BusinessMagazin

Blog

  • China – tap ispasitor sau Sputnik?

    Acum, ca am avut niste alegeri care au clarificat ce tara e mai importanta in influentarea politicii SUA in 2006 – Irakul -, am ajuns sa vizitez tara care are cele mai mari sanse sa influenteze politica SUA in 2008: China.

     

    Razboiul civil din Partidul Republican, la care urmeaza sa fiti martori, va fi in intregime despre Irak – pe cine sa se dea vina si cum sa se faca retragerea inainte ca problema asta sa distruga inca si mai multi candidati republicani in 2008. Dar urmatorul razboi civil dintre democrati va fi despre China.

     

    Inca mai cred ca, atunci cand se va scrie istoria acestei epoci, trendul pe care istoricii il vor cita drept cel mai semnificativ nu va fi cel legat de 11 septembrie si invazia americana in Afganistan si Irak. Ci de cresterea Chinei si a Indiei. Cum se va adapta lumea la aceste puteri in ascensiune si cum gestioneaza America oportunitatile si provocarile care decurg de aici reprezinta cel mai important trend global de urmarit. 

     

    Este intr-adevar impresionant sa vezi cladirile uriase care se ridica in Shanghai sau cand te uiti la lume cu ochi de ne-american. Kishore Mahbubani, decanul Scolii de Poli-tici Publice „Lee Kuan Yew“ din Singapore, imi spunea zilele trecute ca Asia acum „este cel mai optimist loc din lume“. Aici, mai ales in India si China, a scapat de saracie mai multa lume si mai repede decat in orice alt moment din istoria lumii – iar ca urmare, spune el, mai multi oameni din Asia decat oriunde altundeva in lume „se trezesc in fiecare dimineata siguri ca maine va fi mai bine decat ieri“. Doar ca optimismul unei persoane poate avea ca revers salariul plafonat al alteia. Si de asta, democratii nostri si China se vor bate cu siguranta cap in cap. Concentrarea echipei Bush pe Irak si pe terorism, cuplata cu pierderea controlului democratilor in ambele camere ale Congresului, a tinut relatiile SUA-China departe de prima pagina a ziarelor si intr-un relativ echilibru in timpul anilor de mandat ai lui George Bush jr. Doua lucruri vor schimba insa situatia. Primul este recastigarea de catre democrati a controlului atat in Camera Reprezentantilor, cat si in Senat – tractati de politicieni ca Nancy Pelosi, care a adoptat de mult o linie dura fata de China atat in privinta economiei, cat si a drepturilor omului, si Sherrod Brown, proaspat ales senator de Ohio, care vine la Washington cu invataturi puternic protectioniste dintr-un stat care a pierdut mii de locuri de munca in favoarea asiaticilor.

     

    Celalalt factor este starea de spirit reflectata intr-o analiza din 2 noiembrie din Financial Times sub titlul: „Clasa de mijloc tensionata: De ce americanii obisnuiti nu au parte de beneficiile cresterii“. Tehnologia si globalizarea aplatizeaza terenul economic mondial, permitand mult mai multor natiuni in curs de dezvoltare sa concureze pentru slujbe – fie de birou, fie in fabrici – rezervate odinioara lumii dezvoltate. Acesta este un motiv pentru care cresterea salariilor pentru lucratorul mediu american nu a tinut pasul cu cresterea productivitatii si a PIB.

     

    „Economistii numesc acest fenomen stagnarea salariului mijlociu“, nota Financial Times. „Masurarea salariului mijlociu da cea mai buna imagine asupra a ce se intampla cu veniturile clasei de mijloc, pentru ca, spre deosebire de salariul mediu pe economie, salariile celor din clasa de mijloc nu sunt trase in sus de castigurile de la varf. E ca in banc: Bill Gates intra intr-un bar si, in medie, toti de acolo devin milionari. Dar venitul mijlociu nu se schimba.“

     

    Multi americani au inceput sa priceapa in ultima vreme bancul, si acesta e un motiv pentru care, cu Congresul condus de democrati, e posibil sa vedem un avant brusc al legislatiei protectioniste, mai multe critici la adresa Wal-Mart, o incetinire a cresterii comertului liber si din ce in ce mai multe solicitari de actiuni punitive impotriva Chinei daca aceasta nu-si reduce excedentul comercial – care a urcat pana la un nou record in octombrie. China, cu alte cuvinte, va intra inevitabil in centrul politicii americane, pentru ca ea concentreaza problemele economice cu care se confrunta lucratorii americani in secolul 21. Marea intrebare pentru mine este cum vor folosi presedintele Bush si Congresul democrat China – ca pe un tap ispasitor sau ca pe un Sputnik? O vor folosi ca pe o scuza de a evita sa abordeze treburile dificile, pentru ca pana la urma tot China e de vina pentru tot, sau ca pe un pretext pentru a lansa tara in cursa – asa cum America a facut dupa ce URSS i-a luat-o inainte in cursa spatiala si a lansat satelitul Sputnik – si a face acele schimbari in sistemul de sanatate, de pensii, in drepturile de asistenta sociala si in sistemul de educatie continua, pentru a oferi clasei de mijloc americane cele mai bune instrumente de a o face sa prospere?

     

    Multa istorie se va scrie in jurul acestui raspuns, pentru ca daca oamenii nu simt ca au mijloacele sa evolueze intr-o lume fara ziduri, atunci presiunea de a ridica ziduri, in special impotriva Chinei, va creste constant.

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 6 decembrie al BUSINESS Magazin

    Traducerea si adaptarea de Mihai Mitrica

  • Buncarul virtual

    Ca sa nu riste sa-si piarda afacerea in caz de dezastru, marile companii din strainatate isi incredinteaza baza de date cate unui furnizor de servicii care detine un „buncar“ de date. La noi insa, companiile prefera mai degraba sa adopte solutii interne. De ce?

     

    Furnizorii romani de astfel de servicii de prezervare a datelor (data center) nu au capatat suficienta maturitate pentru a convinge o banca sau un furnizor de telefonie mobila sa le incredinteze datele critice. Inainte de toate, in Romania nu exista companii al caror business principal sa fie centrele de date. Majoritatea furnizorilor sunt axati pe o alta afacere (de obicei comunicatii), orientarea catre data center-uri reprezentand o diversi-ficare. De fapt, cifrele vorbesc de la sine: piata „buncarelor“ de date este evaluata de specialisti la circa trei milioane de euro.

