BusinessMagazin

Blog

  • Intre Freud si Robespierre

    Sunt sincer ingrijorat. Am inceput sa am indoieli referitoare la capacitatile mele de mama Omida a politicii romanesti. N-am anticipat defel modul in care „dosariada“ o va lua la vale. Ca urma o avalansa, era limpede. Intrebarea care se punea era doar „de ce fel“.

     

    Aici am dat chix. In naivitatea mea, mi-am imaginat o avalansa – daca se poate spune asa – in limitele normalitatii. O avalansa de bun-simt. O avalansa care – fara a exclude surprize gen Mona Musca sau Iustin Marchis – se va incheia relativ repede, cu marturisiri si cainte publice, cateva aratari cu degetul si, in fine, inevitabilele victime. Dupa toate astea, lucrurile – conform scenariului meu – urmau sa reintre in fagasul normal. Suspiciunea urma sa inceteze. Urma sa stim cine a turnat la Securitate si cine nu, luam in considerare nuantele, conjunctura, iar majoritatea urma a fi iertata conform principiilor din strabuni „oameni suntem“ si „mai bine mai tarziu decat niciodata“. Entuziasmul acceptarii in UE, de natura sa rezolve un complex national de inferioritate si, mai apoi, partea amara a integrarii cu inevitabilele-i proteste ar fi pus cruce Dosariadei. Definitiv.

     

    N-a fost sa fie. Avalansa a scapat, vorba lui Sorin Oprescu, pana si de sub controlul celor care au initiat-o. Tinta deconspirarii se largeste pe zi ce trece. De la politicieni si ziaristi a ajuns la preoti, in vreme ce pe margine isi fac incalzirea pentru intrarea in hora alte categorii sociale: medici, avocati, profesori, ingineri, sefi de C.A.P. etc. Panica sporeste. Avalansa se hraneste din propria-i energie. Si tu! Si tu! Tu vorbesti? Ba pe-a ma-tii! S.a.m.d. Nimic surprinzator, asadar – la o prima vedere -, daca o buna parte dintre intelectualii care comenteaza pe marginea acestui subiect, folosesc, cu obstinatie, trei imagini: dosariada, isteria nationala si revolutia scapata de sub control. Cine nu invata din istorie e condamnat s-o repete, nu? La urma urmei, de aia li se si zice intelectuali: pentru ca sunt in stare sa faca pasul in spate si, detasandu-se de fierbinteala momentului, sa analizeze obiectiv, la rece, facand comparatii prin prisma altor experimente istorice. Nu? Nu! Sa le numaram, coane Fanica: (1) termenul dosariada, aflat pe buzele tuturor, nu este o inocenta gaselnita a mass-media. Dosariada nu e catusi de putin un concept neutru, ci unul care trimite, automat, gandul la daciadele regimului comunist, concepute, la randu-le, ca replica la mult mai clasicele olimpiade. Dosariada, altfel spus, e un termen cu incarcatura ideologica, menit a-i reaminti omului de rand evidenta falsitate a intrecerilor socialiste.

     

    Pentru ca, in cazul in care ati uitat deja, daciadele nu faceau decat sa maimutareasca olimpiadele. Departe de spiritul competitiei corecte, intruchipau doar inca un exemplu ca „partidul e in toate“. Asa si termenul de dosariada.

     

    (2) Isteria nationala – o alta expresie aflata pe buzele tuturor, y compris ale – dupa cum ii place sa i se spuna – „doctorului Oprescu“, autorul formularii „isteria nationala scapata de sub controlul celor care au initiat-o“. Inteleg de ce figura luminoasa a PSD a apelat tocmai la o astfel de imagine – pentru a induce in mintea maselor largi de oameni ai muncii ideea ca fenomenul e o manifestare irationala. Sincer, insa, sa fiu, de la un doctor aveam pretentii mai mari. Un medic se cuvenea sa stie ca problema „isteriei“ a fost, daca nu rezolvata, atunci macar elucidata de Freud. Cauzele acestor asa-numite manifestari isterice se cuvin a fi cautate tocmai in imaginile reprimate, dosite prin colturile subconstientului: mizerii mai mici sau mai mari, pe care, in mod normal, Id-ul refuza sa le accepte.

     

    Sarcina psihoterapistului e, asadar, similara celei a CNSAS: scoaterea la lumina a mizeriilor si acceptarea lor publica. Daca, intr-adevar, asistam la o isterie nationala, inseamna ca suntem, prin urmare, pe drumul cel bun.

     

    In fine, (1) A (2) fac, cum altfel?, (3): Suprapunand dosariada peste isteria nationala, rezulta imaginea unei revolutii „scapate de sub control“, revolutia ce nu mai are „nimic sfant“ – cea franceza. Cazul desecretizarii dosarelor preotilor a folosit de minune. In fond, revolutia franceza a lasat un gust amar in gura celor mai multi si din cauza persecutarii Bisericii Catolice. Traian Basescu, initiatorul  procesului, poate fi, asadar comparat cu usurinta cu un Robespierre – si ce poate fi mai placut pentru dusmani decat aducerea aminte a sfarsitului acestuia? Cine coboara ghilotina de ghilotina va pieri. Iar cateva mai mult sau mai putin inalte fete bisericesti s-au grabit „sa dea mana peste tara“ cu mai mult sau mai putin inalte fete „intelectualicesti“ intru promovarea acestei idei.

     

    „Frenezia absurda a discursului care insoteste acest proces in Romania probeaza, insa, imposibilitatea separatiei intre partea tehnica a deconspirarii legaturilor cu respectivele servicii si calificarea morala a activitatii acestora. (…) Orice abordare a lucrurilor din perspectiva morala – bazata pe diferenta, in ultima instanta arbitrara, dintre bine si rau – este de natura sa dezbine. Daca apar confuzii de principii fracturile sociale consecutive sunt devastatoare.“ Este ca, din coada, vorba lui Eminescu suna frumos? Doar nu va puteti astepta la mai putin din partea lui Adrian Severin, omul care a combatut in direct, cu atata elocventa, faptul ca apa romaneasca, amarata de ea, contine 66% hidrogen?

