BusinessMagazin

Blog

  • Ai auzit de InfoPro?

    Postul de radio InfoPro se lanseaza in Bucurestipe 1 decembrie, pe frecventa de 97,9 MHz.

    In limbaj de media combinatia dintre informatie si divertisment se numeste infotainment. In practica se numeste InfoPro, si va intra „on air“ in Bucuresti pe frecventa 97,9 MHz incepand cu 1 decembrie. 

    Cel mai nou post de radio din Romania este un produs al trustului MediaPro si se adreseaza tuturor persoanelor care doresc sa fie la curent cu ceea ce se intampla in Bucuresti si in tara. Principalele emisiuni din grila InfoPro sunt sustinute de nume cunoscute din audiovizualul romanesc, care nu numai ca vor anunta stirile de ultima ora ci si vor discuta pe marginea lor cu ascultatorii.

    Florin Calinescu va comunica cu ascultatorii intre orele 7 si 10 in emisiunea „Desteapta-te, Florine!“, care va prezenta cu umor stirile diminetii.  Urmeaza apoi „Asculta aici!“ emisiunea lui Constantin Dragan, care va comenta in direct evenimentele zilei, dar va lasa loc si pentru momente de muzica. La „Ciuleste urechea!“  cu Alina Dumitru intre 14.00 si 18.00 vor fi abordate stiri din diverse domenii de interes, iar de la ora 18.00 Georgiana Nemtuc si Eduard Gaftoi vor prezenta cel mai complet si mai dinamic pachet de stiri al zilei. 

    Grila InfoPro are un loc precis si pentru muzica, respectic emisiunile „InfoMusic“ si „Tonomat FM“ in timpul saptamanii si Greatest Hits, Top 40 sau Taraf FM in week-end. Directorul executiv al InfoPro este Constantin Marinescu, care anterior a fost redactor-sef la postul de radio ProFM, unde lucreaza de zece ani. El spune ca in cazul InfoPro este vorba despre o retea de radio care va deveni o reteta de succes. „Se spune despre brandurile MediaPro, ca de obicei sunt cele care seteaza trenduri. In acest caz suntem pregatiti sa introducem un nou concept, cel de infotainment, adica o combinatie bine dozata intre informatie si divertisment, intre emisiuni si programe, intre stiri si muzica. Pe scurt, vrem sa facem un radio la care ai ce auzi, nu asculta.“

    Sloganul sub care va emite InfoPro este „Ai auzit?“ si impreuna cu strategia de lansare si campania de imagine a fost conceput de agentia de publicitate Saatchi & Saatchi impreuna cu echipa de marketing a postului. 

    Constantin Marinescu spune ca InfoPro se va diferentia in mod clar de ProFM, pornind chiar de la profilul ascultatorului, care in cazul ProFM vrea sa asculte cea mai noua muzica, in timp ce ascultatorul de InfoPro are nevoie de informatie utila si concisa. „Vom incerca sa raspundem nevoilor celor doua tipuri de grupuri tinta si vom acorda o mare atentie marketingului, care ne va ajuta sa diferentiem cele doua branduri“, afirma Marinescu.

    De pe 1 decembrie InfoPro va emite pe frecventa 97,9 MHz in Bucuresti, urmand ca pana la sfarsitul anului 2005 sa acopere 80% din suprafata tarii.

    Desi la ora actuala oferta de pe piata radio este destul de consistenta, directorul InfoPro considera ca formula postului sau nu a mai fost aplicata pana acum si in consecinta InfoPro isi poate gasi loc pe piata. „La InfoPro informatia are un rol important in cadrul programelor, iar discursul va fi tonic, sincer, amuzant, completat de un amestec muzical ce pastreaza cele mai bune piese din topurile ultimilor 20 de ani“, spune Marinescu. In plus echipa de la InfoPro va beneficia si de suportul celorlate resurse jurnalistice ale trustului MediaPro, respectiv postul Pro TV, agentia de stiri Mediafax si Ziarul Financiar. „Practic ascultatorii nostri vor avea primii informatia“, conchide Marinescu.

  • Castele celebre

    Multe castele medievale sunt obiective-vedeta in itinerariile turistice

    CASTELUL FRANKESNSTEIN
    Fosta resedinta a Lordului Konrad Dipple von Frankenstein, in jurul anilor 1500, castelul, situat langa Darmstad, Germania, a fost sursa de inspiratie a scriitoarei Mary Shelly, autoarea romanului “Frankenstein”.

    CASTELUL SAINT MICHEL
    Situat in apropierea Normandiei, castelul este inconjurat de apa. Pentru vizitarea acestuia sunt recomandate doua zile din luna (la 36 de ore dupa ce rasare luna noua sau luna plina) cand muntele devine o insula.

