Se spune ca ideile despre afaceri de succes vin cu totul intamplator, insa pentru ca ele sa treaca de la stadiul de idee la cel de realitate, e nevoie de multa munca. Si de organizare. In cazul in care aveti o idee castigatoare, dar nu stiti cum anume sa procedati pentru a porni la treaba, nu disperati. Va poate fi de ajutor Ghidul micului patron (Business Owners Toolkit – Total Know-How for Small Businesses), disponibil online la adresa www.toolkit.cch.com. Unii ar putea sa spuna ca e pueril, insa are cel putin calitatea de a ne readuce in minte aspectele elementare ale unei afaceri. Ghidul va pune la curent, pentru inceput, cu cateva aspecte simple, dar care sunt esentiale atunci cand luati in considerare posibilitatea de a trece de la statutul de angajat la cel de propriul sef. Esti capabil sa faci fata schimbarilor care vor aparea in viata ta?, este prima intrebare. Si urmeaza si explicatiile. Atunci cand sunteti patron, diferenta dintre latura profesionala si cea personala a vietii devine greu de facut. Deciziile pe care le luati ca sef vor avea un impact direct si rapid asupra propriei vieti. De pilda, daca afacerea este in retail si decideti sa inchideti magazinul mai tarziu, chiar timpul dumneavoastra liber va fi afectat in primul rand. Iar pentru a avea succes, este imperativ sa va ocupati cu o activitate ce suna plicticos, dar e folositoare: planificarea. Cu siguranta ati auzit de patroni care au reusit sa-si porneasca propria afacere fara sa-si fi scris niciodata un plan de actiune pe hartie. Ei insa au reusit in ciuda faptului ca nu au avut un plan de afaceri, nu datorita acestui lucru. Ghidul incearca sa raspunda si la tot felul de intrebari despre lumea neprevazuta a afacerilor, printre care Ce relatie exista intre planul de afaceri si lumea reala, Ce faci atunci cand lucrurile incep sa mearga prost sau cand ai de-a face cu intamplari neasteptate. Iar daca lucrurile merg prost de-a dreptul, puteti oricand consulta sectiunea Cum sa iesi din afacere la timp. Daca multimea de documente cu sfaturi de pe site nu va multumeste, mai aveti o varianta. In sectiunea Intrebati-o pe Alice, puteti apela la ajutorul unui personaj care joaca rolul de guru. Alice va raspunde la orice intrebare, desi va roaga sa cautati raspunsul mai intai in sectiunea intrebari frecvente si in arhiva, si abia dupa aceea sa-i scrieti pe e-mail. Si cum un site facut de oameni care par sa stie totul despre cum se conduce o afacere de succes nu putea sa rateze ocazia de a scoate niste bani, pe www.toolkit.cch.com exista si o sectiune comerciala – CCH Online Store. De aici puteti achizitiona carti si alte produse editoriale menite sa va ajute in business. Una peste alta, ghidul micului patron este o unealta care va poate ajuta ca, peste ceva timp, sa aveti nevoie de ceva mai mult. De pilda, de ghidul marelui patron.
Blog
-
Trusa micului intreprinzator
-
Democratizarea luxului
O prospera femeie de afaceri din Bucuresti a aterizat la sfarsitul anului trecut la coafor pentru o ora de relaxare si a plecat indispusa, trantind usa. Cel mai nou model de inel Cartier, pe care tocmai si-l cumparase dupa ce il vazuse intr-o revista frantuzeasca, impodobea si inelarul ei, si pe cel al coafezei.
Vi se pare ca secretara foloseste un parfum cam scump? Ca asistentul sefului n-ar trebui sa poarte, si el, ceas elvetian cu diamante? Sau ca pe sosele sunt scandalos de multe masini de lux? Poate. Suntem in epoca democratizarii luxului.
Ce mai inseamna, in aceasta epoca, sa fii parte a elitelor? Daca ne rezumam la aparente – la lux, de exemplu – e din ce in ce mai greu de facut o distinctie intre elite si mase. Un inel cu diamante, un vin frantuzesc de cativa ani buni, un ceas de marca sau o poseta de firma erau, pana nu de mult, indicii ale apartenentei la clasa oamenilor prosperi. Azi, astfel de concluzii nu mai stau intotdeauna in picioare. Tot mai multi oameni obisnuiti sunt dispusi sa plateasca in plus pentru a-si face cadou, pe langa un obiect de calitate, si o stare de spirit rezervata pe vremuri doar celor foarte bogati. Mai mult – luxul a inceput sa se ieftineasca in intreaga lume, nu numai aici.