     

    Referitor la situatia preotimii, Razvan Codrescu a spus-o mai bine decat as putea-o eu face: „In primul caz, credinciosii adevarati nu vor confunda ierarhii cu Biserica. In acest caz, Biserica nu va avea de suferit. In al doilea caz, cei care nu merg la biserica vor pune pacatele slujitorilor sai pe seama Bisericii, ceea ce este gresit“. Simplu si la obiect. Daca asistam in prezent la o dosariada, o isterie nationala sau o revolutie scapata de sub control, e pentru ca am inceput cu stangul. Am inceput cu ideea ca avalansele, ca si revolutiile, pot fi controlate si altfel decat ducandu-le la bun sfarsit.

     

    Ei bine, nu pot. Iar daca nu ma credeti pe mine, n-aveti decat a-l intreba pe Ion Iliescu. Trebuie insa sa va grabiti. Altminteri, avalansa s-ar putea sa-l prinda pana si pe el din urma.

  • Criticii astia mai sunt buni la ceva?

    Un articol excelent semnat de marele critic de film Erik Lundegaard. O intrebare eterna: de ce mai ascultam de critici, oricum nu se potrivesc cu gustul publicului? Un raspuns misto al omului nostru: eu scriu pentru ca-mi place, fac si bani si nu o fac pentru dvs., cititorii.

     

    Cred ca principala lectie care trebuie predata in scoli generale, licee etc. ar fi: nimeni nu lucreaza pentru tine. Stiu, demagogia favorita a criticului (de film, literatura, TV, muzica) sau a analistului (un fel de critic decazut) este aceea de a spune ca face ce face pentru public. Nu-i credeti. Aceasta ar fi prima diferentiere intre criticii buni si cei mediocri sau rau-intentionati (intre, sa zicem, criticul pur-sange Nicolae Manolescu si profetul Gabriel Liiceanu). Te trezesti vrand-nevrand ca vorbesc in numele tau, al „publicului“. Un critic bun este cel care are atitudinea Lundegaard. Cand ai de emis o opinie, ti-o asumi. Cand spui ca, de fapt, incerci sa deschizi ochii publicului, arunci totul in carca publicului cel ignorant care trebuie si el sa inteleaga cate ceva din situatia complexa accesibila doar tie. 

     

    In Romania inca se face abuz de acest truc populist. Criticul ca individ cu opinii ferme, argumentate si responsabile se afla inca in minoritate. Criticii literari viseaza sa-si imprastie stiinta prin manuale scolare sau istorii ale literaturii, criticii de film sunt inca timorati de simpla idee ca ar putea supara grav pe cineva cu ideile lor, criticii de muzica aproape nu exista. La asta contribuie si presiunea masinariilor de marketing ale marilor companii producatoare de entertainment. Peste tot in lume au inceput sa fie ocoliti criticii incomozi. La proiectiile unor filme in avanpremiera sunt chemati doar cei care scriu „de bine“. Li se cere opinia unor nespecialisti cu nume mare. Lundegaard povesteste amuzat cum e citata peste tot opinia lui Larry King despre un film – omul e mult mai comod si extrem de cunoscut. Publicul si criticii se bat cap in cap? Exemplul nou ar fi „Piratii din Caraibe 2“, pe care foarte multi specialisti in film l-au declarat o dezamagire. Nu si publicul: filmul are incasari de aproape un miliard. Explicatia e complicata. Nici criticii nu au detestat complet acest film. Numai ca intrebarea specialistului, dupa Lundegaard, e: va dura? Isi va mai aminti cineva de film peste 10 ani? Iar aici nu dau prea multi sanse aventurii lui Depp. Aici ma despart de opiniile criticului. E ca si cum ai intreba un petrecaret: bine, bei mult, dansezi, flirtezi,  te agiti, nu ti-e frica deloc ca maine  vei avea o mahmureala insuportabila? Exista o placere si in mahmureala. Nu ma intereseaza cand citesc o carte noua daca va dura sau nu. E adevarat, le doresc scriitorilor un succes solid, moderat, intins pe multi ani. Dar nu toti au sansa asta. Iar eu (ma ocup de critica literara de ceva ani, de aceea vorbesc aici ca un „insider“) nu-mi pot asuma rolul de oracol care prezice nemurirea vreunei carti.

     

    Criticii sunt o specie ciudata: unii sunt artisti, altii sunt niste plicticosi de tip pensionar-pisalog, unii se dau drept purtatori de cuvant ai publicului, altii se considera indivizi cu totul speciali care nu tin cont de parerea maselor. Cert e ca aceasta specie nu va disparea. Numai ca in ultimii 20 de ani s-a tot modificat in functie de un dusman redutabil care incearca sa-l anihileze: marketingul, bugetele imense de publicitate. Un producator nu va intelege niciodata de ce el isi risca banii, de ce se chinuie sa lanseze ceva si sa faca alti bani pentru ca intr-un final sa vina un nene, imbracat saracacios, neavand drept avere decat propriul nume, care sa-i faca praf munca. Criticul poate fi sau nu ascultat de public, industriile de entertainment insa il vor anihilat in orice situatie: e o variabila neplacuta, imprevizibila in toate calculele. 

     

    Pana la urma, observa Erik Lundegaard, criticii si publicul se intalnesc in gusturi – „pentru ca o porcarie ramane o porcarie“. Sa zicem ca poti pacali masele, ca vei avea dupa o campanie tare mult public – daca filmul sau muzica sau cartea sunt proaste, poti sa stai in cap si tot nu va iesi. In plus, publicul cauta si el diferenta, cauta argumente – aici intervine criticul cu propria versiune. Nu e important semnul plus sau minus al opiniei, ci forta de convingere a textului. Un text despre un film nu-ti spune, de fapt (asta daca esti consumator inteligent), „du-te“ sau „nu te duce“, ci „asta e opinia mea“. Sunt multi critici pe care ii citesc invers: daca spun de bine, eu stiu ca e de rau si invers.

     

    O sa reiau, drept concluzie, o obsesie deja pe care o am in legatura cu internetul. Toata lumea face acum ochii mari vazand ce megabusiness se ridica sub ochii nostri. Dar ziarele, revistele nu pierd teren pentru ca sunt de celuloza. Ci mai ales pentru ca spiritul critic dur a migrat pe net. Acolo poti sa-ti dai cu parerea (sau cu oistea in gard, dupa caz) pana nu mai poti. Este o libertate a criticii greu de gasit in alte medii. Cine zice ca un critic nu e comercial nu stie ce vorbeste. Toata lumea vrea sa vada pareri, opinii, dar intr-o forma libera. Din pacate, netul nu asigura si coerenta: de aceea este bine sa mai plecam urechea si la ce spun bunii si traditionalii critici precum Erik Lundegaard. Adevarul e la ei. Stiu, e enervant.

