BusinessMagazin

Blog

  • De unde si vorba populara: ieftin ca petrolul

    Speculatiile ca pretul petrolului ar putea atinge 100 de dolari pe baril, din cauza dezechilibrului pe termen lung dintre cerere si oferta, sunt infirmate de un expert citat de Forbes. Daniel Yergin, fost profesor la Harvard si consilier al secretarului american al energiei, prezice pur si simplu ca barilul va ajunge la 38 de dolari, dintr-un motiv simplu: rezistenta la crize a capitalismului. De fiecare data cand cererea de petrol a ajuns mai mare decat oferta, argumenteaza Yergin, petrolistii au gasit moduri de a fora in zone altadata inaccesibile ale planetei, au introdus tehnologii noi si au descoperit zacaminte noi. Expertul american sustine ca in 2025 cererea de petrol va fi cu 40% mai mare decat in prezent, dar ca inteligenta tehnica si investitiile in cercetare vor face ca productia sa echilibreze aceasta cerere. Partea hazlie, scrie Forbes, e ca toti cei ce l-au auzit pe Daniel Yergin facand aceste predictii, la Forbes Global CEO Conference din Hong Kong, au strambat din nas, de parca ar fi fost dezamagiti ca lumea nu e in pericol sa ramana fara petrol.

  • Castigatorul ia totul

    Anul acesta, bancile de investitii din City-ul londonez au de gand sa introduca un program de recompense mai neobisnuit de sfarsit de an: nu vor fi recompensati decat bancherii de top, cu rezultate performante, in timp ce restul vor primi bonusuri extrem de scazute sau nu vor mai primi deloc. 

    In ciuda unei relansari a pietei actiunilor si a unei oarecare revitalizari a activitatilor de fuziuni si achizitii pe parcursul anului 2004, Financial Times noteaza ca nivelul de ansamblu al bonusurilor nu se va situa peste cel de anul trecut, doar repartitia acestora urmand sa fie alta.  

    Un studiu al agentiei de recrutare Armstrong International releva ca bancherii din City care s-au ocupat de investitii in instrumente financiare derivate sau in fonduri speculative vor incasa bonusuri cu 20-30% mai mari decat anul trecut, ajungand pana la 3 milioane de dolari sau chiar mai mult. 

    Cel mai putin se pare ca vor primi cei cu functii de directori si vicepresedinti, ale caror bonusuri de sfarsit de an vor porni de la un minim de 500.000 de dolari.

  • O moarte atat de rentabila

    Publicatia israeliana Globes sustine ca sfarsitul Intifadei (revolta palestinienilor din Gaza si Cisiordania), consecutiv mortii liderului Yasser Arafat, ar putea adauga 0,7-1,8% crestere economica Israelului, ca urmare a intoarcerii in aceasta tara a investitorilor straini. In acelasi sens, o scadere a cheltuielilor militare va contribui la relansarea economiei, presupunand ca atacurile teroriste din partea palestinienilor vor inceta complet. 

    Proiectiile guvernamentale oficiale, facute inainte de moartea lui Yasser Arafat, vorbeau de o crestere economica de 4,1% pentru 2004 si de 3,8% in 2005, in timp ce banca centrala avea in vedere cifre usor mai mici. Valoarea schimburilor comerciale ale Israelului cu Autoritatea Palestiniana a depasit 5 miliarde de dolari in 2000, iar autoritatile de la Tel Aviv estimeaza ca exporturile israeliene in teritorii nu vor reveni la nivelul de dinainte de Intifada (declansata in 2000), chiar daca starea de beligeranta cu palestinienii ar lua sfarsit. In plus, va mai trece inca mult timp pana la initierea unor proiecte semnificative de investitii straine, mai ales in infrastructura.

    Potrivit unor surse economice de la Ierusalim, citate de Globes, Intifada a dus la o reducere a cresterii economice cu 3,8-5,6% pentru Israel in anii 2002-2003.

  • Saptamana de 35 de ore

    Pentru angajatii francezi, orele de lucru suplimentare nu par sa fie o problema, cu o singura conditie: sa nu le fie impuse. Un studiu realizat pentru revista L’Express aduce in discutie posibilitatea ca angajatii sa isi poata organiza dupa bunul plac orele de lucru si renuntarea la un program fix. 

