BusinessMagazin

Blog

  • Prostiile lui Nasrallah

    Profilurile lui Nasrallah il descriu intotdeauna drept cel mai „sclipitor” sau cel mai bun „strateg” al lumii arabe. Dati-mi voie sa ma indoiesc. Dupa ce se va fi risipit fumul, Nasrallah va ramane drept cel mai nesabuit lider arab de cand Gamal Abdel Nasser al Egiptului si-a calculat gresit pasii in Razboiul de Sase Zile.

    Da, da, stiu. Sunt un occidental prea rational. Nu inteleg gandirea orientala si victoria emotionala pe care Nasrallah o va smulge din toata aceasta tragedie. Aici nu e vorba daca pierzi sau daca castigi; important e daca ucizi evrei. Bine, asa o fi – dar in cele din urma razboaiele se poarta pentru scopuri politice. Va exista si o dare de seama, asa ca sa facem putina matematica.

    In primul rand, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a impins inapoi toata firava miscare democratica araba. Acea miscare care, apropo, fusese folosita chiar de partidele islamiste – ca Hezbollah si Hamas – pentru a ajunge la putere in mod pasnic. Pentru prima data, Hezbollah a avut doua posturi de ministru in cabinetul libanez. Hamas, printr-un scrutin sustinut de SUA, a preluat conducerea Autoritatii Palestiniene. Si in cele doua cazuri, ca si in cel al Irakului, acestor partide islamiste li s-a permis sa ramana in guvern si sa-si pastreze propriile militii in afara lui.

    Ceea ce atat Hamas, cat si Nasrallah au facut – tarandu-si popoarele in razboaie inutile cu Israelul – a fost ca au demonstrat ca islamistii nu devin mai responsabili cand au puterea politica. Dimpotriva – nu numai ca nu astupa gaurile, dar pornesc razboaie cand doresc, razboaie care vor duce la gauri si mai mari. Inseamna asta ca Hamas si Hezbollah n-or sa mai primeasca niciodata vreun vot? Bineinteles ca nu. Adeptii lor ii vor urma intotdeauna. Ce inseamna insa asta e ca daca Fratia Musulmana din Egipt sau islamistii din Iordania sau din Golf aveau vreo speranta sa ia puterea prin mijloace electorale, acum pot sa isi ia gandul. Nu vad ca guvernele lor sa mai permita vreodata scrutinuri care ar putea aduce partide islamiste la putere si nu vad nici Statele Unite promovand alte scrutinuri in zona, deocamdata. Experimentul democratic arab e suspendat – pentru ca daca nu poti avea incredere in partidele islamiste ca vor guverna, nu poti avea incredere nici sa faci alegeri. Toti dictatorii arabi spun „multumim, Nasrallah”.

    Sa vedem ce e pe frontul pacii. Israelul se retrage din Liban si din Gaza – si care e raspunsul Hamas si al Hezbollah? Se apuca de construit scoli, drumuri si de facut locuri de munca in teritoriile recuperate? Nu. Respecta granita cu Israelul, cerandu-i in acelasi timp sa-si continue retragerea din Cisiordania? Nu. Raspunsul lor e ca bombardeaza Israelul din Gaza si rapesc soldati israelieni din Liban. Hamas si Nasrallah au inlocuit formula „teritorii contra pace” cu „teritorii contra razboi”, a spus fostul emisar in Orientul Mijlociu, Dennis Ross.

    Facand asta, Hamas si Hezbollah s-au asigurat ca nici un guvern israelian nu se va retrage unilateral din Cisiordania, riscand lansari de rachete asupra Tel Avivului. Nasrallah si Hamas au adus „incursiunea teritoriala strategica” inapoi in mentalitatea Israelului. Toti colonistii evrei din Cisiordania spun „multumim, Nasrallah”.

    Dar sa zicem ca lui Nasrallah nu-i pasa de democratie sau de un stat palestinian. Dar trebuie sa-i pese de statutul sau. Aventurile lui au adus poporului sau devastare – ce i se intampla Libanului este o teribila tragedie – cu relativ putine distrugeri pentru Israel. A declansat un razboi care i-a ruinat poporul in numele Iranului – si cel mai bun rezultat la care se poate astepta e un armistitiu care sa ceara Hezbollah-ului sa se indeparteze de granita cu Israelul.

    Mai mult, Iranul i-a dat lui Nasrallah rachete ca sa descurajeze orice atac occidental sau israelian asupra programului nuclear iranian. Jucand in mod neserios cartea rachetelor acum, Hezbollah si Iranul au expus si slabit cartea intimidarii jucata de iranieni. Curata prostie. Poate America sa capitalizeze prostia lui Nasrallah? Dupa mine, marea miscare de sah strategic ar fi sa incerci sa desparti Siria de Iran si sa aduci Damascul inapoi la adapostul arabilor sunniti. Asta este miza jocului. Care ar fi pretul Siriei? Nu stiu, dar stiu sigur ca ar merita sa aflam. La urma-urmei, Siria adaposteste in Damasc conducerea Hamas. E podul dintre Hezbollah si Iran, fara de care Hezbollah-ul n-ar putea supravietui. Si e refugiul insurgentilor Baath-isti din Irak.

    Da, avem multe de vorbit cu Siria. Si la fel au si sauditii, si egiptenii, si iordanienii – care sunt ingrijorati ca Siria pregateste drumul pentru o confiscare iraniano-siita a agendei politice arabe.

    Eu sigur as fi interesat sa stiu cum ar raspunde Damascul unei uverturi americano-saudite – ca aceea care a facut Libia sa renunte la focoasele sale nucleare – si sa iasa din zona intunecoasa. Ipoteza e putin probabila, fiti siguri, dar daca administratia Bush ar avea desteptaciunea s-o duca la capat – iarasi, e putin probabil – ar fi mama tuturor infrangerilor pentru Iran si Nasrallah.

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 9 august al BUSINESS Magazin.

  • Anul PR-ului?

    Exista o carte al carei titlu, parafrazat, ar suna ceva de genul: „Publicitatea a apus, a venit vremea Relatiilor Publice”. Titlul in cauza nu se refera la valoarea de business sau profitabilitatea PR-ului, dar ar putea. Pentru ca relatiile publice, ca afacere, sunt pe val.

