Blog

  • Rovana Plumb susţine că a atras 500 de milioane de euro prin POS Mediu

     “Când am preluat mandatul la Ministerul Mediului, în mai 2012, rata de absorţie a Programului Operaţional Sectorial Mediu era de 4,37 la sută, mai precis între 2007 şi mai 2012 sumele venite de la Uniunea Europeană au reprezentat un cuantum de 197 de milioane de euro. După un an de guvernare USL, am ajuns la o rată de absorţie de 16 sută. Practic am adus într-un an 500 de milioane de euro. S-au depus eforturi considerabile din partea tuturor structurilor, în special a Autorităţii de Management astfel încăt să putem să reluăm plăţile după o perioadă dificilă de aproape cinci luni când acestea au fost blocate ca urmare a neregulilor identificate în perioada anilor 2010 – 2011”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Mamaia, Rovana Plumb.

    Ea a mai afirmat că a avut întâlniri cu beneficiarii fondurilor europene pentru a se evita dezangajările, reuşindu-se anul trecut evitarea unui risc de dezangajare de 400 de milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noul S-Klasse, maşina care se conduce singură

    Lansarea unui nou S-Klasse este evenimentul unui secol întreg, doar că are loc la fiecare opt ani, spunea Dieter Zetsche, preşedintele Daimler AG, în momentul lansării celei de-a unsprezecea generaţii a limuzinei germane de lux, despre care a spus că este „cea mai bună maşină din lume„.

    Prezentarea limuzinei a fost programată de cei de la Mercedes-Benz în hangarul unde se construieşte celebrul Airbus A380, cel mai mare avion de pasageri din lume, iar pentru şi mai mult spectacol, prima limuzină S a coborât dintr-un Airbus A300, fiind livrată direct de la Stuttgart, exact înainte de un recital susţinut de nimeni alta decât Alicia Keys.

    La spectaculoasa prezentare au fost prezenţi sute de invitaţi din 40 de ţări, de la jurnalişti la politicieni germani sau vedete precum fostul pilot de Formula 1 Niki Lauda. Mai mult, lansarea a fost cu atât mai specială cu cât noul model nu mai concurează doar cu BMW Seria 7 şi Audi A8, concurenţii săi tradiţionali, ci şi cu noul Maserati Quattroporte şi chiar Bentley Flying Spur. Iar prin viitorulS-Klasse Pullman, care va înlocui limuzinele Maybach scoase din producţie, Mercedes-Benz vrea să concureze din nou limuzinele Bentley Mulsanne sau chiar Rolls Royce Ghost.

    S-Klasse, ca de obicei, nu anunţă doar o nouă limuzină, ci o serie de noi tehnologii care promit să revoluţioneze industria auto. Iar acum revoluţia înseamnă lansarea primului automobil care se poate conduce singur până la viteza de 60 km/h. În centrele urbane aglomerate, atunci când se parcurge un drum în coloană, automobilul se poate pilota singur, astfel încât cel de la volan are ocazia să nu se preocupe cu segmentele de drum mai puţin plăcute. De-a lungul istoriei limuzina de lux a Mercedes-Benz a dispus de fiecare dată de cele mai noi tehnologii, de la ABS la sistemul de control al tracţiunii ESP sau chiar airbaguri sau centuri de siguranţă.

    Printre sistemele de asistenţă la conducere se evidenţiază Magic Body Control, sistem care include o suspensie activă ABC cu sistem de scanare a suprafeţei de rulare, care permite ajustarea în avans, prin monitorizarea căii de rulare cu ajutorul unei camere stereo, Night View Assist Plus cu funcţie Spotlight, care permite recunoaşterea pietonilor sau animalelor pe timp de noapte cu ajutorul a două camere în infraroşu, Distronic Plus cu Steer Assist şi Stop-Go Pilot, Pre-Safe Plus, care extinde măsurile Pre-Sare pentru a proteja pasagerii în cazul unui impact din spate, sistemul inteligent de iluminare ILS full LED cu asistent adaptiv pentru fază lungă şi Magic Vision Control, sistem adaptiv de spălare a parbrizului cu lichid încălzit.

    Mai mult, maşina nu include nici măcar un singur bec cu filament, ci numai LED-uri, pentru un consum cât mai redus de energie.
    Pe piaţa locală Mercedes-Benz România va începe livrările pentru noua S-Klasse în toamna anului  2013, iar lista de preţuri pentru acest model va fi comunicată în cel mult câteva săptămâni. În Germania, noul S porneşte de la aproximativ 79.000 de euro, iar versiunea S500 ajunge la 105.000 de euro cu TVA. Desigur, vor urma versiunile AMG, dar şi viitoarea limuzină de lux S Pullman, care are misiunea de a înlocui celebrul Maybach, care a intrat de curând în cărţile de istorie după ce vânzările reduse înregistrate au determinat retragerea sa de pe piaţă.

