BusinessMagazin

Blog

  • FEBRA DE MAI

    In luna mai, romanii au fost expusi la cel putin 5 campanii de imagine ale cotidienelor generaliste de calitate. Unele si-au anuntat aparitia pe piata sau si-au comunicat continuitatea. Altele si-au anuntat cresterea sau si-au intarit mesajul catre cititori. Ce mai urmeaza? 


    1. COTIDIANUL

    • TITLUL CAMPANIEI: Intelegi mai mult
    • AGENTIE: McCann/Creative Services
    • CANALE: TV, radio, on-line, presa scrisa; sustinere BTL si outdoor
    • INVESTITII RATE-CARD: 478.716 euro (TV si presa scrisa)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Intarirea pozitionarii ca ziar modern, cel mai bun / complet pentru clasa mijlocie.
    • PERCEPTIA DORITA: Credibil, competent, inteligent, inovator, te lamureste, iti rezolva problemele.
    • PUNCTE TARI: Mentinerea contactului viu cu cititorii. Capitalul de imagine „importat“ de la Academia Catavencu (care se poate concretiza si in „import“ de cititori). Profesionalismul in comunicare. Unitatea mesajului.
    • PUNCTE SLABE: Accentul pe relatia cu Academia Catavencu poate conduce la pozitionarea Cotidianului ca un sub-brand al saptamanalului – ceea ce poate dilua personalitatea ziarului, ca brand distinct, de sine statator. Riscul ca telespectatorii sa faca „eforturi“ pentru a intelege povestea spoturilor (pozitionarea curenta a ziarului este mai buna decat precedenta, dar mesajul era mai clar exprimat in campania precedenta). 

     

    2. GINDUL

    • TITLUL CAMPANIEI: Ziarul lui Popescu si Dinescu (Te bate gandul)
    • AGENTIE: Nu a fost o agentie desemnata sa dezvolte cap-coada campania. McCann Erickson doar a coordonat procesul de realizare.
    • CANALE: TV, radio, out-door, presa scrisa
    • INVESTITII RATE-CARD: 169.318 euro (TV, radio, presa scrisa)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Lansare
    • PERCEPTIA DORITA: N/A
    • PUNCTE TARI: Tandemul Dinescu-Popescu, care pare sa fi cantarit mai greu in atragerea cititorilor-tinta decat campania in sine.
    • PUNCTE SLABE: Confuzia in jurul numelui ziarului. Aglomerarea de mesaje-cheie. Apelul la trecut. Lipsa unui mesaj optimist, orientat catre viitor. Prezenta negatiei in sloganul ziarului. Inconsistenta in comunicare. 

     

    3. AVEREA

    • TITLUL CAMPANIEI: 1% hartie
    • AGENTIE: Publicis Romania
    • CANALE: TV, radio, outdoor, sustinere BTL
    • INVESTITII RATE-CARD: 343.728 de euro (TV, radio)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Lansare; pozitionarea ziarului ca un cotidian inovator, modern, dinamic, apropiat de asteptarile clasei de mijloc.
    • PERCEPTIA DORITA: N/A
    • PUNCTE TARI: Conturarea cititorului-tinta in spot, ceea ce conduce la o „regasire“ mai usoara intre ziar si audienta targetata. Ineditul povestii, care faciliteaza identificarea spotului.
    • PUNCTE SLABE: Comunicarea ca „primul cotidian popular din Romania“ poate genera neincredere (au mai existat ziare astfel pozitionate). In al doilea rand, orientarea „popular crestin democrata“ poate contrazice continutul ziarului (preponderent economic). Ceea ce s-ar traduce prin discrepanta intre mesajul transmis si asteptarile cititorilor vizati. 


    4. ADEVARUL

    • TITLU CAMPANIEI: Un ziar model
    • AGENTIE: Brightness
    • CANALE: TV, presa scrisa
    • INVESTITII RATE-CARD: 411.320  de euro (TV)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Sa comunice ideea de continuitate dupa plecarea unei parti a echipei editoriale. Sa schimbe perceptia de ziar invechit, lipsit de dinamism. Sa mentina si sa creasca notorietatea si credibilitatea brand-ului Adevarul.
    • PERCEPTIA DORITA: Un ziar serios, care se bazeaza pe demersul jurnalistic de calitate. Un ziar modern, care intelege stilul de viata dinamic si se adapteaza la nou.
    • PUNCTE TARI: Notorietatea brandului
    • PUNCTE SLABE: Timiditatea campaniei. Discrepanta dintre obiectivele formulate si executie. Lipsa de convingere.  

     

    5. JURNALUL NATIONAL

    • TITLUL CAMPANIEI: Bine crescut
    • AGENTIE: in-house
    • CANALE: TV, presa scrisa
    • INVESTITII RATE-CARD: 125.040 de euro (TV)
    • SCOPUL CAMPANIEI: Sa comunice cresterea audientei ziarului.
    • PERCEPTIA DORITA: Povestea de-spre cresterea lui Fat-Frumos (care „creste intr-un an cat altii in zece“), este posibila. S-a intamplat Jurnalului National.
    • PUNCTE TARI: Campania potrivita la momentul potrivit.
    • PUNCTE SLABE: Confuzia tintei campaniei: advertiserii sau cititorii? Publicitarii sunt la curent cu evolutia publicatiilor in SNA (deci inteleg pe deplin mesajul). Dar exista riscul ca marea parte a cititorilor Jurnalului sa nu inteleaga esenta spotului, iar mesajul sa devieze de la tinta.

    NOTA: SURSA INVESTITIILOR RATE-CARD ESTE ALFACONT MEDIATRACK. DATELE AU FOST CULESE PE PERIOADA CAMPANIILOR, CU OBSERVATIA CA MONITORIZAREA ALFACONT SE INCHEIE PE 22 MAI PENTRU: RADIO, TV SI SAPTAMaNALE; PE 23 MAI PENTRU ZIARE CENTRALE. LUNARELE SUNT MONITORIZATE IN PROPORTIE DE APROXIMATIV  70% PE LUNA MAI, IAR LOCALELE IN PROPORTIE DE 20%, IN MAI. SUMELE RESPECTIVE NU REPREZINTA IN EXCLUSIVITATE CROSS-URI (PROMOVARI INCRUCISATE INTRE TRUSTURI). DE NOTAT CA DATELE DESPRE INVESTITII NU INCLUD OUTDOOR-UL (NU ESTE MONITORIZAT) SI INTERNETUL (ALFACONT NU CERCETEAZA ACEST MEDIUM)

  • Capitalism cu pierderi impartite frateste

    Asumarea pierderii si chiar a falimentului este una din cele mai dure lectii din capitalism. Unii castiga si altii pierd. Multi oameni de afaceri romani inca nu au invatat acest lucru si este dureros atunci cand ii vezi cum predica valorile si regulile economiei de piata, iar atunci cand ii afecteaza direct isi impun pozitia aproape cu pumnul: nu-ti convine, renunta la contract.

