BusinessMagazin

Blog

  • Fratia preturilor

    Preturile la produsele alimentare sunt mult mai mari in Serbia fata de cele din statele Uniunii Europene, desi salariile sunt incomparabil mai mici. Guvernatorul bancii centrale si ministrul sarb de finante considera ca majorarile nejustificate ale preturilor din ultima vreme au fost cauzate de „unele carteluri“ formate de producatori si comercianti, respectiv de lipsa concurentei reale pe piata.

     

    Guvernatorul Radovan Jelasic spune ca Serbia are o problema cu modul in care sunt formate preturile cu amanuntul. „Producatorii, distribuitorii si reprezentantii magazinelor cu amanuntul se aduna pentru a conveni adaosurile comerciale pentru fiecare produs“, considera Jelasic. De la 1 septembrie pretul painii s-a majorat cu 13,4%, iar scumpiri semnificative s-au consemnat si la produsele lactate. Reprezentantii celor mai mari fabrici de lactate din Serbia au motivat scumpirile prin cresterea costului de achizitie a laptelui, ca o consecinta a secetei. Diana Markovic-Bajalovic, presedintele Comisiei Concurentei, considera si ea ca majorarea preturilor cu amanuntul la paine, ulei sau lapte este o consecinta a unui „anumit nivel de manipulare sau abuz“. In ciuda recentelor scumpiri, economistii cred ca rata inflatiei din Serbia nu va scapa de sub control in acest an. Inflatia de 1,2% din luna august este pusa pe seama cresterii preturilor produselor agricole, din cauza secetei.

  • Este euro o prioritate?

    Ungaria ar putea adopta euro in 2011 sau 2012, insa intrebarea pe care o lanseaza Andras Simor, guvernatorul bancii centrale, este daca trecerea la moneda unica europeana reprezinta o prioritate pentru tara.

     

    La o conferinta organizata de Camera Americana de Comert, Simor a spus ca in urmatoarele 6-12 luni ar trebui sa aiba loc o dezbatere despre oportunitatea adoptarii euro, dupa care ar urma sa fie stabilita o data-tinta ferma. Desi guvernul de la Budapesta intentioneaza sa adopte cat mai repede euro, inca e neclar cand vor putea fi intrunite criteriile economice necesare pentru a face acest pas. Recent au fost introduse o serie de masuri fiscale si de crestere a preturilor la utilitati, pentru reducerea deficitului bugetar pana la 3% din PIB, de la 9,2% anul trecut. Masurile respective au dus insa la o majorare a inflatiei, la o incetinire a ritmului de crestere a economiei si la o diminuare a consumului. In opinia lui Simor, ajustarile fiscale nu sunt suficiente pentru redresarea macroeconomica, iar guvernul ar trebui sa aiba in vedere cu precadere stimularea cresterii competitivitatii mediului economic si atragerea de investitii straine.

  • Ford vrea sa cumpere si in Serbia

    Licitatia pentru privatizarea producatorului auto sarb Zastava va fi anuntata in luna decembrie. Pana in prezent si-au manifestat interesul Ford, General Motors, Fiat, compania indiana Tata si cateva firme din China.

    Mladan Dinkic, ministrul economiei, spune ca se lucreaza in prezent si la pregatirea documentatiei pentru scoaterea la privatizare a subsidiarei Zastava specializata in productia de camioane. „Pana la sfarsitul lui 2008 dorim sa gasim parteneri strategici importanti pentru ambele companii”, a declarat Dinkic. In opinia lui, Serbia este gata sa ofere potentialilor investitori in industria auto conditii mai bune decat cele din alte tari din regiune. O alta licitatie aflata in derulare este cea pentru privatizarea fabricii de camioane Priboj, unde singura companie care a cumparat documentatia este producatorul ceh Tatra. In acest caz, Dinkic a precizat ca au fost oferite conditii speciale privind participarea la privatizare, urmarind asigurarea supravietuirii productiei interne de camioane.

  • SHIMON GALON DESPRE….

    CONCURENTA: „E foarte bine pentru piata de real estate ca vin dezvoltatori foarte seriosi care stiu sa faca proiecte cum trebuie, care sa realizeze cladiri de calitate buna. Vor avea probleme dezvoltatorii care vor sa stoarca lamaia cat mai tare“.


