BusinessMagazin

Blog

  • Internet & Asociatii SRL

    Teoreticienii spun ca valoarea unei echipe depaseste suma valorilor individuale ale membrilor ei. Uneori insa nu ai nevoie de o echipa, ci doar de un (singur) bun consultant.

    Dar totul are un pret. Iar pe bitwine.com, pretul se calculeaza la minut. Un grup de antreprenori Internet au inceput recent o afacere care are la baza ideea unei piete a oamenilor cu expertiza pe un anumit domeniu care pot fi contractati de cei interesati. E ca si cum ai angaja o echipa de consultanti pentru un proiect, doar ca in locul unei echipe ai o singura persoana – dar care poate raspunde unei singure faze a acestui proiect. Pentru urmatoarea etapa – alt consultant, alta intrebare, alt pret. Consultantii inscrisi pana acum in sistemul Bitwine au tarife care incep de la jumatate de dolar pe minut si ajung la cinci dolari pe minut. Pretul este propus de consultant, dar in cele din urma piata este cel care il ofera sau nu; recenziile bune din partea altor utilizatori sunt o carte de vizita buna si, in cele din urma, un motiv pentru un pret mai mare.

    Site-ul este util in momentul in care exista nevoia gasirii unui specialist pe un domeniu foarte restrans sau care se afla in apropiere geografica de o anumita piata. Consultantul Bitwine cu ID-ul Dmitri, de exemplu, isi ofera serviciile pentru a furniza detalii despre sistemul fiscal rusesc, un serviciu care altfel s-ar dovedi mai scump daca ar impune calatoria pana in aceasta tara ori angajarea unui contabil local.

    Pana la gasirea raspunsului dorit, incursiunea pe site se deruleaza in trei pasi. Primul este gasirea consultantului potrivit, apoi rezervarea unei anumite ore in programul de „audiente“ afisat pe site. In cele din urma, la ora convenita, cei doi se intalnesc prin intermediul camerei web si pot discuta problema. Un mecanic, de exemplu, poate intra in legatura prin Internet cu o persoana care vrea sa-si schimbe carburatorul la masina, dar are nevoie de indrumare. Camera web poate fi instalata chiar in garaj si consultantul opereaza practic de la distanta, oferind sfaturi la fiecare etapa. Iar site-ul poate fi o buna modalitate nu doar de a afla informatii si a cheltui bani pentru asta, dar, de cealalta parte, o varianta de a castiga bani oferind sfaturi. Daca ii puteti convinge pe administratorii site-ului ca aveti o buna cunoastere a unui domeniu, puteti spune ca v-ati deschis propria firma de consultanta.

  • Top gourmet 2007

    Un tur al celor mai exclusiviste restaurante ale lumii dezvaluie locuri unde mancarurile se decoreaza cu azot lichid, unde se mananca vita adapata cu sake si unde supa de capsuni se combina cu pestele.

     

    BUSINESS Magazin propune sapte restaurante care merita vizitate in 2007, fie ca avionul aterizeaza in Europa, America sau Asia. Un singur amanunt nu trebuie trecut cu vederea: pentru a putea pasi dincolo de usa unuia dintre aceste tainice locuri este nevoie de o rabdare de fier (rezervarile se fac cu cateva luni inainte) si de portofel extrem de bine garnisit.

     

    Aragawa

    Restaurantul Aragawa este un mic steak house din cartierul Shinbashi din Tokio. Asemeni tuturor restaurantelor high end din Japonia, Aragawa nu are site Internet si nici decor grandios. In schimb, rezervarile sunt foarte dificil de obtinut, iar pretul unei mese incepe de la 285 de euro (de persoana). Vedeta meniului este carnea de vita Wagyu (cunoscuta si sub numele de Kobe), care a dus faima restaurantului in toata lumea. Carnea este adusa de la o ferma locala si servita simplu, cu mustar si piper. Totusi, ce este atat de special la un restaurant care serveste friptura de vita? Vitele Kobe sunt adapate cu sake si masate cat e ziua de lunga. Poate de aceea nu pare de mirare ca un kilogram de carne de vita astfel fragezita costa in jur de 300 de euro.

     

    Alain Ducasse au Plaza Athénée

    Alain Ducasse, unul dintre cei mai faimosi „chefs“ ai lumii, a deschis recent la Paris al treilea restaurant, intr-unul dintre cele mai grandioase hoteluri pariziene. Restaurantul din Plaza Athénée are numai 50 de locuri, dar 55 de angajati, asa ca oaspetii sunt mai mult decat rasfatati. Vedeta meniului este „volaille de bresse“, adica un pui fara oase, crescut special in Burgundia. Restaurantul este inchis timp de o luna in fiecare vara si in zilele dinaintea Craciunului.

     

    Gordon Ramsay

    „Chef“-ul britanic Gordon Ramsay, cotat cu trei stele Michelin, a deschis primul restaurant propriu in 1998, in Royal Hospital Road din Londra. Desi intre timp a mai inclus unul in portofoliu, cel dintai a ramas preferatul gurmanzilor. Restaurantul are 13 mese si primeste rezervari cu exact doua luni in avans. Liniile telefonice sunt deschise in fiecare zi la 9 a.m. Meniul include porumbel cu foie gras sau miel Cornish.

     

    Sushi Kaji

    Mitsuhiro Kaji, bucatarul de la Sushi Kaji, care a emigrat in Canada in 1980, aduce pestele direct din Japonia in mai putin de o zi dupa pescuire si il serveste exact in ziua sosirii. Kaji refuza categoric sa il congeleze. Exista trei feluri de meniuri, de 80, 100 si 120 de dolari de persoana. Meniul include supe de capsuni si pepene, tipar la gratar sau calcan prajit, in sos picant de rosii.

     

    Whampoa Club

    Jumatate din spectaculozitatea unei cine la Whampoa Club din Shanghai este data de locatie – in Bund, un cartier de zgarie-nori, imperiul luxului si al gurmanzilor, cu vedere la rau si la luminile orasului. In plus, decorul iti taie respiratia: candelabre imense de cristal, camere private despartite de restul incaperii prin paravane opulente in stil Art Nouveau. Nici mancarea nu se lasa mai prejos. Jereme Leung, un bucatar din Hong Kong care a inceput sa gateasca de la 13 ani, imagineaza interpretari moderne ale mancarurilor traditionale din Shanghai, precum felii crocante de vita cu garnitura de coaja de portocala.