  • Dividende record la Romgaz, de peste 1 miliard de lei din profitul anului trecut. Cât încasează statul român?

    Compania a realizat anul trecut un profit net de 1,24 miliarde lei, în creştere cu aproximativ 20% faţă de 2011.

    “Ministerul Economiei va încasa dividende cuvenite anului 2012 în valoare de 901,17 milioane lei, iar Fondul Proprietatea va încasa dividende de 158,94 milioane lei, cuvenite cotei de 15%”, se arată într-un comunicat al companiei.

    AGA companiei a hotărât în luna mai a anului trecut să acorde dividende în valoare de 938 milioane lei din profitul net obţinut în 2011. Pentru Ministerul Economiei a fost repartizată suma de 797,3 milioane lei, iar Fondul Proprietatea a încasat 140,6 milioane lei.

    Producătorul de gaze naturale a încheiat 2012 cu afaceri de 3,84 miliarde lei, mai mici cu 8% faţă de anul anterior.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

  • Steve Jobs a avut dreptate: de ce vor dispărea sute de milioane de locuri de muncă

    Mass-media ne oferă zilnic o porţie de date economice, iar termeni precum PIB, rata inflaţiei sau dobânda de referinţă ne sunt familiari, deşi nu întotdeauna ştim ce înseamnă. De cele mai multe ori aceste date economice se referă la prezent şi la trecut. Iar când economiştii încearcă să privească spre viitor, o fac tot pe termen scurt şi s-ar părea că se limitează la interpolarea tendinţelor actuale. Foarte rar se aduc în discuţie noile tehnologii, dintre care unele pot schimba semnificativ peisajul economic al viitorului.

    Luna trecută, cercetătorii de la McKinsey Global Institute au dat publicităţii un raport în care încearcă să estimeze potenţialul disruptiv al unor noi tehnologii şi impactul lor economic estimat în dolari, termenul de referinţă fiind anul 2025. Au fost luate în considerare doar tehnologiile care deja există şi care au potenţialul să-şi extindă efectele asupra întregii economii, excluzând astfel atât tehnologiile ce ar putea să apară până în 2025 (de exemplu computere cuantice), cât pe cele cu impact de nişă (de pildă turismul spaţial). Este interesant de notat că atenţia acordată de presă unor tehnologii nu prea se corelează cu impactul economic calculat. De exemplu, se vorbeşte mult despre energia regenerabilă, dar impactul estimat este mult mai mic decât al noilor tehnologii din genetică.

    Ideea de bază este că tehnologiile din zona informatică sunt cele cu cel mai mare potenţial disruptiv, iar pe primele poziţii sunt internetul mobil, automatizarea muncii cu informaţiile, „Internetul lucrurilor” şi cloud computing. Dacă adăugăm şi robotica avansată, avem o paletă de tehnologii care în scenariul pesimist ar urma să aibă în 2025 un impact cumulat de 15 trilioane de dolari asupra economiei globale. Acest „impact„ nu se referă la veniturile directe, ci mai degrabă la câştigurile obţinute prin creşterea de productivitate sau economii în alte sectoare.

    De exemplu, automatizarea muncii cu informaţia, prin adoptarea pe scară largă a unor programe bazate pe inteligenţă artificială care să poată obţine răspunsuri la întrebări imprecise prin analizarea unor seturi de date nestructurate. Creşterea productivităţii în munca de birou ar fi semnificativă în administraţie şi companii din toate domeniile. Cum „lucrătorii cu informaţia„ reprezintă 9% din totalul forţei de muncă (la nivel global) şi însumează 27% din totalul cheltuielilor cu forţa de muncă, aceste sisteme automate ar putea înlocui 110-140 de milioane de lucrători, iar economiile obţinute astfel ar putea  însemna între 5,2 şi 6,7 trilioane de dolari în 2025, fără a lua în seamă efectele colaterale pe care creşterea calităţii ar avea-o în economie şi societate.

    Cel mai interesant caz este cel al internetului mobil, al cărui impact economic este estimat la un minim de 3,7 şi un maxim de 10,8 (vorbim în trilioane de dolari la nivelul anului 2025). Sigur că e un câştig că pot să văd în orice moment ce-au mai postat pe Facebook prietenii mei, dar dacă ne limităm la acest nivel pierdem din vedere imaginea de ansamblu.

