Blog

  • Mişcare importantă în piaţa medicală: Affidea cumpără centrele de radioterapie MedEuropa România, un business de circa 20 mil. euro, cu patru clinici

    Grupul Affidea, cel mai mare jucător din domeniul imagisticii medicale, anunţă o tranzacţie prin care preia cele patru clinici MedEuropa România, centre specializate în radioterapie, prezente în patru oraşe mari din ţară. Prin această tranzacţie, Affidea intră şi pe segmentul de radioterapie, serviciu care nu exista până acum în oferta jucătorului de pe piaţa locală.

    În primul trimestru din 2024 urmează să fie deschisă o nouă clinică MedEuropa la Iaşi, o investiţie anterioară tranzacţiei.

    MedEuropa este un business care a crescut constant pe piaţa locală, fiind timp de doi ani consecutiv cea mai dinamică firmă din sănătate, potrivit anuarului ZF Cele mai dinamice companii din România, produsul prin care ZF aduce în prim-plan companiile care cresc din zece sectoare mari de activitate.

    „Această achiziţie nu vizează doar extinderea reţelei naţionale a Clinicilor Affidea, este mai ales despre sprijinul real pe care dorim să-l oferim sistemului naţional de sănătate, precum şi persoanelor afectate de această boala nemiloasă. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună cu echipa de profesionişti ai MedEuropa după încheierea tranzacţiei şi să continuăm să oferim expertiză şi profesionalism fiecărui pacient oncologic, facilitând accesul la o gamă variată de servicii medicale, de la diagnostic la tratamentul si monitorizarea patologiilor oncologice.”, a spus Răzvan Predica, CEO Affidea România şi Ungaria.

    MedEuropa a deschis primul centru de radioterapie la Constanţa, în 2018, iar ulterior a mai deschis  încă trei centre la Braşov, Bucureşti şi Oradea. În total, compania are 300 de angajaţi.

    MedEuropa este un proiect dezvoltat de Philippe Jacobs, copreşedinte al grupului Jacobs Holdings, un grup de investiţii elveţian cu sediul în Zurich înfiinţat de antreprenorul Klaus J. Jacobs în 1994, care a dezvoltat afaceri în domeniul ciocolatei şi al cafelei (brandul Jacobs). 

    “Suntem mândri de reţeaua de centre greenfield pe care le-am construit, oferind servicii medicale şi tratamente de cea mai înaltă calitate. Dorim să mulţumim medicilor şi personalului nostru pentru contribuţiile din ultimii ani. Credem că o soluţie de servicii medicale integrate este cea optimă pentru pacienţii oncologici. De aceea, integrarea MedEuropa în mare familie a Affidea reprezintă o cale ideală de a oferi cea mai bună îngrijire cu rezultate eficiente pentru pacienţii oncologici din România.”, au adăugat Philippe Jacobs, Preşedinte, şi Silviu Savin, asociat MedEuropa.

    Finalizarea achiziţiei este supusă aprobării Consiliului Concurenţei din România. În această tranzacţie, Grupul Affidea a fost asistat juridic de Societatea de avocatură Rizoiu & Poenaru, de firma Clifford Chance şi TS Partners, în timp ce Deloitte Romania a asistat Affidea în procesul de due diligence financiar si fiscal, precum şi în asistenţă la tranzactie. MedEuropa a fost asistată juridic de Biris Goran şi Linklaters.

  • O nouă provocare pentru Erdogan: Inflaţia din Turcia a crescut la maximul ultimelor 15 luni, ajungând la 67% în februarie

    Inflaţia din Turcia a crescut mai mult decât se aştepta, atingând un maxim al ultimelor 15 luni, punând la încercare hotărârea băncii centrale de a menţine ratele dobânzilor la un nivel scăzut, în ciuda creşterii persistente a preţurilor, scrie FT. 

    Inflaţia anuală a preţurilor de consum a ajuns la 67% în februarie, în creştere de la puţin sub 65% în ianuarie şi peste prognoza de 65,7% prevăzută într-un sondaj Reuters realizat în rândul economiştilor.

    Banca centrală a majorat rata dobânzii de politică monetară de la 8,5% în iunie anul trecut la 45%, după ani în care preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a insistat să menţină ratele la niveluri foarte scăzute.

    Banca a semnalat luna trecută că va majora din nou ratele doar dacă va observa o schimbare “semnificativă şi susţinută” a tendinţelor inflaţiei.

     

  • Doi parteneri se alătură echipei de management în cadrul firmei de avocatură ZRVP şi alţi patru avocaţi au fost promovaţi pe diferite trepte de senioritate

    Societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners (ZRVP) anunţă că Violeta Saranciuc şi Alexandru Iorgulescu au fost promovaţi în poziţia de partener, începând cu 1 martie, astfel că echipa de management a ajuns la 17 parteneri.