Daca japonezele au dat de mult iama in gentile Luis Vuitton de 1.000 de dolari bucata, francezi incep, in numar din ce in ce mai mare, sa soarba din cand in cand sampanie Dom Pérignons Enothique din 1990, de 200 de dolari sticla, din pahare de cristal Tiffany, al caror pret a ajuns la 50 de dolari. Tot mai multi americani se odihnesc la lumina unei lampi Brandon de 190 de dolari, creata de irlandezul Simon Pierce, pe perne de casmir Ralph Lauren, al caror pret a scazut de la 295 la 103 dolari, iar romanii au inceput sa descopere ca timpul trece altfel cu un ceas elvetian marca Swatch de 2,5 milioane de lei. Ultimii ani au adus cresteri de vanzari la astfel de produse si aici, ceea ce arata ca intamplarea cu femeia de afaceri, coafeza si inelul Cartier nu e un accident. Si nu e neaparat vorba de ieftinirea luxului, crede Bogdan Aanicai, directorul Micri Gold – primul magazin de bijuterii de lux deschis in Romania. Ci de ingrosarea randurilor celor bogati si de cresterea numarului celor care, fara sa fie instariti, isi ofera placeri percepute pana nu demult drept exclusiviste.
Din aceasta perspectiva, probabil ca ar trebui redefinit luxul. Mai este oare de lux un obiect care a devenit intre timp accesibil? Luxul accesibil e un nonsens, spune Aanicai. Din anul 2000 incoace, vanzarile de la Micri Gold au o tendinta ascendenta continua, ceea ce arata ca numarul clientilor de lux e in crestere. In plus, desi cel mai ieftin inel de logodna cu diamant din magazin costa 5,5 milioane, inelele cele mai vandute sunt cele in jur de 20 de milioane, mai spune Aanicai. Iar 20 de milioane nu e in mod obligatoriu o suma pe care sa si-o permita doar romanii din topul celor mai bogati oameni de afaceri. Exista insa si locuri care isi pastreaza caracterul exclusivist. Unul dintre ele e magazinul Escada Couture de pe Calea Victoriei, unde pretul mediu al produselor se ridica la 1.000 de dolari piesa. Clientii sunt, fireste, oameni de afaceri. Intra hainele si accesoriile de la Escada Couture in categoria luxului accesibil? Da, cel putin in sezonul reducerilor, cand si cei din clasa de mijloc mai trec pe la casa. Pentru ca, desi nu sunt bogati, pun pret pe eticheta.
Dar ce spuneti de un trabuc cubanez autentic? E o mica bucurie a vietii care figura pe lista produselor de lux, dar s-a mutat pe cea a produselor accesibile. Nu trebuie sa fii multimiliardar ca sa pleci din magazinul La Casa Del Habano, situat la parterul hotelului Hilton, cu un trabuc marca Bolivar sau La Gloria Cubana. Si sunt tot mai multi cei care au descoperit ca o pot face pentru cateva sute de mii de lei. Acelasi lucru se poate spune despre lumanarile parfumate Root.
Considerate ca fiind de cea mai buna calitate din lume, lumanarile parfumate Root ar fi, spun multi, un moft care costa 1-30 de euro, vanzarile cele mai mari inregistrandu-se la cele de 10 euro in magazinele DeCorina. Mai sunt lumanarile Root un lux? Sunt scumpe, dar accesibile totusi – de altfel, un magazin din Cluj vinde lumanari aduse din Statele Unite chiar sub denumirea de Affordable Luxuries.
Dar luxul nu e in mod obligatoriu legat de bani si nu se refera numai la lucruri scumpe, dar mai degraba inutile, spune Ion Schiau, Chief Operating Officer la magazinele Cellini, in care se vand obiecte mai putin accesibile, cum ar fi bijuterii, ceasuri de marca si obiecte din cristale Swarowski. Luxul trebuie perceput ca un produs la care aspiri si se refera la calitate si design inovativ, spune Schiau. Iar cand moda si designul devin accesibile, luxul devine accesibil la randul sau, deoarece nu pretul conditioneaza luxul, ci creatorii sau designerii mai spune el. De pilda, Calvin Klein Watches, marca a grupului Swatch, s-a bucurat de un extraordinar succes cand a lansat pe piata un produs care respecta toate calitatile unui ceas elvetian, cu 20 de diamante, la pretul de doar 479 de euro.
Pe de alta parte aceasta accesibilitate subita a produselor de lux are o alta consecinta. Chiar daca nu esti foarte bogat, acum poti macar sa te prefaci ca esti, in conditiile in care produsele de lux devin tot mai accesibile. Dar luxul era, odata, cel care facea diferenta dintre elite si mase. Astazi, cand e din ce in ce mai abordabil, ce le mai ramane celor cu adevarat bogati sa faca diferenta? Schiau considera ca exclusivitatea este data de cantitatea produsa sau de statutul de insider.
Un tourbillon ascuns in ceas sau o trasatura mecanica unica a acestuia te plaseaza pe tine si pe cei care recunosc aceste detalii intr-o lume foarte restransa, a celor care stiu ca tu stii, spune seful Cellini.