    CASTELUL GLAIMS
    Castelul Glaims, situat in Scotia, are faima ca ar fi bantuit de fantome. Legendele spun ca aici ar fi fost asasinate multe personaje din istoria medievala a Scotiei, printre care Duncan Macbeth si regele Malcolm II.

    CASTELUL LEEDS
    Englezii il denumesc cel mai frumos loc din lume. Pe langa picturile, tapiseriile si mobila de arta, castelul e recunoscut pentru celebra “cina la patru ace”, servita oaspetilor de un majordom si un lacheu.

  • Unde sunt castelele de altadata?

    Castelele din Romania ilustreaza perfect expresia „marire si decadere“, caci, din capodopere ale arhitecturii nobile, au ajuns sedii de CAP, spitale sau orfelinate.

    La inceputuri au fost doar fortarete ridicate in calea invaziilor sau atacurilor nobililor din vecinatate. Au devenit in scurt timp temple inchinate luxului, iar la balurile organizate in saloanelor lor, crema aristocratiei punea la cale jocurile politice ale marilor regate. Regi si regine, cavaleri ai Mesei Rotunde au construit in preajma lor mituri si legende ce s-au pastrat printre iesirile subterane si usile secrete ale bibliotecilor. Au fost o sursa de inspiratie pentru mari artisti precum Leonardo da Vinci sau Molière, dar, mai ales, un motiv de invidie sau chiar de razboi.

    Astazi insa, castelele nu mai sunt decat o adevarata lectie de istorie. Doar doar o scanteie din ceea ce a fost cu secole in urma cand lorzii, contii si baronii isi traiau viata in cautarea eroismului si aventurii. Parfumul si povestile lor nemuritoare au reusit insa sa dea nastere unei obsesii pentru castele si sa formeze dorinta mai mult sau mai putin marturisita a omului modern de a fi  castelan macar pentru o zi. Castelele romanilor n-au timp insa de povesti, traind o noua aventura in vremurile noastre, spune Iosef Kovacs, arhitect in cadrul Institutului National al Monumentelor Istorice. Majoritatea risca – in timp ce proprietarii lor isi duc bataliile prin tribunale – sa aiba soarta pe care hoarde de cotropitori n-au reusit sa le-o pecetluiasca: sa dispara pentru totdeauna. In locurile unde altadata ieseau la plimbare curteni, astazi pasc, la umbra unor ziduri, care nu se stie pana cand vor ramane in picioare, animalele satenilor din imprejurimi. Din paturile unde dormeau capete incoronate scrumul s-a ales.

    Geamurile sunt sparte, multor obiecte de valoare li s-a pierdut urma. Spre deosebire de castelele Frantei, unde mobilierul a fost conservat integral, in cele romanesti au disparut pana si usile. 

    Grija comunistilor de a le pierde identitatea, transformandu-le in sedii CAP, scoli de tractoristi – sau intr-un spital de boli psihice, cum a ajuns in 1957 castelul din Transilvania al familiei Banffy – au facut ca procesul de recuperare sau reconsolidare sa fie daca nu imposibil, extrem de scump pentru autoritati. In plus, „cum majoritatea castelelor au fost revendicate, nimeni nu se mai poate implica in reconsolidarea lor pana ce justitia nu ia o decizie“, explica Kovacs. Pana si celebritatea Castelului Bran a fost, pana nu de mult, data de asocierea cu mitul lui Dracula pe de o parte si de lipsa toaletelor pe de alta parte. Poate parea derizoriu acest ultim amanunt, dar nu e de neglijat, daca ne gandim ca din castelul Bran, se spune, s-au furat obiecte tocmai in timp ce supraveghetorii de sala erau in padure pentru a-si rezolva problemele. Asta se intampla acum cativa ani, insa. Totul are astazi un nou aer, se incearca repunerea istoriei in drepturi iar aura de legenda incepe sa se subtieze.

    Dar Branul e, pe langa Peles, una dintre putinele exceptii, majoritatea acestor bogatii arhitecturale si istorice fiind pe duca, iar „nemurirea lor, pusa sub semnul intrebarii mai mult ca oriunde in alta parte“, sesizeaza arhitectul. Singura sansa ramane initiativa privata, spune Kovacs. Insa romanii nu se inghesuie, insa, sa se mute „la castel“.

    „Costurile mari ale unei restaurari sau pur si simplu necunoasterea valorii unor asemenea monumente istorice si a faptului ca pot fi o sursa de profit“ i-a indepartat pana acum pe cei care ar fi capabili sa schimbe soarta unui castel abandonat. In aceasta situatie se afla si castelul din Botesti, de langa Zlatna, cunoscut mai degraba pentru stricaciunile pe care le-a suferit in timpul filmarilor peliculei „Noi, cei din linia intai“. Pentru ca nu a avut la dispozitie  4 miliarde de lei, suma minima necesara lucrarilor de restaurare, Consiliul judetean Alba l-a scos la inceputul anului la licitatie, dar fara succes, castelul neatragand nici un cumparator. 

