Blog

  • Ilie Bolojan, întrevedere cu delegaţia FMI: când s-ar înregistra creştere economică

    Reprezentanţii FMI au transmis sprijinul lor pentru pachetele de măsuri adoptate şi planificate de Guvern, considerându-le esenţiale pentru reducerea deficitului bugetar şi creşterea încrederii investitorilor. Au fost apreciate în mod special eforturile de stabilizare a finanţelor publice şi angajamentul pentru continuarea reformelor structurale.

    Potrivit estimărilor FMI, România ar urma să înregistreze o creştere economică de 1% în 2025 şi de 1,4% în 2026. Accesarea şi utilizarea eficientă a fondurilor europene vor avea un rol decisiv în atingerea acestor obiective. În acelaşi timp, experţii au subliniat importanţa aplicării riguroase a măsurilor adoptate şi au recomandat menţinerea eforturilor de ajustare bugetară în anii următori, pentru reducerea sustenabilă a deficitului.

    Delegaţia FMI a evidenţiat necesitatea prioritizării şi etapizării proiectelor de investiţii, pentru a asigura finalizarea celor finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Experţii au remarcat progresele în direcţia unei planificări mai prudente a cheltuielilor şi au recomandat menţinerea acestui echilibru pe termen lung.

    Prim-ministrul Ilie Bolojan a precizat că Guvernul va continua reformele şi măsurile de consolidare fiscală pentru a menţine stabilitatea finanţelor publice, astfel încât resursele bugetare să fie direcţionate către investiţii şi modernizarea economiei, susţinând o creştere economică stabilă şi dezvoltarea pe termen lung.

    Delegaţia FMI a concluzionat că situaţia fiscală şi economică a României permite continuarea reformelor şi valorificarea oportunităţilor de dezvoltare în anii următori.

    La întâlnirea de la Palatul Victoria a participat şi Şeful Cancelariei Prim-Ministrului, MIhai Jurca.

  • Cine este femeia care a intrat cu cuţite în Parlament şi cum motivează gestul

    Diana Lavric le-a spus anchetatorilor că obişnuieşte să poarte cuţitele permanent în geantă şi a uitat de existenţa lor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

    De asemenea, a mai spus că nu şi-a dat seama că nu are voie cu ele în incinta Palatului Parlamentului.

    În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port faăă drept de obiecte periculoase.

    O femeie a fost depistată având şase cuţite când a încercat să intre în Parlament.

    Aceasta venise la invitaţia AUR. Moldoveanca a fost dusă la audieri.

  • Digi angajează gigantul american Rothschild pentru a analiza o posibilă listare a diviziei din Spania, evaluată la 2,5 mld. euro şi cu aproape 10 mil. clienţi. Acţiunile, plus 3% la Bursa de Valori Bucureşti

    Operatorul de telecomunicaţii Digi Communications (simbol bursier DIGI) a angajat banca de investiţii Rothschild pentru a evalua o posibilă listare pe bursa din Madrid a afacerii sale din Spania, a scris vineri publicaţia Expansión, citând surse de piaţă anonime, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

    Divizia din Spania ar putea fi evaluată la circa 2,5 miliarde de euro, notează ziarul. Extinderea Digi pe această piaţă s-a accelerat după preluarea unor active vândute de operatorii Orange şi MasMovil în urma fuziunii lor de anul trecut. În prezent, compania are aproximativ 10 milioane de clienţi în Spania.

    Rothschild şi Digi nu au răspuns solicitărilor de comentarii adresate de Reuters.

    Digi a încheiat primul semestru din 2025 cu venituri şi alte câştiguri consolidate de 1,1 mld. euro, în creştere cu 21% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în timp ce profitul net s-a diminuat cu 81%, până la 10,3 mil. euro. Compania a intensificat în acest interval operaţiunile din Portugalia, care presupun investiţii iniţiale ridicate pentru a susţine extinderea bazei de clienţi şi a serviciilor pe această piaţă, reiese din raportul financiar.

    În Spania, numărul utilizatorilor de servicii fixe, internet şi telefonie mobilă a crescut cu 29% în T2/2025 faţă de T2/2024, până la 9,7 milioane de contracte active generatoare de venituri (RGU). Numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă s-a majorat cu 24%, ajungând la 6,6 milioane RGU, iar numărul clienţilor de internet fix a crescut cu 35%, până la 2,3 milioane.