     

    Moto

    Homaro Cantu, „chef“-ul restaurantului Moto din Chicago, este adeptul inovatiilor. Cantu a incercat sa se foloseasca de stiinta si in arta gatitului (asa-numita „gastronomie moleculara“), pentru a crea o mancare care pare furnizata de un laborator de cercetari. Aici, mancarea contine mango din Mexic stropit cu azot lichid, ceea ce creeaza privitorului iluzia ca are pe farfurie branza topita. La Moto nu se servesc nachos cu branza obisnuiti: chipsurile tortilla sunt o combinatie de porumb mexican si tarta cu fructe, iar ceea ce pare carne de vita este, de fapt, o ciocolata mexicana speciala.

     

    El Bulli

    El Bulli din Roses, Costa Brava (la circa doua ore de Barcelona), este considerat unul dintre cele mai fine restaurante din lume. Ferran Adria Acosta, un bucatar cu o imaginatie remarcabila, a fost si el tentat de „gastronomia moleculara“, in care nimic nu este ceea ce pare. Cea mai faimoasa creatie a sa este spuma culinara (de espresso, ciuperci sau sfecla), o combinatie intre ingrediente naturale si un gel special care da preparatului un aspect de nor. Adria Acosta este atat de perfectionist, incat inchide restaurantul timp de sase luni pe an, pentru a putea pune la punct meniul pentru anul urmator.

  • Gourmet a la roumaine

    Restaurantele de lux din Bucuresti care pot fi considerate exclusiviste atrag clientii cu delicatese insolite, preparate de bucatari in majoritate straini.

     

    AL CASOLARE este restaurantul unei familii de italieni venite de 13 ani in Romania. Meniul, scris chiar de mana proprietarilor, este schimbat in functie de inspiratia bucatarului si contine mancaruri precum parmezan cu ciuperci de padure, carpaccio de peste-spada, calamar, porc cu sos de trufe sau ciuperci, tiramisu. Pretul mediu al unei portii este de 60 de lei, iar cea mai scumpa este langusta – 180 de lei.

     

    GOLDEN DRAGON se afla intr-o vila veche renovata, cu turle imperiale. Cinci bucatari chinezi sunt responsabili de bogatia meniului (peste 100 de preparate). Vedeta delicateselor este „Buddha sare prin perete“, specialitate despre care se spune ca ar fi fost preferata presedintelui american Ro-nald Reagan. O portie mica din supa pentru care Buddha ar fi lasat probabil meditatia costa aproape 300 de lei.

     

    AVALON merge pe ideea de fusion euro asiatic. Meniul, schimbat la fiecare sase luni, este conceput de un bucatar de origine maghiara care a trait in Canada. Se pastreaza totusi mancarurile care au avut cel mai mare succes, precum muschiul de vita cu gorgonzola, dorada in crusta de sare sau supa de spanac. Cel mai scump fel de mancare este tuna steak (friptura de ton) de 98 de lei, iar pretul mediu pentru un fel principal este de 60 de lei.

  • Supravietuitorii

    Volumul „Built to Last“ (Collins si Porras) inglobeaza o uriasa cantitate de munca preliminara – studii de caz, investigatii statistice, realizate de o intreaga echipa de cercetare din cadrul Universitatii Stanford.

     

    De la prima aparitie (1994) pana in prezent, cartea a avut peste 40 de editii, fiind tradusa in 25 de limbi si vanduta in peste 3,5 milioane de exemplare (doar editia originala a atins un milion de exemplare). Lucrare devenita clasica pentru manageri, „Built to Last“ porneste de la o intrebare simpla: cum sa stii care sunt factorii ce separa cele cateva povesti de succes antreprenorial, devenite ulterior companii cu adevarat mari, de toate celelalte? Cum s-a transformat micul lant de magazine al lui Sam Walton in gigantica retea de supermarketuri Wal-Mart? Cum de a reusit „banda de antreprenori razvratiti“ a lui Masaru Ibuka sa se transforme in corporatia Sony? Cum s-a facut ca nesemnificativa Computing Tabulating Recording Company, gratie lui Thomas Watson, a devenit faimoasa IBM?

     

    Daca privim cu o suta de ani in urma, observam ca majoritatea organizatiilor bine gestionate au adoptat cam aceleasi practici si metode de baza si, cu toate acestea, putine dintre ele au devenit cu adevarat importante. Tot asa, practica de guvernare democratica poate fi exportata in intreaga lume, insa numai anumite natiuni devin dominante in decursul istoriei. Ce anume stabileste, deci, diferenta specifica? Pentru a observa care sunt elementele ce furnizeaza particularitatile unei afaceri durabile, autorii au hotarat sa aplice in aria sistemelor sociale metoda studiilor genetice asupra gemenilor (prin care se investigheaza evolutia a doi gemeni separati la nastere, punand in lucrare dihotomia natura/educatie). S-au nascut comparatii intre companii cu inceputuri similare (General Electric si Westinghouse), dar cu evolutii diferite: cea dintai a ajuns o emblema a lumii afacerilor mondiale, cea de-a doua a ramas doar o companie viabila.

     

    Concluziile pun in lumina cateva virtuti pe care edificarea unei institutii puternice, influente si durabile nu le poate cu niciun chip eluda: „artizani, nu simpli truditori“, „vizionarism managerial, nu o idee geniala de afacere“ (Sony a pornit de la o banala oala de fiert orezul), „management provenit din propria pepiniera“ sau obsedantul (mai ales pentru Jim Collins, care este autorul volumului „Excelenta in afaceri“) „niciodata nu-i indeajuns de bine“ etc. Mai importanta, poate, decat toate acestea laolalta este capacitatea unei companii de a-si reveni dupa un soc (si nu absenta perioadelor de soc). In acest fel, se poate spune ca profilul excelentei este dat nu de perfectiune, ci de perseverenta. Nu perseverenta oarba caracterizata indeobste drept diabolica, ci staruinta omeneasca fara de care nimic durabil nu se implineste.

