BusinessMagazin

Blog

  • Improbabila reunire

    Desi si-au pierdut aura de „cool“ care ii inconjurain formula Suede, The Tears tot au reusit sa lanseze un album mai credibil decat stradaniile celor de la Coldplay, Keane sau Oasis

    E greu sa te intorci cu gandul la acele zile in care Suede pareau de neoprit, cand pareau sa aiba lumea intreaga la picioare. Derulati inapoi pana in 1993 si veti vedea trupa lansand albumul de debut cu cea mai rapida vanzare de la Frankie Goes to Hollywood si reusind sa plece acasa cu un Premiu Mercury. Erau britpop inainte ca britpopul in toata puterea cuvantului sa fi aparut, unul dintre semnele care prevesteau directia in care lucrurile aveau sa se indrepte pentru aproape un deceniu, luand atitudine impotriva dominatiei sound-ului american de grunge. Niste Suede foarte britanici, cu stralucirea lor murdara si ambiguitatea sexuala, au aparut nu atat ca o noutate ci mai degraba ca primele rafale ale vantului schimbarii. Pe atunci, vocalistul Suede, Bret Anderson, si chitaristul Bernard Butler erau aproape unanim numiti „Cel mai bun duo de compozitori de la Morrisey si Marr (de la The Smiths)“. Relatia lor era si ea la fel de plina de turbulente. Porniti ca o echipa inseparabila, ce purta aceleasi haine si fuma aceeasi marca de tigari aromate, s-au trezit razboindu-se in timpul inregistrarilor la albumul Dog Man Star, Butler parasind trupa inainte de finalizarea inregistrarilor. 

    Butler a lasat in urma cea mai importanta capodopera a britpop-ului. Dog Man Star ii situa pe Suede intr-o categorie separata de ceilalti grei ai britpopului. Mai ambitios, mai pretentios, mai stralucitor si mai intunecat decat orice altceva din acea perioada, albumul era o capodopera sortita esecului inca de la inceput, numai din cauza ambitiilor sale atat de mari. E coloana sonora melodramatica ce a ilustrat despartirea lui Anderson si Butler, marcand retragerea lui Anderson in propria sa lume a drogului (interpretul a fost ani de zile dependent de cocaina si heroina). Ultimele cuvinte adresate de Butler lui Anderson – aveau sa treaca noua ani pana cand cei doi aveau sa-si vorbeasca din nou – au fost, se pare, „Esti o gaura nenorocita!“. Drept pentru care vestea reunirii grupului intr-o formula noua, sub numele de The Tears, a venit ca o surpriza. 

    Suede erau provocatori. Candva Anderson spunea lucruri urate despre America si facea declaratii provocatoare cu privire la sexualitatea lor (tot Anderson este inca urmarit de propria-i declaratie zeflemitoare cum ca ar fi: „un bisexual care n-a trait niciodata o experienta homosexuala“). Prin contrast, The Tears sunt confortabil de conformisti. Se vede clar ca atuul albumului lor de debut, Here Come The Tears, lansat luna trecuta, este reprezentat de ceea ce se numeste „power-ballad“, compozitii epice, miscatoare, care te indeamna sa le canti atunci cand le asculti. Primul lor single, Refugees, intrat in top ten in Marea Britanie e pur si simplu uimitor. Cu o durata de sub trei minute, piesa va va face cu siguranta sa stati cu degetul lipit de butonul de repeat al player-ului dumneavoastra. La fel ca Fallen Idol si The Lovers, piese cu o intensitate emotionala similara, Refugees este un imn al perdantilor lumii, al ciudatilor si neadaptatilor, amintind de lucrul la care Suede excelau. 

    Desi produs de Butler, albumul e foarte asemanator cu ceea ce Suede au lansat dupa plecarea acestuia, o muzica, din pacate, produsa cu excesiv de multa grija. Atmosfera mohorata, nihilista care invaluia Dog Man Star nu mai e de gasit. Este in esenta o muzica din aceeasi matrita ca aceea a trupei Coldplay (sau a mai putin credibilului interpret si compozitor cu bujori in obrajori Keane). Simpla mentiune a numelui The Tears in aceeasi propozitie cu Coldplay e o dovada a pierderii de credibilitate pe care Anderson si Butler au suferit-o in noua formula, caci The Tears sunt prea intensi, prea afectivi si exagerat de dulci ca sa fie considerati o trupa cool ca Franz Ferdinand. 

    Versurile de tip „dezvalui tot ce simt“ ale lui Anderson sunt uneori un pic prea gretoase, prea neindemanatice, transformand comparatia cu Morrisey in ceva mai degraba rizibil. Nu e un album care sa forteze limitele, ci doar unul bun, care isi atinge scopul.  Daca The Tears par sa paleasca intrucatva prin comparatie cu Suede cei de odinioara, stau totusi bine daca-i comparam cu Coldplay si restul. 

    Sunt inca infinit mai cool decat de-alde Keane (ceea ce nu prea e deloc greu) si, cu siguranta, ies bine si din comparatia cu colegii de britpop, ca de exemplu, Oasis.  Masina Gallagher a inaintat urat in varsta, prin contrast cu vremurile glorioase ale lui „Definitely Maybe“, continuand sa se impleticeasca, lansand o muzica din ce in ce mai nesarata pentru o baza ultraloiala de fani, care s-ar ingriji ca pana si sunetele produse de Liam in timp ce trage cocaina pe nas sa ajunga number one imediat, in caz ca s-ar lansa asa ceva. Suede, pe de alta parte, si-au pastrat o mare parte din vraja pe care o exercitau candva. O revenire admirabila, ce-i va face pe vechii fani Suede sa innebuneasca de placere si care reuseste sa invinga concurenta. Ziarul The Independent deja a sugerat ca acestia ar putea fi „cea mai incitanta trupa din Marea Britanie, pentru a doua oara“. Tineti-va bine, caci Butler si Anderson s-au intors.

