Blog

  • Fan Courier aşteaptă o treime din business din comerţul online

    Fan Courier, unul dintre cei mai importanţi jucători din piaţa locală de curierat, a închis anul trecut cu o creştere a afacerilor exprimate în moneda locală de circa 10 procente, cifra de afaceri a companiei ajungând la circa 244 milioane de lei (55 milioane de euro). Acţionarii companiei, fraţii Pătrăşcanu, afirmă că lansarea de noi servicii precum şi comenzile din mediul electronic au fost principalii factori care au impus trendul ascendent al pieţei anul trecut. De asemenea, Felix Pătrăşcanu suţine că vânzările online îşi vor continua evo­lu­ţia pozitivă din ultimii ani, iar compania pe care o conduce va înregistra o creştere a veniturilor de pe urma acestui seg­ment. Astfel, o bună parte din afacerile com­pa­niei va fi ge­nerată de comenzile transmise magazi­nelor de pe internet. “Comerţul electronic câştigă din ce în ce mai mult teren, pentru că foarte multe companii dezvoltă şi un magazin online pe lângă cel tradiţional. Vânzările online ne-au generat 20% din afaceri anul trecut, iar pentru acest an ne aşteptăm la o contribuţie de circa 30% la încasări”, a afirmat Pătrăşcanu.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

    Adrian Mihai proprietar FAN Courier

  • „Vulturul“ imobiliar Papalekas dă 5 mil. euro pe terenurile unei firme în insolvenţă

    Omul de afaceri elen Ioannis Papalekas, care şi-a legat în ultimii ani nu­mele de achiziţia unor pro­iecte imo­biliare precum City Mall (în faliment) sau Tower Center In­ter­national (în insol­ven­ţă), a mai rea­lizat o tran­zac­ţie cu proprietăţi “dis­tres­­sed”, cum­pă­rând pen­tru 5 mil. euro trei lo­­turi de teren şi două apartamente de la firma Lufin Con­struct, aflată în insolvenţă. Cel mai important ac­tiv cum­părat de Papalekas este un te­­ren de aproape 3.000 mp de pe Şo­sea­ua Nordului din Capitală, lângă He­răstrău, una din­tre cele mai scum­pe zone rezi­den­ţiale din Bucu­reşti, un­de în perioada de boom te­re­nu­rile erau evaluate şi la 3.000-4.000 de euro/mp. (10 mil. euro/3.000 mp). Acum, Papalekas a preluat cu 5 mil. euro “la pachet” şi alte două loturi – unul în Volun­tari, altul lângă bd. Theodor Pallady -, pre­cum şi două aparta­mente pe strada Fa­brica de Glu­coză de la fir­ma Lufin Con­struct care a realizat, prin­tre altele, lucrările la pro­iectul UpGround cu 600 de lo­cuinţe realizat de Papale­kas în Pipera. Lufin Construct, firmă contro­lată de omul de afa­ceri Victor Bă­descu, avea în 2009 afaceri de peste 100 mil. euro, dar doi ani mai târziu veniturile s-au redus cu aproa­pe 70%, astfel că în ianuarie 2012 con­structorul a intrat în insolvenţă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • „Cu investiţii putem ajunge la 55 km de pârtie în Sinaia, de două ori şi jumătate mai mult, iar cu zăpadă artificială sezonul de schi s-ar extinde până în mai“

    “La Sinaia cred că este cel mai bun domeniu schiabil, mi se pare îngrijit. Pârtiile sunt impecabile”, a spus Ionel Cosmin, un turist venit din Constanţa care schia pe pârtiile din Sinaia. Oraşul de pe Valea Prahovei are 22 de kilometri de pârtie, destinaţi tuturor categoriilor de schiori, de la începători la experţi. Aproape 410.000 de cartele de acces au fost cumpărate anul trecut de pasionaţii sporturilor de iarnă la instalaţiile de cablu din Predeal, Sinaia şi Buşteni, ceea ce poate fi un indicator al traficului de turişti din aceste staţiu, potrivit Teleferic Prahova, ce administrează instalaţiile de transport persoane pe cablu. “În Sinaia avem cel mai spectaculos domeniu schiabil. Există variante pentru practicarea schiului şi a snowboardului în zone neamenajate”, a afirmat Gelu Gră­dinaru, directorul general al companiei Teleferic Prahova. Firma operează două telecabine, din Sinaia la cota 1.400 şi de la cota 1.400 la cota 2.000, un telescaun de la cota 1.400 la cota 2.000, un telescaun în Valea Dorului şi un teleschi în Scândurari. De altfel, în Sinaia şi Primăria operează două instalaţii, un telescaun detaşabil cu acoperiş pe Valea Dorului şi telegondola ce operează de la cota 1.000 la cota 1.400.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Atenţia se mută din nou în Marea Britanie şi Franţa, dar victimele sunt clare: procesatorii români de carne pierd încrederea pieţelor europene