  • Noutati

    Micutul vagabond

    Prezent deja in cadrul Bibliotecii Polirom cu un bestseller zgomotos („Virusul“, pentru care a si primit, de altfel, premiul Decibel Writer of the Year), romancierul britanic de origine indiana Hari Kunzru apare, in aceeasi serie a editurii iesene, cu „Iluzionistul“, romanul sau de debut. Volumul este compus din fragmente ce destainuie aventurile, evolutiile si esecurile morale si de intelegere a lumii pe care le traieste Pran Nath, un copil indian nascut intr-o familie instarita din Agra (orasul aflat la doar cativa kilometri de cea mai faimoasa izbanda a arhitecturii indiene – Taj Mahal). Excomunicat din mediul familial de descoperirea potrivit careia ar fi, de fapt, odrasla unui ofiter britanic, tanarul se vede silit sa vagabondeze pe strazile din Bombay, unde traieste experiente dintre cele mai bulversante. Pran ramane mereu suspendat in cautarea adevaratei identitati, pe care, in ciuda eforturilor sale uriase, nu reuseste s-o afle.

     

    Hari Kunzru, Iluzionistul

    Editura Polirom, Iasi, 2006

     

     

    Fratia paleolitica

    Stela Covaci, sotie a regretatului scriitor si traducator Aurel Covaci, scoate la lumina o serie de documente socante, de valoare istorica, din arhivele Securitatii. Acest volum da la iveala, pentru intaia oara, informatii despre evenimente deformate vreme de 50 de ani. E vorba despre protestele pentru eliberarea unor scriitori si studenti anticomunisti (in afara de autoare si de sotul ei – Gloria Barna, Grigore Veres, Alexandru Zub, Aurelian Popescu, Dumitru Vacariu, Mihalache Brudiu) din centrele Bucuresti si Iasi din inchisori sau lagare de munca fortata. Aceasta grupare, numita codificat de catre Securitate „Fratia paleolitica“, a fost mutilata fiziceste si spiritual, iar unii dintre membrii ei chiar asasinati. In aceasta situatie s-ar afla, conform convingerii autoarei, insusi Nicolae Labis, liderul de opinie al generatiei sale, „incepatorul rezistentei din 1956“ pe care – sustine Stela Covaci – „l-au ucis ca sa ne infricoseze“.

     

    Stela Covaci, Persecutia,

    Editura Vremea, Bucuresti, 2006

  • Nu totul este alb si negru

    Existenta unei diviziuni intre muzica albilor si muzica negrilor pare o realitate incontestabila la prima vedere. Privite mai indeaproape, lucrurile nu sunt insa ceea ce par a fi.

     

    Bernard Butler, Hendrix, Kele de la Bloc Party, Phil Lynott de la Thin Lizzy, Arthur Lee (conteaza si el?)… Ce au in comun toate aceste nume? Raspuns: incercam sa ne aducem aminte de toti muzicienii negri care au intrat pe „teritoriul alb“. Este vorba de diviziunea nespusa din istoria muzicii, hotarul intre muzica albilor si muzica negrilor. Impreuna cu un prieten, incerc sa inteleg de ce nu exista trupe indie formate din negri sau macar de ce nu exista artisti negri in aceste trupe. Revarsarea recenta de trupe cu „The“ in nume, toate imbracate in blugi foarte stramti, e un lucru bun. Te simti un pic deprimat insa atunci cand realizezi ca, in afara de Kele, vocalistul de la Bloc Party, si de bateristul fost candva la Liberties (al carui nume nu si-l aminteste nimeni), toti cei implicati in aceasta scena muzicala sunt albi.

     

    La prima vedere, aceasta diviziune nu prea pare constestata. Rock, new wave, punk si indie – muzica de chitara – toate apartin albilor. Muzica dance, cu accentul sau pe importanta ritmului – de la reggae la hip hop si grime – este teritoriul negrilor. Dar daca o chitara este un instrument atat de intrinsec al albilor, atunci de ce majoritatea marilor chitaristi sunt negri? Caci toti chitaristii luati de model de catre legendele anilor saizeci sunt negri: Eric Clapton asculta inregistrari cu B.B. King, iar Keith Richards il idolatriza pe Muddy Waters.

     

    Lipsa de muzicieni negri din trupele de rock „clasic“ ale anilor saizeci nu e chiar atat de surprinzatoare, daca va aduceti aminte ca, pana la inceputul acelor ani, trupele de negri lansau discuri cu muzicieni albi pe coperta. In anii ‘70 a fost o revarsare de artisti disco si funk, care produceau muzica dance, iar in anii ‘80 a reaparut aceasta diviziune reala: albi cu chitare, negri producand hip hop, house si techno timpuriu. De ce?

     

    Ideea ca muzica negrilor se construieste in jurul ritmului, iar muzica albilor in jurul melodiei este mult prea legata de mitul salbaticului primitiv, de ideea ca, de fapt, cultura negrilor este mai putin rafinata si cerebrala decat cea a albilor. Faptul ca muzicienii negri au cunoscut un succes mult mai mare in calitate de artisti dance s-ar putea sa se datoreze faptului ca genul dance a fost popularizat prin intermediului DJ-ilor, incepand din anii patruzeci. Culoarea n-avea nicio importanta atunci cand incercai sa convingi un DJ sa-ti difuzeze piesa. Pe de alta parte, ca sa reusesti sa te impui ca formatie, trebuia sa te lasi promovat de catre industria muzicala dominata de albi: negrii iau hit-urile dance, iar albii trupele renumite.

     

    Scena punk, din care se inspira multe dintre trupele de azi, pare sa fie dominata clar de albi. Acest lucru nu e, iarasi, decat o iluzie. The Clash, trupa cea mai importanta pentru definirea sound-ului pe care il emuleaza formatiile de astazi, avea un al cincilea membru, negru – Mikey Dread. Trupa a cantat si numeroase piese reggae, ba chiar si hip hop. Inceputul anilor optzeci a fost o perioada covarsitor multirasiala in materie de istorie a muzicii, cu clubul The Roxy din New York prezentand pe aceeasi scena trupe de hip hop si punk. Asadar, ce nu a mers bine?

     

    Se poate spune ca motivul este acela ca aceasta scena a inceput sa faca bani. Punk-ul s-a transformat in new wave, industria muzicala a inceput sa promoveze trupe de chitaristi si muzicienii albi au fost impinsi in fata. Muzicienii negri erau reprezentati de mass-media doar in postura de producatori ai unei muzici „negre“, iar astfel aspiratiile tinerilor muzicieni erau canalizate in functie de rasa. Frumoasa teorie. Nota zece.

