Blog

  • Si liderul sirian infiereaza “agenturile straine” care tulbura linistea in tara

    In tara este declarata situatie de urgenta si manifestatiile de
    strada au fost violent reprimate, insa comunitatea internationala
    pare deocamdata mai preocupata de situatia din Libia decat de cea
    din Siria, tara fara rezerve de petrol, dar cu o pozitie
    geostrategica importanta.

    Familia Al-Assad se afla la putere de 31 de ani in Siria, iar
    tatal lui al-Assad, Hafez, a reprimat sangeros in 1982 o miscare de
    contestare a pozitiei sale, producand 20.000 de victime.

  • Expert rus: Accidentul de la Fukushima este mai grav decat cel de la Cernobil

    ” Cernobil a fost ca explozia unei bombe radiologice. Noua bomba
    radiologica este Fukushima si ne va costa si mai scump” in termeni
    umani si economici, a avertizat Natalia Mironova, specialist in
    domeniul termodinamicii, devenita unul dintre principalii adversari
    rusi ai folosirii energiei nucleare.

    Ea a apreciat ca gravitatea accidentului de la Fukushima ar
    putea depasi catastrofa de la Cernobil si pe scara internationala a
    evenimentelor nucleare si radiologice (INES). Clasificat la nivelul
    7, accidentul de centrala nucleara ucraineana este considerat cel
    mai grav din istoria nucleara civila.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Post si penitenta pentru Marius Petcu

    Petcu a spus ca este dezamagit de hotararea instantei si ca nu
    se astepta la asa ceva, dupa binele facut “in astia 20 de ani”. La
    24 martie, liderul CNSLR-Fratia a fost prins luand mita 40.000 de
    euro, o parte din banii ceruti omului de afaceri Petre Scrieciu
    pentru ca firma acestuia sa execute lucrarile la un centru pentru
    sindicate din Snagov.

    Marius Petcu este unul dintre cei mai bogati lideri sindicali,
    cu terenuri in Bucuresti, Ilfov si Teleorman, o casa de vacanta in
    Ilfov si una de locuit in Capitala, zece conturi si depozite
    bancare, dintre care trei in valoare totala de aproape 59.000 de
    euro si restul de peste 418.000 de lei, potrivit declaratiei sale
    de avere din 1 noiembrie 2010.

  • Plafonarea salariilor profesorilor tine deocamdata in loc luptele pentru putere din PDL

    Previzionata inca din iarna, demisia lui Boc inaintea
    congresului pentru alegerea conducerii PDL, in care concureaza cu
    Vasile Blaga, a fost vehiculata cu prilejul discutiilor avute de
    presedintele Traian Basescu cu parlamentarii PDL pe tema numirii
    unui premier tehnocrat. Pare insa o ipoteza cel putin riscanta,
    intrucat o buna parte din parlamentarii PDL s-ar putea sa-i fie
    fideli lui Vasile Blaga si pot profita de situatie pentru a-l
    trimite din nou in interimat pe premierul Emil Boc, subrezindu-i
    pozitia chiar mai mult decat ar face-o gestul sau de a demisiona
    doar din motive de bucatarie interna a PDL.

    Opozitia s-a aprins vizibil la ideea ca l-ar putea vedea plecat
    pe premierul Boc din functie si, prin co-presedintele USL Victor
    Ponta, a anuntat ca a doua zi dupa eventuala demisie va merge la
    Cotroceni cu propunerea de premier si de guvern, amenintand chiar
    cu suspendarea presedintelui. Evident, sansele opozitiei sunt
    minore, dar retorica lui Victor Ponta nu s-a impiedicat prea des in
    calculele probabilitatilor.

