Blog

  • Udrea: Uninominalul nu e o soluţie viabilă acum pentru România. Susţin revenirea la votul pe listă

     Udrea aminteşte, într-o postare pe blogul personal, că se numără printre politicienii care au susţinut de-a lungul timpului “în mod constant şi chiar vehement” varianta votului uninominal, fie în varianta sa de majoritar relativ (dintr-un singur tur de scrutin), fie în varianta sa de majoritar absolut (în două tururi de scrutin, soluţia propusă de Traian Băsescu la referendumul din 2007), însă apreciază că soluţia uninominalului pe care a propus-o şi susţinut-o “nu este potrivită realităţilor politice şi sociale din România de astăzi”.

    “Ea nu numai că nu a reuşit să repare problemele de credibilitate ale Parlamentului, dar a generat deficienţe majore chiar şi în formula actuală, care presupune şi elementul proporţionalităţii mandatelor – şi o spune un deputat al României care a beneficiat de pe urma acestei legi electorale la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012. Legea uninominalului majoritar într-un singur tur de scrutin susţinută de PSD poate genera probleme extrem de mari”, este de părere Udrea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE din TURCIA: Recep Tayyip Erdogan, aşteptat în ţară de zeci de mii de manifestanţi care îi cer demisia

     La întoarcerea din Tunis, şeful Guvernului islamo-conservator îşi va găsi ţara în plină agitaţie, a doua zi după o puternică mobilizare sindicală şi noi ciocniri între poliţie şi contestatari, la Ankara.

    De vineri, când a început o mişcare de contestare fără precedent la adresa lui, Erdogan afişează, spre deosebire de preşedintele Abdullah Gül şi numărul doi al Guvernului său Bülent Arinç, o fermitate de neclintit în faţa “extremiştilor”, care-i impută alunecarea spre autoritarism şi îl acuză că vrea să islamizeze societatea turcă.

    Luni, aflat în vizită la Rabat, premierul i-a sfidat pe manifestanţi, afirmând că “situaţia este pe cale să se calmeze”. “Când mă voi întoarce din vizită, problemele se vor rezolva”, a declarat el, provocator.

    Miercuri însă, zeci de mii de persoane au defilat pe străzile marilor oraşe ale ţării, mai ales la Istanbul şi Ankara, la apelul a două sindicate puternice de stânga. Ei au cerut demisia lui Erdogan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România va fi promovată în staţiile de metrou din Rusia, Germania, Austria şi Franţa

     “Suntem în faza de solicitare a ofertelor în tot ceea ce înseamnă campanie de promovare externă. Vorbim de promovare la metrou, de promovare outdor în tot ce înseamnă punctele cheie în ţări precum Germania, Rusia, Franţa, Austria, Italia şi Spania”, a spus Matichescu, într-o conferinţă de presă.

    Ea a afirmat că vor fi promovate imagini cu zone din România, printre care cu Delta Dunării şi zonele montane.

    Matichescu vrea ca până la sfârşitul verii panourile publicitare să poată fi văzute de turiştii străini.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BACALAUREAT 2013: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an

     Înscrierea candidaţilor la examenul de bacalaureat s-a făcut în perioada 27 – 31 mai pentru sesiunea care va începe pe 10 iunie, iar pentru sesiunea a doua, care se va desfăşura în perioada august-septembrie, se vor face între 15 – 19 iulie.

        Calendar BACALAUREAT 2013 – Sesiunea iunie-iulie:

    27 – 31 mai 2013 –  înscrierea candidaţilor

    10 – 12 iunie 2013 –  Evaluarea competenţelor lingvistice – limba română

    12 – 14 iunie 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice –  limba maternă

    17 – 21 iunie 2013 – Evaluarea competenţelor digitale

    25 – 28 iunie 2013 –  Evaluarea competenţelor lingvistice – limbi străine

    1 iulie 2013 –  Limba şi literatura română – proba scrisă

    2 iulie 2013 –  Limba şi literatura maternă  proba scrisă

    3 iulie 2013 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

    5 iulie 2013 – Proba la alegere a profilului şi specializări- proba scrisă

    8 iulie 2013 – Afişarea rezultatelor

    12 iulie 2013 – Afişarea rezultatelor finale

    Elevii care nu reuşesc să treacă de sesiunea din vară vor avea o a doua şansă în sesiunea din toamnă.