    In ultima perioada, in Franta se discuta intens pe tema reorganizarii celor 35 de ore de munca saptamanale si felului in care va arata orarul de lucru al salariatului de maine.  Francezii se arata astazi mai dornici de a-si decide propriul program de lucru si isi doresc o independenta mai mare in luarea deciziilor la locul de munca. 

    Tendinta vine pe fondul incercarii de a organiza mai eficient timpul liber. In acest sens, se incearca alternative, cum ar fi aceea de a lucra peste program o anumita perioada de timp, pentru a putea prelungi ulterior weekend-urile sau concediile. Din punctul de vedere al angajatorului insa, la acest capitol exista multe orgolii care trebuie depasite.  O mai mare libertate in organizarea timpului de lucru poate parea o subminare a autoritatii patronului. Cu toate acestea, unele tari europene lucreaza deja la proiecte care sa ofere angajatilor o flexibilitate mai mare a programului. 

    In Danemarca, bunaoara, rotatia la locul de munca ii permite unui somer sa ocupe locul lasat temporar liber de un angajat plecat la studii. Iar in Suedia, angajatii vor avea voie, incepand cu 2005, sa intre intr-un concediu „sabatic“ (oferit o data la sapte ani), cu o durata intre trei si unsprezece luni. 

    In tot acest timp, postul poate fi ocupat de un somer, de o persoana cu disabilitati sau de un emigrant.

  • Teama de canapea

    Capitalismul a avut, la nivel psihic, doua efecte in Romania: stres pentru cei care s-au apucat sa faca bani si depresii pentru neadaptatii tranzitiei. Cei cu bani isi pot trata stresul la psihoterapeut.

    Fie ca ai o micro-intreprindere sau conduci o companie multinationala, activitatea zilnica este de cele mai multe ori sinonima cu stresul. Un week-end la Sinaia sau retragerea pe iahtul ancorat la Monte Carlo reprezinta, pe langa mini-vacanta inerenta incheierii unui contract foarte bun, modul cel mai la indemana de incarcare a bateriilor. Victorie de moment, insa. „O iesire intr-un decor exotic te face sa uiti de probleme pentru o scurta perioada, dar daca vrei rezultate cu adevarat, canapeaua psihanalistului ramane solutia cea mai viabila“, afirma Russ Newman, director executiv al Asociatiei Americane de Psihologie.

    „Stresul este un lux al capitalismului“, spune Ileana Botezat Antonescu, copresedintele Federatiei Romane de Psihoterapie, catalogand principalul motiv care ii face pe oameni sa intre in cabinetul psihoterapeutului. „Nu trebuie sa te confrunti cu nesiguranta zilei de maine si nici sa suferi de depresii ca sa faci o astfel de terapie“, spune ea. Ba mai mult, Antonescu e de parere ca „psihoterapia se adreseaza si oamenilor perfect sanatosi“. Cu toate acestea, desi pare greu de crezut, profesia de psihoterapeut nici macar nu este acreditata in Romania. In tara noastra exista doar 150 de psihoterapeuti formati dupa criterii internationale si acreditati de Asociatia Europeana de Psihoterapie, dar „abia cand va exista o entitate profesionala numita psihoterapeut, vom putea spune ca am intrat in randul lumii“, recunoaste presedintele Federatiei Romane de Psihoterapie.  

    Astfel, nu e de mirare ca George Stan, un tanar de 28 de ani, spune ca nu s-a indreptat spre un psihoterapeut in momentul in care simtea ca are nevoie, pentru ca n-a stiut de unde sa ia unul profesionist. „Intr-o tara in care vrajitoarele si-au dezvoltat o adevarata industrie e greu sa ai incredere in cineva care iti spune ca te poate trata altfel decat pe cale medicamentoasa“, spune el.

    In Romania, dintre cei care apeleaza la un psihoterapeut 35-40% sunt oameni de afaceri. Putini dintre acestia ajung insa „pe canapea“ din cauza problemelor provocate de mediul de lucru. Majoritatea apeleaza la o astfel de terapie abia atunci cand sunt pusi in fata unei crize serioase, dar mai sunt si cazuri rare in care afaceristii vor sa-si trateze depresii provocate de tendinta de a compara situatia economica si sociala din Romania cu cea a statelor occidentale, spune Odette Dimitriu, psihoterapeut. Parerea lui Dimitriu este ca oamenii de afaceri romani nu sunt inca pregatiti pentru  psihoterapie. Dar incet-incet se constata o mai mare deschidere fata de acest tip de servicii medicale, dovada ca printre cei care au cerut ajutorul unui psihoterapeut se numara si un om de afaceri din topul 100 al celor mai bogati romani.

