Blog

  • Omul de stat fara stat

    Om de afaceri care a cunoscut succesul financiar la cote superlative, desenator vizionar al societatii deschise, George Soros ramane pentru multi o oaie neagra sau, mai rau, inamicul public nr. 1.

     

    El este „cel care a spart Banca Angliei“, „principala cauza a crizei financiare din Asia in 1997“, „responsabil pentru revolutiile colorate din Georgia si Ucraina“ (dupa Vladimir Putin) sau dusmanul de moarte al administratiei Bush, prin criticile lui nemiloase. Totusi, Soros nu se sfieste sa se considere un om al carui scop primordial este acela „de a construi o lume mai buna“.

     

    Poate din acest motiv, Branko Crvenkovski, ex-premier al Macedoniei, l-a asemanat cu un om de stat fara stat si i-a spus: „Statele au interese, dar nu au principii; dumneavoastra aveti principii, dar niciun interes“. Desigur, suna frumos. Ramane de vazut daca e si adevarat. Mai ales ca primul care deschide cutia indoielilor este insusi Soros: „In primul rand nu sunt tocmai dezinteresat. Doresc sa am un cuvant de spus iar implicarea mea in evenimente istorice imi da satisfactie“. Dincolo de aceasta onesta confesiune, ne revine noua, cititorilor, rolul de a vedea pana unde se intinde adevarul, iar ultima carte a lui Soros tiparita in Romania ne ingaduie o estimare.

     

    „Epoca failibilitatii“ este constituita din doua sectiuni: cea dintai stabileste cadrul conceptual al discutiei, explorand relatia dintre gandire si realitate. Soros considera ca felul in care intelegem realitatea este in mod firesc imperfect si ca tot ceea ce tine de om contine negresit defecte. Societatile deschise recunosc failibilitatea noastra, pe cand cele inchise o neaga.

     

    Cea de-a doua parte a lucrarii, exclusiv analitica, abordeaza problemele prioritare ale momentului si, in primul rand, pericolele ce ameninta SUA ca societate deschisa, pericole generate de faptul ca tara a cazut in mainile unor ideologi extremisti, care au reusit sa controleze un presedinte reales si un popor hedonist (traind intr-o „feel good society“). Urmeaza: esecurile Uniunii Europene ca societate deschisa, obstacolele din calea democratiei, semnalarea absentei unei comunitati legitime capabile sa asigure protectia internationala. Adica tot atatea probleme asupra carora merita sa meditam mai adanc, fie si urmand alte solutii decat cele oferite de George Soros.

     

    George Soros, „Epoca failibilitatii“, Editura Polirom, Iasi, 2007

  • Noutati

    Calator in timp

    Seria de autor pe care colectia „Raftul Denisei“ i-a alocat-o lui Eric-Emmanuel Schmitt s-a deschis, la finele anului trecut, cu o poveste-fantezie de mare densitate lirica, intinsa pe doar cateva zeci de pagini. Istoria metafizica a lui Milarepa (marele mistic tibetan din secolul al XI-lea) este rescrisa in maniera unei povesti cu roluri si poate de aceea are si un impact extraordinar asupra cititorilor: nu trebuie sa uitam ca Schmitt este esentialmente dramaturg si ca si-a construit uriasa notorietate in jurul unei multipremiate piese de teatru: „Vizitatorul“. Aici, intr-una din reincarnarile sale, Milarepa a sosit ca sa bantuie visele parizianului Simon, intr-atat de pregnant incat viata traita si cea visata incep sa se intrepatrunda. Simon calatoreste in secolul istoric al lui Milarepa si devine Svastika, unchiul acestuia. Ca sa se elibereze de povara acestei existente duble si sa atinga propria iluminare, el trebuie sa povesteasca de o suta de mii de ori povestea celor doi tibetani.

     

    Eric-Emmanuel Schmitt, „Milarepa“,

    Editura Humanitas, Colectia Raftul Denisei, Bucuresti, 2006

     

     

    Portretul unei natiuni excentrice

    Dupa volumul „Cross Channel“ care, prin intermediul a zece nuvele, imagina motivele pentru care francezii ar putea dori sa traverseze Canalul Manecii, Julian Barnes se intoarce din nou acasa, de asta data pregatit sa creioneze un portret necrutator al pamanturilor, al oamenilor si al culturii perfidului Albion. Inceput ca o povestire clasica (ce nareaza biografia Marthei Cochrane), romanul devine incet-incet o traznaie cuceritoare. Un lunatic benign (Jack Pitman) doreste sa ia ce-i mai bun din tara sa si sa construiasca un paradis artificial numit „Anglia, Anglia“. Cum sa reinventeze insa aceasta tara ideala? Nimic mai simplu: printr-un sondaj initiat in 25 de tari printre consumatorii potentiali de vacante de lux.

     

    Julian Barnes, „Anglia, Anglia“,

    Editura Nemira, Bucuresti, 2007

  • Cel mai greu an

    Dupa cresterile din 2003, 2004 si chiar si 2005, retailul de electronice si electrocasnice s-a confruntat anul trecut cu scaderi care au afectat aproape fara exceptie afacerile marilor magazine. Ce se va intampla in acest an?

     

    Piata retailului de electronice, electrocasnice si IT a incheiat anul trecut cu o valoare estimata la 900 de milioane de euro, ceea ce inseamna cu o suta de milioane de euro mai putin decat in 2005. Pentru acest an insa, comerciantii se arata optimisti, sustinand ca piata va depasi din nou miliardul de euro.

     

    „Anul trecut a insemnat o perioada de stabilizare, iar companiile au fost nevoite sa-si optimizeze si sa-si reorganizeze intr-o oarecare masura businessul pentru a putea face fata scaderii pietei“, a recunoscut Dan Ostahie, presedintele Altex. El spune ca piata traditionala (adica produsele electronice si electrocasnice, fara a include aici si computerele sau telefoanele mobile vandute de retelele de magazine) a scazut la 700-750 de milioane de euro anul trecut, fata de 800 de milioane in 2005. „In mod categoric piata a inregistrat o scadere fata de 2005, dar acum incepe sa se aseze“, a spus Ostahie. „Este clar insa ca in absenta noilor intrari pe piata, scaderea pietei ar fi fost si mai mare“, a apreciat presedintele Altex.