     

    Desi mic, business-ul buncarelor de date incepe sa se contureze si in Romania. „In ultimii ani, companiile locale care detin centre de date au investit in aceste servicii, iar asta se vede: centrele au din ce in ce mai multe dotari asemanatoare cu marile centre din tarile dezvoltate“, este de parere Calin Rosu, corporate sales manager la operatorul de comunicatii RCS & RDS, care ofera si servicii de centru de date. „La noi in tara, structura ofertelor de centre de date este determinata de volumul pietei locale si de modul oarecum atipic in care se vinde accesul la Internet“, adauga Rosu.

     

    Potentialul pietei este insa in crestere. Pana acum, principala bariera pe piata buncarelor de date o reprezenta perceptia managerilor IT din companiile client ca ar sca-pa de sub control un server pe care il instaleaza intr-un centru de date. „Acum insa, companiile pentru care un server este vital in desfasurarea activitatii incep sa realizeze necesitatea utilizarii serviciilor de data center si sa studieze posibilitatea de a opta pentru externalizarea acestor servicii la un fur-nizor specializat“, crede Rosu. „Deocamdata insa, piata se afla intr-un stadiu de inceput din acest punct de vedere.“

     

    Principalii furnizori ai serviciilor de data center sunt operatorii de comunicatii UPC Astral, RCS & RDS, Romtelecom, whole-saler-ul de Internet GTS Telecom, Equant – furnizor de date in special pentru companii din sectorul financiar-bancar. Acestia pun la dispozitie un buncar de date prin care asigura protectia informatiilor stocate pe servere impotriva incendiilor, a inundatiilor, a cutremurelor si a accesului persoanelor neautorizate. Un buncar de date reprezinta un spatiu securizat unde sunt plasate servere de date. Acestea pot stoca datele esentiale ale unei companii, precum baza de clienti, documentele corporatiste confidentiale, rapoarte sau orice alte informatii considerate de companie cu nivel ridicat de importanta, precum si aplicatii web. Accesul la aceste date este permis numai prin intermediul unei adrese IP rezervate integral de compania care isi tine datele in respectivul buncar. Practic, daca adresa IP a computerului de unde se incearca accesarea datelor de pe serverele dintr-un centru de date nu corespunde cu adresa rezervata de compania careia ii apartin datele de pe server, accesul e imposibil. Asa se asigura securitatea datelor din punctul de vedere al confidentialitatii, furnizorul de servicii obligandu-se sa asigure companiei accesul exclusiv la date, iar siguranta fizica a acestora depinde de siguranta cladirii in care sunt stocate serverele de date.

     

    Administratorii de centre de date trebuie sa ofere clientilor garantii privind rezistenta cladirii la cutremur, protectie impotriva incendiilor si generatoare de energie independente, sa monitorizeze in permanenta serverele, sa ofere asistenta tehnica si sa garanteze ca accesul in buncare nu e permis decat personalului autorizat.

     

    In aceste conditii, de ce nu s-a dezvoltat inca piata? Primul raspuns tine de faptul ca investitia unei companii care vrea sa intre pe aceasta piata este deocamdata prea mare pentru a putea fi amortizata intr-un timp rezonabil. Lucian Bila, directorul de vanzari al Ines Group, crede ca pentru un data cen-ter de dimensiuni medii, investitia initiala se cifreaza la circa 150.000 de euro – fara a lua in calcul si costurile cu partea de real estate. Suma este investita strict in infrastructura buncarului, in personal tehnic specializat si in solutiile de securitate a datelor. Iar companiile de mari dimensiuni, care au o baza de clienti de ordinul milioanelor si care au po-sibilitatea, financiar vorbind, sa plateasca un furnizor pentru a-i pastra datele in siguranta, au nevoie de un numar mai mare de servere pentru a-si pastra toate datele. Investitia este ridicata, iar tarifele pe care le poate absorbi piata se afla la un nivel scazut.

     

    In al doilea rand, este vorba de concurenta reprezentata de furnizorii de data center din Statele Unite, unde preturile sunt la jumatate fata de cele practicate de furnizorii romani. De exemplu, in vreme ce in Romania inchirierea unui server dedicat, unde sa fie stocate informatiile unei singure companii, in functie de necesitati, costa 200 de euro pe luna, o companie din SUA ofera acelasi serviciu la 100 de dolari pe luna. Tarifele variaza in functie de volumul de date stocat pe server si de traficul de date. „Pe aceasta piata, in SUA, totul este mult mai ieftin. Tehnologia este mai ieftina, conditiile de finantare pentru echipamente sunt mai bune. La aceasta se adauga dimensiunile mari ale pietei americane“, mai spune Bila.

     

    Pentru a-si putea stoca bazele de date pe un server din SUA, companiile romanesti trebuie sa contacteze direct furnizorii de servicii de data center de acolo, intrucat acestia nu au reprezentante pe piata autohtona. Ca atare, este si foarte greu de aflat ce companii apeleaza la o astfel de solutie, mai ales ca majoritatea companiilor romanesti mari prefera sa pastreze confidentialitatea solutiei pe care o utilizeaza.

     

    Pe de alta parte, marii jucatori din industria autohtona a telecomunicatiilor sau financiar-bancara, cei ce au cea mai mare nevoie sa-si securizeze bazele de date, prefera sa scoata din buzunar acesti bani pentru propriul lor buncar de date, stiind astfel ca au totul sub control, decat sa se lase pe mana altor companii. Spre exemplu, BCR si-a facut propriul buncar de date la Brasov, model care se pare ca este copiat si de alte banci mari. Mai exact, BCR a facut o copie a tuturor datelor digitale pe care le detine, pe care a trimis-o la Brasov, urmand sa o actualizeze in permanenta. De ce Brasov? „Orasele sunt situate pe zone seismice diferite si in caz de cutremur nu pot fi afectate simultan“, a fost una dintre explicatiile administratorului de proiect din cadrul BCR, Viorel Popa. Aseza-rea centrului a fost gandita strategic, pentru ca, in caz de cutremur, de incendiu sau de inundatie, cel putin una dintre bazele de date ale bancii ar trebui sa ramana neatinsa de dezastru. „La Brasov avem si facilitati locale si dispunem de personal calificat, iar zona este inclusa si in planul de aparare civila, fapt care a contribuit la decizia companiei pentru acest amplasament“, a mai spus Popa.