     

    Intrebarea insa ramane. Astazi, in epoca Internetului, cand formatii indie apar in fiecare saptamana, de ce nu exista trupe indie negre? Sa fie vorba de reinteriorizarea de catre un grup minoritar a stereotipurilor proiectate (orice-o insemna asta)? Sau sa fie faptul ca negrii stiu ceva ce toti acesti baieti in jeansi stramti inca n-au inteles? Sa fie oare pentru ca muzica indie este fundamental plictisitoare, iar negrii au prea multa minte ca sa se implice intr-o scena atat de sterila? Raspundeti pe o carte postala, va rog.

     

    Traducere de Loredana Fratila-Cristescu

  • Au cuvantul strainii

    Intr-o piata a avocaturii de business estimata la peste 100 de milioane de euro, anul 2007 pare a fi unul al clarificarilor. Dupa mai multe divorturi ar putea urma cateva mariaje, insa cu parteneri straini.

     

    Adrian Bulboaca (37 de ani), considerat unul dintre cei mai buni avocati romani in domeniul bancar, a plecat de cateva saptamani de la Linklaters pentru a fonda propria societate de avocatura. Diverse voci din piata spun ca Bulboaca nu va sta prea mult pe cont propriu, ci se va asocia cu o retea internationala de avocatura. Aceste voci il asociaza fie cu White & Case, fie cu Freshfields sau cu alte firme internationale de top. Care este insa varianta sa?

     

    „Visul fiecarui avocat este sa realizeze la un moment dat propria sa afacere. Am pornit la drum pentru a crea o societate romaneasca de avocatura, vrem sa construim ceva pe baza experientei acumulate intr-o firma internationala“, spune Adrian Bulboaca, fara a exclude insa posibilitatea colaborarii cu alte companii straine. „Daca va exista interes pentru cineva din afara, suntem dispusi sa-i ascultam.“

     

    Interesul firmelor internationale pentru piata romaneasca exista cu siguranta si e in crestere. O spun atat avocatii care activeaza in Romania, cat si publicatii europene de prim rang in domeniul juridic. „Este absolut firesc ca Romania sa intre serios in vizorul marilor case de avocatura europene si internationale, datorita perspectivelor pozitive pe care le prezinta economia“, spune Ion Nestor, senior partner si fondator al celei mai mari case de avocatura din Romania, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP). „Exista diverse zvonuri si informatii care acrediteaza ideea intrarii in Romania a cel putin 4-5 jucatori importanti in acest an“, completeaza Gabriel Zbarcea, managing partner al casei de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii.

     

    Ideea este sustinuta si de publicatii din Londra, precum The Lawyer sau Legal Week. In urma cu doua saptamani, intr-o stire publicata pe site-ul thelawyer.com despre plecarea lui Bulboaca de la Linklaters, Romania este apreciata drept „the latest hot jurisdiction“ (cea mai recenta jurisdictie fierbinte).

     

    Anul trecut cea mai mare firma de avocatura din lume, Clifford Chance, si-a unit fortele cu societatea Badea, Georgescu si Asociatii, intrand astfel pe o piata romaneasca a serviciilor de consultanta juridica estimata la peste 100 de milioane de euro. Clifford Chance este a doua firma din asa-numitul Magic Circle (care reuneste cele mai mari patru societati de avocatura din Londra) care intra in Romania. Linklaters a deschis un birou la Bucuresti inca din 2000.

     

    Ca urmare, avocatii apreciaza acum ca in randul „suspectilor de serviciu“ care ar putea intra curand pe piata romaneasca se numara celelalte doua firme din Magic Circle – Freshfields Bruckhaus Deringer si Allen & Overy. Cu mari sanse este creditata si firma americana White & Case, care, potrivit unor surse, ar fi negociat anul trecut preluarea Tuca, Zbarcea si Asociatii, iar acum e printre favoritii unei viitoare asocieri cu Bulboaca si Asociatii. Printre nominalizati se numara si Baker & McKenzie sau DLA Piper.

     

    Aderarea Romaniei la UE, cresterea economica sustinuta din ultimii ani si, nu in ultimul rand, intrarea multor corporatii pe piata romaneasca au adus aici mai multe firme straine de avocatura. Salans este prezenta inca din 1997, Cameron McKenna si-a deschis biroul in 1999. La Bucuresti sunt insa prezente si firme din jurisdictii care nu sunt anglo-saxone. Investitorii straini din tari precum Franta, Italia sau Austria au fost urmati si de avocati din aceste tari. Pozitii importante pe piata romaneasca au francezii de la Gide Loyrette Nouel – prezenti inca din 1998, firma germana Noerr Stiefenhofer Lutz sau firmele austriece Schoenherr (cu o istorie de zece ani in Romania) si – din 2005 – Wolf Theiss si Cerha Hempel Spiegelfeld Hlawati. De asemenea, italienii sunt reprezentati de societatile Sutti si Tonucci.

     

    Mai nou, valul investitorilor spanioli – in special in real estate – ar putea aduce si societati iberice de avocatura in Romania. Anul trecut s-a infiintat Balms & Asociatii, societate de avocatura membra a Balm Group International, in cadrul unui parteneriat romano-spaniol. La inceputul anului, Garrigues, cea mai mare firma din Peninsula Iberica, si-a deschis biroul din Polonia si a anuntat extinderea in Europa Centrala si de Est. „Intentionam sa deschidem un birou in Romania si, probabil, unul in Bulgaria in 2007“, a declarat Jaime Fuster, responsabil cu extinderea regionala a Garrigues, firma cu incasari de peste 220 de milioane de euro in 2006.

     

    Cine anume va intra, cu cine se vor alia si in ce moment va depinde de strategia fiecarei firme internationale, spun in unanimitate avocatii romani. Mai ales ca unele dintre acestea s-au „fript“ in deceniul trecut cand au deschis birouri in principalele tari din Europa Centrala si de Est si nu toate au adus rezultatele scontate.

     

    „Piata serviciilor avocatiale din Romania nu justifica inca in mod real deschiderea de prezente locale pentru majoritatea marilor case de avocatura“, apreciaza Ion Nestor. Cu un volum anual de onorarii intre 2 si 6 milioane de euro, „cat par sa poata realiza in mod rezonabil aceste birouri“, e greu sa realizezi eficienta economica, crede Nestor.