    VIITOR: „Peste vreo 5-7 ani vom asista la demolarea primului bloc ceausist, Dupa ce nu vor mai fi terenuri libere in Bucuresti…“.


    ROMANIA VS. ISRAEL: „Potentialul pe care il are Romania este de sute de ori mai mare decat cel al Israelului, nu se poate face comparatie. Prin potential inteleg resurse umane, bogatie, terenuri, tot ce exista pe lume. De ce nu e Romania ca Israelul? In primul rand, lipsesc 50 de ani de creare a unei societati care sa aprecieze ceea ce realizeaza omul. Mai apoi, romanul se trezeste dimineata si nu se gandeste cum sa faca o treaba mai buna, ci cum sa fie bogat in aceeasi zi“.


    PASIUNI: „Calatoriile si fotografia. Am un Fuji 9500. Am ramas credincios marcii japoneze si pentru calitatea produselor, dar si din spirit practic, pentru ca aveam accesoriile necesare. Cel mai frumos loc pe care     l-am vizitat este Torres del Paine, un parc national chilian, o regiune salbatica, cu munti si lacuri glaciare“.

  • PROIECTE GTC IN ROMANIA

    Globe Trade Center (GTC) este unul dintre cei mai importanti dezvoltatori imobiliari din Europa Centrala si de Est. Principalul actionar este o divizie a grupului Kardan, originar din Israel, care a mai controlat Omniasig (vanduta in 2005 grupului Vienna Insurance Group) si detine inca 50% din Omniasig Life, precum si firmele de servicii financiare TBI Leasing si TBI Credit.

     

    BIROURI: GTC lucreaza acum la constructia unui complex de birouri in Piata Presei Libere – City Gate – si a unei cladiri de clasa B in Pipera.


    REZIDENTIAL    : In Romania, GTC are in lucru ansambluri rezidentiale ce totalizeaza 370.000 mp. Doua dintre acestea sunt realizate in parteneriat cu un fond administrat de Deutsche Bank – Rose Garden (in zona Colentina) si Felicity (in Baneasa). Acestora li se adauga Jasmine Park si Green Dream, ambele situate in nordul Capitalei, plus inca un proiect din care GTC detine 66,7% langa Scoala Americana.


    COMERCIAL    : GTC va incepe constructia unui mall de sase hectare – Galleria – in nordul Bucurestiului si lucreaza la un lant de centre comerciale de dimensiuni mai mici in orase din provincie.

  • Cadouri electorale

    Ministrul polonez al finantelor si cel al economiei s-au opus deciziei guvernului de a majora salariul minim pentru anul viitor cu 50 de euro, pana la nivelul de 295 de euro. Potrivit ministrului economiei, salariul minim ar trebui sa urce cu doar 26 de euro pentru a nu dezechilibra piata muncii.

     

    Decizia guvernului, rezultata in urma negocierilor cu sindicatul Solidaritatea, vine pe fondul apropierii alegerilor anticipate din Polonia din luna octombrie. Atat analistii, cat si opozitia au acuzat guvernul ca masura de majorare a salariului minim a fost luata pentru atragerea unui numar mai mare de voturi. Potrivit calculelor efectuate de cotidianul Rzeczpospolita, costurile suportate de angajatori in urma acestei decizii vor fi anul viitor de 230 de milioane de euro. Asociatiile patronale au avertizat ca o majorare brusca a salariului minim va avea un efect dezastruos pentru microintreprinderile din domeniul rural, unde lucreaza 200.000 de persoane. Adam Ambroziak, reprezentantul Confederatiei Angajatorilor Polonezi, apreciaza ca o crestere a salariului minim cu 10% ar putea avea ca efect o majorare a ratei somajului cu 4%. Alti angajatori considera ca majorarea salariului minim ar trebui insotita de diminuarea obligatiilor fiscale ale patronilor.