     

    „Este mult mai sigur sa ne replicam baza de date in alta parte, in raport cu metoda pe care o aplicam inainte, respectiv salvarea locala a datelor“, sustine administratorul de proiect al BCR. „Inainte, baza principala de date era in Bucuresti, insa copia ei era impartita pe bucatele si stocata in zone diferite din tara, fapt care presupunea cheltuieli in plus“, explica Popa.

     

    La fel procedeaza si operatorul de telefonie mobila Vodafone, care are ca masura de siguranta un plan de asigurare a continuitatii serviciului – Business Continuity Planning (BCP). Solutia Vodafone este un program intern care stabileste strategiile si mijloacele de actiune ale companiei pentru salvarea datelor importante. Pentru ca in cazul unui cutremur, de pilda, sa se poata restabili serviciile intr-un timp cat mai scurt, compania trebuie sa-si faca insa in permanenta un backup al bazelor de date intr-un astfel de centru de date, backup care se poate face automat, din server sau de catre companie, prin retea.

     

    „BCP este pregatit si actualizat de catre o echipa de lucru din cadrul companiei, in urma unei analize de riscuri caracteristice tarii noastre, cu scopul minimizarii impactului unui dezastru in reteaua Vodafone“, afirma Marian Pantazescu, senior director network operations in cadrul Vodafone Romania. Prin urmare, planul Vodafone este adaptat in permanenta la modificarile care apar in arhitectura retelei. Pentru cazuri de de-zastru exista echipe de interventie pregatite sa actioneze pentru refacerea traficului, iar compania are contracte de asistenta cu principalii furnizori de echipamente si companii de transport, ca sa poata repara cat mai repede defectiuni tehnice.

     

    Solutia Vodafone sau cea a BCR nu sunt unice in tara. Orice mare companie isi poate crea un model similar de securitate a datelor, in functie de necesitati. Mai greu este insa pentru companiile medii si mici. Unele prefera sa apeleze la un furnizor de servicii de centre de date, atata vreme cat costurile s-ar ridica asa la cel mult cateva sute de dolari pe luna, decat sa investeasca 150.000 de euro in propriul buncar de date. Exista si companii care nu isi pun problema securitatii datelor si care, in mod evident, ar fi cele mai afectate de un eventual dezastru.

     

    Sustinute, prin urmare, doar de clientii cu putere financiara medie, afacerile cu centre de date raman insuficient de profitabile pentru a rezista singure pe piata. „In continuare, serviciile de data center nu pot fi un business de sine statator in Romania“, afirma Lucian Bila. „O companie trebuie sa aiba un alt business central in jurul caruia sa poata dezvolta si servicii de data center. In niciun caz nu poate porni de la zero cu acest gen de servicii“, adauga directorul de vanzari al Ines Group. Serviciile de data center reprezinta mai putin de 10% din cifra de afaceri a companiei, care in 2005 a fost de cinci milioane de euro.

     

    Ines Group, afacere controlata de antreprenorul Silviu Sabau, a inceput sa ofere ser-vicii de data center in primavara lui 2003, buncarul IT al companiei fiind amplasat in propria cladire. De ce au vrut sa-si faca si un centru de date? Explicatia directorului de vanzari al companiei a fost faptul ca „ar fi fost pacat sa nu profitam de situatia de a ne construi cladirea de la zero, cheltuiala in plus pentru un buncar de date fiind mai mica decat daca l-am fi construit separat“.

     

    Insa introducerea noilor servicii a reprezentat doar o diversificare a activitatii, Ines fiind consacrat ca furnizor de Internet. Data center-ul nu a fost singura diversificare, avand in vedere ca anul acesta compania a lansat in premiera pentru Romania servicii de televiziune digitala (IPTV).

     

    In ceea ce priveste Romtelecom, la randul sau furnizor de servicii de centre de date, reprezentantii companiei sustin ca afacerea respectiva, dezvoltata sub brandul CyberHost, este profitabila, dar ca este prematur sa faca o estimare cu privire la incasarile din acest segment, avand in vedere ca serviciul a fost lansat abia in luna mai a acestui an. Compania are doua buncare de date, cu o suprafata totala de 900 mp, construite pe acelasi principiu al repartizarii riscului adoptat si de BCR – unul la Bucuresti, iar celalalt in Brasov.

     

    Concluzia ar fi ca piata centrelor de date ramane incipienta, ramanand sa se dezvolte nu atat pe seama marilor companii, care adopta solutii proprii de securizare a datelor, cat pe seama firmelor care nu-si permit sa-si dezvolte propriile buncare. Cat despre furnizori, semnul clar ca piata e inca mica tine de faptul ca aceste afaceri nu aduc suficient castig incat sa intretina o companie specializata pe astfel de servicii. Si e greu de spus care ar fi orizontul de timp in care o astfel de specializare ar putea sa apara.

  • Sa curga berea pe TV

    Companiile din industria berii au investit 164 de milioane de euro in publicitate in primele zece luni ale anului, in crestere cu peste 18% fata de anul precedent, conform datelor Alfa Cont Mediatrack.

     

    Valoarea se refera la rate card-urile (tarifele de lista) si nu ia in calcul discounturile oferite in general de catre diferitele suporturi media. In realitate investitiile nete in publicitate sunt cu mult mai reduse.

     

    Chiar si in conditiile in care principalii jucatori si-au marit bugetele de promovare pe fondul derularii Cupei Mondiale din Germania, berea a fost depasita ca nivel al investitiilor de telefonia mobila, cu aproape 200 de milioane de euro in primele zece luni ale anului. Dintre berari, compania Brau Union (care detine marcile Heineken, Gösser, Schlossgold, Silva, Ciuc, Golden Bräu, Bucegi, Gambrinus, Harghita sau Hategana) a cheltuit cel mai mult – aproape 50 de milioane de euro, fata de doar 32 de milioane de euro in aceeasi perioada din 2005, conform informatiilor Alfa Cont.

     

    Pe locurile urmatoare s-au aflat Ursus Breweries, cu peste 40 de milioane de euro investiti in publicitate in primele zece luni ale anului, fata de 35 de milioane de euro anul precedent si Interbrew, cu 35 de milioane de euro (fata de 32,5 milioane de euro in urma cu un an). Ca pondere in volumul total al bugetelor de publicitate, berea a reprezentat mai putin de 6%.

