Blog

  • Angela Merkel, aleasă lider al Uniunii Creştin-Democrate pentru a opta oară, cu 96,72 la sută din voturi

    În anul 2012, Merkel a primit 97,94 la sută din voturi, cel mai bun scor.

    Merkel a fost singurul candidat al scrutinului organizat în timpul congresului federal desfăşurat la Koln, în vestul Germaniei.

    Angela Merkel este cancelar al Germaniei de nouă ani, fiind liderul CDU de 14 ani.

    Merkel a fost prima femeie ajunsă la conducerea unui mare partid politic german.

  • Mai mulţi deputaţi PSD vor ca un partid politic să poate fi constituit de doar trei membri fondatori

    Sturzu şi ceilalţi deputaţi PSD şu-au asumat, în calitate de iniţiatori, un proiect elaborat de un om de afaceri din Târgu-Mureş, Dan Maşca, proiect susţinut şi de europarlamentarul Monica Macovei.

    ”Depun azi, alături de iniţiatorul de facto al acestei legi, Dan Maşca, o iniţiativă le modificare a Legii partidelor prin care în România vor putea fi constituite partide din doar trei persoane. Cred că această lege poate aduce oameni noi în politica din România şi cred că va servi cetăţenilor, astfel încât fiecare cetăţean să se poate conecta cu politica din România”, a spus Sturzu.

    ”Acest proiect a fost semnat de zece colegi din PSD şi este susţinut public de Monica Macovei, Klaus Iohannis, Victor Ponta. Îmi doresc şi am încredere că va trece repede prin Parlament”, a adăugat Sturzu.

    Iniţiativa legislativă modifică Legea partidelor politice nr 14/2003, abrogând, printre altele , prevederea potivit căreia pentru înregistrarea partidelor politice este necesară depunerea la Tribunalul Bucureşti a unei liste care trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti.

    Totodată, iniţiativa legislativă propune, totodată, şi modificarea condiţiilor de dizolvare a unui partid politic.

    Iniţiatorii consideră că prin adoptarea acestori modificări va fi încurajată participarea politică a cetăţenilor prin crearea partidelor „de jos în sus”, dar şi prin stimularea activismului politic la nivel local.

  • Veniturile Cris-Tim au crescut cu 15% în 2014

    Linia de mezeluri a grupului – reprezentată de cele două companii: Recunoştinţa Prodcom Impex SRL şi Cristim 2 Prodcom SRL – a înregistrat rezultate cu 20% mai mari faţă de 2013.

    “Anul 2014 a fost unul de creştere şi de investiţii. Achiziţia celor mai noi tehnologii de producţie, siguranţa alimentară şi eficientizarea proceselor au fost prioritare pentru noi în acest an şi ne propunem să continuăm în aceeaşi direcţie şi în 2015. Ne-am concentrat eforturile, de asemenea, pe eficientizarea distribuţiei directe, prin extinderea parteneriatelor cu reţelele de magazine de proximitate. Totodată, ne-am dezvoltat portofoliul de produse, am extins anumite branduri şi categorii, acoperind mai bine cererea de produse Cris-Tim pe segmente cu potenţial mare de dezvoltare, a declarat Radu Timis, preşedintele Grupului Cris-Tim.

    Anul trecut, compania a investit peste opt milioane de euro în direcţia achiziţiei de echipamente de ultimă generaţie în liniile de ambalare şi procesare a cărnii. Investiţiile au fost direcţionate, de asemenea, către divizia de producţie şi procesare a laptelui, care în acest moment a ajuns să proceseze o cantitate de 12.000 de litri de lapte pe zi, obiectivul de producţie pentru următorii ani fiind de 16.000 de litri de lapte pe zi.

     

     

     

     

  • Kandia Dulce, furnizor al Casei Regale a României vreme de trei ani

    Colaborarea dintre Kandia Dulce, cel mai mare producător local de ciocolată, şi Casa Regală a României a debutat cu momentul în care compania a devenit partener al Casei Majestăţii Sale Regelui, statut premergător obţinerii titlului de Furnizor Oficial.

    “Gestul Casei Regale deopotrivă ne onorează şi ne responsabilizează”, declară Mihai Georgescu, director general al Kandia Dulce.