  • Pamantul Gaunos si alte nebunii

    A medita asupra unor teorii bizare care au fost multa vreme luate in serios ne invata sa fim prudenti inclusiv in fata multor idei adanc incetatenite astazi in media si chiar in anumite medii stiintifice.

     

    Exista doua teorii ale Pamantului Gaunos. Conform celei dintai, noi locuim pe scoarta acestuia, iar in interior exista o alta lume, pe care noi nu o cunoastem, unde se afla regatul misterios Agarttha, resedinta regelui lumii. Conform celei de-a doua, noi credem ca traim pe scoarta externa a Pamantului, dar de fapt locuim in interiorul acestuia (adica ne gandim ca locuim pe o suprafata convexa, dar in realitate locuim pe o suprafata concava). Una dintre primele teorii ale Pamantului Gaunos fusese propusa in 1692 de Edmund Halley, care sugerase ca Pamantul ar fi fost compus din patru sfere, asezate una intr-alta, precum multe matriosti, si ca interiorul planetei ar fi fost locuit si luminat de un fel de atmosfera usoara.

     

    Mai tarziu, celebrul matematician Euler avea sa inlocuiasca teoria sferelor multiple cu cea a unei sfere unice, cavitare, in interiorul careia se gasea un soare ce incalzea si lumina o civilizatie avansata.

     

    Teoria a fost reluata la inceputul anilor 1800 de capitanul J. Cleves Symmes din Ohio, care scrisese mai multor societati stiintifice: „Catre intreaga lume: eu declar ca Pamantul este gol si locuibil in interior, ca in el se afla un anumit numar de sfere solide, concentrice, adica una in interiorul celeilalte, si ca este deschis la cei doi poli cu o extensiune de 12 sau 16 grade“. In cadrul Academiei de Stiinte Naturale din Philadelphia se mai pastreaza si astazi macheta din lemn a Universului imaginat de el. Potrivit lui Symmes, la Polul Nord si la Polul Sud erau doua deschizaturi care duceau in interiorul globului; pentru a le identifica, omul incercase sa stranga fonduri in vederea unei expeditii in regiunile polare. Ideea fusese preluata de un editor de ziare, Jeremiah Reynolds, cel care facuse toate diligentele pentru a porni expeditia pe cheltuiala statului american si investise 300.000 de dolari in actiune. La sfarsitul secolului, asupra teoriei revenise un anume Cyrus Reed Teed, in conceptia caruia ceea ce noi credem ca este cerul e de fapt o masa de gaz, care umple interiorul globului, cu niste zone de lumina stralucitoare (soarele si luna si stelele nu ar fi niste globuri ceresti, ci efecte vizuale). S-a sustinut, din partea matematicienilor secolului XIX, ca teoria lui Teed era dificil de contestat, pentru ca era posibila proiectarea suprafetei convexe a Pamantului pe o suprafata concava fara sa se observe prea multe discrepante.

     

    Dupa anumite surse, teoria fusese luata in serios de inalti demnitari nazisti adepti ai stiintelor oculte, iar in anumite medii din marina germana se considera ca ar fi permis stabilirea cu mai mai multa exactitate a pozitiilor navelor englezesti – pentru ca, daca s-ar fi folosit raze infrarosii, curbarea Pamantului nu ar fi impiedicat localizarea navelor. Hitler ar fi trimis o expeditie pe insula baltica Rugen, iar aici un anume Dr. Heinz Fisher ar fi indreptat un aparat de fotografiat telescopic catre cer, pentru a identifica flota britanicilor, care naviga in interiorul suprafetei convexe a Pamantului gaunos pe dinauntru. Se spune chiar si ca au fost ratate anumite tiruri de V1 tocmai pentru ca se calcula traiectoria plecand de la ipoteza unei suprafete concave si nu convexe.

     

    Pentru a va delecta cu povestea capitanului Symmes, cititi „Nebunia lui Banvard“ de Paul Collins. Autorul s-a apucat sa reconstituie aventura unei categorii de nebuni, de utopici, geniali, de oameni de stiinta care au pariat intreaga lor viata pe o ipoteza falsa, cei ce au fost uitati sub tavalugul istoriei, dar la vremea lor au avut mare succes. Ii citez doar pe profesorul Blondot care descoperise razele N, desigur inexistente, dar cu care starnise zarva in mediul stiintific al timpului sau; pe John Banvard, „cel mai bun exemplu al felului in care faima si gloria pot disparea in neant“, care la mijlocul anilor 1800 a fost pictorul cel mai faimos si mai bogat din lume, autor al unor incredibile diorame peisagistice, dar de pe urma caruia nu ramane nici macar o opera; pe William Ireland, considerat prost chiar de catre propriul tata, care la 1700 inselase intreaga Anglie inventand, cu text si manuscrise, documente si opere intregi ale lui Shakespeare; ori pe acel Sudre, inventator si apostol al limbii universale Solresol, accesibila pana si orbilor, alcatuita doar din note muzicale.

     

    In rubrica de fata m-am ocupat de multe ori de „nebunii literati“, dar nu este vorba de vreo fixatie de-a mea. A medita asupra unor teorii bizare care au fost multa vreme luate in serios ne invata sa fim prudenti inclusiv in fata multor idei adanc incetatenite astazi in media si chiar in anumite medii stiintifice. Pe de alta parte, daca navigati pe Internet si cautati „Hollow Earth“, adica Pamantul Gaunos, veti vedea ca inca mai exista foarte multi adepti ai ambelor versiuni – cea conform careia noi locuim in interiorul Pamantului si cea dupa care in centrul acestuia se afla regatul misterios Agarttha. Astfel incat, citind cartea lui Collins, petreci cateva ore placute si inveti sa nu te increzi in nebuni.

