– Pe aici putem ajunge la centrala?
– Care centrala?
Raspunsul ii apartine unui nene trecut de 50 de ani, imbracat intr-o salopeta botita, care manuia harnic o lopata in mijlocul drumului. Prima oara am crezut ca n-am inteles noi, apoi ca nu ne-a inteles el. Dar cand l-am intrebat si pe un al doilea localnic, iar acesta ne-a indrumat abia dupa o oarece ezitare (…centrala? …a, nucleara!…pe pod si la dreapta…), am inteles ca oamenii pur si simplu s-au obisnuit si ca daca un nou-venit la Cernavoda incearca aici vreun sentiment de apasare, asta e numai problema lui.
Am ajuns la Cernavoda intr-una din putinele zile cu ceata din iarna care s-a incheiat. De peste pod, in ceata, orasul pare incremenit si neprietenos. Senzatia se schimba repede dupa ce depasesti podul cu tablierele vopsite in rosu. Dupa pod si la dreapta, orasul capata viata, chiar daca nu e grozav de animat. Si nu poti sa ignori, chiar din goana masinii, robotii sau figurile presarate prin locurile de joaca dintre blocuri – ansambluri de piese metalice, flanse si bucati de teava, Oameni de Tinichea asemanatori cu cel din povestea micutei Dorothy meniti, poate, sa-i familiarizeze pe cei mai tineri locuitori ai orasului cu tehnica moderna.
NU ATINGETI BUTONUL ROSU. Putina lume stie ca actualul amplasament al centralei nucleare se afla in fosta cariera de calcar Ilie Barza. Acest Ilie Barza a fost un fel de Vasile Roaita local, care a inceput la un moment dat o greva la cariera de piatra ce reprezenta industria orasului la inceputul secolului trecut. Elanul revolutionar al lui Barza a sfarsit intr-un concasor al fabricii de ciment, in care omul a cazut mai tarziu, dupa greva, ramanand sa fie nemurit prin numele carierei, dar si prin cel al unei strazi din oras. Ulterior, strada a fost rebotezata cu numele unui aviator, fabrica de ciment si cariera nu mai exista, iar aceasta referire la Ilie Barza ar putea fi ultima in presa romaneasca.
Fata de primele patru unitati ale centralei nucleare, cumva aliniate, a cincea iese cumva din sir. Stiti de ce?, ne intreaba Mihai Adrian, inginerul-sef pentru exploatare la Unitatea 2. Au facut-o mai tarziu, numai pentru faptul ca Ceausescu a gresit la o cuvantare si a spus cinci in loc de patru. Poate fi numai o poveste, dar in istoriile oficiale apare la un moment dat, spre finele anilor ’80, o brusca trecere de la patru reactoare CANDU la cinci.
Pentru Cernavoda, evenimentul anului urmeaza sa se petreaca la 2 septembrie, data cand e prevazuta intrarea in exploatare comerciala a Unitatii 2 a centralei. Intrarea in functiune a Unitatii 2 inseamna ca ponderea energiei nucleare in productia nationala de electricitate se va dubla, urmand sa ajunga undeva la 18-20%.
Deocamdata, grupul al doilea al centralei, construit si aproape finisat, este in teste. Cei ce intra inauntru – mult mai multi decat la grupul unu – se deosebesc dupa casti, supuse unui cod al culorilor: cele albe indica muncitorii, cele albastre inchis acopera contractorii, iar cele albastre deschis (extrem de rare de altfel) indica vizitatorii. Si asta pentru ca in centrala se intra greu, foarte greu, dupa multe hartii semnate si multe intrebari la care vizitatorul trebuie sa raspunda.
In interior, ne sar in ochi, de prima data, nu instalatiile sau structurile metalice, ci etichetele multicolore care indica starea echipamentului. Odata invatat, codul culorilor este simplu: verde – in teste, galben – proiect limita, mov – eticheta proprietate, alb – manevrare controlata, roz – in manevrare. Si totul pare ingrozitor de migalos, pentru ca pana si un umil robinet de calorifer sau o lampa au, fiecare, propria eticheta.
Ultimul cod al culorilor, pentru cei ce intra la panoul de comanda: nu treci de linia galbena si nu apesi butonul rosu. Nu apesi niciun buton. Nu te apropii prea mult cu camera foto de unele panouri.
Linia galbena este la un metru in fata panourilor si peste ea au acces numai cei ce stiu sa interpreteze informatiile transmise de aparatele de masura. Butonul rosu este numai o figura de stil: sunt de fapt vreo trei, doua pentru oprirea reactorului si unul pentru generator si nu se deosebesc prea mult de restul butoanelor – sunt pentru cunoscatori.
