, nou-venitii privesc cu nemultumire la faptul ca membrii mai vechi refuza sa relaxeze reglementarile necesare pentru intrarea in zona euro, astfel incat sa ia in calcul, in cazul statelor din Est, deficitele bugetare si nivelurile ridicate ale inflatiei determinate de dezvoltarea rapida de dupa deceniile stagnante de regim comunist.

Lituania, unul dintre primele state din zona care au renuntat la sistemul comunist, spera sa adopte euro tot la 1 ianuarie 2007, dar vara trecuta a depasit pragul de inflatie impus de UE cu 0,06 procente. Polonia nu a reusit sa intruneasca un consens politic in favoarea aderarii la zona euro si ameninta ca va organiza un referendum asupra acestei chestiuni in 2010. Ungaria, impovarata de instabilitate politica, si-a abandonat tinta anterioara de a adopta euro in 2010. Chiar si Estonia, un tigru baltic laudat pentru performantele sale economice, a decis sa amine termenul, de la 2008 la 2010.

In timp ce noii membri ai UE se framanta daca sa intre sau nu in clubul euro, cei care sunt deja inauntru au propriile lor dubii. In Italia, Franta si Olanda a existat o puternica opozitie publica fata de cresterea preturilor pe care a adus-o introducerea euro.

In Franta, atat Ségolcne Royal, nominalizata de socialisti la functia prezidentiala, cat si prezumtivul ei opozant din partea fortelor de dreapta, Nicolas Sarkozy, au criticat Banca Centrala Europeana (BCE), care este responsabila de stabilirea politicii monetare pentru cele 12 state din zona euro. Royal si Sarkozy au sustinut ca BCE descurajeaza cresterea economica prin mentinerea dobanzilor la niveluri prea ridicate. Oficialii francezi au sugerat ca statele zonei euro ar trebui si ele sa aiba un cuvant de spus in politica monetara comuna, spre iritarea bancii care considera independenta sa in raport cu autoritatile statelor membre drept sacrosancta.

Cifrele oficiale sugereaza ca ideea conform careia euro ar fi facut produsele mai scumpe este mai degraba produsul imaginatiei decat al realitatii, desi unii comercianti au profitat intr-adevar de adoptarea noii monede ca sa justifice cresteri de preturi pentru bunurile de larg consum. Inflatia anuala in zona euro a fost de 2,2% in 2002, anul in care au fost introduse monedele si bancnotele euro, comparativ cu 2,5% in 2001. Totusi, consumatorii din intreaga zona euro s-au plans de cresterile bruste de pret.

Aceasta ambivalenta nu a disparut. La cinci ani de la eveniment, cei mai multi dintre germani inca tanjesc dupa vechea lor moneda, potrivit unui recent sondaj al institutului de cercetare Forsa. Sondajul, facut pentru revista Stern si televiziunea RTL, a aratat ca 58% dintre germani ar prefera marca germana in locul monedei euro. Intr-un sondaj recent facut de TNS-Sofres in Franta, 52% dintre cei chestionati au spus ca renuntarea la franc a fost o masura foarte proasta sau proasta pentru Franta, comparativ cu 45% care raspundeau asa in 2003.

In Italia, un curent de opinie impotriva euro, consolidat pe parcursul anului trecut, a culminat cu solicitarea catorva politicieni ca tara sa abandoneze moneda unica, pentru a incerca sa-si relanseze competitivitatea economica, despre care s-a spus ca ar fi fost incorsetata de apartenenta la zona euro.

In Slovenia, totusi, sondajele arata ca euro este in general bine primit, partial pentru ca reprezinta ruptura finala de trecutul comunist. Mare parte din populatie este deja obisnuita cu aceasta moneda din excursiile de shopping facute in Austria si Italia. Numai ca mandria fata de capacitatea tarii de a o adopta a fost contrabalansata de temerile ca euro va face viata mai scumpa. Cred ca o multime de produse marunte vor fi mai scumpe, spune Bostjan Kozina, proprietarul unei tarabe cu verdeturi. N-o sa crestem noi preturile, pentru ca in acest domeniu competitia este foarte mare si oamenii ar observa diferenta imediat. Dar multe lucruri marunte, precum cafeaua, se vor scumpi.

Pentru a incerca sa potoleasca aceste ingrijorari, guvernul le-a cerut lanturilor de magazine sa nu ridice preturile. Toate bunurile la vanzare in Slovenia incepand din luna martie a anului trecut au fost prezentate cu pretul in euro si in tolari, iar dubla afisare a preturilor va ramane in vigoare pana in iunie 2007.