    Mai norocos a fost Castelul Plesa, aflat la aproximativ 65 km de Drobeta-Turnu Severin, in comuna Obarsia de Camp. Primarul comunei spune ca mosierul Gheorghe Plesa a inceput sa ridice castelul la 1885 pentru a-si impresiona logodnica cu care traia la Paris. „Ca sa se lase convinsa  sa-l urmeze in locurile sale natale, logodnica mosierului i-a cerut sa-i construiasca un castel pe care sa il acopere cu monede de aur“, povesteste primarul. La sfarsitul lucrarilor, castelul nu a fost acoperit cu bani, dar avea prima centrala termica din Romania. Centrala n-a induplecat-o insa pe logodnica mosierului, care nu s-a dezlipit de Paris.

    Peste 120 de ani, un alt strain, Michel Capellini, om de afaceri belgian, s-a lasat convins sa vina in Romania de povestea si frumusetea castelului. La inceputul anului, Capellini a primit castelul pe o perioada de 49 de ani, doar in urma angajamentului ca va investi in renovare si consolidare. Lucruri de care belgianul a inceput deja sa se ocupe. In plus, planuieste sa construiasca aici unul dintre cele mai mari terenuri de golf din Europa. „E o problema de promovare la nivel national“, spune Nicolae Cerisor, directorul Castelului Corvinestilor. „Doua panouri publicitare amplasate pe autostrada pot face minuni.“

    Daca numarul celor care au vizitat castelul in 2003 era sub 25.000, anul acesta dupa amplasarea panourilor, locul in care s-a filmat „Vlad“ a atras peste 65.000 de persoane. Astfel, Corvinestiul se poate lauda ca unul dintre putinele muzee din tara care supravietuieste din venituri proprii. Mai mult, e si singurul castel din Romania in capela caruia se oficiaza de anul acesta slujbe religioase, iar tinerii isi pot lega destinele intr-o atmosfera cunoscuta doar printilor. Dar si acest lucru se intampla numai vara, deoarece la Corvinesti e locul unde iarna pana si fantomele ingheata de frig.

    Romania are o colectie impresionanta de 1.300 castele, palate si conace. Restaurate si ingrijite, o mare parte dintre ele si-ar putea recapata stralucirea de altadata. Pentru asta, nu e nevoie ca romanii sa invete sa traiasca ca regii.

  • Istoria betiei la romani

    Un volum despre chefurile geto-dace, „betia institutionalizata“ a epocii fanariote si cruntele petreceri ale scriitorilor romani..

    O carte surprinzatoare, hatra, documentata si acida – precum vinul de toamna – a publicat recent Mircea Balan. Titlul ei – „Istoria betiei la romani“ – este mult mai putin acoperitor decat pare, pentru ca, de fapt, excursul prin meteahna bauturii coboara pe firul timpului pana, hat, la chefurile geto-dace si se lateste, in preambul, pe toate meridianele, de la mongoli la amerindieni, intr-un soi de cautiune patriotica ce vrea sa semnifice ca groaznic-simpaticul viciu nu e specific romanesc, ci la fel de bine si democratic impartit printre muritorii din toata lumea si din toate timpurile ca si bunul-simt (cum ar fi spus Descartes). 

    Romanii (sau mai bine spus stramosii lor) au insa niste incontestabile merite de pionierat in domeniu. Raymond Billiard, bunaoara, intr-o carte publicata la Lyon in 1913, afirma net: „In privinta trecerii vitei de vie si a culturii ei in Europa, majoritatea izvoarelor pledeaza in favoarea tezei ca ele s-au realizat prin mijlocirea tracilor“. Adaugand la aceasta faptul ca, potrivit lui A. Urbeanu, „Tracia a fost atat de bogata in vinuri, incat a dat nastere legendei ca ar fi pamantul natal al zeului Dyonisos, care la origine era trac“ sau ca, potrivit lui N. Densusianu, „centrul puternic al cultului lui Bacchus era in tinuturile locuite de geti“, este limpede ca manosul spatiu carpato-danubiano-pontic se poate fali nu doar cu introducerea unei culturi, cea a vitei de vie, ci si cu inventarea si solidificarea unui cult: cel pentru betie. Daca in alte domenii tinand de traditie au existat serioase fracturi, in cel al consumului de licori euforizante continuitatea a fost, in schimb, remarcabila. 

