BusinessMagazin

Blog

  • EXPERIENTA ALTORA

    POLONIA: Forta de vanzare „aruncata“ in piata, la sfarsitul deceniului trecut, de catre companiile de pensii pentru pilonul II a fost de circa 450.000 de agenti – echivalentul unui procent din populatia totala a Poloniei si a circa 2% din forta de munca. Cerintele deloc restrictive impuse pentru a deveni agent de vanzare (vanzatorii trebuiau doar sa fie majori, sa nu aiba cazier si sa plateasca o taxa de inregistrare de 25 de euro) si trainingul superficial au dus la aparitia unor „practici indoielnice“, dupa cum spune un raport al BBC Monitoring din august 2000. Potrivit unei analize realizate de Banca Mondiala, in Polonia comisionul platit pentru fiecare contract de pensie vandut a fost de circa 25 de dolari. Acelasi raport puncteaza ca „exista suspiciunea ca aceste comisioane si lipsa unor reglementari stricte au facut ca agentii sa actioneze in propriul lor interes si nu in cel al contributorilor la fonduri“. Au existat de asemenea situatii in care agentii au folosit diferite „stimulente“ (cadouri, promisiuni de diverse avantaje materiale), pentru a convinge populatia sa aleaga un anumit fond de pensii, dar si cazuri de falsificare a semnaturilor.

     

    CROATIA: Vanzarea de pensii private nu s-a facut prin agenti de marketing, ci prin intermediul unor birouri administrate de o institutie de stat, numita Regos. In cadrul acestor birouri, toate fondurile de pensii (patru la momentul de start, in 2002) au avut posibilitatea de a-si prezenta ofertele. La o populatie totala de 4,5 milioane de locuitori, numarul de participanti la sistemul privat de pensii a fost de circa 1,3 milioane. In pilonul II, al pensiilor private obligatorii, au intrat angajatii cu varsta sub 40 de ani si optional cei cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, potrivit unui raport al Bancii Mondiale din februarie 2003. 

     

    SLOVACIA: Pentru nou-intratii in campul muncii, din ianuarie 2005 a devenit obligatoriu sa opteze pentru un fond de pensii administrat privat, in timp ce restul populatiei active a avut posibilitatea de a decide daca ramane in sistemul de stat sau contribuie si la cel privat. Dupa o perioada de tranzitie de 18 luni, in iunie 2006, circa 1,5 milioane de slovaci, adica jumatate din populatia activa a tarii, optasera pentru un fond privat, potrivit site-ului European Pensions & Investment News. Participarea ridicata a slovacilor la sistemul privat de pensii se explica prin campaniile de informare agresive, sustinute atat de companiile de pensii, cat si de Ministerul de Finante, conform unui raport al Bancii Nationale a Slovaciei; un rol important l-a avut insa si forta de vanzare aruncata in joc de companii. In privinta optiunilor de economisire facute de participantii la sistemul privat de pensii, mai bine de 74% dintre participanti au optat pentru planurile cu cresteri agresive, doar 3% alegand fondurile mai conservatoare si 23% pe cele cu risc mediu. Explicatia optiunii pentru riscul mai ridicat tine in principal de varsta participantilor, in majoritate tineri, puncteaza acelasi raport.

     

    UNGARIA: Alaturi de Polonia, Ungaria este unul dintre deschizatorii de drum in materie de pensii private: pilonul II, al pensiilor obligatorii administrate privat, a fost lansat in 1998, iar pilonul III, al pensiilor facultative, a fost introdus in 1993. In octombrie 2006 existau 19 fonduri de pensii in pilonul II, in conditiile in care participarea este obligatorie pentru toti noii angajati si optionala pentru cei cu varste pana in 30 de ani. Cel mai mare fond este detinut de OTP, urmat de ING si Aegon, conform European Pensions & Investment News. La inceputul anului 2006 a mai fost introdus inca un pilon, constand in fonduri ce investesc contributiile exclusiv in actiuni cotate la Bursa de Valori ungara. Contributiile la acest tip de fonduri beneficiaza de stimulente fiscale; pana la finele anului trecut, cinci banci locale ofereau astfel de fonduri.