    Atât Violeta Saranciuc cât şi Alexandru Iorgulescu şi-au început cariera în cadrul ZRVP în urmă cu 15 ani, trecând prin toate nivelurile profesionale, de la stagii de practică în timpul studiilor universitare până la coordonarea a numeroase proiecte de amploare şi mandate strategice din domenii diverse, spun reprezentanţii casei de avocatură.

    „Drumul avocaturii este fascinant şi poate fi parcurs cu succes doar de cei care urmează această cale cu pasiune, dăruire şi multă, multă muncă. Îi felicit pentru această realizare şi le doresc mult succes în continuare.”, spune Cosmin Vasile, managing partner Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners.

    În paralel alţi patru avocaţi din cadrul departamentului Litigii au avansat pe diferite trepte de senioritate. Astfel, Daniela Iacob a fost promovată în poziţia de managing associate, iar avocatele  Andreia Moraru, Adelina Petcu şi Andra Bălţatu au devenit senior associates.

    Promovările actuale au extins echipa de managing associates la 11 avocaţi cu atribuţii de coordonare a echipelor de litigii, după ce, anul trecut, un alt avocat senior, Eugen Tudose, a avansat pe această treaptă de senioritate. 

    De asemenea, departamentul de litigii a câştigat  recent un nou avocat senior prin cooptarea Cristinei Onofrei, avocat cu peste zece ani de experienţă în litigii civile şi comerciale, drept administrativ şi achiziţii publice.

     

  • Evenimente pentru antreprenori, la Cluj: IMM Club organizează „Secretele antreprenorului de succes – SAS 2024”, eveniment în parteneriat cu Ziarul Financiar şi Contzilla

    IMM Club organizează la Cluj-Napoca evenimentul ”Secretele antreprenorului de succes – SAS 2024”, pe data 06.03.2024, ora 9:00 la Hotel Napoca. Evenimentul va dezbate tema ”Antreprenoriatul, ca sursă de bunăstare”, iar partenerii media sunt Ziarul Financiar şi Contzilla.ro.

    Seria de evenimente “Secretele antreprenorului de succes” scoate la lumină oamenii dedicaţi cauzei antreprenoriatului şi este o platformă prin care vorbitorii împărtăşesc cu participanţii experienţe, idei, opinii, perspective sau soluţii valoroase şi se conectează la comunitatea de afaceri locală. 
     
    În prima parte a evenimentului, un antreprenor din Cluj va povesti despre cine/ce şi cum l-a ajutat să aibă succes, care este definiţia personală a succesului şi ce ar trebui să facă antreprenorii pentru a avea succes. Identitatea antreprenorului este secretă până la eveniment.
     
    La Cluj-Napoca vor fi prezenţi antreprenori, specialişti şi profesionişti din diverse domenii, cadre universitare, bancheri, autori de cărţi, care vor aborda teme de interes pentru afacerile antreprenoriale, de la noutăţi contabile şi fiscale, surse de finanţare, tehnologie AI, diverse soluţii şi aplicaţii pentru business, leadership, SEO sau reporting până la experienţe şi poveşti din antreprenoriat şi proiecte sociale. 
     
    Printre speakeri se numără Marius Bîcu, antreprenor, proprietarul businessul Ferma cu Omenie, Aurel Podariu, senior investment manager, Andreea Ciocănescu, coordonator proiect şcoala de meserii, Elisa Rusu, CEO Omnicredit, platforma fintech de micro finanţare, Alexandru Aniţei, antreprenor în domeniul tehnologiei, Bogdan Gherghe, digitalisation delivery specialist, Eva Căprioară-Marina, antreprenor şi specialist în dezvoltare organizaţională şi managementul performanţei, Doru Şupeală, autor al cărţii „Employer Branding 100%”, Irina Vijoli, antreprenor şi expert în creştere sustenabilă, Delia Mircea, senior editor Contzilla, Marius Vişan, expert contabil, Melinda Morariu, antreprenor şi specialist în reporting, Iulian Ghişoiu, antreprenor şi expert în SEO, Oana Crişan şi Ildiko Toader, relationship manager IMM. 
     
    Participarea la main event este gratuită, dar condiţionată de înregistrarea prealabilă prin formularul disponibil aici: http://tinyurl.com/ye28dxec.  Participarea la SAS after-party este pe bază de invitaţie sau contracost.  Sponsorii evenimentului de la Cluj-Napoca sunt: Omnicredit, TargetWeb, Blacksys, mapers, Bakery School Romania, Ferma cu omenie, BRIDGE-to-INFORMATION, Benvenuti.
     

     

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Cont bancar cu preluarea datelor din buletin direct de la Evidenta Populaţiei

    ING este prima bancă din România care preia datele din buletin ale clienţilor noi direct din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.

     

    Descrierea inovaţiei:

    Conlucrarea dintre ING Bank România şi Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor face parte dintr-un proiect pilot care include mai multe bănci din România, coordonat de către ARB. ING este prima bancă din România care a finalizat primele etape ale acestui proiect-pilot privind validarea şi furnizarea de date actualizate din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor.

    Elementul de noutate:

    ING Bank România a devenit, în luna noiembrie 2023, prima bancă din ţară care preia în mod automat datele din buletin ale clienţilor noi cu cetăţenie română, direct din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor (R.N.E.P.), în momentul deschiderii unui cont în unităţile băncii (reţeaua ING Office).

    Această conlucrare dintre ING Bank România şi Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor va uşura deschiderea conturilor bancare şi, în viitor, actualizarea datelor cu caracter personal.

    Efectele inovaţiei:

    Sunt mai multe tipuri de efecte, explică Roxana Petria, tribe lead customer engagement în cadrul ING Bank România. Pe de o parte, este vorba de reducerea birocraţiei şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor în procesul de deschidere de noi conturi. Pe de altă parte, deschiderea unui cont bancar devine mai simplă şi mai rapidă, cu un plus de acurateţe în preluarea în sistemul băncii a datelor din actul de identitate. În plus, „procesul de cunoaştere a clientelei devine şi mai sigur, calitatea datelor fiind garantată, ceea ce contribuie şi la reducerea fraudelor. Iar procesul de deschidere a unui cont devine mai sustenabil, nefiind nevoie să se mai păstreze copia buletinului pe hârtie”, afirmă Roxana Petria.

    Tot ea mai spune că această implementare în premieră deschide calea către validarea automată a datelor la deschiderea de conturi ING online, prin aplicaţia ING Home’Bank (din 2024), şi către actualizarea datelor de identitate fără implicarea directă a clienţilor, estimată pentru a doua jumătate a anului viitor. Astfel, în curând ING Bank România va putea interoga online modificările cărţilor de identitate ale clienţilor, disponibile în baza de date a Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, şi va putea astfel să opereze actualizarea acestor date, fără asistenţa clienţilor.


     

  • Citatul săptămânii. Horia Ciorcilă, Banca Trannsilvania: Suntem aici să susţinem în continuare dezvoltarea economiei, să contribuim la prosperitatea oamenilor şi la creşterea incluziunii financiare

    „Suntem aici să susţinem în continuare dezvoltarea economiei, să contribuim la prosperitatea oamenilor şi la creşterea incluziunii financiare. Profitabilitatea băncii ne ajută să ducem mai departe planurile pe care le avem, să urmărim creşterea Grupului BT pe toate segmentele pe care suntem activi, dar şi să ne dezvoltăm pe altele noi“

    spune Horia Ciorcilă, preşedintele consiliului de administraţie al BT.

     

     


     

     

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. MerchantPro Flex, un nou sistem de backend pentru administrarea operaţiunilor magazinelor online

    Sistemul de backend MerchantPro Flex asigură comercianţilor un nou panou de administrare cu mai multă autonomie şi claritate în business, iar pentru platforma MerchatPro oferă un avantaj competitiv prin flexibilizare şi creşterea posibilităţilor de personalizare a funcţionalităţilor.

     

    Descrierea inovaţiei:

    MerchantPro Flex este un nou sistem de backend pentru administrarea operaţiunilor magazinelor online ce activează pe platforma MerchantPro. Prin MerchantPro Flex, fiecare comerciant îşi defineşte propriile sisteme şi procese de lucru, îşi repartizează diferit atribuţiile şi rolurile la nivelul echipei.

    Dezvoltarea MerchantPro Flex s-a realizat în ultimii aproape doi ani şi a presupus o investiţie de aproape jumătate de milion de euro. Este etapa a doua din proiectul de actualizare a platformei SaaS pentru a servi nevoii de flexibilitate remarcate în piaţa de eCommerce din România în ultimii ani şi a presupus o schimbare extinsă a funcţionalităţilor din panoul de comandă. Procesul de schimbare a fost unul agil, cu versiuni beta lansate şi actualizate permanent în funcţie de răspunsul şi feedbackul utilizatorilor.

    Elementul de noutate:

    MerchantPro Flex este un nou sistem de backend pentru administrarea operaţiunilor magazinelor online ce activează pe platformă. „Prin nivelul extins de flexibilitate, capabilităţi de customizare şi automatizare, MerchantPro Flex depăşeşte graniţele şi limitările specifice soluţiilor de tip SaaS, oferind retailerilor un grad de autonomie întâlnit în mod tradiţional doar în segmentul soluţiilor eCommerce de tip custom, însă cu avantajul vitezei de integrare şi automatizare specific soluţiilor SaaS cu capabilităţi extinse şi funcţionalităţi avansate”, declară Arthur Rădulescu, CEO, MerchantPro.

    Obiectivele au fost creşterea performanţei în trei segmente: viteză, experienţă de utilizare şi productivitate, cu impact major asupra principalelor componente ale platformei.

    Pe partea de management al catalogului de produse şi inventarului, clienţilor şi fulfilmentului, MerchantPro Flex aduce noi instrumente de automatizare a fluxurilor şi proceselor interne, vizând creşterea productivităţii. Eficienţa acestora este susţinută suplimentar prin integrarea de soluţii AI pentru managementul conţinutului, precum cele destinate generării automate de descrieri şi detalii despre produs în multiple limbi.

    Din perspectiva nevoii de raportare şi analiză pentru a avea o viziune clară asupra afacerii, MerchantPro Flex aduce un modul de analytics integrat, rapoarte avansate 360°, metrici şi rapoarte custom, precum şi logurile pentru analiza efectelor schimbărilor, personalizabile inclusiv la nivel de utilizator, cu indicatorii de care are nevoie fiecare persoană sau departament pentru a evalua cu claritate situaţia sau evoluţia business-ului.

    De asemenea, MerchantPro Flex integrează o suită de automatizări ale fluxurilor de lucru, dar şi integrări cu ERP-uri, fie ele generice sau specifice unor domenii reglementate suplimentar precum farma.

    Nu în ultimul rând suita de funcţionalităţi cuprinde instrumente de personalizare profundă a backendului: interfaţă customizabilă & extensibilă, roluri cu permisiuni ce pot fi definite per utilizator, caracter „build on top of it” (ex: crearea de noi secţiuni/pagini în panoul de control, dezvoltare custom pe backend), asigurând în acelaşi timp compatibilitate perfectă între componente şi un nivel ridicat de stabilitate. Această personalizare şi flexibilizare a panoului de comandă este o inovaţie în raport cu sistemele SaaS actuale, care nu permit astfel de configurări facile.

    Efectele inovaţiei:

    Efectele dezvoltării MerchantPro Flex sunt remarcabile pe două verticale. Pe de-o parte, din perspectiva comercianţilor, antreprenorilor din online, care prin tranziţia la noul panou de administrare au mai multă autonomie şi claritate în business.

    Comercianţii care utilizează platforma MerchantPro au acum posibilitatea de a vizualiza foarte rapid statusul afacerii lor pe multiple segmente, pornind de la indicatorii specifici pe care îi urmăresc. Astfel, antreprenorii şi specialiştii eCommerce pot lua decizii privind magazinul lor online având exact informaţiile şi datele relevante pentru ei. Acest lucru le asigură o viteză de reacţie mai mare şi le oferă imaginea clară a evoluţiei afacerii lor pentru a putea să se adapteze rapid la schimbare. Iar autonomia crescută este valoroasă în special în raport cu business-uri complexe şi mature, cu efecte directe la nivel de eficienţă, productivitate şi agilitate.

    Din perspectiva internă, a business-ului MerchantPro, inovaţiile cuprinse în MerchantPro Flex au oferit un avantaj competitiv important. Flexibilizarea platformei şi creşterea posibilităţilor de personalizare a funcţionalităţilor au atras către platforma MerchantPro mai multe magazine mature, care au migrat din open source sau de pe alte soluţii mai puţin agile.

    De asemenea, comercianţii din platformă au adoptat noile funcţionalităţi pentru optimizarea magazinelor lor online.

    Alături de MerchantPro Next, suita de funcţionalităţi care au flexibilizat interfaţa magazinelor online, Flex a transformat platforma MerchantPro într-o soluţie cu adevărat agilă, care răspunde nevoii de adaptare a jucătorilor din eCommerce, indiferent de mărimea magazinului online.

    Astfel, alimentată de noile funcţionalităţi atractive disponibile în platforma MerchantPro, creşterea estimată pentru acest an este de peste 30% faţă de 2022.

    „Pe partea de management al catalogului de produse şi inventarului, clienţilor şi fulfilmentului, MerchantPro Flex aduce noi instrumente de automatizare a fluxurilor şi proceselor interne, vizând creşterea productivităţii. Eficienţa acestora este susţinută suplimentar prin integrarea de soluţii AI pentru managementul conţinutului, precum cele destinate generării automate de descrieri şi detalii despre produs în multiple limbi.”

    Arthur Rădulescu, CEO, MerchantPro

  • Cele mai inovatoare companii din România în 2023. Noi premiere #TechForGood

    La un an de la lansarea soluţiilor digitale cu drone care ajută la reducerea semnificativă a timpului de căutare a victimelor şi la salvarea mai multor vieţi omeneşti, Vodafone România şi Salvamont şi-au consolidat parteneriatul de peste 19 ani cu noi premiere în folosirea tehnologiei şi a Inteligenţei Artificiale în misiunile de căutare-salvare montană.

     

    Descrierea inovaţiei:

    Echipamentele folosite în cadrul Aquares 2023 au fost achiziţionate în contextul în care numărul de incidente care au loc în peşteri parţial inundate, lacuri, canioane şi pe cursurile râurilor montane este în continuă creştere, cele mai multe intervenţii având un grad de dificultate ridicat. Astfel, cu aceste noi tehnologii, Salvamont poate asigura intervenţii mult mai rapide, mai puţin costisitoare şi cu riscuri reduse pentru salvatorii acvatici şi subacvatici. În paralel, în sprijinul noilor echipamente subacvatice şi echipelor de salvare, dronele oferite de Vodafone sunt folosite pentru transportul de echipamente şi salvarea victimelor de pe întinderi de apă, în spaţiile deschise.

    Detectorul subacvatic AquaEye VODASAFE se bazează pe înaltă tehnologie şi inteligenţă artificială şi foloseşte un sistem de tip sonar digital pentru a scana în doar câteva secunde zona de căutare la o adâncime de 50 m sub apă. Algoritmii de detecţie sunt antrenaţi pentru a face diferenţa între oameni şi alte obiecte aflate în apă, marcând poziţia exactă a unei persoanei şi putând să acopere, astfel, o suprafaţă de peste 8.000 mp într-o singură operare. Robotul Water Rescue Buoy este un dispozitiv revoluţionar, menit să schimbe modul în care sunt salvaţi oamenii din ape deschise, respectiv lacuri de munte, de şase ori mai rapid decât metoda clasică. Robotul este operat de către un salvator, iar odată ce este lansat, acesta poate asigura plutirea la punct fix pentru patru persoane simultan în apă liniştită. Totodată, robotul poate fi pregătit pentru lansare în mai puţin de un minut, spre deosebire de misiunile clasice, în care este nevoie de pregătirea bărcilor şi a echipajelor de intervenţie.

    Drona subacvatică este una de calibru industrial, folosită exclusiv pentru scenarii profesionale, în cazul de faţă misiuni de căutare sub apă a persoanelor pierdute. Aceasta poate ajunge la până la 150 m sub apă, având o autonomie de 5 ore, sistem topografic, cameră video şi braţ robotic. Scubajetul este un sistem de tip propulsie subacvatică cu jet, folosit ca sistem de tracţiune pentru salvatori în locurile greu accesibile de sub apă sau în locurile îndepărtate, unde este nevoie de energie şi putere suplimentare, şi care nu permit accesul unei ambarcaţiuni. Acesta este un sistem modular care permite diferite configuraţii, in funcţie de specificul fiecărei misiuni de salvare şi dispune de mai multe tipuri de motoare, elice şi baterii.

    În cadrul MoonLight Rescue 2023, echipele Salvamont au putut exersa coordonarea salvatorilor montani cu Centrul Naţional de Analiză Date Salvamont-Vodafone pe baza imaginilor transmise live cu ajutorul dronelor cu termoviziune. În plus, au putut să testeze şi să deruleze exerciţii practice de căutare-salvare, recuperarea şi transportul persoanelor accidentate pe traseele de alpinism şi via ferrata aflate la mare înălţime cu ajutorul echipamentelor de ultimă generaţie, precum lunete cu infraroşu şi termoviziune, binocluri etc. Exerciţiile au inclus şi organizarea comandamentului de coordonare a acţiunii de salvare pe timp de noapte, inclusiv transportul cu drone al miniproiectoarelor portabile şi testarea echipamentelor de iluminat de tipul proiectoarelor terestre dar şi transportul aerian şi lansarea la punct fix cu ajutorul dronelor a echipamentelor de salvare montană, respectiv a echipamentelor medicale pentru prim-ajutor.

    Elementul de noutate:

    Salvamont a fost dotat cu echipamente destinate salvării acvatice cu specific montan: detector subacvatic de tip sonar digital – AquaEye VODASAFE, robot Water Rescue Buoy (FReD: Fast Rescue Device), propria dronă subacvatică şi scubajetul. Echipamentul a fost achiziţionat în baza parteneriatului cu Vodafone şi cu sprijinul Consiliul Judeţean Gorj.

    O altă premieră organizată cu susţinerea financiară şi tehnologică a Vodafone a fost exerciţiul MoonLight Rescue 2023, primul stagiu de pregătire profesională pentru salvarea pe timp de noapte dintre pereţi stâncoşi înalţi şi versanţi abrupţi, folosind drone. Exerciţiul s-a desfăşurat la Cheile Galbenului, din comuna Baia de Fier, judeţul Gorj şi a reunit aproximativ 30 de salvamontişti din nouă judeţe. Salvamontiştii au fost instruiţi să folosească soluţiile tehnologice din portofoliul Salvamont pentru a eficientiza şi scurta durata misiunilor de căutare-salvare, respectiv pentru a reduce expunerea la risc a salvatorilor.

    Astfel, în cadrul celor două stagii de pregătire profesională, Vodafone România a fost alături de Salvamont atât prin sprijinirea achiziţionării de echipamente specifice misiunilor de căutare-salvare din peşteri parţial inundate, lacuri, canioane şi de pe cursurile râurilor montane, respectiv dintre pereţi stâncoşi înalţi şi versanţi abrupţi, pe timp de noapte, cât şi prin oferirea de expertiză tehnică necesară operării dronelor în contextele antemenţionate. Cele două stagii de pregătire profesională au fost primele de acest fel din România, iar unele dintre echipamentele de mai jos au fost folosite de asemenea în premieră naţională.

    Efectele inovaţiei:

    80% din echipele Salvamont România folosesc drone în misiunile de salvare montană, reducând astfel de până la zece ori timpul necesar pentru căutarea şi salvarea de victime. În România există 42 de echipe de salvare montană, organizate în 26 de judeţe, iar în 17 judeţe se operează deja cu drone şi tehnologie oferite de Vodafone, restul fiind în curs de echipare. Totodată, soluţiile digitale cu drone Vodafone şi Salvamont deschid noi orizonturi în ceea ce priveşte domeniile de utilizare. La un an de la lansarea programului, dronele au fost folosite, în premieră naţională, pentru scanarea suprafeţelor afectate de cutremure în zonele montane de interes turistic. Acţiunile recurente au avut drept scop identificarea rocilor de mari dimensiuni, potenţial instabile sau dislocate de pe versanţi. În cadrul etapei de analiză, zonele identificate cu eventuale probleme au fost cartografiate şi inspectate de alpinişti profesionişti.

    România a devenit, în ultimul an, singura ţară din Europa cu acoperire naţională pentru procesarea fotogramelor prin intermediul programului SARUAV, care se foloseşte de Inteligenţa Artificială pentru a detecta automat persoane. Acest program face parte din soluţiile puse la dispoziţia Centrului Naţional de Analiză Date Salvamont-Vodafone, care, conectat la reţeaua GigaNetwork FIBRĂ, analizează şi procesează datele venite din teren (de la drona pentru fotogrametrie) în doar câteva minute (aprox. 100 fotografii în 2 minute). România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte acoperirea naţională în acest sens şi pe locul II la nivel mondial, raportat la numărul de centre locale de analiză.

    În primele şase luni din 2023 au fost salvate peste 4.900 de persoane care se aflau în pericol, mai mult de o treime dintre acestea fiind predate de Salvamont Serviciilor de Ambulanţă, Smurd şi Heli Smurd pentru transport de urgenţă la spital. În prezent, Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone primeşte peste 14.000 de apeluri anual, dintre care peste 8.000 sunt despre victime ale unor accidente montane şi este necesară intervenţia echipelor Salvamont. Peste 100.000 de români au instalată aplicaţia Salvamont (disponibilă gratuit pe Android şi iOS), un ghid complet de informare şi orientare montană, care oferă, în acelaşi timp, şi opţiunea SOS – funcţionalitatea care le permite utilizatorilor să folosească un serviciu de localizare a poziţiei telefonului, prin intermediul căruia dispeceratul poate fi notificat în timp real cu privire la coordonatele acestora.

  • Real Estate. Investiţii la înălţime

    Turismul în staţiunile montane din România a revenit la nivelurile prepandemice, iar aceste locuri devin din ce în ce mai interesante nu doar pentru turişti, ci şi pentru investitori. Ce aduc Carpaţii româneşti investitorilor din real estate?

     

     

    u putem concura cu Alpii, dar putem oferi o alternativă ieftină, de bună calitate şi care să ofere randamente bune investitorilor în momentul de faţă”, a spus Ilinca Timofte, head of research în cadrul Crosspoint Real Estate, în una dintre ediţiile recente ale emisiunii ZF Real Estate by Storia.ro, referindu-se la potenţialul de dezvoltare imobiliară al staţiunilor montane româneşti. Potrivit studiului „Ski report 2023-2024” lansat de furnizorul de servicii imobiliare Crosspoint Real Estate, turismul din staţiunile montane din România a revenit la nivelul prepandemic, ajungând la 2% peste nivelul anului 2019, astfel că 2023 a fost cel mai bun an pentru industria turismului de iarnă în România. În acest context, reprezentanţii Crosspoint Real Estate consideră că ţara noastră deţine un potenţial considerabil de dezvoltare dincolo de nivelul său actual şi ar putea deveni o alternativă accesibilă pentru turişti, fiind totodată o oportunitate profitabilă pentru investitori. „În ultimii ani,  în România a început să dezvolte nişa high-end atât când vine vorba despre hoteluri, cât şi proprietăţi rezidenţiale de tip AirBNB, respectiv cabane de lux. Anul trecut, mărci de renume precum Kempinski şi-au arătat interesul faţă de România şi faţă de staţiunile montane din România – erau deja prezenţi în Europa de Est, în Bulgaria încă din 2005, în Ungaria, Polonia, dar faptul că vor apărea chiar şi cu un proiect mic, de 120 de camere, branded residences, este un semn foarte bun pentru piaţă. În plus, au apărut investiţii ale antreprenorilor locali în cabane de lux”, a observat Ilinca Timofte.  Dincolo de Poiana Braşov, Transalpina, creşteri semnificative s-au înregistrat şi în judeţe precum Harghita, Alba, care au avut creşteri semnificative ale numărului de turişti şi unde s-au făcut şi investiţii.

    „Segmentul premium al cazărilor este în faza incipientă, poate mai mult când vine vorba despre proprietăţi private, cabane individuale ş.a.m.d., care trebuie căutate mult, nu sunt poate atât de celebre precum lanţurile hoteliere, dar există când vine vorba despre hoteluri. Într-adevăr, nu suntem la nivelul Europei de Vest, mai ales când e vorba de hoteluri. Încep să se dezvolte, bineînţeles, trebuie să fim puţini realişti şi să ne dăm seama că nu o să fim niciodată la nivelul Alpilor. Nu putem concura cu ei, dar putem oferi o alternativă ieftină, de bună calitate şi care să ofere randamente bune investitorilor în momentul de faţă. Dar nu vom putea concura niciodată cu Franţa, care are 4.000 – 5.000 de castele şi o tradiţie în acest sens.  De fapt, nimeni nu poate concura cu Alpii, unde se face 40% din turismul de iarnă de la nivel global”, adaugă ea.

    Dacă în ţările din Alpi preţul pe metru pătrat pentru un apartament construit în cadrul unui proiect high-end din staţiunile montane variază între 8.000 de euro în Austria şi poate ajunge la aproape 28.000 euro în Franţa, în România preţurile pornesc de la 3.500 – 4.000 euro/mp şi nu depăşesc 7.500 euro/mp pentru proprietăţile ultra-prime. În acelaşi timp, o cabană de lux în România aduce un venit săptămânal de peste 4.000 euro. În plus, staţiunile montane din România nu sunt destinate exclusiv sporturilor de iarnă, astfel investiţia într-o proprietate aflată în zona montană este profitabilă pe tot parcursul anului. Potenţial de dezvoltare există în continuare, în contexul în care turiştii apreciază tot mai mult diversitatea: „Oamenii caută tot mai mult în ultima vreme experienţe diferite, culturale, culinare ş.a.m.d. Deci avem ce oferi şi mai ales când vine vorba despre high end, într-adevăr, cererea este mai mare. Rata de ocupare la nivel naţional pentru toate tipurile de cazare în România e undeva pe la 30% în hotelurile de brand de cinci-patru stele, acestea au o rată de ocupare dublă faţă de media pieţei. Este clar că există cerere pentru aşa ceva şi oferta fiind scăzută spre foarte scăzută în momentul de faţă, cu siguranţă că are potenţial o dezvoltare.” Cum va evolua rata de ocupare în viitor? „Nu am niciun dubiu să spun că rata de ocupare în astfel de proprietăţi în următorii ani va putea concura cu proprietăţile din Franţa, pentru că există foarte puţine astfel de proprietăţi şi atunci cererea va  acoperi oferta. De asemenea, chiar dacă avem multă zăpadă, aici există o cerere constantă pe toată perioada anului, adică nu suntem nişaţi pe pe anotimpul de iarnă. Luna august, de fapt, este luna cu cea mai mare cerere la munte în România şi atunci se compensează această cerere şi pe termen lung.”  

     

    Carte de vizită: Ilinca Timofte, head of research Crosspoint Real Estate

    Cu o experienţă de peste 10 ani în domeniul cercetării de piaţă, al fuziunilor şi achiziţiilor, Ilinca s-a alăturat echipei Crosspoint în 2017;

    Ea elaborează cercetări aprofundate pe toate segmentele pieţei imobiliare din România, în special în Bucureşti, analizează tendinţele imobiliare globale şi consiliază investitorii şi dezvoltatorii locali cu privire la perspectivele de îmbunătăţire a activităţii lor;

    De-a lungul carierei sale la Crosspoint, a publicat o serie de rapoarte de succes pe segmente de nişă, precum piaţa hotelieră sau piaţa birourilor de co-working şi servicii, primele de acest gen publicate în România, potrivit reprezentanţilor companiei.

     

    3 întrebări şi răspunsuri din interviul cu Ilinca Timofte, Head of Research, Crosspoint Real Estate

    Ce i-a împiedicat până acum pe investitori să parieze mai mult pe staţiunile montane?

    Cred că există un cumul de factori, printre care investiţiile sectorului public în infrastructura de transport. De asemenea, turismul are un caracter mai degrabă de weekend la noi; oamenii pleacă în Austria pentru o săptămână. Şi atunci o investiţie într-o staţiune precum Voineasa, s-ar recupera într-o perioadă mult mai lungă de timp. Cu siguranţă însă că destinaţiile populare precum Poiana Braşov vor atrage investiţii mai mari în anii următori şi atunci se va ajunge la un nou nivel de dezvoltare.

    Care sunt preţurile locuinţelor de la munte?

    În România, în prezent, în puţinele proprietăţi de acest gen, preţurile pleacă de la în jur de 3.500 de euro/mp şi şi ajung pe la 7.200 euro/mp, în funcţie de momentul în care se află dezvoltarea. Bineînţeles, dacă o să cumpărăm off-plan, vom face o investiţie mai mică; în Franţa şi Elveţia metrul pătrat ajunge undeva la 20.000-25.000 euro/mp în timp. În acelaşi timp, veniturile pe care le poate aduce o cabană sau un apartament în regim hotelier în România sunt destul de competitive, o cabană de trei camere poate aduce un venit săptămânal de 4.500 euro în România. În Franţa, pentru o proprietate ultra-prime, veniturile pot ajunge undeva la 15.000 de euro /săptămână. Am menţionat că nivelul calităţii unei proprietăţi prime în România este comparabil cu cel al unei proprietăţi prime din Alpi – marea diferenţă o face preţurile la terenuri. În România încă se găsesc terenuri la 15 – 20 euro/metru pătrat, situate bine.

    Cine investeşte în apart-hotelurile de la munte?

    Este vorba despre investitori privaţi, oameni care-şi au propriul apartament şi aleg să îl închirieze, sau sunt investitori mai mari care construiesc complexurile respective. Apart-hotelurile se vând la nivel de unitate sau un investitor mai mare va cumpăra un pachet de apartamente de la cinci până la 10. În funcţie de dimensiunea proiectului, dezvoltatorii pot decide fie să îl opereze în regim propriu, fie pot alege un brand internaţional consacrat care operează hoteluri. În general se cumpără pachete de apartamente în astfel de proiecte, dar bineînţeles că un mic investitor privat poate cumpăra şi un apartament. Pe această nişă investiţiile s-au făcut din fonduri din capital românesc, prea puţin din fonduri străine, cum vedem în Bulgaria, de exemplu, unde sunt foarte multe investiţii de acest tip care vin din Germania. Vorbim, în general, despre persoane cu venituri ridicate, cu un business, care au făcut iniţial una, două cabane, apoi pe măsură ce s-a dezvoltat zona în care le-au construit sau s-au promovat suficient de mult, s-au extins.

  • Incredibil ce făceau mecanicii trenului indian implicat în accidentul în care au murit 14 persoane se uitau

    Mecanicii unui tren care a ratat un semnal şi a intrat într-un alt tren, omorând 14 persoane, au fost distraşi pentru că se uitau la cricket pe telefon, a declarat luni ministrul indian al căilor ferate.

    Coliziunea fatală din statul Andhra Pradesh din octombrie a avut loc în timp ce gazdele din India jucau împotriva Angliei în cadrul Cupei Mondiale.

    “Cazul recent din Andhra Pradesh s-a întâmplat pentru că atât pilotul de locomotivă, cât şi copilotul au fost distraşi de meciul de cricket”, a declarat ministrul Căilor Ferate, Ashwini Vaishnaw, potrivit agenţiei de presă Press Trust of India.

    “Acum instalăm sisteme care pot detecta orice astfel de distragere a atenţiei şi ne asigurăm că mecanicii de locomotivă şi asistenţii lor sunt pe deplin concentraţi pe conducerea trenului”.

    Sute de milioane de fani din India, ţară pasionată de cricket, au urmărit în direct meciul de la Cupa Mondială, câştigat de gazde.

    Într-un incident separat, oficialii au concediat şeful de gară şi alţi trei angajaţi după ce un tren de marfă scăpat de sub control a parcurs luna trecută 70 de kilometri fără mecanic, a relatat Hindustan Times.

    India are una dintre cele mai mari reţele de căi ferate din lume şi a avut mai multe dezastre de-a lungul anilor, cel mai grav fiind în 1981, când un tren a deraiat în timp ce traversa un pod în statul Bihar, provocând moartea a aproximativ 800 de persoane.

    În iunie 2023, o coliziune între trei trenuri a ucis aproape 300 de persoane în statul Odisha.

    În ultimii ani, India a investit sume uriaşe de bani pentru a moderniza reţeaua cu staţii moderne şi sisteme de semnalizare electronică.