  • In inima furtunii

    Ratificarea Constitutiei europene a luat o pauza de reflectie. UE se afla intr-o noua criza, de data aceasta mai profunda, dupa esecul summit-ului Consiliului Euro-pean de la Bruxelles. O furtuna in care pozitia Romaniei ramane, paradoxal, solida. Gratie insa doar amanuntului ca a apucat sa aiba un contract ferm cu UE.

     

    Vineri dupa-amiaza, o cautare pe site-ul oficial al presedintiei luxemburgheze a UE oferea 14 fotografii de la prima zi a reuniunii Consiliului European de vara. In nici una dintre aceste fotografii, populate cu lideri ai tarilor europene, nu figurau presedintele sau premierul de la Bucuresti, prezenti (in premiera) la eveniment. Doar undeva, in plan secund, aparea premierul bulgar Simeon Saxe-Coburg. Asta si pentru ca subiectul extinderii UE a fost unul marginal.

     

    Principalele probleme ale Uniunii Europene: criza Constitutiei si, mai presanta, criza bugetului. In privinta Constitutiei europene, sefii statelor membre au ajuns la concluzia ca e mai intelept sa ia o pauza de reflectie. Danemarca, Irlanda si Cehia au amanat deja cu un an luarea unei decizii privind Constitutia UE, iar Luxemburgul, unde sondajele indica o crestere a numarului celor care ar spune „nu“ e pe cale sa faca la fel. In orice caz, nu va urma o renegociere a Tratatului de instituire a Constitutiei pentru Europa, procesul de ratificare va continua (Constitutia a fost aprobata de zece state membre si respinsa de doua), iar termenul pana la care acest lucru trebuie facut a fost prelungit cu un an, pana la sfarsitul lui 2007.

     

    In sine, pentru Romania acest lucru nu schimba nimic esential. Tratatul de aderare prevede ca, la data intrarii in UE, Romania va adera si la Tratatul de instituire a Constitutiei pentru Europa, daca acesta va fi ratificat de toate statele membre pana la data aderarii efective. Daca nu, ramane valabil Tratatul de la Nisa.

    Cea de a doua problema, bugetul UE pentru 2007-2013, are implicatii mai mari pentru Bucuresti. Principala complicatie a alcatuirii acestui buget este amanuntul ca acesta ar fi primul buget pentru o Uniune de 27 de state (include Bulgaria si Romania). Cheltuielile, prin urmare, sunt mai mari, iar in majoritatea statelor membre, care au de facut plati mai mari, s-a aprins beculetul.

     

    Discutiile despre cat la suta din PIB-ul Uniunii trebuie varsat in bugetul comun sunt mai vechi. Pe de o parte, sunt statele care contribuie cu sume uriase (precum Germania sau Marea Britanie) care pledeaza pentru 1% (adica aproximativ 820 de miliarde de euro). Pe de alta parte, proiectul de buget a fost gandit pentru o suma mult mai mare, corespunzatoare unui procent de 1,21% din PIB-ul pe Uniune. La initiativa presedintiei luxemburgheze, s-a ajuns, la nivelul Comisiei Europene, la un compromis: 1,06% (adica ceva peste 870 de miliarde de euro). „Daca nu vom ajunge la un compromis, Uniunea va cadea intr-o criza de durata si o paralizie, cu consecinte politice, economice si sociale pentru noi toti“, prevestea presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Chiar daca acest compromis ar fi fost acceptat, tot ramanea de acoperit diferenta de 0,15%. In caz contrar, trebuie reduse cheltuielile.

     

    O varianta ar fi renuntarea/modificarea asa-zisului „cec britanic“ (in valoare de aproximativ patru miliarde de euro). Londrei insa nu-i convine sa accepte vreo modificare a rabatului anual pe care il primeste gratie unui acord negociat pe vremea lui Margaret Thatcher (1984). Potrivit acordului, Marea Britanie nu contribuie la bugetul UE cu o suma mai mare decat cea pe care o primeste ca subventii. Rezultatul? Un echilibru bugetar pe relatia Marea Britanie – Uniunea Europeana la care celelalte state UE nu mai sunt de acord sa contribuie, mai ales ca este vorba despre una dintre cele mai prospere tari ale Uniunii.

     

    „Daca doriti renuntarea la rabatul britanic, trebuie eliminate motivele pentru care el exista“, a replicat premierul britanic Tony Blair, care a adaugat ca blocheaza adoptarea bugetului UE pe 2007-2013 pentru ca tara sa ar fi urmat sa contribuie cu 18 miliarde de euro. A fost, de altfel, momentul-cheie al reuniunii, dincolo de care este pusa in discutie insasi soarta UE, asa cum e proiectata Uniunea acum. Solutia lui Blair (care va fi, de altfel, printre prioritatile presedintiei britanice, care incepe saptamana viitoare): modificarea sistemului de finantare european, in special a Politicii Agricole Comu-ne. Este vorba, mai ales, de clauza subventiilor agricole (stabilita in 2002), care mananca 40% din bugetul Uniunii.