    Traducerea si adaptarea de Cecilia Stroe

  • Impinsi de piata

    Volumul crescut de clienti si de bani cheltuiti pe publicitate imping agentiile sa-si reorganizeze business-ul si garnitura de top management: dupa Saatchi & Saatchi si Scala JWT, Graffiti BBDO este a treia agentie multinationala care si-a schimbat directorul general.

     

    Obtinerea unui mandat de director general – pentru a conduce una dintre cele mai mari agentii de publicitate din tara (clienti care i-au adus un rulaj de peste 13 milioane de euro anul trecut) – pare sa fi venit in mod natural pentru Catalina Cernica, noul managing director al Graffiti / BBDO (Omnicom). Iata cel putin trei motive care ar explica acest lucru: noua ani de agentie, experienta lucrului direct cu clientii in tot acest interval si girul din partea CEO-ului grupului, Dan Moraru (care pana saptamana trecuta se ocupa in mod direct si de gestionarea business-ului de publicitate).

     

    Miscarea din sanul agentiei aflate peste drum de Palatul Cotroceni a parut ca un déja-vu in industrie. Acum doua luni, o alta multinationala isi anunta schimbarea la nivel de top management: Saatchi & Saatchi (Publicis). Ca director general a fost numita de asemenea o femeie (Cristina Oanta), venita tot din departamentul de Client Service. In plus, atat Saatchi & Saatchi, cat si Graffiti / BBDO (agentii care isi disputa intaietatea in istoria de dupa ‘90) au motivat retragerea lui Radu Florescu, respectiv a lui Dan Moraru din prima pozitie a agentiei, cu o orientare a acestora catre dezvoltarea in ansamblu a companiilor din grup. „Acest fapt imi permite sa ma concentrez asupra deciziilor strategice pentru grup“, declara Radu Florescu.

     

    Cam acelasi lucru il dadea de inteles si Catalina Cernica de la Graffiti / BBDO in discutia cu BUSINESS Magazin de saptamana trecuta. „Dan Moraru este implicat in toate disciplinele de comunicare ale grupului, iar timpul lui fizic nu putea fi clonat si pentru zona de media, de PR sau CRM (Customer Relationship Management, n.r.). Stiam ca va fi nevoie de cineva care sa se concentreze pe Graffiti BBDO“. De fapt, Cernica stia cam de un an si jumatate ca urmeaza sa ocupe aceasta pozitie, marturiseste ea. Motiv pentru care trebuie sa fi urmarit cu alti ochi schimbarile din cadrul agentiei, deloc putine: completarea garniturii de juniori (la nivel executional) anul trecut; desprinderea business-ului de PR de Graffiti (Pleon), oficiala in ianuarie 2006; numirea unui nou director de creatie (Bogdan Mirica), o luna mai tarziu; si, nu in ultimul rand, demararea unui proces de recrutare de seniori ale carui rezultate vor incepe sa se vada in mai putin de o luna, promite Cernica. „Nu pot da inca nume, pentru ca e vorba de oameni cunoscuti in piata, dar si pentru ca nu s-au batut in cuie negocierile“, isi argumenteaza discretia de moment cea care se va ocupa, intr-o prima faza, de managementul operational al agentiei. Aceeasi lista a schimbarilor, Cernica ar completa-o cu cresterea nucleului de Strategie, dar si cu reorganizarea departamentului Client Service, al carui director a fost pana de curand. „Nu va mai fi un director de Client Service, ci vor fi patru seniori. Este un model care functioneaza si in alte agentii.“ Despre dimensiunea departamentului, proaspatul manager spune ca acesta a crescut de peste patru ori in ultimii opt ani. „Daca in 1998 eram cinci in acest departament, in curand vom fi 22.“

     

    Dar de ce toate aceste schimbari ? „Se schimba publicitatea, se schimba publicul, media se fragmenteaza, apar tot mai multe proiecte neconventionale… Vrem sa tinem pasul cu aceasta dinamica.“ Si de ce acum, cand si alte agentii par sa fi intrat in febra schimbarii? „E o coincidenta. Nu ne-am vorbit intre noi“, raspunde ea in gluma. In scurt timp insa, argumenteaza hotarat: „Cred ca avem de-a face cu un schimb de generatii“.

     

    Dar, dincolo de schimbul de generatii – despre care managerul de la Graffiti crede ca a inceput inca de anul trecut – Cernica arata si inspre cresterea anuala cu doua cifre a pietei, care impinge publicitarii sa se reorganizeze pentru un volum de business cat mai bun. In acelasi context – al reorganizarii -, in particular al Saatchi & Saatchi, si Florescu invoca la randul sau, la inceputul verii, „conditiile impuse de piata“.  Impinsa de piata sau nu, si la Scala JWT (WPP) lucrurile si-au schimbat cursul: agentia, care a mers ani buni la rand pe aceeasi linie manageriala, a inceput o campanie de recrutari in cadrul careia a atras si doi expati in conducerea unor departamente-cheie: Creatie (Mark Walton) si Business Development (Matthew Dezzani, numit in acelasi timp si in pozitia de director al diviziei de BTL). Iar de curand, Scala a anuntat si un nou sef de agentie – dupa sapte ani de continuitate a lui Victor Dobre -, pe acelasi Matthew Dezzani.

     

    Dar mutarile la nivel de management din acest an – la care s-ar mai putea adauga si cele din grupul Ogilvy de anul trecut (cand business-ul si managementul au fost reorganizate) sau din grupul McCann Erickson (odata cu dezvoltarea diviziilor grupului) – nu trebuie privite strict prin ocheanul resurselor umane. Ci ar putea fi vazute ca niste mutari strategice ale agentiilor pe o tabla de sah in care competitia e tot mai acuta, iar vistieria regelui – tot mai bogata. Desi nu se exprima asa, Cernica de la Graffiti admite rolul strategic pe care il joaca, in general, aceasta schimbare de stafeta intre generatiile de manageri si aduce in discutie drumul pe care trebuie sa si-l croiasca agentia in industrie. „Vreau sa duc agentia acolo unde ar trebui sa fie.“ Unde ar trebui sa fie Graffiti si unde nu e acum? „Nu vreau sa ma raportez la McCann Erickson si Leo Burnett – care au impus un anumit stil. Eu vreau sa imi descopar categoria mea, unde sa se simta forta unei multinationale“, puncteaza Cernica. Forta data de know-how-ul retelei, strategie, solutii complete de comunicare.