     

    Numarul inserturilor publicitare a crescut la randul sau in primele zece luni ale anului fata de aceeasi perioada din 2005, de la mai putin de 78.500 la aproape 93.000 de spoturi. Conform principalilor jucatori din domeniu, piata berii din Romania este estimata la circa 600 de milioane de euro. Pentru acest an estimarile vizeaza o crestere cu aproximativ 14% in volum, pana la 16 mil. hectolitri si cu pana la 20% in valoare. Producatorii locali de bere asteapta o crestere a pietei si in urmatorii ani, consumul din Romania urmand sa se apropie de media inregistrata la nivel european.     

  • IN THE SPOTLIGHT

    IDEEA: Parasutist

    CLIENT: Coca-Cola HBC

    BRAND: Sprite

    AGENTIE: McCann Erickson

    CANALE: TV

     

    Seria spoturilor Sprite continua in linia cu care ne-a obisnuit brandul: sporturi extreme si multa autoironie. Responsabilii bran-dului au pozitionat Sprite ca marca destinata unui public-tinta tanar, in plaja de varsta 16 – 25 de ani, pasionat de aventura si de noutate si receptiv la umor. De data aceasta, eroul spotului e un parasutist aterizat intr-un copac. Solutia la indemana e un telefon la hotline-ul Sprite. Doar ca la celalalt capat al firului, in loc de ajutor, primeste incurajari („tu esti mai puternic decat durerea!“). Spotul a fost regizat de Radu Muntean si produs de casa Reload Film. De altfel, Muntean este cel care l-a distribuit in rolul celui care raspunde la telefonul parasutistului pe actorul Ion Sapdaru, recent premiat pentru rolul sau din filmul lui Corneliu Porumboiu, „A fost sau n-a fost?“. Pe langa varianta de 35 de secunde, mai exista si una de 15 secunde; in amandoua este comunicat numarul de infoline 0750Sprite, care este unul real si care functioneaza deja din luna octombrie. Noul spot se difuzeaza in perioada 27 octombrie – 28 decembrie.

  • Dual-dual-core

    Producatorii de procesoare promit ca peste 10 ani vom avea in carcasa laptopului chiar si 80 de procesoare. Totusi, se pune intrebarea daca si cele patru care pot incapea astazi sunt intr-adevar necesare.

     

    Daca pretul platit pentru un autoturism cu performante tehnice similare cu cele ale unui model de acum cativa ani ar fi scazut in acelasi ritm in care au scazut preturile procesoarelor din perspectiva raportului pret/performanta, astazi am putea cumpara un Rolls Royce cu 17 dolari. Iar daca pretul unei aeronave Boeing ar fi urmat acelasi traseu si, mai mult, ar fi corespuns ca nivel de crestere a eficientei energetice cu ritmul in care a crescut economia de energie consumata de cele mai noi procesoare, azi ne-am putea cumpara un avion de pasageri cu 500 de dolari si am traversa cu el Atlanticul, consumand doar cativa litri de kerosen.

     

    Cele doua comparatii de mai sus sunt folosite de Intel pentru a descrie intr-un mod mai accesibil transformarile prin care trece tehnologia de fabricatie a procesoarelor. Ele se refera la cele doua aspecte importante pentru un cumparator de putere de calcul: pretul platit in raport cu performanta obtinuta si rata eficientizarii consumului de energie al procesoarelor.

     

    La fel de interesant este faptul ca toata aceasta evolutie a puterii de procesare se incadreaza perfect intr-un tipar: de mai mult de jumatate de secol, la fiecare 18 luni, puterea de procesare a calculatoarelor se dubleaza. Observatia a fost facuta empiric in 1965 de catre Gordon Moore, unul dintre cofondatorii Intel, in momentul cand lucra la realizarea unei prezentari despre ritmul de lansare a procesoarelor. Observatia a fost numita „legea lui Moore“. Recent ar fi existat o sansa ca legea sa fie incalcata, pentru ca arhitectura construirii unui procesor nu ar mai fi permis evolutia puterii de procesare in acelasi ritm daca nu ar fi aparut tehnologia „multicore“ – practic, folosirea aceleiasi pastile de siliciu pentru a integra mai multe procesoare.

     

    Intel si AMD, cei mai mari producatori de procesoare la nivel mondial si rivali traditionali, au introdus deja cipurile dual-core. Dupa ce Intel a insistat pe ideea ca procesorul quadcore lansat saptamana trecuta, inclusiv in Romania, este primul de acest fel din lume, AMD a anuntat ca va lansa la inceputul anului viitor un procesor similar, dar primul care va avea intr-adevar o arhitectura quadcore. In mediile informaticienilor exista deja termenul de „quadrophenia“, care descrie tensiunea intre cei doi concurenti principali, Intel si AMD, de a lansa primii versiuni de procesoare cu cat mai multe nuclee.

     

    In paranteza fie spus, cipul Intel este acum compus practic din doua procesoare dual-core alaturate si nu din patru procesoare independente. Dar urmeaza alte lansari. „Aceste patru procesoare si evenimentul de azi sunt doar inceputul, un pas in ceea ce inseamna multicore. Vor exista procesoare cu 16 nuclee sau chiar 80 intr-un viitor nu prea indepartat“, spunea Irinel Burloiu, business development manager al Intel, cu ocazia lansarii in Romania a noului procesor.

     

    Se naste insa intrebarea daca mai exista aceeasi nevoie de crestere a puterii de procesoare ca in trecut. Nu s-a ajuns cumva la o limita dincolo de care tehnologia respecta mecanic legea lui Moore, fara a urma o nevoie reala a consumatorilor? Mai ales ca preturile celor patru modele de procesoare, cu numele Intel Core 2 Quad, oscileaza intre 455 de dolari si 1.172 de dolari pentru comenzi de 1.000 de bucati. Oficial nu exista informatii despre numarul de procesoare de ultima generatie ce urmeaza sa fie produse. In presa internationala circula totusi zvonul, atribuit unui oficial al Intel, ca procentul de procesoare cu patru nuclee din numarul total al celor ce urmeaza sa fie produse este de numai 3%. Aceasta in conditiile in care analistii de la IDC  prognozeaza ca vanzarile de calculatoare vor ramane anul viitor la acelasi nivel ca in 2006, respectiv de 230 de milioane de unitati in toata lumea.

