BusinessMagazin

Blog

Creierele de la ora 19.00

Buna ziua, suntem BUSINESS Magazin si va prezentam stirile. Iata sumarul editiei. Va suna familiar? Este o introducere specifica stirilor de televiziune. In cazul de fata, este un alt mod de a va introduce in universul din spatele prompterelor. Dincolo de vedete si decoruri luminoase, cineva regizeaza spectacolul stirilor. Si ia cateva sute de decizii pe zi. Cine?

Un caine musca un preot – asta nu e o stire. Daca insa un preot musca un caine – atunci avem o stire. Eventual se trimite un car de reportaj cu antena de satelit, pentru transmisiune de la fata locului. Exemplul cu preotul e desprins din literatura de specialitate, fiind deja consacrat in folclorul studentilor la jurnalism. Observatia cu transmisiunea de la fata locului insa e desprinsa din realitate. Stirile si-au depasit de mult rolul care le-a consacrat ca gen: acela de a informa neutru si la obiect. Au devenit un spectacol in sine. Transmisiunea in direct a devenit un must-do. Senzationalul e tot mai prezent. Patetismul prezentatorului e un atribut mai des intalnit decat sobrietatea si credibilitatea. Iar acesta nu mai este o simpla gazda a stirilor, ci a capatat statut de vedeta. Explicatia acestui fenomen este urmatoarea. Stirile, deja sub-brand de sine statator al televiziunilor, sunt un magnet de audienta si de venituri din publicitate. Programele de stiri difuzate de cele 13 canale monitorizate de Alfacont MediaWatch au atras in 2004 un total de 344 de milioane de dolari, brut. Daca se ia in calcul discountul de 80% practicat de regula in piata pentru investitiile in publicitatea la stiri, rezulta un volum net de aproape 70 de milioane de dolari (adica mai mult de un sfert din totalul net al pietei romanesti de publicitate).

Este explicabil atunci efortul televiziunilor de a-si ambala stirile cat mai spectaculos cu putinta. Si cat mai personalizat. Elementele care fac diferenta sunt, pe de o parte, elementele constitutive ale brandului: vedetele-gazda, decorurile, titrajul etc. Iar pe de alta parte, sunt elementele de culise: politica editoriala, abordarea evenimentelor, echipa de stiri. O intreaga orchestra, dirijata de un nucleu de creiere despre care putine se scriu, putine se aud.

BUSINESS Magazin a trecut in spatele pupitrelor de stiri ale principalelor televiziuni si i-a cunoscut pe cei care aduna milioane de romani in fata stirilor. Momentul a coincis cu, poate, unele dintre cele mai solicitante perioade din ultimul an pentru redactiile de stiri: rapirea celor patru cetateni romani in Irak, moartea Papei, alegerea noului primar al Capitalei, desemnarea noului Papa, apogeul crizei din Irak (ultimatumul de 24 de ore dat de teroristi), semnarea tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, dezastrul inundatiilor din Banat. O densitate de stiri pe cap de minut de emisie care a dat batai de cap producatorilor, recunosc acestia. Cu ce sa deschida Jurnalul? Pe cine sa trimita, unde si cu ce costuri? Sunt intrebari la care teoriile despre criteriile de valoare a stirii (newsworthiness) nu ar putea raspunde.

Si asta pentru ca selectia stirilor nu se mai face cu biblia principiilor de presa deschisa, ci cu pixul in mana. Fie ca e vorba de un preot care musca un caine sau de un preot care ajunge Papa. Totul se pune in balanta, ca in orice alt plan de afaceri: costurile pe care le implica productia unei stiri, pe de o parte. Si punctele de audienta obtinute, implicit incasarile din publicitate, pe de alta. Sorin Diaconescu, producatorul general al Stirilor PRO TV, spune ca acest calcul e necesar. El ofera ca exemplu acoperirea evenimentelor recente de la Vatican, pe care PRO TV a asigurat-o fara o risipa nejustificata de resurse: postul a preferat sa foloseasca un car de transmisie de la fata locului (contra-cost), in loc sa trimita unul acolo, ceea ce ar fi implicat costuri superioare.

Diaconescu are 30 de ani si este in echipa PRO-ului inca din studentie (1996). Era in anul al treilea de facultate, povesteste el, iar PRO TV abia fusese infiintat. Ii placea noul concept de televiziune. Era ceva ce Romania nu mai vazuse. Vroiam acolo, isi aminteste el. Fiind student in domeniu (Facultatea de Jurnalism din Universitatea Bucuresti), nu i-a fost prea greu sa se apropie de noul post. Primul pas a fost sa faca practica de vara la PRO TV. Si acolo a ramas, pana in ziua de astazi. Bineinteles, a trecut prin toate etapele uceniciei pana sa ajunga producator general.

Si totusi, prima stire nu a produs-o pentru PRO TV, ci pentru cursul de radio de la facultate. Eram in primul an. Faceam practica la un radio cu acoperire nationala, isi aminteste el. Mi-a fost acceptat un story despre «printi si cersetori» in Bucuresti. M-am agitat mult, am batut la multe usi. Cu un reportofon si fara legitimatie de jurnalist (aveam doar o adeverinta de student in practica), mi-a fost greu sa ajung peste tot pe unde mi-am propus. Dar a iesit acceptabil si a fost difuzat pe post, intr-o zi cu soare, pe la orele amiezii. Am fost fericit, spune cel care coordoneaza in prezent liderul de segment al pietei stirilor de televiziune.

Cand povesteste, Diaconescu sta sprijinit de celebrul pupitru al Stirilor PRO TV. E relativ liniste in studio. Doar cativa redactori scriu de zor la calculator, undeva la cativa metri distanta, unde este si redactia. La ora asta (13.00 – n.r.), oamenii sunt pe teren. Sa veniti ceva mai tarziu, sa vedeti ce nebunie e, spune el zambind. Cei care scriu in spate, continua el, sunt de la Desk – adica cei care produc stirile (cealalta structura a departamentului fiind Programele, care le administreaza). Cand vin de pe teren, explica el procesul de productie, reporterii fac decupajul materialului (selectarea imaginilor relevante – n.r.), cu sincron (declaratia personajului intervievat), iar apoi textul stirii. Se duc la editor, care da OK-ul pentru montaj. Cand acesta s-a terminat, stirea e gata de emisie.

Stirile de la 19.00 includ circa 30 de stiri. Dureaza in jur de 30 de minute, spune Diaconescu, dar sunt zile in care durata este de 20 de minute (cand e Liga Campionilor, de pilda). Sau de 50 de minute, daca sunt evenimente de maxima importanta. Dar provocarea este sa faci audienta cu doar 20 de minute de stiri.

Prima sedinta de redactie a zilei? Improprie intrebare. Procesul de stiri e continuu, spune el. Nu poti spune ca procesul incepe aici si se termina dincolo. In consecinta, nu poti spune cand e prima intalnire de redactie, explica el. Si totusi, exista un moment in care se pune punct si se reia procesul. Adica atunci cand se incheie programul principal de stiri, la opt seara. Atunci incepe sedinta de sumar si se face agenda de a doua zi, pentru toate jurnalele. Dar nu stim niciodata cand se termina.

Diaconescu coordoneaza o echipa de 15 producatori la Bucuresti (producatori de program, producatori de package, locatie, de grafica etc.). Fiecare jurnal are cate un editor. La randul lor, acestia coordoneaza 35 de corespondenti (reporteri si redactori). Si asta nu e tot: mai sunt 50 de echipe in statiile locale din tara (formate din reporter si cameraman). In situatii de «breaking news», se mobilizeaza toata echipa. Sunt angrenate toate resursele, daca este nevoie: pentru documentare, imagini de arhiva, statistici in domeniu, declaratii la cald etc..

Producatorii de stiri pun tot mai mult accentul pe transmisiunea in direct. Vorbind despre ponderea inregistrat-live in cadrul Stirilor PRO TV, Diaconescu spune: Incercam sa mergem pe 100% live. Ca regula de baza, precizeaza el, fiecare stire este introdusa de o transmisiune in direct. Momentan, 50-60 de procente din ponderea programului de stiri sunt transmisiuni in direct. El mai spune ca trend-ul in piata a fost dat de PRO TV. Cam tot ce a adus nou PRO TV a fost la scurt timp preluat de celelalte televiziuni. Despre Stirile PRO TV, Diaconescu are o concluzie simpla. Sunt un brand. Care isi schimba mereu hainele pentru a ramane proaspat. Prin haine, atentioneaza el, a se citi grafica, titraje, elemente de decor. Toate acestea se schimba o data la un an sau la doi ani. Formatul este intr-o continua schimbare. Rezultatul? O reteta care aduce audienta, cea mai mare din Romania. Un fel de biblie, cum o numeste el.

Ce reteta adopta celelalte televiziuni principale? Cine sunt creierele care le gandesc? Si care este povestea lor? Antena 1, al doilea jucator pe piata stirilor, nu a raspuns solicitarilor repetate ale BUSINESS Magazin de a participa la prezentul material. Iar Prima TV – care se situeaza in josul clasamentului, dar are sanse de reviriment dupa ce a fost achizitionata de SBS – nu a dorit sa vorbeasca, data fiind situatia actuala (rapirea celor doi jurnalisti ai postului – n.r.). Am o criza de gestionat si consider ca nu e momentul sa fac actiuni de PR acum. Ar fi o blasfemie, ne-a spus Dan Dumitru, seful stirilor de la Prima.

Dar TVR? Este in asentiment cu PRO TV. Romanii sunt flamanzi de stiri, rezuma sec piata stirilor Lucian Sarb, directorul Directiei Stiri a televiziunii publice. Mai mult, el crede ca Romania este printre cele mai dinamice piete de stiri de televiziune din estul Europei. Dar numarul mare al televiziunilor este un semnal de alarma: inseamna ca oamenii nu au bani de alte distractii, iar televiziunea le ramane principala sursa de evadare. Sarb este ardelean, are 37 de ani si conduce stirile TVR din 2001.