In vreme ce slovenii se pregatesc pentru schimbarea monedei nationale cu un amestec de entuziasm si teama, unii economisti sustin ca succesele euro raman totusi mai mult simbolice decat economice si ca au fost folosite pentru a induce in eroare statele central si est-europene, spre a le face sa adopte o moneda care inca are de demonstrat avantajele economice promise de promotorii ei. Robin Shepherd, reprezentant al German Marshall Fund din SUA, spune ca euro nu a oferit beneficii economice evidente celor 12 state care il folosesc. Marea Britanie insa, care s-a agatat cu inversunare de lira sterlina si a refuzat inovatia monetara europeana, a reusit sa aiba o economie ce a depasit-o pe cea a zonei euro in cinci din cei sapte ani de existenta ai monedei unice. (Euro a fost introdus ca moneda de cont in 1999, iar primele bancnote si monede au fost distribuite in 2002.)

Alti critici ai euro acuza faptul ca politica monetara unica pentru toti s-a dovedit prea rigida pentru niste tari care evolueaza totusi cu viteze diferite si ca euro nu a reusit sa detroneze dolarul din postura de moneda de rezerva pe plan mondial, desi avanseaza continuu si a crescut numai in 2006 cu 11% fata de moneda americana.

Replica din partea aparatorilor euro e ca moneda unica a avut totusi efectul psihologic de a uni continentul european, usurand achizitiile transfrontaliere pentru consumatori si reducand costurile tranzactiilor. Ei sustin ca tocmai criteriile stricte necesare pentru aderarea la zona euro si ramanerea in cadrul ei au motivat statele, atat pe cele membre, cat si pe cele candidate, sa se zbata pentru a ajunge la deficite bugetare mai mici si la rate ale inflatiei mai scazute. Spre exemplu, disciplina ceruta pentru intrarea in zona euro a ajutat Slovenia sa acumuleze o crestere constanta de 4%, in timp ce si-a redus inflatia la 2,3% comparativ cu 10% in urma cu un deceniu.

Exista tendinta de a trata euro ca pe un tap ispasitor, ceea ce e extrem de nedrept, incorect si fals, a declarat recent presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, in fata unui comitet al Parlamentului European. Trichet a adaugat ca zona euro a acumulat rezultate mult mai bune in ce priveste cresterea economica, crearea de locuri de munca si dezinflatie in anii de cand a fost introdus.

Acum, oricare ar fi dificultatile economice aduse de euro, cea mai mare problema pe care ar putea sa o intampine consumatorii in Slovenia este sa se deprinda cu convertirea sumelor mici. Un euro este evaluat la 239 de tolari, o rata de schimb in vigoare inca din 2004, dar care nu se preteaza prea usor la conversii matematice. Pentru a incerca sa-i ajute pe sloveni sa faca fata situatiei, Banca Sloveniei a trimis calculatoare gratuite unui numar de 760.000 de familii.

January 16, 2007
MANAGEMENT: La CEO-ul laudat sa te duci cu sacul. Cat mai plin!

Se mai numeste si salutul de aur. Pentru un CEO, pachetul de instalare este – mai mult decat un avion la scara – ceva care trebuie garantat inainte ca executivul sa se mute la conducerea unei alte companii.

W. James McNerney Jr., fostul manager-vedeta al General Electric, a primit in ultimii ani nu unul, ci doua asemenea pachete de instalare in valoare de zeci de milioane de dolari. De fiecare data a primit toate bonusurile, optiunile de cumparare de actiuni, precum si echivalentul beneficiilor de pensie pe care le-a pierdut parasind compania unde lucra inainte.

Asemenea saluturi de aur, cu un caracter clar compensatoriu, il trateaza pe director ca si cum cariera lui ar fi mers lin in sus, fara nicio sincopa. Iar aceste plati de multe milioane de dolari si alte avantaje sunt folosite pentru a atrage nu numai CEO, ci, in principiu, orice membru al echipei manageriale. Daca parasutele de aur – pachetele consistente de plati cash, actiuni sau drepturi de pensie platite in momentul cand un director pleaca dintr-o companie – sunt necesare la un moment dat pentru a scapa de unii CEO, saluturile de aur sunt din ce in ce mai necesare pentru a-i face pe manageri sa accepte o functie intr-o noua companie.

Traseul carierei lui McNerney ilustreaza fenomenul. La sfarsitul lui 2000, dupa ce a pierdut cursa pentru postul de CEO la GE, McNerney a sarit la 3M, unde a primit un pachet financiar in valoare de peste 34 de milioane de dolari, constand in salariul garantat, bonusuri si optiuni de achizitie de actiuni, ca sa compenseze ce lasase in urma la General Electric. Estimarea apartine Equilar, o companie din California specializata in analiza pachetelor salariale.