        Calendar BACALAUREAT 2013- Sesiunea august-septembrie:

    15 – 19 iulie 2013 –  Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

    19 – 20 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice – limba romană

    19 – 21 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice –  limba maternă

    20 – 21 august 2013 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională

    22 – 23 august 2013 –  Evaluarea competenţelor digitale

    26 august 2013 – Limba şi literatura romană – proba scrisă

    27 august 2013 –  Limba şi literatura maternă – proba scrisă

    28 august 2013 –  Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

    30 august 2013 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba scrisă

    2 septembrie 2013 – Afişarea rezultatelor la BACALAUREAT 2013 şi depunerea contestaţiilor

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministerul Finanţelor: Reducerea TVA la pâine ţine de o decizie politică şi de o discuţie cu FMI

     “Decizia este de a se introduce această cotă redusă la TVA la pâine. În cursul acestei luni, după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, se va lua decizia de a introduce această cotă redusă de TVA la pâine”, a spus secretarul de stat.

    Întrebat dacă s-au găsit sumele necesare cerute de FMI pentru a compensa reducerea de TVA la pâine, Manolescu a afirmat că “sunt discuţii”, iar o parte din fonduri vor proveni din “creşterea conformării” (la plată – n.r.) şi dintr-o colectare mai bună a taxelor.

    El ar afirmat că “ideal” ar fi să fie promovată o ordonanţă de Guvern prin care să fie modificat Codul Fiscal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Berarii nemţi oferă un sprijin neaşteptat contestatarilor gazelor de şist

    “Reinheitsgebot”, sau legea purităţii berii, spune că berea nemţească nu poate fi fabricată decât din malţ, hamei, drojdie şi apă. Federaţia Berarilor Germani a trimis Guvernului federal o scrisoare în care precizează că schimbările legislative pe care le are în vedere executivul nu sunt în măsură să garanteze securitatea surselor de apă potabilă, conform cerinţelor din legea purităţii berii.

    Scrisoarea precizează că industria berii este dependentă de puritatea apei de băut iar procesul de extracţie al gazelor poate afecta parţial sau total calitatea apei.

    Berlinul a amânat adoptatarea unei legislaţii a gazelor de şist de mai multe ori. La jumătatea lunii mai cabinetul Merkel a fost de acord cu o propunere care privea interzicerea exploatării gazelor de şist în zonele hidrografice ce alimentează lacuri care constituie surse de apă potabilă, cum este Lacul Constance din sudul Germaniei.

    Pentru un singur puţ săpat în vederea extracţiei gazelor de şist se folosesc între 11 şi 19 milioane de litri de apă curată.

    La mijlocul acestei săptămâni liderii europeni au discutat la Bruxelles despre viitorul industriei gazelor de şist. Premierul britanic David Cameron a decalrat reporterilor că Europa nu trebuie să piardă cursa globală a gazelor de şist; bătrânul continent deţine 75% din rezervele pe care le au Statele Unite, dar America forează de 100 de ori mai repede ddecât Europa, a adăugat premierul britanic.

    Subiectul gazelor de şist a fost abordat şi de premierii român şi polonez. Donald Tusk a declarat la finalul discuţiei cu premierul Victor Ponta, aflat în vizită în Polonia, că statele pe care le reprezintă sunt interesate de promovarea gazului de şist şi diversificarea resurselor de energie, având idei comune referitoare la politica mediului şi cea energetică.

    “Avem idei comune referitoare la politica mediului, politica energetică. Importantă este ideea uniformă, identică, în ceea ce priveşte gazul de şist. şi România, şi Polonia sunt interesate de promovarea celor întreprinse pentru gazul de şist şi diversificarea resurselor”, a spus Tusk, într-o conferinţă de presă susţinută, miercuri, împreună cu Ponta.

