Blog

  • Regele Bahreinului isi cumpara… linistea, cu 3.000 $ de familie!

    Incurajati de succesul protestatarilor din Egipt, care l-au
    fortat pe Hosni Mubarak sa renunte la conducerea tarii, activistii
    din Bahrein au postat pe Facebook mesaje care cer organizarea unor
    proteste similare, cerand organizarea unui mare miting public
    azi.

    Activistii au enumerat 14 cereri, printre care: eliberarea
    tuturor detinutilor politici si compensarea acestora, reformarea
    sistemului judiciar, interzicerea alcoolului si a prostitutiei,
    amendamente la constitutia pentru a permite participarea reala a
    populatiei la guvernare, incetarea torturii si abuzurilor impotriva
    drepturilor omului si demisia prim-ministrului Sheikh Khalifa bin
    Salman Al-Khalifa, in functie de “doar” 4 decenii.

    Cititi mai multe pe www.apropo.ro

  • Basescu: Romanii vor trai ca in 2007 in jurul anilor 2014-2015

    El explica faptul ca nu pot fi cheltuiti bani cu populatia mai
    mult decat produce Romania. ” Trebuie sa ajungem la o crestere
    economica durabila. Totusi, in 2010 exporturile au fost mai mari
    decat in 2008 si totusi veniturile si bugetul de stat sunt mai mici
    decat in 2008, fiindca nu se mai consuma pe credite date cu
    buletinul, salariile au fost ajustate, taxele din afaceri
    imobiliare au scazut dramatic “, adauga el pentru Romania
    LIbera.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • 10 super telefoane ce vor fi lansate in acest an – GALERIE FOTO

    Cu 4G in mijlocul atentiei si cu produse hardware si software
    din ce in ce mai bune ar trebui sa fim atenti la ceea ce urmeaza a
    fi lansat in urmatoarele luni, inainte de a lua o decizie, scrie
    Pcmag.com.
    Asadar, printre telefoaneler ce urmeaza a fi lansate in urmatoarele
    luni se afla Sony Ericsson Xperia Arc, HTC Thunderbolt si Motorola
    Atrix. In plus, cel mai asteptat terminal din acest an este noul
    iPhone al Apple.


    Nu se stie inca nimic concret despre el, nici macar daca se va
    numi iPhone5, iPhone 4G sau altfel. Insa analistii de pe piata sunt
    aproape siguri ca va fi lansat in iunie sau iulie, motivul fiind ca
    de cativa ani incoace, Apple lanseaza cate un telefon in fiecare
    vara.

    Sursa: pcmag.com

  • Userii go4it.ro sunt conectati direct la Mobile World Congress 2011

    Redactorii site-ului dedicat gadget-urilor sunt prezenti la
    targul de la Barcelona pentru a transmite informatii proaspete
    legate de ultimele lansari si cele mai interesante inovatii in
    domeniu. Userii vor vizita standurile celor mai importante companii
    si vor afla ce spun reprezentantii acestora, prin intermediul
    materialelor in exclusivitate realizate de redactorii go4it.ro.

    Totodata fanii paginii de Facebook go4it.ro vor beneficia de
    stiri in timp real si fotografii de la fata locului.

    Lansat in iunie 2007, site-ul www.go4it.ro este primul site de
    gadget-uri din Romania. Adresat atat celor ce detin cunostinte
    solide de IT, cat si celor care sunt pasionati de tehnologie si de
    nou, site-ul prezinta cele mai noi si interesante stiri despre
    lumea gadget-urilor, intr-un limbaj accesibil.

  • Valentine’s Day la romani: Dragostea trece prin buzunar

    Jumatate dintre romani sunt indragostiti. Pe asta se bazeaza
    afaceristii care vor sa profite de sarbatoarea importata din
    Occident pentru a-si rotunji veniturile. “Orice prilej este bun”,
    spune Felicia Radulescu, responsabil de vanzari in cadrul
    restaurantului Noblesse din Capitala. Spre deosebire de o zi
    obisnuita, Ziua Indragostitilor nu ii aduce mai multi clienti.
    Insa, de cand bugetele de marketing sunt inghetate, orice
    sarbatoare comerciala poate fi un bun pretext pentru a deveni
    cunoscut si a-si face numele mai vizibil. Iesirile in oras au fost
    de fapt primele taiate de pe lista de cheltuieli, asa ca cei mai
    multi cetateni prefera sa stea acasa in locul unei cine la
    restaurant. Inseamna o economie de 50-100 de lei, bani care pot
    acoperi cu usurinta facturile la internet sau telefonul mobil
    pentru o luna de zile.


    Fireste, daca Valentine’s Day nu aduce mai multa lume in
    restaurante, nici turismul nu are cum sa mearga mai bine. Ioana
    Dobrescu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Nationale a Agentiilor
    de Turism, remarca in primul rand faptul ca 14 februarie cade
    intr-o zi de luni, iar cetatenii nu prea obisnuiesc sa-si ia liber
    la inceput de saptamana. “E vorba de modul lor de a gandi, de aceea
    vinerea e ziua ideala pentru o asemenea sarbatoare”, spune
    Dobrescu. Asa se face ca, in cel mai bun caz, vacantele se vor
    limita la doua-trei zile, deci nici incasarile hotelierilor nu vor
    urca foarte mult. Cam 10%, potrivit estimarilor ANAT.

    “Orice crestere e foarte importanta pentru acest context
    economic, mai ales ca bugetele de calatorii sunt printre primele
    lovite de efectele crizei”, explica oficialul. Daca pentru Romania,
    obiectivele de top sunt Valea Prahovei, Bucovina si pe alocuri
    litoralul Marii Negre, strainatatea inseamna fie excursii de
    weekend la Viena, Paris, Venetia sau Budapesta, fie vacante la
    munte. De regula, vizitele in afara granitelor sunt corelate cu
    restul concediului, deci pe o perioada mai lunga, iar cele legate
    de capitale sau orase ale romantismului dureaza un weekend.
    Agentiile de turism au pregatit si pachete turistice de Dragobete,
    inclusiv pe extern, dar, cu siguranta, circulatia va fi mai mare de
    Valentine’s Day.

    ANAT estimeaza o usoara crestere a cererii fata de anul
    precedent, intre 5 si 12%. Majoritatea turistilor sunt cupluri cu
    varste cuprinse intre 18 si 35 de ani, iar ca ordin de marime e
    vorba de cateva mii de turisti. Dan Marian, coordonator al
    departamentului de vanzari al hotelului Orizont din Predeal, spune
    ca Valentine’s Day ii ocupa doar 10% din locurile disponibile in
    unitate, iar weekendul 11-13 februarie nu difera fata de altele in
    ce priveste incasarile: “Nu ne avantajeaza cu nimic sarbatoarea,
    iar o influenta vizibila sesizam pentru rezervarile de Paste”.
    Intr-un registru similar, Marius Vanatoru, directorul de marketing
    al hotelului International din Sinaia, spune ca din partea
    pachetului turistic oferit indragostitilor asteapta ocuparea
    locurilor libere din hotel si, nicidecum, o modalitate de a creste
    veniturile.

    Daca ne uitam inspre unitatile de calibru mai redus, putem
    observa ca nici acolo plusurile nu sunt sesizabile. Nici pragul
    vestitei cabane Gura Diham din Busteni nu va fi calcat de prea
    multi indragostiti. Sau, dupa cum spune Liliana Botorogea,
    gestionar al unitatii, romanii nu sunt obisnuiti cu asa ceva, deci
    va fi un sfarsit de saptamana “ca oricare altul”.

  • Vodafone incheie un parteneriat cu RBS Romania pentru plata facturii

    Ca urmare a acestui parteneriat, RBS Romania va intermedia
    comunicarea cu bancile cu care Vodafone nu are acorduri bilaterale,
    in scopul de a facilita tranzactiile de debitare directa pentru
    plata facturii Vodafone. |n prima faza, serviciul este oferit
    clientilor Vodafone cu cont curent deschis la Millennium Bank, care
    isi vor putea achita factura si prin direct debit.

    Clientii Vodafone pot activa serviciul prin semnarea unui mandat
    prin care autorizează Millennium Bank sa transfere contravaloarea
    facturii lunare din contul lor deschis la Millennium Bank in contul
    Vodafone deschis la RBS România. “Direct debitul este una din
    modalitatile de plata a facturii cu o popularitate din ce in ce mai
    mare in randul clientilor”, a spus Karsten Wildberger, directorul
    comercial a Vodafone Romania. Debitul direct este o modalitate
    eficienta si practica de plata, prin care consumatorii nu mai
    trebuie sa se mai deplaseze la banca sau la casierie.

  • iQuest asteapta un milion de euro din aplicatii mobile in 2011

    “Vanzarile generate de aplicatiile pentru mobile vor reprezenta
    in 2011 aproximativ 10% din businessul iQuest, in crestere
    semnificativa fata de anul trecut”, a declarat Cornelius Brody,
    directorul executiv al iQuest. Compania numara 330 de angajati in
    centrele de dezvoltare software de la Cluj si Brasov su are o
    divizie dedicata dezvoltarii de aplicatii mobile.

    In ansamblu, iQuest estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri
    de 13 milioane de euro, in crestere cu 20% fata de nivelul de 11
    milioane de euro inregistrat in 2010.

    Compania a lansat recent aplicatii iPhone, iPad si Android
    pentru companii precum Banca Transilvania sau Jaguar, cu ocazia
    aniversarii a 75 de ani de existenta a marcii britanice de
    autoturisme. Aplicaţia bancara, spre exemplu, permite vizualizarea
    de informatii cu privire la localizarea celei mai apropiate
    unitati, cursul valutar sau cele mai noi stiri despre banca si
    ofera posibilitatea de a folosi diverse instrumente, precum
    simulatorul de depozite sau de credite BT ori convertorul
    valutar.
    “Clientii nottri sunt in principal companii deschise noilor
    tendinte de comunicare si în prezent suntem implicati in proiecte
    pentru companii din domeniul auto, media sau retail”, a adăugat
    Brody.

    Costul pentru dezvoltarea unei aplicatii mobile variaza de la
    cateva mii de euro, pana la zeci de mii, in functie de
    complexitatea acesteia, iar dezvoltarea unui proiect complex poate
    dura chiar si cateva luni. In plus fata de costurile initiale
    pentru dezvoltarea unei aplicatii pentru platforme mobile, apar
    costuri ulterioare, care presupun mentenata, precum si dezvoltarea
    de versiuni imbunatatite.

    Cea mai cunoscuta aplicatie realizată de iQuest, Trip Journal,
    este folosită in prezent de aproape 300.000 de utilizatori din
    intreaga lume.

  • Cine e romanul care a depus 8.000 de CV-uri intr-un an. De ce crede ca e in continuare somer

    Intai e usor ezitant, pana isi gaseste cuvintele potrivite. Dupa
    cateva minute, orice urma de trac dispare. E firesc, anul trecut a
    avut cate doua-trei interviuri pe saptamana, in cautarea unui loc
    de munca. Nici macar nu stie ca a reusit trista performanta de a fi
    candidatul cu cele mai multe CV-uri depuse pe portalul de recrutare
    bestjobs.ro. Nu s-a limitat la un singur site, ci a apelat la
    toate, indiferent de jobul disponibil, de specializarea necesara
    ori de salariul oferit. “Am aplicat de atatea ori pentru ca m-am
    gandit ca asa am mai multe sanse de reusita. Nu am urmarit insa
    decat ofertele cu contract de munca. Dar… nu cred ca interviurile
    sunt concludente, angajatorii vor numai oameni cu experienta si
    poate nu fac cele mai bune alegeri”, crede Moreanu.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Se dezgheata piata imobiliara in 2011?

    Nu mai e demult un secret pentru nimeni ca numarul celor care
    nu-si mai pot plati ratele la banca este tot mai mare. Pentru
    aproape o treime (31,5%) din creditele in derulare la finalul
    anului trecut intarzierele de plata a ratelor erau mai mari de 30
    de zile, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei.
    Ponderea creditelor “cu probleme” a crescut spectaculos, fata de
    2009, fiind mai mare cu opt puncte procentuale. |n aceste conditii,
    este de asteptat ca executarile silite sa nu mai intarzie prea
    mult, desi o asemenea decizie echivaleaza, pentru o banca, cu un
    esec. Masura are, in plus, un dezavantaj major, de cele mai multe
    ori: din valoarea datoriei poate fi recuperata doar o parte,
    puncteaza Adrian Crivii, presedintele Darian, cea mai mare firma
    independenta de evaluare de pe piata locala. Firma detine, potrivit
    propriilor estimari, o cota de piata de 10%, inregistrand anul
    trecut o cifra de afaceri de peste 11 milioane de lei, in crestere
    fata de 2009 (10 milioane de lei). |n afara de executarea silita,
    “care este in sine o tragedie atat pentru cel imprumutat, care
    ramane fara casa, cat si pentru banca, care marcheaza pierdere”,
    institutiile financiare mai au insa o varianta.

    Bancherii pot alege sa negocieze cu creditatii si sa stabileasca
    un alt nivel al imprumutului, care sa fie suportabil pentru client.
    Crivii da un exemplu clar: daca pentru un credit, contractat in
    2007-2008, de 80.000 de euro ratele nu mai sunt platite, banca
    poate alege sa incaseze, spre exemplu, 50.000 de euro din scoaterea
    la mezat a apartamentului care sta garantie la credit. Sau
    bancherii ar putea sa reduca nivelul datoriei pana la 65.000 de
    euro, structurand rambursarile in asa fel incat sa recupereze
    acesti bani.

    Desi povestea rau platnicilor nu este de data recenta, pana in
    prezent nu a avut loc un val de executari silite, bancile preferand
    sa astepte. Crivii crede insa ca 2011 este momentul in care va
    trebui sa ia o decizie. “Bancile au evitat sa faca vanzari masive
    pentru ca nu avea cine sa cumpere proprietatile, fie apartamente
    sau terenuri”, spune Crivii. Din moment ce larghetea cu care
    institutiile financiare ofereau bani nu mai este acum decat o
    amintire, banii nu mai sunt la indemana nici pentru consum si cu
    atat mai putin pentru achizitia de proprietati.

    Din 2010 a ramas un plafon neutilizat de garantii de peste 300
    de milioane de euro, bani ce vor putea fi folositi pentru programul
    Prima Casa in 2011. Anul trecut au fost semnate 16.500 de contracte
    prin programul guvernamental, in valoare de aproximativ 646
    milioane de euro. Dintre cei care au luat credite prin Prima Casa
    au fost executate, pana in prezent, doar cinci garantii, bancile
    fiind despagubite de Fondul de Garantare cu 250.000 de euro,
    conform informatiilor Darian.

    Pe parcursul anului trecut, preturile de vanzare ale
    proprietatilor, fie apartamente vechi sau noi ori terenuri dedicate
    dezvoltarilor imobiliare, nu au putut decat sa se inscrie pe o
    panta descendenta. Ideea este sustinuta de Darian, pe baza
    tranzactiilor din piata rezidentiala din 2010 si care face
    comparatie cu valorile inregistrate in 2009 si 2008. La ce preturi
    au ajuns apartamentele la finalul anului trecut? Daca la inceputul
    anului 2008 pretentiile financiare ridicate de vanzatori pareau
    adesea ireale, “criza a avut si un efect pozitiv, prin aducerea
    preturilor la valori mai <pamantesti>, mai apropiate de
    realitate”, spune Crivii. |n cazul apartamentelor vechi, pretul
    mediu pe metru patrat a ajuns la 774 de euro, iar in cazul
    locuintelor noi media ajunge la 846 euro pe metru patrat. Aceste
    valori reprezinta insa medii la nivel national, iar pretul este
    puternic influentat de valorile mici ale tranzactiilor din
    provincie. De exemplu, in Bucuresti preturile medii ale
    apartamentelor vechi au ajuns anul trecut la 1.089 euro/mp, mai
    mari cu aproape 300 de euro/mp fata de media nationala. La Ramnicu
    Valcea insa locuintele vechi au ajuns anul trecut la valori de
    circa 700 euro/mp.

  • Ce stim despre pisicile egiptene?

    Cu doar doua saptamani in urma am scris in aceasta pagina despre
    cartea lui Evgeny Morozov “The Net Delusion”, care incearca sa
    sustina ideea ca puterea internetului in promovarea libertatii si
    democratiei este o iluzie. Autorul chiar pluseaza: internetul este
    mai degraba o arma in mana guvernelor represive. M-am bazat mai
    mult pe argumentele lui Cory Doctorow pentru a sustine contrariul,
    dar intre timp am primit chiar din jurnalele de stiri o
    demonstratie elocventa. Daca puterea internetului nu face doua
    parale, de ce guvernul egiptean a incercat sa opreasca total
    accesul la retea in timpul recentelor demonstratii?