    Ce arată rezultatele Digi pe T2 despre restul anului? Analist: Este evidentă o înrăutăţire a condiţiilor de pe piaţa de telecomunicaţii, creşterea cheltuielilor nemaifiind susţinută decât parţial de venituri mai mari, iar acest lucru e de aşteptat să se menţină

    Acţiunile DIGI creşteau cu 2,55% după prima oră de tranzacţionare de vineri de la Bursa de Valori Bucureşti, pe o lichiditate de 1,3 mil. lei, cea mai ridicată de la BVB; anterior, cotaţia se apreciase cu 3%.

    Compania este evaluată la circa 8,5 mld. lei la Bursa locală, după ce acţiunile au urcat cu 30% în ultimul an. Fondul de Pensii Administrat Privat NN deţine 20,5% din capitalul social al Digi.

     

  • Povestea tânărului de doar 25 de ani, care reprezintă următoarea generaţie de la conducerea unei afaceri de familie din România ce este evaluată la peste 70 de milioane de lei şi se pregăteşte pentru extindere

    100 Tineri manageri de top. David Aron, Alpin Group

    David Aron, CEO, Alpin Group

    25 de ani


    David Aron a intrat în businessul de familie în martie 2020, chiar în plină pandemie, asumându-şi rolul de Director de Dezvoltare într-un sector greu încercat – ospitalitatea. A digitalizat complet procesele financiare, a restructurat operaţiunile şi a pregătit compania pentru relansare. În următorii ani, a coordonat investiţii de peste 8 milioane de euro şi a implementat instrumente moderne de management şi fidelizare. Din 2025 este CEO şi supervizează extinderea companiei cu un nou proiect hotelier pe litoral – Rivaz Olimp. Misiunea sa pe termen lung: să transforme afacerea de familie într-un brand sustenabil, transmis din generaţie în generaţie.

     

    START CU IMPACT


    Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?


    Este imposibil să te dezvolţi în carieră fără multiple greşeli, acestea fiind fundaţia experienţei tale. Cu siguranţă, am avut multe erori în decursul celor cinci ani de carieră, dar una dintre cele mai notabile a fost supraîncărcarea mea cu task-uri repetitive la începutul acestui drum şi lipsa delegării acestora. În ideea rezolvării problemelor cât mai bine şi cât mai rapid, preluam multe sarcini din problemele operaţionale de zi cu zi, fără să îmi dau seama că randamentul meu, de fapt, scădea. Ajunsesem să petrec în birou peste 12 ore pe zi, dar rezultatele nu reflectau neapărat acest volum de efort. După un episod de burnout, în care nu am mai putut să mă concentrez eficient pe problemele operaţionale, mi-am dat seama că mergeam într-o direcţie greşită şi am hotărât să schimb radical modul de lucru. De atunci, am început să îmi concentrez munca pe cele mai importante probleme şi să deleg restul, etapizat, către management. Există un concept dintr-o carte de business populară care face referire la Regula 80/20: “80% din rezultatele tale vin din 20% din eforturile tale”. Am conştientizat cu adevărat că un business sănătos nu poate funcţiona fără o delegare activă şi o responsabilizare ierarhică.


    Greşeală vs. eşec: unde tragi linia? Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?


    Nu cred în conceptul de eşec. Consider că şi în momentele în care simţi că ai eşuat, acesta poate fi transformat într-o oportunitate nouă. Greşelile de strategie şi proiectele fără succes fac parte dintr-o reţetă mai amplă a unui business de succes. Diferenţiatorul între ceea ce unii ar putea numi eşec şi o nouă oportunitate îl reprezintă capacitatea de adaptare şi înţelegere a situaţiei care a dus la un rezultat nefavorabil. De obicei, un astfel de rezultat poate avea două cauze principale: o greşeală de strategie şi de abordare a proiectului sau o piaţă încă nedezvoltată pentru acel produs/serviciu. Partea bună este că pentru ambele cauze există soluţii: revizuirea strategiei iniţiale în funcţie de cerinţele pieţei sau amânarea temporară a proiectului până când piaţa va fi suficient de matură pentru acea nişă.