    Nu demult, Maria Tudor, managing partner la Zenith Media (servicii de comunicare media), povestea cat de tare aglomerarea din presa – mai precis faptul ca publicatiile si televiziunile rasar in Romania precum ciupercile dupa ploaie – ingreuneaza munca agentiilor. Pana ce piata se va stabiliza si media se vor cerne, cei care se ocupa de planificarea bugetelor de reclama si de achizitia de spatiu publicitar (prestatorii de servicii media) nu au o misiune usoara, mai spunea ea. Totul trebuie documentat, cercetat si, nu de putine ori, revizuit la fiecare aparitie. Iar realizarea unui mix de media devine, in conditiile acestei aglomerari, o bataie de cap. Ca sa nu mai punem la socoteala faptul ca dispersarea mesajului unei campanii si a bugetelor catre prea multe media poate insemna risipa de bani (judecand din perspectiva clientului).

    Acesta ar fi insa ochiul care „plange” vazand cum se aglomereaza peisajul media. Ochiul care ar „rade” in aceasta industrie ar fi oamenii de PR / Media Relations (cei care gestioneaza relatia cu jurnalistii). „Noua ne convine cand apar publicatii noi. Mai multe media, egal mai multe posibilitati de expunere a mesajului clientului. Mai multa expunere, egal comisioane mai bune”, spunea, intr-o discutie despre modul in care business-ul de PR este influentat de aglomerarea in presa, un specialist in relatii publice. Acesta explica chiar si unitatea de masura practicata de unele agentii in modul de tarifare a clientului: numarul de centimetri patrati de text publicat. Daca un comunicat se finalizeaza, sa zicem, prin cinci articole in presa in loc de unul, acest lucru nu poate fi decat in avantajul agentiilor care isi raporteaza veniturile astfel (sau la numarul de aparitii).

    Insa aglomerarea din presa, respectiv multiplicarea canalelor de transmitere a mesajelor de PR, nu este primul motiv invocat de oamenii din domeniu atunci cand incearca sa explice cresterea acestui sector al industriei de publicitate (asupra acestui aspect toti intervievatii cazand de acord, desi nu dispun de cifre certificatoare). Printre motoarele de crestere ale PR-ului invocate se numara bugetele mai mari (comparativ cu alti ani), aparitia de noi clienti, diversificarea nevoilor de comunicare – cu alte cuvinte insasi evolutia pietei.

    Ar mai putea fi formulate si alte motive: incepand cu anul trecut, dupa schimbarea guvernului (in urma alegerilor din 2004), au inceput sa iasa la lumina diverse informatii despre unele companii, care au nascut diverse scandaluri mediatice. Din nevoia de a-si securiza imaginea in contextul in care industriile in care activeaza fac obiectul unor scandaluri de presa (industria de petrol, de exemplu), multe companii au apelat la serviciile unor firme specializate in gestionarea imaginii. Asadar, anticiparea sau gestionarea unor crize – in special in industriile mai greu „digerabile” de publicul larg – se numara printre principalii factori care au impins cresterea business-ului de PR.

    La acelasi capitol ar intra si tranzactiile din ultimul an – precum si cele anuntate – din diversele sectoare economice: bancar, farmaceutic, alimentar. Cum imaginea este un activ important (80% din valoarea unei companii este data de activele sale intangibile, in special de brand, spun specialisti internationali), companiile care au fost spre vanzare sau care urmeaza sa fie vandute au inceput sa investeasca in cultivarea brandului de companie. Respectiv sa aloce bani de branding, PR si publicitate. Iata cateva exemple: rebranding-ul Antibiotice Iasi (in curs de privatizare), revigorarea imaginii Cris-Tim (aflata in discutii de vanzare cu americanii de la Smithfield, spun unele surse) sau Sicomed (vanduta anul trecut).

    Motivele de crestere a nisei relatiilor publice pot fi, asadar, identificate la o analiza primara. Mai greu este de cuantificat insa aceasta crestere, oamenii din industrie spunand ca nu dispun de statistici. „Cine spune ca piata a crescut cu atat la suta sau cu atatea milioane se inseala. Nu exista informatii care sa cuantifice acest lucru”, spune Mihaela Nicola, managing partner la The Group, cel mai mare grup de publicitate autohton. „E adevarat insa ca a crescut interesul clientilor pentru PR, la fel si business-ul in sine.

    De pilda, acum vreo patru-cinci ani, cred ca circa 1-2% din bugetele de comunicare erau alocate PR-ului. Si acesta se limita la organizarea unor conferinte de presa si receptii. In prezent, estimez ca procentul este de 10%, iar serviciile sunt mai sofisticate. Este o estimare bazata pe feeling”, a mai spus Nicola – a carei agentie, Nicola & Partners, a semnat de curand un contract de afiliere la reteaua Porter Novelli (parte din Omnicom, unul dintre cele mai mari grupuri de comunicare din lume).

    In afara de cresterea bugetelor de PR, mai este un motiv pentru care Nicola a inceput sa puna acest business pe lista de prioritati a grupului: profitabilitatea. Ea spune ca serviciile media (despre care se spune ca sunt cele mai banoase in publicitate) iti confera statutul de jucator in industrie, te pozitioneaza, iti dau anvergura. Un exemplu este insusi The Group: circa 91% din cifra de afaceri cumulata de anul trecut (15,4 mil. euro) a fost datorata diviziei de media a grupului, Media Investment.

    „Media este un business de volum si de «forta». Dar ponderea profitului din activitatea de media s-a diminuat mult fata de anii trecuti”, este de parere Nicola. Ea mai spune ca „bunastarea agentiilor de media, din perspectiva profitului agentiei raportat la (volumul de) activitate”, a apus. „A rasarit, seducator si magic de profitabil, domeniul relatiilor publice. Agentiile de PR sunt coplesitor de mult mai profitabile decat cele de creatie sau media. Atat ca pondere in cifra de afaceri, dar si, seducator cum spuneam, ca profit in valoare absoluta”. Pentru agentia sa, Nicola Porter Novelli, oficialul The Group estimeaza o cifra de afaceri de circa 1,5 mil. euro in 2007.

    O prognoza optimista daca o comparam, de exemplu, cu cifra de afaceri (relativ similara) inregistrata anul trecut de BDR Associates, unul dintre cei mai mari jucatori, cu o vechime de 11 ani. De notat, in acest context, ca dintre companiile PR care au furnizat informatii pentru acest articol, cele mai mari cifre de afaceri declarate le-au avut anul trecut APT Resources – circa 3,5 milioane de euro (crestere de 97,8% fata de anul precedent; de subliniat insa ca valoarea include si veniturile provenite din consultanta de HR); DC Communication – cca. 2,8 milioane de euro (crestere cu 27%); BDR Associates – aprox. 1,5 mil. euro (+ 41%); Ogilvy PR – aproape 720.000 de euro (o scadere de peste 48% fata de 2004) si Image Promotion – 705.000 de euro (de asemenea in scadere fata de 2004, cu aproape 14%).