     

    Scaderea pietei nu s-a tradus insa intr-o scadere a afacerilor tuturor retailerilor de profil de pe piata. Daca doi dintre cei trei mari actori ai pietei – Altex si Flamingo – au anuntat afaceri mai mici, Domo, ale carui afaceri chiar au crescut, are o perspectiva mai roza. „Desi ceilalti retaileri vorbesc de scaderi de 10-15%, consider ca piata a inregistrat fluctuatii in anumite perioade ale anului, pastrand insa o valoare constanta“, a spus Lorand Szarvadi, director executiv al Domo.

     

    La baza evolutiei modeste a pietei de retail de electronice, electrocasnice si IT a stat creditul de consum. Adica exact acel factor care determinase explozia vanzarilor de frigidere, televizoare si combine audio in 2003 si 2004. „Acum trei ani, 75-80% din vanzarile in magazinele retailerilor erau facute pe credit. La vremea respectiva, acum trei-patru ani, s-a inregistrat o perioada de boom pe acest segment de credite care, normal, a dus la o crestere exploziva a pietei. Acum vorbim de un procent mai apropiat de 30%“, estimeaza Lorand Szarvadi.

     

    In acelasi timp, si destinatia creditelor s-a schimbat, fiindca a crescut puterea de cumparare. „Mai nou, consumatorii apeleaza la credite atunci cand cumpara lucruri mai importante, cum ar fi o casa sau o masina. Acest lucru se va simti si pe parcursul anului 2007“, sustine Szarvadi.

     

    Situatia este cu mult schimbata fata de anul 2003, cel care a marcat „liberalizarea“ creditului de consum. Daca pana in acel an posibilitatea accesarii unui credit pentru electronice si electrocasnice era destul de mica, in principal din cauza birocratiei necesare, de atunci situatia s-a simplificat. Dar in timp creditele pentru electronice si electrocasnice si-au pierdut suflul, pentru ca primul val de achizitii pentru dotarea locuintelor s-a incheiat. „Perioada de innoire a unui frigider sau aragaz este de aproximativ 10 ani, iar in cazul computerelor de birou vorbim mai degraba de 4 ani“, a spus Dragos Simion, vicepresedinte al grupului Flamingo International.

     

    In plus, mai exista si argumentul ca, spre deosebire de anii trecuti, cand clientii cumparau toate produsele cam in acelasi timp, utiland complet casa din punctul de vedere al electrocasnicelor, acum acestia prefera sa achizitioneze produsele separat, unul cate unul, ceea ce nu mai justifica un credit.

     

    Insa cel mai important rol in temperarea creditului de consum l-a avut BNR, care a inasprit treptat conditiile de acordare a acesturi tip de credit. „Un exemplu este practic anularea creditului in valuta pentru electronice si electrocasnice, masura adoptata in toamna lui 2005 si care si-a facut efectul pe tot parcursul anului trecut“, afirma Simion. „Flamingo, spre exemplu, avea o solutie de acest fel, in parteneriat cu Raiffeisen, iar in momentul in care ni s-a impus sa o scoatem de pe piata, am constatat o scadere de 25% a vanzarilor in perioada imediat urmatoare.“

     

    Totusi, creditul de consum in magazinele de retail de electronice si electrocasnice nu va disparea. In urmatorii cinci ani, piata creditelor se va stabiliza la o medie de mai putin de 30% din vanzarile totale, cred retailerii. „Trendul este in continuare descendent, dar procentul de credit din totalul vanzarilor este in continuare destul de sus“, a afirmat Ostahie.

     

    Pe de alta parte, mai exista un aspect care trebuie luat in considerare. Daca, in medie, 60% din tranzactiile din magazinele de electronice si electrocasnice se fac cu bani gheata, o buna parte se fac prin carduri, de debit si de credit, iar acestea din urma au in spate tot o schema de finantare prin credit, pe care insa retailerii nu o pun la socoteala.

     

    „Cred ca vorbim de un procent de 20% din tranzactiile cu bani cash care se fac prin carduri bancare de credit“, estimeaza Simion de la Flamingo. Valoarea este confirmata si de Lorand Szarvadi: „Plasticul, adica plata cu card bancar in magazinele de retail, ar putea insemna in jur de 15-20% din achizitiile cu bani gheata. Si probabil ca majoritatea sunt de credit“.

     

    Dincolo de optimismul pe termen mai lung, sa revenim la observatia lui Ostahie despre marile retele care au fost nevoite sa isi regandeasca strategiile de dezvoltare din cauza scaderii vanzarilor. Altex, care este numarul unu, cu o cota de piata agregata pentru magazinele Altex si Media Galaxy de 25%, incepea anul 2006 optimist, cu un volum al afacerilor usor superior celor 274 de milioane de euro realizate in 2005. Pe parcursul anului, cresterea s-a transformat in scadere, iar cele o suta de milioane de euro vanzari anuntate pentru primul semestru de Dan Ostahie au redus obiectivul pentru intreg anul la aproximativ 250 de milioane de euro. Altex a incheiat insa anul cu 220 de milioane de euro.

     

    O scadere a afacerilor a inregistrat anul trecut si Flamingo. Cu 150 de milioane de euro in 2006, potrivit lui Simion, Flamingo (care a cumparat reteaua Flanco la inceputul anului trecut) se afla sub valoarea realizata separat de cele doua retele in anul 2005.

     

    Singurul care nu pare a fi afectat de scaderea pietei este Domo (14% cota de piata), a carei cifra de afaceri a crescut in fiecare din ultimii cinci ani si este estimata sa creasca in continuare si anul acesta. Pentru anul trecut, cifra de afaceri estimata a retelei a ajuns la 123 de milioane de euro, in crestere de la 112 milioane de euro in 2005.

     

    In aceste conditii, marii retaileri au incercat anul trecut sa-si reorganizeze afacerile, pentru a putea reveni la o crestere anul acesta. Flamingo pare ca a avut parte de cel mai dificil an, intrucat a trebuit sa puna la punct fuziunea cu Flanco, in conditiile in care acesta din urma mergea in pierdere. „Planul nostru initial a fost sa finalizam fuziunea treptat, pe o perioada de 18 luni“, a spus Dragos Simion. „Dar am realizat ca ar fi fost un dezastru sa ne intindem atat de mult si am fi pierdut mai multe procente din cifra de afaceri, motiv pentru care am redus procesul la sase luni.“

     

    Ca parte a procesului de reorganizare in urma fuziunii cu Flanco, compania a redus numarul de angajati de la 1.600 la aproximativ 1.000. Cele mai multe dintre disponibilizari s-au facut pe motive de excedent de personal, „pentru ca au fost multe cazuri in care o functie a fost ocupata de doi oameni, unul din Flamingo, iar celalalt din Flanco. Plus de asta, au fost si situatii in care o anumita functie nu a mai fost necesara“, spune Simion.

