Blog

  • Iohannis: OUG 55 trebuie deblocată în Senat şi respinsă. Primarii traseişti sunt pasibili de revocare

    ”Renumita ordonanţă 55, cu care PSD a dorit să legalizeze traseismul politic în administraţia publică locală, este blocată în Senat. Este nevoie de reluarea discuţiilor pe această ordonanţă, ca să terminăm odată”, a declarat Iohannis.

    El a fost întrebat cum va fi abordată problema legată de încetarea mandatului primarilor care au părăsit formaţiunea din partea căreia au fost aleşi.

    ”După părerea mea, rezolvarea este extrem de simplă, poate vă amintiţi, în Cameră a picat Ordonanţa. N-are decât să pice şi în Senat şi atunci se ajunge înapoi în situaţia prevăzută de lege, reintrăm în normalitate şi cei care au schimbat partidul sunt pasibili de revocare”, a mai spus Iohannis.

  • Fiica lui Luchi Georgescu se pregăteşte să preia un business de peste 50 de milioane de euro

    Ada Georgescu, o prezenţă deocamdată discretă în mediul de afaceri autohton, munceşte în prezent în diferite departamente ale firmelor mamei sale. Tânăra are mai bine de trei ani de experienţă în companii, fiind implicată în afaceri imediat după ce a terminat studiile de Business Administration la Londra.

    „Drumul ei trece prin toate departamentele şi apoi cred că vom avea o discuţie prietenoasă“, afirma anterior Luchi Georgescu, întrebată despre probabilitatea de a-şi lăsa, la un moment dat, afacerile pe mâinile fiicei sale: „Una este să vrei şi să nu poţi, alta e să nu poţi şi să vrei şi alta e să poţi şi să vrei“.

    Vincon şi Meda au vânzări anuale de 30 şi, respectiv, 23 de milioane de euro pe piaţa locală, iar Luchi Georgescu a refuzat în repetate rânduri să vândă firme din grup către investitorii care au ofertat-o.


    Alexandra Copos de Prada (Ana Pan şi Ana Hotels), Roxana Cepalis (Te Rox-Prod), Theodora Bucur Popa (Transavia), Ioana Şucu (Iconic Health, Iconic Food), Isabelle Iacob (Help Net), Alina Barcaru (Farmexim), Daniela Bîzgan (Marelvi), Adina Ionescu (Lemet), Ada Georgescu (Meda şi Vincon), Adina Niculae (InterAgro), Diana Videanu (Titan Mar şi Marmosim) şi Andra Timiş (CrisTim) vor prelua în câţiva ani afacerile părinţilor, urmând să aibă pe mână businessuri care, cumulate, ajung la aproape 2 miliarde de euro şi zeci de mii de angajaţi.

    Citiţi articolul integral în ediţia tipărită a revistei Business Magazin, începând de luni, 17.11.2014.

  • Românii, principalul grup de cetăţeni din UE care au primit cetăţenia altui stat membru în 2012

    Potrivit datelor publicate de Eurostat, 818.000 persoane au obţinut cetăţenia unuia dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene în 2012, în creştere cu 4% în raport cu anul precedent, iar cetăţeania britanică se află în topul preferinţelor.

    Trei sferturi dintre persoanele vizate au devenit cetăţeni în şase ţări. Marea Britanie se află pe primul loc, cu aproape un sfert dintre cetăţeniile acordate, ceea ce înseamnă 193.900 de persoane, urmată de Germania (114.600 de persoane), Franţa (96.100), Spania (94.100), Italia (65.400) şi Suedia (50.200).

    În raport cu populaţia totală din fiecare stat membru, cea mai ridicată rată a acordării cetăţeniei a fost înregistrată în Luxemburg (8,7 cetăţenii acordate la 1.000 de locuitori), urmată de Irlanda (5,5) şi Suedia (5,3).

    La nivelul tuturor celor 28 de state membre UE, 86,5% dintre noii cetăţeni provin din afara spaţiului Uniunii Europene. Prima ţară de origine a fost Marocul, cu 59.300 de persoane, dintre care mai mult de jumătate au obţinut cetăţenia franceză sau italiană, urmată de Turcia, cu 53.800 de persoane, dintre care 62% au obţinut cetăţenia germană.

    Cele două ţări sunt urmate de India, cu 36.900 de persoane, dintre care 77% au obţinut cetăţenia britanică, Ecuador, cu 28.900, dintre care 94% au obţinut cetăţenia spaniolă, şi Irak, cu 27.500 de persoane, dintre care 61% au obţinut cetăţenia suedeză.