In curte si pe holuri e destul de multa galagie: in curte se descarca materiale din camioane, iar pe holuri zeci de oameni se agita in jurul unor planse cu scheme complicate. Totul pana la usa in spatele careia se afla un birou mic, perfect izolat auditiv, in care se afla micul Dumnezeu al centralei.
Dispecerul-sef de serviciu, Ion Babu, intra greu in discutie si vorbeste privind cu un ochi calculatorul si cu un altul camera cu panoul de comanda al centralei, in care se intra doar din biroul lui. Camera cu panoul de comanda, de fapt un perete circular imens pe care clipesc zeci de luminite, fiecare comunicand despre un parametru al centralei, este responsabilitatea lui Babu: pe tura lui, el ia toate deciziile referitoare la fluxuri, la oameni, dar si la problemele care ar putea aparea. Teoretic, responsabilitatea pentru tot ce se intampla aici este a directorului de centrala, dar practic, atunci cand acesta a parasit centrala, responsabilitatea trece la mine si doar in cazuri extreme ii cer aprobarea pentru a face sau a nu face ceva, spune Babu.
Babu, dobrogean scump la vorba, explica retinerea atat prin felul de a fi, dar si prin restrictiile pe care i le impune functia. Trebuie sa fii un om cumpatat pentru a fi dispecer: fara alcool mult, pe cat posibil fara tutun (se fumeaza numai afara, departe de unitate, si nu poti iesi des – n.red.), nu poti avea viata mondena, nu poti pierde noptile. Mai ales ca acum, pana va incepe functionarea centralei, lucreaza impreuna cu subalternii sai in ture de 12 ore. Odata cu inceperea functionarii centralei, vom lucra in ture de opt ore, dar va fi si o alta organizare a centralei cu doua grupuri in functiune.
Mai precis, daca pe o tura de exploatare la grupul 1 lucreaza acum aproximativ 30 de oameni (personal de tura, mentenanta, tehnicieni), la care se adauga pompieri, tehnicieni, paza (cu totul cam 60 de persoane pe tura), odata cu deschiderea reactorului al doilea, doua ture nu vor insemna un numar dublu de oameni, ci cam 100 de persoane pe tura, o parte din personalul tehnic si de intretinere fiind responsabila de ambele grupuri.
Practic, dupa ce va fi pus in functiune reactorul al doilea, structura de organizare a centralei se va schimba: unitatea 1 si unitatea 2 vor avea departamente de exploatare independente, iar celelalte departamente vor fi unificate si vor lucra pentru ambele grupuri.
HARDUL SI SOFTUL. Panoul de comanda pe care il priveste Babu este identic cu panoul de la unitatea 1, de unde a fost transferat: aceeasi tehnologie, acelasi tip de computer conceput la nivelul anilor ’70 care coordoneaza centrala (si care va fi folosit si la grupurile trei si patru), aceleasi proceduri pe care toti angajatii le-au invatat inainte de a primi legitimatia de intrare in centrala. Toti oamenii din exploatare trebuie sa stie cap-coada o carte scrisa cu litere marunte, un fel de Biblie a angajatului la centrala, care se numeste OPMP – Manualul de Politici de Exploatare, plus cateva din cele 160 de manuale de sisteme.
De fapt, pregatirea este continua, spune Mihai Adrian, inginer-sef de exploatare la reactorul 2 si numarul doi in ierarhia centralei dupa Ionel Bucur, directorul general al Centralei Nuclear-Electrice Cernavoda. In primul rand, sunt pregatiri pentru reimprospatarea cunostintelor. Persoanele angajate pentru Unitatea 2 sau transferate de la Unitatea 1 fac o serie de cursuri unde invata sistemele de operare de aici, care sunt la patru generatii distanta de cele din Unitatea 1, desi hardware-ul este acelasi, spune Adrian.
Mihai Adrian este unul dintre cei aproximativ 100 de angajati ai centralei care au facut, in anii ’90, cursuri de pregatire in Canada, la una dintre cele trei centrale (Bruce, Pickering si Darlington) cu care Nuclearelectrica, operatorul CNE Cernavoda, a facut de la infiintare diverse schimburi de experienta. Desi a avut posibilitatea, ca mai toti cei care au mers acolo la cursuri, sa ramana in Canada, a preferat sa nu o faca; au ramas sau au plecat ulterior insa in Canada in jur de 300 de specialisti angajati ai Centralei de la Cernavoda.
Foarte putini din cei care au plecat de la Cernavoda au ales sa si iasa din domeniul nuclear: Cred ca mai putin de unul la treizeci dintre cei care pleaca de la noi se duc in alt domeniu; este un fel de microb care te tine, spune Mihai Adrian. Nici el, nici altii de acolo nu stiu cum sa descrie microbul, dar faptul ca in mana lor se afla fraiele unei industrii pe care mai toata lumea o considera periculoasa ii face sa se simta foarte mandri.