     

    De ce ar avea nevoie un utilizator obisnuit de un procesor cu doua, patru sau opt nuclee? Un raspuns ar putea fi: pentru multitasking. Daca se lucreaza in paralel in mai multe aplicatii, un procesor clasic se va ocupa pe rand de fiecare dintre ele. Cu noile generatii de procesoare, multitasking-ul devine o realitate, fiecare dintre nuclee putandu-se ocupa de un anumit program.

     

    Dar mai apare o problema. Pentru ca programele software sa se poata bucura de avantajele vitezei superioare pe care o ofera procesoarele cu mai multe nuclee, trebuie sa fie scrise special pentru acestea. Or, acum, lipsa programelor scrise special pentru procesoare dual sau quadcore este un important argument pentru a nu cumpara inca produsele din generatia noua ale Intel sau AMD.

     

    „Procesoarele quadcore lansate acum nu sunt pentru mass-market, sunt pentru entuziastii care vor totul de calculatorul lor“, explica Irinel Burloiu de la Intel.

     

    Cu alte cuvinte, mai devreme sau mai tarziu, programatorii vor fi nevoiti pana la urma sa-si adapteze produsele software la nivelul de tehnologizare de sub carcasa PC-ului. Designul bazat pe conceptul mai multor procesoare intr-unul singur este cel mai probabil curentul care se va pastra pentru cel putin 10 ani de-acum incolo, sustin atat Intel, cat si AMD. In 2007, ambele companii vor avea in oferta procesoare cu patru nuclee. Intel ar putea chiar lansa procesorul cu 8 nuclee, nu mai tarziu de 2008, spun surse din companie, citate de presa internationala.

     

    „Trebuie sa corelezi lansarile de hardware cu cele de software“, spune Phil Hester, chief technology officer al AMD. „In orice caz, trecerea catre un procesor dual-core este deja un raspuns bun pentru multe aplicatii software.“ Lansarile viitoare de cipuri ar putea  avea chiar fiecare dintre nuclee specializat pentru un anumit tip de sarcini, cum ar fi editare video, browsing web sau aplicatii de securitate a sistemului.

     

    Totusi, alaturarea mai multor procesoare in acelasi suport este doar prima dintre problemele de rezolvat pentru producatorii de hardware si software in aceasta „noua era“, cum o numea coordonatorul operatiunilor Intel din Romania.

     

    Chiar si cel mai puternic procesor din lume va trebui sa ia o pauza daca viteza cu care primeste informatiile de la memoria RAM nu tine pasul cu puterea lui de procesare. Iar problema se acutizeaza pe masura ce creste numarul procesoarelor.

     

    Pentru a ne imagina cum creste puterea de calcul a unui PC, putem sa ne gandim la scenariul in care pe o masina este adaugat un motor suplimentar. Puterea va creste, dar nu se va dubla si nu va deveni de doua ori mai eficienta. Producatorii de procesoare au parte de aceeasi realitate. Pentru a beneficia intr-adevar de plusul de putere adaugat, tot designul calculatorului si toate piesele trebuie schimbate. Iar aici sunt incluse si programele software.

     

    Eficienta din punctul de vedere al consumului de energie este un alt motiv de grija pentru producatorii de procesoare. Producatorii de PC-uri vor sa mentina consumul de curent electric la un nivel acceptabil, iar dublarea capacitatii de procesare sa nu insemne si o dublare a consumului. Cei vizati nu sunt utilizatorii casnici, la care un consum suplimentar de 50 de wati este insignifiant, ci marile companii care au sute sau mii de calculatoare si la care factura la electricitate se poate majora semnificativ. Companii din domeniul Internetului, ca Google, Yahoo! sau Microsoft, au centre de zeci de mii de servere, iar cea mai noua tendinta este de a le construi chiar in apropierea centralelor nucleare, pentru a reduce costurile legate de transportul energiei electrice.

     

    O modalitate de reducere a consumului de energie este folosirea doar a unuia sau a doua nuclee din procesor, daca o aplicatie nu solicita mai multa putere de calcul. Este totodata si o modalitate de a reduce nivelul zgomotului facut de un sistem si care depinde direct de dimensiunile lui.

     

    Si mai apare o chestiune. Chiar daca programatorii de software vor incepe sa scrie doar programe facute special pentru mai multe procesoare, anumite aplicatii si-au atins deja limitele. Mai multe procesoare ajuta, de exemplu, la prelucrarea unei imagini cu Adobe Photoshop, dar nu vor ajuta semnificativ programele de editare video. Ca sa nu mai spunem ca unele din cele mai populare programe, cele din suita Office a Microsoft, bunaoara, nici macar nu vor simti trecerea in „era cea noua“. Asta bineinteles daca nu cumva noua generatie de software a Microsoft va fi mai pretentioasa.

  • Java devine open source

    Rugata si somata de multi ani sa puna platforma Java in regim open source, compania Sun a facut acum pasul cel mare. Surpriza nu a fost miscarea propriu-zisa, ci faptul ca licenta aleasa a fost GPL.

     

    Daca recentul acord de colaborare dintre companiile Microsoft si Novell in privinta interoperabilitatii dintre Windows si Linux a fost primit cu raceala de comunitatea open source, stirea care anunta ca Sun a pus intreaga platforma Java sub regim free software a starnit entuziasm. Desigur, un rol important in conturarea celor doua reactii diametral opuse il are si atitudinea comunitatii in privinta celor doua companii. Microsoft a fost (si inca este) un adversar al softului liber si orice implicare a sa in acest domeniu este privita cu suspiciune sau chiar cu ostilitate. Mai mult chiar, atitudinea negativa s-a rasfrant si asupra Novell, macar pentru faptul ca prin termenii intelegerii a legitimat patentele software, un veritabil mar al discordiei in disputa dintre softul proprietar si softul liber. In schimb, Sun este un declarat sustinator al miscarii open source si una dintre firmele care a contribuit masiv la largirea bazei de software open source, prin suita de birotica StarOffice (baza proiectului OpenOffice) si sistemul de operare Solaris.

