BusinessMagazin

Blog

  • MEDIU: De ce nu se poate face economie la benzina in Statele Unite

    Cumparatorilor americani le place plusul de viteza si de spatiu, dar acesta are un pret: economia de carburant a scazut drastic in ultimele doua decenii.

     

    John Elsden e fermecat de Mustangul lui decapotabil din 1965, pe care-l scoate din garaj numai in zile cu soare. Coupé-ul sportiv, cu un motor de 4.700 de centimetri cubi, maraie, vibreaza, se zgaltaie de fiecare data cand John apasa piciorul pe acceleratie. Dar Mustangul, spune Elsden, nu e asa de rapid ca masina sport Nissan Murano pe care fiica lui o are de un an si nu accelereaza la fel de repede ca jeep-ul Grand Cherokee din 2001 al sotiei sale. Elsden, un pasionat de masini, spune ca sedanul tipic de azi accelereaza mai repede decat multe masini facute sa suceasca gaturile pe vremuri.

     

    Timp de doua decenii, producatorii auto americani au dezvoltat tehnologii care ar putea face ca masinile sa mearga mai mult cu aceeasi cantitate de benzina. Accentul a picat insa, in cele din urma, pe putere si pe marime – facand vehicule ca noul Murano sa accelereze mai repede decat masini ca vechiul Mustang si facandu-le si mai mari. Masina obisnuita, care in urma cu 25 de ani accelera de la 0 la 96 km/h in 14,4 secunde, face asta acum in 9,9 secunde, o viteza rezervata odinioara doar masinilor de lux sau sport ca Jaguar sau Camaro. Si masa autovehiculelor e acum in jur de 1.860 kg, de la 1.450 la inceputul anilor ‘80, dupa ce multi cumparatori au trecut la masini mai mari si mai spatioase sau la SUV-uri si minivan-uri, iar constructorii au adaugat echipament de protectie.

     

    Noile standarde ale guvernului american pentru camionetele usoare precum SUV-urile vor presupune o crestere cu 8,1% a numarului de mile parcurse cu un litru de benzina pentru modelele care vor fi lansate in perioada 2008-2011. Dar pe termen lung, imbunatatirile substantiale se pare ca mai au de asteptat. In timp ce oamenii de stiinta si inginerii cauta metode de a satisface cererea crescanda de energie si de a si incetini incalzirea globala, multi dintre ei spun ca e nevoie de schimbari fundamentale in modul in care combustibilul este produs si consumat. Ei spun ca trebuie gasite solutii de a inlocui petrolul si gazul metan si de a extrage mai multa energie din carbune, care va deveni din ce in ce mai important ca resursa energetica, fara a creste si emisiile de dioxid de carbon.

     

    Si, mai spun ei, o mai mare eficienta pentru combustibili este imperativa in conditiile in care numarul de autovehicule – despre care Worldwatch Institute spune ca aproape s-a dublat in ultimele doua decenii – s-ar putea dubla din nou in urmatorii 15 ani. SUA are cel mai mare consum de benzina pe cap de locuitor dintre cele mai mari tari ale lumii. Un consum mai eficient ar reduce semnificativ si emisiile de gaze cu efect de sera care rezulta in urma arderii benzinei. Numai cresterile in acceleratie si in greutatea vehiculelor au ridicat emisiile de CO2 in SUA cu aproximativ 5%.

     

    Daca modelele din 2005, cu tehnologia lor imbunatatita, ar fi avut performanta si marimea celor din 1987, ar fi folosit doar 80% din cantitatea de combustibil pe care o folosesc azi, potrivit Agentiei pentru Protectia Mediului (EPA). Numai asta ar fi dus tara la jumatatea drumului spre obiectivul fixat de presedintele Bush in discursul despre starea natiunii: de a reduce consumul de petrol al Americii indeajuns incat aproape sa fie eliminata nevoia de a importa din Orientul Mijlociu.

     

    Dar, pentru ca americanii nu au insistat pe o eficienta energetica mai mare, „putem folosi tehnologia din masini ca sa ne reo-rientam in acest sens“, spune Karl H. Hellman, un expert in dezvoltare auto, care s-a retras din EPA in urma cu doi ani: „imbunatatirea consumului ar fi simplu de realizat daca am sacrifica o parte din performanta noilor masini, numai ca in tara asta noi nu facem sacrificii pentru nimic“.

     

    La fel de semnificativa ca masa masinii este si viteza cu care accelereaza, cu atat mai mult cu cat sofatul se face tot mai mult pe drumuri congestionate. EPA nu calculeaza cat din putina economie de combustibil este rezultatul acceleratiei si cata poate fi atribuita greutatii, dar publica in fiecare an statistici care sugereaza ca raportul este aproape egal.