     

    SLOVENIA: Tara cu cel mai ridicat procent de populatie in varsta dintre noii membri ai Uniunii Europene, cu aproximativ 15% din populatie avand 65 de ani si peste acest nivel, Slovenia se bazeaza in principal pe sistemul public de pensii, chiar daca exista si alternativa privata. Motivul tine, in principal, de faptul ca pensia de stat asigura inca venituri indestulatoare, situate la circa 80% din ultimul salariu. La pilonul II, reprezentat de fonduri private, participarea este voluntara, fiind incurajata prin stimulente fiscale. Exista si un al treilea pilon, administrat de companiile de asigurari. La jumatatea anului trecut, fondurile private de pensii din Slovenia aveau in total active de aproximativ 683 de milioane de euro si circa 450.000 de membri, la o populatie totala de aproape 2 milioane de locuitori.

  • VANZATORII DE PENSII

    In perioada august-noiembrie 2007, potrivit calendarului actual, fiecare angajat cu varsta de pana la 35 de ani trebuie sa opteze pentru un fond de pensii obligatoriu administrat privat. Optional, se pot inscrie si angajatii cu varste intre 35 si 45 de ani. Contractele se pot incheia prin:

     

    AGENTI DE MARKETING: Toate companiile ce si-au anuntat interesul de a administra fonduri de pensii private anunta forte impresionante de vanzare. Estimarile vorbesc despre 100.000-150.000 de agenti de marketing autorizati sa incheie astfel de contracte.

     

    BROKERI: Pentru a putea vinde pensii obligatorii, brokerii de asigurari sunt nevoiti sa isi constituie o societate separata, cu un capital social de minim 25.000 de lei. Exista insa discutii ca prevederile actuale sa fie modificate, astfel ca intermediarii din asigurari (peste 400 la numar in prezent) sa poata distribui direct pensii private obligatorii.

     

    BANCI: Reglementarile actuale nu ar permite bancilor sa vanda pensii obligatorii. Exista totusi perspectiva ca aceasta situatie sa se schimbe, iar contractele de pensii sa poata fi incheiate si in cele mai bine de 4.500 de unitati bancare din sistem.

     

    SOCIETATI DE BROKERAJ: Asemeni brokerilor de asigurari si bancilor, ar putea fi curand incluse in sistemul de vanzare pentru pensiile private. Interesul manifestat pana in prezent de societatile de brokeraj pentru acest nou business este totusi redus.

  • BANI DIN PATRU PASI

    Daca vinde un contract de pensii private obligatorii in fiecare zi din cele patru luni de subscriere, un agent de marketing poate castiga aproape 2.500 de euro (la un comision platit de companie de 20 de euro/contract). Pentru a putea vinde pensii private exista o procedura simpla ce trebuie urmata:

     

    Pasul I: incheierea unui contract de mandat cu compania de pensii private. Pe piata vor exista, potrivit estimarilor facute de Mircea Oancea, presedintele Comisiei de Pensii Private (CSSPP), circa 9-10 administratori de pensii obligatorii;

     

    Pasul II: participarea la sesiunea de training de 1-2 zile sustinuta de compania de pensii, dupa un  program aprobat anterior de CSSPP. Dupa parcurgerea trainingului, are loc o testare a cunostintelor dobandite si este eliberata o diploma;

     

    Pasul III: dosarul viitorului agent de marketing este depus de catre companie la CSSPP pentru autorizarea ca agent de marketing pentru pensii private;

     

    Pasul IV: agentul de marketing trebuie sa se constituie in persoana fizica autorizata.

  • Cu sau fara Caru cu bere

    CONTEXTUL: Reteaua de restaurante City Grill, fondata de Dragos Petrescu, a deschis doar unitati de tip greenfield (construite de la zero), fiecare cu o investitie de cateva sute de mii de euro. Anul trecut a aparut posibilitatea lansarii unui alt brand si a unui alt tip de restaurant, Caru’ cu Bere. Numai ca investitia necesara era mult mai mare – de aproximativ 1,5 milioane de euro, deoarece era vorba de un proiect in care atat brandul, cat si spatiul respectiv aveau nevoie sa fie restaurate. Dar volumul mare al investitiei punea problema unei stopari a expansiunii City Grill.

     

    DECIZIA: Dragos Petrescu a decis sa investeasca suma de 1,5 milioane de euro in Caru’ cu Bere si in paralel sa extinda reteaua de restaurante City Grill si cea de cafenele City Café prin franciza.