     

    Totodata, compania a inchis o mare parte din magazinele Flamingo, care erau neprofitabile, concentrandu-si mai mult atentia asupra magazinelor Flanco. Astfel ca Flamingo numara in prezent 140 de magazine, dintre care 45 sunt Flamingo, 10 sunt Future Shop, 77 sunt magazine Flanco, iar 8 sunt Flanco World, acestea din urma fiind diferentiate de celelalte prin suprafata mare, de peste 1.500 de metri patrati.

     

    „Inca mai avem de inchis magazine neprofitabile, dar numarul inchiderilor nu va mai fi atat de mare ca anul trecut. Probabil vom inchide mai mult de zece magazine Flamingo, intrucat in anumite locuri chiriile au inceput sa urce considerabil si nu este rentabil sa mentii in functiune un magazin unde profitabilitatea nu depaseste chiria. Dar vom deschide zece noi magazine Flanco World pe parcursul anului“, spune Simion.

     

    Suprafata actuala de vanzare a magazinelor Flamingo si Flanco este de 40.000-  42.000 de metri patrati, dar va ajunge la finalul lui 2007 la 50.000-55.000 de metri patrati. Vanzarile pe metrul patrat sunt de aproximativ 3.500 de euro, potrivit companiei. De asemenea, la capitolul optimizare, compania a decis sa externalizeze anumite departamente, cel mai bun exemplu fiind departamentul de media, pe care Flamingo l-a sustinut ani de zile.

     

    Pe fondul acestor schimbari, Flamingo estimeaza ca anul acesta va castiga terenul pierdut in 2006 si va incheia anul cu o cifra de afaceri de aproximativ 180 de milioane de euro. In ceea ce priveste profitul, Flamingo a raportat in 2005 un profit net de 1 milion de euro, in conditiile in care Flamingo a iesit pe plus, iar Flanco pe minus. „In 2006 suntem tot pe plus, insa, fiind listati la Bursa de Valori Bucuresti, nu pot furniza aceste informatii momentan“, a explicat Dragos Simion.

     

    In cazul Altex, anul 2006 a determinat decizia companiei de a derula primul sau rebranding, dar si restructurarea retelei. La finalul anului trecut, compania numara 100 de magazine Altex Mega Store si Altex si 14 Media Galaxy.

     

    „In 2005 au fost cam 120 de magazine Altex, ceea ce inseamna ca am inchis aproximativ 20 dintre ele, cele mai multe de mici dimensiuni, pe care le-am inlocuit cu magazine cu suprafata mai mare“, a spus Dan Ostahie, presedintele companiei.

     

    Reteaua a trecut printr-un proces de reorganizare, care nu a modificat in mod semnificativ numarul magazinelor, dar suprafata lor totala a crescut de la 50.000 de metri patrati, la inceputul lui 2006, la aproximativ 70.000 de metri patrati. „In 2007 vom incheia procesul de reorganizare si vom ramane tot la aproximativ 100 de magazine Altex. Nu vor mai fi multe inchideri, intrucat majoritatea s-au facut anul trecut. In ceea ce priveste Media Galaxy, anul trecut am avut 8 magazine si am ajuns la 14 anul acesta“, a spus Ostahie.

     

    In ceea ce il priveste pe performerul de anul trecut, Domo, acesta a continuat rebrandingul anuntat la sfarsitul anului 2005. „Ca si ceilalti retaileri, si noi am inchis din magazine si am deschis altele noi. Am inchis 23 si am deschis 28 si probabil vom continua si anul acesta cu ce a mai ramas, dar nu cred sa fie vorba de mai mult de 3 magazine“, apreciaza Lorand Szarvadi. Momentan, suprafata de expunere in magazinele Domo este de 46.000 de metri patrati, iar vanzarile inseamna 2.700 de euro pe metrul patrat, cu planuri sa ajunga la 3.000 de euro anul acesta.

     

    Pentru anul acesta, Domo estimeaza o crestere a veniturilor la 150 mil. euro. In ceea ce priveste profitul net, compania estimeaza ca a depasit anul trecut profitul de 2 mil. euro in 2005. „Iar anul acesta depasim din nou pragul stabilit anul trecut“, a spus Szarvadi. Domo opereaza in prezent 112 magazine, dintre care 15 cu suprafata mai mare de 1.000 de metri patrati, urmand sa ajunga la finalul anului la 130 de magazine, conform estimarilor companiei. Cresterea ar putea fi pusa pe seama contractului incheiat cu Kaufland, contract care a adus Domo anul trecut 18 noi magazine si urmeaza sa mai aduca inca 16.

    Cand se discuta de extindere, trebuie luata in calcul politica Domo de reducere a costurilor, care a impus anumite limite in ceea ce priveste cheltuielile – 7% din cifra de afaceri pentru plata chiriilor, 4,5% pentru salarii si 2% pentru logistica.

     

    Indiferent despre ce retea de retail este vorba, scopul comun este obtinerea unor suprafete cat mai mari de expunere. Aceasta pentru ca utilizatorii prefera sa cumpere din magazine cat mai mari, mall-uri sau centre comerciale. In schimb, vanzarile magazinelor mici, de proximitate, sunt in scadere. Practic, magazinele de dimensiuni reduse acopera o arie de aproximativ 500 de metri, in timp ce magazinele mari acopera o distanta de 3 kilometri, iar peste 80% dintre utilizatorii care traiesc in aceasta arie isi fac cumparaturile din respectivul magazin.

     

    Una peste alta, marii retaileri sunt de acord ca anul 2007 va permite relansarea pietei, care ar urma sa treaca pragul de un miliard de euro. „In mod normal, piata ar trebui sa ajunga la 2 miliarde de euro, dar asta se va intampla probabil in aproximativ patru ani“, a estimat Szarvadi.

     

    Cresterea cea mai mare ar urma sa fie inregistrata in domeniul electronicelor de consum – cu 10%, eliminarea taxelor vamale la cateva categorii avand aici o importanta contributie. Pe partea de white goods (electrocasnice traditionale), cresterea este estimata la 3-5%, acest segment marcand in ultima perioada cel mai important regres, din cauza saturatiei pietei.