     

    Philip H. Kosak din Carolina de Nord are un Mustang 1965, un Mustang 2005, un SUV Chevrolet TrailBlazer si o camioneta Silverado. Toata tara, dupa cum spune, e populata de rasfatati, intre care se numara si el. S-a gandit sa cumpere ceva mai mic si cu un consum mai bun, mai ales ca pretul benzinei a ajuns aproape de 3 dolari pentru un galon (3,78 litri, n.red.), dar conduce o camioneta de ani buni. „Odata ce ai avansat la asa ceva, e greu sa te intorci. E ca si cum te-ai muta inapoi intr-o casa mai mica.“

     

    Kosak, care detine o companie care produce snack-uri, spune ca intr-un an conduce cam 48.000 km. Zice ca ar fi putut economisi sute de litri in fiecare an cu o masina mai mica, dar chiar si cu preturile de azi isi permite cheltuiala in plus si nu vrea sa renunte la satisfactia unui lucru care merge bine. Kosak, care are 50 de ani, spune ca de-abia asteapta sa conduca mai mult doar pentru propria placere. Dar aproape o suta de milioane de gospodarii care ard cativa litri in plus contribuie serios la poluare si la o solicitare mai mare de petrol de import. Aceasta contribuie si la un deficit comercial mai mare si, din cand in cand, la folosirea puterii Americii pentru a proteja aprovizionarea cu titei din exterior.

     

    Sherwood Boehlert, membru al Congresului, care ani de zile a militat pentru introducerea unor standarde de eficienta pentru combustibil, spune ca „putem sa vorbim cat vrem despre dependenta noastra de petrol, dar vorbele trebuie urmate de fapte“. „Nu ar fi deloc un sacrificiu. Nimeni nu are nevoie de putere mai mare, cu exceptia vehiculelor legal specializate penru folosirea fortei.“

     

    Producatorii auto spun ca nu fac decat sa le dea clientilor ceea ce vor. „Performanta si siguranta, acesti factori vand pe piata“, spune Gerald M. Roussel, director pentru energie si mediu la biroul pentru relatii guvernamentale al Ford Motor Company. Si, explica el si altii, asta au facut in timp ce reduceau emisiile poluante care cauzeaza smog si ploi acide.

     

    In ce priveste cresterea economisirii de combustibil, aproape toata lumea e de acord ca s-ar gasi o cale daca ar fi vointa. Tehnologiile deja in uz includ patru valve pentru fiecare cilindru – permitand unui motor mai mic si mai usor sa dezvolte mai multa energie – si o injectie asistata de computer, care creste eficienta si reduce poluarea.

     

    Mai multe schimbari sunt pe drum. Spre exemplu, masinile cu alimentare hibrida (combustibil traditional si electricitate) devin din ce in ce mai obisnuite – desi in unele cazuri au fost folosite mai mult pentru a face vehiculul sa accelereze mai tare in loc sa-l faca sa mearga mai mult cu aceeasi cantitate de benzina. Mark P. Mills, fizician si expert in energie, spune ca, intr-adevar, imbunatatirile la eficienta unui vehicul nu vor reduce consumul, pentru ca, fara o crestere semnificativa a preturilor benzinei pentru a incuraja cumparatorii sa faca economie de combustibil, cei mai multi vor profita de progresele tehnologice numai pentru a cere vehicule inca si mai mari si mai rapide.

     

    John M. DeCicco, senior analist la Enviromental Defense, un grup non-profit de advocacy, e de aceeasi parere. „Vorbim de fapt aici despre nevoia ca, printr-o combinatie intre politicile publice si constientizarea consumatorilor, sa ajungem sa folosim tehnologiile disponibile avand alte prioritati decat pana acum“, spune el. „Pana nu vom face asta, toata inventiile din lume n-or sa aduca nici o schimbare.“

  • Din Evanghelia dupa apostolul Iuda citire

    Crestinii au ascultat in Duminica Floriilor, in biserici din intreaga lume, familiara poveste a Patimilor care deschide Saptamana Mare: intrarea triumfala a lui Isus in Ierusalim, tradarea lui Iuda Iscariotul, moartea pe cruce. Dar in publicarea la inceputul acestei luni a ceea ce a fost descris drept un text antic numit „Evanghelia dupa Iuda“, Iuda este portretizat nu ca apostolul tradator, ci mai degraba ca erou al povestii de Pasti, care ajuta la implinirea istoriei mantuirii prin tradarea iubitului sau Isus, la porunca lui Mesia.