    Insa nu numai Mihaela Nicola a simtit potentialul acestei nise a publicitatii. Numai in prima jumatate a acestui an, cateva nume multinationale si-au separat serviciile de PR de agentie afiliindu-se la retelele din grup, tocmai pentru a putea atrage business suplimentar, respectiv clienti noi care sa nu ii concureze pe cei existenti (si nu numai). Asa au aparut Pleon Graffiti, Lowe PR, McCann PR si posibil sa mai urmeze miscari similare. De pilda, se vehiculeaza ca si Tempo Advertising ar cauta sa se afilieze la o retea, iar Cristina Oanta, noul managing director de la Saatchi & Saatchi, admitea recent ca nu exclude ipoteza infiintarii Saatchi & Saatchi PR.

    Comentand acest tip de miscari, Crenguta Rosu, co-managing partner la DC Communication, nu pomeneste nimic despre profitabilitate, ci spune ca este posibil ca separarea activitatii de PR de cea de advertising sa urmeze tendinta internationala de crestere a utilizarii PR-ului fata de advertising-ul traditional. Dar se poate vorbi si de o legatura intre cresterea interesului pentru business-ul de PR si alocarea unor fonduri europene de comunicare in perspectiva aderarii UE? Si acesta poate fi un argument, spune Rosu. „Avand in vedere ca multe din programele europene au si o componenta de comunicare, este posibil ca si aceasta directie sa fie un argument pentru reorganizarea activitatii (agentiilor full-service – n.r.)”.

    Felix Tataru, proprietarul de la GMP – a carei cifra de afaceri a avut cea mai mare crestere in 2005 (peste 200% versus 2004) „si datorita nou infiintatului departament de PR” -, admite ca nu stie de potentialul pe care il are PR-ul gratie acestor fonduri. Dar ia in serios divizarea serviciilor de PR. „Piata te determina sa-l tratezi ca pe un business separat. Eu cred ca e anul PR-ului”, declara Tataru, care este si presedinte al IAA, cel mai important organism de publicitate autohton. „Noi nu facem fata cererii”, mai spune Tataru care, desi este de acord cu profitabilitatea PR-ului, nu l-ar plasa totusi in fata business-ului de advertising / media, precum Mihaela Nicola de la The Group.

    Si Andrei Bortun, managing partner la Millenium Communications si Grupul Doi, lasa de inteles ca piata este suficienta in relatii publice. Intrebat daca agentiile independente au motive sa se ingrijoreze in fata ascensiunii multinationalelor pe acest segment, el spune linistit ca nu. „Piata e mare si mai e loc destul”, spune el, oferind ca exemplu triplarea cifrei de afaceri a Grupului 2 in prima jumatate a lui 2006, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Cu toate acestea, Bortun pune punctul pe „i”, cedand suprematia – ca si Felix Tataru – business-ului de publicitate: „Ca antreprenor in industria asta (de PR – n.r.) nu poti sa fii bogat, dar poti sa o duci foarte bine”.

  • O noua Femeia

    Dupa ce a cumparat brandul „Femeia”, Sanoma Hearst Romania lanseaza „Femeia de azi” in locul revistei „Bine!”. Miscarea vine dupa ce grupul de presa a achizitionat si brandurile „Femeia moderna” si „Noua femeie”.

    Potrivit unor surse din piata citate de Mediafax, tranzactia a fost perfectata acum doua luni intre Hassan Awdi, reprezentantul legal al actionarilor societatii Publicatia Femeia si grupul Sanoma Hearst Romania. Potrivit datelor de la Registrul Comertului, corespunzatoare lunii noiembrie din 2005, Publicatia Femeia SRL este detinuta in proportie de 90% de cetateanul iordanian Jamal A. Kh. Abdel Jabbar Shalash, restul actiunilor apartinand lui Manal I.M. Shalash.

    Lucian Ionita, publisher Sanoma Hearst, a confirmat tranzactia si a anuntat lansarea revistei „Femeia de azi”, ce va inlocui saptamanalul „Bine!”. „Femeia de azi” se pozitioneaza tot pe segmentul mass-market, insa, spre deosebire de „Bine!”, se doreste a fi un produs mai popular, atat prin pret, cat si prin abordare. „Femeia de azi” va costa 0,85 de lei, fiind astfel cel mai ieftin produs de pe piata revistelor mass-market pentru femei. „Pozitionarea revistei vine din logica faptului ca „Femeia” a fost o publicatie de masa, pentru toate femeile. Pe aceasta baza, vizam atat femeile cu varste de peste 40 de ani, vechile cititoare ale revistei „Femeia”, cat si pe cele tinere, care au aflat de revista de la mamele lor”, a explicat Ionita. Pana la sfarsitul anului, Sanoma Hearst intentioneaza sa inregistreze vanzari de aproximativ 100.000 de exemplare pentru „Femeia de azi”, dintre care o treime in Bucuresti.

    Sanoma Hearst nu se afla la prima lansare a unei reviste sub numele „Femeia de azi”. Acum doi ani a mai facut acest lucru, dar dupa trei numere a fost nevoit sa ii schimbe numele in „Bine pentru mine”, brandul „Femeia” fiind revendicat de Publicatia Femeia SRL, care il avea inregistrat la OSIM. Brandul „Femeia” va fi promovat si online, in cca. o luna urmand sa fie lansat portalul femeia.ro, care va ingloba continut din toate revistele de femei ale grupului: „Cosmopolitan”, „Beau Monde”, „Femeia de azi” si „Mami”.

  • BUSINESS HI-TECH: De ce e bine sa nu ai un "adware" pe calculator

    Tehnic vorbind, „adware” este un program invizibil care monitorizeaza comportamentul si interesele utilizatorilor de internet, pentru ca profilurile astfel obtinute sa fie vandute ulterior firmelor de marketing si de publicitate online. Dar „adware” poate fi ceva mai mult.

    Banii fac lumea sa se invarta – o sintagma care nu ocoleste nici lumea Internetului. In acest caz, banii din publicitatea online reprezinta practic motorul Internetului – fara ei nu ar exista nici Google, nici eBay sau vreun alt gigant din domeniu care sa furnizeze serviciile fara de care astazi nu ne putem imagina comunicarea in Retea. Printre aceste servicii se numara insa si unele aparent inofensive, dar al caror scop bine determinat este unul si acelasi: sa adune si mai multi bani din publicitatea online.