    E posibil insa ca PDL sa aiba mare nevoie in urmatoarea saptamana
    de prezenta parlamentarilor proprii ca sa poata trece prin asumarea
    raspunderii legea de plafonare a cresterilor salariale din
    invatamant, proaspat anuntata. Guvernul a anuntat ca va promova in
    Parlament, probabil prin angajarea raspunderii, un proiect de act
    normativ care sa plafoneze majorarea salariilor pentru profesori,
    considerand ca economia nu poate suporta la acest moment o crestere
    salariala de 50%. Premierul Emil Boc a spus ca, din cauza “unor
    practici judiciare” neuniforme, unii profesori beneficiaza de o
    majorare salariala cu 50%, iar altii de o crestere mai mica.
    Potrivit acestuia, majorarea salariilor cu 50% in educatie
    presupune pentru acest an un efort bugetar suplimentar de
    aproximativ 500 de milioane de euro, bani pe care Romania nu ii are
    si nici nu ii poate asigura dintr-un imprumut extern fara a incalca
    tinta de deficit.

  • Va place Tuculescu? Premiera: un fond de investitii special pentru iubitorii de arta

    Obiectele de arta nu par sa aiba foarte mare valoare pentru
    romani. Cel mai scump tablou vandut in Romania, “Carciuma la Rucar”
    semnat de Nicolae Grigorescu, a fost dat la licitatie cu numai
    230.000 de euro, pe cand in alte tari pasionatii de arta ajung sa
    plateasca chiar si zeci de milioane de euro pentru o singura opera.
    Dincolo de obiect de colectie cu valoare sentimentala, o astfel de
    achizitie ajunge sa fie pentru multi o investitie cu randamente
    mari, asemenea altora precum imobiliarele sau bursa in vremurile
    bune. La noi insa, colectionarii sunt putini, investitori in arta
    sunt doar cateva sute, iar cei dispusi sa scoata din buzunar peste
    50.000 de euro pentru un tablou pot fi numarati pe degetele de la
    maini.

    “Arta este considerabil subestimata in Romania”, spune Eugen
    Voicu, presedintele companiei de administrare a investitiilor
    Certinvest, despre o piata care de-abia anul acesta va depasi 10
    milioane de euro, fiind estimata la cel mult 15 milioane de euro,
    valoare infima fata de nivelul de 43 de miliarde de euro la nivel
    mondial, potrivit calculelor European Fine Art Foundation. Pentru
    cei mai multi, obiectele de arta au mai degraba potential estetic
    si mai putin de castig, dar privita ca o investitie, arta ar avea
    toate sansele sa inceapa sa ia amploare in urmatorii ani si sa
    ajunga chiar la 30 de milioane de euro in Romania in 2013, dupa cum
    apreciaza Manuela Plapcianu, directorul executiv al casei de
    licitatii Artmark.

    In ultimii 15 ani, randamentul mediu anual al investitiilor in
    arta a fost de peste 27%, pondere care pare cu atat mai interesanta
    in contextul economic actual, cand putine sunt investitiile care
    pot asigura un astfel de castig. Pe asta mizeaza acum si Voicu,
    care in urmatoarele saptamani, imediat ce va primi autorizarea de
    la Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), urmeaza sa
    porneasca un fond de investitii dedicat exclusiv investitorilor in
    arta, cu planuri ambitioase sa stranga cinci milioane de euro,
    adica aproximativ o treime din intreaga piata din acest an. “Arta
    este destul de ferita de criza, fiind considerata un activ
    refugiu”, justifica Voicu decizia lansarii Certinvest Arta
    Romaneasca.

    In linii mari, fondul va administra banii pasionatilor,
    investitorilor interesati de arta care nu detin cunostintele sau
    mijloacele financiare pentru a cumpara opere pe cont propriu sau
    investitorilor care cauta sa-si diversifice portofoliul
    investitional, tranzactionand tablouri la sfatul unor specialisti
    din Comisia Expertilor Independenti si Comitetul Independent al
    Evaluatorilor.

    Practic, atinge atat segmentul necunoscatorilor care ar fi vrut
    sa faca astfel de investitii, cat si pe cel al oamenilor mai putin
    dispusi sa plateasca zeci sau sute de mii de euro pentru un singur
    tablou, avand in vedere ca sumele investite pot fi chiar si de
    5.000 de euro. “Nu ma pricep la arta, dar caut de mai multa vreme
    oportunitati de investitii ca sa diversific portofoliul”, spune
    Dragos Novac, fondatorul Metropotam si al Krogos Software, afaceri
    pe care le si conduce. A facut de-a lungul timpului mai multe
    investitii, dar niciodata pe cont propriu, tocmai motivul pentru
    care se gandeste sa se orienteze si catre arta, acum ca banii pot
    fi administrati de oameni specializati si ca accesul la tablouri de
    valoare este mult mai facil.