    Prin secolele XI-XII, care consemneaza aparitia relatiilor feudale, atat in Transilvania cat si in tarile romane, vinul este un produs cautat si apreciat de mai toti locuitorii. Intre Dunare si Mare, de pilda, in aceasta perioada, „cei neavuti beau vinul dobrogean, in timp ce puternicii locului sorbeau vinuri de soi“. Desi multe instante, morale sau chiar legale, ale vremii, cereau dezbararea de betie (iata-l pe preacuviosul Nifon, in timpul domniei lui Radu Cel Mare, care pretindea imperios valahilor ca „betia si curvia cu totul sa se lepede de la voi“), aplecarea catre alcool a ramas un „vrednic“ element de continuitate in obiceiurile romanilor perioadei medievale care a culminat, paroxistic, in perioada fanariota cand, potrivit surselor citate de Mircea Balan, „betia s-a institutionalizat“, iar carciumile, crasmele si birturile s-au inmultit ca ciupercile.

    Apropierea de timpurile noastre sporeste farmecul istoriilor despre betie, cu atat mai mult cu cat scrutarea sociologizanta a fenomenului trece pe planul doi, cedand locul relatarilor pline de haz si detalii piperate despre aventurile bahice ale politicienilor (ce ajung pana la figuri emblematice ale anilor comunisti ca Gh. Gheorghiu Dej sau Nicu Ceausescu), ale scriitorilor sau artistilor, mari amatori, dintotdeauna, ai paradisurilor artificiale.

    De la Creanga si Eminescu, Cosbuc, Caragiale, Pastorel, Cincinat Pavelescu si pana la Labis, Nichita Stanescu sau Tudor George, autorul ia in colimator toata galeria marilor figuri culturale romane carora nu le era scarba de bautura. Dincolo de aceste savuroase picanterii, cartea reuseste sa traseze, printr-o docta dar si pitoreasca investigatie, si istoria accesoriilor „bautului“, de la simple obiecte (pocale, fiole, sticle, pahare), la localurile de pomina din spatiul romanesc. Pe scurt, un volum ce trebuie citit cu multa luciditate, pe deplina trezie.

    Mircea Balan, Istoria betiei la romani,  Editura Eurostampa, Bucuresti 2004

  • Ipoteze pentru misterele lumii

    • IPOTEZE PENTRU MISTERELE LUMII

    Fenomenele misterioase, a caror sursa este necunoscuta si ale caror manifestari au un aer magic si nelinistitor, i-au facut pe autorii romani ai acestei suite de analize sa investigheze in mai multe directii: in cea a revelatiei, in cea a diverselor credinte, dar si in aria cercetarii stiintifice. Structurat in 17 capitole, volumul „Enigmele lumii“ exploreaza teme precum: universul de antimaterie, explozia din Tunguska. Desi ofera ipoteze plauzibile prin care incearca dezlegarea acestor pete albe pe harta cunoasterii, autorii nu se considera infailibili si „ofera viitorului sansa sa descopere cat de aproape au fost de adevar“. Cu alte cuvinte, se situeaza in sfera unui scepticism moderat, cu axe dictate de ratiune si buna cuviinta, care feresc cartea de excesele din ce in ce mai frecvente ale „maestrilor“ in ocultism.  

    Stefan Sgandar, Claudiu Sgandar, Enigmele lumii,  Editura Lux Spiritus, 2004 

    • O ALTA EUROPA

    Elizabeth Pond, jurnalista de origine germana, corespondenta pentru Washington Quarterly si Christian Science Monitor, incearca sa faca un portret al Europei renascute, cu o noua constiinta identitara, aflata la sfarsitul erei totalitarismelor si la inceputul mileniului globalizarii, o Europa care experimenteaza colaborarea si deschiderea. Volumul descrie cele trei dinamici europene ale momentului – cea a uniunii monetare, cea a cooperarii intra-UE si cea a conjugarii eforturilor NATO si UE de a gasi un drum comun. Deosebit de interesanta este analiza felului in care Statele Unite privesc caile integrarii europene si a modalitatilor in care se straduiesc sa ramana „o putere europeana“, prin eforturile mereu innoite de a modela revolutiile democratice, economice si sociale dintr-o arie, care, nu doar geografic, le este straina. 

    Elizabeth Pond, Renasterea Europei,  Editura Pandora-M, Targoviste, 2004

  • Sex Traffic“la nivel inalt

    Filmul urmareste soarta a doua tinere surori din Republica Moldova care, in drumul spre Londra, sunt rapite si fortate sa se prostitueze.

    Nu e greu sa intelegi de ce anume cineva care nu stie ce-i pregateste ziua de maine e gata sa puna totul la bataie pentru o soarta mai buna intr-o tara occidentala. Dar, dupa ce vezi „Sex Traffic“, filmul produs de compania Granada pentru postul britanic Channel 4, in coproductie cu Canadian Broadcasting Corp., si realizat in studiourile MediaPro Pictures, incepi sa te gandesti daca merita sa mai risti ceva. 