     

    EFECTELE: De la deschidere, in septembrie 2006, restaurantul Caru’ cu Bere a atras venituri egale cu investitia facuta anul trecut pentru renovare si dotare – 1,5 milioane de euro.

  • STUDIU DE CAZ: Cu sau fara "Caru’ cu Bere"

    Lui Dragos Petrescu, directorul general si actionarul majoritar al Totter Prim (firma care detine lantul de restaurante City Grill din Bucuresti), i-a luat o secunda sa decida daca sa investeasca sau nu la Caru’ cu Bere atunci cand i s-a oferit ocazia.

     

    Totusi, investitia necesara era mult mai mare decat cea pentru deschiderea unui restaurant City Grill. Era o afacere brownfield, care presupune preluarea unui proiect care trebuie dezvoltat: brandul era unul de traditie, care trebuia relansat corect si targetat. „Desi era diferit fata de ceea ce facusem pana atunci, singurele emotii pe care le-am avut in timpul renovarii Carului au fost cele de ordin arhitectonic – cladirea fiind de patrimoniu -, insa nicio clipa nu am avut indoieli daca am luat o decizie buna sau nu; eram convins ca va merge excelent“, povesteste Dragos Petrescu despre momentele care au urmat semnarii contractului cu Nicolae Mircea, proprietarul Caru’ cu Bere.

     

    Renovarea si deschiderea restaurantului au facut ca in 2006 Dragos Petrescu sa nu mai aiba alte inaugurari de restaurante din lantul City Grill. „Investitia a fost destul de solicitanta, iar aceasta s-a suprapus peste faptul ca anul trecut am inceput sa ne extindem in franciza, astfel ca lantul s-a extins fara o investitie directa a noastra“, spune Petrescu. Anul trecut, celor patru restaurante din Bucuresti li s-au adaugat restaurante in franciza in Constanta si in America House (cladire de birouri din Piata Victoriei din Capitala), dar si o cafenea City Café in Oracle Tower din Bucuresti (2006), inca doua City Café in franciza fiind planificate pentru acest an in provincie.

     

    Singura cafenea aflata in proprietatea lui Petrescu este prima de acest fel pe care a deschis-o, in Charles de Gaulle Plaza si pe care o opereaza intr-un parteneriat de imagine cu Vodafone. Prima si probabil ultima, deoarece Petrescu a decis ca afacerea cu cafenele sa o extinda de acum exclusiv in franciza: „Exceptie face parteneriatul cu Vodafone, alaturi de care vom mai deschide o cafenea la Suceava si poate si altele. Insa conceptul City Café prefer sa il francizez, deoarece cafenelele sunt mult mai usor de francizat, au o reteta mult mai simpla si, in plus, nu aduc un profit la fel de mare ca un restaurant“.

     

    IntuiTia lui Petrescu a fost buna: din toamna, cand a redeschis restaurantul Caru’ cu Bere, si pana acum (asadar, cam in sase-sapte luni) restaurantul – pozitionat atat pentru luat masa zilnic, dar mai ales catre evenimente de companii, cine festive si petreceri – a atras venituri egale cu investitia facuta in prima parte a anului trecut – 1,5 milioane de euro.

     

    Pentru 2007, Petrescu estimeaza o cifra de afaceri la Caru’ cu Bere de 2,5 milioane de euro, iar planul de amortizare (in patru ani) se pare ca va fi indeplinit mai repede. Pe langa evenimente corporatiste si mese ocazionale, Caru’ cu Bere va atrage o parte importanta din venituri in acest an din nunti (36 de nunti fiind programate pentru acest sezon).

     

    Caru’ cu Bere va avea, asadar, in acest an o contributie importanta la cifra de afaceri de aproape 11 milioane de euro pe care o estimeaza actionarii Totter Prim (familia Petrescu 87% si Daniel Mischie 13%). Din acest total, 2,5 milioane ar urma sa fie aduse de Caru’ cu Bere, 4,8 milioane de euro de City Grill, 2,5 milioane de euro din afacerile francizatilor City Grill si City Café  si inca 1 milion de euro din cele doua restaurante care urmeaza sa fie deschise.