     

    In fapt, remarca Markus Piuk, avocat coordonator la Schoenherr, „piata de avocatura de business a fost estimata in Romania la 100 de milioane de euro, in timp ce Germania – care are aproape de patru ori mai multi locuitori – are in jur de zece firme de avocatura cu un venit anual de peste 100 de milioane de euro“.

     

    Dar, pe langa eficienta economica, in strategia marilor actori din avocatura mondiala mai conteaza si un argument de marketing, anume prezentarea in fata clientilor globali a unei oferte cat mai largi de servicii, in cat mai multe jurisdictii. „Interesul acestor firme pentru piata romaneasca este justificat de nevoile pe care clientii lor le au in Romania“, evidentiaza Gabriel Zbarcea.

     

    Pe de alta parte, multe firme internationale colaboreaza de ani de zile cu societatile locale, chiar pe baza de „semi-exclusivitati“, iar o parte din marile societati romanesti sunt membre in diverse aliante si retele mondiale. NNDKP, de exemplu, este membru al World Services Group – o asociatie mondiala a furnizorilor de servicii pentru afaceri – si fondator al South East Europe Legal Group (SEE Legal). Voicu si Filipescu are o asociere exclusiva cu reteaua Squire, Sanders & Dempsey LLP. Zamfirescu Racoti Predoiu este membra a International Lawyers Network, o retea ce grupeaza peste 5.000 de avocati din intreaga lume.

     

    „Nu ma astept insa ca firmele straine sa dea buluc in Romania“, spune Gheorghe Musat, managing partner si fondator al Musat si Asociatii. In opinia sa, economia romaneasca nu este suficient de „incinsa“, chiar daca afacerile au sporit, atat numeric, cat si sub aspectul anvergurii. „Pe scurt, nu cred ca in 2007 vom fi asaltati de firmele internationale de avocati. Poate mai tarziu.“

     

    Cu toate acestea, majoritatea oamenilor din piata se asteapta ca 2007 sa aduca cel putin un nume mare care sa deschida un birou la Bucuresti. „Pentru firmele mari conteaza existenta unei mase critice, care acum incepe sa se formeze“, crede Gabriel Biris, partener al Biris Goran, societate formata anul trecut prin plecarea unei echipe din cadrul biroului din Bucuresti al Salans. Biris se declara „convins ca in acest an va fi cel putin o noua intrare, daca nu doua-trei“.

     

    Mai sceptic, Doru Catalin Bostina, avocat coordonator la Bostina si Asociatii, crede ca „firmele cu adevarat «mari» nu se vor grabi sa vina la Bucuresti cu mai mult decat cu gandul de a stabili niste «capete de pod» si niste parteneriate mai mult sau mai putin simbolice“. De altfel, principala bariera pentru intrarea avocatilor straini in Romania este chiar de ordin legislativ. Legea nu permite caselor de avocatura straine sa-si infiinteze birouri in Romania fara ca avocatii straini sa fie autorizati de barou, explica Bostina. Apoi, este necesar ca cel putin jumatate dintre parteneri sa fie romani. In aceste conditii, cea mai la indemana varianta este preluarea unui cabinet individual, cu maxim doi-trei avocati, pe care il pot asimila usor in organizatia internationala. Dupa aceea ar urma extinderea, prin recrutarea altor avocati. O alta varianta, ceva mai complexa, este preluarea unei firme de talie medie, care si-a creat deja un renume si este deja bine pozitionata. Cel mai recent exemplu este chiar intrarea de anul trecut a Clifford Chance prin asocierea cu Badea, Georgescu si Asociatii, firma ce avea la data respectiva 20 de avocati pe langa cei doi parteneri, Daniel Badea si Nadia Georgescu.

     

    Inca de la anuntarea acestei fuziuni, Daniel Badea spunea ca „ne asteptam ca venirea celei mai mari firme de avocati sa atraga atentia si altor firme globale asupra pietei“. Si el un fost component al echipei de la Bucuresti a Linklaters, Badea avea de mult timp in plan asocierea cu Clifford Chance. Numai discutiile propriu-zise au durat circa 18 luni. Si aceasta deoarece fuziunile in domeniul avocaturii sunt mult mai complicate decat in lumea corporatiilor, subliniaza Mugur Filipescu, partener al casei de avocatura Voicu si Filipescu. Pentru ca avocatii tin mult la libertatea lor, la care nu renunta usor, fara perspectiva unor avantaje foarte clare.

     

    Nici firmele romanesti nu stau cu mainile in san, in asteptarea unei fuziuni. Cateva au inceput deja extinderea teritoriala in alte mari orase din tara, si nu numai din tara. Bostina si Asociatii a cumparat anul trecut o firma de consultanta juridica in Elvetia, dupa ce deschisese deja birouri la Viena sau Nicosia, devenind prima casa de avocatura „multinationala“ din Romania. Doru Bostina nu exclude adaugarea altor puncte pe harta birourilor teritoriale. „Vom studia oportunitatile si vom decide in consecinta. Insa extinderea trebuie sa aiba o solida fundamentare economica si sa se justifice din punct de vedere financiar“, spune avocatul coordonator al firmei.

     

    Ce va urma nu este greu de estimat. „Piata va creste rapid, Romania va avea 5-10 firme cu peste 100 de avocati si onorariile vor creste odata cu intrarea firmelor din lumea anglo-saxona“, crede Markus Piuk.

     

    Iar data de 1 ianuarie 2007 ar putea marca nu numai aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, ci si incheierea „perioadei romantice“ a avocaturii in Romania si inceputul unei transformari a profesiei, crede Doru Bostina. „1 ianuarie poate fi inceputul unui proces de durata, la capatul caruia avocatura va fi privita ca un business – organizat dupa principiile unei corporatii – si mai putin ca o profesiune liberala“, estimeaza Bostina.

     

    In mod cert, evolutia pietei de consultanta juridica este si va fi strans legata de evolutia economica, crede Ion Nestor. „Daca economia va creste, piata avocaturii se va dezvolta in continuare si va atrage o pleiada de avocati si firme de avocatura straine“, spune reprezentantul NNDKP. Urmarea: „Este posibil sa vedem una-doua achizitii adevarate si pe piata noastra“. Pentru ca, spune Nestor, pana acum nu a fost vorba de adevarate preluari de firme de avocatura, adica tranzactii care „sa implice, ca intr-o actiune corporatista, plata unui pret… real pentru valoarea achizitionata“.