    Scandalul a continuat ieri să ia am­ploare după ce autorităţile brita­nice au făcut percheziţii la două aba­toare suspectate că ar fi im­plicate în această fraudă, iar dis­­tribuitorul francez de produse congelate Picard a retras de la vânzare două sor­ti­men­te de lasagna şi paste bolognese, ce i-au fost furnizate de fabrica Comigel din Luxem­burg. “Deja cei din Marea Britanie care luau marfă de la mine m-au anunţat că nu mai vor nimic. Ne merităm soarta”, a spus la rân­dul său şi Nicolae Ciuleac, director ge­neral şi proprietar al Carniprod Tulcea, un procesator cu afaceri estimate de 20 mil. euro anul trecut piaţa locală a cărnii, care îşi acoperea câteva procente din bu­siness din livrările de carne proce­sată în străinătate. Astfel, sub risc se află ex­por­tu­rile româneşti de carne de vită şi cal, ceea ce înseamnă o piaţă de apro­ximativ 30 milioane de euro anul trecut, potrivit calculelor ZF, făcute pe baza exporturilor la opt luni. Lipsa de credibilitate s-ar putea translata cu uşurinţă şi către alte segmente ale pieţei de export de carne în condiţiile în care acest scandal vine după ce industria a fost lovită şi în trecut de crize precum cea a gripei aviare sau cea a gripei porcine.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Financial Times, la 125 de ani de la naştere, se adresează încă „finanţistului onest şi brokerului respectabil“

    În vârstă de 125 de ani – împliniţi ieri, Financial Times este cu un an mai bătrân decât The Wall Street Journal, publicaţia cu care-şi împarte elita lumii informaţiilor de business. Prestigiosul ziar britanic îşi săr­bătoreşte un veac şi un sfert de existenţă cu o campanie totală prin care vrea să demonstreze că: “Încă suntem călăuzele businessului mondial” pe calea “prieteniei pentru finanţistul onest şi brokerul respectabil” deschisă în ianuarie 1888. Drumul a fost deschis când Londra era la apogeul puterii sale – era cel mai mare magazin, cel mai mare cum­părător şi cea mai liberă piaţă, într-un timp în care pieţele financiare creşteau şi se globalizau rapid, dar în care abundau bârfele, speculaţiile şi dezin­formările. De atunci Financial Times (FT) şi-a continuat misiunea de prieten al businessului, iar în ultimii 25 de ani a devenit o adevărată organizaţie de talie mondială. În perioada 1997-1998 FT s-a extins rapid în SUA, iar cinci mai târziu a pătruns şi pe piaţa asiatică.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • AOAR: UE îi cere numai României spargerea sistemului de căi ferate şi a celui energetic, dar Germaniei şi Franţei nu

    Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) nu este de acord cu angajamentele de privatizare asumate de Guvern prin vânzarea de pachete de acţiuni la companii importante deţinătoare de monopoluri naturale, precum Transelectrica şi Transgaz, respingând totodată şi privatizarea CFR Marfă. “AOAR a solicitat şi revine public cu cererea de a se proceda la privatizări prin creşterea capitalului companiilor vizate, prin emiterea de acţiuni noi, sprijinind în acest fel strategia investiţională a acestor companii. Conform discu­ţiilor informale avute de reprezentanţii AOAR cu delegaţia FMI din România, a rezultat că nu a fost impusă metoda de privatizare prin vânzarea unor pachete de acţiuni, soluţia de privatizare fiind o opţiune a Guvernului Ro­mâniei”, se arată într-un co­mu­nicat al asociaţiei. Tot­odată, repre­zen­tanţii oame­nilor de afaceri res­ping priva­tizarea CFR Marfă prin vânzarea pache­tului de ac­ţiuni.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Grapini: Hotelierii sunt singurii care se opun forfetarului; vrem să înlocuim un sistem inechitabil