     

    Aici se intra pe taramul Frantei care nu vrea sa renunte la actualul sistem de subventii agricole al carui principal beneficiar este. Parisul a obtinut in urma cu trei ani o clauza prin care fermierilor francezi sa li se faca plati directe, inghetate pana in 2013. Pozitia Frantei a fost exprimata categoric de presedintele Jacques Chirac, vineri, la Bruxelles: „In opinia mea, punctul capital este de a respecta acordul din 2002 si de a nu impune, din cauza unei noi extinderi, constrangeri suplimentare asupra agricultorilor francezi“, a spus el. Practic, Chirac a conditionat acordul final al Parisului pentru formula de buget 2007-2013 de obtinerea unor clarificari privind sursa fondurilor agricole pentru Romania si Bulgaria.

     

    In lipsa acestor clarificari, francezii se tem ca vor fi buni de plata, urmand sa dea aproape 1,5 miliarde de euro pentru subventiile fermierilor romani si bulgari, in 2013. „Ne vom opune oricarei noi diminuari a ajutoarelor directe pana in 2013 din cauze determinate de aceste doua viitoare aderari“, a mai spus Chirac. El s-a simtit dator sa faca aceasta precizare dupa ce premierul luxemburghez Jean Claude Juncker spunea ca un loc la care este posibil sa se faca reduceri este tocmai politica agricola comuna. Cum nu sunt sanse ca pozitia Frantei (sau a Spaniei, alt beneficiar net al bugetului european pana in 2014) sa se inmoaie, o parte din reduceri se va face, cel mai probabil, pe seama nou-venitilor, care se bucura oricum ca sunt primiti in clubul select european.

     

    Teoretic, problema n-ar trebui sa afecteze Romania si Bulgaria. Sofia si Bucurestiul pot oricand sa invoce cifrele prevazute in Tratatul de aderare. Din pacate, acelasi Tratat vorbeste despre „posibile alocari bugetare pentru dezvoltare rurala“. Faptul ca despre sumele respective nu exista o formulare fara echivoc, fiind invocata doar posibilitatea alocarii lor, lasa tarilor UE libertatea de a taia cheltuielile la acest capitol. Este vorba de aproape 7 miliarde de euro care ar reveni pentru dezvoltare rurala. Suma e foarte mare si pe acesti bani au pus deja ochii numerosi primari din Romania care au pregatit deja proiecte de dezvoltare (numeroase comune devenite orase in ultimii ani vor sa redevina comune tocmai pentru a beneficia de aceste fonduri).

     

    Declaratiile oficialilor romani prezenti, in premiera, la summit-ul sefilor de stat si de guvern din UE, s-au axat mai putin pe problemele bugetare. Ministrul roman de externe, Mihai Razvan Ungureanu, a aratat doar jumatatea plina a paharului, si anume ca Romania va primi 30 de miliarde de euro. Carcotasilor care au spus ca, initial, era vorba de 40 de miliarde, premierul Calin Popescu-Tariceanu le-a raspuns ca „Romania nu va pierde fonduri decat in masura in care toate statele UE vor fi afectate de eventuale reduceri bugetare“. Mai important pentru Bucuresti si Sofia pare, in acest moment, sa nu resimta socul respingerii Constitutiei UE decat pe cel al crizei bugetului si sa ramana in graficul integrarii. Si sa evite clauza de salvgardare. La acest capitol, lucrurile sunt destul de clare. Caci principalul atu al Romaniei ramane, si dupa reuniunea Consiliului European de vara, faptul ca are un contract ferm cu UE.

     

    In aceste conditii, o criza in UE, precum e cea de acum, nu poate pune in pericol aderarea Romaniei ci, doar, indirect, amanarea ei cu un an. In concluziile summit-ului, Consiliul considera ca semnarea Tratatului de aderare, la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, marcheaza un pas important catre aderarea Bulgariei si a Romaniei la Uniunea Europeana : „Aceste tari vor participa acum la activitatile Consiliului European si ale organismelor sale preparatoare ca observatori activi“. Faptul ca in concluziile summit-ului se vorbeste despre UE 27, faptul ca bugetul ia in calcul cele doua tari sunt dovezi clare ca integrarea Romaniei si Bulgariei nu mai reprezinta un raspuns la intrebarea „daca ?“, ci la, eventual, „cand?“. Declaratiile favorabile ale majoritatii liderilor europeni reprezinta, de asemenea, atuuri politice cu care liderii de la Sofia si Bucuresti s-au intors acasa.

     

    Iar acasa, principala ingrijorare tine de capacitatea Bucurestiului de a-si indeplini obligatiile. In ciuda promisiunilor si autoincurajarilor („Sunt sigur ca avem capacitatea de a respecta angajamentele pe care ni le-am asumat la incheierea negocierilor“, a declarat premierul Tariceanu) timpul e scurt si problemele multe. Sunt cele sapte capitole mentionate in scrisoarea de avertizare (impozitarea, drepturile de proprietate intelectuala, agricultura, achizitiile publice, aspecte juridice legate de lupta contra coruptiei, mediul si concurenta) si, mai ales, nevoia ca toate lucrurile care par OK pe hartie sa se transpuna in realitate.

     

    O problema despre care inca nu se vorbeste, decat neoficial, este aceea ca Tratatul de aderare sa fie intr-adevar ratificat de toate statele membre UE. Dincolo de declaratiile mai mult sau mai putin amabile, ceea ce in urma cu doua luni parea doar o gluma proasta (neratificarea in unul sau altul dintre state) risca sa devina un pericol real. Un sondaj de opinie recent arata, de exemplu, ca aproape jumatate dintre francezi sunt impotriva aderarii Romaniei. De vina e deja prea celebrul instalator polonez, prototipul imigrantului care le ia locurile de munca europenilor.