    Marocanii, turcii, indienii, ecuadorienii şi irakienii au reprezentat 25% din totalul noilor cetăţeni UE în 2012.

    Mai mult de o treime dintre persoanele care au obţinut cetăţenia unui stat UE în 2012 (35,3%) aveau sub 25 de ani.

  • LPF acuză comisiile federale de derapaje inadmisibile

    “Liga Profesionistă de Fotbal îşi exprimă totala surprindere faţă de ultimele decizii luate de membri Comisiilor Federale în cazurile apărute ca urmare a violenţelor de pe terenul de fotbal. Rămânând consecvenţi cu ideea de a lupta împotriva violenţei în sport, LPF consideră că orice îngăduinţă cu astfel de acte trebuie amendată. Când fotbalul nu se înţelege ca o manifestare sportivă, se ajunge în situaţia de a sancţiona pentru un gest de extremă violenţă un jucător cu 16 etape de suspendare, aşa cum a decis Comisia de Disciplină, pentru ca în final alţi trei judecători dintr-o altă comisie, cea de recurs, să şteargă cu totul sancţiunea iniţială. Fotbalul trebuie înţeles în toate datele lui, iar LPF se declară împotriva unor decizii care, dincolo de adevărul din teren, încep să bulverseze ierarhii şi percepţia publicului larg cu privire la dreapta lor judecare. Nu se poate ca o dată să fii grav vinovat, iar pentru aceeasi faptă, altă dată sa fii complet absolvit de vreo vină. Un astfel de derapaj este inadmisibil. Şi pentru că avem cunoştinţă despre astfel de practici, am renunţat la aceste comisii. Pentru că nu am crezut că vom reuşi să găsim 15 oameni bine pregătiţi si, mai ales, integri în judecarea unor astfel de cazuri”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al LPF.

    Oficialii LPF consideră că prin deciziile luate în cadrul comisiilor aflate sub jurisdicţia Federaţiei Române de Fotbal, judecătorii îşi bat joc de munca depusă la ligă: “Liga Profesionistă de Fotbal nu se pronunţă pe tema profesionalismului sau integrităţii celor care judecă, nu avem dovezi prin care să acuzăm, dar rămânem cu mari semne de întrebare asupra deciziilor celor două comisii. Nici măcar nu ne propunem să intrăm în detaliile avocăţeşti, nu suntem interesaţi de chichiţe de acest gen, nici de motivări şi nici nu ne permitem să le accesăm, dar credem într-o justiţie disciplinară bazată pe logică şi simplitate: dacă eşti vinovat, trebuie să plăteşti. Este şi cazul deciziilor apărute după accidentarea gravă a stelistului Raul Rusescu de către fotbalistul Gabi Mureşan de la ASA Tîrgu Mureş. Din păcate, se pare că în fotbalul românesc sunt judecători gata să te absolve de orice vină, chiar şi în cazul vinovăţiei. Nu cunoaştem motivele unui astfel de comportament, şi nu dorim să ne transformăm în procurori de caz. Atragem atenţia, însă, asupra faptului că aceşti oameni distrug prin astfel de decizii o imagine pe care noi ne luptăm în fiecare zi să o facem altfel. Refuzăm să mai acceptăm bătaia de joc la adresa muncii noastre, la adresa muncii celor din administraţia FRF şi la adresa iubitorilor fotbalului”.

    În finalul comunicatului, oficialii ligii se întreabă retoric ce anume ar trebui să se întâmple pentru ca membrii comisiei să poată aplica o sancţiune. “Un fotbalist de echipă naţională a fost grav mutilat, iar trei judecători din 10 (totalul membrilor Comisiilor de Disciplină şi de Recurs) au decis că nu s-a întâmplat, practic, nimic. Alţi şapte au aplicat cea mai dură sancţiune din jurisprudenţa comisiilor cu atribuţii jurisdicţionale pentru Liga I. Ştim, poate că adevărul absolut e undeva la mijloc, dar dincolo de toate, ne întrebăm: ce trebuie să se întâmple, oare, pentru ca trei membri dintr-o comisie să poată aplica o sancţiune?”, se mai arată în documentul citat.

