BusinessMagazin

Blog

  • EPIDEMIA DE STRESS

    STUDII. Studiile realizate asupra angajatilor europeni au scos la iveala faptul ca stresul profesional afecteaza circa o treime din salariati, adica peste 40 de milioane de lucratori din tarile Uniunii Europene. 

    ANCHETA. Asociatia Nationala a Sanatatii Mintale din Statele Unite a publicat recent o ancheta, din care reiese ca 19 milioane de adulti americani sufera de depresii si ar avea nevoie de un psihoterapeut. In Romania, se afla in aceeasi situatie circa doua milioane de persoane.

    E-TERAPIE. De curand companiile le pot oferi angajatilor, in schimbul sumei de 36 de dolari pe an, acces la diferite tipuri de terapie online. Pe site-ul www.cyberanalysis.com, doctorul englez Russel Razzaque e unul dintre primii psihoterapeuti care ofera consultanta pe web.

  • Stiinta deprimanta“

    In volumul „Idei noi de la economisti morti“, Todd G. Buchholz sintetizeaza, cu umor si optimism, cele mai semnificative teorii din istoria economiei

    Stiinta deprimanta“ este sintagma prin care Thomas Carlyle, renumitul filosof si eseist englez al secolului XIX, incerca sa defineasca stiinta economica. Insulta spiritualului britanic a fost adoptata de catre multi altii (ganditori de profesie sau profani) si isi continua cariera, din pricina ariditatii domeniului economic si a excesului de tehnicitate a discursului ecomistilor. 

    Poate acesta este principalul motiv pentru care Todd G. Buchholz (economist de prestigiu international, actual consilier la ABC News precum si la cateva dintre cele mai importante fonduri de investitii americane, fost director de politica economica la Casa Alba si redactor al revistei Worth) a ales sa faca, in volumul sau „Idei noi de la economisti morti“, o sinteza a celor mai semnificative sisteme teoretice ale istoriei economiei (de sorginte anglo-saxona) intr-un limbaj plastic, plin de umor si ironie fina, despovarat de clasicele speculatii abstracte si neatractive. Cu toate acestea, perspectiva sa a luat nastere nu doar din nevoia de a prezenta accesibil un domeniu aparent „interzis“, ci si din premisa potrivit careia istoria economiei a fost si este insuficient valorizata in cadrul disciplinelor economice. Acum, la inceputul mileniului III, intr-o era a rapiditatii si eficacitatii, pare destul de dificil sa asimilezi rafturi intregi de opere ale unor indivizi morti de cand lumea. 

    Istoria gandirii economice nu este insa doar o disciplina harazita soarecilor de biblioteca, eruditilor care-si tocesc coatele prin salile de lectura. In primul rand, pentru ca perioada de interes nu trebuie sa dateze de acum cinci secole si, in al doilea, pentru ca ideile „celor vechi“ pot fi interpretate prin prisma metodelor celor mai recente. In acest fel, devine posibila redescoperirea unor idei originale care au fost trecute cu vederea sau care au fost interpretate eronat. In plus, este posibil sa revenim asupra filosofiei  autorilor studiati si sa anihilam interpretarile lipsite de onestitate ale operei lor, facute cu vadit interes politic. Nu in ultimul rand, putem corecta derapajele economice (de la capitalismul de cumetrie al Rusiei de dupa 1990, pana la economia „gogoasa“ a Japoniei ultimilor ani) invatand din greselile precursorilor.  

    Buchholtz, asa cum titlul cartii sale o sugereaza, incearca sa arate modul in care dezbaterile economice actuale  trimit la niste idei dezvoltate de economisti care nu mai se afla langa noi ca sa le poata sustine. Ii intalnim aici pe Adam Smith, pe Ricardo, pe Marx, pe Malthus, pe J.M. Keynes, pe monetaristi, scoala Public Choice sau pe cea a anticipatiilor rationale. Despre fiecare aflam detalii biografice sau de context socio-politic (de cele mai multe ori amuzante) care dezvaluie in ce masura experientele personale le-au influentat gandirea si le-au modelat teoriile. 

