BusinessMagazin

Blog

  • SOARTA ESTULUI

    Conform studiului European Housing Review 2007, coordonat de agentia britanica Savills (cea pe care Guvernul a fost pe punctul s-o angajeze drept consultant pentru Fondul Proprietatea), pe ansamblul continentului, cea mai mare crestere a preturilor pe segmentul rezidential continua s-o aiba pietele din Est – tarile baltice, Polonia, Bulgaria si Romania. Si aceasta dupa un an 2006 in care tot ele au avut cele mai inalte cresteri de pe continent: Polonia – peste 30%, Bulgaria – peste 20%, Lituania, Estonia si Romania – in marja de 15-20%, in timp ce in restul Europei, cele mai apropiate rate comparabile le-au avut Danemarca – peste 20% si Norvegia – in marja de 15-20%. In schimb, in Cehia, Croatia si Ungaria, scumpirile au fost aproape neglijabile.

     

    UCRAINA: Kievul se confrunta cu un dezechilibru intre cerere si oferta, inclusiv in privinta spatiilor disponibile, care a dus la scumpirea continua a locuintelor. Numai preturile terenurilor s-au triplat in ultimii doi ani si din acest motiv dezvoltatorii prefera proiectele pe verticala, iar expertii locali cred ca preturile vor continua sa urce in anii urmatori. Odessa, unde preturile la locuinte aproape s-au triplat anul trecut, vine tare din urma; dar Kievul ramane un oras cu rate de scumpire impresionante (50% anual din 2004 incoace, cea mai ieftina garsoniera ajungand aproape de 53.000 de euro). Conform publicatiei de afaceri Delo, pretul mediu al proprietatilor rezidentiale era la sfarsitul lui 2006 de circa 1.900 euro/mp in Kiev si de aproape 1.400 in Odessa.

     

    CEHIA: Cresterea pietei rezidentiale, desi mai putin spectaculoasa decat in alte tari, este favorizata de conditiile permisive de creditare (in ultimii trei ani, valoarea creditelor ipotecare acordate a crescut cu 40% anual), dar limitata de incertitudinea ce planeaza asupra posibilei cresteri a TVA la constructia de locuinte de la 5 la 19% din 2008. Unele estimari sustin ca in urmatorii cinci ani preturile locuintelor din Cehia vor creste cu o medie de 7,5% pe an. Din 2009, ca urmare a eliminarii restrictiilor privind dreptul strainilor de a cumpara locuinte, dar si a inflatiei asteptate dupa adoptarea euro, este previzibila o crestere mai accentuata a preturilor.

     

    BULGARIA: Preturile locuintelor din cele mai mari 28 de orase au crescut cu 7,5% in primul trimestru al anului fata de trimestrul trecut, potrivit Institutului National de Statistica din Bulgaria. Cel mai scump oras este Varna, cu un pret mediu de 765 euro/mp, in crestere cu 16%, in timp ce la Sofia locuintele se vand in medie cu 726 euro/mp – un avans de 14%. Bulgaria este atractiva pentru strainii in cautare de locuinte de vacanta, in 2006 peste 29% din tranzactii vizand locuinte in statiuni. Valoarea medie a unei proprietati pe litoral a ajuns la 46.900 de euro, iar a uneia in statiunile montane la 90.000 de euro (fata de 30.000-80.000 un apartament la Sofia).

     

    UNGARIA: Piata ungara este printre putinele in stagnare din Europa Centrala, dupa un boom in perioada 2000-2003 si un declin in 2004 in urma cresterii dobanzilor. De atunci, cresterile de preturi s-au mentinut la 5-7% pentru locuintele noi si mai jos pentru cele deja construite, deoarece in Ungaria n-a existat un decalaj mare intre cerere si oferta ca in tarile vecine. Acum, opiniile sunt impartite, potrivit presei ungare, din cauza masurilor de austeritate luate de Guvern. Constructorii spun ca preturile vor creste, pe fondul majorarii costurilor, in timp ce unele institutii financiare au estimat o scadere cu 5% in Budapesta si cu peste 10% in alte orase.

     

    POLONIA: Declinul economic din 2001-2002 in cea mai mare economie est-europeana a fost urmat, inclusiv pe piata imobiliara, de o redresare rapida, Polonia fiind acum tara europeana cu cele mai mari cresteri de preturi la locuinte. Pe piata rezidentiala din Varsovia, cererea a depasit vizibil oferta din 2003 incoace, iar decalajul s-a accelerat din 2005. Conform Jones Lang LaSalle, preturile locuintelor au urcat in medie cu peste 30% pe parcursul anului trecut, depasind 1.500 euro/mp (in 2001 era cam la jumatate). Chiar si in conditiile unor credite ipotecare mai avantajoase, cea mai mare parte a populatiei nu-si poate permite procurarea unei locuinte.

     

    TARILE BALTICE: Pretul locuintelor a crescut cu 15% in medie in ultimii cinci ani in tarile baltice, dar reprezinta totusi doar un sfert din valoarea celor din capitalele vest-europene, afirma analistii Ober-Haus Property Advisors. Acestia estimeaza ca apartamentele se vor scumpi in continuare, din cauza spatiului redus disponibil si ca efect al accesului mai usor la credite ipotecare. Pentru capitala letona Riga, de pilda, Ober-Haus a constatat in 2006 o crestere de 50% a preturilor la locuintele din blocurile de prefabricate, la 1.350-1.650 euro/mp, in timp ce pentru un apartament nou intr-o zona centrala, pretul variaza intre 2.000 si 6.000 euro/mp. Scumpirile vor continua, cred analistii Ober-Haus, nu atat din cauza ofertei reduse, cat a costului in crestere al unei forte de munca tot mai greu de gasit pentru sectorul de constructii. In capitala estona Tallinn, anul trecut locuintele s-au scumpit doar cu 24%, iar pentru blocurile din era sovietica, preturile chiar s-au redus cu 10%. La Vilnius, Lituania, preturile au crescut mai ales in 2005 si inceputul lui 2006, de atunci preturile urcand doar cu 5-10% pentru apartamentele noi.