    Un exemplu este adware-ul – acele mici programe care, odata (auto)instalate pe calculator, fac sa se deschida pagini web fara a apasa macar pe mouse, cu reclame la produse de care cel mai adesea nu ai nevoie. Din punct de vedere al resurselor sistemului, programele adware ocupa spatiu pe hard disk, consuma din puterea procesorului, folosesc latime de banda si scad viteza de conectare la Internet. Si pot provoca si neplaceri subiective, cand de fata cu mai multe persoane pe monitor apar din senin pagini XXX.

    „Cu buna stiinta sau nu, companiile care isi fac reclama folosind adware alimenteaza raspandirea de programe nedorite care incetinesc calculatoarele, sunt un pericol pentru intimitate si strica experinta de navigare pe Internet pentru milioane de oameni”, sustine Ari Schwartz, directorul Center for Democracy and Technology (CDT), o organizatie care lupta pentru apararea drepturilor pe Internet. Metoda sa de lupta? „Scopul nostru este sa taiem finantarea acestor campanii de publicitate de la sursa.” O solutie pe cat de banala, pe atat de eficienta.

    Intr-un studiu intitulat „urmarind traseul banilor”, Schwartz a facut publice numele unor companii care isi fac publicitate folosindu-se de „vehicule” adware. Surpriza: printre acestea se numara companii respectabile ca JP Morgan, Delta, Cingular. Partea si mai interesanta e ca si pentru companiile in cauza vestea pare sa fi fost o surpriza.

    Cum e posibil ca o parte din bugetele de publicitate ale acestor companii sa ajunga in buzunarele producatorilor de adware, uneori fara stiinta platitorilor? Publicitatea pe Internet este, mai ales in SUA, o investitie fierbinte, care poate aduce rapid sume mari si care atrage nenumarati speculatori. Vanzatorii de publicitate cum sunt Yahoo!, Google si o multime de alte grupuri mai mici, incheie contracte de publicitate cu companiile care vor sa-si publice reclamele pe internet si taxeaza de fiecare data cand un utilizator face click pe una dintre ele.

    Numai ca acesti vanzatori de publicitate din „linia intai” semneaza la randul lor contracte cu alti vanzatori de publicitate, carora le acorda un procent din castig pentru a le afisa reclamele. La randul lor, cei care fac publicitate „la mana a doua”, paseaza mai departe catre alti vanzatori de reclame. Undeva in acest sir de intermedieri, publicitatea care nu reuseste sa atraga interesul internautilor sau nu e acceptata de site-uri din cauza politicilor proprii e pasata si la companii, care isi obliga practic utilizatorii sa priveasca reclamele aparute pe monitor si sa apese pe ele pentru a disparea si a putea sa continue vizitarea site-ului pe care se afla.

    Din cauza acestui lant de vanzatori de reclame, devine destul de dificil sa urmaresti unde anume este plasata reclama ta. De exemplu, portalul America Online (AOL) are o politica de a nu se promova folosind adware. „Dar daca te bazezi doar pe o politica de companie sau te bazezi pe ce spun cei de la care cumperi spatiu publicitar, invariabil vei ajunge sa te arzi”, a spus, citat de presa internationala, Jules Polonetsky, vicepresedintele AOL. „In lumea conectata de astazi trebuie sa faci investigatii serioase pentru a te asigura ca brandul tau nu este prezentat prin metode dubioase.” Si „resturile” care ajung la companiile care instaleaza adware nu sunt deloc neinsemnate.

    De exemplu, Direct Revenue, o companie cu sediul in New York, a avut de la infiintarea sa din 2002 venituri de 100 mil. dolari. Softul lor a ajuns sa fie instalat pe 100 de milioane de calculatoare din toata lumea si a produs miliarde de reclame „pop-up”. Printre clienti se numara si cei numiti de raportul CDT, Delta Airlines sau Cingular Wireless, clienti „pasati” de Yahoo!. Analistii estimeaza ca veniturile obtinute de astfel de firme insumeaza 2 miliarde de dolari anual. Asta inseamna, potrivit companiei de consultanta IT Harvest, 11% din piata totala a publicitatii online.

    Cu cat un producator de adware obtine o baza mai mare de calculatoare „zombie” pe care sunt instalate programele sale, cu atat veniturile generate sunt mai mari. Daca pentru afisarea unei reclame e perceputa o suma chiar si infima, de 1 cent, la o baza de calculatoare controlate de 10 milioane, o singura campanie publicitara poate aduce pana la 100.000 de dolari. Si, pana la urma, companiile de adware nu fac nimic ilegal. Toata baza lor de clienti si-a dat acordul pentru a primi acele reclame. Faptul de a primi servicii gratuite (in acest caz softul descarcat) in schimbul acceptarii afisarii unor reclame e un model de business legitim in sine, folosit si de alte medii, cum ar fi televiziunea, radioul sau ziarele.

    Dar daca programul care deschide poarta de intrare pentru publicitate este instalat fara ca utilizatorul sa fie anuntat (chiar si printr-o mentiune greu vizibila intr-un acord de cateva pagini), deja el este catalogat drept spyware si condamnat de legile din mai multe tari. La presiunea producatorilor de adware „cu acte in regula”, Symantec, producatorul antivirusului Norton, a fost nevoit sa nu mai consemneze programele adware in categoria amenintarilor. Dar adware-ul ramane totusi o industrie in care putine companii se pot lauda cu o constiinta curata. Practicile prin care companiile isi creeaza si intretin baza de calculatoare „purtatoare” de adware sunt de cele mai multe ori trecute sub tacere.

    De la ascunderea mentiunii legale despre adware in acorduri online stufoase pana la absenta programului adware din lista programelor instalate, pentru a fi dificil de inlaturat, unele companii nu se dau la o parte de la nici o practica. Nici macar de la spionarea obiceiurilor de navigare ale utilizatorilor, tot in vederea servirii de reclame cat mai relevante pentru acestia. Si pentru ca sunt atat de pricepute la a observa ce e in jur, programele adware pot sa spioneze pe calculatorul unde se afla instalate si ca sa descopere alte programe „concurente”.