    Comisia de Recurs a FRF a anulat, luni, sancţiunea de 16 jocuri dictată de Comisia de Disciplină jucătorului formaţiei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, după meciul cu Steaua. “Cu opinie majoritară: Admite recursul. Desfiinţează Hotărârea CD. Nr. 174/05.11.2014. Respinge plângerea formulată de FC Steaua Bucureşti SA ca inadmisibilă. Înlătură sancţiunile aplicate jucătorului Mureşan Gabriel”, se arată pe site-ul LPF.

    În schimb, Comsia de Recurs a păstrat cele şase etape de suspendare dictate în cazul mijlocaşului Ousmane N’Doye (ASA Târgu Mureş), sancţionat tot după meciul cu Steaua. “Cu opinie majoritară: Respinge recursul ca nefondat”, a adăugat sursa citată.

    La 5 noiembrie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat 16 partide pe mijlocaşul echipei ASA Târgu Mureş, Gabriel Mureşan, şi şase meciuri pe colegul său Ousmane N’Doye, după ce aceştia i-au accidentat pe Raul Rusescu, respectiv Claudiu Keşeru, la meciul cu Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I.

    De asemenea, Gabriel Mureşan a primit o penalitate sportivă de 25.000 de lei, în timp ce N’Doye a fost sancţionat cu 5.000 de lei.

    Deciziile au fost luate după ce Comisia de Discplină a FRF a analizat aceste cazuri în urma unui memoriu depus de Steaua.

    Claudiu Keşeru a fost lovit la cap cu piciorul de Ousmane N’Doye, în urma unui duel la minge la mijlocul terenului, atacantul fiind schimbat în minutul 22 cu Raul Rusescu. N’Doye nu a fost sancţionat în timpul jocului de arbitrul Istvan Kovacs.

    La rândul său, Raul Rusescu, care l-a înlocuit pe Keşeru, a fost lovit cu cotul în figură de Gabriel Mureşan în minutul 29 al partidei, arbitrul Istvan Kovacs dictând fault şi sancţionându-l pe jucătorul gazdelor doar cu un cartonaş galben.

    La 5 noiembrie, după decizia Comisiei de Disciplină, directorul general al clubului ASA Târgu Mureş, Daniel Stanciu, a declarat că Gabriel Mureşan nu trebuia suspendat pentru că arbitrul a văzut faza repectivă şi l-a sancţionat pe jucător cu cartonaşul galben.

    “Comisia de Disciplină trebuia să judece în urma unui cartonaş roşu, nu în urma unuia galben. Proba video este valabilă la o fază nesancţionată de arbitru. Dar arbitrul a văzut faza, a dat fault şi a sancţionat cu cartonaş galben”, a explicat atunci Stanciu, care a precizat că gruparea din Târgu Mureş va face recurs.

    Rusescu va fi indisponibil timp de mai multe săptămâni, după ce a fost nevoit să suporte o intervenţie chirurgicală la ochiul drept.

  • Iohannis: Vrem o schimbare a puterii în România. Nu dorim o cosmetizare a unui Guvern PSD, nu ne interesează cosmetizări de ochii lumii

    “Există voci care spun că de ce nu cerem noi schimbarea de urgenţă a Guvernului. Ce dorim noi este o schimbare a puterii în România. Noi dorim să preluăm puterea, noi PNL. Nu mai există două partide, unul singur – PNL nou – care doreşte să preia puterea”, a spus Iohannis.

    El a precizat că acest lucru se va întâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016, când vor fi alegeri parlamentare.

    “Nu dorim o cosmetizare a unui Guvern PSD, nu ne interesează cosmetizări de ochii lumii”, a afirmat Iohannis, care a menţionat că se vrea o “schimbare profundă”.

    “Asta am înţeles de la cetăţenii care au votat”, a continuat Iohannis.

    Declaraţiile lui Klaus Iohannis:

    • Noi am înţeles semnificaţia votului de duminică. Românii au dat un vot puternic, clar, şi am înţeles mesajul. În consecinţă, câteva direcţii politice cu care vom merge înainte:

    • În Parlament trebuie votată şi picată legea amnistiei şi graţierii. Trebuie urgent să înceapă discuţiile pe codul electoral. Este nevoie de o îmbunătăţire netă şi clară în acest domeniu. Este nevoie de un vot clar în Parlament pe încuviinţări venite din partea justiţiei. Nu putem să continuăm în felul în care s-a lucrat.

    • Este nevoie de reluarea discuţiilor şi urgentarea lor la legea de simplificare a ridicării imunităţii. Renumita ordonanţă 55, cu care PSD a dorit să legalizeze traseismul politic, este blocată în Senat. E nevoie de reluarea discuţiilor.