    “Fondul este oarecum un proiect-pilot care poate dovedi
    potentialul pietei de arta si poate duce la dezvoltarea ei si la
    aparitia altor fonduri de investitii in arta”, considera Eugen
    Voicu. Un prim impact se va putea vedea in numarul licitatiilor
    desfasurate, in conditiile in care acum fiecare dintre cele sapte
    case de licitatii din Romania organizeaza cate o licitatie pe luna,
    numarul obiectelor vandute fiind estimat la 700, potrivit Artmark.
    Pe termen mai lung vor fi tranzactionate mai multe opere si
    randamentul va fi si el mai mare.

    Certinvest Arta Romaneasca se asteapta in prima faza la un
    randament mediu anual de 15% inca din primul an de investitie.
    Castigurile pot fi insa cu mult mai mari, opere ale unor pictori
    precum Ion Tuculescu, Octav Bancila sau Gheorghe Petrascu avand
    randamente de aproximativ 40%. Sau pot ajunge chiar sa se dubleze.
    S-a intamplat cu tablourile pictorului de avangarda Max Herman
    Maxy, care s-au apreciat in ultimii zece ani cu 138%.

  • Ce-si face omul de afaceri cu mana lui: un muzeu

    Copil sarac, Prasart Vongsakul, acum in varsta de 67 de ani, a
    ajuns un prosper om de afaceri in domeniul imobiliar, ceea ce i-a
    permis sa-si implineasca visul de a crea complexul care-i poarta
    numele, Muzeul Prasart, ridicat pe terenul cumparat de el.

    Situat in Bangkok, muzeul este ferit de aglomeratia de turisti de
    la celelalte obiective din oras si poate fi vizitat doar cu
    programare. Pe parcursul a doua decenii de la infiintare, Prasart
    Vongsakul si echipa lui au reusit sa adune diverse exponate
    valoroase, cum ar fi un templu khmer recuperat din jungla
    cambodgiana, diverse statui ale lui Buddha ori un pavilion
    sukhothai din lemn de tek cocotat pe piloni in mijlocul unui iaz cu
    nuferi, pentru a fi ferit de incendii si daunatori. Printre comori
    se numara si diverse portelanuri thailandeze sau chinezesti
    rare.

    Muzeul este organizat ca o gradina, la intretinerea careia lucreaza
    o echipa de treizeci de persoane, in frunte cu investitorul, iar
    vizitatorii se pot plimba pe multele sale alei fara teama ca vor fi
    deranjati de insecte suparatoare, dat fiind ca aleile sunt
    strajuite de vase mari cu apa populate cu pesti asezati acolo anume
    ca sa se ocupe cu exterminarea insectelor.

    In colectia muzeului se numara si exponate occidentale, cum ar fi
    farfurii, vaze si bibelouri de portelan franceze si germane, precum
    si opere de arta europeana, care toate au facut parte din
    patrimoniul familiei regale. Toate sunt adapostite intr-o cladire
    construita in stilul neocolonial popular in Thailanda secolului al
    nouasprezecelea.

  • Anglo-Romanian Bank Ltd va fi integrata in BCR

    Pana la jumatatea anului, BCR va integra afacerile ARBL (active,
    pasive, clienti) desfasurate prin intermediul filialei din
    Bucuresti si agentiile din Constanta, Timisoara si Sibiu.
    Proprietatile ARBL vor fi transferate direct catre BCR. BCR va
    prelua, de asemenea, si activele necorporale ale ARBL, precum si
    infrastructura operationala, inclusiv software-ul.

    In urma transferului de afaceri, clientii ARBL vor beneficia de o
    gama mai larga de servicii si produse oferite de catre BCR. De-a
    lungul tranzactiei, servirea clientilor va fi mentinuta fara nicio
    intrerupere.