In timpul mandatului sau, Jurnalul a fost mutat la 19.00. O mutare care a bulversat publicul fidel al Jurnalului de la 8 seara, dupa cum recunoaste chiar el. A fost o decizie grea. Dar am vrut sa extindem spatiul de prime-time. Avantajul acestei extinderi se traduce – pentru neinitiati – prin mai mult spatiu de reclama vandut la tarife mai mari si, implicit, mai multi bani din publicitate. De notat ca aceasta mutare nu a venit intamplator, ci dupa intrarea in vigoare a noii legi a audio-vizualului din 2002. Aceasta lege a redus minutele de publicitate la TVR de la 12 la 8 minute pe ora, difuzabile numai intre programe. Sarb admite aceasta legatura, dar are si o explicatie: Trebuie sa vezi si psihologic lucrurile. Nu faci audienta doar de dragul audientei. Faptul ca ai publicitate te impinge sa faci audienta. Este un motor motivational.

In plus, mutarea Jurnalului la 19.00 a fost si o iesire la bataie cu Antena 1 si PRO TV, de care era nevoie. Pentru a crea o alternativa la stirile comerciale, spune el. Graficele arata insa ca aceasta alternativa a adus TVR pierderi semnificative de procente din felia stirilor. E normal, spune Sarb. Cand Catalin Radu Tanase face transmisiuni din cimitir despre strigoi, iar la TVR e o stire externa, este de la sine inteles la ce se uita lumea.

In plus, mai e si prejudecata legata de televiziunea publica, la care lumea nu se uita din principiu. Institutia inca are o imagine erodata, de 60 de ani. Care se schimba cu greu. Oricum, stilul Jurnalului a progresat, spune el. Sergiu Toader, care acum este la Realitatea TV, cand a revenit in tara (din Noua Zeelanda, unde emigrase – n.r.) si a vazut Jurnalul TVR, mi-a spus: «Nu sunt in Romania». Sergiu e un profesionist, adauga Sarb o scurta caracterizare despre colegul de breasla. Sarb avea 27 de ani cand a venit in TVR. Auzise ca se da concurs pentru ocuparea unor posturi de redactori la Stiri externe. Si-a luat inima in dinti si a venit impreuna cu un prieten. Eram student la SNSPA atunci, la Comunicare, isi aminteste el (a doua facultate, dupa Universitatea Tehnica din Cluj). Amandoi am luat concursul, spune Sarb, rememorand. El a ramas in TVR, prietenul sau nu. Acum lucreaza la Ambasada SUA.

Prima stire facuta de Sarb a fost despre traficantii de droguri din Florida. Aveam impresia ca port o responsabilitate enorma, isi aminteste el inceputurile. Dar cel mai mult i-a placut sa fie corespondent in strainatate. Pentru ca am putut sa-mi fac meseria de jurnalist. Acum, a trecut de la jurnalism la management. Din redactie, in biroul de sef al stirilor, la etajul al doilea al turnului din Dorobanti.

Ziua lui de lucru incepe cu uitatul la stiri. In birou, are televizoare deschise la principalele canale din Romania si din afara. Plus un aparat de radio pus pe frecventa Europa FM, care domina sonorul televizoarelor. Urmeaza problemele administrative, continua el, cu un ochi la musafir si cu unul la monitoarele suspendate pe peretele opus. Discut apoi cu redactorii-sefi. Uneori particip si la sedintele de sumar. Isi incheie ziua fie dupa jurnalul principal, fie la 10 noaptea sau la miezul noptii. Azi, de pilda, e o zi speciala. Se semneaza tratatul de aderare, la Luxemburg. S-ar putea sa raman mult aici, spune el intre doua apeluri pe telefonul mobil.

Jurnalul de la 19.00 este precedat de Stirea Zilei (18.30-19.00). Este fosta editie speciala de dupa Jurnal, mutata inainte de acesta. Din motive de spatiu, explica Sarb rationamentul plasarii oarecum nefiresti a subiectului zilei. Jurnalul are circa 28-30 de subiecte, care se intind pe o durata de 40-44 minute.

La TVR, structura echipei din umbra este alta decat la televiziunea din Pache Protopopescu. In Dorobanti nu exista producator general. Ci un director al Directiei Stiri (un fel de stat in stat, in TVR). El ii coordoneaza pe cei trei redactori-sefi (stiri interne, stiri externe si sport) si pe cei sapte producatori (cinci pentru jurnalele TVR 1 si doi pentru stirile TVR 2).

Echipa Jurnalului are circa 200 de membri, incluzand si sportul, spune Sarb. La acestia se adauga 25-30 de corespondenti teritoriali. Plus, pentru prima oara in istoria ei, corespondenti stabili la Washington, Paris, Bruxelles, Berlin si Moscova. Nu cred ca avem mai multi angajati la Stiri decat alte televiziuni, este de parere Sarb. Si oficialul TVR subliniaza dominanta live-ului la stiri. Este incomparabil cu ce vedeam acum 4 ani. Este stilul american, spune el. Ca reper pentru TVR, se vorbeste despre stilul BBC. Dar care este stilul BBC?, se intreaba el. Sunt multe canale, fiecare are personalitatea lui. La francezi, stilul e clar: au reportaje lungi, in care stirea este explicata, nu doar redata. La noi, acest stil nu ar prinde, este convingerea sefului stirilor TVR.

Cum sa prinda stilul francez, cand in Romania este o nebunie a breaking-news-urilor? France 2 nu-si sparge emisia decat daca izbucneste un razboi sau se intampla o catastrofa tip 11 septembrie, exemplifica el. La noi, evadeaza doi dintr-o puscarie si gata: se intrerupe totul si se da breaking news. Se exagereaza. Sarb mai arata si spre altceva: modul in care se reflecta stirile influenteaza societatea. In subliminal, imprimi un stil de viata violent, paranoic. E adevarat, continua el, televiziunile redau ceea ce se intampla in societate. Este un cerc vicios.

Concluzia? Este o diferenta mare intre stirile din Occident si cele de aici. In timp ce ei fac lucrurile cu calm si detasare, noua, televiziunilor din Romania, ni se pare ca totul depinde de noi. El specifica: Au trecut si ei prin perioada asta, iar noi o sa ajungem ca ei intr-o buna zi, spune Sarb, mergand de-a lungul pasarelei care uneste turnul televiziunii – unde se afla redactia stirilor – si corpul de vizavi, unde se afla studioul 4, de unde se transmite Jurnalul. O distanta de 22 de trepte si circa 75 de metri. Daca ai o urgenta sa ajungi in studio, trebuie sa alergi pe holuri, spune el cu umor. Nu ca la PRO TV si Antena 1, unde din redactie dai direct in studio.

Dar studioul se va muta in curand, spune el, intrand in studioul de unde s-a transmis in direct revolutia din 89. Si in care acum troneaza nici mai mult nici mai putin de 5 plasme marca LG, o bogatie pe metru patrat nemaiintalnita la celelalte televiziuni. In doua luni, vom avea un nou centru de stiri (lipit de turn – n.r.). Va fi un newsroom, ca la posturile private.

Daca la posturile generaliste – private sau de stat – important e jurnalul de seara, la Realitatea TV cel mai important e jurnalul care urmeaza, spune Catalin Popa, editor-of-the-day al singurei statii TV din Casa Presei. Ceilalti isi canalizeaza eforturile pentru stirile din prime-time (de regula, 19.00). Aici, strategia este alta: sa iesim primii cu stirea, mereu. Totul e in miscare, precizeaza Popa, incercand sa acopere harmalaia din redactia in care reporterii alearga de colo-colo. Si sonorul celor 20-30 de televizoare deschise. Daca la TVR ai mult de mers intre redactie si studio, aici trebuie sa strabati diverse holuri si holisoare pana dai de Realitatea TV. E de inteles: e Casa Presei, o alta constructie-simbol a comunismului – ca si turnul din Dorobanti – unde coridoarele interminabile si prost luminate sunt definitorii. Nici nu ar fi banuit comunistii ca, peste zeci de ani, aceste coridoare vor servi si la altceva decat la disconfortul celor care le traverseaza. La un ritm de munca alert, de pilda – cum e cazul de fata. Trebuie sa ai grija la toate cablurile astea intinse pe hol. Din pacate, asta e constructia, nu avem unde sa le punem, spune Popa, indreptandu-se spre studioul alaturat, avertizand in acelasi timp si asupra riscurilor de impiedicare, care sunt la tot pasul.

Popa are 32 de ani si este de numai cateva saptamani la Realitatea TV. Venind de la saptamanalul Banii Nostri, proaspatul editor a picat exact in miezul evenimentelor. Spune ca a acceptat provocarea Realitatea TV pentru ca a fost o oferta tentanta. Aici esti in mijlocul intamplarilor. La o revista economica, te afli undeva, sus… e liniste, ai timp sa analizezi, sa povestesti… Pe cand la stiri dai de adrenalina, de agitatie. O slujba pe cat de palpitanta, pe atat de purtatoare de responsabilitati. Reversul este ca poti gresi foarte usor. Sunt cateva zeci sau sute de decizii pe zi. Selectia stirilor inseamna si necesar de resurse, cheltuieli (cu relee, sateliti, etc.). Norocul (daca poate fi numit asa) este ca la Realitatea productia stirilor nu se face cu pixul in mana. Nu avem restrictii la buget – asa ni s-a spus.

Moartea Papei a insemnat, pentru Realitatea, 16 ore de transmisie din 24 si cheltuieli de 30.000 – 40.000 de euro in cateva zile numai. Important e sa acoperi evenimentul, nu costurile, spune Popa. Strategia noastra este pe termen lung. Cat despre maratonul din 24-25 aprilie (parafarea tratatului de aderare la UE), editorul spune ca acoperirea acestuia a costat peste 40.000 de euro. In doua zile. Dar a meritat. A fost o desfasurare de forta fara egal in lumea televiziunii autohtone, din patru locatii externe in afara tarii si cinci locatii interne, spune Popa. Au fost zile pline in care intreaga echipa a fost solicitata la maximum, intr-un efort comun. Despre colegii lui, Popa spune: Cristian Coman si Robert Tatarus sunt doi superprofesionisti care fac munca asta, zi de zi, de aproape zece ani (ambii trecuti prin scoala PRO TV, la fel ca si Sergiu Toader, project manager al postului – n.r.). Fiecare are in spate sute de ore de transmisii live ale unor evenimente de proportii. Mai exista doi oameni-cheie, assignment desk editor, Cornel Belciug si Oana Sima. Ei se ocupa de coordonarea redactorilor. Impreuna cu sefii de productie, fac o treaba similara celebrilor planificatori ai armatei americane, spune Popa. In fapt, cam in asta consta succesul, intr-o continua planificare a fiecarui pas.