     

    Insa „liberalizarea“ platformei Java este extrem de importanta nu doar pentru miscarea open source, ci si pentru industria IT in ansamblu, iar principalul motiv este cat se poate de simplu: Java este elementul software cel mai raspandit de pe intreaga planeta. Cele aproape 4 miliarde de echipamente care ruleaza Java reprezinta mai mult decat numarul instalarilor de Windows, Linux, Solaris si MacOS la un loc. Gasim Java intr-o gama extrem de diversa de aparate, de la cartele inteligente (smartcards) pana la sisteme industriale, de la telefoane mobile (peste 80% ruleaza Java) pana la aparatura medicala. Mai trebuie amintit in acest context ca, desi dezvoltata si controlata de Sun, tehnologia Java a reunit contributii din intreaga industrie si, de fapt, codul sursa a fost disponibil de multi ani. Asa cum toti utilizatorii de computere stiu, softul de baza (compilatorul si masina virtuala) a putut fi descarcat gratuit de oricine. Si atunci care este noutatea?

     

    In primul rand, „open source“ inseamna mult mai mult decat disponibilitatea codului sursa si caracterul gratuit. Este vorba de posibilitatea comunitatii de a contribui la dezvoltarea si ameliorarea proiectului, precum si de dreptul de a redistribui programul. De altfel, atat voci cu autoritate din miscarea open source (Richard Stallman si Eric Raymond, de pilda), cat si din industria IT (in frunte cu IBM) au cerut de multa vreme firmei Sun sa puna Java sub regim open source, raspunsul celor de la Sun fiind mereu ca analizeaza aceasta posibilitate. Surpriza este insa ca licenta aleasa de Sun nu este cea folosita pentru StarOffice si Solaris (CDDL – Community Development and Distribution License), ci chiar GPL versiunea 2. Este important de notat ca GPL (General Public License) este cea mai „ortodoxa“ licenta open source, cea care defineste notiunea de „free software“ (in sensul original, conceput de Richard Stallman si Free Software Foundation).

     

    Exista cateva motive pentru care Sun a ales GPL, iar primul este cat se poate de clar: deoarece nucleul Linux este sub aceeasi licenta, distribuitorii de GNU/Linux (acesta este de fapt numele sistemului de operare) vor putea sa distribuie Java fara niciun fel de restrictie. Pe de alta parte, cea mai mare parte a comunitatii open source agreeaza aceasta modalitate de licentiere, iar Sun spera sa atraga astfel un sprijin semnificativ pentru dezvoltarea platformei. In fine, caracterul „viral“ al licentei (orice soft care foloseste cod licentiat GPL trebuie sa fie la randul sau licentiat GPL) va sustine standardul deja impus. Acest aspect a starnit iritarea celor de la IBM, care lucrau deja de mai multa vreme impreuna cu Apache la o versiune open source a platformei Java (proiectul Harmony), sub o licenta Apache. Acum, sustinatorii proiectului Harmony vor fi pusi in fata unei alegeri dificile: vor continua independent sau se vor alatura celor ce lucreaza pe codul de la Sun?

     

    In fine, se mai invoca si alte motivatii pentru optiunea celor de la Sun. Desi extrem de raspandita, platforma Java nu mai are puterea de atractie pe care o exercita in urma cu cativa ani. Doua sunt amenintarile cele mai importante. Pe de-o parte vine puternic RoR (Ruby on Rails), un „cadru de lucru“ open source pentru aplicatii web care castiga tot mai multi adepti. Pe de alta parte, proiectul Mono ameninta sa aduca in lumea Unix platforma .NET de la Microsoft. Java avea nevoie de un nou impuls.

  • Cititorul de poze

    Programatorii americani au reusit sa dezvolte un soft capabil sa grupeze fotografii in functie de continutul lor si chiar sa descrie personajele care apar in poza.

     

    In primul test in afara laboratorului, programul a analizat mii de imagini disponibile public de pe site-ul Flickr.com. In 98% din cazuri, opera echipei de programatori a reusit sa identifice cel putin una dintre cate-goriile in care ar putea fi integrata fotografia.

     

    Produsul software, care nu este inca disponibil comercial, poarta denumirea de ALIPR, acronimul in limba engleza pentru „indexare lingvistica automata a fotografiilor“. Sistemul pe baza caruia functioneaza foloseste mai multe tehnici statistice pentru a analiza fiecare fotografie si a o descrie alaturandu-i o caracterizare de maxim 15 cu-vinte-cheie. Aceste cuvinte se pot referi la obiecte specifice cuprinse de obiectivul aparatului de fotografiat, ca „masina“ sau „per-soana“ sau altele mai generale, cum ar fi „peisaj“ ori „arhitectura“.

     

    Daca pentru un om, descifrarea unei fotografii este un proces natural extrem de simplu, pentru computer, care poate totusi gasi in cateva secunde un cuvant in zeci de milioane de pagini de text, pare fara  sorti de izbanda. „Sa faci un calculator sa inteleaga despre ce e o poza este una dintre cele mai dificile probleme pentru cei care studiaza inteligenta artificiala“, recunoaste Jia Li, una dintre programatoarele care au contribuit la dezvoltarea ALIPR, matematician la Pennsylvania State University. Dificultatea, explica Li, vine din faptul ca desi in lumea reala obiectele apar in trei dimensiuni, intr-o poza exista doar doua, iar siluetele nu pot fi diferentiate doar in functie de culoare sau textura aparenta a materialelor.

     

    Si pentru ca o intelegere a lumii complexe inconjuratoare ramane dincolo de posibilitatile unui simplu calculator, sunt necesari algoritmi puternici de procesare video pentru a ajuta la imitarea simtului vizual al oamenilor. Practic, sistemul nou-inventat analizeaza fotografiile pixel cu pixel si compara informatiile astfel receptionate cu o baza de date prestabilita de imagini si de cuvinte. Echipa de programatori recunoaste ca re-zultatele obtinute la analiza fotografiilor nu sunt intotdeauna cele mai corecte sau cele mai complete, dar ca este un pas important in directia buna. Un alt astfel de pas ar putea fi incercarea de a invata calculatoarele sa faca diferenta intre mirosuri. Dar o baza de date de acest fel este probabil cu mult mai greu de realizat.

  • Ma gasiti pe forumuri

    Pentru majoritatea pamantenilor exista un singur motor de cautare pe site-uri: Google. Asa ca, la fel ca in orice alta afacere, singura sansa a concurentei este gasirea unei nise neexploatate.

     

    Aceasta nisa este pentru Omgili.com cautarea rezultatelor exclusiv printre forumuri de discutii online. Si la fel ca Google, omgili.com are un algoritm, doar ca el este folosit pentru a analiza forumurile de discutii nu ca site-uri, ci ca discutii active cu titlu, subiect si raspunsuri.