     

    MOMENTE CARE CONTEAZĂ


    Care e reuşita de care eşti cel mai mândru? Un proiect, o decizie, o echipă?


    Multe dintre proiectele reuşite şi duse la final s-au datorat mai ales echipei din jurul meu. Cu siguranţă, reuşita care mă face mândru zi de zi este că am adus în echipa noastră persoane tinere, motivate să se dezvolte şi care vin cu plăcere la Alpin zilnic. Când vezi că echipa ta împărtăşeşte aceeaşi satisfacţie la reuşite, îţi dai seama cu adevărat că valoarea adăugată a firmei tale nu este dată doar de active şi brand, ci şi de oamenii care o alcătuiesc. Proiectul care a avut un impact major asupra Alpin Group în ultimii ani a fost digitalizarea proceselor financiare, care ne permite să luăm decizii rapide şi precise. Am reuşit, cu o echipă de dezvoltatori software relativ restrânsă, să creăm propriul software de management financiar, care acum ne arată sănătatea businessului nostru — indicatori financiari care, în mai puţin de două minute de analiză, ne indică încotro ne îndreptăm. Astfel, am hotărât ca Alpin Group să se dezvolte şi pe acest domeniu, IT, având deja multiple parteneriate cu alte companii.
     

  • Povestea unei tinere din România care şi-a transformat pasiunea pentru artă într-o afacere, iar acum îşi vinde produsele în cele mai importante magazine din Bucureşti

    Ana Gurduza, artist vizual format în pictură şi arhitectură de restaurare, a lansat în 2019 propriul atelier de ceramică – Ars Ana, un loc unde ceramica, pictura, ilustraţia şi cartea îşi dau mâna. Produsele ei au ajuns chiar şi în Cărtureşti şi magazine de design precum Ototo, Alb Alb sau Alternativ, iar lucrurile nu se opresc aici. Care este povestea Ars Ana şi ce urmează pentru atelierul de ceramică, cărţi şi ilustraţii?

    Ars Ana s-a născut dintr-un amestec de memorie şi dorinţă,  memoria meşteşugului moştenit din familie şi dorinţa de a-l aduce în prezent, cu rost şi frumuseţe”, a povestit Ana Gurduza, are deşi a fondat atelierul în 2019, spune că acesta a fost pus pe picioare abia în 2021, când a decis să transforme această practică într-un spaţiu viu, unde ceramica, pictura, ilustraţia şi cartea îşi dau mâna. Ea a crescut cu desenul ca limbaj nativ. A studiat pictura la Chişinău, apoi arhitectura de restaurare la Bucureşti.

    „Am lucrat patru ani alături de arhitectul Şerban Sturdza, învăţând nu doar despre proiecte, ci şi despre cum se gestionează un proiect de la idee la realitate. Am trecut prin fotografie şi ceramică, până când toate s-au strâns într-un singur atelier. Din 2021 sunt antreprenor creativ, o alegere care îţi schimbă atât ritmul zilei, cât şi felul în care te uiţi la lume”, a menţionat ea. A început cu unelte simple, după cum povesteşte, dar a investit treptat tot ce a câştigat.

    „La început, am pornit cu foarte puţin şi, poate tocmai de aceea, cu foarte mult. Am început să lucrez cu lutul aşa cum te împrieteneşti cu un pământ străin: cu respect, cu răbdare şi cu mirarea celui care ştie că în mâinile lui e ceva viu. Oxizii, pigmenţii, emailurile toate au venit treptat, ca nişte prieteni pe care nu-i cunoşti, dar ştii că erau meniţi să-ţi treacă pragul”, a punctat Ana Gurduza. Cât despre lucrurile care o inspiră, Ana spune că, pentru ea, inspiraţia ”e un fel de scurgere, o infiltrare din afară spre mine, fără prea mult control.