    Aproape un deceniu, compania imobiliara Impact a incasat lunar ratele pentru vilele vandute, avand la baza un contract in care moneda de referinta a fost valuta – dolarul si apoi euro.

    Un client isi platea rata in lei, dar la cursul valutar leu/dolar si leu/euro din momentul efectuarii platii. Cine cumpara o casa prin acest sistem stia foarte clar care sunt regulile jocului. Nimeni nu protesta. 

    Dupa 15 ani de crestere continua a cursului valutar a urmat si o scadere dramatica de 20%, de la 43.000 de lei la 36.000 de lei. Nimeni nu se astepta la ea, toate calculele au fost date peste cap, iar multe bugete au fost afectate. Au castigat cei care au luat imprumuturi in valuta, iar acum trebuie sa ramburseze banii, dar platesc mai putini lei pentru un euro. Au castigat cei care aveau venituri in lei si nu legate de evolutia cursului.  Au platit scump si cei care si-au onorat facturile si serviciile cu intarziere de cateva luni. Spre exemplu, in octombrie li s-a emis pentru un serviciu o factura de 1.000 de euro la cursul valutar al BNR de atunci. 

    Nu au avut „inspiratia“ sa plateasca in acel moment. In ianuarie, euro a fost mai jos, dar trebuie sa plateasca factura la cursul din octombrie, asa cum a fost contractul. Si ei incaseaza la cursul din ianuarie. Ghinion. Scandal, discutii. „De ce nu pot plati la cursul euro de acum? Stii cat pierd!“ „De ce nu ati platit atunci?“ Arieratele au si ele pretul lor. Oricum, au pierdut cei care trebuie sa incaseze in lei, dar la cursul valutar de acum, mai mic.  Compania Impact nu si-a asumat insa aceasta pierdere. Celor care trebuie sa plateasca ratele li s-a spus ca societatea a pierdut prea mult, pentru ca veniturile le avea calculate in euro, iar pe partea de cheltuieli platile se fac in lei – or, costurile au crescut.  In aceste conditii, pierderea „trebuie impartita frateste intre companie si client“. Alaturi de aceasta instiintare, societatea a trimis in plic si lacrimile de regret si de intelegere a situatiei.

    Si, ca atare, cursul de schimb valutar la care se face plata nu este cel de la BNR, ci cel anuntat de societate, mai mare – 38.500 de lei pentru un euro. Peste noapte, intelegerea din contract a disparut. Ce poate face clientul: accepta situatia si plateste cateva mii de euro in plus  sau reziliaza contractul. 

    Pe cererea asta de case, cu noi clienti la usa, societatea de abia asteapta sa renunte omul la contract. Daca dai societatea in judecata, astepti ani buni pana cand se va face dreptate. Intre timp pierzi. 

    Asa o fi capitalismul? Cand cursul crestea, iar costurile erau constante in lei, nu cred ca societatea a impartit profitul cu clientii. Acum, cand euro a scazut, pierderea se transfera la client, care, fiind fara o alternativa viabila in spate, este nevoit sa accepte ceea ce i se ofera.

    Situatia descrie perfect capitalismul romanesc. Lipsa alternativelor si a concurentei. Avem capitalism, dar nu avem ceea ce duce acest sistem inainte: concurenta. Daca ar fi fost mult mai multe proiecte imobiliare, ai fi putut tranti usa si a doua zi ai semna un contract cu altii. Dar nu ai aceasta varianta. Sunt sectoare intregi unde sunt doi, trei jucatori care fac legea. Unde sa te duci in aceasta situatie? 

    Un bancher spunea ca intreprinderile mici si mijlocii si persoanele fizice sunt clienti captivi. Nu au alternativa. De aceea sunt si cei mai profitabili clienti. 

    O companie mare ia un credit si cu 3% dobanda in euro. O persoana fizica plateste 12-15% efectiv in euro. De-asta este si bataia asta mare acum pe ei. 

    De-asta isi extrag bancile renta ca urmare a pozitiei de oligopol pe care o detin.  Acum, si cei care tocmai blamau politica bancilor fac acest lucru. Isi pun clientii la zid. Pentru ca stiu ca acestia nu au alternativa.

  • Regiile si falimentul

    Firmele care ne aduc apa calda la robinet sunt protejate de spectrul falimentului. In lipsa unei legi speciale pentru fostele regii, care ar fi trebuit sa apara in urma cu 10 ani, datoriile de mii de miliarde de lei alunga potentialii investitori. Iar autoritatile au planuri de restructurare, dar nu le aplica.

    Cum marile privatizari din energie s-au cam terminat, oficialii romani par sa-si concentreze atentia, acum, asupra unor foste regii autonome. Iar subiectul este cel putin delicat. Cu datorii de ordinul zecilor de mii de miliarde de lei, regiile – printre care firme care produc si transporta apa calda si caldura – nu sunt o tinta pentru firmele straine. Cine ar vrea sa preia o companie inglodata in datorii si fara prea mari sanse de a-si recupera banii de la clientii rau-platnici? Asa ca autoritatile au decis sa „restructureze“ fostele regii, adica sa le cosmetizeze datele contabile si sa scape de o parte din armatele de salariati. Ideea – buna pe hartie – nu a fost inca pusa in practica. Un exemplu este regia bucuresteana de termoficare RADET. Planul de restructurare exista de anul trecut. El prevede reducerea personalului cu 25%, de la un total de circa 6.500 de persoane, si organizarea activitatilor in subunitati cu buget propriu. Ulterior, acestea urmau sa fie transformate in societati comerciale cu perspective de privatizare. Curatarea de datorii inainte de vanzarea catre un investitor – de preferinta strain – are rolul de a scapa compania de la faliment. 

    Legea spune ca o firma, oricat de mare sau de mica ar fi ea, poate intra in lichidare judiciara daca datoriile ii depasesc capitalul social. Dupa acest rationament, unele unitati ale Termoelectrica, RADET etc. ar fi trebuit sa fie demult inchise. Situatia este insa mult mai nuantata. Mai intai, statul tine in viata sistemul falimentar de productie si transport al energiei termice pentru ca nu are alta solutie. 

    Cum sa se inchida o regie de transport a apei calde si sa ramana cateva sute de mii de familii in frig iarna?