  • Inca o retea de mall-uri

    Immofinanz, principalul fond austriac de investitii in domeniul imobiliar, va cheltui in urmatorii ani 163 de milioane de euro pentru constructia a 11 mall-uri „Stop.Shop.“ in Ungaria.

     

    Primele vor fi deschise in orasele Miskolc (in vara) si Debrecen (in noiembrie), iar urmatoarele in a doua jumatate a anului viitor in Gödölli si Kaposvár, relateaza cotidianul de afaceri Napi Gazdaság. In anii urmatori, compania intentioneaza sa dezvolte aproape 100 de astfel de centre in tarile care au aderat la Uniunea Europeana, printre care si Romania, dar si in Ucraina. Formatul standard prevede o suprafata cuprinsa intre 5.000 si 15.000 de metri patrati.

  • Euro-Est 2012

    Pentru Ucraina si Polonia, Campionatul European de Fotbal din 2012 poate aduce cea mai spectaculoasa evolutie din ultimele decenii: investitii majore in infrastructura, turism si venituri pe masura. Insa Euro 2012 poate fi si pentru intregul Est un pariu pus cu cei mai mari jucatori ai economiei mondiale: va putea scapa de eticheta de alternativa ieftina pentru investitiile straine de nivel mediu? 

     

    Now time has come for us/ Footballists of class!“ („Acum a venit vremea noastra/ Fotbalisti de clasa“); asa suna, pe site-ul oficial, ritmata melodie de prezentare a candidaturii comune a Poloniei si Ucrainei pentru organizarea Campionatului European de Fotbal din 2012. Sub filmuletul de prezentare, un banner simplu cu imaginea celor doua drapele nationale, trei cuvinte si trei semne de exclamare: „we have won !!!“ („am castigat!!!“).

     

    Toata lumea e de acord ca fotbalistii polonezi si cei ucraineni vor avea cea mai relaxata agenda pentru Euro 2012 (ca organizatoare, cele doua nationale de fotbal sunt calificate automat intre cele 16 participante): adevarata munca, aflata de-abia la inceput, cade in sarcina politicienilor si, mai ales, a oamenilor de afaceri. Pentru ca dosarul pe baza caruia UEFA le-a acordat Kievului si Varsoviei, la 18 aprilie 2007, dreptul de a organiza Euro 2012 era plin nu de realizari, ci de promisiuni ca doua tari cu o infrastructura modesta (Polonia – cea mai mare economie din Europa Centrala) spre dezastruoasa (Ucraina) pot fi transformate intr-un perimetru demn de a-i primi peste cinci ani pe cei cateva sute de mii de suporteri si pe vedetele marilor echipe ale Europei.

     

    Pentru a vedea exact cum stau lucrurile: daca  maine competitia ar incepe, un suporter care vrea sa parcurga cei 2.000 de km de drum de la stadionul polonez din Gdansk (cel mai nordic punct de pe harta Euro 2012) pana la arena ucraineana din Donetk (aflata in extremitatea sudica) ar trebui sa fie inarmat cu foarte multa rabdare. Fara a socoti lungile cozi de la frontiera de 530 de kilometri dintre cele doua state (care pot insemna chiar si cateva zile pierdute), calatoria in sine dureaza 22 de ore si se desfasoara in principal pe sosele cu o singura banda – doar 23 de kilometri fiind pe autostrada care leaga Kievul de aeroport. Nici cu trenul nu ar fi mai usor: in cel mai fericit caz, distanta ar fi parcursa in nu mai putin de 43 de ore, in conditiile actuale. 

     

    Nu doar infrastructura de transport este modesta si poate ca nu intamplator, pe site-ul oficial al tandemului Ucraina-Polonia, niciun stadion ucrainean nu beneficiaza de prezentare, iar spotul pentru stadionul din Varsovia – care va gazdui meciul de deschidere a Euro 2012 – cuprinde in principal machete si simulari pe calculator. Somptuoasa arena cu 70.000 de locuri ar trebui sa fie gata abia in 2009, dupa ce va fi inghitit in total 400 de milioane de euro. Pare mult? Comparati-i atunci cu cele 50 de miliarde de euro (estimare KPMG) necesari pentru ca tara sa poata gazdui la standarde onorabile competitia europeana de fotbal. Aceasta inseamna, potrivit KPMG, infrastructura de transport – sosele, autostrazi, aeroporturi -, 180 de noi hoteluri si peste 21.000 de locuri de cazare pentru cel putin 500.000 de suporteri, cati se asteapta sa vina doar in Polonia.

     

    Si inca despre polonezi se poate spune ca stau chiar bine – din 1989 incoace, fondurile europene au intrat masiv in tara, iar autoritatile de la Varsovia au anuntat ca au alocat deja 26 de miliarde de euro, majoritatea fonduri europene, pentru lucrari de infrastructura necesare organizarii Euro 2012. Ucraina, in schimb, trebuie sa se reinventeze in proportie de aproape 100%: „In cinci ani o sa construim o tara noua“, a spus si magnatul Grigori Surkis, presedintele federatiei ucrainene de fotbal, „creierul“ candidaturii comune a Poloniei si Ucrainei si, dupa cum spun gurile rele, unul dintre principalii beneficiari – financiar, dar nu numai – ai castigarii potului Euro 2012.