     

    De multe ori cautam pe Internet o informatie la a carei intrebare a fost deja dat un raspuns. De exemplu, pentru cineva care isi cauta un furnizor de televiziune prin cablu si Internet, cautand pe Google folosind cuvantul cheie „furnizor de servicii Internet“, rezultatele vor enumera cel mai probabil site-urile oficiale ale celor mai importanti operatori, foarte multe articole din presa despre evenimente anuntate de companii sau rezultatele financiare. Dupa mai multe pagini de rezultate de acest fel, utilizatorul va gasi poate si link-uri catre forumuri de discutii unde are sansa de a afla, de la cei ce folosesc deja serviciile catorva operatori, cat de multumiti sunt in postura de clienti. Rezultatele apar la fel ca in cazul oricarui alt motor de cautare, sub forma de titlu, un extras de cateva cuvinte din site-ul de origine si link. Special este un buton la a carui apasare este deschis intr-o fereastra mai mica un preview al paginii web. Iar link-ul clasic, care conduce spre site-ul care contine subiectul cautat, este insotit de un buton prin a carui apasare se reia cautarea folosind acelasi cuvant-cheie, dar strict pe acel forum. Rubrica de cautare avansata a Omgili.com permite trierea rezultatelor in functie de cuvintele care apar in titlu, in raspunsuri sau in enuntul subiectului dezbatut pe forumuri. Acest motor de cautare diferit a fost gandit si dezvoltat de un programator software din Israel care l-a numit pastrand fiecare prima litera din mottoul serviciului, care in limba engleza este „Oh My God I Love It“.

     

    Mai mult decat un motor de cautare pe forumuri, Omgili.com este in acelasi timp un spatiu care asociaza comunitati sociale pe baza interesului pentru un anumit subiect. Daca utilizatorul e convins intr-adevar de acest serviciu, isi poate crea un cont, iar la fiecare cautare a unui subiect, in partea dreapta a ecranului, locul unde de regula apar reclamele la Google, sunt afisate grupurile de utilizatori cu interese asemanatoare.

  • Clientii luxului

    V-ati gandit vreodata, cand ati trecut pe langa un magazin de lux, de ce e gol? De ce pe Avenue Montaigne din Paris sau Fifth Avenue din New York, unde sunt puzderie de reprezentante ale marilor branduri, rar vezi un cumparator?

     

    Managerii magazinelor high-end din capitalele modei spun ca, de fapt, sunt foarte ocupati. Se pare ca angajatii trebuie sa gaseasca produse pentru clientii care au prea multe de facut ca sa mai ajunga la magazinul preferat, de care ii pot desparti chiar si mii de kilometri. De exemplu, la reprezentantele Sonya Rykiel, 50% dintre produse sunt vandute in afara magazinului. Iar Internetul nu este neaparat inclus in ecuatie. Adesea, angajatii de la Rykiel trimit pachete cu noile aparitii, haine despre care ei cred ca vor completa garderoba clientilor fideli. In caz ca este vorba despre persoane foarte importante, exista angajati care calatoresc pana in orasul unde se afla respectivii clienti si le prezinta acestora creatiile de lux, astfel incat VIP-ul sa nu fie nevoit sa puna piciorul in magazin. Managerii spun ca nici macar nu si-au cunoscut unii dintre clientii fideli. De asemenea, magazinele de lux organizeaza intalniri speciale pentru VIP-uri si clienti influenti, care pot influenta moda strazii – primii ce au parte de noile colectii. La „Billion Dollar Babes“, un eveniment cu vanzare de doua zile, organizat in mai multe orase din Statele Unite, au acces doar 600 de clienti cu statut special. Spectacolul este total. Un DJ mixeaza piese in voga, invitatii ciocnesc sampanie de lux, make-up artistii de la Giorgio Armani fac minuni, timp in care clientele trec in revista pantofii de la Jimmy Choo sau creatii ale duo-ului de australieni Sass & Blide, de pilda. Cumparatoarele au mers atat de departe, incat isi trimit chiar CV-urile pentru a fi acceptate la acest eveniment.

     

    In Romania, magazinele care vand veritabile produse de lux pot fi numarate pe degete. Totusi, piata luxului este in continua crestere, astfel ca in fiecare zi oamenii de afaceri mai achizitioneaza un ceas de zeci de mii de euro sau un costum din casmir fin.  Reprezentantii magazinului Escada Margaretha-Ley din Bucuresti spun ca aproximativ 50% din vanzari sunt realizate catre clienti fi-deli care in fiecare luna, cand sunt aduse piese noi, cumpara cateva articole. „Noi trebuie sa cunoastem preferintele fiecarui client care cumpara frecvent din magazin. De fiecare data cand apare ceva nou, potrivit cu gusturile unui client fidel, produsul respectiv este rezervat, iar clientul este anuntat“, sustine un reprezentant al magazinului. O haina de blana de la Escada poate ajunge la 463 de milioane de lei vechi, iar cine isi doreste o pereche de jeansi care sa poarte logoul exclusivist trebuie sa pregateasca pana la 80 de milioane de lei vechi. Magazinele de moda nu sunt singurele care imagineaza tehnici noi pentru atragerea clientilor amatori de lux. „Noi vindem emotii, pentru ca produsele sunt rodul creatiei individuale, au fost realizate bucata cu bucata“, spune Adrian Stoican de la magazinele Helvetansa. Firma de orologerie romano-elvetiana a fost fondata in 1994 si are in portofoliu marci precum Vacheron Constantin, Piaget sau Cartier. Stoican spune ca fiecare ceas din magazin are o istorie proprie, legata de traditia de sute de ani a casei care l-a creat, iar pasionatilor de ceasuri le place sa auda tocmai acea poveste.

     

    Totusi, momentele cu adevarat specta-culoase, care diferentiaza vanzarea unui produs de lux de cea obisnuita, sunt evenimentele speciale. Stoican spune ca maximum cinci evenimente pe an sunt suficiente. „In urma cu doi ani am inchiriat Trenul Regal pentru 30 de invitati speciali. Noua ne place sa spunem ca la masa am avut opt feluri de mancare, patru tipuri de ceasuri si patru create de bucatari“, spune Stoican, care isi aminteste ca invitatii au fost asezati la masa, au fost serviti cu aperitive, dupa care patru dintre angajatii firmei au venit cu platouri pe care erau prezentate ceasurile.