     

    Decizia de a intra intr-o afacere noua, de multe ori respinsa de multi oameni de afaceri fiindca le poate distrage atentia de la businessul de baza, a fost fericita in cazul lui Petrescu, care a mai luat si alte decizii importante pentru acest an. Prima dintre ele este achizitia de imobile in care sa deschida restaurante (pana acum toate localurile sale fiind inchiriate); prima achizitie a fost cea a cladirii in care a functionat Primaria sectorului 2, o cladire de pe strada Olari pentru care a platit 1,5 milioane de euro in luna martie si in care va deschide cel mai mare restaurant de pana acum, de 400 de locuri. Pana acum, cel mai mare restaurant din lantul City Grill este cel din centrul istoric al Capitalei, aflat exact in spatele Carului cu Bere, ceea ce permite o operare eficienta, dar il pune si in pozitia de cel mai activ investitor in zona, City Grill si Caru’ cu Bere avand impreuna peste 600 de locuri. 

     

    Alte decizii sunt intrarea pe piata de cazari, cu o pensiune la munte, pe care o va deschide in 2008, un posibil hotel boutique, pentru care vizeaza spatii tot in Bucurestiul vechi, precum si parteneriatul posibil cu Hanul lui Manuc, care ar fi o afacere atat de cazare, cat si de restaurante. Investitia estimata la Hanul lui Manuc ar fi de 10 milioane de euro, dar deja piata ii vede pe cei de la City Grill ca specialisti pe relansari de branduri de traditie, asa incat nu ar mai fi o diversificare atat de mare a afacerilor.

     

    Decizii dificil de luat au fost pentru Petrescu si inaintea Carului: poate cea mai importanta a fost despartirea de fostul partener de afaceri, Catalin Mahu (alaturi de care lansase lantul de restaurante La Mama), si intrarea pe cont propriu pe piata restaurantelor. Cei doi merg in paralel de atunci, cu doua retele de restaurante care nu concureaza exact pe acelasi segment (reteta lui Petrescu fiind orientata spre zona de business, pe cand cea a lui Mahu mai degraba spre familii).

  • Falimentul secolului

    „Am gresit cand am pierdut timpul aiurea, in controverse prostesti, in loc sa ne preocupam de starea noastra?“ „Daaaaaa!“, vom racni fericiti; dupa ce ecourile se vor stinge, vom realiza ca este ceva in neregula, ne vom foi de pe un picior pe celalalt, vom valuri, vom constientiza ca suntem multi si, ca atare, intangibili. Vom zambi prosteste si ne vom freca unii de ceilalti, multumiti.

     

    Primesc un mail cu un articol din Washington Post, despre un nou tip de faliment, caracteristic secolului XXI: Fred Wilson, un investitor din New York, a ajuns la concluzia ca este asa de in urma cu cititul mail-urilor, incat a postat pe blog ca se declara in faliment, ca isi sterge tot inbox-ul si ca o ia de la inceput. La fel ca Wilson au procedat profesori universitari, executivi din Silicon Valley sau cantaretul Moby. Sherry Turkle de la vestitul MIT (Massachusetts Institute of Technology) a cercetat relatia oamenilor cu posta electronica si a descoperit ca au aparut deja persoane care au fantasme legate de „evadarea“ din e-mail; cercetatoarea a scris si o carte pe aceasta tema, care va aparea in curand. Spune ca ar fi scris-o de doua ori mai repede (i-a luat un deceniu) daca nu ar fi avut mail. Lawrence Lessing, profesor la Stanford, s-a declarat falimentar la capitolul mail, iar corespondentii sai primesc un replay standard, in care acesta se scuza pentru lipsa de „cyber-decenta“.

     

    Nici eu nu sunt departe: o cantitate uluitoare de spam care trece de toate filtrele posibile si imposibile, o cantitate uluitoare de oferte, un numar nedefinit de chemari, anunturi, invitatii si informatii; cam cu trei sferturi din ele n-am ce face, dar imi ocupa timp si hard si imi consuma celule cenusii. Ultima moda e si mai si: mi se trimite un mail si pe urma sunt sunat, pentru verificare, confirmare si politeturi (asta imi aduce aminte de o chestie tare pe care am vazut-o la un moment dat intr-o republica ex-sovietica: vanzatoarele faceau calculele cu nou aparutele, la vremea aceea, calculatoare de buzunar, dar pe urma verificau rezultatul cu abacul).

     

    Problema mea nu este insa mail-ul.

