MIHAELA FEODOROF (EXECUTIVE COACH ŞI FONDATOR YOURWAY LIFE & COUNSELING)
În firea omului este să caute soluţia cea mai potrivită lui şi să aleagă cum acţionează. Se naşte pregătit să facă faţă oricăror situaţii, dar, grijulii din fire, adulţii pun la îndemâna copilului opţiunile lor. „Nu face aşa, uite cum îţi spun eu. Ar fi cel mai bine pentru tine să mă asculţi, eu am fost ca tine!“ Antrenarea de la primii paşi pentru a urma modelul reuşitei altora ne duce, comod şi sigur, către uniformizare. Oaia rătăcită şi răţuşca neagră sunt personaje care se evidenţiază prin diferenţele fizice şi atitudinale, cărora li se admite integrarea în comunitate după o lungă şi chinuitoare dovadă a umilinţei.
În mediul profesional ajungem în urma unui laborios parcurs educaţional la care am adăugat experienţe care să probeze că ne putem plia, adapta, armoniza. Cultura societăţii în care ne dezvoltăm îşi lasă amprenta, pe lângă, sau uneori în lipsa, valorilor familiei în care creştem. Nici mediul organizaţional nu oferă întotdeauna cadrul potrivit pentru firile independente care caută să-şi croiască drumul după măsura lor. Ce te faci însă cu diferenţa dintre potenţialul individual şi plafonul bugetelor sau schema organizatorică? Cum să depăşeşti rezultatele an de an, dacă te uiţi numai la locul limitat în care trebuie să se dezvolte resursa umană?
Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, individul este definit ca: 1) Persoană privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane; 2) Organism având o existenţă proprie şi considerat ca unitate distinctă faţă de specia din care face parte; exempla; 3) Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă faţă de toate celelalte persoane; ins; cetăţean. Fiecare dintre noi suntem caracterizaţi de percepţii şi abordări individuale care, aduse într-un grup, cresc eficienţa acestuia. Unde-s doi puterea creşte, spune o vorbă din bătrâni. Mai mult, de la inventarea managementului definit ca arta de a conduce în scopul desfăşurării eficiente a activităţilor unui grup/echipă de oameni, contextul devine din ce în ce mai anevoios pentru individualitate.
Ne place însă la nebunie să citim poveştile
de succes ale răzvrătiţilor. Ediţii ale biografiilor lui Richard Branson, Steve Jobs şi mulţi alţii sunt la vedere pe rafturile bibliotecilor de business din orice companie respectabilă. Le parcurgem ca să ne încurajăm cât să acţionăm diferit în anumite contexte, cu speranţa că demersurile noastre vor avea şi rezultate pe măsură. Că astfel o să găsim spaţiul şi persoana care să-şi asume un model de management al excelenţei individuale, în loc să fie deranjată că trebuie să facă faţă provocărilor. Vestea bună este că generaţia de tineri care se pregăteşte să bată la uşa angajatorilor este complet diferită de părinţii lor.
Credinţa mea în potenţialul lor îmi este întărită de rezultatele studiului lansat la începutul acestui an care a analizat profilurile de personalitate ale generaţiilor X, Y şi Millennials. Cum ştim deja, angajaţii de astăzi sunt mai degrabă preocupaţi de rezultatele muncii lor, cu spirit autocritic şi fac faţă destul de dificil stresului. Relativ ambiţioşi, prietenoşi şi sociabili, ei sunt caracterizaţi de prudenţă. Au fost învăţaţi să respecte regulile şi procedurile şi exercită aceste comportamente asupra celor cu care lucrează prin micromanagement şi nevoia de control. Valorile şi motivaţiile care îi susţin în demersurile lor profesionale sunt nevoia de putere şi securitate, tradiţiile şi un simţ ridicat al esteticului.
La polul opus, mi s-a confirmat, se află generaţia Millennials, născută la pragul dintre secole. Dornici să se afirme, ei tind să aleagă cu precădere printre preferinţele lor modalităţile de expresivitate artistică în care pot utiliza limbajul verbal şi corporal pentru a întruchipa personaje şi situaţii. Nu ne vom mira dacă scena li se pare un loc în care trebuie să se afle chiar dacă vorbesc despre crezurile lor.
Viitorilor angajaţi nu le este teamă să cunoască străini şi să vorbească cu încredere despre subiecte variate, în faţa unui număr restrâns de indivizi sau în faţa unei audienţe numeroase. Pentru că îşi doresc să dovedească de ce sunt în stare, se vor orienta mai degrabă către domenii profesionale pragmatice şi mai puţin către latura social–educaţională.
Ceea ce am probat prin evaluările ambelor categorii, actuali şi viitori profesionişti, susţine faptul că suntem sau nu pregătiţi, că a venit vremea autenticului care aduce plusvaloare în grupuri sau echipe. Liniaritatea şi încadrarea nu pot susţine creşterea peste limite dorită de companii. Un alt model de gestiune îşi face simţită prezenţa la nivel executiv, urmând să se rafineze prin aplicarea pe alte câteva generaţii de angajaţi. Sunt conştientă că abordând tema autenticităţii care susţine potenţialul individual nu voi închide discuţia cu acest articol. Dar întorcându-mă zi de zi la exemplele din viaţa reală, chiar merită să o împărtăşesc.
Unicitatea performanţei hrăneşte visele multora dintre noi, aşa cum de curând ne-am bucurat de reuşitele Simonei Halep sau ale junioarelor campioane mondiale la handbal. Avem multe alte exemple, dintre noi sau la nivel global, care ne amintesc de putinţa noastră. Indiferent de cadrul în care ne aflăm, alegerile pe care le facem, de la a discuta sau scrie până la acţiunea propriu-zisă, vor produce rezultate. Iar rezultatele, cum am văzut, sunt cele care contează.
Măsura reuşitei este medalia, venitul, siguranţa noastră şi a familiei, dar uleiul care întreţine angrenajul este împlinirea personală. Aceea că într-o discuţie cu tine însăţi, fără a vrea să dovedeşti nimănui nimic, ai ales ceea ce te reprezintă.