    Ce-i drept, guvernantii si-au luat, totusi, si o masura de siguranta. Un furnizor satul sa-si astepte banii pe care RADET, spre exemplu, ii datoreaza, s-ar fi putut trezi sa isi ceara drepturile in instanta. Si sa declanseze procedura de lichidare, primul pas spre faliment.  „In legea 64, care reglementeaza procedura de lichidare judiciara, este un aliniat special legat de fostele regii autonome“, explica Arin Stanescu, presedintele Uniunii Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UPRL). Mai precis, se spune ca era prevazut inca din 1995 ca aceste companii vor beneficia de „o lege speciala“.  Lege care, insa, nu a fost data pana acum. 

    Protejate, in acest fel, regiile acumuleaza datorii, ba chiar isi arunca pierderile din activitatea curenta in carca fiecarui client. 

    Abia dupa programul de restructurare vor aparea „elementele care creaza premizele privind privatizarea“, spunea Virgil Ramba, presedintele RADET. Asa ca o eventuala discutie legata de privatizarea regiei nu poate avea loc in nici un caz mai devreme de un an, crede oficialul companiei. 

    Istoria nu ofera, insa, exemple de succes in privinta privatizarii unor unitati similare. O prima tentativa de vanzare a unei companii asemanatoare a fost la Arad. Cu mai bine de doi ani in urma, centrala termoelectrica de la Arad era la un pas de vanzare. Ba chiar existau si niste investitori americani interesati de ea.  Avantul autoritatilor locale a fost taiat destul de repede, cand acei investitori nici macar nu si-au achitat obligatiile contractuale. 

    Probabil ca ei au observat repede dependenta acelei centrale de firma-mama, Termoelectrica. Si datoriile care se adunau rapid.  Prin urmare, restructurate sau nu, cu legi speciale care sa le reglementeze activitatea (sau fara), regiile autonome din Romania nu sunt foarte dorite de investitori. Cel putin deocamdata. 

    Adevarata sursa a problemelor este, poate, colosul din spatele lor, producatorul de apa calda si caldura Termoelectrica. O societate de stat, nerestructurata si cu datorii de peste 10.000 de miliarde de lei. Iar restructurarea unei singure bucati din lantul de la producatori pana la calorifere nu va avea, probabil, rolul de a scoate sistemul din colaps.

  • Liderii politici, pe faras

    Principalii lideri politici ai momentului au probleme. Principala lor problema este aceea ca nu sunt intocmai niste lideri politici ci, mai degraba, lideri ai unor grupuri de interese.

    Traian Basescu, prototipul politicianului pragmatic, tocmai a trecut printr-o situatie limita. Omul care da impresia ca prefera sa joace totul pe o carte (desi a apelat la multe replieri) a avut mari emotii de-a lungul crizei ostaticilor. Putea sa o incurce, a razbit. Pana la urma, e posibil sa reuseasca sa determine alegeri anticipate, insa e tot mai multa lume care percepe aceasta solutie drept un hatar si nu o necesitate. In plus, a inceput sa piarda la capitolul incredere dupa ce a fost parasit de Andrei Plesu si pare tot mai prizonier relatiei cu sefii serviciilor secrete mosteniti de la Ion Iliescu. Totul poate fi un joc. Omul e in grafic, dar mersul pe sarma e riscant.

    Calin Popescu-Tariceanu merge, si el, pe sarma. A ajuns in ingrata pozitie de a se afla la mijloc. Undeva intre propriul partid, propriile ambitii politice, partenerii din PD, seful statului si cursa contracronometru cu calendarul integrarii europene. Multi liberali sunt nemultumiti ca Dinu Patriciu a ajuns sa aiba probleme „sub Tariceanu“; mai multi sunt ingrijorati ca PNL pierde statutul de vioara intai a Aliantei. Apoi, fiind in opozitie fata de ideea anticipatelor acum, a ajuns sa incuviinteze mai putin morala racolarii de parlamentari, conform principiului ca e mai ieftin sa obtii cateva voturi dintre cele deja existente decat sa vizezi unele care depind de un electorat imprevizibil. Tariceanu este, totusi, unul dintre putinii lideri actuali despre care se poate spune ca apartine, cu gandul si cu fapta, unei linii politice (in cazul lui, cea liberala). Dar pare inca prizonierul amanuntului ca are de recuperat 15 ani in care a fost de fata fara sa iasa in evidenta. Mircea Geoana ar putea sa aiba, in forul interior, tot mai multe motive sa regrete ca n-a ales postul de la BERD. Are o pozitie confuza intr-un partid confuz, greu de condus. „Secunzii“ Mitrea si Nastase ii sufla in ceafa. 

    Dupa statut, lucrurile sunt clare. Pe teren, insa, fiecare vrea sa isi marcheze cat mai bine teritoriul si sa construiasca borne cat mai adanc in suprafata celorlalti. Oricat ar incerca sa para de ferm, pe Mircea Geoana il urmareste porecla data de Ion Iliescu. Fostul sef al statului e, de altfel, o sursa de neliniste. Geoana stie ca Iliescu isi va lua revansa pentru supararea de la Congres, dar nu stie nici cand, nici cum. Mai e si problema Hayssam, unde Geoana se alege cu oalele sparte de altii. Mircea Geoana nu e sigur cat de departe merg firele, in adancul PSD, si cat de tare e dispus Traian Basescu sa traga de ele. 

    Si dezertarile din partid sunt nelinistitoare. Mai ales ca, deja, printre cei plecati e un Ioan Talpes care a dat fuga la Traian Basescu, cu niscaiva documente, inclusiv legate de „relationarile“ prin PSD ale lui Omar Hayssam. (O fi fost ceva si despre Dinu Patriciu?) Momentul Hayssam a mai deschis o rana: relationarea lui Geoana cu cea mai puternica filiala, cea din Bucuresti, controlata de amicul Dan Ioan Popescu. 

    Pus in fata tuturor acestor probleme, Mircea Geoana a gasit, deocamdata, solutia cea mai simpla si mai ineficienta: rebrandingul PSD, respectiv schimbarea culorii din bleu in rosu. Adrian Nastase nu e nici el, oho!, scutit de probleme. O pastila greu de inghitit: e subalternul lui Mircea Geoana. O amenintare prezenta: riscul de a pierde pozitia de presedinte al Camerei Deputatilor, in conditiile in care majoritatea guvernamentala tinde sa devina tot mai mare. 