     

    Desi cheltuielile se intrevad a fi imense, cele doua state par sa fie inca in euforia adjudecarii surprinzatoare a dreptului de a organiza competitia, in dauna mult mai bine plasatei Italii si a unui alt tandem estic, Croatia-Ungaria. Spre exemplu, ministrul ucrainean al sportului, Viktor Korj, si-a manifestat recent optimismul, pentru ca ar fi descoperit deja „investitori seriosi care sunt gata sa investeasca pana la 5,7 miliarde de euro in constructia de aeroporturi, drumuri, hoteluri si pentru imbunatatirea infrastructurii sportive“. Adica putin peste 10% din necesarul estimat de KPMG pentru Polonia, care, spre exemplu, din 1989 incoace a reusit sa construiasca aproape 500 de km de autostrada, de 20 de ori mai mult decat Ucraina!

     

    Polonia si Ucraina, ale caror state nu numai ca n-au gazduit niciodata o asemenea competitie, dar nici nu au participat in ultimii ani la vreun campionat european, au insa acum o sansa economica imensa care va avea cu siguranta impact si asupra vietii politice. Ambele tari au cunoscut dupa 2004 perioade de crize politice prelungite, care in cazul Ucrainei au coincis si cu reducerea cresterii economice, de la 12,1% in 2004, la 2,4% in 2006. Analistii spun ca o competitie europeana de asemenea nivel organizata intr-o Ucraina care este disputata de o jumatate prorusa si o alta prooccidentala ar putea inclina definitiv balanta in favoarea unui destin european, proclamat de presedintele Iuscenko inca din 2004. La urma urmei, nici Iugoslavia nu a mai fost privita cu aceiasi ochi dupa ce a organizat in 1976 aceeasi competitie, chiar daca tocmai diferenta fata de restul blocului comunist o ajutase sa castige aceasta nominalizare. Ca sa nu mai vorbim ca Ucraina ar putea specula victoria de la UEFA chiar la sfarsitul lunii urmatoare, cand presedintele Iuscenko a convocat un scrutin legislativ anticipat, in urma neintelegerilor cu un Parlament dominat de o majoritate prorusa. In fond, Iuscenko a ajuns probabil pentru prima oara de aceeasi parte a baricadei cu oligarhii: momentul de sarbatoare dupa castigarea nominalizarii i-a reunit la Kiev, in acelasi comitet de organizare pentru Euro 2012, pe prooccidentalul presedinte Viktor Iuscenko si pe magnatii Grigori Surkis (apropiat al fostului presedinte prorus Leonid Kucima) si Rinat Ahmetov (patronul echipei Sahtior Donetk, eterna rivala a lui Dinamo Kiev, condusa de Igor Surkis, fratele lui Grigori).

     

    La randul sau, Polonia – care din 2004, dupa integrarea in Uniunea Europeana, nu a mai avut niciun obiectiv politic asupra caruia sa se concentreze – ar putea gasi in Euro 2012 tinta atat de necesara dupa aproape doi ani de scandaluri din coalitia de guvernare a populistilor frati Kaczynski (Lech, presedintele, si Jaroslav, premierul). Fiecare dintre actorii politici este constient de capitalul electoral pe care gestionarea unui pariu de dimensiunea Euro 2012 il poate avea la urmatoarele alegeri, din 2010.

     

    Cum de totusi cele doua state slave au castigat o competitie asa de ravnita, despre care insusi presedintele ucrainean Viktor Iuscenko a estimat ca le-ar putea aduce venituri de 2,2 miliarde de euro? Pentru multi, raspunsul este deja un cliseu si releva, dupa cum scria si International Herald Tribune, influenta crescuta a politicului si a comercialului asupra lumii sportului. Ucraina si Polonia au plecat cu ultima sansa dupa Croatia-Ungaria si la mare distanta de Italia (spre exemplu, inainte de votul din Comitetul Executiv al UEFA, casa de pariuri William Hill din Londra oferea o cota de 10 la 1 pentru varianta slava, 3 la 1 pentru varianta croato-ungara si 1 la 3 pentru cea italiana). In primul tur de scrutin, Ucraina si Polonia au obtinut 4 voturi, fata de cele 3 care au descalificat Croatia si Ungaria si cu unul mai putin decat cele obtinute de Italia; in al doilea tur de scrutin, rezultatul a fost zdrobitor – opt voturi pentru tandemul Kiev-Varsovia (sustinut de la cateva zeci de metri de cei doi presedinti, Viktor Iuscenko si Lech Kaczynski) fata de doar patru ale Italiei.

     

    Presa, inclusiv cea de la noi, a speculat ca alegerea castigatorului a primit un impuls cu cateva luni inainte, intr-o intalnire de la hotelul Intercontinental din Bucuresti. La inceputul lui decembrie 2006, reprezentantii a 17 federatii central si est-europene s-au reunit aici sub patronajul lui Mircea Sandu, presedintele Federatiei Romane de Fotbal, si au transat atat viitoarea componenta a Comitetului Executiv al UEFA, cat si alegerea lui Michel Platini in functia de presedinte al forului fotbalistic european, in fata mult mai rigidului si profund prooccidentalului Lennart Johansson. „Este o lupta Vest contra Est, in care noi am decis sa fim uniti“, spunea la vremea respectiva Sandu. Rezultatul? Peste o luna, la Düsseldorf, Mircea Sandu si Grigori Surkis (omologul sau ucrainean) erau alesi in premiera in Comitetul Executiv al UEFA. Iar legendarul capitan al nationalei Frantei, Michel Platini (51 de ani) era ales presedintele UEFA, dupa ce promisese sa mute busola marilor competitii europene mai spre Estul care in ultimii ani a reintrat cu pasi marunti in liga fotbalului la nivel inalt, din care iesise imediat dupa prabusirea comunismului.