     

    Ca obiectiv financiar pentru 2006, Cernica are de dus la bun sfarsit planul existent: o crestere de 15% a profitului net. Tot la bun sfarsit vrea sa-si duca si mandatul de manager. Un statut cu care pare deja pare sa se impace si pe care nu l-ar combina cu statutul de actionar (apropo de practica unor antreprenori din publicitate de a ceda actiuni angajatilor pentru a-i pastra / fideliza). „Daca mi s-ar oferi actiuni, nici nu as accepta. Am un mandat de manager. Sunt lucruri diferite“, conchide sefa de la Graffiti, pe mana careia fondatorul – omul de afaceri Cristian Burci – si partenerii i-au incredintat sa conduca operatiunile unui business care angreneaza circa 100 de oameni si peste 13 mil. euro in jurul unor branduri precum Dacia Logan, Tuborg, Pepsi, Scandia. Dar mai sunt agentii – mai mari sau mai mici – unde stafeta nu s-a schimbat inca, semn ca vestile in materie de management si reconfigurari abia au inceput sa curga. Se anunta, asadar, cel putin un an palpitant de acum incolo.

  • NOU-NUMITII

    In aceasta vara, trei agentii multinationale si-au schimbat directorul general.

     

    SAATCHI & SAATCHI (PUBLICIS): In iunie, Saatchi & Saatchi anunta un nou director in locul lui Radu Florescu, nemiscat de pe pozitie de 16 ani, de la infiintarea agentiei. Este vorba de Cristina Oanta, anterior client service director al agentiei. Principalul rol acum: sa restructureze si sa dezvolte agentia.

     

    SCALA JWT (WPP): In mai, Scala JWT il anunta pe Matthew Dezzani drept noul director de business al agentiei, dar si directorul general al RMG Connect (divizia de BTL). La sfarsitul lui august, Matthew Dezzani prelua functia de managing director al Scala JWT, ocupata in ultimii sapte ani de Victor Dobre. Dezzani vine de la Bates Kuwait.

     

    GRAFFITI / BBDO (Omnicom): De saptamana trecuta, Catalina Cernica a preluat conducerea business-ului de advertising din cadrul grupului BBDO. Anterior, managementul agentiei era asigurat de Dan Moraru, in acelasi timp si CEO al grupului. 

     

    CINE E GRAFFITI / BBDO

    Graffiti / BBDO este divizia de advertising – strategie, cercetare, creatie – a grupului BBDO (Omnicom), al treilea pe piata de publicitate din Romania ca si cifra de afaceri – 40,8 milioane de euro cumulat in 2005 (o crestere de aproape 60% fata de 2004).

     

    DEBUT: 1991

    ACTIONARIAT: Majoritar (80%) persoane fizice, printre care omul de afaceri Cristian Burci – fondatorul agentiei – si Dan Moraru – CEO al grupului; minoritar (20%) reteaua BBDO Worldwide (USA)

    ANGAJATI: cca. 100 (aproape jumatate din totalul de angajati al grupului)

    CIFRA AFACERI (2005): cca. 13,4 mil. euro

    PROFIT NET IN ANUL 2005: aproximativ 236.000 de euro (in anul 2004 agentia Graffiti / BBDO a inregistrat pierderi estimate la aproximativ 66.000 de euro)

    CLIENTI NOI (2006): Goodyear, Magic FM

    CLIENTI PIERDUTI (2006): HAT (Samsung)

    ALTE DIVIZII GRUP: Media Direction (comunicare media); Proximity (CRM); Pleon (PR)

  • De Future Brand, numai de bine

    Primul nume international din industria de branding autohtona, Future Brand – care a inceput sa-si faca bagajele cu circa sase luni in urma -, poate fi sters de pe lista consultantilor de profil incepand de la 1 septembrie. Nu si datele de contact, insa. Pentru ca afacerea ramane in picioare, dar sub un alt nume, BrandTailors. „Strategia de pozitionare si evolutia culturii organizationale ne-au determinat sa schimbam numele“, este explicatia oficiala a companiei de saptamana trecuta.

     

    Cunoscatorii acestui tip de business si carcotasii declaratiilor de presa ar zambi probabil. De ce ar schimba un antreprenor numele unei companii al carei business este in crestere, care atrage clienti si care se declara lider de piata?

     

    „BrandTailors suna mai frumos“, a fost primul argument care i-a stat pe buze lui Bogdan Enoiu, actionar majoritar si fondator al companiei (sfarsitul lui 2004). Doar atat? Nu este si un rationament financiar la mijloc, dat fiind faptul ca un contract de afiliere implica niste costuri anuale pentru utilizarea numelui si accesul la diverse resurse?

     

    Enoiu a admis economia pe care o aduce in veniturile companiei aceasta renuntare la numele Future Brand – un brand al companiei Interpublic, acelasi grup de comunicare din care face parte si McCann Erickson, printre altele – dar a lasat sa se inteleaga faptul ca autonomia de retea/grup ii permite atragerea de noi clienti. „Obiectivul nostru este sa avem cat mai mult business, integrat, la nivel de grup“, a spus Bogdan Enoiu pentru BUSINESS Magazin (de notat ca McCann Erickson a avut cea mai mare cifra de afaceri cumulata la nivel de grup din Romania anul trecut – circa 44,5 milioane de euro, conform propriilor declaratii din aceasta primavara).

     

    Vorbind in particular despre agentia Future Brand – acum avand numele BrandTailors -, Beatrice Danis, managing partner, a subliniat portofoliul de clienti suta la suta romanesc al companiei (printre care se numara marcile Kandia-Excelent, Grania, Planorama, Loteria Nationala, Ana Holding). „Future Brand ne-a adus renume in piata si acces la metodologiile si know-how-ul retelei. Dar nu si clienti. Business-ul de branding este aparte: clientii nu-ti vin la pachet cu afilierea, ca in publicitate“, a mai spus Beatrice Danis.

     

    Asadar, incepand din aceasta toamna, primul si singurul nume international de branding din Romania devine istorie. Ramane in picioare insa interesul multinationalelor pentru piata autohtona de profil, cel mai bun argument fiind agitatia din industrie in ultimul an. Este vorba despre parteneriatele pe care companiile Interbrand (Omnicom) si Enterprise IG (WPP) le-au semnat cu doua firme romanesti de consultanta in branding, Branzas Design, respectiv Brandient.