     

    „In Franta s-a scris dspre cei 50.000 de est-europeni care au venit sa le ia locurile de munca. Dar nimeni nu zice ca s-au creat alte 150.000 de noi locuri de munca ca urmare a noilor piete“, declara senatorul liberal Teodor Melescanu. O idee asemanatoare a avansat de altfel si vicepresedintele Comisiei Europene, Günther Verheugen. In absenta extinderii, spune el, problemele legate de pierderea locurilor de munca ar fi fost mult mai grave. „Caderea Zidului Berlinului a deschis un nou spatiu economic, pana atunci inchis ermetic. Este incorect sa spunem ca efectele economice ale aderarii sunt negative pentru vechii membri. Situatia este exact invers.

     

    Membrii initiali au beneficiat de pe urma extinderii mai mult decat noile state, cei mai mari castigatori fiind Germania si Austria“, a spus el. Temerea europenilor e insa o realitate. Ea tine deopotriva de „instalatorul polonez“, de votul la Eurovision (cand olandezii s-au infuriat pe blocul comun facut de estici si s-au gandit ca la fel vor pierde si puterea in UE) si de fermierii romani care ar putea lua o felie importanta din subventiile celor francezi.

  • PRIVATIZAREA BCR: Ultima suta de metri

    Cei patru ani de discutii fara rezultate despre vanzarea celei mai mari banci romanesti – si a uneia dintre cele mai mari din sud-estul Europei – par sa se apropie de sfarsit. Dupa toate semnalele, un sfarsit convenabil pentru statul roman, pentru ca pana la data limita de depunere a scrisorilor de intentie in cursa intrasera 11 mari institutii financiare straine. Daca lucrurile se desfasoara conform planului, in noiembrie cei 12.000 de angajati ai BCR isi vor cunoaste noul angajator.

    LA START
    Experienta in activitatea de retail este unul dintre criteriile dupa care comisia de privatizare va desemna castigatorul la vanzarea BCR. Maximizarea profitului, un altul. Cu toate acestea, daca in 2003, cand Guvernul a mai incercat o data sa vanda banca, oferta a fost mai degraba saraca, de aceasta data se poate spune ca are de unde alege. Ramane de vazut cate din cele 11 banci ce au depus scrisori de intentie vor fi eligibile si, mai ales, cate vor depune si oferta finala.  

    BANCA NATIONALA A GRECIEI
    Cel mai mare grup financiar din Grecia are un profit net de 163 mil. euro pe 2004 si active totale de 60,1 miliarde de euro in martie 2005. Grupul este prezent in Romania prin intermediul unei sucursale proprii si prin Banca Romaneasca, unde detine pachetul majoritar de actiuni. Grecii de la NBG au incercat sa cumpere mai multe banci din sistemul romanesc, cea mai recenta oferta fiind facuta pentru Banca Tiriac.

    BNP PARIBAS
    Una dintre cele mai mari institutii de credit din Europa, BNP Paribas (profit net 4,67 mld. euro, active totale 905 mld. euro) este a doua banca ca marime din zona euro dupa capitalizarea bursiera (peste 49 de miliarde de euro). BNP Paribas a pus deja piciorul in Romania prin achizitia companiei de credit de consum Credisson in primavara, dar francezii cauta acum sa cumpere o banca. Au mai fost prezenti in Romania prin intermediul bancii BNP – Dresdner Bank Romania, constituita in 1998 alaturi de grupul german Dresdner Bank. In 2000, cei doi actionari au vandut banca grupului elen Egnatia Bank. In negocierile pentru privatizarea BCR ii asista firma de avocatura Gide Loyrette Novel. 


    CITIGRUP VENTURE CAPITAL INTERNATIONAL a TEXAS PACIFIC GROUP
    Citigroup Venture Capital International (CVCI) face parte din cel mai mare grup financiar al lumii, Citigroup, care insa nu participa la privatizarea BCR prin banca din grup, Citibank, ci prin divizia de investitii pentru pietele in dezvoltare. Texas Pacific Group (TPG) este un fond de investitii fondat in 1993 care, impreuna cu partenerii afiliati, are un capital angajat total de peste 15 miliarde de dolari. 


    DEXIA
    Banca franco-belgiana s-a format in octombrie 1996, prin fuziunea dintre Crédit Communal de Belgique si Crédit Local de France; in 1999 s-a produs si fuziunea cu Banque Internationale a Luxembourg. Dexia (profit net de 1,77 mld. euro, active totale de 389,15 mld. euro) a anuntat in mai ca vrea sa se extinda in Europa de Est, in special in Romania, Bulgaria si Turcia, fiind interesata de privatizarea CEC (pentru care a angajat firma de avocatura Popovici & Asociatii), dar si de BCR. 


    DEUTSCHE BANK
    Si-a manifestat interesul pentru 61,8825% din actiunile BCR. Una dintre cele mai mari banci din Europa si din lume (profit net 2,47 mld. euro, active totale 840 mld. euro), Deutsche Bank si-a deschis reprezentanta in Romania in 1998, acordand in cinci ani finantari de 3 mld. de euro si fiind implicata in marile tranzactii de pe piata locala a finantarilor, de la credite cu garantie de stat catre companiile de stat la emisiunile de bonduri ale Ministerului de Finante. DB a fost consultantul financiar pentru grupul OMV la achizitia a 51% din Petrom. De asemenea, a intermediat iesirea pe pietele de capital a unor companii cu capital de stat precum Termoelectrica sau CFR Marfa. 