    • În ceea ce priveşte Guvernul, am văzut că au apărut politicieni care solicită shcimbarea Guvernului şi ne întreabă de ce nu suntem mai vocali. Ceea ce dorim noi este o schimbare a puterii în România. Noi dorim să preluăm puterea. Nu mai există două partide. Un singur partid, PNL nou, doreşte să preia puterea. Şi acest lucru se va întâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016. Nu dorim o cosmetizare a unui Guvern PSD, nu ne interesează cosmetizări de ochii lumii.

    • Aşteptăm bugetul. Este nevoie de bugetul pe 2015. Să ne arate Guvernul de unde plăteşte pomenile electorale, ce taxe şi impozite va creşte şi cum vede anul 2015.

  • Copiii instituţionalizaţi de mici sunt mai agresivi în adolescenţă şi dezvoltă probleme psihiatrice

    Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), început în anul 2000 de trei cercetători americani, analizează efectele instituţionalizării asupra dezvoltării creierului şi comportamentului copiilor prin comparaţie cu copii care nu au fost instituţionalizaţi sau care au fost plasaţi în asistenţă maternală.

    Cei trei profesori americani – Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University şi Charles Zeanah, de la Tulane University – şi Institutul pentru Dezvoltarea Copilului au prezentat marţi, la Bucureşti, rezultatele obţinute până acum din primul studiu randomizat pe copii români abandonaţi încă de la naştere şi crescuţi în instituţiile din Bucureşti.

    Profesorul Charles Nelson a declarat că, în urma studiului, s-a observat în primul rând că aceşti copii au un coeficient de inteligenţă (IQ) redus.

    “Cei mai mulţi oameni au 100, ei au 60-70, au creiere mai mici şi au dificultăţi în a forma relaţii cu alte persoane, dar am descoperit şi copii cu ADHD”, a spus profesorul american.

    Întrebat dacă instituţionalizarea cauzează şi probleme de sănătate, Nelson a precizat că deocamdată nu se ştie acest lucru, însă vor monitoriza şi acest aspect.

    “Când au parte de îngrijire de calitate, am observat că le creşte IQ-ul şi pot relaţiona mai bine, dar asta este valabil pentru copiii care sunt scoşi din instituţii până la doi ani. Dacă îi ducem în familii, trebuie să facem asta până în doi ani. Ideal este să fie într-o familie permanentă, nu de plasament, lor le lipseşte sentimentul de siguranţa. Mulţi au mers dintr-o formă de protecţie în alta, unii au revenit în familia naturală şi de acolo înapoi în instituţii, iar aceştia au şi cele mai multe probleme”, a spus cercetătorul de la Harvard.

    Întrebat ce ar trebui să se facă pentru a evita astfel de probleme, el a explicat că soluţia este ca ei să fie scoşi din instituţii şi să meargă în familie şi, de asemenea, ar trebui dezvoltate programe de prevenire a abandonului de copii.

    “Trebuie să se lucreze cu femeile însărcinate pentru prevenirea abandonului de copii. De asemenea, în rândul copiilor din instituţii sunt necesare măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor din aceste instituţii. Acum, situaţia este mai bună decât în urmă cu 15 ani, dar încă mai este loc de îmbunătăţiri”, a spus profesorul Charles Nelson.

    El a precizat că, la începutul studiului, au început să fie monitorizaţi 136 de copii instituţionalizaţi, iar acum mai sunt 120.

    “O să mai fim aici încă cinci ani, pentru a finaliza studiul, însă va trebuie să vedem şi cum fac aceşti copii tranziţia către viaţa adultă, deci vorbim practic de 10 ani în total”, a adăugat cercetătorul.

    Întrebat dacă acest studiu dăunează imaginii României, Nelson a răspuns: “Nu este o imagine proastă pentru România, pentru că astfel de copii neglijaţi sau aflaţi în instituţii se găsesc în toată lumea, inclusiv în SUA”.

    În acest context, directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), Bogdan Simion, a precizat că cei trei cercetători americani au început să fie contactaţi şi de alte ţări, printre care şi Japonia, care doresc ca studiul de la Bucureşti să fie replicat.