    Unele companii si-au dezvoltat programe care fac practic un serviciu utilizatorului, dezinstaland alte programe adware care se aflau deja pe acel sistem. Un fel de „cui pe cui se scoate”, insa fara posibilitatea de a scapa chiar de toate „cuiele”, pentru ca programul care face curatenie „uita” sa se dezinstaleze si pe el. Cu alte cuvinte, o metoda foarte inventiva de a castiga cota de piata, destabilizandu-i in acelasi timp pe adversarii directi. E drept ca numai de lipsa de inventivitate nu poate fi acuzata o industrie care produce zeci de milioane de dolari anual functionand la limita legii.

  • ADWARE-UL IN „FILTRUL“ ROMANESC

    Pe plan local, adware-ul este abordat cu strategii diferite de catre companiile de securitate informatica.

    PROCEDURA: Softul antivirus scaneaza fisierele dintr-un calculator si le compara cu baza de semnaturi a programelor adware cunoscute. In unele cazuri, antivirusul poate bloca si adware care nu se afla in baza de semnaturi.

    LEGAL: Programele adware legale, care solicita acordul utilizatorului pentru instalare si se pot indeparta prin metode obisnuite, au aparut doar in ultimii doi ani, si au fost numite Gray Adware (adware gri).

    FARA SANSE: Antivirusul Avira, dezvoltat in laboratoarele Avira Soft Romania, trateaza programele adware fara nici o discriminare: le inlatura de pe calculator. Avira nu face diferenta intre programele adware care au fost instalate cu sau fara acordul utilizatorului. „De obicei utilizatorul nu stie mai nimic despre ce se intampla in spatele interfetei grafice”, spune Mihai Anghel, director general al Avira Soft.

    OPTIONAL: Antivirusul BitDefender, dezvoltat de Softwin, nu sterge automat un adware pentru care utilizatorul si-a dat acordul sa fie instalat. „Utilizatorul e avertizat ca are adware si are posibilitatea sa-l curete”, explica Bogdan Dumitru, director de tehnologie. „Poate fi aleasa si optiunea ca tot adware-ul detectat sa fie sters, fara a necesita confirmare”, a mai spus oficialul BitDefender, care este de parere ca in Romania exista deja dezvoltatori de soft care lucreaza la producerea de adware.

  • Exercitii de pessimism

    Dincolo de marile afaceri IT, de lumea agitata a burselor si de laboratoarele de cercetare, de produse avangardiste si tehnologii revolutionare, lumea informaticii traieste si o viata mai putin vizibila, dar nu mai putin palpitanta: cea a confruntarilor de idei.

    Sunt un tehno-optimist. Chiar cred ca tehnologiile informatice ne-au facut viata mai buna si vor continua s-o faca si mai buna… Aici ar fi urmat doua cuvinte: „la nesfarsit” – pe care n-am mai avut curajul sa le scriu. Ritmurile trepidante ale acestei industrii, caruselul ametitor al dezvoltarii – alimentat de o (aparent) inexorabila lege a lui Moore – risca sa ne provoace un adevarat vertij al noutatii si sa transforme un optimism sanatos intr-o periculoasa euforie. Din fericire, exista cativa sceptici de serviciu care au importanta menire sa tina in viata indoiala carteziana si sa ne atraga atentia ca aceasta cursa a dezvoltarii nu este lipsita de pericole.

    Nu, nu sunt neo-ludditi si nici retrograzi. Sunt vizionarii moderni, cei care cunosc lumea tehnologiei si sunt capabili s-o integreze intr-un context mai larg. Poate cel mai vizibil este Bill Joy – unul dintre fondatorii firmei Sun, un veritabil guru in domeniul IT – care a socat lumea publicand in anul 2000 o viziune de-a dreptul apocaliptica asupra viitorului omenirii, culminand cu o posibila distrugere a speciei umane („Why the Future Doesn’t Need Us” – Wired, aprilie 2000). In opinia lui Joy, progresul rapid si necontrolat al celor trei tehnologii fundamentale – genetica, nanotehnologia si robotica – este mai periculos decat proliferarea armelor de distrugere in masa ale secolului 20, fiindca accesibilitatea noilor tehnologii va creste riscul unor accidente, pe care previzibilele posibilitati de auto-replicare le va amplifica pana la dimensiunile unor catastrofe planetare.

    Ecourile dezbaterii pe care teza lui Joy a provocat-o nu s-au stins nici astazi. Dintre numeroasele contraargumente, cel al unui alt vizionar – Jaron Lanier – se distinge printr-un paradox: este, la randul sau, pesimist. Se pot oare anula reciproc doua viziuni pesimiste? Lanier este cunoscut pentru atitudinea sa manifest ostila inteligentei artificiale (sintagma „stupiditate artificiala” ii este adesea atribuita) iar opinia sa este ca niciodata masinile nu vor avea acces la o inteligenta de genul celei umane, deci auto-replicarea (esentiala in scenariul lui Joy) nu se va produce necontrolat. Robotii lui Asimov sunt fictiune pura. In schimb, Jaron Lanier sesizeaza un alt pericol la adresa oamenilor, care deriva din atitudinea fata de masinile cu pretentii de inteligenta: oamenii tind sa le atribuie autoritate si sa se conformeze modelelor acestora, in detrimentul propriei inteligente creative. Adica: printr-o inevitabila algebra psihologica, ajungem sa ne „tampim” intentionat pentru a ne cobori la nivelul masinii – noteaza Lanier in articolul „Agentii alienarii” (ACM, 1995), subliniind totodata ca, spre deosebire de alte unelte, calculatoarele sunt mai utile atunci cand utilizatorul are o atitudine antagonica fata de ele.

    De altfel, Lanier vede un pericol oriunde se acorda credit unei inteligente care nu este pur omeneasca si individuala, in aceasta categorie incadrandu-se chiar si asa-numita „inteligenta colectiva”, a carei captare este unul dintre pilonii principali pe care se bazeaza noua viziune asupra universului Retelei cunoscuta ca Web 2.0. Intr-un recent eseu – cu un titlu provocator: „Digital Maoism” – publicat in revista electronica Edge, Lanier porneste de la exemplul enciclopediei Wikipedia pentru a demonstra „pericolele noului colectivism online” in sfera sociala si chiar politica. Problema nu este Wikipedia in sine (de altfel, un experiment interesant si util) si nici alte situri care functioneaza prin agregare de informatii, ci modul cum acestea sunt privite si folosite, creditul care li se acorda in virtutea faptului ca sunt rodul unei inteligente colective. Tot Edge (care este si un forum de inalt nivel) a gazduit si dezbaterea pe aceasta tema, la care au participat nume grele ale lumii IT, printre care Dan Gillmore, Esther Dyson, Howard Rheingold si chiar Jimmy Wales (creatorul proiectului Wikipedia).

