Nu există o “reţetă” pentru creştere economică. În plus, cunoaştem cel puţin câteva constrângeri cu care ne vom confrunta şi în anii următori. În acest context, totuşi, care sunt sursele de creştere economică pe care le putem valorifica imediat şi în viitor?
Constrângerile sunt determinate, în primul rând, de condiţii externe, cum sunt performanţele economice din ţările din spaţiul Uniunii Europene (UE), dar şi de ceea ce se întâmplă în regiunea economică şi geografică din care facem parte. Ţările din UE îşi revin încet din criza economică şi financiară.
Mult prea încet încât să ne gândim că pe viitor economia noastră ar putea genera rezultatele pe care ni le dorim doar mizând pe exporturi în spaţiul UE. Cum reorientarea exporturilor spre alte spaţii economice şi geografice (Asia, Africa sau America de Sud) este posibilă, dar destul de puţin probabila într-un viitor apropiat, mult mai raţional este să ne uitam la posibile surse de creştere şi susţinere a cererii interne.
Acest lucru nu înseamnă că activităţile economice orientate spre exporturile în spaţiul UE nu vor mai conta. Dimpotrivă, exporturile noastre, semnificativ de mari în ţările UE, arată că avem suficiente activităţi economice competitive şi mulţi întreprinzători români fac faţă concurenţei pe o piaţă sofisticată.
“România este cu mult în interiorul frontierei posibilităţilor de producţie”, spun economiştii. Traducând acest “jargon”: nivelul de bunăstare în România poate să crească dacă folosim mai bine resursele de care dispunem – de la terenuri, până la mâna de lucru. Ajunge să faci o scurtă plimbare fie prin Bucureşti, fie prin orice parte a ţării (la sat sau la oraş) şi înţelegi că România poate să crească într-un ritm susţinut ani în şir.
Există cel puţin patru domenii în care este loc atât de o mai bună folosire a resurselor existente. De aici pot apărea rezultatele mult dorite. Este loc şi de creştere cu condiţia atragerii de resurse financiare şi de cunoaştere (modele de afaceri etc.). Aceste domenii sunt energia, infrastructura, sectorul întreprinderilor de stat şi agricultura privita din perspectiva dezvoltării rurale.
Pentru ani buni de-acum înainte, energia este un domeniu care va putea atrage foarte multe resurse. Un domeniu în care investiţiile, profiturile, dar şi locurile de munca pot să crească. Aparent, astăzi România nu are probleme nici cu producţia de energie şi nici cu transportul sau distribuţia ei. Orice analiză mai atentă arată, însă, că, în câţiva ani, România va avea probleme din ce în ce mai mari nu doar cu distribuţia de energie, dar, pe măsura ce activitatea economică se va relua, va avea probleme chiar şi cu asigurarea propriei producţii energetice. Oamenii obişnuiţi consideră că este ceva normal să apeşi un întrerupător şi să aprinzi lumina. Din ce în ce mai multe familii cumpăra aparate de aer condiţionat pentru a face mai plăcută petrecerea zilelor sau nopţilor de vară. În oraşele mari, întreruperile în furnizarea de energie electrică aproape că trec neobservate. Dar, în oraşele mici sau în multe zone rurale, întreruperile în furnizarea de energie electrică fac parte din viaţa cotidiană.
Deşi aproape toate gospodăriile sunt acum dotate cu şi din ce în ce mai multe gospodării au acum aparate electrocasnice care reflectă un standard de viaţă crescut – cuptoare cu microunde, maşini de spălat vase, uscătoare de rufe, etc. – chiar şi oraşe întregi rămân din ce în ce mai des fără energie electrică zile în şir. Şi asta nu doar din cauza proastei administrări a companiilor de distribuţie.
Este evident că în anii viitori cererea de energie va creşte. Atât pentru consumul industrial, cât şi pentru consumul casnic. Ce se va întâmpla cu oferta de energie, va depinde de investiţiile care vor fi făcute aici. Investiţiile în acest domeniu sunt de ordinul a miliardelor sau chiar a zecilor de miliarde de euro. Companiile româneşti nu au aceşti bani. Nici guvernul nu are aceşti bani şi chiar dacă i-ar avea nu ar putea să-i transfere atât de uşor companiilor de stat. Soluţia este atragerea de investitori străini în producţia de energie şi privatizarea.
Infrastructura – precară încă – este o oportunitate pentru investiţii, profituri şi creare de locuri de muncă. Nu mă refer doar la autostrăzi sau drumuri expres, ci la întregul ansamblu al infrastructurii – rutiere, feroviare, portuare, aeroportuare, comunicaţii, sisteme de irigaţii, diguri etc. Şi aici, investiţiile necesare sunt tot de ordinul zecilor de miliarde de euro. Bani pe care guvernul nu îi are. Investiţiile private ar putea fi o soluţie, însă apetitul investitorilor privaţi pentru asemenea investiţii pare relativ mic. Oricum, mult mai mic decât interesul investitorilor pentru domeniul energetic.
Soluţia este asumarea prioritizării investiţiilor publice, încheierea a ceea ce se poate încheia din lucrările deja începute şi atragerea de investitori străini prin acordarea de concesiuni. Parteneriatele public-privat ar putea fi o soluţie în măsura în care va exista certitudinea că ele nu vor afecta bugetul general consolidat într-o manieră care să pericliteze stabilitatea generală a ţării.
Sectorul întreprinderilor de stat este poate domeniul în care este cel mai uşor de observat resursele cum sunt irosite. Mai mult, resurse din alte domenii ale economiei sunt “aduse” aici pentru a asigura “supravieţuirea” unor companii. Doar pierderile operaţionale în acest sector au depăşit 1,4 miliarde euro în anul 2011. Aceasta este partea vizibilă a aisbergului. Multe dintre aceste companii au acumulat datorii – facturi neplătite – către stat şi către alte companii de stat sau private. Multe dintre aceste companii deturnează din circuitul productiv resurse care nu pot căpăta alte utilizări şi, uneori, sunt parte a sistemului clientelar şi de corupţie.
Cum privatizarea în acest domeniu este inclusiv o problemă care ţine de ideologie sau măcar de credinţe (poăi sa fii educat într-un anumit fel sau, chiar cu sinceritate să nu crezi în piaţă), prea mult şi prea repede nu se poate aştepta din acest punct de vedere. Managementul privat este o soluţie. O soluţie de compromis, este adevărat, dar despre care nu poţi să spui ca va eşua chiar înainte să parcurgă primii paşi.
Agricultura poate să asigure profituri, locuri de muncă şi creştere economică. Dar, desigur în măsura în care activele pe care le avem vor fi privite din pespectiva antreprenorială, într-un context de dezvoltare rurală şi, de ce nu, din perspectiva agribusiness-ului.
Sunt multe afaceri de succes în agricultura românească. Obişnuim să nu vorbim despre ele, ca şi cum nu ar exista. Ca şi cum nu ar genera profituri, locuri de muncă si… venituri consistente pentru stat. De la industria vinului până la miii de producători de produse ecologice. Afaceri de succes cu creşterea animalelor, acolo unde firme de stat au eşuat şi locul lor a fost ocupat de companii multinaţionale. Nu sunt de ignorat nici sutele de afaceri de succes în turism rural sau investiţii celebre iniţiate de personalităţi cu excelentă reputaţie, a căror replicare nu este interzisă. Dimpotrivă, chiar.
Cu cât mai repede vom continua mersul în aceste direcţii – în fond, paşi semnificativi s-au făcut deja – cu atât mai repede se vor genera semnale clare asupra direcţiei în care mergem. Investiţiile private aşteaptă, în primul rând, semne care să arate că economia se înscrie pe o direcţie previzibilă.
Toate stirile sunt pe zf.ro