    “Studiul demonstrează efectele instituţionalizării asupra copilului şi acum am ajuns cu studiul la 14 ani, şi constatăm că efectele sunt dezastruoase din toate punctele de vedere. Cea mai gravă observaţie este cea care demonstrează că un copil instituţionalizat are o reducere a masei de substanţă cenuşie din creier, responsabilă cu formarea cortexului, dar şi a substanţei albe. Asta înseamnă că orice fel de stagiu mai lung al copilului într-o instituţie va duce la dificultăţi enorme de integrare mai târziu în societate, că IQ-ul copiilor este mai mic din cauză de instituţionalizare, că emoţiile sunt mai reduse, la fel şi ataşamentul, că agresivitatea este mai mare, că memoria de scurtă şi medie durată are afectări. Deci se constată afectări în toate domeniile cerebrale majore”, a explicat Bogdan Simion.

    Directorul IDC a subliniat că aceşti copii se vor integra mult mai dificil în societate, problemele de acest fel fiind deja majore în adolescenţă.

    “Acum sunt la adolescenţă şi adolescenţa face şi mai dificilă integrarea lor. Şi nu doar că o face mai dificilă, dar îmi relevă dezvoltări de psihopatoligie, respectiv încep să aibă probleme psihiatrice, lucru destul de grav şi care trage un semnal de alarmă statului care protejează copii în instituţii că acestea sunt nocive. (…) În cazul problemelor psihiatrice care apar, tulburările de comportament sunt cele mai frecvente, tulburările de atenţie, ADHD-ul este prezent şi e foarte grav şi, în unele cazuri, apar şi începuturi de psihoză, dar sunt câteva cazuri. Deci sunt probleme psihiatrice, nu probleme psihologice care necesită consiliere, ci afecţiuni psihiatrice care necesită tratament şi care arată că integrarea va fi mai mult decât deficitară. În momentul în care copilul ajunge într-o familie şi stagiul copilului în instituţie este mai mic, atunci afecţiunile sunt mai mici”, a mai spus Bogdan Simion.

    Întrebat ce anume le cauzează aceste probleme, Bogdan Simion a explicat că este vorba, în primul rând, de lipsa familiei în viaţa lor.

    “Studiul arată, de exemplu, că anumite lucruri se normalizează în momentul în care copiii trec dintr-o instituţie într-o familie de asistenţi maternali, într-o familie de plasament, naturală sau adoptivă. Mai exact, substanţa albă creşte în volum. Deci există o parte reversibilă, dar substanţa cenuşie rămâne la acelaşi nivel, ceea ce înseamnă că legăturile în creier se fac mai bine şi atunci adaptabilitatea este mai mare. Dar sunt probleme care nu vor putea fi rezolvate niciodată, pentru că reversibilitatea este imposibilă”, a mai spus directorul executiv de la IDC.

    În cercetare au fost cuprinşi 136 de copii instituţionalizaţi, jumătate dintre ei din centre şi jumătate fiind daţi în asistenţă maternală, precum şi 72 de copii din comunitate, care nu au fost niciodată instituţionalizaţi.

  • Scrisoarea Angelei Merkel către Klaus Iohannis. Este primul demnitar străin care îi scrie noului preşedinte al României

    “Stimate domnule Iohannis,

    Va felicit din toata inima pentru alegerea dumneavoastra in functia de presedinte al Romaniei.

    Relatiile dintre tarile noastre sunt foarte bune. Sfarsitul Razboiului Rece, pe care l-am celebrat in acest an pentru a 25-a oara, a deschis tarilor noastre o noua calitate a relatiilor si ne-a ajutat sa devenim parteneri foarte apropiati. Faptul ca suntem impreuna membri ai NATO si UE este expresia cea mai buna a acestui lucru.

    Noi vom sustine in continuare Romania, atat prin cuvinte, cat si prin fapte, in ceea ce priveste efectuarea reformelor care sunt importante pentru tara dumneavoastra si pentru UE, cu sfaturi si asistenta. Vom ramane un partener de incredere.

    Sunt convinsa ca impreuna vom putea aprofunda relatiile pe care le avem.

    Va urez mult succes in activitatea dumneavoastra plina de responsabilitate.

    Angela Merkel

    Cancelar al Republicii Germane”

  • Constantinescu a venit la reuniunea PNL pentru a verifica o sală; a evitat să-l felicite pe Iohannis

    Emil Constantinescu a fost întrebat dacă a venit pentru a-l felicita pe Klaus Iohannis, câştigător al alegerilor prezidenţiale.

    ”Nu, am venit pentru o conferinţă internaţională cu participarea foştilor preşedinţi din zonă, care va avea loc joi. Una dintre întâlniri, cea cu liderii religioşi, va avea loc în sala de grup a PNL”, a spus fostul şef al statului, precizând că a venit să verifice sala.