    Cei 96 de angajati ai ARBL din Romania vor fi transferati in BCR,
    in conformitate cu legislatia romaneasca care reglementeaza
    protectia salariatilor in cazul unui transfer de intreprinderi
    (regulamentul TUPE). “BCR face toate eforturile pentru a gasi
    oportunitati potrivite de angajare in cadrul BCR pentru toti
    angajatii ARBL”, precizeaza banca.

    In afara de cele patru unitati din tara, banca are inca una la
    Londra. Dispozitiile referitoare la ARBL Londra (Marea Britanie)
    vor face obiectul unei decizii separate, dupa finalizarea
    transferului de afaceri.

    Anglo-Romanian Bank a fost creata in 1973 ca joint-venture intre
    fosta Bancorex (50%), Barclays (30%) si JP Morgan Chase (20%), din
    1998 a fost preluata integral de Bancorex, iar in 1999, BCR a
    devenit actionar unic. In 2004 au fost inglobate in structura
    bancii alte doua subsidiare ale BCR – Banque Franco-Roumaine si
    Frankfurt Bukarest Bank, insa birourile de la Paris si Frankfurt au
    fost ulterior inchise.

    La sfarsitul lui 2008, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost pe
    punctul de a cumpara banca, insa din cauza pretului cerut de Erste,
    estimat la aproape 100 de milioane de euro, tranzactia a cazut.
    Austriecii au mai incercat si ulterior sa vanda banca, avand in
    vedere pierderile (3,5 milioane de euro in 2009, la active de 290
    milioane de euro).

  • Creditele prin “Prima casa” in noua varianta vor fi disponibile dupa Paste. Vezi noutatile introduse de Guvern

    Guvernul a lasat insa neschimbat plafonul de garantie de 60.000,
    70.000 sau 75.000 de euro (pentru achizitia de locuinte vechi,
    respectiv de locuinte noi si constructia de case de la zero), ca si
    avansul de numai 5% care fusesera valabile in prima faza a
    programului, cand statul acoperea integral cu garantii
    creditele.

    Din perspectiva bancherilor, initiativa Guvernului de a imparti
    riscul a atras initial estimari ca dobanzile vor creste, insa
    conditia pusa de premierul Emil Boc a fost ca dobanzile sa nu
    creasca deloc pentru creditele deja angajate. “Nu se modifica
    nivelul dobanzilor prevazut in vechea ordonanta de urgenta. Aceasta
    este conditia pe care am pus-o, pentru ca dorim sa mentinem la
    aceleasi costuri. Cei care au astazi un program in derulare nu vor
    plati nici un leu in plus, ratele vor ramane la fel”, a declarat
    premierul.

    Din perspectiva clientilor, marile noutati sunt ca vor putea
    beneficia acum de “Prima casa” si proprietarii de locuinte cu
    suprafete utile mai mici de 50 mp (cu conditia, totusi, ca ele sa
    nu fi fost cumparate prin “Prima casa”) si, de asemenea, si cei
    care au trecut de 35 de ani.

    Bancile au la dispozitie trei luni de zile pentru a participa la
    noua faza a programului. “In conditiile in care băncile cad de
    acord, pot sa-si realizeze un transfer de portofoliu de garantii,
    daca vor considera necesar”, a afirmat Emil Boc, care a precizat ca
    “neoficial sunt cel putin doua sau trei banci care si-au anuntat
    intentia de a participa”, dar ca optiunile definitive se vor sti
    dupa 4 aprilie, cand OUG pentru “Prima casa” in varainta noua va fi
    publicata in Monitorul Oficial.

    La nivel tehnic, Fondul National de Garantare pentru IMM, care
    administreaza garantiile oferite de stat, urmeaza sa incheie un
    protocol aditional cu fiecare banca, in temeiul noilor reglementari
    de impartire a riscului garantiei intre stat si banca, iar in
    termen de 15 zile de la publicarea ordonantei in Monitorul Oficial
    vor fi gata normele metodologice. “Cred ca dupa sarbatorile de
    Paste oamenii pot merge la banci sa discute despre programul ‘Prima
    casa’ in forma modificata”, a estimat premierul Boc.

  • Temerea lui Basescu: au nevoie bancile din UE ca statele sa “bage in ele” inca 250 mld. euro?

    Cum bine stim de anul trecut, testele care doreau sa masoare
    rezistenta bancilor europene la socurile unei noi crize financiare
    au fost un esec. Din doua motive: unul, pentru ca au avut la baza
    criterii prea blande, cu estimari care chiar in momentul cand se
    aplicau la test erau depasite (in rau) de realitatea din teren sau
    de previziunile mai recente, iar celalalt, pentru ca de la tara la
    tara a fost tratata diferit problema creantelor detinute de banci,
    minimalizand in special ponderea in portofolii a obligatiunilor
    emise de tarile cu probleme (Grecia, Spania, Portugalia). Asa se
    explica faptul ca Spania, care a abordat cu strictete testul, a
    avut si cele mai multe banci cazute la test. In total, cinci
    nefericite “cajas” spaniole si doar doua banci cu anvergura mai
    mare (Hypo Real Estate si ATE Bank) au picat testul, adica nu s-au
    incadrat in plafonul minim (6%) de adecvare a capitalului de rang I
    – principalul instrument de masura a puterii financiare a unei
    banci, care exprima capacitatea ei de a absorbi eventuale
    pierderi.

    Rezultatul testului a fost ca bancile respective au fost puse sa-si
    majoreze capitalul, in total cu 3,5 miliarde de euro, ca sa
    depaseasca plafonul de 6%. Era o suma nu numai modica, ci si
    ridicola, tinand cont ca la doar cateva luni de la anuntarea
    rezultatelor, in toamna, statul irlandez fusese nevoit sa
    nationalizeze doua banci – Allied Irish Bank (AIB) si Bank of
    Ireland, sa injecteze in sistem 45 de miliarde de euro ca sa
    asigure lichiditate pe piata bancara si sa aloce 35 de miliarde de
    euro pentru salvarea sistemului bancar, din uriasul credit de 85 de
    miliarde contractat in noiembrie cu FMI. Pentru a intelege ordinul
    de marime, sa spunem ca in acest an ajung la scadenta imprumuturi
    de circa 20 de miliarde de euro facute de sase dintre cele mai mari
    banci din Irlanda.

    Asa prost cum a fost, testul de rezistenta din vara trecuta a
    folosit, macar pentru relaxarea de moment a tensiunilor de pe
    pietele financiare, dornice pe atunci de o noua victima, dupa
    Grecia. Acum insa, cand dupa caderea Irlandei in noiembrie au urmat
    pe rand asaltul persistent la adresa Portugaliei, asteptata sa
    ceara si ea un imprumut de 70 de miliarde de euro de la UE si FMI,
    retrogradarea de catre agentiile de rating a Greciei, a Portugaliei
    si a nu mai putin de 30 de banci spaniole, autoritatile europene
    vor o noua runda de teste, cu alte criterii si categorii, menite nu
    numai sa restabileasca increderea pietelor financiare, ci si sa
    releve pur si simplu cum stau bancile. Pentru ca, asa cum au spus
    multi analisti si de dincoace, si de dincolo de Atlantic, problema
    nu e numai ca statele au scos din criza si sustinut pana acum
    bancile cu bani publici, ci ca nici macar nu stiu cat anume vor mai
    trebui sa scoata din buzunar in continuare. Aceasta in conditiile
    in care, cum corect constatau luna trecuta expertii FMI, datoriile
    statelor dezvoltate vor depasi 100% din PIB in acest an pentru
    prima data de la razboi, iar cresterea lor in continuare, inclusiv
    pe seama sustinerii masive a bancilor grevate in continuare de
    active toxice, saboteaza cresterea economica, mareste somajul si
    taie fondurile pentru asistenta sociala.