     

    S-ar parea ca a invins puterea celor mici, si intr-o oarecare masura acest lucru este adevarat. Insa oricat de puternici ar fi fost cei mici, mai mult ca sigur ca UEFA nu ar fi decis organizarea Euro 2012 in Ucraina si Polonia daca nu ar fi avut in spate calculele unei a 17-a echipe, participanta activa la competitie chiar daca nu in disputa directa cu celelalte 16 din grupele Euro 2012; in ordinea numerelor de pe tricou, cei 11 sunt Adidas, BenQ, Carlsberg, Castrol, Coca-Cola, Continental, Kia, Hyundai, JVC, MasterCard, McDonald’s, adica principalii sponsori ai forului fotbalistic european. Fiindca, in luarea unei decizii de o asemenea importanta, cuvantul decisiv nu il are o intelegere a celor mari sau mici, ci un calcul economic simplu: cati spectatori, respectiv ce beneficii de publicitate poate atrage tara X daca organizeaza o asemenea manifestare. Pe masura ce se poate conta pe o audienta – fizica si virtuala – din ce in ce mai mare, candidaturile la organizarea marilor competitii se diversifica si nu mai sunt limitate geografic la tarile ai caror locuitori, prin traditie, erau clientii preferati ai advertiserilor. Asa s-a ajuns si la organizarea Cupei Mondiale din 2010 in Africa de Sud, dupa ce in 2004 Asia a gazduit in premiera competitia in Japonia si Coreea de Sud.

     

    Acum, toate socotelile le dau dreptate celor ce au ales Polonia si Ucraina. Italia, o piata evident saturata, nu mai e atractiva pentru sponsori, ca sa nu mai vorbim de recentele incidente cu huligani si de coruptia din campionat, care au facut inclusiv presa peninsulara sa comenteze cum ca „Nu meritam noi Euro 2012“.

     

    Cat priveste Ungaria, aici sprijinul popular pentru organizarea competitiei a fost din capul locului slab – doar 60% dintre locuitori si-au declarat aprobarea fata de un Euro 2012 ungaro-croat, in timp ce in Ucraina si Polonia, adepti ai gazduirii evenimentului sunt aproape 90% din locuitori. Pe urma, chiar daca distanta intre stadioanele din tarile castigatoare e mare, suporterii oricum se deplaseaza cu avionul – si, cum a zis Michal Nykowski, presedintele comitetului polonez de candidatura, „oricum Euro 2012 este in principal un spectacol de televiziune“ – cel mai important vehicul de marketing pe care mizeaza sponsorii. Cel mai recent eveniment fotbalistic international – Cupa Mondiala din Germania din 2006 – a atras 3,35 milioane de spectatori (potrivit BBC) si o audienta TV cumulata de 26,29 miliarde de telespectatori (estimare FIFA).

     

    Impreuna, Polonia si Ucraina au o populatie de aproape 85 de milioane de locuitori – putin peste cei 82 de milioane pe care-i avea Germania cand a organizat Cupa Mondiala din 2006. Si chiar daca audienta TV a unui campionat mondial nu este chiar cat a celui european, precedentul Euro 2004 din Portugalia – cu 7,9 miliarde de telespectatori din 200 de tari – le poate da Poloniei si Ucrainei dreptul sa spere la un succes de casa.

  • Nu va bucurati prea devreme

    Castigarea dreptului de a organiza Euro 2012 de catre Polonia si Ucraina ar trebui sa insemne un boom in industria constructiilor din ambele tari in perioada imediat urmatoare, datorita investitiilor obligatorii in infrastructura.

     

    INSTALATORUL POLONEZ SE INTOARCE. Dupa ce in ultimii 17 ani au parasit tara in numar destul de mare (estimarile cu privire la emigrantii polonezi trec de 3 milioane) in cautarea unor salarii mai bune, polonezii ar putea sa se intoarca din statele in care au plecat – in special Germania si Marea Britanie – pentru a lucra pe santierele de acasa. Aceste santiere ar urma sa includa, potrivit unei estimari a ziarului The Warsaw Voice, constructia a circa 3.300 de km de drumuri moderne, reabilitarea a 1.500 de km de cale ferata, a 12 aeroporturi, a cinci stadioane si a peste 100 de hoteluri si pensiuni. Exista insa si un revers al medaliei: volumul mare de investitii si cresterea PIB de 4-5% pe care o anticipeaza analistii de pe urma competitiei ar putea face si rau, nu numai bine. „Economia incepe sa evolueze mai putin conform tiparelor“, a declarat ministrul polonez de finante, Zyta Gilowska, atragand atentia ca 2012 – primul termen de adoptare a monedei euro de catre Varsovia – nu este lipsit de riscuri de supraincalzire economica. Dupa ce anul trecut a avut o crestere de 5,8% (consecinta a investitiilor straine directe duble fata de 2005, de 11 miliarde de euro), economia Poloniei a crescut cu 7% in primul trimestru al lui 2007 si are toate sansele sa mentina acelasi ritm si in perioada urmatoare.  