    “Kandia Dulce caută să păstreze şi să ducă mai departe gustul specific românesc, ca parte a identităţii noastre. Dulciurile pe care compania le produce astăzi vor ajunge să fie considerate dulciurile tradiţionale ale românilor peste generaţii. Pentru aceste motive, Majestatea Sa Regele decide acordarea titlului de Furnizor Regal pentru ciocolată, pentru următorii trei ani.”, declară Radu Ghina, consilier la Casa Majestăţii Sale Regelui.

    Kandia Dulce este cel mai mare producător local de ciocolată, portofoliul actual de produse cuprinzând brandurile Rom, Măgura, Kandia, Primola, Laura, Sugus şi Silvana. Având deja o poziţie de lider în rândul producătorilor locali de ciocolată, biscuiţi şi produse zaharoase, compania este focusată pe piaţa din România, dar şi pe unele pieţe externe unde sunt comunităţi importante de români.

  • Programul magazinelor Metro de sărbători

    Pentru unităţile Metro Cash&Carry:

    1 Dec – 12 Dec: program normal

    13 Dec – 23 Dec: 06.00-23.00 (cu excepţia magazinelor din Bucureşti şi Ploieşti)*

    *13 Dec – 23 Dec: magazinele Metro Militari, Voluntari, Berceni, Pallady, Ploieşti, 05.00-23.00

                *13 Dec – 23 Dec: MCC Băneasa, Non stop

    24 Dec: programul se încheie la ora 16.00

    25 Dec: închis

    26 Dec: 08.00-16.00

    27 Dec – 30 Dec: Program normal (cu excepţia magazinelor din Bucureşti şi Ploieşti)**

    **27 Dec – 30 Dec :  MCC Militari, Voluntari, Berceni, Pallady, Băneasa şi Ploieşti, 5.00-23.00

    31 Dec: Programul se încheie la ora 16.00

    1 Ian: închis

    2 Ian: 08.00-16.00

    3 Ian: program normal

     

    Pentru unităţile Metro Punct:

    1 Dec – 19 Dec: program normal

    20 Dec:  08.00 – 20.00

    21 Dec:  08.00 – 16.00

    22, 23 Dec: 08.00 – 20.00

    24 Dec:  08.00 – 16.00

    25 Dec:  Închis

    26 Dec:  08.00 – 16.00

    27 Dec:  08.00 – 20.00

    28 Dec:  08.00 – 16.00

    29, 30 Dec:  08.00 – 20.00

    31 Dec:  08.00 – 16.00

    1 Ian:  închis

    2 Ian:  08.00 – 16.00

    3 Ian: program normal

  • Minus 4% la preţul apartamentelor în Bucureşti

    O analiză bazată pe statistici generate de www.anunturiparticulari.ro arată că în Bucureşti, un apartament cu 2 camere a fost scos la vânzare în noiembrie cu preţul mediu de 50.155 euro, faţă de 50.692 euro, cât a fost în noiembrie anul trecut. În comparaţie cu acum 2 ani, preţul este cu 8% mai mic, iar dacă ne raportăm la aceeaşi luna din 2007, observăm că preţul s-a înjumătăţit.

    Aproximativ aceeaşi situaţie întâlnim şi în cazul garsonierelor, al căror preţ mediu de vânzare solicitat de proprietari a atins 31.454 euro luna trecută, faţă de 32.268 euro, cât a fost în noiembrie anul trecut. În comparaţie cu acum 2 ani, preţul este cu 10% mai mic, iar dacă ne raportăm la noiembrie 2007, acesta este cu circa 54% mai mic.

    Preţul mediu la care a fost scos la vânzare un apartament cu 3 camere în Bucureşti a fost de 69.320 euro luna trecută, faţă de 71.310 euro, cât a fost în aceeaşi lună în 2013. Faţă de noiembrie 2012, preţul a fost cu 10% mai mic anul acesta, iar faţă de aceeaşi lună, în 2007, a fost aproape de două ori mai mic. Apartamentele cu 4 camere au avut cea mai mică variaţie în ultimii doi ani, valoarea preţului mediu scăzând de la 91.357 euro în noiembrie 2012 până la 88.731 euro în aceeaşi lună din 2014, însă faţă de 2007, preţul acestora aproape s-a înjumătăţit (181.022 euro).