Cinci ani mai tarziu, in vara lui 2005, Boeing, care fusese zguduita de scandaluri, era in cautarea unui nou CEO si i-a oferit lui McNerney, pe atunci director in board-ul companiei, un pachet compensatoriu in valoare de peste 52 de milioane de dolari, pachet care a inclus actiuni in valoare de 25,3 milioane de dolari si 22 de milioane de dolari in locul beneficiilor de pensie pe care le avea la 3M. Un purtator de cuvant al Boeing a spus ca sumele oferite lui McNerney erau comparabile cu cele ale celorlalti directori executivi.

Asemenea pachete de intampinare nu sunt noi, dar avocatii care reprezinta interesele managerilor la masa de negocieri vin tot timpul cu modalitati tot mai ciudate de a stoarce avantaje pentru clientii lor. Salarii echivalente, bonusuri garantate si milioane de dolari in optiuni de cumparare de actiuni sunt deja la ordinea zilei. Pe deasupra, directorii executivi primesc compensatii pentru beneficiile preconizate de pe urma fondurilor de pensii, anii petrecuti la o alta companie fiind adesea considerati vechime in munca la noua companie – un avantaj arareori disponibil pentru angajatii din afara sferei executive.

In aceste zile, totusi, unii executivi cer ca o companie sa le acopere pierderile pe care le-ar putea suferi prin vanzarea unei case, daca sunt nevoiti sa se relocheze. Sau cer sa primeasca o protectie financiara pentru posibilele pierderi din cauza deprecierii pachetului de actiuni detinut in compania pe care tocmai o parasesc.

Problema cu aceste pachete compensatorii, spun criticii, este ca au devenit atat de raspandite, incat directori mai putin cunoscuti ai unor companii mai mici au ajuns sa poata cere baze compensatorii de mai multe milioane de dolari, pe care sa fie asezate apoi alte beneficii si avantaje.

Astfel incat existenta acestor pachete de intampinare submineaza insusi motivul pentru care optiunile de cumparare de actiuni si beneficiile de pensii sunt oferite in primul rand – de a-i incuraja pe manageri sa atinga anumite obiective de performanta si apoi sa ramana in companie ca sa beneficieze pe de-a-ntregul de valoarea pachetului lor compensatoriu.

Ratiunea de a da bonusuri si beneficii mai mari directorilor este aceea ca pachetul lor salarial se presupune ca este supus riscului intr-o mai mare masura decat cel al lucratorului de rand, spune Eleanor Bloxham, presedinte al Value Alliance, un grup care consiliaza firmele pe probleme de conducere corporatista. Ce se intampla acum cu aceste pachete compensatorii este ca nu mai au nicio legatura cu performanta la noua companie unde este atras un director. In realitate, oamenilor li se plateste un bonus garantat sau, mai concret, primesc totul garantat.

Intr-adevar, la cele mai multe companii, optiunile de cumparare de actiuni si actiunile rezervate in mod obisnuit executivilor sunt legate de obiective de performanta sau, cel putin, sunt oferite dupa implinirea multor ani de experienta. Si nu sunt lucruri sigure, in special optiunile de achizitie a actiunilor, deoarece pot fi exercitate dupa insumarea unui anumit numar de ani, ceea ce inseamna ca sunt supuse devalorizarii daca pretul actiunilor companiei se prabuseste sau daca CEO nu reuseste sa atinga tintele de performanta.

Totusi, iata ca un manager care paraseste compania poate avea garantat un pachet de mai multe milioane de dolari de la noua companie. In zilele noastre, de obicei noilor CEO nu li se da cate o gramada de bani cash chiar imediat ce intra pe usa. Ei reusesc insa sa incaseze contravaloarea pachetului financiar pe care l-au pierdut la compania anterioara doar daca raman in noua companie in jur de trei sau cinci ani, au observat analistii.

Mai mult, pachetele uriase de pensii si alte avantaje asociate cu retragerea din activitate pe care executivii le cer vin intr-o perioada cand multe corporatii isi reduc serios beneficiile de pensie pentru propriii angajati. Firmele de headhunting, avocatii specializati in compensatii si analistii spun ca si companiile care isi reduc beneficiile pentru angajati sunt totusi constranse sa ofere pachete de intampinare si alte avantaje, fie si numai pentru a putea concura pentru grupul mic de CEO valorosi disponibili pe piata.

Spre exemplu, Boeing, ca multe alte companii care renunta sa plateasca pachete insemnate pentru CEO, a avut anii trecuti mare nevoie de un outsider cu o reputatie stralucita pentru a recastiga increderea actionarilor si a Wall Street-ului. In plus, Boeing era preocupat si de anchetele guvernamentale prin care trecea pe atunci. In 2003, directorul executiv, Philip M. Condit, a demisionat inainte de declansarea unei investigatii privind contractele incheiate de firma cu Pentagonul. Succesorul lui, Harry C. Stonecipher, a fost nevoit sa plece in martie 2005, dupa ce s-a descoperit ca avea o aventura cu o doamna manager din companie.