    Un volum plin de informatii originale, animat de un remarcabil spirit de sinteza, care ii va atrage si pe nespecialisti si ii va convinge sa persevereze in studiul unui domeniu care le parea strain. Asa cum spune Lawrence H. Summers, profesor la Universitatea Harvard, „daca cititi o carte de economie anul acesta, cititi-o pe aceasta!“

    Todd G. Buchholz, Idei noi de la economisti morti,  Editura Andreco Educational, Bucuresti, 2004

  • Doctoratul lui Tatarescu in romaneste

    DOCTORATUL LUI TATARESCU IN ROMANESTE

    Conceputa si publicata de autor in limba franceza cu aproape un veac in urma, cartea la care ne referim este teza de doctorat a lui Gheorghe Tatarescu, sustinuta la Sorbona. Din pacate, marele om de stat liberal, sef de guvern si lider de partid, nu a gasit vremea cuvenita incat sa-i ofere si o versiune romaneasca. Cartea a ramas cvasi-necunoscuta pana in prezent, cand doamna Sanda Tatarescu-Negropontes a incredintat manuscrisul Editurii Fundatiei PRO. Studiu istoric si eseu politic, cartea este un document graitor privind personalitatea autorului, dar si un testimoniu de aleasa tinuta intelectuala privind evolutia cugetarii politice liberale in societatea romaneasca, dar si a mentalitatii si sensibilitatii ei civice. Concluzia cartii este ca, in Romania inceputului de secol XX,  exista o frapanta discrepanta intre regimul parlamentar foarte liberal proclamat de Constitutie si realitatea vietii sociale si politice.  

    Gheorghe Tatarescu, Regimul electoral si parlamentar  In Romania, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 2004,  traducere de Delia Razdolescu 

    IMPOTRIVA LUI BUSH

    Carlos Fuentes (nascut in 1929), cel mai important prozator mexican al momentului, citeste in fiecare an, ca pe un exercitiu intelectual obligatoriu, faimosul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Acum cateva luni a publicat un volum incendiar – „Impotriva lui Bush“ -, in care arata ca, sub presedintia acestuia, America a devenit orgolioasa si maniheista, o „hiperputere incompetenta“, incapabila sa controleze monstrii pe care, cu vreme in urma, i-a protejat (Saddam, Bin Laden etc.). Scris anterior, romanul „La Silla del Aguila“, a carui traducere romaneasca („Jiltul vulturului“) a fost recent publicata de editura Curtea Veche, descrie un Mexic al anului 2020, in care nu exista computere sau telecomunicatii (ca urmare a unei pedepse impuse de SUA) si in care disputa pentru jiltul prezidential (care va fi castigat pe viata) degenereaza intr-o veritabila paranoia.  

    Carlos Fuentes, Jiltul vulturului, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2004, traducere de Horia Barna

  • Cui i-e frica de Lucrezia Borgia?

    Sa pui in scena la anul 2004 trecute fix o drama de Victor Hugo, si nu oricare, ci  „Lucrezia Borgia“, piesa ce se voia si poate chiar era rascolitoare la vremea lansarii – iata o intreprindere de mare curaj. Dar nu de curaj duce lipsa Cristian Ioan, regizorul care i-a adus pe Conu’ Leonida si Efimita la Muzeul de Istorie intr-o memorabila montare de la Targu-Mures. 

    Primejdiile sunt doua si vin din sensuri opuse: a lua in serios drama hugoliana si a o pune „ca la carte“ sau, dimpotriva, a te lasa prada rasului care ii da tarcoale la fiecare tirada si a o transforma intr-o comedie groasa. 

    Intre cele doua variante, ramane doar o muche de cutit pe care Cristian Ioan si protagonista, Florina Cercel in Lucrezia Borgia, danseaza bergamasca unei drame comice in registrul unei parodii de bun-gust. 

    Ce parodiaza montarea de la Teatrul Na-tional Bucuresti? Modelul ilustru al dramelor zguduitoare cu incest, nasteri secrete, mame ce-si regasesc copiii in clipa mortii acestora, razbunari masive, otraviri in bloc, si toate celelalte clisee romantice a fost intens degradat de telenovela. Montarea lui Cristian Ioan parodiaza nu modelul, ci forma lui degradata. 

    Modul de a ironiza cumplitele intamplari pe care le traieste, chipurile, „Lucrezia Borgia“, personaj istoric caruia Hugo ii atribuie un copil secret cu fratele sau, Giovanni, consta in plasarea lor in centrul carnavalului venetian. Acest element de fundal al piesei lui Hugo, devine esential in montarea lui Cristian Ioan. Lucrezia, intruchipata de Florina Cercel, este un personaj carnavalesc, ea pluteste pe niste situatii pe care TV-ul le-a lustruit pana la pierderea poleielii. Jocul de-a „ia otrava, da-mi otrava, ia antidotul, vai, am terminat antidotul“ trimite mai curand la „vitrionul englezesc“ care, din fericire, e cerneala „violenta“.