    Am o piele subţire, iar lumea trece uşor prin ea: un pom înflorit, o poveste auzită întâmplător, un miros de pământ ud, un obiect vechi dintr-o gospodărie uitată, o privire”. Uneori se lasă condusă de necunoscut, iar când e vorba de lut, lucrează cu el până când devine familiar. „Apoi simt nevoia să-l «străinez» din nou, să-i găsesc alt chip, alt rost. Şi tot acest proces seamănă cu o primăvară care îţi schimbă pielea şi îţi lasă loc pentru alt fel de bucurie.” Cât despre Ars Ana, povesteşte că a crescut prin recomandări, evenimente şi buna reputeţia a proiectelor.

    „Pentru că am avut oportunitatea să lucrez cu instituţii culturale, Muzeul Băncii Naţionale, Muzeul CFR Craiova, Administraţia Fondului Cultural Român, Asociaţia Seneca, Institutul de Francofonie Vila Noel, mi s-au deschis portiţe de încredere către oameni şi viitoare colaborări. Social media a fost mai degrabă jurnal decât vitrină”, a punctat ea.

    Cât despre obiecte, făureşte în atelier serii mici şi piese unice. „Pictura este de asemenea comisionată de şi pentru om, precum mănuşa şi croitorul.” Portofoliul include carte, ceramică ilustrată, colecţii tematice, obiecte decorative, ilustraţie, proiecte murale.

    Despre 2024, Ana menţionează că a fost un an de deschidere internaţională. A avut o rezidenţă artistică în Brazilia, cu o expoziţie la Galeria Soma, a continuat proiectul de ilustrare a proverbelor româneşti şi a avansat cu Cartea câmpului desculţ, un proiect- manifest în zona de carte-obiect a poetei Laura Muruzuc. De asemenea, în 2024 a lansat, alături de Alexandra Mihailciuc, Cartea cuvinte înaripate, carte de proverbe şi expresii româneşti povestite şi illustrate.

    „Anul acesta, vreau să finalizez Cartea câmpului desculţ, lucru pe care îl fac acum, din rezidenţa Materia, Sintra, Portugalia, carte acordeon în serie mică, cea mai lungă din lume (se va desfăşura pe aproape 10 metri lungime), să continui colecţia de ceramică Obiecte de legământ, o colecţie superbă de douăsptrezece piese dăruibile pentru momentele cheie ale vieţii, naştere, nuntă, botez, prietenie, pierdere, vindecare etc. Îmi doresc de asemenea să dezvolt colaborări internaţionale”, a menţionat Ana Gurduza.

    Este un an în care atelierul va fi şi mai deschis către dialog şi comunitate”, a menţionat ea. Cât despre clienţi, Ana spune că sunt oameni care caută sens şi frumuseţe, care cumpără doar un obiect, ci o poveste. „Îi simt aproape, ca pe nişte prieteni de drum lung — colecţionari, iubitori de artă, oameni sensibili la autenticitate”.

    Lucrările Anei se pot descoperi în atelierul-casă din inima Bucureştiului vechi, dar se pot găsi şi în mediul online pe site-ul propriu, dar şi în librării precum Cărtureşti, magazine de design precum Ototo, Alb Alb, Alternativ etc, la colaboratori şi susţinători ai atelierului. Cele mai căutate rămân piesele de ceramică tip basorelief şi seriile cu proverbe româneşti (Cartea Cuvinte Înaripate şi cărţile poştale), pentru felul în care unesc utilul cu simbolicul, a punctat antreprenoarea. În următorii ani, ea îşi doreşte să croşeteze mai departe creşterea atelierului, fir cu fir, aşa cum ai ţese o pânză care trebuie să fie trainică şi frumoasă deopotrivă.

    „Vreau să cresc construind şi pentru alţii, nu doar obiecte, ci şi punţi spre iubirea de frumos, spre tot ceea ce este esenţial, dar adesea trecut cu vederea. Visez la o şcoală tip hub de meşteşug, un loc viu unde oamenii vin să înveţe, să greşească, să se joace şi să ducă mai departe gesturi vechi într-o haină contemporană”. 

    Pe termen lung, ea îşi doreşte să lase în urmă obiecte care rămân după viaţa ei, drept moştenire, mărturii ale unui fel de a privi lumea şi a o cinsti.    