    Noua runda de teste de solvabilitate pentru bancile europene,
    coordonata de Autoritatea Bancara Europeana (EBA), va viza circa 88
    de banci (fata de 91 la testele derulate anul trecut), reprezentand
    peste 60% din activele bancare la nivelul UE. Pana la sfarsitul lui
    aprilie, bancile vor furniza datele catre EBA, in mai se vor face
    evaluarile comparative, iar in prima parte a lunii iunie vor fi
    publicate rezultatele preliminare. Concret, evaluarea va incerca sa
    determine daca bancile europene au un capital suficient de solid
    pentru a rezista unor socuri economice mai dure decat cele luate in
    calcul anul trecut.

    EBA va pleca de la previziunile de evolutie a PIB din prognoza de
    toamna (2010) a Comisiei Europene, folosind un scenariu dupa care
    PIB va scadea cu 4% fata de previziunile CE pe ansamblul regiunii,
    ceea ce s-ar traduce printr-o scadere a economiei cu 0,4% in UE in
    acest an si o stagnare in 2012. Grecia ar urma sa aiba o scadere
    economica de 4% in acest an, Portugalia de 3%, somajul pe ansamblul
    Uniunii ar creste la 10% in 2011 si la 10,5% in 2012, cu un varf in
    Spania (22,4%) si altele in Irlanda si Grecia (aproape 16%).
    Inflatia este presupusa sa fie mai mica decat estimarea CE din
    toamna cu 0,1% in acest an si cu 0,5% in 2012, iar preturile
    locuintelor sunt proiectate sa scada cu 3,8% in 2011 si cu 11,6% la
    anul. Si pentru pietele de actiuni se are in vedere o prabusire cu
    14% pe ansamblul UE.

    EBA sustine ca fiecare tara ar trebui sa aiba un plan de rezerva
    pentru recapitalizarea bancilor aflate in pericol, plan pus la
    punct inca dinainte de anuntarea rezultatelor testului, iar bancile
    care pica testul vor avea un termen limita pana la care trebuie sa
    se recapitalizeze. Evident, aceasta nu inseamna neaparat injectie
    de bani publici, ci si vanzari de active, restructurari de
    activitate sau chiar recursul la fuziuni si achizitii. O mare parte
    din efortul de consolidare a capitalului va presupune insa tot
    umflarea datoriei publice, judecand dupa concluziile agentiei
    Standard & Poor’s, care a facut pe cont propriu un studiu
    detaliat de rezistenta financiara pentru banci reprezentand 70% din
    activele sistemului european.

    Conform S&P, o recesiune severa ar putea face bancile europene
    sa aiba nevoie de capital suplimentar de 200-250 de miliarde de
    euro, ceea ce ar determina o crestere cu 20% a datoriilor
    guvernamentale in urmatorii cinci ani. Plafonul de capital de rang
    I luat in calcul de S&P este de 7% din totalul activelor. Nicio
    surpriza ca, potrivit studiului, bancile din Grecia, Irlanda,
    Spania si Portugalia ar urma sa fie cele mai vulnerabile la un
    scenariu sumbru precum cel al S&P. Vestea buna e ca S&P
    subliniaza ca nu crede ca un astfel se scenariu are sanse de
    materializare si ca, asa cum spun cei de la agentie, “analiza
    noastra de impact asupra a 400 de entitati care beneficiaza de
    rating indica faptul ca regiunea in ansamblu, desi afectata, va fi
    capabila sa suporte socul si sa-si revina din punct de vedere
    economic”. Prin urmare, cele 200-250 de miliarde sunt o ipoteza, ba
    inca una in care nici S&P nu crede. Suficient insa ca sa dea
    fiori oricui o ia in calcul.

  • Cand managerii romani se apuca de scris carti

    La inceputul saptamanii trecute, Marius Ghenea si-a facut oficial intrarea in lumea autorilor de carti. Antreprenorul in serie si investitorul in afaceri aflate la inceput este la prima astfel de experienta. “Antreprenoriat. Drumul de la idei catre oportunitati si succes in afaceri”, cum se numeste cartea sa, a vazut in cele din urma lumina tiparului si va fi de acum gasita atat in librarii, cat si pe internet, domeniu in care sunt derulate astazi cele mai multe dintre afacerile lui Ghenea.