     

    Nici Branzas, nici Brandient insa nu au imprumutat numele reputatelor companii – cum s-a intamplat in cazul Future Brand in 2004, de pilda -, semn ca a importa un brand consacrat costa inca prea scump aici. Piata este inca mica – cifra de afaceri cumulata a companiilor care se pozitioneaza drept consultanti de brand a fost de aproximativ 1,5 milioane de euro anul trecut – si nici nu va creste spectaculos pana ce clientii nu vor incepe sa gandeasca branding-ul separat de publicitate. Si sa-l bugeteze in consecinta.

     

    Dar dimensiunea pietei nu este numai motivul pentru care firmele romanesti de branding isi calculeaza cu atentie cheltuielile cand vine vorba de afiliere la o retea internationala sau de francizare. Este si motivul pentru care multinationalele nu se gandesc, deocamdata, sa-si deschida un birou in Romania (cu nume, resurse si competente proprii). Sau sa cumpere un business existent.

     

    „In afara de Moscova, unde avem filiala, in nici o alta tara din aceasta zona a Europei nu deschidem propriile birouri“, spunea pentru BUSINESS Magazin in urma cu cateva luni Jurgen Hausler, CEO al companiei Interbrand Zintzmeyer & Lux (filiala din Zürich a Interbrand, cea care a semnat in acest an cu Branzas Design din Cluj un contract de parteneriat la nivel local). „Deocamdata, este strategic sa adoptam formula parteneriatelor locale“, mai spunea Hausler.

     

    Gand la gand cu bucurie, ar conveni firmele locale de branding. Chiar daca brandul international conteaza, strategic ramane – pana una alta – cel local.

  • Cum a inceput

    Future Brand a fost infiintata spre sfarsitul lui 2004 si a fost primul birou din Europa Centrala si de Est din retea, conform declaratiilor date de oficialii companiei intr-un interviu pentru BUSINESS Magazin in primavara anului trecut.

     

    FONDATORI: Compania a fost fondata de Bogdan Enoiu, care i-a luat ca parteneri pe Beatrice Danis (fost account director in agentia B.V. McCann Erickson timp de 3 ani)  si pe Janos Kurko (ex-head of design in cadrul aceleiasi agentii).

     

    PRIMELE SCHIMBARI: Intre timp, in actionariat a mai intrat si Tinca Croitoru, Chief Financial Officer (de asemenea venita din B.V. McCann Erickson, agentie in care a lucrat timp de zece ani).

     

    ACUM: De la 1 septembrie a.c., Future Brand si-a schimbat numele in BrandTailors. In prezent, actionarii companiei sunt: Bogdan Enoiu (40%), Janos Kurko (30%), Beatrice Danis (20%) si Tinca Croitoru (10%). Cifra de afaceri declarata a companiei pe 2005 este de 450.000 de euro, iar pentru anul in curs oficialii estimeaza o crestere de 10%.

  • Haine de inventator

    Cand Google era doar un proiect studentesc de garaj, fondatorii sai isi construiau computere din piese ieftine de PC, erau interesati sa faca economie si voiau sa construiasca o retea care sa caute pe Internet mai eficient decat orice alt instrument.

     

    Google e un membru traditional in top Fortune 500 si are 9 miliarde de dolari cash. Si totusi, cand vine vorba de tehnologie, isi pastreaza cu incapatanare aceeasi strategie „do it yourself“. Chiar daca cheltuieste peste 1,5 miliarde de dolari anul acesta pe centre operationale si pe tehnologie, cea mai mare parte a sutelor de mii de servere din curtea proprie sunt construite special pentru a corespunde nevoilor excentrice ale Google.

     

    Pentru a fi mai aproape de utilizatori si a scurta timpul de reactie cand apar probleme, compania construieste o retea mondiala de centre de stocare a datelor folosind tehnologii proprii, gandite anume pentru a reduce cat mai mult consumul de energie electrica. Iar acele computere, la randul lor, functioneaza cu software dezvoltat cu instrumente concepute tot de Google. Exista unele semne cum ca Google chiar se pregateste sa construiasca propriile sale microcipuri. „Google isi bate capul in legatura cu infrastructura la fel de mult pe cat o face in legatura cu motorul de cautare“, a spus Martin Reynolds, analist la Gartner Group. „Pune la punct niste resurse enorme, la o scara aproape de neimaginat.“ El spune ca, in opinia sa, Google este al patrulea mare producator de servere din lume, dupa Dell, Hewlett-Packard si IBM.

     

    Cei mai mari rivali ai Google – Microsoft si Yahoo! – isi fabrica si ei o parte din software-ul pe care il folosesc si se straduiesc de asemenea sa configureze propriile computere si centre de date pentru a corespunde nevoilor lor specifice. Dar cumpara cea mai mare parte a computerelor de la Dell, Sun Microsystems si Rackable Systems. „La un anumit punct trebuie sa te intrebi care este de fapt business-ul tau central“, spune Kevin Timmons, vicepresedinte operational la Yahoo!. „Vrei sa iti concepi propriul router sau vrei sa construiesti cel mai popular site web din lume? E foarte greu sa le faci pe amandoua.“ Google a decis ca le va face pe amandoua. Din multe puncte de vedere, inca are avantajul de a fi un proiect din facultate mulat pe scheletul unei corporatii. Iar punctul central al strategiei sale e ca numarul in crestere de specialisti de mana intai care lucreaza la Google sunt capabili sa construiasca o retea de computere ce poate stoca si procesa informatia mai eficient decat oricare alta. Reynolds estimeaza ca Google a reusit sa-si reduca costurile legate de operarea computerelor la jumatate fata de alte companii online mari.