    De un comic savuros e scena „razgandirii“ in care Lucrezia il convinge pe ducele de Ferrara (Dorin Androne) sa renunte la uciderea fiului sau nestiut (Silviu Biris). Trupesa Lucrezia apeleaza la farmecele din dotare cu umor de Veta. Dar, dupa ce se lasa excitat, onorabilul duce ii joaca scena geloziei cu trimiteri la Chiriac. Subtilitatea montarii lui Ioan consta in conducerea actiunii in asa fel incat un spectator inocent poate sa nu observe ca i se face cu ochiul. Cel mai atent la detalii va observa neonul albastru care tradeaza „platoul de filmare“, ca la Fellini, si costumele cu douazeci la suta mai luxoase decat prevedea legea realista.

    Florina Cercel, cu vocea ei cantata si alura majestuoasa, este protagonista ideala pentru aceasta comedie ascunsa care tasneste prin toate gaurile lasate de Victor Hugo. Totusi, dincolo de pretextul pentru o parodie, exista in piesa o forta dramatica. Ea impresioneaza „inima cea mai pagana“, vorba lui Mateiu.

  • Despre politica si paranoia

    „The Manchurian Candidate“ e versiunea reincalzita a filmului cu acelasi nume lansat in 1962. Fiind un thriller despre o conspiratie politica, varianta initiala a beneficiat de un context extraordinar, mai precis criza rachetelor cubaneze. Nici conditiile internationale actuale nu sunt tocmai de lepadat, avand in vedere toate conflictele care se desfasoara in prezent.

    Pe scurt, mai multi participanti la razboiul din Golf au beneficiat, fara stirea lor, de o operatie de implantare a unui cip in creier, fiind astfel programati sa-si aminteasca anumite lucruri care s-ar putea de fapt sa nu fi avut loc. Printre acestea si faptele de vitejie ale sergentului Raymond Shaw (Liev Schreiber), premiat cu Medalia de Aur pentru ca si-ar fi salvat echipa. Cu ajutorul maiorului Bennett Marco (Denzel Washington), o ipoteza sinistra incepe sa iasa la iveala – toata conspiratia a fost pusa la cale de mama sergentului Shaw, senatoarea Eleanor Prentiss Shaw (Meryl Streep), care doreste ca fiul sau sa fie ales presedinte al SUA si apoi sa-l controleze dupa bunul plac.  Filmul a facut oarecare valva in Statele Unite, si pentru ca unii critici au fost de parere ca personajul lui Meryl Streep, implacabila politiciana Eleanor Prentiss Shaw, are foarte multe in comun cu senatoarea Hillary Rodham Clinton. Nu e un film pentru nostalgicii originalului (cu Sinatra in rolul principal) sau pentru cei carora nu le plac problemele existentiale sau teoriile conspiratiei. 

    The Manchurian Candidate. 
    R: Jonathan Demme. Cu: Meryl Streep, Denzel Washington, Liev Schreiber, John Voight. 
    Durata: 130 minute.
    In Romania din 19.11.2004.

  • Ghici cine vine la priza?

    Dupa ce retelele de distributie de electricitate din Banat si Dobrogea au intrat in proprietatea italienilor de la ENEL, cele din Moldova si Oltenia sunt disputate de nemtii de la E.ON si cehii de la CEZ.

     

    Electrica este asociata de romanul de rand cu cozile interminabile pentru plata facturilor si cu scumpirile repetate. Lucrurile s-ar putea schimba, cel putin prin reducerea birocratiei, dupa vanzarea societatilor de distributie.

     

    Privatizarea Electrica Moldova si Oltenia a intrat in linie dreapta, dupa ce Ministerul Economiei a primit, la inceputul acestei luni, ofertele finale din partea companiilor CEZ, din Cehia si E.ON, din Germania.

     

    In momentul de fata Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) analizeaza documentele depuse de cei doi participanti, a precizat Dorin Mucea, seful institutiei. Valoarea tranzactiilor, incluzand pretul platit si cate o majorare de capital, pentru cele doua distributii este, potrivit estimarilor analistilor, de circa 200 de milioane de euro pentru Electrica Moldova si de 120 de milioane de euro pentru Oltenia. Metoda de privatizare este aceeasi ca si pentru distributiile Banat si Dobrogea, privatizate in vara acestui an: vanzarea a 24% din actiuni si apoi majorare de capital pana la 51%.