    Filmul, o combinatie intre productie artistica si documentar, realizat in doua parti, incearca sa traga un semnal de alarma asupra traficului international de fiinte umane, o afacere de sapte miliarde de dolari care implica, potrivit unor estimari, aproximativ doua milioane de fete si femei exploatate fara mila. Efortul a sase luni de documentare asupra acestui subiect a dat rezultate. Drama, deoarece „Sex Traffic“ nu poate fi calificat altfel, reuseste, combinand povestile mai multor personaje, sa realizeze o imagine cat se poate de autentica a traficului de tinere, fortate sa devina prostituate de-a lungul Europei. 

    Productia urmareste aventurile a doua surori din Republica Moldova, Elena si Vera, interpretate de Anamaria Marinca, respectiv Maria Popistasu, care pleaca de acasa pentru a lucra la Londra, dar sunt rapite si fortate sa se prostitueze pentru traficanti din Serbia, Albania, Bosnia, Italia si Marea Britanie. Lupta pentru supravietuire a celor doua e aproape imposibila. Odata ajunse in mainile unui traficant, sansele de evadare sunt minime. Nu au voie sa paraseasca deloc camera in care sunt inchise in afara programului, nu au voie sa vorbeasca la telefon si sunt amenintate ca, in cazul in care se vor duce la politie, familiile lor vor fi ucise.

    Sunt doar obiecte care sunt vandute mai departe, dupa ce sunt exploatate la maximum, asta daca nu sunt ucise de asa-zisul proprietar in cazul in care acesta nu reuseste sa-si recupereze investitia. Elena si Vera sunt tradate si de prostituate si de politie, iar actiunea din jurul lor aduce la lumina coruptia care, in film, implica afaceri importante din Statele Unite si chiar fortele internationale de mentinere a pacii. 

    Finalul nu e fericit, dar lasa loc de o continuare. Poate una despre viata din inchisoare a traficantilor. 

    Sex Traffic (2004) R: David Yates. Cu: Anamaria Marinca, Maria PopistaSu, Wendy Crewson, Florin Busuioc.

  • AVENTURA „SEX TRAFFIC“

    SPRIJIN: Filmul este sprijinit de Amnesty International si Unicef si urmeaza sa fie prezentat parlamentarilor europeni la Bruxelles si Strasbourg, precum si celor britanici.

    PREMIERA: Difuzarea pe Channel 4 a reprezentat o premiera: pentru prima oara in istorie postul britanic si-a inaugurat grila de toamna cu un film in care nu s-a vorbit integral limba engleza. „Sex Traffic“ a avut premiera britanica pe 10 octombrie 2004 (prima parte) si 11 octombrie (partea a doua).

    AUDIENTA: In Marea Britanie premiera a strans peste 3 milioane de spectatori in fata televizoarelor.

    FILMARI: Scenele petrecute in Bosnia, Albania, Moldova si Italia au fost filmate la Bucuresti, Constanta si Mangalia.

    STATISTICI: Conform unei prezentari a ONU, 1,2 miloane de copii sunt vanduti anual, iar traficul de carne vie se afla pe locul trei, dupa traficul de droguri si cel cu arme.

  • Filmul mut, sonor color… si tactil

    „Haptologia“ ar putea revolutiona industria de divertisment prin crearea hologramelor tactile. Astfel, atunci cand vom urmari „Matrix“, am putea avea iluzia tactila a  salturilor lui Morpheus.

    Pentru cei care nu poseda permis de conducere auto si sunt ingrijorati de inasprirea conditiilor de examinare nu exista nici o solutie. Insa, intr-un viitor oarecare, s-ar putea intampla sa nu mai fie nevoie ca novicii sa dea batai in trafic in timpul orelor de varf, pentru ca ceea mai mare parte a pregatirii lor practice se va produce in sali dotate cu echipamente haptice, adica simulatoare bazate pe o tehnologie care reproduce artificial conditiile de presiune, temperatura, vibratii precum si alte componente senzoriale.

    Haptica sau haptologia este in fond o reinventare a interfetei dintre computere si utilizatori. Toate calculatoarele zilei de astazi functioneaza pe principiul simplu ca utilizatorul este expus fluxului de date prin intermediul vazului. Cand scriem un document, folosim tastatura pentru introducerea datelor si controlam rezultatul pe un monitor. Acelasi lucru il fac programatorii, designerii, arhitectii, controlorii de zbor si oricine foloseste dispozitive de tehnologia informatiei.

    Presupunerea de baza a haptologiei ca ramura de cercetare este ca experienta si nivelul de interactiune a utilizatorilor cu lumea datelor virtuale ar putea fi dramatic imbunatatite prin intermediul unei interfete duble: vizual-tactila. Scopul final este, evident, revolutionarea industriei de divertisment si crearea unor holograme tactile, adica sa putem inchiria un soi de DVD care sa proiecteze scenele din „Matrix“ in asa fel incat sa avem iluzia tactila a salturilor mortale executate de Morpheus & compania.