     

    Un festin pentru dezbaterea teologica, desigur, dar – dupa secole de resentimente ale crestinilor si persecutii la adresa evreilor, mult amplificate prin lentila unui Iuda caricaturizat – se ridica si o chestiune istorica. Ar fi fost diferita teribila mostenire antisemita daca un text precum „Evanghelia dupa Iuda“ ar fi fost inclus in scrierile canonice de la inceput? Daca, de fapt, „Iuda cel Rau“ nu ar fi existat?

     

    Invatatii evrei si crestini sunt de acord ca dinamica crestinismului timpuriu – secta unor evrei care n-au reusit sa-si cucereasca propriul popor – aproape ca a garantat divortul, cu toata incrancenarea unei vrajbe de familie. La inceput autoritatile evreiesti au fost in avantaj. Dar foarte repede, in vreme ce romanii se razboiau cu evreii si in vreme ce crestinii converteau tot mai multi non-evrei, sortii s-au intors si crestinii s-au transformat in tabara dominanta. Totusi, desi devenisera o forta, credinciosii crestini au adoptat de multe ori postura de victime si s-au folosit de orice ocazie pentru a lovi in din ce in ce mai incoltitii evrei. Iar intr-o astfel de campanie, Iuda Iscariotul a devenit pretextul perfect.

     

    „Fiecare poveste a unui mare erou are nevoie de un mare nemernic, si Iuda serveste acest pretext literar“, spune parintele James Martin, preot si scriitor iezuit care anul trecut a fost consilierul teologic pentru piesa „Ultimele zile ale lui Iuda Iscariotul“.

     

    Nu le-a trebuit mult unor apologeti crestini sa descopere asta. In cel de-al doilea secol al erei noastre, un episcop – Papias – relata deja o legenda potrivit careia, la sfarsitul zilelor sale, Iuda se umflase intr-atat incat nici nu mai putea vedea din cauza ochilor tumefiati, nici nu mai putea merge. Papias scria ca Iuda putea si urina puroi si viermi si ca se misca atat de greu, incat a fost strivit de un car. Pana in Evul Mediu, detestatul arhetip al lui Iuda – ca personificare a iudaismului – a inceput sa prinda contur: o figura schimonosita, cu nasul mare si par roscat, care ar face orice pentru bani, chiar si sa-i tradeze pe crestini. Dante l-a pus pe Iuda in cel mai de jos cerc al „Infernului“ sau, si scenele din Patimi, care au devenit parte a traditiilor din Saptamana Mare, il arata de multe ori pe Iuda torturat in iad de diavoli. (Biserica Romano-Catolica nu s-a pronuntat niciodata oficial in privinta sortii lui Iuda in Viata de Apoi.)

     

    Dar teologii spun ca supralicitarea rolului lui Iuda in istoria antisemitismului poate fi periculoasa, pentru ca ar putea minimaliza cauzele profunde ale tensiunilor dintre crestini si evrei. Chiar daca Iuda e sters din naratiunile de-spre Patimi, sunt multe pasaje in Noul Testament de care inamicii iudaismului se pot agata. Stergerea lui Iuda „ar schimba iconografia, dar nu ar schimba problema antiiudaismului in sens general“, spune Amy-Jill Levine, care preda Noul Testament la Vanderbilt Divinity School. „Chiar daca il transformi pe Iuda intr-un erou, el e doar un singur personaj“, spune Levine. „Povestile Patimilor sunt mult mai complicate.“

     

    Levine si altii spun ca intamplari descrise in evanghelii, precum cea de la Matei 27:25 (cand evreii din multime au luat asupra lor responsabilitatea rastignirii lui Hristos – „Sangele lui sa fie asupra noastra si asupra copiilor nostri“ – dupa ce Pilat din Pont si-a spalat mainile – n.r.), au fost initial raspunzatoare intr-o masura mai mare decat a fost figura lui Iuda pentru ostilitatea crestinilor fata de evrei. Rabinul Lawrence Schiffman, profesor de studii iudaice si ebraice la New York University si expert in crestinismul timpuriu, noteaza ca in „Evanghelia dupa Ioan“, Isus ii cere lui Iuda sa isi duca la capat tradarea fara intarziere si astfel sa se faca voia Domnului: „Ce ai sa faci, fa repede“. Cam acelasi este mesajul si in „Evanghelia dupa Iuda“. Daca, spune Schiffman, pasajul din „Evanghelia dupa Ioan“ ar fi fost dominant pe parcursul istoriei crestine –  in locul citatelor evanghelice care il condamna pe Iuda – „atunci asta ar fi dus la interpretari in care unul dintre cele mai mari simboluri antisemite ale crestinismului ar fi fost inlaturate“.