    FORTIS
    Grupul Fortis s-a creat in 1990 prin fuziunea dintre asiguratorul belgian AG Groep si grupul olandez AMEV/VSB. In prezent, actionarii bancii sunt Fortis SA/NV si Fortis NV. Grupul are activitati in doua domenii – bancar, prin Fortis Bank si asigurari, prin Fortis Insurance. Cu o capitalizare bursiera de peste 25 de miliarde de euro, profit net de 3,35 mld. euro si active de 570,64 mld. euro, Fortis este in prezent cea mai mare banca din Belgia. La inceputul lui iulie, Fortis a cumparat 89,34 din actiunile bancii turce Disbank, pentru suma de 880 de milioane de euro. 


    MILLENNIUM – BANCO COMMERCIAL PORTUGUES
    Millennium BCP este cel mai mare grup financiar privat din Portugalia, cu active totale de 71,8 mld. euro in martie 2005 si profit de 600,8 mil. euro in 2004. Grupul e renumit pentru segmentarea clientelei, vanzare incrucisata si eficienta din back-office. A obtinut performante in domeniul bancassurance, fiind primul jucator din Portugalia care a aplicat conceptul vanzarii de asigurari prin intermediul ghiseelor bancare. Spre sfarsitul anilor ‘90, s-a extins in Grecia si Polonia, investind 9 miliarde de euro in doi ani. 


    ABN AMRO
    Banca olandeza (profit net 4,1 mld. euro, active 609 mld. euro) este prezenta in Romania inca din 1995, ocupand pozitia a sasea in sistemul bancar romanesc, cu o cota de piata de 4,97%. Jucator important pe piata serviciilor bancare pentru companii, banca a lansat la jumatatea anului trecut si servicii pentru populatie. Infiintata in anul 1824, ABN AMRO ocupa locul 11 in Europa si locul 23 in lume in clasamentul bancilor dupa total active. Banca are peste 3.000 de sucursale in peste 60 de tari si aproximativ 110.000 de angajati. 


    ERSTE BANK
    AG Erste Bank este a doua banca din Austria (active de 148 mld. euro in martie 2005, profit net de 544,5 mil. euro in 2004). Pana de curand, Erste era privita drept banca cea mai determinata, dintre toti competitorii, sa cumpere CEC, dar s-a inscris si in cursa pentru BCR. Incepand cu 1997, Erste Bank a intrat in Cehia (in 2000), Slovenia (2001), Croatia (2002), Ungaria (2003) si, recent, in Serbia. A incercat in 2003 sa preia DSK Bank din Bulgaria, dar a pierdut in fata ungurilor de la OTP. Cu o baza de 12 milioane de clienti, Erste Bank detine o cota de piata de 30% in Europa Centrala. 

    KBC
    Este cel de-al treilea grup financiar ca marime in Belgia, iar filialele sale detin pozitii bune si in regiunea centrala si est-europeana, in tari ca Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia si Polonia. KBC Group NV (profit net 440 mil. euro, active 296 mld. euro – martie 2005) s-a format pe 2 martie 2005, prin fuziunea dintre KBC Bank & Insurance Holding Company si firma mama, Almanij. Si KBC Bank & Insurance Holding Company s-a format tot printr-o fuziune, desfasurata in 1998 intre trei institutii financiare belgiene. In tranzactia pentru BCR, belgienii sunt asistati de casa de avocatura Musat & Asociatii.


    BANCA INTESA
    Banca Intesa (profit net 1,8 mld. euro, active 274,5 mld. euro) este una dintre cele mai importante banci italiene. In afara granitelor Italiei este prezenta in 22 de tari: 17 europene (intre care Croatia, Rusia, Slovacia, Polonia, Turcia si Iugoslavia), 5 din continentele americane, 7 asiatice si o tara africana. Banca s-a infiintat la 1 ianuarie 1998. In acelasi an s-a unit cu  Banco Ambrosiano Veneto, Cariplo si  Banca Commerciale Italiana. In 1999, Intesa a fuzionat cu Banca Commerciale Italiana.

  • CARE ESTE MIZA

    Un sfert din piata bancara romaneasca – aceasta ar fi miza pentru care s-au inscris la start 11 banci. La sfarsitul anului trecut, BCR avea o cota de piata de 26% in functie de active, de 25,5% la creditele neguvernamentale si de 28,6% din punct de vedere al depozitelor atrase de la clienti. Actionariatul BCR este compus din AVAS – 36,88%, cele 5 SIF – 30,12%, BERD si IFC – 25% plus doua actiuni si salariatii BCR – 8%.  

    PROFITUL BRUT – 210 MIL. EURO
    In 2004, BCR a avut un profit brut de 852,1 mil. lei noi (adica 8.521 de miliarde de lei vechi, respectiv 210 milioane de euro*), in crestere cu 32%, in termeni reali, comparativ cu 2003.  

    PROFITUL NET – 158,59 MIL. EURO 
    Anul trecut, cea mai mare banca romaneasca a avut un profit net de 642,8 milioane de lei noi (6.428 de miliarde de lei vechi, 158,59 milioane de euro*), in crestere cu 20% in termeni reali fata de 2003. 

    ACTIVE – 5,81 MLD. EURO
    Activele Bancii Comerciale Romane s-au ridicat in anul 2004 la 23,54 miliarde de lei noi (adica 235.495 de miliarde de lei vechi, respectiv 5,81 miliarde de euro*). 

    CLIENTI – 4,5 MILIOANE
    Pentru cei 4,5 milioane de clienti persoane fizice si juridice (in crestere cu cca. 15% fata de 2003), BCR administreaza 7,3 milioane de conturi si aproape 800.000 de credite. 

    SUCURSALE: 317
    In 2004 au fost deschise 29 de noi unitati (ceea ce inseamna o crestere de 10% fata de 2003), astfel incat in prezent reteaua BCR are in prezent 317 sucursale si agentii.