    Oricat ar incerca sa dea impresia de contrariu, Adrian Nastase se afla de ceva vreme intr-o pasa proasta. Marilor infrangeri din 2004 nu le-au urmat nici macar mici victorii.  E fara tagada faptul ca un tandem cu Ion Iliescu i-ar fi fost mult mai convenabil decat troica de acum, cu Mircea Geoana si Miron Mitrea. Indiferent de repozitionarile care au urmat, la Congres a pierdut si el, nu doar Iliescu. In fine, lupta politica de la Bucuresti e pe contre si oricand poate fi activat te miri ce dosar Zambaccian sau alte declaratii de avere. (Cine ar fi crezut ca Dinu Patriciu poate pati umilinta de a sta la arest?) Ion Iliescu, cu voia dumneavoastra ultimul de pe lista, n-o duce nici el deloc bine. In cateva saptamani a pierdut aproape totul. Nu mai e sef aproape peste nimic, a pierdut reputatie si influenta. Dintre toti, pare cel mai sifonat pentru ca a cazut cel mai de sus, iar problemele l-au trimis pe masa chirurgilor. Ion Iliescu are acum de ales intre a se retrage sa se bucure de o batranete relativ linistita sau a reveni ca sa arate ca tot el e seful. Pre multi ar vrea sa popeasca. Totul e sa mai si poata.

    Ce-i uneste pe toti acesti oameni? In primul rand, tara. Momentul delicat in care se afla are ca pricina si amatorismul cu care s-a facut politica in Romania in ultimii 60 de ani. Mostenirea politica sanatoasa, atat cata era, a fost mai degraba ignorata. S-au ferit de ea ca necuratul de tamaie. Constructiile politice postdecembriste au adus mai degraba a reinventarea rotii. Politicienilor romani le-a placut sa spuna ca in Romania se voteaza persoane, nu doctrine. Iar acum persoanele sunt pe faras. Momentul e delicat nu doar pentru cei despre care am vorbit aici. 

    Intreaga clasa politica are probleme si, laolalta cu ea, societatea romaneasca. Poate ca apropierea de grupurile politice din Parlamentul European va determina si clarificari doctrinare care sa dea consecventa demersurilor de orice fel ale politicienilor. Altfel, vorba lui Traian Basescu, soferul, nu vom avea o masina cu roti de o parte si de alta, ci o rabla ramasa pe janta.

  • Si caii se impusca, nu-i asa?

    Declarativ, unul dintre argumentele transformarii PD in partid popular il reprezinta dorinta de a continua alianta cu liberalii in Parlamentul European. Oare?

    Bulgarele a luat-o la vale chiar mai repede decat ma asteptam, capatand deja dimensiuni si consistenta. Ceea ce ieri era doar o ipoteza de lucru, astazi e aproape realitate. Odata declansat procesul, o intoarcere din drum este extrem de dificila, daca nu cumva de-a dreptul o imposibilitate. 

    Doua sunt consecintele mai putin evidente ale virajului PD spre dreapta. In primul rand, ar fi crearea oportunitatii politice a unei fuziuni in trepte PD-PPCD, benefica pentru ambele parti. Pe scurt, PD-ul ar capata dintr-un foc consistenta doctrinara si onorabilitate, atat pe plan intern cat, mai ales, pe plan extern, si toate acestea cu pretul unui minim sacrificiu de functii, date fiind dimensiunile actuale ale partidului lui Ciuhandu. 

    Pe de alta parte, PPCD ar izbuti astfel sa iasa din cercul vicios in care a intrat inca dinainte de 2000, pastrandu-si totodata nestirbita integritatea morala si doctrinara. Mandria pestelui celui mic care, cel putin pe plan simbolic, il inghite pe cel mare, ar trebui sa fie suficienta pentru a domoli eventualele orgolii crestin-democrate. In al doilea rand, o asemenea intrare in forta a PD (PPCD?) pe culoarul din dreapta ar semnaliza sfarsitul lunii de miere intre cele doua componente ale Aliantei D.A. (a mai auzit cineva pomenindu-se public aceasta titulatura, pana mai ieri prezenta pe buzele tuturor?) si inceputul luptei pentru suprematie. In definitiv, chiar daca ambele orientari se revendica a fi „de dreapta“, liberalii si popularii se situeaza doctrinar pe pozitii aproape diametral opuse. Desigur, nu este vorba aici de o contrapunere simplista a „stangii“ cu „dreapta“, ci mai degraba de nuante. Dar, chiar si in politica, diavolul se ascunde in detalii. 

    Pe de o parte, filosofia liberalismului este centrata pe individul inteles la modul abstract (ceea ce Hegel numea nivelul de intelegere al societatii civile), promovand secularismul, drepturile omului, statul minimal, piata libera etc. De cealalta parte, prioritatile popularilor sunt exact pe dos: valori traditionale (crestine), cu accentul pus pe comunitate, pe o viziune organic-corporatista a statului, direct si puternic implicat la diferite niveluri ale societatii. Liberalii sunt ostili sindicatelor, popularii imbratiseaza breslele etc. Cata vreme au in fata un adversar comun – socialistii la nivel european, PSD pe plan intern – popularii si liberalii sunt aliati aproape firesti. Cand, insa, acest adversar dispare, la fel de firesc tensiunile existente intre cele doua „filosofii politice“ se acutizeaza. Si, oricat de originala, politica romaneasca nu va face exceptie.

    In mai putin de o saptamana, ambele prognoze au inceput sa capete consistenta. Urmand sugestiile transparente ale presedintelui Basescu, atat Boc cat si Blaga si-au anuntat, disciplinati, intentia de a candida la sefia PD, pe baza unor motiuni populare. 

    Este de asteptat ca membrii PD, dand dovada de aceeasi disciplina, sa consfinteasca asadar orientarea populara a partidului. Tot saptamana trecuta, grupul Partidului Popular din Parlamentul European (PPE) si-a anuntat intentia de a descinde la sfarsitul acestei saptamani in Capitala, pentru a lamuri afilierea politica a PD si PC. 

    Ca vizita nu este nici pe departe una oarecare o demonstreaza si prezenta atat a liderului grupului parlamentar, Hans-Gert Poettering, cat si a presedintelui PPE, Wilfried Martens. Inca dinaintea intalnirii, surse confidentiale sustin ca PPE s-a aratat interesat de o fuziune intre PPCD si PD. 