     

    Totusi, expertii presupun ca daca nu ar fi existat Iuda ca mare tradator, crestinii ar fi inventat probabil pe un altul ca el pentru a legitima confuzul proces de separare religioasa de iudaism. Cel mai probabil candidat pentru o alternativa pentru „personajul malefic evreu“, spun ei, ar fi fost Caiafa, marele preot care l-a dat pe Isus pe mana lui Pilat din Pont si a romanilor. „Voi nu pricepeti nimic; oare nu va ganditi ca e in folosul vostru sa moara un singur om pentru multime si sa nu piara tot neamul?“, ii spune Caiafa in „Evanghelia dupa Ioan“. In cele din urma, oricine ar fi capatat rolul de personaj negativ al Patimilor, ar fi avut un impact minor asupra cursului istoriei dintre aceste religii infratite, cred expertii. Dar aceiasi experti cred de asemenea ca dezbaterile de azi, provocate de „Evanghelia dupa Iuda“, chiar daca nu repara o istorie dureroasa, ar putea ajuta relatiile dintre crestini si evrei acum si in viitor.

     

    „Poate daca Iuda ar putea fi «reabilitat», atunci unele dintre aceste vechi probleme pot fi lasate deoparte“, spune Marvin Mayer, exeget al Bibliei la Chapman University si expert in „Evanghelia dupa Iuda“. „Daca l-ai da la o parte pe Iuda ca personaj malefic, faci un pas inapoi de la invinovatirea tuturor evreilor“, spune Schiffman. „Asta ar fi putut insemna mai putin antisemitism“. Dar, adauga el, „nu ar fi sters antisemitismul“. 

     

    David Gibson scrie frecvent despre religie. Cea mai recenta carte a lui, despre Papa Benedict al XVI-lea, va fi publicata in toamna.

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

     

     

    * Acest articol a fost publicat in The New York Times si este reprodus de BUSINESS Magazin printr-un partaneriat intre cele doua publicatii

    * Articolul poate fi preluat partial/integral numai cu acordul scris al The New York Times

    * Copyright 2006 New York Times News Service

  • Doar cinci ani din cei 20 ai lui Brucan

    La final de an, imi permit un sfat pentru intelectualii care inca se mai gandesc sa plece definitiv din Romania: razganditi-va! Chiar daca pe termen scurt veti castiga mai putini bani, calea catre varf va fi mult mai scurta aici. Probabil ca nu ati observat, insa au mai ramas doar 5 ani din cei „20 ai lui Brucan“.

     

    Voi incerca sa „produc“ pe aceasta pagina, la acest final de an, o raritate in Romania: un comentariu optimist, nedemn pentru un jurnalist care vrea sa isi mentina viu atat de utilul cinism. Ideea ne-a venit tuturor in redactie, dupa ce am scris articolele din paginile urmatoare, adica retrospectiva pe 2004 si previziunile pentru 2005. Citind articolul care sintetizeaza evolutia intregului mediu de business romanesc, cineva a exclamat: „Parca ar fi despre Polonia!“.

     

    Intr-adevar, rareori mi-a fost dat sa citesc in presa romaneasca o analiza care sa cuprinda de atat de multe ori cuvantul „crestere“ in sens pozitiv. Practic, nimic nu a stat pe loc in Romania. Chiar si leul a devenit mai greu, cu multe luni inainte de a scapa de zerouri. Dincolo de cifrele din statistici, exista si alte lucruri care s-au schimbat in bine, mai greu de comensurat, dar la fel de importante.

     

    „Daca ne-am fi luat dupa rapoartele de consultanta, nu am fi venit niciodata in Romania“, spunea cu ceva timp in urma un manager al unui lant de retail, uluit de succesul obtinut. Adevarat, Romania vazuta din avionul analistilor de rating este inca o tara de tinut in josul listei.

     

    Noi am putut observa insa, chiar si fara sa stim cat e cresterea economica, ca lucrurile se schimba decisiv. Pentru ca ne plimbam pe strazi si vedem cafenele pline in mijlocul zilei, pentru ca incercam sa iesim in week-end-uri in cluburi si nu gasim locuri, pentru ca ne aventuram sa mergem la Metro sau Carrefour si stam o ora la coada la casa, chiar si pentru ca injuram in intersectiile blocate de mereu mai numeroasele masini care nu sunt Dacii.