    Povestea acestei blocade digitale este cu totul speciala, pentru
    ca este pentru prima data in istorie cand o putere politica
    incearca sa inchida total accesul la internet si la telefonia
    mobila. Se stie ca autoritatile din China, Iran sau alte tari cu
    regimuri autoritare sau represive cenzureaza sau limiteaza accesul,
    dar niciuna nu a dorit sa blocheze tot traficul (nu punem la
    socoteala Coreea de Nord, unde internetul pur si simplu nu exista).
    Thailanda si Tunisia au taiat accesul la siturile de stiri si la
    retelele sociale in timpul tulburarilor, insa blocada totala este o
    problema tehnica foarte complexa. Avand in vedere ca totul a cazut
    deodata (in doar 13 minute o tara a disparut din internet), este
    indiscutabil ca guvernul egiptean a avut un plan foarte bine pus la
    punct. Nu voi insista pe detaliile tehnice, dar merita amintit ca
    retelele de telefonie mobila au fost oprite chiar de operatori
    (protocolul cu guvernul egiptean prevede aceasta posibilitate) si
    ca un singur ISP din zece a ramas activ: Noor Data Networks, care
    foloseste un cablu submarin operat de Telecom Italia. Dar se pare
    ca “scaparea” a fost intentionata, pentru ca Noor deserveste bursa
    egipteana si, probabil, alte servicii strategice si bine protejate
    – nu-mi imaginez ca, de pilda, serviciile secrete au ramas in
    bezna.

    Si cu toate acestea, multi egipteni au reusit sa strapunga
    blocada. Cea mai simpla cale a fost sa-si reaminteasca o metoda
    abandonata de mai mult de un deceniu: dial-up pe liniile telefonice
    terestre, in combinatie cu programe de “camuflaj” de genul Hotspot
    Shield sau servicii precum Tor. De ce au fost oprite retelele
    mobile, dar nu si cele fixe? Pentru ca acestea din urma sunt
    practic utilizate doar ca mijloace de comunicare individuale, in
    timp ce telefonia mobila converge spre internet. O alta varianta,
    ceva mai scumpa si mai complicata, a fost utilizarea comunicatiilor
    prin satelit (si ea o metoda utilizata pe vremuri de mai multe
    ISP-uri). S-au folosit, de asemenea, sistemele “ham radio”
    (radioamatori) si unele retele virtuale private, care au devenit
    aproape publice. Inginerii de la Google si SayNow au dat si ei o
    mana de ajutor, punand la dispozitie trei numere fixe unde
    egiptenii puteau lasa mesaje vocale, care erau automat transcrise
    si trimise ca tweet-uri.

    Pana la urma, blocada a fost ridicata in 2 februarie si
    egiptenii s-au napustit pe Facebook, Twitter si serviciile de
    stiri. Un think tank al Organizatiei pentru Dezvoltare si Cooperare
    Economica a calculat ca cele cinci “zile negre” au costat Egiptul
    aproape 100 de milioane de dolari, insa pierderile potentiale sunt
    mult mai mari, deoarece este greu de crezut ca investitorii din
    zona telecom vor reveni prea curand. Insa dincolo de toate acestea
    este certitudinea ca internetul reprezinta astazi o putere cu o
    importanta miza politica. Joseph Nye – profesor la Harvard si
    autorul cartii “The Future of Power” – remarca faptul ca accesul
    larg la mijloacele de informare (in special internetul) a schimbat
    datele unei ecuatii politice in care statele occidentale au
    sustinut guverne autoritare sau chiar dictatoriale pentru a evita
    ascensiunea gruparilor islamiste radicale. Realitatea este ca
    informatia a dat nastere unui “nou mijloc”, adica unei paturi
    semnificative a populatiei din tari musulmane care este moderata si
    chiar moderna, capabila sa pondereze atat tendintele dictatoriale,
    cat si islamismul radical, dar pe care Occidentul fie a ignorat-o,
    fie a neglijat-o. In termenii lui Nye, s-au concentrat doar asupra
    tranzitiei puterii, dar nu si asupra “difuzarii” puterii.

    Regizorul iranian Bahman Ghobadi a pus el insusi pe torente
    filmul sau “No One Knows About Persian Cats” (premiat la Cannes si
    interzis in Iran) pentru ca tinerii din tara lui sa-l vada si sa-l
    raspandeasca. V-ati imaginat ca in Iran sunt cateva sute de
    formatii de muzica rock si jazz in clandestinitate? Ei sunt “noul
    mijloc” pe care l-a produs internetul.