Sumarizand, Realitatea are trei editors-of-the-day, opt editori, opt producatori executivi, cinci package produceri, cinci asistenti de productie, 30 de redactori si reporteri, 10 prezentatori, 6 documentaristi, 30 de operatori plus alti 20 de tehnicieni pentru transmisiile live de pe echipamentele noastre mobile. La toti acestia se adauga cinci editori de crawl (informatiile inscrise pe banda defilanta de la baza ecranului). Popa are dreptate: o intreaga armata. De fapt, 80% din resursele umane ale postului Realitatea sunt alocate stirilor. Popa spune ca Realitatea este intr-o vanatoare de capete continua, in special in provincie. Este si normal, avand in vedere ca aici sunt jurnale de stiri din ora in ora. Dar cand se intampla un eveniment de genul rapirea jurnalistilor sau moartea Papei, programele de stiri isi pierd granitele.

Ele devin o editie speciala continua, in care stirile sunt difuzate in ordinea in care apar, spune Popa, care nu se afla la primul contact cu stirile de televiziune. El a mai lucrat la Observatorul Antenei 1, unde a fost editor coordonator si producator-executiv. Perioada observatorista a fost intre 1994-1997, ani pe care Popa ii numeste de pionierat in televiziunea autohtona.

Atunci, piata de televiziune din Romania era inca departe de momentul nisarii. Foamea de stiri – despre care vorbeste Diaconescu de la PRO TV si Sarb de la TVR – exista si atunci. Dar nu era contextul copt. Investitorii privati in televiziune abia facusera primii pasi. In al doilea rand, nu era tehnologia de acum (camere digitale, mini-care de reportaj). Acestea erau rara avis sau deloc. Iar in al treilea rand, piata de publicitate era la inceput, iar televiziunile nu aveau un instrument de convingere a advertiserilor ca acum (date de audienta unice, unanim acceptate de industrie). La circa zece ani de atunci, stirile au deja un jucator de nisa stabil, Realitatea TV. Care va avea un competitor direct, in momentul in care Antena 3 va incepe sa emita (moment amanat in repetate randuri de trustul lui Dan Voiculescu).

Daca romanii isi vor potoli foamea de stiri dupa aparitia Antena 3 (la care se adauga oferta bogata deja existenta), ramane de vazut. Intrebarea este cate televiziuni vor supravietui sau vor face profit atunci cand romanului ii va scadea apetitul pentru stiri si pentru TV, in general. Cand va avea bani sa iasa din spatiul domestic. Sau cand piata de televiziune va ajunge la gradul de maturizare din Occident.

January 31, 2006
Invitatii Club Business
La dezbaterea BUSINESS Magazin de saptamana trecuta, sponsorizata de BRD si Zapp, au participat:
- Irina Albu – Senior Consultant Residential Department, compania Colliers International
- Ionut Bordei – Manager Departament Rezidential Vanzari, compania imobiliara Eurisko
- Marius Andronache – Senior Investment Analyst, fondul de investitii Global Emerging Property Fund
- Teodor Pop – Director general al RED Ma-nagement Capital
- Rozaura Stanescu – Director Directia Studii si Dezvoltare Produse / Departamentul Strategie si Marketing, BRD-GSG
January 31, 2006
EXAMEN FARA NOTE
BUSINESS Magazin a aruncat manusa oamenilor din spatele pupitrelor de stiri. Care au fost cele mai grele decizii pe care le-au luat de-a lungul carierei? Dar cel mai dificil eveniment? Iata ce au raspuns:

SORIN DIACONESCU, PRODUCATOR GENERAL, PRO TV

CEA MAI GREA DECIZIE: Nici una nu poate fi catalogata ca fiind cea mai grea. Din cauza ca sunt atat de multe: mii, zeci de mii de decizii. Una mai grea decat cealalta. Fascinant este ca, tocmai din acest motiv, nu le mai simti povara. Atunci cand dai de una grea, o uiti pe precedenta. Cui pe cui se scoate.

CEL MAI DIFICIL EVENIMENT: Nu prea am avut parte de productii usoare. Imi place sa fac azi mai bine decat ieri si mult mai bine decat saptamana trecuta. Totusi, sunt doua momente pe care le tin minte ca fiind dificile: aderarea Romaniei la NATO si ultimul 1 decembrie la PRO TV (despre romani de succes din toata lumea). Si sa nu uitam de toate breaking-news-urile din ultimii ani, in care am fost implicat intr-un fel sau altul. Pentru ca nu e nimic mai greu, dar nici mai frumos decat un breaking news sofisticat, complex si complet.

LUCIAN SARB, DIRECTOR DIRECTIA STIRI, TVR

CEA MAI GREA DECIZIE: Am refuzat o oferta tentanta de munca in strainatate. A fost o decizie foarte grea. Pana in momentul de fata, nu regret.

CEL MAI DIFICIL EVENIMENT: Cu siguranta alegerile din 2000 din Statele Unite. Disputa dintre Al Gore si W. Bush a fost atat de stransa incat a oferit zile si nopti de nesomn tuturor corespondentilor de presa.

CATALIN POPA, EDITOR-OF-THE-DAY, REALITATEA TV

CEA MAI GREA DECIZIE: Prima oara cand a trebuit sa semnez o decizie privind disponibilizarea a cativa zeci de oameni. Se intampla la Curentul, cred ca prin 2000. Nu prea am dormit cateva nopti, mi s-a parut cea mai grea decizie profesionala posibila.

CEL MAI DIFICIL EVENIMENT: 11 septembrie 2001
January 31, 2006
Uite cine cu cine vorbeste

O gluma care circula prin lumea IT spune ca expansiunea tehnologiei in casele oamenilor va duce la cresterea numarului de cazuri de moarte accidentala prin sugrumare. Oricat de traznita, anecdota are un temei real: suntem inconjurati de prea multe cabluri.

Buna seara!, a salutat politistul jucat de Tom Cruise in SF-ul Minority Report, intrand in propria casa la sfarsitul zilei. Si, cu toate ca locuia singur, a primit o multime de raspunsuri. Lumina casei s-a aprins, filtrul de cafea a pornit, iar ecranul sub forma de tapet digital a inceput sa deruleze stirile zilei. Toate aparatele digitale, lipsite complet de fire, erau capabile sa vorbeasca intre ele si sa inteleaga vocea stapanului.

Cu toate ca mai-marii industriei IT vorbesc ori de cate ori au ocazia despre cat de aproape de realitate este scenariul descris mai sus, viata consumatorului arata cu totul altfel in lumea reala. E adevarat ca el este inconjurat de o multime de gadgeturi, dar acestea nu prea vorbesc intre ele, iar de inteles ce vrea stapanul, nici nu se pune problema. In schimb, consumatorul trebuie sa se descurce cu zeci de cabluri care se incolacesc prin toata casa.

Lista aparatelor care populeaza astazi casa unui utilizator obisnuit, nu neaparat indragostit de tehnologie, nu e deloc scurta. Un televizor sau doua, PC-ul, laptopul si PDA-ul in cazul oamenilor de afaceri, combina stereo, sistemul audio cu doua sau cinci boxe, DVD player-ul, MP3 player-ul, imprimanta, camera digitala. Fiecare vine la pachet cu o multime de cabluri de conectare si de alimentare. Daca nu si cu vreo pereche de casti (adica inca un cablu in plus).

La un calcul sumar, este vorba de aproape 30 de cabluri. Si asta fara sa punem la socoteala aparatele din casa care nu au de-a face cu IT&C-ul: frigiderul, masina de spalat, cuptorul cu microunde, fierul de calcat, aspiratorul, plus consumatorii de sezon – aparatul de aer conditionat sau ventilatorul vara, instalatiile de pom de Craciun iarna. Daca de o parte din aceste cabluri nu putem scapa – cablurile de alimentare la reteaua electrica – multitudinea de cabluri de interconectare intre aparate ar trebui sa dispara intr-un viitor al comunicatiilor wireless nu foarte indepartat.

Daca ar fi sa ii ascultam pe marii executivi ai companiilor IT, acel viitor a si sosit. Numai ca, in realitate, conectivitatea universala (seamless conectivity), ideea despre care vorbesc adesea Paul Otellini, directorul executiv al Intel, sau Bill Gates, fondatorul Microsoft, poate fi descrisa cel mai bine de vorbele nemuritoare ale lui nenea Iancu: este sublima, dar lipseste cu desavarsire.

In cadrul targului anual de electronice pentru consumatorii individuali CES de la Las Vegas, singurul sef de companie care a pus degetul pe rana a fost Larry Page, co-fondatorul Google. El a spus ca, de fapt, echipamentele digitale nu se pot conecta intre ele asa cum ar trebui. De ce sa nu folosim telefonul dotat cu Bluetooth ca sa pornim masina, daca masina are deja atasat un dispozitiv Bluetooth pentru handsfree? Sau de ce n-ar putea telefonul sa incuie masina, ca sa nu mai purtam cheile dupa noi?

De fapt, Page s-a referit la o problema veche de cand lumea in industria IT, insa despre care foarte putina lume vorbeste: lipsa unor standarde general acceptate (dintre exceptii ar face parte, de pilda, tehnologia USB si MP3-ul, raspandite la scara larga). Tocmai pentru ca nu exista o modalitate unica de a conecta aparatele digitale intre ele, in prezent solutia cvasi-universala de interconectare este PC-ul. Sa imaginam un scenariu curent. Ati facut niste poze reusite cu aparatul foto digital si vreti sa le pasati unui prieten.

Conectati camera la PC, descarcati pozele, le atasati la un e-mail si le trimiteti. Prietenul le descarca pe PC-ul lui si, daca vrea sa le arate mai departe unui alt prieten, le copiaza pe un stick USB si i le duce acestuia. Avocatii conceptului conectivitatii universale ar face insa cu totul altfel. Ar trimite pozele din camera digitala direct pe stick-ul USB sau direct in memoria telefonului mobil al prietenului, prin Wi-Fi sau Bluetooth. Asta, bineinteles, cu conditia ca aparatele sa fie suficient de inteligente pentru a sti sa comunice intre ele.