     

    Si nu e vorba aici numai de bani. Eu personal am ramas perplex in urma cu cateva luni, cand am fost sa cumpar bilete la opera pentru miercuri si n-am gasit locuri, nici macar din cele scumpe. Mi-am adus aminte cu nostalgie de anii studentiei, cand imi cumparam bilet langa tavan si tronam dupa aceea in vreo loja centrala goala. Cei care incearca disperati de cateva saptamani sa prinda locuri la teatru la premierele din stagiunea 2004 inteleg cu siguranta ce vreau sa spun. Adevarat, celularele suna in continuare, cu precizarea ca sunt din ce in ce mai scumpe.

     

    Cunoscuti pe care ii credeam „pierduti“ pentru vecie in privinta finantelor au inceput sa ma sune „sa vorbim de business“ sau sa ma intrebe daca nu ar fi cazul sa devina „jucatori pe Bursa“. Efervescenta nu se simte doar in Bucuresti, ci in toate orasele mari, si a ajuns si la… Londra. Acolo unde subsemnatul are amici romani care lucreaza la banci mari de investitii si acum doi ani veneau in Romania doar ca sa manance sarmale si sa isi salute parintii. De stabilit aici nici nu se punea problema.

     

    Din 2004 am inceput sa ii vad lunar, si nu pentru ca ma duc eu la Londra, ci pentru ca vin ei aici, adusi de mirosul oportunitatilor. Iar revenirea nu mai pare o varianta chiar atat de improbabila. Este adevarat, un „reality check“ care poate sa insemne doar o calatorie de cativa kilometri in afara oraselor arata o cu totul alta Romanie, trista si dezorientata.

     

    Cresterea economiei, cat ar fi ea abstracta ca termen, a ajuns insa la o parte dintre noi si, treptat, isi va face simtite efectele peste tot. Cu o singura conditie. Romanii trebuie sa uite inca un lucru pe care l-au invatat la scoala: ca ziua de lucru are opt ore.

     

    In incheiere, imi permit un sfat pentru intelectualii care inca se mai gandesc sa plece definitiv din Romania: razganditi-va! Chiar daca pe termen scurt veti castiga mai putini bani, calea catre varf va fi mult mai scurta aici. Probabil ca nu ati observat, insa finalul primilor 15 ani de dupa Revolutie nu a adus numai afaceri mai bune, ci si o veste interesanta: au mai ramas 5 ani din cei „20 ai lui Brucan“.

  • Poza de redactie

    Lumea mea, o mare parte a timpului, incepe cu ecranul monitorului. Pe el curg stiri, materiale, idei mai bune sau mai rele, scrise, desigur, ceva filmulete din acelea haioase primite pe mail, mailuri in sine si toate trasnaile care alcatuiesc totul muncii de la revista.

     

    Privind pe langa monitor, primul lucru pe care il vezi e dezordinea de pe birou, tigari, monede, hartiile acelea pe care notezi totdeauna ceva important si pe care nu le mai citesti niciodata; e un fel de marca sau poate o fi si zodia de vina. Privind peste monitor ca de dupa un gard, dau cu ochii de Liviu. Daca imi prinde privirea, face un soi de salut al lui, ridica sprancenele cu un fel de grimasa simpatica; altfel, e concentrat. De obicei scrie, si cred ca o data si o data o sa-i spun sa nu mai loveasca tastele asa de tare, nu prea cadreaza cu firea lui de poet.

     

    Langa el, in stanga, e Vali. El e martial si, de cand i-am dat niste mp3-uri, asculta muzica si da incetisor din cap, in ritm de rock. Langa Vali e Ispir. Si el tot cu castile, cand sta, pentru ca e mult mai activ, deh, functia. Tot langa Liviu, dar in dreapta, e prima din cele doua Adriane. Despre ea pot sa spun ca are simtul umorului, zambeste cam la toate bancurile si mai are in fata cam toate revistele straine posibile, cele de business. Si mai la dreapta e Mona; nu o vad direct, dar stiu ca e acolo, pentru ca acolo sta cam sase zile pe saptamana. La ea caracteristica e ordinea – hartii aranjate frumos, daca vrei sa afli in ce stadiu e revista sau unde iti intra materialul, vezi din prima, si frumos colorat. Ba mai are si un soi de plansa cu tot felul de informatii utile.

     

    In spatele lor e al doilea rand de calculatoare. Primul de langa perete e Alex, e grafician, taciturn si talentat. Cam in spatele lui Liviu sta a doua Adriana, ea scrie bine din prima si mai e si tanara speranta a muzicii, pe bune. A doua Adriana e incadrata de cele doua Ioane. Ioana Mihai are pe birou o inimioara rosie pe care scrie ceva, dar nu vad ce, iar Ioana Ursu ma rupe cu mausul ei misto. Langa ele e Bogdan – el e una din principalele surse ale noastre de mailuri haioase.