     

    Marea lupta se va duce pentru atragerea si, mai ales, pastrarea avocatilor. Fiecare nou intrat se va stradui sa stranga in timp cat mai scurt o echipa solida. Miscarile de trupe nu sunt deloc o noutate in acest domeniu, in care „cel mai important activ al unei firme sunt avocatii“, dupa cum spune Gabriel Zbarcea. Iar in ultimii ani piata avocaturii de business a fost in fierbere, multi avocati trecand de la o firma la alta, in timp ce altii si-au pornit afaceri pe cont propriu. „Piata avocatiala este un organism viu“, spune Gheorghe Musat. El apreciaza ca in nicio industrie forta de munca nu este statica, cu atat mai putin in lumea avocatiala. „Deci vom mai vedea migratii de la o firma la alta“, crede Musat.

     

    Odata cu cresterea pietei – si a economiei in general – specialistii in recrutari au devenit din ce in ce mai ocupati cu cautarea avocatilor, in conditiile in care toate marile firme de profil spun ca intentioneaza sa isi extinda echipa. „Head-hunterii sunt foarte ocupati, pentru ca, pe de o parte, exista un deficit real de avocati performanti pe piata, iar pe de alta parte firmele de avocatura sunt in diverse faze de constructie“, remarca Ion Nestor. De altfel, chiar NNDKP este de 18 luni intr-un proces de recrutare „si tot nu am terminat“, subliniaza Nestor.

     

    Markus Piuk de la Schoenherr pune aceasta aglomerare a head-hunterilor pe seama „lipsei totale de avocati juniori cu o buna pregatire“. El remarca, de asemenea, ca piata de angajare a avocatilor este „a seller’s market“. „Avocatii spun ce (cat) vor si firmele de obicei dau“, explica Piuk.

     

    In acest context, intrarea pe piata a unor noi firme straine nu va face decat sa tulbure si mai mult apele. „Marele risc este ca firmele internationale vor lua oameni din piata“, spune Mugur Filipescu de la Voicu si Filipescu. In acelasi timp, firmele nou infiintate lupta si ele sa-si intareasca echipa. Adrian Bulboaca a plecat de la Linklaters impreuna cu alti patru avocati definitivi si un stagiar. „La sfarsitul anului vrem sa fim macar 10-12“, si-a propus Bulboaca. In primavara anului trecut, Gabriel Biris si alti doi avocati ai Salans – Gelu Goran si Victor Constantinescu – fondau impreuna cu Daniel Visoiu firma de avocatura Biris Goran. Biris spune ca echipa a ajuns acum la 20 de avocati, fata de zece cat erau in total la inceput.

     

    In general, despartirile din firmele de avocatura sunt mult mai dese decat asocierile. 2007 ar putea aduce insa o schimbare si din acest punct de vedere. „Vor fi mai multe «casatorii» decat «divorturi» insemnate anul acesta“, crede Gabriel Zbarcea. Ion Nestor apreciaza totusi ca „nu exista, cu mici exceptii, sciziuni fara ca undeva la orizont sa se prefigureze ulterior o fuziune, o consolidare“. De aceea, fara a da nume, Nestor face totusi o previziune: „Sunt convins ca vom vedea regrupari interesante in primele sase luni ale lui 2007“.

  • Top avocati romani

    Potrivit unui top realizat anul trecut de Ziarul Financiar, cele mai mari zece firme de avocatura din Romania au realizat in 2005 venituri de peste 45 de milioane de euro. Pentru anul 2006, principalii actori mizau pe cresteri de cel putin 25%.

     

    Nume

    CA (mil. euro)

    NNDKP

    7,0

    Bostina si Asociatii*

    6,4

    Linklaters

    6,0

    Musat si Asociatii

    5,4

    Salans

    4,3

    Popovici & Asociatii

    4,2

    Stoica & Asociatii

    4,0

    Tuca Si Asociatii

    3,2

    Voicu & Filipescu

    2,7

    Schoenherr si Asociatii

    2,6

     

    SURSA: ZF, PRIN CUMULAREA DATELOR DISPONIBILE PE PIATA


    *REALIZATA, POTRIVIT BOSTINA SI ASOCIATII, DIN ACTIVITATEA BIROULUI DIN BUCURESTI SI A CELOR SAPTE SEDII SECUNDARE DIN PROVINCIE


    NOTA: TUCA SI ASOCIATII A LUAT NASTERE LA 15 APRILIE 2005, ASTFEL CA CIFRA DE AFACERI ESTE CORESPUNZATOARE CELOR NOUA LUNI DE ACTIVITATE

  • Printre cei mai mari din lume

    In Romania sunt prezente doar doua dintre cele mai mari firme de avocatura din lume. Dar si alti jucatori din top au derulat aici afaceri, in parteneriat cu firmele locale.

     

    CLIFFORD CHANCE, cea mai mare firma de avocatura din lume, a intrat anul trecut pe piata romaneasca printr-o asociere cu firma locala Badea, Georgescu si Asociatii.

     

    LINKLATERS a fost primul mare nume al avocaturii mondiale care si-a deschis un birou la Bucuresti, inca din 2000.

     

    SKADDEN ARPS SLATE MEAGHER & FLOM –  cea mai mare firma americana de avocatura – a fost implicata, printre altele, in vanzarea unui pachet minoritar de actiuni Romtelecom catre OTE.

     

    FRESHFIELDS BRUCKHAUS DERINGER lucreaza, printre altele, la proiectul Nabucco. A consiliat NBG la achizitia Bancii Romanesti si OTE la privatizarea partiala a Romtelecom.

     

    LATHAM & WATKINS, a doua firma americana ca marime, nu a derulat aici mari proiecte.

     

    BAKER & MCKENZIE are o prezenta puternica in Europa Centrala si este una dintre firmele creditate cu mari sanse de a deschide in viitorul apropiat un birou in Romania. A consiliat, alaturi de Musat si Asociatii, banca ungara OTP in procesul de privatizare a CEC.

     

    ALLEN & OVERY e activa de mai multi ani in Romania, in parteneriat cu case de avocatura locale si a fost selectata acum un an consultant juridic international al Fondului Proprietatea.