    Pana la realizarea comerciala – intr-o forma probabil mult imblanzita – a acestui vis de divertisment total, haptica inregistreaza progrese remarcabile in cateva zone critice precum industria echipamentelor medicale, telefonie mobila, training pentru piloti si jocuri de calculator.

    Immersion, o companie din San Jose (California), care face pionierat in domeniu, a anuntat de curand crearea unui dispozitiv haptic prin care cei care fac cursuri de infirmieri sanitari pot dobandi deprinderea de a executa corect o injectie intravenoasa prin simularea conditiilor tactile ale operatiei in camp virtual. Pana acum se foloseau in mod exclusiv portocale pentru a identificarea „venei“ pacientului. Un dispozitiv similar, construit special pentru stomatologi, este de asemenea in curs de dezvoltare. Pentru chirurgii care au de executat manevre foarte complicate, un model computerizat al campului operator, dublat de dispozitive haptice fixate pe mana, ar putea creste dramatic gradul de precizie al miscarilor.

    Deocamdata, un atare dispozitiv nu este fezabil din punct de vedere economic, chiar daca pretul tehnologiei haptice a scazut dramatic in ultimii doi ani. SensAble Technollogies comercializeaza de pilda dispozitive haptice pentru uz de laborator la pretul de 3.000 de dolari, de zece ori mai ieftin decat pretul acelorasi echipamente in 2002.

    Cele mai comune aparate care incorporeaza tehnologie haptica sunt deja banalele joystick-uri si volane cu „force feedback“ pentru jocuri de simulare de zbor sau raliuri. Un astfel de „volan“ transmite prin vibratii jucatorului izbirea de parapeti sau proasta incadrare a unei gropi din carosabil. Aceeasi companie, Immersion, are drepturile intelectuale asupra acestor accesorii pentru jocurile de PC. In mod bizar, nu vanzarile de joystick-uri cresc veniturile Immersion, ci despagubirile pe care compania le-a obtinut in justitie de la gigantii Microsoft (29 de milioane de dolari in 2003) si nu mai putin de 82 de milioane de dolari de la Sony acum o luna de zile.

    Pana in momentul victoriei asupra Microsoft, Immersion nu facuse altceva decat sa inregistreze pierderi nete de 4,4 milioane de dolari. Nici Sony, nici Microsoft nu se vor opri aici, pentru ca miza lor imediata este foarte mare: piata consolelor de jocuri (Xbox de la Microsoft, PlayStation2 si PSP de la Sony) au nevoie de orice element de spectaculozitate disponibil pentru a castiga batalia cu rivalii.

    Telefoanele mobile sunt pe cale de a absorbi, si ele, elemente de haptica. Samsung, al treilea producator mondial de telefoane mobile, a anuntat o tehnologie proprie, numita VibeTones, care creeaza posibilitatea ca bateria telefonului dumneavoastra mobil sa poata produce diferite tipuri de vibratii in functie de identitatea apelantului, asa ca atunci cand sunteti intr-o intalnire de afaceri si nu vreti sa fiti deranjat de muzica mobilului (pentru ca simpla sonerie nu mai e de mult), veti putea sti, totusi, cine va cauta.

    Inovatia pare un fleac, dar intr-o industrie foarte concurentiala si din ce in ce mai sensibila la moda si variatii de lifestyle totul conteaza. Destul de interesanta pare posibilitatea de a face tangibile obiecte care sunt imposibil de construit in lumea reala: de pilda, matematicienii ar putea „mangaia“ asa-numita sticla a lui Klein, rezultata prin juxtapunerea a doua instante de banda a lui Mobius. Acest obiect bizar are o singura fata, care este in acelasi timp interiorul si exteriorul sticlei. Studentii ar putea astfel sa incerce sa „inteleaga“ tactil abstractiuni aride. Ne putem imagina in acest fel si un comert infloritor cu suveniruri haptice: replici tridimensionale ale gravurilor lui Escher de ziua sefului.

    Dan Chang, directorul tehnic al Immersion, opineaza: „In curand vom putea construi simulatoare de zbor haptice pentru ca puterea de calcul necesara procesarii aplicatiilor haptice se regaseste acum in aproape orice microprocesor de pe piata“.

    De la telefoane mobile cu polivibratii si modele anatomice haptice, e greu de imaginat saltul mortal catre o aplicatie de inspiratie Matrix in care poti sa inveti arte martiale de la un instructor virtual, insa nu cu desavarsire imposibil. Si atunci va fi chiar greu de decis intre pastila rosie sau cea albastra. 

  • LA CE FOLOSESTE TEHNOLOGIA HAPTICA

    Cele mai comune aparate care incorporeaza tehnologia haptica sunt deja banalele joystick-uri si volane cu „force feedback“ pentru jocuri de simulare de zbor sau raliuri.