  • <a href="http://www.businessmagazin.ro/Top_500_Companii.xls" target="_blank" class="lnknegru">Lista completa a celor mai mari 500 de companii</a>

     

  • Enfants de la Patrie

    Fuziunea Suez-Gaz de France, anuntata la inceputul lunii, a reaprins discutiile despre nationalismul practicat de pilonii UE in propriile economii, in contradictie cu liberalismul pe care il pretind atunci cand merg, spre exemplu, sa cumpere ceva de la vecini. Franta, in special, dovedeste ca nu se poate tine departe de masa la care se iau deciziile in economie, chiar daca asta inseamna sa se puna de-a curmezisul intregii constructii europene.

     

    Pe frantuzeste, parabola lui Dinu Patriciu despre „25% dintr-un pepene care este mult mai mult decat 100% dintr-un mar“ suna cam asa: „40% din GDF si Suez e mai bine decat 70 sau 80% din GDF“ si il are ca autor pe premierul francez François Fillon. Fillon calcula astfel saptamana trecuta cu cat se alege Franta in urma acordului de principiu privind fuziunea dintre cele doua companii de utilitati: cea privata franco-belgiana Suez si Gaz de France (GDF), detinuta de statul francez. In urma fuziunii, statul francez va renunta la 80% dintr-o companie – GDF – cu o capitalizare bursiera de 36 de miliarde de euro, in schimbul preluarii controlului a circa 40% dintr-un gigant de utilitati in valoare de 70 de miliarde de euro.

     

    Daca aritmetica ar arata ca Parisul a iesit putin pe minus, geopolitica vine si da peste cap toate calculele, pentru ca, de fapt, de acum inainte Palatul Elysée va controla toate deciziile de la varful celui de-al doilea producator de energie din Franta si al celui mai mare importator si cumparator de gaze naturale din Europa. „Chestiunile energetice sunt atat de strategice, incat niciun stat nu-si poate pierde interesul pentru ele“, a zis viitorul CEO al GDF Suez, Gérard Mestrallet, lasand sa se inteleaga cum va arata mecanismul luarii deciziilor in interiorul noului grup. Iar Parisul iubeste cu pasiune domeniile strategice ale economiei pe care le-a protejat asiduu in timpul privatizarilor de la sfarsitul anilor ’80 si mijlocul anilor ’90, dar si dupa, cand vreun investitor din afara – sa zicem PepsiCo – jinduia la smantana din iaurturile Danone, spre exemplu.

     

    Prin fuziunea celor doua companii din domeniul utilitatilor, Franta isi poate asuma astfel doua locuri pe podiumul celor mai mari furnizori de energie electrica din lume, intrucat noul grup, GDF Suez, va intra direct pe locul al treilea, dupa Électricité de France (EDF) si germanul E.ON. Iar intr-o lume in care energia a devenit sinonima cu puterea politica, inlocuind pozitia arsenalului nuclear din timpul Razboiului Rece, fuziunea GDF-Suez ii confirma Parisului un al patrulea as in partida de poker cu energie la care Rusia invita Europa tot mai des: pe langa EDF (care are o importanta componenta de energie nucleara), Franta mai detine un operator de energie atomica, Areva, si un operator in domeniul produselor petroliere, Total.

     

    Si sa nu uitam ca Franta mai are si un presedinte-jucator extrem de activ si care a dovedit, in cele putin peste 100 de zile de cand a preluat mandatul, ca stie ce sa faca cu jucariile care ii cad in mana. Nicolas Sarkozy a fost, de altfel, personajul-cheie al negocierilor cu principalii actionari ai Suez – un miliardar belgian si cei doi directori francezi de la Areva si de la banca Crédit Agricole -, negocieri pe care le-a dus intr-un weekend de la sfarsitul lui august. E drept, a fost ajutat si de timp, pentru ca – desi problema fuziunii s-a pus public inca din februarie 2006 – la sfarsitul acestei luni ar fi expirat perioada de gratie acordata de Uniunea Europeana pentru luarea unei decizii.

     

    Acordul de principiu privind nasterea GDF Suez a venit astfel chiar la timp pentru a sublinia pozitia Frantei fata de anuntatele masuri de liberalizare a pietei de energie pe care Comisia Europeana a anuntat ca le va prezenta pe 19 septembrie. Alaturi de Germania, Franta este cel mai aprig opozant al aplicarii principiilor liberalismului economic la piata de energie. Pe hartie, piata europeana s-a liberalizat deja pentru consumatorii industriali inca din iulie 2004 si pentru cei casnici din iulie 2007; in practica, tocmai pentru ca „succesele“ au ramas numai pe hartie, Comisia Europeana s-a vazut nevoita sa pregateasca un nou set de directive si norme pentru a-i obliga pe cei mai incapatanati sa se conformeze.