     

    JONES DAY – firma americana a fost implicata in mai multe tranzactii internationale cu efecte si pe piata autohtona, precum achizitia Gillette de catre Procter & Gamble sau vanzarea diviziei Electricité de France de management al deseurilor, ASA Abfall.

     

    SIDLEY AUSTIN – in 2001, din fuziunea firmei de avocatura Sidley & Austin din Chicago cu Brown & Wood din New York a rezultat Sidley Austin Brown & Wood. La inceputul lui 2006, firma si-a scurtat numele, devenind Sidley Austin.

     

    WHITE & CASE a lucrat, impreuna cu Musat si Asociatii, in procesul Noble Ventures de la Washington si lucreaza cu Tuca, Zbarcea si Asociatii in procesul EdF contra Romania. A fost de partea unor vanzatori in tranzactia Astral-UPC.

     

    Locul

    Firma de avocatura

    Venituri (mil. euro)

    1

    Clifford Chance

    1.504,1

    2

    Linklaters

    1.365,4

    3

    Skadden ARPS Slate Meagher & Flom

    1.291,5

    4

    Freshfields Bruckhaus Deringer

    1.287,9

    5

    Latham & Watkins

    1.133,1

    6

    Baker & Mckenzie

    1.084,6

    7

    Allen & Overy

    1.075,0

    8

    Jones Day

    1.030,8

    9

    Sidley Austin

    901,7

    10

    White & Case

    839,1

     

     

  • Bucurestiul, motor in doi timpi

    In competitia cu restul tarii, Bucurestiul se situeaza pe pozitii fruntase in orice clasament economic. Interesul investitorilor si fondurile europene vor reduce decalajele, dar avansul luat de Capitala este practic imposibil de depasit.

     

    In Bucuresti exista, cred un grup de cercetatori de la Loughborough University, „cateva dovezi“ care indica faptul ca orasul tinde sa devina un asa-numit „world city“ – o aglomerare urbana de importanta mondiala. Pe acelasi plan cu capitala Romaniei se afla Detroit, Bratislava, Rotterdam, Seattle sau Haga, iar pe palierul imediat inferior se afla, printre altele, Edinburgh, Glasgow, Marsilia, Sankt-Petersburg sau Cape Town.

     

    Studiul universitarilor britanici, grupati in GaWC (Globalization and World Cities Study Group) defineste un „world city“ (sau „global city“) drept un oras a carui existenta influenteaza ceea ce se intampla in restul lumii in mod „direct si tangibil“, in plan social, economic, cultural sau politic. In topul GaWC se afla Londra, New York, Paris si Tokio, ca jucatori majori, urmati de San Francisco, Bruxelles, Zürich sau Moscova. Varsovia si Budapesta, pentru a plati si obolul comparatiei cu estul Europei, fac parte din categoria  superioara „minor world cities“.

     

    Ratiunile invocate de GaWC pentru statutul de „world city“ in cazul Bucurestiului se leaga de centrele de afaceri care s-au construit dupa 1989, de numarul destul de ridicat de companii de importanta mondiala prezente pe malurile Dambovitei sau de manifestarile culturale permanente sau ocazionale gazduite aici. Dar, probabil, cel mai interesant argument pentru includerea in clasamentul GaWC este numele orasului si recunoasterea sa internationala: nimeni nu va stalci niciodata Paris sau Londra, dar Budapesta si Bucurestiul vor suferi, pe mai departe, de o inevitabila infratire prin confuzie. 

     

    Pana sa ajunga oras de importanta mondiala, capitala Romaniei ocupa lejer pozitia de prim oras al tarii, din toate punctele de vedere: cu mai putin de zece procente din populatie, zona Bucurestiului produce o cincime din produsul intern brut si a atras in jur de jumatate din investitiile straine directe. PIB/locuitor este in cazul bucurestenilor dublu fata de cel national, chiar daca la jumatatea mediei europene. Din cele aproape 4.000 de companii inovatoare care activeaza in Romania, 21% se afla in Bucuresti, care concentreaza peste 41% din cheltuielile nationale de inovare.

     

    Iar tendinta de evadare din pluton a Bucurestiului se va mentine si in urmatoarea perioada. Cauzele actualei situatii sunt usor de intuit, cum relativ facila pare si anticiparea evolutiei regiunilor romanesti si a zonei Capitalei. Situatii asemanatoare sunt comune celor mai multe state ale lumii, unde orasele importante, de regula capitalele, dar nu numai acestea, au concentrat crema investitiilor, a puterii financiare si a vietii culturale.

     

    Ion Ghizdeanu, presedintele Comisiei Nationale de Statistica, spune ca disparitatile regionale si judetene care se inregistreaza in Romania sunt de natura istorica. „Dezvoltarea economica a fiecarei regiuni depinde in primul rand de cerere si in al doilea rand de starea infrastructurii, de toate tipurile, care sa faciliteze relatia productie-cerere“, spune Ghizdeanu.

     

    Bucurestiul, adauga Viorel Bitu, managing partner la compania de consultanta Synergizer, s-a dezvoltat incepand din perioada interbelica, dar mai ales in perioada ceausista. „Daca analizam unele planuri de genul «Bucuresti, port la Marea Neagra», putem constata ca ritmul imprimat de dictator s-a estompat dupa Revolutie. Totusi, dupa 1990 a existat o perioada in care interesul investitorilor s-a numit Bucuresti, ceea ce a dus la o accentuare a discrepantei pe fondul decaderii altor zone industrializate mai mult decat din cauza dezvoltarii Capitalei.“

     

    Raportul dintre interes si decadere invocat de Viorel Bitu este o caracteristica a economiilor din statele foste comuniste. De altfel, si cercetatorii de la GaWC au constatat ca ascensiunea Varsoviei, a Pragai sau a Budapestei, nu numai a Bucurestiului, a fost accentuata si de declinul economic general al tarilor respective, inregistrat dupa 1990; cu atat mai evident a fost, pe acest fond, avansul inregistrat de zonele aflate „pe val“.

     

    Bucurestiul pare a fi, in prezent, cea mai „pe val“ regiune europeana; cel putin asa cred analistii companiei de servicii imobiliare Jones Lang Lasalle, care calculeaza un indice european de crestere regionala, publicat in fiecare an. Studiul din 2006 indica Bucurestiul drept orasul european cu cea mai mare rata de crestere pentru urmatorii cinci ani, peste media celor 91 de orase europene analizate. Capitala Romaniei, cuprinsa in studiu pentru prima data, este trasa in jos, pe locul 58 in clasamentul Jones Lang Lasalle, de valoarea redusa a PIB/locuitor (in comparatie cu restul Europei) si de coeficientul privind mediul de afaceri.