    JOCURI: joystick-uri si volane pentru jocuri pe calculator

    CHIRURGIE: simulatoare pentru operatii chirurgicale (injectii intravenoase, operatii stomatologice)

    TELEFOANE mobile cu polivibratii

    SIMULATOARE de zbor si de sofat

    CONSTRUIREA unor obiecte virtuale complexe sau imposibile in lumea reala care pot fi explorate tactil

  • Goana catre est

    Costa Gavras este deja de-al casei, Polanski spune ca ar veni oricand aici sa-si faca filmele, peisajele americane din „Cold Mountain“ arata identic cu cele de pe langa Bran, iar Wesley Snipes apare in ziarele romanesti la rubrica mondenitati autohtone. Nu este o pelicula SF ci consecinte ale asaltului „Estului cinematografic“ asupra Hollywood-ului sub lozinca „Mai ieftin ca la Praga“. Cuvintele magice au deschis in ultimii ani portile pentru o invazie care ii face probabil pe multi fosti lideri comunisti sa se intoarca in mormant.

    Asta pentru ca in studiouri in care inainte de ‘90 se jucau scene cu ingineri (inevitabil lideri de promotie) veniti din capitala la tara pentru a imbunatati recolta de porumb la hectar, acum invata replici „capitaliste“ actori precum Andy Garcia, Nicole Kidman sau Jeremy Irons.

    Iar explicatia pentru acest lucru are legatura tot cu un apanaj al capitalismului: reducerea la maxim a costurilor, fara remuscari patriotice. Si cum expertii in eficientizare fara resentimente sunt americanii, la nivel mondial se manifesta in prezent un trend semnificativ de delocalizare a productiei studiourilor din SUA. Tot mai multe filme americane sunt realizate nu la Hollywood ci in Canada, Africa de Sud si Europa de Est, datorita unor diferente semnificative de costuri.

    Prima tara din fostul bloc comunist care a sesizat oportunitatea a fost Cehia, prin Studiourile Barrandov. Pentru ca afacerea a devenit foarte rentabila, in joc au intrat si studiouri din tari vecine, precum Polonia, Ungaria, Romania, Slovacia si, mai nou, Bulgaria. Cu ce au putut veni aceste tari in plus? Simplu, o experienta cinematografica provenita dintr-o istorie oarecum solida – cel putin cantitativ – cinematografica, la tarife reduse. Cat de reduse? Romanii de la MediaPro Pictures sau Castel Film nici macar nu vor sa faca vreo comparatie intre preturile pe care le cere un studio de la Londra sau de la New York si cele de la noi. Insa e cert pentru toti ca Romania, spre exemplu, este „mai ieftina“ cu circa 30% fata de Praga, despre capitala Cehiei spunandu-se ca ar fi mai ieftina decat Londra cu inca 30%. Reducerile de costuri sunt, deci, semnificative.

    In Romania, primul film occidental cu nume si buget suficient de importante pentru a atrage atentia a fost Highlander 4, in 1997. Realizarea filmului a declansat un prim val de „intrari“ care a devenit apoi, la inceputul anilor 2000, tsunami in toata regula. „Amen“, „Cold Mountain“, „Modigliani“ sau „Callas Forever“ sunt doar cateva dintre filmele cu bugete de zeci de milioane de dolari care au fost turnate in ultimii patru ani in Romania. „Pe langa locatia buna, care ne-a permis recrearea Parisului anilor ‘20 in doar sase saptamani, costul filmarilor si profesionalismul echipei sunt motivele pentru care Lucky 7 Productions a filmat «Modigliani» in Studiourile de la Buftea si se va intoarce cu noi proiecte“, explica Stephanie Martinez, unul dintre producatorii lui „Modigliani“, motivele alegerii Romaniei. Principalii beneficiari ai invaziei din ultimii ani au fost doi: Castel Film, companie infiintata in 1992, si MediaPro Pictures, care a cumparat in 1998 studiourile Buftea.

    Alaturi de ei, mai nou, alti doi producatori din Romania incearca sa-si faca un nume in domeniu. Unul este Silver Bullet, care se recomanda a fi drept compania de productie cu cea mai mare crestere. Al doilea, Kentauros studios & production, intrata pe piata in 2003, cand a anuntat ca va investi 15 milioane de dolari pentru construirea unor studiouri intr-o comuna de langa Bucuresti.

    Cei mai noi pe piata patrund destul de greu in esalonul superior din cauza costurilor initiale foarte ridicate si numarului redus de oameni cu pregatire specifica.