    Numărul ofertelor de apartamente a crescut în 2014 cu 9% faţă de 2013

    În ceea ce priveşte numărul ofertelor nou apărute pe piaţa din Bucureşti, în primele 11 luni ale anului 2014 putem vorbi de un total de 31.569, dintre care, 13.345 sunt oferte de apartamente cu 2 camere, 9.180 sunt oferte de apartamente cu 3 camere, 6.497 sunt oferte de garsoniere şi 2.547 sunt oferte de apartamente cu 4 camere, conform statisticilor www.anunturiparticulari.ro. În aceeaşi perioadă a anului anterior, au fost înregistrate 28.725 de oferte nou apărute pe piaţă, cu 2.844 (9%) mai puţine decât în 2014, majoritatea ofertelor fiind tot pentru apartamente cu 2 camere (11.790), codaşe rămânând apartamentele cu 4 camere (2.588).

    Numărul de oferte în creştere, coroborat cu cele peste 600.000 de tranzacţii imobiliare realizate anul acesta (cu 16.430 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut), conform datelor oficiale furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, demonstrează încă o dată că piaţa imobiliară s-a însănătoşit.

    Variaţiile mici ale preţurilor în ultimii 2 ani certifică faptul că piaţa imobiliară s-a stabilizat, iar persoanele care doresc achiziţia unei locuinţe nu au motive întemeiate să spere la o ieftinire accentuată a acestora. Chiar dacă numărul de oferte scoase pe piaţă e în creştere, continuarea programului Prima Casă, împreună cu relaxarea afişată de bănci cu privire la creditare şi dobânzile foarte mici la creditele ipotecare în lei încurajează achiziţia de locuinţe şi conduc la un echilibru pe piaţă şi o stabilitate din punct de vedere al preţului.

    www.anunturiparticulari.ro este un serviciu de monitorizare imobiliară care extrage ofertele imobiliare publicate de particulari din toată presa scrisă centrală şi de pe internet. Metodologia folosită exclude ofertele agenţiilor imobiliare, apariţiile multiple şi ia în calcul doar anunţurile care apar pentru prima dată în presă sau pe internet.

  • 1.500 de lei este bugetul pentru sărbători a celor mai mulţi români

    “În acest context, dacă în 2013 ne bucuram de o creştere a bugetului cu aproape 300 lei faţă de decembrie 2012, în acest an, comparativ cu anul trecut, nu avem diferenţe semnificative din punct de vedere statistic care să ne ducă cu gândul la creşterea consumului”, arată într-un comunicat al companiei.

     Peste o treime (35,4%) dintre orăşenii intervievaţi intenţionează să cheltuiască pentru masa de Crăciun şi revelion sub 1.000 lei, în timp ce 26,4% dintre aceştia urcă uşor către bugetul mediu de 1500 lei. 

    Această constanţă este vizibilă şi pentru cheltuielile alimentare (carne, cozonac, băuturi răcoritoare, fructe etc.), suma medie destinată acestora fiind de 602,21 lei (comparativ cu 600,76 lei în 2013).

    În cazul celor nealimentare specifice Sărbătorilor de Iarnă (ornamente, cosmetice, îmbrăcăminte, încălţăminte etc.), suma medie alocată a scăzut uşor de la 498,63 lei la 467,64 lei.

    Există totuşi orăşeni (puţin peste 20%) care ar dori să cumpere de Crăciun sau revelion anumite produse alimentare, dar nu şi le permit din cauza limitărilor financiare. Dintre acestea menţionăm carnea, în special cea de curcan sau vită, peştele, dar şi alimente mai scumpe cum ar fi brânzeturile „fine”/franţuzeşti sau „şampania mai scumpă”.

    În ceea ce priveşte categoria „călătoriile/excursiile organizate în perioada sărbătorilor de iarnă”, se înregistrează o creştere a numărului orăşenilor care vor pleca în concediu, dar o scădere a sumei medii alocate, de la 1.524,47 lei în 2013, la 1.149,31 lei în 2014.