    Cine este de fapt acest Jaron care ne pune pe ganduri? Coafura sa „rasta” (ca a lui Bob Marley) sugereaza un pop star, ceea ce nu e departe de adevar. Cariera sa muzicala (compozitor si virtuoz pianist) consemneaza aparitii alaturi de Ornette Coleman sau Philip Glass. Este cunoscut si in lumea artelor vizuale, nu doar ca cineast (a colaborat si cu Steven Spielberg). A crescut o vreme capre la granita cu Mexicul. A inventat Realitatea Virtuala si a dezvoltat solutii pentru tele-imersiune si tele-prezenta. Iar daca vreun chirurg ma va opera vreodata de la distanta, lui Jaron va trebui sa-i multumesc.

  • Cinema pe banda larga

    O companie care vinde filme online a lansat un serviciu prin care productiile pot fi descarcate si apoi vizionate la orice DVD player. Magazinul online al CinemaNow nu e o premiera. Dar e singurul care ofera ceva mai mult.

    CinemaNow si rivala Movielink au anuntat ca vor incepe sa comercializeze si cele mai noi filme, acestea fiind disponibile online simultan cu lansarea lor pe DVD, la preturi cuprinse intre 10 si 30 de dolari. Anterior acestui anunt, ambele servicii ofereau downloaduri de filme numai pentru inchiriere, nu si pentru detinere. Astfel, filmele descarcate de pe Movielink pot fi scrise sub forma de date pe un DVD de PC, dar nu pot fi redate pe un DVD player.

    CinemaNow, in schimb, a inceput sa comercializeze si filme care, dupa descarcare, pot fi inscriptionate in format DVD, insa odata facut acest lucru, un sistem de securitate face teoretic imposibila copierea lor pe un suport similar. Titlurile Sony Pictures Home Entertainment, MGM, Lionsgate si, de curand, Disney Studios vor fi disponibile pe CinemaNow. Dintre acestea, Movielink are contracte cu primele trei, dar si cu Paramount Home Entertainment, Universal Studios Home Entertainment, Warner Home Video si 20th Century Fox.

    „Acesta este cel mai important moment de pana acum la care a ajuns distribuirea digitala a continuturilor informationale de mare valoare”, declara directorul executiv al Movielink, Jim Ramo. Totodata, directorul executiv de la CinemaNow, Curt Marvis, a catalogat decizia marilor studiouri de a se implica in acest proiect drept „un pas imens catre distribuirea digitala a filmelor”.

    De altfel, si analistii s-au grabit sa declare ca e un pas mare pentru Hollywood intr-o industrie care se multumea pana acum sa condamne descarcarea de filme pe internet si care a dat numeroase semne ca ii este greu sa se adapteze la noile mijloace de comunicare. Pe termen lung, unii comentatori anticipeaza ca serviciile de acest gen vor inlocui magazinele de inchirieri sau vanzari de filme cum ar fi Blockbuster sau retailer-ul american Netflix, intr-o industrie a filmelor „pentru acasa” de 24 de miliarde de dolari.

    Fisierele sunt descarcate in cateva ore, in functie de conexiunea internet, si au acelasi continut pe care l-ar avea si DVD-ul cumparat din magazin, cu acelasi meniu si interviuri cu protagonistii.

    Si tehnologia mai are un avantaj din punctul de vedere al celor care au afaceri in domeniu. Daca protectia la copiere a DVD-urilor nu mai este un obstacol chiar si pentru un hacker amator, noul sistem de securitate pus la punct de CinemaNow isi reinnoieste permanent sistemul de protectie, la fel cum o face, sa spunem, un antivirus.

  • Cu urechea pe harta

    Oricine mai trage cu urechea la discutiile din jur. O face pana si Google, care a combinat un popular blog cu serviciul de harti din satelit. Nu de alta, dar ca sa vezi ce si unde discuta. Sau sa auzi?

    Blogul in cauza, sugestiv numit overheardinnewyork.com a mizat inca de la lansare pe o idee simpla: lumea e curioasa, si din cand in cand toti cadem in pacatul de a trage cu urechea la conversatiile din jur. Asa ca au hotarat sa o faca profesionist. Oricine a auzit cateva replici in jur care i-au atras atentia le poate reproduce pe site. Discutiile sunt grupate in cateva categorii, in functie de locul unde au fost auzite.

    Dar tocmai aceasta organizare este poate punctul slab al conceptului, deoarece criteriul apropierii geografice, la fel ca in cazul mass-media, face de multe ori diferenta intre o stire interesanta si una care nu e ascultata sau citita. Aceasta media a „barfelor” a fost pusa pe harta de Google care a combinat-o cu serviciul Google Maps. Rezultatul e ca acum, daca vrei sa stii ce se discuta chiar in fata cladirii in care te afli, nu e nevoie sa cobori si sa incerci stangaci sa asculti fara sa atragi atentia. Daca intri pe site-ul Google iti va aparea harta orasului (doar New York pentru inceput) si poti „trage” cu mouse-ul la discutiile din zona aleasa.

    Este, bineinteles, inca o inventie pentru pierderea placuta a timpului liber. Nu te poti astepta sa afli din discutiile lejere de pe site ponturi despre unde sa-ti investesti banii, ce planuri are concurenta sau noutati.

    Sunt pur si simplu discutii intre persoane aflate in situatii obisnuite, vorbind banalitati extrase din context. Daca vrei sa stii ce discuta americanul autentic si nu cel din productiile hollywoodiene, acesta e locul potrivit. Daca esti interesat de un subiect anume, poti incerca sa gasesti discutii folosind motorul de cautare incorporat. Dar sunt mai multe sanse sa gasesti discutii pe care nu ai vrea sa le auda copiii tai decat cele despre compania la care lucrezi. Din moment ce oricine poate posta aici, este probabil o discretie din partea Google care nu a vrut sa dea prilejul ca site-ul sa se transforme intr-un loc in care companii concurente sa se distreze una pe seama alteia introducand replici fictive. Este insa un bun loc pentru barfitorii pasionati care nu vor sa le fie observata aceasta latura intunecata a personalitatii, folosindu-se de anonimatul internetului.