     

    Statul pare sa faca o afacere buna, daca ne raportam la suma platita de ENEL pentru Banat si Dobrogea. OPSPI va lua un pret de aproape trei ori mai mare pe Electrica Moldova si Oltenia. Pe de alta parte, investitorii vor prelua si un numar dublu de consumatori, ceea ce mentine si aceasta afacere in „limitele“ precedentei. De altfel, autoritatile si-au autoimpus unele bariere legate de pret. S-a mers pe ideea ca solicitarea unui pret ridicat va duce la cresterea considerabila a tarifelor finale pentru energia electrica. Dintr-o asemenea perspectiva, cu cat pretul este mai mic, cu atat clientii au mai putin de suferit.

     

    Daca privim lucrurile dintr-o alta perspectiva, insa, cu cat pretul e mai mic, cu atat investitiile in societate, realizate prin majorare de capital, sunt mai mici, iar procesul de modernizare mai lent.

     

    Statul are, totusi, cateva avantaje in procesul de negociere. Daca la primele privatizari din electricitate s-au purtat discutii indelungate pe marginea unor puncte delicate, acum acestea au fost rezolvate.

     

    Gratie precedentei vanzari a Electrica Banat si Dobrogea, noii investitori isi pot face o idee mai clara despre ce presupun negocierile. „Problemele juridice cu care ne-am confruntat in procesul de privatizare a Electrica Banat si a Electrica Dobrogea au fost generate pe de o parte de reorganizarile succesive ale RENEL, Conel si Electrica si, pe de alta parte, de privatizarea in premiera a unor societati comerciale care nu sunt controlate direct de stat, ci de o societate comerciala, Electrica, cu capital integral de stat“, spune Gabriel Zbarcea, de la Casa de Avocatura Musat si Asociatii, care a asigurat consultanta pentru ENEL.

     

    Exista unele puncte batute in cuie, precum rata de recuperare a investitiei, de 12% pe an, negociata deja cu ENEL, sau formula de calcul a pretului pentru distributia de electricitate.

     

    Cum va afecta privatizarea primelor doua filiale negocierile pentru privatizarea celorlalte unitati? In primul rand, mare parte din prevederile stabilite pentru ENEL se vor aplica si celorlalti investitori. „Multe din problemele «sistemului» au fost deja rezolvate sau sunt in curs de solutionare, astfel incat privatizarea celorlalte filiale ale Electrica se va putea realiza mult mai usor si mai rapid“, apreciaza Gabriel Zbarcea. Nu numai investitorii vor avea un tratament identic, dar si consumatorii. Tarifele la electricitate nu vor varia de la o regiune la alta, regulile fiind aceleasi pentru toata tara. „Nu putem stabili alte reguli, pentru ca ar insemna ca se diferentiaza tariful in tara, ceea ce nu este corect pentru consumatori“, a declarat Dorin Mucea. Legislatia de crestere a tarifelor pare a fi destul de stricta. Regulamentul de furnizare a energiei electrice prevede ca tarifele de distributie nu vor creste anul viitor cu mai mult de 30%.

     

    La fel de adevarat, aceeasi legislatie lasa portite pentru scumpiri. Investitorul are dreptul ca, in cazuri exceptionale (calamitati sau forta majora), sa solicite instituirea temporara a unui „tarif de ajutor“, destinat redresarii situatiei financiare. Ramane de vazut daca si alte clauze, precum cea care ii obliga pe rau-platnici sa depuna o garantie egala cu cea a consumului de electricitate din ultimele doua luni, se vor aplica pentru clientii din Moldova si Oltenia. 

     

    Tot la capitolul necunoscute pot fi incluse si eventualele penalitati pe care le vor cere viitorii proprietari rau-platnicilor. Vor continua ENEL, E.ON sau CEZ sa aplice aceleasi penalitati modice „mostenite“ de la Electrica sau vor trece de pragul de 0,01% pe zi? Sau vor livra in continuare electricitate unor institutii, fie scoli, spitale sau societati comerciale, care au datorii de ordinul zecilor de miliarde de lei?