     

    Blancpain, cea mai veche manufactura de ceasuri din lume, s-a remarcat, la randul sau, prin conceptul evenimentelor organizate pentru clientii fideli. De curand, firma a organizat in Rusia, pentru 31 de pasionati de orologerie, o intalnire cu campionul mondial la sah Vladimir Kramnik. Cunoscuta fiind aplecarea rusilor pentru lux si sah, organizatorii au gandit un simultan cu cel mai bun ju-cator al lumii. Cu toate ca acesta a fost imposibil de invins, sase dintre meciuri s-au incheiat la egalitate, reusita care a creat confortul psihic necesar pentru cei chemati acolo sa asocieze placerea sahului cu aceea de a poseda ceasuri de lux.

     

    Magazinul Phylosophy de pe Calea Vic-toriei, care detine exclusivitatea pentru brandul Armani Casa, divizia de mobila a casei de moda italiene, pune la randul sau accent pe tehnica de vanzare. Irina Androne, designer la Phylosophy, spune ca niciun client nu pleaca din magazin fara sa cunoasca toate brandurile si fara sa auda povestea acestora: „Clientul este consiliat, i se pun intrebari despre cum traieste si despre cum isi doreste sa arate casa, i se prezinta tot felul de cataloage si variante de proiectare“. Clientul isi poate face o idee despre cum va arata prototipul imaginat de designeri din imaginile tridimensionale in care este conceput proiectul, realizate asemenea prezentarilor de la marile proiecte rezidentiale. „Nu facem nici o schita fara sa mergem la client acasa si fara sa masuram personal cotele“, sustine Irina Androne, care spune ca dupa ce comanda este trimisa in Italia, poate dura pana la doua luni pana cand mobila este finalizata. Androne afirma ca un apartament de doua camere mobilat exclusiv cu produse Armani Casa poate costa intre 30.000 si 70.000 de euro. „La fiecare sase luni facem o inspectie a mobilei pentru a ne asigura ca este in cea mai buna forma“, spune designerul de la Phylosophy. Pentru o casa mobilata cu articole „de firma“, vesela trebuie aleasa si ea in concordanta cu acestea. Magazinul My House din Dorobanti aduce din 2002 in Romania produse fine din portelan. Sanda Dorobantu, directorul magazinului, spune ca exista foar-te multi clienti care vin insotiti de designer pentru a-si alege vesela potrivita cu restul casei. Insa o noua tehnica ce a prins foarte bine in Vest isi face tot mai mult loc printre amatorii de portelan de lux. „Un mare procent din vanzari se realizeaza cu ajutorul lis-telor de casatorie, care sunt preferate pentru ca sunt mult mai comode“, spune ea. „Conceptul este simplu. Mirii trebuie sa faca un fel de «wish list» cu obiectele pe care si le doresc, sa o expedieze magazinului si sa-si anunte invitatii de existenta ei, iar acestora din urma nu le ramane decat sa bifeze in dreptul unui cadou“, spune Dorobantu.

     

    Magazinul vinde creatii ale marilor producatori de portelan, precum Rosenthal, Christofle sau Lalique. Rosenthal, de exemplu, a facut istorie pe piata portelanului de lux timp de peste 125 de ani si a accesorizat dineurile date de casele regale ale lumii, saloanele de la Ritz din Paris sau Four Seasons din New York. Un serviciu de la casa Versace, realizat din portelan Rosenthal cu 22 de piese, farfurii de supa, desert, de baza, sosiera, salatiera, platou si o supiera ajunge in medie la 2.860 de euro. 

     

    Pana la urma nici nu e de mirare ca magazinele sunt goale, iar accesul este limitat la adevaratii amatori de lux. Atmosfera din magazinele exclusiviste trebuie sa ii faca pe cei ce aspira sa fie membri ai elitei sa simta ca traiesc chiar ei povestea brandului pe care il aleg.

  • Sic transit

    Consemnarea insondabilei intunecimi a spiritului uman a constituit un prilej de amara ironie pentru multi autori. Poate cel mai faimos dintre ei, Gustave Flaubert, o facea cu geniu in „Dictionarul ideilor primite“, volum ce va fi inserat in faimosul „Bouvard et Pécuchet“.

     

    Mai tarziu, in 1965, Guy Bechtel si Jean-Claude Carricre definitivau o monumentala (800 de pagini) antologie a prostiei – „Dictionnaire de la betise“. Urmand modelul lor, unul dintre cei mai talentati prozatori, traducatori si jurnalisti ai momentului de la noi, Radu Paraschivescu, s-a gandit sa ofere colectiei pe care o gestioneaza la editura Humanitas – „Rasul lumii“, o noua piesa de rezistenta in forma unei antologii de perle romanesti „de rasul lumii“. Fraze cu intor-saturi sinucigase, sincope logice sau, pur si simplu, gramaticale, mostre de incultura, maieutica de Ferentari si bioetica de Glina, toate acestea au fost adunate cu migala de entomolog si dragoste pentru rasul franc, de catre un jurnalist initial preocupat doar de intocmirea cronicii sale de analiza media. Atunci cand stiva de gogomanii a prins proportii, Radu Paraschivescu a gasit de cuviinta sa insire margaritarele intre paginile unei carti, pentru ca, nu-i asa, ziarul se citeste si apoi se arunca la cos. Or, aceste mostre din genunile spiritului romanesc trebuia sa ramana. De ce? O pilda de neurmat? Un stigmat pentru cei citati?  Sau, pur si simplu, un izvor de haz pentru cei care au deja haz? Poate toate acestea, poate nimic. Ce ramane este antologia, adica un volum care, oriunde l-ai deschide, te face sa pufnesti in ras. Cei care ne imbata cu tampenia, cu megalomania sau cu umorul lor involuntar sunt politicieni, sportivi, patroni, oameni cu vizibilitate ai societatii noastre actuale, de cele mai multe ori ex-presii validate electoral ale propriei noastre neputinte de a grai corect. De la Ion Iliescu la Ulm Spineanu, cu popasurile ca un refren ale lui Gigi Becali (cel mai des citat personaj din insectarul lui Paraschivescu), tot spectrul politicii romanesti isi da rendez-vous in aceasta carte. Pentru incheiere, iata un fragment de inegalabila valoare extras din gandirea unei doamne (E. Udrea): „Tot ce se scoala deasupra nivelului marii poate fi considerat cu siguranta genial“.