     

    ALT FEL DE ECONOMIE. Ucrainenii plecati la munca in strainatate (aproximativ 5 milioane de muncitori, in special in constructii, au migrat in Grecia, Italia, Portugalia si Spania) ar putea gasi la randul lor in Euro 2012 un motiv bun de a reveni in tara. Deocamdata, ca si ceilalti lucratori est-europeni din constructii plecati in Vest, e posibil ca ucrainenii sa abandoneze una din destinatiile lor traditionale, Spania, unde analistii prevestesc un recul serios al pietei imobiliare, din cauza supraofertei. Pana la repatrierea celor 5 milioane de ucraineni mai este insa cale lunga, pentru simplul motiv ca nimeni n-are garantia ca statul sau antreprenorii din tara lor le vor oferi lefuri mai bune decat actualii lor angajatori occidentali. In plus, pentru Ucraina, o problema la capitolul proiectelor de infrastructura ar putea fi disensiunile dintre gruparile economico-politice rivale. Stadionul Olimpic din Kiev, pe care ar trebui sa se desfasoare finala Euro 2012, inca nu a primit acreditarea UEFA tocmai din cauza unui razboi surd dus de doua grupari economice rivale: chiar in fata stadionului, pe locul unde ar trebui sa fie parcarea, o grupare rivala celei care detine controlul asupra stadionului a inceput constructia unui centru comercial. Lucrarile la stadion au fost oprite de aproape un an si tot de atunci inspectorii guvernamentali au interzis desfasurarea unor evenimente de amploare pe stadion, pentru ca in cazul unui incident nu ar exista posibilitatea evacuarii spectatorilor in timp util.

  • Hic sunt leones

    Dintre cele 12 stadioane (dintre care 4 sunt rezerve) propuse de organizatorii Euro 2012, cel putin sase sunt in constructie sau vor intra in proces de reconstructie totala. Toate celelalte ar trebui renovate pentru a satisface standardele UEFA.

     

    Stadioane din Polonia

    • GDANSK: Arena Baltica – urmeaza sa fie construit intre 2008-2010. Capacitatea planificata: 44.000 de locuri.
    • POZNAN: Stadionul Muncipal – in renovare. Capacitate planificata: 46.500 de locuri.
    • VARSOVIA: Stadionul National – in constructie. Capacitate planificata: 70.000 de locuri. Va gazdui meciul de deschidere a Euro 2012.
    • WROCLAW (BRESLAU): Stadionul Olimpic – construit in 1936, aflat in renovare. Capacitate estimata in 2010: 45.000 de locuri.
    • CHORZOW (rezerva): Stadionul Slaski – construit in 1927, in renovare. Capacitate estimata in 2010: 60.000 de locuri.
    • CRACOVIA (rezerva): Stadionul Wisla – construit in 1954. Aflat in renovare. Capacitate estimata in 2010: 33.000 de locuri.

     

    Stadioane din Ucraina

    • KIEV: Stadionul Olimpic – construit in 1923 si extins ulterior. Capacitate: 84.000 de locuri; dupa renovare va avea 75.000 de locuri. Va gazdui finala Euro 2012.
    • DNEPROPETROVSK: Stadion cu 35.000 de locuri, care urmeaza sa fie finalizat in septembrie 2007.
    • DONETK: Stadion modern cu 50.000 de locuri, construit pana la sfarsitul lui 2008 (foto macheta).
    • LVOV: Stadionul Ucraina – capacitate: 40.000 de locuri. Se discuta renovarea lui sau reconstruirea din temelii.
    • ODESSA (rezerva): Stadionul Cernomoret – capacitate 35.000 de locuri. Se discuta reconstructia intregii arene.
    • HARKOV (rezerva): Stadionul Metalurgist – capacitate: 30.000 de locuri. Va fi renovat.

  • Penurie de idei

    Una dintre cele mai bune idei pe care le-am intalnit in ultima vreme, ultima vreme insemnand destul de mult timp, ii apartine unui jurnalist strain, pe care il citesc cu mare placere; respectivul era la regim, nu-i prea iesea, asa ca se gandea la un magazin de haine unde pantalonii, de exemplu, sa fie marcati cu o marime unica, 32, adica 44-46 in dimensiuni dambovitene, indiferent de gabaritul real.

     

    Misto, nu? Oricine s-ar simti mult mai confortabil din anumite puncte de vedere intrand in asa un magazin decat intr-unul care clameaza victorios „avem haine pentru grasi/persoane corpolente/marimi extralargi sau XXXXXL, iar cautarea hainelor potrivite ar implica un mare numar de miscari legate de imbracat si dezbracat, un soi de balet dezarticulat si nadusit in stramta cabina de proba, cu efecte la fel de binefacatoare ca si o ora de gimnastica la sala urmata de o tura de sauna. Asa ca poti sa pui respectivii pantaloni la vanzare cu orice pret, pentru ca ofera chestii nepretuite.

     

    Pe urma am zis ca, stai un pic, cum cea mai buna idee este despre niste amarati de pantaloni? Da, poate o afacere nemaivazuta, poate o zicere a cuiva, poate altceva… Nu m-am putut contrazice. Dumneavoastra puteti?

     

    Un scriitor de anticipatie francez, Jean-Louis Curtis, si-a imaginat, in urma cu cinci decenii, o lume aflata in penurie de idei: televiziunile, editurile, casele de productie cinematografica plateau milioane nu pe scenarii ci pe simple idei. Normal pentru o lume lipsita de idei, un tip face bani razuind fundul craniilor si vanzand ideile obtinute. Pentru a dobandi ideile, le cumpara de la obscuri muritori de foame sau le fura cu ajutorul agentilor. Cateodata un pistol in coaste nu ajunge: un agent a procedat astfel si primeste o poveste care unora le pare interesanta. Entuziasmul le este domolit de cineva mai citit, care recunoaste in ideea adusa de agent subiectul „Manastirii din Parma“ de Stendhal. Alte idei colectate sunt originale; este vorba despre concursul cu public „Inima lor fara valuri“ sau despre un film despre un savant nebun si o frumoasa nurlie, inchisi intr-un batiscaf scufundat la 3.000 de metri adancime.