    Un exemplu simplu îl reprezintă sistemele de plăţi, care în mod evident se îndreaptă spre tehnologiile internetului mobil şi deja plăţile cu telefonul mobil sunt realitate curentă în multe ţări. Însă adoptarea pe scară largă (adică peste 80% în ţările dezvoltate şi peste 65% în celelalte) a acestei tehnologii ar aduce un spor de productivitate de circa 50% în procesarea tranzacţiilor, care s-ar traduce în peste 200 de miliarde de dolari anual.

    Şi mai semnificativ este impactul în domeniul sănătăţii, unde se pot obţine reduceri de costuri de până la 20% pentru tratamentul bolilor cronice prin monitorizarea la distanţă a stării pacientului. La modul optimist, reducerea costurilor se poate evalua la peste 2 trilioane de dolari (varianta pesimistă ar fi un trilion), cu observaţia că nu se calculează câştigul colateral rezultat din posibilitatea bolnavului de a munci în loc să meargă la controale şi investigaţii medicale – de altfel videoconferinţa cu medicul deja se practică.
    Poate că cifrele sunt grosiere. Dar direcţia este clară şi de ea ar trebui să ţină seamă cei care gândesc politicile pe termen lung. Chiar şi în România.

  • Noua generaţie de miliardari a României

    Business Magazin vă recomandă articolul de copertă publicat în ediţia tipărită la finele anului 2009.


    Intrarea copiilor in businessul de familie s-a facut treptat. Nimeni nu poate spune exact, de exemplu, cand a inceput Ion Alexandru Tiriac, cel mai mare dintre copiii lui Ion Tiriac, sa se implice in afacerea familiei, acum cel mai mare holding cu activitati in Romania. “De vreo patru ani, Ion Ion pune mana (se ocupa de afaceri – n.red.) si chiar o face bine. Afaceri insa a trebuit sa invete de cand era mic si ii era clar ca nu o sa muncesc la nesfarsit singur. Iar acum el e in charge”, declara anterior Ion Tiriac pentru BUSINESS Magazin.

    Omul de afaceri spunea in acelasi interviu ca are incredere in fiul sau, desi acestuia ii este destul de greu sa se ocupe simultan de toate afacerile grupului: “Am avut mare noroc cu fiul meu. E omul care are capul cu el, are stofa buna, dar se simte si scoala pe care a facut-o. Dar e tot roman si tot pompier e – de vreo sase ori pe zi trebuie sa schimbe cipul si sa treaca de la real estate la masini si la alte masini si la alte probleme. Dar cred ca va face treaba buna cu grupul si sper sa se inconjoare de oameni buni – el si-i alege, treaba lui”. Ion Tiriac admite ca i-a lasat conducerea grupului fiului sau si acum se implica mai mult strategic sau atunci cand apar probleme. Despre ceilalti doi copii ai sai si viitoarea lor implicare in afaceri, Tiriac nu comenteaza: “Sunt prea mici, dar sper sa le placa afacerile”. Karim si Ioana au 13, respectiv 10 ani.

    Intr-o maniera similara au gandit cam toti proprietarii de companii care au construit afaceri si pentru a avea ce sa lase mostenire copiilor. Radu Enache, presedintele si actionarul majoritar al Continental Hotels, nici nu a vrut sa auda cand fiul sau i-a spus in adolescenta ca ar prefera sa se ocupe de arta. “Am dezvoltat aceasta afacere pentru familie, iar cum el este singurul urmas al familiei, pentru el”, spunea Radu Enache, care l-a atras pana la urma pe fiul sau Daniel in afacere. I-a dat pe mana chestiuni complicate, cum ar fi negocierile pentru vanzarea a 30% din Continental Hotels si atragerea unei finantari esentiale pentru companie.

  • Şedinţa Comisiei de revizuire, suspendată. Cvorumul necesar adoptării amendamentelor nu a fost întrunit

     Şedinţa a fost suspendată după ce s-a constat că amendamentul privitor la mandatul de patru ani al şefului statului nu întrunea numărul necesar de voturi pentru a fi adoptat.

    Comisia de revizuire de Constituţiei a luat în dezbatere, joi, amendamentele depuse de PSD şi PNL care, în esenţă, aveau acelaşi conţinut şi priveau diminuarea mandatului preşedintelui României de la cinci ani, cât este în prezent, la patru ani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Declaraţiile lui Traian Băsescu la întâlnirea cu susţinătorii de pe Facebook

     DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI:

    – În general, tot ce e pe pagina mea de Facebook este produs original.