Sorin Petrescu, patronul magazinului La Boutique du Vin, primul magazin din Bucuresti care vinde mai ales vinuri foarte scumpe, spune de asemenea ca o diferenta va exista intotdeauna. Chiar daca tot mai multi clienti isi vor permite luxul de a pleca acasa cu o sticla de vin in valoare de 200 de euro, nu o vor putea face zilnic, spune Petrescu. In opinia sa, cei foarte bogati vor iesi intotdeauna in evidenta pentru ca au o educatie in aceasta directie si le raman intotdeauna alternative. Un client cu venituri de 1.500 de euro cumpara o sticla de vin de la noi pentru o ocazie speciala, pe cand un personaj elitist o face pentru ca acest obicei face parte din rutina sa zilnica. De asemenea, tinerele nipone cu gentile lor Vuitton nu vor avea, cel mai probabil, niciodata fericirea elitista de a avea o poseta Birkin, un simbol al veritabilului lux, care costa cateva mii de dolari si care e fabricata cu atata zgarcenie, incat listele de asteptare se intind pentru circa doi ani.
-
Putere si feminitate
Aparent o carte feminista, Imparateasa analizeaza, in fond, magia puterii si cateva dintre nenumaratele ei fatete: dominatie, tortura, vointa, ratiune glaciala, pasiuni supraumane.
Va prezentam aceasta carte – Imparateasa, de Shan Sa – nu doar pentru valoarea sa literara intrinseca sau pentru ca a cunoscut un succes de critica si de public absolut apreciabile, devenind best-seller atat in Franta, cat si peste hotarele ei, ci si pentru ca publicarea traducerii ei romanesti este dovada manifesta a unui puternic trend editorial. Investitia in copyright, considerata un apanaj al editorului cu bani, incepe sa-i tenteze si pe altii (ocupati cu editarea clasicilor sau a autorilor autohtoni care, de dragul publicarii, isi cedeaza drepturile de autor pe gratis) si sa se constituie, in sectorul deosebit de dinamic al traducerilor, intr-un factor de intensa emulatie.
Remarcam, in acest sens, eforturile Editurii Pandora M, care a scos doar intr-un an de zile un raft de carti apartinand celor mai semnificativi romancieri francezi ai momentului, intre care si volumul, laureat al premiului Goncourt, Jucatoarea de go, al aceleiasi Shan Sa. Iata ca, acum, fisurandu-i monopolul, editura Lucman arunca pe piata cea mai recenta carte a autoarei de origine chineza: Imparateasa. Un volum care a starnit in Franta, inainte de aparitie, scandaluri stridente intre editura care o publica in mod traditional pe Shan Sa si cea care i-a oferit sansa unor drepturi de autor considerabil mai mari. Nu stim cum au decurs lucrurile la noi, insa, cu certitudine, cu sau fara frictiuni intereditoriale, ceea ce ramane, adica opera scrisa a chinezoaicei, e o achizitie de prima mana pentru piata noastra culturala.
Shan Sa s-a nascut la Beijing in 1972. In 1990, dupa ce a scris cateva volume de versuri in chineza, si-a parasit tara natala, stabilindu-se la Paris, unde si-a inceput studiile de filozofie si unde a devenit, pentru cativa ani, secretara unui personaj legendar al plasticii franceze, pictorul Balthus. Incepand cu 1997, publica doar in limba franceza, pe care o stapaneste la perfectie, si cucereste cu tenacitate premiu dupa premiu.
Aparent o carte feminista, care reintegreaza arhetipul amazoanei sau al femeii despot, Imparateasa analizeaza, in fond, magia puterii si cateva dintre nenumaratele ei fatete: dominatie, tortura, vointa, ratiune glaciala, pasiuni supraumane. Romanul, in cele 14 capitole ale sale, povesteste, prin insasi gura eroinei, aventura incredibila a vietii imparatesei rosii, cea care a domnit peste China secolului al VII-lea, prima suverana care si-a intemeiat propria dinastie. Inca din copilarie, aceasta fetita a unui randas innobilat stie sa citeasca semnele destinului si sa si le puna in slujba, dand dovada unui curaj si a unei inteligente iesite din comun. Ajunsa concubina imperiala – si, prin urmare, intemnitata pe viata in gineceul din Cetatea Interzisa -, il intalneste pe fiul Imparatului, caruia ii devine sfatuitoare de taina si apoi amanta.
Pret de treizeci de ani, va domni impreuna cu el sau, mai degraba, in locul lui, invatand sa dejoace intrigi, sa pedepseasca, sa guverneze, sa promulge legi si sa pastreze, cu o solida autoritate, echilibrul religios intre taoism si budhism. Cartea lui Shan Sa traseaza destinul fabulos al unei femei care nu doar ca a ajuns la puterea terestra absoluta, dar a si reusit sa transgreseze ierarhiile umane, ajungand sa aiba, in apoteoza finala a romanului, o dimensiune divina. Toate acestea – fara sa-si piarda o clipa gratia si fragilitatea de portelan a zambetului.