    Lucrurile se misca greu si pentru ca „majoritatea au tendinta sa evite psihoterapia pentru ca isi fac griji in privinta confidentialitatii“, mai spune Dimitriu. Primul lucru de care s-a lovit cand si-a deschis cabinetul particular de psihoterapie, Simadi Consulting, a fost neincrederea romanilor in climatul terapeutic. Multi au idei  preconcepute cu privire la psihoterapie: dureaza prea mult, este costisitoare si se tem ca pot sa reapara simptomele imediat dupa intreruperea terapiei, spune Dimitriu. Dar acestea nu au reprezentat principala problema cu care Simadi Consulting avea sa se confrunte inca de la infiintare. „In Romania nu exista inca o cultura medicala si implicit terapeutica suficienta, iar oamenii inca mai percep o vizita la un cabinet de psihoterapie ca pe o iesire din normalitate“, spune Dimitriu.

    In cei 50 de ani de comunism, dictatura a blamat acest gen de terapie, facultatea de psihologie a fost desfiintata pentru 8 ani, iar din invatamantul medical au lipsit cursurile de psihologie pe latura interactionala. „In aceste conditii, nu e de mirare ca se confunda consultarea unui psiholog cu existenta unor probleme psihice grave“, sustine Ileana Botezat Antonescu.

    Andreea Adam Toma tocmai si-a terminat studiile de psihologie si se pregateste sa inceapa o cariera in domeniu. La Paris insa. „Nu cred ca pot spune cu mana pe inima ca, in Franta, toate portile imi sunt deschise“, spune ea. Insa, „societatea romaneasca pare sa fi mostenit din «epoca de aur» un fel de fobie in ceea ce priveste mersul la  psiholog. Oamenii urmand o psihoterapie sunt imediat priviti cu suspiciune“, e de parere Adam Toma. Pe de alta parte, romanca spune ca la dispensarele pariziene unde si-a efectuat stagiul, cele mai lungi liste de asteptare se inregistrau pentru cei doi psihologi. In plus, in Franta (ca de altfel peste tot in Occident), exista o sumedenie de domenii psihologice, in afara de cele clasice: „psihologie sociala, cognitiva, comportamentala, psihanaliza, sofrologie sau coaching“.

    Revenind la Romania, situatia financiara a oamenilor isi spune si de data aceasta cuvantul: multi isi fac griji ca nu-si permit sa viziteze un psihoterapeut. Daca in Statele Unite, pacientii care simt nevoia sa se intinda pe canapea si sa-si spuna oful isi permit sa plateasca onorarii ce insumeaza sute de mii de dolari, iar unii trateaza cu foarte multa seriozitate terapia mintii si ajung sa viziteze regulat cel putin doi psihoterapeuti, pentru a nu despica firul doar in patru, ci macar in opt, in Romania situatia nu sta deloc asa. In general, pretul unei sedinte de terapie variaza intre 300.000 de lei si 1 sau 2 milioane, in functie de tipul de psihoterapie practicat sau de problematica pacientului. 

    Insa situatia da semne de ameliorare, macar la nivel corporatist. Din ce in ce mai multe firme, in general multinationale, care activeaza in Romania, apeleaza la servicii de consultanta psihologica, spune Florin Tudose, seful sectiei de psihiatrie a Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti si fondator al firmei de consultanta Intermedia Art Romania SRL.

    Chiar daca, intr-o societate in care timpul inseamna bani si in care rareori gasesti timp intre doua intalniri de afaceri sa dai un telefon in interes personal, sa stai o ora la povesti cu un psihoterapeut pare, la prima impresie, un mod de arunca sau de a pierde bani, lucrurile insa nu stau deloc asa. Un studiu realizat de un grup de cercetatori americani a scos la iveala faptul ca un dolar investit in psihoterapie iti aduce inapoi, in timp, aproape doi. „O companie care apeleaza la serviciile un psihoterapeut pentru angajatii sai are doar de castigat“, spunea conducatorul studiului. Eliminarea stresului si castigurile legate de comunicare care apar in urma psihoterapiei ii fac pe angajati mult mai eficienti.