Lipsa unor standarde universale este insa o problema pe care oficialii marilor companii prefera sa nu o atace frontal.

Motivul? Eforturile si sumele imense de bani investite tocmai pentru a impune pe piata propriile standarde, astfel incat, in viitor, daca tehnologia respectiva prinde la public, toti ceilalti jucatori sa fie nevoiti sa o licentieze (cu plata a milioane bune) pentru a avea voie sa o vanda pe piata la randul lor. Un exemplu de disputa aflata in plina desfasurare este cea pentru viitorul standard al DVD-ului. In culise se lupta doua tabere, una condusa de Sony, care promoveaza standardul botezat Blu-Ray, iar cealalta, avand in frunte Toshiba, incearca sa convinga industria ca tehnologia lor, HD-DVD, va fi cea mai buna. Rezultatul, deocamdata, este doar ca progresul pe domeniul respectiv este intarziat serios.

Un alt exemplu la care s-a referit Page a fost chiar multimea incontrolabila a cablurilor pe care fiecare utilizator trebuie sa le gestioneze. Sunt sigur ca si dumneavoastra aveti sub birou o multime de cabluri. Sunt un adevarat pericol. Ati putea sa va electrocutati – ca sa nu mai vorbim ca, acceptand ideea ca un stecher dintr-un milion poate lua foc, iar dumneavoastra aveti in companie o mie de stechere, incepe sa fie o problema.

Rezolvarea acestei probleme? Tot standardizarea: Un singur cablu ar trebui sa faca tot ce trebuie pentru un aparat. Daca ati introdus cablul intr-o mufa oarecare, ar trebui sa puteti face absolut orice cu aparatul respectiv – sa rulati software pe el, sa-i incarcati bateria, sa alimentati alte aparate de la bateria lui sau orice altceva, doar cu acel cablu. Nu numai ca am scapa de o mare parte din cablurile care se incolacesc in jurul nostru, dar si viata ca utilizatori de aparate digitale ar deveni mult mai usoara, spune Page. Toate aceste dispute legate de standarde ar trebui sa dispara, spune el. Daca s-ar rezolva problema interconectivitatii intre aparatele digitale, multe lucruri extraordinare se vor intampla, a conchis Page in fata audientei de la CES.

Una din solutiile care se profileaza in prezent, plecand de la ideea ca marii jucatori IT nu vor cadea de acord prea usor in privinta tehnologiilor pe care le promoveaza, este reprezentata de comunicatiile fara fir. Lumea wireless a inceput sa se standardizeze prin utilizarea la scara mondiala a tehnologiei Wi-Fi de conectare la Internet, iar producatorii au inceput sa-si incerce mana inclusiv cu telefoane mobile compatibile Wi-Fi. E drept ca si aici bate la usa un nou standard – WiMax – despre care principalul sau promotor, Intel, spune ca este mult mai bun, insa majoritatea specialistilor sunt de acord ca, indiferent de standardul care se va impune, lumea viitorului va fi wireless.

Un prim semn este vizibil la nivelul producatorilor de periferice pentru PC. Tastatura si mouse-ul, mai precis, sunt tot mai des eliberate de cabluri si, chiar daca ceva mai scumpe, aceste modele castiga teren. La originea succesului lor sta, probabil, chiar cuiul care-i deranjeaza, constient sau nu, pe utilizatori – prea multe cabluri instalate in casa. Insa tendinta nu se opreste aici.

Unul dintre pionerii domeniului wireless in privinta echipamentelor pentru consumatorii individuali este compania elvetiana Logitech, care produce, printre altele, sisteme audio si casti fara fir. Elvetienii au fost chiar primii care au produs un set de boxe portabile pentru popularul player digital iPod al Apple.

Daca lumea wireless se va dezvolta asa cum prezic specialistii, iar mai-marii industriei IT vor reusi sa ajunga la o intelegere pe tema interconectarii, scenariile pe care deocamdata le vedem doar in filmele SF ar putea sa se apropie vertiginos de realitate. Iar Tom Cruise si casa lui din viitor sa ajunga, la un moment dat, doar o mostra de tehnologie depasita.

January 31, 2006
Total: 27 de cabluri multimedia
- Televizor: 2 – cablu pentru semnalul TV, cablu de alimentare
- PC: 7 – cablu pentru conectarea cu monitorul, cu sistemul audio, cablurile de la mouse si tastatura, cablul de alimentare, de conectare la Internet, prelungitor pentru portul USB
- Laptop: 2 – cablu de conectare la Internet (daca exista retea wireless, nu mai e nevoie de el, dar switch-ul wireless trebuie conectat la priza tot prin cablu), cablu de alimentare
January 31, 2006
Brandul nr.1 in marketing

Un produs care este lider pe segmentul sau este catalogat drept lider de piata. O companie care conduce in topurile mondiale, este deseori denumita companie-gigant. Dar un om care-si pune amprenta asupra gandirii mondiale, sub ce nume este cunoscut?

In scrierile vechi ale omenirii, acesta este pomenit fie ca invatator, ganditor sau mentor. Filozof sau intelept. In zilele noastre, termenul consacrat este lider de opinie si, din ce in ce mai des, guru. Daca ingustam discutia spre taramul marketingului, acest termen se confunda cu un nume: Philip Kotler.

Kotler este inclus in Thinkers 50, un top al celor mai mari 50 de ganditori in management ai lumii la ora actuala. Ceea ce demonstreaza ca Philip Kotler nu este numai un teoretician, asa cum multi ar fi probabil inclinati sa il numeasca, date fiind cele aproape 20 de carti pe care le-a scris despre marketing. Kotler este practician in domeniu, consultant si manager in acelasi timp. Conduce o companie globala de consultanta, Kotler Marketing Group. A calatorit ani buni in Europa, Asia si America de Sud oferind sfaturi companiilor despre cum sa aplice principii economice si de marketing sanatoase pentru a deveni mai competitive. Printre cei mai cunoscuti clienti ai sai se numara IBM, General Electric, AT&T, Honeywell, Banca Americii, Merck. A oferit de asemenea consultanta unor guverne despre cum sa-si dezvolte si pozitioneze resursele companiilor pe care le detin.

Aria de expertiza in marketing a lui Kotler este aproape nelimitata: de la retail pana la case de avocatura si organizatii non-profit. Intr-unul dintre interviurile sale, Kotler povesteste ca directorul unei companii de arhitectura i-a spus la un moment dat ca firma lui poate lucra la orice tip de constructie. L-am intrebat: sa presupunem ca vreau sa-mi construiesc o inchisoare «Poti face o treaba buna?». «Da», a spus acesta. «Dar daca o alta firma a construit multe inchisori, care sunt bine vazute? Ce poti face ca sa ma convingi ca tu esti mai priceput la construit inchisori?» Acesta nu a avut un raspuns, se arata in interviu. Este un exemplu prin care Kotler indica necesitatea expertizei intr-o anumita nisa. Cheia branding-ului, in special pentru companiile mai mici, este sa se concentreze pe un numar limitat de domenii si sa dezvolte o expertiza «superba» in acestea, spune Kotler. Dar, in secolul al XXI-lea, succesul in branding este tot mai legat de client, crede Kotler. Parte din eforturile consultantilor trebuie sa se canalizeze si catre acesta, nu numai catre dezvoltarea propriilor expertize. Clientilor le place sa creada ca partenerul sau (consultantul) se gandeste la business-ul sau. Consultantii destepti trimit clientului articole ocazionale, ce l-ar putea interesa. Exista cazuri fericite in care consultantul nu se alege numai cu o apreciere din partea clientului dupa un astfel de gest.

Iata un exemplu, al unui consultant care lucreaza cu o mare companie producatoare de dulciuri. Acesteia i s-au parut atat de folositoare ideile pe care i le trimisese incat i-au zis consultantului: «Ori de cate ori vrei sa te gandesti asupra unui aspect din business-ul nostru si consideri ca opiniile tale ne-ar putea interesa, pune-le pe hartie si trimite-ni-le impreuna cu o factura, pentru timpul tau.

Un exemplu care probabil smulge zambetele multor prestatori de servicii in domeniu. Mai ales in cazul celor care activeaza in piete in curs de maturizare. Cum ar fi Romania, de pilda. Va veni oare o vreme cand si consultantii autohtoni vor putea cita un exemplu similar?

January 31, 2006
Marul lui Jobs

Cine rade la urma rade mai bine, pare sa-si fi spus recent Steve Jobs, fondatorul Apple. Intr-un e-mail trimis catre angajatii sai, l-a luat peste picior pe mai vechiul sau rival Michael Dell, ironizandu-l pentru o declaratie pe care acesta o facuse in urma cu opt ani.

La mijlocul lunii ianuarie, actiunile Apple au crescut cu 12%, iar compania a ajuns la o valoare de piata de 72,13 miliarde de dolari, depasind la mustata pe unul din cei mai mari rivali ai sai, producatorul de computere Dell, care valora la acel moment 71,97 miliarde de dolari. In 1997, cand Jobs de-abia revenise la compania pe care o fondase in 1976 pentru a o readuce pe linia de plutire, Michael Dell a fost intrebat ce ar face pentru a revigora Apple. In fata unei audiente de cateva mii de manageri din lumea IT, el a raspuns: Ce as face? As inchide compania si as da banii inapoi actionarilor.

Acum, insa, a sosit si momentul revansei pentru Jobs. Intr-un e-mail trimis angajatilor dupa ce Apple a depasit Dell ca valoare de piata, el a scris: Team, it turned out that Michael Dell wasnt perfect at predicting the future – Membri ai echipei, s-a dovedit ca Michael Dell nu a fost perfect in a prezice viitorul. Jobs a savurat momentul, cu toate ca nu s-a lasat luat de val si a admis ca lucrurile se pot schimba in viitor: Dupa inchiderea bursei de astazi, Apple valoreaza mai mult decat Dell. Actiunile cresc si scad, iar maine lucrurile pot sta altfel, dar am crezut ca merita un moment de gandire. Steve.