    El a explicat că acolo se va desfăşura joi Conferinţa Internaţională “25 de ani de la căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est: privind în urmă, privind înainte”, la care până în prezent au confirmat participarea în jur de 15 foşti preşedinţi din Europa centrală şi de sud-est, între care Lech Walesa.

    Constantinescu a spuscă l-a invitat la această conferinţă pe Klaus Iohannis, înaintea alegerilor prezidenţiale, însă nu şi pe Traian Băsescu.

    Cu toate acestea, fostul şef al statului a refuzat să îi transmită un mesaj public de felicitare lui Klaus Iohannis.
     

  • Senatorul PSD Şerban Nicolae: Locul lui Ioan Rus şi Ilie Sârbu nu este în PSD

    ”Dragi colegi, vă scriu astăzi cu amărăciunea eşecului la alegerile pentru Preşedintele României, dar şi cu nădejdea neştirbită în principiile şi valorile politice fundamentale care ne leagă şi în aspiraţiile comune pentru binele ţării noastre. Pe mulţi vă cunosc personal. Majoritatea mă cunoaşteţi. De aproape 25 de ani, de când am intrat în lupta politică, am rămas fidel viziunii de stânga în ceea ce priveşte societatea românească, fundamentelor politice bazate pe democraţia socială, dezvoltare, solidaritate, responsabilitate, compasiune, implicare şi progres”, scrie senatorul PSD.

    El a arată că în Transilvania social-democraţia are ”rădăcini adânci, încă de la Iosif Jumanca şi Ion Flueraş” şi precizează că ”cei care au monopolizat, de ani buni, reprezentarea stângii, a Partidului Social Democrat în Transilvania, au fost definiţi, în opinia publică, cu formula „grupul de la Cluj”.

    ”Dacă era o formulă de succes, era în regulă. Dar nu e şi n-a fost niciodată. Ce a început cu o ticăloşie – atacarea din interior, încă de la sfârşitul lui 2004, a lui Ion Iliescu – nu putea continua altfel. Acest grup n-a produs nimic bun pentru pentru stânga românescă ori pentru partid. Ba, mai mult, prin rezultate constant slabe, prin acţiuni politice şovăielnice sau chiar duplicitare, liderii acestui grup au întărit greşita percepţie că în Transilvania stânga nu are susţinere şi că transilvănenii sunt, în mod covârşitor, de dreapta”, spune Şerban Nicolae în scrisoarea deschisă.

    ”În fapt nişte impostori fără legătură cu social-democraţia autentică, ei s-au făcut remarcaţi, poate chiar temuţi, prin sforării, prin atacuri la adresa unor colegi, prin goana rapace după funcţii şi demnităţi, prin aroganţă şi dispreţ. Nu o dată v-am auzit având aceeaşi opinie cu a mea, dezavuând asemenea comportamente şi delimitându-vă de aceştia”, adaugă el, susţinând că ”asta nu e social-democraţie”.

    ”Social-democraţii nu se feresc de oameni, nu se ascund prin încăperi obscure, nu decid în spatele uşilor închise, nu privesc cu îngâmfare sau cu ură la colegii de partid ori la electorat. Social-democraţii vorbesc cu oamenii pe care vor să-i reprezinte, îi ascultă, îi înţeleg şi îi respectă. Social-democraţii sunt decenţi, moderaţi şi au bun-simţ. Social-democraţii fac politică, nu politicianism. Vă scriu pentru a vă cere, public, să vă luaţi în propriile mâini identitatea şi demnitatea. Ştiu cu cine vorbesc şi ştiu ce vă cer. Locul lui Ioan Rus şi al lui Ilie Sârbu nu e în Partidul Social Democrat. Ei nu sunt de stânga şi nu pot reprezenta vreodată social-democraţia transilvăneană. Aveţi această putere. Veţi descoperi, poate cu surprindere, ce oameni respectaţi pot să vă reprezinte. Ce oameni reprezentantivi pot să vă conducă. Ce oameni valoroşi sunteţi”, se arată în scrisoarea lui Şerban Nicolae.

    Ioan Rus este vicepreşedinte PSD, iar Ilie Sârbu este senator de Timiş.

    În judeţul Cluj, Iohannis a câştigat alegerile cu 73,82% din voturi, în timp ce Ponta a obţinut 26,17%.

    În acest judeţ, Klaus Iohannis a câştigat alegerile cu 66,73% din voturi, în timp ce Victor Ponta a obţinut 33,26%.