     

    Chiar langa mine, in stanga, e Florenta. Si ea are simtul umorului si scrie al naibii de mult. Pe urma e Raluca, regizor in devenire, care are talentul de a se ocupa de mai multe chestii deodata. Si in capat de tot e Calin, care tot face si desface guverne si aliante politice. In dreapta mea e Adrian, dtp-istul; cred ca e pasionat de masini sau poate vrea sa isi cumpere. Mai apoi, Crenguta, cu care am lucrat, intr-un fel sau altul, in ultimii 10 ani; asa ca acum, cateodata, nici nu mai trebuie sa spunem ceva, pentru ca deja stim ce gandeste celalalt. Si in capat de tot e Olga, care poate sa ma surprinda mereu cu cate o gaselnita grafica faina.

     

    Prin tot spatiul acesta se mai plimba Loti, fotograful, pe care l-am facut „paparazzi de dolari“ si care are puterea de a convinge mari business-mani sa stea asa cum vrea el. Si, intr-un birou separat, dar ascultand tot ce trancanim noi, e Dragos, pe numele caruia toata lumea comanda mancare la firma de catering si care ne-a povestit ca odata, luat repede, s-a zapacit si n-a stiut sa raspunda cate publicatii are in subordine: i-au trebuit cateva secunde sa le numere pe toate.  Noi muncim mult aici, dar el reuseste totusi sa ne faca sa ne simtim tare prost ca plecam devreme, pe la 10 noaptea.

     

    La un moment dat, hotarasem sa facem, pentru acest ultim numar al anului, o poza de grup, sa stiti cine sunt oamenii care fac revista. Dar am zis ca e mai bine asa, sa facem o poza cu suflet si cu un zambet.

    Pe spatele ei scrie: „Va multumim ca ne-ati primit. Va uram «La Multi Ani» si sa va mearga bine afacerile sau slujba“.

     

    P.S. Ispir: Marti seara suna mereu telefonul: „Nea Dragos, Nea Laurentiu, buna revista, insa am vreo 7-8 observatii“…

  • Macar avem banii nostri

    Revista franceza L’Express publica un interviu cu presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet (foto), al carui unic punct tare este o comparatie pe care bancherul o face intre economia europeana si cea americana. In viziunea lui Trichet, mult acuzata slabiciune structurala a cresterii economice europene se explica, simplu, prin potentialul net inferior de crestere in statele vechiului continent. Iar diferenta de potential are cauze multiple, pe care Trichet le recunoaste: demografia, cresterea mai rapida a productivitatii in SUA, precum si „anumite deficiente structurale proprii Europei“: functionarea pietei de bunuri si servicii, a pietei muncii, relatia slaba dintre cercetarea fundamentala, cea aplicata si dezvoltarea industriala.

    Dupa o astfel de enumerare, Trichet gaseste totusi ca Europa „are atuurile ei“ in comparatie cu SUA: „Daca economia europeana nu are atata suplete, este in schimb mai echilibrata decat cea a SUA, pentru ca poate sa-si asigure singura finantarea investitiilor, ceea ce nu este cazul, pentru moment, dincolo de Atlantic“.

  • Aceeasi sperietoare, outsourcingul

    Intr-un articol publicat in Time, comisarul european pentru comert, Pascal Lamy (foto), se ocupa si el de spaima occidentalilor fata de relocalizarea companiilor in noile state ale UE. Cu riscul de a parea desuet, Lamy contrazice ideea ca UE ar avea acum o legislatie care franeaza competitivitatea companiilor, afirmand ca exista totusi exigente la care oficialii de la Bruxelles nu pot renunta, in ciuda opozitiei SUA sau a tarilor est-europene: standardele de protectie a muncii (interzicerea muncii fortate sau a angajarii copiilor) si a mediului (comisarul propune chiar sa se creeze o Organizatie Mondiala a Mediului, dupa modelul Organizatiei Mondiale a Sanatatii sau a Organizatiei Internationale a Muncii).

    Lamy se declara, pe de alta parte, impotriva exceselor de coordonare fiscala cerute de unii vechi membri ai UE noilor tari membre. A incerca sa le limitezi acestora competitivitatea impunandu-le sa creasca impozitele pana la nivelul celor din Vest, asa cum au solicitat recent lideri din Franta si Germania, reprezinta pentru comisarul european o „intoarcere la paternalismul de tip victorian“.

  • Sticlarii cehi rasufla usurati

    O veste buna: Statele Unite au renuntat, pentru moment, la ideea de a majora tarifele vamale pentru o serie de exporturi din Cehia, intre care si faimoasele obiecte de sticlarie si cristal de Boemia, relateaza Prague Post. 