Shan Sa, Imparateasa, Editura Lucman, Bucuresti, 2005
-
LA COADA LISTEI
Productia anuala de carte a Romaniei e considerata modesta, chiar si prin comparatie cu tarile est-europene.
Productia anuala de carte* ()
9 mld.
Marea Britanie
5,5 mld.
Polonia
1,1 mld.
Ungaria
200 mil.
150 mil.
27 mil.
* fara manuale; Sursa: Studiu al Comisiei Europene
-
Tari ca fierul, scumpe ca otelul
Anul 2004 le-a adus producatorilor de electrocasnice din Romania scumpirea materiilor prime, ceea ce le-a diminuat profiturile. Alt an, 2005, alta filosofie: ei isi vor scumpi produsele, desi otelul va ramane la acelasi pret.
Cresterea din ultimul an a preturilor la otel, in primul rand, dar si a altor materii prime, a afectat afacerile fabricantilor de produse electrocasnice. Pentru a mentine, cat de cat, preturile de vanzare, ei au fost nevoiti sa-si reduca profiturile. Filosofia 2005 a producatorilor este total diferita: ei vor scumpi produsele finite, desi estimeaza ca tarifele de pe piata internationala a otelului nu vor mai creste.
Ce-i drept, majorarile de pret vor fi limitate, deoarece competitia este foarte stransa. Arctic este un jucator intr-o piata foarte competitiva, ceea ce ne impune o strategie de pret derivata nu atat din costurile de productie, cat mai degraba din pozitionarea marcii in piata in raport cu ceilalti jucatori, spune Monica Iavorschi, director de marketing si vanzari la Arctic, cel mai mare producator autohton de electrocasnice.
Reprezentantii grupului suedez Electrolux, care detine fabrica de aragazuri Samus de la Satu Mare, au decis, deja, scumpiri: Din cauza preturilor mult mai mari la otel, vom mari preturile produselor in medie cu 5-10%. Cresterea variaza pe diferitele piete si este in decurs de implementare, a anuntat Electrolux.
De altfel, de-a lungul anului trecut, suedezii au anuntat, in repetate randuri, diminuari ale profiturilor din cauza preturilor ridicate la tabla. Cu o situatie mai dificila se confrunta compania Tehnoton din Iasi, care nu are in spate suportul unui grup international. Nu se poate sa iau din Cehia tabla mai ieftina decat din Romania, afirma Maricel Popa, proprietarul grupului de firme Omega, actionarul majoritar al Tehnoton.
Popa astepta o oarecare protectie de la Guvern, pentru ca e o diferenta intre a vinde 1.000 de masini de spalat cu 20 de oameni si a vinde aceleasi obiecte, produse de 500 de oameni, pentru care se platesc impozite, taxe. E adevarat, importatorii au profitat de aprecierea leului in raport cu euro pentru a-si mai recupera din pierderi. Evolutia cursului valutar a facut ca electrocasnicele, chiar daca s-au scumpit in euro, sa aiba aproximativ acelasi pret pe rafturile magazinelor.
Ce urmeaza? Daca va exista un trend pozitiv al preturilor, il vom urma. Daca nu, vom fi in situatia unei descresteri a profitabilitatii, crede Monica Iavorschi. Avand in vedere pozitia Electrolux, este posibil ca si Arctic sa majoreze usor preturile. Influenta cresterii pretului otelului in 2004 afecteaza costul de fabricatie cu 2%, considera directoarea de marketing a companiei. In schimb, patronul Tehnoton afirma ca ponderea materiilor prime in costurile de productie ajunge la 40%.
Ce-i drept, nu doar pretul otelului a crescut in 2004, dar si cel al altor materii prime: energie, aluminiu, cupru, nichel, precum si toate produsele bazate pe petrol – plastic, poliuretan etc. Ceea ce a afectat costurile de productie cu 5% in cazul fabricii Arctic, potrivit lui Iavorschi. Daca preturile produselor nu pot fi majorate, solutia este, in opinia lui Maricel Popa, eficientizarea productiei. Ne propunem pentru acest an o crestere a competitivitatii, spune Popa.
Aceasta solutie este determinanta in conditiile in care parerile specialistilor sunt inca impartite in ceea ce priveste evolutia din acest an a cotatiilor otelului pe piata internationala. Deocamdata, se cunoaste doar cererea tot mai mare de otel din partea Chinei, incepand din 2003. Si, in consecinta, dublarea, in multe cazuri, a preturilor la anumite produse. Numeroase combinate siderurgice au trecut de la situatii la limita supravietuirii la cresteri substantiale ale profiturilor. In acelasi timp, consumatorii de tabla sau tevi, nu numai producatorii de electrocasnice, ci si firmele de constructii sau companiile din industria auto, s-au vazut in fata unei alegeri dificile: cresterea tarifelor sau diminuarea profiturilor.
Acum, desi cererea chineza nu pare a se linisti, exista si voci care anunta ca in acest an preturile se vor stabiliza, ba chiar vor scadea. Daca otelul se va ieftini, cum spun unii, sau se va scumpi, cum spun altii, ramane de vazut. Pana una alta, pentru producatorii autohtoni de electrocasnice urmeaza un moment dificil.
-
PRODUCATORI LOCALI
Cei mai importanti producatori de electrocasnice din Romania sunt Arctic, detinuta de grupul turc Arcelik, Electrolux – care are fabrica de aragazuri Samus din Satu Mare – si grupul Omega Tehnoton, prin fabrica Tehnoton Iasi.
Electrolux
INTRARE: Grupul suedez a intrat pe piata romaneasca la sfarsitul anului 1995, prin infiintarea diviziei de vanzari de la Bucuresti. In luna decembrie a anului 1997, Electrolux a devenit actionar principal al societatii Samus SA din Satu Mare.
PRODUCTIE: Suedezii au transferat la fabrica de la Satu Mare o parte din productia de aragazuri din state precum Italia sau Suedia, capacitatea de productie dublandu-se in ultimii ani pana la 700.000 de aragazuri.
LIDER: Electrolux este cel mai mare producator din lume de aparatura electrica pentru bucatarie si curatat (frigidere, masini de spalat si aspiratoare) si echipamente pentru gradina si padure.
ArcticINCEPUTURI: Compania Arctic Gaesti a fost infiintata in anul 1968, cativa ani mai tarziu incepand productia de frigidere.
PRIVATIZARE: Arctic a fost privatizata in anul 1997, pachetul majoritar fiind cumparat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Société Générale Romania Fund.
PRELUARE: La sfarsitul anului 2002, grupul Arcelik (membru al holdingului turcesc Koc) a cumparat 91% din actiunile Arctic, pentru 18 milioane de dolari.
EXTINDERE: De la preluare, Arcelik a extins productia companiei de la frigidere la aragazuri, aspiratoare, masini de spalat si chiar televizoare.
TehnotonGRUP: Omega-Tehnoton cuprinde zece companii care produc de la echipamente electronice, aragazuri, masini de spalat, aparate de aer conditionat la canapele de lux si tamplarie de aluminiu.
SCHIMBARE: Tehnoton a intrat in grup in 2000, cand Omega a cumparat pachetul majoritar de actiuni al fostului producator de aparatura electronica, aparate de radio si televizoare. Obiectul de activitate a fost schimbat, iar compania este al doilea producator de aragazuri de pe piata interna, dupa Samus.
VANZARI: In perioada ianuarie-noiembrie 2004, cifra de afaceri a companiei a fost de peste 9 mil. euro, dupa ce in anul precedent consemnase vanzari totale de 13,2 mil. euro. Rezultatele mai slabe din 2004 au survenit pe fondul scaderii intregii piete a electrocasnicelor. -
Atacul spaniol si apararea italiana
Importatorii de gresie si faianta se bat pentru suprematie pe piata romaneasca. Reducerea preturilor pentru placile ceramice din Spania si investitii de peste un milion de euro sunt metodele pentru cucerirea unei piete de 18 milioane de dolari, dominata pana acum de importurile din Italia.
Piata autohtona a placilor ceramice de import isi modifica, incetul cu incetul, fata. La inceput au fost italienii. Gresia si faianta aduse din Italia erau preferate de romani datorita calitatii foarte bune a acestor produse, intrate, deja, la categoria de lux. De altfel, placile ceramice italiene detineau suprematia mondiala, cu o productie de peste 600 de milioane de metri patrati pe an. Spania si China, furnizorii aflati pe locurile doi si trei (cu productii care se apropiau, si ele, de 600 de milioane de metri patrati pe an) au intrat, de mai bine de un an, in lupta cu italienii, pentru castigarea pietei mondiale de ceramice. Iar razboiul are efecte vizibile si pe piata romaneasca.
Daca producatorii interni si-au castigat o pozitie stabila – Cesarom si Sanex au, fiecare, cate 30% din piata, iar Mondial, circa 20% – importatorii isi disputa restul de 20%. De ce este o miza importanta acest procent de 20%? Piata de gresie si faianta din Romania este estimata la circa 90 de milioane de dolari si e, in continuare, in crestere, ceea ce inseamna ca importatorii se bat pe o piata de 18 milioane de dolari. Tacticile de lupta aplicate de companiile straine pornesc de la preturi si pana la investitii in noi magazine de prezentare. Deocamdata, unul dintre efectele cele mai vizibile, cu atingere directa asupra buzunarului cumparatorului, este scaderea preturilor pentru placile ceramice importate din Spania sau China. La capitolul preturi, importatorii romani sunt avantajati chiar de strategiile aplicate de producatorii spanioli. In batalia pentru suprematie pe piata mondiala, acestia prefera sa scada preturile de vanzare ale gresiei si faiantei exportate. E drept, din punctul de vedere al calitatii, raman pe locul secund la multe categorii, dupa cum sustin o parte dintre importatori.
In 2003, pretul mediu al placilor ceramice a fost de 5 euro/metru patrat. Anul trecut, acesta a scazut de la 4,51 euro, tras in jos de importurile din Spania, la un pret de 4,33 euro, spune Dragos Bonea, presedintele Delta Distribution, unul dintre cei mai mari importatori de gresie si faianta – atat spaniola, cat si italiana – de pe piata romaneasca. Aceste tarife de import se traduc in preturi la gresie si faianta, in magazine, ce pornesc de la 7 euro/metru patrat (260.000 de lei). Adica, o marja de profit de aproape 50%. Pentru materiale de constructii din Spania sau din China, marja de profit ajunge si la 40-50%, confirma Camelia Manu, director general la societatea de distributie a materialelor de constructii Tehnofib. Mai precis, pentru fiecare metru patrat de placi ceramice spaniole, importatorii pot castiga pana la 3 euro. In felul acesta, ei capata inca o unealta in lupta pentru castigarea pietei de 18 milioane de dolari. Avand profituri in crestere, importatorii isi permit sa investeasca in extinderea pe piata.
Numai anul acesta, Delta Distribution va investi un milion de euro in extinderea retelei proprii. Delta va deschide patru magazine noi: doua in Bucuresti, unul in Cluj, unul in Piatra Neamt. Este vorba de investitii de aproximativ un milion euro, pentru 2005, spune Dragos Bonea.
Incercand, oarecum, sa contracareze expansiunea importurilor din Spania, reprezentantii companiilor italiene investesc in cresterea numarului de distribuitori pe piata romaneasca. Italienii de la Marazzi aloca anul acesta circa 400.000 de euro pentru investitii in clienti, adica in distribuitori, explica Octavian Popa. Dar cat vor mai putea importatorii de placi din Spania sa scada preturile? Importatorii sunt optimisti si spun ca preturile vor continua sa scada. Tendinta se va mentine si in acest an, crede Dragos Bonea, de la Delta Distribution.
Ce efecte are razboiul international de pe piata de placi ceramice? Distribuitorii de gresie si faianta din Italia isi vad profiturile diminuate din cauza concurentei cu placile ceramice din Spania. Iar italienii nu dau semne ca s-ar grabi sa scada preturile. Ba din contra. Importatorii se asteapta la noi majorari de preturi pentru produsele ceramice aduse din Italia.
De la aproximativ cinci euro/metru patrat, ceramica italiana a ajuns sa coste, in decembrie 2004, aproape sapte euro, spune Dragos Bonea de la Delta Distribution. Anul acesta se prefigureaza cam aceeasi tendinta, apreciaza Bonea.
De ce nu aplica si italienii aceeasi metoda ca spaniolii? Producatorii din Italia mizeaza pe calitate, sustin o parte din importatorii romani. Ei vor sa fie primii pe piata produselor de lux. Nu ne intereseaza piata de placi ceramice de 4-5 euro/metru patrat. Aici concurenta este foarte mare si nu vrem sa vindem asemenea produse, explica Octavian Popa, director regional al producatorului italian de ceramica Marazzi.
In plus, importatorii de ceramice italienesti s-au obisnuit cu scumpirile si isi construiesc planurile de afaceri in functie de acestea. Preturile pentru marfurile din Italia cresc, de la an la an, cu circa cinci procente, explica Camelia Manu, director general la societatea importatoare de materiale de constructii Tehnofib.
Ce efect au majorarile de preturi asupra importatorilor? O parte dintre ei prefera sa-si reduca profitul pentru a se mentine pe piata. Daca am pornit cu o marja de profit de 50%, acum am ajuns la 10%, spune Manu.
Pe ce mizeaza importatorii de placi ceramice din Italia in razboiul cu concurenta spaniola? Preturile la gresia si faianta importate din Italia sunt, e drept, in continua crestere. Dar la fel este si cererea. Anul trecut, vanzarile au crescut cu 100%, chiar daca preturile au fost mai mari cu 6-10%, spune Octavian Popa. Aceeasi evolutie au avut-o si vanzarile de gresie si faianta ale Delta Distribution, care s-au majorat, anul trecut, cu peste 20%, comparativ cu 2003.
Piata materialelor de constructii va continua sa creasca, potrivit specialistilor, cu 2-3% pe an pana in perioada 2007. Dupa aderarea la UE, rata de majorare ar putea fi de 5-10% pe an, determinata de cresterea puterii de cumparare si a pietei imobiliare.
Importatorii sunt ajutati si de producatorii autohtoni. Piata de placi ceramice din Romania, estimata la circa 90 de milioane de dolari, este dominata de Cesarom si Sanex Cluj-Napoca, care au, fiecare, circa 30-35% din vanzarile totale. Preturile de desfacere pentru placile ceramice produse la noi sunt cel putin egale cu cele din import. Prin urmare, efectele bataliei pentru piata romaneasca de gresie si faianta sunt investitii de peste 1,4 milioane de euro, preturi in crestere pentru ceramica italiana si din ce in ce mai mici pentru cea spaniola. Ramane de vazut care va fi tactica adoptata de producatorii romani, pentru pastrarea cotei de piata.
-
Concurenta scade pretul
Concurenta mare intre importatorii de placi ceramice a facut ca preturile pentru o parte din materialele de constructii din Spania sau China sa scada, anul trecut. Tendinta se va mentine si anul acesta. Gresia si faianta din Italia, in schimb, se vor scumpi in continuare.
IEFTINIRI: Placile ceramice importate din Spania s-au ieftinit, anul trecut, cu 10%. Importatorii estimeaza ca aceeasi tendinta de mentine si in 2005.
INVESTITII: Distribuitorii si importatorii de gresie si faianta incearca sa castige teren investind peste 1,4 milioane de euro in magazine noi.
PROFIT: Marja de profit a importatorilor de placi ceramice din Spania sau China poate atinge 50%. Ceramica italiana aduce doar o marja de 10%.
-
Importatorii castiga teren
Importatorii de placi ceramice isi consolideaza pozitia pe piata romaneasca. Ei se apropie tot mai mult de producatorii autohtoni, din punctul de vedere al volumului vanzarilor.
Sanex: Societatea produce, la Cluj, placi ceramice. In 2003, cifra de afaceri a Sanex a fost de 33 de milioane de euro.
Cesarom: Producatorul roman de gresie si faianta detine 30-35% din piata. In 2003, a avut o cifra de afaceri de 27 de milioane de euro.
Delta Distribution: Compania importa si distribuie produse ceramice. In 2003, cifra de afaceri a Delta a fost de 17 milioane de euro, iar in 2004, de 20 de milioane de euro.
-
INVESTITII: Am pamant, vreau teren de sport
30%, in mai putin de doi ani: cu atat a crescut cererea de terenuri de sport in Romania. Ceea ce inseamna ca amenajarea de terenuri de sport a devenit o oportunitate de afaceri. Este unul dintre motivele pentru care un producator american de suprafete sintetice se gandeste sa aleaga Romania, dintre toate tarile europene, pentru a-si construi o fabrica.
Producatorul american de suprafete sintetice Sport Court a mirosit oportunitatile de pe piata autohtona in doar cateva luni, de cand are dealeri in Bucuresti. Un loc ca Romania nu este doar un punct de distributie bun. Are si propria piata, a declarat pentru BUSINESS Ma-gazin Ryan Burke, directorul de vanzari internationale al Sport Court. Ne gandim foarte serios la asta acum. Daca vom avea o fabrica in Europa, va fi in Romania, spune Burke.
La ce se refera Burke cand spune ca in Romania e piata?
In primul rand, Romania este tara cu cele mai multe proiecte guvernamentale de construire de sali si terenuri de sport din lume. Dupa finalizarea celor 400 de sali consfintite anul trecut prin celebrul pariu Nastase-Tiriac, Compania Nationala de Investitii CNI a anuntat construirea sau finalizarea altor 132 de sali in acest an. Reabilitarea a 30 de sali de sport construite inainte de 2000 se afla de asemenea pe lista proiectelor guvernamentale pentru acest an, anunta CNI, urmand ca reabilitarile sa continue si in anii urmatori.
Dar proiectul care a luat intr-adevar ochii companiei americane este cel aprobat de fostul guvern cu putin inainte de alegerile din toamna: Sport in cartier. O mie de terenuri de minifotbal, handbal, baschet, volei si tenis de camp vor fi construite in aer liber si acoperite cu suprafata sintetica pana in 2008. Trei proiecte-pilot au fost deja executate in Ploiesti, Pitesti si Bucuresti.
Proiectele guvernamentale nu sunt singurii factori care fac din Romania o piata atractiva. Numarul companiilor care dau angajatilor lor bonusuri constand in ore de sport creste, terenurile de inchiriat sunt tot mai aglomerate cu toate ca si numarul lor creste, si tot mai multi particulari investesc contravaloarea unei masini scumpe intr-un teren propriu in spatele casei. Cererea a crescut cu 25% fata de anul trecut, si inca nici n-a inceput sezonul, spune Elena Osiceanu de la departamentul ofertare-contractare al companiei Artimex. Sezonul terenurilor de sport incepe in martie, explica Osiceanu, dupa ce temperatura ajunge la 15-16 grade Celsius.
Cine sunt cei care cer terenuri?
In acest moment, gazoanele se cumpara pentru a fi inchiriate, spune Osiceanu. E suficient sa incerci sa inchiriezi un teren pentru a constata ca Osiceanu are dreptate: aceasta afacere merge foarte bine. Afli ca trebuie sa faci rezervare cu una-doua zile inainte, iar daca joci de la ora 22 la ora 24, observi ca dupa tine intra altii, care au inchiriat pana la ora doua dimineata, povesteste Radu Petre, director general al Sport Arena, companie care distribuie suprafetele Sport Court.