    Pe net descopar un site al Bancii Mondiale, doingbusiness.org, ce adaposteste o harta destinata antreprenorilor, apreciind cat de favorabile se dovedesc statele lumii pentru dezvoltarea afacerilor. Greu de crezut, dar Romania si Bulgaria sunt singurele marcate „de bine“, cu verde (usor de derulat afaceri), intr-o zona impanzita cu puncte galbene (moderat) si rosii (dificil). Galbenul apare nu numai in cazul Ungariei sau Poloniei, ci chiar si in cazul Italiei, un lucru greu de crezut. Ba mai mult, verdele Romaniei este impodobit cu o steluta, pentru ca specialistii Bancii Mondiale plaseaza Romania in topul performerilor la reforme economice, pe locul doi, si pe locul sapte in topul statelor in care este cel mai usor sa incepi o noua afacere, in functie de numarul de proceduri, de timpul necesar, de costuri si de capital minim necesar. Cei de la Banca Mondiala spun ca in intervalul 2005-2006, Romania a inregistrat progrese in acordarea licentelor, in privinta legislatiei muncii, a obtinerii de imprumuturi pentru investitii, a protectiei investitorilor, a comertului exterior si in implementarea procedurilor de faliment. Romania se numara printre cele 17 state care in intervalul 2005-2006 au simplificat procesul de acordare de permise de constructie sau de licente. La capitolul transferul proprietatii, perioada a fost redusa cu 20 de zile, la 150 de zile si ocupam pozitia 33 in functie de masurile adoptate pentru protejarea investitorilor.

     

    Problema mea nu este nici reforma romaneasca.

    Citind toate cele insirate de doingbusiness.org, am avut sentimentul ca este vorba de alta tara; foarte putin timp, e adevarat. Pe urma m-am gandit ca se poate, si ca tot bla-bla-ul verde cu steluta in frunte este sustinut si sustine cresterea economica si valoarea ridicata a investitiilor, alaturi de cele cinci incredibile miliarde de euro trimise de romanii ce lucreaza in strainatate.

     

    Cu toate astea (si aici compun piesele puzzle-ului) mi se pare din ce in ce mai greu de rezistat in Romania; pur si simplu nu inteleg de ce primim atata spam, de ce nu suntem lasati in pace, sa ne bucuram de steluta verde pe care o avem in frunte, de ce suntem luati partasi, cu voie sau fara, la nesfarsitele dispute politice purtate fara nicio „socio-decenta“.

     

    Si mai ca imi vine sa ma declar falimentar, in spiritul secolului XXI: daca se poate pentru inbox, de ce nu s-ar putea si pentru outbox, prin asta intelegand nu zona mesajelor electronice de trimis, ci zona sociala, exteriorul sau cum vreti sa-i spuneti: sa refuz sa rezolv enigme cu pasarici si tigani si sa nu particip la facut si desfacut aliante. Si nu vreau si n-am nevoie sa ma intalnesc cu cineva din trei in trei luni.

     

    Cred ca astfel voi castiga si vom castiga si timp, si liniste sufleteasca si vom putea sa ne pastram si steluta aia verde din frunte.

  • Aproape superlux

    Sa iti cumperi un Ferrari, Lamborghini sau Rolls-Royce si sa-l primesti pe loc, fara sa astepti un an de zile livrarea masinii este un vis devenit realitate pentru milionarii Romaniei. Dar nu e vorba pana la urma de un superlux la mana a doua?

     

    Ati aflat pana acum din ziare sau de la emisiunile de stiri ale televiziunilor despre Luxury Car Show, adica masinile de sute de mii de euro pe care Al Roudhan Bader, un milionar kuweitian care face afaceri prin Europa, le-a adus in hala fostului magazin Metro Otopeni, unde saptamana trecuta a avut loc Luxury Car Show.

     

    Probabil ca ati citit deja si despre cele cateva Aston Martin sau Lamborghini despre care kuweitianul spune ca si-au gasit deja un proprietar pe meleagurile noastre.

     

    Achizitia unei masini scumpe direct de pe standul expozantului nu mai este de mult o noutate, aproape toate automobilele cu preturi de peste 100.000-200.000 de euro ajungand imediat dupa fiecare editie a saloanelor din Capitala nu in show-room-urile importatorilor, ci in garajul de la subsolul vilelor unor milionari romani.