     

    „Motorul franco-german“ al Uniunii Europene se caleaza mai ales cand vine vorba de „separarea efectiva a activitatilor de distributie de operatiunile retelelor“. Cele doua economii puternic etatiste au „liberalizat“ pana acum piata intr-o maniera proprie, restrictiva, lasand loc doar pentru unul, cel mult doi jucatori mari – puternic influentati de stat – care au si monopolul retelelor de distributie. In aceste conditii, oricine mai vrea un loc la masa trebuie sa se roage sa fie primit pe conductele si firele celor mari care, dupa cum e lesne de inchipuit, au treburi mai importante decat sa-si stimuleze concurenta. Franta si Germania vor fi insa nevoite sa faca fata Marii Britanii – campioana liberalismului in economie -, Danemarcei si Olandei, care au anuntat ca vor sprijini fara concesii masurile antimonopol pe care le va propune comisarul european pentru concurenta, Neelie Kroes.

     

    Daca pe 19 septembrie, noul grup ar putea afla ca Bruxellesul il vrea mai suplu, cu o companie separata de distributie si o alta de productie, la fel de curand s-ar putea sa apara si probleme din partea propriilor actionari. Acordul de principiu la care s-a ajuns la sfarsitul lunii august ar trebui aprobat si de restul detinatorilor de actiuni Suez (tranzactionat pe bursa in proportie de peste 70%), pentru ca fuziunea sa se poata produce in calendarul deja stabilit, pana la jumatatea anului viitor. Unii experti avertizeaza ca, asa cum se intampla in cazul logodnelor lungi care arareori se transforma in casnicii fericite, unii actionari ai Suez ar putea sa nu fie de acord sa-si cedeze puterea de decizie unui presedinte, oricat de activ ar fi si decis sa repuna Franta pe harta marilor jucatori strategici ai lumii. Nemultumirea actionarilor Suez ar putea fi amplificata de paritatea la care li se vor preschimba participatiile in actiuni ale noului grup, 1 la 0,9545, adica 21 de actiuni Gaz de France pentru 22 de actiuni Suez, ceea ce va insemna ca actionarii Suez vor detine 55% din viitorul grup, in timp ce cei ai Gaz de France restul de 45%.

     

    Mai e de luat in calcul ca Suez s-a obligat, potrivit termenilor intelegerii preliminare, sa listeze la bursa componenta sa de furnizare de apa si de procesare a reziduurilor, pentru a putea crea o „uniune a egalilor“; „decizia strategica de a se specializa pe energie“, dupa cum a numit-o Sarkozy, va trebui insa aprobata si ea de actionarii obisnuiti sa stie ca participa la o companie cu activitati in furnizarea de energie, apa potabila si procesare a deseurilor. Aceasta, impreuna cu rolul determinant pe care l-a capatat statul francez in gestionarea grupului, ar putea duce, s-a spus, la scaderea pe termen scurt si mediu a actiunilor, cum de altfel s-a si intamplat in primele zile dupa anuntarea termenilor fuziunii. Ar fi oarecum de inteles o dezamagire fata de actiunile Suez, pentru ca termenii initiali ai fuziunii – o paritate 1 la 1 plus o compensatie de un euro pentru fiecare actiune Suez – le-ar fi dat investitorilor dreptul sa spere la mai mult.

     

    Insusi castigatorul absolut al acestor zile, Nicolas Sarkozy, s-ar putea trezi ca succesul de astazi se intoarce impotriva sa: pe vremea cand era ministru de finante si s-a vorbit prima data de fuziunea GDF-Suez, Sarkozy s-a angajat ca operatorul de gaze naturale controlat de stat nu se va privatiza (exista, de altfel, si o lege speciala din 2004 care cere ca statul francez sa detina cel putin 70% din capitalul GDF). In conditiile in care problemele sociale din Franta au un potential urias de rabufnire, dupa cum s-a vazut si din revolta suburbiilor de acum doi ani, lui Sarkozy ii va fi destul de greu sa explice angajatilor GDF si familiilor lor ca nu mai lucreaza la stat si ca, desi o parte dintre manetele noului grup sunt inca la Palatul Elysée, soarta lor urmeaza sa fie decisa si de constrangerile unei piete care se anunta mai concurentiala decat erau ei obisnuiti pana acum. Iar ultimele sondaje din august nu prea arata incurajator pentru Sarkozy care, desi dupa primele 100 de zile de mandat ramane la cea mai mare popularitate dupa cea a lui Charles de Gaulle, se afla in cadere cu 5% fata de luna anterioara.

     

    Pentru ca tabloul sa fie si mai complicat, noul presedinte si-a anuntat recent si intentia de a liberaliza climatul economic din Franta (o promisiune cel putin temerara, avand in vedere ca o zecime din economia franceza este detinuta partial de stat) si sa renunte la limitarea programului de lucru saptamanal de 35 de ore, limitare care i-a facut pe investitori sa se gandeasca de doua ori inainte de a angaja in Franta un francez si care a dus astazi somajul la o rata de 8%.

     

    Daca la el in tara va fi nevoit sa explice liberalizarea economica, in cancelariile europene liderul francez va fi nevoit sa faca fata acuzatiilor de „dirigisme“ – vechea meteahna protectionista a Frantei – alimentate acum de scanteia data de Suez in fuziunea cu Gaz de France. Administratia de la Paris a inceput deja sa promoveze nevoia strangerii randurilor in Europa, pentru a face fata rolului tot mai mare pe care il are, spre exemplu, Rusia in gestionarea ecuatiei energetice a UE. Aceasta nevoie, s-a spus, ar fi stat la baza grabei cu care Palatul Elysée a impins de la spate fuziunea GDF cu Suez. Sau, dupa cum spunea ministrul francez pentru afaceri europene, Jean-Pierre Jouyet, „important este ca Europa sa-si apere propriile interese. Nu e vorba despre protectionism“. La urma urmei, e o chestie de semantica.

  • GDF Suez

    Grupul nou-format GDF Suez va avea o valoare de piata de 90 de miliarde de euro, venituri totale de 72 de miliarde de euro* si va crea pana in 2013 sinergii de peste un miliard de euro anual. Estimarile apartin conducerilor celor doua companii.

    • Cel mai mare cumparator si vanzator de gaze naturale din Europa
    • Cel mai mare importator de gaz petrolier lichefiat (GPL) din Europa
    • Al doilea mare producator de energie din Franta
    • Al cincilea mare producator de energie din lume
    • Cel mai mare operator al sistemelor de distributie si transport de gaze naturale din Europa
    • Al doilea operator dupa rezervele de gaz si dupa terminalele de GPL din Europa.

    *Inclusiv cu divizia suez environment, care urmeaza sa fie listata, In valoare de 18-20 mld. Euro

  • Colorand in interiorul liniilor

    Katie Melua este o cantareata din Marea Britanie pe care am descoperit-o, marturisesc, de curand. Katie s-a lovit la un moment dat de limitele creativitatii umane, dar s-a dovedit mai creativa decat chiar creativitatea. Vin si zic ca ar fi bine sa introducem o rubrica noua in bilant, care sa cuantifice inovatia.

    In 1939 a avut loc una din primele demonstratii publice ale televiziunii, la New York, iar un ziarist faimos de la New York Times a conchis ca o asemenea nascocire nu o sa isi gasesca niciodata locul in casele americanilor. Trebuie sa stai pe un scaun, in fata unui ecran, iar familiile americane pur si simplu nu au timp pentru asta, spunea el. Pana la urma americanii si-au facut o gramada de  timp pentru a sta in fata televizorului, iar jurnalistul care nu a inteles magia imaginii nici macar nu poate fi acuzat prea tare; a fost pur si simplu victima unui complex cultural pe care nu l-a putut intelege si depasi. Opinia sa a pierit repede, fara efecte; ce te faci insa daca esti mai influent si mai puternic?

     

    Katie Melua are un cantec faimos, „Nine Million Bicycles“, lansat cam in urma cu doi ani. O strofa din cantec suna astfel: We are twelve billion light years from the edge, That’s a guess, No-one can ever say it’s true

    But I know that I will always be with you.