    Acest lucru pare  sa fie inteles si de romani, in ultima vreme.  Pe fundamentul acestei intelegeri s-a nascut si Intermedia Art Romania SRL, firma doctorului Tudose, pentru care lucreaza 9 angajati cu dubla specializare: psihologie-sociologie. Intermedia ofera servicii de psiho-sociologie organizationala si manageriala, psihoterapie, asistenta psihologica pentru activitati specifice. 

  • EPIDEMIA DE STRESS

    STUDII. Studiile realizate asupra angajatilor europeni au scos la iveala faptul ca stresul profesional afecteaza circa o treime din salariati, adica peste 40 de milioane de lucratori din tarile Uniunii Europene. 

    ANCHETA. Asociatia Nationala a Sanatatii Mintale din Statele Unite a publicat recent o ancheta, din care reiese ca 19 milioane de adulti americani sufera de depresii si ar avea nevoie de un psihoterapeut. In Romania, se afla in aceeasi situatie circa doua milioane de persoane.

    E-TERAPIE. De curand companiile le pot oferi angajatilor, in schimbul sumei de 36 de dolari pe an, acces la diferite tipuri de terapie online. Pe site-ul www.cyberanalysis.com, doctorul englez Russel Razzaque e unul dintre primii psihoterapeuti care ofera consultanta pe web.

  • Stiinta deprimanta“

    In volumul „Idei noi de la economisti morti“, Todd G. Buchholz sintetizeaza, cu umor si optimism, cele mai semnificative teorii din istoria economiei

    Stiinta deprimanta“ este sintagma prin care Thomas Carlyle, renumitul filosof si eseist englez al secolului XIX, incerca sa defineasca stiinta economica. Insulta spiritualului britanic a fost adoptata de catre multi altii (ganditori de profesie sau profani) si isi continua cariera, din pricina ariditatii domeniului economic si a excesului de tehnicitate a discursului ecomistilor. 

    Poate acesta este principalul motiv pentru care Todd G. Buchholz (economist de prestigiu international, actual consilier la ABC News precum si la cateva dintre cele mai importante fonduri de investitii americane, fost director de politica economica la Casa Alba si redactor al revistei Worth) a ales sa faca, in volumul sau „Idei noi de la economisti morti“, o sinteza a celor mai semnificative sisteme teoretice ale istoriei economiei (de sorginte anglo-saxona) intr-un limbaj plastic, plin de umor si ironie fina, despovarat de clasicele speculatii abstracte si neatractive. Cu toate acestea, perspectiva sa a luat nastere nu doar din nevoia de a prezenta accesibil un domeniu aparent „interzis“, ci si din premisa potrivit careia istoria economiei a fost si este insuficient valorizata in cadrul disciplinelor economice. Acum, la inceputul mileniului III, intr-o era a rapiditatii si eficacitatii, pare destul de dificil sa asimilezi rafturi intregi de opere ale unor indivizi morti de cand lumea. 

    Istoria gandirii economice nu este insa doar o disciplina harazita soarecilor de biblioteca, eruditilor care-si tocesc coatele prin salile de lectura. In primul rand, pentru ca perioada de interes nu trebuie sa dateze de acum cinci secole si, in al doilea, pentru ca ideile „celor vechi“ pot fi interpretate prin prisma metodelor celor mai recente. In acest fel, devine posibila redescoperirea unor idei originale care au fost trecute cu vederea sau care au fost interpretate eronat. In plus, este posibil sa revenim asupra filosofiei  autorilor studiati si sa anihilam interpretarile lipsite de onestitate ale operei lor, facute cu vadit interes politic. Nu in ultimul rand, putem corecta derapajele economice (de la capitalismul de cumetrie al Rusiei de dupa 1990, pana la economia „gogoasa“ a Japoniei ultimilor ani) invatand din greselile precursorilor.  