     

    Potentialul pietei pare sa se dovedeasca atractiv pentru straini. Teknosa (parte a Sabanci Holding, unul dintre cele mai mari conglomerate din Turcia), a cumparat  anul trecut pachetul majoritar al Primex, compania care detine reteaua Cosmo, dupa ce i-a tatonat pe „cei trei mari“ – Altex, Flanco si Domo, potrivit informatiilor disponibile. Lista strainilor va fi completata de anul acesta, spun surse din domeniu, si de brandul bulgaresc Technomarket. Aceste intrari vor genera fluctuatii din punctul de vedere al cotei de piata a actualilor jucatori, iar piata va suporta, cel putin pentru urmatorii doi sau trei ani, diverse schimbari de cote de piata, crede Dan Ostahie.

     

    Cele mai puternice efecte le va genera insa potentiala intrare a marilor retele europene, precum Dixons (detinatorul brandului Electroworld), care ar putea intra printr-o achizitie, sau Mediamarkt (divizie a grupului Metro), care prefera in general investitii de tip greenfield.

     

    „Daca astazi mai sunt inca decalaje fata de Ungaria sau Cehia din punctul de vedere al veniturilor, investitorii pe termen mediu sau lung considera ca piata locala va ajunge, in trei sau patru ani, de aproape trei ori mai mare decat Ungaria sau Cehia, devenind cu alte cuvinte a doua piata ca importanta dupa Polonia“, considera Dan Ostahie.

     

    In plus, Bucurestiul are avantaje proprii din punct de vedere logistic, fiind pozitionat intr-un triunghi cu Belgrad si Sofia, motiv pentru care ar putea deveni un fel de capitala financiara zonala, sustin retailerii. „Concentrarea pe piata financiara este extrem de ridicata si toate bancile mari au operatiuni si aici – plus ca inca se mai asteapta intrarea pe piata a unor mari banci straine“, a apreciat presedintele Altex.

     

    Piata este extrem de concurentiala si acest lucru se va resimti din ce in ce mai puternic in urmatorii cativa ani, odata cu noile intrari pe piata. Astfel, jucatorii actuali trebuie sa aiba grija unde pun piciorul, pentru ca, fiind obligati sa se extinda, risca sa calce gresit (a se citi intrarea in spatii cu chirii ridicate, dar care nu justifica investitia din punctul de vedere al traficului si/sau al potentialului zonei). Iar de aici pana la disparitia din piata nu-i un drum chiar asa de lung cum pare.

  • Nu toti au scazut

    Cum au evoluat cifrele de afaceri ale marilor retaileri de electronice si electrocasnice (mil. euro):

     

    Compania

    2004

    2005

    2006

    2007

    Altex

    150

    275

    220

    275

    Flamingo

    135*

    180*

    150

    180

    Domo

    100

    112

    123

    150

     


    Sursa: Ministerul Finantelor, companiile
    * CA cumulata a Flanco si Flamingo, fuziunea celor doua companii fiind anuntata la inceputul lui 2006

  • TURISM: Traseul investitiilor se modifica dupa gusturile turistilor

    Harta celor mai cautate destinatii interne de turism se schimba, iar odata cu ea si modul in care proprietarii de hoteluri isi organizeaza tintele pe hartile cu investitii.

     

    La zece ani dupa ce s-a implicat in afaceri din zona turismului, omul de afaceri George Copos considera investitiile pe care le-a facut in Poiana Brasov si la mare, in statiunea Eforie Nord, o greseala: „Daca as fi cu zece ani in urma si cu mintea de acum, as construi un hotel nu asa de mare la Eforie Nord si nu as investi la Poiana Brasov“ (hotelul Europa din Eforie Nord are 222 camere, cel mai mare centru de spa de pe litoral si un centru de iahting, n.red.).

     

    Fostul vicepremier isi motiveaza afirmatia prin faptul ca atunci cand a intrat cu aceste doua hoteluri, piata turistica din Romania era intr-unul din cele mai proaste momente (perioada dintre jumatatea anilor ’90 si anii 2001-2002 nefiind tocmai profitabila pentru hotelieri), iar in ultimii ani, cand piata s-a redresat, sunt locuri mult mai interesante in care turistii sa mearga, atat in strainatate, cat si in Romania. „Daca pe litoral atragem turisti aproape tot anul datorita spa-ului, la munte nu e chiar la fel“, mai spune George Copos.

     

    Conform datelor referitoare la numarul de turisti (atat romani, cat si straini) care au vizitat zonele turistice din Romania in ultimul an, „reginele“ turismului romanesc nu mai sunt cele de altadata, mai precis pe litoral sau pe Valea Prahovei. Desi Constanta se afla inca in fruntea numarului de innoptari in primele 11 luni ale anului trecut (cu 3,7 milioane de turisti), operatorii din turism spun ca obiceiurile in materie de mers pe litoral s-au schimbat: „In structura innoptarilor de pe litoral sunt doua tendinte mari: turismul de weekend (gradul de ocupare ajunge in weekenduri la 100%, in timp ce gradul constant de ocupare pe tot litoralul e in jur de 70%) si turismul prin sindicate (in special din domeniile invatamant, medical, energie), care ocupa foarte mare parte din hotelurile sub 3 stele“, spune Dragos Raducan, vicepresedinte al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) si director al agentiei de turism Magest Travel. In privinta turismului de pe Valea Prahovei, acesta este intretinut de relativa apropiere fata de Bucuresti, care inlesneste in primul rand excursiile scurte, de weekend. Conform Institutului National de Statistica (INS), 65% dintre vacantele petrecute la hoteluri, pensiuni sau case de vacanta din tara au loc pe o perioada de 1-3 zile, iar peste 75% dintre acestea sunt organizate pe cont propriu.

     

    Alaturi de Constanta, pe lista celor mai solicitate zone de catre turisti au urcat judetele Valcea si Bihor, cu innoptari de peste 1 milion de turisti. „Aceste doua zone reprezinta noii poli turistici ai Romaniei, carora li se alatura judetele din Moldova, cu o crestere foarte buna in ultimii doi ani“, spune Roxana Balcescu, director executiv al agentiei CMB Travel, care vinde de cativa ani si destinatii de agroturism.

     

    Valcea si Bihorul sunt, pe langa cele mai cautate zone montane, si cele unde numarul turistilor depaseste numarul locuitorilor. „Dincolo de avantajul economic (insemnand ca judetul respectiv are venituri bune din turism), doi turisti si ceva la un locuitor inseamna intai de toate ca zona nu este exclusiv una turistica (cum se intampla cu litoralul sau statiunile izolate) si ca la noi in tara merge foarte bine turismul cu cazari la pensiuni si hoteluri in zone semituristice“, spune Dragos Raducan. Pe langa ca se afla in regiuni montane cautate de turisti (de interes fiind pesterile sau drumetiile), Valcea si Bihor mai au si avantajul turismului balneo, cu statiuni de profil (Baile Felix, Baile Olanesti, Baile Govora si Calimanesti-Caciulata).

     

    Interesul crescut pentru zona din sud-vestul tarii a dus la dezvoltarea investitiilor de profil in zona: la baile Calimanesti-Caciulata au mai fost renovate total doua hoteluri si a mai fost construit unul nou, la Voineasa s-au construit numai in ultimul an 24 de pensiuni agroturistice, iar un investitor care se gandeste sa paraseasca din acest an litoralul planuieste dezvoltarea unui complex turistic in zona Manastirii Tismana.

     

    Cresterea zonei a atras si lanturi internationale. Cunoscut pentru nonconformismul cu care a afiliat hoteluri in cele mai neasteptate colturi ale Romaniei, Malin Malineanu, directorul de dezvoltare al lantului Best Western in Romania, a intrat cu al optulea Best Western din Romania in Resita, afiliind Rogge Hotel (40 de camere). „Cred ca e mai bine sa te asezi intr-o zona pe care o consideri cu potential si sa ajungi un magnet pentru oricine vine acolo decat sa te duci intr-o piata matura“, spune Malin Malineanu, admitand totusi ca, pana acum, cel mai profitabil hotel afiliat Best Western ramane tot Parc Bucuresti, care a atras anul trecut o treime din cifra de afaceri a lantului, de 12 milioane de euro.

     

    Unde este Valea Prahovei, cea mai cautata zona turistica montana, in aceasta ecuatie? Prima explicatie pentru faptul ca zona Valea Prahovei nu este in topul primelor trei, ca numar de innoptari turistice, ar fi ca lantul de statiuni de acolo este impartit intre doua judete, Prahova si Brasov. Chiar si asa insa, numarul de turisti veniti in zona in total (aproximativ 1,5 milioane) nu ajunge sa reprezinte dublul populatiei (aproximativ 1,3 milioane). Aceasta cu toate ca muntii mai inalti si amenajarea mai multor partii si instalatii de telescaun decat in alte parti ale tarii ar asigura suficiente innoptari pe tot parcursul anului.

     

    Datele INS arata ca distributia numarului de innoptari este relativ egala pentru toate perioadele anului: gradul de ocupare mediu al statiunilor de pe Valea Prahovei este de 63% in fiecare luna din an, iar cel al hotelurilor, respectiv al pensiunilor din Bihor este de 76%, tot pe parcursul intregului an.  Prezenta cu un numar de peste 400.000 de turisti a Covasnei printre primele zece judete cele mai ocupate din punct de vedere turistic are, dincolo de explicatia numarului mare de statiuni balneo din regiune, si o explicatie culturala: numarul mare de maghiari care locuiesc acolo atrage multi turisti din Ungaria; o parte din ei vin sa isi vada rudele si apoi stau cateva zile (doua sau trei) in vacanta acolo, ceilalti vin aici pur si simplu fiindca au de-a face cu destinatii mai ieftine decat in tara lor, dar unde pot sa-si vorbeasca limba la fel ca acasa.

     

    Concluzia, trasa de KPMG Ungaria, autorii studiului „Romania perceputa de Ungaria ca destinatie turistica, 2006“, arata ca Romania reprezinta a doua optiune de vacanta pentru maghiari, cu 29% dintre optiuni, dupa Austria, cu 30%.

     

    Romania este atractiva si pentru vacantele de vara ale maghiarilor, cu 12% dintre optiuni, pe locul al saselea dupa Italia, Croatia, Austria, Bulgaria si Grecia. Iar tendintele de dezvoltare a turismului si in nord-estul tarii au inceput tot cu maghiarii, care sunt, alaturi de germani si austrieci, cei mai ferventi vizitatori ai zonelor precum Lacu Rosu sau ai manastirilor din Neamt si Bucovina.

  • Investitii

    Dezvoltate cu predilectie pana acum in zonele de sud si de sud-est ale Romaniei, investitiile in zona hoteliera incep sa urce spre nord-est, dar ajung si in sud-vest.

     

    RESEMNARE. Desi George Copos nu le considera cele mai bune din portofoliul Ana Holding, in hotelurile din reteaua Ana Hotels s-au investit in ultimii opt ani 80 de milioane de euro, suma in care au intrat atat achizitia hotelului Athénée Palace Hilton, renovarea acestuia, cat si constructia hotelului Europa sau a telefericului de la Poiana Brasov.

     

    MOLDOVA. Cea mai importanta investitie anuntata pentru zona Moldovei este cea a omului de afaceri Diwaker Singh (care in Delta a dezvoltat complexul de cinci stele Delta Nature Resort, inaugurat acum doi ani). Singh a cumparat terenuri si aproape o treime din hotelurile din statiunea Borsec, avand in plan o relansare a statiunii. In afara de Borsec, Singh intentioneaza sa investeasca si in zona Suceava, in Maramures si la Sfantu-Gheorghe. 

  • Premiantii

    Fata de 2005, anul trecut numarul innoptarilor in structurile de cazare din Romania a crescut cu 3,4% in primele trei trimestre, pana la 18,03 milioane, cresterea venind dinspre hotelurile pentru tineret, pensiuni si campinguri. 

     

    Judet

    turisti

    locuri cazare

    locuitori

    Constanta

    3.705.322

    120.226

    713.825

    Valcea

    1.259.394

    10.058

    416.908

    Bihor

    1.037.655

    10.591

    596.961

    Brasov

    794.386

    11.380

    596.140

    Prahova

    780.789

    10.253

    829.026

    Bucuresti

    543.943

    9.903

    1.927.560

    Covasna

    460.586

    4.000

    223.878

    Mures

    391.359

    7.156

    584.089

    Cluj

    374.625

    5.095

    686.825

    Suceava

    364.802

    5.755

    705.202

     

  • Fiecare cu televiziunea lui

    Cele mai radicale previziuni zic ca televiziunea va disparea cu totul in cativa ani, inlocuita de Internet. Dar daca n-o sa dispara, ci doar o sa arate altfel, altoita cu Internet, telecomandata cu telefonul mobil si cu tot atatea canale cati abonati sunt? 

     

    Ionel TV

    Sa spunem ca in familie sunteti alintat Ionel. Peste cativa ani, de fiecare data cand rudele si prietenii apropiati vor deschide televizoarele din living, vor  vedea in lista de posturi, alaturi de PRO TV, Discovery sau Telesport, inca unul, numit „Ionel TV“. Va fi televiziunea dumneavoastra personala, cu imagine de inalta definitie. Cum camerele video, inclusiv cele cu imagine high-definition si sunet surround, au devenit o banalitate, nu va fi o problema pentru nimeni sa trimita via Internet materialele video productie proprie (cu familia, din calatorii, cu animalele de casa) operatorului de cablu, care le va distribui tuturor celor desemnati in lista Ionel TV.

     

    Aceasta este numai una dintre inovatiile pe care le aduce televiziunea prin Internet Broadband (IPTV). Asa cum le place tehnicienilor sa spuna, IPTV presupune livrarea unui pachet de servicii pe acelasi cablu: video, voce si date. Ei bine, veti spune, dar oferta aceasta este deja pe piata de cativa ani, inclusiv in Romania, multumita operatorilor de cablu. Diferentele dintre ce avem acum si ce vom avea sunt insa enorme si tin nu numai de calitatea imaginii, ci si de interactivitate si de personalizarea televiziunii.

     

    IPTV va aduce in primul rand un plus de informatie. Asemenea unui portal reusit de pe world wide web, telespectatorul va putea accesa date scrise si fotografii aditionale pe ecranul televizorului, in timp ce curge emisiunea. Daca se pregateste sa vada un film, va avea ocazia sa citesca sinopsisul, biografia regizorului, cronici si asa mai departe. Daca va urmari un meci, va avea la dispozitie in acelasi timp statistici, rezultatele altor meciuri care au loc concomitent, bloguri sportive. Si apropo de meci: pentru ca pe acelasi suport este oferita si telefonie, puteti sa comentati prin conference call, in timp ce priviti la televizor, fazele tari cu prietenii aflati in alta parte. In caz ca suna un apropiat aflat in lista de contacte, undeva intr-un colt al televizorului va aparea poza persoanei respective, iar din telecomanda aveti optiunea sa raspundeti sau sa dirijati apelul catre casuta vocala.

     

    Internetul ne invata deja obiceiurile si gusturile, pe baza cautarilor pe care le facem, a frecventei cu care accesam anumite site-uri. IPTV se va comporta similar: pe baza datelor culese despre noi, ne va trimite recomandari personalizate de emisiuni, filme sau alte materiale video de pe Net, de pe portaluri gen youtube.com sau dailymotion.com. Platforma software care face posibile toate aceste lucruri va permite si pay TV: vom cumpara pentru colectia multimedia din computer sau inchiria pentru o singura vizionare pe televizor atat continut video cat ne permitem.

     

    Televiziunea prin Internet va permite si alte optiuni care ne sunt familiare din viata online: calupuri de stiri video personalizate conform zonei de interes propriu si care vor putea fi vazute nu numai pe televizor, ci si pe computer, unde vor fi usor de transferat. Plus alerte in momentul in care apar noi filme sau documentare din categoria preferinte personale. Convergenta cu telefonul mobil va merge mai departe, pentru ca acesta va juca rolul de telecomanda: de la birou vom putea ordona operatorului sa ne inregistreze stirile de la ora 19, de pilda, pentru a le vedea cand ajungem acasa la ora 22. Noua televiziune va schimba semnificativ si plasarea publicitatii, pentru ca mesajele vor fi directionate mult mai precis, iar masurarea rezultatelor se poate face in timp real, asa cum se intampla acum cu bannerele de pe site-uri. La randu-i, comertul electronic ar putea sa cunoasca o dezvoltare si mai accentuata: daca in timpul unei reclame ne atrage un produs, va fi suficient sa apasam tasta „buy“ a telecomenzii pentru a-l cumpara.

     

    Scenariul suna fascinant. Dar cum in zona new media entuziasmul este de multe ori pus la pamant de realitate, merita oare sa dam crezare fondatorului Microsoft, Bill Gates, care spunea recent ca in cinci ani performantele descrise mai sus vor deveni obisnuite? Pana acum, datele de piata par sa ii sustina afirmatiile. In SUA, AT&T a lansat IPTV in format de inalta definitie (HDTV),  bazat pe platforma Microsoft TV, in California, Texas, Connecticut si in alte zone.

     

    „Studiile arata ca in viitorul apropiat, peste 18 milioane de americani se vor abona la IPTV“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Elena Branet – senior marketing manager al Microsoft TV. In Europa au intrat in joc British Telecom, Swisscom, Telecom Italia, T-Online France, Deutsche Telekom. In Slovacia si Danemarca au inceput sau vor incepe testele. IPTV a ajuns la granitele Romaniei, in Ungaria, unde Microsoft a creat o platforma software special dedicata IPTV si colaboreaza cu marii furnizori de Internet si cu furnizorii de infrastructura.

     

    Dar in Romania? „Nu vreau sa fac speculatii; nu exista planuri concrete in acest sens“, afirma Elena Branet.

    Un cuvant greu de spus il are Alcatel, partener Microsoft in proiectul IPTV. „In Romania, lucrurile sunt destul de putin avansate, pentru ca nu s-a produs acea explozie a Internetului broadband care sa duca la masa critica (numar semnificativ de abonati) capabila sa permita investitia in IPTV“, explica Iulian Costea, chief marketing officer al Alcatel-Lucent pentru Europa de Sud-Est. „Depinde si cat de departe intentioneaza sa mearga Romtelecom cu investitia in Internet. Daca se va orienta spre IPTV, s-ar putea sa castige un avans serios in fata operatorilor de cablu.“

     

    Cu sau fara Romania, investitiile in IPTV pe plan mondial sunt prea importante pentru ca marii operatori sa mai dea inapoi. Si au de partea lor si studiile: in Statele Unite, consumatorii sunt mai interesati de tentantele functii noi pe care le aduce IPTV decat de cat de mult trebuie sa plateasca pentru acestea, conform Mercer Management Consulting, iar un consumator care trece la IPTV redirectioneaza in medie 84 de dolari din bugetul pentru achizitia sau inchirierea de DVD catre noul abonament.

  • Cam putini clienti

    In Romania, ideea de televiziune prin Internet e inca intr-o faza incipienta. Acum doi ani, IPTV a atras atentia a doi antreprenori romani,  Silviu Sabau (41 de ani) si Iosif Szavuj (40), care au mizat un milion de euro ca sa lanseze aceste servicii. In octombrie anul trecut, iNes Group, furnizorul de Internet detinut cei doi oameni de afaceri, a lansat servicii IPTV prin propria retea de fibra optica. Mai exact, oferta a inclus canalele disponibile in general in Romania la furnizorii de cablu, plus alte canale straine, inclusiv din Ungaria, Polonia, Turcia, Bulgaria, China si Olanda.

     

    De la circa 300 dupa primele sase luni, numarul utilizatorilor de pe piata locala este estimat sa ajunga la aproximativ 1.000 anul acesta, declara Radu Rusu, directorul diviziei IPTV a iNes. „In urmatorii trei ani, piata locala de IPTV ar putea ajunge la 10.000 de utilizatori, in conditiile in care vorbim aici strict de Bucuresti“, crede Radu Rusu, directorul diviziei IPTV a iNES. Realismul estimarii depinde insa de numarul companiilor care vor intra pe aceasta piata, intrucat in acest moment, iNES este singurul furnizor de servicii IPTV din Romania si acopera strict Capitala si zonele din jur. Un posibil concurent pentru iNES ar putea fi Romtelecom, insa nu mai devreme de anul viitor, compania anuntand la lansarea serviciului de televiziune digitala Dolce ca are in plan ca in aproximativ 18 luni sa furnizeze televiziune si prin cablul de Internet.

     

    Cei de la UPC Romania se arata deocamdata temperati in previziuni. „In momentul in care va exista o piata convingatoare atat din punctul de vedere al cererii, dar si al recuperarii investitiei, vom analiza aceasta oportunitate“, declara Dinu Malacopol, director Internet si date in cadrul companiei, referindu-se la adoptarea IPTV. „Ca operator profesionist si companie listata la bursa, nu ne permitem experimente neviabile pe banii actionarilor“, adauga Malacopol, care se refera la investitiile considerabile de care are nevoie un furnizor de Internet ca sa mareasca largimea de banda si capacitatea retelei. Pentru comparatie, analistii de la iSuppli estimeaza ca anul acesta se vor cheltui la nivel mondial peste 78 de miliarde de euro numai pentru echipamentele de comunicatii necesare IPTV, plus inca 15 miliarde de euro pentru semiconductorii necesari echipamentelor respective. Si aceasta in conditiile in care estimarea optimista a iSuppli vorbeste de o piata pentru serviciile IPTV de 29 de miliarde de euro in 2009.

     

    Reprezentantul UPC se indoieste ca exista vreo companie in Romania care sa aiba in acest moment o retea pregatita pentru adoptarea IPTV ca activitate clar comerciala: „Pot exista proiecte pilot, pot exista chiar si operatiuni comerciale, insa numai subventionate de alte activitati, intrucat in acest moment, recuperarea investitiei nu se face in parametri normali pentru o operatiune telecom“. Altfel spus, in conditiile pietei concurentiale din Romania, nu se justifica inca o astfel de platforma comerciala. „Dar viitorul comunicatiilor electronice este integrarea serviciilor si produselor pe tehnologia IP si la momentul in care vom avea o piata convingatoare pentru aceasta, se va putea vorbi de conceptul All-on-IP sau ceva similar, iar termeni precum IPTV sau VoIP vor fi scosi din vocabularul utilizatorilor“, apreciaza Dinu Malacopol.

     

    La ora actuala, printre cei mai mari furnizori de servicii de televiziune prin Internet din lume se numara Kingston in Marea Britanie, Yahoo BB/Softbank in Japonia, Now Broadband TV in Hong Kong si Media on Demand in China, iar valoarea pietei, de 29 de miliarde de euro in 2009, corespunde unui numar de 53 de milioane de clienti. Cat despre 2010, se vorbeste deja de un total de aproximativ 65 de milioane de clienti IPTV in toata lumea, iar Alcatel a facut o estimare si mai indrazneata – 100 de milioane. Cu un sistem diferit de masurare a pietei, analistii de la Gartner ofera o estimare mai rezervata, de 10 miliarde de euro si 49 de milioane de clienti in 2010.

     

    IPTV reprezinta in esenta transmisiunea semnalului TV in format digital prin cablul de Internet, pe platforma IP. Aceasta solutie trebuie diferentiata insa de celelalte solutii de televiziune digitala, prin cablu sau prin satelit, existente pe piata. Pe segmentul de televiziune digitala prin satelit, in Romania piata s-a impartit deja intre cinci concurenti – DigiTV (RCS-RDS), Max TV (DCS), Boom TV (DTH Television), Focus Sat (UPC) si recent lansatul Dolce (Romtelecom). In plus, exista solutia de transmitere digitala a semnalului video prin cablu, lansata in 2005 de Astral si intrata in portofoliul UPC dupa ce aceasta din urma a preluat Astral. „Spre deosebire de televiziunea digitala prin cablu, care utilizeaza in exclusivitate largimea de banda ca sa transmita semnalul TV, fara a mai permite existenta simultana a unui alt semnal, in cazul IPTV avantajul il reprezinta folosirea aceleiasi capacitati disponibile, adica un singur cablu, pentru mai multe aplicatii in acelasi timp – acces la Internet broadband, telefonie si televiziune“, a explicat Dinu Malacopol. „Diferenta este similara cu cea dintre mersul cu masina pe o banda clar delimitata si mersul pe o sosea impreuna cu alte masini. Uneori rezultatul este acelasi, alteori exista o diferenta semnificativa“, adauga reprezentantul UPC.

     

    Deocamdata, asa cum recunoaste insa Radu Rusu de la iNES, „pentru multi dintre romani, perceptia serviciilor de IPTV este ca acestea nu sunt altceva decat servicii de televiziune prin cablu la un pret ridicat“. Intr-adevar, un abonament IPTV costa 100 de euro lunar pentru persoane fizice si 250 de euro pentru persoane juridice, la care se adauga costurile instalarii – 500 de euro – si ale echipamentelor necesare – 150 de euro.

     

    In schimb, utilizatorul are avantajele de baza ale televiziunii prin Internet – interactivitatea si posibilitatea de personalizare. Un exemplu este „time-shifting“ sau televiziunea reprogramata, optiune care presupune posibilitatea de a urmari inregistrarea programelor difuzate in ultimele 24 de ore pe anumite canale TV. Operatorul inregistreaza automat un numar prestabilit de canale TV, comportandu-se astfel ca un videorecorder, de unde si posibilitatea de a pune pauza pe inregistrare sau de a o derula inainte sau inapoi. La aceasta se adauga serviciile de ghid electronic EPG (deja disponibil), dar si video-on-demand si pay-per-view (disponibile de anul viitor). 