    Decizia americanilor e doar temporara, lucrurile urmand sa se decida in functie de rezultatul negocierilor comerciale SUA-UE. Anul trecut, SUA au propus, in replica la cresterea tarifelor vamale pe ansamblul noilor tari membre ale Uniunii Europene cu incepere de la 1 mai 2004, taxe aproape prohibitive pentru o serie de produse provenind din aceste tari. In cazul anumitor tipuri de sticlarie si cristaluri, urma ca tarifele propuse sa creasca de la un nivel de 6-14% in prezent pana aproape de 100%. 

    America este o piata extrem de rentabila pentru exporturile de sticlarie fina din Cehia. Livrarile de sticlarie, in valoare de 47 de milioane de dolari, au reprezentat anul trecut 4% din volumul total al exporturilor cehesti in SUA.

  • Sunetul miliardelor

    CLASAMENT: Crazy Frog a dominat anul aceasta atat topurile celor mai cautate tonuri de apel, cat si topurile muzicale, videoclipul realizat cu mica broscuta depasind formatii si atisti celebri in intreaga lume.

    INCASARI: Tocmai pentru ca a starnit controverse, Crazy Frog a stimulat o industrie ale carei incasari urca anul acesta la nivel mondial la 7,6 miliarde de euro.

    JOCURI: Dupa tonuri de apel si teme multimedia, analistii estimeaza ca urmatorul pas vor fi jocurile pe telefonul mobil. Industria creste cu 367% in urmatorul an.

  • Amenintarea News Corp.

    Ce se intampla atunci cand afacerea pe care o conduceti se dezvolta din ce in ce mai mult si devine tot mai profitabila? De obicei, are loc extinderea pe Internet sau cel putin asta se intampla in cazul lui Rupert Murdoch, detinatorul gigantului media News Corporation.

    La mai putin de doua luni dupa ce a achizitionat Intermix Media, o companie care detine peste 30 de pagini de internet, printre care si popularul site de relatii MySpace.com, News Corp. a pus ochii pe o noua afacere online. De data aceasta noua achizitie este ceva mai scumpa, insa Rupert Murdoc este de parere ca ii va extinde prezenta pe Internet si va constitui motorul de crestere al gigantului media pe care il detine.

    Pentru preluarea IGN Entertainment, o companie online care produce jocuri video si detine mai multe site-uri de divertisment, News Corp. a scos din buzunar 650 de milioane de dolari, bani gheata, comparativ cu Intermix Media care a costat gigantul media nu mai mult de 580 de milioane de dolari, de asemenea cash.

    News Corp., detinatorul retelei de televiziune Fox si a studiourilor de film Twentieth Century Fox, a anuntat recent ca o divizie de internet, care sa se ocupe de site-urile de stiri, sport si divertisment ale companiei, reprezinta o investitie extrem de profitabila. Noua divizie? Fox Interactive Media, bineinteles.

    IGN Entertainment va adauga la colectia de site-uri ale News Corp. pagini de Internet unde utilizatorii se pot juca diferite jocuri video, printre care IGN.com, GameSpy.com, TeamXbox.com sau 3DGamers.com, dar si pagini cu subiecte legate de lumea filmului – IGN FilmForce si Rotten Tomatoes.

    Insa, lucrurile bune nu vin niciodata singure… News Corp. va prelua, pe langa reteaua de site-uri de diverisment IGN, si datoria de 50 de milioane de dolari a acesteia. Cu toate acestea, Murdoc este de parere ca aceste doua afaceri online vor creste traficul de utilizatori pe Internet ai gigantului media la 70 de milioane de utilizatori in fiecare luna.

    Si extinderea pe Internet a News Corp. nu se incheie aici. De vreme ce compania a “pus la ciorap” doua miliarde de dolari pentru achizitia de afaceri online, suma din care pana acum au fost cheltuiti doar aproximativ 1,3 miliarde de dolari, ceva ne spune ca Murdoc mai are o companie in vizor. Nu numai atat, dar la inceputul lunii august, oficialii companiei au recunoscut ca sunt deja in tratative cu o companie specializata in cautarea pe internet, in vederea preluarii acesteia. Sa fie vorba, asa cum s-a zvonit, de motorul de cautare multimedia Blinx?  Raspunsul il vom avea in curand.

  • www.pile, cunostinte, relatii.com

    Dupa ce au reputat un extraordinar succes in sfera socializarii, asa-numitele “retele sociale” incep sa-si exercite atractia si in zona afacerilor. Sisteme de reputatii pe care acestea le creeaza se dovedesc valoroase in gasirea unor parteneri de incredere, in recrutarea personalului si chiar in zona vanzarilor.