     

    Poate cel mai la indemana exemplu este cel al patronului unui grup de constructii din centrul tarii, nu mai conteaza numele, care dupa ce a vazut modelul Rolls-Royce Phantom adus in premiera in Romania la Salonul Auto de la Bucuresti din 2005 i-a cerut importatorului marcii sa il duca din hangarele Romaero, unde avea loc evenimentul, direct la garajul sau. Nu mai avea rabdare sa comande o masina care i-ar fi venit peste cateva luni…

     

    La fel de sugestiv este cazul unora dintre afaceristii implicati in fotbal, precum patronul clubului Steaua, Gigi Becali, pe care nevoia imediata a unei masini de superlux l-a determinat chiar sa apeleze un Maybach cu ceva kilometri la bord.

     

    De altfel, fotbalistii si in general oamenii de afaceri implicati in acest sport (proprietari de cluburi, presedinti, conducatori) sunt printre cei mai mari amatori si posesori de masini de lux si superlux „cu livrare imediata“.

     

    Pe de alta parte statisticile indica o crestere cu mult peste medie a vanzarilor de masini de 100.000-200.000 de euro pe care le-au facut importatorii de masini din Romania in ultimii ani, iar pentru acest an sunt anuntate intrarile oficiale ale marcilor Lamborghini, Bentley sau Ferrari. Ar fi si cazul, avand in vedere ca potrivit statisticilor, sunt aproape o suta de Bentley, Ferrari, Lamborghini si Rolls-Royce deja inmatriculate in Romania. Ceea ce i-a manat insa pe reprezentantii acestor marci de superlux in Romania nu este insa neaparat parcul (tot mai) mare de astfel de bijuterii care au nevoie de service (iar service-ul este cea mai profitabila activitate din domeniul auto, nu vanzarea de masini…). Nici macar grija de a fi cat mai aproape de casele proprietarilor de masini din Romania, care pana acum isi faceau reviziile periodice tocmai la Viena sau München, ci mai degraba speranta.

     

    Speranta ca afaceristii romani, deveniti odata cu aderarea oameni de afaceri, vor invata sa pretuiasca ideea de lux.

     

    Practic, noii milionari romani incep sa fie interesati nu doar de modul cum sunt priviti de membrii comunitatii locale de afaceri, cat mai ales de partenerii externi.

     

    Multi dintre ei au invatat deja importanta unui ceas de cateva zeci de mii de euro care luceste pe sub maneca unui costum de calitate, fiind simptomatic cazul unui om de afaceri care a asteptat doi ani sa ii fie livrat un ceas de cateva sute de mii de euro facut pe comanda de una dintre firmele de profil din strainatate.

     

    Chiar daca hainele sunt nevoiti sa si le cumpare in continuare de la Milano sau Paris, exista acum in Romania restaurante precum Heritage – autopromovat ca fiind „cel mai luxos restaurant din sud-estul Europei“. In plus, goana dupa conacele boieresti  si palatele reintrate in circuitul pietei imobiliare ar trebui sa arate o data in plus ca gusturile sunt pe cale sa se schimbe.

     

    Iar locul afaceristului sa fie luat de omul de afaceri care a inteles esenta luxului – personalizare si exclusivitate.

     

    Achizitia unui masini de jumatate de milion de euro sau chiar mai mult intr-o echipare mai mult sau mai putin standard sau, eventual, una echipata dupa gustul lui Al Roudhan Bader ar fi ca un fel de superlux de mana a doua.

     

    Dar cine poate sa condamne un astfel de personaj, a carui avere a crescut peste noapte si de cele mai multe ori prin contracte cu statul sau participarea la licitatii cu castigatori stabiliti dinainte?

     

    Cum poate astepta sase luni sau un an de zile sa ii vina o masina de „doar“ cateva sute de mii de euro? Ce mai conteaza ce culoare are cusatura de la tapiterie – Rolls-Royce sa fie!

  • Butelii de la Petrom

    Cu un an in urma, in primavara anului 2006, printr-o achizitie si prin cumulul mai multor pachete de actiuni detinute, Petrom devenea lider de piata pe sectorul distributiei de combustibili pentru avioane. In acest an, tot printr-o achizitie si tot dupa ce va astepta ceva timp avizul concurentei, Petrom va deveni lider pe piata de GPL.