    O altă categorie de cheltuieli prilejuită de sărbătorile de iarnă este cea a „ieşirilor în oraş/la restaurant”. Pentru aceasta, persoanele intervievate intenţionează să aloce, în medie, aproximativ aceeaşi sumă ca anul trecut (372,87 lei).

    Ca şi în 2013, şi în acest an, aproape 90% dintre respondenţi intenţionează să ofere cadouri celor dragi cu ocazia Crăciunului şi a revelionului.

    În acest context, în topul cadourilor regăsim articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte, jucăriile şi cosmeticele/parfumurile.

    Principalele categorii de persoane către care se vor îndrepta aceste cadouri sunt membrii familiei (soţul/soţia, partenerul(a), copiii, părinţii, fraţii, surorile etc.).

    Suma medie pe care orăşenii intenţionează să o cheltuiască în acest an, pentru aceste cadouri va fi de 470,34 lei, în foarte uşoară creştere faţă de cea din 2013 (465,25 lei).

    De asemenea, ca şi anul trecut, mai mult de jumătate dintre respondenţi nu vor cumpăra nici în acest an brad natural de Crăciun, preferând să folosească unul artificial.

    Mai mult decât atât, 7,4% dintre persoanele intervievate afirmă că NU intenţionează să împodobească Bradul de Crăciun în 2014.

    În ceea ce priveşte Revelionul 2015, majoritatea orăşenilor intervievaţi aleg să petreacă în ţară (91%), în timp ce numai 3,5% dintre aceştia sunt dispuşi să plece în străinătate.

    Dintre cei care vor sta de Revelion în ţară, 68,8% vor petrece alături de familie, prieteni în propriile locuinţe sau ale prietenilor, 13,3% vor merge la un restaurant/club, în timp ce 13,2% vor petrece într-o staţiune montană/balneară din România

    Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ pentru Bucureşti şi oraşele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 25 – 28 noiembrie 2014. Au fost intervievate telefonic 800 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.

  • Jucan (CNA):TVR a difuzat o singură ştire electorală. RomâniaTV l-a promovat 22.000 secunde pe Ponta

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi-a reluat marţi activitatea, după ce a întrerupt-o la sfârşitul lunii octombrie, odată cu expirarea mandatelor a patru membri ai Consiliului, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea şi Christian Mititelu.

    Marţi, la şedinţa CNA au participat pentru prima dată doi membri nou numiţi de Parlament, Gabriel Tufeanu şi Radu Călin Cristea.

    Direcţia de Monitorizare a CNA şi-a continuat însă activitatea şi a monitorizat televiziunile şi radiourile şi în perioada în care Consiliul nu a avut cvorum (minimum opt membri prezenţi, n.r.) pentru a putea funcţiona, perioadă care a inclus atât primul tur al alegerilor prezidenţiale, din 2 noiembrie, cât şi cel de-al doilea tur de scrutin, din 16 noiembrie.

    Astfel, în şedinţa CNA de marţi sunt analizate aceste monitorizări ale modului în care televiziunile şi radiourile au reflectat campania pentru alegerile prezidenţiale.

    În acest context, membrul CNA Valentin Jucan a spus că TVR a difuzat o singură ştire electorală în toată campania pentru alegerile prezidenţiale. Respectiva ştire electorală a fost difuzată în prima zi de campanie electorală, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa CNA de marţi.

    Prezent la şedinţa Consiliului, Ion Stavre, reprezentantul TVR în relaţia cu CNA pe probleme de campanie electorală, a spus că ştirile electorale au fost făcute în prima zi a campaniei electorale.

    “Prima zi de campanie trebuia acoperită. Nu aveam nicio emisiune şi ca să avem în fiecare zi ceva pentru campanie am introdus un buletin de ştiri. În felul acesta am fost în campanie din prima zi. Din păcate, ştiri nu au fost în campanie, din motive ştiute”, a spus Ion Stavre, referindu-se la situaţia financiară dificilă a Televiziunii Române.

    Membrul CNA Monica Gubernat a atras însă atenţia că oferta TVR din campania electorală, fără ştiri, a fost aprobată de Birourile Permanente ale Parlamentului.

    “A fost acceptare totală (din partea Birourilor Permanente, n.r.)”, a spus, la rândul său, Ion Stavre, precizând că TVR nu a avut nici solicitări suplimentare, nici solicitări de explicaţii de dat pe această temă.