    Buchholtz, asa cum titlul cartii sale o sugereaza, incearca sa arate modul in care dezbaterile economice actuale  trimit la niste idei dezvoltate de economisti care nu mai se afla langa noi ca sa le poata sustine. Ii intalnim aici pe Adam Smith, pe Ricardo, pe Marx, pe Malthus, pe J.M. Keynes, pe monetaristi, scoala Public Choice sau pe cea a anticipatiilor rationale. Despre fiecare aflam detalii biografice sau de context socio-politic (de cele mai multe ori amuzante) care dezvaluie in ce masura experientele personale le-au influentat gandirea si le-au modelat teoriile. 

    Un volum plin de informatii originale, animat de un remarcabil spirit de sinteza, care ii va atrage si pe nespecialisti si ii va convinge sa persevereze in studiul unui domeniu care le parea strain. Asa cum spune Lawrence H. Summers, profesor la Universitatea Harvard, „daca cititi o carte de economie anul acesta, cititi-o pe aceasta!“

    Todd G. Buchholz, Idei noi de la economisti morti,  Editura Andreco Educational, Bucuresti, 2004

  • Doctoratul lui Tatarescu in romaneste

    DOCTORATUL LUI TATARESCU IN ROMANESTE

    Conceputa si publicata de autor in limba franceza cu aproape un veac in urma, cartea la care ne referim este teza de doctorat a lui Gheorghe Tatarescu, sustinuta la Sorbona. Din pacate, marele om de stat liberal, sef de guvern si lider de partid, nu a gasit vremea cuvenita incat sa-i ofere si o versiune romaneasca. Cartea a ramas cvasi-necunoscuta pana in prezent, cand doamna Sanda Tatarescu-Negropontes a incredintat manuscrisul Editurii Fundatiei PRO. Studiu istoric si eseu politic, cartea este un document graitor privind personalitatea autorului, dar si un testimoniu de aleasa tinuta intelectuala privind evolutia cugetarii politice liberale in societatea romaneasca, dar si a mentalitatii si sensibilitatii ei civice. Concluzia cartii este ca, in Romania inceputului de secol XX,  exista o frapanta discrepanta intre regimul parlamentar foarte liberal proclamat de Constitutie si realitatea vietii sociale si politice.  

    Gheorghe Tatarescu, Regimul electoral si parlamentar  In Romania, Editura Fundatiei PRO, Bucuresti, 2004,  traducere de Delia Razdolescu 

    IMPOTRIVA LUI BUSH

    Carlos Fuentes (nascut in 1929), cel mai important prozator mexican al momentului, citeste in fiecare an, ca pe un exercitiu intelectual obligatoriu, faimosul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Acum cateva luni a publicat un volum incendiar – „Impotriva lui Bush“ -, in care arata ca, sub presedintia acestuia, America a devenit orgolioasa si maniheista, o „hiperputere incompetenta“, incapabila sa controleze monstrii pe care, cu vreme in urma, i-a protejat (Saddam, Bin Laden etc.). Scris anterior, romanul „La Silla del Aguila“, a carui traducere romaneasca („Jiltul vulturului“) a fost recent publicata de editura Curtea Veche, descrie un Mexic al anului 2020, in care nu exista computere sau telecomunicatii (ca urmare a unei pedepse impuse de SUA) si in care disputa pentru jiltul prezidential (care va fi castigat pe viata) degenereaza intr-o veritabila paranoia.  

    Carlos Fuentes, Jiltul vulturului, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2004, traducere de Horia Barna

  • Cui i-e frica de Lucrezia Borgia?

    Sa pui in scena la anul 2004 trecute fix o drama de Victor Hugo, si nu oricare, ci  „Lucrezia Borgia“, piesa ce se voia si poate chiar era rascolitoare la vremea lansarii – iata o intreprindere de mare curaj. Dar nu de curaj duce lipsa Cristian Ioan, regizorul care i-a adus pe Conu’ Leonida si Efimita la Muzeul de Istorie intr-o memorabila montare de la Targu-Mures. 

    Primejdiile sunt doua si vin din sensuri opuse: a lua in serios drama hugoliana si a o pune „ca la carte“ sau, dimpotriva, a te lasa prada rasului care ii da tarcoale la fiecare tirada si a o transforma intr-o comedie groasa. 

    Intre cele doua variante, ramane doar o muche de cutit pe care Cristian Ioan si protagonista, Florina Cercel in Lucrezia Borgia, danseaza bergamasca unei drame comice in registrul unei parodii de bun-gust. 