    Premierul polonez a adăugat că sprijină “concepţia Nabucco”, ca soluţie pentru diversificarea surselor de energie.

    La rândul său, premierul Victor Ponta a arătat că noi surse de energie presupune independenţă şi securitate energetică.

    “La politicile energtice, pentru România, ca şi pentru Polonia, este esenţială coordonarea noastră la nivelul politicilor europene. Am făcut acest lucru natural chiar în cadrul Consiliului European. Noi surse de energie pentru Polonia, pentru România, pentru Europa înseamnă un obiectiv strategic, înseamnă independenţă pentru ţările noastre, independenţă şi securitate energetică, lucruri esenţiale pentru dezvoltarea în continuare a celor două ţări”, a spus Ponta.

    El a adăugat că Polonia reprezintă un model pentru România şi un partener privilegiat, fără să existe interese contrare în vreun domeniu între cele două ţări, şi a precizat că autorităţile de la Bucureşti au multe de învăţat de la cele poloneze în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene şi reorganizarea administrativ-teritorială.

    Cei doi premieri au asistat şi la ceremonia de semnare de către miniştrii de resort din cele două ţări a unui protocol de continuare a colaborării militare bilaterale, ca state membre NATO, prim-ministrul polonez afirmând că atât el, cât şi premierul Ponta au confirmat, “şoptindu-ne unul altuia” în timpul ceremoniei, că această colaborare între serviciile speciale ale celor două ţări este “absolut excepţională” şi evaluată la un nivel foarte ridicat de către aliaţi.
     

  • Gigi Becali transmite un mesaj din închisoare, prin Mihai Stoica: Am ieşit definitiv din viaţa publică

     Comunicatul citit de Mihai Stoica este următorul:

    “Am ieşit definitiv şi irevocabil din viaţa publică, aşa că vă rog din inimă, pentru cât v-am stat la dispoziţie atâta timp, un minim respect pe care cred că-l merit.

    1. Lăsaţi-mi familia în pace, nu o mai pândiţi.

    2. Nu mă mai hăituţi pe mine, pentru că nu voi mai da nicio declaraţie.

    3. Îi rog din suflet pe realizatorii de emisiuni, pe analiştii politici, pe analiştii sociali, pe politicieni, persoanele publice, să nu mai comenteze despre mine dacă se poate.

    4. Am o pedeapsă de executat, pe care vreau să o execut conform codurilor de procedură legală. Probabil cândva voi da o explicaţie, dar o singură dată pentru toată lumea. Sper şi îmi doresc să ajung la concluzia că atâta timp cât am stat cu voi, am stat cu nişte oameni, scris cu majuscule, care înţeleg cuvântul, nu cu alt fel de fiinţe. Semnează Gigi Becali”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PayU: Plăţile online de utilităţi, în creştere cu 66% anul trecut

    Avansul se datorează în cea mai mare parte strategiei companiilor de utilităţi de a atrage consumatorii români online prin diverse acţiuni, precum emiterea facturilor în format electronic, implementarea de plăţi online, acordarea de avantaje celor care îşi plătesc facturile pe Internet..

    Astfel, valoarea totală a facturilor achitate online prin PayU a crescut anul trecut cu 66% faţă de 2011, iar numărul facturilor plătite online a avut un avans de 57%.

    “Evoluţia din ultimii ani arată că tot mai multi români doresc să îşi plătească facturile online pentru a economisi timp. După realizarea contului de utilizator şi conectarea la acesta, în cazul oricărui furnizor de utilităţi timpul mediu pentru plata unei facturi nu depăşeşte de regulă un minut”, punctează Andreia Satavarache, sales&marketing manager în cadrul PayU.

    Aceeaşi tendinţă de creştere s-a manifestat şi în 2013 când valoarea facturilor plătite online a crescut cu 56% faţă de primele 5 luni ale anului trecut iar numărul lor a evoluat cu 58%.