    Însă membrul CNA Valentin Jucan a spus că nu este normal ca TVR să difuzeze o singură ştire electorală în campania pentru prezidenţiale. “Există o Lege a audiovizualului şi Legea 41 (de funcţionare a TVR, n.r.) care obligă TVR la anumite atribuţii”, a spus Jucan.

    Ulterior, Valentin Jucan a publicat şi un comentariu pe contul său oficial de Facebook, în care a spus că este ruşinos faptul că TVR a difuzat o singură ştire electorală în campania pentru prezidenţiale.

    “TVR – o singură ştire despre procesul electoral în perioada campaniei electorale. Ruşinos! Motivul invocat: nu avem resurse. (Există resurse pentru parc auto nou)”, a scris Valentin Jucan.

    El a făcut referire la faptul că, potrivit Legii 41 din 1994, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune sunt obligate să prezinte, în mod obiectiv, imparţial, realităţile vieţii social-politice şi economice interne şi internaţionale, să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice (…).

    “Aşadar…indiferent de negocierile politice privitor la timpii de antenă, TVR are obligaţii de respectat, are un public de respectat. Ce are de spus domnul Stelian Tănase? Scuze cu presiuni politice? Scuze cu «tactici ale staff-urilor de campanie»? Ruşinos, domnule Tănase”, a mai scris Valentin Jucan.

    Pe de altă parte, potrivit Deciziei CNA numărul 528 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei pentru alegerea Preşedintelui României, în timpul campaniei electorale, programele politice ale candidaţilor, opiniile şi mesajele cu conţinut electoral pot fi prezentate numai în următoarele tipuri de emisiuni: de promovare electorală, de dezbatere electorală şi informative. Emisiunile informative din campania electorală sunt cele “în care activităţile de campanie ale candidaţilor sunt prezentate cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparţialitate şi informare corectă a publicului; radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative şi intervenţii făcute în direct de către candidaţi”.

    De asemenea, reprezentanţii TVR au informat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 2 octombrie, că Televiziunea Română va difuza peste 2.000 de minute dedicate alegerilor prezidenţiale, pe TVR 1, TVR Internaţional şi pe canalele sale regionale, sub genericul “Preşedinte pentru România”, emisiunile electorale fiind moderate de Radu Rădulescu, Monica Ghiurco şi Sorin Avram. Astfel, TVR 1 a difuzat 17 ediţii ale emisiunilor de promovare electorală şi 21 de ediţii ale emisiunilor de dezbatere. Totodată, fiecare dintre studiourile teritoriale ale TVR a difuzat aproximativ 120 de minute de emisiuni proprii de promovare şi dezbatere electorală, săptămânal, iar TVR Internaţional a preluat emisiunile difuzate de TVR 1 de la ora 21.00, conform planului prezentat de TVR în respectivul comunicat.

    Pe de altă parte, în şedinţa CNA de marţi, Valentin Jucan s-a referit şi la faptul că televiziunea de ştiri România TV a difuzat în campania electorală 22.000 de secunde de promovare a lui Victor Ponta, candidatul PSD la prezidenţiale, şi 0 secunde de promovare pentru Klaus Iohannis, candidatul ACL la preşedinţie.

    “Nu am o problemă cu 22.000 de secunde, dar 0 secunde (la Klaus Iohannis, n.r.)?”, a întrebat-o Valentin Jucan pe reprezentanta România TV la CNA, Roxana Niculescu.

    Aceasta a precizat că nu ştie cum a contabilizat direcţia de monitorizare a CNA apariţiile lui Klaus Iohannis la România TV. “Cine s-a uitat la România TV l-a văzut şi pe domnul Klaus Iohannis. L-am transmis pe domnul Klaus Iohannis ori de câte ori a avut declaraţii”, a spus Roxana Niculescu, precizând că România TV a transmis inclusiv lansarea candidaturii lui Klaus Iohannis.

    Până la momentul difuzării acestei ştiri, CNA nu a luat o decizie în privinţa unei eventuale sancţionări a vreunei televiziuni pentru abateri de la legislaţia audiovizualului în campania pentru prezidenţiale.