    Cand se spune despre cineva ca “are pile”, e ceva de rau. Daca se spune ca are relatii, nu mai e chiar asa de rau – dar, oarecum, tot dubios. In fine, exprimarea “are cunostinte” este receptata pozitiv. De fapt, e vorba de acelasi lucru – conexiuni sociale – si doar conotatiile sunt diferite. Relatiile sociale, indiferent cum le-am spune, sunt un veritabil capital si nu sunt putine cazurile in lumea afacerilor cand acest capital este mai valoros decat capitalul propriu-zis.

    Una dintre tendintele relativ noi in zona tehnologiilor bazate pe internet este exploatarea potentialului Retelei de a facilita si valorifica tocmai acest gen de relatii interumane. Fenomenul asa-numitelor “retele sociale” (social networks) a debutat abia in 2003 cu Friendster.com, care a valorificat un model traditional din lumea reala: prietenii prietenilor mei pot fi prietenii mei – pentru simplul motiv ca avem o relatie comuna care ne poate pune in contact. Suntem la “un grad de separatie”. Insa abia anul 2004 a marcat succesul acestui gen de retele si a atras atentia asupra faptului ca potentialul acestora depaseste cu mult nivelul hobby-urilor, a taclalelor usoare sau a simplei socializari.

    Au aparut destul de repede retele sociale orientate spre business, LinkedIn fiind probabil una dintre cele mai cunoscute. Ideea a ramas aceeasi dar, fiind transpusa in lumea afacerilor, a fost reformulata ca “transfer de reputatie”: o persoana pe care o cunoastem isi proiecteaza increderea pe care i-o acordam persoanelor cu care acesta este conectat si astfel, din aproape in aproape, utilizatorii ajung sa cunoasca posibili parteneri sau colaboratori in domeniile care-i intereseaza. Una este, de exemplu sa gasesti cu Google o firma oarecare si alta este sa faci cunostinta – prin intermediul unor persoane de incredere – cu unul dintre managerii firmei respective, cu avantajul de a-i putea cunoaste cercul de relatii, CV-ul si chiar referintele.

    “Referintele” – iata cuvantul magic care a atras atentia firmelor de recrutare. Evident, retele sociale profesionale s-au dovedit un mijloc excelent de a cunoaste posibili angajati sau posibili angajatori, astfel incat foarte curand retele existente au adaugat servicii specializate si au fost create noi retele anume pentru acest gen de business, in care recomandarile joaca un rol important. H3.com este una dintre cele mai noi si mai inventive, gaselnita esentiala fiind faptul ca implica si pe membrii retelei in gasirea candidatului ideal pentru un job, chiar daca acestia nu sunt interesati in pozitia respectiva. Un angajator poate sa-si anunte pozitia in cercul lui de cunostinte si sa ofere o recompensa, care va fi impartita de intermediarii prin care s-a ajuns la persoana care este in final angajata. Toata lumea iese castigata, inclusiv H3.com, care percepe un comision de 10% din recompense (care ajung la 10.000 de dolari).

    Exista in mod cert cateva avantaje semnificative ale acestui mod de a cauta candidati pentru un job. in primul rand, este o alternativa mai ieftina la serviciile unui firme de recrutare. De pilda, un anunt in LinkedIn costa doar 95 de dolari, iar angajatori mari (de pilda Cisco, Starbucks sau Nordstrom) platesc intre 5.000 si 15.000 de dolari pe luna pentru a folosi reteaua Jobster. Pe de alta parte, retele sociale ofera angajatorilor sansa de a avea acces la persoane care nu sunt cautatori activi ai unui loc de munca, dar care s-ar putea sa aiba profilul potrivit.

    In fine, exista si posibilitatea de a obtine o “a doua privire” asupra unui candidat la un job, de pilda prin contactarea unor fosti colegi din diverse locuri de munca dar care nu figureaza intre conexiunile candidatului. Insa si “vanatorii de capete” (head hunters) profita de pe urma acestor retele si, oricum, afacerea acestora nu este periclitata, pentru ca “pestii cei mari” – de genul lui Eric Schmidt, directorul general pentru gasirea caruia Google a platit 129 de milioane de dolari – nu inoata in aceste ape.

    Insa retele sociale exista si la scara mai mica, iar instrumentele de “social computing” incep sa le valorifice. De pilda produse precum Visible Path sau Contact Network analizeaza “contactele” angajatilor dintr-o companie (sau chiar din companiile partenere) pentru a gasi calea cea mai directa pentru a aborda un anume posibil client sau partener, pentru ca se stie ca o recomandare sporeste sansele unui contact reusit. Asadar, si companiile au nevoie de pile pentru a ajunge la clienti.