Intepaturile lui Dell din 1997 veneau intr-un moment foarte greu pentru Apple. De altfel, istoria a consemnat momente contradictorii inca de la infiintarea companiei, in 1976. Pe scurt, Apple a fost fondata de Steve Jobs si prietenul sau, inginerul Steve Wozniak, acum exact 30 de ani. Cei doi au fost primii care au lansat un computer cu monitor incorporat. In 1980, compania era deja listata la bursa, avand o valoare a actiunilor de 1 miliard de dolari.

Cativa ani mai tarziu, compania lui Jobs urma sa lanseze celebrul Macintosh, primul computer din lume care folosea interfata grafica prin care deschidem si astazi documentele sau aplicatiile aflate pe desktop. Calculatorul era fabricat in conformitate cu filozofia lui Jobs de a transforma un echipament sofisticat, pentru specialisti, intr-o unealta de lucru accesibila tuturor.

Anul 1985 a fost insa cel al plecarii lui Jobs de la Apple, din cauza unei lovituri de palat pusa la cale de cativa colegi cu un exces de ambitie. Intr-o sedinta a directorilor Apple, la care Jobs nu era prezent, s-a sustinut ca fondatorul companiei nu va mai fi implicat in procesul de conducere nici acum si nici in viitor. Apple nu a reusit sa se impuna pe piata computerelor personale, Mac-urile fiind mereu in umbra PC-urilor, computere care s-au vandut in cantitati impresionante, mai ales dupa ce Bill Gates a imprumutat de la rivalii sai ideea designului bazat pe grafica si usurinta in utilizare. Asa ca, in 1997, ceea ce parea imposibil s-a intamplat: Jobs a fost rechemat la conducerea Apple, pentru a reabilita compania. La revenirea sa, Jobs a mizat totul pe divertismentul digital.

In 2001, a cumparat de la o companie necunoscuta (PortalPlayer) un player de muzica digitala nefinalizat inca, pe care l-a modelat asa cum a vrut. Creatorul prototipului, Tony Fadell, isi prezentase conceptul companiilor Phillips si RealNetworks inainte sa ajunga la Apple, Jobs fiind din primul moment de acord sa produca noul player MP3. Acesta avea sa primeasca numele iPod si, in scurt timp, sa cucereasca lumea.

Astazi, cresterea spectaculoasa a companiei Apple este explicata in special de fenomenul iPod. De la lansarea din octombrie 2001, au fost vandute aproximativ 42 de milioane de unitati, 14 milioane numai in ultimul sezon de sarbatori, iar pentru 2006 nu exista semne de scadere a vanzarilor.

Direct proportional a fost si succesul serviciului iTunes, care ofera utilizatorilor posibilitatea de descarca de pe Internet, contra cost, melodii si, mai nou, filme. Peste 3 milioane de melodii sunt descarcate in fiecare zi si, conform declaratiei lui Jobs, au fost cumparate in total 850 de milioane de melodii.

Insa, cu tot succesul iPod, Jobs n-a scapat de o mare grija: nu a reusit sa creasca vanzarile calculatoarelor produse de Apple. In acest moment, Apple detine abia 4%-5% din piata mondiala de calculatoare. Prin comparatie, Dell ocupa primul loc cu o cota de piata de 17%-18%. Insa, promite Jobs, pe viitor lucrurile s-ar putea schimba o data cu noua generatie de Mac-uri, care nu mai foloseste procesoare IBM, ci Intel.

Ani de zile, Apple a luat in deradere cea mai mare companie producatoare de procesoare, Intel. La sfarsitul anilor 90, Apple chiar a difuzat pe posturile de televiziune o reclama cu un procesor Intel Pentium II lipit pe cochilia unui melc.

Dar, in ultimii ani, Apple a inceput sa aiba nevoie de procesoare mai puternice si eficiente din punct de vedere al consumului de energie, pe care IBM nu mai reusea sa le furnizeze. Cea mai mare problema a IBM era adaptarea procesoarelor PowerPC la necesitatile laptopurilor. Si tocmai aici cei de la Intel au obtinut, in timp, un mare avantaj, deoarece in ultimii ani si-au concentrat eforturile pentru a dezvolta o noua generatie de procesoare, destinate exclusiv laptopurilor.

Astfel, conducerea Apple a avut curajul sa faca o schimbare de macaz pe care nu multi executivi din industrie ar fi facut-o, sunt de parere analistii. A trecut de la procesoarele IBM la cele ale Intel, anunt facut acum cateva saptamani, in timpul targului de electronice CES de la Las Vegas.

Jobs a sustinut la lansare ca noile modele sunt de doua-trei ori mai rapide decat Mac-urile vechi ce foloseau procesorul de la IBM. Un alt avantaj al trecerii la procesoare Intel este scaderea costului de productie al Mac-urilor, astfel ca noile modele de la Apple au ajuns pe piata la acelasi pret cu cele vechi (incepand de la 1.300 de dolari).

Strategia de extindere a lui Jobs nu se opreste aici. Unele voci din piata sustin ca Apple ar putea comercializa sistemul de operare pentru Mac-uri (Mac OS X) si pentru PC-uri. Piata ar exista, avand in vedere ca programele software dezvoltate de programatorii de la Apple sunt vazute de multi pe primul loc cand vine vorba de functionalitate. In plus, Mac OS X este considerat mai atragator din punct de vedere grafic si tehnic fata de alte sisteme de operare.

Totusi, o asemenea schimbare ar presupune niste riscuri destul de mari pentru Apple din punct de vedere al imaginii. O data cu o eventuala crestere a popularitatii lui Mac OS X, compania se va confrunta probabil cu aceleasi probleme ca si Microsoft: atentia hackerilor si pirateria. Ca sa nu mai vorbim de riscul de a-i indeparta pe fanii inraiti ai brandului. O cale poate mai sigura prin care Apple isi poate creste vanzarile este transformarea computerului Mac mini intr-un media center, sunt de parere alti analisti.

Deocamdata, Mac mini (16,5 cm in lungime si latime si 5 cm inaltime, care se vinde fara tastatura, mouse si monitor) nu a adoptat noul procesor Intel. Insa este de asteptat ca pana la sfarsitul anului aceasta tranzitie sa fie facuta si, eventual, sa i se adauge si un tuner TV pentru a-l transforma intr-un calculator pentru living.

Dar Jobs probabil ca nu se va opri aici. Un zvon aparut de curand a lansat ideea ca Apple planuieste lansarea unui telefon mobil, zvon alimentat de faptul ca Apple a cumparat adresa de Internet iPhone.org. Apple are incheiat si un parteneriat cu Motorola, in urma caruia a lansat acum cateva luni mobilul Motorola Rokr. Noul mobil nu a fost nici pe departe atat de spectaculos pe cat se astepta piata, fiind mai degraba un telefon obisnuit, cu o capacitate de stocare de numai 100 de melodii.

Astfel ca, acum, speculatiile se concentreaza in jurul unui mobil ce va semana foarte mult cu iPod si mai putin cu un mobil traditional. iPhone ar putea avea implementata si cunoscuta click wheel (rotita navigationala) si ar putea include o tastatura pop-up (care sa fie vizibila doar cand utilizatorul are nevoie de ea). In plus, ar avea toate functionalitatile unui iPod, cu o capacitate de stocare a mii de melodii si alte fisiere multimedia.

Jobs a avut grija sa nu semneze un parteneriat exclusiv cu cei de la Motorola, asa ca un posibil iPhone poate fi produs in colaborare cu oricare alt mare producator de telefoane mobile, precum Nokia sau Samsung. Si aparitia pe piata a unui telefon mobil Apple este logica, daca tinem cont de cifrele companiei de cercetare a pietei IDC: peste 750 de milioane de telefoane mobile vor fi vandute in acest an, in comparatie cu cele 57 de milioane de playere MP3 ce urmeaza sa fie comercializate in aceeasi perioada.

Apple controleaza deja aproximativ 75 de procente din piata de playere digitale, asa ca se prea poate ca piata telefoanelor mobile sa-i surada lui Jobs.

Nu inseamna insa ca va fi o treaba prea usoara pentru Apple. Strategia lui Jobs a fost, de-a lungul timpului, comercializarea unui numar redus de produse inovatoare, dar avand garantia ca sunt elegante, fiabile si usor de folosit. Iar prin lansarea a tot mai multor tipuri de gadgeturi, acest renume va fi din ce in ce mai greu de pastrat. Ca sa nu mai vorbim, ca, in afara de renume, Jobs va vrea cu tot dinadinsul sa pastreze si micul avans castigat pe bursa fata de rivalul Dell.

January 31, 2006
In cautarea intimitatii

Google, Yahoo!, Microsoft si AOL au fost somate de Departamentul Justitiei din Statele Unite sa furnizeze informatii cu caracter istoric privind motoarele de cautare pe care le opereaza. Doar Google a refuzat.

Povestea porneste de la o controversa in privinta unei legi pentru protectia copiilor in medii informatice (COPA – Child Online Protection Act), propusa de administratia americana in 1998 si atacata in justitie ca fiind neconstitutionala de catre fundatia ACLU (American Civil Liberties Union), pe motiv ca prevederile legii nu pot fi aplicate practic de siturile web si ca, in plus, legea violeaza dreptul la libera exprimare consemnat in Primul Amendament.

Judecatorul federal din Philadelphia care a judecat cazul a emis un ordin de interzicere a aplicarii legii, iar Departamentul de Justitie (DoJ), dupa cum era de asteptat, a facut apel. Pentru a sustine legea, Departamentul de Justitie a cerut si a obtinut un ordin judecatoresc prin care solicita companiilor care detin principalele motoare de cautare din internet – Google, Microsoft, Yahoo! si America OnLine – sa furnizeze o serie de date extrase din statisticile motoarelor de cautare.

Este vorba despre lista tuturor siturilor accesibile prin intermediul motoarelor de cautare in data de 31 iulie 2005, precum si de lista tuturor cautarilor efectuate pe parcursul lunilor iunie si iulie 2005. In principiu, DoJ intentioneaza sa angajeze specialisti in statistica si companii specializate care sa evalueze cat de des intalnesc utilizatorii internetului material cu caracter pornografic si care este eficienta filtrelor menite sa ascunda aceste materiale minorilor.