     

    Deocamdata, televiziunea prin Internet in Romania este un serviciu destinat segmentului rezidential, clientii vizati fiind cei cu venituri lunare de cel putin 1.000 de euro, care lucreaza frecvent cu Internetul si au nevoie de o conexiune broadband si acasa.

    „Dintre cei 300 de clienti pe care ii avem in prezent, aproximativ 80% sunt persoane fizice din zone precum Pipera, Dorobanti, Floreasca sau Otopeni, zone unde serviciile de cablu nu sunt suficiente, mai ales daca utilizatorul are un televizor cu plasma sau cu cristale lichide cu diagonala foarte mare“, afirma Radu Rusu.

  • ENERGIE: Enel cheltuie 4 miliarde de euro in Romania pana in 2010

    La 40 de ani, Matteo Codazzi a fost trimis de Enel sa conduca strategia de dezvoltare si sa administreze bugetul de 4 miliarde de euro pe care italienii l-au programat pentru Romania in urmatorii trei ani.

     

    Mandatul lui Matteo Codazzi de country manager al Enel Romania a demarat la sfarsitul anului trecut, cand compania italiana ar fi trebuit sa isi dubleze afacerile locale, odata cu preluarea  Electrica Muntenia Sud (EMS) – cea mai mare distributie romaneasca de electricitate, pe care Enel a castigat-o la licitatie in iunie anul trecut, oferind 820 mil. euro.

     

    Desi nu a preluat inca in portofoliu distributia (transferul de proprietate fiind intarziat din cauza unor anchete privind modul de desfasurare a licitatiei), Codazzi include EMS in planurile de dezvoltare ale Enel.

     

    Trimis in Romania tocmai pentru a conduce dezvoltarea unei retele de trei distributii cu 2,5 milioane de clienti (Dobrogea si Banat, dar si Muntenia Sud), italianul are pregatit un plan de investitii de 1 miliard de euro pentru EMS in retea si servicii clienti si vrea sa o includa in compania integrata pe care o va crea odata cu finalizarea unbundling-ului (pana la 1 iulie 2007, companiile de distributie desprinse din Electrica trebuie sa isi separe activitatea de distributie – reglementata – de cea de furnizare – activitate comerciala, supusa pietei libere).

     

    „Odata cu finalizarea unbundling-ului, vom infiinta trei companii separate de distributie, cate una pentru Banat, Dobrogea si Muntenia Sud, dar o singura companie de vanzare, pentru a reduce costurile.“ Enel intentioneaza sa finalizeze procesul de separare pana la 1 iunie.

     

    Intrarea EMS in portofoliul Enel inseamna nu numai dublarea afacerilor, dar si o buna ocazie de a obtine o mai mare cota de piata in vanzarea de electricitate catre marii clienti. Deocamdata, fara EMS, pozitia Enel ca vanzator pe piata libera este una de nisa, majoritatea clientilor (90%) fiind captivi – consumatori casnici.

     

    Data fiind aceasta pozitie pe piata, Matteo Codazzi – care a fost vicepresedinte al diviziei de vanzari pentru clientii captivi din Italia – isi concentreza atentia pe cresterea veniturilor dinspre acesti utilizatori casnici, crestere care poate veni din doua directii: atat din investitiile in retele, care reduc pierderile, dar si din cresterea consumului populatiei, pe care oficialul Enel o estimeaza la 4-5% in acest an. „Vrem sa asiguram servicii mai bune clientilor casnici nu numai pentru ca asa este mai bine pentru noi, asta reducandu-ne din pierderi, dar si pentru a fideliza acesti consumatori, care de la 1 iulie 2007 vor deveni si ei clienti eligibili si vor putea sa isi schimbe furnizorul de energie“, spune Codazzi.

     

    In afara de investitiile in retea, Enel a investit anul trecut peste 5 mil. euro pentru a deschide atat la Timisoara, cat si la Constanta centre de telecontrol si tatoneaza terenul pentru introducerea unui sistem de masurare (contorizare) si tarifare, pe care l-a implementat cu cativa ani in urma in Italia (sistem in care Enel a investit 2 mld. euro si la care s-au inscris toti cei 30 de milioane de consumatori). 

     

    In acest context, conflictele din ultimele saptamani de pe piata energiei nu intereseaza direct grupul italian, spune Codazzi, decat poate din punctul de vedere al accesului la energie: „Suntem putin expusi la piata libera, dar bazandu-ma pe informatiile din piata, pot sa spun ca trebuie sa se intample ceva pentru ca regulile sa devina aceleasi pentru toata lumea“. Investitiile programate pentru EMS sunt doar o parte din bugetul pe care Matteo Codazzi il poate investi in Romania.

     

    Miliardului de euro destinat EMS i se adauga 1,5 miliarde de euro in cele doua distributii Enel in Romania (Banat si Dobrogea), dar si 1,5 miliarde de euro, care asteapta sa fie investiti in productie de electricitate. „Avem mai multe proiecte pentru investitii in generare de electricitate, dar strategia Ministerului Economiei ne va impune timingul in care vom cheltui acesti bani, de minister depinzand scoaterea pe piata, la privatizare, a sectorului de productie de electricitate din Romania.“

     

    Enel va depune in aceasta saptamana oferta imbunatatita in procesul pentru constructia unui grup termo la Braila si asteapta definitivarea modului in care va putea participa la constructia grupurilor 3 si 4 la Cernavoda.

     

    „Am declarat ca suntem dispusi, atat operational, cat si financiar, sa preluam cea mai mare parte a acestui proiect, dar, cum strategia este realizarea unui consortiu, suntem de acord sa participam in orice forma“, spune Codazzi.

     

    De fapt, Codazzi crede ca atat energia nucleara, cat si orice alt tip de energie ieftina par proiecte sustenabile: „Europa depinde de doar cateva surse de energie, iar orice investitie in cresterea productiei este binevenita pentru toata lumea“. Mai ales, subliniaza Codazzi, ca in Romania generarea este un domeniu cu o competitie limitata, dominat de stat si fara intentii de privatizare. Pana la intrarea intr-un proiect de productie de energie termo sau nucleara, Enel a lansat anul trecut, prin subsidiara Enel Wind, primul proiect de energie eoliana, la Tulcea, in valoare de 24 de milioane de euro, durata lucrarilor de executie fiind estimata la trei ani.