Ungaria, prin ministrul economiei Gyorgy Matolcsy, creditat de presa ungară cu cele mai mari şase de a prelua funcţia de guvernator al băncii centrale, a surprins pieţele cu comentarii care aparent sugerează că el va fi adeptul unui forint slab. Moneda ungară s-a depreciat ulterior cu “o viteză înfricoşătoare”, scrie The Wall Street Journal. Matolcsy a declarat că menţinerea unui forint puternic în perioada 2002-2010, când la putere erau socialiştii – principala formaţiune de opoziţie faţă de actualul partid de guvernământ Fidesz, a fost o greşeală.
Blog
-
Casa Albă nu este de acord cu ideea monedei de platină de 1.000 miliarde de dolari
“Nici Departamentul Trezoreriei, nici Rezerva Federală nu consideră că legea poate sau ar trebui să fie utilizată pentru a facilita producţia de monede din platină cu scopul de a evita ridicarea limitei datoriei”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Trezoreriei SUA, Anthony Coley, citat de Bloomberg.
Membrii Partidului Republican, care deţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA, se opun ridicării plafonului datoriei de stat în absenţa reducerii semnificative a cheltuielilor publice. Noul impas politic de la Washington ar trebui rezolvat până la mijlocul lunii februarie, însă Casa Albă vrea să evite noi concesii în faţa republicanilor.
În acest context, mai mulţi congresmeni ai Partidului Democrat, inclusiv liderul grupului democrat din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, au propus invocarea celui de-al 14-lea amendament la Constituţie pentru a bate o monedă din platină cu valoarea de 1.000 miliarde de dolari, care să fie utilizată pentru plata datoriilor guvernului
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Bancherii au ţinut la BNR 820 de milioane de lei în fiecare zi din 2012, în scădere cu o treime
Bancherii au depus la BNR, prin facilitatea de depozit pe o zi, 820 milioane de lei (circa 180 mil. euro) în fiecare zi lucrătoare din 2012, la o dobândă de numai 1,25% pe an, în condiţiile în care nu au găsit soluţii de plasament mai profitabile şi nici nu au dorit să-şi asume riscuri prea mari în economie. Volumul total al sumelor rulate prin facilitatea de depozit, care ar trebui folosită doar ca soluţie de urgenţă pentru lichidităţile neplasate la sfârşitul unei zile de operaţiuni, a fost de aproape 207 miliarde de lei (46 mld. euro), în scădere cu 30% faţă de 2011. Bancherii au apelat mai des la facilitatea de depozit în prima parte a anului, când lichiditatea pe piaţă devenise excesivă şi dobânzile pe piaţa interbancară erau la un minim record. Ulterior, lichiditatea din piaţă a scăzut, iar băncile nu au mai avut la dispoziţie sume semnificative pe care să le plaseze la BNR.
-
„Perversiunea grotescă“ a Marii Britanii: Premierul britanic ar putea ţine un discurs anti-UE în ziua semnării celui mai important tratat franco-german
Premierul britanic David Cameron a uimit Berlinul cu încercarea de a ţine un controversat discurs despre modificarea statutului ţării de membru al UE în aceeaşi zi în care Franţa şi Germania comemorează reconcilierea de după cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Financial Times. Pentru a dramatiza şi mai mult momentul, Cameron ia în considerare să ţină discursul în Germania. Cabinetul cancelarului Angela Merkel s-ar afla în contact direct cu cabinetul premierului pentru a discuta acest eveniment.
-
Băncile încep anul cu reduceri de dobânzi la depozite. Ce se întâmplă cu creditele?
BRD, a doua bancă din sistem după activele deţinute, a redus cu un sfert de punct procentual dobânzile plătite la depozitele la termen în euro cu scadenţa de 3, 6 şi 12 luni, nivelul bonificaţiei ajungând în prezent la un maxim de 3,25% pe an. Dobânda la depozitele în euro cu scadenţa la o lună a fost micşorată cu 0,3 puncte, până la 2,3% pe an. Turcii de la Garanti au tăiat o jumătate de punct din dobânzile la depozitele în euro, acestea fiind cuprinse în prezent între 2,7% şi 2,95% pe an. Cea mai mică dobândă, de 2,7% pe an, este plătită la depozitele cu scadenţa la o lună, în timp ce sumele economisite pe 3, 6 şi nouă luni sunt bonificate cu 2,95% pe an.