     

    Ana Gurduza, Ars Ana: „Să creez piese care mă depăşesc, care nu-mi mai aparţin odată ce pleacă din mâinile mele, dar care vor continua să spună, peste timp, povestea unui mod de a trăi cu sens şi frumuseţe. Aş vrea ca, atunci când cineva le atinge peste zeci de ani, să simtă nu doar materia, ci şi căldura unui vis care nu s-a stins”.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Larisa Dragna – creator de modă

    Anul lansării: 2008

    Producţie: internă şi externalizată în trei ateliere

    Portofoliu: rochii, sacouri etc.

    Prezenţă: România, dar trimite şi în străinătate


    Ketolicious – laborator cu produse low-carb

    Fondatori: Mihaela Pavel şi familia ei

    Investiţia iniţială: 100.000 de euro

    Tip produse: deserturi şi pizza, burgeri etc.

    Anul lansării: 2024

    Locaţie: Piaţa Presei, Bucureşti


    Opinca – producător de obiecte vestimentare tradiţionale

    Fondatoare: Oana Romanescu şi Ioana Bejan

    Investiţie iniţială: câteva mii de euro

    Prezenţă: online pe Opinca şi Dichisar

    Planuri de viitor: intrarea pe pieţe externe


    Atelier Mosorel – atelier produse textile

    Fondatoare: Maria Petruş

    Anul lansării: 2018

    Valoare investiţie echipamente: 50.000 de lei

    Număr clienţi fideli: peste 600


    Cloche – brand de haine

    Fondatoare:  Ioana Popa

    Locaţie showroom: zona Cotroceni, Bucureşti

    Dimensiune stoc site: peste 300 de produse

    Plan de dezvoltare: mai multe livrări externe



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • România avea la finalul lunii iunie 4,9 milioane pensionari şi o pensie medie lunară de 2.932 lei, în creştere cu 20% faţă de T2 2024

    România avea la finalul T2 2025 un număr de 4,9 milioane pensionari, în creştere cu 18.000 faţă de T1, pensia medie lunară la nivel naţional fiind de 2.932 lei , în creṣtere cu 0,5% faṭă de trimestrul precedent, arată datele INS.

    Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,56 milioane persoane, în creştere cu 19.000, cu o pensie medie de 2813 lei. 

    Pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit) a reprezentat 59,6% din câştigul salarial mediu net (59% în trimestrul precedent).

    Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale nete pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 99,5%.

    Comparativ cu T2 2024, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 53.000 de persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 37.000 de persoane. Pensia medie lunară şi pensia medie lunară de asigurări sociale de stat au crescut comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, cu 20,8% , respectiv cu 22,7%.

    Pensionarii de asigurări sociale de stat deţin ponderea majoritară (92,8%) în numărul total de pensionari de asigurări sociale.

    Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă este preponderent (80%), urmaţi de beneficiarii pensiilor de urmaş cu o pondere de 9,5% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,3%.

    În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,2% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de 0,1%.

    Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10; acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi în judeṭul Ilfov, la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 13 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Vaslui.

    Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1321 de lei (2228 lei în judeṭul Botoşani, 2265 lei în judeṭul Vrancea şi 2281 lei în judeţul Giurgiu faţă de 3549 lei în Municipiul Bucureşti, 3505 lei în judeṭul Hunedoara ṣi 3325 lei în judeṭul Braşov).

    Pensia medie lunară de asigurări sociale pentru femei este mai mică decât cea a bărbaţilor în cazul principalelor categorii de pensii, chiar şi pentru acele categorii de pensii pentru care numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaţilor. Astfel, în cazul pensiei pentru limită de vârstă, pensia aferentă femeilor a reprezentat 61,2% din cea a bărbaţilor, în cadrul acestei categorii înregistrându-se şi cea mai mare disparitate, în cazul pensiei medii pentru stagiu incomplet de cotizare, pensia medie a femeilor reprezentând doar 48,7% din cea a bărbaţilor.

    Cele mai apropiate valori între pensiile femeilor şi bărbaţilor se regăsesc la categoria pensiei anticipate (3796 lei pentru femei faţă de 4111 lei pentru bărbaţi).

    Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG3nr.6/2009 privind instituirea indemnizaţiei sociale  a fost de 913.100 persoane, din care:

    – 831.400 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 18,2% din totalul pensionarilor de asigurări sociale de stat;

    – 77.800 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 61,1% din totalul pensionarilor agricultori;

    – 3.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 1,8% din totalul pensionarilor militari.

  • Numărul de locuinţe date în folosinţă în primul semestru din 2025 s-a redus faţă de perioada similară din 2024. Singura regiune pe creştere a fost Nord-Est

    Numărul de locuinţe date în folosinţă în primul semestru din 2025 a fost cu 1.327 de unităţi mai mic decât în perioada similară a anului trecut, totalizând 24.609 locuinţe, din care 55% au fost în zona urbană, arată datele INS. 

    În Bucureşti-Ilfov au fost terminate 7011 locuinţe, faţă de 7250 în prima jumătate din 2024, zona având o pondere de 28% în totalul naţional. Pe locurile următoare se află regiunile Nord-Vest şi Nord-Est, cu ponderi de 15,6% respectic 12,8%,

    Numărul de locuinţe terminate s-a redus an la an în Centru (-575 locuinţe), Vest (-398), Bucureşti–Ilfov (-239), Sud–Est (-212), Sud-Muntenia (-200), Sud–Vest Oltenia (-140). Singura regiune pe creştere a fost Nord-Est, unde numărul de locuinţe a crescut la 3160, de la 2753 în S1 2024. 

    Din volumul total din primele 6 luni, 96,6% au fost realizate din fonduri private.

    În acelaşi timp, se remarcă o scădere atât a numărului locuinţelor realizate din fonduri private (-1270 locuinţe), cât şi numărul celor realizate din fonduri publice (-57 locuinţe).

    În trimestrul II 2025 au fost date în folosinţă 13647 locuinţe, în scădere cu 929 locuinţe, faţă de trimestrul II 2024.

  • INS trage un semnal de alarmă: Au scăzut investiţiile nete realizate în economia naţională

    Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat, în trimestrul I din acest an 46.803,4 milioane lei, în scădere cu 0,5%, comparativ cu trimestrul II 2024, arată, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Analiza pe semestre arată mai bine: în semestrul I 2025 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 83.813,0 milioane lei, în creştere cu 1,0%, comparativ cu semestrul I 2024.

    În trimestrul II 2025, comparativ cu trimestrul II 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 0,5%, ca urmare a scăderii înregistrate la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 11,9%.

    Creşteri s-au înregistrat la elementele de structură alte cheltuieli de investiţii1 cu 28,7% şi lucrări de construcţii noi cu 1,1%.

    În semestrul I 2025, comparativ cu semestrul I 2024, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 1,0%, creştere înregistrată la elementele de structură: lucrări de construcţii noi cu 4,0% şi la alte cheltuieli cu 2,1%.

    Scădere s-a înregistrat la elementul de structură utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,0%.

  • Lovitură pentru Viktor Orban: Curtea Europeană de Justiţie nu vrea să îi lase pe ruşii de la Rosatom să construiască o centrală nucleară în Ungaria pentru că nu se ştie dacă guvernul a respectat regulile europene privind achiziţiile publice. Proiectul trebuia să înceapă încă din 2014

    Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a anulat aprobarea Uniunii Europene pentru construirea unei centrale nucleare în Ungaria de către compania rusă Rosatom, motivând că nu era clar dacă guvernul lui Viktor Orbán a respectat regulile UE privind achiziţiile publice atunci când a acordat contractul fără licitaţie publică, scrie Finacial Times.

    Decizia vine într-un moment sensibil pentru premierul ungar, aflat sub presiuni tot mai mari pentru a reduce dependenţa energetică a Ungariei de Rusia, în ciuda războiului din Ucraina.

    Judecătorii de la Luxemburg au subliniat că Comisia Europeană trebuia să verifice respectarea regulilor UE de achiziţii publice înainte de a aproba planurile Budapestei de a subvenţiona construcţia a două noi reactoare nucleare.

     „Comisia trebuia să stabilească dacă acordul direct, făcut fără licitaţie publică, respectă regulile UE, dar decizia sa nu a fost suficient justificată”, se arată în comunicatul instanţei.