Or, la 3M, McNerney tocmai isi construia reputatia stralucita de care avea nevoie Boeing. Ca sa-i ofere compensatii pentru ce lasa in urma McNerney la 3M, board-ul lui Boeing i-a oferit actiuni preferentiale in valoare de 25,2 milioane de dolari, cu drept de rascumparare in trei, cinci respectiv sase ani. De asemenea, i-au oferit echivalentul contributiei totale pentru pensia de la 3M, chiar daca spre a deveni eligibil pentru aceasta suma trebuie sa ramana la Boeing cel putin cinci ani.

Dar pensia lui McNerney ar putea creste si mai mult. O clauza din contractul lui spune ca pensia ii va fi calculata pe baza castigurilor din trei ani consecutivi dintr-un interval de 10 ani de activitate dinainte de a pleca de la Boeing, anume in acea perioada a carierei in care a obtinut cele mai mari salarii, indiferent daca acestea i-au fost platite de Boeing, 3M sau chiar de General Electric.

Boeing a avansat in acest domeniu mult mai mult decat as fi prevazut-o, spune Paul Hodgson, senior research associate la Corporate Library, o firma de consultanta institutionala din Portland, Maine. Actionarilor Boeing li se cere sa finanteze o pensie potential bazata mai degraba pe sumele pe care 3M sau GE i le-au platit lui McNerney, decat pe ce i-au platit cei de la Boeing. Un astfel de aranjament da un nou inteles termenului de necuvenit.

Dupa John Dern insa, un purtator de cuvant al Boeing, compensatiile pentru Jim McNerney sunt in general echivalente cu ce primea el la fosta lui companie si in corelatie cu practicile de compensare oferite de celelalte mari companii. Ele recunosc valoarea pe care McNerney o aduce la Boeing, iar performantele companiei sustin aceasta.

Chiar si directorii executivi mai putin cunoscuti primesc avantaje care sa compenseze ce au pierdut plecand din posturile lor anterioare. Spre exemplu, dupa ce a indepartat-o pe Carleton S. Fiorina din functia de CEO in 2005, board-ul Hewlett-Packard s-a indreptat spre Mark V. Hurd, un director putin cunoscut de la compania de tehnologie NCR. Hurd, care deja isi exercitase in 2005 optiuni de cumparare de actiuni de la NCR in valoare de 14,7 milioane de dolari, a primit 2 milioane de dolari bonus la semnarea contractului, indemnizatie de relocare de 2,7 milioane de dolari, optiune de cumparare a 450.000 de actiuni in valoare de 2,4 milioane de dolari si 400.000 de actiuni preferentiale in valoare de aproximativ 8,1 milioane de dolari, potrivit celor de la Equilar.

Iar contractul de munca al lui Hurd includea si o prevedere interesanta: daca actiunile NCR scadeau cu pana la 20% in primele 90 de zile dupa ce Hurd parasea compania, Hewlett-Packard se declara de acord sa-i ramburseze pierderile pentru cele 850.000 de actiuni NCR pe care el inca le mai detinea. Si intr-adevar, Hewlett-Packard a recunoscut ca i-a platit lui Hurd putin peste 5 milioane de dolari drept compensatii pentru pierderile pe care portofoliul sau de actiuni NCR le-a suferit.

In fine, managerii nu numai ca reusesc sa-si protejeze valoarea actiunilor, dar cer si o protectie financiara pentru vanzarea locuintelor lor, daca sunt nevoiti sa se relocheze. Un exemplu este Robert H. Swan, care a venit la eBay in martie 2006 in functia de CFO. La cateva luni dupa ce si-a parasit postul de CFO de la Electronic Data Systems, Swan a primit de la board-ul eBay o alocatie suplimentara de relocare, ca urmare a situatiei din piata imobiliara din Plano, Texas (unde se afla sediul Electronic Data Systems).

Daca locuinta lui Swan din Texas s-a vandut pentru mai putin de 3 milioane de dolari, compania ar fi platit diferenta pana la un maximum de 700.000 de dolari. (Desi scriptele statului Texas arata ca locuinta a fost vanduta la sfarsitul lunii august 2006, pretul tranzactiei nu este facut public.) Un purtator de cuvant al eBay a declarat ca detalii despre posibilele plati facute catre Swan in contul vanzarii casei sale vor fi facute publice odata cu primul raport din acest an al companiei.

January 16, 2007