     

    Google nu oferit detalii despre nivelul costurilor proprii, dar admite ca are un avantaj. „Nu credem ca rivalii nostri sunt capabili sa instaleze sisteme mai ieftine, mai rapide sau la aceeasi scara cu noi“, a declarat in martie Alan Eustace, vicepresedinte pentru cercetare si inginerie de sistem la Google. „Iar asta ne va da un avans de doi, trei sau cinci ani.“ In ciuda acestor speculatii, exista voci care argumenteaza ca abordarea Google e inutila si ineficienta si ca numai rata de crestere si de profitabilitate mai mascheaza inca acest lucru. „Google nu a facut nici o descoperire magica“, a spus intr-un interviu Bill Gates, presedintele Microsoft. „Noi cheltuim un pic mai mult per computer. Dar pentru a face aceeasi treaba, noi folosim mai putine computere.“ E binecunoscuta secretomania celor de la Google in legatura cu tehnologiile folosite.

     

    Totusi, compania a facut publice documente despre unele descoperiri si a primit cateva brevete de inventie. „Google a luat cele mai bune idei din comunitatea celor care fac cercetari asupra supercomputerelor si le-a distribuit intr-un sistem care functioneaza“, spune Stephen E. Arnold, consultant in tehnologie pentru investitori si autorul cartii „Mostenirea Google“ din 2005, o carte despre tehnologia folosita de Google.

     

    Unele din inovatiile pe care le foloseste au drept unic scop sa „ciupeasca“ cativa centi din cheltuielile in crestere cu tehnologia. Anul trecut, i s-a acordat un brevet pentru un ventilator special, menit sa creeze un curent de aer pentru a raci un dispozitiv format din mai multe computere prinse unele peste altele cu banda adeziva.

     

    Dar alte inovatii sunt si mai indraznete, de exemplu o serie de aplicatii software care simplifica modul in care o problema poate fi divizata in bucati ce vor fi rezolvate in paralel de mii de procesoare, strategie numita „procesare paralela“. Mai mult chiar, determinarea Google de a construi unelte cu aplicare in domenii generale e diferita de practica generala, care dezvolta sisteme croite special doar pentru anumite aplicatii. Iar Google construieste in viteza, folosindu-se de miliardele de dolari cash pe care le genereaza si de miile de ingineri pe care ii angajeaza anual. Toate cu speranta ca va crea produse mai puternice, la costuri mai mici decat rivalii sai.

     

    „Daca pot obtine un avantaj de 30% la nivel de costuri, intr-un business operat pe Internet asta inseamna o diferenta enorma“, a spus John M. Lervik, directorul executiv al Fast Search & Transfer, o companie norvegiana din domeniul cautarii online.

     

    Si in timp ce Larry Page si Sergei Brin puneau pe picioare Google, procesarea paralela a devenit mai mult decat un vis academic; s-a raspandit la scara larga datorita preturilor mici ale procesoarelor, memoriei si hard disk-urilor ce compun majoritatea computerelor personale. In trecut, aceste piese erau de o calitate indoielnica si se defectau de obicei destul de des.

     

    Page a conceput structura initiala a Google plecand de la premisa ca multe componente se vor defecta des. La inceput a incercat sa eficientizeze sistemul printr-un design cat mai simplu – nici macar nu mai introducea componentele serverului in carcasa, ci le lasa afara, insirate pe o patura izolatoare facuta din pluta. Si-a dat insa seama ca asa nu va obtine un sistem stabil, asa ca le-a prins cu banda adeziva. Google taie din costuri si mentine nivelul de performanta printr-o strategie proprie – mutarea riscului de defectare dinspre hardware inspre software: atunci cand se intampla ca unele piese hardware sa „cada“, software-ul muta automat sarcinile catre alte computere, functionale.

     

    Cu toate ca serverele de la Google sunt construite in mod traditional din componente ieftine, design-ul lor a fost modificat constant, cel putin o data pe an, pentru a le spori eficienta si a le slefui tot mai mult dupa nevoile companiei.

     

    In plus, Google foloseste din ce in ce mai multe sisteme cu grad mai mare de rezistenta la defectiuni decat acelea implicate in functionarea motorului de cautare, care sunt destinate sa manevreze informatii importante, precum e-mailul sau platile din noul sau serviciu, Google Checkout. Dincolo de servere, sunt semne ca Google lucreaza acum pentru a-si produce propriile microcipuri. Compania a angajat multi dintre inginerii care au produs cipul Alpha, bine vazut in industrie, al Digital Equipment Corporation. „Urmatorul pas al lui Google este sa obtina un silicon mai performant“, a spus Mark Stahlman, analist independent in industria tehnologiei.

     

    Urs Hoelzle, senior vicepresident pentru operatiuni la Google, spune ca, in general, compania nu vrea sa construiasca nimic de la zero daca in schimb poate cumpara ceva la fel de bun. Totusi, a adaugat ca Google continua sa creada ca metoda sa de a-si construi propria tehnologie ieftina si rapida a fost o componenta esentiala in obtinerea avansului pe care il are pe piata. „Sa ai o multime de computere in care nu poti avea incredere si sa le transformi intr-un sistem pe care te poti baza este o problema dificila“, a mai spus Hoelzle. „Exact asta este ceea ce noi facem de o buna bucata de timp incoace.“

  • Stiri de vacanta

    Chiar daca cei mai multi dintre noi ne-am delectat luna trecuta cu cateva saptamani de vacanta, marile afaceri din lumea tehnologiilor informatice nu au mai avut rabdare sa astepte venirea toamnei. 

     

    De obicei, luna august nu este una bogata in stiri din lumea tehnologiei. Companiile prefera sa obtina expunerea maxima abia dupa vacanta, simultan cu demararea campaniilor de marketing si publicitate. Se pare insa ca cei de la Google nu si-au luat vacanta anul acesta, pentru ca in august au dominat paginile de stiri IT cu patru noutati importante. Mai intai, e vorba despre un acord cu reteaua de televiziune MTV, pe baza caruia Google va distribui prin web videoclipuri produse de posturile retelei. Este important de semnalat ca astfel Google intra intr-o piata cu un potential urias, iar modelul sau de business bazat pe publicitate isi dovedeste din nou valoarea: Google va insera publicitatea in continut si va difuza videoclipurile prin intermediul unor terte situri web, cu audienta formata preponderent din tineri. Conform intelegerii, veniturile se impart intre Viacom (proprietara retelei MTV), Google si siturile web care publica continutul. Vestea buna este ca pe baza acestui model sustinut prin publicitate exista sansa ca o buna parte din continut sa fie disponibil in mod gratuit, spre deosebire de variantele propuse de Apple, Yahoo! sau AOL.