    *PENTRU EURO A FOST LUAT IN CALCUL CURSUL MEDIU AL BNR PENTRU 2004 (40.532,11 LEI VECHI/EURO)

  • LUNGUL DRUM CATRE PRIVATIZARE

    Investitorii pot alege sa preia fie un pachet de 50% plus o actiune, fie o participatie de 61,8825% (pachetul de 11,8825% reprezentand actiuni vandute pe piata de capital).

    • 2000

    Statul roman semneaza contractul de consultanta pentru privatizarea BCR cu un consortiu condus de Merrill Lynch.

    • 2001

    26 IANUARIE Ovidiu Musetescu, ministrul Autoritatii pentru Privatizare, vorbeste despre „o perioada de patru luni pentru pregatirea privatizarii si inca o perioada de opt luni pentru vanzarea efectiva“ a BCR.

    8 MAI Ministrul finantelor publice, Mihai Tanasescu, anunta pentru iunie 2001 inceperea procesului de privatizare. Trei luni mai tarziu, consultantilor li se cere sa actualizeze documentele din caietul de sarcini al bancii pe baza rezultatelor inregistrate in 2000.

    7 SEPTEMBRIE Guvernul se angajeaza, in memorandumul semnat cu FMI, sa finalizeze, pe termen scurt, strategia de privatizare.

    26 SEPTEMBRIE Premierul Nastase spune ca „marea vedeta a anului 2002 va fi BCR, Petrom fiind o alta tinta. Exista o mare grija pe plan international in legatura cu privatizarea BCR si a Petrom si nu am inteles inca foarte bine  pentru ce aceasta grija“.

    4 OCTOMBRIE Banca Mondiala recomanda ca procesul de privatizare sa fie incheiat pana la sfarsitul lui 2002, prin vanzarea a 51% din actiunile statului catre un investitor strategic, 10% catre doi operatori bancari si 8% catre salariatii institutiei.

    • 2002

    21 IANUARIE Merrill Lynch nu reinnoieste contractul de consultanta, expirat la 22 decembrie 2001; se ia in discutie alegerea noului consultant.

    1 MARTIE O. Musetescu spune ca trecerea efectiva in proprietate privata a BCR va fi facuta in primul trimestru al anului 2003. Potentialii investitori trebuie sa transmita o expresie a intentiei de participare pana pe 15 iunie 2002. 

    5 IUNIE Este ales un nou consultant, Daiwa Securities SMBC Europe Limited.

    6 SEPTEMBRIE Compania financiara franceza Eulia si consortiul format din Bank Austria Creditanstalt si OTP Ungaria depun scrisori de intentie. ING Bank, care si-a manifestat initial interesul, s-a retras din cursa. 

    2 OCTOMBRIE Din cauza ca cele doua oferte nu corespund, se reia procesul de privatizare.

    28 NOIEMBRIE Cu o zi inainte de expirarea termenului limita nu s-a depus nici o scrisoare de intentie. Guvernul ia in calcul modificarea strategiei de privatizare.

    • 2003

    15 IULIE Guvernul modifica strategia de privatizare, decizand ca aceasta se va realiza prin vanzarea a 25% plus doua actiuni din capitalul social catre BERD si IFC.

    SEPTEMBRIE Se incheie negocierile cu BERD si IFC privind termenii generali ai tranzactiei pentru preluarea a 25% din actiunile BCR, pentru 222 mil. dolari.

    14 DECEMBRIE Se ia decizia ca 8% din actiunile bancii sa fie vandute  in ianuarie catre salariatii BCR, operatiune care reprezinta cea  de-a doua etapa a privatizarii.

    • 2005

    3 FEBRUARIE La o luna dupa instalare, premierul Tariceanu spune ca privatizarea BCR va fi finalizata cel mai tarziu in primul trimestru al lui 2006. 

    FEBRUARIE Incep sa apara declaratiile de interes din partea bancilor straine.

    24 FEBRUARIE Guvernul modifica componenta comisiei de privatizare a BCR. 

    26 MAI Guvernul aproba o noua strategie de privatizare.      

    7 IULIE Expira termenul de depunere a scrisorilor de intentie. Dintre bancile care si-au anuntat, de-a lungul timpului, interesul pentru BCR, 11 au intrat in cursa finala.

    14 IULIE Apare lista scurta a candidatilor ce vor fi selectati dintre cei 11 care au depus scrisori de intentie, pentru etapa urmatoare a procesului de privatizare a Bancii Comerciale Romane. 

    19 SEPTEMBRIE Termenul pana la care bancile selectate trebuie sa-si depuna ofertele finale.

    NOIEMBRIE Semnarea contractului de privatizare ar putea avea loc cel mai devreme  in luna noiembrie, conform calendarului  de privatizare.

  • CINE IA DECIZIA

    In februarie, proaspat instalat, cabinetul Tariceanu a inlocuit printr-o hotarare de guvern demnitarii fostului guvern cu cei proprii in comisia de privatizare a BCR. Castigatorul licitatiei pentru cea mai mare banca romaneasca va fi decis de o comisie formata din 9 reprezentanti ai Guvernului. Formal, din comisie face parte si actualul primar general al Capitalei, Adriean Videanu, pentru ca atunci cand a fost selectat, el ocupa functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic. Ulterior plecarii lui de la Guvern la Primarie, componenta comisiei nu a mai fost actualizata. 

    GABRIEL ZBARCEA
    In varsta de 32 de ani, Gabriel Zbarcea a venit la presedintia AVAS si, ulterior, a comisiei de privatizare a BCR (care are noua membri) din mediul privat. In perioada 1995-2005, Zbarcea a fost avocat partener la Musat si Asociatii, unde s-a ocupat de privatizari importante precum Electrica Banat, Banca Agricola, Sidex. In plus, a fost, timp de mai putin de o luna, consilierul personal al premierului Calin Popescu Tariceanu, fiind desemnat, in ianuarie 2005, presedintele AVAS.

    ADRIEAN VIDEANU
    Cand a fost desemnat in comisia de privatizare a BCR, actualul primar general al Capitalei, Adriean Videanu, era ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic – functie pe care a detinut-o de la instalarea cabinetului Tariceanu (decembrie 2004) pana la alegerile pentru functia ramasa libera dupa victoria lui Traian Basescu la prezidentiale. Videanu, acum in varsta de 43 de ani, a intrat in FSN si a devenit parlamentar incepand cu 1990, renuntand la politica in favoarea afacerilor in legislatura 2000-2004.

    IONUT POPESCU
    In prezent ministru al finantelor, Ionut Popescu a intrat in viata publica nu ca politician, ci ca jurnalist la diverse publicatii economice. Prima sa functie publica a fost cea de purtator de cuvant al Guvernului Romaniei inainte de alegerile din 2000, cand premier era actualul guvernator al BNR, Mugur Isarescu. Ionut Popescu, acum in varsta de 41 de ani, a intrat in politica acum doi ani si jumatate, devenind in februarie 2003 membru PNL.

    ALEODOR MARIAN FRANCU
    In prezent sef al cancelariei premierului Calin Popescu Tariceanu, Aleodor Marian Francu are 48 de ani si are o experienta de 17 ani in aviatie. Francu a fost, pe rand, sef al infrastructurii, inginer-sef, director tehnic si apoi manager al Aeroportului Otopeni. Ulterior, Francu a preluat functia de secretar de stat in Ministerul Transporturilor si mai apoi pe cea de director general al Aviatiei Civile.

    BOGDAN OLTEANU
    Ministru pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, 33 de ani, detine cabinetul de avocatura Bogdan Olteanu, a fost consilier Ratmil SA si consilier al ministrului industriei in 1997. Membru PNL din 1991. 

    SEBASTIAN BODU
    Presedintele Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscala (ANAF) vine de la conducerea directiei juridice si proceduri a ING Romania. Anterior a detinut functia de consilier intern pe probleme juridice pentru Fondul Romano-American pentru Investitii, Carana Group (corporatie americana de consultanta) si Financial Markets International. Sebastian Bodu are 35 de ani.

    GILIOLA CIORTEANU
    Vicepresedintele AVAS Giliola Ciorteanu are 33 de ani si a lucrat, incepand din 1999, in cadrul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare din 1999, ca jurist, director adjunct si apoi director general. Acum coordoneaza activitatea de valorificare a activelor statului din cadrul AVAS.

    NICOLAE CINTEZA
    Director al Directiei de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza este vicepresedinte al comisiei pentru privatizarea BCR. Este singurul membru al fostei comisii de privatizare a BCR mentinut si in actuala structura.

    ADRIAN COSMESCU
    In prezent director adjunct al Directiei de supraveghere din BNR, Cosmescu are 46 de ani si, inainte de a veni in BNR (in 1992), a lucrat in arbitraj la Banca Romana de Dezvoltare.

  • FURNIZORI: Teoretic, consumatorii pot cumpara electricitate de la alti furnizori

    Nu va bucurati. Monopolul Electrica asupra furnizarii de energie electrica ia sfarsit, dar numai in teorie. Practic, importurile au fost limitate iar alte capacitati de productie nu se construiesc. In concluzie, nu avem surse de curent mai ieftin.

    Preturi mai mici la electricitate, servicii mai bune si inchiderea producatorilor ineficienti. Asa ar trebui sa arate piata de energie in 2007. Iar pe hartie lucrurile par sa mearga in directia buna. Peste doi ani, oricare client va putea renunta la serviciile Electrica daca va gasi un furnizor care sa-i dea curent mai ieftin. 

     Cat de plauzibil e insa acest scenariu? E drept, piata va fi liberalizata, „dictatura“ Electrica va disparea. Varianta „curent ieftin“ este, insa, deocamdata o utopie. In primul rand, cantitatea de energie ieftina produsa in Romania este limitata. Hidroelectrica, societatea care are cel mai mic pret/MW (23 de dolari) poate produce peste o treime din necesarul de electricitate al Romaniei. Centralele termoelectrice nu sunt tocmai o tinta pentru furnizorii de energie, cu atat mai mult cu cat produc megawattul cu peste 40 de dolari. 

    Asa se face ca oricat de mult ar incerca ceilalti furnizori de energie sa „fure“ clientii Electrica, argumente de genul „pret mai mic“ nu pot fi aruncate in joc. „Fiecare consumator va putea negocia cu furnizorul de electricitate conditiile de contractare: pret, facilitati, servicii“, explica, pentru BUSINESS Magazin, Ion Lungu, director de furnizare la Electrica. El crede ca nu vor exista „salturi foarte mari“ la capitolul preturi.  Nici importurile de electricitate din Ucraina sau Rusia nu sunt o optiune. Ministerul Economiei si Comertului a limitat, temporar, importurile, dupa cum spunea Nicolae Opris, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). Pe langa restrictiile tehnice, masura interdictiei importurilor a fost luata si pentru „protejarea producatorilor din tara“, spune Lungu. 