  • Votul prin corespondenţă, RESPINS. Camera Deputaţilor a votat împotriva proiectului

    Iniţiativa legislativă a fost respinsă cu 203 voturi, fiind înregistrate de asemenea 84 de abţineri şi 8 voturi împotrivă.

    Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PMP Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme şi Clement Negruţ şi propune introducerea votului prin corespondenţă în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.

    Comisiile de administraţie şi juridică au apreciat că acest sistem de vot prezintă vulnerabilităţi semnificative din punctul de vedere al siguranţei procesului de votare.

    Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect, Senatul respingându-l anterior.

    Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a precizat, în 19 noiembrie, că votul prin corespondenţă pentru prezidenţiale va fi discutat peste cinci ani, când va fi viitorul scrutin, el arătând că în acest moment prioritară este elaborarea unei legi pentru alegerile parlamentare care să includă acest tip de vot.

    „Am stabilit cu liderii grupurilor parlamentare că votul prin corespondenţă este important pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senatului din 2016. Săptămâna viitoare convocăm comisia pentru modificarea legii şi vom discuta acest capitol şi această iniţiativă parlamentară (privind votul prin corespondenţă, n.r.) şi vom găsi soluţia oportună ca în cel mai scurt timp să avem o lege de alegere a Camerei şi Senatului care să includă votul prin corespondenţă”, a spus atunci Zgonea.

    Potrivit lui Zgonea, aceeaşi comisie de modificare a legii va discuta „la momentul oportun” dacă este util să se introducă votul prin corespondenţă şi în Legea alegerilor locale.

    „Pentru alegerile prezidenţiale discutăm peste cinci ani. Prioritatea noastră este ca niciun om să nu fie blocat să voteze viitorul Parlament al României”, a spus Zgonea, care a subliniat faptul că votul prin corespondenţă este definit diferit în funcţie de tipul de alegeri – locale, parlamentare, prezidenţiale – în toate statele europene.

  • Statele Unite, hotărâte să nu plătească răscumpărări pentru eliberarea ostaticilor

    În cazurile de luări de ostatici, Washingtonul refuză să negocieze cu “organizaţiile teroriste”, spre deosebire de alte ţări, inclusiv din Europa, suspectate că plătesc răscumpărări pentru eliberarea cetăţenilor lor.

    Pe fondul creşterii numărului cazurilor de răpire a unor cetăţeni americani şi al uciderii unora dintre aceştia de către gruparea Stat Islamic, Departamentul de Stat a reamintit, luni, că preşedintele Barack Obama a ordonat în urmă cu câteva luni, “reevaluarea completă a modului în care administraţia americană abordează aceste probleme”. “Reevaluarea” politicii Statelor Unite în privinţa luării de ostatici implică Departamentul de Stat, Pentagonul şi serviciile de informaţii, a precizat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Jennifer Psaki.

    “Dar problema răscumpărării nu a fost inclusă în cadrul reevaluării”, a subliniat oficialul american. “Administraţia Statelor Unite, în conformitate cu politica în vigoare, nu face nicio concesie răpitorilor, pentru simplul motiv că toţi americanii din străinătate s-ar confrunta cu un risc şi mai mare de răpire. Iar, prin plata răscumpărărilor, am susţine organizaţiile teroriste, pe care, de fapt, încercăm să le anihilăm”, a explicat Jennifer Psaki.

    În Statele Unite, puţine voci critice au contestat această politică. Cu toate acestea, familia lui Luke Somers, ostaticul american ucis sâmbătă în Yemen, a criticat, luni, în declaraţii pentru presa britanică, reacţia autorităţilor americane, afirmând că a fost pusă în faţa unui fapt împlinit.

    În operaţiunea armată desfăşurată de forţele speciale americane, Somers, fotojurnalist, în vârstă de 33 de ani, răpit în septembrie 2013 la Sanna, şi Pierre Korkie, profesor sud-african răpit din mai 2013, “au fost asasinaţi de teroriştii din AQPA” (Al-Qaida în Peninsula Arabică), a anunţat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.

    Preşedintele american Barack Obama a declarat ulterior că a “autorizat operaţiunea de salvare (…) în colaborare cu Guvernul yemenit”, în urma informaţiilor care au arătat că viaţa lui Luke Somers este în pericol imediat.