     

    O viziune cumva diferita fata de cea a lui Bradbury din „451 Fahrenheit“, dar la fel de sumbra in esenta. N-am ajuns sa traim inca in asemenea lumi, cu carti incendiate si subiecte de roman smulse sub amenintarea pistolului, dar indraznesc sa spun ca nici prea departe nu suntem. O sa fug de analizele aprofundate, care plictisesc groaznic, am inteles si o sa argumentez cu materialul clientului.

     

    Unu: o stire mai veche, despre niste scoli londoneze, vreo 50 la numar, care au refuzat seturi de carti scrise de Jane Austen, Shakespeare sau Dickens, oferite gratuit de o organizatie. Motivatia sefilor de scoli a fost ca junii scolari se plictisesc citind asemenea autori clasici, rezonand mult mai bine cu manga, benzile desenate japoneze.

     

    Doi: in topul celor mai populare parole folosite pe Internet de britanici se regasesc „thomas“ pe locul 10 si „charlie“ pe locul 7, „arsenal“ pe locul 9 si „liverpool“ pe locul trei, „123456“ pe locul 5, „password“ pe locul 2 si „123“ pe primul loc (primul loc inseamna 4 persoane din 1.000, iar locul 10 unul dintr-o mie). Va dati seama ce misiune usoara au hackerii la noi?: cu „steaua“ si  „dinamo“ ai spart o treime din bancile de date bucurestene.

     

    Trei: la 13 ani, Morgan Pozgar este campion si a castigat 25.000 de dolari. Concursul pe care l-a castigat tine, oarecum, de zona mintii: este de scris rapid SMS-uri. Textul „Supercalifragilisticexpialidocios! Even though the sound of it is something quite atrocious. If you say it loud enough you’ll always sound precocious“ a fost tastat in 42 de secunde. Morgan spune ca trimite 4.000 de mesaje in fiecare luna – sa multumim Domnului ca nu ne aflam in lista sa de contacte.

     

    Patru: Ray Kurzweil ia si el 25.000 de dolari, dar nu pentru SMS-uri, ci pentru a tine un speech; Ray este inventator, intreprinzator, vizionar si ia masa cu Bill Gates. A prezis in 1980 ca un computer va invinge campionul mondial la sah in 1998 (s-a petrecut in 1997) si ca o retea mondiala de calculatoare se va ivi, facilitand comunicarea, cunoasterea si distractia. A pus la punct un soi de lege, care se bazeaza pe faptul ca tehnologia creste exponential; in baza legii sale, computerele vor depasi oamenii in inteligenta in 2027 (acum se apropie de istetimea unui soarece).

     

    Patru fapte disparate care spun cate ceva despre lumea in care traim si despre penuria de idei care imi pare ca ne incearca: daca alegem sau impunem (asta daca avem puteri speciale) sau daca preferam manga, „supercalifragilisticexpialidocios“ sau „inima lor fara valuri“ in detrimentul lui Shakespeare este o chestiune personala, e adevarat. In fond nu vor pieri nici clasicii, nici cititorii clasicilor; ideea mea era sa nu ajungem mai repede decat zice Kurzweil sa fim depasiti de soarecele de acum.

     

    Sau poate o fi bine?!? Ma intreb asta pentru ca nu-mi dau seama ce i se poate intampla unui savant, fie el si nebun, daca este inchis cu o tanara nurlie intr-un batiscaf la 3.000 de metri adancime.

  • Descatusarea SIF-urilor

    Adunarea Generala a Actionarilor de la SIF Transilvania a marcat primul pas catre o noua etapa in evolutia societatilor de investitii financiare (SIF), in care actionarii SIF vor avea un cuvant tot mai greu de spus in luarea deciziilor strategice.

     

    Mai important decat majorarea de capital de la SIF Transilvania este faptul ca s-a putut lua aceasta hotarare, ceea ce inseamna ca luarea unor decizii viitoare privind majorarea capitalului, schimbarea conducerilor SIF sau chiar majorarea pragului de detinere nu mai par scenarii fanteziste, cum ar fi parut poate in urma cu un an, cand doua initiative similare au esuat lamentabil.

     

    Privita la nivel istoric, AGA de la SIF Transilvania e un moment cu un impact mai mare decat majorarea pragului de detinere de la 0,1% la 1%, pentru ca, de aceasta data, actionarii si nu factorii politici au fost cei care au hotarat ce e mai bine pentru companie si implicit pentru actionari, asa cum ar trebui sa se intample pe o piata de capital care functioneaza corect.

     

    Astfel se explica si entuziasmul investitorilor dupa publicarea hotararilor AGA, care au propulsat actiunile SIF Transilvania cu peste 12% intr-o singura sedinta de tranzactionare, pe fondul unor tranzactii record. Astfel, cei care au avut curajul sa mizeze pe SIF Transilvania inca de cand aceasta si-a facut publica intentia, la sfarsitul lui februarie, au obtinut castiguri de pana la 38% in doar doua luni.

     

    Nici actionarii celorlalte SIF-uri n-au de ce sa fie nemultumiti, actiunile acestora sarind cu 6-7% dupa AGA de la SIF Transilvania, desi statuturile lor nu le permit deocamdata luarea unor decizii similare. Cu toate acestea, pentru investitori rationamentul e simplu: daca s-a putut la SIF Transilvania, trebuie sa se poata si la celelalte.

     

    SIF Transilvania este insa singura dintre SIF-uri din statutul careia lipseste o prevedere cu privire la cvorumul necesar privind derularea Adunarilor Generale Extraordinare ale Actionarilor (AGEA), in care se iau deciziile cele mai importante pentru companie, aceasta fiind anulata in urma unui proces derulat in urma cu cativa ani. Putini investitori au stiut insa de acest detaliu, care, odata cu modificarea Legii 31/1990 a societatilor comerciale, a permis derularea AGEA cu doar 25% din actionari fata de un minim de 50%, cum era anul trecut. Astfel ca multi investitori au fost surprinsi la aflarea hotararilor si au intrat puternic la cumparare.