     

    Asadar, premise si perspective bune pentru Bucuresti. Dar cum a actionat si cum va influenta Bucurestiul restul Romaniei? „Cred ca Bucurestiul este mai mult un motor decat o frana. E drept, un motor in doi timpi si nu in patru, ca Budapesta sau chiar Belgradul“, crede Viorel Bitu. Presedintele Comisiei Nationale de Prognoza spune ca Bucurestiul este pentru restul Romaniei ce a fost Germania pentru Europa, adica o adevarata locomotiva. „Dezvoltarea accelerata a zonelor cu potential, precum Bucurestiul sau zona Timisoarei, se propaga in celelalte regiuni, prin cererea adresata acestora pentru produse mai competitive sau forta de munca. In timp, investitiile devin mai scumpe in aceste zone si incep sa se orienteze catre regiunile adiacente“, comenteaza Ion Ghizdeanu.

     

    Oricum, pentru urmatorii ani, „locomotiva in doi timpi“ va continua sa isi pastreze statutul fruntas, chiar daca este de asteptat o reducere a decalajelor. „Zonele economice se dezvolta in raport cu potentialul acestora si nu in functie de statutul lor administrativ. Zona Timisoara–Arad este poate cea mai reprezentativa. Nu putem spune cand, dar este posibil sa se formeze si in Romania zone tip megalopolis, ca pe coasta de est a SUA. Iar prima va fi cea din jurul Bucurestiului“, apreciaza Ghizdeanu.

     

    „Totusi, discrepante vor exista mereu, dictate in principal de competitia preturilor, de economia de masa. Pretul benzinei nu poate fi mult diferit in Lotru fata de cel din Bucuresti, totusi diferenta de pret nu poate acoperi diferenta de profitabilitate, mult mai mare in Bucuresti datorita volumului vanzarilor. Ceea ce face ca decizia de a infiinta o benzinarie in Bucuresti sa fie mai atractiva decat investitia din Lotru“, explica Viorel Bitu. Prin urmare, conchide el, „in urmatorii 100 de ani nu cred ca alt oras din Romania va lua locul de lider al Bucurestiului“.

     

    Cat de mult conteaza pozitionarea geografica a afacerii? Nu prea, daca esti reprezentat in Bucuresti, spune Gheorghe Ciubotaru, directorul general si proprietarul companiei botosanene Electroalfa: filiala de productie din Bucuresti este cea mai activa si dezvoltata financiar din cele 11 pe care le detine compania. „Adaptabilitatea manageriala“ a permis Electroalfa sa depaseasca localizarea din extremul nordic al Romaniei si neajunsurile legate de aceasta, adevarata problema constituind-o in prezent forta de munca, de oriunde ar fi aceasta: in provincie, sustine Ciubotaru, exista bariere mentale care blocheaza relocarea fortei de munca si mobilitatea oamenilor. Pe de alta parte, crede el, provincia va acapara cea mai mare parte a investitiilor viitoare. Aceasta opinie se intemeiaza pe mai multe aspecte. In primul rand, investitiile din Bucuresti sunt mai scumpe si greu de realizat, pentru ca spatiile si forta de munca sunt putine si scumpe. In al doilea rand, planurile de dezvoltare a infrastructurii au ca tinta in principal provincia: aproape toate aeroporturile au devenit internationale, se dezvolta retele rutiere din Transilvania sau Moldova, se dezvolta parcuri tehnologice in mai toate orasele mari.

     

    Provincia, cum explica mai plastic brasoveanul Iuliu Miklos, patronul grupului de firme Mikim, iti permite sa „vezi lucrurile mai curat“, lipsite de cenusiul cu care este de multe ori asociat Bucurestiul. „Transilvania va deveni o tinta predilecta a investitorilor, din cauza apropierii geografice, dar si de mentalitati, cu vestul Europei“, apreciaza Miklos, care plaseaza Brasovul, intr-un top al dezvoltarii potentiale, pe locul al treilea dupa Timisoara si Cluj, la egalitate cu Constanta.

     

    Topul realizat de Iuliu Miklos se refera la mari aglomerari urbane romanesti, care au intrat oricum in atentia investitorilor, a marilor lanturi de retail sau a publicitarilor. Ce facem cu restul? „La o prima analiza s-ar parea ca principala solutie pentru reducerea decalajelor o reprezinta alocarea cu prioritate catre zonele sarace a resurselor financiare, atat publice, cat si europene. Dar poate mai important este climatul de afaceri, in care includem si atitudinea proinvestitionala a autoritatilor locale“, spune Ion Ghizdeanu.

     

    „Totusi, romanii se dovedesc repetenti la capacitatea de a dezvolta si sustine programe, deci personal sunt sceptic ca exista o sansa practica de a sustine prin programe politice dezvoltarea unor zone“, spune Viorel Bitu de la Synergizer. Scepticismul lui Bitu nu este impartasit de Gheorghe Ciubotaru sau de Iuliu Miklos, care mizeaza fie pe initiative locale si cresterea gradului de independenta administrativa, fie pe deplasarea naturala a interesului investitorilor, mereu in cautare de ceva mai convenabil pentru afacerea lor.

     

    Inima economica a Europei o constituie o zona denumita Blue Banana, care incepe undeva in sudul Marii Britanii si coboara spre Milano. Zona, care nu tine cont de granite sau separari de orice alta natura, include Londra, Bruxelles, Frankfurt, Basel si Zürich si inseamna una din cele mai mari concentrari mondiale de bani, industrie si oameni. Concentrarea activitatilor este o realitate dovedita chiar si de simpla reprezentare pe harta a PIB/capita realizat de diversele regiuni: cu cat este mai mare distanta fata de inima economica a Europei, cu atat indicatorul scade. Iar din acest punct de vedere, asa-numitul indicele de perificitate al Romaniei – cat de periferica este pozitia sa in raport cu nucleul economic al continentului – este aproximativ acelasi cu cel al Spaniei. Foarte frumos deci. Cand se vor apropia si restul indicatorilor?