     

    Cert este ca investitorii straini cumpara societatile de distributie si vor sa le faca profitabile. Iar modalitatile pentru realizarea acestui lucru vor fi gasite. Nu trebuie decat sa ne uitam la ce au facut firmele straine in celelalte tari din regiune unde au cumparat societati similare. In Ungaria, spre exemplu, statul a inceput privatizarea in 1995.

    Nume mari din Europa, precum RWE sau EdF au cumparat societatile de distributie. La vremea respectiva, s-a stabilit ca rata de recuperare a investitiei va fi opt la suta pe an. La nici un an distanta, au aparut problemele: guvernul incerca sa faca, in continuare, protectie sociala, mentinand preturi scazute pentru electricitate.

     

    Companiile straine au amenintat ca se retrag din Ungaria, ceea ce a facut autoritatile sa dea inapoi si sa accepte majorari de pret. Asa se face ca, intr-un singur an, pretul electricitatii pentru consumatori a crescut cu peste 40 de procente.

     

    Daca istoria se va repeta si in cazul Romaniei, ramane de vazut. Un lucru este cert: preturile vor creste, fie si numai cu cateva procente, lucru stipulat clar in legislatia actuala. Dar va creste si numarul consumatorilor, gratie programelor de extindere a retelelor de electrificare.

  • Numar mare de consumatori

    Cele doua societati de distributie a energiei electrice scoase acum la vanzare au avantajul livrarilor mari de energie si al numarului dublu de consumatori fata de Electrica Banat si Dobrogea, privatizate anterior.

    ELECTRICA MOLDOVA

    • Consumatori: 1.310.727
    • Livrari electricitate: 4.092.951 MWh
    • Capital social: 112 milioane de euro

    ELECTRICA OLTENIA

    • Consumatori: 1.362.342
    • Livrari electricitate: 6.828.043 MWh
    • Capital social: 115 milioane de euro

  • Nume grele din Europa

    Investitorii straini interesati de Oltenia si Moldova au livrari de electricitate de zeci de ori mai mari decat ale celor doua filiale.

    E.ON ENERGIE

    LIVRARI ELECTRICITATE: 269.000.000 MWh
    ANGAJATI: 43.853
    PROFIT BRUT 2003: 3 miliarde de euro
    PROPRIETAR: 59% din actiunile E.ON sunt detinute de asiguratori, banci si fonduri

    CEZ

    LIVRARI ELECTRICITATE: 61.000.000 MWh
    ANGAJATI: 18.100
    PROFIT BRUT 2003: 212 milioane de euro
    PROPRIETAR: statul ceh detine 67% din actiunile CEZ

  • La ce ne putem astepta

    Unele prevederi, negociate cu compania italiana ENEL, la vanzarea societatilor Electrica Banat si Dobrogea, se vor aplica tuturor contractelor de privatizare care vor fi incheiate pentru firmele de distributie a electricitatii.  

    • tarifele de distributie vor creste cu maximum 30%, anul viitor
    • rata de recuperare a investitiei, stabilita la 12% pe an, in primii trei ani
    • in caz de forta majora, investitorii pot cere noi scumpiri
    • rau-platnicii, obligati sa depuna o garantie la Electrica  
    • un investitor nu va putea cumpara mai mult de doua filiale de distributie 

  • CONFECTII: Cumparatorul roman este tot mai educat si acorda tot mai multa importanta vestimentatiei

    Producatorii romani de imbracaminte se reorienteaza spre piata interna. Ani de zile, majoritatea a preferat sa produca pentru export sub etichete precum Pierre Cardin, Hugo Boss sau Gianfranco Ferre.

    Toate cele doua milioane de produse vestimentare care ieseau anual din fabricile Vesti-Ro atarnau, pana anul trecut, pe umerasele unor magazine occidentale precum H&M, Steilmann sau Christian Dior. 

    Din acest an insa, Vesti-Ro a hotarat sa vanda o mica parte din productie pe piata interna, sub o eticheta proprie: Senso. Peste cinci ani, are in plan sa invadeze piata locala cu aceste produse. Toate cele trei fabrici Vesti-Ro vor produce atunci doar pentru piata interna, spune directorul de reprezentanta al Vesti-Ro, Razvan Mustea. Schimbarea de orientare a producatorului din Focsani – o companie etalon in domeniu, cu venituri anuale de peste 10 milioane de dolari – marcheaza un nou trend in industria textila romaneasca. Tot mai multe fabrici de confectii care au facut profit pana acum aproape exclusiv din productia in lohn incearca lansarea si impunerea pe piata interna a unor marci proprii de imbracaminte.

    Principala motivatie a acestei tendinte este temerea ca integrarea Romaniei in UE va duce la cresterea salariilor, obligand firmele vestice sa caute mana de lucru ieftina in alte tari, mai la est de Romania. Producatorii vestici s-ar putea reorienta chiar spre China, o data ce aceasta tara va fi libera sa exporte cat doreste din 2005, cand va expira „Acordul multi-fibre“, prin care erau impuse cote de export la textile tarilor membre ale Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC). In absenta limitelor de export, China va controla 50% din piata mondiala a textilelor, conform estimarilor viitorului comisar european pentru comert, Peter Mandelson, fata de 28% cat controleaza acum si 19% cat controla in 1995.

    „Lohnul in Romania va mai trai maximum 4-5 ani“, spune Mustea, referindu-se la sistemul de lucru in care functioneaza peste 85% din industria confectiilor. Alternativa – adica lansarea de branduri proprii – nu este o afacere simpla. In primul rand, pentru ca trebuie sa concurezi firmele internationale cu renume. Apoi, pentru ca puterea de cumparare a romanilor e inca scazuta. Nu in ultimul rand, concurenta provocata de invazia in proportie de 75% a pietei cu produse ieftine contrafacute, la care se adauga costurile mari pe care lansarea unui brand si deschiderea de magazine proprii le implica, nu sunt de natura sa aduca profituri imediate.

    „Avantajele firmelor care au marci proprii sunt pentru viitor, nu pentru prezent“, e de parere Maria Grapini, presedinte al Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS). „S-ar putea chiar ca in prezent sa aiba profit mai mic decat cei care lucreaza lohn“, spune ea. 

    Ideea celor care investesc in marcile proprii este sa incerce sa capteze clientii cu venituri medii. Adica pe cei care nu se multumesc cu produsele ieftine, dar nu au venituri suficiente pentru a investi in marcile straine scumpe precum Steilmann, Marks and Spencer sau Benetton. Acest segment va creste o data cu puterea de cumparare. Iar loc pe piata exista. Cumparatorul roman, spun producatorii, este tot mai educat, si acorda tot mai multa importanta calitatii produselor. Aceasta tendinta generala va impinge o parte din consumatorii produselor ieftine chinezesti, care domina piata, spre productia romaneasca, superioara calitativ si nu foarte scumpa.  

    „Aparitia si consolidarea brandurilor romanesti care sa ofere produse competitive mai scumpe decat «chinezismele» actuale, dar mai ieftine decat brandurile straine, ii va orienta treptat pe  consumatori spre produse de calitate superioara“, spune Grapini. Dar cumparatorii trebuie, mai intai, obisnuiti cu brandurile locale. Acest lucru este din ce in ce mai greu de realizat in conditiile in care piata romaneasca devine tot mai interesanta pentru producatorii occidentali. „E o densitate mare pe piata“, spune Alin Galatescu, director de imagine al TinaR. 

    Aceasta densitate creste o data cu inmultirea marilor centre comerciale, „care vor lua foarte mult din clientela din piata“.

    Pentru a atrage clientela, producatorii stiu ca nu e suficient sa colaborezi cu o retea de magazine multi-brand din tara. Cumparatorul va percepe, va recunoaste si va cumpara mai repede un produs al carui nume il regaseste si in sigla magazinului, considera producatorii. La nici doi ani dupa lansarea brandului Senso, Vesti-Ro va avea primul magazin in Bucuresti, urmand ca in perioada urmatoare sa deschida altele in Constanta, Brasov si Focsani. „Piata romaneasca cu siguranta va avea potential. Daca nu te pregatesti, te va prinde descoperit, cand costurile de a intra pe piata vor fi foarte mari“, explica Mustea.

    De la aceeasi idee a pornit si firma Inedit din Satu Mare cand si-a propus sa deschida, anul viitor, primul magazin la Oradea.

    „Dupa estimarile noastre, o data cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, si piata romaneasca va deveni o piata interesanta pentru investitorii straini din industria confectiilor si, dintre noi, vor ramane doar cei puternici“, spune Sorina Tulan, patronul firmei. „Prin politica de crestere oarecum «agresiva» prin dezvoltarea retelei proprii de magazine, speram ca si Inedit va fi printre ei“.

    Inedit investeste anual sute de milioane de lei in imaginea brandului. Adica in postere, pliante, aparitii in reviste de specialitate, parade de moda, participari la targuri nationale si internationale.  

    Costurile deschiderii unui magazin de 40-120 mp intr-o zona centrala se situeaza intre 20-40.000 de dolari, spune Alin Galatescu de la TinaR, companie ce vinde in fiecare sezon 120.000 de produse in cele 14 magazine TinaR din tara. Firma are in plan deschiderea a inca sase magazine pana la finele anului viitor.

    O alta suma minima de 10.000 de euro va fi apoi necesara pentru lansarea brandului, proces ce dureaza cel putin trei luni, spune Albert Nica, Creative Director la Renaissance Advertising. „Trebuie sa-ti iei o marja de trei luni sa creezi un logo cum trebuie, sa creezi un dosar de imagine cum trebuie si-n paralel sa-ti rezolvi toate actele cu bancile si cu registrul comertului“.

    Inca doi-cinci ani vor mai trece insa pana cand un brand se impune pe piata, estimeaza Maria Grapini, presedinta FEPAIUS. In aceasta perioada, firma trebuie sa investeasca foarte mult in imagine. Din experienta sa la TinaR, Galatescu a constatat ca investitiile in imagine in fiecare sezon pot dubla sau tripla costul pentru infiintarea magazinului. „Campaniile optime de sezon se situeaza intre 50 si 100.000 euro. Campania noastra pentru sezonul trecut a fost de peste 60.000 de euro, dar s-ar putea ca in momentul in care avem o reactie a pietei sa mergem pana la 120.000“, spune Galatescu.

    Atat producatorii cat si reprezentantii patronatelor sunt de parere ca firmele micro si mici nu au puterea financiara necesara pentru a consolida un brand pe piata. Aceasta categorie de firme reprezinta 80% din firmele de confectii din Romania. Mai raman 980 de firme, intre care se va da lupta pentru castigarea pietei. Pentru a compensa costurile de lansare a brandurilor proprii pe piata interna, producatorii locali incearca sa castige tot prin export, deocamdata, dar prin exportul marcilor proprii.

    Italienii, francezii si germanii pot deja achizitiona imbracamintea Senso in propria tara, la fel cum pot achizitiona si camasi produse integral de Braiconf Braila, unul dintre principalii producatori de confectii din tara. Mai mult, o parte dintre producatori isi vor deschide in curand magazine peste hotare. Musette, o firma bucuresteana de confectii din piele si tesaturi care se pregateste sa deschida al optulea magazin in tara, intentioneaza sa se extinda in urmatorii doi ani pe piata de retail din Italia si Bulgaria. Tot in urmatorii doi-trei ani, TinaR, o companie care produce si desface vestimentatie pentru femei de aproape 10 ani, va deschide magazine in Ungaria, Bulgaria, Cehia si Slovenia. 

    Exista insa si firme mari precum Braiconf Braila, cu o cifra anuala de afaceri de peste 11 milioane de dolari si cu peste 3.200 de angajati, care lanseaza marci proprii, au magazine proprii, dar continua sa parieze pe productia in sistem lohn.

    Cu a saptea marca de camasi lansata in octombrie si cu inca o marca in pregatire pentru sectorul high quality, Braiconf foloseste sub 10% din capacitate pentru productia proprie.  Anca Nisioi, directorul general al companiei, isi pastreaza optimismul in ce priveste soarta lohnului in Romania. Ea spune ca doar un procent din lohnul romanesc se va muta in Asia dupa ce salariile romanesti vor creste. „Consumatorii vor decide in mare parte cat se va produce in Europa si cat in Asia, pentru ca nivelul calitatii e in favoarea noastra si e determinant“, spune Nisioi. Cu toate acestea, brandul propriu ramane o necesitate.

    „Cum poti sa existi, fara sa apari nicaieri? In acest fenomen de globalizare, partenerii nu se asociaza foarte usor, iar imaginea firmei conteaza foare mult“, incheie Nisioi.

    Numai cei puternici vor rezista pe piata globala a Uniunii Europene, spun toti producatorii. Dar daca unele firme romanesti considera ca e puternic cel care trece anul cu o cifra de afaceri cat mai mare, altii inteleg deja ca puterea vine in primul rand din construirea unei identitati puternice. Adica a unui brand. E o investitie pe termen lung, fara castiguri imediate, dar in masura sa convinga o piata din ce in ce mai educata.