    Ungaria plănuia construirea unei centrale nucleare de 2 gigawaţi, în parteneriat cu Rosatom încă din 2014, proiect care a fost întârziat de mai mulţi ani şi pe care guvernul intenţionează să îl finalizeze până la începutul anilor 2030. Centrala Paks funcţionează deja cu patru reactoare construite de ruşi în anii ’80.

    În timp ce alte ţări din Europa de Est au modernizat infrastructura nucleară sovietică folosind tehnologii occidentale, Ungaria a insistat pe parteneriatul cu Rusia, deşi a explorat şi alternative. Rosatom conduce proiectul, implicând şi companii mari franceze şi germane ca subcontractori, dar nucleul centralei va consta în două reactoare produse de Nizhny Novgorod Engineering.

    Guvernul de la Budapesta a declarat că va continua proiectul conform planului, fiind totodată dispus să coopereze cu Comisia Europeană pentru a demonstra că respectă cerinţele privind achiziţiile publice şi ajutoarele de stat.

     „Curtea nu a spus că proiectul în sine încalcă regulile, ci doar că justificarea deciziei Comisiei nu a fost satisfăcătoare”, a explicat János Bóka, ministrul ungar pentru afaceri europene.

    Comisia Europeană a precizat că va analiza cu atenţie decizia CEJ şi va reflecta asupra paşilor următori.

  • Vânătoarea pentru asasinul lui Charlie Kirk a început: FBI-ul a făcut publice imagini şi videoclipuri cu suspectul. Autorităţile pun pe masă o recompensă de 100.000 de dolari pentru informaţii care să ducă la arestarea lui

    Autorităţile americane au făcut publice videoclipuri şi fotografii ale unui suspect implicat în asasinarea activistului conservator Charlie Kirk, pe fondul unei anchete pentru identificarea făptaşului. Incidentul a avut loc miercuri pe campusul Utah Valley University, în Orem, Utah, unde Kirk, în vârstă de 31 de ani, a fost împuşcat mortal în gât, scrie Financial Times.

    Potrivit FBI, atacul a fost unul ţintit, iar agenţia a cerut sprijinul publicului pentru identificarea unui individ descris ca fiind de un student, purtând şapcă, ochelari de soare şi un tricou cu imagini ale steagului american şi ale unui vultur. Pentru informaţii care să ducă la arestarea suspectului, FBI oferă o recompensă de 100.000 de dolari.

    Guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, a declarat că anchetatorii au primit deja peste 7.000 de ponturi şi au realizat mai mult de 200 de interviuri. El a confirmat că statul pregăteşte posibilitatea aplicării pedepsei cu moartea în acest caz.

    Forţele de ordine au recuperat o puşcă despre care cred că a fost folosită în atac. Motivele criminalului rămân însă neclare; unele gloante găsite în timpul anchetei purtau mesaje cu caracter antifascist sau legate de probleme transgenderilor, dar informaţiile sunt preliminare şi pot fi inexacte.

    Asasinarea lui Kirk a venit într-un context de tensiuni politice şi violenţă în creştere în SUA, la câteva luni după ce un legislator democrat din Minnesota şi soţul său au fost ucişi într-un atac, iar guvernatorul democrat din Pennsylvania a supravieţuit unei tentative de asasinat.

    Preşedintele SUA, Donald Trump, a comentat că există „grupuri radicale de stânga” şi a promis că problema va fi rezolvată. În aceeaşi zi, Trump a anunţat că îl va onora postum pe Kirk cu Medalia Libertăţii, cea mai înaltă distincţie civilă din SUA.

    Kirk, căsătorit şi tată a doi copii, a co-fondat organizaţia Turning Point USA, care promovează politica conservatoare în licee şi universităţi şi a sprijinit campaniile lui Trump şi ale Partidului Republican. Kirk găzduia şi The Charlie Kirk Show, un podcast descărcat între 500.000 şi 750.000 de ori pe zi, şi era cunoscut pentru sesiuni publice de tip „prove me wrong” la evenimente universitare, atrăgând mii de participanţi.

    La evenimentul din Utah, peste 3.000 de persoane au fost prezente pentru a-l vedea pe Kirk, care tocmai începuse un turneu intitulat „American Comeback”, dedicat campusurilor universitare.