Sunt foarte-foarte aglomerate, asa ca rezervam prin telefon si platim la intrare, spune directorul pasionat de baschet si fotbal.
Acest lucru se datoreaza si faptului ca tot mai multe companii, si mai ales cele multinationale, ofera angajatilor lor bonusuri constand in ore de sport. De luna viitoare Petre va inchiria sala de sport de la Universitatea Politehnica din Bucuresti, pe care a tocmai a refacut-o printr-o investitie proprie, recuperabila in cinci ani. El se gandeste sa perceapa un tarif de 10-15 euro pentru o ora de baschet.
Tarifele pentru inchirierea terenurilor sunt cuprinse intre 200.000 si 800.000 de lei pe ora pentru terenurile de tenis si baschet, iar pentru cele de fotbal, intre 400.000 si 1,2 milioane, in functie de momentul zilei.
Dar cereri pentru terenuri de sport incep sa apara si din sectorul rezidential. Raportul dintre rezidentii care cer informatii si cei care chiar fac comanda este inca de 20:1, spune Aurelian Cireasa, director de marketing la Smartsports Studio Romania, importatorul produselor Takett Sommer. Dar numarul contractelor creste.
Am inceput sa primim cereri de la persoane fizice care nu se recomanda ca facand parte din firme, spune Osiceanu de la Artimex. Aceleasi semnale au fost sesizate si de cei de la Sport Arena, cea mai tanara firma in acest sector.
Am avut clienti persoane fizice care ziceau «Avem o bucata de pamant, am vrea sa ne facem teren de tenis», povesteste Radu Petre de la Sport Arena. O alta persoana voia sa-si faca teren in curtea vilei, si spunea ca are de ales in a-i face cadou copilului o masina sau a-si face un teren de tenis.
Pretul unui teren este echivalent cu cel al unei masini mai scumpe si cu cel al unei piscine de 10/15 metri, spune Petre, care considera ca toate aceste produse ii fac concurenta indirecta.
Astfel, un teren de gazon sintetic te poate costa de la 16.500 pana la 22.000 de euro, spune Osiceanu de la Artimex. Daca doresti si instalatie nocturna, mai scoti din buzunar in jur de 5.100 de euro. 1.400 de euro vei mai plati pentru portile de minifotbal cu plase cu tot, porti ce pot fi folosite si la handbal. Daca esti jucator de tenis, vei investi in fileu si stalpi pana in 500 de euro.
Desi preferintele romanilor in materie de sport se indreapta semnificativ mai mult spre fotbal si tenis decat spre celelalte sporturi, Petre de la Sport Arena spera ca si baschetul sa se ridice, pentru ca nu crede ca are concurenti deocamdata pentru terenuri de baschet in spatele casei. Pretul unui astfel de teren de 600 de metri patrati ajunge deocamdata la 18.000 de dolari. Dar ar putea scadea considerabil cu o fabrica Sport Court in Romania, pentru ca ar fi eliminate taxele vamale de 20% impuse in Europa pentru marfa americana, precum si cheltuielile de transport. Pe timp de iarna, un astfel de teren poate fi transformat in patinoar, daca e inundat.
O alta oportunitate pentru companiile care amenajeaza terenuri de sport ar fi si faptul ca multe dintre cele 400 de sali din programul guvernamental de anul trecut au fost facute prost, spune Radu Petre de la Sport Arena.
Ei au lipt PVC dupa trei saptamani de la turnarea sapei pentru ca erau in criza de timp si s-a facut un soi de huba-buba prin sala. In multe sali PVC-ul s-a desprins, s-a rupt deja. Am gasit aici o oportunitate: daca s-ar reface, n-ar mai alege probabil acelasi material, pentru ca ar fi o alegere gresita, spune Petre.
Companiile mici nu pot trai inca din acest tip de afacere, dar cateva mai mari si-au gasit deja drumul spre profituri considerabile. Mai concret, pentru companii ca Smartsports, cu o activitate de trei-patru terenuri de fotbal sau tenis pe an si inca trei-patru sali de sport private, afacerea nu e foarte profitabila.
Nu se poate trai exclusiv din aceasta, spune si Marin Nemteanu, directorul tehnic al companiei Sonerg, importatorul suprafetelor Gerflor si BSW. Ca atare, Sonerg importa si pardoseli industriale.
Pentru companii ca Mondego Contract, importatorul suprafetelor Mondo pe care s-au desfasurat ultimele opt editii ale Jocurilor Olimpice, afacerea este absolut profitabila, spune Anca Dinca, asistentul tehnic al companiei. Firma amenajeaza in jur de 20 de terenuri anual si a inregistrat o crestere a cererii de 30% in ultimii doi ani.
Osiceanu de la Artimex spune ca in acest an cererea de terenuri de sport va inregistra in Romania chiar un boom fata de restul Europei. Cred ca aceasta afacere va incepe sa fie profitabila din acest an, pana dupa aderare. Apoi se va mai aplatiza curba cererii.