    Este foarte probabil, asadar, ca intalnirea Ciuhandu-Boc, mediata de Martens, sa-si arate roadele nu mai tarziu decat sfarsitul acestei saptamani. (O ocazie fericita pentru Boc de a se dovedi mai „popular“ decat contracandidatul sau, Blaga.) De cealalta parte, in tabara liberala, nervozitatea provocata de ultimele miscari de trupe ale PD (si de Basescu insusi) a atins cote alarmante. Din pacate, insa, aceasta nervozitate, altminteri benefica pentru un partid prea lesne tentat de traiul tihnit, este, pentru moment, prost gestionata.  Doua sunt liniile de contraatac dezvoltate de PNL. Prima, apartinand premierului Tariceanu, se opune cu indarjire si fatis anticipatelor, presupunand, altminteri justificat, o diminuare a ponderii PNL in viitoarea formula guvernamentala. O asemenea atitudine este gresita de doua ori; o data pentru ca este perdanta din start – daca Basescu secondat de un PD fidel se incapataneaza sa vrea anticipate, va avea anticipate; si a doua oara, pentru ca opunandu-se fatis anticipatelor, PNL se plaseaza in ochii electoratului, pe drept sau pe nedrept, in aceeasi barca cu partidul lui Voiculescu (o sfiala ma impiedica inca sa-i spun, formal, Partidul Conservator). Orice taraganare se va traduce prin depunctari electorale la adresa PNL.

    A doua mutare liberala, lucrata in culise de multisor de catre Valeriu Stoica, mult mai subtila, ca de obicei, se bazeaza pe un principiu Zen. Sau, mai simplu spus, pe principiul bicicletei – unde, pentru a evita caderea, trebuie sa rasucesti ghidonul in directia spre care te inclini, nu invers. (Tariceanu, ca si copiii, nu pare inca a se fi familiarizat cu acest principiu, doar in aparenta ilogic.) Din cate stiu pana la aceasta ora, Stoica va incerca, direct sau prin interpusi, sa-i convinga pe liberali sa vireze „popular“ inaintea PD-ului, fie luandu-i astfel „fata“, fie „fortand“ unificarea pana nu e prea tarziu pentru a fi niciodata.  In ciuda subtilitatii solutiei, ma indoiesc sincer de sansele sale de reusita. PNL este un partid mult prea heterogen, cu mult prea multe centre de putere, pentru a fi convins sa savarseasca, fara smucituri, o atare invartire de ghidon.

    Un lucru e sigur: la sfarsitul lunii de miere dintre PNL si PD, cineva se va alege cu genunchii zgariati.

  • Prea mici pentru un Iukos

    Sa ne intelegem din capul locului: ingerii exista numai in picturile pe teme religioase si, eventual, in Paradis. In nici un caz in afaceri. Si nu cred ca exista persoane care, luate la bani marunti-marunti, sa nu aiba ceva de explicat cuiva. Mai ales in afaceri.

    Retinerea presedintelui Rompetrol, Dinu Patriciu, este noul subiect de analiza si dezbatere nationala. Intre potentiale reactii populare de genul brutalei expresii „asa-i trebuie“ – cumul de invidie naiva si nemultumire legata de nivelul de trai, pe de o parte, si scenarii elaborate, care il opun liberalilor pe presedintele Traian Basescu, telul fiind acceptarea anticipatelor intens fluturate de Cotroceni, pe de alta parte – cazul nu poate lasa indiferent pe nimeni. Pentru ca lucrez intr-o organizatie care cumuleaza mai multe institutii de presa, am norocul de a veni in contact cu o suma importanta de capacitati de analiza si de pareri logice, o gandire colectiva ce depaseste cu mult posibilitatile unui individ. 

    Atinsi de patima scenariilor, impreuna cu colegii mei de la Mediafax si de la Ziarul Financiar am intors pe toate fetele cazul Patriciu la finele saptamanii trecute si am ajuns la o concluzie care la momentul scrierii acestui text mi se pare cea mai fezabila explicatie a scandalului. 

    Este vorba de un razboi, intr-adevar, dar acesta nu le apartine politicienilor, ci unei mari parti a celor angrenati in justitie. Reforma justitiei este de o buna bucata de vreme calul de bataie al societatii romanesti iar intentiile declarate ale ministrului Monica Macovei au starnit nemultumiri profunde in breasla. De multe ori in asemenea cazuri nici nu trebuie o indicatie clara sau un plan organizat, oamenii actioneaza cumva instinctiv atunci cand se simt amenintati. Asa ca, pe fondul nemultumirii, vrei sa fii vazut sau simtit; asa ca se ia un afacerist / fruntas liberal / adica cu legaturi cu puterea / adica unul din cei ce vor sa ne reformeze si se ancheteaza. 

    Cu riscul de a nu respecta anumite proceduri. Pentru ca Puterea, indiferent de cine este reprezentata, de Monica Macovei, de Traian Basescu sau de premierul Tariceanu, sa priceapa ca nu-i de gluma cu justitia.

    Restul celor angrenati in piesa – Ioan Talpes, Ion Iliescu, Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, o suma de alti politicieni – sunt de data aceasta mai mult simpli actori si mai putin regizori. 

    Folosesc nuantele relative pentru ca fiecare isi poarta luptele personale, dar sefia razboiului nu apartine nimanui; sau poate lipsei de initiativa in care ne-am complacut, ca natie, in ultimii 15 ani. 

    Faptul ca in Romania marile decizii s-au luat in 99% din cazuri la presiunea altcuiva  – institutii financiare internationale, Uniunea Europeana – si mai putin din dorinta sincera a politicienilor de a curata sau de a simplifica sau de a imbunatati.

    Romania nu va avea Iukosul ei, este prea mica ca sa-si permita asa ceva. Dar, daca lucrurile nu se schimba si societatea romaneasca nu va constientiza ca mai mare si mai important decat luptele personale este razboiul economic mondial, ne paste un soi de faliment colectiv.

  • Cine, ce, cat mai citeste?

    Datele de audienta a presei scrise – culese in perioada mai 2004-aprilie 2005 – au pus unii publisheri pe ganduri. Pentru altii, au fost prilej de bucurie.

    Pe ganduri au cazut, in special, editorii revistelor up-market pentru femei. Studiul National de Audienta – SNA (livrarea a 12-a), pus la dispozitia industriei de media si publicitate saptamana trecuta de Biroul Roman de Audit al Tirajelor (BRAT), a indicat acest lucru. In afara de Avantaje – care a crescut cu 3% in audienta – toate celelalte sase publicatii din studiu au pierdut cititori. Cea mai „dramatica“ pierdere a avut-o Tabu (Grupul Catavencu): -8,9% cititori. Liderul acestui segment, Avantaje (Edipresse AS), are 376.000 de cititori in medie pe editie.

    Nu aceeasi situatie se inregistreaza in segmentul revistelor mass-market, aflat in crestere. Cea mai spectaculoasa urcare a avut-o Acasa Magazin (Publimedia): 13,3%, cu 349.000 de cititori in medie pe editie. Astfel, Acasa Magazin pare sa o prinda puternic din urma pe Ioana (Burda Romania), care a avut o crestere de numai 0,9%.