     

    „Personal nu stiam de lipsa acestei prevederi din statutul SIF Transilvania si am fost surprins cand am auzit ca s-a aprobat majorarea. Totusi, exuberanta investitorilor fata de aceste titluri mi se pare putin exagerata, avand in vedere ca societatea este aceeasi“, spunea saptamana trecuta seful unei importante societati de brokeraj. Majorarea capitalului SIF Transilvania a fost practic impulsul de care piata avea nevoie pentru a reincepe cumpararea pe SIF-uri.

     

    „Aceasta majorare nu schimba nimic din punct de vedere fundamental pentru companie, dar pentru actiunile care sunt subevaluate pe piata, cum sunt SIF-urile, aceasta operatiune le poate urca mai aproape de valoarea reala“, sustine Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.

     

    Investitorii mizeaza pe faptul ca si celelalte SIF-uri vor incerca sa-si schimbe statutul pentru ca actionarii sa poata lua pe viitor alte decizii importante. Schimbarea statutului nu se poate realiza insa decat prin AGEA, pentru care este necesara participarea a cel putin 50% din actionarii SIF, asadar investitorii probabil ca vor mai trebui sa astepte unul sau doi ani, pana cand actionariatul va fi suficient de polarizat pentru a permite iesirea din acest cerc vicios.

     

    O contributie importanta in acest demers o vor avea fondurile straine de investitii, care au acumulat in ultimii ani pachete importante de actiuni SIF si continua sa acumuleze, iar peste cativa ani acestea ar putea incerca sa obtina un rol mai important in administrarea SIF-urilor.

     

    „Daca ne gandim ca investitorii straini incearca sa ocupe pozitii in toate cele cinci SIF-uri, este de asteptat ca la un moment dat sa vrea sa ia si decizii, cu sau fara sprijinul conducerii“, considera Laurentiu Floroiu, director de tranzactionare la EFG Eurobank Securities.

     

    „In momentul in care pe agenda AGA vor fi introduse puncte de interes general, cum ar fi schimbarea statutului, in mod sigur ca actionarii se vor prezenta in numar mare pentru a le sustine“, crede Floroiu.

     

    Interesul actionarilor pentru implicarea in luarea deciziilor importante privind SIF-urile ar putea creste, daca SIF Transilvania va reusi macar o parte din proiectele pe care le-a anuntat pentru perioada urmatoare, cum ar fi o majorare de capital cu numerar, dar mai ales majorarea pragului de detinere la 5%.

     

    Atat timp cat deciziile viitoare privind SIF-urile vor fi luate de catre actionari in interesul actionarilor, lucrurile vor merge in directia cea buna.

  • Geoana anticorporatist

    Povestea mortii Ralucai Stroescu, managerul de audit de la Ernst & Young, a beneficiat de o foarte mare vizibilitate in presa. Cu toate acestea, majoritatea relatarilor despre caz s-au plafonat la nivelul emotionalului, evitand sa intre in profunzimea fenomenului.

     

    In acelasi timp, politicienii, in loc sa se ingrijoreze de soarta angajatilor si de nerespectarea Codului muncii, au transformat aceasta tragedie intr-o tema electorala.

     

    In esenta, problema nu vine din ignoranta companiilor multinationale cu privire la soarta angajatilor, ci, mai degraba, din ignoranta oamenilor in general fata de semenii lor. Cazul unui angajat care munceste ore suplimentare in nestire este o chestiune care transcende responsabilitatile departamentului de resurse umane si poate fi tratat fie ca o problema de cultura organizationala, fie ca o problema personala. Obiectivul principal al organizatiilor este maximizarea profitului si minimizarea costurilor, iar, in aceasta cursa, motivarea angajatului ramane deseori pe ultimul loc. La nivel personal, angajatul are drept obiectiv satisfacerea nevoilor personale, care primeaza in fata obiectivelor generale ale organizatiei.

     

    Pe de alta parte, desi ar putea fi considerat o consecinta a alegerii gresite intre cariera si viata personala, acest caz ridica un serios semn de intrebare cu privire la politicile de personal ale marilor corporatii. Din aceasta perspectiva, discursul critic la adresa firmelor multinationale devine legitim, aducand in prim-plan incalcari grave ale Codului muncii – in special ale prevederilor privind orele suplimentare. Mai mult decat atat, aceasta intamplare subliniaza si o problema de etica organizationala, accentuand efectele negative ale presiunilor exercitate asupra angajatilor, in mod deosebit in cazuri in care acestia au perceptia unei posibile pierderi – de statut, de bani, de beneficii etc.

     

    Din punct de vedere sociologic, mentalul colectiv romanesc acorda intotdeauna, in cazul unui conflict, circumstante atenuante celui care este mai slab, astfel incat cultura organizationala romaneasca este extrem de critica la adresa sefilor. Drept urmare a aparut discursul despre vinovatia managementului corporatist, care a generat presiuni asupra unui angajat, acesta din urma ajungand sa clacheze, devine foarte popular printre oamenii obisnuiti. Faptul ca o astfel de tema castiga aderenti creeaza bazele capitalizarii unui electorat pentru actorii politici. Nu este deci deloc intamplator ca presedintele PSD, Mircea Geoana, a decis utilizarea acestui mesaj pentru a-si deschide calea catre electoratul sensibil la povestea Ralucai Stroescu.