    Federaţia Industriei Hoteliere din Ro­mânia este singura organizaţie care se opune introducerii impozitului forfetar, susţine Maria Grapini, ministrul delegat pentru IMM-uri, menţionând că nu se urmăreşte aplicarea unei taxe în plus, ci înlocuirea sistemului actual pe care îl consideră inechitabil. “Regret atitudinea omului de afaceri Radu Enache de a transmite o scrisoare deschisă, atâta timp cât a fost invitat la fiecare întâlnire cu asociaţiile din domeniu atunci când s-a dis­cu­tat despre o nouă metodă de impozitare. Din procesele-verbale care i-au fost transmise după fiecare întâlnire a grupului de lucru, ar fi tre­buit să constate că este singura federaţie care se opune. Să fie datorită faptului că «cei mari» au plătit cel mai puţin impozit pe pro­fit?”, a declarat Grapini într-un comunicat de presă.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Ungaria, elevul neascultător al FMI, a reuşit să se împrumute în dolari mai ieftin decât România

    Guvernul a strâns cu ajutorul băncilor Deutsche Bank, Goldman Sachs, Citigroup şi BNP Paribas două miliarde de dolari prin vânzarea de obligaţiuni cu scadenţa la zece ani şi 1,2 miliarde de dolari prin plasarea de titluri scadente la cinci ani, scrie Bloomberg, care citează surse apropiate tranzacţiilor. Obligaţiunile sunt denominate în dolari. Ungaria s-a finanţat astfel la un randament mediu de 4,2% pentru titlurile la cinci ani şi de 5,4% pentru cele de zece ani, potrivit calculelor Portfolio.hu. Subscrierile au fost de 12 miliarde de dolari. În cea mai recentă ieşire pe piaţa din SUA, România a atras în luna februarie a anului trecut 750 milioane de dolari prin redeschiderea unei emisiuni de obligaţiuni pe 10 ani lansate în luna ia­nuarie. Titlurile au avut un randament de 6,45%, în scădere de la 6,875%, iar oferta a fost de patru ori mai mare decât suma împrumutată. Subscrierile au to­talizat 3,2 miliarde de dolari. Aranjorii principali ai emisiunii au fost Citigroup, Deutsche Bank şi HSBC.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Obama cere pentru prima oară majorarea salariului minim pentru a „reporni“ economia

    Barack Obama a propus în discursul referitor la starea naţiunii pentru prima dată de când este preşedintele SUA majorarea salariului minim la nivel federal şi creşterea cheltuielilor cu infrastructura pentru a “reporni” cea mai mare economie a lumii. Obama şi-a făcut de asemenea prioritare lupta contra schimbării climei şi controlul armelor, scrie Financial Times. “Este obligaţia generaţiei noastre să repornim adevăratul motor de creştere al economiei americane – o clasă de mijloc înfloritoare. Chiar şi după ce am acordat scutiri fiscale, o familie care are doi copii şi care câştigă salariul minim se află încă sub pragul sărăciei, iar acest lucru nu este normal”, a afirmat Obama în cadrul primului său discurs despre Starea Naţiunii după câştigarea unui nou mandat. El a propus ca salariul minim la nivel federal să crească de la 7,25 dolari pe oră la 9 dolari pe oră, aceasta fiind o măsură care va ajuta la sti­mularea economiei. Ultima majorare a salariului minim a fost în 2009, însă creşterea s-a datorat unei legi semnate în 2007 de preşedintele de la acea vreme, George W. Bush.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Italo Romena are 20 mil. euro pentru credite în agricultură

    Banca Italo Romena, controlată de grupul italian Veneto Banca, a alocat anul acesta 20 mil. euro pentru finanţarea sectorului agricol prin credite acordate fermierilor care aşteaptă subvenţiile de la stat, dar şi prin împrumuturi standard. De exemplu, agricultorii care urmează să încaseze subvenţiile de la stat pot obţine credite pe termen scurt pentru finanţarea capitalului de lucru de până la 80% din valoarea subvenţiei. “Sectorul agricol are un potenţial de dezvoltare ridicat şi în acelaşi timp o mare nevoie de finanţare. Colaborarea cu instituţii cheie din sectorul agricol a venit, aşadar, în mod firesc”, a declarat Roberto Broggini, directorul comercial al Băncii Italo Romena. Italo Romena este un jucător de talie medie pe piaţa locală, cu un portofoliu total de credite de circa un miliard de lei, fiind specializată pe sectorul corporate. La nivelul întregului sistem bancar, creditele acordate în agricultură sunt de echivalentul a 2,7 mld. euro, respectiv numai 3% din totalul sumelor acordate şi angajamentelor asumate de bănci, potrivit datelor BNR.

    Toate stirile sunt pe zf.ro