    In ce priveste cotidienele centrale, Jurnalul National (Intact) a devansat Evenimentul Zilei (Ringier). Astfel, Jurnalul National a avut 777.000 cititori (9,6%), iar Evenimentul Zilei – 697.000 (-1,7%). Gazeta Sporturilor (Intact) isi continua cresterea in fata Pro Sport (Ringier). Cu 532.000 de cititori in medie pe zi, Gazeta a castigat 3,7%, in timp ce Pro Sport a pierdut 1,6% (ajungand la 490.000 de cititori). Dar Libertatea ramane liderul detasat al cotidienelor: 1.099.000 de cititori.

    Pe piata publicatiilor economice, au avut loc doua scaderi si doua cresteri. Au scazut Capitalul editat de Ringier (-4,4%) si Adevarul Economic (-6,1%). Si au crescut Ziarul Financiar (Publimedia)  si Banii Nostri (Media On) – fiecare cu cate 1,8%.

    Probabil ca o consecinta a lansarii revistei ApropoTV (un ghid TV premium, care nu apare inca in SNA), toate celelalte ghiduri au pierdut cititori, cele mai mari scaderi procentuale avandu-le TV Story (Sanoma Hearst), cu -9,1% si TV Mania (Ringier), cu – 7,6%. Liderul segmentului – ca de altfel al tuturor saptamanalelor din Romania – ramane insa Pro TV Magazin (Publimedia), cu peste un milion de cititori saptamanal.

    Perioada de culegere a datelor a fost 3 mai 2004-24 aprilie 2005. Universul studiului sunt persoanele cu varsta intre 14-64 ani din orase cu peste 50 de mii de locuitori.

  • Kotler dixit

    „O afacere trebuie sa se bazeze pe doua lucruri: inovatie si marketing. Sunt singurele active care produc rezultate. Restul, sunt costuri.“ Acesta este, probabil, cel mai categoric mesaj pe care Philip Kotler l-a transmis comunitatii de afaceri din Romania saptamana trecuta. Care a fost cel mai categoric mesaj catre guvernanti? „Preluati modelul Irlandei.“

    Mesajele lui Kotler nu isi au radacinile in teoriile sale despre marketing, nici in principiile de management ale mentorilor sai. Ci in exemple concrete de business, respectiv de progres al unei natiuni. In primul caz, Kotler a dat exemplul unor companii care au capatat statut de leadership tocmai datorita inovatiei si marketingului inteligent, active pe care multe companii din Romania inca le neglijeaza. „Lui Morita (Akio Morita – n.r.), unul dintre fondatorii Sony, ii placea sa asculte muzica. Ar fi ascultat tot timpul. Dar nu-i placea sa mearga cu un aparat in brate mereu, pentru acest lucru. Asa ca si-a chemat angajatii si le-a spus sa inventeze un aparat care sa combine utilul cu placutul, adica mobilitatea cu muzica. Asa a aparut walkman-ul“, a exemplificat Kotler. Inventarea walkman-ului este ceea ce in teorie Kotler numeste marketing in amonte („upstream marketing“). La polul opus, se afla marketingul in aval („downstream“), care dezvolta tehnici de vanzare a unui produs deja existent.

    Dar marketingul in amonte pare sa fie cel mai important, in viziunea lui Kotler. Pentru ca, prin intermediul lui, compania poate penetra mintea consumatorului, pentru a-i depista nevoi si dorinte din subconstientul sau. Este acel „ceva“ pe care consumatorul nu-l are la un moment dat, dar si-l doreste neaparat (exemplul lui Morita, care isi dorea walkman-ul, dar nu-l putea defini in cuvinte). Insa inovatia nu este totul, spune Kotler. Aceasta are nevoie de un marketing inteligent, pentru a putea vinde. Un exemplu dat de Kotler este cel al papusilor Barbie. Producatorul nu numai ca a devenit lider pe segmentul papusilor, dar a inregistrat si un succes „lateral“, prin adaptarea produsului la specificul fiecarei tari. Vestimentatia papusii varia de la tara la tara, astfel ca, volumul ridicat de productie de „hainute“ a transformat producatorul papusii Barbie in cel mai mare producator de imbracaminte din lume (ca numar de unitati). Succesul walkman-ului Sony si al papusilor Barbie sunt doar doua dintre exemplele enumerate de Kotler la conferinta „Cum sa creezi, sa cuceresti si sa domini pietele“ de saptamana trecuta.

    La baza acestora – si al afacerilor de succes, in general – stau cercetarea atenta a pietei, personalizarea relatiilor cu clientii, cunoasterea cu precizie a ritualurilor de consum ale acestora, anticiparea nevoilor lor si promovarea eficienta. Dar si armonizarea proceselor de lucru din cadrul companiei, in special intre departamentele de marketing si vanzari. In ce masura aceasta „reteta“ poate fi eficienta in cazul marketingului de tara? „Intru totul“, spune Kotler. De pilda, cercetarea atenta a pietei poate insemna o cunoastere amanuntita a „activelor“ Romaniei, care pot genera valoare corporativa – capital de imagine, in cazul de fata. Care sunt activele pasive ale Romaniei, care, odata „activate“, i-ar putea imbunatati imaginea? Personalitatile si locatiile turistice. Printr-o promovare „la tinta“ (ceea ce Kotler numeste „precision marketing“), acestea pot creste substantial intrarile turistilor in Romania. La randul lor, acestia pot promova Romania mai departe, odata intorsi acasa („word-of-mouth marketing“). 

    Dar cum s-ar traduce armonizarea proceselor de lucru din cadrul companiei, in cazul marketingului de tara? Kotler ofera Irlanda ca exemplu: activitatile de export, investitii straine si turism – echivalentele unor departamente dintr-o companie – au fost subordonate unui ministru de marketing, responsabil cu indeplinirea „planului de afaceri“: atragerea banilor investitorilor straini, promovarea imaginii Irlandei in tarile de export si cresterea numarului de turisti. 

    Concret, ce trebuie sa faca Romania? In primul rand, sa adopte acelasi sistem de taxe incurajatoare ca Irlanda: pentru inceput, sa elimine taxele pentru afacerile noi. In al doilea rand, sa desemneze o formula guvernamentala similara. Si, nu in ultimul rand, sa-si imbunatateasca legile pentru stoparea concurentei neloiale – legi care exista in SUA si care franeaza „batalia preturilor“ intre competitori. Referitor la acest ultim aspect, Kotler constata cu tristete ca plaja marketerilor din Romania se ingusteaza la acest element din mixul de marketing. „Rolul marketerului este sa gaseasca solutii complexe, nu sa ofere discounturi“, spune el. Si sa practice un marketing atat de inteligent incat „sa faca publicitatea inutila“.