    Majoritatea utilizatorilor îşi plătesc online facturile pentru telefonie mobilă sau fixă, servicii de televiziune prin cablu şi internet, precum şi gaze şi curent electric.

    Mai mult, începând cu decembrie 2012, datorită noilor metode de plată introduse de PayU – Pay on Time şi Pay by Click – companiile pot încasa imediat facturile ajunse la scadenţă iar utilizatorii pot plăti mai uşor, în doar câteva secunde.

    Companiile care aleg ca şi metodă de plată Pay on Time îi permit utilizatorului să îşi stabilească o plată automată de pe cardul său bancar, la o anumită dată. Astfel, riscul de a uita să plătească factura şi să depăşească scadenţa, cu consecinţele de rigoare, este mult diminuat. Pentru compania-furnizor, plăţile devin mult mai predictibile.

    Pe de altă parte, dacă nu doreşte să îşi programeze plăţile, utilizatorul poate folosi Pay by Click, alegând astfel să plătească cu un singur click, tranzacţia fiind finalizată în numai câteva secunde.

    “Dorim ca PayU să ajungă un nume comun în limbajul plătitorilor, aşa cum sunt cardurile în prezent. Pentru a ajunge acolo, obiectivul nostru este de a uşura atât de mult experienţa celui care doreşte să plătească o factură, un serviciu sau un produs fizic încât să apese din instinct pe butonul PayU atunci când îi apar opţiunile de plată”, explică Andreia Stavarache.
     

  • Detalii despre modul în care a încercat Paris Jackson să se sinucidă

     Fiica adolescentă a megastarului american se simte bine din punct de vedere fizic, potrivit unei surse din anturajul familiei Jackson, care a cerut să i se respecte viaţa privată.

    Paris Jackson a încercat să îşi secţioneze venele de la încheietura mâinii drepte cu un cuţit şi a lăsat un mesaj evocând sinuciderea, a precizat site-ul TMZ.com, specializat în publicarea de informaţii despre celebrităţi. Paris a luat şi un număr mare de medicamente împotriva durerii (analgezice), afirmă TMZ.com.

    Adolescenta, al cărei tată celebru a murit în 2009, “a încercat să îşi facă o tăietură”, a indicat o sursă apropiată de familia Jackson, care a preferat să îşi păstreze anonimatul. “A simţit nevoia de a-l avea pe tatăl ei alături de ea (…) A fost deja tratată în trecut pentru depresie, iar acest gest seamănă cu un adevărat strigăt de ajutor”, a adăugat aceeaşi sursă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • REPORTAJ: Tot centrul Sibiului, transformat pentru Festivalul de Teatru, la care vin 2.500 de artişti

     Tema din acest an a festivalului este “Dialog”.

    La pregătirea evenimentului lucrează oameni din diferite departamente ale teatrului, voluntari, angajaţi ai mai multor companii, ai cafenelelor care vor fi transformate în săli de spectacole, ai hotelurilor şi pensiunilor unde vor fi cazaţi toţi artiştii, reprezentanţi ai ambasadelor, funcţionari publici, profesori, artişti, tehnicieni. Pe scurt, este vorba despre “o echipă uriaşă”.

    “Nimic nu este făcut pe genunchi. Totul se construieşte la modul meticulos, la modul serios, cu migală şi cu o echipă uriaşă în spate. Aş vrea să menţionez că în spatele acestui festival nu este numai numele meu. Eu sunt vârful de iceberg al festivalului, cel care l-am creat, cel care l-am dezvoltat de-a lungul timpului şi cel care şi-a asumat riscuri, inclusiv financiare, de-a lungul anilor. Dar bătălia mea a fost să construiesc o echipă şi un public. Fără parteneriate nu ai cum să răzbeşti într-o lume atât de intrată în competiţie pentru câştig economic, de influenţă, câştig financiar. Vreau să mulţumesc întregii mele echipe, de la cei din teatru, de la cei din festival, de la cei care sunt angajaţi în bursă, cei care sunt angajaţi la universitate şi toţi ceilalţi parteneri pe care-i am”, a declarat Constantin Chiriac, directorul festivalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro