Blog

  • Încălzirea climei va avea ca efect fenomene meteo extreme

    “Principalul mesaj al raportului publicat miercuri de Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (GIEC) este că ştim destul de multe pentru a lua decizii bune în sensul gestionării catastrofelor climatice”, scrie Chris Field, unul dintre experţi. Acest raport de 592 de pagini, ale cărui concluzii majore au fost publicate în noiembrie 2011, este sinteza cea mai completă de până acum pentru înţelegerea legăturilor între încălzirea climei şi fenomene meteo precum uragane, valuri de căldură, secete sau inundaţii.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Un zăcământ petrolier estimat la 1 miliard euro intră în exploatare în acest an

    Prospecţiunile geologice au fost făcute de compania Universal Premium, cu o finanţare asigurată de Universal Premium Fund, care are ca investitori companii petroliere din România, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Elveţia.

    Prezent miercuri la Arad, preşedintele Universal Premium Fund, Ioan Teodor Voştinaru, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în zona oraşului Pâncota au fost instalate, în ultimii ani, şapte sonde, iar cercetările geologice au confirmat existenţa unui important zăcământ de petrol şi gaze naturale, care se află la adâncime cuprinsă între 450 şi 2.100 de metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Monaco rămâne cea mai scumpă piaţă a proprietăţilor de lux. La ce sumă ajunge metrul pătrat în Principatul respectiv

    Londra este urmată în de Hong Kong (47.500 dolari pe metru pătrat pentru case, 28.300 dolari pentru apartamente), staţiunea franceză de schi Courchevel 1850 (44.000 dolari pe metru pătrat), St Moritz (42.600 de dolari) şi Gstaad (39.900 dolari) din Elveţia, respectiv Paris (27.200 dolari).

    Pe poziţia a 14-a în top se regăseşte Moscova, unde o proprietate sau o locuinţă de lux a costat în medie, în ultimul trimestru al anului trecut, 24.000 de dolari pe metrul pătrat.

    Insula Manhattan din New York figurează pe poziţia a 17-a, la 23.300 dolari pe metru pătrat, iar cei care doresc o locuinţă de lux în Sankt Petersburg trebuie să plătească 20.200 dolari pe metru pătrat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul superbogaţilor a urcat cu 29% în ultimii cinci ani. Averile lor ajung la 40.000 miliarde de dolari

    Până în 2016, numărul persoanelor cu avere mai mare de 100 milioane de dolari va creşte cu 37% la nivel mondial, la 83.000, estimează Knight Frank şi Citi Private Bank într-un raport prezentat miercuri.

    Numărul super-bogaţilor din America de Nord a crescut cu 6% în ultimii cinci ani, la 17.000, reprezentând un plus de 6% în 2011 faţă de 2010, şi ar trebui să urce cu încă 24% în următorii cinci ani, la 21.000.

    Totodată, în Europa de Vest, cifra a scăzut cu 7% din 2006, însă a crescut cu 8% pe ansamblul anului trecut, la 14.000, şi se estimează un avans de 7% până în 2016, la 15.000.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum putem depune declaraţiile fiscale online in 2012

    Av. Marius Coltuc

    Procedura de depunere on-line a declaratiilor fiscale Ordinul ANAF nr. 2520/2010 simplifica modul de interactiune al contribuabililor mari si mijlocii cu institutiile statului. Actul normativ reglementeaza modalitatea prin care aceste categorii de contribuabili vor depune declaratiile fiscale prin mijloace electronice, incepand cu obligatiile cu termen de declarare 25 noiembrie 2010.

    Urmatoarele documente vor putea fi semnate digital si transmise la distanta:
     Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat – Formular nr. 100;
     Declaratia privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor
     speciale – Formular nr. 102;
     Declaratia privind accizele – Formular nr. 103;
     Declaratia rectificativa – Formular nr. 710;
     Declaratia privind impozitul pe profit – Formular nr. 101;
     Decontul de taxa pe valoarea adaugata – Formular 300;
     Decontul special de taxa pe valoarea adaugata – Formular 301;
     Decontul privind accizele – Formular 120;
     Declaratie recapitulativa privind livrarile/achiziTiile intracomunitare de bunuri
     Formular nr. 390;
     Decontul privind impozitul la titeiul din productia interna – Formular nr. 130;

    Procedura de inregistrare in sistemul ANAF

    Inainte de a incepe procedura, trebuie sa stii ca nu mai este necesara crearea unui cont pe portalul ANAF si autentificarea.
    Pentru a putea depune on-line declaratii fiscale in forma electronica trebuie parcursi urmatorii pasi:

    Pasul 1:
    Dupa ce ai obtinut certificatul digital, descarca, completeaza si transmite la certSIGN Documentul de confirmare, asa cum este descris aici.

    Pasul 2:
    Dupa primirea Documentului de confirmare, certSIGN verifica corectitudinea informatiilor, il semneaza electronic si il transmite pe adresa de la care a primit e-mailul, intr-un interval de maxim 48 de ore, in zilele lucratoare.

    Pasul 3:
    Daca ai primit documentul de confirmare, trebuie sa accesezi www.anaf.ro rubrica “Declaratii electronice/Inregistrare certificate calificate”. Aici, citeste “Lista de termene si conditii” si daca esti de acord cu ea, apasa butonul “Accepta”. Apoi, trebuie sa incarci documentul de confirmare facand Browse in calculatorul tau si alegand optiunea “Transmite documentul”.

  • Afacerile Agricover au crescut anul trecut cu 48%

    Astfel, Agricover şi-a mărit de patru ori cifra de afaceri, faţă de 2007. Rezultatele se dovedesc rodul transformării în practică a viziunii şi a strategiilor pe termen lung ce au fost definite în urmă cu câţiva ani.

    “Agricover a realizat o creştere mai mare decât cea anticipată pentru 2011. Aceasta se datorează capacităţii de a anticipa şi de a răspunde corect cerinţelor partenerilor. În acelaşi timp, este evident că acţionăm într-o zonă foarte importantă a economiei, care a avut creşteri excepţionale în 2011”, declară Robert Arsene CEO al grupului Agricover.

    Compania oferă servicii integrate fermierilor şi industriei procesatoare din România, de-a lungul întregului lanţ valoric – furnizor – Agricover – clienţi. Agricover vinde nu numai produse necesare unei agriculturi moderne, ci şi servicii pentru eficientizarea activităţii fermierilor. Un exemplu este Agricover Credit IFN, divizia dedicată creditării fermierilor cu activităţi în sectorul vegetal şi zootehnic, volumul creditelor acordate în 2011 ajungând la 300 milioane de lei, cu peste 54% mai mult decât în 2010.

    “Ne-am bazat – şi în 2011 – pe cei doi piloni ai activităţii noastre, comerţul de cereale şi oleginoase, precum şi pe distribuţia & vânzarea de seminţe certificate, îngrăşăminte, pesticide. Am lansat, la sfârşitul lui 2010 două noi linii de business – comerţul cu animale vii şi carne şi serviciile de furnizare a motorinei. Acestea două au ajuns să reprezinte, împreună, mai mult de 10% din cifra de afaceri”, a adăugat Arsene.
    Comerţul cu cereale şi oleaginoase, reprezintă peste 55% din totalul cifrei de afaceri a grupului, cu o creştere de 20% a cantităţilor vândute în 2011 faţă de anul anterior. Distribuţia & vânzarea de seminţe certificate, îngrăşăminte, pesticide, motorină a avut, în 2011, venituri cu 50% mai mari decât în 2010.

    Suprafaţa detinuta de cei mai bine de 3000 de fermieri parteneri ai grupului Agricover reprezinta circa 19% din totalul suprafetelor arabile utilizate din Romania. Conform cu planurile de extindere in 2011, Agricover Bulgaria a fost in linie cu cresterea totala a grupului, iar distributia de seminte certificate, ingrasaminte, pesticide a ajuns la o valoare in jur de 6 milioane de euro, de peste 6 ori mai mare decat in anul anterior. “Obiectivul de crestere pentru 2012 este de 29% pentru grupul Agricover”, a mai spus CEO-ul Grupului Agricover.

    Grupul Agricover include: Agricover Distribuţie, Agricover Cereale, Agricover Produse speciale, Agricover Silozuri, Agricover Logistică, Agricover Credit IFN, Agricover Livestock, Agricover Bulgaria, AgroAdvice. Solutiile integrate oferite fermierilor includ seminţele, îngrăşămintele, motorina, produsele fitosanitare consultanţă tehnică de specialitate, suport financiar, asigurarea recoltei, servicii logistice şi de siloz, precum şi sprijin în valorificarea recoltelor.

    Grupul Agricover acoperă întreg teritoriul României având circa 100 de reprezentanţi de vânzări şi achiziţii, personal specializat în serviciile financiare oferite fermierilor, consultanţi şi specialişti. Preluarea cerealelor se desfăşoară în peste 30 puncte de lucru, baze de recepţie şi silozuri, situate în 9 judeţe, compania dispunând de o capacitate totală de depozitare de peste 720.000 tone, ocupând astfel locul al doilea din punct de vedere al capacităţii de depozitare a cerealelor în România.

    Acţionarul grupului Agricover este Jabbar Kanani, om de afaceri de origine azeră, absolvent al Universităţi de Medicină & Farmacie din Bucureşti. El trăieşte în România de 27 de ani.

  • Consumul în 2011: mai puţin şi mai scump

    de Ioana Mihai

    Segmentul produselor alimentare a crescut cu 12% în valoare, influenţat în special de creşterea preţurilor. Se observă un trend ascendent şi în cazul produselor de îngrijire personală şi al produselor de intreţinere a locuinţei, cu o creştere de 7%, respectiv 6% faţă de anul precedent.