    In esenta, volumul este dedicat antreprenorilor si se vrea a fi o lectura educativa. “Fiecare capitol poate oferi informatii utile oricarui antreprenor sau tanar care se gandeste sa porneasca pe acest drum, pentru ca parcurge tot demersul antreprenorial de la A la Z”, sustine omul de afaceri. Structura cartii porneste cu o introducere de istorie antreprenoriala, primul capitol se ocupa cu drumul de la idee la oportunitate de afaceri reala si apoi de structurarea planului de afaceri, urmatorul capitol discuta diversele surse de finantare si apoi este pus in discutie managementul cresterii si finalul afacerii prin exit sau strategii de succesiune. Iar in ultima parte sunt cateva capitole dedicate miturilor si stereotipurilor despre antreprenori, dar si celor mai mari greseli pe care le pot face acestia.

    Managerii romani si cartile lor (GALERIE FOTO)

    Pentru Ghenea, sa scrie o carte a fost o experienta destul de dificila, pentru ca a facut-o in putinul timp liber ramas dupa munca. “Mi s-a intamplat de multe ori sa stau cu ‘foaia alba’ in fata, adica ecranul alb al calculatorului si sa nu gasesc cuvintele cele mai potrivite sau sa scriu ceva si apoi sa sterg totul si s-o iau de la capat”, povesteste el, sugerandu-le oamenilor de afaceri care se gandesc sa scrie o carte ca ar trebui in primul rand sa se asigure ca au suficient timp la dispozitie.

    Ghenea a inceput de fapt cartea in urma cu doi ani, in aceeasi perioada cand a debutat ca profesor de antreprenoriat la programul Executive MBA al CEU Business School. A trebuit sa alcatuiasca o programa pentru curs care sa nu tina cont doar de considerentele teoretice, ci si de realitatile antreprenoriale din Romania. “Asa mi-a venit pentru prima data ideea sa scriu o carte, drept suport de curs”, povesteste el.

    A avut insa o experienta vasta pe care si-a putut baza volumul. A inceput el insusi ca antreprenor in 1994, cand infiinta compania de retail de computere si IT Flamingo impreuna cu doi colegi de facultate. A condus afacerea timp de opt ani, a vandut participatia si a preluat conducerea lantului de retail de electronice si electrocasnice Flanco, pozitie ocupata timp de trei ani, dupa care se implica in propriile afaceri din domeniul online. Prin compania Fit Distribution, Ghenea a pornit magazinul online de electronice si IT PCFun.ro si promoveaza investitii in proiecte de tip business angel, implicandu-se si in varii cursuri de antreprenoriat. “Am constatat ca, mai ales in Romania, este o nevoie extraordinara de educatie antreprenoriala, iar o carte scrisa de un antreprenor roman in serie si profesor de antreprenoriat, ca un manual de instructiuni, poate fi un element in cresterea acestei educatii”, sustine Ghenea.

    Tot experienta antreprenoriala a motivat-o si pe Mihaela Nicola sa se apuce de scris. Este doamna “pe tocuri” sau doamna “cu manusi”, care stie tot ce misca in lumea publicitatii. Intr-o descriere mai explicita, Mihaela Nicola, seful The Group, este una dintre cele mai puternice prezente din industria comunicarii din Romania. De la carma companiei pe care a fondat-o impreuna cu sotul ei, Zoltan Szigeti, Nicola a ajuns sa cunoasca lumea publicitatii ca pe propriul buzunar. Din acest motiv a si predat pentru o perioada la Facultatea de Comunicare, profesoratul fiind, de altfel, o etapa la care ajung multi dintre profesionistii cu experienta si cu rabdarea necesara de a le preda tinerilor. Se intampla cu mai bine de zece ani in urma, cand piata de publicitate inca nu era atat de bine segmentata, iar specialistii si mai ales teoreticienii invatau si ei, tot din mers, care sunt secretele si specificitatile industriei.