    In fata unui pret de productie a electricitatii bine stabilit si a unor producatori de energie aflati inca in mana statului, competitia despre care vorbeau autoritatile pare mai degraba teoretica. Experienta a demonstrat acest lucru. Liberalizarea pietei de electricitate s-a produs mai repede pentru consumatorii industriali. De acum, ei pot cumpara curentul de la ce furnizor doresc. Cel putin pe hartie. In realitate, majoritatea apeleaza tot la serviciile Electrica. „Doar 25% din consumul de energie este realizat pe baza unor contracte bilaterale“, spune Ion Lungu. Prin urmare, nici marile companii, care au consumuri importante de electricitate, nu pleaca de la Electrica. Ce se va intampla din 2007?  Consumatorii casnici mai informati sau care au nevoie de mai multa electricitate vor renunta la Electrica si vor alege serviciile altor furnizori. Fie si numai pentru ca li se ofera servicii suplimentare de genul verificarii instalatiilor sau remedierii defectiunilor in timp mai scurt. 

    Restul – majoritatea populatiei – raman fideli furnizorului traditional, actuala Electrica. Aceasta ar putea deveni „furnizor de ultima optiune“, asa cum cere legea energiei. Adica acea companie care va da electricitate tuturor consumatorilor care nu incheie contracte directe cu alti furnizori de energie. Abia aici se va crea un soi de monopol. „Furnizorul de ultima optiune va fi desemnat, cel mai probabil, zonal“, explica Jean Constantinescu, presedintele Institutului National Roman pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Surselor de Energie. Furnizorul va da curent la o intreaga regiune, la un pret stabilit de ANRE. Prin urmare, preturile nu se vor mai stabili pentru toata tara, ci pentru fiecare regiune in parte. Diferentele vor fi, insa, de ordinul sutelor de lei vechi pe kilowatt, spun surse din industria energetica.

    Si asta pentru ca producatorii romani nu au concurenta. Importurile au fost limitate, alte capacitati de productie a electricitatii nu se construiesc. In concluzie, surse de curent ieftin nu exista. Experienta europeana de liberalizare a pietei energiei nu isi va gasi corespondent in Romania. In Germania, spre exemplu, o data cu liberalizarea pietei, marile companii – care produc si furnizeaza electricitatea – si-au redus preturile tocmai pentru a nu-si pierde clientii. „Cei de la E.ON spuneau ca au pierdut aproximativ un milion de dolari pentru a-si pastra clientii“, isi aminteste Ion Lungu. Cheltuiala pare sa fi dat roade. Doar 39% din consumatorii germani si-au ales un alt furnizor de electricitate. 

    La noi, metoda este alta: un pret similar la majoritatea furnizorilor. Adica trecerea de la monopolul Electrica la „dictatura“ preturilor.  


  • LIBERALIZARE TEORETICA

    Din 2007, cel putin teoretic, va creste concurenta pe piata energiei electrice. Clientii vor putea negocia direct cu furnizorii pretul electricitatii. Mare parte din consumatori vor ramane, insa, legati de o companie de furnizare, indiferent de oferta acesteia.

    Clienti: Consumatorii vor avea dreptul sa negocieze pretul electricitatii si serviciile pe care le primesc direct cu furnizorii.

    Furnizori: Cei nemultumiti de serviciile furnizorilor vor putea cumpara energie de la alte companii. 

    Preturi regionale: Tarifele la electricitate nu vor mai fi unice pe tara, ci vor fi stabilite de fiecare furnizor, insa diferentele de pret nu vor fi semnificative.

  • MODELUL GERMAN

    Germania a inceput procesul de liberalizare a pietei energiei electrice in 1998. De atunci, toti consumatorii, inclusiv cei casnici, au putut alege compania care le furniza electricitatea. Urmarea: preturile au scazut in primii ani, pentru a creste, din nou, in 2001. 

    Tarife: Imediat dupa liberalizarea pietei, germanii au putut cumpara electricitatea la preturi mai mici. Megawattul a scazut de la 190 de euro, in 1998, sub 160 de euro, in 2001. Pretul si-a revenit, insa, depasind 180 de euro, in 2004.

    Taxe: In ultimii ani, taxele pe electricitate au crescut de la 25% (in 1998) la 40% (in 2004), ca urmare a aplicarii legislatiei europene.

    Producatori: Unele unitati de productie – cu costuri mari – au fost inchise, iar companiile mici au fost „inghitite“ de cele mari. Productia Germaniei s-a redus cu 10 gigawati.

    Furnizori: Pentru a-si mentine clientii, companiile de electricitate din Germania au redus preturile acoperindu-si doar costurile de productie. 

    Liberalizare: Doar 39% din consumatorii de electricitate au renuntat la furnizorul traditional, optand pentru o firma concurenta.

  • CINE VA FACE JOCURILE

    Piata de electricitate din Romania se va schimba la fata din 2007. Distributia de energie va trebui separata de furnizare. 

    Producatori: Principalii producatori de electricitate vor fi, in continuare, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Termoelectrica, Electrocentrale Bucuresti, Electrocentrale Deva si complexurile energetice Rovinari, Turceni si Craiova.

    Furnizori: Numarul furnizorilor va depasi 70, cat sunt acum. Ei cumpara electricitatea angro si o vand consumatorului final. Toti producatorii au si calitatea de furnizori. 

    Distribuitori: Poate fi distribuitor doar compania care are retea electrica avand niveluri de tensiuni pana la 110 kV. Din 2007, activitatea de distributie va trebui separata total de cea de furnizare. Acum, Electrica este si distribuitor si furnizor. 

    Consumatori: Toti consumatorii casnici si industriali vor putea cumpara electricitatea de la ce furnizor doresc. Acum, acest lucru este posibil doar pentru consumatorii industriali.