Periculoasa? Cat de periculoasa poate fi socotita industria nucleara? Ionel Bucur, directorul centralei de la Cernavoda spune ca, dupa cele trei mari accidente nucleare (Three Miles Island, SUA – 1972, Cernobil, Ucraina – 1986 si Tokaimura, Japonia – 1999), industria s-a disciplinat foarte mult, tinzand spre perfectiune, precum aviatia. Si nu din motive umanitare, ci pur economice: Un alt eveniment precum Cernobilul nu se mai poate repeta, pentru ca daca s-ar repeta, ar pune cruce definitiv industriei nucleare, spune Bucur. Directorul de la Cernavoda adauga ca anual au loc congrese ale celor doua mari organisme care urmaresc sectorul: INPO – Institutul de reglementare in materie de practici si experiente de exploatare nucleara, pe care americanii l-au infiintat dupa accidentul din 1979, si WANO, replica la scara mondiala a INPO, care s-a infiintat dupa Cernobil.
AU RAMAS DOAR SASE. A fost angajatul cu numarul 13 al platformei nucleare, dar pare eliberat de orice fel de superstitii, pentru ca snurul pe care il are la gat si de care atarna cardul de acces in centrala este decorat cu capete de mort, in stilul piratilor. Ionel Bucur (54 de ani), directorul centralei, face parte din primele serii de ingineri pentru centrale nucleare din Romania, desi in 1971 a intrat la electromagnetica la Bucuresti. A fost apoi scolit in fosta URSS, in baza unei burse. In cei sase ani petrecuti la rusi, a facut practica la centrala de la Novovoronej.
In 1984 a facut parte dintr-o echipa de noua romani trimisi la specializare in Canada. Am plecat noua si dupa opt luni ne-am intors pentru concediu, dar eram numai sase, asa ca la vremea aceea au renuntat sa ne mai trimita, adauga directorul. Zambeste cand spune ca, practic, legaturile cu rusii ale oamenilor de la centrala din Cernavoda au incetat in 1992, cand el a fost ultima oara la Moscova, pentru inlocuirea singurei componente a centralei care provenea din fostul lagar socialist – un cablu de inalta tensiune. De curand s-a decis inlocuirea acestuia cu unul de provenienta occidentala.
Bucur spune ca in exploatarea centralei, siguranta primeaza in fata productiei. Dar sloganul safety first costa bani si uneori decizii delicate. Am avut o situatie cand, dupa o oprire, au uitat sa scoata niste balustrade si cand am manevrat niste echipamente am strambat niste conducte, mai prozaic spus. N-aveam acces, era in zona in care te «prajesti» daca intri, dar erau camere video… Trebuia vazut daca e grav, daca a afectat incinta, daca a mai patit cineva asa ceva, ce decizie trebuie sa luam, si sa opresti 700 de megawati nu-i usor… Impreuna cu echipa ne-am hotarat si am mers mai departe, pana am avut conditii si am putut face reparatiile.
JUMATATE BOGATI, JUMATATE SARACI. Cernavoda este un oras de 20.000 de locuitori. Ca si Targu-Neamt, Campia Turzii sau Vulcan. Privite din elicopter, toate orasele de 15-20.000 de locuitori arata cam la fel: blocuri mici, spatii largi goale, nu prea multa activitate – o imagine impietrita, dominata de magazine vechi, de masini vechi, cu din ce in ce mai putini copii sau tineri. La o privire mai de aproape, Cernavoda se dovedeste a fi altfel. Nu e un oras impietrit: nu are mall, dar are magazine renovate, iar in aproximativ un an va avea si o galerie comerciala, atasata unuia din cele trei magazine (un supermarket si doua magazine cu discount) care se vor deschide aici. Asta inseamna ca locuitorii din Cernavoda vor putea renunta la mersul la cumparaturi la Medgidia sau la Constanta. La capitolul copii, Cernavoda sta chiar bine, avand un spor al natalitatii de 50% de cativa ani incoace (anual se nasc aproximativ 300 de copii si mor cam 130 de batrani, dupa cum arata statisticile primariei).
Faptul ca familiile tinere aleg sa ramana in Cernavoda are legatura, in mare parte, cu centrala. Gheorghe Hansa, primarul orasului, spune ca, desi doar 2.000 de oameni din oras lucreaza la centrala, acestia reprezinta o clasa medie spre superioara, deoarece salariile angajatilor centralei sunt peste media a ceea ce castiga ceilalti angajati din oras. Din 8.000 de familii cate sunt in oras, in 2.000 intra unul sau chiar doua salarii de la centrala. Iar in aceste familii trebuie luat in calcul si faptul ca platesc menajera sau bona pentru copii, deci se poate spune ca o jumatate din oras traieste de pe urma centralei, spune primarul Gheorghe Hansa.