    Ce parodiaza montarea de la Teatrul Na-tional Bucuresti? Modelul ilustru al dramelor zguduitoare cu incest, nasteri secrete, mame ce-si regasesc copiii in clipa mortii acestora, razbunari masive, otraviri in bloc, si toate celelalte clisee romantice a fost intens degradat de telenovela. Montarea lui Cristian Ioan parodiaza nu modelul, ci forma lui degradata. 

    Modul de a ironiza cumplitele intamplari pe care le traieste, chipurile, „Lucrezia Borgia“, personaj istoric caruia Hugo ii atribuie un copil secret cu fratele sau, Giovanni, consta in plasarea lor in centrul carnavalului venetian. Acest element de fundal al piesei lui Hugo, devine esential in montarea lui Cristian Ioan. Lucrezia, intruchipata de Florina Cercel, este un personaj carnavalesc, ea pluteste pe niste situatii pe care TV-ul le-a lustruit pana la pierderea poleielii. Jocul de-a „ia otrava, da-mi otrava, ia antidotul, vai, am terminat antidotul“ trimite mai curand la „vitrionul englezesc“ care, din fericire, e cerneala „violenta“.

    De un comic savuros e scena „razgandirii“ in care Lucrezia il convinge pe ducele de Ferrara (Dorin Androne) sa renunte la uciderea fiului sau nestiut (Silviu Biris). Trupesa Lucrezia apeleaza la farmecele din dotare cu umor de Veta. Dar, dupa ce se lasa excitat, onorabilul duce ii joaca scena geloziei cu trimiteri la Chiriac. Subtilitatea montarii lui Ioan consta in conducerea actiunii in asa fel incat un spectator inocent poate sa nu observe ca i se face cu ochiul. Cel mai atent la detalii va observa neonul albastru care tradeaza „platoul de filmare“, ca la Fellini, si costumele cu douazeci la suta mai luxoase decat prevedea legea realista.

    Florina Cercel, cu vocea ei cantata si alura majestuoasa, este protagonista ideala pentru aceasta comedie ascunsa care tasneste prin toate gaurile lasate de Victor Hugo. Totusi, dincolo de pretextul pentru o parodie, exista in piesa o forta dramatica. Ea impresioneaza „inima cea mai pagana“, vorba lui Mateiu.

  • Despre politica si paranoia

    „The Manchurian Candidate“ e versiunea reincalzita a filmului cu acelasi nume lansat in 1962. Fiind un thriller despre o conspiratie politica, varianta initiala a beneficiat de un context extraordinar, mai precis criza rachetelor cubaneze. Nici conditiile internationale actuale nu sunt tocmai de lepadat, avand in vedere toate conflictele care se desfasoara in prezent.

    Pe scurt, mai multi participanti la razboiul din Golf au beneficiat, fara stirea lor, de o operatie de implantare a unui cip in creier, fiind astfel programati sa-si aminteasca anumite lucruri care s-ar putea de fapt sa nu fi avut loc. Printre acestea si faptele de vitejie ale sergentului Raymond Shaw (Liev Schreiber), premiat cu Medalia de Aur pentru ca si-ar fi salvat echipa. Cu ajutorul maiorului Bennett Marco (Denzel Washington), o ipoteza sinistra incepe sa iasa la iveala – toata conspiratia a fost pusa la cale de mama sergentului Shaw, senatoarea Eleanor Prentiss Shaw (Meryl Streep), care doreste ca fiul sau sa fie ales presedinte al SUA si apoi sa-l controleze dupa bunul plac.  Filmul a facut oarecare valva in Statele Unite, si pentru ca unii critici au fost de parere ca personajul lui Meryl Streep, implacabila politiciana Eleanor Prentiss Shaw, are foarte multe in comun cu senatoarea Hillary Rodham Clinton. Nu e un film pentru nostalgicii originalului (cu Sinatra in rolul principal) sau pentru cei carora nu le plac problemele existentiale sau teoriile conspiratiei. 

    The Manchurian Candidate. 
    R: Jonathan Demme. Cu: Meryl Streep, Denzel Washington, Liev Schreiber, John Voight. 
    Durata: 130 minute.
    In Romania din 19.11.2004.