Rezultatul acestei analize ar urma sa sustina legea in fata Curtii de Apel, ceea ce este cat se poate de corect. Insa o prima chestiune care s-a ridicat a fost daca nu cumva pretentiile DoJ sunt exagerate (e vorba de sute de milioane de inregistrari) sau chiar nejustificate, avand in vedere ca datele respective reprezinta valori importante pentru companiile care le detin.

Valva insa a fost starnita de Google, care – spre deosebire de Yahoo!, Microsoft si AOL – a refuzat sa furnizeze datele si a atacat in instanta somatia in cauza. Desi DoJ a incercat sa negocieze si sa scada pretentiile – multumindu-se cu un esantion aleatoriu cuprinzand un milion de URL-uri si jurnalul cautarilor pentru o singura saptamana -, Google nu a cedat, argumentand ca furnizarea informatiile respective unor terte parti afecteaza dreptul la intimitate (privacy) al utilizatorilor sai.

Intr-un fel, se poate specula ca Google urmareste mai degraba o lovitura de imagine, deoarece DoJ nu a cerut date care sa permita identificarea utilizatorilor, iar celelalte companii au furnizat date agregate si au subliniat ca intre acestea nu se afla informatii care sa permita identificarea.

Google insa sustine ca, uneori, chiar si textul introdus in interogare cuprinde suficiente indicii pentru a putea deduce cine este utilizatorul. In plus, Google se fereste sa creeze un precedent. Daca cedeaza acum, va fi mult mai greu sa nu cedeze intr-o ipotetica situatie in care va fi somata sa furnizeze date de identificare pentru utilizatorii care au facut anumite cautari sau au urmat anumite referinte din rezultatele puse la dispozitie.

Un jurnalist a pus problema la modul practic: in documentarea unui articol a cautat pe Google child pornography, pentru a vedea ce s-a mai publicat pe aceasta tema, care sunt reactiile etc. Trebuie sa se teama ca va fi urmarit? In plus, mai exista cazul jurnalistului chinez care a fost deconspirat de Yahoo! la cererea guvernului de la Beijing, iar Google – care are la randu-i afaceri in China – tine sa se distanteze de competitor printr-o atitudine mai transanta.

Evident, opiniile sunt impartite, dar refuzul lui Google a fost salutat de organizatiile civice, in frunte cu prestigioasa Electronic Frontier Foundation. Dar tot EFF este cea care atrage atentia asupra unui alt aspect trecut cu vederea: Google jurnalizeaza toate cautarile si majoritatea acestora permit identificarea destul de precisa a utilizatorilor prin cookies, adrese IP sau conturi din servicii Google.

Se stie ca Google foloseste o enorma putere de calcul pentru a analiza aceste informatii istorice prin procedee de data mining pentru a deduce tipare comportamentale pe baza carora sa-si optimizeze serviciile, in folosul utilizatorilor.

Este foarte probabil ca fiecare dintre noi avem cate o rubrica in imensele baze de date procesate de Google. Desi este improbabil ca Google sa foloseasca aceste informatii impotriva noastra, ele sunt totusi acolo si sunt potential periculoase.

January 31, 2006
Casa viitorului, versiunea beta

Nu v-ar placea sa locuiti intr-o casa unde geamurile se spala singure si rufele sunt calcate de un manechin de tinichea, in timp ce va relaxati in cada, in fata televizorului cu ecran plat incorporat in perete?

Casa viitorului, un concept alimentat pana acum mai mult de imaginatie decat de realitate, a devenit obiect de studiu intr-un experiment condus de firma britanica de constructii David Wilson Homes, impreuna cu universitatile din Nottingham si Leicester.

Cercetatorii au vrut sa vada cum ar trebui sa arate o casa in viitor, atat din punctul de vedere al constructiei si repartitiei pe camere, cat si din punctul de vedere al tehnologiilor si gadgeturilor de ultima ora incluse. Motivul este simplu: companiile de pe piata imobiliara vor sti care este cererea si cum sa construiasca locuinta pe placul viitorilor locatari.

Ca parte din proiect, o familie britanica obisnuita a fost de acord sa intre sub lupa cercetatorilor pentru o perioada de sase luni. Prima mea intrebare a fost cum se aprinde lumina, in timp ce ma aflam nedumerit in fata unui intrerupator cu noua butoane, doua potentiometre si inca ceva despre care nu mi-am dat seama ce este, a povestit Nick Parnell, unul dintre specialistii care au vizitat casa.

Casa viitorului, construita pe patru nivele, dispune de foarte multe echipamente si tehnologii, toate putand fi controlate cu o singura telecomanda. Geamurile se curata printr-un sistem propriu automatizat, hainele murdare pot fi trimise la subsol, unde se afla masina de spalat, de oriunde din casa, printr-un lift in miniatura. Dupa ce sunt spalate, hainele sunt trimise la un om de tinichea care isi schimba dimensiunile dupa cum e nevoie si imbraca hainele pentru a le usca complet si a le netezi.

Una peste alta, casa viitorului are cinci dormitoare si cinci bai, dintre care una dotata cu sistem de aburi, similar unei saune, si un echipament pentru masaj la umeri. In casa sunt instalate sapte televizoare cu ecran plat, dar si multe alte echipamente digitale inteligente.

Sistemul de telefonie fixa va functiona si ca interfon, astfel incat membrii familiei vor putea comunica usor, fara sa tipe prin toata casa. Iar in cazul in care unul dintre ei alege sa faca o baie calda, nu este nevoie sa iasa pentru a vedea cine suna la usa. Exista si aici o solutie: ii poate comanda televizorului instalat in peretele baii sa-i arate o imagine preluata de la sistemul de supraveghere a casei.

January 31, 2006
Febra pe piata asigurarilor

Cea mai mare achizitie din sistemul financiar privat, care a avut loc acum doua saptamani, pune piata asigurarilor sub lumina reflectoarelor. Dupa ce Omniasig a fost cumparata de grupul austriac Wiener Städtische, este de asteptat ca in industrie sa se accelereze procesul de consolidare.

BUSINESS Magazin: Multumesc ca ati venit. Incercam sa discutam despre subiectele la ordinea zilei in asigurari. Acum – avand in vedere achizitia Omniasig de catre Wiener Städtische – ne-am gandit sa vorbim despre consolidarea in asigurari, despre cum vedem piata in urmatorii cinci ani, daca vor urma alte achizitii in acest an si despre relatiile banci-asigurari. Pentru inceput, v-as intreba cat de surprinsi ati fost de aceasta achizitie?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Putem sa clarificam ceva mai intai? E achizitie sau nu?

DAN ODOBESCU: Da.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Totusi, procesul de due-dilligence de-abia incepe.

DAN ODOBESCU: Este o achizitie si due-dilligence-ul se face pentru ca, in functie de cele declarate de vanzator, pretul scade sau creste. Asta-i tot.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Stai asa. Mie imi suna stramb, am trecut si eu de cateva ori prin cateva faze ale unei tranzactii.

DAN ODOBESCU: Hai sa-ti dau un exemplu. Deci eu cumpar Allianz-Tiriac acum. Ne intelegem si tu imi spui ca valoarea voastra este de atat. Si imi prezinti parerea ta. Eu fac tranzactia cu tine, depun banii intr-un cont escrow si, in functie de daca m-ai mintit si cat m-ai mintit, pretul se duce in jos.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Este un mod original. Asa ceva nu se face in mod normal. Eu cred ca un parcurs logic este: se incepe un proces de due-dilligence, cumparatorul vine cu auditorii lui, cu expertii lui si zice nu meriti 100, dupa mine valorezi doar 10 milioane de euro. Apoi, daca se convine asupra pretului, se incheie tranzactia.

DAN ODOBESCU: In acest moment, tranzactia este incheiata, cu o rezerva de pret.

BUSINESS Magazin: Sa zicem ca tranzactia e facuta…Cat de tare v-a surprins?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Pe mine nu m-a surprins pentru ca este exact ce s-a declarat cu mai mult timp in urma. Dan a spus ca Unita a iesit la pescuit.

DAN ODOBESCU: Si a declarat clar ca tinta este Allianz-Tiriac. Adica depasirea pozitiei ocupate de companie in top. Eu afirm la modul cel mai serios: Wiener Städtische va obtine locul intai in 2005.

BUSINESS Magazin: Acest lucru se poate rezolva printr-o noua achizitie. Ce credeti, domnule Constantinescu? Veti cumpara si dumneavoastra alte companii?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Nu. Eu sunt total impotriva.

BUSINESS Magazin: Dar, de fapt, ce importanta are locul intai pe piata? Care e avantajul sa fii numarul unu?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: N-are. Eu nu-l simt, daca ma intreaba cineva. In- tr-adevar, intr-o lume normala conteaza, pentru ca liderul pietei este in masura sa dea tonul. La noi, in acest moment, nu se aplica absolut deloc.

NICOLAE CRISAN: Da, dar la noi sunt cel putin cinci sau sase lideri.

DAN ODOBESCU: Si eu am o firma, unde sunt lider pe asigurari agricole (Agras – n.r.). Altul poate avea o firma lider pe asigurari de nasturi sau de costume.

NICOLAE CRISAN: Eu de regula ma duc, cand pot, la sarbatorile de Craciun ale firmelor din piata. Ce aud acolo, la fiecare societate dintre primele sase-sapte, ca le spun fie angajatilor, fie ziaristilor, ca ei sunt cei mai buni, cei mai tari, cei mai frumosi… La un moment dat pleci zambind.

BUSINESS Magazin: In momentul cand o societate e pe locul intai, chiar si vanzatorii, cei care vand asigurari, consultantii, au alt curaj, se prezinta altfel in fata clientilor?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Da si nu. Conteaza cum este perceput consultantul de catre client si conteaza extrem de tare numele si renumele firmei.

DAN ODOBESCU: Domnul Constantinescu se apara si incearca sa se puna in pozitia de locul doi si sa spuna ca nu are mare importanta sa spui ca esti lider.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Daca eu nu ma duc in jos, nu am nici o problema nici daca sunt pe locul al cincelea. Nu ma intereseaza locul.

DAN ODOBESCU: E greu de presupus ca locul cinci va avea 21% din piata. Inseamna ca piata ar fi la vreo 180%…

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Asta am vrut sa spun.