Diferenta dintre salariatii centralei (la care se adauga putinii antreprenori) si restul populatiei este destul de mare: Prima jumatate traieste foarte bine, cealalta jumatate traieste foarte prost, rezuma frust primarul.
Si orasul in sine traieste de pe urma centralei: 80% dintre veniturile primariei vin de la centrala, ceea ce face ca investitiile pe care le coordoneaza Gheorghe Hansa sa fie de ordinul a 3 milioane de dolari pe an, suma pentru care primarul din Targu-Neamt, de exemplu, n-a avut ocazia niciodata sa semneze.
Anii trecuti s-au facut pod, spital, s-au renovat strazi si liceul. Pentru anul acesta, Hansa are bugetate investitii de 13 milioane de euro: 3 milioane in extinderea termoficarii, iar 10 milioane de euro intr-un centru pentru tineret, cu baza sportiva, cinematograf, amfiteatru inchis cu 1.000 de locuri, sala de teatru in aer liber, terenuri de sport si probabil un strand. Pentru cine toate acestea? Pe de o parte pentru copii (Cernavoda are echipa de volei seniori si juniori, trupa de teatru si cate trei grupe in fiecare an de gradinita), pe de alta parte pentru angajatii romani ai centralei care locuiesc in Cernavoda. Dar si pentru copiii angajatilor canadieni, care invata la Scoala Canadiana din campusul ingradit (unde exista terenuri de tenis sau piscina, dar nu si locuri unde sa interactioneze cu copiii romani).
Dincolo de dezvoltarea pe care este cumva normal sa o faca un oras cu un buget anual de 3-4 milioane de euro, primarul nuclear (membru al comunitatii Municipalitatilor cu Utilitati Nucleare – da, exista asa ceva!) spune ca e si o chestiune de orgoliu: Trebuie sa ne ridicam la nivelul celorlalte orase nucleare din Europa, care sunt orase fericite – au prioritate la investitii, au fonduri cate vor… Hansa spune ca asa ceva nu va fi posibil decat dupa construirea urmatoarelor doua grupuri ale centralei (3 si 4), care vor tripla practic actualul buget, datorat momentan doar unicului reactor in functiune.
Dar numai centrala da viata economica orasului? Nu neaparat, sustine Hansa, care pune pe urmatoarele locuri sectorul de constructii, portul si agricultura. Numai ca si acestea au crescut datorita centralei. Este adevarat ca firmele de constructii au inceput sa se dezvolte odata cu constructia campusului (este vorba despre campusul pentru consultantii canadieni – n.red.), apoi au avut alte lucrari legate de centrala, dar pe urma au capatat destula forta sa mearga si spre alte orase cu lucrari, replica Hansa. Iar acum se construieste in oras: cele trei supermarketuri vor fi construite de antreprenori locali, se ridica si case, desi terenul nu este tocmai ieftin: 15-50 euro metrul patrat, in functie de calitatea locului si de apropierea de centru sau, bineinteles, de centrala.
Acum, terenul din jurul centralei este chiar foarte cautat, desi oamenii din exterior s-ar putea gandi ca nu e un loc prea prietenos: Oamenilor de aici nu le e deloc teama de centrala, am iesit din faza de «africani» la productia nucleara, in schimb celor din afara stim ca le e frica numai cand pronunta cuvantul «nuclear», zice primarul Hansa. Iar terenul de langa centrala nu este mai cautat si mai scump doar din motivul ca angajatii centralei ar vrea casa aproape de serviciu, cat mai ales pentru ca este un teren stabil, pietros (fundatia de roca de sub centrala, unde a fost cariera de piatra, se intinde pe o suprafata mai mare). Insa nici prea aproape de centrala nu se poate, deoarece pe o suprafata de un hectar de jur imprejur sunt interzise constructiile: Am avut un proiect al unui investitor care dorea sa faca vizavi de centrala un hotel cu mai multe facilitati, dar nu a primit aprobare, spune primarul.
Dupa-amiaza, ceata pierise si soarele stralucea cu putere. La iesirea dintr-un restaurant cu nume cosmopolit si cu meniu si mai cosmopolit, un tip tanar, in costum, pe care nu l-am cunoscut, dar l-am banuit ca fiind vreo oficialitate locala, ne saluta cumva exagerat, cumva prietenos, semn ca Cernavoda ramane totusi un orasel in care vestile circula repede.