     

    Romania era una dintre cele mai importante tinte in cadrul tranzactiei pe care compania franceza Rubis a semnat-o in luna martie a acestui an, prin care cumpara toate afacerile de GPL detinute de grupul Shell in Cehia, Spania, Elvetia, Germania, Romania si Bulgaria. Toate aceste divizii ale Shell insemnau, la un loc, afaceri de 180 de milioane de euro, pe care Rubis ar fi platit 90 de milioane de euro. Diviziile din Romania si Elvetia erau cu atat mai interesante pentru compania franceza cu cat in aceste tari Rubis ar fi devenit lider de piata.

     

    Cumpararea depindea insa de exercitarea dreptului de preemptiune pe care, in cazul Shell Gas Romania, si-l putea exercita actionarul minoritar Petrom (Shell Gas Romania fiind infiintata in 1996 ca societate mixta Shell-Petrom). Lucru care, de altfel, s-a si intamplat cu doua saptamani in urma, cand Petrom nu a rezistat sa lase altcuiva pozitia de lider pe o piata estimata pentru acest an la 400 mil. dolari. Saptamana trecuta, tranzactia a fost incheiata, iar Petrom a preluat pachetul majoritar de actiuni al Shell Gas Romania.

     

    Shell Gas Romania are o cota de piata de aproximativ 35%, iar Petrom are 17% pe piata de butelii si 2% pe autogaz, activand pe aceasta piata cu distributie in jumatate din reteaua sa de benzinarii. Asadar, prin propria cota de piata si prin cea care i se va adauga odata ce va deveni actionar 100% al afacerii de GPL cladite de Shell in Romania, Petrom va avea o cota de piata situata aproape de 50%. Pozitia va fi intarita de actiunile (e drept, putine) pe care Petrom le detine si la Butan Gas, companie detinuta de omul de afaceri Iosif Constantin Dragan. O data cu cota de piata crescuta din afacerile Shell, Petrom va dobandi si suprematia pe piata de transport GPL pe calea ferata. Transgaz Services, care este si furnizor de propan din import, are actionariatul impartit intre Petrom (20%), Shell Gas (60%) si alti actionari minoritari.

     

    Dat fiind ca Petrom ar putea avea (bineinteles, dupa avizul pe care il asteapta de la Consiliul Concurentei) jumatate din piata, cealalta jumatate va fi impartita intre trei companii: Butan Gas (cu o cifra de afaceri de 50 mil. dolari in 2006 si o cota de piata de aproximativ 21%), Crimbo Gas (companie a familiei Borcea, care controleaza sub 10% din piata de GPL) si Rompetrol Gas. Aceasta din urma a fost infiintata dupa ce Rompetrol a castigat 10% din piata de GPL prin distributie in propriile benzinarii si a atins anul trecut afaceri de 39 mil. dolari. Decizia de infiintare a unei companii de sine statatoare a venit pe fondul unei cresteri importante a pietei de autogaz anul trecut, chiar daca la capitolul butelii piata a cam scazut. Consumul de autogaz, care a crescut semnificativ in ultimii trei ani, este estimat sa creasca regulat in anii urmatori, cu aproximativ 10% pe an, conform estimarilor Rompetrol Gas.

     

    Dintr-o piata a GPL care se va apropia anul urmator de 400 de milioane de euro, Rompetrol detine deocamdata 10%, dar planurile de investitii arata dorinta de a prinde o cota mai buna de piata. Rompetrol Gas construieste acum doua noi terminale de GPL la Bacau si Arad (pe langa cel existent deja la Petromidia), cu o investitie de aproximativ 20 de milioane de dolari. Intentia este acoperirea cu autogaz a Moldovei si a Banatului. Iar cand acestea vor fi gata, adica undeva la sfarsitul lui 2007, Rompetrol Gas vrea sa intre pe piata cu skid-uri (rezervoare de autogaz) de 10.000 si 15.000 de litri (cele actuale au 5.000 de litri), din doua motive: autonomie mult mai mare si faptul ca in weekend substantele periculoase nu pot fi transportate.

     

    Cu siguranta insa ca, dupa ce Concurenta isi va da avizul, si Petrom va face pasi pentru a-si consolida pozitia pe aceasta piata. Dar, mai ales, pentru a-si pastra suprematia pe inca o piata care, dupa estimari, in curand nu va mai fi deloc de nisa.

  • Petrom plus Shell

    Prin inglobarea afacerilor ridicate in ultimii zece ani de Shell pe piata de GPL, Petrom va deveni lider detasat pe segmentul de butelii.

     

    CE INSEAMNA GPL. Afacerea de GPL in Romania inseamna trei segmente: butelii, autogaz (combustibil pentru auto) si propan (recipienti de mic vrac pentru mica industrie, incalzire).

     

    CE AVEA PETROM. Era prezent pe piata prin propriile activitati de profil (17% cota de piata pe segmentul butelii), cu 20% din Transgaz Services (transport de GPL pe calea ferata si import de propan), 6,07% din Butan Gas si 44,47% din Shell Gas Romania.

     

    CE AVEA SHELL. Opera prin intermediul a doua companii, Shell Gas România si Transgaz Services. Prima a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de peste 65 mil. euro, cu 4% mai mult decât in 2005, si un profit net de 5,2 mil. euro, in crestere cu 18% fata de anul anterior.

  • Cine are o Romanie mai mare?

    Una dintre cele mai frecvente practici discursive ale politicienilor nostri este interpretarea sondajelor si a rezultatelor proceselor electorale. Pe langa faptul ca autoritatea epistemica le lipseste, cea mai evidenta caracteristica este interpretarea categorica.  Numai propriile generalizari pripite sunt veridice.

     

    Or, atat sondajele, cat si momentele electorale nu sunt realitati, ci doar fotografii ale unor momente mai mult sau mai putin fericite din viata partidelor/politicienilor. Premisa de la care se porneste, in spiritul regulilor jocului, este ca ponderea electorala se modifica in timp, sub actiunea actorilor. Altfel, ierarhiile nu s-ar schimba si jocul nu ar mai avea niciun sens. Prima interpretare pe care actorii o pot da rezultatelor sondajelor este (sau ar trebui sa fie) personala: cum cresc sau cum ma mentin sus in sondaje. Bineinteles, scaderea cotei adversarilor este o constanta, dar nu este singurul mod de actiune politica.

     

    Dupa alegeri/sondaje, actorii incep sa isi apere propriile procente, incercand sa le dezumfle pe ale adversarilor. In linii mari, practica nu este condamnabila, atata vreme cat nu sfideaza evidentele si regulile jocului. Recent, rezultatele referendumului au prilejuit discutii despre cat de reprezentative si de legitime au fost rezultatele votului, avand in vedere gradul scazut de participare la scrutin. In aceasta lumina, Traian Basescu nu poate invoca victoria populara in urma acestei consultari. Matematic, promotorii acestei idei au dreptate. 10.166.037 (zece milioane) de cetateni romani au considerat ca prezentarea in fata urnelor nu este o prioritate. Numai 8.135.272 s-au decis sa voteze si numai 6.059.315 au considerat ca presedintele suspendat trebuie sa se intoarca la Cotroceni. Aproape 30% din populatia Romaniei. In linia criticilor, Traian Basescu vorbeste numai in numele Romaniei lui. Consecinta logica este ca mai avem o Romanie – de 1/9 din cetatenii cu drept de vot. Care, in virtutea aceluiasi rationament, este reprezentata de adversarii lui Traian Basescu (deci Traian Basescu are o Romanie mult mai mare).

     

    A cui este insa cea mai Romanie, cea de 60% care nu voteaza? Pentru ca daca presedintele nu are legitimitatea de a vorbi decat in numele Romaniei sale, iar oponentii sai se inghesuie pe Romania lor mai mica, atunci inseamna ca cineva (necunoscut inca, poate chiar Romania de 60% se reprezinta pe sine) este legitim in Romania mai mare si mai concentrata. Si daca tot vorbim de legitimitati si de  reprezentari, sa mai desemnam cateva Romanii. Romania de 3.372.019 de minori (mai mare decat Romania „da“ la referendum“) de cine este reprezentata -mai ales ca nici ea nu voteaza? Romania cetatenilor lipsiti de drepturi electorale (in urma unei pedepse judecatoresti) are si ea dreptul la reprezentare, chiar daca este lipsita de dreptul de vot? Romania rezidentilor straini (multi chiar cetateni europeni, ca si romanii), Romania minoritatilor nereprezentate in parlament (ele, desi mai numeroase decat altele, nu sunt „istorice“ si nu sunt reprezentate special, chiar daca minoritatea araba sau chineza sunt mai numeroase decat cea ruteana, bunaoara) sunt mai mici, dar sunt si ele Romanii.

     

    Morala: nu conteaza cat de mare e Romania, important e cum o reprezinti.