    Adevaratul boom al afacerilor cinematografice din Romania are stransa legatura cu filmarea, in 2002, a productiei Miramax, „Cold Mountain“. In ultimii doi ani, dupa „Cold Mountain“ s-au realizat cateva productii cu buget mic spre mediu pentru americani, dar substantial pentru Romania. Zilele acestea, in studiourile MediaPro de la Buftea se filmeaza „An American Haunting“, dupa ce de curand s-au incheiat filmarile pentru „The Last Drop“, cu Billy Zane, Michael Madsen si David Ginola, „Joyeux Noel“ si „BloodRayne“. In curand, in Studiourile MediaPro va intra in productie un film de arta, „Vizita Arhiepiscopului“.

    In ultimii doi ani, in studiourile MediaPro au fost produse „Cave“ si „BloodRayne“, cu bugete de 30 de milioane de dolari, si „Modigliani“, „Joyeux Noel“, „Banlieue 13“, „One Point Zero“, „Sex Traffic“ si „Amen“, cu bugete de 20 de milioane de dolari. La categoria 10 milioane de dolari au intrat „Haute Tension“ sau „Gunpowder, Treason & Plot“.

    La Castel Film se lucreaza in prezent la trei productii, toate americane: unul de actiune – „Painter“ – cu Wesley Snipes, care filmeaza a doua oara la Bucuresti, comedia „Funny Money“, cu Chevy Chase, si un thriller, „Man with the movie camera“, care se afla pe ultima suta de metri din punctul de vedere al productiei.

    Bogdan Moncea, marketing manager al Castel Film, considera ca cel mai important motiv pentru care vestul cinematografic devine est sunt costurile.

    „Sunt chiar si filme mari care la ora actuala nu-si pot permite sa fie realizate in tari precum SUA sau Marea Britanie, unde costurile au ajuns la niveluri extrem de ridicate“, spune Moncea. Un alt motiv pentru care este aleasa Romania sunt si locatiile mai noi, mai exotice, fata de cele cu care au fost obisnuiti in filmele de pana acum, considera managerul de la Castel Film.

    Pana aici toate bune si frumoase, studiourile romanesti incaseaza milioane de dolari. Intrebarea care se pune, insa, ca de fiecare data este: cat de mult va mai dura? Europa de Est nu inseamna doar Romania, iar restul tarilor din zona s-au miscat si ele destul de rapid in ultimii ani.

    „Se tot vorbeste despre o competitie a Romaniei cu Cehia dar cred ca de fapt atentia noastra trebuie sa se indrepte in alta parte. Expansiuni similare cu cea din Romania au loc si in Lituania, Bulgaria sau Slovacia“, afirma Andrei Boncea, directorul general al Media Pro Pictures. In Lituania, de exemplu, care tocmai si-a privatizat studiourile Lithuanian Film Studio, tarifele sunt cu 40% mai mici decat la Praga. Directorul studioului, Ramunas Skikas, a adus deja in tara filmarile la „Dungeons & Dragons 2“ (originalul a fost filmat la Praga), a pregatit 800 de costume pentru filmul „Reefer Madness“ al casei de productie Showtime si tine sub observatie alte filme importante pe care le pregateste Hollywoodul.

    In capatul sudic al continentului, Boyana Film Studio din Bulgaria a furnizat doar in 2003 servicii pentru 27 de filme, iar anul acesta se estimeaza ca se vor depasi 30 de productii. Potrivit reprezentantilor studiourilor romanesti, la ora actuala Bulgaria este chiar mai rentabila decat Romania, devenind un competitor din ce in ce mai important. Daca pana acum un an sau doi, Romania era cea mai ieftina locatie din Europa, sau aproape, in momentul de fata Bulgaria ataca cu succes pozitia de lider, chiar daca la infrastructura inca nu sta foarte bine.

    Si Ungaria reprezinta acum un subiect ce naste invidii printre tarile vecine, data fiind introducerea prin lege de reduceri de 20% la taxele percepute pentru filmele straine care se fac acolo. In plus, exista un proiect de studio urias – o investitie privata ce beneficiaza de sprijinul statului.

    Cu toate acestea, spun producatorii romani, Bucurestiul are inca atuuri pentru a atrage producatori deoarece „chiar si cu reducerile de taxe de 20%, este mai ieftin decat Ungaria“.

    In prezent, Praga face in general filmele cu bugete de 50 de milioane de dolari si peste, in timp ce la filmele de circa 30 milioane de dolari Romania reprezinta deja o competitie serioasa.

    Celebra trupa rock americana Red Hot Chilli Peppers dadea lovitura pe piata muzicala in urma cu cativa ani cu albumul „Californication“. Melodia cu acelasi nume are un vers care spune ca „Spatiul este ultima frontiera, (aluzie la Star Teck – n.r.) dar este construit intr-un subsol de la Hollywood“.

    Daca fuga producatorilor americani catre est va continua, nu este exclus ca subsolul sa fie in curand unul de Bucuresti.