    Dar pe ce pune accent marketingul inteligent? Pe creativitate si viziune sau pe chestii palpabile – cum ar fi cifrele concrete si datele din piata? Balanta este echilibrata, spune Kotler. „Cercetarea de piata genereaza ideile creative.“

    Prin aceasta, Kotler incearca „sa impace“ disputele dintre tabara creativa si cea tehnocrata a marketingului. Ambele sunt la fel de importante, esential este sa fie bine integrate. Si, „daca ai noroc, mai ai parte si de marketing oral“ („word-of-mouth marketing“ – n.r.) – care poate contribui nebanuit la eficienta unei campanii“, completeaza Kotler.

    Un exemplu de succes al acestui tip de marketing este Kotler insusi. Intrebat de BUSINESS Magazin cum si-a construit brandul, Kotler a spus: „Nu mi-am facut marketing mie insumi“. Brandul Kotler a crescut si s-a dezvoltat pentru ca a identificat exact acea nisa neexploatata in cercetarea economica, acum 40 de ani: „Marketing-ul era stiinta care lipsea atunci. Eram oarecum suparat pe economisti, pentru ca nu acordau atentie pietei, consumatorilor – deci deciziilor care stau la baza macroeconomiei“, spune cel care el insusi a studiat economia alaturi de doi castigatori ai premiului Nobel (Milton Friedman si Paul Samuelson). Si totusi, nu simpla cercetare a unei piete virgine a facut din Kotler un brand, ci „livrarea unui produs de calitate“ (peste 20 de carti despre marketing, precum si consultanta unor companii precum IBM, General Electric, AT&T, Honeywell, Banca Americii). De aici pana la se vorbi despre el in industrie, nu a mai fost mult. „Eram sunat atat de des, incat nu am avut nevoie de un impresar“. Brandul Kotler a crescut pentru ca – asa cum probabil ar spune si Kotler despre el insusi – a avut parte de „inovatie si marketing inteligent“. Adica exact spre ceea ce a aratat Kotler companiilor din Romania. 

  • In culise

    Philip Kotler a povestit despre „experienta Romania“ si despre el insusi, exclusiv pentru BUSINESS Magazin: 

    • Si-a facut cercetarea despre Romania de pe Internet  
    • A fost interesat sa cunoasca in ce masura teoriile si pildele sale de marketing se aplica in companiile din Romania 
    • Pana acum, expertul in marketing nu a oferit consultanta pentru nici o tara din aceasta zona a Europei  
    • De regula, timpul sau se imparte astfel: 25% este dedicat cercetarii; 25% preda; 25% ofera consultanta; 25% se relaxeaza 
    • A fost curios sa afle prenume romanesti, cu rezonanta latina.

  • Unda verde pentru franciza in publicitate

    Franciza este un termen prea putin intalnit in randul agentiilor de publicitate din Romania. De fapt, in acest domeniu, franciza lipseste aproape cu desavarsire. Deocamdata. Spunem „deocamdata“ pentru ca multinationalele au dat deja semn ca vor mai mult de la prezenta lor in Romania. Adica un business mai bun.

    O trecere in revista a celor mai importante agentii de publicitate non-autohtone arata ca marile retele au preferat sa penetreze piata romaneasca prin participare de capital. Nu prin franciza, ca in alte industrii (cum ar fi bauturile racoritoare si alcoolice, industria materialelor de constructii sau a serviciilor bancare). Asa reiese dintr-un sondaj BUSINESS Magazin in randul a peste zece agentii de publicitate din Romania care activeaza sub nume international.

    „Afilierea la retea“ este termenul care defineste, preponderent, statutul agentiilor in care retelele globale detin actiuni. Fie ca este vorba de pachet minoritar (exemple: Graffiti/BBDO Bucuresti, Lowe & Partners Romania, Scala JWT) sau majoritar (exemplul McCann Romania). In afara de „afiliere“, un alt termen intalnit in industrie este acela de „proprietate a retelei“. Situatia este specifica agentiilor detinute in proportie de 100% de retelele globale (cazul Grey Worldwide Romania si Ogilvy Group Romania). 

    Numai ca, timid dar sigur, un nou termen isi face loc in industrie: acela de franciza. A spart gheata compania franceza Publicis Groupe, al patrulea grup de comunicare in lume la ora actuala, care a finalizat recent formalitatile contractului de franciza cu Focus Advertising – cunoscuta in piata ca Focus/Publicis – detinuta de Teddy Dumitrescu. Este primul semn oficial ca multinationalele de publicitate vor mai mult de la partenerii lor locali.

    „Un contract de franciza este mult mai puternic decat unul de afiliere“, explica Dumitrescu. „Este ca si diferenta dintre logodna si casatorie“, spune el zambind. Mai in gluma, mai in serios, proprietarul si presedintele Publicis Romania spune ca metafora este edificatoare. „Natura unei relatii intre parteneri se schimba dupa casatorie. Devine mult mai stransa, mult mai ferma. Cu mai multe responsabilitati, dar si cu mai multe drepturi.“

    Cu alte cuvinte, dupa o „logodna“ de zece ani intre Focus si Publicis Groupe, a venit casatoria. Adica intarirea si oficializarea relatiei dintre companii. De ce abia acum? „Am considerat ca acum relatia a ajuns intr-o noua faza de dezvoltare. Hotararea de ne strange mainile si de a semna acest contract de franciza a venit din partea amandurora. A fost ca o cerere in casatorie reciproca si simultana“, continua el in acelasi registru de gluma, dar pe un ton serios, in timp ce isi toarna o bere Ursus in pahar. „Si beau Ursus pentru ca imi place, nu pentru ca este brand din portofoliul agentiei.“