  • Sezonul permutarilor de manageri de HR

    Cateva zeci de companii din Romania au ramas in aceasta perioada fara manager de resurse umane. In cazul Vodafone Romania, aproape o echipa intreaga a luat drumul consultantei sau al altor companii. Gresesc companiile undeva sau chiar nu pot evita pierderea managerilor? Si cand ii pierd, cum le afecteaza asta afacerile?

    Acum trei saptamani, fostul director de resurse umane si management organizational al OTP Bank, Stelian Marian (32 de ani), parasea banca pentru a-si creste propriul business – firma de consultanta Synergon Consulting. Locul sau avea sa fie luat de Anelliese Anghel de la Rompetrol. In cei doi ani pe care i-a petrecut la OTP Bank, fostul director a refuzat noua oferte de lucru, unele dintre ele incluzand salarii cuprinse intre 7.000 si 9.000 de euro.

    „Ofertele au inceput sa apara dupa trei luni de cand ma instalasem la OTP, dar chiar si in conditiile unui salariu dublu sau triplu am decis sa nu ma mut, pentru ca nu sunt mercenar”, marturiseste Stelian Marian, care inainte a mai lucrat la Raiffeisen (trei ani) si la Zapp (peste un an). „Fiecare mutare in cariera a fost insa determinata de firmele de head-hunting care m-au abordat direct.”

    Si Cristian Popescu, noul HR vice president al companiei de outsourcing Genpact, desprinsa din General Electric, a avut de ales intre patru oferte foarte bune cand a parasit postul de director de resurse umane de la Interbrew. Iar, cu un an inainte, spune ca a mai primit sapte-opt oferte pe care le descrie drept „mari”. „A fost o alegere foarte grea”, isi aminteste Popescu. „E o placere sa ai oferte, dar nu toate simultan si toate atractive. E bine sa-ti schimbi slujba, dar la cinci-sapte ani. Din afara poate parea frumos si iti gadila egoul, dar e pacat sa trebuiasca sa alegi asa.” Nu stim cate oferte au avut alti patru manageri de resurse umane de la Vodafone, dar cert e ca au plecat si ei de curand, urmand curentul din piata.

    Primul a plecat Daniel Badarau, la Romtelecom, pe un post mai bun. A doua a fost Simona Popovici, care a plecat de pe un post de manager de dezvoltare organizationala pe pozitia de director de resurse umane pe Romania in cadrul companiei care imbuteliaza la nivel global bautura Coca-Cola, Coca-Cola Hellenic Bottling Company (CCHBC). I-a urmat Costica Rosoiu, care ocupa pozitia de director pe employment relations la Vodafone. Acesta si-a dat demisia luna aceasta si spune ca urmeaza sa-si deschida propria firma de consultanta in a doua jumatate a lui august. Costica Rosoiu a lucrat in Connex si Vodafone timp de sapte ani. Inainte, a lucrat in BRD, cumuland o vechime in domeniu de 11 ani.

    Dar cea mai recenta si mai rasunatoare plecare este cea a vicepresedintelui pe resurse umane si administratie al Vodafone, Valeria Mihaiescu, care s-a hotarat sa intre, la randul sau, in consultanta, alaturi de unul dintre cei mai cunoscuti head-hunteri, George Butunoiu, in firma de consultanta a celui din urma – George Butunoiu SRL.

    Unele voci din piata au dat de inteles BUSINESS Magazin ca, cel putin in cazul Rosoiu-Mihaiescu, decizia acestora de a parasi Vodafone ar fi fost determinata de faptul ca nu impartaseau aceleasi valori si aceeasi viziune cu noul CEO al Vodafone Romania, Liliana Solomon. Contactati de BUSINESS Magazin, oficialii Vodafone Romania au declarat: „Schimbarea face parte din viata noastra de zi cu zi si sunt momente in care fiecare om alege sa imbratiseze sau nu o viziune sau o strategie”.

    Din varii motive, si alti manageri de resurse umane si-au schimbat in ultima perioada locul de munca. Mihaela Gheorghe a plecat in aceasta luna de la Raiffeisen Bank, la UPC. Christian Scholtes, fost manager executiv la compania de resurse umane Lugera si apoi senior consultant in cadrul firmei de training TMI, a plecat la Ernst & Young pe pozitia de manager de resurse umane, parasita de George Agafitei, care s-a hotarat sa inceapa o afacere pe cont propriu. Carmen Pandelescu, fost manager de resurse umane la Euroline, ocupa, de curand, o pozitie similara la Altex. Gabriela Balanescu a parasit IBM pentru Prima TV. Adina Bigas e de curand manager de resurse umane la Microsoft, dupa ce a ocupat functia de manager de resurse umane la compania Tornado Sistems.

    Gabriela Micu si Izabel Chivu au parasit CCHBC pentru a lucra la Frigoglass, respectiv la DOMO. Si industria farmaceutica si-a vanat in aceasta perioada specialisti in resurse umane: Mediplus a adus-o pe Brandusa Fecioru pe pozitia de director de resurse umane de la BCR, iar Ileana Vitelaru a fost luata de Astra Zeneca de la Ursus. Adrian Lupulescu nu mai e director de resurse umane la Softwin, pentru ca tocmai l-a recrutat Romtelecom. Si lista poate continua.

    Ce-i determina pe manageri sa plece? „Cred ca e inselator sa spui ca «pleaca HR-istii», ei doar se muta”, spune head-hunter-ul George Butunoiu. „E simplu: sunt foarte cautati, e penurie de specialisti de HR pe piata, asa ca se supraliciteaza foarte mult, in special pe salarii.” In cele mai multe cazuri, spune Butunoiu, specialistii se muta pentru mai multi bani. Altii intra in antreprenoriat. Toate astea sunt situatii normale intr-o economie care a inceput sa se dezvolte si in care piata muncii nu tine pasul, spune head-hunter-ul.

    „Sunt sigur ca multi ani de acum inainte piata de specialisti – in special cea de specialisti-manageri – va ramane in urma cererii”, fapt care va determina venirea in tara a tot mai multi straini dornici sa ocupe pozitii de middle management – neacoperite din resursele locale. Principalul factor care determina „scurgerea” managerilor de resurse umane in antreprenoriat este cererea crescanda de consultanta pe resurse umane. Intr-un articol recent publicat de BUSINESS Magazin, Adrian Stanciu, partener in cadrul companiei de consultanta Ascendis, spunea ca nu mai face fata cererii de prezentari de oferte.