-
Şeful HP a primit un bonus de 15,4 milioane de dolari deşi compania a avut pierderi
Directorul general al HP, Meg Whitman, a primit pentru 2012, primul an petrecut la companie, un pachet de compensaţie financiară de 15,4 milioane de dolari deşi compania a înregistrat o pierdere de 12,7 miliarde de dolari, iar acţiunile s-au depreciat cu 39%. Whitman a preluat conducerea HP în 2011 şi încearcă să revigoreze afacerile celui mai mare producător de PC-uri, care nu a reuşit să pătrundă pe piaţa gadget-urilor mobile. Vânzările companiei au scăzut anul trecut cu 5%, la 120,4 miliarde de dolari. HP încearcă să găsească o reţetă pentru revenire după ce a trecut prin cinci trimestre consecutive de scădere a vânzărilor, mai multe tranzacţii care s-au încheiat prost pentru companie, schimbări repetate de management în ultimii 4 ani şi diverse erori strategice.
-
Străinii şi-au consolidat poziţiile la Fondul Proprietatea
Investitorii instituţionali străini au continuat să fie principalii cumpărători de acţiuni Fondul Proprietatea (FP) şi în luna decembrie, astfel că participaţia lor a crescut la 52,2%, de la 51,88% la finalul lunii noiembrie. Astfel, investitorii instituţionali străini controlau la finele lunii decembrie 54,6% din drepturile de vot, potrivit unui raport transmis, vineri, de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Diferenţa dintre numărul de acţiuni şi numărul de voturi în AGA este determinată de faptul că titlurile deţinute de Fondul Proprietatea (1,74%) şi de Ministerul Finanţelor Publice (2,65%) nu sunt cu drept de vot în AGA.
-
Depozitele în lei şi valută cu scadenţa la doi sau trei ani se apropie de 1,8 miliarde de euro
Volumul depozitelor cu scadenţa mai mare de un an deţinute de populaţie a crescut cu 25% în primele unsprezece luni de anul trecut, ajungând în noiembrie la echivalentul a 8 miliarde de lei (1,77 mld. euro), potrivit BNR. Depozitele în lei pe doi sau trei ani au urcat la peste 5,8 miliarde de lei în noiembrie, creşterea faţă de finalul anului anterior fiind de 41%. La acestea se adaugă depozite în euro de circa 420 milioane de euro, în timp ce economiile în alte valute abia depăşesc echivalentul a 60 milioane de euro. Depozitele cu scadenţă lungă au crescut mai rapid în prima parte a anului, ulterior avansul fiind mai temperat.
-
Apple ar putea lansa o nouă tabletă iPad în două luni
Apple va lansa în luna martie cea de-a cincea generaţie a tabletei iPad, mai subţire şi mai uşoară, cu un ecran mai performant, anticipează analistul Brian White, citat de CNBC. “Cred că vom vedea o nouă versiune undeva la mijlocul lunii martie. Cred că iPad 5 va fi mai subţire, va fi un model mai uşor şi probabil că vor optimiza tehnologia utilizată pentru ecran”, comentează White. Analistul consideră că Apple va adopta probabil noua tehnologie IGZO dezvoltată de grupul japonez Sharp, care permite o densitate mai ridicată de pixeli (rezoluţie mai ridicată pe aceeaşi suprafaţă).
-
Carmen Săndulescu a demisionat de la conducerea dezvoltatorului imobiliar Impact
Carmen Săndulescu, unul dintre cei mai longevivi manageri ai dezvoltatorului imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) şi acţionar al companiei, a demisionat din funcţia de director executiv. Săndulescu, care a ocupat diferite funcţii de conducere în anii anteriori, nu va mai fi director executiv în companie începând de azi, 14 ianuarie. Alături de Dan Ioan Popp, Săndulescu a dezvoltat compania Impact. Potrivit celor mai recente raportări, Săndulescu deţine 9,69% din acţiunile Impact, participaţie evaluată la 2,7 milioane de lei. Ea a vândut în ultimii ani acţiuni Impact în valoare de 4,4 milioane de euro, mare parte din această sumă fiind folosită pentru a participa la majorările de capital derulate de Impact.