BUSINESS Magazin: Acum primele cinci societati au pe ambele piete – asigurari generale si asigurari de viata – cam 56% din piata. Cat credeti ca vor avea in urmatorii trei-cinci ani?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Depinde ce iei in calcul. Iei in calcul situatia de la momentul acesta sau posibilitatea ca Wiener Städtische sa cumpere si alte firme sau, de ce nu, Allianz-Tiriac?

NICOLAE CRISAN: Daca e sa faci o astfel de judecata, este foarte greu. Piata este foarte volatila si se misca.

BUSINESS Magazin: Dar toata lumea se astepta ca principalele achizitii sa vizeze cele trei mari firme care au inca actionari romani.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Cu unul dintre cei trei vor ajunge la o intelegere cei de la Wiener Städtische si vor deveni lideri. E o socoteala simpla, pe hartie.

BUSINESS Magazin: Am vazut ca locul doi, Asirom, a intrat pe pierderi anul trecut.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Cu atat mai bine, acum este momentul sa o cumpere, pentru ca o cumpara mai ieftin.

BUSINESS Magazin: Si credeti ca este o strategie proasta, sa cumperi acum pentru a te pregati pentru ce se va intampla peste trei ani?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Sa va spun un singur lucru: In momentul acesta nu exista o singura societate care sa aiba un portofoliu stabil. Intr-o economie normala, am societatea X, am portofoliu auto, si vreau sa ma balansez, iar domnul cu societatea Y sta foarte bine pe partea de property. Si ne gandim la o fuziune sau o achizitie, pentru ca cele doua companii unite sa aiba un portofoliu echilibrat. Ce frumos suna, nu? Atat timp cat nu vorbesti in Romania de un portofoliu stabil, lucrul acesta nu se poate intampla.

BUSINESS Magazin: Asta spuneti dumneavoastra, dar intre timp Omniasig a cumparat doua companii anul trecut. Acum austriecii vin si cumpara. Trebuie sa faci ceva.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Domnul Odobescu face acum socoteala, ca de aceea v-am spus ca pe hartie e simplu. Luam 12% de la Omniasig cu 7% de la Unita, ajung la o cota de piata de 19%. Bun, facem pariu ca, la sfarsitul anului, 12 cu 7 nu mai fac 19?

BUSINESS Magazin: Dar poate sa faca 21.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Nu, am unele retineri.

DAN ODOBESCU: Poate sa faca 28 sau chiar 34%.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Eu calculam fara o alta achizitie.

DAN ODOBESCU: Iar eu am mari retineri sa cred ca Allianz-Tiriac va fi lider in 2005. Fara sa mai achizitionam nimic.

BUSINESS Magazin: Din perspectiva unui jucator, domnule Moldovan, cum ati perceput tranzactia? Ati majorat capitalul cu 6 milioane de euro acum. Practic, aveti in vedere o achizitie? E o strategie de crestere? Ce se va intampla cu aceasta suma?

TUDOR MOLDOVAN: Eu nu cred ca majorarea cotei de piata vine pentru ca a gandit-o domnul Odobescu, ci au gandit-o actionarii. Asta se intampla intotdeauna.

DAN ODOBESCU: De gandit, poate am gandit-o eu, hotararea o iau actionarii.

TUDOR MOLDOVAN: Acesta ar fi un aspect. Al doilea este ca achizitia unei societati de asigurari nu este un business usor. Pot sa va dau un exemplu clasic in literatura de specialitate: o societate britanica achizitioneaza o companie de reasigurare din Australia. Due-dilligence-ul este facut de cea mai mare firma de actuariat din Marea Britanie la vremea respectiva – Bacon & Woodrow. Britanicii cumpara si doi ani mai tarziu firma din Australia da faliment. S-au judecat si Bacon & Woodrow a spus dupa aceea ca a iesit cu fata curata. Deci, evaluarea in sine nu este usoara. Dupa aceea, unificarea nu este usoara. Generali, de exemplu, a cumparat – in Polonia – Zürich Financial Services, iar tot procesul de unificare a fost extrem de dificil. Sunt calitati diferite, culturi organizationale diferite.

BUSINESS Magazin: Dar aceasta este si provocarea. Altfel, cum cresti?

TUDOR MOLDOVAN: Da, dar nu este usor. Sunt doua metode clare pentru cresterea unei companii: cresterea naturala si achizitii. Asta se intampla pe orice piata.

BUSINESS Magazin: Sunt strategii diverse. Unii nu au intrat pe piata, altii nu au intrat la timp si nu au crescut. Poate ca si Generali va cumpara la un moment dat pe cineva.

TUDOR MOLDOVAN: Bineinteles. Iar pasii vor fi: un proces de due-dilligence, stabilirea pretului de piata si apoi achizitia.

BUSINESS Magazin: Dar nu credeti ca aceasta miscare, achizitia Omniasig, atat de puternica, pentru ca a fost practic cea mai puternica miscare de pe piata asigurarilor, ba chiar si de pe piata bancara – a fost cea mai mare tranzactie privata ca suma – va declansa alte tranzactii intr-un ritm mai rapid decat pana acum? Sau va ramane singulara? Se vor misca si alte companii?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: S-ar putea, de exemplu, sa-i dea apa la moara lui UNIQA (o mare companie de asigurari austriaca – n. red.), care cocheteaza din cate stiu eu tot cu Asirom si sa vina sa pluseze – pentru ca evident cumpara cine da mai mult. De ce sa pluseze? Pentru ca daca nu, Wiener Städtische ii ia si pe Asirom.

BUSINESS Magazin: Eu as zice ca Wiener Städtische a facut un mare serviciu pietei asigurarilor din Romania. Pentru ca atrage atentia asupra pietei si creste valoarea tuturor companiilor. Un pret mare in tranzactia cu Omniasig ridica cota, similar cu ce s-a intamplat pe piata imobiliara. E o febra.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: S-ar putea sa fie asa. Pentru ca UNIQA, companie care are ceva greutate pe piata europeana, ramane pe afara. Axa, de asemenea, e pe afara.

BUSINESS Magazin: Domnule Crisan, ce parere aveti despre concentrarea aceasta a capitalurilor? In momentul in care cinci companii vor avea 80% din piata, credeti ca va dauna asiguratilor concentrarea pietei in mainile a doar trei-patru companii?

NICOLAE CRISAN: Cred ca totusi Consiliul Concurentei trebuie sa-si spuna cuvantul in astfel de probleme in raport cu consumatorul.

DAN ODOBESCU: Consiliul Concurentei poate avea un cuvant de spus, in momentul de fata, doar daca o companie depaseste cota de 50% din piata, conform legislatiei.

BUSINESS Magazin: Inca nu se pune problema.

BOGDAN ANDRIESCU: Depinde de achizitiile care se vor face. Daca adunam Asirom cu Astra si Ardaf, cele trei companii cu actionari din Romania…

BUSINESS Magazin: Exista un deficit de personal, avand in vedere cresterile si achizitiile? Practic, in piata sunt aceeasi oameni de vreo 4-5 ani, mai ales la top management.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Major.

DAN ODOBESCU: E la limita catastrofei, ca sa fim cinstiti.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Bancile sunt de departe intr-o situatie mult mai fericita. Nu as putea spune ca sunt in situatia ideala, dar stau mult mai bine.

ROZAURA STANESCU: Nu as putea spune ca suntem intr-o situatie ideala. Dar prin comparatie cred ca stam mai bine. Depinde si de esaloanele la care facem referire.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Vorbeam de top management, in primul rand. Dar nu numai, ca nu-ti ajung numai managerii.

DAN ODOBESCU: La nivelul de top, in urmatorii cinci ani, o sa se mestece in aceeasi oala si nu are in cinci ani ce sa se dezvolte, ca nu are de unde, din nimic.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Totusi, mai sunt niste tinerei mai destupati la cap.

BUSINESS Magazin: Este o piata asa de inchisa incat nu pot veni oameni din afara?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Nu pot veni oameni din afara.

BUSINESS Magazin: Nu pot veni, de exemplu, din banci?

NICOLAE CRISAN: Admitem ideea – daca nu suntem de acord, macar sa o admitem pentru ca o au englezii – ca un specialist in asigurari se formeaza in cel putin opt ani de zile in Marea Britanie. Iar la noi, hai sa zicem in zece sau unsprezece. Cred ca gasim o explicatie.

BUSINESS Magazin: Si dupa ce se formeaza, pleaca in strainatate…

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Depinde si daca are de la cine sa invete.

BUSINESS Magazin: Dar dumneavoastra chiar ati facut multe recrutari anul trecut, cand v-ati mutat sediul in Bucuresti. Cum ati simtit piata? De unde v-ati adus oameni?

DAN ODOBESCU: De fapt, am angajat vreo 90, am dat afara 120. Insa din cei angajati proaspat am dat afara maximum 10%.

BUSINESS Magazin: Din ce sectoare pot sa mai vina oamenii catre asigurari?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Din banci, fara discutie. Numai ca este o problema: bancile s-au consolidat un pic inaintea noastra si e greu sa faci fata la pretentiile salariale. La modul cel mai serios, salariile din sectorul bancar sunt mult mai bune comparativ cu cele din asigurari.

DAN ODOBESCU: Cum a spus Berthold Brecht (dramaturg german – n.r.), a intemeia o banca este o crima mult mai mare decat a jefui o banca. Iar bancile in Romania beneficiaza de o legislatie pentru a jefui populatia in mod legal. Comisioanele bancare din Romania sunt de cinci pana la de 15 ori mai mari decat in orice tara civilizata.

ROZAURA STANESCU: Acesta este un alt subiect, care cred ca ar mai putea suferi niste observatii.

BUSINESS Magazin: Dar dumneavoastra cum ati vazut tranzactia? Urmariti piata asigurarilor, urmariti parteneriate?

ROZAURA STANESCU: Noi avem mai multe parteneriate, cred ca suntem deja consacrati. Din punctul nostru de vedere, merge in evolutia normala de consolidare. Nu o sa poata sa reziste pe piata fiecare jucator, cat este el de mic. Fie ca este vorba de achizitii, fie ca este o crestere naturala, este normal sa ne consolidam. Acelasi lucru se intampla si pe piata bancara si se spune ca nu toti vom rezista.

BUSINESS Magazin: Dinspre banci cum se vede piata asigurarilor?