     

    In aceeasi zi de 7 august, Google a semnat un acord cu News Corporation care-i ofera exclusivitatea distribuirii de publicitate contextuala pe siturile detinute de Fox Interactive Media – cu exceptia FoxSports.com, care are deja un contract cu Microsoft. Cele 900 de milioane de dolari platite de Google se justifica abia cand ne amintim ca unul dintre siturile incluse in contract este MySpace, cu peste 100 de milioane de utilizatori inregistrati, carora li se adauga zilnic cate un sfert de milion. Totodata, motorul de cautare Google va fi disponibil chiar din siturile Fox, optiunea celor de la News Corp. fiind bazata pe statisticile care arata ca, de cele mai multe ori, utilizatorii parasesc MySpace pentru a face cautari cu Google.

     

    Pe 27 august, un nou acord important de publicitate contextuala, de data aceasta cu gigantul licitatiilor on-line, eBay. Este interesant ca eBay a semnat un acord similar cu Yahoo! pentru vizitatorii din Statele Unite, iar acum l-a preferat pe Google pentru clientii din strainatate. Detaliile financiare ale contractului nu au fost dezvaluite, insa este de notat intelegerea privind implementarea pe siturile eBay a unui nou serviciu – numit „click-to-call“ – care va permite utilizatorilor ca printr-un simplu clic sa telefoneze prin internet fie unui ofertant de pe eBay, fie unui advertizer listat de Google. Serviciul are o dubla valoare pentru Google. Pe de-o parte, apelurile pot fi facute atat cu Skype cat si cu Google Talk, ceea ce va creste cu siguranta baza de utilizatori a serviciului propriu. Pe de alta parte, Google poate sa-si extinda modelul de publicitate „pay-per-click“ cu varianta „pay-per-call“ (evident, mai scumpa, avand in vedere ca un client care suna este mult mai probabil un potential cumparator).

     

    Insa, in opinia mea, cea mai importanta stire de la Google este una care nu implica nici o intelegere comerciala si nu se refera la vreo suma cu multe zerouri. Un simplu anunt: serviciul „Google Apps for Your Domain“ este disponibil pentru firme.

     

    Noul serviciu este de fapt o combinatie formata din patru aplicatii care erau deja disponibile pentru utilizatori individuali: posta electronica (GMail), o versiune web a programului de chat si telefonie IP Google Talk, un calendar on-line si Page Creator, un serviciu simplu pentru crearea de pagini si situri web. Diferenta este ca acum aceste servicii vor dispune de un centru de administrare comun, astfel incat o companie isi poate gestiona in intregime nevoile de comunicare prin internet. Mai mult, desi aplicatiile si informatiile sunt pe servere Google, ele vor fi vizibile sub domeniul companiei, care poate sa le personalizeze aspectul (de pilda poate sa-si plaseze propria sigla, sa-si aleaga culorile etc.). Ca de obicei, utilizarea serviciului este gratuita, dar Google nu uita de publicitatea online si isi va plasa nelipsitele anunturi contextuale aducatoare de venituri.

     

    Important este ca ne aflam in fata primei tentative serioase de a muta pe web o parte semnificativa din infrastructura software la nivel de companie. Nu este inca Google Office, dar nimeni nu se indoieste ca procesorul de text Writely si noul program de calcul tabelar se vor alatura curand suitei, mai ales ca in toamna Google intentioneaza sa lanseze serviciul intr-o varianta comerciala, pe baza de abonament si fara publicitate.

     

    Ne vom muta birourile in spatiul virtual? Microsoft spera ca nu. Nu inca.

  • Simt enorm si vaz GPS

    Un costum high-tech cu un calculator incorporat poate transforma cladirile orasului in tot atatea surse producatoare de sunete, ajutand persoanele nevazatoare sa se orienteze in marile metropole.

     

    Pentru o persoana fara vedere, traversarea catorva strazi reprezinta o mare provocare: deplasarea in siguranta (si, eventual, rapida) printr-un mediu complex, plin de obstacole. Cercetatorii de la Georgia Institute of Technology au pus la punct o metoda ce pare desprinsa dintr-un film SF.

     

    Costumul pe care il recomanda persoanelor nevazatoare include doua receptoare de pozitionare globala (GPS), un laptop miniaturizat, doi senzori de miscare ce detecteaza directia capului si a corpului, un giroscop care indica sistemului inclinatia capului si patru camere video montate pe o casca.

     

    „Imbracat“ cu toate aceste echipamente, purtatorul primeste indicatii despre obstacolele din cale prin doua casti montate in spatele urechilor, care vibreaza atunci cand este nevoie. In acest fel urechile sunt libere pentru a auzi zgomotele inconjuratoare. Tot sistemul cantareste putin peste doua kilograme si incape intr-un rucsac de marime medie.

     

    Dispozitivul foloseste GPS-ul si harti digitale foarte complete pentru a-si ghida purtatorul catre destinatia dorita. Utilizatorul poate spune verbal unde vrea sa ajunga, iar sistemul extrage harta traseului, care include aproape orice, de la cladiri la gardurile vii din jurul acestora. Pe langa faptul ca isi ghideaza purtatorul catre destinatie, costumul ii descrie acestuia ce se afla in jur folosind sunete sugestive. De exemplu, la trecerea pe langa un parc, in casti se va auzi sunetul inregistrat al vantului care bate printre copaci.

     

    Echipa din Georgia nu este singura care a incercat sa ofere nevazatorilor confortul unei plimbari in siguranta. Cele mai multe dintre celelalte solutii sunt compuse dintr-un singur receptor GPS, harta digitala si indicatii audio stanga-dreapta. Dar o singura unitate GPS, cu o eroare maxima de pana la 10 metri, poate fi periculos de imprecisa pentru un pieton nevazator. Problemele apar si in cazul costumului high-tech in momentul cand peretii de beton sau cladirile intrerup comunicarea cu satelitii. Pentru aceste situatii costumul a fost prevazut cu cele patru camere de filmat care pot „vedea“ in interiorul unei cladiri si distinge culorile. Calculatorul cauta apoi in baza de date planul cladirii pentru a-i transmite indicatii nevazatorului. In unele cazuri, handicapul este astfel transformat intr-un avantaj, omul stiind perfect drumul intr-o cladire in care nu a mai fost niciodata.