     

    Din punct de vedere ideologic, tema clivajului dintre patron si angajat,  cu accent pe situatia angajatilor, face parte din apanajul stangii. Din aceasta perspectiva, abordarea acestui subiect de catre liderul PSD ofera consistenta discursului social-democrat, cu atat mai mult cu cat acest nivel social a fost ignorat pana acum de discursul politic. De asemenea, prin initierea acestei teme, Mircea Geoana abordeaza o tema importanta si la nivel european – cea a legislatiei muncii. In plus, prin initierea unei dezbateri cu privire la conditiile de munca si la responsabilitatile companiilor multinationale, PSD are posibilitatea atragerii unui nou tip de public – un electorat tanar, format din angajatii corporatiilor multinationale, care vizeaza construirea unei cariere si care este nemultumit de conditiile in care isi desfasoara activitatea. Mai mult, prin asumarea acestei initiative, PSD si-ar putea mobiliza si electoratul traditional, pentru care tema interventiei straine – pe care o implica discursul despre marile corporatii – are in continuare o relevanta semnificativa.

     

    In fine, desi a coincis cu sarbatorirea Zilei Internationale a Muncii, modul in care a fost initiata aceasta dezbatere si momentul ales nu au contribuit la sublinierea importantei discutiilor pe marginea acestei teme. Astfel, aducerea in prim-plan a cazului Ralucai Stroescu, pentru a sublinia necesitatea aplicarii intocmai a legislatiei muncii, poate fi considerata un gest demagogic. Aceasta asociere creeaza si impresia ca social-democratii utilizeaza tragedia unei persoane pentru a atrage capital electoral, fapt care a generat reactii firesti de dezaprobare.

  • Un Einstein pentru China si SUA

    Mi-a venit in minte China cand citeam „Einstein: Viata si universul lui“, noua biografie a lui Albert Einstein, scrisa de Walter Isaacson. China nu e nici macar amintita in lucrare, dar naratiunea incitanta a lui Isaacson despre cariera lui Einstein se potriveste cu doua dezbateri foarte fierbinti despre China.

     

    In primul rand, ce ne spune viata lui Einstein despre relatia intre libertate si creativitate? Sau, mai pe sleau: poate China sa ajunga la fel de inovatoare ca America, poate ea sa domine secolul al XXI-lea, dupa cum prezic multi, atata vreme cat cenzureaza Google si mentine un control politic strans pe parcursul evolutiei spre economia de piata?

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 23 mai al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

     


    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei     

  • MEDIA: Central European Media, plus de 30% in primul trimestru

    Compania americana Central European Media (CME), care detine posturile de televiziune PRO TV, Acasa, PRO Cinema, Pro TV International si Sport.ro, a obtinut in Romania in primul trimestru un profit operational (EBITDA) de 15,13 mil. $ (11,55 mil. euro), in crestere cu 30,3%, pe fondul avansului veniturilor cu aproape 32%.

     

    Veniturile CME in Romania au fost in primele trei luni de 39,34 mil. $ (30,03 mil. euro), comparativ cu 29,87 mil. $ in perioada ianuarie-martie 2006, potrivit raportului financiar trimestrial publicat joi de companie. Pentru primul trimestru din 2006, compania a raportat un profit operational inainte de impozitare (EBITDA) de 11,61 mil. $.

     

    Compania mai detine posturi de televiziune in Cehia, Slovacia, Slovenia, Croatia si Ucraina, iar actiunile sale sunt listate la bursa nord-americana Nasdaq.

     

    Cehia este cea mai mare piata a companiei, cu venituri de 51,5 mil. $ in primul trimestru si EBITDA de 25,66 mil. $. CME a obtinut profit la nivel operational in toate pietele pe care activeaza, cu exceptia Croatiei si a Ucrainei. Pe ansamblu, veniturile companiei s-au majorat cu 24% in primul trimestru fata de intervalul corespunzator din 2006, la 147,92 mil. $ (112.93 mil. euro), iar pierderile s-au redus de la 18,26 mil. $ la 250.000 $.

     

    Posturile controlate de CME ocupa prima pozitie in clasamentele realizate in functie de audienta pe cinci din pietele pe care activeaza, inclusiv Romania, a declarat in luna martie directorul general executiv al firmei, Michael Garin, la un seminar pe tema investitiilor organizat la Bucuresti.

     

    Operatiunile din Romania ale CME au consemnat anul trecut o cifra de afaceri de 148,61 mil. $, in crestere cu 43,8% fata de nivelul de 103,3 mil. $ din 2005. EBITDA inregistrat a fost de 65,86 mil. $, cu 50% mai mult decat in anul anterior.

     

    La nivel de grup, CME a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 604,87 milioane de dolari, in crestere cu 30%. EBITDA a fost de 218,84 milioane de dolari, cu 38,6% mai mult decat nivelul din 2005. Posturile de televiziune din Cehia, Romania si Slovacia au realizat 71% din cifra de afaceri si 85,5% din profitul operational al CME.

     

    CME este listata pe piata bursiera americana Nasdaq, avand o valoare de piata de 3,28 miliarde de dolari in functie de cotatiile din dimineata zilei de joi, 3 mai, cand actiunile erau in urcare cu 4,8%. Firma este cotata de agentia internationala de evaluare financiara Standard & Poor’s cu ratingul „BB minus“ pentru datoriile pe termen lung, iar perspectiva a fost imbunatatita la „pozitiv“ la inceputul lunii martie a acestui an, ceea ce inseamna ca ratingul ar putea fi majorat in urmatoarele 12 pana la 18 luni. Posturile de televiziune din Romania sunt controlate de grupul CME impreuna cu partenerul sau roman Adrian Sarbu, ce detine grupul local MEDIA PRO, ce include si compania Publimedia, editorul Business Magazin.