ROZAURA STANESCU: Pentru noi, strict in Romania, pe piata asigurarilor au intrat cateva nume bune. Deci, din punct de vedere al lumii financiar-bancare, numele din asigurari au sporit si au dat bine. Daca stai sa numeri cate nume mari sunt in asigurari, realizezi ca sunt mai multe decat in banci, trebuie sa recunoastem chestia asta.

BUSINESS Magazin: Dar piata este de 15 ori mai mica.

ROZAURA STANESCU: Ceea ce pot sa va spun ca este poate in acelasi ritm, eu nefiind o cunoscatoare a pietei, va spun doar ca observator – mie nu mi se pare ca ritmul activitatii de asigurare a fost ca acela al activitatii bancare, unde s-a mers pe complexitate, pe diversificare si acum, in ultimii ani, pe retail. Si castigi mai mult prin diversitate si prin complexitate.

DAN ODOBESCU: Produsele de asigurari sunt incomparabil mai complexe decat produsele bancare. Si exista in tara noastra de zece ori mai multe produse de asigurari decat produse bancare.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Asta este o foarte mare diferenta, din acest punct de vedere. Bancile, din motive evidente, au lansat produsele unul cate unul la intervale de timp. Societatile de asigurare acopera practic absolut tot. Singurele inventii care se mai fac acum sunt pachetele – adica pun o asigurare casco, cu o asigurare RCA si cu o alta polita si ii zic asigurarea alfa. De fapt, sunt trei produse puse la un loc, pentru ca produsele respective existau si inainte.

ROZAURA STANESCU: Da, dar impreuna dau mai bine si costa mai putin, ca asta e legea pachetului.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Aici mai discutam. Fiecare produs are costul lui si cross-sellingul ajuta, dar nu iti aduce nimic pe produsul respectiv. Responsabilul de produs se zbate pentru ca are in grija produsul respectiv si stabileste o limita sub care nu poti cobori. Tendinta este de creare a asa-numitelor tailor-made products, adica pachete croite pe cerintele clientilor, care evident ca nu se aplica la masa larga de clienti. Aceasta tendinta se manifesta in momentul in care ai un client serios si pentru care dezvolti un produs complex. E foarte important sa ai capacitatea sa poti face un asemenea business, dar acest lucru nu il afecteaza pe nea Gigi de pe strada. Pentru el nu o sa faci niciodata un pachet special.

BUSINESS Magazin: Poate brokerii mai degraba creeaza astfel de produse.

DAN ODOBESCU: Brokerii nu creeaza nici un produs. Produsele sunt create exclusiv de catre firmele de asigurari.

BUSINESS Magazin: Sau sa spunem ca le pliaza pe cerintele asiguratului.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Sigur ca da.

BOGDAN ANDRIESCU: Nu, nu. Aici am o cu totul si cu totul alta parere. Brokerii deseneaza un produs pentru necesitatile clientului. Pe urma, firma de asigurare tipareste o polita. Dar tu, ca broker, vii si spui companiei ca vrei o asigurare care sa acopere riscul acesta, acesta si acesta, sub limitele cutare si cutare si ai creat un produs – cum spunea domnul Constantinescu, tailor-made – pentru acel client.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Adevarul este ca la chestia asta aveti de departe cel mai important rol, pentru ca sunteti consultantul direct al clientului. Aveti si raspunderi pentru chestia asta, inca nu sunt evidente in Romania, dar teoretic sunt. Sunt foarte putini clienti care constientizeaza faptul ca domnul Andriescu – cand i-a dat un sfat, care s-a dovedit ceva mai tarziu gresit – este responsabil pentru acel sfat.

BOGDAN ANDRIESCU: Eu sunt responsabil in limita a 10 milioane de euro. Asta este responsabilitatea mea pe polita de raspundere.

KARINA ROSU: Tu esti responsabil in limita pierderii totale a clientului, dar polita…

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Dar ti-a cerut cineva despagubiri, venind cu argumentul domnule, eu ti-am pus pe masa toata afacerea mea si ti-am zis sa ma inveti ce-mi trebuie ca sa pot sa dorm si eu linistit?

BOGDAN ANDRIESCU: Ce-mi plac mie clientii acestia…

DAN ODOBESCU: Nu a avut nici unul…

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Serios, ai avut vreunul in Romania?

BOGDAN ANDRIESCU: Da. Mai sunt…

KARINA ROSU: Acesti clienti sunt si cei mai grei.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Sunt patiti, in cea mai mare parte. Sau au trecut prin Occident, sau au capital international.

BUSINESS Magazin: Astfel de clienti sunt in general companii. Credeti ca se va extinde si in retail, la persoane fizice?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Brokerii nu sunt interesati. Nu au personal pentru a face fata unor astfel de cereri.

BOGDAN ANDRIESCU: Nu. Pe mine ca EOS Risq nu ma intereseaza, dar m-ar putea interesa ca presedinte al Uniunii brokerilor. Am membri in aceasta uniune care se ocupa de retail si care ar putea sa vina cu o valoare adaugata, prin vanzarea unor produse mai complexe. Dar si aceste polite trebuie negociate intre ei si societatile de asigurare, astfel incat sa vina si in intampinarea nevoilor clientului.

KARINA ROSU: Sunt probleme cu sumele asigurate, iar un client nu stie la ce sa se uite. BUSINESS Magazin: Legandu-ne de relatia dintre banci si asiguratori, deocamdata asigurarile au crescut in ultimii trei-patru ani mai mult in trena bancilor.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Partial.

KARINA ROSU: A crescut mult partea de asigurare a bunurilor, nu partea de credite.

DAN ODOBESCU: Iar partea de credite de consum devine o tumoare din zi in zi mai canceroasa. Iar firmele de asigurari, care au crescut dramatic, tot asa tumoral, in ultimul an, vor avea in acest an probleme dramatice.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Eu am o mica problema la acest capitol. Adica suntem un pic prea originali in Romania si se arunca riscul bancar in asigurari.

ROZAURA STANESCU: La ce va referiti?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: La asigurarile de risc financiar. O parte din riscul de neplata este transferat asiguratorilor.

DAN ODOBESCU: E problema noastra, ca noi il inghitim. Nu e vina lor.

ROZAURA STANESCU: Sunt mai multe categorii si trebuie nuantat; riscul costa.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: In Romania, sarim un pic de limita riscurilor pe care in lumea din Vest le preia o societate de asigurare, asta voiam sa spun. N-as vrea sa intram mai mult in detalii.

DAN ODOBESCU: Bancile se acopera la noi mai mult decat oriunde in Europa.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Se acopera mai mult pentru ca oriunde in Europa nu isi asigura riscurile pe care le preiau unii dintre noi, prentru ca nu se poate. Nimeni nu se atinge de anumite riscuri, e tabu pentru ei.

NICOLAE CRISAN: Ce te faci daca ai actionar majoritar o banca? Mai faci ce vrei tu?

DAN ODOBESCU: De obicei, actionarul majoritar al unei banci este o firma de asigurari. Numai la noi e pe dos. Ca nu prea exista in Vest banci care sa detina firme de asigurari, numai in Romania. De obicei, companiile de asigurari cumpara banci. La noi este invers, pentru ca sistemul bancar s-a dezvoltat mult mai repede.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Trebuie facuta o diferenta. Atentie, actionarul nicaieri in lume nu dicteaza politica societatii.

BOGDAN ANDRIESCU: Si de ce? Pentru ca nicaieri in lume nu este un actionar majoritar o entitate intr-o societate de asigurare. Un actionar detine maximum 20% din capitalul unei asemenea companii

DAN ODOBESCU: Exact. Numai in Romania este firma de asigurari a lui Gicu, firma de asigurari a lui nea Ion, firma de asigurari a lui nea Vasile.

BUSINESS Magazin: Asa e capitalismul timpuriu, nu? Sunt oameni care controleaza afacerile. In 10-15 ani, se vor regla lucrurile, vor iesi pe bursa.

DAN ODOBESCU: Nu, nu, nu. Asa ceva nu s-a intamplat in istoria asigurarilor niciodata. Pana la prabusirea sistemului comunist, nu s-a intamplat niciodata ca firmele de asigurari sa fie controlate de cate o persoana. In Rusia, au existat la inceputul anilor 90 5.000 de companii de asigurari, fiecare cu sediul pe unde au apucat. Si acum mai sunt peste o mie.

BUSINESS Magazin: Si in Romania cate au fost la inceput?

NICOLAE CRISAN: Niciodata nu am sarit de 80.

BUSINESS Magazin: Acum sunt 43. Cate vor fi peste doi ani?

DAN ODOBESCU: In 2008, vor fi sub 20.

TUDOR MOLDOVAN: Cam asa.

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Nu luam in calcul un mic amanunt. Pana in 2008, va veni ala mare (cutremurul – n.r.) si s-ar putea sa nu ramana mai mult de 5.

BOGDAN ANDRIESCU: Este rau. In Croatia este o societate care controleaza 80% din piata.

KARINA ROSU: Este foarte rau pentru brokeri.

DAN ODOBESCU: Dar s-ar putea sa fie mai bine pentru asigurati.

BUSINESS Magazin: Credeti ca una din societatile acestea trei cu capital privat romanesc vor fi vandute anul asta?

KARINA ROSU: Eu cred ca da, pentru ca mai e suficient timp anul acesta. Cred ca se vor vinde. Depinde pe ce pret.

BUSINESS Magazin: Atractia care este, pana la urma? Care este mirajul, de ce vin?

CRISTIAN CONSTANTINESCU: Pentru a intra pe piata. Exista un cost. Daca esti pregatit sa suporti acel cost…

BUSINESS Magazin: Generali a fost rezervata pana acum.

TUDOR MOLDOVAN: A testat piata.

BUSINESS Magazin: Cum se vede piata de la nivel de multinationala?

TUDOR MOLDOVAN: E alta gandire. Conteaza cota de piata, dar conteaza si portofoliul si profitabilitatea.

BUSINESS Magazin: Deci exista abordari diferite. Tranzactia de acum nu va fi un declansator pentru alte miscari pe piata?

NICOLAE CRISAN: Eu sunt convins ca Wiener Städtische acum este in situatia de a colecta cat poate din firmele abordabile de pe piata romaneasca si de a le repozitiona intr-o multinationala.

January 31, 2006