    Dar cum vad managerii de resurse umane propria migrare? „N-as spune ca e neaparat criza, ci companiile s-au sensibilizat acum la acest subiect si functiunea de resurse umane devine importanta”, spune Mihaela Gheorghe, acum director de resurse umane la UPC, dupa ce, in aceasta luna, a plecat de la Raiffeisen Bank. Rebeca Atakul, care s-a mutat pe 1 iulie de la McCann Ericsson la EA Mobile Romania, invoca dezvoltarea si perspectivele de cariera.

    Cristian Popescu, HR vice president in Genpact dupa ani de zile de activitate in industria bunurilor de larg consum (Interbrew si Procter & Gamble), spune ca l-au tentat industria serviciilor, mai dinamica, si sistemele de resurse umane din General Electric, pe care Genpact le-a imprumutat. „E impresionant ce am gasit aici”, spune Cristian Popescu, multumit de alegerea facuta. Stelian Marian, pe de alta parte, spune ca si-a parasit postul de la OTP Bank pentru a-si dedica mai mult timp programului de Executive MBA pe care il urmeaza la London Business School si firmei de consultanta Human Capital Solutions (parte a Synergon Consulting).

    Aceasta a inregistrat in 2005 o cifra de afaceri de peste 100.000 de euro, iar la inceputul anului a primit o oferta de cumparare de 500.000 de euro de la un fond de investitii de tip private equity din Austria, conform lui Marian. „Daca nu ma contactau la inceputul anului, poate mai stateam in OTP, dar mi-am dat seama ca trebuie sa cresc valoarea firmei”, iar EMBA-ul l-a invatat cum sa o faca, spune Marian Stelian. In plus, antreprenorul spune ca in acest moment OTP Bank ii oferea putine oportunitati de a aplica lucrurile invatate in cadrul programului de EMBA, lucru care i-a intarit decizia de a pleca.

    Ce ar trebui sa faca firmele pentru a-si retine managerii de resurse umane cat mai mult in companie? In primul rand, „ar trebui sa le dea sansa sa cunoasca cat mai mult business-ul”, spune Stelian Marian, specificand insa ca si managerul de resurse umane trebuie sa aiba interesul de a intelege business-ul. „Daca nu cunosti business-ul, nu-ti vei castiga credibilitatea in fata celorlalti manageri si nu veti avea un limbaj comun”, spune Marian. Al doilea factor decisiv in retentia unui manager de resurse umane este alocarea unui buget care sa-i permita acestuia sa implementeze procesele majore de resurse umane (training, recrutare, dezvoltare organizationala – pentru a numi doar cateva).

    De asemenea, orice manager va dori pentru sine oportunitati de dezvoltare. De exemplu, Stelian Marian si-a negociat de la inceput finantarea partiala a unui program de Executive MBA care costa, la o scoala de top, in jur de 80.000 de euro. Pentru ca finantarea din partea companiei a fost doar partiala, managerului nu i s-a impus sederea in companie pentru mai multi ani. In schimb, la plecare, OTP Bank i-a cerut managerului sa nu recruteze oameni din companie timp de sase luni. Cum resimte o companie plecarea unui manager de resurse umane, o spun tot cei care pleaca. Pentru ca multi dintre oamenii pe care i-au recrutat cat au stat in companie, vor sa plece odata cu ei.

    „De fiecare data cand am plecat dintr-o companie, au fost foarte multi colegi care au vrut sa plece cu mine”, spune fostul director de resurse umane si management organizational al OTP Bank, inainte manager de dezvoltare resurse umane la Raiffeisen Bank si, inainte, specialist resurse umane in Zapp.

    „Cand am plecat din Raiffeisen am primit 150 de CV-uri de la oameni care voiau sa plece cu mine la OTP Bank. Dar in doi ani am luat un numar restrans, in jur de 20-30 de oameni, pentru ca n-am vrut sa le stric echipa si, in plus, am incercat sa cream la OTP un mix echilibrat de specialisti cu experiente din cat mai multe banci de pe piata”, spune specialistul in resurse umane.

    Plecarea managerului de resurse umane este, ca nota generala, un semn de intrebare pentru angajatii pe care acesta i-a recrutat. Marian spune ca cel putin un sfert din cele peste 400 de persoane care au fost angajate de OTP Bank in ultimii doi ani au trecut prin mana lui. „Vin si te intreaba de ce pleci, daca nu cumva are compania probleme. Pentru ei este un semnal de alarma plecarea directorului de resurse umane, pentru ca el le-a «vandut» compania. Asa ca e important cum iti gestionezi plecarea, e o responsabilitate deontologica sa explici obiectiv motivul plecarii”, spune fostul director din OTP Bank.

    Pe langa riscul de a pierde alti oameni, companiile se confrunta si cu costul recrutarii noului manager, si cu disconfortul de a nu avea director de resurse umane pentru cateva luni. Cat dureaza pana cand o companie gaseste un nou HR manager? „Cred ca poti lua o medie de doua-trei luni pana la semnarea contractului si inca una-trei luni pana cand noul angajat incepe efectiv lucrul la noua firma, insa au fost si cazuri in care o astfel de recrutare a durat peste noua – zece luni, mai ales cand acordul final trebuie dat din strainatate”, apreciaza head-hunter-ul George Butunoiu. Companiile au de rezolvat, asadar, o noua dilema: cum sa-i retina pe cei care trebuie sa le retina angajatii.

  • CE CAUTA HR MANAGERII?

    Iata factorii pe care Stelian Marian, fostul director de resurse umane si management organizational la OTP Bank, i-ar lua in calcul daca ar fi sa negocieze un nou post:

    • Pozitia firmei pe piata (cat de stabila este compania, ce valoare de piata are, care este imaginea acesteia).
    • Oportunitatea ofertei (daca postul apare intr-un moment oportun, cand implicarea in proiectele gestionate anterior s-a finalizat cu succes si nu cand managerul „vanat” de abia a luat in primire un alt post).
    • Valoarea echipei de management (managerul nu accepta un post pana cand nu cunoaste membrii echipei de management cu care va lucra).
    • Planurile companiei (ce isi propune sa faca in piata locala si regionala, care este rolul alocat directorului de resurse umane in aceste planuri).
    • Investitii facute recent pe alte piete, factorii luati in calcul pentru investitiile respective, intervalul in care asteapta amortizarea investitiei. „Din aceste informatii imi dau seama cat de seriosi si de solizi sunt”, spune Stelian Marian.
    • Daca firma este un start-up, va oferi provocari suplimentare managerului HR.