    Dumitrescu are 37 de ani si si-a inceput cariera la Radio Nova (1990-1991). In radio, a mai lucrat si la Radio Pro FM, dar perioada „de glorie“ a fost in TVR, unde realiza emisiunile muzicale – in voga atunci – Gaudeamus (Top G) si America’s Top Ten. Aparitia „pe sticla“ l-a facut repede cunoscut in industrie. A inceput sa filmeze videoclipuri muzicale, „perioada in care diversi clienti cautau oameni priceputi la conceptia de spoturi TV“, isi aminteste el. Asa ca a inceput sa lucreze ca free-lancer, in studioul sau de creatie, First Entertainment Media (1993), apoi a infiintat Focus Advertising in 1994. Dupa circa un an, Focus a semnat contractul de afiliere cu Publicis Groupe – valabil pana de curand.  Dupa reafirmarea statutului sau, agentia a luat si numele „de casatorie“ – Publicis Romania – iar la scurt timp au urmat si „copiii“, respectiv Publicis Dialog si Publicis Relations. O data cu noul statut, agentia a fost organizata ca toate agentiile din retea, explica Teddy Dumitrescu. „Dupa care am redefinit toate procesele de functionare intre agentii, dupa modelul Publicis.“ Dumitrescu mai spune ca, in cadrul retelei, o structura similara mai exista doar in Polonia, pentru ca in alte piete din aceasta parte a Europei nu exista „un potential atat de ridicat ca aici“. Romania aspira la statutul de a doua piata din regiune, dupa Polonia. Inaintea Ungariei? „Da“, spune el. „Desi Ungaria este peste Romania, ca incasari, nu are acelasi grad de «sofisticare» ca piata din Romania“. Prin „sofisticare“, Dumitrescu se refera la varietatea serviciilor oferite, pe de o parte, si la diversificarea investitiilor in publicitate, pe de alta. „Publicitarii din Ungaria «merg» de regula pe canalele clasice, TV si outdoor. Nu au fost dispusi sa inoveze. Pe cand la noi, bugetele mici te imping sa gasesti mixuri de comunicare tot mai diverse si mai creative.“ 

    Cu alte cuvinte, simtind potentialul de crestere a pietei – deci a business-ului in Romania -, compania franceza a vrut o intarire a relatiei cu partenerul local. La randul sau, agentia din Bucuresti a vrut drepturi mai mari in retea (statut egal cu oricare alta agentie din Publicis Groupe), dar si un acces mai mare la resursele retelei: know-how, in-strumente si proceduri de lucru.  Dar si responsabilitatile unei agentii care functioneaza sub franciza sunt mult mai mari decat in cazul in care ar fi doar afiliata, subliniaza Dumitrescu. 

    Franciza se practica destul de mult in publicitate, spune el. Mai putin in Romania. Un motiv poate fi acela ca, in cazul francizei, efortul financiar al agentiei este mai mare decat in cazul afilierii la retea. Dumitrescu nu a spus care este „pretul“ pe care il plateste pentru acest statut, dar a oferit un indiciu: „este o diferenta mare“ (fata de perioada cand agentia era afiliata – n.r.). „Contractul de afiliere nu implica un anumit angajament financiar, ci doar plata unor comisioane din incasari“, mai spune el.  Si totusi, care este practica financiara uzuala in domeniul francizelor? CHR Consulting, companie specializata in piata francizelor din Romania, spune ca  taxa de intrare variaza, in sectorul serviciilor, intre 500 de euro (cazul agentiilor imobiliare) si 2.000.000 de euro (servicii hoteliere). O alta cheltuiala a francizatului sunt redeventele, adica acea suma pe care francizatul o plateste lunar. Aceasta redeventa variaza, in acelasi sector, intre 5-20% din cifra de afaceri neta (fara TVA). Separat, mai exista contributiile francizatului la bugetele de publicitate ale retelei pentru promovarea globala a marcii (intre 0-6% din cifra de afaceri neta, in domeniul serviciilor). Puse cap la cap, cheltuielile sunt mari, iar amortizarea se face in trei-patru ani, dupa estimarile companiei. Sunt aceste date valabile si in industria de publicitate? CHR Consulting nu s-a putut pronunta in acest sens, intrucat un exista „infomatii certe“ in acest sector.

    Si totusi, Focus/Publicis – acum Publicis Romania – pare sa nu fie prima agentie din tara care functioneaza sub franciza. Surse BUSINESS Magazin spun ca un statut similar il are si Saatchi & Saatchi, agentie care face parte din aceeasi retea globala ca si Publicis Romania. Contactata de BUSINESS Magazin, Saatchi & Saatchi nu a facut nici un comentariu: agentia nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceasta informatie. Conform Registrului Comertului, Saatchi & Saatchi SRL este detinuta in proportie de 99% de o companie din Cipru, Peziona Enterprises Ltd, restul de 1% apartinand lui Radu Florescu, managing director al agentiei. Asadar, in ipoteza in care ar exista un contract de franciza intre compania franceza si Saatchi & Saatchi Romania, acesta ar fi derulat via compania din Cipru, ai carei proprietari nu se cunosc.

    Asa cum BUSINESS Magazin prezenta intr-una dintre editiile anterioare, o alta legatura intre Saatchi & Saatchi Romania si Publicis Romania – in afara de apartenenta la aceeasi retea globala – sunt brandurile de media din portofoliul acestora: Zenith Media (parte din Saatchi & Saatchi) si Optimedia (parte din Publicis Romania). La nivel international, cele doua companii sunt o entitate unica: ZenithOptimedia. In ce masura noul statut al agentiei Publicis va afecta viitorul celor doua companii in Romania? Teddy Dumitrescu, care administreaza Optimedia, spune ca cele doua companii vor functiona in continuare separat. La randul sau, Zenith Media spune ca au existat deja „discutii preliminare“ despre combinarea operatiunilor celor doua companii, dar ca „nu exista un termen limita“. Ce pozitie ar ocupa pe piata noua companie, in eventualitatea in care aceasta unificare s-ar produce? Teddy Dumitrescu estimeaza ca s-ar situa pe locul al doilea sau al treilea, ca volum de activitate, „dupa Mindshare si Universal McCann si inainte de Media Direction si Grey“. Cum vede Dumitrescu viitorul publicitatii in Romania? „O aspiratie pertinenta ar fi sa ajungem la nivelul industriilor din Italia sau Spania. Nu la nivelul pietelor din Anglia sau Germania“. De ce? „Pentru ca mentalitatea si cultura influenteaza direct pietele de publicitate. De exemplu, nemtii nu au umor. Ei se bazeaza mai mult pe date statistice decat pe umor in publicitate. De pilda, in Germania se face de trei ori mai multa cercetare decat in Italia.“ Pana atunci insa, industria trebuie sa fie unita, iar agentiile sa lupte pentru a stopa zvonurile legate de licitatiile aranjate, care decredibilizeaza industria. „Daca se mai pune la socoteala si natura subiectiva a publicitatii, plus un pseudo-balcanism al relatiilor din industrie, rezulta un climat de business care nu este tocmai sobru si nici foarte precis.“ Acest climat trebuie sa dispara si sa se apropie de cel european, conchide oficialul Publicis. 

    Primele semnale au inceput sa apara: miscarea grupului francez – de a incheia un contract de franciza cu partenerul local – ar putea fi prima dintr-o serie.