     

    Ceea ce, intr-o traducere nepriceputa, ar suna cam asa: „Sunt douasprezece miliarde de ani lumina pana la capatul lumii/ Asta e o aproximare/ Nimeni nu poate spune daca este asa/ Stiu insa ca o sa fiu totdeauna cu tine“.

     

    La nici doua saptamani de la aparitia cantecului, Simon Singh, scriitor si om de stiinta, a lansat un atac in The Guardian pentru versurile de mai sus, vazute drept lipsite de acuratete stiintifica si de respect fata de munca astronomilor. Disputa s-a finalizat in cadrul unei emisiuni televizate (privita, apropo, de niste oameni asezati in fata unor ecrane) unde Melua a prezentat o varianta noua a cantecului:

     

    „We are 13.7 billion light-years from the edge of the observable universe;

    That’s a good estimate with well-defined error bars

    and with the available information,

    I predict that I will always be with you“.

     

    Ceea ce, tradus la fel de neindemanatic, ar fi cam asa: „Ne aflam la 13,7 miliarde de ani lumina de capatul universului observabil/ Este o estimare buna, cu o marja de eroare corecta/ Si, prin prisma informatiilor disponibile/ Pot prezice ca voi fi totdeauna cu tine“

     

    Ceea ce e cu totul altceva, nu? Rigoare stiintifica si corectitudine, un pic de sentiment, dar numai putin; nicio comparatie cu chestia aia dulceaga de mai’nainte, care incerca sa masoare un sentiment comparandu-l cu distanta pana la capatul lumii. 

     

    Un expert in creativitate, sir Ken Robinson, vorbeste despre o separare artificiala practicata in companii: ar fi vorba de „creativi“ si de „costume“. Creativii nu se imbraca, desigur, in costume, ci vin in blugi; mai mult, creativii nu vin, ci, de cele mai multe ori, intarzie. Costumele evalueaza munca creativilor, dar se refugiaza in spatele unei bariere, al unei zone opace daca sunt pusi in situatia de a inova. Este o greseala, pentru ca toti oamenii au capabilitati creatoare, iar inovatia nu se manifesta numai in publicitate, marketing sau design, ci si in productie, servicii sau activitatile cotidiene.

     

    Tom Peters, scriitor si expert in management, povesteste istoria unui baietel care a primit „nesatisfacator“, la gradinita fiind, la desen. Parintii s-au intrebat cum este posibil ca un copil de varsta asa frageda sa primeasca un asemenea calificativ tocmai la o asemenea materie. Profesorul i-a informat ca baiatul a refuzat sa coloreze „in interiorul liniilor“, o cerinta menita sa-i demonstreze capacitatile motorii.

     

    „Este asta definitia tragediei sau nu?“, intreaba Peters retoric.

     

    Mi se pare, de-o buna bucata de vreme, ca pendulam intre superficialitatea de mai sus a educatorului de gradinita si rigoarea natanga de si mai sus a astronomului. Pacat, cred ca limitele creativitatii umane, ale inovatiei depasesc cele 13,7 milioane de ani lumina ale universului observabil si nici macar nu am o marja prea corecta. Totul e sa nu reactionam pavlovian la stimuli externi. Si sa nu cautam adapostul multimii. Si sa nu cautam refugii tehnice; spun asta pentru ca, asemenea unui ziarist american de acum aproape 70 de ani, mi-e un pic teama de ce poate face tehnica din noi. 

     

    Emotiile sunt raspunsul si leacul. In fata emotiei starnita de vocea lui Katie limitele universului ar trebui sa fie elastice. In fata importantei educarii corecte, creative, adaptabile a copiilor, capacitatile lor motrice au o importanta redusa, care tine de epoca de piatra a culturii.

     

    Primul top 100 al companiilor intocmit de revista Forbes a aparut in 1917. In 1987, 70 de ani mai tarziu, 61 de companii nu mai existau, iar din restul de 39 doar 18 firme se mentineau in primele 100. Astazi mai sunt doua, mi se pare.

     

    Restul n-au stiut sa inventeze. Au colorat in interiorul liniilor.