    Contrar tendinţei generale, cheltuielile pentru băuturi (sucuri, cafea, bere, apă) au fost mai mici cu 2% faţă de anul precedent. Chiar dacă gospodăriile achiziţionează aceste produse cu o frecvenţă mai mare (în special apa minerală), valoarea medie pe act de cumpărare este mai mică cu aproximativ 6%.

    “Dacă în 2010 consumatorii ocazionali renunţau să mai cumpere anumite produse, anul 2011 a adus puţină relaxare care s-a reflectat în creşterea numărului de cumpărători pentru majoritatea categoriilor de bunuri de larg consum”, declară Raluca Răschip, consumer goods director GfK România.

    Dintre alimente, băuturile răcoritoare carbogazoase se numără printre categoriile cu cele mai mari scăderi în volum (-9%), urmate de ciocolata tablete (-8%) şi cafeaua măcinată (-6%). Iaurtul îşi menţine în continuare o rată de creştere ridicată (4-6%), însă doar produsele pentru îngrijirea locuinţei ne mai “răsfaţă” cu creşteri de două cifre (10% pentru produse universale pentru curăţenie, 13% pentru produse pentru spălat geamuri).

    În ceea ce priveşte mărcile private, ele urmează un trend ascendent, acoperind 9% din piaţă în valoare în 2011, faţă de 7% în 2010. 95% din gospodăriile din România au cumpărat cel puţin o dată o marcă privată anul trecut. Aceasta arată potenţialul mare de dezvoltare, cu atât mai mult cu cât ponderea acestora în totalul cheltuielilor de bunuri de larg consum este mai mică decât în Europa de Est (aproximativ 20%).
    Categoriile cu cea mai mare pondere a mărcilor private rămân în continuare uleiul pentru gătit şi produsele din hârtie: prosoape de bucătărie, serveţele, batiste.
    Un fenomen interesant îl constituie prezenţa mărcilor private în comerţul tradiţional – peste 60% din gospodăriile care şi-au făcut cumpărăturile în acest tip de format în 2011 au cumpărat cel puţin o dată şi un produs marcă privată.

    La nivelul întregii ţări, comerţul modern câştigă teren în dauna celui tradiţional, fiind responsabil pentru 48% din cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (faţă de 45% în 2010). Cele mai dinamice tipuri de magazine în 2011 sunt hipermarketurile şi supermarketurile care au înregistrat creşteri de 16%, respectiv 14% în valoare, în special datorită atragerii unui număr mai mare de cumpărători.

    Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum prin intermediul cercetării de tip Panel de Consumatori a GfK România, pe un eşantion de 2.200 gospodării, reprezentativ la nivel naţional.

  • Cel mai mare magazin cu produse Apple din sud-estul Europei se deschide în România (GALERIE FOTO)

    de Ioana Mihai

    Este cel mai mare magazin premium reseller Apple din această regiune a Europei, având o suprafaţă de 260 mp, din care zona destinată vânzării este de 156 mp. “La început mi s-a părut imens; după ce a fost vopsit mi s-a părut ceva mai mic, dar după ce a fost instalat mobilierul m-a luat leşinul”, spune Dora Popeneciu, director general al reţelei iStyle, referindu-se la faptul că noul magazin are o gamă mult mai mare de produse faţă de celelalte spaţii pe care le mai are.

    De pildă, magazinul deschis în urmă cu un an în AFI Palace Cotroceni are o suprafaţă de 100 mp, celelalte două pe care le mai operează pe piaţa românească având câte 50 mp (unul în Cluj, iar altul tot în Bucureşti).

    Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri consolidată de peste 6 milioane de euro, în creştere cu 27% faţă de anul anterior. Previziunile pentru anul în curs se referă la o creştere de 15%, iar Dora Popeneciu crede că până la finalul acestui an reţeaua va mai creşte cu încă un spaţi de vânzare.

  • Le Monde: Franţa, Marea Britanie şi SUA ar putea utiliza coordonat rezervele strategice de petrol

    Utilizarea rezervelor strategice de petrol “este o chestiune de câteva săptămâni, nu de zile”, precizează Le Monde.

    Reprezentanţii preşedinţiei franceze şi ministerului Energiei nu au fost disponibili pentru comentarii.

    Surse britanice au declarat recent că guverul de la Londra este în discuţii cu SUA privind utilizarea rezervelor strategice de petrol în următoarele luni, pentru a preveni blocarea creşterii economice din cauza preţurilor mari ale petrolului.

    Preţul petrolului Brent a scăzut miercuri pe pieţele asiatice cu 74 de cenţi, la 124,8 dolari pe baril, datorită zvonurilor privind utilizarea rezervelor strategice ale SUA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro