BusinessMagazin

Blog

  • PIATA DE CAPITAL: Toate crizele seamana intre ele, doar actorii sunt altii

    Pe masura ce problemele din piata imprumuturilor ipotecare cu risc ridicat („subprime“) s-au extins si pe alte piete, fondurile speculative au ajuns fata in fata cu fantoma crizelor financiare trecute: croseele concomitente primite de la banci si de la investitori.

     

    Prin mai, investitorii in Sowood Capital Management, un fond speculativ cu active de 3 miliarde de dolari, nu prea aveau de ce sa se planga. Fondul crescuse cu 16% in ultimul an; urmase o politica de investitii numai in „blue chips“ (cele mai bine cotate actiuni la bursa) si orice risc fusese bine acoperit cu o confortabila plasa de lichiditati, dupa cum explica fondul intr-o scrisoare catre investitori.

     

    Dar un iunie cu turbulente s-a transformat apoi intr-un iulie calamitat si, pana la sfarsitul lunii, Sowood era pe marginea falimentului. Pe masura ce piata creditului s-a restrans, Sowood a fost nevoit sa vanda actiuni ca sa poata satisface plafonul de garantii cerut de bancile nervoase si ca sa-si mai adauge cateva milioane de dolari la rezervele de lichiditati. Aproape peste noapte, managerul Sowood, Jeffrey Larson, a vandut restul portofoliului – la o fractiune din valoarea initiala – si a inceput ceea ce mai tarziu avea sa descrie un proces „extrem de dureros“ de returnare a banilor ramasi catre investitori.

     

    Fondurile speculative („hedge funds“) au avut mari probleme de pe urma crizei din piata creditelor ipotecare subprime. Pe de o parte, bancile si firmele de brokeraj de pe Wall Street au inceput sa ceara tot mai insistent lichiditati si garantii, reducand in acelasi timp sumele de bani pe care erau dispuse sa le imprumute. Pe de alta parte, investitorii iritati au parut gata sa-si ia zborul la cel mai mic semn de pericol, la fel cum au facut in cazul fondului Bear Stearns Asset-Backed Securities Fund. Fondul avea un trecut solid, nu avea datorii si avea o expunere minima pe piata imprumuturilor subprime. Dar, dupa ce a raportat pierderi in iulie, investitorii si-au cerut banii inapoi si Bear Stearns a fost nevoit sa-si suspende restituirile.

     

    Lichiditatea – capacitatea de a vinde rapid un activ la o valoare rezonabila – este liantul pietelor care functioneaza, iar disparitia ei in ultimele saptamani a dus la pierderi substantiale in multe fonduri speculative cu debite consistente. Presiunea de la banci si de la investitori nu putea sa apara intr-un moment mai prost pentru fondurile speculative; preturile instrumentelor de credit pe care le detineau continua sa scada, aceasta in cazul in care se mai tranzactioneaza. Titluri aflate indeobste in portofoliul fondurilor speculative, de la actiunile companiilor medii (cu capitalizare de piata intre 250 de milioane si 1 miliard de dolari) si pana la cele ale potentialelor tinte pentru preluari pe credit, au fost naucite de tulburarile din piata. Si, cu volatilitatea de pe burse, bancile si fondurile deopotriva se zbat sa reduca riscul si sa vanda acele active care inca pot fi vandute cu usurinta. 

     

    „Nu e ca si cum deodata toata lumea ar fi ramas fara bani gheata – doar ca nu mai vor sa-i imprumute sau sa-i investeasca“, spune Frederick H. Joseph, director de investment banking la Morgan Joseph & Company, o mica banca de investitii, si fost sef al Drexel Burnham Lambert, banca de investitii care a supravietuit unui scandal de „insider trading“, dar care s-a prabusit doi ani mai tarziu, cand bancile i-au refuzat finantarea.

     

    Un vid de lichiditate poate fi periculos in special pentru fondurile speculative care incearca sa faca bani urmarind anomaliile din piata. Cand lichiditatea se imputineaza si frica se instapaneste, preturile incep sa se comporte anormal si pariurile fondurilor o iau razna. „Fondurile pot retrage rapid lichiditate, in special cand se confrunta cu pierderi in crestere, iar aceasta poate cauza dislocari majore pe piata, in rarele ocazii in care toata lumea vrea sa iasa in acelasi timp“, spune Andrew W. Lo, profesor la Scoala de Management Sloan de la Massachusetts Institute of Technology.

     

    Impulsul de a vinde a fost exacerbat de natura interdependenta a jucatorilor din piata si de titlurile pe care le detin. Din cauza problemelor din piata creditelor subprime, fonduri mari din categoria celor cu strategii multiple – care tranzactioneaza diferite tipuri de obligatiuni sau folosesc strategii diverse de investitii – au fost nevoite sa aduca garantii noi pentru portofoliile lor legate de ipoteci sau de credit. Pentru ca bancile cereau tot mai multe garantii, fondurile au vandut actiuni. Dar multe fonduri detineau aceleasi actiuni, inclusiv la companii despre care se stia ca se indreapta spre o preluare pe credit sau pe care altii le vedeau drept tinte pentru asa ceva.

     

    Fara nicio posibilitate de a vinde imprumuturile riscante sau felii din pachetele de obligatiuni bazate pe credite subprime, fondurile au inceput sa renunte la actiunile pe care le detineau si sa le rascumpere pe cele pe care le imprumutasera. Ca urmare, actiunile valoroase au luat-o in jos, in vreme ce au inceput sa urce actiunile ale caror cotatii administratorii de fonduri pariasera ca vor scadea. Acest fenomen s-a batut cap in cap cu modelele computerizate de tranzactionare sau cele de tranzactionare cantitativa si le-a produs, in prima jumatate a lui august, pierderi mari fondurilor care foloseau acest tip de modele, inclusiv unora detinute de Goldman Sachs, AQR Capital sau D.E. Shaw.

     

    Piata a fost zguduita de zvonuri despre prabusirea iminenta a mai multor fonduri speculative. Unele fonduri amenintate cu pierderi masive au cautat sa-si asigure lichiditate suplimentara. Dupa pierderi abrupte in primele doua saptamani ale lui august, trei fonduri ale Goldman Sachs au intrat puternic la apa. Unul, Global Equity Opportunities Fund, a cazut cu 30% intr-o saptamana; Global Alpha, un fond cu strategii multiple, si-a dublat pierderile intr-o saptamana si a terminat a treia saptamana din august cu o scadere de 27%, in continuarea unei perioade de 18 luni de performante slabe. North American Equity Opportunities Fund a scazut peste 40% pana pe 10 august, potrivit unui raport al HSBC Private Banking.

     

    Ca sa contracareze efectul creat de rascumpararile de titluri, banca de investitii Goldman Sachs a pus la cale o injectie masiva de lichiditate. A anuntat ca se va alia cu investitori proeminenti, printre care Maurice R. Greenberg, fostul presedinte al American International Group care conduce acum C.V. Starr, sau Richard Perry de la Perry Capital, pentru a injecta 3 miliarde de dolari in Global Equity Opportunities Fund (2 miliarde de dolari din aceasta suma a fost oferita de Goldman). Potrivit unui investitor, pana la sfarsitul acelei saptamani, Global Equity Opportunities Fund s-a confruntat cu scaderea „cu o singura cifra“ a valorii activelor ca urmare a rascumpararilor de titluri, ceea ce ar sugera ca, pentru moment, Goldman a evitat dezastrul. (Investitorii au voie sa isi retraga banii doar o singura data pe luna de la fondul Global Equity, asa incat chestiunea va intra din nou in actualitate la mijlocul lui septembrie.) Un purtator de cuvant al companiei a refuzat sa comenteze.

     

    „Castigatorii vor fi cei care au lichiditate si care o pot oferi si celor ce tanjesc dupa ea“, spune Alan H. Dorsey, strateg de investitii alternative la Lehman Brothers.

     

    La United Capital Asset Management, John Devaney, un binecunoscut manager care isi vinde iahtul („Positive Carry“), spunea la inceputul lui iulie ca fondul a primit un „numar neobisnuit de mare de cereri de retragere a banilor“, inclusiv una de la cel mai mare investitor al sau, cerere care totaliza circa un sfert din activele totale ale fondului. Ca urmare, spunea el, firma a suspendat retragerile in cateva dintre fonduri, „ca sa protejam interesele investitorilor nostri“. Autoritatile de reglementare au atras atentia de ani de zile bancilor aflate sub supravegherea lor, ca si bancilor de investitii si fondurilor speculative (care nu se afla sub supravegherea lor), cu privire la abordarea „riscului de lichiditate“. Totusi, aceste avertismente au ramas adesea nebagate in seama. Long-Term Capital Management, spre exemplu, s-a prabusit la sfarsitul anilor ’90, cand titlurile de valoare despre care cele mai bune modele computerizate din lume au prezis ca nu se vor misca intr-o anumita directie au facut exact asta.

     

    Mai recent, managerii au dat vina pe o serie de evenimente neobisnuite – cunoscute expertilor drept cele 25 de miscari deviationiste standard, lucruri asteptate doar odata la 100.000 de ani – pentru sincopele pe care computerele nu au putut sa le prevada. Si, totusi, acest tip de evenimente imprevizibile par sa iasa la suprafata la fiecare cativa ani. Iar cand o fac, produc daune majore chiar si pentru fondurile mari, diversificate, cu experienta bogata.

     

    Fondul cu strategii multiple al SAC Capital a scazut in august cu 6%, ceea ce inseamna una dintre cele mai proaste luni din intreaga sa istorie, a spus un investitor. Fondul Raptor al Tudor Investment a scazut in total cu 7% de la inceputul anului, iar Highbridge Capital Management, detinut de JP Morgan, a scazut cu 4% luna aceasta si a crescut cu 2,5% pe ansamblul anului. Reprezentantii acestor firme au refuzat sa comenteze. 

     

    Oportunistii asteapta insa dupa colt. Goldman Sachs strange bani pe care sa-i investeasca in active al caror pret a coborat din cauza temerilor din piata, dar care se vor redresa cu siguranta cand pietele isi vor reveni. Ar fi al treilea fond Liquidity Partners al Goldman; primele doua au fost infiintate in 1998 si 2001, alte doua perioade de conditii extreme pe piata. Potrivit unui document de marketing, Goldman Sachs va veni cu o infuzie de 10% sau pana la 100 de milioane de dolari, iar fondul va cauta „oportunitati tactice de piata“ in instrumente financiare cu venit fix afectate acum de criza. „Lichiditatea era de obicei oportunista“, spune Stewart R. Massey de la firma de consultanta Massey Quick: banul fuge intr-adevar acolo unde-i e mai bine. „Acum insa e de-a dreptul vultureasca. Multi investitori experimentati stau pe gramezi de bani lichizi sau pe linii de credit, asteptand sa profite de panica celor ce vand.“

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Ulise, Enea si acum Sarkozy

    Mediterana este marea din care s-au nascut epopeile, traversata de Ulise in calatoria lui spre casa si de Enea in drumul pentru fondarea a ceea ce s-a numit mai tarziu Roma. E firesc pentru liderii europeni sa-si descrie actiunile din zona mediteraneana cu vorbe mari.

     

    Cel mai recent exemplu a venit de la presedintele francez Nicolas Sarkozy, ale carui eforturi de a impinge Europa, ca sa nu mai vorbim de industria franceza de armament, mai aproape de Africa de Nord sunt prezentate ca facand parte dintr-o viziune a unei noi uniuni a natiunilor din jurul Mediteranei.

     

    Europa – Franta si Italia in particular – are probleme cu integrarea imigrantilor musulmani si are ingrijorari cu privire la extremismul islamic. Asa incat, sub viziunea mareata a uniunii mediteraneene, se fac eforturi pentru a investi in si a incheia contracte avantajoase cu statele din nordul Africii. In teorie, aceste tari vor deveni tot mai bogate si cetatenii lor vor avea deci mai putine motive sa le paraseasca.

     

    Ideea unei uniuni mediteraneene a tot circulat prin Europa de mai bine de un deceniu, vehiculata de mai multi lideri europeni. Sarkozy a scos-o din nou in fata in mai, in discursul sau de dupa victoria din alegerile prezidentiale. „A venit vremea sa construim impreuna o uniune mediteraneana care va fi puntea intre Europa si Africa“, spunea el.

     

    Ideea e atragatoare: state bogate si state sarace, democratice sau nu, musulmane sau crestine, din nordul Africii, Asia Mica, Orientul Mijlociu si Europa Occidentala, legate intr-o regiune mai bogata si mai sigura. Proiectul n-o sa se realizeze niciodata, cel putin nu in modul formal in care Sarkozy si alti lideri europeni l-au tot descris. Totusi, ramane un reper util pentru a vedea cum Europa se concentreaza mai mult la propria ograda ca sa-si rezolve problemele imediate: imigratia musulmana, infractionalitatea si politizarea de catre Rusia a resurselor sale energetice. Uitati-va numai la evenimentele recente care au implicat cel mai nabadaios membru al regiunii, Libia. Luna trecuta, sotia lui Sarkozy a aterizat in Libia ca sa ajute la eliberarea a cinci asistente medicale bulgare si a unui medic palestinian, tinuti prizonieri aici de opt ani sub acuzatia – privita de toata lumea ca fara fundament – ca ar fi infestat copii libieni cu virusul HIV. Nicolas Sarkozy a ajuns acolo dupa o zi. Franta a anuntat apoi incheierea unui contract de armament cu Libia in valoare de 402 milioane de dolari.

     

    Toata lumea a parut ca pleaca multumita: Sarkozy si-a consolidat faima de jucator care poate si face (desi opozitia din Franta a etichetat afacerea cu armament drept de prost-gust, fiind atat de apropiata in timp de eliberarea asistentelor medicale). Industria franceza a gasit noi clienti. Si afacerea, fara indoiala, nu a daunat intereselor acelor companii petroliere din Franta care deja aveau investitii in Libia. Libia si liderul ei, colonelul Muammar Gadhafi, au putut sa faca o serie de pasi dincolo de umbra izolarii internationale, fara nicio concesie in privinta schimbarii modului in care el conduce tara.

     

    Daca ceva asemanator s-ar intampla la o scara mai mare si cu structuri mai formale, s-ar putea sa corespunda cu viziunea embrionara a integrarii mediteraneene, de care premierul Italiei Romano Prodi vorbeste de ani intregi. „Este ceva benefic pentru ei, dar si pentru noi“, spune Stefano Sannino, consilierul diplomatic al lui Prodi. „Mai multa stabilitate, mai putin pericol de terorism, mai putina imigratie ilegala. In general vorbind, daca vecinul tau e mai bogat, atunci si tu esti mai bogat. Daca vecinul tau are mai multa stabilitate, si tu ai mai multa stabilitate.“

     

    Geoff D. Porter, analist pentru Orientul Mijlociu si Africa al Eurasia Group, care consiliaza corporatii cu privire la riscurile politice, spune: „«Biciul» sunt legile aspre privind imigratia, «zaharelul» este dezvoltarea statelor de unde provin imigrantii“.

     

    Pentru tarile europene implicate – in special cele din sud, pentru ca statele non-mediteraneene precum Germania au tendinta sa priveasca spre rasarit – mai sunt si alte beneficii: petrolul si gazele din Libia si din Algeria le-ar putea ajuta sa se protejeze de o Rusie mai putin previzibila, in acelasi timp in care le-ar aduce profituri propriilor companii petroliere. Pentru Franta este o ocazie sa se angajeze mai viguros intr-o intinsa regiune vorbitoare de limba franceza, pe care a considerat-o de multa vreme ca facand parte din sfera sa de interes. Italia isi poate confirma rolul traditional in Libia si isi poate dezvolta rolul diplomatic mai important la care aspira in regiune.

     

    Unii experti spun insa ca totul pare prea edulcorat si ca se trec cu vederea o varietate de riscuri care pot face din orice uniune mediteraneana mai putin un mariaj intre Europa si vecinii sai din sud si mai degraba o relatie nepotrivita de lunga durata. Cele mai incerte sunt sperantele lui Sarkozy in legatura cu Turcia. Liderul francez se opune eforturilor Turciei de a se alatura Uniunii Europene si spera ca Ankara se va multumi in schimb cu calitatea de membru (si cu un rol major) intr-o uniune mediteraneana. Asa ceva e insa improbabil si, pe de alta parte, ridica intrebarea daca o uniune mediteraneana poate fi credibila fara Turcia.

    „Este un nonsens pentru Turcia“, spune Sinan Ulgen, un fost diplomat turc si presedinte al EDAM, un institut de cercetare politica din Istanbul. „Turcia crede ca s-a angajat pe un drum foarte bine definit care o va duce spre calitatea de membru cu drepturi depline al UE“ – nu spre o organizatie de mana a doua. „Cum se poate dezvolta o astfel de constructie politica intr-o regiune in care evolutiile politice – respectul statului pentru drepturile si libertatile fundamentale – sunt atat de diferite de la o tara la alta?“, se intreaba Ulgen.

     

    Apoi mai este si intrebarea daca investitii precum cele prognozate de statele europene vor ridica realmente standardele de viata in Africa de Nord. Multi experti sustin ca dezvoltarea extractiei de petrol si gaze s-a dovedit complet ineficienta in privinta atenuarii discrepantelor dintre bogati si saraci.

     

    Erik Jones, profesor de studii europene la Scoala Johns Hopkins de Inalte Studii Internationale, din Bologna, spune: „E ca in cazul Nigeriei“ – tara cu cele mai mari rezerve de petrol din intreaga Africa. „Daca argumentele lui Sarkozy ar fi fost corecte, am fi vazut mai putini imigranti nigerieni venind spre Europa; or, acum vedem exact contrariul“, observa el.

     

    Jones spune ca nu pune in discutie ideea ca investitiile pot ridica standardul de viata, dar doar cu conditia ca ele sa creeze bogatie nu numai pentru o elita. Iar Ulgen insista ca Turcia nu va respinge un rol intr-o constructie suprastatala mediteraneana, dar nu cu pretul calitatii de membru al UE. Cu alte cuvinte, poate ca modul de a crea o uniune mediteraneana ar fi ca ea sa reprezinte un preludiu, nu o alternativa la integrarea in Uniunea Europeana.

     

    Dar, fireste, asta ar insemna regandirea a ceea ce inseamna sa faci parte din Europa.

     

    Traducere si adaptare: Mihai MitricA

  • Curs Mickey Mouse despre comunicare

    Un grup de activisti din Marea Britanie crede ca vreo 40 de milioane de lire sterline din fonduri publice sunt folosite pentru a finanta asa-numitele cursuri universitare „Mickey Mouse“, cum ar fi psihologia cabalina sau tehnici speciale de brutarit. Cu totul 401 cursuri, in 91 de institutii de invatamant superior. Propun si eu cursul 402: „Schimbari in lumea moderna. Cum le gestionam?“.

     

    Deunazi cineva imi marturisea, cu ceva amaraciune, ca se vede din ce in ce mai rar cu amicii si cunostintele, iar mail-ul, messengerul, SMS-urile si, din cand in cand, telefonul se dovedesc substituenti puternici ai intalnirilor fata in fata. I-am dat dreptate si mi-am adus aminte de o zicere a lui Donald Trump, care, intr-o insiruire de motive „din cauza carora nu esti milionar“, spune „sa nu depinzi de tehnologie“. Adica un e-mail nu poate inlocui o vizita, micii smiley – animatii razatoare, furioase sau inlacrimate – se dovedesc funny, dar nu tin locul unei strangeri de mana si al unui zambet adevarat, iar lipsa de intonatie a mesajelor electronice lasa loc de interpretari. Greu de crezut, dar Trump refuza tehnica chiar si la nivel de card bancar; aceasta este totusi o informatie pentru care n-as baga mana in foc.

     

    Ca o paranteza, pentru curiosi, iata si restul sfaturilor oferite de Trump: nu-ti lua vacante; nu dormi prea mult (el sustine ca doarme numai patru ore pe noapte); dezvolta-ti abilitati aparte de comunicare („Stiu ceea ce vor sa-mi spuna ceilalti inca inainte de a rosti vreun cuvant. Dupa primele trei cuvinte, pot sa continuu eu fraza…“); speculeaza situatia in care competitorii te subestimeaza; in lupta fii si general, dar si soldat; fii constient de faptul ca succesul atrage noi succese; cantareste fiecare decizie cu grija; pastreaza-ti increderea in cei apropiati; fii sigur ca nu curiozitatea a omorat pisica („Curiozitatea si inovatia au fost, totdeauna, cele mai bune moduri de a face bani…“). Nu sunt un fan al milionarului american si multe din sugestiile sale mi se par un pic fortate, dar nu pot sa nu-i dau dreptate.

     

    Revenind la schimbarile lumii si la comunicare, nu pot sa nu spun, la modul cel mai serios, ca mi se pare absolut firesc studiul, in Marea Britanie, al „parteneriatului unic dintre cal si calaret, in perioada antrenamentelor si a competitiei“, cum la fel de fireasca mi se pare invatarea temeinica a managementului jocului de golf. Mi se pare corect ca studentii la sociologie, media sau stiinte sportive sa studieze un curs despre David Beckham (Staffordshire University), iar altii sa se preocupe de surf, vin sau box. Greseala comisa de administratiile universitatilor si de oficialii ministeriali a fost lipsa de explicatii legate de necesitatea si justetea aprofundarii in universitati a coptului painii, a imblanzirii calului si a competitiilor sportive – activitati care, nu-i asa, diferentiaza intelepciunea calaretului de cea a animalului calarit.

     

    Privita prin ochii unei persoane nascuta in urma cu cateva, nu multe, decenii, lumea a devenit tot mai nebuna. Persoanei in cauza trebuie sa i se spuna despre ce afaceri bune au devenit in timp competitiile sportive, despre modul in care golful a creat un miliardar pe bune, pe Tiger Woods, despre cat de pretuiti sunt caii de competitie, dar si despre importanta studiului gustului, compozitiei si prepararii painii sau vinului in marketarea produsului.

     

    Sigur ca o persoana bine informata ar trebui sa stie toate acestea; practic in schimb o multime de oameni nu stiu mai nimic si iau de-a gata, fara sa se intrebe si fara sa intrebe, pareri, idei, critici. Daca furnizorul parerilor stie sa isi vanda marfa, si specialisti in asa ceva sunt o sumedenie (pentru ca se invata si la universitate), atunci esti o victima sigura si nu mai este nevoie sa gandesti cu propriul creier.

     

    La numai doua zile dupa discutia relatata mai sus, cu substituentii de comunicare, citesc pe blogul unui prieten continuarea. Prefer sa il citez: „Spatiul virtual in care ne invartim zilnic poate fi un mijloc, o platforma de pe care sa incepi o relatie… Sunt insa oameni pentru care acelasi spatiu virtual este statia terminus, telul, tinta… Oricare ar fi motivele, pe mine ma sperie chestia asta. Faceti, oameni buni, pasul urmator! Priviti-va in ochi, ascultati-va vocile, atingeti-va…“

     

    Sigur ca are dreptate. Se vorbeste din ce in ce mai mult despre Web 2.0, despre interactivitate, despre noile mijloace de comunicare. Sunt facile, comode si atragatoare, dar ascund si pericole – anonimatul care elimina responsabilitatea si responsabilizarea, raspandirea si preluarea de idei fara discernamant, un vid spiritual in care numarul celor ce creeaza cu adevarat se pierde in masa imitatorilor ieftini.

     

    Papa Paul al IV-lea a intuit pericolul chiar cu cateva decenii in urma: „Societatea tehnologica a reusit sa multiplice ocaziile pentru placere, dar are mari dificultati in a produce bucurie“.

  • Informatii cu ocaua mica

    „Vrei sa ramai unul din cei care nu-si vor alege compania de pensii obligatorii din cauza lipsei de informatii? Alege fondul de pensii obligatorii XXX!“ Mesajul nu ne apartine, XXX este numele unei companii cat se poate de reale si de hotarate sa cucereasca piata, agentul de marketing ce l-a scris (pe o pagina de Internet) este angajat al companiei si, una peste alta, totul este cat se poate de ilegal.

     

    In ultimele cateva saptamani, Internetul a fost invadat de o sumedenie de anunturi similare, scrise de agentii de marketing ai companiilor ce se pregatesc sa atace, incepand cu 17 septembrie, piata pensiilor obligatorii. Anunturi de recrutare pentru agenti, de proslavire a uneia sau alteia dintre companii, anunturi care compara, detaliaza, analizeaza si, in multe cazuri, vand. Anunturi care, pana pe 17 septembrie, sunt, in urma unei decizii adoptate de autoritatea de reglementare din piata pensiilor, interzise.

     

    Norma Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) spune clar: administratorii de pensii private obligatorii nu au voie sa desfasoare activitati de publicitate si de marketing pentru fondurile de pensii inainte de 17 septembrie. Teoretic, acesti administratori nici nu au inca agenti pentru businessul cu pensii private obligatorii, in conditiile in care nicio companie nu a parcurs etapele necesare de autorizare pentru oamenii de vanzari pe care ii vor arunca in lupta. Si totusi, liniile telefonice s-au inrosit deja de la apelurile celor ce incearca sa-ti vanda o pensie obligatorie (de fapt, sa incheie precontracte – nule in ochii legii, dar cine mai sta sa verifice legalitatea lor?), e-mail-urile sunt invadate de „oferte unice“ de castiguri si produse de pensii de la (doar un exemplu) „compania de asigurari cu cea mai indelungata experienta in domeniu, avand o istorie care dateaza din 1696“ si tot asa.

     

    Trecand insa de nivelul agentilor de marketing („nu stie ce spune, eu ce sa-i fac?“, raspundea directorul unei companii de administrare la intrebarea noastra mirata, in fata insistentei unui agent de a ne vinde un contract de pensii obligatorii in urma cu vreo doua saptamani), regula impusa de CSSPP este incalcata la lumina zilei, pe site-urile companiilor, pe pliantele din cutia postala sau pe canalele de televiziune. Mai subtil (promovand un mesaj cat se poate de banal, insotit de o sigla mare cat casa a unui fond de pensii ce nu exista macar inca) sau mult mai direct (cu mesaje clare despre „YYY Fond de Pensii“), marketingul administratorilor/fondurilor de pensii obligatorii a inceput deja. 

     

    Motivul pentru care startul a fost „furat“ este de domeniul evidentei: baza de clienti potentiali ai celor 16-17-18 sau cine stie cate companii (dat fiind ritmul in care apar numele noi) este de doar 2,5-3,5 milioane de contribuabili (limita de sus a intervalului fiind o varianta optimista, in care sunt luati in calcul si o parte a angajatilor intre 36 si 45 de ani, cei ce au dreptul de a alege daca vor sau nu o pensie obligatorie). Probabil ca daca cineva ar sta sa adune cotele de piata pe care anunta ca vor sa le castige cei mai multi dintre jucatori, suma ar trece serios de 200-300%. Pana la urma, nici asta nu e deloc o problema – telurile inalte nu au stricat niciodata cuiva si strica si mai putin intr-un business care in cativa ani va fi o mina de aur.

     

    Trecand insa peste modul cum o companie sau alta incalca legea, trebuie remarcat ca, pana la urma, franturile de informatie pe care le scapa companiile raman cam singura sursa de informatie pentru milioanele de angajati obligati sa-si aleaga un fond de pensii privat. Campania publica de informare pentru care startul campaniei de aderare a fost intarziat nu exista (sau daca exista este, cu certitudine, foarte timida). Pana la 17 septembrie nu mai e chiar mult, iar cele patru luni in care agentii de marketing vor ataca fiece contribuabil in parte ar putea sa nu fie chiar suficiente pentru un public in cea mai mare parte neinformat. Comisia de Pensii pregateste, spunea recent presedintele ei, o ampla campanie de informare: doua spoturi TV, spoturi radio, discutii televizate, pliante de informare, afise… Dar mecanismele nu merg, se pare, chiar unse si startul in forta al acestei campanii tot intarzie. Startul cumva nefiresc al sistemelor de pensii administrate privat – cu componenta facultativa inaintea celei obligatorii – ar putea ajuta aici intr-o oarecare masura. Destul de mica totusi, pentru ca cele doua difera (unul presupune contributii din buzunarul participantului, celalalt nu implica nicio cheltuiala in plus) si, in plus, cele doar cateva mii de contributori atrasi in trei luni de activitate de administratorii de fonduri facultative nu prea lasa de inteles ca romanii ar arde de nerabdare sa-si faca o pensie privata.

     

    Decizia CSSPP de a interzice administratorilor orice forma de marketing sau publicitate pana la startul efectiv al sistemului a fost motivata prin dorinta de a le crea tuturor participantilor conditii egale, dat fiind ca autorizarea companiilor are loc treptat.

     

    Rezultatul a fost insa un start „furat“ de unii, dezorganizat in mesaje si confuz, alimentat de mesaje pe jumatate informative, pe jumatate publicitare. Mesaje care se incheie cu o mentiune linistitoare: „activitatea fiecarei societati de pensii este sever supravegheata de CSSPP“ (sic!).

  • Politica BOR

    Moartea Patriarhului a fost un element de fundal. Prima intrebare pe care s-au grabit media sa o adreseze celor in drept a fost care va fi numele noului Patriarh. Ca la orice proces electoral, media au publicat „sondaje“, zvonuri, stiri, informatii venite „pe surse“ despre favoritii in cursa pentru ocuparea celei mai importante functii din ierarhia BOR.

     

    Au fost trecute in revista principalele dezbateri, pentru ca, la final, sa fie implicata si masoneria in problema alegerii patriarhului – ca in orice scenariu politic de mare anvergura. Mottoul intregii manifestari politico-spirituale: Alegerea noului patriarh nu trebuie politizata. Din punctul de vedere al reglementarilor bisericesti, ipoteza este exclusa din start. Din punct de vedere politic, nu avem cum sa nu observam stransele raporturi dintre politicul romanesc si Biserica Ortodoxa (apelul la neamestec in treburile Bisericii se face in conditiile in care Romania probabil este singura tara europeana – in afara de Vatican – care a avut in secolul XX drept premier un ierarh ortodox).

     

    Apelul la separare intre stat si Biserica este de fapt un simplu exercitiu de imagine. In conditiile in care clarificarea ideologica a actorilor politici romani este mai degraba un deziderat decat o realitate, este extrem de dificil pentru un politician sa exprime o pozitie contrara celei a BOR. Alternativa este anatemizarea – nu de catre ierarhia ortodoxa in sine, ci de catre ceilalti competitori politici, care se vor grabi sa isi clameze public smerenia. Practic, in acest moment, actorii politici participa la jocul „care nu se amesteca mai tare“.

     

    De cealalta parte, media s-au grabit sa demonstreze implicarea politicului – publicand listele cu politicienii care vor vota in cadrul procedurilor de alegere a noului patriarh. Trecand de anvergura redusa a actorilor in cauza – in general persoane din esalonul secund al partidului -, problema analizelor din presa este ca supraestimeaza puterea de influenta a politicului. Chiar daca BOR intretine o relatie extrem de sinuoasa cu statul roman, ea ramane o institutie complexa si autonoma. BOR este un instrument de multe ori mai bine structurat decat statul roman. In momentul in care s-a discutat despre alegerea noului patriarh, procedurile erau cunoscute si indiscutabile (si ultima alegere a avut loc acum mai bine de douazeci de ani). Daca supunem testului comparatiei procedura de alegere a noului patriarh cu ipoteza organizarii alegerilor anticipate sau cu procedura demiterii presedintelui, observam ca in lumea laica discutiile futile sunt mult mai numeroase si regulile institutionale sunt mult mai relativizate. BOR este o lume in sine, cu regulile ei, cu relatii proprii intre membrii ei si care nu resimte atat de usor influentele masoneriei si ale lumii politice.

     

    Aceasta nu inseamna ca Biserica ramane neutra la influentele politice. Dar nici ca BOR poate fi instrumentalizata de un actor politic (chiar daca inalti ierarhi mai pun umarul in unele randuri la construirea imaginii unor actori politici). Biserica nu poate fi transformata atat de usor in instrument de campanie electorala si motor de imagine publica. Niciun politician nu dispune de resursele simbolice pentru a determina o institutie atat de mare si de complexa sa i se alature. Cel mult poate sprijini o tabara din interiorul ierarhiei.

     

    In acelasi timp, nici miza nu este la fel de mare. Capacitatea de influenta a BOR in spatiul politic este redusa. Agenda politica a BOR are cateva puncte esentiale: problema studiului religiei in scoli, problema regimului cultelor. Marile dezbateri occidentale (avort vs. optiune personala) nu sunt prezente in spatiul public romanesc, iar modificarea legislatiei sub presiunile europene a fost facuta fara mari proteste din partea BOR (de exemplu in cazul dezincriminarii homosexualitatii), chiar daca instante similare au refuzat in alte tari ortodoxe sa faca acelasi pas. Capacitatea de influenta a BOR se ascunde in spatele procentelor pe care le clameaza cand incearca sa se legitimeze. Astfel, BOR este reprezentanta a 87% dintre romani – diviziune artificiala si lipsita de sens in ecuatia politica. BOR nu poate aduce la vot 87% dintre romani. Identitatea ortodoxa a acestora poate fi dezbatuta, dar prezenta la vot este un argument indiscutabil. Tot ceea ce BOR cere este mentinerea acestei neutralitati reciproce intre stat si Biserica. Aceasta inseamna finantarea cultului de catre stat, autonomia ierarhilor fata de celelalte categorii de functionari publici, alaturi de cateva concesii simbolice (elemente religioase in spatiul public).

     

    Politicienii nu au puterea de a influenta decisiv problemele interne ale BOR. Si nici nu o pot transforma in instrument politic. Dar isi pot atrage ostilitatea ei, care este mult mai costisitoare. Cu Daniel sau Teofan, cu Traian Basescu sau Ion Iliescu, simbioza dintre statul roman si BOR este in sine o institutie, care permite religiosului si politicului sa se influenteze si sa se limiteze reciproc. Iar moartea unui Patriarh sau schimbarea unui presedinte nu modifica deloc relatia.

  • Sa vezi si sa crezi

    Da rezultate ofensiva din Irak? Aceasta e intrebarea la care va trebui sa ne raspunda luna viitoare generalul David Petraeus si ambasadorul american Ryan Crocker.

     

    Eu unul, din pacate, nu sunt interesat de parerile lor. Si nu pentru ca nu le-as purta o stima deosebita. Le port. Dar tot nu sunt interesat de parerile lor. Ma intereseaza doar ale dumneavoastra. Da, ale dumneavoastra, ale celor ce cititi acest articol. Dumneavoastra stiti mai multe decat va inchipuiti.

     

    Vedeti, eu am o viziune simpla atat despre procesul de pace arabo-israelian, cat si despre ofensiva din Irak: orice solutie la procesul de pace arabo-israelian care necesita un expert in Orientul Mijlociu care sa v-o explice nu merita bagata in seama. N-o sa duca nicaieri.

     

    …

     

    Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer. Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 12 septembrie al BUSINESS Magazin

     

    Traducerea si adaptarea de Mihai MitricA

    Cititi continuarea articolului in editia tiparita a revistei

  • Stirile Pro TV, nominalizate la premiile Emmy

    Stirile Pro TV au fost nominalizate la Premiile Internationale Emmy, la categoria Stiri, pentru materialul „Tibetani la granita chineza“, filmat de cameramanul Sergiu Matei in toamna trecuta, informeaza organizatorii evenimentului.

    Producatorul stirii despre felul in care granicerii chinezi ii impusca pe tibetanii care incearca sa treaca granita pentru a ajunge la Dalai Lama este Robert Gainescu. Editorii stirii au fost Oana Maiuga, Paula Sacui si Eduard Tarna. Corespondent si cameraman a fost Sergiu Matei.

    Potrivit Pro TV, materialul a intrat in marea competitie alaturi de 800 de proiecte inscrise la diverse categorii. Nominalizarile au fost stabilite de cei 500 de membri ai juriului, alesi din 35 de tari.

    La categoria Stiri (News), reportajul romanesc concureaza cu trei materiale produse pentru TV Globo din Brazilia („Jornal Nacional: Caravana JN – Elections“), ABS-CBN din Filipine („Bandila: The Subic Rape Case Promulgation“) si Channel 4 News din Marea Britanie („Lebanon Endgame“ – o productie ITN).

    Este pentru prima data cand o productie jurnalistica romaneasca se afla in cursa pentru Emmy, cea mai importanta competitie a creatiilor difuzate pe posturile de televiziune.

    Sergiu Matei a filmat scenele cumplite in care granicerii chinezi trageau in refugiatii tibetani. Imaginile au fost preluate dupa difuzarea la Pro TV de canalele de stiri CNN si EuroNews. The New York Times, International Herald Tribune, Le Monde si Le Figaro, printre alte ziare, au abordat subiectul. Peste 200 de mii de oameni din intreaga lume au accesat site-ul www.protv.ro pentru a vedea imaginile filmate de Sergiu Matei.

    Premiile Internationale Emmy se vor acorda in acest an pe 24 septembrie, la New York, dupa acordarea premiilor Emmy americane.

  • In the spotlight

    Ideea: Produsele Tnuva pastreaza gustul dragostei

    Client: Tnuva Romania

    Brand: Tnuva

    Agentia: McCann Erickson

    Canale: TV, OOH

     

    Sub sloganul „Pastreaza gustul dragostei“, campania de comunicare pentru lansarea pe piata din Romania a produselor lactate Tnuva demareaza cu prezentarea spotului „Nasterea“ pe noua canale TV.


    „Este un moment foarte important in istoria companiei Tnuva: momentul in care facem cunostinta oficial cu intreaga comunitate romaneasca“, declara Sagit Tzur-Lahav, VP Marketing al Tnuva Romania.


    Rolul echipei de creatie McCann Erickson a fost acela de a transmite catre publicul larg esenta brandului Tnuva. Spotul rezultat compara sentimentul pe care il are un nou-nascut cand se afla in bratele mamei cu gustul hranitor si senzatia de bine induse de consumul de produse lactate proaspete. „A fost un brief destul de greu, intrucat clientul ne-a cerut o campanie care sa faca legatura intre Tnuva si dragostea de familie autentica. Or, in aceasta categorie, toata lumea uzeaza si abuzeaza de cuvinte care definesc afectiunea intre membrii familiei. In aceste conditii, ne-am temut ca n-o sa ne putem diferentia in oceanul de zambete cu toti dintii si de imbratisari de reclama care populeaza peisajul publicitatii noastre“, declara Alexandru Dumitrescu, Associate Creative Director, McCann Erickson.

  • Jurnale de milioane

    Din simple jurnale personale online, multe bloguri au devenit astazi un business in adevaratul sens al cuvantului pentru acei utilizatori care, prin ceea ce publica online, reusesc sa atraga mii, uneori chiar zeci de mii de vizitatori zilnic. In joc sunt sume de ordinul milioanelor de dolari.

    Pentru Jay Brewer, un designer american, totul a pornit de la prezentarea unui filtru de cafea pe site-ul SingleServeCoffee.com, un blog de nisa. Acum, Brewer are 17 alte site-uri de recenzii, cum ar fi spre exemplu SavingStuff.com sau SuperCoolBaby.com, fiecare dintre acestea reprezentand pentru autor o sursa buna de venit, cel putin deocamdata.

     

    Tot dintr-o intamplare a ajuns si Eric Nakagawa, programator de software in Hawaii, sa castige bani de pe Internet. La inceputul acestui an, in ianuarie, a facut un site pe care a publicat o singura poza cu o pisica, pe care scria agramat „Eu pot are cheezburger“ (I Can Has Cheezburger), mai mult in ideea de a face o gluma si de a se amuza. Numai ca, la scurt timp dupa ce a mai publicat alte cateva fotografii, tot cu pisici amuzante insotite de cate un mesaj scris in acelasi stil, si a transformat site-ul intr-un blog, Nakagawa a descoperit ca foarte multi utilizatori sunt interesati de pisicile lui, ii viziteaza blogul frecvent si comenteaza pe marginea pozelor.

     

    „Am pornit acest website cu gandul ca este amuzant, dar nu ca sa scot bani din el“, spune programatorul care a devenit astfel antreprenor. Cifra de afaceri a companiei sale, I Can Has Cheezburger, l-a determinat insa pe Nakagawa sa renunte la slujba sa si sa se ocupe exclusiv de blog. O miscare de altfel justificata, avand in vedere ca numarul vizitatorilor s-a dublat luna de luna, de la 375.000 in martie si pana la 1,5 milioane in mai – potentiali clienti ai companiilor care-si fac reclama pe blogul programatorului de software. Iar cea mai ieftina reclama costa 500 de dolari pe saptamana, pretul putand urca pana la 4.000 de dolari, bani care intra in buzunarele antreprenorului.

     

    Ca si Jay Brewer sau Eric Nakagawa, foarte multi bloggeri au reusit sa-si cladeasca un business pe Internet prin intermediul blogurilor. Este drept, cea mai mare parte din cele peste 75 de milioane de astfel de site-uri din toata lumea, conform Technorati.com, raman in continuare la statutul de jurnale personale online. Aceasta nu impiedica insa ritmul accelerat de crestere a numarului de bloguri care apar zi de zi – cu aproximativ 120.000, potrivit aceleiasi surse – in incercarea de a gasi un model de business profitabil. Iar explozia blogosferei va continua cel putin pana in 2010, cand vor exista cel putin 200 de milioane de bloguri.

     

    Cate dintre ele vor fi insa afaceri online? „Blogosfera inca nu pare a fi un mediu propice unei afaceri“, este de parere David Weinberger de la Berkman Center for Internet and Society din cadrul Harvard Law School. „Cred ca rolul majoritatii blogurilor ramane cel conversational, situatie care se va mentine si in viitor.“ Momentan, totusi, cel putin pentru 50.000 de autori ai celor mai populare jurnale online, clasament realizat de Technorati.com, sumele incasate au crescut anul trecut cu 500 de milioane de dolari, conform unui studiu realizat de University of Texas si compania de publicitate Chitika. In fruntea clasamentului se afla bloguri precum Engadget, BoingBoing, Gizmodo sau Techcrunch.

     

    Chiar daca suma ar putea parea mica din punctul de vedere al unei companii cu domeniu de activitate traditional (offline), lucrurile sunt privite din alt unghi prin simplul fapt ca vorbim despre bloguri. Primii 500 de bloggeri din top au incasat din publicitate si din alte surse adiacente blogului, conform calculelor Chitika, aproximativ 20% din intreaga suma, adica in jur de 100 de milioane de dolari. Ceea ce inseamna ca fiecare dintre acestia a inregistrat un venit mediu de 200.000 de dolari in 2006 sau peste 16.500 de dolari pe luna. Probabil un motiv suficient de bun pentru multi dintre ei sa renunte la slujbele de zi cu zi si sa se dedice activitatii de pe blog – decizie care, chiar daca pare la o prima vedere simpla, nu e deloc asa. Un blogger „profesionist“ aloca zilnic cel putin cateva ore pentru a produce continut de interes pentru vizitatori.

     

    Foarte multe dintre cele mai populare bloguri din lume au in spate companii cum sunt Blogads, Grawker Media, Federated Media Publishing sau Weblogs, care opereaza fiecare mai multe bloguri, oferind astfel companiilor de publicitate posibilitatea sa ajunga la un public mai vast si mai variat. Spre exemplu, Grawker Media, care detine o familie intreaga de bloguri, de la Grawker.com si pana la Gizmodo.com, aflat pe locul al treilea in clasamentul Technorati, are peste 100 de milioane de vizitatori pe luna.

     

    Iar in fine, dar nu in cele din urma, un blog de succes inseamna un blogger cu notorietate, ca Michael Arrington, Darren Rowse sau Jeremy Shoemaker. Acesta din urma chiar a publicat acum doi ani pe blogul sau, Shoemoney.com, o poza in care tinea in mana un cec de la Google AdSense in valoare de 132.995 de dolari si continua sa aiba castiguri anuale de peste 100.000 de dolari de pe urma blogului sau.

     

    Cazurile antreprenorilor online, care au transformat blogul intr-un business, raman insa un procent extrem de mic din intreaga blogosfera, mai ales ca pe langa cele 120.000 de bloguri estimate a fi create zilnic apar si intre 3.000 si 7.000 de bloguri-spam.

  • De fapt, doar primele 7.500

    Studiul companiei de publicitate Chitika arata faptul ca primele 50.000 de bloguri din lume dupa popularitate au incasat anul trecut 500 de milioane de dolari. In realitate, cea mai mare parte din suma a fost realizata de primele 7.500 de bloguri din lume.

    • Primele 500 de bloguri, reprezentand 1% din total, si-au adjudecat 20% din suma – 100 de milioane de dolari.
    • Primele 2.500 de bloguri (5% din cele 50.000 de bloguri) au incasat 50% din total – 250 de milioane de dolari
    • Primele 5.000 de bloguri (10% din total) au luat 80% din suma – 400 de milioane de dolari
    • Primele 7.500 de bloguri (15% din total) au inregistrat venituri in proportie de 90% din suma totala – 450 de milioane de dolari