    – Cele mai de succes poze sunt cele în care apar cu soţia.

    – Nu-mi plac feedback-urile vulgare, dar cele negative le iau ca atare. Cel mai interesant la Facebook este că lucrurile sunt măsurabile.

    – Sunt adeptul unei prese absolut libere, nu am fost niciodată de acord cu reglementarea sa, se va reglementa ea singură. În acest moment, presa românească oferă ceea ce consumă publicul. Că este bine sau rău… La fel ca şi presa, Internetul trebuie să fie liber.

    – Sunt în favoarea gazelor de şist. Statele Unite au devenit independente în privinţa gazelor datorită gazelor de şist. Este adevărat că există riscuri, dar independenţa energetică este preferabilă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOUA CONSTITUŢIE: Amendamentul privind Parlamentul unicameral, respins de comisia de revizuire

     Amendamentul PDL – “Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Camera” – a întrunit un singur vot “pentru”, al deputatului PDL Valeria Schelean, două abţineri din partea membrilor PPDD şi 15 voturi “împotrivă”, ale PSD, PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale.

    Deputatul PDL Valeria Schelean a susţinut că este necesară adoptarea amendamentului pentru a se respecta referendumul din 2009, invocând din jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a invocat respectarea consultării populare pentru unicameral.

    Deputatul PSD Ioan Adam a afirmat că în proiectul USL din campania pentru parlamentare a fost inclusă tema revizuirii Constituţiei, cu formula menţinerii sistemului bicameral.

    Deputatul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a declarat că un parlament unicameral este o invitaţie la autoritarism, iar cel bicameral oferă o garanţie că accesele de autoritarism sunt limitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revista The One organizează, vineri, The One Shopping Night

    The One Shopping Night (Zona Dorobanţi) reprezintă o noapte de “sales & fun”, cu discounturi speciale şi multe surprize oferite de revista The One şi partenerii săi.

    Doar între orele 20.00 şi 24.00, participanţii la The One Shopping Night au reduceri speciale în peste 40 de magazine din zona Dorobanţilor: Beautik, Brunello Cucinelli, Caffe Pascucci Shop, Canali, Casara, Cellini, Cellulem Block, Cofetăria ANA, Danza Boutique, Distino, Elos Beauty Clinic, Galt, Farmaciile Help Net, Hip Nose, Loulou Boutique, Mario Plaza, Meli Melo, Moschino, My House, Oksana, PAUL, Pink & Blue, Plafar, Silhouette, Tartine et Chocolat, The Place, Venchi, Vinexpert, Victoria 46.

    La reducerile oferite de partenerii The One Shopping Night se cumulează beneficiile din cadrul programului anual MasterCard Elite.

    Participanţii la The ONE Shopping Night sunt aşteptaţi cu multe surprize: pot savura o delicioasă vată de zahăr, pot beneficia de şedinţe gratuite de make-up şi manichiură oferite de Melkior, iar la ora 20.00 sunt invitaţi în Piaţa Dorobanţi pentru a da împreună startul celui mai spectaculos eveniment de shopping.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • “Istanbul, nu eşti singur”: Zeci de bucureşteni şi-au exprimat în stradă solidaritatea cu protestatarii din Turcia

     Oamenii care au dorit să participe la această acţiune, organizată de ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, s-au adunat, în jurul orei 11.00, în faţa Ambasadei Turciei de la Bucureşti, unde au rămas timp de peste o oră, între gardurile puse de jandarmi şi sub paza acestora.

    “E un protest cuminte, ca la Bucureşti. Dar e normal să fie cuminte, întrucât e o acţiune prin care ne exprimăm solidaritatea faţă de protestatarii turci, care fac un lucru minunat. În Bucureşti există foarte multe situaţii similare cu Parcul Gezi. Vrem să transmitem şi românilor mesajul să se lupte pentru drepturile lor”, a spus Doina Vela, reprezentantă a societăţii civile.

    Alături de alţi manifestanţi, ea afişa, pe o pânză, mesajul “We are capuling too”, cu referire la sloganul protestatarilor turci, inspirat de faptul că premierul Recep Tayyip Erdogan i-a numit bandiţi – çapulcu, în turcă. Cuvâtul a fost preluat de protestatari în sloganul “Everyday I’m çapuling”, dar şi de cei care îi sprijină, printre care lingvistul american Noam Chomsky, care spune într-o înregistrare video de solidarizare “I am also a çapulcu”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro